Prof.

Sângiu Georgiana

Agresivitatea copiilor preșcolari

Fiecare părinte s-a lovit, într-un fel sau altul, de agresivitatea copiilor. Uneori suntem
chiar noi în papucii părintelui de copil agresiv, alteori trebuie să ne consolăm copilul care a fost
agresat. Nici una dintre situații nu e ușoară și o mai bună înțelegere a fenomenului ne ajută să
gestionăm mai bine agresivitatea copiilor.
Agresivitatea se defineste ca trăsătură de personalitate sau ca temperament dificil.
Ea poate fi moștenită sau dobândită de-a  lungul timpului, și cel mai ades generează probleme  în
perioada preșcolară (îndeosebi în jurul vârstei de 4 ani). Copiii se angajează în comportamente
agresive de tipul : lovit, împins, strigat, pentru a obține un obiect dorit (de ex. o jucărie).
Agresivitate copiilor de vârstă preșcolară poate fi împărțită în mai multe categorii:
 Agresivitate ostilă cu ceilalti – caracterizată prin răzbunarea unui rău perceput sau unei
situații considerate amenințătoare
 Agresivitatea excesivă – folosirea violenței față de alte persoane
 Agresivitatea relațională – afectarea relației dintre copii prin excluderea unei persoane,
vorbirea ei de rău etc.
Preșcolarii mai mari învață de obicei modalități prin care se adaptează și fac
compromisuri cu cei din jur, astfel încât cresc și nu utilizează agresvitatea de tip instrumental
pentru a obține ceea ce doresc. De aceea, în intervalul 4-7 ani se manifestă mai mult agresivitatea
ostilă.
Agresiunea excesivă apare mai mult la baieti, iar fetele de vârstă preșcolară vor folosi
agresivitatea de tip relațional pentru a-i răni pe ceilalți.
Agresivitatea copiilor e o etapă din dezvoltarea lor emoțională și comportamentală.
Copilul e înca la o vârstă la care învață să se exprime în cuvinte. Treptat ei învață că e mai bine
să discute despre un conflict decât să tragă de păr un coleg.  Între 2-5 ani ei își dezvoltă mai mult
abilitățile de comunicare și invață de la adult cum să soluționeze conflictele.
Agresivitatea copiilor poate avea ca și cauză:
 întârzierea în dezvoltarea limbajului,
 probleme comportamentale sau emoționale,
 tulburările de învățare care pot da nivele ridicate de anixetate, teamă, frustrare, furie
(ex:dislexia),
 conflictele, fie acasă sau în alte medii (ex: la grădiniță),
 problemele neurologice (pot apărea dezechilibre la nivel neuronal),
 traumele emoționale (divorțul, moartea unui părinte, violența domestică),

1
 Prof. Sângiu Georgiana

 tulburările de comportament (de ex: ADHD),

 expunerea la emisiuni agresive.
Majoritatea copiilor depășesc etapa de comportament agresiv pentru că dobândesc
metode de a face față conflictelor interpersonale.
Părinții înțeleg că e nevoie de timp și perseverență atunci când vine vorba despre
agresivitatea copiilor. Iată câteva sugestii pentru părinții care se confruntă cu episoade de
agresivitate din partea copiilor lor:
 Reactionați imediat ce copilul are un comportament agresiv.
 Păstrați-vă calmul și conectați-vă cu copilul printr-o activitate agreată de el.
 Discutați cu el despre reacțiile sale numind emoțiile pe care le-a simțit.
 Fiți ferm și blând, păstrându-vă consecvența în acțiuni.
 Setați limite comportamentale clare (fără violență fizică, fără violență verbală, nu
deteriorăm lucrurile).
 Apreciați comportamentele pozitive ale copilului.
 Ajutați-l să dezvolte empatie (vorbiți despre consecințele acțiunilor sale).
 Căutați să vă înțelegeți copilul mai bine și să recunoașteți factorii care declanșează
agresivitatea, pentru a-i putea evita.
Părintele e cel care oferă sprijin necondiționat copilului său, chiar dacă nu întotdeauna e
ușor. E important să privim lucrurile în perspectivă și să vedem dincolo de agresivitatea copiilor
pentru a adresa adevărata problemă.