David Servant

Discipling the Body of Christ

Menu
Skip to content

 Follow me on Twitter

 Like me on Facebook

 Check out my YouTube channel

 START HERE
 
 FREE BOOKS
 
 POPULAR RESOURCES
 
 DEVOTIONALS
 
 SPEAKING
 
 STORE

Search
☰Menu◀
IMPLICAREA
FEMEILOR ÎN
LUCRARE
Capitolul doisprezece
 

D e vreme ce se ştie deja că femeile

alcătuiesc mai mult de jumătate din biserica

Domnului Isus Hristos, este important să
înţelegem rolul pe care li l-a încredinţat
Dumnezeu în cadrul trupului. În majoritatea
bisericilor şi lucrărilor, femeile sunt privite ca
lucrători valoroşi, întrucât ele împlinesc în
general majoritatea lucrării generale.
Totuşi, nu toţi sunt de acord în ceea ce priveşte rolurile
femeii. Femeilor li se interzice implicarea în anumite
domenii ale lucrării desfăşurate în cadrul bisericii,
inclusiv vorbirea şi conducerea. Unele bisericii acceptă ca
femeile să fie pastoriţe; multe altele nu acceptă. Unele
biserici le permit femeilor să dea învăţătură, altele nu.
Unele nu le permit să vorbească deloc în timpul
serviciilor divine.

Marea parte a acestor neînţelegeri se datorează diferitelor

interpretări ale cuvintelor lui Pavel referitoare la rolurile
femeii din 1 Cor. 14:34-35 şi 1 Tim. 2:11-3:7. Aceste
pasaje reprezintă tema studiului nostru, în special a
ultimei părţi din acest capitol.

Încă de la început
Pentru început, să analizăm ce ne spune Scriptura despre
femei încă din primele ei pagini. Femeile, ca şi bărbaţii,
sunt create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu:

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după

chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască
i-a făcut (Gen. 1:27).
Ştim desigur că Dumnezeu l-a creat pe Adam înainte de a
o crea pe Eva şi este adevărat că Pavel consideră că acest
lucru are o semnificaţie spirituală (vezi 1 Tim. 2:3). Vom
discuta mai târziu despre semnificaţia acestei ordine în
creaţie, aşa cum explică Pavel, dar pentru moment este
suficient să spunem că ea nu denotă superioritatea
bărbatului faţă de femeie, întrucât ştim că Dumnezeu a
creat animalele înainte de a creea oamenii (vezi Gen.
1:24-28) şi nimeni nu ar fi de acord că animalele sunt
superioare oamenilor.[1]
Femeia a fost creată pentru a fi ajutorul soţului său (vezi
Gen. 2:18). Dar repet, acest lucru nu este o dovadă a
inferiorităţii, ci doar relevă rolul ei în căsnicie. Duhul
Sfânt ne este dat ca ajutor, dar în mod cert nu ne este
inferior. Din contră, ne este superior! Şi am putea foarte
bine spune că Dumnezeu a creat femeia pentru a fi
ajutorul potrivit pentru soţul său dovedeşte că bărbaţii au
nevoie de ajutor! Dumnezeu este Cel care a spus că nu era
bine ca omul să fie singur (vezi Gen. 2:18). Acest adevăr
a fost dovedit de nenumărate ori de-a lungul istoriei, când
bărbaţii au rămas fără soţii care să îi ajute.
În ultimul rând, observăm încă din primele pagini ale
Genesei că prima femeie a fost creată din carnea primului
bărbat. Ea a fost luată din el, ceea ce dovedeşte că lui îi
lipseşte ceva fără ea şi că cei doi au fost la origine una. În
plus, ceea ce a separat Dumnezeu fusese planificat să
devină din nou una prin unire sexuală, o unire nu doar
pentru procreere, ci pentru exprimarea dragostei şi
experimentarea unei plăceri reciproce care îi fac
dependenţi unul de celălalt.
Toate aceste lecţii date de creaţie contrazic ideea că un
sex este superior celuilalt sau că unul are dreptul să îl
domine pe celălalt. Şi doar pentru că Dumnezeu a atribuit
femeilor roluri diferite în căsnicie sau în lucrare nu are
deloc de a face cu egalitatea lor cu bărbaţii înaintea lui
Hristos, în care „nu mai este nici parte bărbătească, nici
parte femeiască“ (Gal. 3:28).

Femeile din Vechiul Testament

implicate în lucrare
Pe baza acestei fundaţii, să analizăm câteva dintre femeile
pe care le-a folosit Dumnezeu în Vechiul Testament
pentru a-Şi împlini scopurile divine. Desigur, este foarte
clar că Dumnezeu a chemat în perioada Vechiului
Testament, în primul rând, bărbaţii la lucrarea
vocaţională, aşa cum a făcut şi în timpul Noului
Testament. Istoriile unor bărbaţi ca Moise, Aaron, Iosua,
Iosif, Samuel şi David umplu paginile Vechiului
Testament.

Totuşi, multe femei reprezintă dovada că Dumnezeu poate

chema şi folosi pe oricine doreşte El, iar femeile echipate
de Dumnezeu sunt potrivite pentru orice sarcină la care le
cheamă.

Înainte de a discuta în mod specific despre aceste femei,

ar trebui să observăm că fiecare bărbat important din
Vechiul Testament a fost născut şi crescut de o femeie.
Fără femeia Iochebed nu ar fi existat nici un Moise (vezi
Ex. 6:20). Nici nu ar fi existat vreun alt bărbat al lui
Dumnezeu dacă nu ar fi existat mamele care le-au dat
viaţă. Femeilor li s-a dat lucrarea plină de
responsabilitatea dificilă şi demnă de laudă a creşterii
copiilor Domnului (vezi 2 Tim. 1:5).

Iochebed nu numai că a fost mama a doi bărbaţi chemaţi

de Dumnezeu, mai precis Moise şi Aaron, ci şi a unei
femei chemate de Dumnezeu, sora lor, o prorociţă şi
lideră de închinare pe nume Maria (vezi Exod 15:20). În
Mica 6:4, Dumnezeu a considerat-o pe Maria, alături de
Moise şi Aaron înşişi, lidera Israelului:

„Căci te-am scos din ţara Egiptului, te-am izbăvit din casa
robiei, şi am trimis înaintea ta pe Moise, Aaron şi
Maria!“ (subliniere personală).
Desigur, rolul de conducere deţinut de Maria în Israel nu
a fost la fel de proeminent ca şi cel al lui Moise. Totuşi, în
calitate de prorociţă, Maria a vorbit în Numele lui
Dumnezu şi cred că putem presupune fără să greşim că
mesajele trimise de Dumnezeu prin ea se adresau nu
numai femeilor, ci şi bărbaţilor lui Israel.

O femeie judecător peste Israel

O altă femeie pe care Dumnezeu a crescut-o pentru a
deveni lideră în Israel a fost Debora, care a trăit pe
vremea judecătorilor lui Israel. Prorociţă fiind, ea a fost
peste Israel şi judecător, aşa cum au fost la vremea lor
Ghedeon, Iefta şi Samson. Suntem informaţi că „copiii lui
Israel se suiau la ea ca să fie judecaţi“ (Jud. 4:5). Deci lua
decizii şi pentru bărbaţi, nu numai pentru femei. Nu există
nici o îndoială în această privinţă: O femeie le spunea
bărbaţilor ce să facă şi Dumnezeu a fost Cel care a uns-o
pentru a acţiona astfel.
Asemenea majorităţii femeilor pe care le cheamă
Dumnezeu în lucrare, Debora a înfruntat cel puţin un
bărbat care avea dificultăţi în a primi cuvântul lui
Dumnezeu din gura unei femei. Numele lui era Barac şi,
deoarece era sceptic faţă de instrucţiunile profetice ale
Deborei ca el să meargă la război împotriva generalului
cananean Sisera, l-a informat că onoarea de a-l omorâ pe
Sisera va fi dată unei femei. Aşa s-a întâmplat, deoarece o
femeie pe nume Iael a fost cea care a bătut în capul lui
Sisera un ţăruş al cortului, pe când era el adormit (vezi
Jud. 4). Povestea se termină cu Barac cântând în duet cu
Debora! Unele versuri sunt pline de laudă atât la adresa
Deborei, cât şi la cea a lui Iael (vezi Jud. 5) şi poate că
astfel Barac a devenit o persoană care a crezut în cele din
urmă în „lucrarea femeilor“.

A treia prorociţă
O a treia femeie menţionată în Vechiul Testament ca fiind
o prorociţă foarte respectată este Hulda. Dumnezeu a
folosit-o pentru a oferi unui bărbat, regele îngrijorat al lui
Iuda, Iosia, profunzime profetică şi instrucţiuni de
încredere (vezi 2 Împ. 22). Este foarte probabil ca
Dumnezeu să o fi folosit pe Hulda în mod frecvent pentru
această lucrare, altfel Iosia nu ar fi avut atâta încredere în
ceea ce îi spunea ea.

Dar de ce le-a chemat Dumnezeu pe Maria, pe Debora şi

pe Hulda să fie prorociţe? Nu ar fi putut chema în schimb
bărbaţi?

Bineînţeles că Dumnezeu ar fi putut chema bărbaţi care să

facă exact aceleaşi lucruri pe care le-au făcut aceste trei
femei. Dar nu a făcut-o. Şi nimeni nu ştie de ce. Ceea ce
ar trebui să învăţăm de aici este că ar fi bine să nu Îl
limităm pe Dumnezeu când vine vorba despre cine sunt
cei pe care îi cheamă El în lucrare. Deşi în mod normal
Dumnezeu a ales bărbaţi pentru sarcina de conducere în
Vechiul Testament, uneori a ales şi femei.

În cele din urmă, ar trebui remarcat că toate cele trei

exemple proeminente de femei implicate în lucrare în
Vechiul Testament au fost prorociţe. Există şi câteva
lucrări din Vechiul Testament la care nu au fost chemate
femeile. De exemplu, nu au existat femei chemate să fie
preotese. Astfel, s-ar putea ca Dumnezeu să rezerve
anumite funcţii doar bărbaţilor.

Femei implicate în lucrare în

Noul Testament
În mod interesant, descoperim că Dumnezeu a chemat şi
în Noul Testament femei care să fie prorociţe. Când Isus
avea numai câteva zile, Ana I-a recunoscut identitatea şi a
început să proclame lucrarea mesianică:

Mai era acolo şi o prorociţă, Ana, fata lui Fanuel, din

seminţia lui Aşer. Ea era foarte înaintată în vârstă, şi trăise
cu bărbatul ei şapte ani după fecioria ei. Rămasă văduvă,
şi fiind în vârstă de optzeci şi patru de ani, Ana nu se
depărta de Templu şi zi şi noapte slujea lui Dumnezeu cu
post şi cu rugăciuni. A venit şi ea în acelaşi ceas, şi a
început să laude pe Dumnezeu, şi să vorbească despre
Isus tuturor celor ce aşteptau mântuirea Ierusalimului
(Luca 2:36-38; subliniere personală).
Observă că Ana a vorbit despre Isus tuturor celor ce
„aşteptau mântuirea Ierusalimului“. Adică inclusiv
bărbaţilor. Astfel, am putea spune că Ana i-a învăţat pe
bărbaţi despre Hristos.
Există şi alte femie în Noul Testement pe care Dumnezeu
le-a folosit, dându-le darul prorociei. Maria, mama lui
Isus face sigur parte din această categorie (vei Luca 1:46-
55). De fiecare dată când sunt citite cuvintele profetice ale
Mariei în timpul bisericii, am putea spune că o femeie
învaţă biserica. (Şi Dumnezeu a onorat incontestabil
femeile prin aducerea Fiului Său pe lume printr-o femeie,
ceva ce putea face prin multe alte mijloace.)

Lista continuă. Dumnezeu a prezis prin gura profetului

Ioel că atunci când Dumnezeu va revărsa Duhul Său
Sfânt, atât fiii cât şi fiicele lui Israel vor profeţi (vezi Ioel
2:28). Petru a confirmat că profeţia lui Ioel era aplicabilă
şi dispoziţiilor Noului Legământ (vezi Fapte 2:17).
În Fapte 21:8-9 ni se spune că Filip evanghelistul a avut
patru fete care erau prorociţe.

Pavel a scris despre femeile care proroceau în întâlnirile

bisericii (vezi 1 Cor. 11:5). Din context este clar că erau
prezenţi şi bărbaţi.

Cu toate aceste exemple scripturale ale femeilor folosite

de Dumnezeu ca prorociţe, nu avem nici un motiv
rezonabil să ne împotrivim ideii că Dumnezeu poate
folosi femeile pentru asemenea lucrări! Mai mult, nimic
nu ne îndreptăţeşte să credem că femeile nu le pot profeţi
bărbaţilor în Numele lui Dumnezeu.

Femei în funcţia de Pastor?

Cum rămâne cu femeile care slujesc în funcţia de pastor?
Pare evident că Dumnezeu a intenţionat ca funcţia de
pastor/prezbiter/supraveghetor să fie îndeplinită de
bărbaţi:

Adevărat este cuvântul acesta: „Dacă râvneşte cineva să

fie episcop, doreşte un lucru bun.“ Dar trebuie ca
episcopul să fie fără prihană, bărbatul unei singure
neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de
oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii“ (1 Tim 3:1-2; subliniere
personală).
Te-am lăsat în Creta, ca să pui în rânduială ce mai rămâne
de rânduit, şi să aşezi prezbiteri în fiecare cetate, după
cum ţi-am poruncit: Dacă este cineva fără
prihană, bărbat al unei singure neveste, având copii
credincioşi, care să nu fie învinuiţi de destrăbălare sau
neascultare (Tit 1:5-6; subliniere personală).
Pavel nu spune în mod expres că li se interzice femeilor
deţinerea acestor funcţii şi de aceea trebuie să fim
oarecum precauţi înainte de a lua o decizie definitivă. Se
pare că în lumea contemporană există numeroase femei
foarte eficiente în funţia de
pastor/prezbiter/supraveghetor, mai ales în naţiunile în
curs de dezvoltare, totuşi încă mai reprezintă o minoritate
copleşitoare. Poate că Dumnezeu cheamă ocazional femei
în această poziţie, când slujesc scopurilor înţelepte ale
Împărăţiei Lui sau când nu există personal masculin
calificat pentru conducere. Este, de asemenea, posibil ca
multe femei pastor din trupului lui Hristos să fie de fapt
chemate la alte lucrări biblice valide pentru femei, precum
prorocia, dar structura curentă a bisericii să nu le permită
decât funcţia pastorală.

De ce este poziţia de pastor/prezbiter/supraveghetor

rezervată bărbaţilor? Înţelegerea funcţiei acestui rol ne-ar
putea ajuta să găsim răspunsul. Una dintre cerinţele
scripturale pentru pastor/prezbiter/supraveghetor este:
să-şi chivernisească bine casa, şi să-şi ţină copiii în
supunere cu toată cuviinţa. Căci dacă cineva nu ştie să-şi
cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui
Dumnezeu? (1 Tim. 3:4-5).
Această cerinţă are sens dacă înţelegem că prezbiterul
Noului Testament supraveghea o biserică mică în casă.
Rolul său era similar celui al unui tată care îşi cârmuia
gospodăria. Acest lucru ne ajută să înţelegem de ce
funcţia de pastor ar trebui deţinută de un bărbat –
deoarece se aseamănă foarte mult cu organizarea familiei
care, dacă este conform planului lui Dumnezeu, ar trebui
condusă de soţ, nu de soţie. Mai multe despre acest
subiect vom afla mai târziu.

Femei în funcţia de apostol?

Am concluzionat că femeile pot sluji ca prorociţe (dacă
sunt chemate de Dumnezeu). Cum rămâne cu celelalte
tipuri de lucrare? Pavel ne luminează în această privinţă
în saluturile din Romani 16 unde laudă o serie de femei
care au slujit în lucrare de dragul Împărăţiei lui
Dumnezeu. Una dintre ele a fost numită apostol. În
următoarele trei citate am scris cu font cursiv toate
numele de femei:

Vă dau în grijă pe Fivi, sora noastră, care este diaconiţă a

Bisericii din Chencrea; s-o primiţi în Domnul, într-un
chip vrednic de sfinţi, şi s-o ajutaţi în orice ar avea
trebuinţă de voi; căci şi ea s-a arătat de ajutor multora şi
îndeosebi mie (Rom. 16:1-2; subliniere personală).
Câtă consideraţie! Nu ştim exact ce lucrare împlinea Fivi,
dar Pavel a numit-o „diaconiţă a Bisericii din Chencrea“
şi „un ajutor pentru mulţi“, inclusiv pentru el. Orice ar fi
făcut pentru Domnul, trebuie să fi fost destul de
semnificativ pentru a-i garanta recomandarea lui Pavel în
faţa întregii biserici din Roma.

Următoarea este Priscila, care, împreună cu soţul său

Acuila, aveau o lucrare atât de semnificativă încât toate
bisericile dintre neamuri îi apreciau:

Spuneţi sănătate Priscilei şi lui Acuila, tovarăşii mei de

lucru în Hristos Isus, care şi-au pus capul în joc, ca să-mi
scape viaţa. Le mulţumesc nu numai eu, dar şi toate
Bisericile ieşite dintre Neamuri. Spuneţi sănătate şi
Bisericii care se adună în casa lor. Spuneţi sănătate lui
Epenet, prea iubitul meu, care a fost cel dintâi rod al Asiei
pentru Hristos. Spuneţi sănătate Mariei, care s-a ostenit
mult pentru voi. Spuneţi sănătate lui Andronic şi lui Iunia,
rudele mele şi tovarăşii mei de temniţă, care sunt cu vază
între apostoli. Ei au venit la Hristos mai înainte de mine
chiar (Rom. 16:3-7; subliniere personală).
În ceea ce o priveşte pe Iunia, pare destul de logic să
conchidem că o persoană care este „cu vază între
apostoli“ nu putea fi decât apostol. Iunia era apostol.
Priscila şi Maria erau lucrători pentru Domnul.

„Spuneţi sănătate lui Ampliat, prea iubitul meu în

Domnul. Spuneţi sănătate lui Urban, tovarăşul nostru de
lucru în Hristos, şi lui Stache, prea iubitul meu. Spuneţi
sănătate lui Apele, încercatul slujitor al lui Hristos.
Spuneţi sănătate celor din casa lui Aristobul. Spuneţi
sănătate lui Ierodion, ruda mea. Spuneţi sănătate celor din
casa lui Narcis, care sunt ai Domnului. Spuneţi
sănătate Trifenei şi Trifosei, care se ostenesc pentru
Domnul. Spuneţi sănătate Persidei prea iubite, care s-a
ostenit mult pentru Domnul. Spuneţi sănătate lui Ruf, cel
ales în Domnul şi mamei lui, care s-a arătat şi mama
mea. Spuneţi sănătate lui Asincrit, lui Flegon, lui Hermes,
lui Patroba, lui Herma, şi fraţilor care sunt împreună cu ei.
Spuneţi sănătate lui Filolog şi Iuliei, lui Nereu şi surorii
lui, lui Olimpa şi tuturor sfinţilor care sunt împreună cu ei
(Rom. 16:8-15; subliniere personală).
Este foarte clar că femeile pot fi „lucrători“ spirituali.

Femei în funcţia de învăţător?

Ce putem spune despre femeile în slujba de învăţător?
Noul Testament nu menţionează nici una. Desigur, Biblia
nu menţionează nici bărbaţi chemaţi să fie învăţători.
Priscila (menţionată mai sus şi cunoscută şi sub numele
de Prisca), soţia lui Acuila, a fost implicată în lucrarea de
învăţare cel puţin la un nivel mai mic. De exemplu, când
ea şi Acuila l-au auzit pe Apolo propovăduind în Efes o
evanghelie greşită, „l-au luat la ei, şi i-au arătat mai cu
deamănuntul Calea lui Dumnezeu“ (Fapte 18:26). Nimeni
nu poate argumenta că Priscila nu şi-a ajutat soţul să îl
înveţe pe Apolo, care era bărbat. În plus, Pavel face de
două ori menţiuni la Priscila şi Acuila când scrie despre
„biserica ce se adună în casa lor“ (vezi Rom. 16:3-5; 1
Cor. 16:19), iar în Romani 16:3 îi numeşte pe
amândoi „tovarăşii mei de lucru“. Sunt puţine şanse ca
Priscila să nu fi avut un rol activ în lucrare, alături de
soţul ei.
Când Isus a poruncit femeilor să
îi înveţe pe bărbaţi
Înainte de a face referire la cuvintele prin care Pavel le
spune femeilor să tacă în adunare şi le interzice să îi
înveţe pe bărbaţi, haide să analizăm un alt pasaj biblic
care ne va ajuta să păstrăm echilibrul între cele două.

Când a înviat Isus, un înger a delegat cel puţin trei femei

să îi înveţe pe ucenicii lui Isus care erau bărbaţi. Aceste
femei au fost instruite să le spună ucenicilor că Isus a
înviat şi că îi va întâlni în Galilea. Însă asta nu e tot. Puţin
mai târziu, Isus Însuşi S-a arătat câtorva femei şi le-a
poruncit să le spună ucenicilor să se ducă în Galilea (vezi
Mat. 28:1-10; Marcu 16:1-7).
În primul rând, cred că este important că Isus a ales să Se
arate mai întâi femeilor şi apoi bărbaţilor. În al doilea
rând, dacă ar fi fost ceva fundamental greşit sau imoral ca
femeile să îi înveţe pe bărbaţi, atunci Isus nu le-ar fi spus
femeilor să îi înveţe pe bărbaţi despre învierea Lui, o
informaţie destul de importantă şi pe care ar fi putut-o
transmite singur (ceea ce a şi făcut mai târziu). Nimeni nu
se poate împotrivi acestei realităţi: Domnul Isus a instruit
femeile să îi înveţe pe bărbaţi un adevăr esenţial şi să le
dea anumitor bărbaţi unele indicaţii spirituale.

Pasajele-problemă
Acum că avem o oarecare perspectivă asupra a ceea ce ne
spune Biblia despre rolul femeilor în lucrare, vom avea
mai multă perspicacitate în interpretarea „pasajelor-
problemă“ din scrierile lui Pavel. Să analizăm mai întâi
cuvintele referitoare la faptul că femeile ar trebui să tacă
în adunare:

Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să

ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea.
Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să
întrebe pe bărbaţii lor acasă; căci este ruşine pentru o
femeie să vorbească în Biserică (1 Cor. 14:34-35).
În primul rând, unii se întreabă, din mai multe motive,
dacă acestea sunt indicaţiile date de Pavel sau doar citează
ceea ce îi scriseseră corintenii. Este clar că în a doua
jumătate a scrisorii, Pavel răspundea întrebărilor pe care i
le puseseră corintenii într-o altă scrisoare (vezi 1 Cor. 7:1,
25; 8:1; 12:1; 16:1, 12).

În plus, chiar în următorul verset Pavel scrie despre ceea

ce pote fi considerat o reacţie la politica abordată de
corinteni de a determina femeile să tacă în adunările
bisericii:

De la voi a ieşit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până

la voi a ajuns? (1 Cor. 14:36, Traducere Literală Nouă).
Versiunea King James (şi Dumitru Cornilescu, n. t.)
traduce acest verset într-un mod în care Pavel pare şi mai
surprins faţă de atitudinea corintenilor:
Ce? De la voi a pornit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau
numai până la voi a ajuns el? (1 Cor. 14:36).
În oricare dintre cazuri, Pavel pune în mod cert două
întrebări retorice. Răspunsul la ambele este: Nu! Nu
corintenii erau cei care iniţiaseră Cuvântul lui Dumnezeu
şi nici nu le fusese dat numai lor. Întrebările lui Pavel sunt
fără îndoială reproşuri faţă de mândria lor. Dacă ele sunt
reacţii la cele două versete anterioare, acestea par a spune:
„Cine credeţi că sunteţi voi? De când daţi decrete
referitoare la care sunt persoanele pe care le poate folosi
Dumnezeu pentru a transmite cuvântul Său şi care nu
sunt? Dumnezeu poate folosi femeile dacă aşa doreşte, iar
voi sunteţi nechibzuiţi dacă le determinaţi să tacă.“
Această interpertare pare logică dacă luăm în considerare
faptul că Pavel scrisese deja în aceeaşi scrisoare despre
modul corect în care femeile puteau profeţi în biserică
(vezi 1 Cor. 11:5), ceea ce le cerea implicit să nu
tacă. Mai mult, câteva versete după acestea, Pavel îi
îndeamnă pe toţi corintenii[2], inclusiv pe femei, „să
râvnească după prorocie“ (1 Cor. 14:39). Astfel, s-ar
părea că se contrazice pe sine dacă în 14:34-35 stabilea
într-adevăr o poruncă fermă ca femeile să tacă în adunări.
Alte variante
Să presupunem însă că afirmaţiile din 1 Cor. 14:34-35
sunt cuvintele originare ale lui Pavel şi că într-
adevăr îndeamnă femeile să tac. Cum am putea interpreta
în acest caz spusele sale?
Ar trebui să ne întrebăm din nou de ce a dat Pavel o
poruncă aşa fermă ca femeile să nu vorbească deloc în
adunări, când tot el a spus în aceeaşi scrisoare că se pot
ruga şi pot profeţi în adunări?

Mai mult, Pavel era cu siguranţă conştient de multele

momente biblice despre care am vorbit deja şi în care
Dumnezeu a folosit femei care să vorbească în public
chiar şi bărbaţilor. De ce le-ar cere să tacă celor pe care
Dumnezeu le-a desemnat de multe ori să vorbească?

Desigur, bunul simţ ne spune că Pavel nu ar fi putut

insinua că femeile ar trebui să fie complet tăcute ori de
câte ori se aduna biserica. Nu uitaţi că biserica timpurie se
aduna în case şi că luau masa împreună. Oare putem crede
că femeile nu rosteau absolut nici un cuvânt de când
intrau în casă şi până plecau? Că nu vorbeau în timp ce
pregăteau masa sau când mâncau? Că nu le spuneau nimic
copiilor lor în tot acest timp? Un asemenea gând este
absurd.
Dacă „acolo unde se adună doi sau trei“ în numele lui Isus
este şi El prezent (vezi Mat. 18:20), constituind astfel fără
îndoială o adunare, când se adunau două femei în Numele
lui Isus nu aveau voie să îşi vorbească una alteia?

Nu, dacă 1 Corinteni 14:34-35 reprezintă într-adevăr

îndrumările lui Pavel, el se referea doar la o simplă
problemă de ordine în cadrul bisericii. Unele femei călcau
într-un fel această ordine prin întrebările puse. Pavel nu a
vrut să spună că femeile trebuie să tacă mai mult decât el
pe parcursul întregii întâlniri, mai ales conform
instrucţiunilor date câteva versete mai devreme referitoare
la proroci:

Şi dacă este făcută o descoperire unuia care şade jos, cel

dintâi să tacă (1 Cor. 14:30; subliniere personală).
În acest caz, cuvântul „să tacă“ înseamnă „să se oprească
temporar din vorbire“.

Pavel i-a învăţat, de asemenea, pe cei care vorbeau în

limbi să tacă dacă nu era nimeni care să traducă în
adunare:
Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în Biserică, şi
să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui Dumnezeu (1 Cor.
14:28; subliniere personală).
Îi îndemna Pavel pe astfel de oameni să păstreze
tăcere completă pe tot parcursul adunări? Nu, doar le
spunea să tacă în ceea ce privea vorbirea în limbi pentru
care nu exista traducere. Observă că Pavel le-a spus „să
tacă în Biserică“, aceeaşi indicaţie pe care le-a dat-o şi
femeilor în 1 Cor. 14:34-35. Aşa că de ce să interpretăm
cuvintele lui Pavel referitoare la tăcerea femeilor în
biserică drept „tăcerea pe tot parcursul adunării“, dar să
intepretăm cuvintele referitoare la cei care tulburau
ordinea prin vorbirea în limbi ca fiind „o abţinere de la a
vorbi în anumite momente specifice din timpul bisericii“?
În final, remarcă că, în pasajul respectiv, Pavel nu se
adresa tuturor femeilor. Cuvintele lui îşi găseau
aplicabilitatea numai în cazul femeilor căsătorite,
deoarece ele erau îndemnate „să întrebe pe bărbaţii lor
acasă“ dacă aveau întrebări.[3] Poate că o parte a
problemei consta în faptul că femeile căsătorite puneau
întrebări altor bărbaţi decât soţilor lor. Un asemenea
scenariu ar putea fi cu siguranţă considerat neadecvat şi ar
putea denota un anume grad de lipsă de respect şi
supunere faţă de proprii lor soţi. Dacă aceasta era
problema la care se referea Pavel, acesta ar putea fi
motivul pentru care şi-a bazat argumentul pe faptul că
femeile ar trebui să fie supuse (soţilor lor, evident), aşa
cum spunea Legea încă din primele paginii ale Genesei
(vezi 1 Cor. 14:34).
Pe scurt, dacă în 1 Corinteni 14:34-35 Pavel dădea într-
adevăr instrucţiuni referitoare la faptul că femeile ar
trebui să tacă în adunări, atunci doar le spune femeilor
căsătorite să tacă, adică să nu pună întrebări în momente
nepotrivite sau într-un mod lipsit de respect faţă de soţii
lor. Altfel, ele pot să prorocească, să se roage sau să
vorbească.

Celălalt pasaj-problemă
În cele din urmă ajungem şi la cel de al doilea „pasaj-
problemă“ aflat în prima scrisoare a lui Pavel către
Timotei:

Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea. Femeii nu-

i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de
bărbat, ci să stea în tăcere. Căci întâi a fost întocmit Adam
şi apoi Eva. Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind
amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii (1 Tim.
2:11-14).
În mod cert Pavel ştia despre Maria, Debora, Hulda şi
Ana, patru prorociţe care au vorbit bărbaţilor şi femeilor
în numele lui Dumnezeu, învăţându-i efectiv voia lui
Dumnezeu. Cu siguranţă ştia că Debora, judecător peste
Israel, a exercitat un anumit grad de autoritate asupra
bărbaţilor şi femeilor. Fără îndoială, ştia că Dumnezeu Îşi
revărsase Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii, împlinind
parţial profeţia lui Ioel că Dumnezeu urma să reverse
Duhul Său peste toţi, astfel încât fii şi fiice să prorocească
Cuvântul Domnului. Cu siguranţă a ştiut că Isus a
desemnat anumite femei să ducă mesajul Său apostolilor
bărbaţi. Cu siguranţă îşi aducea aminte de propriile
cuvinte de încurajare adresate bisericii din Corint
referitoare la femeile care se rugau şi proroceau în timpul
întâlnirilor bisericii. În mod cert îşi amintea că le spusese
corintenilor că oricare dintre ei putea primi de la Duhul
Sfânt o învăţătură pe care să o împartă cu trupul (vezi 1
Cor. 14:26). Atunci ce anume a vrut să comunice când a
scris aceste cuvinte lui Timotei?
Observă că Pavel face apel la doi factori din Genesa ca
premiză pentru îndemnul lui: (1) Adam a fost creat
înaintea Evei şi (2) Eva, nu Adam, a fost amăgită şi s-a
făcut vinovată de călcarea poruncii. Primul fapt stabileşte
relaţia corectă dintre bărbat şi femeie. După cum ne învaţă
ordinea creaţiei, soţul este cel care trebuie să fie capul,
învăţătură pe care Pavel o dă în alte scrisori (vezi 1 Cor.
11:3; Efes. 5:23-24).

Un al doilea lucru pe care îl menţionează Pavel nu este

acela de a sugera că femeile sunt mai uşor de amăgit decât
bărbaţii, deoarece nu sunt. De fapt, de vreme ce în trupul
lui Hristos sunt mai multe femei decât bărbaţi, s-ar putea
spune că bărbaţii sunt mult mai probabil uşor de înşelat
decât femeile. Din contră, cel de al doilea lucru menţionat
dovedeşte că, atunci când ordinea stabilită de Dumnezeu
în familie este neglijată, i se deschide o portiţă lui Satan.
Adevărata problemă a umanităţii a început în grădina în
care relaţia dintre femeie şi bărbat nu era în ordine – soţia
lui Adam nu era supusă lui. Probabil că Adam îi spusese
soţiei instrucţiunile date de Dumnezeu referitoare la
fructul interzis (vezi Gen. 2:16-17; 3:2-3).

Totuşi, ea nu i-a urmat instrucţiunile. Într-un fel chiar a

exercitat autoritate asupra lui când i-a dat să mănânce din
fructul oprit (vezi Gen. 3:6). În acest caz nu Adam o
conducea pe Eva; Eva îl conducea pe Adam. Rezultatul a
fost un dezastru.

Biserica – un model de familie

Ordinea intenţionată de Dumnezeu în familie ar trebui în
mod categoric ilustrată de biserică. După cum am
menţionat mai devreme, este important să nu uităm că, în
primii trei sute de ani din istoria bisericii, comunităţile
bisericeşti erau mici. Ele se întâlneau în case.
Pastorii/prezbiterii/supraveghetorii erau asemenea tatălui
unei familii. Această structură a bisericii instaurată de
Dumnezeu se asemăna atât de mult unei familiei, şi de
fapt chiar reprezenta una, încât conducerea femeii ar fi
transmis un mesaj greşit familiilor din interiorul şi din
afara bisericii. Imaginează-ţi o femeie
pastor/prezbiter/supraveghetor dând în mod frecvent
învăţătură într-o biserică în casă, în timp ce bărbatul său o
ascultă, supunându-se autorităţii ei. Această perspectivă ar
fi fost contrară ordinii stabilite de Dumnezeu în familie şi
ar fi oferit instaurat un exemplu greşit.

Iată la ce se refereau cuvintele lui Pavel. Remarcă că ele

sunt spuse în contextul apropiat al cerinţelor pe care le are
pentru prezbiteri (vezi 1 Tim. 3:1-7), dintre care una este
aceea că acea persoană ar trebui să fie bărbat. Ar trebui,
de asemenea, remarcat că prezbiterii ar trebui să dea în
mod regulat învăţătură în biserică (vezi 1 Tim. 5:17).
Cuvintele lui Pavel referitoare la faptul că femeile ar
trebui să primească învăţături în tăcere şi să nu li se
permită să dea învăţătură sau să exercite autoritate asupra
bărbaţilor sunt în mod clar legate de ordinea adecvată în
biserică. Ceea ce el descrie ca fiind inadecvat este o
femeie care să împlinească parţial sau total rolul unui
pastor/prezbiter/supraveghetor.

Asta nu înseamnă că femeile/soţiile, nu pot să se roage, să

profeţească, să primească o scurtă învăţătură pe care să o
împărtăşească cu trupul lui Hristos sau să vorbească în
general în timpul întâlnirii bisericii, în supunere faţă de
soţ. Ea poate face toate aceste lucruri în biserică fără a
încălca ordinea divină a lui Dumnezeu, aşa cum le poate
face şi acasă. Ceea ce i se interzice să facă în biserică nu
este nici mai mult nici mai puţin decât ce i se interzice să
facă acasă – să îşi exercite autoritatea faţă de soţul ei.
În versetele ulterioare mai observăm, de asemenea, că
femeile puteau deţine funcţia de diacon ca şi bărbaţii (vezi
1 Tim. 3:12). Slujirea în biserică în funcţia de diaconiţă
sau slujitoare, ceea ce şi înseamnă în realitate, nu încalcă
ordinea divină a lui Dumnezeu între soţ şi soţie.
Acesta este singurul mod de a armoniza cuvintele lui
Pavel din 1 Tim. 2:11-14 cu ceea ce ne învaţă restul
Scripturii. Dintre celelalte pasaje pe care le-am analizat şi
în care Dumnezeu a folosit femeile, nici unul nu slujeşte
ca model de familie, ceea ce este biserica, şi deci nici unul
nu încalcă ordinea instaurată de Dumnezeu. În nici unul
nu găsim un model neadecvat de soţii exercitându-şi
autoritatea asupra soţilor lor în cadrul familiei. Mai
imaginează-ţi o întâlnire restrânsă a mai multor familii
într-o casă şi o soţie care se ocupă, dă învăţătură şi
supraveghează, în timp ce soţul ei stă pasiv şi se supune
conducerii acesteia. Nu aceasta este dorinţa lui
Dumnezeu, deoarece intră în contradicţie cu ordinea pe
care a stabilit-o în familie.

Totuşi, faptul că Debora a fost judecător în Israel, că Ana

le-a vorbit bărbaţilor despre Hristos, că Maria şi
prietenele ei le-au spus apostolilor despre învierea lui
Isus, nici unul dintre aceste exemple nu transmite un
mesaj greşit, nici nu exemplifică în mod neadecvat
ordinea pe care a instaurat-o Dumnezeu în cadrul familiei.
Întâlnirea regulată a bisericii este un cadru unic în care
există pericolul de a se transmite un mesaj greşit dacă
femeile/soţiile îşi exercită autoritatea şi îi învaţă în mod
frecvent pe bărbaţi/soţi.

În concluzie
Dacă ne vom întreba: „Ce ar putea fi fundamental greşit
în implicarea femeilor în lucrare prin slujirea altora dintr-
o inimă plină de compasiune şi folosindu-şi darurile date
de Dumnezeu? Ce principiu moral sau etic ar putea
încălca implicarea lor?“, atunci vom înţelege repede că
singurul principiu care ar putea fi încălcat în cazul în care
lucrarea unei femei ar nesocoti în vreun fel ordinea
stabilită de Dumnezeu între bărbaţi şi femei, soţi şi soţii.
În ambele „pasaje problemă“ discutate, Pavel face apel la
ordinea divină din cadrul căsniciei ca fiind motivul
îngrijorării sale.

Înţelegem astfel că femeile sunt condiţionate în lucrare

într-un sens destul de restrâns. În multe alte sensuri
Dumnezeu doreşte să folosească femeile pentru gloria Lui
şi a făcut acest lucru timp de mii de ani. Scriptura
vorbeşte despre multe contribuţii pozitive pe care le-au
adus femeile Împărăţiei lui Dumnezeu, dintre care unele
au fost deja discutate. Să nu uităm că unii dintre cei mai
apropiaţi prieteni ai lui Isus erau femei (vezi Ioan 11:5) şi
că femeile sprijineau financiar lucrarea (vezi Luca 8:1-3),
ceea ce nu se spune despre nici un bărbat. Femeia de la
fântâna din Samaria a vorbit despre Hristos bărbaţilor din
satul ei şi mulţi au crezut în El (vezi Ioan 4:28-30, 39). O
ucenică pe nume Tabita se spune că „făcea o mulţime de
fapte bune şi milostenii“ (vezi Fapte 9:36). Cea care a uns
trupul lui Hristos pentru îngropare a fost o femeie şi Isus
i-a poruncit acest lucru atunci când mulţi bărbaţi s-au
revoltat (vezi Marcu 14:3-9).

În cele din urmă, Biblia menţionează că femeile au fost

cele care L-au plâns pe Isus când acesta Îşi purta crucea
pe străzile Ierusalimului, ceea ce nu se spune despre
vreunul dintre bărbaţi. Aceste exemple şi multe altele
asemenea lor, le încurajează pe femei să se ridice şi să
împlinească lucrarea pe care le-a încredinţat-o Dumnezeu.
Avem nevoie de fiecare dintre ele!

[1] Ar trebui să observăm, de asemenea, că, de la Adam

încoace, fiecare bărbat a fost creat de Dumnezeu după ce
a creat femeile care le-au dat naştere acestora. De la
Adam încoace, fiecare bărbat a ieşit dintr-o femeie, aşa
cum ne reaminteşte şi Pavel în 1 Corinteni 11:11. Cu
siguranţă nu s-ar găsi nimeni să susţină că această ordine
divină dovedeşte că bărbaţii sunt inferiori mamelor lor.
[2] Îndemnul lui Pavel se adresează „fraţilor“, un termen
folosit de 27 de ori în această scrisoare şi care se referă
clar la întregul trup de creştini din Corint, nu doar la
bărbaţi.
[3] Ar trebui remarcat că, în greaca originară, nu existau
cuvinte diferite pentru femeie şi soţie sau pentru bărbat şi
soţ. De aceea trebuie să hotărâm în funcţie de context
dacă scriitorul vorbeşte despre bărbaţi şi femei sau despre
soţi şi soţii. În pasajul studiat Pavel vorbeşte despre soţii,
întrucât numai ele îşi puteau întreba soţii acasă.
☰Menu◀Total Subscribers 
91,853