Mihai Leonard Ionescu

TMEFS ca disciplină științifică

Obiectul de studiu –Fundamentarea științifică a EFS s-a realizat în etape. După WW2 s-a realizat
această fundamentare aproape completă astăzi de practicare a exercițiilor fizice. Acesta a fost
momentul de consemnare a constituirii știintei domeniului.
Știința EFS reprezintă o însumare de discipline care abordează acest domeniu din diferite puncte de
vedere rezultând o abordare multi-pluri-inter-disciplinară și faptul că TMEFS este o disciplină
științifică care studiază acest domeniu complex. Există condiții pe care trebuie sa le îndeplinească
orice cunoaștere de tip științific, rezultând astfel statutul de disciplină științifică.
1 obiect propriu de studiu sau cercetare
2 metode proprii de cercetare sau împrumutate
3 noțiuni bine conturate
4 să stabilească legi, norme, cerințe și/sau principii specifice obiectului său de studiu
5 să clasifice și să cuantifice propriile categorii și probleme

Obiectul de studiu al TMEFS este perfecționarea dezvoltării fizice și a capacității motrice a omului
prin practicarea sistematică a exercițiilor fizice. Studiază omul în mișcare.
TMEFS vizează integralul, alte discipline vizează atletism, gimnastica, jocuri etc
Tot ceea ce prevede TMEFS – concepte, principii, norme etc – trebuie să fie valabil pentru toate
teoriile și metodicile particulare care prezintă aspecte strict specifice ce nu pot fi generalizate. TMEFS
se concentrează pe educația fizică și sportul la nivelul tinerei generații, dând prioritate celei școlare.

Sarcinile TMEFS
1 cognitivă – analiza permanentă a aspectelor domeniului; explicația cauzală a noutăților și
generalităților lor; prezentarea idealului, a funcției, a obiectivelor în raport cu comanda socială;
prezentarea celor mai eficiente forme de prezentare socială
2 normativă – înarmarea specialiștilor cu norme, reguli, legi, cerințe necesare în desfășurarea optimă
a activității
3 tehnică – tehnologii de emisie a informației specifice profesorului și tehnologii de recepție a
informației specifice elevilor

Izvoarele TMEFS
1 practica domeniului – de unde teoria și metodica fac generalizări. Între teorie și practică trebuie să
existe o concordanță. Prin cercetarea științifică, teoria uneori devansează practica. Dar prin
creativitatea celor implicați în procesul de practicare a exercițiilor fizice, practica devansează teoria.
Uneori se impune ca aceste două aspecte să se pună de comun acord.
Noțiunile fundamentale ale TMEFS
Noțiunile cu cel mai înalt grad de generalizare
- EF, sport, antrenament sportiv și cultura fizică
- dezvoltare fizică, capacitatea motrică, etc

Mișcarea omului definiție – totalitatea actelor motrice efectuate pentru întreținerea relațiilor sale cu
mediul natural și social, inclusiv prin efectuarea unor deprinderi specifice disciplinelor sportive.
Forme de manifestare a mișcării – ciclică - aciclică, voluntară - involuntară, automată, activă - pasivă,
uniformă - accelerată.
Aceste forme de mișcare genereaza trei aspecte fundamentale
1 actul motric – un fapt simplu de comportament realizat cu ajutorul mușchilor scheletici în mod
voluntar pentru efectuarea unei acțiuni sau activități motrice. Poate indica și actele reflexe,
instinctuale sau automatizate ca de exemplu exercițiul fizic.
2. acțiunea motrică – un ansamblu de acte motrice astfel structurate încât să formeze un tot unitar în
scopul rezolvării unei sarcini imediate. Este o deprindere cu un mecanism bine pus la punct – ex
mers, alergare, săritură.
3. activitatea motrică – ansamblu de acțiuni motrice încadrate într-un sistem de idei, forme și reguli de
organizare în vederea obținerii unui efect complex de adaptare a organismului și de perfecționare a
dinamicii corpului uman
a. disciplina sportivă – ansamblul ramurilor și probelor sportive cu structură, gen de efort,
condiții, mod de reglementare și evaluare asemanatoare – sporturi de iarnă, jocuri, arte marțiale,
atletism (alergari, sărituri, aruncări), gimnastică etc
b. ramura sportivă – un sistem de exerciții fizice ce s-au statornicit în timp și se realizează în
concurs după reguli precise și în condiții specifice. Ex – alergări, aruncări, sărituri
c. proba sportivă – e un exercițiu fizic complex care face parte dintr-o ramură sportivă. Are
structură proprie, se efectuează în condiții specifice și este evaluată după un anumit cod permițând o
participare diferențiată a sportivilor. Ex – 400 m garduri

Educația fizică – noțiune fundamentală a TMEFS

Definiție – activitatea care valorifică sistematic ansamblul formelor de practicare a exercițiilor fizice, în
scopul măririi în principal a potețialului biologic al omului în conformitate cu comanda socială.
Caracteristici
1. Este componentă a educației generale, alături de educația intelectuală, morală, estetică și tehnico-
profesională.
2. Este un proces bilateral deoarece impune prezența celor doi factori – educatorul și educatul.
3. - fiziologică – prin natura exercițiilor
- pedagogică – prin metodă
- biologică – prin efecte
- socială – prin organizare
4. Vizează creșterea, formarea și cultivarea capacităților fizice, perfecționarea dezvoltării fizice și
capacității motrice în funcție de particularitățile de vârstă, sex și specificul unor profesii.
5. Este accesibilă tuturor vârstelor având obiective generale și diferențiate pe fiecare subsistem.
Subsistemele EF – a. EF la nivelul tinerei generații (tinerilor) b. EF militară c. EF profesională d. EF la
nivelul seniorilor (vârstnicilor) e. EF carcerară – sistem de ex fizice din instituțiile de detenție
6. Are două feluri de organizare – a. proces instructiv educativ special conceput (lecția de EF) b.
activitate independentă (în timp liber)
7. Proces predominant formativ.
8. Beneficiază de un număr de exerciții fizice diferențiate și adaptate la toate condițiile

Sportul
Definiție este un fenomen social cu caracter universal, dezvoltat cu precădere după WW2. Domeniul
acțional este antrenamentul sportiv. Este deosebit de complex ca structură și funcții, existând prin
structuri motrice diferențiate pe disciplină, ramură și probă.
Subsisteme: piramidă – sportul pentru toți sau sportul de masă (cel mai jos); baza de masă a
sportului de performanță; sport de performanță; sportul de înaltă performanță.
Sportul pentru toți – sport pentru cei care nu practică neapărat în mod curent sport de performanță,
loisir
Baza de masă – toate cluburile în care se practică sport sistematic, din care se recrutează sportivi
pentru performanță
Sport de performanță – orice competiție în care un sportiv participă la nivel local, zonal, interjudețean,
național, continental sau mondial
Sport înaltă performanță – olimpiade.

Competiția
Valorifică acumulările din antrenamentele sportive și în competiție au acces doar cei cu aptitudini
deoarece se urmărește performanța.
Sportul este condiționat de tipul și nivelul de dezvoltare al societății îndeplinind următoarele trei funcții
1. Contribuie la menținerea unei stări optime de sănătate
2. Contribuie la dezvoltarea gustului pentru mișcare
3. Contribuie la integrarea socială a individului
Disciplinele, ramurile si probele sportive se clasifică după numeroase criterii. Taxonomie – știința
clasificării.
1. sporturi clasice și moderne
2. sporturi individuale, pe echipe și mixte
3. sporturi de sezon și pentru tot anul calendaristic
4. sporturi specific masculine, specific feminine și pentru ambele sexe
5. sporturi olimpice și neolimpice
6. sporturi naționale și internaționale
7. sporturi cu caracter motric și amotric

Antrenamentul sportiv
Definiție – este un proces instructiv-educativ desfășurat sistematic și continuu, gradat, de adaptare a
organismului omenesc la eforturile fizice și psihice intense în scopul obținerii unor rezultate înalte
într-una din formele de practicare competitivă a exercițiilor fizice.
Caracteristici
1. Pregătește indivizi apți și talentați pentru obținerea de performanțe maxime în sport prin competiție
2. Cuprinde un număr relativ mic de indivizi comparativ cu educația fizică
3. Cuprinde un număr și mai mic de exerciții fizice în comparație cu educația fizică, dar acestea sunt
perfecționate până la măiestrie
4. Se desfășoară la parametrii efortului fizic maxim
5. Este o activitate programată și planificată.

Cultura fizică
Este o componentă a culturii universale care sintetizează categoriile, legitățile, instituțiile și bunurile
materiale create pentru valorificarea exercițiilor fizice în scopul perfecționării a potențialului biologic și
spiritual al omului.
În constituirea oricărui act cultural există 4 momente obligatorii
1. momentul cognitiv – cunoașterea temeinică a fenomenului sau realității
2. momentul axiologic – raportarea rezultatelor cunoașterii la necesitățile actuale umane
3. momentul creator – de creație efectivă
4. momentul generalizator – de răspândire a celor create în rândul maselor

Cultura fizică e o sferă largă cu conținut complex delimitând anumite tipuri de valori specifice.
1. valori create de-a lungul evoluției istorice în vederea organizării superioare a practicării exercițiilor
fizice
2. valori create în dezvoltarea filogenetică a omului adică armonioasa dezvoltare și idealul despre
corpul armonios reflectat și în diferite opere de artă – îmbunătățirea capacității motrice reflectată în
randamentul sporit de muncă.
Filogeneza este o ramură a biologiei care se ocupă cu studiul istoriei sau dezvoltării unei specii de la
formarea sa până în prezent
3. valori create în exercițiul direct al exercițiilor fizice care se desfășoară în strânsă legătura cu
muzica, cântecul, dansul, dar și cu formarea unor trăsături de caracter și cu asimilarea unor
cunoștințe științifice de psihologie, anatomie, fiziologie etc
4. valori de natură materială – subordonate creșterii performante a performanțelor sportive – instalații,
echipamente
5. valori realizate prin spectacolul sportiv care creează receptivitate față de etica și estetica gestului
motric în competiție

Dezvoltare fizica
Reprezintă rezultatul și acțiunea îndreptată spre creșterea corectă și armonioasă a organismului
uman, concretizată în indici morfologici – somatici – și funcționali, calitativi și proporționali cât mai
apropiați de valorile atribuite organismului sănătos la diferite vârste.
Nivelul calitativ al indicilor morfo-funcționali este un rezultat cumulativ al factorilor ereditari și de
mediu natural și social.
Organismul uman se dezvoltă până la o anumită vârstă. Această creștere poate fi influențată și de
practicarea științifică a exercițiilor fizice.
Trei obiective prioritare in dezvoltarea fizică armonioasă – DFA
1. armonie între indicii somatici și funcționali
2. proporționalitate între indicii somatici
3 proporționalitate între indicii funcționali

Educația fizică acționează asupra DF și în sens profilactic, preventiv și/sau terapeutic.

Există obiective și metode speciale de acționare în vederea asigurării DFA la anumite categorii de
vârstă și populație

Capacitatea motrică – (fizică sau psihomotrică)

Ansamblul posibilităților motrice naturale si dobândite prin care se pot realiza eforturi variate ca
structura și dozare.
E formată din
-deprinderi și priceperi motrice de bază
-priceperi și deprinderi motrice utilitar-aplicative
-deprinderi și priceperi motrice specifice unor ramuri de sport
-calități motrice – viteză, îndemânare, rezistență, forță, mobilitate osteo-articulară și suplețe
musculară

Este influențată, în raport cu sarcina de îndeplinit, de procesele fizice, biochimice, de nivelul de

dezvoltare a indicilor morfo-funcționali.

Imbunătațirea capacității motrice generale și specifice constituie obiectivul prioritar specific proceselor
de educație fizică și/sau antrenament sportiv.

Sistemul mijloacelor EFS

Instrumentele cu care se operează în EFS sunt reprezentate de mijloace.
Mijloacele împreuna cu metodele și procedeele metodice formează conținutul proceselor respective
(de EFS).
A. Mijloace specifice
1. Exercițiul fizic
2. Aparatura de specialitate – este importantă mai ales în antrenamentul sportiv deoarece ea
determină în majoritatea cazurilor nivelul și calitatea execuțiilor
a. aparate la care se lucrează – bară fixă, inele, bârnă, disc, haltere, ciocan
b. aparate al căror rol este îmbunătățirea performanței – perne de lovire, sac de box
3. Măsurile de refacere a capacității de efort – este foarte important în antrenamentul sportiv. În
timpul competițiilor sportive refacerea se asigură prin pauze sau prin schimbarea jucătorilor în
conformitate cu prevederile regulamentelor. În educație fizică există veriga “revenirea organismului
după efort” care se află în finalul lecției și care de obicei este însoțită de unele măsuri igienice. În
pregătirea sportivă există condiții mult mai favorizatoare în vederea refacerii capacității de efort de
exemplu – hidrofizioterapie, relaxare în saună, masaj etc.

B. Mijloace nespecifice sau asociate

1. Condițiile igienice – duș, mâinile îngrijite, păr. Echipamentul personal – bine întreținut, curat.
Regulile de alimentație individuale – kcal necesare pe zi. Antidopping. Regimul de viață – somnul
nocturn, activitate diurnă. Igiena colectiva – a bazelor sportive
2 Factorii naturali de călire – apa, aer, soare. Utilizarea acestor factori conduce spre atingerea
obiectivelor propuse intr-un timp mai scurt.
3. Mijloace împrumutate din alte laturi ale educației generale – utilizarea muzicii, studierea unor
lucrări cu subiecte din viața sportivă, activități cu caracter cultural, teatru etc.

Exercițiul fizic, mijloc de bază fundamental, elementar al EFS

Definiție – este un act motric repetat sistematic și conștient în vederea îndeplinirii obiectivelor EFS.
Caracteristici – originea lui se regăsește în actul motric general al omului aflat în mișcare, realizat în
vederea întreținerii relației sale cu mediul intern și extern.
Se bazează pe o intenție deliberat concepută. Aceasta îl diferențiază de alte acțiuni sau alte motrice.
Din anumite puncte de vedere se mai poate numi și gest motric (un act motric specializat).
Se repetă sistematic după reguli metodice precise în funcție de obiectivele vizate.
Influențează atât sfera biologică și pe cea spirituală.
Efectuarea sa presupune efort fizic (contracție musculară).
A nu se confunda cu deprinderile și priceperile motrice care sunt compuse tot din mișcări corporale,
dar pe baza folosirii exercițiului fizic, deci sunt finalități.
Caracteristici speciale
1 Conținutul exercițiului fizic –
a. mișcările corpului sau ale segmentelor
b. efort fizic – contracție musculară, cu 3 parametri – volum (cantitate), intensitate, complexitate
c. efort psihic.
 Aprecierea conținutului exercițiului fizic se face prin analiza volum, intensitate, complexitate (VIC)
plus durata executării, vârsta subiecților și conținutul programului
2 Forma exercițiului fizic reprezintă modalitatea în care se succed mișcările componente, adică
aspectul exterior al acestora. Aprecierea formei ia în considerare următoarele –
-poziția corpului și segmentelor inițială și finală, uneori față de aparate sau obiecte cu care se
lucrează
-direcția de execuție
-amplitudinea mișcării
-relația între segmente
-ritmul de execuție
-sistemul de dispunere față de adversar sau coechipieri

Dpdv al formei exercițiului fizic, acesta are 4 caracteristici –

a. caracteristica spațială se referă la poziții (de început, sfârșit, intermediare), direcție, amplitudine,
distanță parcursă
b. caracteristica temporală se referă la ritm, tempo sau durată
c. caracteristica spațio-temporală adică vitezele cu care se efectuează exercițiile fizice
d. caracteristica dinamică reprezintă forțele care influențează mișcarea – forțe interne (mușchi,
ligamente, tendoane) – forțe externe (aer, apa, rezistența sprijinului, rezistența adversarului)

Parametrii exercițiului (efortului) fizic

1. Volumul este parametru cantitativ – nr repetări, distanță parcursă sau durată de execuție
2. Intensitatea este amplitudinea sau tăria volumului – reprezintă un procent din capacitatea maximă
de efort și reprezintă parametru calitativ al efortului
3. Complexitatea efortului reprezintă raportul dintre durata efortului și durata pauzelor. Ne referim la
densitatea lecției de EFȘcolară sau antrenament sportiv

Dimensiunile exercițiului fizic

a. cantitatea - nr repetări, distanță parcursă sau durată de execuție
b. calitatea – forma
c. extensitatea se referă la cât de mult este angrenat corpul în efort (lanțurile cinematice deschise sau
închise)
d. protensitatea se referă la precizarea în timp (momentul zilei) a executării exercițiului fizic –
dimineața, la prânz și seara
Efectele exercițiului fizic (finalități)
-de natură morfologică (somatic – înălțime, osatură, musculatură etc – și funcțional – oxigenare, aport
sanguin etc.)
-educaționale
-psihologic
-social
-medical

Clasificarea exercițiilor fizice

1. După ponderea asupra dezvoltării unor segmente - exerciții fizice pentru a. membrele superioare b.
pt trunchi și spate c. pentru membrele inferioare
2. După poziția față de aparate – exerciții fizice – la,cu și pe aparat
3. După influența asupra dezvoltării calităților motrice – exerciții pentru dezvoltarea vitezei,
îndemânării, rezistenței și forței
4. După influența asupra componentelor antrenamentului sportiv – exerciții fizice pentru dezvoltare
tehnică, tactică, fizică și psihică
5. După caracterul succesiunii mișcărilor componente – exerciții fizice ciclice, aciclice și combinate
6. După natura efortului fizic – exerciții fizice statice, dinamice și mixte (tipul de contracție musculară)
7. După intensitatea exercițiului fizic – exerciții fizice maximale, sub-maximale, medii și mici

Componentele procesului instructiv educativ de educație sportivă și antrenament sportiv

Elemente de bază care formează conținutul celor două procese asigurând unitatea lor dialectica.
1. Cunoștințe de specialitate
2. Indici morfo-funcționali
3. Calități motrice
4. Deprinderi si priceperi motrice
5. Elemente din alte laturi ale educației generale
Sunt instrumente cu care operează specialistul în relația cu beneficiarul – subiecții pe care ii
pregătește.
Caracteristici – reprezintă un sistem cu diferite ponderi pe diferite etape și categorii de vârstă.
-nivelul lor reflectă imaginea exactă a calității muncii specialistului
-conținutul acestor componente este prevăzut în documentele de specialitate
1. Cunoștințe de specialitate – sunt de natură teoretică. Se transmit prin lecții teoretice și prin ședințe
de pregătire în cadrul antrenamentelor sportive. Ele constau în reflectarea în conștiința
practicanților a fenomenelor de educație fizică și sport, a realităților existente în domeniu, dar și
aspecte ideale. Aceste cunoștințe contribuie la conștientizarea procesului de practicare a
exercițiilor fizice. Se referă la întreaga manifestare a exercițiilor fizice. Ajută (prin conștientizare) la
formarea și perfecționarea a – a) deprinderilor motrice, b) dezvoltarea calităților motrice, c)
optimizarea indicilor dezvoltării fizice în rândul practicanților. Exemplu – regulamentul, istoric etc
2. Indici morfo-funcționali – se referă la indicii superiori și armonioși pe plan somatic și funcțional
obținuți prin procesele instructiv-educative. Nivelul acestor indici condiționează randamentul în
diferite activități. Ei reprezintă fondul biologic pentru dezvoltarea calităților motrice. Se caută
asigurarea acestor indici mai ales in educație fizică.
3. Calități motrice – sunt însușiri ale organismului care se dezvoltă de-a lungul vieții până la o
anumită vârstă, dar se și pot educa. Ele sunt de două feluri – de bază (viteza, îndemânare,
rezistenta, forța, suplețe sistemului muscular și mobilitatea aparatului articular) – specifice care
sunt implicate în practicarea diferitelor ramuri de sport. În efectuarea oricărui exercițiu fizic sunt
implicate și calitățile motrice de bază cu ponderi diferite. Pot fi perfecționate în orice parte a anului,
dar ele se dezvoltă hetero-cronic.
Viteza – reprezintă capacitatea organismului uman de a executa acte și acțiuni motrice cu anumite
segmente sau cu întregul corp într-un timp cât mai scurt.
Forme de manifestare ale calităților motrice
a) viteza de reacție – depinde de cele 5 elemente componente – apariția excitației în receptor,
-transmiterea impulsului nervos pe cale aferentă, -analiza semnalului (durează cel mai mult), -
transmiterea impulsului nervos pe cale eferentă, -excitarea mușchilor din care rezultă reacție
motrică. Reacția poate fi de două feluri –reacție simplă (atunci când răspunsul este dat sub
forma unei mișcări dinainte cunoscute și care apare în mod spontan) – reacția complexă (se
manifestă în acțiunile bilaterale atunci când răspunsul trebuie dat în funcție de acțiunile
partenerilor sau ale adversarului
b) viteza de execuție este dată de timpul consumat de la începerea unui act sau acțiuni motrice și
până la terminarea acestora. Se referă în special la mișcările singulare sau separate.
c) viteza de repetiție se referă la efectuarea aceleiași mișcări într-o unitate de timp sau interval de
timp prestabilit și vizează frecvența unei mișcări în unitatea de timp. Ex – câte genuflexiuni se
pot executa într-un minut.
d) viteza de deplasare – parcurgerea unui spațiu prestabilit contra timp
e) viteza în regimul altor calități motrice – în regim de forță ( detentă, la membrele superioare sau
inferioare), - în regim de rezistență, - în regim de îndemânare
f) viteza uniformă și neuniformă (accelerată, decelerată)