Prof.

Sângiu Georgiana

Adaptarea şi socializarea preşcolarilor - o problemă a zilelor noastre

Adaptarea şi socializarea copiilor preşcolari reprezintă o mare provocare, chiar o

problemă, pentru noi, educatorii, la început de an şcolar. Este o problemă reală pentru că…
necesită soluţii pentru rezolvare, strategii de lucru şi, nu în ultimul rând, răbdare şi tact în
abordare. Un copil ce vine dintr-un mediu doar al lui, unde el este prioritatea, unde el este
„totul”, odată ajuns în grădiniţă se vede într-un loc unde nu-şi găseşte locul, care-i dă o stare de
panică, de agitaţie, dar, dacă educatoarea are acel tact pegagogic şi pregătirea necesară,
activitatea de la grădiniță va deveni plăcere. Să nu uităm că primul loc în care copilul intră în
contact cu lumea este grădiniţa și de această experiență depinde, de cele mai multe ori, tot
parcursul său ulterior de formare.
An de an ne confruntăm cu acea perioadă critică, în rândul preşcolarilor, care este
acomodarea. Nu-i uşor nici pentru părinţi, ştiind că-şi lasă copilul într-un mediu total nou,
„necunoscut”, nici pentru educatoare, care pe lângă acest copil mai are şi alţi câţiva la fel…
cvasi-inadaptabili, care nu vor să accepte grădiniţa, nu vor să vadă copiii din jurul lor, nu vor să
asculte ce li se cere… Dar să ne gândim ce-i în mintea acestui copil – venit pentru prima dată la
grupă, lăsat de mama, după primul sfert de oră de la  sosire – care în locul mamei vede o doamnă
ce încearcă să fie drăguţă cu toţi copiii, care în loc de fratele de acasă găseşte o mulţime de copii,
care mai de care mai gălăgioşi, mai energici, care-l trag de mânecă şi-i pun fel de fel de întrebări.
Deja se simte obosit, se întreabă probabil „ce caută el acolo?” sau „aşa va fi şi mâine?”, „de ce 
mi se întâmplă toate astea?”. Şi atunci chiar încep problemele. Sunt probleme inevitabile, în care
copilul preşcolar de vârstă mică este pionul principal. Trebuie să găsim soluţii, să aplicăm
strategii prin care să-i creăm confortul de care are nevoie, să-i alungăm fricile şi, mai cu seamă,
să-i construim o lume a lui, alături de noi. Are nevoie de toate acestea pentru o bună relaţionare.
Noi cunoaştem faptul că fiinţa umană este foarte uşor adaptabilă la nou, este foarte
maleabilă şi se adaptează la mediul în care trăieşte şi la cei cu care intră în contact. Încă de la
naştere, bebeluşul dă piept cu viaţa, găsind un mediu diferit de cel pe care l-a „experimentat”
timp de nouă luni, protector, cald. Odată ajuns pe lume, trebuie să facă faţă provocărilor, să
accepte mediul extern, să-şi dezvolte organismul, să-şi formeze deprinderi pentru a se hrăni, să
se acomodeze cu tot ce aude în jur, pentru a percepe și descifra corect, mai târziu, semnificații.
La fel şi la vârsta preşcolară, copilul trebuie să treacă prin mai multe etape pentru a se
menține într-o relație satisfăcătoare cu ce este în jurul său – să-şi accepte  colegii, să tolereze
anumite situaţii, să respecte programul zilnic, să ducă la  bun sfârşit  sarcinile trasate de
educatoare sau liderii de grup şi astfel, pas  cu pas, să fie mulţumit de el şi de grupul din care
face parte.
Grădiniţa este locul cu care intră în contact copilul, după familie, este locul unde ar trebui
să se simtă bine, unde să găsească linişte, căldură, dar şi plăcerea de a realiza activități
instructive. De aceea noi, educatoarele, încercăm să-l aducem în punctul în care să dorească
grădiniţa, să se simtă valoros şi util în spațiul acesteia. Prin activităţile desfăşurate, îl determinăm
pe micuţ să devină parte integrantă din întregul numit „grupă”, în jurul lui dezvoltându-se o
1
 Prof. Sângiu Georgiana

multitudine de acţiuni prin care el, fără să-şi dea seama, acţionează şi obţine performanţe. Cu
timpul, toate aceste acte, de multe ori făcute la îndemnul educatoarei, devin pentru el rutine,
devin automatisme – şi atunci putem spune că am atins un obiectiv foarte important, integrarea.
Totuşi, să nu uităm să-l ţinem sub observaţie mereu: dacă îşi acceptă partenerul de joc, dacă
respectă regulile şi se manifestă normal în cadrul grupului, dacă duce la bun sfârşit  un lucru deja
început.  Odată atinşi aceşti indicatori, putem afirma că „am câştigat”.
Pedagogul S. Cemortan afirma că „socializarea copilului începe în familie, încă de la cea
mai fragedă vârstă (socializarea primară) şi continuă în grădiniţă (socializare secundară), dar
grădiniţa rămâne primul mediu de socializare şi umanizare a copilului preşcolar”.
Jocurile atractive, activităţile antrenante, lucrurile făcute cu dăruire fac mai uşoară
trecerea copiilor de la viaţa de familie la cea de grădiniţă, la cea de grupă, iar adaptarea se va
realiza cu mai mare uşurinţă.
Alături de adaptare, odată intrat în grădiniţă, copilul începe un proces de socializare, prin
maniera proprie de a intra în contact cu ceilalţi copii. „Socializarea începe cu primul contact al
copilului cu lumea exterioară, moment în care face primul pas spre ceilalţi şi cu ceilalţi”.
Dacă acasă copilul se juca cu el, la grădiniţă jocul este cu ceilalţi, jocul este pentru
echipă, jocul este între echipe – astfel, se produc nişte schimbări în comportamentul micuţului,
care conştientizează rolul pe care-l are în grup şi care-l pune într-o lumină mult mai  benefică,
simţindu-se valoros. Astfel că el îşi va lărgi sfera cunoaşterii lumii înconjurătoare, se va implica
mai uşor în acţiunile ludice, îşi va împleti cu plăcere rezultatele proprii cu cele de grup.
Jocul în general şi jocul didactic în mod special, care sunt activităţi primordiale în
grădiniţa de copii, fac preşcolarul responsabil  de ceea ce întreprinde, îi trezesc spiritul de echipă
şi de competiţie – îi sunt astfel insuflate dorinte de interacțiune, interactivitate zilnică,  făcându-l
mult mai agil, mai consecvent şi mai creativ. Aşa îşi va depăşi barierele emoţionale, va trata cu
responsabilitate ceea ce face, iar rezultatele îl vor motiva să continue.
Adaptarea şi socializarea rămân mereu problemele unui început de an, dar nu sunt
nerezolvabile pentru noi, cei implicaţi în educarea copiilor. Având alături părinţii, cărora le e
greu să accepte, uneori, că al lor copil nu vrea să se joace, nu vrea să comunice, nu vrea să
asculte, suntem pe o traiectorie bună – cea a adaptării lor la grup şi a comunicării zilnice, pentru
a ne atinge scopul propus, cu răbdare și înțelegere. Pentru că, asa cum afirma și Antoine de Saint
Exupery, „toţi oamenii au fost mai întâi copii, dar puţini îşi mai aduc aminte de aceasta.”
Bibliografie:
Curriculum pentru învăţământ preşcolar, 2009, MECT
Vasian T. – Cerinţe educaţionale speciale în grădiniţă, direcţii de dezvoltare  şi prerogative în
învăţământul preuniversitar, Chişinău, 2014
Bucun, N. Paladi – Evaluarea pentru educaţie incluzivă a copiilor de vârstă preşcolară -şcolară
mică, Chişinău, Sirius, 2013