 Nu vrea sa stea in scaunul de masina la întoarcere. Tipa ca vrea tzitzi si plânge zgomotos.

Soțul meu
nu poate conduce dacă ea tipa si nici nu are unde opri pe autostrada. Cred ca e nevoia de conectare
amplificată de cea de control. Cum sa procedez? Am urmărit tot cursul, iar acum il reascult.

Buna Oana,
sunt situatii in care este important sa mergi in zona de preventie pentru ca, si ai nostri copii au
limite care ii previn in a se conecta sau colabora. In ceea ce priveste mersul cu masina, cred ca
sunt foarte multi parinti care inteleg provocarea si, felul in care au actionat a fost sa stabileasca
orele de calatorie asa incat sa fie dupa masa si inainte de ora de somn daca acest lucru a functionat
sau, intr-un interval in care copilul este mai activ, odihnit asa incat sa poata fi implicat in activitati
pe durata calatoriei cu jocuri sau jucarii preferate. Foarte greu sa gasesti o solutie universal
valabila insa poti pleca de la ceii face placere copilului tau si sa incerci sa aduci si in timpul
calatoriei cu masina. Un alt aspect este legat de disconfortul generat de mersul cu masina- stii daca
nu cumva are rau de masina si se manifesta in acest mod? Incearca sa identifici cauza si, mergi in
zona de preventia - cam acestea sunt lucrurile pe care poti sa le faci pentru moment.

Dacă fetita mea de 6 ani ma roagă sa ii dau eu sa mănânce sau sa o legam ca pe fratele ei asta înseamnă că
nevoie de conectare nu este satisfăcută.? Ce ar trebui sa fac?

Bună, Nicoleta,

Orice comportament manifestat are o sursă, o cauză, o nevoie sau mai multe nesatisfăcute.

Cum probabil știi deja resursa cea mai importantă pentru care exista rivalitate între frați este
iubirea, mai exact timpul sau atenția pe care părinții o acordă fiecărui copil în parte.

Ceea ce poți face este să te uiți la nevoile copiilor tăi! Cu cât vei încuraja unicitatea fiecăruia și le
vei explica că satisfaci nevoi, nu dorințe, cu atât se va domoli în manifestarea acestor
comportamente.
Vorbește-i fiicei tale despre iubirea diferită și unică ce le-o porți. În momentul în care o asiguri că
iubirea ei este pusă deoparte, adică nu umblă nimeni la ea, și că fratele lui mai mic are propriul
bagaj de iubire, deci nu se împarte nimic, atunci se va mai liniști.

În plus, propune-ți să-i oferi atenție într-un mod conștient pentru a-i umple rezervorul de iubire.
Adică te încurajez să te asiguri că îi validezi constant iubirea necondiționată, că are atenția ta și că
aveți activități comune și momente în timpul zilei (fără cel mic) în care să se poate conecta cu tine
și să primească toată atenția ta.

Schimbarea nu se va întâmpla peste noapte. E nevoie de timp și multă răbdare!

Copilului meu i-a luat vreo 2 luni sa se obișnuiasca la creșă. Acuma ii totul ok dar in fiecare dimineață
vrea direct la joaca și când ii zic ca trebuie sa ne spălăm și sa ne îmbrăcăm pt gradi, zilnic îmi zice ca nu
vrea. Câteodată accepta și spălatul și îmbrăcatul altădată (când ne grăbim mai tare) îl tine pe NU in brate
și nu reușesc să-l mișc din loc decât pe sus și uite asa începe ziua cu stres, nervi și certuri.

Eu ma enervez, el începe sa plângă și sa zbiere și sa lovească tot ce apuca in cale. Nu știu cum și ce sa
mai aplic ca să îl liniștesc și totuși sa putem pleca liniștiți și în timp de acasă. Încerc sa fiu și empatica și
sa ii vorbesc și să-i explic frumos, dar când începe cu furia nu mai asculta nimic și parca mai tare urla
când ii zic ca sunt lângă el și aștept sa se descarce. După ii zic ca nu îmi place sa stau lângă copii care
plâng fără motiv sau nu zic ce ii deranjează și ca ii las spațiu sa se liniștească și sa vina când s-a calmat.
Nu știu dacă ii chiar ok.
 Bună, Roxana,

Dacă Nevoia de Control nu este hrănită continuu, constant, la bază, copiii încep să se manifeste
negativ în refuzuri, în crize, în tantrum-uri.

Primul pas este prevenția. E important să ne uităm la comportamentul nostru pentru că de cele mai
multe ori refuzăm lucruri, după care cedăm. Astfel, creăm un buton pe care copilul va apăsa de
fiecare dată, pentru că a învățat că prin acest comportament există șanse să obțină ceea ce-și
dorește.

Pasul 2 este să empatizezi și să-l ajuți să-și gestioneze mai bine emoțiile. Îi spui doar că înțelegi că
este nervos, că-l înțelegi că și-a pierdut controlul și te oprești aici. Pe unii copiii îi calmează să
stea în brațe, pe alții îi calmează să stai lângă ei.

Pasul 3. Corectează comportamentul: “ne-am calmat acum și hai să învățăm ceva din asta”.

Apoi, planifică în avans și fă rutina de dimineață vizuală, deoarece i-ar fi mai simplu fiului tău să
o respecte. Desenează sau printează o foaie pe care este ilustrată rutina: 1. Faci patul, 2. Te
îmbraci, 3. Micul dejun, 4. speli dinții, 5. te piepteni, 6. Ieșim din casă. Dacă în acest grafic așezi
fotografiile fiului tău, este cu atât mai distractiv. În timp, el va face exact aceste lucruri, în exact
această ordine, fără să mai insiști de fiecare dată.

De asemnea, stabilești o limită de timp pentru cât va dura îmbrăcatul și ieșitul din casă.
Amintește-i, de fiecare dată cât timp mai are: “Mai ai 10 minute până ieșim din casă, mai ai 5
minute până ieșim din casă.” Asigură-te că prin autodisciplină cele 10 minute nu sunt 20. În acest
fel, fiul tău își va crea o legătură sănătoasă cu gestionarea timpului.

Apoi, încă un lucru care funcționează la copii este umorul. Ei sunt receptivi la umor și devin mult
mai cooperanți pentru că motivația lor optimă este legată de un scop și anume de distracție.
Așadar, gândește-te cum poți transforma ieșitul din casă într-o distracție pentru el: “O nu, papuceii
tăi vor la grădiniță, ia uite cum așteaptă să țâșnească pe ușă, să nu deschidem ușa până nu-i pui în
picioare pentru că vor fugi...o, nuu, nu vrem asta!!” .

Bună Urania! Fetitei mele de 7 ani iieste teama sa vomite☹️. În urma cu ceva timp a vomitat în mașină iar
eu nu am fost atenta la ea iar cand am văzut-o m-am speriat foarte rău și am avut o reacție cam
exagerata!.... După acel episod fetei mele ii este teama sa vomite.... Refuza sa vomite și nu știu cum sa o
fac sa înțeleagă ca este în regula sa vomite.... Am uitat să-ți spun ca atunci când are senzație de vomă îmi
spune ca are gatul infundat(este de la frica aceasta senzație de nod în gat). Mulțumesc anticipat!

Bună Georgiana,

Înțeleg că ai nevoie de un răspuns la această întrebare și aș dori să te pot ajuta, însă întrebarea ta
este dintr-un domeniu care depășește zona acestui program.

Îți recomand să consulți medicul pediatru pentru că el te poate ajuta cu sfaturi despre cum să
gestionezi sau chiar să previi aceste stări de vomă.

Am ascultat cu atentie videoul iar exercitiul sugerat de tine a scos la lumina faptul ca fiul meu in varsta de
4 ani are mare nevoie de conectare - nevoie ce s’a acutizat odata cu nasterea sorei lui in urma cu 7 luni -
(refuza sa stranga jucariile singur, sa manance singur, sa se joace singur, refuza somnul de pranz si il
amana pe cel de seara pana vine tati acasa, refuza sa faca liniste cat alaptez bebelusa ...)
As avea insa nevoie de ajutorul tau in a’mi da seama:
- ce nevoie doreste sa’si satisfaca atunci cand refuza sa povesteasca ce a facut / cum s’a simtit la gradinita
/ cat a stat acasa la bunici (desi eu ii povestesc ce am facut in ziua respectiva, el evita subiectul / il
schimba, desi ma arat interesata de ce activitati a facut, cu cine s’a jucat ...)
- care e nevoia necesara atunci cand refuza sa se spele pe maini cand e necesar (cand intram in casa, dupa
folosirea toaletei, inainte de masa) desi stie regulile foarte bine? Actul in sine l’am facut placut: sapunul e
parfumat, l’am invatat sa cante doua strofe din the wheels on the bus ca sa ii fie mai usor..
Ce as putea imbunatati in abordarea mea?

Bună, Ema,

Mă bucur că ai punctat nevoia de conectare. Într-adevăr, atunci când un copil primește un frate sau
o sora, nevoia de conectare nu mai este satisfăcută, prin urmare va cere atenția pe care de obicei
cel mai mic din familie o primește.

Referitor la cele două situații, îți voi răspunde punctual:

1. Păstrează faptul că îi povestești despre ziua ta și în plus, te încurajez să folosești umorul și să
presupui cum a fost ziua lui: “ce ai mâncat azi bun la gradi? Supă cremă de dragon verde și slime?
Sigur nu te-ai atins de ea, că avea gust de ciorapi purtați. Și cu cine te-ai jucat mai mult, cu
Matilda?(presupunând că nu există nicio Matilda în grupa) Și de dormit, ai dormit în castelul
dragonului și el îți sufla ca să-ți fie cald, așa-i? Și educatoarea te-a învățat să împletești cozi de
dragon?”(inventează orice din domeniile care îi plac).
Asta ajută să vă conectați, să-l faci să râdă, să te contrazică, să aibă el dreptate, să te învețe
adevărul. Important este să nu insiști cu întrebările și asigură-te că atunci când va dori să-ți
împărtășească ceva, doar asculți și empatizezi, fără să judeci.

2. Dacă te va ignora sau refuza după ce tu îi amintești regula de a se spăla pe mâini, ai putea alege
să nu insiști în acel moment și să legi spălatul pe mâini de un alt eveniment care urmează. De
exemplu: de așezatul la masă, de mâncare.

La un moment dat, fără să faci tu asta, adică fără să așezi masa, fără să-l chemi la masă, el îți va
spune: „Mama, mi-e foame”, iar tu îi vei răspunde: „Cu drag îți așez masa, după ce te speli pe
mâini. Abia aștept să mâncăm împreună, și mie mi-e foarte foame.”
Se va spăla pe mâini.

Buna ziua, un exemplu de refuz pe care îl aud zilnic, la băiatul meu de 3 ani: eu nu mănânc. Se numără pe
degete felurile de mancare, pe care le mănâncă cu placere. Cu orice altceva, e un chin, pentru că se
lungește la nesfârșit, căci eu insist totuși sa mănânce ce mâncăm și restul familiei: porție mica, abia câteva
bucățele, o supa, abia câteva linguri, dar să mănânce mancare.
Mă intreb cum de crește totuși frumos și sănătos, iar a est lucru mă consolează oarecum, dar totuși, ar fi
bine sa manance și el bucuros altceva in afara de pâine cu pateu,a fulgi cu lapte sau prajitura. De la
grădiniță, unde sta 8 ore,i vflamand, acolo nu-i da nimeni in gura, dar chiar și așa, flamand, nu mananca
altceva in afara de cele câteva feluri ale lui.
Când reușesc cu "una eu, una tu" adica o lingura eu, o lingura el, e minune mare. De multe ori, spune "nu
pot", vreau sa îl ajut, nu mă lasă, zice că face el, dar nu face și am intrat în cercul vicios. Să mă duc pe ce
vrea el, cu mâncarea mereu? Pentru sănătatea lui, ma gândesc, că e bine sa manance și altceva. Să fie
simultan nevoia de conectare si cea de competenta? Apreciez un sfat, mulțumesc.

Bună, Raluca,

Obiectivul pe termen lung este de a face din masă o plăcere, nu un stres. A lua masa împreună este
o strategie foarte eficientă.
 Momentul în care un copil mănâncă nu trebuie să fie însoțit de alte elemente atractive: jucării sau
dispozitive electronice. Cu cât copilul va fi distras de alte activități cu atât va manifestă mai puțin
interes pentru mâncare.

Refuzul unui copil de a mânca se datorează de cele mai multe ori eforturilor generale și
presiunilor care vin din partea părinților. Insistența sau mâncatul cu forța intră în conflict cu
nevoia de control pe care un copil mic învață să-l câștige și astfel începe să depună rezistență.
Așadar, mâncatul împreună fără distrageri este soluția și excluderea oricărei condiționări sau
impuneri de a mânca.

Importantă este calitatea mâncării și nu cantitatea. Dacă refuză un aliment, încercă să-l oferi sub
altă formă. Un exemplu: nu îi plac ouăle, poți încerca să i le oferi sub formă de omletă sau brioșe.
Responsabilitatea ta este să alegi ce pui în farfurie copilului tău, iar el să decidă cât mănâncă.

Un copil energic, care nu scade în greutate, global sănătos nu ar trebui să îți ridice semne de
întrebare.

Mergi la control periodic la medicul pediatru pentru un consult general. Acest lucru îți va aduce
informații despre starea de sănătate și dezvoltare a copilului tău.

Buna Urania. Refuzul pentru somn pranz. Refuza sa doarma de 1 an de cand m intarcat o😨! Acum are 3
ani! Stiu ce greseli am facut atunci ( am obligat o sa doarma in cond in care ea asocia sanul cu somnul si
nu stia sa adoarma altfel. Atunci m a vazut si pentru prima oara tipand. De un an am facut greseli multiple
si asociaza deja somnul cu cearta. In crizele multiple si a luat si cateva palme la fund pe care le regret
enorm si m au durut pe mine mai rau. Ma simt vinovata si nici eu nu pot depasi greselile pe care le am
facut).
Anul acesta mi am propus sa fac totul diferit. Te am urmarit si intentionez sa parcurg cam toate cursurile
tale.
Am inceput cu acesta dar inca nu reusesc sa fac schimbari. Sunt cateva imbunatatiri dar nu reusesc sa
gasesc “lumina”.
Este foarte obosita si eu sunt foarte ingrijorata.
Ce sugestie ai?

Bună, Mika,

O piatră de temelie pentru obținerea cooperării este empatia. Când tu îi ceri ceva fiicei tale și ea
refuză cooperarea, primul lucru pe care îl poți face este să empatizezi. Empatia satisface nevoia de
conectare, iar copilul tău se simte înțeles, ascultat.

Poți adopta orice formă de conectare, te apropii de ea, o mângâi pe umăr, faci contact vizual, o
mângâi pe mânuța, poți chiar să o iei în brațe.

Știu, nu îți vine să-ți iei copilul în brațe, când nu cooperează (aici e nevoia noastră de control
nesatisfăcută), poate nici pe tine nu te-a luat nimeni în brațe când greseai, de aceea reacționăm de
multe ori așa cum au făcut adulții din jurul nostru cu noi, când eram copii. Este nevoie de un
exercițiu cu tine și de efort conștient că să schimbi o reacție într-un comportament conștient.

Conectează-te cu ea, apoi poți să-i reamintești importantă somnului la prânz. Ai putea să-i propui
o alternativă: nu trebuie să dormi, doar te odihnești stând întinsă pe pat 20 minute. Dacă adormi,
înseamnă că îi trebuie corpului și minții tale odihnă."

Până la urmă, somnul copiilor este unul dintre factorii care nu pot fi controlați din exterior.
Mulți copii de la 3 ani încep să renunțe ușor la somnul de prânz (cazul fiului meu), alții și l-ar
păstra și la 8 ani. Nevoia de somn este ceva foarte individual.
 Eventual, ai putea culca-o mult mai devreme seara, astfel încât să te asiguri că are cele 12-13 ore
de somn.

În concluzie, nevoia de conectare este prima nevoie pe care te încurajez să o satisfaci fiicei tale,
după care să lucrezi la cooperare.

refuza sa mănânce, după ce ajunge la masa refuza sa Mănânce singur invocand de fiecare data ideea ca nu
ii place mancarea ,incep sa ii dau eu sa manance si surpriza mananca si ii si place mancarea, ma gandesc
ca nu este satisfacuta nevoia de competență

Bună, Cristina,

Refuzul unui copil de a mânca se datorează de cele mai multe ori eforturilor generale și
presiunilor care vin din partea părinților. Insistența sau mâncatul cu forța intră în conflict cu
nevoia de control pe care un copil învață să-l câștige și astfel începe să depună rezistență. Sau
poate fi vorba chiar de nevoia de conectare nesatisfăcută, deoarece copilul a învață că prin refuz
va primi atenția ta și chiar mai mult, va fi hrănit.

Ceea ce poți face pentru a hrăni aceste nevoi este să planifici în avans și să oferi opțiuni în limită:
“Am doar 15 minute că să pregătesc micul dejun și sunt dispusă să gătesc o singură dată. Ce îți
dorești să mănânci ouă fierte și pâine prăjită sau budincă de ovăz cu banane. Tu alegi? (hrănește
nevoia de control). De asemenea, mi-ar plăcea foarte mult să mâncăm împreună (satisface nevoia
de conectare). Tu vei mânca singur din farfuria ta și eu din farfuria mea. Din ce farfurie vei vrea să
mănânci: cea verde sau cea roșie?”

Buna Urania, am ascultat primul video, am facut lista, dar nu reusesc sa imi dau seama daca este nevoia
de conectare sau de control? Tind sa cred ca este cea de control. Baiatul meu are 5 ani, o sora de 10 ani,
niste parinti care se cam cearta, a stat la bunici de la 2 la 4 ani, iar refuzul cel mai greu de gestionat este
"nu vreau sa dorm". Nici la pranz, nici seara. Cu toate ca daca reuseste, este constient cand se trezeste ca a
fost o idee buna. Face orice doar sa nu doarma. Pare sa fie si nevoia de conectare.
Ma poti ajuta te rog sa inteleg mai bine?
Multumesc.

Bună, Cristina,

Bun venit în program!

Într-adevăr, copiii amână momentul de culcare sau îl împing spre o ora cât mai târzie pentru că
nevoia lor de conectare nu le este suficient satisfăcută.

Este posibil ca fiul tău să aibă mai multă nevoie să stea în preajma voastră. De asemenea, poate fi
și nevoia de control nesatisfăcută, mai ales dacă pe timpul zilei nu a avut activități libere care să-i
satisfacă această nevoie.

Ce poți face este să planifici în avans rutina înainte de somn. Pune întrebări, vezi ce și-ar dori să
facă în locul somnului, empatizează cu el și îi poți răspunde că vă veți juca și veți petrece timp
împreună după ce se va trezi. Asigură-te că îi oferi acest timp în care faceți activități împreună,
astfel încât rezervorul de iubire să se umple.
Cele bune ție!

Buna Urania,
Te-as ruga, daca e posibil, sa ma ajuti sa clarific...ticurile( sucitul parului la oboseala/ somn, suptul
degetului- la cea 2 ani, acelasi sucit al parului, rosul unghiilor, a pielitei degetelor si al buzelor-la cel de
11 ani...amandoi le au de mici copilasi...e nevoie de conectare? Cum pot ajuta la renuntare?

Bună, Nicoleta,
 Ticurile sunt doar niște simptome, cauzele din spate pot fi anumite frici, stări tensionate sau chiar
stres. Dacă sunt obiceiuri de liniștire, va trebui să lucrezi mai mult la gestionarea emoțiilor și la
comunicarea lor. Ar putea ajuta consilierea cu un psiholog pediatru și împreună să găsiți un
mecanism de gestionare a emoțiilor care să excludă aceste obiceiuri.

Uită-te în spate, la cauzele care declanșează aceste ticuri, la momentele și situațiile în care copiii
tăi încep să dea curs ticurilor.

Vorbește cu ei despre asta și încearcă să le oferi alte alternative (înlocuiește aceste obiceiuri cu
altele). De exemplu: când vrea să-și suga degetul, ar putea să se joace cu tivul pernei sau a hainei
de pe el. Pe lângă asta, fii prezentă pentru ei cât de mult poți. Dacă vor să le reamintești când fac
aceste gesturi puteți alege un cod și de fiecare dată când intenționează să dea curs ticului să le spui
cuvântul respectiv.

Foarte important: apreciază fiecare efort pe care îl fac, arată-le că ești acolo pentru ei și fii
recunoscătoare pentru că încearcă.

Sau pur și simplu, aceste ticuri vor putea fi corectate atunci când copiii tăi vor înțelege
consecințele naturale ale acestora și va dori singuri să renunțe la ele.

Buna Urania,
Iti multumesc foarte frumos pentru raspunsul tau! Este revelator si voi face modificari de
abordare pentru a-i ajuta!
De asemenea, si tie si echipei tale, toate cele bune!

Am ascultat de mai multe ori primul video, am completat lista cu refuzuri, dar nu pot spune care sunt
cauzele pentru care refuza. De exemplu Matei are 2 ani si 9 luni, si nu vrea sa se spele pe dinti dar nici pe
noi nu ne lasa, refuza, nu-i place sau cel mult mananca pasta si arunca periuta, si asta de fiecare data. Alt
refuz este sa se imbrace, dar nici pe noi nu ne lasa, recunosc nu se intampla mereu, nu stie si nu poate inca
sa si puna toate hainutele. La cresa este colaboreaza foarte bine cu tot personalul, acasa este invers. Ideea
este ca nu vrea nici el sa faca nici pe noi nu ne lasa, si daca se supara plange, tipa, loveste, si o tine mult si
bine asa. Ce pot face?

Bună, Loredana,

Orice fel de comportament de tip refuz este o luptă de putere. Cu cât copilul tău se va opune mai
tare, cu atât ție îți vine să te opui mai tare, iar asta îi hrănește nevoia de control pentru că refuzul
lui devine important pentru tine.

Atâta vreme cât vei fi fermă și caldă, luptele de putere pot înceta pentru că e clar pentru tine de
unde și până unde poți satisface dorința fiului tău.

Oferă-i 2-3 opțiuni, în limită și termină cu - Tu alegi, tu decizi: “Până la povestea de seară, dinții
tăi trebuie să fie curați(limita), vrei sa te speli cu periuța cu dinozauri sau periuța cu eroi? Cu mine
sau cu tati?(opțiuni în limită). Tu alegi!

Mesajul pe care îl transmiți copilului tău - eu părintele, sunt dispus să împart controlul cu tine,
copilul meu. Uite ce e important pentru mine și uite ce variante îți ofer ție.

Cu cât limitele sunt mai clare, cu atât variantele în limita conturează cadrul, iar alegerile fiului tău
ii vor hrăni nevoia de control. Hrănindu-i acestă nevoie, descurajezi de fapt refuzurile.

Am un baiat de 13 ani si vreau tot timpul sa se joace pe play la jocuri in ziua de azi e o problema cu
internetu el are un program simbata si duminica 5 ore in fiecare Zidane el nu se conformeaza crea mai
mult si il vad chiar violent nu stiu CE sa fac CE program sai fac de multe ori nu pot sal controlez si ma
minte ca sa jucat doar 5 ore si de multe ori il prind si il pedepses si ramine fara jocuri cum puteti sa ma
ajutati cind mam inscris la curs am crezut ca vorbiti de toate virsteme dar vad ca se vorbeste de cei mai
mici multumesc.

Bună, Elena!
în program sunt exemple cu copii mai mici însă, tehnicile pe care le prezint sunt potrivite oricărei
vârste, chiar și atunci când vrei să obții cooperarea unui adult. O să încep cu finalul mesajului tău -
îl pedepsești când îl prinzi că se joacă și nu are voie. Ei bine, această abordare nu numai că nu
ajută la obținerea cooperării dar îl va face să se învețe să se ascundă mai bine, să te mintă mai
eficient iar acest lucru nu va face decât să mărească distanța de comunicare dintre voi și să facă
totul mult mai dificil. În acest program am introdus tehncile de obținere a cooperării care se
bazează pe o comunicare deschisă, pe stabilirea unor limite și a unor consecințe care să ajute
părinte și copil să găsească acel cadru de comunicare deschisă în care fiecare obține cât mai mult
din ceea ce își dorește.
Fiul tău are 13 ani, este adolescent și, prin definiție, această etapă a vieții este marcată de nevoia
de control așa încât, este foarte important cum stabilești aceste reguli pentru a obține cooperarea și
nu obediența lui.
Urmărește cu atenție programul, adaptează-l la nevoile tale și alege acele tehnici care funcționează
pentru tine!
Dacă ai nevoie de suport în aplicarea tehnicilor, sunt aici.

Eu am doi baieti unu de 13 ani si cel de 21 e .mayor. Cel de 13 ani am o problema care nu stiu cum sa o
controlez joaca foarte multe ore pe jocuri cind m- am inscris am crezut ca ma poate ajuta dar vad ca se
vorbeste doar de copi mul mai mici de virsta daca ma puteti ajuta . Copil are un program de 5 ore vineri
simbata si duminica dar cite o data nu pot sal controlez cit joaca pt ca sint la munca cind il prind ca joaca
mai multe ore il pedepsesc si nu mai are joc o zi si devine violento ma ingrijoreaza situatia de multe ori
nu stiu cum sa reactionez va rog daca puteti sa ma ajutati multumesc .

Bună, Elena!
în program sunt exemple cu copii mai mici însă, tehnicile pe care le prezint sunt potrivite oricărei
vârste, chiar și atunci când vrei să obții cooperarea unui adult. O să încep cu finalul mesajului tău -
îl pedepsești când îl prinzi că se joacă și nu are voie. Ei bine, această abordare nu numai că nu
ajută la obținerea cooperării dar îl va face să se învețe să se ascundă mai bine, să te mintă mai
eficient iar acest lucru nu va face decât să mărească distanța de comunicare dintre voi și să facă
totul mult mai dificil. În acest program am introdus tehncile de obținere a cooperării care se
bazează pe o comunicare deschisă, pe stabilirea unor limite și a unor consecințe care să ajute
părinte și copil să găsească acel cadru de comunicare deschisă în care fiecare obține cât mai mult
din ceea ce își dorește.
Fiul tău are 13 ani, este adolescent și, prin definiție, această etapă a vieții este marcată de nevoia
de control așa încât, este foarte important cum stabilești aceste reguli pentru a obține cooperarea și
nu obediența lui.
Urmărește cu atenție programul, adaptează-l la nevoile tale și alege acele tehnici care funcționează
pentru tine!
Dacă ai nevoie de suport în aplicarea tehnicilor, sunt aici.

Buna Urania. Incerc sa imi dai seama daca m-am gandit corect referitor la nevoile neindeplinite. Am 2
fete, de 2 si respectiv 5 ani, insa ambele tind sa vad ca au acelasi comportament si as dori sa il
îmbunătățesc la cea mare ca sa copieze si cea mica.
1. Nu vrea sa manance repede, mesteca incet sau deloc, se uita la ceilalti si spune ce fac. Statea separat la
masutacu sora ei, apoi ne-am asezat toti la masa mare, am crezut ca e asta, apoi ca is-au macinat dintii,
am mers la medic si i-am tratat. Acum la gradi mananca mai repede, insa acasa nu. - nevoia de conectare
2. Nu vrea sa vorbeasca sau sa ceara ce doreste, ce o deranjeaza si drept urmare plange, pară, smulge,
impinge; chiar daca i-am explicat de multe ori sa spuna, sa ceara ce are nevoie ca ii face rau celuilalt sau
daca plange nu inteleg ce vrea. - nevoia de competenta sa fie?
3. Nu vrea sa se imbrace singura, chiar daca stie sau nu o face corect, incerc sa ii explic, insa nu are
rabdare si plange si urla. - nevoia de competenta.

Bună, Florentina,
mă bucur că te uiți la sursa comportamentelor pe care lucrezi să le coretezi, este abordarea care te
va ajuta să obții rezultate sustenabile în relația cu copiii tăi.
În ceea ce privește analiza - faptul că fiica cea mică a demonstrat că poate mânca mai repede și o
face la grădiniță dar nu o face și acasă, poate fi nevoia de conectare însă, poate avea legătură și cu
modul în care setezi așteptările și implementezi regulile agreate.
2. Pare să fie mai degrabă nevoia de conectare - pare a fi un comportament de tip atenție pentru că
știe și poate face acest lucru în alt context însă, alege să nu o facă.
3. Dacă știe și poate să se îmbrace dar nu vrea, este tot nevoia de conectare.

Deci, se pare că ai un copil cu nevoie de conectare mare și manifestă această nevoie prin diferite
comportamente care generează reacții din partea voastră și, nu de puține ori, frustrare.

Ce puteți face - intră în prevenție. Oferă-i atenție, oferă-i opțiuni, fii lângă ea și recunoaște
lucrurile bune pe care le face întorcând în același timp oglinda către ea - ”văd că ai reușit să îți pui
pantoful drept în piciorul drept și pe cel stâng în piciorul stâng, știu că nu a fost ușor. trebuie să fii
foarte mândră de tine!”
Nu se va rezolva peste noapte însă, dacă vei rămâne conectată cu ea, comportamentele pe care le-
ai descris, vor fi din ce în ce mai rare.

Buna Urania baietii mei de 9 si 6 ani tot timpul se cearta cind se joaca impreuna se cearta de la jucarii.
Cel mare nu renunta zicand ca e a lui iar cel mic tot timpul o ia cu forta sau ajunge sa il loveasca ca sa o
obtina. Cum sa procedez?
Nu vor sa respecte nici o regula. Iar cind e vorba de dormit alta problema : cel mare vrea sa doarma
singur iar cel mic nu vrea decit in pat cu fratele lui . 🤔

Bună, Alina,

Înțeleg că este o situație la care îți dorești un răspuns, însă întrebarea este mai degrabă din sfera
conflictelor între copii. Dacă vei dori să aprofundezi mai mult acest subiect, tocmai pentru că
înțeleg cât de dificil poate fi gestionarea relației dintre frați, am creat un program special pentru
părinții aflați în situația ta.
Programul se numește “Conflicte între copii”(în cadrul căruia îți voi putea răspunde la întrebări
după vizionarea video-urilor).

Referitor la faptul că refuză să respecte regulile, te încurajez să observi care este nevoia
nesatisfăcută din spatele refuzurilor. Practic, această este baza de la care pornim. Ca să nu vorbim
pur teoretic, te rog, da-mi câteva exemple de reguli pe care le-ai stabilit și nu le-au respecat.

Băieții noștri, de 11 și 6 ani, se înțeleg foarte bine, se iubesc, se joaca împreuna, dar luatul mesei este un
calvar. Stau de vorba în timp ce mănâncă, despre jocuri, despre jocul lor, și întotdeauna mâncarea gătită
ajunge în stomacelul lor rece. Desigur, în afara de pizza, cartofi prăjiți, pe care le dam rar. În rest, tot ce
gătesc, se lungește cu o "vorbărie" interminabila, si cu ieșirea din fire a mea sau a sotului. Am pus un ceas
pe masă, si le-am zis ca în 30 de minute, mâncatul trebuie sa fie gata. A mers, prima data, apoi trebuie sa
arat cu degetul spre ceas din 5 în 5 minute. Ajutați-ne va rog cu un sfat. Rudele zic ca gătesc bine,am
făcut și școală de bucatari, dar se vede treaba ca sunt începătoare în ale "părinției". Mulțumesc!! Ar mai fi
insistenta pentru a face temele...Dar sa le luam pe rând
.

Bună, Mihaela,
primul pas este că ai stabilit această regulă, ce poți face este să agreați consecința și să renunțați la
cicăleală pentru că este doar zgomot de fond pentru ei și nu a duce niciun plus valoare în proces.
 Dacă termenul este de 30 minute, poți să le amintețti la fiecare 10 min, 5 min înainte de final și la
expirarea timpului să le spui că masa s-a terminat și când va fi servită următoarea masă. Trebuie
să fii fermă și caldă în acest întreg proces și vei vedea schimbări în comportamentul lor.

Nu vrea sa iasa in parc. Nu vrea sa strângă jucăriile. În general nu vrea sa respecte nicio regula. Spălat,
culcat, ordine. "Mie nu îmi place nimic (sport, desen, dans etc.). Eu nu vreau decât să mănânc și să mă
joc..." Totul este doar o luptă pt noi, părinții. În final ajungem sa ne enervam toti și, bineinteles, sa avem
unele iesiri nu foarte plăcute.
Un alt refuz este ca nu accepta sa il ajute nimeni altcineva decât mama.
Dintre toate refuzurile sunt 2 pe care nu pot sa mi le explic sub nicio formă: faptul că nu vrea sa iasa afara
deloc și că nu accepta sa fie ajutat decât de mamă.
La grădiniță sau in alte situatii cand mama nu e prezenta face singur toate acele lucruri pentru care cere
ajutor atunci când mama e prezenta.

Bună, Silvia,
par să fie foarte multe situații în care nevoia lui de control nu îi este satisfăcută iar acest lucru duce
la o stare de conflict care nu pare să se mai termine.
Poți să îmi dai exemple de situații specifice cu care te confrunți și felul în care le rezolvi în acest
moment aplicând tehnicile pe care le prezint în acest program?

Bună Urania, după ce am văzut primul video, am făcut o lista destul de lunga cu refuzurile băiețelului
meu de 5 ani, după cum urmeaza:Refuza sa încerce alimente noi
Refuza sa încerce mai mult când nu ii reușește ceva din prima și ne roagă sa facem noi acel lucru în locul
lui - pus șosete, încheiat șireturi, nasturi, fermoare
Refuza sa accepte explicațiile din partea noastra
Refuza sa piardă la jocuri și face orice numai sa câștige el
Refuza sa i se spună ca greseste
Refuza sa înțeleagă regulile de igiena și deseori le încalcă - spălat pe maini înainte și după masa, spălat pe
mâini când întra în casa, schimbatul hainelor de la gradi atunci când vine acasă - amână pana când ma
enervez și încep sa îl cert/tip
Refuza sa accepte adevarul
Înflorește lucrurile
Este destul de dominant cu copiii cu care se joaca și cu toții trebuie sa facă doar ce vrea el și apar fricțiuni
între ei - vin și se plâng la noi
Uneori refuza sa împartă jucăriile cu frățiorul lui de 10 luni.
În mare parte înțeleg ce nevoi ascund aceste refuzuri, dar uneori îmi pierd răbdarea sa ii tot explic. În
plus, în ceea ce privește relațiile cu ceilalți copii, știu ca nu trebuie sa intervin, doar ca nu îmi place sa știu
ca ceilalți copii se simt oprimati de el. Urania, scuze lista lunga, dar chiar am nevoie de ajutorul tău.
Îți mulțumesc!

Bună, Anca,
este foarte bine că ai făcut această listă pentru că vei putea așeza tehnicile de obținere a cooperării
într-un context real și nu unul teoretic iar acest lucru te va ajuta să duci informația în zona de
abilități.
Așs cum probabil știi, de cele mai multe ori, nevoia de control este cea care nu este satisfăcută
atunci când copilul nu cooperează iar tot ce am pus în acest program se concentrează pe acele
lucruri pe care le poți face pentru a nu mai lupta cu refuzurile copilului.
Sunt aici să te ajut să aplici tehnicile învățate iar pentru asta ar fi bine să ne concentrăm pe un
refuz, să îmi spui ce tehnică ai încercat, cum a mers și de acolo să construim împreună. Odată ce
vei stăpâni tehnica, îți va fi ușor să o aplici în alte situații în care poate să te ajute.

Urania, îți mulțumesc pentru . răspuns. De vreo săptămână ma confrunt cu refuzuri din ce
în ce mai dese din parte băiatului cel mare, care are 5 ani și 3 luni. Ca sa luam un caz
concret, astăzi a refuzat sa se spele pe dinți, pe motiv ca mai vrea sa stea puțin în pat ca să
se joace. Tehnica aplicata a fost urmatoarea: "Înțeleg ca vrei sa mai stai puțin în pat și sa te
 joci cu jucăriile, știu ca aceste jucării sunt preferatele tale. Totuși, dacă amâni spălatul
dinților aceștia se pot îmbolnăvi. Cum preferi sa procedam, te duci singur în baie sau vrei
sa mergem împreună?" Răspunsul a fost ceva de genul: Nu vreau, sunt dinții mei și fac ce
vreau cu ei, aici e camera mea și eu decid aici, deci tu pleacă. După care a început sa ma
împingă pe ușa și sa și sa lovească cu pumnii. În acel moment i-am spus ca înțeleg ca este
obosit, dar aceasta nu ii da dreptul de a lovi. L-am lăsat în camera și i-am spus ca îl aștept
sa iasă atunci când va fi odihnit și se va putea comporta adecvat. Apoi tot restul zilei mi s-a
împotrivit la orice și a fost destul de violent cu mine, în sensul de m-a împins, m-a calcat
pe picioare, m-a lovit cu pumnul Niciodată nu s-a comportat asa, oricât de rea i s-ar fi
părut opunerea mea fata de ce își dorea el sa facă. De vreo câteva zile tipa când vrea sa se
înțeles, face amenință, el ia toate deciziile, el face toate regulile. Chiar sunt puțin
bulversata de aceasta schimbare de comportament, mai ales ca mereu încerc sa fiu un
părinte bun. Bănuiesc ca în spatele rezistentelor lui se afla nevoia de control, deoarece
nevoia de conectare încerc sa i-o satisfac. Deși și aceasta conectare la el este cu probleme;
ne jucam frumos, asa cum vrea el, cât vrea el, iar după aceea parca este mai ne înțelegător
în tot ceea ce îl rog, este surescitat, neastâmpărat. După cum se vede, am mare nevoie de
ajutor. Eu am fost crescuta de către părinți autoritari, care credeau și încă mai cred ca
bătaia rezolva probleme, doar ca eu nu sunt de aceeași părere. Când le spun tuturor ca nu
este asa ușor sa crești copii, nimeni nu ma crede :)) Urania, îți mulțumesc și aștept
răspunsul tau

Bună, Anca,
este important modul în care te așezi în relația cu copilul tău și, mai ales, cum
transpui aceste convingeri în stilul tău parental. Este foarte posibil ca, grija pe care
o ai în a nu face aceleași greșeli pe care le-au făcut părinții tăi să te pună într-o
situație în care să îți fie dificil să stabilești limita de fermitate care este obligatorie
într-un stil de parenting echilibrat iar lipsa ei ne împinge de fapt într-un stil de
parenting permisiv care, ne duce în punctul în care simțim că pierdem controlul.
Copilul simte această neasumare și acesta poate fi un motiv pentru care are acest
comportament.
Îți recomand să analizezi cu atenție modul în care reacționezi în momentul în care
fiul tău are comportamentele acestea, să te uiți dacă mesajul pe care îl dai este de
fermitate cu căldură ceea ce te ajută să rămâi în control, sau nu se întâmplă acest
lucru și poate fi sursa acestei schimbări de comportament.

1.refuza sa manance singur

2.refuza sa manance bucati
3.Nu vrea sa isi strângă jucariile
4.Nu vrea sa vorbeasca
1 an si 11 luni
Nu inteleg care sunt nevoile pe care încearcă să le satisfacă...

Bună Roxana,
cred că este important să analizezi fiecare din aceste provocări în contextul în care apar pentru că
odată ce înțelegi sursa, poți să adresezi comportamentul. Am să incerc să îți dau câteva direcții în
care vei putea să explorezi care ar putea fi nevoia sau nevoile psihologice de baza nesatisfăcute
pentru fiecare dintre situațiile menționate.

1. nevoia de conectare (petrece timp cu părintele care îl hrenește), nevoia de competență (a

încercat, nu i-a ieșit, reacția adultului nu l-a încurajat să treacă peste)
2. nu cred că are legătură directă cu o nevoie psihologică de bază, poate fi o teamă pe care va
trebui să o gestioneze
3. nevoie de control, nevoie de conectare
4. nu cred că este o nevoie psihologică de bază, nu este pregătit
Cel mai des baietelul meu de 2 ani si 2 luni refuza sa stranga jucariile. Imi spune sa le strang eu. Eu i-am
spus ca il pot ajuta pe el sa le stranga pentru ca sunt ale lui. Tot a refuzat si atunci i-am spus ca eu le voi
strange singura însa asta inseamna ca sunt jucariile mele si eu le-am luat si le-am pus sus pe biblioteca.
Acum vrea lego inapoi. Am procedat ok cu aceasta abordare? Cum sa fac sa ii dau acum acces inapoi la
lego si totusi sa inteleaga ca e important sa isi stranga el jucariile?

Bună Diana,
atunci când nu vrea să strângă jucăriile ai putea să îi spui așa: dacă tu alegi să nu strângi jucăriile
alegi să le strâng eu și să le pun deoparte pentru un număr de zile în care nu vei avea acces la ele,
asta este ceea ce îți dorești?
Jucăriile rămân ale lui însă la ce renunță temporar este accesul la ele. După ce expiră perioada
anunțată și înainte de a i le da înapoi, trebuie să recontractați regula anunțată. Jucăriile sunt
responsabilitatea lui iar refuzul de a le pune la locul lor vine la pachet cu o altă perioadă în care nu
va putea să le folosească.

Buna,
Noi avem 2 băieții, 5 și 3 ani, cel de 5 ani este un copil sensibil cu care ne este foarte ușor, cel de al 2-lea
are o tărie de caracter imensa. Cam la orice spune nu, de la venit la masa, spălat pe dinții, cea mai buna
soluție ca sa coopereze este sa îl convingem pe cel mare sa facă și apoi se alătura și mezinul. Micuțul nu
vorbește, este foarte independent și activ, pică des și este plin de vânătăi... tare ma preocupa sa nu fac
diferențe între copii, dar de cele mai multe ori se întâmpla sa trăim pentru cel mare și cel mic se alătura și
el, pentru ca sa evitam scandalurile cu mezinul :(
Am încercat când cel mare ii la școala sa ma joc cu cel mic sa petrecem timp, da el nu ii copilul cu care sa
te joci plictisandu-se foarte repede, pasiunea lui ii tot ce face fratele lui mare.
Mulumesc

Salut Cristian,
este foarte important să creșteți această relație pentru că în absența ei lucrurile nu se vor așeza pe
făgașul corect ci din contră. Una dintre nevoile psihologice de bază pe care le avem fiecare dintre
noi este nevoia de conectare iar aceasta are legătură cu modul în care relaționăm cu cei din jurul
nostru, familia ca punct de plecare, cu nevoia de a ne simți iubiți necondiționat - adică exact așa
cum suntem. Faptul că este diferit de fiul vostru mai mare cu siguranță aduce un plus de
complexitate însă, în același timp, aduce și oportunitatea de a se individualiza, de a se manifesta
autentic.
Spui că nu reușiți să vă jucați cu el pentru că se plictisește însă atunci când se joacă împreuna cu
fratele lui acest lucru nu se întâmplă iar asta îmi spune ca s-ar putea să fie nevoie să îl lăsați să
aleagă el jocurile și voi să îl lăsați să preia controlul în timpul jocului - este foarte posibil ca acest
lucru să se întâmple când se joacă împreună cu fratele lui.
Felul în care îl descrii este foarte aproape de profilul unui copil cu nevoie de control mare și
cooperarea o poți obține doar hrănindu-i această nevoie făcându-l parte din decizii, implicându-l
în alegeri, dându-i posibilitatea de a fi sursa acțiunilor lui ori de câte ori acest lucru este posibil.

Buna!
Ce regula as putea stabili pentru următoarea situație :fetița mea are 3ani7luni.In urma unor pb de la
naștere am făcut si continuam si acum cu recuperare pe partea motorie,singura afectată.Ea a deprins
mersul singura de mai bn de 1an ,dar este un mers dificil ,care trebuie exersat atât pt echilibru total cât si
pt corecția posturii.Ei bine nu reușim sa o determinam in nici un fel sa exerseze,prefera mersul de-a
bușilea sau pe genunchi care ii iese perfect.Raspunsul ei este :”nu merg pt ca nu vreau eu,voi merge când
voi vrea!”Orice am încercat funcționează pe moment si o luam de la capăt.
Cum ar trebui procedat?
Cum aplic tehnicile pe refuzul de a merge?
Multumesc!

Buna Adina,
ceea ce iti spune este ca vrea sa aiba si ea un cuvant de spus sau, cu alte cuvinte, sa ii fie
satisfacuta nevoia de control ceea ce este crucial in obtinerea cooperarii copilului. De fiecare data
cand obtineti obedienta, nu faceti decat sa reveniti la situatia de dinainte mai repede decat v-ati
dori. In primul rand trebuie sa vorbiti cu ea, sa aflati ce isi doreste si de acolo sa construiti
impreuna planul. De exemplu, daca spune ca isi doreste sa se plimbe cu bicicleta, sa mearga pe
munte, sa se plimbe in parc si orice alte activitati care implica explorare si independenta, puteti sa
ii spuneti cum programul de recuperare o va ajuta sa atinga acel obiectiv. Foarte important sa
recomensati dorinta sa intelegeti exceptiile si sa recunoasteti efortul pe care il depune. Daca
prefera sa mearga altfel decat ar trebui, este pentru ca probabil nu ii este usor sa treaca prin
intregul proces. Plecati de la aceasta premiza ca nu ii este usor, reduceti presiunea pe care o puneti
si concentrati-va pe micile reusite. Este mult mai usor sa te incarci din mesaje pozitive si sa treci
mai departe chiar daca ii va fi greu.
Multa rabdare, empatie, recunoastere efort si implicarea fetitei tale in proces - aceastea trebuie sa
fie fundatia pe care construiesti cooperarea.