Grefa vasculara venoasa

Capitolul 2 – Materiale utilizate pentru fabricarea implantului

Biomaterialele sunt acele substanțe cu proveniență naturală sau sintetică care se introduc într-un organism
viu în scopuri medicale (de tratare sau diagnosticare) și care nu produc răspuns imun din partea organismului
gazdă [4]. Am ales, ulterior documentării pentru această temă, și în conformitate cu definiția mai sus dată,
materialul adecvat pentru implantul nostru. Astfel, implantul nostru va fi confecționat integral din
politetrafluoroetilenă expandată.
PTFE este un polimer sintetic care a fost patentat în 1937 de către DuPont cu denumirea uzuală de Teflon.
Datorită caracteristicilor sale inerte, acesta este considerat un izolator electric excelent. Însă, abia în anii 1960
oamenii de știință au realizat că acest material poate fi folosit în aplicații medicale. Inițial, utilizarea lui s-a
limitat la valve vasculare artificiale, însă peste câțiva ani firma W.L. Gore and Associates a descoperit că
acesta poate fi folosit în fabricarea implanturilor vasculare venoase. Politetrafluoroetilena expandată, sau pe
scurt Gore-Tex, cum a fost patentată, este produsă pentru aplicații medicale printr-un proces de încălzire,
întindere și extrudere pentru a obține un produs finit microporos care să prolifereze adeziunea celulară [5].
Moleculă de ePTFE este biostabilă, iar grefele fabricate din acest material au proprietatea de a nu se deteriora
în mediul fiziologic. Este bine cunoscut faptul că biocompatibilitatea unui material este o caracteristică
extrem de importantă, în special când vorbim despre implanturi vasculare. Astfel, utilizarea ePTFE că
material din care se fabrică grefă vasculară venoasă, produce o suprafață electronegativă a implantului, care
are o interacțiune minimală cu componentele sanguine [5].
O metodă de îmbunătățire a grefelor venoase sintetice este cultivarea de celule stem autogene pe suprafața
lumenului grefei pentru a permite formarea unui monostrat de celule endoteliale ulterior implantării (Figura
1). Sursă celulelor este foarte importantă pentru această procedură. O sursă bună pentru aceste celule s-a
dovedit a fi microvasele endoteliale derivate din țesutul adipos (de exemplu, în urmă liposucției). În urmă
endotelializării în vitro a grefelor realizate din ePTFE poate rezultă o bună permeabilitate [6].
Răspunsul inițial al gazdei, post-implantare, este constituit din formarea unui strat de heparină pe suprafața
interioară a implantului, și astfel are loc dilatarea acestuia. Din cauza acestui lucru, însă, suprafața lumenului
este micșorata drastic odată cu trecerea timpului. Însă, pentru a împiedica această depunere de heparină, se
adaugă implantului un strat cu rol de ranforsare, care prezintă o densitate mare, proprietate benefică în
împiedicarea micșorării lumenului.
De asemenea, pentru a minimiza și mai mult riscul formării de trombus se poate acoperi suprafața grefei
vasculare venoase cu un strat de carbon, care va crește considerabil electronegativitatea suprafeței [5].
 Figura 1. Structura unei artere, respectiv a unei vene. [7]
Până la finalul secolului trecut, operația de reconstrucție vasculară denumită și operație de bypass constă în
atașarea unei grefe vasculare prelevate în general din zona membrului inferior de venă afectată. În acest fel se
evitau interacțiunile sangvine complexe cu zona venoasă afectată, tot procesul desfășurându-se cu ajutorul
unor punți de legătură. Metodă descrisă anterior se folosește destul de rar în zilele noastre, fapt cauzat de
gradul de remanentă al grefei în sine, cercetătorii stabilind necesitatea unei noi intervenții chirurgicale la
fiecare 3-4 ani. Presiunea destul de ridicată a sângelui, dar și integrarea defectuoasă în nouă zona au generat
necesitatea găsirii unei noi alternative referitoare la o serie de afecțiuni cardiovasculare [2].
Pentru a putea înțelege întreg mecanismul de funcționare, precum și algoritmul chirurgical ales, trebuiesc
punctate mai multe date anatomice generale referitoare la zona de interes (Fig. 2). Corelând mediile ce
urmează a fi “căptușite” de implant, precum și natură, dar și fluxul de lichid care nu ar trebui să ridice
dificultăți, trasăm o prima concluzie referitoare la alegerea unui material rezistent la fenomenele de
trombogenitate generate de sistemul imunitar [1].

Fig. 2 – Dispunerea mediilor alcatuitoare a venei. [1]

Integrarea politetrafluoretilenei expandate în aria implantologiei vasculare s-a evidențiat odată cu sfârșitul
anilor ’70. Polimerul în sine posedă un caracter chimic și termic extrem, caracteristicile date fiind generate în
special de tipologia legăturilor, dar și de o greutate moleculară ridicată. PTFE posedă de asemenea o
solubilitate neglijabilă în clasa solvenților obișnuiți și un grad al vascozității la topire extrem de ridicat,
permițându-i materialului să se alungească [1].

Fig. 3 - Deformarea filamentelor internodale de PTFE; Analiza SEM

Având un control relativ al gradului de alungire (Fig. 3) s-a observat un grad de libertate sporit în ceea ce
privește dispunerea fibrelor în locații precise pe o anumită suprafață dată. Drept urmare, caracterul hidrofob
sau hidrofil poate fi cu ușurință reglat prin controlul masei fibrilare. Lucrul acesta poate influență totodată și
gradul de rigiditate al grefei în stadiul sau final.
În mod natural, venă prezintă o rigiditate mai redusă și un grad de extensibilitate crescut, comparativ cu
arterele organismului uman. Avantajul utilizării rutei bazate pe politetrafluoretilena expandată se poate
rezumă la reglarea nivelului de rigiditate în funcție de metodele de prelucrare alese. În acest fel, grefă
rezultată poate prezența un caracter similar cu venă sănătoasă, modulele de elasticitate ale ambelor structuri
fiind ușor comparabile [3].
Bibliografie:
[1] Sachin Borkar, Bin Gu, Matthew Dirmyer, Roland Delicado, Ayusman Sen, Bryan R. Jackson, John V.
Badding, Polytetrafluoroethylene nano/microfibers by jet blowing, Polymer 47, 2006, pp. 8337-8343
[2] Juan M. BelloHn, Natalio G-Honduvilla, Francisca Jurado,Alberto G-Carranza, Julia BujaHn, In vitro
interaction of bacteria with polypropylene/ePTFE prostheses Volume 22, Issue 14, 2001, pp. 2021-2024.
[3] Malcolm B. Herring, M.D., Rebecca S. Compton, C.S.T., Daniel R. LeGrand, M.D., Austin L. Gardner,
M.D., David L. Madison, M.D., and John L. Glover, M.D., Endothelial seeding of polytetrafluoroethylene
popliteal bypasses, Therell Z. 1987, Journal of Vascular Surgery.
[4] https://www.academia.edu/35675177/V._Bulancea-Biomateriale

[5] Lian Xue, Howard P. Greisler, Biomaterials in the development and future of vascular grafts, Journal of
Vascular Surgery, 37(2), 2003, pp. 472-480

[6] Anthony Ratcliffe, Tissue engineering of vascular grafts, Matrix Biology, 19(4), 2000, pp. 353-357

[7] The Cardiovascular System, http://www.vascularconcepts.com/content/pages.php?

pg=patients_cardio_system&page=the_blood accesat la 27.04.2020.