Sunteți pe pagina 1din 3

În vederea facilitării procesului de adaptarea copilului la grădiniță/ creșă, vă ofer câteva idei,

sfaturi, exerciții pe care le pot face părinții cu copiii lor înainte de prima zi la grădiniță sau de
creșă:
 Vizitați creșa sau grădinița dacă e posibil, treceți prin zonă, admirați curtea, creați
scenarii în care copilul se va da fericit pe tobogan, ascultați păsărelele, vorbiți frumos
despre instituția aleasă.

 Propuneți-i copilului să își aleagă el singur rucsăcelul/ghiozdanul cu care dorește să


meargă la creșă/grădiniță, o jucărie micuță (de regulă un plus, o mașinuță sau o păpușă
simplă), hăinuțele de schimb, papuceii de interior. Astfel va avea și el sentimentul
unui minim control. Implicarea copilului este foarte eficientă.

 Jocurile de despărțire au mare impact asupra psihicului, prin faptul că îl reasigurați pe


copil, în cadrul jocurilor, că mama întotdeauna se întoarce la el. Prevenirea fricii de
abandon este necesară. Exemple de jocuri pentru diferite vârste : Cucu-bau, de-a v-ați
ascunselea prin casă, joc de rol de-a plecarea, joc de rol cu familie de animăluțejoc de
inversare a puterii, jocul despărțirilor scurte și a revenirilor rapide  etc.

Indiferent de vârsta copilului, bucuria de a merge la grădiniță va fi precedată de


disperarea despărțirii de mama. Până să ajungă să le fie dragă experiența integrării în
colectivitate, de cele mai multe ori, este o ruptură dureroasă. Orice început și orice
confruntare cu necunoscutul presupun o teamă și o stare de neliniște. Abia pe măsură
ce copilul se familiarizează tot mai mult cu grupa, cu educatoarea, cu rutinele, el va
trăi emoții pozitive.

 Recomand ca programul și rutinele copilului să coincidă cu programul și rutinele de la


instituția pe care ați ales-o. Acest lucru se referă la momentele somn-veghe-ieșit afară-
alimentație-odihnă de prânz (adică să obișnuiți copilul să se culce devreme seara,
pentru a se putea trezi cu ușurință dimineața, micul dejun și prânzul să fie la ora la
care i se vor servi la grădiniță.
 Indiferent ce vârstă are copilul, părinții trebuie să îi vorbească despre grădiniță,
folosind ca suport vizual fie poze cu grădinița la care va merge, fie cărțile adaptate
vârstei sale. Dacă are sub 2 ani, recomand o carte mică, cu imagini foarte simple, ca de
exemplu “Max and Millie go to school.” Dacă are peste 2 ani, recomand “Fram la
grădiniță”, “Connie merge la grădiniță”, “Max merge la grădiniță”, “Lama lama dor de
mama” etc.
 Povestiți-i copilului rutina unei zile: mergem cu mașina/pe jos la grădiniță, ajungem
acolo și tu îți lași în dulapior hăinuțele, îți iei papucii de interior, ne strângem tare în
brațe, doamna educatoare te va conduce în grupă, la copii. Sunt foarte multe jucării la
grădiniță. Vei găsi jucării minunate. După ce vă jucați un pic în grupă, păpați micul
dejun, apoi ieșiți afară în curte. Îți amintești ce leagăn interesant se află în curte? După
ce v-ați zbenguit pe afară, mergeți înapoi în grupă, vă spălați pe mâini, primiți o supică
delicioasă și felul doi, faceți nani și când vă treziți, mama se întoarce după tine. Dacă
vârsta copilului este mai mică de 2 ani, simplificați mult povestea, folosind cuvinte
mai puține, propoziții mai scurte, iar accentul să fie pe ideea că mama întotdeauna se
întoarce la tine.
 Este important ca cel mic să simtă siguranță și fermitate în glasul și atitudinea
părinților, combinate cu blândețe și empatie.

“Știu că îți este greu, ne strângem tare, tare în brațe, ne pupăm apăsat, după care mama se
duce la serviciu și tu rămâi în siguranță aici, cu doamna educatoare și cu copiii. Mama se
întoarce după somnul de prânz. Ține minte, mama întotdeauna se întoarce. Așa scrie și în
cartea cu Fram, îți amintești?”

 După ce v-ați luat rămas-bun, plecați și nu vă întoarceți, în caz contrar prelungiți


chinul copilului.

Recomand acomodarea treptată, în măsura în care este posibil. Dacă instituția aleasă
nu permite acomodarea treptată, cu părintele aproape în primele 2-3 zile, atunci aș
alege o variantă în care aș lăsa copilul 1 oră în prima zi, apoi aș merge după el. A doua
zi l-aș lăsa 2-3 ore, a treia zi l-aș lăsa până la prânz. Are nevoie de experiențe mai
scurte de despărțire-revenire a părintelui, pentru a înțelege că nu va fi abandonat.
Teama de abandon este foarte intensă și dacă se poate evita stresul, e de datoria
noastră să depunem eforturi în acest sens. De fiecare dată îi explicăm când revenim:
“Te las să te joci cu copiii, mâncați o felie de pâine cu pastă de brânză și roșii, apoi
ieșiți afară. După ce vă jucați afară, mama se întoarce după tine. Până atunci, mama
merge la cumpărături. Vreau să cumpăr căpșuni, sunt preferații tăi. Mă întorc cât pot
de repede!”
Dacă instituția aleasă va permite acomodarea treptată, cu dvs. alături în sala de
activități, nu vă recomand să însoțiți copilul mai mult de câteva zile. Obiectivul este
separarea treptată, cu ieșiri și reveniri, pentru a întări ideea că plecați și vă reîntoarceți
de fiecare dată.
Când vine vorba de primele zile la grădiniță sau la creșă, nu doar copiii sunt
agitați, ci și părinții. O singură întâlnire cu un psiholog specialist ar fi de foarte mare
ajutor, în două sensuri: pentru descărcarea emoțională a mamei, prilej cu care își
verbalizează toate grijile și temerile, căpătând soluții practice. În al doilea rând, ar
pleca acasă cu strategii de auto-liniștire, ca de exemplu tehnici eficiente de respirație
adâncă, cu inducția unor gânduri de liniștire și restructurarea gândurilor care provoacă
emoții negative intense.

S-ar putea să vă placă și