EDUCAŢIA FIZICĂ ŞI SPORTUL CA ACTIVITĂŢI SOCIALE / IDEALUL, FUNCŢIILE ŞI OBIECTIVELE EDUCAŢIEI

FIZICE ŞI SPORTULUI 1. IDEALUL EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI Idealul reprezintă scopul suprem spre
care se îndreaptă în mod conştient şi metodic năzuinţele şi activitatea creatoare umană în toate
domeniile ei, gradul cel mai înalt şi mai greu de atins al perfecţiunii într-o direcţie.-DEX “Idealul este în
sine o realitate în devenire “– N. Titulescu “E înălţător să îţi alegi un ţel / Şi apoi trecând prin foc / Să şi
ajungi la el.”- Henrick Ibsen “Valoarea fiecărui ideal atîrnă de partea lui cea realizabilă. Prin aceasta
idealul se deosebeşte de închipuirile deşarte ce se numesc închipuiri.”- Titu Maiorescu “Idealul este o
stea călăuzitoare“-Lev Tolstoi Toate aceste citate reflectă caracteristicile definitorii ale unui ideal:
dificultatea majoră sau chiar imposibilitatea de a-l realiza, dublată însă de caracterul orientativ al
acestuia. Idealul educaţiei fizice şi sportului nu are un caracter fix/imuabil, suferind de-a lungul timpului
transformări majore de la o etapă istorică la alta, în funcţie de cerinţele sociale ale epocii respective. De
aici rezultă trăsătura sa evolutivă, caracterul dinamic, deschis, perfectibil şi prospectiv. Idealul educaţiei
fizice şi sportului este inclus în idealul educaţional general, care la rândul său are o puternică legătură cu
idealul social, căruia îi este subordonat. Idealul educaţional stabileşte tiparul/modelul de personalitate
solicitat de particularităţile sociale unei anume etape istorice pe care educaţia trebuie sa-l realizeze. De
aici rezultă faptul că idealul educaţiei fizice şi sportului este condiţionat social. Din analiza legăturilor
prezentate putem trage concluzia că orice ideal educaţional are trei dimensiuni distincte:  Dimensiunea
psihologică- vizează tipul de personalitate solicitat la un anumit moment de societate, în concordanţă cu
potenţialul şi necesităţile membrilor societăţii respective.  Dimensiunea pedagogică- ia în calcul
posibilităţile reale de care dispune pedagogia pentru a dirija eficient procesul instructiveducativ în
vederea realizării idealului propus.  Dimensiunea socială- idealul va fi în concordanţă cu cerinţele şi
perspectivele/tendinţele de dezvoltare/evoluţie a societăţii. 30 Bontaş Ioan/1995 - stabileşte că Idealul
educaţional în societatea democratică trebuie să conceapă un model de dezvoltare şi manifestare
deplină a personalităţii, o personalitate complexă, integrală, multidimensională, armonioasă, care să
ofere posibilitatea unei game largi de calităţi de ordin intelectual, moral, profesional, estetic, fizic. Prin
intermediul acestor atribute, indivizii ar trebui să se adapteze intr-o manieră creativă la schimbările
continue şi dinamica accelerată a vieţii moderne în toate planurile: cultural, social, economic, ştiinţific,
etc. La o abordare cronologică a evoluţiei idealului educaţional constatăm următoarele: -În Grecia antică
au existat doua state reprezentative cu orientări diametral opuse: Atena - cu preocupări de dezvoltare
complexă a personalităţii umane, urmărind armonie corporală, educaţie estetică, etică,
intelectuală,spirituală, reunite în expresia KALOS KAI AGATOS (OM FRUMOS ŞI BUN)- şi Sparta- cu un
sistem de educaţie militară de elită, ridicat la nivel de principiu, axat pe pregătirea fizică pentru luptă şi
neglijând aproape complet celelalte valenţe educaţionale-. - Evul mediu aduce în prim plan cele şapte
virtuţi cavalereşti aparţinând feudalilor: călăria, înotul, mânuirea armelor, lupta, aruncarea, viaţa la curte
si turnirul, dar şi cele şapte arte liberale aparţinând clericilor: gramatica, retorica, dialectica, aritmetica,
geometria, astronomia, muzica. - Renaşterea readuce în actualitate valenţele idealului educaţional din
Grecia antică. - Apariţia sistemelor naţionale de educaţie fizică şi sport în Europa/Franţa, Germania,
Suedia, Anglia, Rusia -cu toate notele particulare caracteristice- a contribuit substanţial la stabilirea unor
criterii fundamentale de conturare a componentelor/ideilor definitorii ce aparţin idealului educaţiei
fizice şi sportului. -Perioada contemporană impune idealului educaţiei fizice şi sportului contribuţia la
realizarea omului cu o pregătire fizică multilaterală dar şi adaptată necesităţilor productive, cu o
armonioasă dezvoltare fizică şi o ţinută corectă, sănătate fizică şi psihică, cunoştinţe de specialitate
pentru organizarea şi desfăşurarea independentă a activităţilor motrice. Toate acestea ar trebui să
conducă la o adaptabilitate superioară la condiţiile socio-economice extrem de dinamice şi imprevizibile
din ultimele decenii. Din evoluţia idealului pe diferite etape istorice rezultă caracterul său de model, de
deziderat valoric superior perfectibil permanent, pentru realizarea căruia întreaga activitate practică şi
teoretică din domeniu trebuie să-şi aducă aportul. Atingerea idealului este dificil de realizat la nivel
integral din cauza noilor cerinţe sociale ce-l schimbă continuu, dar şi implicarea statului 31 prin toţi
factorii de decizie la nivel naţional poate amplifica sau limita puternic materializarea sa. Nivelul de
dezvoltare economică, socială, culturală, precum şi priorităţile unei naţiuni se reflectă deseori în
formularea idealului şi mai ales în eforturile reale de a-l atinge. Tezele/ Direcţiile ce definesc idealul
educaţiei fizice şi sportului în România:  Toate activităţile motrice din domeniu trebuie să urmărească în
principal realizarea influenţelor în privinţa optimizării stării de sănătate şi dezvoltării fizice armonioase. 
Toate activităţile motrice conduc la pregătirea pentru muncă şi viaţă, la creşterea rezistenţei la solicitări
fizice şi psihice, la dezvoltarea personalităţii celor implicaţi.  Lărgirea permanentă a ariei de cuprindere
a sportului de masă/pentru toţi, pentru petrecerea utilă şi plăcută a timpului liber.  Prioritate o
constituie eşalonul educaţiei fizice a tinerei generaţii, ca premisă de eficientizare a rezultatelor la nivelul
tuturor celorlalte eşaloane.  Afirmarea sportivilor valoroşi pe plan naţional şi crearea condiţiilor de
pregătire pentru atingerea rezultatelor valoroase şi pe plan internaţional.  Realizarea unei conduceri
unitare a principalelor activităţi motrice pe plan naţional, lăsând posibilitatea factorilor locali de a
acţiona autonom pentru eficientizarea acţiunilor proprii.  Crearea condiţiilor materiale şi organizatorice
conform standardelor europene pentru practicarea diferitelor ramuri de sport. Elementele de
referinţă/Laturile idealului educaţiei fizice şi sportului: sunt în esenţă componentele pe care este axat
modelul de educaţie fizică şi sport: -noţiuni şi tehnici ce permit practicarea autonomă şi independentă a
exerciţiilor fizice- cei trei auto- organizare, conducere, evaluare. -dezvoltarea fizică corectă şi
armonioasă -deprinderi şi priceperi motrice de bază, aplicativ utilitare şi tehnica specifică ramurilor de
sport -aptitudini motrice de bază, combinaţii şi forme de manifestare specifice ramurilor de sport -
dezvoltarea personalităţii pe multiple planuri: intelectual, moral, estetic, etc. 32 2. FUNCŢIILE EDUCAŢIEI
FIZICE ŞI SPORTULUI Funcţiile educaţiei fizice şi sportului reprezintă esenţa acestor fenomene şi derivă
din ideal, contribuind fundamental la realizarea acestuia. Ele stabilesc influenţele exercitate constant de
aceste activităţi în cadrul procesului de perfecţionare a omului. Aceste influenţe se materializează în
special asupra laturii formative, realizând un echilibru dinamic între aspiraţiile personale şi necesităţile
sociale. ”Prin funcţiile educaţiei fizice şi sportului se înţeleg acele destinaţii/roluri ale activităţilor în
cauză care au un caracter constant, răspunzând unor nevoi ale dezvoltării şi vieţii omului.”- Şiclovan I.
Majoritatea autorilor le clasifică în două categorii: specifice/nespecifice, între ele existând
întrepătrunderi şi acţionând optim doar în sistem. Cele specifice sunt caracteristice domeniului educaţiei
fizice şi sportului, având o influenţă directă şi aproape exclusivă. Funcţiile nespecifice presupun influenţe
secundare, indirecte, complementare ale educaţiei fizice şi sportului asupra unor domenii unde alte
activităţi deţin rolul determinant/principal în realizarea funcţiilor respective. Funcţiile specifice: 
Funcţia de perfecţionare a dezvoltării fizice armonioase  Funcţia de perfecţionare a capacităţii motrice
Funcţiile nespecifice:  Funcţia igienică  Funcţia educativă  Funcţia recreativă  Funcţia de emulaţie
1. Funcţia de perfecţionare a dezvoltării fizice armonioase Dezvoltarea fizică armonioasă a constituit o
prioritate de-a lungul timpului, plecând din antichitatea greacă, regăsindu-se în ideile renaşterii şi
concepţiile marilor sisteme, până în actualitatea cotidiană. Etapa contemporană impune preocupări
majore pe această direcţie, datorită dezechilibrelor generate de industrializare, mecanizare, progresele
tehnologice şi automatizarea principalelor sectoare de activitate, urbanizare şi poluare, stress şi
complexitatea sarcinilor ce trebuie rezolvate în intervale scurte de timp, etc. Din acţiunea cumulată a
acestor factori rezultă sedentarismul, obezitatea, bolile cardiovasculare şi nervoase, diabetul, ce reduc
considerabil perioada vieţii active şi posibilităţile de atingere a idealului corporal armonic. 33 Realizarea
acestei funcţii contribuie la atingerea şi menţinerea unui randament profesional ridicat, reducând
efectele acestor influenţe nocive şi crescând rezistenţa organismului. O programare corectă a
solicitărilor fizice va determina instalarea mecanismelor adaptative morfologice şi fiziologice aşteptate:
postură corectă, hipertrofie musculară, echilibru în dezvoltarea lanţurilor şi grupelor musculare,
creşterea capacităţii vitale şi a amplitudinii respiratorii, bradicardie de repaus şi efort, scăderea tensiunii
arteriale, optimizarea coordonărilor neuromusculare, creşterea toleranţei la lactat, etc. Această funcţie
joacă un rol prioritar în cadrul educaţiei fizice a tinerei generaţii. Absenţa sau planificarea greşită a
stimulilor la această vârstă conduce la efecte nedorite pe termen lung, cu atât mai mult cu cît se pierd
acele faze de acumulări pe plan somatic şi motric ce nu vor putea fi recuperate ulterior, generaţiile
actuale fiind orientate şi preocupate covârşitor de socializarea şi petrecerea timpului liber prin
intermediul tehnologiilor informatice, neglijând practicarea exerciţilor fizice sub o formă organizată.
Activitatea sportivă conduce la instalarea unor efecte specifice asupra dezvoltării fizice armonioase,
generate de particularităţile fiecărei ramuri şi probe sportive, de caracterul specializat al pregătirii,
înregistrând diferenţe majore pe planul dezvoltării somatice şi a solicitărilor funcţionale de la o ramură
la alta. 2. Funcţia de perfecţionare a capacităţii motrice Educaţia fizică şcolară se axează prioritar pe
elementele capacităţii motrice generale, încercând permanent optimizarea acesteia, activitatea sportivă
de performanţă pe dezvoltarea capacităţii motrice specifice, vizând maximizarea şi valorificarea ei în
competiţii, ca urmare a adaptării celor implicaţi la stimuli puternici, ce permit atingerea limitelor
individuale. Capacitatea motrică determină randamentul şi reuşita activităţilor profesionale desfăşurate,
inclusiv pentru cele aparţinând vieţii cotidiene. Elementele ei de conţinut-deprinderile şi priceperile
motrice/aptitudinile motrice- reprezintă conţinutul tematic fundamental al procesului de instruire din
programele şcolare, indiferent de ciclul de instruire. Se urmăreşte prioritar asimilarea, consolidarea şi
perfecţionarea unui număr cât mai mare de deprinderi motrice, valorificarea lor eficientă în contexte
variabile. Tot acest proces este dublat şi susţinut permanent de dezvoltarea aptitudinilor motrice,
reflectat în nivelul pregătirii fizice generale şi specifice, ce favorizează prestarea unor eforturi fizice
variabile ca volum şi intensitate. Capacitatea motrică este concretizată/vizibilă intr-un comportament
motric, favorizând integrarea subiecţilor în diferite condiţii de mediu. 34 3. Funcţia igienică
Imbunătăţirea şi menţinerea stării de sănătate reprezintă finalitatea prioritar urmărită a oricărei
societăţi. De îndeplinirea acesteia depinde valoarea potenţialului biologic uman şi valorificarea sa pentru
realizarea tuturor celelalte activităţi specifice. Starea de sănătate poate fi ameliorată, îmbunătăţită,
optimizată prin intervenţia dirijată ştiinţific a exerciţiilor fizice şi a altor mijloace specifice sau asociate,
ce acţionează şi în vederea prevenirii instalării sau corectării unor atitudini deficiente sau deficienţe
fizice. Formarea unui sistem de cunoştinţe şi a unor deprinderi igienice care să fie cunoscute/aplicate
constant sunt condiţii ce permit realizarea acestei funcţii. 4. Funcţia educativă Prin influenţele multiple
exercitate la nivelul personalităţii este considerată cea mai complexă funcţie asociată, având acţiuni
favorabile asupra tuturor celorlalte laturi ale educaţiei. Chiar din antichitate, practicarea exerciţilor fizice
a fost considerată ca fiind o modalitate eficientă de realizare a educaţiei complexe a tineri generaţii. 
Influenţele pe plan intelectual Activităţile motrice specifice domeniului presupun asimilarea
cunoştinţelor de specialitate referitoare la noţiuni de regulament, tehnică, tactică, planificare şi
evaluare, psihologie, biochimie, fiziologie, etc. Între aceste cunoştinţe se fac conexiuni, corelaţii, se
explică relaţiile cauză-efect. Primele faze ale învăţării mişcărilor solicită prioritar primul sistem de
semnalizare, adică trepta senzorială. Prin intermediul analizatorilor, cortexul primeşte informaţii legate
de încordarea musculară, poziţia corpului, direcţia şi amplitudinea mişcărilor, creşte importanţa
capacităţii de concentrare şi distributivitate a atenţiei. Treapta a doua a cunoaşterii-trepta logică implică
limbajul, operaţiile gândirii, creativitatea. Rezolvarea de probleme solicită puternic analiza, sinteza,
comparaţia, generalizarea , abstractizarea. Este implicată şi memoria în reţinerea structurii mişcărilor,
aplicarea celor asimilate în condiţi variabile, imaginaţia în combinarea elementelor sau în elaborarea
unor soluţii originale.  Influenţele pe plan moral 35 Specificul activităţii domeniului oferă condiţii
favorabile realizării educaţiei morale, începând de la cele mai fragede vârste şi continuând pe parcursul
tuturor etapelor de instruire. Lucrul în grup conduce la formarea deprinderilor şi obişnuinţelor de
conduită etică, concretizate în atitudini pozitive: cultivarea spiritului de ordine, punctualitatea,
disciplina, încrederea în potenţialul propriu, recunoaştera valorii individuale, capacitatea de
autoorganizare, asumarea responsabilităţii pentru deciziile luate, stăpânirea de sine, respectul faţă de
adversari, parteneri, spectatori, respectul faţă de bunurile comune, acceptarea deciziilor arbitrilor,
curajul, exigenţa faţă de sine, colaborarea, toleranţa etc. Toate acestea sunt transferate ulterior în
activitatea cotidiană, devenind elemente definitorii şi stabile ale personalităţii. Practicarea organizată a
exerciţilor fizice estompează formarea şi manifestarea atitudinilor negative: individualism, vedetism,
îngâmfare, lipsă de fair-play, agresivitate exacerbată, indisciplină, inconsecvenţă, sfidare, teamă
exagerată.  Influenţele pe plan estetic Educaţia estetică urmăreşte formarea capacităţii de percepere,
apreciere şi înţelegere a frumosului din diferite domenii de activitate: natură, artă, societate pe baza
unor criterii clar stabilite, precum şi dezvoltarea capacităţilor de creaţie artistică. Domeniul nostru de
activitate oferă numeroase variante de a completa educaţia estetică, datorită diversităţii ipostazelor pe
care le oferă: calitatea şi rafinamentul execuţiilor tehnice din patinaj sau gimnastica ritmică şi sportivă,
combinaţii tactice spectaculoase din jocurile sportive, aruncări la coş sau şuturi la poartă spectaculoase,
structuri de elemente din arte marţiale, variante de sărituri la trambulină, schimburi de mingi în tenis cu
răsturnări spectaculoase de situaţie, depăşiri la limită în motociclism şi automobilism, etc. Toate acestea
educă gustul pentru frumos, cresc capacitatea de evaluare calitativă a mişcărilor, ridică noi standarde de
exigenţă pentru eleganţa şi graţia mişcărilor, stimulează sensibilitatea artistică. Competiţiile de
anvergură, ceremonialul de deschidere şi închidere a acestora, concursurile de frumuseţe corporală,
muzica şi dansul, plimbările şi excursiile în cadrul unor peisaje deosebite sunt modalităţi ce favorizează
materializări puternice pe plan estetic, contribuie la redefinirea standardelor armoniei proporţiilor,
educă gustul pentru frumos, simţul ritmului şi graţia mişcărilor.  Influenţele pe plan tehnico-
profesional 36 Activitatea profesională se îmbunătăţeşte considerabil prin practicarea sistematică
exerciţiilor fizice, efectele fiind incontestabile cu cât nivelul de solicitare intelectuală al profesiei este mai
puternic, nefiind dublat şi de solicitări fizice aferente. Monotonia şi stereotipia activităţilor profesionale,
lipsa de mişcare, mediul toxic, poziţiile necorespunzătoare de lucru conduc rapid la instalarea viciilor de
postură, la probleme de ordin funcţional şi structural la nivelul sistemelor organismului. Educaţia fizică şi
sportul contribuie în acest caz la dezvoltarea acelor grupe musculare implicate prioritar în efortul
specific profesiei, la formarea unui bagaj bogat de mişcări de bază solicitate, la dezvoltarea combinaţiilor
de aptitudini necesare susţinerii activităţii. Exemplu: profesiile ce presupun activitate la înălţime impun
formarea tehnicilor de căţărare şi escaladare, tehnici de autoasigurare, dezvoltarea forţei grupelor
musculare solicitate prioritar în efort, echilibru static şi dinamic, rezistenţă musculară locală, orientare
spaţio-temporală, precizie şi dexteritate manuală, curaj şi echilibru emoţional. Pe lângă aceste priorităţi
se va acţiona compensatoriu în vederea limitării solicitărilor unilaterale, prevenirea şi corectarea viciilor
de postură, dezvoltarea echilibrată a grupelor musculare şi sistemelor funcţionale, asumarea şi
îndeplinirea de sarcini în cadrul grupului/echipei de lucru. 5. Funcţia recreativă Activităţile de educaţie
fizică şi sport se evidenţiază ca un factor de reechilibrare psiho-fizică a fiinţei umane, indiferent de vârstă
şi profesie. Efortul fizic poate avea valenţe de odihnă activă, de compensare a suprasolicitărilor psihice
induse de cerinţele societăţii moderne. Concursurile şi demonstraţiile sportive, activităţile motrice
independente, excursiile, taberele şi drumeţiile permit implicarea unui procent ridicat de populaţie dacă
sunt mediatizate corespunzător. Pentru ca efectele pe plan psiho-motric şi fiziologic să fie cât mai
puternice, se recomandă formarea unor cunoştinţe de specialitate în practica domeniului şi o capacitate
motrică favorabilă petrecerii utile a timpului liber. Funcţia urmăreşte şi dezvoltarea interesului pentru
mişcare, pentru diferite ramuri de sport şi competiţii în calitate de spectator participant direct sau prin
intermediul mass-media. 6. Funcţia de emulaţie Necesitatea de a depăşi barierele momentului, de a
concura şi a-şi măsura propriile posibilităţi cu ale semenilor a caracterizat omul din cele mai vechi 37
timpuri, acesta fiind dominat permanent de spiritul competitiv. Dorinţa de autodepăşire, corectarea
recordurilor contribuie la progres, evitând plafonarea, resemnarea şi rutina. Prin conţinut şi forma de
organizare, educaţia fizică şi sportul creează condiţiile optime ce permit manifestarea acestor
predispoziţii-dorinţa de victorie, de autoevaluare continuă, de obţinere a statutului de învingător-.
Important este ca etica din regulamentele ce însoţesc competiţiile şcolare, concursurile, jocurile
sportive, parcursurile aplicative, probele de control, să se regăsească în practică prin respectarea
conceptului de fair-play şi evitarea tentativelor de eludare a normelor prestabilite. Dragnea A. şi
Teodorescu Mate S./2002 abordează distinctiv funcţiile sportului, prin prisma valenţelor sale şi a
deosebirilor fundamentale existente între acesta şi educaţie fizică, existând însă şi puncte de intersecţie
cu funcţiile prezentate anterior. După aceşti autori, funcţiile sportului sunt:  Funcţia competiţională-
satisfacerea dorinţei de întrecere  Funcţia de maximizare a capacităţii de performanţă  Funcţia
conativă- satisfacerea dorinţei şi necesităţii de mişcare  Funcţia de socializare-afirmare şi integrare
socială  Funcţia culturală  Funcţia economică Funcţia competiţională Competiţia este elementul
definitoriu al sportului, în fiecare persoană existând în procente variabile necesitatea de a concura, de a
se întrece şi compara cu alţii. Asigurarea unui sistem competiţional organizat şi reglementat de existenţa
unor norme clare şi acceptate de participanţi, permite transformarea pulsiunilor agresive în manifestări
comportamentale combative. Competiţia oferă posibilitatea de afirmare a personalităţii sportivilor, a
propriei identităţi, având rolul de ierarhizare, de indicare a treptei valorice a celor implicaţi. Funcţia de
maximizare a capacităţii de performanţă Îmbunătăţirea continuă a performanţelor sportive de la un an
la altul, da la un concurs important la altul este explicabilă prin dirijarea pe baze ştiinţifice a
antrenamentului sportiv, de existenţa cercetării ştiinţifice interdisciplinare în domeniu, de progresul
tehnologic al materialelor sportive ce influenţează favorabil anumite ramuri de sport. 38 Creşterea
intensităţii efortului şi perfecţionarea mijloacelor specifice, modelarea antrenamentelor în concordanţă
cu cerinţele activităţii competiţionale, permit obţinerea de rezultate optimizate permanent.
Antrenamentele concurs asigură solicitări fizice şi psihice analoage concursurilor oficiale- repetarea
exerciţiilor integrale din gimnastică cu arbitraj, repetarea distanţelor de concurs în probele de viteză în
condiţii standard cu înregistrarea performanţelor-. Importante au devenit şi concursurile de pregătire-
turnee, bilaterale, jocuri de verificare- la care se participă anterior competiţiilor de obiectiv major-
campionate naţionale, mondiale şi europene, cupe, jocuri olimpice. Acestea permit realizarea ultimelor
retuşuri la nivelul factorilor antrenamentului sportiv consideraţi deficitari- fizic, tehnic, tactic, psihologic,
artistic-. Performanţele sportive sunt determinate multifactorial/ vezi cei 4A ai performanţei sportive,
adică aptitudini, atitudini, ambient şi antrenament. Funcţia conativă Necesitatea de mişcare a omului
rezultă din propria sa natură, fiind o trebuinţă ce-i asigură relaţionarea optimă cu mediul natural şi
social. Este prezentă toată viaţa, calitatea mişcărilor fiind îmbunătăţită progresiv, acestea ajungând
uneori la parametrii superiori în privinţa eficienţei, stabilităţii, coordonării, fluenţei, rafinamentului
estetic şi expresivităţii. Antrenamentul şi competiţia asigură acele descărcări de natură energetică şi
hormonală din organism ce permit obţinerea unor stări de satisfacţie interioară, având efecte pozitive
mai ales asupra laturii afective şi a randamentului în activitatea fizică şi intelectuală. Activitatea sportivă
asigură prestarea efortului fizic într-un cadru organizat. În acest caz mişcarea atinge mai multe laturi
simultan, putând fi abordată din punct de vedere al efectelor pe plan cognitiv, afectiv, volitiv, angrenând
întrega personalitate a celui implicat în efort. Funcţia de socializare Subiecţii unui grup angrenat în
activitatea sportivă asimilează deprinderi specifice, îşi formează un sistem de atitudini, capătă diferite
competenţe, respectă reguli specifice şi tind spre anumite valori comportamentale care uşurează
integrarea şi relaţionarea în cadrul grupului propriu sau societate. Există ramuri de sport-jocurile de
echipă în special- unde interacţiunea şi necesitatea existenţei unor relaţii de cooperare este mult mai
evidentă decât în cadrul sporturilor individuale, unde valoarea proprie este cea care face diferenţa în
competiţie. Coeziunea de grup, în antiteză cu opoziţia şi agresivitatea faţă de rivali sunt expresia
necesităţii obţinerii sau menţinerii 39 unei imagini de sine cât mai bune, a câştigării prestigiului, a
încadrării cât mai sus pe scara valorică. Mediatizarea modelelor marilor campioni, atât din punct de
vedere al comportamentului motric cât şi social, determină tinerii atraşi de ramura de sport respectivă
să imite trăsăturile definitorii ale sportivului respectiv. Exemplu: jucători de fotbal ce sunt imitaţi în
mişcările caracteristice, părinţi ce-şi orientează copiii spre diferite ramuri de sport după apariţia în cadrul
acestora a unor sportivi de elită. Prin selecţie continuă dintr-o bază socială cât mai largă, doar câţiva
ajung la nivel de elită, reprezentând localitatea, clubul sau naţiunea la competiţii de anvergură. În acestă
situaţie ei devin exponenţii ţării respective, rivalitatea dintre naţiunile reprezentate transferându-se din
planurile economic/social/politic în cel sportiv. Funcţia culturală Activitatea sportivă constituie un factor
ce generează permanent noi valori culturale aparţinând domeniului nostru şi integrate ulterior în
patrimoniul culturii universale. Evoluţia tehnologiei a permis surprinderea, păstrarea şi popularizarea
unor momente cu semnificaţie culturală deosebită aparţinând fenomenului sportiv, concretizate în
elemente valorice ale artei sportive: literatură, film, muzică, fotografie sportivă, sculptură, filatelie,
numismatică, ce pun în evidenţă dramatismul, complexitatea şi rafinamentul fenomenului. Funcţia
economică Aduce în prim plan aspectul eficienţei în activitatea sportivă, sportul transformându-se
accelerat în ultimele decenii într-o afacere/business, cu implicaţii pe diverse planuri, fiind un
consumator dar şi un generator de bunuri şi servicii simultan. Analizat din punctul de vedere al
producţiei de servicii, în domeniul sportului sunt implicaţi trei tipuri distincte de clienţi: -Primari -cei ce
beneficiază direct de efectele economice ale unei competiţii- sportivii, conducerea tehnică, patronat, etc
-Secundari – familia, factorii administrativi locali, sponsori -Terţiari – societatea în ansamblu. Activitatea
sportivă poate aduce pe lângă sursele financiare substanţiale şi un efect de mediatizare a imaginii
clubului şi localităţii respective, scoţându-le astfel din anonimat. Exemplu: oraşul Lyon a devenit mult
mai mediatizat odată cu succesele echipei de fotbal masculin şi mai nou feminin pe plan naţional şi
european. 40 Fig. 7 Schema funcţiilor educaţiei fizice şi sportului FUNCŢIILE EDUCAŢIEI FIZICE FUNCŢIILE
SPORTULUI SPECIFICE NESPECIFICE PERFECŢIONAREA DEZVOLTĂRII FIZICE PERFECŢIONAREA
CAPACITĂŢII MOTRICE EDUCATIVĂ IGIENICĂ EMULAŢIE RECREATIVĂ INTELECTUAL ESTETIC MORAL
PROFESIONAL COMPETIŢIONALĂ MAXIMIZAREA CAPACITĂŢII DE PERFORMANŢĂ CONATIVĂ
SOCIALIZARE CULTURALĂ ECONOMICĂ 41 Organizarea marilor competiţii conduce la efecte
directe/imediate pe parcursul desfăşurării competiţiei respective, dar şi indirecte/tardive: investiţii în
infrastructură-stadioane, piste, săli- modificarea tribunei sau a suprafeţei de joc, renovări şi
recompartimentări, spaţii de cazare, linii de transport terestre sau aeriene, atragerea de fonduri din
donaţii şi sponsorizări, drepturi de televiziune, publicitate, emitere de monedă sau timbre, turism local,
reţele de deservire alimentară, implicarea presei, a firmelor de pază şi protecţie, specialişti în I.T.,
ingineri de sunet şi lumină, cameramani, fotografi, firme de echipament sportiv, medici, nutruţionişti,
industrie farmaceutică pentru refacerea capacităţii de efort, posibilitatea de închiriere a bazelor
sportive, a aparaturii şi a echipamentului sportiv după încheierea competiţiei principale etc. Toate
aceste fenomene conexe activităţii competiţionale propriuzise se constituie în fenomenul numit
industria sportului, ce asigură un număr ridicat de locuri de muncă pentru societate. 3. OBIECTIVELE
EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI Obiectivele sunt finalităţi ce au un caracter particularizat în funcţie de
intervalul de timp avut la dispoziţie pentru a le îndeplini şi particularităţile eşaloanelor pe care le
deservesc, permiţând realizarea funcţiilor educaţiei fizice şi sportului tratate anterior. Obiectivul
reprezintă o ipostază, cea mai concretă a finalităţilor şi desemnează tipul de schimbări pe care procesul
de învăţământ sau cel din alt sistem educativ îl aşteaptă şi îl realizează. (Cucoş C.). Anumiţi autori
ierarhizează obiectivele prin încadrarea acestora pe ranguri, începând cu cele generale şi finalizând cu
cele operaţionale, specifice temelor din fiecare lecţie. Se merge astfel progresiv pe fracţiuni de timp şi
eşantioane umane reduse progresiv în funcţie de încadrarea pe subsisteme, cicluri de instruire-obiective
cadru-, ani de studiu-obiective de referinţă-, etape de pregătire, verigi tematice şi netematice.
Obiectivele generale ale educaţiei fizice şi sportului sunt: • Păstrarea şi optimizarea stării de sănătate
prin practicarea exerciţiilor fizice şi creşterea potenţialului de efort reflectat în puterea de muncă •
Influenţarea favorabilă a proceselor de creştere şi realizarea unei dezvoltări fizice corecte şi armonioase
• Asimilarea şi stăpânirea calitativă a unui bagaj de deprinderi motrice de bază, aplicativ-utilitare şi
specifice unor ramuri de sport 42 • Dezvoltarea tuturor aptitudinilor motrice, a combinaţiilor şi formelor
de manifestare. • Formarea capacităţii de practicare sistematică şi corectă a exerciţiilor fizice prioritar în
timpul liber • Educarea calităţilor intelectuale, moral-volitive şi estetice/influenţe vizând formarea
personalităţii Obiectivele cadru/Competenţele generale ale educaţiei fizice şi sportului şcolar la nivelul
ciclului primar pentru primele 3 clase- derivă din cele ale educaţiei fizice a tinerei generaţii, fiind
stipulate de programele şcolare de specialitate pe cicluri de instruire: 1. Menţinerea stării optime de
sănătate a elevilor şi creşterea capacităţii de adaptare a acestora la factorii de mediu 2. Armonizarea
propriei dezvoltări fizice şi prevenirea instalării abaterilor posibile de la aceasta 3. Extinderea fondului
propriu de deprinderi motrice de bază, aplicativ utilitare şi sportive elementare şi dezvoltarea calităţilor
motrice aferente 4. Practicarea independentă a exerciţiilor fizice, a jocurilor şi a diferitelor sporturi 5.
Manifestarea spiritului de echipă şi de întrecere, în funcţie de un sistem de reguli acceptate Obiectivele
cadru ale educaţiei fizice şi sportului şcolar la nivelul ciclului gimnazial -înlocuite în programele elaborate
în 2009 cu Competenţe generale- stabilesc direcţiile prioritare de acţiune, etapa pubertară generând
probleme datorită accelerării proceselor de dezvoltare somato-funcţională, psihică şi motrică ce sunt
heterocronice şi variabile pe sexe. 1.Dezvoltarea capacităţii motrice a elevilor, necesară desfăşurării
activităţii sportive 2.Favorizarea întreţinerii şi îmbunătăţirii stării de sănătate în concordanţă cu
particularităţile de vârstă şi sex. 3.Asimilarea procedeelor tehnice şi a acţiunilor tactice specific
practicării diferitelor ramuri de sport de către elevi, în şcoală şi în afara acesteia 4.Dezvoltarea
trăsăturilor de personalitate favorabile integrării sociale Obiectivele de referinţă - înlocuite actualmente
cu competenţe specificeconcretizează/stabilesc rezultatele dorite la finalul fiecărui an de studiu,
urmărind progresele sau acumulările graduale dorite. Fiecărui obiectiv cadru 43 îi corespund unul sau
mai multe obiective de referinţă. Exemplu de obiective de referinţă pentru pentru clasa I, aferente
obiectivului cadru nr. 2: Armonizarea propriei dezvoltări fizice şi prevenirea instalării abaterilor posibile
de la aceasta 2.1. Să recunoască principalele caracteristici ale ale posturii corecte, în poziţii statice 2.2.
Să adopte poziţiile corecte ale coloanei vertebrale şi ale segmentelor corpului în raport cu aceasta, în
situaţii statice 2.3. Să execute principalele exerciţii de dezvoltare fizică însuşite, potrivit posibilităţilor
individuale, după demonstraţie 2.4. Să-şi determine înălţimea şi greutatea corporală Fig. 8 Relaţia dintre
ideal, funcţii, scopuri şi obiective IDEALUL EDUCAŢIONAL/ determinat social IDEALUL EDUCAŢIEI FIZICE ŞI
SPORTULUI/subordonat idealului educaţional FUNCŢIILE EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI/esenţa
activităţii pe planuri multiple OBIECTIVELE EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI/achiziţii concrete, specifice şi
verificabile-în special cele operaţionaleSCOPUL EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI/achiziţii complexe,
anticipative, cu caracter general 44 Obiectivele fundamentale ale temelor de lecţie stabilesc stadiul în
care se află deprinderea motrică respectivă-învăţare, fixare, consolidare, perfecţionare, evaluare- sau
aptitudinea motrică-dezvoltare, educare, îmbunătăţire, verificare- Aceste obiective pot fi menţinute mai
mult timp pe parcursul unui sistem/ciclu de lecţii/unitate de învăţare şi abia după realizarea
acumulărilor planificate să se treacă la o etapă superioară de instruire căreia îi va corespunde un alt
obiectiv. Exemplu: temele din elemente aparţinând gimnasticii acrobatice sunt caracterizate de
complexitate şi obiectivul fundamental de învăţare va fi menţinut mai multe lecţii, iar când progresele
sunt evidente va fi substituit cu cel de fixare/consolidare. Obiectivele operaţionale indică în mod concret
ce vor cunoaşte şi ce vor putea realiza elevii la finalul fiecărei lecţii, conform tematicii planificate
anterior. Ele reflectă transformările dorite a fi realizate la nivel comportamental, fiind diversificate pe
mai multe planuri/direcţii de acţiune, în funcţie de influenţele induse simultan la nivel psihomotric,
cognitiv, afectiv, social. Sintetizând opiniile mai multor autori-Vlăsceanu L., Cârstea G., Raţă G.- pentru
conceperea şi definirea lor corectă este indicată respectarea următoarelor reguli: -obiectivul va urmări
modificările comportamentale ale celor instruiţila finalul activităţii, nu comportamentul profesorului. -să
poată fi realizat în timpul didactic alocat, să fie compatibil cu conţinuturile programelor şcolare. -să fie
descris cât mai exact, în termeni expliciţi şi eliminând amănuntele cel îndepărtează de specificitatea
conţinutului său, permiţând asfel evaluarea calităţii lecţiei. -formularea se face prin verbe de acţiune ce
indică aspectele comportamentale umărite: să alerge, să sară, să combine mişcări, să descrie, să se
bucure, să colaboreze, să aplice, să selecteze, etc. -să indice o singură acţiune ce trebuie realizată,
evitând enumerarea mai multor acţiuni distincte sau cuplate. -prin formularea şi realizarea sa va
contribui la asigurarea continuităţii şi integrităţii conţinutului informaţional şi de pregătire. Obiectivele
operaţionale psihomotrice: precizează modificările comportamentale de ordin fizic, exprimând
capacitatea de a execuţie în diferite stadii ale deprinderilor motrice sau manifestările legate de
aptitudinile psihomotrice. Exemple: 45