Geopolitica Turciei. Ce este neo-otomanismul?

LARICS,

In prima parte a acestei analize, am incercat sa scoatem in evidenta in principal felul in

care se vede Turcia prin prisma unor teoreticieni renumiti in geopolitica.

Matei Blanaru*

Dar si cum unele segmente din aceste viziuni geopolitice externe totusi se aplica Turciei
in mod uimitor si in privinta situatiei sale interne (disponibila pe site-ul LARICS aici). 
In aceasta a doua parte a analizei despre Turcia ne vom concentra atentia pe scurt
asupra felului in care vede regimul actual din Turcia geopolitica regiunii si nu numai.

Geopolitica Turciei lui Erdogan

Observand politica externa dusa de regimul Erdogan, se poate observa o apropiere

sensibila fata de Rusia (chiar din iunie, inainte de puciul esuat din 2016, dar in special
dupa), de China (ceea ce inseamna foarte mult, tinand cont ca Turcia, care pozeaza in
lider al lumii musulmane si turcice, pastreaza de multa vreme tacerea pe subiectul
acuzelor comunitatii internationale la adresa Chinei de deznationalizare fortata,
incalcari ale drepturilor omului raportat la populatia uigura musulmana de acolo), dar si
de lumea araba si de Orientul Mijlociu. Apropierea de acesta din urma nu a mers totusi
foarte bine pentru Turcia, luand in considerare razboiul din Libia in care s-a implicat
foarte mult, acuzele de terorism si sustinere a terorismului, daca luam in considerare
apropierea Turciei de elemente teroriste radicale din Siria, apropiere observata la nivel
international, sau daca luam in considerare pariul Turciei pe Fratia Musulmana. Mai
mentionam racirea relatiilor cu Israelul, tensionarea relatiilor cu Arabia Saudita si
Iranul, nemaivorbind despre Siria, unde interventia armata a Turciei a antagonizat o
parte din populatia locala (care inca poarta o anumita ostilitate fata de fostul asupritor,
Imperiul Otoman, al carui mostenitor Turcia actuala se revendica). Adica o apropiere
clara a Turciei de blocul eurasiatic, desi face parte din NATO (Alianta Nord-Atlantica a
blocului maritim). De curand, insa, asistam la eforturi vizibile de la Ankara de a
imbunatati relatiile si cu Israelul si cu Egiptul sau Arabia Saudita, probabil realizandu-
se acolo faptul ca Turcia nu este singura in zona si nici nu este Imperiul Otoman la
apogeul sau de putere, dupa cum s-a discutat si intr-o dezbatere recenta LARICS
disponibila aici. De asemenea, razboiul din Ucraina i-a oferit pe tava lui Erdogan sansa
de a se apropia din nou (dupa cum arata unele desfasurari actuale de evenimente,
santajul este o arma des folosita la Ankara) si de Occident, de SUA si UE, in conditiile
conflictului acestora cu Federatia Rusa.
 Foto: Ocupatie turceasca in nordul Siriei, 2020. Sursa: Carnegie Middle East Center

Neo-otomanismulIn lucrarea lui Darko Tanaskovic ,,De la Neo-otomanism la

Erdoganism. Doctrina si practica politicii externe a Turciei" intalnim (pag. 48) o
definitie foarte concisa a ceea ce ar reprezenta de fapt acest neo-otomanism: 
,,un amalgam ideologic de Islamism, Turcism si Imperialism otoman."Toate cele de mai
sus se inscriu perfect pe directia sustinuta de noua inclinare doctrinara de la centru,
respectiv neo-otomanismul promovat de fostul Ministru al Afacerilor Externe Ahmet
Davutoglu, de defunctul presedinte Turgut Ozal sau, mai ales, de actualul presedinte
Tayip Recep Erdogan. Directia aceasta sustine implicarea activa (la nivel teoretic mai
ales diplomatica, la nivel practic, al lui Erdogan, din toate punctele de vedere) in fostele
zone ale Imperiului Otoman, unde Turcia actuala beneficiaza de perspective de 
,,profunzime strategica istorica si geografica". Nu este clar ce inseamna pentru ei
,,profunzime istorica si geografica", dar reiese clar interesul Turciei din punct de
vedere geopolitic in toate zonele care au apartinut Imperiului Otoman si nu numai - 
Balcanii (de un interes insistent, unde Bosnia, Albania reprezinta principalii piloni ai
Turciei in zona), Orientul Mijlociu (unde Turcia vrea din nou sa intervina militar in
Siria) sau Caucazul. Se adauga problemele nerezolvate cu Grecia din Marea Egee, unde
Turcia nu priveste cu ochi buni actuala impartire a zonei si insulele apartinand Greciei,
sau diferendul pe tema platoului maritim inconjurand insula Cipru, unde s-au gasit
zacaminte de hidrocarburi.In continuare, iata explicit enuntata viziunea geopolitica a
Turciei neo-otomaniste. Conform lui Ahmet Davutoglu, in lucrarea sa ,,Strategic Depth:
the International Position of Turkey"
 (2001), Turcia isi poate asigura o pozitie geopolitica si geoeconomica unica, la
rascrucea continentelor, culturilor si civilizatiilor, destul de aproape de cele mai
importante surse de energie - Tarile Golfului, Azerbaidjan (Marea Caspica), Federatia
Rusa. Turcia este vazuta drept ,,inima Euro-Asiei", marea ,,tabla de sah" pe care se
joaca viitorul lumii. Autorul puncta ca, spre deosebire de conceptele geopolitice actuale,
Turcia trebuie sa devina ,,natiunea centrala" a noii ordini eurasiatice. Interesant este
faptul ca nu a folosit termenul de ,,stat", ci de ,,natiune", iar in conditiile in care se stie
exact unde incepe si unde se termina statul turc, ne putem intreba de unde incepe si
unde se termina ,,natiunea turca" in viziunea sustinatorilor ideii pan-turcice neo-
otomanistep

Sursa foto: foreign policy

Acelasi Ahmet Davutoglu, unul dintre principalii teoreticieni ai neo-otomanismului,

dupa cum arata Darko Tanaskovic in aceeasi carte mentionata mai sus, vedea
,,profunzimea strategica" aplicata conform urmatoarelor patru puncte:1. ,,Probleme
zero cu vecinii", pe fondul unei relatii mai active cu tarile vecine;2.
Multidimensionalitate - pentru a fi mai eficienta, in contextul schimbarilor de la nivel
mondial, pe care le vede decisive pentru configurarea unei ,,noi ordini mondiale" in
care ar vrea ca Turcia sa aiba un rol mult mai important, sustine ca Turcia nu trebuie sa
fie dependenta de un singur parametru important (ca de ex. NATO), presupunand relatii
tot mai stranse cu Rusia si China;3. Spargerea monopolului kemalismului asupra
Ministerului Afacerilor Externe, reformarea acestuia in materie de diplomatie si
diversificarea expertizei din punct de vedere al resurselor umane;4. ,,Intensificarea
ritmului lucrarilor diplomatice" - o mobilitate diplomatica mult mai mare, vizite si
invitatii diplomatice mai multe (lucru extrem de vizibil si in contextul actualului razboi
din Ucraina, unde Turcia se doreste insistent ca mediator), o activitate crescuta din
acest punct de vedere pe plan extern (de altfel, intr-un document ce prezinta politica
externa a Turciei de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe al Turciei - tradus si in
limba romana! - se si puncteaza laudativ ca Turcia a devenit a cincea tara a lumii
raportat la reprezentarea diplomatica).Vedem ca sunt puse in aplicare cu
constiinciozitate toate cele de mai sus, in afara de primul punct, ,,probleme zero cu
vecinii". Razboiul din Siria, problemele cu minoritatea kurda, granita blocata in
continuare cu Armenia si nerecunoasterea Genocidului Armean, probleme cu Grecia,
probleme cu U.E., Iranul si cu lumea araba, tensionarea relatiilor cu U.E. in urma
deselor santaje (cu obiective nu numai economice) cu migrantii gazduiti de Turcia (nu
toti fiind sirieni), tensionarea relatiilor cu aliatii din NATO, pot fi considerate amprenta
personala a lui Erdogan. Cu toate acestea, dupa cum am spus si mai sus, de curand
asistam la o schimbare de atitudine la Ankara fata de multe dintre aceste probleme si
avem incercari partial reusite de remediere a relatiilor cu Israelul, Egiptul sau unele
tari arabe. Desigur, nu si fata de Grecia, unde, dupa mai multe semnale pozitive, Turcia
a survolat de curand cu numeroase avioane militare mai multe insule locuite apartinand
Greciei. Pe scurt, Ahmet Davutoglu considera orientarea pro-occidentala fundamentala
a statului turc din viziunea lui Kemal Ataturk, alaturi de rezerva manifestata fata de
Orientul Mijlociu si lumea islamica, drept o rupere nefireasca de propriul trecut islamic
si otoman al Turciei.Conceptul de ,,profunzime strategica" poate insemna doar
constientizarea unui trecut istoric si profitarea de unele aspecte ale sale sau poate
insemna mult mai mult, de exemplu legitimarea unor actiuni in fostele zone de influenta
care depasesc cadrul relatiilor interstatale obisnuite (vezi cazul Siria sau chiar Irak).
Daca notiunea de profunzime istorica indeamna mai mult cu gandul spre unele relatii
speciale din trecut (desi, in mod obiectiv, in afara de minoritatile turce/turcice sau
musulmane ramase in unele foste provincii otomane, Imperiul Otoman nu are o
reputatie prea buna nici in Balcani, nici in Orientul Mijlociu sau Caucaz), cea de 
,,profunzime geografica" naste speculatii de cu totul alta natura si departe de a fi
linistitoare pentru unele zone adiacente. Adaugand conceptul de ,,hinterland", folosit
uneori exact ca atare chiar de catre Ahmet Davutoglu, ne putem din nou face o imagine
destul de exacta despre proiectia geopolitica asupra viitorului unor zone adiacente de la
Ankara.Daca ar fi sa luam lucrurile din perspectiva gandirii geopolitice a lui Karl
Haushofer, avem de a face aici cu o pan-idee - neo-otomanismul este o astfel de pan-idee
 cu un impact deosebit in politica si societatea turca actuala. Otomanismul, Imperiul
Otoman, mostenirea acestuia (deopotriva culturala si geografica) reprezinta pan-ideea
care inflacareaza de la varf de ceva vreme societatea turca. Politica externa (declarativ
si practic) pare ca merge pe linii trasate de aceasta pan-idee. Inclusiv razboiul din Siria,
inclusiv declaratii la adresa Bosniei sau Albaniei, inclusiv Organizatia Statelor Turcice
(unde chiar si Ungaria este membru observator) sau celelalte organizatii pan-turcice si
pan-turanice sustinute energic de Ankara, inclusiv implicarea in razboiul civil din Libia.
Includem expansiunea economica a Turciei in Balcani - inclusiv Serbia, Bulgaria,
Romania (unde balanta comerciala a ajuns in cativa ani sa fie net in defavoarea
Romaniei), nu uitam nici Republica Moldova, Ucraina, expansiunea economica din
Caucaz, expansiunea militara din Libia si chiar teritoriala din Siria. Desigur, nu trebuie
sa consideram aceasta drept un simplu idealism, sentimentalism, exista si ratiuni
economice deosebit de pragmatice in aceasta, dar aceasta pan-idee neo-otomanista este
cea care inflacareaza avantul societatii turce, iar aceasta se vede inclusiv din
discursurile de la cel mai inalt nivel: discursurile presedintelui Erdogan abunda in
referiri la Imperiul Otoman, islamism, ghiauri, occident, dusmani reali sau imaginari ai
Turciei.Context actualInainte de concluzii, cu riscul de a ne repeta, punctam pe scurt
cateva dintre evolutiile conflictuale ale politicii externe actuale a Turciei lui Erdogan,
evolutii care se inscriu intrutotul in caracteristicile neo-otomaniste aratate mai sus,
respectiv islamism, turcism si imperialism otoman:1. Anuntarea si amenintarea cu o
noua interventie armata in nordul Siriei, cu riscul de a destabiliza total zona, asa cum
au avertizat si SUA si Federatia Rusa, intr-un extrem de rar consens. Interventie armata
care, dupa cum anunta chiar un oficial american, Secretarul de Stat pentru Orientul
Mijlociu, Barbara Leaf, este posibil sa se desfasoare indiferent de opozitia SUA.2.
Erdogan ameninta Grecia ,,la fel ca acum un secol, sa renunte la vise si actiuni care vor
duce la regrete si sa fie rezonabila". O trimitere directa la razboiul dintre cele doua din
1919-1922, pierdut atunci de Grecia, cu consecinte umanitare dintre cele mai grave, cu
excese ale ambelor parti ale caror rani inca nu s-au vindecat complet. Probabil inca o
incercare a lui Erdogan de intimidare in Mediterana si Egee, vizand in mod direct pe
plan intern si emotiile puternice ale cetatenilor turci legate de acel razboi, desigur, in
vederea alegerilor de anul viitor.Aceste amenintari vin dupa cele ale Ministrului de
Externe turc Mevlut Cavusoglu, conform carora ,,Daca Grecia nu opreste aceasta
incalcare (n.r. prezenta militara pe unele insule grecesti apropiate Turciei),
suveranitatea insulelor va fi adusa in discutie". Adica nici mai mult nici mai putin decat
o amenintare directa cu o invazie militara si in Grecia. Grecia, pe de alta parte, sustine
ca prezenta militara acolo este necesara din cauza incalcarilor repetate ale spatiului
sau aerian de numeroase avioane militare turcesti.3. Opozitia la accederea Suediei si
Finlandei in NATO, carora, nici mai mult, nici mai putin, li se cere chiar sa isi schimbe
legislatia interna ca sa satisfaca pretentiile de la Ankara, daca vor sa intre in NATO.
Erdogan pare sa pretinda ca adevaratul motiv ar fi faptul ca cele doua state adapostesc
elemente ,,teroriste" si vrea sa rezolve aceasta problema, desi in mod interesant aceste
pretentii nu au nimic de-a face cu o alta pretentie de la Ankara trecuta de multe ori cu
vederea, dar cu un posibil impact major, si anume exportul liber de arme si echipament
militar din Suedia si Finlanda catre Turcia.Tinand cont de momentul ales de Turcia
pentru aceste pretentii si santaj, nu este de mirare ca tot mai multe voci sustin ca tarile
NATO ar trebui sa isi faca planuri de rezerva pentru o alianta fara Turcia. O analiza mai
amanuntita punctand de cate ori Turcia a blocat proiecte sau actiuni ale NATO
sustinute de ceilalti aliati poate fi citita aici. Tot mai multi oameni politici din SUA
sustin ca Turcia nu poate fi vazuta drept un aliat, cu atat mai putin un castig la
democratie.Parteneriatul strategic Romania - TurciaIn aceste conditii mentionate mai
sus si nu numai, cum mai decurge parteneriatul strategic al Romaniei cu Turcia, in
urma caruia deficitul comercial al Romaniei cu aceasta a ajuns la 1,4 miliarde de euro 
in 2020, desi in urma cu cativa ani Romania era pe plustAcest parteneriat a fost semnat
in 2011, in epoca lui Ahmet Davutoglu, mentionat mai sus ca un pilon principal al neo-
otomanismului in Turcia. Conform unor declaratii ale vremii ,,Parteneriatul vizeaza
domeniile de maxim interes din cadrul relatiei dintre cele doua state si anume,
cooperarea in politica externa, in politica de securitate si in mod special in lupta
antiterorista. Totodata, parteneriatul mai prevede, conform unei declaratii de presa a
presedintelui Romaniei, ,,consolidarea cooperarii economice, lucru extrem de important
mai ales in aceasta perioada cand pe primele noua luni ale anului 2011 volumul
schimburilor economice dintre Romania si Turcia a depasit 3,5 miliarde euro, ceea ce
inseamna aproximativ 5 miliarde de dolari". Documentul mai stabileste o ,,consolidata
cooperare in probleme de educatie, de sanatate, de mediu, de stiinta si cultura".Cum
mai este ,,cooperarea in politica de securitate" astazi, cand in urma razboiului pornit de
Rusia in Ucraina (razboi care constituie o amenintare foarte mare pentru Romania si
interesele sale, asa slab reprezentate in zona, cum sunt), Turcia refuza sa intareasca
NATO, cel mai important sprijin real al nostru in aceste vremuri, prin acceptarea
accederii Suediei si Finlandei la NATOM O vizita recenta a Ministrului de Externe al
Romaniei in Turcia pare ca a incercat o rezolvare timida a situatiei, fara vreo sansa
reala de succes. Sigur, lucrurile ar putea fi mult mai rele, ne amintim de barcile cu
migranti care traversau Marea Neagra din Turcia spre Romania sau hartile prezentate
de o televiziune publica din Turcia in 2020 in care indicau posibile noi rute de migratie
din Turcia care treceau prin Romania. Dar baza unui parteneriat strategic nu poate fi
santajul, nui Oare unul dintre motivele pentru care Turcia pregateste un nou asalt in
Siria este pentru a destabiliza din nou zona si pentru a genera un nou val de migranti
cu care sa santajeze Europa, tocmai in acest context extrem de dificil al razboiului din
Ucraina=
 Foto: Sursa: TRT via Digi24

Anul semnarii parteneriatului, 2011, coincide cu inceperea declinului surplusului

comercial al Romaniei in relatie cu Turcia pana la deficitul foarte mare actual. Dar nu
numai ca deficitul comercial actual este foarte mare, dar, in mod paradoxal, dupa
semnarea acestui parteneriat strategic, valoarea exporturilor Romaniei catre Turcia a
inceput sa scada, exporturile Turciei catre Romania crescand spectaculos. In 2020
exporturile Romaniei catre Turcia au fost in valoare de 2,1 miliarde euro, adica sub
nivelul din 2011, cand s-a semnat parteneriatul. Deci iata ce a insemnat ,,consolidarea
cooperarii economice" mentionata mai sus la semnarea parteneriatului. Iata situatia
balantei comerciale intre Romania si Turcia intre 2009-2017:
 Foto: Balanta comerciala a Romaniei cu Turcia. Sursa: imm.gov.ro via Aurel Lazar &
Miruna Butnaru-Troncota

Astfel ca, daca ne uitam fie si numai la dimensiunea economica de mai sus, ne putem
intreba pentru cine este strategic acest parteneriat? Pentru Romania sau Turcias
Pentru ca nu pare sa fie strategic pentru amandoua in aceeasi masura. Sigur ca orice
parteneriat strategic este in mod teoretic un castig, dar ce faci atunci cand castigul se
transforma in pierderieDaca dimensiunea economica am vazut-o in linii mari mai sus, sa
aruncam o privire si asupra felului in care decurge parteneriatul strategic dintre
Romania si Turcia pe dimensiunea culturala. Iata un exemplu din 2021 cum in urma
acestui parteneriat doua moschei din Tulcea si Constanta vor fi restaurate, in timp ce
vom avea si un schimb de experienta in restaurarea covoarelor si o expozitie cu tema
,,orientalismul din Scoala Romaneasca de la Balcic". In regula, dar de exemplu poate fi
vorba la schimb si despre restaurari de biserici crestine in Turciac Greu de crezut, intr-
un loc unde Erdogan tocmai a retransformat in moschee simbolul crestinismului
rasaritean, Catedrala Sfanta Sofia, care fusese transformata in muzeu de parintele
Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk. Dimensiunea culturala a parteneriatului
strategic merge intr-o singura directie, urmand impulsul dat de dimensiunea
economicapIn contraexemplu, pe pagina Ambasadei Romaniei din Turcia ultimele
evenimente inscrise la Relatii Bilaterale - Relatii Culturale sunt un eveniment organizat
in 2016 in Ankara, Zilele Culturii Romane, unde avem o expozitie de fotografie, un
omagiu adus lui Brancusi si tot in 2016 Ziua Martisorului, care ,,a fost organizata cu
ajutorul Femeilor Artist din Turcia, care au expus cateva opere reprezentative.". Deci
nu Femeile Artist din Romania au expus, ci Femei Artist tot din Turcia. Unde este
Romania in acest parteneriat strategic culturalnConcluzii. Turcia - jucator strategici
Zbigniew Brzezinski considera Germania si Franta printre jucatorii strategici geopolitici
europeni. Statele care au posibilitatea de a fi jucatori strategici, insa nu sunt chiar
acolo inca, sunt numite ,,pivoti geopolitici", ca de exemplu Ucraina, Azerbaidjanul,
Coreea de Sud, Turcia sau Iranul. Dupa ultimele evenimente de pe arena internationala,
s-ar putea spune insa cu destula certitudine ca Turcia se misca si incearca sa fie, daca
nu a devenit deja, un jucator strategic. Inconstantele politicii externe neo-otomaniste de
la Ankara, lipsa increderii pe care o inspira Erdogan, iritarea generala trezita de unele
actiuni ale acestuia, insa, sunt efecte secundare ale acestei schimbari.In incheiere,
trebuie totusi spus ca intrebarea nu este ce se va intampla daca Turcia nu va mai fi un
,,pivot geopolitic", ci un jucator strategic, pentru ca, intr-un fel sau altul, deja a devenit
asta. Ci intrebarea este daca va fi un jucator strategic generator de stabilitate, asa cum
a fost un ,,pivot geopolitic" generator de stabilitate in perioada kemalista, sau va genera
instabilitater
 Iar intrebarea urmatoare care se naste este in favoarea cui va genera stabilitate sau
instabilitatee Turcia este extrem de importanta si pentru Heartlandul rusesc si pentru
,,Midland Ocean", dar exista un punct pana la care poti merge cu amandoua.Turcia lui
Erdogan mizeaza puternic pe aceasta multilateralitate a ei, pe aceasta multivalenta, cu
multiple fatete si vectori, sta intr-o ,,imbinare a civilizatiilor", dar tot in aceasta ii poate
fi si slabiciunea daca nu reuseste sa-si aduca o stabilitate si responsabilitate in politica
interna si externa. Aceasta imbinare se poate transforma rapid intr-un ,,conflict al
civilizatiilor", iar situatia interna a Turciei nu exclude deloc aceasta ipoteza.In orice caz, 
raportat la Romania si toate tarile din zona, dincolo de avantul economic, diplomatic al
Turciei, cea mai mare greseala ar fi sa nu se constientizeze la nivel profund aceste 
schimbari radicale de doctrina si de viziune geopolitica de la Ankara, lucruri care,
deocamdata, genereaza conflicte si instabilitate in orice zona considera ca isi poate
permite. De fapt, aceasta pare sa fie si singura limita a politicii neo-otomaniste de la
Ankara - pana unde isi poate permite. Si apoi mai face un pas. Asemanatoare, in multe
privinte, politicii revizioniste a ,,colegei" sale din Organizatia Statelor Turcice, Ungaria,
care, de curand, prin declaratiile lui Viktor Orban a generat frustrare in Croatia printr-o
referire la porturi la Adriatica ce ar fi apartinut de drept Ungariei, dar care le-au ,,fost
luate". In urma reactiilor energice de la Zagreb, Ungaria si-a moderat un pic pozitia
printr-un secretar de stat in Ministerul de Externe al Ungariei care a spus ca ,,Speram 
ca prietenii nostri croati nu vor ceda isteriei presei". Interesant de observat ca o astfel
de moderatie in atitudine nu a venit niciodata si in relatia cu Romania sau cu ,,prietenii
romani" in urma declaratiilor si gesturilor tot mai agresive de la Budapesta, probabil
incurajate si de lipsa aproape completa de reactie de la Bucuresti, dupa cum nota si
Prof. Dan Dungaciu intr-o alta analiza aici.
 Foto: Vladimir Putin si Emmanuel Macron. Sursa: The Guardian

Ca sa facem si o comparatie poate necesara si relevanta - daca masa lunga la care

Vladimir Putin si-a primit invitatii in ultima vreme a devenit faimoasa in intreaga lume,
,,tronul" lui Recep Erdogan si atitudinea acestuia din aceasta fotografie luata cu ocazia
vizitei Ministrilor de Externe ai Romaniei si Poloniei in Turcia nu sunt cu nimic mai
prejos, doar mai putin mediatizate.Desigur, de la ,,maretia" unui trecut imperial in
Rusia si Turcia (dar si in alte parti), lucrurile inconjuratoare si celelalte tari se vad mai
mici - din capatul unei mese lungi sau de pe un ,,tron", in fata caruia invitatii au fost
asezati dinadins pe canapelute inguste si joase, care ii silesc sa adopte o pozitie usor
stanjenitoare si de inferioritate. Iar ,,divanul" turcesc contemporan, ca si politica
acestuia, nu par cu mult diferite in simbolistica si in esenta fata de cele de acum 3
secole.Deci, ce este neo-otomanismul Desigur, nu la toti, dar la unele personaje din
Turcia singura diferenta pare a fi ca s-a schimbat turbanul pe o cravata si un costum.
Cel putin asta reiese si la pozitia lui Recep Tayyip Erdogan, mai sus, in 2022,
comparand cu sultanul Ahmed al III-lea, in 1724.

Foto: Recep Tayyip Erdogan in mijloc, stanga - Zbigniew Rau, dreapta - Bogdan Aurescu
si Mevlut Cavusoglu. Sursa: twitter
 Foto: Sultanul Ahmed al III-lea primind vizita ambasadorului Frantei. Fragment dintr-o
pictura de Jean-Baptiste Van Mour, 1724. Sursa: wikimedia commons

*Matei Blanaru este cercetator asociat la Centrul de Studii Sino-Ruse din cadrul

Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale ,,Ion I. C. Bratianu" (ISPRI) al
Academiei Romane.