Motivația în organizații

Motivația este măsura în care un efort susținut și persistent este direcționat către un scop
organizațional.

„În cadrul unei firme, prin motivație se intelege procesul prin care managerii orienteaza si
focalizeaza energiile creatoare ale personalului din subordine in directia utilizarii cu maxim de
eficienta economica a resurselor de care dispune organizatia.” (Cătălina Ianăși, pp 141)

Pentru a putea cunoaște sistemul nevoilor indivizilor dintr-o organizație este nevoie de
proiectarea unui sistem eficient de motivare, deoarece fiecare individ are nevoi diferite ca mod
de ordonare dar și de intensitate.

,,Într-o organizaţie, pentru a motiva pozitiv personalul se folosesc mijloace băneşti sau de
altă natură pentru a contribui la prosperitatea celor care conduc firma sau a celor care lucrează în
ea. Contrar motivaţiei este demotivarea care se manifestă prin muncă de slabă calitate,
performanţe reduse, nemulţuniri.” (Cătălina Ianăși, pp 142)

Există două tipuri de motivare, pozitivă sau negativă. Motivarea pozitivă reprezintă
amplificarea satisfacțiilor în urma participării la muncă, ca un rezultat al realizării sarcinilor și se
pune accentul pe laudă, recompensă, recunoaștere și stimă, iar motivarea negativă reprezintă
amenințarea care reduce satisfacțiile daca nu sunt realizate sarcinile atribuite.

Motivația pozitivă este cea care prin numeroasele sale satisfacții generate, contribuie la
apariția unui moral ridicat în organizație și la dezvoltarea individual a salariațiilor.

Motivația negativă mai este numită și ,,biciul” și duce la înstaurarea unui climat
organizational tensionat, defavorizat în ceea ce privește eficacitatea companiei.

Teoria nevoilor a lui A. Maslow reprezintă o teorie conceptuală a motivării și se bazează

pe identificarea nevoilor care impun oamenilor să acționeze într-un anumit fel. Aceste nevoi
sunt:

1. Nevoile fiziologice
2. Nevoile de siguranță și securitate
3. Nevoile sociale, de apartenență
4. Nevoi de stimă și apreciere
 5. Nevoi de autorealizare

Scopul acestei teorii este acela de a determina nevoile angajaților unei organizații dar și
în ce proporții trebuie utilizate recompensele de ordin intern și extern pentru de a-i motiva pe
angajați. Această teorie este foarte cunoscută deoarece reprezintă nevoile ce trebuiesc satisfăcute
ale fiecărui individ și poate face legătura dintre acesta și locul de muncă pe care îl are.

Stresul

Stresul poate fi recunoscut printr-o senzație de tensiune ce apare ca urmare a percepției unei
persoane că o situație este pe cale să îi depășească capacitatea de a o gestiona și astfel, ar putea
să o pună în pericol.

Există trei faze ale stresului:

1. Faza de declanșare, care reprezintă șocul initial și este caracterizată prin tensiune și o
scădere a energiei;
2. Faza de rezistență, dată de mobilizarea resurselor organismului pentru a face față stresului;
3. Faza de epuizare care este caracterizată prin scăderea energiei și consumul resurselor
organismului uman (Selye, 1946)

Aceste faze ale stresului reprezintă situațiile prin care trec angajații din organizații atunci
când se confruntă cu stresul, Prima are gradul de stres cel mai scăzut, iar ultima are gradul de
stres cel mai ridicat, fiind dusă la extrem.

„Simptomele stresului manifestat în organizaţii sunt uşor evidenţiabile şi observabile, el

manifestându-se prin comportamente, cum ar fi: dificultăţi în adaptarea ale angajaţilor la
schimbările care se impun postului de muncă ocupat, scăderea dramatică a productivităţii muncii,
sau, cu alte cuvinte, se manifestă o dublă acţiune: la nivelul persoanei care receptează situaţia
stresantă şi la nivelul organizaţiei asupra căreia se răsfrânge existenţa unui mediu stresant.
(Pitariu, 2004).

Stresul în organizație reprezintă un aspect negativ care produce diferite dificultăți în ceea
ce privește munca angajaților și îi poate afecta pe aceștia atât la nivel psihic cât și fizic.

,,Deşi cuvântul stres are conotaţii negative, Selye (1976) atenţionează că reacţiile la stres
nu sunt în mod necesar rele şi că sunt inevitat, din moment de a fi în viaţă este echivalent cu a
răspunde la stres. În realitate, un anumit nivel de stres este necesar pentru motivaţie, creştere,
dezvoltare şi schimbare, ceea ce a fost denumit eustres. Oricum, factorii de stres nedoriţi, greu de
administrat sunt dăunători şi pot conduce la distres (sau epuizare).” (Vîrgă D. 2012)

Stresul poate duce la epuizare angajaților dacă managerul nu ia măsuri pentru a le

îmbunătăți acestora mediul de lucru și a le ușura sau micșora sarcinile pe care le au aceștia de
îndeplinit. S-a demonstrat faptul că oamenii care sunt tratați cu respect și demnitate la locul de
muncă, sunt mai fericiți și mai productivi, iar stresul nu reprezintă un pericol în viața
profesională a acestora.

1. Ianăși, C. (2012) Considerații teoretice despre implementarea motivației positive

în managementul organizației [Online] Accesat la data: 7.01.2021 Globalizarea şi
mondoeconomia (utgjiu.ro)
2. Selye (1946) Cursul de Comportament organizational [Online] Accesat la data
7.01.2020
3. Pitariu, H. (2004). Stresul profesional la manageri: corelate ale personalităţii în
contextul situaţiei de tranyiţie social-economică din România. A. Opre (coord.)
Noi tendinţe în psihologia personalităţii. Diagnoză, Cercetare şi Aplicaţii. vol II.
Editura ASCR
4. Vîrgă D. (2012) Stresul în organizații [Online] Accesat la data 7.01.2020
Psihologia Sănătăţii Ocupaţionale » >> Stresul în organizaţii (ohpedu.ro)

Operationalizare motivație și stres

Motivatie:

- motivație pozitivă
- motivație negative
- nevoi fiziologice
- nevoi sociale
- nevoi de autorealizare
Stres

-rezistența la stres

-efecte ale stresului

- productivitatea în condiții de stres

- condiția psihica in perioade de stress

- condiția fizică în perioade de stres