Transmisii prin roţi dinţate 104

5.7. Roţi dinţate cilindrice cu dinţi înclinaţi

5.7.1.Consideraţii generale

Roţile dinţate cilindrice cu dinţi înclinaţi se caracterizează prin aceea că

direcţia dinţilor este înclinată cu un unghi faţă de direcţia generatoarei cilindrului
divizor al roţii. Sensul de înclinare poate fi spre dreapta sau spre stânga (figura 5.25).

Fig.5.25. Roţi dinţate cu dinţi înclinaţi

Condiţia ca două roţi dinţate cu dinţi înclinaţi să angreneze între ele este ca
unghiurile de înclinare să fie egale şi de sens opus (figura 5.25).
Din cauza înclinării dinţilor, intrarea în angrenare a unui dinte se face
progresiv, fapt ce conduce la mărirea duratei de angrenare dintre dinţii conjugaţi.
Avantajele roţilor dinţate cu dinţi înclinaţi faţă de cele cu dinţi drepţi sunt:
 zgomot redus deoarece intrarea în angrenare se face treptat;
 mers liniştit lipsit de şocuri;
 au grad de acoperire mai mare;
 dinţii preiau efortul în mod progresiv, participând simultan mai multe
 perechi în procesul de angrenare;
 permit angrenarea, fără producerea interferenţei a unui număr de dinţi mai mic
decât la roţile dinţate cu dinţi drepţi;
 capacităţi portante ridicate;
Dezavantajul principal al danturii înclinate este apariţia unor solicitări axiale
suplimentare (figura 5.25), care trebuiesc preluate de lagăre. Acest neajuns se poate
105 Transmisii mecanice

elimina dacă se utilizează roţi cu dantură în „V ” sau în „W” (figura 5.26), unde
forţele axiale se echilibrează între ele.

Fig. 5.26. Forţele axiale la roţile dinţate cu dinţi înclinaţi şi în „V”

Roţile dinţate cu dinţi înclinaţi se utilizează la transmisii de putere mare, în

condiţii de funcţionare grele, cu solicitări cu şocuri (ex. laminoare, instalaţii de ridicat,
etc.)

5.7.2.Elemente geometrice şi cinematice.

Elemente geometrice şi cinematice ale roţilor dinţate cilindrice cu dinţi

înclinaţi se pot studia, prin înlocuirea roţii dinţate reale cu o roată imaginară cu dinţi
drepţi, numită roată echivalentă, având pasul egal cu cel normal al roţii cu dinţi
înclinaţi, .
Pentru aflarea roţii dinţate cu dinţi drepţi, echivalent cu cel cu dinţi înclinaţi,
se consideră o asemenea roată (figura 5.27), prin care s-au efectuat două secţiuni:
- una frontală, cu planul , perpendiculară pe axa longitudinală a
roţii;
- una normală, cu planul , perpendiculară pe direcţia dinţilor.

În planul frontal rezultat în urma secţiunii cu planul , se distinge:

 cercul de rostogolire aparent, , pasul aparent, sau frontal, ,
respectiv diametrul aparent sau frontal, , corespunzător numărului real
de dinţi egal cu z.
 Pasul frontal se exprimă cu relaţia cunoscută,
 Transmisii prin roţi dinţate 106

(5.63)

Fig. 5.27. Secţiune frontală şi normală prin roata dinţată cu dinţi înclinaţi

 Pasul normal, , se măsoară în planul normal, , şi se observă din

triunghiul , relaţia dintre pasul frontal şi cel normal:

(5.64)
107 Transmisii mecanice

Corespunzător pasului, se defineşte în mod asemănător modulul frontal şi

cel normal , între care există relaţia:
(5.65)
Modulul normal este cel standardizat: .
Pasul normal, , respectiv modulul normal, se pot evidenţia şi pe
cercul de divizare a roţii echivalente, aşa cum se vede în figura 5.27.

 Diametrul cercului de rostogolire frontal, se poate scrie:

(5.66)

unde este diametrul cercului de rostogolire a roţii dinţate cu dinţi drepţi având
modulul egal cu cel normal, şi număr de dinţi egal cu z.
 Elipsa de divizare, pe care se succed dinţii cu profil normal are ca şi
corespondent un cerc (cercul de divizare al roţii echivalente), având raza egală
cu raza de curbură a elipsei în punctul P’. Elipsa de divizare are cele două
semiaxe după cum urmează:

- semiaxa mare:

- semiaxa mică: (5.67)

Dantura de pe elipsă se asimilează cu dantura normală a roţii dinţate

echivalente, cu dinţi drepţi.
Pentru o angrenare corectă este necesar ca în punctul de contact raza de
curbură a elipsei să fie egală cu raza cercului de rostogolire a roţii echivalente (a
cercului de rostogolire ideal). Acest cerc are centrul în punctul , având raza egală

cu . Poziţia acestui punct se obţine printr-o construcţie grafică, astfel:

- se trasează segmentul , apoi se duce din C o perpendiculară pe care

intersectează dreapta PP’ în punctul Oe;
- din triunghiurile dreptunghice asemenea: se poate scrie:
 Transmisii prin roţi dinţate 108

de unde rezultă din a doua egalitate:

(5.68)

Dar pe baza figurii 5.27 se poate scrie:

iar după înlocuire în relaţia (5.64) rezultă diametrul cercului de rostogolire echivalent
şi raza de curbură , având z dinţi:

respectiv,

(5.69)

Relaţia (5.69) exprimă diametrul cercului de rostogolire al roţii cilindrice cu

dinţi drepţi, având pasul egal cu pn, respectiv modulul egal cu mn şi având un număr
de dinţi .
 Numărul de dinţi echivalent, se determină din expresia lungimii cercului de
rostogolire: , de unde rezultă:

(5.70)

de unde se vede că roata dinţată echivalentă cu dinţi drepţi are un număr de dinţi mai
mare decât cea reală cu dinţi înclinaţi. Rezultă că numărul minim de dinţi, al
roţii dinţate cu dinţi înclinaţi va fi:

(5.71)

Din relaţia (5.71) rezultă că rota dinţată cu dinţi înclinaţi poate funcţiona fără
interferenţă cu un număr de dinţi mai mic decât cea cu dinţi drepţi. Dacă se consideră
109 Transmisii mecanice

, pentru roţile cu dinţi drepţi, rezultă un număr de dinţi egal cu:

Pentru roţile cu dinţi înclinaţi, evident că: . De exemplu pentru

, , 0,353 iar dinţi.

 Distanţa dintre centre a va fi:

(5.72)

5.7.3. Forţele în angrenajele cu dinţi înclinaţi

Forţa normală pe dinte , orientată după direcţia liniei de angrenare,

cuprinsă în planul de angrenare (figura 5.28), se descompune după următoarele direcţii:
- una normală pe flancurile dinţilor, ;

(5.73)

- una radială, ;

(5.74)
 Transmisii prin roţi dinţate 110

Figura 5.28. Forţele din angrenajele cilindrice cu dinţi înclinaţi

La rândul său, forţa normală pe flancurile dinţilor, se descompune în
forţa tangenţială, şi în cea axială :

(5.75)

(5.76)

Valorile forţelor , , se pot exprima în funcţie de puterea

transmisă:

(5.77)

(5.78)

unde: k este un coeficient de transformare ce ţine seama de unităţile de măsură.

111 Transmisii mecanice

Dacă puterea se exprimă în , turaţia în , diametrul în ,

iar forţele în , valoarea coeficientului k va fi:

k = 95500

5.7.4.Calculul angrenajelor cu dinţi înclinaţi.

Calculul angrenajelor cu dinţi înclinaţi se face după aceleaşi reguli ca la cele cu

dinţi drepţi, după ce aceste angrenaje s-au transformat în angrenaje cilindrice
echivalente. Angrenajul cilindric echivalent se defineşte ca fiind un angrenaj cilindric
cu dinţi drepţi, corespunzător unui plan normal dus prin angrenajul cu dinţi înclinaţi, şi
care are modulul egal cu modulul normal, al angrenajului cu dinţi înclinaţi.
Mărimile echivalente se stabilesc în ipoteza enunţată anterior, sunt: diametrul de
rostogolire echivalent, , numărul echivalent de dinţi, , distanţa echivalentă între
axe, , lăţimea echivalentă, , forţa echivalentă, , momentul echivalent,
şi puterea echivalentă, .
Astfel, din relaţia (5.69), rezultă :

(5.79)

iar din relaţia (5.65) rezultă numărul echivalent de dinţi, :

(5.80)

forţa echivalentă, :

(5.81)

momentul echivalent, :

(5.82)

puterea echivalentă devine:

 Transmisii prin roţi dinţate 112

(5.83)

Lăţimea echivalentă, , se determină cu relaţia aproximativă:

(5.84)

Calculul roţilor dinţate cu dinţi înclinaţi se face înlocuind în relaţiile de calcul

(5.55) şi (5.60) valorile mărimilor echivalente stabilite mai înainte.

5.8. Angrenaje cu roţi dinţate conice

5.8.1.Consideraţii generale.

Angrenajele cu roţi dinţate conice asigură transmiterea mişcării de rotaţie între

doi arbori ai căror axe sunt concurente, sub un unghi oarecare, , de regulă de 90º,
prin angrenare exterioară, (figura 5.29), sau interioară, (figura 5.30).

Figura 5.29. Angrenaje conice exterioare Figura 5.30. Angrenaje conice interioare

Din figurile 5.29 şi 5.30 se observă că angrenajul conic provine din două
conuri, 1 şi 2, numite conuri primitive, având semiunghiurile la vârf şi , cu
vârful comun în punctul O, şi care se rostogolesc unul pe celălalt fără alunecare, fiind
tangente după generatoarea lor comună OP.
113 Transmisii mecanice

Intersectând cele două conuri 1 şi 2 cu câte un plan respectiv

, perpendicular pe axele celor două roţi, la distanţa b între ele, se obţin câte două
cercuri şi respectiv şi de rostogolire, tangente în punctele P1 şi P2.
Diametrele acestor cercuri cresc proporţional cu distanţa faţă de vârful conului,
rezultând pentru cele două plane, câte un cerc interior de diametre şi
respectiv câte unul exterior, de diametre şi .
Angrenajele conice prezintă o serie de dezavantaje ca: tehnologie de execuţie
mai scumpă, fiind necesare maşini unelte speciale, condiţii de funcţionare mai grele ,
cel puţin o roată este în consolă. În consecinţă se recomandă utilizarea lor în cazurile în
care acest lucru se justifică tehnic. În transmisiile cu mai multe trepte, în care se
utilizează angrenaje conice, se recomandă ca treapta conică să fie prima treaptă de
turaţie, deoarece forţele care solicită dinţii sunt mai mici.

5.8.2. Elemente geometrice şi cinematice.

Elemente geometrice ale angrenajelor conice sun prezentate în figura 5.31

unde se disting:
 pasul se măsoară pe cercul de rostogolire exterior, de diametru , căruia îi
corespunde modulul exterior, me sau frontal, mf, care este standardizat şi
serveşte la determinarea elementelor danturii;

Figura 5.31. Elementele geometrice ale angrenajelor conice

 Transmisii prin roţi dinţate 114

 diametrele cercurilor de rostogolire exterioare:

(5.85)

 deplasările de profil şi : se recomandă astfel ca să rezulte

angrenaje zero deplasate, respectiv: ;
 raportul de transmitere i:

(5.86)

dacă , raportul de transmitere devine:

(5.87)

 unghiurile şi pentru cazul când (axe perpendiculare):

şi (5.88)

5.8.3. Forţele din angrenajele conice cu dinţi drepţi.

Forţa normală , orientată după linia de angrenare, (figura 5.32) se

descompune după o direcţie tangenţială, rezultând componenta tangenţială, şi
după una radială, rezultând componenta radială, , având direcţia perpendiculară pe
generatoarea comună, :

(5.89)
115 Transmisii mecanice

Figura 5.32. Forţele din angrenajele conice

Componenta tangenţială, se determină din condiţia transmiterii

momentului de răsucire , iar cea radială după figura 5.32, rezultând:

respectiv,

(5.90)
Forţa radială, se descompune după direcţiile axelor celor două
roţi, rezultând o componentă radială, şi una axială :

(5.91)

sau,

respectiv,
(5.92)
 Transmisii prin roţi dinţate 116

Se observă din relaţiile (5.92) faptul că la angrenajele conice cu axele

perpendiculare, , forţa radială a roţii 1 este egală cu forţa axială a roţii 2 şi
invers.

5.8.4. Calculul angrenajelor conice

Calculul angrenajelor conice se efectuează prin înlocuirea angrenajului conic

real cu un angrenaj cilindric echivalent. Angrenajul cilindric echivalent (figura 5.33)
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

 modulul egal cu cel mediu, ;

 forţele din angrenajul echivalent sunt egale cu cele ale angrenajului real;
 viteza periferică a angrenajului echivalent este egală cu cea reală.

Cu notaţiile din figura 5.33 se calculează diametrele medii, şi :

sau

(5.93)
sau dacă se notează relaţia (5.93) devine:

(5.94)
117 Transmisii mecanice

Figura 5.33. Angrenajul cilindric echivalent

Din triunghiurile şi rezultă:

diametrele echivalente

şi

(5.95)

sau dacă: şi ţinând seama de relaţiile (5.86) rezultă:

şi (5.96)
 Transmisii prin roţi dinţate 118

sau înlocuind dm1 şi dm conform relaţiei (5.89), rezultă:

şi (5.97)

numerele de dinţi echivalente şi ; din relaţia (5.90) se scrie ,

şi rezultă:

şi

(5.98)

raportul de transmitere echivalent, :

sau dacă: , rezultă:

(5.99)

modulul echivalent, :

(5.100)

distanţa echivalentă între axe, , conform notaţiilor din figura 5.33:

(5.101)
119 Transmisii mecanice

sau dacă: ,

(5.102)

forţele tangenţiale, reale sunt egale cu cele echivalente, , adică:

de unde se deduce :
momentul echivalent, , ţinând seama şi de relaţia dintre şi , devine:

(5.103)

pentru cazul , se obţine:

(5.104)

şi în mod similar:

(5.105)

Calculul de dimensionare în continuare se efectuează înlocuind în relaţiile de

dimensionare cunoscute de la roţile dinţate cu dinţi drepţi a mărimilor echivalente
calculate mai înainte. Acest calcul se face pentru generatoare de divizare G deoarece
aceasta este o mărime ce poate caracteriza capacitatea portantă a angrenajului conic.
Astfel pentru , rezultă lungimea generatoarei:


(5.106)
 Transmisii prin roţi dinţate 120

Această lungime rezultă şi din condiţiile de rezistenţă a dinţilor la oboseală,

prin încovoiere G1 şi la solicitarea de contact, G2. Din cele două condiţii rezultă:

- din condiţia de rupere a dinţilor prin oboseală:

(5.107)

- din condiţia de oboseală superficială:

(5.108)

Cu valoarea maximă dintre G1 şi G2 obţinute cu relaţiile (5.105) şi (5.106),

respectiv , se calculează modulul, m, cu relaţia (5.104), cu care se
alege apoi valoarea standardizată. Cu valoarea standardizată se determină celelalte
mărimi geometrice ale roţilor şi ale angrenajului. Coeficientul de formă , din
relaţia (5.99) se determină în funcţie de numărul de dinţi echivalenţi, .

5.9. Angrenaje melc-roată melcată

5.9.1. Consideraţii generale

Angrenajele melc-roată melcată sunt angrenaje elicoidale, care transmit

mişcarea între două roţi de regulă cilindrice, respectiv între doi arbori având axele
neparalele şi neconcurente, care sunt încrucişate în spaţiu. Proiecţiile ortogonale ale
celor două axe pe un plan formează între ele un unghi , aşa cum se observă în
figura 5.34.
121 Transmisii mecanice

Figura 5.34. Unghiul dintre axele roţilor elicoidale AA’ – axa roţii 1, BB’ – axa roţii 2
Dinţii roţilor au un traseu elicoidal, de o anumită lăţime, b. O astfel de roată,
având un număr de z dinţi se obţine dacă se intersectează un şurub având z începuturi,
cu două plane paralele situate la distanţa b. În figura 5.35 s-a reprezentat un angrenaj
elicoidal, unde se observă unghiurile de înclinare ale dinţilor celor două roţi, şi
şi diametrele exterioare şi .

Figura 5.35. Angrenaj elicoidal

Între unghiurile , şi există relaţia: , cele două

unghiuri diferă între ele, de regulă au acelaşi sens. Datorită înclinării dinţilor şi aici
apar forţe axiale, care solicită suplimentar lagărele.
Din cauza încrucişării arborilor, între dinţi apare o alunecare, ce are loc cu
frecare, cauzând micşorarea randamentului.
 Transmisii prin roţi dinţate 122

5.9.2.Particularităţi ale angrenajelor melc-roată melcată.

Angrenajele melc-roată melcată reprezintă un caz particular al angrenajelor

elicoidale, fiind destinate transmiterii puterii între arbori care se încrucişează în spaţiu
sub un unghi de , fiind compuse dintr-un melc cilindric, sau globoidal şi
dintr-o roată conjugată, denumită roată melcată, ale cărei flancuri sunt generate prin
înfăşurare directă într-un proces de angrenare cu un melc generator. De regulă
elementul conducător este melcul, ce are filetul de tip trapezoidal. Schematic
angrenajele menţionate sunt prezentate în figura 5.36.

a b
Figura 5.36. Angrenaje melcate a - cu melc cilindric, b - cu melc globoidal

Angrenajul melcat cilindric este format dintr-un melc cilindric şi roata

conjugată. Angrenajul melcat globoidal este format dintr-un melc globoidal şi roata
melcată conjugată. La rândul său melcul globoidal este o roată dinţată cu un număr
redus de dinţi, care are ca suprafeţe de cap şi de picior porţiuni de tori coaxiali cu
melcul şi având raza cercului meridian egal cu distanţa dintre axele angrenajului.

5.9.3. Elemente geometrice şi cinematice ale angrenajelor melcate.

 Melci cilindrici.

Elemente geometrice şi cinematice ale angrenajelor melcate cilindrice se

stabilesc pe baza melcului de referinţă, arătat în figura 5.37.
123 Transmisii mecanice

Figura 5.37. Elementele geometrice ale melcului de referinţă cilindric

Din figură se deduc următoarele:
pasul spirei melcului, p şi pasul axial :

(5.109)

unde: este numărul de începuturi ale melcului;

modulul axial, şi modulul normal, :

(5.110)

unde: este unghiul elicei de referinţă;

diametrul cercului de referinţă , care în cazul angrenajelor nedeplasate este egal

cu diametrul de divizare şi cel de rostogolire al melcului:

dar se poate exprima ca un multiplu al coeficientului diametral q:

(5.111)
 Transmisii prin roţi dinţate 124

diametrul exterior, şi cel interior, :

(5.112)

unde: este înălţimea capului dintelui, iar - înălţimea piciorului dintelui;

pasul elicei de referinţă, pe baza figurii 5.38:

(5.113)

Figura 5.38. Elicea de referinţă

de unde se deduce:

(5.114)

lungimea L a melcului, (figura 5.39) se determină în funcţie de numărul de dinţi, al

roţii melcate, şi de numărul de începuturi ale melcului, :
125 Transmisii mecanice

a b
Figura 5.39. Lungimea danturată a melcului
pentru ,

respectiv,
pentru
(5.115)

diametrul cercului de rostogolire al roţii melcate,

(5.116)

diametrul cercului exterior al roţii melcate,

pentru

pentru (5.117)

diametrul cercului interior al roţii melcate,

 Transmisii prin roţi dinţate 126

(5.118)

distanţa dintre centre: a:

(5.119)

raportul de transmitere i:

dar ţinând seama de relaţia dintre vitezele şi aşa cum se vede în figura 5.38. b,
adică: , rezultă:

(5.120)
 Melci globoidali.

Angrenajele melcate globoidale (figura 5.40) se caracterizează prin aceea că

melcul învăluie o parte a roţii melcate, asigurând un grad de acoperire mai mare faţă
de cele cilindrice, fiind în angrenare în acelaşi timp mai multe perechi de dinţi
conjugaţi, putând transmite astfel o putere mai mare ca cele cilindrice de aceleaşi
dimensiuni. Aceste angrenaje prezintă avantajul faţă de cele cilindrice că încărcarea se
repartizează pe o linie de contact mai lungă şi asigură o capacitate mai mare la
solicitarea de contact.
127 Transmisii mecanice

Figura 5.40. Elementele angrenajului melcat globoidal

Principalele elementele ale angrenajului melcat globoidal sunt:

distanţa dintre axe, a, cu valori recomandate în tabele;

diametrul cercului de referinţă central al melcului,

modulul circular m, , care nu se standardizează;

diametrul central de fund, la melc;

coeficientul diametral de referinţă, q şi cel median, qm;

5.9.4. Calculul angrenajelor melcate.

 Forţele din angrenajele melcate.

Se consideră doi dinţi aflaţi în angrenare, unul aparţinând melcului şi altul roţii
melcate aşa cum se arată în figura 5.41. În punctul de contact al flancurilor dinţilor
conjugaţi se exercită forţa normală după direcţia liniei de angrenare, respectiv
pentru melc şi pentru roata melcată, egale ca mărime şi de sensuri
contrare, care se descompun după trei direcţii perpendiculare, rezultând componentele
tangenţiale, şi , radiale, şi respectiv axiale, şi .
 Transmisii prin roţi dinţate 128

Figura 5.41. Forţele în angrenajul melc-roată melcată

Aceste forţe se calculează după cum urmează:

- forţele tangenţiale:

- pentru melc:

- pentru roata melcată:

(5.121)
- forţe radiale:

- pentru melc şi roată melcată:

(5.122)

unde: , fiind coeficientul de frecare.

- forţele axiale:
- pentru melc:
129 Transmisii mecanice

- pentru roata melcată:

(5.123)

- forţa normală :

(5.124)

Între momentele de răsucire ale arborilor melcului, şi ale roţii melcate,

, se poate scrie relaţia:

(5.125)

unde este randamentul angrenajului melcat.

 Randamentul angrenajelor melcate

Din cauza alunecărilor cu frecare, ce au loc între flancuri şi de-a lungul dinţilor
în procesul de angrenare, , din cauza frecării cu lubrifiantul, şi datorită
frecărilor din lagăre, în angrenajele melc-roată melcată se produc pierderi de
putere. Pierderile totale de putere se pot scrie deci:

(5.126)

Dacă se consideră că la intrare avem puterea şi la ieşire , randamentul

global al angrenajului se poate scrie diferit după cum melcul este motor sau roata
melcată este motoare, astfel dacă:

- melcul este motor:

(5.127)

- roata melcată este motoare:

 Transmisii prin roţi dinţate 130

(5.128)

Dacă se exprimă raportul din relaţia (5.127) şi se înlocuieşte în (5.128),

rezultă:

respectiv:
(5.129)

Din relaţia (5.127) se poate trage o concluzie importantă, şi anume, dacă

randamentul angrenajului, devine negativ, adică are loc autofrânarea.
Această proprietate a angrenajului permite utilizarea sa la instalaţii de ridicat,
asigurând menţinerea sarcinii în stare suspendată, chiar dacă forţa de ridicare a încetat
să acţioneze.

 Calculul de rezistenţă

Cauzele care determină ieşirea din uz a angrenajelor melcate sunt cele arătate la
roţile dinţate cu dinţi drepţi, respectiv ruperea dinţilor prin oboseală ca urmare
solicitării variabile de încovoiere şi distrugerea flancurilor datorită oboselii
superficiale, la care se mai adaugă griparea cauzată de alunecarea dintre dinţii melcului
şi ale roţii melcate. Pentru asigurarea rezistenţei la gripare, rezistenţele admisibile la
rupere prin oboseală şi la solicitarea de contact se limitează în funcţie de natura
materialelor cuplei melc-roată melcată şi în funcţie de viteza de alunecare de alunecare
dintre acestea.

- Calculul de rupere a dinţilor prin oboseală

Calculul se efectuează pentru dintele roţii melcate, deoarece pe de o parte

materialul roţii melcate este din fontă, sau aliaje neferoase, având rezistenţă mai mică
decât cea a melcului care este din oţel, iar pe de altă parte lungimea spirei melcului
este mai mare.
Pe baza relaţiei (5.53) se poate scrie:

(5.130)
131 Transmisii mecanice

unde: L – este lungimea liniilor de contact; - pasul normal; - pasul axial;

- coeficient de formă al dintelui roţii melcate.
Lungimea liniilor de contact se poate exprima pentru angrenaje melcate uzuale
cu ajutorul relaţiei:

(5.131)

Dar pe de altă parte se poate scrie distanţa dintre axe a:

(5.132)

de unde se exprimă , care apoi se înlocuieşte în relaţia (5.129), rezultând:

şi (5.133)

Înlocuind expresia lui L din relaţia (5.133) în relaţia (5.130) rezultă forţa
normală pe dinte :

(5.134)
Egalând relaţia (5.134) cu relaţia (5.53), se obţine:

de unde după substituirile: şi simplificări se obţine:

 Transmisii prin roţi dinţate 132

(5.135)

unde K este o constantă de transformare de unităţi de măsură. Dacă puterea se exprimă

în , turaţia în , dimensiunile în iar efortul unitar în

, atunci constanta

- Calculul la oboseală superficială a dinţilor

Solicitarea de contact rezultă şi în acest caz din relaţia lui Hertz pentru
suprafeţe cilindrice:

(5.136)

unde: au fost definite anterior, iar , ţinând seama de faptul că

,

(5.137)

După înlocuirea mărimilor arătate în relaţia (5.136) şi ţinând seama de (5.131)

şi (5.132) se obţine:

(5.138)
133 Transmisii mecanice

5.10. Mecanisme cu roţi dinţate

5.10.1. Mecanisme planetare şi diferenţiale.

Mecanisme planetare şi diferenţiale, sunt acele mecanisme cu roţi dinţate sau

cu fricţiune care au în componenţa lor elemente cu axe geometrice mobile, care la
rândul lor efectuează două feluri de rotaţii: una faţă de axa proprie şi una faţă de o axă
fixă (fig.5.42). Roţile 2 care au aceste mişcări se numesc roţi-satelit, sau mai simplu
sateliţi.

Figura 5.42. Elementele unui mecanism planetar

Roţile cu axele fixe, 1 şi 3 se numesc roţi centrale, iar suporţii B ai sateliţilor,

braţe portsatelit. Roţile centrale şi braţul portsatelit sunt coaxiale. Denumirea de
mecanisme planetare provine din analogia dintre mişcarea planetelor sistemului solar
în jurul Soarelui, şi cea a roţilor cu axe geometrice mobile, în jurul celor cu axe fixe.
Mecanismele planetare propriu-zisese se caracterizează prin aceea că au un
singur grad de mobilitate, , adică au un singur element conducător, respectiv
mişcarea tuturor elementelor depinde de mişcarea unui singur element.
Mecanismele diferenţiale se caracterizează prin faptul că au grad de mobilitate
, ele având două elemente conducătoare, deci mişcarea celorlalte elemente ale
mecanismelor depinde de mişcare primelor două.
Avantajele mecanismelor planetare sunt acelea că se pot obţine rapoarte de
transmitere mari cu un număr redus de roţi dinţate, iar în cazul celor diferenţiale,
variaţii de viteze unghiulare între limite largi.
Un mecanism planetar se prezintă în figura 5.43, la care se observă: 1 - roată
centrală conducătoare, 2 - satelit, 3 - roată centrală, B - braţ portsatelit.
 Transmisii prin roţi dinţate 134

a b
Figura 5.43. a - mecanism planetar, b - mecanism diferenţial

Din figurile 5.43. a şi 5.43. b se analizează dacă la mecanismul este planetar

sau diferenţial. Mecanismul fiind plan, având familia , gradul de mobilitate, M
va fi:

(5.139)

unde: n - este numărul de elemente mobile, - numărul cuplelor de clasa a V-a ;

- numărul cuplelor de clasa a IV-a.
În figura 5.43. a, dacă se consideră că roata centrală 3 este fixă, roata 1 este
conducătoare iar braţul B este elementul condus, atunci se poate scrie:

; (elementele 1, 2, B); ; ;
;
rezultând gradul de mobilitate:

deci mecanismul este planetar.

În figura 5.43.b, dacă se consideră că roţile centrale, 1, 3, satelitul, 2 precum şi

braţul portsatelit, B sunt mobile se poate scrie:

(roţile 1,2,3, braţul portsatelit, B); ;

; ; ; rezultând:
135 Transmisii mecanice

deci mecanismul este diferenţial.

Se menţionează faptul că la un mecanism planetar există un număr de sateliţi
mai mare, dispuşi simetric, cu scopul de a micşora încărcarea unui satelit şi de a
echilibra forţele de inerţie care iau naştere.
Cinematica mecanismelor planetare urmăreşte determinarea raportului de
transmitere, de asemenea a turaţiilor roţilor care compun mecanismul.
Metoda universală de studiu cinematic al mecanismelor planetare este metoda
opririi braţului, sau metoda Willis. Pentru studiul cinematic este necesar ca
mecanismul real să se transforme într-un mecanism echivalent cu axe fixe, al cărui
studiu este deja cunoscut. În vederea înţelegerii mai uşoare a problemelor se utilizează
un nou sistem de notare, prevăzut cu trei indici şi anume: , unde reprezintă
viteza unghiulară a elementului studiat, indicele superior, reprezintă elementul fix, la
care se raportează mişcarea, în cazul de faţă braţul portsatelit, B, iar indicii inferiori în
ordine, elementul conducător şi cel condus, .
Metoda opririi braţului constă în faptul că în mod imaginar întregului
ansamblu al mecanismului i se imprimă o viteză unghiulară (sau o turaţie
), de sens contrar vitezei unghiulare , al braţului în jurul axei sale de rotaţie.
În acest mod braţul va avea viteza unghiulară egală cu zero, angrenajul planetar a
devenit unul ordinar, care se poate studia prin metodele cunoscute.
Pentru exemplificare se consideră un mecanism planetar, format dintr-o roată
centrală, 1, un satelit, 2 şi un braţ, B, aşa cum se arată în figura 5.44.

Figura 5.44. Metoda opririi braţului

 Transmisii prin roţi dinţate 136

Fiecare din elemente se va roti cu viteza unghiulară proprie, respectiv, ,

şi . Aplicând metoda inversării braţului, mecanismului i seva imprima o
viteză unghiulară , în jurul axei ce trece prin punctul O, perpendicular pe planul
figurii.
Ca rezultat se obţin următoarele viteze unghiulare însumate:

- pentru braţ: ; (braţul a devenit fix);

- pentru roata centrală 1: ;
- pentru satelitul 2: ;

După oprirea braţului, mecanismul devenind unul ordinar, se poate scrie

raportul
de transmitere între roţile 1 şi 2:

(5.140)

Relaţia (5.140) reprezintă relaţia lui Willis. Semnul „+” se ia în cazul

angrenajelor interioare, când roţile au acelaşi sens de rotaţie, iar semnul „ – „ în cazul
angrenajelor exterioare când roţile au sensuri de rotaţie diferite.
Dacă mecanismul analizat devine planetar, adică , relaţia (5.140)
devine:

(5.141)

Un exemplu de aplicare pe scară largă a mecanismelor diferenţiale, este

mecanismul cunoscut sub denumirea de diferenţial de automobil, cu care sunt echipate
autovehiculele rutiere.
Schema unui diferenţial de automobil se prezintă în figura 5.45.

Din figura 5.45 se observă angrenajul ordinar, conic format din pinionul conic
1 şi 2, apoi sistemul planetar 2, 3, 4, 5. Braţul portsatelit B îl formează chiar roata
conică 2. Prin intermediul braţului , sateliţii angrenează cu roţile 3 şi 4
care pot transmite mişcarea în mod diferenţiat.
Pentru angrenajul ordinar, 1, 2 se poate scrie:

(5.142)
137 Transmisii mecanice

Figura 5.45. Diferenţialul de automobil

Pentru sistemul planetar 2, 3, 4, 5, aplicând formula lui Willis se poate scrie:

(5.143)

unde: sunt vitezele unghiulare ale roţilor 1, 2, 3, 4, iar:

numerele de dinţi ale aceloraşi roţi.
Dacă se consideră că , şi se ţine seama de relaţia (5.132), atunci relaţia
(5.143) devine:

(5.144)
de unde se obţine:

(5.145)

Din relaţia (5.145) se pot deduce pentru diferite situaţii de funcţionare

următoarele:
 Transmisii prin roţi dinţate 138

- la mers în linie dreaptă, când , rezultă:

(5.146)

- la virare bruscă spre dreapta, când , rezultă:

(5.147)

- la virarea bruscă spre dreapta, când , rezultă:

(5.148)

- dacă osia nu este în contact cu solul, fiind suspendată şi motorul nu

funcţionează, adică se obţine:

sau
(5.149)

adică dacă se roteşte o roată într-un sens, cealaltă se va roti în sens invers.

5.10.2. Mecanisme cu roţi dinţate montate în serie

Soluţia montării roţilor dinţate în serie este recomandată atunci când este
necesar să se transmită puterea între doi arbori situaţi la distanţe relativ mari. În această
situaţie este mai avantajos să se realizeze mecanismul cu mai multe roţi dinţate care să
fie montate în serie, aşa cum se arată în figura 5.46, decât cu două roţi angrenate între
ele, care ar avea dimensiuni foarte mari.
139 Transmisii mecanice

Figura 5.46. Mecanisme cu roţi dinţate montate în serie

Raportul de transmitere, , între roata 1 şi n se obţine ca produsul dintre
rapoartele de transmitere parţiale , astfel:

sau:

(5.150)

Semnul “ – “ arată faptul că sensurile de mişcare ale roţilor se inversează după

fiecare angrenare, al cărui număr este mai mic cu o unitate decât numărul al roţilor.
Din relaţia (5.140) se observă că roţile intermediare, 2,3,4… n-1, nu
influenţează valoarea raportului de transmitere, ele numindu - se roţi parazite.
Distanţa între axele primei şi ultimei roţi se calculează cu relaţiile cunoscute la
roţile dinţate cilindrice cu dinţi drepţi. Astfel se obţine:

(5.151)
unde m este modulul dinţilor care compun mecanismul.

5.10.3. Mecanisme reductoare

Reductoarele sunt ansambluri de angrenaje cu roţi dinţate montate în carcase

închise, care se montează între motoarele de acţionare şi maşinile de lucru.
Angrenajele care compun un reductor sunt dispuse în cascadă, astfel fiecare roată
dinţată contribuie la realizarea raportului de transmitere total, astfel:
 Transmisii prin roţi dinţate 140

(5.152)

Legătura mecanică dintre reductoare şi motoare, respectiv maşinile de lucru se

realizează fie direct prin cuplaje montate pe arborii de intrare şi de ieşire, fie prin
transmisii cu curele sau cu lanţuri, fie mixt, prin cuplaje şi transmisii. În cazul
transmisiilor pe arbori se montează roţi de curele (trapezoidale, late, dinţate), sau roţi
de lanţuri.
Parametrii mecanici ce caracterizează un reductor sunt: raportul de transmitere
total, , numărul de trepte, turaţia nominală la arborele de intrare, , distanţa
între axe pentru fiecare treaptă şi cea totală, a şi puterea nominală, .
Scheme de reductoare de diferite construcţii şi număr de trepte sunt prezentate
în figura 5.47.
141 Transmisii mecanice

Figura 5.47. Variante constructive de reductoare, [9]

Elementele constructive ale reductoarelor se prezintă în figura 5.48.a şi b.

Părţile componente ale reductorului sunt arătate în figura 5.48, şi sunt

următoarele: -1- - corpul şi capacul, - 2 - roţile dinţate, - 3 - arborii roţilor, - 4 -
lagăre cu rulmenţi, - 5 - inel distanţier, - 6 - capace de rulmenţi, - 7 - capace de
vizitare, - 8 - răsuflătoare, - 9 - şuruburi cu inel pentru ridicare, - 10 - indicator de nivel
de ulei, - 11 - orificiu de golire, - 12 - pene de fixare a arborilor, - 13 - ştifturi conice
pentru centrare, - 14 - şuruburi de fixare, - 15 - pahar, - 16 - piuliţe pentru rulmenţi, -
17 - nervuri de rigidizare.
 Transmisii prin roţi dinţate 142

Figura 5.48, [9]: a - elemente constructive ale unui reductor cilindric cu două trepte
b - elemente constructive ale unui reductor cu intrare conică

Paharele 15 se utilizează pentru montarea mai uşoară a rulmenţilor în carcasă.

Ştifturile conice 13, se aşeză asimetric faţă de axa longitudinală.
Capacele de vizitare 7 servesc pentru examinarea danturii roţilor dinţate şi
pentru verificarea poziţiei orizontale a reductorului.
143 Transmisii mecanice

Răsuflătoarele 8, asigură eliminarea vaporilor de ulei din interior şi permite

ieşirea şi intrarea aerului, ca urmare a variaţiei de volum a uleiului din cauza variaţiei
de temperatură.
Reductoarele se aleg din cataloagele uzinelor producătoare în funcţie de
parametrii mecanici ce caracterizează un reductor sunt: raportul de transmitere total,
, numărul de trepte, turaţia nominală la arborele de intrare, , distanţa între axe
pentru fiecare treaptă şi cea totală, a şi puterea nominală, .
Reductoarele se verifică la încălzire, astfel temperatura de funcţionare nu
trebuie să depăşească de regulă C ( C). Calculul se face scriind bilanţul
termic al reductorului, respectiv se egalează căldura produsă prin frecări cu cea cedată
mediului exterior. Astfel se poate determina, fie suprafaţa necesară a carcasei, care
cedează căldura, cu o valoare impusă pentru temperatura maximă, fie temperatura de
încălzire pentru suprafaţa dată a carcasei.
Orientările mai noi în construcţia de reductoare sunt următoarele:
 extinderea tipizării fabricaţiei, la nivelul reperelor componente şi realizarea
modulată a unor transmisii complexe;
 utilizarea angrenajelor cu capacităţi portante ridicate, prin utilizarea roţilor
dinţate cilindrice evolventice cementate şi rectificate şi a angrenajelor conice
cementate sau nitrurate;
 creşterea volumului băii de ulei şi a rigidităţii carcaselor, fapt ce permite
încărcare în plus a angrenajelor în condiţiile unei răciri mai bune a uleiului,
inclusiv prin adoptarea unei răciri forţate cu serpentine;
 utilizarea ungerii prin scufundare, în locul celei forţate, cu circuit cu pompă de
ungere;
 extinderea utilizării motoreductoarelor;
 îmbunătăţirea aspectului estetic în paralel cu asigurarea funcţionalităţii şi a
formei tehnologice.

5.10.4. Cutii de viteze.

Cutiile de viteze sunt mecanisme cu roţi dinţate tot cu caracter reducător,

având
perechi de roţi dinţate astfel dispuse încât pentru aceeaşi valoare a turaţiei de intrare
să se obţină succesiv mai multe trepte de turaţii la arborele de ieşire.
Modificarea turaţiei de ieşire se obţine prin schimbarea de viteze, adică prin
modificarea perechilor de roti dinţate care se află în angrenare. Altfel spus o pereche de
roţi se scot din angrenare şi o altă pereche se introduce în angrenare.
Schema de principiu a unui schimbător de viteze se arată în figura 5.49. unde
se observă existenţa a trei trepte de turaţie. Pe arborele conducător, 1, care are turaţia
de intrare, sunt montate roţile dinţate , şi , care formează trenul
 Transmisii prin roţi dinţate 144

fix. Pe arborele condus 2, s-au montat roţile dinţate , , , care se mai

numesc şi roţi baladoare, adică ele se pot deplasa axial într-un sens sau altul, asigurând
astfel angrenarea alternativă a perechilor de roţi: 1-2, 3-4, respectiv 5-6. În cest fel vor
rezulta la ieşire trei turaţii, , şi .

Figura 5.49. Cutie de viteze

Cele trei turaţii vor fi după cum urmează:

(5.153)

Se menţionează faptul că simultan poate angrena numai o pereche de roţi

dinţate.

5.10.5. Variatoare de turaţie cu roţi dinţate.

Variatoarele cu roţi dinţate realizează rapoarte de transmitere de valori

apropiate având un număr relativ mare de trepte. Rapoartele de transmitere sunt riguros
constante, permiţând utilizarea lor la maşini unde se impune acest lucru.
Variatoarele se realizează cu ajutorul unor angrenaje cilindro-conice, în aşa fel
că roţile baladoare sunt cilindrice, iar cele care formează blocul de roţi fixe sunt în
număr mare şi sunt conice, având o dantură specială.
145 Transmisii mecanice

În figura 5.50 se prezintă un variator cu roţi dinţate, compus din: arborele

conducător 1, arborele condus 2, angrenajul 3-4, blocul de roţi fixe 5 şi roata
baladoare, 6.

Figura 5.50. Variator cu roţi dinţate

Numărul de trepte de turaţie este , asigurând o gamă de reglare

de . Pentru mărirea gamei de reglare, variatorul se poate combina cu o cutie
de viteze cu două trepte, atingând astfel o gamă de reglare până la , sau se
poate realiza cu două blocuri conice, aşa cum se arată în figura 5.51.

Figura 5.51. Variator cu două blocuri conice