false jucării, sau sunt nişte jucării pentru nişte
Citește fragmentul de mai jos:
„Nu citeşti cu adevărat, adică nu te foloseşti cu
adevărat, nu ‹‹exploatezi›› o carte decât dacă
scrii în ea, pe marginile ei. Dacă, altfel spus,
citind-o, n-o scrii şi tu, reacţionând la scrisul
autorului ei, lăsându-te provocat de el. A citi cu
adevărat înseamnă a scrie. Iată de ce detest
cărţile meschine, cu margini albe înguste, de
neam-prost, pe care nu poţi să scrii, să intervii,
să înveţi, să te inventezi.
Întotdeauna, indiferent de ce am citit, am
subliniat şi am scris pe margini. Am ‹‹distrus››,
altfel spus, toate cărţile pe care le-am citit.
Pentru că atunci când subliniezi şi scrii într-o
carte, când înţelegi că orice carte adevărată
este făcută pentru a fi la nesfârşit re-scrisă de
către fiecare dintre cititorii ei, noi nu scriem, de
fapt, în acea carte, ci în noi înşine, în propriul
suflet, în propriul creier.
Mai mult: scriind, […] e ca şi cum ne-am sculpta,
ne-am modela, sculptural, cu propriile mâini.
Prin intermediul cărţilor, noi suntem făcuţi, ne
facem, ne compunem în permanenţă, zi de zi,
clipă de clipă, unii din alţii. […]
Bine, bine, vei spune (sfătuită, poate, la ureche
de tatăl tău): dar nu numai prin cărţi ne
formăm, ci, azi, mult mai bine, mai direct, prin
ecrane, jocuri electronice, internet, filme, e-mail
etc. Prin comunicare! Prin imagini! Interactiv!
Da, Anais […], dar pe o carte poţi scrie, […] ea
este, de fapt, a noastră înşine, a cititorilor care,
citind-scriind […], se scriu, de fapt, pe ei înşişi:
se formează.
Dacă o carte nu-ţi place, o arunci. Dacă o carte
te enervează, dai cu ea de pămînt. Dacă cineva
te întrerupe din cititul unei cărţi care-ţi place,
arunci cu ea după respectivul, aşa cum mi s-a
întîmplat mie, în tinereţe […].
Dar cu un dispozitiv de citit cărţi electronice, cu
un computer, cu un Kindle, cu un iPad nu vei da
nicicând de pământ, nu vei putea niciodată să te
descarci. Fiecare carte trebuie să aibă, la fel ca
şi oamenii, propriul ei trup […].
O carte este nu doar ‹‹cu jucării››, adică te poţi
juca nu doar în minte, imaterial, cu conţinutul
ei, ci este ea însăşi o jucărie. Iar jucăriile sunt
făcute pentru a fi modificate, însuşite, distruse.
Transformate în altceva sau în nimic. O
adevărată jucărie nu este o unealtă, un
instrument, pentru că nimănui nu i-ar putea
trece prin minte să-şi distrugă uneltele.
Deşi sunt considerate jucării pentru oameni
mari, aşa-numitele gadgeturi electronice sunt
falşi copii. […]
Adevăratele jucării sunt cele fără formă şi fără
rol, cele care nu înseamnă şi care nu reprezintă
nimic, care lasă visele şi dorinţele copiilor să se
dezvolte liber, nestingherit. Cărţi nu cu pagini
albe, pentru că nimeni nu se poate învăţa
singur, ci cărţi cu mari margini albe pe care să
ne putem scrie pe noi înşine, ‹‹distructiv››, cu
propriile mâini. […]
Cartea în care scrii eşti tu însăţi. În cartea în
care scrii, desenezi, decupezi eşti tu însăţi. Nu
trece cu totul şi direct în lumea virtuală, fără să
fi trecut înainte şi fără să treci în paralel şi prin
materialitatea cărţilor. Numai cine învaţă să se
scrie prin lectură în cartea din hîrtie va putea fi
stăpîn, nu sclav, în lumea imaginilor fără
umbră.”
Bogdan Ghiu, Ce poți să faci cu o carte?
* meschín (adj.) – Preocupat de interese
mărunte.
Identifică, în al doilea paragraf al textului dat,
un adverb cu sens opus adverbului niciodată din
fragmentul „nu vei putea niciodată să te
descarci”.
1. Precizează felul adverbelor scrise italic
în fragmentele din textul dat:
a. „Am ‹‹distrus››, altfel spus, toate cărţile pe
care le-am citit.”;
b. „…atunci când subliniezi şi scrii într-o
carte[…], noi nu scriem, de fapt, în acea carte”;
c. „Adevăratele jucării sunt cele […] care lasă
visele şi dorinţele copiilor să se dezvolte liber,
nestingherit.”
2. În fragmentul „Dacă cineva te
întrerupe din cititul unei cărţi care-ţi place,
arunci cu ea după respectivul, aşa cum mi s-a
întîmplat mie, în tinereţe.”, numărul adverbelor
este:
a. unu;
b. două;
c. trei;
d. patru.
3. Gradul de comparație al adverbului
direct, din fragmentul „dar nu numai prin cărţi
ne formăm, ci, azi, mult mai bine, mai direct,
prin ecrane, jocuri electronice, internet, filme,
e-mail etc.” este:
a. comparativ de egalitate;
b. comparativ de superioritate;
c. superlativ absolut de superioritate;
d. superlativ relativ de superioritate.
4. Adverbul care nu are grade de
comparație, din lista de mai jos, este:
a. atunci;
b. bine;
c. înainte;
d. (să se dezvolte) liber.
5. Rescrie fragmentele de mai jos,
adăugând câte un adverb de loc. Vei utiliza trei
adverbe de loc diferite:
a. „Dacă o carte nu-ţi place, o arunci.”
b. „Întotdeauna, indiferent de ce am citit, am
subliniat şi am scris pe margini.”
c. „Te poţi juca nu doar în minte.”
6.
A. Selectează, din primele două paragrafe ale
textului dat, un adjectiv care arată o însușire a
cărții/cărților.
B. Precizează adjectivul care arată, pe rând,
însușirea comună a două părți anatomice ale
omului, în al doilea și al treilea paragraf.
C. Identifică, din ultimele trei paragrafe ale
textului dat, un adjectiv care arată o însușire a
unui obiect asociat lumii virtuale.
7. Precizează câte forme flexionare au
adjectivele scrise italic în fragmentele de mai
jos.
a. „noi nu scriem, de fapt, în acea carte, ci în noi
înşine, în propriul suflet, în propriul creier”;
b. „Deşi sunt considerate jucării pentru oameni
mari, aşa-numitele gadgeturi electronice sunt
false jucării”;
c. „Cărţi nu cu pagini albe, pentru că nimeni nu
se poate învăţa singur, ci cărţi cu mari margini
albe”.
8. Încercuiește litera corespunzătoare
răspunsului corect.
A. Adjectivul scris italic în fragmentul „Iată de ce
detest cărţile meschine” stă în cazul:
a. acuzativ;
b. dativ;
c. genitiv;
d. nominativ.
B. Adjectivul scris italic în fragmentul: „orice
carte adevărată este făcută pentru a fi la
nesfârşit re-scrisă de către fiecare dintre cititorii
ei.” stă în cazul:
a. acuzativ;
b. dativ;
c. genitiv;
d. nominativ.
C. Adjectivul scris italic în fragmentul „Dar cu un
dispozitiv de citit cărţi electronice, cu un
computer, cu un Kindle, cu un iPad nu vei da
nicicând de pămînt” stă în cazul:
a. acuzativ;
b. dativ;
c. genitiv;
9. Adjectivul scris în italic în fragmentul
„noi nu scriem, de fapt, în acea carte, ci în noi
înşine, în propriul suflet” are funcția sintactică:
a. atribut adjectival;
b. circumstanțial de loc;
c. circumstanțial de mod;
d. complement prepozițional.
10. Care este ideea de la care pornește
autorul în textul Ce poți să faci cu o carte?
11. Transcrie, din textul dat, două
argumente și un contraargument.
12. Rolul secvenței scrise italic în
fragmentul „Mai mult: scriind, […] e ca şi cum
ne-am sculpta” este:
a. de a asigura succesiunea argumentelor;
b. de a exprima o concluzie;
c. de a introduce ipoteza;
d. de a susține cu exemple argumentele.
13. La ce concluzie ajunge autorul după
ce își susține ideile?
14. În ce măsură ai fi interesat să aplici
o de strategie de lectură ca cea pe care o
prezintă Bogdan Ghiu în textul Ce poți să faci cu
o carte? Motivează-ți răspunsul.