Deutch

Am apărut exact când trebuia. Acum ai mult mai multă experiență și știi ce să păstrezi și ce să schimbi.
Și
copiii tăi îți vor mulțumi.
Aș vrea să știi că majoritatea copiilor începând cu 3 ani jumate 4, nu mai au nevoia de a dormi în fiecare
zi la prânz. Pur și simplu această nevoie nu mai există.
Deci, o regulă importantă, dacă ne uităm la reguli, este să ducem copiii la culcare în același interval orar
seara și să ne asigurăm că dorm noaptea un număr de ore suficiente. Pentru un copil de vârsta asta, ar
trebui să fie minimum 10, 11 ore și mai apoi să ne asigurăm că dimineața, dacă vorbim despre ora de
somn la prânz, copilul are șansa să-și consume energia.
Copiii trebuie scoși afară, mers în parc cu ei, cu biciclete, săniile acum. Deci, trebuie să își consume
energia, altminteri nu avem de ce să vorbim despre somnul de după-amiază.
Dar cei mai mulți copii la această vârstă, nu dorm mai mult de două-trei zile pe săptămână, care le
asigură necesarul de ore de somn
Aș propune să nu insiști cu privire la ora de somn la prânz. Vezi în ce măsură fiica ta ar putea să doarmă
sau nu și dacă e cazul să renunți la ora de somn, pentru că repet, mulți copii renunță la ora de somn la
amiază.
E posibil să ai în jur de o săptămână, două în care e destul de mârâită după-amiaza, nu te mai înțelegi cu
ea, dar vei muta și ora de culcare ceva mai devreme, în loc să fie 9 și jumătate, va fi 7 și jumătate sau 8
de exemplu, și atunci va dormi mai mult noaptea.
Sfatul meu este să scapi de chinul timpului, probabil o oră, o oră și ceva, în care te chinui să culci copilul.
Nu te strădui să faci asta. Nu forța. Creează contextul în care copilul să doarmă, o activitate mai liniștită,
o poveste.
Dacă vezi că în jumătate de oră nu dă nici un semn de somn, renunță la treaba asta pentru că altminteri
te frustrezi și tu, se frustrează și copilul tău. Și dă-i mai mult de ales în legătură cu somnul. Adică: “nu e
obligatoriu să dormi, ceea ce îți propun este să ne liniștim pentru 30 de minute și să ne întindem pe pat.
Dacă adormi, înseamnă că mintea și corpul tău au nevoie de odihnă. Dacă nu vei adormi, te vei putea
ridica și te vei putea juca.”
Unii copiii au nevoie de mai mult somn, alții de mai puțin, dar nu e cazul să intri într-o lupta de putere de
a o pune la somn la prânz.
Începe cu cel mai mic pas!
5 zile
Tu ce crezi că se întâmplă acolo? Ce ți se comunică de către cadrele didactice?
Când fiica ta refuză să mai meargă la grădiniță - crezi că este posibil să nu se simtă în siguranță, să nu
vadă în educatoare un punct de sprijin?
Este important să îți asculți copilul, să îți asculți instinctul și să nu treci cu vederea evidențele.
Cred că este important să ai o discuție deschisă cu doamna educatoare în care să-i spui care sunt
îngrijorările tale. Cere informații detaliate despre ce se întâmplă pe parcursul zilei.
Asigură-te că doamna educatoare înțelege situația și este gata să o susțină pe fiica ta.
Ascultă-o, rămâi în contact cu ea, ajută-o să înțeleagă ce poate face ea și spune-i ce vei face tu și doamna
pentru a o susține.
Dacă Nevoia de Control nu este hrănită continuu, constant, la bază, copiii încep să se manifeste negativ
în refuzuri, în tantrum-uri
Primul pas este prevenția. E important să ne uităm la comportamentul nostru pentru că de cele mai
multe ori refuzăm lucruri, după care cedăm. Astfel, creăm un buton pe care copilul va apăsa de fiecare
dată, pentru că a învățat că prin acest comportament există șanse să obțină ceea ce-și dorește.
Pasul 2 este să empatizezi și să îl ajuți să-și gestioneze mai bine emoțiile. Îi spui doar că înțelegi că este
nervos, că îl înțelegi că și-a pierdut controlul și te oprești aici. Pe unii copii îi calmează să stea în brațe, pe
alții îi calmează să stai lângă ei.
Pasul 3. Corectează comportamentul: “ne-am calmat acum și hai să învățăm ceva din asta”.
Putem să-i învățăm pe copii să examineze imaginile ce le afectează modul în care privesc și
interacționează cu lumea. Unele imagini rămân din trecut cum ar fi un moment jenant de la școală, altele
sunt fabricate de imaginația lor sau chiar de coșmarurile pe care le-au avut.
Așadar, este foarte posibil ca fiica ta să se lupte cu temerile ei ca urmare a imaginilor pe care și le
amintește dintr-un vis înfricoșător sau imagini pe care le-a văzut într-un joc online sau la desene animate.
Ceea ce poți face este să o întrebi cum se simte și să o ajuți să dea detalii specifice, astfel încât să treacă
de la descrierile vagi “bine, rău” la “neliniște”, “spaimă” etc.
Atunci când un copil devine conștient de imaginile active din mintea lui, poate lua controlul asupra
acestor imagini și poate diminua foarte mult puterea pe care o au asupra lui.
In concluzie, nu ignora și nu nega teama ei pentru că este una cât se poate de reală, chiar dacă e
proiectată de imaginație. Fă-o să observe imaginile și să preia controlul: “Poate fi înfricoșător să ai aceste
imagini în minte. Știi ce poți face? Poți să schimbi imaginea. Hai să facem imaginea mai puțin
înfricoșătoare sau mai amuzantă.”Și această învățare are loc în interacțiunile de zi cu zi cu al tău copil.
Copiii pot învăța să fie atenți la gândurile / imaginile ce le trec prin cap și să înțeleagă că nu trebuie să le
creadă pe toate.“Start with what you know, and let what you know, grow!”
Un moment foarte neplăcut în viața unei familii e acel moment când copilul se îmbolnăvește.Oferă-i
copilului tău explicații pentru că are mare sens să-i spui exact ce i se întâmplă. Povestește-i prin ce trece
corpul lui. Desenează bacteriile și virușii și spune-i ce fac aceștia în corpul lui și la ce sunt bune
medicamentele. Arată-i-le, spune-i cum au fost inventate, povestește-i mult despre toate aceste lucruri.
În momentul în care îi povestești tot ceea ce urmează să se întâmple, asta îi satisface nevoia de control
pentru că va înțelege că este și alegerea lui tot ceea ce i se întâmplă. Spune-i de fiecare dată: “ E corpul
tău. E sănătatea ta, tu știi cum să ai grijă de tine cel mai bine. Acest sirop îl iei pentru tine. Nu-i așa că
vrei să te simți bine? Dacă alegi să refuzi aceste sirop e posibil să te simți mult mai rău decât acum și nu-
ți dorești asta”. Fii sinceră cu el, empatizează: “știu că nu e tocmai plăcut acest gust pentru tine, dar uite
cum te ajută. După ce le iei îți pot oferi o linguriță de miere ca sa treacă gustul asta neplăcut”.
Sper că toate aceste informații sa te ajute să te înarmezi cu multă răbdare și cu planificare, în așa fel încât
să obții cooperarea copilului tău când are nevoie de aceste medicamente și să folosești forța că ultima
soluție.
în refuzuri, în tantrum-uri.
Referitor strict la îmbrăcat, planifică în avans și fă rutina de dimineață (de exemplu) vizuală, deoarece i-ar
fi mai simplu fiului tău să o respecte.
Desenează sau printează o foaie pe care este ilustrată rutina: 1. Faci patul, 2. Te îmbraci, 3.Micul dejun, 4.
speli dinții, 5. te piepteni, 6. Ieșim din casă. Dacă în acest grafic așezi fotografiile fiului tău, este cu atât
mai distractiv. În timp, el va face exact aceste lucruri, în exact această ordine, fără să mai insiști de fiecare
dată.
De asemnea, stabilești o limită de timp pentru cât va dura îmbrăcatul și ieșitul din casă. Amintește-i, de
fiecare dată cât timp mai are: “Mai ai 10 minute până ieșim din casă, mai ai 5 minute până ieșim din
casă.” Asigură-te că prin autodisciplină cele 10 minute nu sunt 20. În acest fel, fiul tău își va crea o
legătură sănătoasă cu gestionarea timpului.
Apoi, încă un lucru care funcționează la copii este umorul. Ei sunt receptivi la umor și devin mult mai
cooperanți pentru că motivația lor optimă este legată de un scop și anume de distracție. Așadar,
gândește-te cum poți transforma ieșitul din casă într-o distracție pentru el: “O nu, papuceii tăi vor afară,
ia uite cum așteaptă să țâșnească pe ușă, să nu deschidem ușa până nu-i pui în picioare pentru că vor
fugi...o, nuu, nu vrem asta!!
E important de explorat dacă în spatele acestui refuz de a merge la frizer nu există o cauză reală.
Mergi mai aproape de cauză. Odată ce ai identificat cauza, vei putea începe să lucrezi la găsirea unei
soluții.
Îți recomand să ai răbdare și să îi validezi temerile, dacă există. Evită forța.
Primul pas este să îl ajuți pe fiul tău să-şi înfrunte frica.
De îndată ce el dă semne că nu îşi doreşte să continui cu tunsul opriți-vă.
În felul acesta el va înţelege că părinţii îi sunt alături şi nu îl forţează, ci îl ajută să îşi depăşească frica: “Nu
îţi place să fii tuns. De fiecare dată când te-am dus la tuns erai supărat şi speriat, iar cei de acolo te-a
tuns în continuare şi ai simţit că nu te ascult.”
Te încurajez să îl tunzi doar atunci când este el pregătit şi asta poate însemna câteva luni bune.
Jocul de rol în care el ar putea să-și tundă jucăriile, ar putea fi un pas înainte. Îți recomand să faci din
momentul tunsului, un moment al distracției.
Gândește-te de fiecare dată la sentimentele lui şi nu la când s-a tuns ultima oară sau cât de repede l-ai
putea tunde forțând-l. Cu fermitate și căldură, fiul tău va trece cu bine de această teamă.
Până la cel puțin un an și jumătate, 2 ani chiar, conexiunea pe care un copil o are cu mama lui este foarte
importantă. Prezența mamei îl ajută pe copil în a se simți în siguranță, în a se simți iubit, pe cele mai
potrivite mâini.
Așadar această ”lipeala” de un părinte, care este în general mama, este potrivit să se întâmple la vârste
mici.
Problemele apar tocmai pentru că această Nevoia de Conectare este satisfăcută doar de o singură
persoană. Nu funcționează, pentru că suntem ființe complexe și avem nevoi complexe și interese
complexe, diferite.
Cu cât iubim mai mulți oameni și cu cât suntem iubiți de către mai mulți oameni, cu atât Nevoia noastră
de Conectare, de relaționare este mai bine hrănită.
Acesta este motivul pentru care dacă un copil are o singură sursă de iubire, evident că această sursă de
iubire va fi folosită atât de mult încât, persoana la care copilul se conectează ca la o priză, va fi secătuită.
Te încurajez să ceri ajutor pentru curățenie sau pentru câteva momente în care să-ți poți încarcă
bateriile.
E foarte important ca tu să te încarci pentru a putea mai departe să oferi iubire necondiționată, răbdare,
empatie.
Începe cu cel mai mic pas!
În momentul în care copilul înțelege că mama nu-i aparține, atunci se creează acel spațiu-timp, în așa fel
încât copilul să poată avea relații sănătoase și cu tatăl, și cu bunicii, și cu alte rude.
Asadar, conectarea cu bunica e un lucru minunat pentru fiica ta pentru că cu cât iubim mai mulți oameni
și cu cât suntem iubiți de către mai mulți oameni, cu atât Nevoia noastră de Conectare, de relaționare
este mai bine hrănită.
Preferința pentru mama ta e absolut firească. Poate și pentru că bunica are un temperament mult mai
apropiat de cel al copilului sau poate că pur și simplu, se pricepe bine să satisfacă nevoile emoționale ale
fiicei tale.
Ceea ce poți face este să continui să și tu să-i satisfaci Nevoile Psihologice de Bază pentru că cu cât vei
răspunde acestor nevoi, cu atât fiica ta se va simți respectată, acceptată, văzută, valorizată, unică, iar
acest lucru nu poate decât să vă țină apropiate.
Este foarte adevărat și posibil și faptul că bunicii resimt vinovăție în legătură cu felul în care și-au crescut
copiii, iar asta îi face să fie mai binevoitori cu nepoții.
Sau, pur și simplu vor să-și vadă nepoții doar fericiti. Din acest motiv, bunicii pot fi mult mai permisivi în
stabilirea și respectarea unor reguli, iar în aceste condiții, desigur că ai noștri copiii îi preferă pe ei.
Te invit să mergi la Capitolul 10 (Cum îi implici armonios pe toți membrii familiei) și vei învăța cum să
stabilești reguli, împreună cu bunica, în așa fel încât să ajungi la un câstig - câstig pe termen lung. Lucru
de care va beneficia toată lumea și tu, și bunica, dar mai ales fiica ta.
O regulă care ar putea ajuta în această situație, sună așa: “înainte să primești o altă mâncare, e
important să guști și nu este nevoie să înghiți dacă nu îți place. Poți să scuipi. Important pentru mine este
să guști și, dacă nu-ți place, poți să primești altceva.”
Încurajează-l să te ajute “să gătiți” împreună, deși asta necesită mai multă răbdare și mai mult timp în
bucătărie.
Poți introduce fructe sau legume în mâncarea lui favorită și asta nu înseamnă să îi “ascunzi” ingredientul
în mâncare, ci pur și simplu să-l împrietenești cu el. Pune-i o cantitate mică din noul ingredient sau
câteva bucățele.
Fii consecventă. E important să continui să îi oferi alimente noi, chiar dacă pare să nu îl intereseze deloc.
Nu te descuraja. Copiii cresc repede, gusturile se schimbă, la fel ca și disponibilitatea lor de a încerca
lucruri noi.
Lucrurile nu se schimbă peste noapte, e nevoie de răbdare fermitate și căldură. Așadar, fii consecventă
cu această regulă!
Responsabilitatea ta este să alegi ce le pui în farfurie, iar el să decidă ce și cât mănâncă din farfurie.
Mergi la control periodic la medicul pediatru pentru un consult general. Acest lucru îți va aduce
informații despre starea de sănătate și dezvoltare a copilului tău.
Dacă este un copil energic, care nu scade în greutate, global sănătos, nu ar trebui să t
Bun venit! Mă bucur că ai ales să fii cu un pas mai aproape de relația minunată pe care tu și fiicele tale o
meritați.
Pe măsură ce înaintezi în program vei vedea că multe metode/tehnici/abordări sunt menite sa îți
răspundă la această întrebare, doar că fiecare se găsește la locul ei potrivit.
Până atunci, dacă Nevoia de Control nu este hrănită continuu, constant, la bază, copiii încep să se
manifeste negativ în refuzuri, în tantrum-uri.
Pasul 2 este să empatizezi și să le ajuți să-și gestioneze mai bine emoțiile. Le spui doar că înțelegi că sunt
nervoase, că le înțelegi că și-au pierdut controlul și te oprești aici. Pe unii copii îi calmează să stea în
brațe, pe alții îi calmează să stai lângă ei.
Da, poate, însă echilibrul este punctul la care ne dorim să ajungem.
Capitolul 2 se bazează pe înțelegerea propriului stil parental și mecanismele din spatele propriului stil
parental, înțelegerea stilului parental al celuilalt și reglarea diferențelor și cum să facem asta în propria
familie.
Anume, care sunt regulile pe care le agreem și pe ce principii se poartă o astfel de discuție în așa fel încât
să reușim cu adevărat să vorbim aceeași limbă cu tatăl copilului sau alți membrii ai familiei.
Important este să pleci de la punctele pe care le aveți în comun și să construiți împreună reguli comune
pe care atât tu cât și adulții din familie să le poată respecta.
Ce poți face, este să stabilești un plan comun pentru problemele frecvente.
Comportamentele copiilor, până la urmă, sunt destul de predictibile, îți cunoști copilul mai bine decât
oricine altcineva. Atâta vreme cât comportamente negative s-au întâmplat în trecut, este evident că se
vor mai întâmpla.
Gândiți împreună, tu cu soțul tău și faceți un plan despre cum să gestionați aceste probleme.
Aveți de crescut împreună un copil și atâta vreme cât voi reușiți să faceți echipă, lucrurile se schimbă
mult mai ușor, iar armonia între toți membrii familiei se îmbunătățește.
Atunci când te așezi la masă cu el și gândiți aceste lucruri, spune-i care-i punctul tău de vedere, află care-i
punctul celuilalt de vedere, lucrează la empatie.
Ceilalți au tot dreptul să gândească diferit și atâta vreme cât voi reușiți să faceți echipă, lucrurile se
schimbă mult mai ușor, iar armonia între toți membrii familiei se îmbunătățește.
Plecați de la un fond comun: „Nu e despre mine, e despre cum să facem noi, împreună. Avem de crescut
un copil.”
Deci asta înseamnă că nu îți impui punctul de vedere. Sugerezi, întrebi: „dacă am face așa cum propui tu,
hai să ne gândim, ce s-ar întâmpla te termen lung? Ce ne dorim noi de fapt să obținem și ce ne dorim să
creștem în acest copil? Care sunt valorile pe care vrem să le transmitem, principiile, comportamentele
dezirabile și cum putem face asta împreună?”
Faceți o echipă, stabiliți reguli pe care cu toții să le respecte.
Te încurajez să ai răbdare cu tine și să-ți oferi timp pentru că până la finalul programului vei ști ce
convingeri să păstrezi și ce convingeri să lași să plece.
Vei ști ce înseamnă părintele echilibrat și ce înseamnă Nevoile Psihologice de Bază ale copilului.
De asemenea, aprofundând fiecare nevoie psihologică de bază, vei înțelege care este cauza
comportamentelor și vei putea să legi fiecare tehnică din curs de una dintre cele 3 nevoi astfel încât
relația cu al tău copil să fie una armonioasă, pe termen lung.
Conectează-te cu soțul tău și recontractează așteptările tale și nevoile copilului vostru. Stabilește nivelul
de compatibilitate. Pleacă în discuție de la punctele voastre comune: “ce ne dorim să creștem în acest
copil, ce valori vrem să-i transmitem?“
Te încurajez să te gândești la comportamentul pe care ți-l dorești demonstrat de soțul tău.
Gândește-te cum ai vorbi pe limba lui în așa fel încât comunicarea ta să fie asertivă, politicoasă și în
concordanță cu valorile lui. Capitolul 10 de va ajuta în această direcție.
Vei vedea cum, pas cu pas, se vor produce toate aceste schimbări și la tine, dar și la copilul tău și cei din
jur. Vei știi ce anume să schimbi, dar și ce să păstrezi din ceea ce făceai.
Dă-ți timp ca lucrurile să se întâmple exact așa cum îți dorești.
Suntem aici dacă te putem ajuta să pui în practică cele pe care le înveți aici!
Un stil de parenting autoritar, îl va duce la rebeliune pe un copil cu o Nevoie mare de Control, iar pe un
copil mai degrabă sensibil, cu Nevoia de Conectare mai mare îl va duce spre obediență, adică la poziția
„ghiocel”.
să reușim cu adevărat să vorbim aceeași limbă cu partenerul de viață și cei care ne ajută în creșterea
copiilor.
pe care cu toții să le puteți respecta.
Atunci când copilul vă percepe ca pe o echipă, acest ping-pong dintre copil și voi, nu se va mai întâmpla.
Dacă abordezi problema corect, pe principiile pe care eu le predau în Capitolul 10, lucrurile se întâmplă
mult mai ușor, iar membrii familiei reușesc să facă echipă, cel puțin una funcțională.Bună, Alina,
Sigur că este cel mai frustrant lucru să te simți autosabotat în rândul propriei familii. Suntem dispuși să
ne luptăm cu învățătorii, profesorii și cu întreaga societate pentru copiii noștri, dar când că persoana care
se opune este celălalt părinte, ne este cel mai greu.
Acesta este și motivul pentru care cap. 2 din program se bazează pe înțelegerea propriului stil parental și
mecanismele din spatele propriului stil parental, înțelegerea stilului parental al celuilalt și reglarea
diferențelor și cum să facem asta în propria familie.
să reușim cu adevărat să vorbim aceeași limbă cu partenerul de viață.
pe care ambii părinți să le poată respecta.
Dacă abordezi problema corect, pe principiile pe care eu le predau în cap. 10, lucrurile se întâmplă mult
mai ușor, iar părinții reușesc să facă echipă, cel puțin una funcțională.
Când spun asta, mă bazez pe lucrul cu mii de părinți în astfel de situații.
Cum probabil ai observat deja, acest program este în primul rând despre noi și apoi despre copiii noștri.
Este despre vindecarea noastră, despre conectarea cu noi înșine, despre acceptare și despre schimbare,
așa cum este despre iertare și iubire.
Fiecare modul, fiecare video, fiecare tehnică, fiecare poveste pe care o împărtășesc are ca scop atingerea
acelor aspecte sensibile pe care cei mai mulți dintre noi le-am ascuns departe de ceilalți și ne străduim zi
de zi să le ignorăm și sperăm că distanța de timp va fi suficientă pentru a le vindeca.
Aceste lucruri nerezolvate, îngropate în trecutul nostru, au prostul obicei de a ne influența direct și
indirect alegerile pe care le facem, nivelul de încredere pe care îl atingem, răbdarea pe care o avem cu
ceilalți, felul în care ne așezăm în relația cu cei apropiați nouă și, în final, ne sabotează și ne limitează ca
oameni.
Un exercițiu foarte valoros ar fi exact acesta - să te uiți la tine așa cum ești, să dai la o parte foițele și să
ajungi la centrul tău cu tot ce înseamnă acest lucru - cu toate vulnerabilitățile, slăbiciunile și calitățile
tale. S-ar putea să fii surprinsă de ce vei afla la finalul acestui exercițiu, iar dacă nu, vei ști măcar de unde
vin convingerile care te determină să reacționezi și nu să acționezi conștient, precum și cu ce cost le
păstrezi.
Nu o să-ți vorbesc despre tehnici, nici nu cred că ai neapărat nevoie de acest gen de suport. Vreau să-ți
vorbesc despre iubire - despre iubirea necondiționată, despre nevoile tale psihologice de bază
nesatisfăcute care stau la baza supărării tale când copilul face x lucru, când reușește să te convingă
pentru a 3 oară să mai rămâneți 5 minute. Ce este de fapt acolo, ce anume se întâmplă în tine? Pe ce
butoane apasă copilul tău?
E un proces îndelungat și dezechilibrarea nu se va rezolva peste noapte. E nevoie de conștientizarea

actualelor convingeri, în primul rând, apoi de răbdare cu tine însuți și să depui un efort conștient și
constant, zilnic până să se schimbe vechile convingeri. Oferă-ți timp și sunt convinsă că vei găsi soluții și
pe parcursul programului (mai ales, în modulul 7- gestionarea emoțiilor).Stilul de parenting are legătură
cu copilăria noastră și necesită timp, răbdare și muncă cu noi înșine până reușim să vedem ce convingeri
scoatem din rucsacul propriu ca să le înlocuim cu alte convingeri sănătoase.
Pas cu pas, pe parcursul programului vei afla care sunt convingerile unui părinte echilibrat, vei vedea ce
să schimbi și ce să păstrezi astfel încât, pe termen lung să ai o relație armonioasă cu fiica ta.
Concentrează-te pe ceea ce faci tu bine pentru că exemplul personal influențează pe cei din jur mai mult
decât orice prelegere.
Cu cât vei fi tu mai mult în echilibru (și ai toate șansele pentru că parcurgi acest program), cu atât
lucrurile vor fi mai bune pentru toată lumea.
Cu cât tu te vei așeza mai mult în echilibru, cu atât îi vei încuraja chiar și pe bunici să se mute spre
echilibru. Și vei face asta fără cuvinte, lucrurile se vor întâmpla, pur și simplu.
Nu este despre schimbarea stilului lor parental, ci despre stabilirea unui plan comun pentru problemele
frecvente și despre cum să le gestionați similar.
Dacă vrei să le dai un sfat bunicilor, cere-le acordul și agreați împreună să vă contraziceți politicos: “Am
văzut că ai reacționat așa, care a fost planul tău sau intenția ta? Ești dispusă să auzi părerea mea despre
cum aș gestiona eu situația asta?”
Suntem părinții care suntem încă dinaintea apariției copiilor noștri. Stilurile parentale au legătură cu
copilăria noastră.
Cu cât un părinte este mai permisiv în relația cu copilul, cu atât celălalt se va așeza în extrema opusă.
Fiecare părinte încearcă să echilibreze situația, dar punându-se în extremă.
Copiii se adaptează foarte repede. Ce merge cu mama, cu tata și cât cu bunica. Copiii știu pe ce butoane
să apese pentru că ne știu limitele. Ce are de suferit, este relația dintre cei doi soți.
Nu diferențele de stil parental afectează copiii, ci conflictele care se nasc între adulți odată cu
nedepășirea acestor stiluri parentale diferite.
Ce poți face este să găsești echilibrul în tine și în relația cu celălalt părinte.
Gândiți împreună, tu cu partenerul tău, și faceți un plan despre cum să gestionați aceste probleme.
Ceea ce îți dorești este cooperare. Nu te pui în poziție de skandenberg, de „eu câștig și tu pierzi”, „eu am
dreptate, tu greșești”.
Pur și simplu recunoști faptul că celălalt are un stil de parenting diferit.
Soțul tău are tot dreptul să gândească diferit, însă aveți de crescut împreună un copil și atâta vreme cât
voi reușiți să faceți echipă, lucrurile se schimbă mult mai ușor, iar armonia între toți membrii familiei se
îmbunătățește.
Atunci când te așezi la masă cu partenerul tău de viață și gândiți aceste lucruri, spune-i care-i punctul tău
de vedere, află care-i punctul celuilalt de vedere, lucrează la empatie.
Și partenerul tău de viață are aceleași Nevoi, de Conectare, de Competență și de Control.
În același timp trebuie să satisfaci și Nevoile partenerului tău, și pe ale tale, gândindu-vă că mai aveți o
ființă pentru care satisfaceti aceleași trei Nevoi Psihologice de Bază.
Atunci când pleci de la diferențe lucrurile se pot complica foarte mult. Așa că pleacă de la un fond
comun: „Nu e despre mine, e despre cum să facem noi, împreună. Avem de crescut un copil.”
Deci asta înseamnă că nu îți impui punctul de vedere. Sugerezi, îți întrebi partenerul de viață „dacă am
face așa cum propui tu, hai să ne gândim, ce s-ar întâmpla pe termen lung? Ce ne dorim noi de fapt să
obținem și ce ne dorim să creștem în acest copil? Care sunt valorile pe care vrem să le
transmitem,principiile,comportamentele dezirabile și cum putem face asta împreună?”
Nu cred că există vreun părinte care nu-și va dori să crească în copil sănătos emoțional, responsabil, cu
stimă de sine, cu abilitatea de-a lua decizii, de-a relaționa, de-a coopera.
După ce discutați situația, încercați să ajungeți la un acord „Putem agrea că data viitoare când copilul
face X sau Y, să facem asta? Crezi că e o idee bună? Ai fi de acord? Ce părere ai?”
Cooperarea e cuvântul cheie
Nu putem să schimbăm stilul de parenting al celuilalt, chiar dacă ne dorim foarte mult asta. Pur și simplu
nu putem.
Atâta vreme cât celălalt are anumite convingeri, principii și experiențe datorită cărora se comportă într-
un anumit fel. Nu poți să schimbi asta.
Ce poți face, în schimb, este să stabilești un plan comun pentru problemele frecvente. Asta se poate face.
Comportamentele copiilor, până la urmă, sunt destul de predictibile, îți cunoști copilul mai bine decât
oricine altcineva. Atâta vreme cât comportamente negative s-au întâmplat în trecut, este evident că se
vor mai întâmpla.
Gândiți împreună, tu cu partenera ta, și faceți un plan despre cum să gestionați aceste probleme.
Dar ceea ce îți dorești este cooperare. Nu te pui în poziție de skandenberg, de „eu câștig și tu pierzi”, „eu
am dreptate, tu greșești”.
Pur și simplu recunoști faptul că celălalt are un stil de parenting diferit.
Soția ta are tot dreptul să gândească diferit, însă aveți de crescut împreună un copil și atâta vreme cât voi
reușiți să faceți echipă, lucrurile se schimbă mult mai ușor, iar armonia între toți membrii familiei se
îmbunătățește.
Atunci când te așezi la masă cu partenera ta de viață și gândiți aceste lucruri, spune-i care-i punctul tău
de vedere, află care-i punctul ei de vedere, lucrează la empatie.
Și soția ta are aceleași Nevoi, de Conectare, de Competență și de Control.
În același timp trebuie să satisfaci și Nevoile ei, și pe ale tale, gândindu-vă că mai aveți o ființă pentru
care satisfaceti aceleași trei Nevoi Psihologice de Bază.
Atunci când pleci de la diferențe lucrurile se pot
complica foarte mult. Așa că pleacă de la un fond comun: „Nu e despre mine, e despre cum să facem noi,
împreună. Avem de crescut un copil.”
Deci asta înseamnă că nu îți impui punctul de vedere. Sugerezi, o întrebi: „dacă am face așa cum propui
tu, hai să ne gândim, ce s-ar întâmpla te termen lung? Ce ne dorim noi de fapt să obținem și ce ne dorim
să creștem în acest copil? Care sunt valorile pe care vrem să le transmitem, principiile, comportamentele
dezirabile și cum putem face asta împreună?”
Nu cred că există vreun părinte care nu-și va dori să crească în copil sănătos emoțional, responsabil, cu
stimă de sine, cu abilitatea de-a lua decizii, de-a relaționa, de-a coopera.
Asta este ceea ce poți face.
Un alt lucru pe care v-aș propune să-l faceți este să agreați să nu vă contraziceți de față cu fiica voastră.
Atâta vreme cât un părinte gestionează situația, chiar dacă tu crezi că celălalt nu o face în mod eficient,
nu interveni.
Celălalt are aceleași drepturi ca și tine, este celălalt părinte și își va asuma consecințele pentru ceea ce a
făcut în acel moment, pentru acel comportament.
Lasă-o să învețe din propriile greșeli, pentru că dacă intervii mereu, nu faci decât să-i sabotezi Nevoia de
Control sau de Autonomie soției tale. Asta înseamnă, în același timp, să agreați că după ce celălalt pare
că a făcut o greșeală nu-i vei spune „Ți-am spus eu”.
Dacă tu vezi că ea nu a gestionat tocmai echilibrat o situație, las-o așa. Puteți să discutați după aceea
„Uite, am văzut că ai reacționat așa, care a fost planul tău? Care a fost intenția ta?”
S-ar putea ca intenția să fi fost una bună, pe care să construiești
Dacă ne propunem să facem lucruri, încet lucrurile se schimbă și în noi, sistemul nostru de convingeri se
schimbă și el. Atunci când ne concentrăm pe ce putem controla, obținem din ce în ce mai mult control.
Știu cât de greu este echilibrul de atins și cât de greu de păstrat, dar orice efort conștient merită!
Te încurajez să ai răbdare cu tine și să-ți oferi timp pentru că până la finalul programului vei ști ce
înseamnă părintele echilibrat și ce înseamnă Nevoile Psihologice de Bază ale copilului. Vei înțelege care
este cauza comportamentelor copilului tău și vei putea să legi fiecare tehnică din program de una dintre
cele 3 nevoi astfel încât relația voastră să fie una armonioasă pe termen lung.
Aș vrea să știi că majoritatea copiilor începând cu 3 - 4 ani nu mai au nevoia de a dormi la prânz, în
fiecare zi. Pur și simplu această nevoie nu mai există.
Dacă ne uităm la reguli, important este să ducem copiii la culcare în același interval orar seara și să ne
asigurăm că dorm noaptea un număr de ore suficiente. Minimum 10 - 11 h, pe noapte.
Apoi, dacă vorbim despre ora de somn la prânz, să ne asigurăm că al nostru copil are șansa dimineața să-
și consume energia.
Copiii trebuie scoși afară, mers în parc cu ei, cu biciclete, trotinete etc. Recomandat este ca ei să își
consume energia, altminteri nu avem de ce să vorbim despre somnul de după-amiază.
Cei mai mulți copii la această vârstă nu dorm la amiază mai mult de 2 - 3 zile pe săptămână.
Propun să nu insiști cu privire la ora de somn la prânz. Vezi în ce măsură copilul tău ar putea să doarmă
sau nu. Dacă este cazul, renunță la ora de somn la amiază.
Este posibil ca timp de 1 - 2 săptămâni, copilul să fie destul de morocănos după-amiezile în care nu
doarme, dar poți muta ora de culcare ceva mai devreme. În loc de 21.30 ora stingerii, va fi 19.00 sau
20.00, iar atunci copilul va dormi mai mult noaptea.
Sfatul meu este să scapi de chinul de a adormi copilul. Nu te strădui să faci asta. Nu forța. Creează
contextul în care copilul să doarmă, o activitate mai liniștită, o poveste.
Dacă vezi că în jumătate de oră copilul nu adoarme, renunță la treaba asta pentru că altminteri te
frustrezi și tu și se frustrează și copilul tău.
Dă-i mai mult de ales în legătură cu somnul. Adică: “nu e obligatoriu să dormi, ceea ce îți propun este să
ne liniștim pentru 30 de minute și să ne întindem pe pat. Dacă adormi, înseamnă că mintea și corpul tău
au nevoie de odihnă. Dacă nu vei adormi, te vei putea ridica și te vei putea juca.”
Unii copiii au nevoie de mai mult somn, alții de mai puțin, dar nu e cazul să intri într-o lupta de putere
pentru a dormi la prânz.
Le arătăm alternativele, pentru că gândirea lor abstractă nu este încă definitivată și atunci le este foarte
greu să găsească alternative pe care nu le vad.
Așadar: ”Aș vrea să mănânci un fruct. Fructele sunt sănătoase, au vitamine, enzime, tot ce are corpul tău
nevoie. Ce îți alegi: o banană sau un kaki?” Și arăt copilului aceste două opțiuni. ”Uite, aș vrea să îți citesc
o poveste în seara asta. Pe asta sau pe asta? Pe care ți-o alegi?” Ce subliniez aici și este foarte important
e să începem cu limita. Cu copiii mici funcționează, chiar dacă nu vorbesc.
E important să începem cu limita. E un lucru pe care cei mai mulți părinți nu îl fac, nu încep cu limita,
oferă doar opțiuni: ”Ce carte vrei să citesc, asta sau asta?” Nu este suficient. „Astăzi citim despre
zăpadă.” - aceasta este limita, „Pe care vrei să o citesc, aceasta sau aceasta? Este alegerea ta.”
Pune în primul rând limita, cerința, convingerea ta sau principiile pe care vrei să le sădești în copil sau le
vrei demonstrate de către el. Îi dai 2, maxim 3 variante și închei cu „tu alegi”. Poți să faci asta de o sută
de ori pe zi. Cu cât îi hrănești Nevoia de Control mai repede, cu atât vei preveni refuzuril
Așa cum știi deja fiecare dintre noi joacă mai multe roluri și anume: rolul de părinte, de soție / soț, de
fiică / fiu, de soră / frate, de prietenă / prieten și nu în ultimul rând, avem un rol profesional / vocațional.
Te încurajez să iei o foaie de hârtie pe care să desenezi o floare. Pune numele tău în centru, iar pe fiecare
petală aferentă scrie rolurile pe care tu le ai. Într-o petală vei fi mamă, într-una soție, într-alta fiică, o
petală este rolul tău profesional.
E util să faci asta pentru copilul tău pentru că el nu poate să vadă toate aceste roluri ale tale și faptul că
fiecare rol pe care îl imbraci necesită anumite abilități, aptitudini, un alt timp de comunicare. Asta
necesită timp.
Fiecare rol are nevoie de o altă “pălărie”. În momentul în care copilul va vedea această floare a rolurilor
tale, va înțelege de ce atunci când lucrezi, ai de lucrat, atunci când te joci cu el, ai rolul de partener de
joacă.
Important este să te uiți la ce aptitudini ai în aceste roluri și să le explici copilului tău.
Astfel, îi va fi mai ușor și lui să înțeleagă în ce rol ești într-un moment sau altul. Și poate să înțeleagă
aceste roluri, chiar de la 1- 2 ani.
În plus, asta ne ajută și pe noi adulții să devenim mai eficienți în fiecare din rolurile noastre.
Apoi, activitățile libere sunt extrem de importante în dezvoltarea capacităţilor cognitive şi sociale ale
copilului. Expunere indirectă la televizor reduce atenţia pe care copilul o acordă în acel moment jocului.
Atunci când jocul este întrerupt şi atenţia copilului este distrasă în mod constant, acest lucru se reflectă
asupra gândirii logice şi a creativităţii. Formele de joc desfăşurate în prezenţa televizorului, în general,
sunt mult mai puţin dezvoltate.
Din acest motiv, la aceasta vârsta nu putem avea așteptarea ca un copil să se joace singur mult timp.
Te încurajez să te organizezi pe calupuri de ore de lucru 5-8, 14- 17 cand doarme copilul sau sa ceri
ajutorul unui alt adult.
“Start with what you know, and let what you know, grow!” care urmează.
Dacă un copil, indiferent de vârsta lui ajunge atât de târziu să adoarmă, a-ți propune să-l culci mai
devreme se va solda cu un eșec.
Dacă vrei să faci schimbări în rutina lui, lucrează la sferturi de oră. Adică, dacă în acest moment fiul tău se
culcă la ora 3 noaptea, stabilește împreună cu el să meargă la culcare mai devreme cu 15-20 minute,
timp de câteva nopți la rând. Și tot așa, peste câteva zile să meargă la 2.30, peste alte câteva zile la 2.15
și tot așa.
Îți recomand asta pentru că asta spun toți specialiștii în tot ce înseamnă ciclul circadian, pentru fiecare
oră pierdută corpul are nevoie de minim o zi pentru a se recupera.
Așadar, vei putea să modifici ceva în rutina fiului tău treptat, în câteva săptămâni. Adică, va fi nevoie de
câteva săptămâni până când fiul tău care în acest moment are ca oră de culcare 2-3 noaptea, să ajungă la
o oră acceptabilă 22.30, poate 23.00 cel târziu.
În concluzie, sunt necesare câteva rutine de somn care să fie cât de cât fixe în fiecare seara: de exemplu,
să luați cina la aceeași oră, o activitate după cină, ideal în familie. După care să mergeți spre somn încet-
încet.
O persoană se trezește odihnită atunci când dimineața se trezește fără ceas. Abia atunci, îți vei putea da
seama dacă fiul tău se trezește odihnit, indiferent de orele de care are nevoie pentru somn.
Scopul tău principal, ca părinte, ar fi ca fiul tău să se trezească fără ceas dimineața cam cu o oră înainte
de orice activitate ce presupune școala, învățarea. Deci, să aibă o oră în care face rutina de dimineață și
tot ce presupune ea: Mic dejun, spălat pe dinți etc.
Somnul este foarte important pentru că fără odihnă, copiii au stări generale proaste, își va gestiona mult
mai greu emoțiile, iar învățarea se va întâmpla mult mai greu.
Somnul e o prioritate foarte importantă.
tă câteva reguli pentru bună conviețuire în casă:
"Ai folosit ultima bucățică de hârtie igienică, schimbă sulul de hârtie igienică."
"Prosoapele ude vor fi puse la uscat, apoi in cosul cu rufe, nu pe jos în baie."
"Lasă baia în urmă ta la fel de curat

Îți propun să stabilești situația ideală. Mai exact, care sunt așteptările tale de la comportamentul
copilului tău?
Ia-ți răgaz să scrii, ce ți-ai dori să vezi ca și comportament demonstrat de fiul tău. Această situație ideală
se va transformă în reguli, principii, valori, pe care le poți comunica asertiv fiului tău. De cele mai multe
ori avem așteptări pe care uităm să le comunicăm copiilor noștri, iar ei nu știu ce și cum să facă diferit.
Așadar, primul pas este să cobori la nivelul lui și să empatizezi cu el. Pasul următor este să-i comunici
așteptările tale: "Văd că ești foarte concentrat pe jocul tău și nu m-ai auzit. Înțeleg că îți place foarte
mult, într-adevăr e interesant jocul cu cățelul. Vreau să te anunț că mai sunt 5 minute și așez masa. După
cele 5 minute, te voi anunța și mă aștept să vii la masă". Păstrează planificarea în avans te ajută foarte
mult.
Apreciază eforturile și fiecare intenție a fiului tău de a face ce îți dorești tu să facă. De fiecare dată când
ne concentrăm pe pozitiv, copilul înțelege - ah ceea ce am făcut eu acum este bine, sunt apreciat. De
fiecare dată când scoatem în evidență comportamentele pozitive, ele se îmbunătățesc și de fiecare dacă
când scoatem în evidență comportamentele negative, acestea se vor adânci.
Poți să-i oferi o alternativă acceptabilă în mai multe situații în așa fel încât să-i arăți fiului tău în ce
condiții, cum, cu cine, când și în ce măsură poate obține cea ce își dorește atâta vreme cât respectă și
limitele tale.curată precum ai găsit-o."
În spatele unei lupte de putere este atât Nevoia de Conectare nesatisfăcută, cât și Nevoia de Control.
Primul pas este stabilirea regulilor cu privire la jucării: “Una înăuntru, una în afară”- după ce ai terminat
de jucat cu o jucărie, pentru a scoate o alta, o pui pe cea cu care te-ai jucat la locul ei. În felul acesta nu
vor mai exista foarte multe jucării împrăștiate. La un copil mic, de 2-3 ani, această regulă poate fi
implementată în câteva zile.
Apoi, predarea responsabilității se face treptat, o poți ajuta ajuta pe fiica ta la strânsul jucăriilor,
spunându-i: “Știi, jucăriile sunt responsabilitatea ta. Eu doar te ajut să le strângi pentru că ești încă mică.
Pe măsură ce crești ți le vei putea strânge singură”
Atunci când refuză cooperarea primul pas empatia: “Înțeleg că nu vrei să-ți strângi jucăriile”.
Pasul următor este explicarea consecinței naturale: “dacă astăzi alegi să nu îți strângi jucăriile, mâine, se
vor strânge și mai multe și vei munci și mai mult decât ai munci astăzi. Asta este ceea ce vrei?”
Evident că în momentul în care va trebui să le strângă fiica ta nu va fi încântată, dar va înțelege

consecințele propriilor acțiuni și astfel vei dezvolta responsabilitatea.
Dacă cooperarea nu se întâmplă, poți merge mai departe aplicând consecința logică: ”Dacă alegi să nu
strângi jucăriile înseamnă că alegi că aceste jucării să nu mai fie aici mâine pentru că eu le voi pune pe
șifonier și mâine nu te vei putea juca cu ele. Asta e ceea ce vrei?”.
Mesajul care va ajunge la fiica ta este: dacă alegi comportamentul, înseamnă că alegi și consecința, iar
asta înseamnă responsabilitate.
Te încurajez să lucrezi cât de mult poți la a transmite copiilor tăi: “Ești unic”, “Fiecare ființă e unică”,
“Suntem diferiți”, “Ceilalți aleg cum se comportă și ce fac”. Asta va preveni tentația copiilor tăi să se
compare: “Dar ei de ce au voie mai mult timp pe gadget?”.
Te încurajez să răspunzi așa: “Da așa este. Sunt copii de vârsta ta care petrec mult timp în fața gadget-
urilor și părinții lor aleg lucrul ăsta și este alegerea lor. Noi, în familia noastră alegem să facem așa … și
uite de ce”.
Pur și simplu, ceea ce vrei să transmiți ca mesaj este: “Fiecare ființă umană alege cum se comportă și își
asumă consecințele pentru asta”.
Acest mesaj nu numai că întărește sentimentul unicității, dar crește și gradul de toleranță, la diversitate.
Ceea ce este fabulos peBună, Mihaela,
Încurajează-i să te ajute “să gătiți” împreună, deși asta necesită mai multă răbdare și mai mult timp în
bucătărie.
Poți introduce ingrediente noi în mâncarea lor favorită și asta nu înseamnă să le “ascunzi” ingredientul în
mâncare, ci pur și simplu să-i împrietenești cu el. Pune-le o cantitate mică din noul ingredient sau câteva
bucățele.
Fii consecventă. E important să continui să îlei oferi alimente noi, chiar dacă pare să nu îi intereseze
deloc. Nu te descuraja. Copiii cresc repede, gusturile se schimbă, la fel ca și disponibilitatea lor de a
încerca lucruri noi.
Responsabilitatea ta este să alegi ce le pui în farfurie, iar ei să decidă ce și cât mănâncă din farfurie.
Mergi la control periodic la medicul pediatru pentru un consult general. Acest lucru îți va aduce
informații despre starea de sănătate și dezvoltare a copiilor tăi.
Dacă sunt copii energici, care nu scad în
Înțeleg că uneori este extrem de epuizant să te împarți între 2 copii, cu nevoi diferite și recurgem la
metode care funcționează pe termen scurt. Însă, ce vom obținem, pe termen lung, sunt efecte adverse
pe care nu ni le dorim.
Învățarea accelerată în această perioadă (1-3 ani) se întâmplă în termeni de cauza-efect: “Când arunc
obiectul în acvariu, el cade. Dar oare va cădea de fiecare dată?”
Apoi, creierul unui copil mic nu este dezvoltat complet și îi este foarte greu să înțeleagă ce este bine și ce
este rău și riscurile la care se expune. Siguranța și sănătatea lui sunt în responsabilitatea adultului.
Suntem întotdeauna atrași de ceea ce nu putem să avem - odată ce nu va mai fi interesant, se va opri.
În această perioadă are mai mare sens să modifici mediul până copilul crește, să îndepărtezi pericolele
decât să-i restricționezi accesul. Pune garduri în fața scărilor, pune protecții la sertare/prize sau mută
obiectele valoroase în locuri în care copilul nu poate ajunge.
Te încurajez să ai răbdare si să eviți folosirea lui “nu” sau “nu e voie”:
“Te poți juca cu făina atunci când facem o prăjitură împreună”, în loc de nu e voie să te joci cu făina.
“Poți tăia legumele cu acest cuțit de plastic”, în loc de nu e voie cu cuțitul.
“Poți alerga în parc, pe spațiul cu iarbă, nu printre oamenii din magazin sau din oraș“, în loc de nu e voie
să alergi.
“Oamenii merg pe trotuar, iar mașinile pe stradă. Poți traversa stradă doar atunci când mă ții de mână”,
în loc de nu e voie.
“Te poți urca pe scări în prezența mea. Dacă nu sunt lângă tine, vii și mă chemi”, în loc de nu e voie să
urci scările.
“Priza e pentru ștecher, nu pentru degețele“.
Copiii au nevoie de timp pentru a se așeza în reguli și asta pentru că implică o limitare a controlului pe
care îl au în lucrurile care li se întâmplă. De aceea îi spunem ce să facă și nu ne concentrăm pe ce sa nu
facă. Băiețelul tău este încă mic, dă-i și dă-și timp - o sa găsiți acel echilibru!
În concluzie, spune-i copilului în ce condiții, cu cine, cum poate să facă acea acțiune, nu că nu are voie s-
o facă acum.
Te încurajez să gândești mai mult din perspectiva copilului și să îl lași să exploreze cât mai mult, dar în
siguranță.
Ceea ce va aduce rezultate este consecvența în această abordare și răbdarea. Toate acestea fac parte
dintr-un proces de învățare. E despre a preda competențe și despre implicarea noastră înspre a arată
copilului care este comportamentul pe care îl dorim demonstrat
Deși antrenamentul la oliță/dezvățatul de scutec nu este din domeniul parenting-ului și nu ține de mine,
după discuții cu oameni mai pricepuți, îți pot împărtăși ce sfaturi am primit la rândul meu:
- păstrează scutecul de noapte, scoate-l de tot pe cel de zi. Pur și simplu îi povestești că, începând cu
săptămâna viitoare nu va mai există scutec ziua(planificare în avans);
- nu ol întreba de mers la toaletă, nu o întreba dacă are sau nu pampers, nu o așeza pe toaletă sau oliță.
O lași pur și simplu;
- dacă dă semne că ar vrea să facă, o iei de mânuță și o inviți să aleagă între oliță sau reductor;
- dacă face pur și simplu pe ea, în acel moment o iei în brațe și o duci la toaletă. În timp, va face legătură
între senzația pe care o simte și mersul la toaletă;
- nu o certa dacă face pe ea, sau pe jos, sau oriunde altundeva. Important este să nu mai vrea să facă
doar în scutec.
- nu te întoarce la a-i pune scutec, pentru că nu rezolvi nimic.
- dacă începe să anunțe, apreciază asta: "Mulțumesc că m-ai anunțat! Ai reușit să-ți păstrezi chiloții
uscați!"
Vor fi câteva zile mai dificile, da, dar vor trece. Procesul de mai sus ar putea dura în jur de 2-3 săptămâni.
Rămâi fermă și caldă!
După minim 6 luni în care simți că are control ziua și totul decurge ok, poți scoate și pampers-ul de
noapte.Anita,
Propun să nu insiști cu privire la ora de somn la prânz. Vezi în ce măsură copilul tău ar putea să doarmă
sau nu. Dacă este cazul, renunță la ora de somn la amiază.
Este posibil ca timp de 1 - 2 săptămâni, copilul să fie destul de morocănos după-amiezile în care nu
20.00, iar atunci copilul va dormi mai mult noaptea.
Am încredere că poți sa pui îLe arătăm alternativele, pentru că gândirea lor abstractă nu este încă
definitivată și atunci le este foarte greu să găsească alternative pe care nu le vad.
Așadar: ”Aș vrea să mănânci un fruct. Fructele sunt sănătoase, au vitamine, enzime, tot ce are corpul tău
nevoie. Ce îți alegi: o banană sau un kaki?” Și arăt copilului aceste două opțiuni. ”Uite, aș vrea să îți citesc
o poveste în seara asta. Pe asta sau pe asta? Pe care ți-o alegi?” Ce subliniez aici și este foarte important
e să începem cu limita. Cu copiii mici funcționează, chiar dacă nu vorbesc.
E important să începem cu limita. E un lucru pe care cei mai mulți părinți nu îl fac, nu încep cu limita,
oferă doar opțiuni: ”Ce carte vrei să citesc, asta sau asta?” Nu este suficient. „Astăzi citim despre
zăpadă.” - aceasta este limita, „Pe care vrei să o citesc, aceasta sau aceasta? Este alegerea ta.”
Pune în primul rând limita, cerința, convingerea ta sau principiile pe care vrei să le sădești în copil sau le
vrei demonstrate de către el. Îi dai 2, maxim 3 variante și închei cu „tu alegi”. Poți să faci asta de o sută
de ori pe zi. Cu cât îi hrănești Nevoia de Control mai repede, cu atât vei preveni refuzurile care urmează.
Așa cum știi deja fiecare dintre noi joacă mai multe roluri și anume: rolul de părinte, de soție / soț, de
fiică / fiu, de soră / frate, de prietenă / prieten și nu în ultimul rând, avem un rol profesional / vocațional.
Te încurajez să iei o foaie de hârtie pe care să desenezi o floare. Pune numele tău în centru, iar pe fiecare
petală aferentă scrie rolurile pe care tu le ai. Într-o petală vei fi mamă, într-una soție, într-alta fiică, o
petală este rolul tău profesional.
E util să faci asta pentru copilul tău pentru că el nu poate să vadă toate aceste roluri ale tale și faptul că
fiecare rol pe care îl imbraci necesită anumite abilități, aptitudini, un alt timp de comunicare. Asta
necesită timp.
Fiecare rol are nevoie de o altă “pălărie”. În momentul în care copilul va vedea această floare a rolurilor
tale, va înțelege de ce atunci când lucrezi, ai de lucrat, atunci când te joci cu el, ai rolul de partener de
joacă.
Important este să te uiți la ce aptitudini ai în aceste roluri și să le explici copilului tău.
Astfel, îi va fi mai ușor și lui să înțeleagă în ce rol ești într-un moment sau altul. Și poate să înțeleagă
aceste roluri, chiar de la 1- 2 ani.
În plus, asta ne ajută și pe noi adulții să devenim mai eficienți în fiecare din rolurile noastre.
Apoi, activitățile libere sunt extrem de importante în dezvoltarea capacităţilor cognitive şi sociale ale
copilului. Expunere indirectă la televizor reduce atenţia pe care copilul o acordă în acel moment jocului.
Atunci când jocul este întrerupt şi atenţia copilului este distrasă în mod constant, acest lucru se reflectă
asupra gândirii logice şi a creativităţii. Formele de joc desfăşurate în prezenţa televizorului, în general,
sunt mult mai puţin dezvoltate.
Din acest motiv, la aceasta vârsta nu putem avea așteptarea ca un copil să se joace singur mult timp.
Te încurajez să te organizezi pe calupuri de ore de lucru 5-8, 14- 17 cand doarme copilul sau sa ceri
ajutorul unui alt adult.
“Start with what you know, and let what you know, grow
Dacă un copil, indiferent de vârsta lui ajunge atât de târziu să adoarmă, a-ți propune să-l culci mai
devreme se va solda cu un eșec.
Dacă vrei să faci schimbări în rutina lui, lucrează la sferturi de oră. Adică, dacă în acest moment fiul tău se
culcă la ora 3 noaptea, stabilește împreună cu el să meargă la culcare mai devreme cu 15-20 minute,
timp de câteva nopți la rând. Și tot așa, peste câteva zile să meargă la 2.30, peste alte câteva zile la 2.15
și tot așa.
Îți recomand asta pentru că asta spun toți specialiștii în tot ce înseamnă ciclul circadian, pentru fiecare
oră pierdută corpul are nevoie de minim o zi pentru a se recupera.
Așadar, vei putea să modifici ceva în rutina fiului tău treptat, în câteva săptămâni. Adică, va fi nevoie de
câteva săptămâni până când fiul tău care în acest moment are ca oră de culcare 2-3 noaptea, să ajungă la
o oră acceptabilă 22.30, poate 23.00 cel târziu.
În concluzie, sunt necesare câteva rutine de somn care să fie cât de cât fixe în fiecare seara: de exemplu,
să luați cina la aceeași oră, o activitate după cină, ideal în familie. După care să mergeți spre somn încet-
încet.
O persoană se trezește odihnită atunci când dimineața se trezește fără ceas. Abia atunci, îți vei putea da
seama dacă fiul tău se trezește odihnit, indiferent de orele de care are nevoie pentru somn.
Scopul tău principal, ca părinte, ar fi ca fiul tău să se trezească fără ceas dimineața cam cu o oră înainte
de orice activitate ce presupune școala, învățarea. Deci, să aibă o oră în care face rutina de dimineață și
tot ce presupune ea: Mic dejun, spălat pe dinți etc.
Somnul este foarte important pentru că fără odihnă, copiii au stări generale proaste, își va gestiona mult
mai greu emoțiile, iar învățarea se va întâmpla mult mai greu
Îți propun să stabilești situația ideală. Mai exact, care sunt așteptările tale de la comportamentul
copilului tău?
Ia-ți răgaz să scrii, ce ți-ai dori să vezi ca și comportament demonstrat de fiul tău. Această situație ideală
se va transformă în reguli, principii, valori, pe care le poți comunica asertiv fiului tău. De cele mai multe
ori avem așteptări pe care uităm să le comunicăm copiilor noștri, iar ei nu știu ce și cum să facă diferit.
Așadar, primul pas este să cobori la nivelul lui și să empatizezi cu el. Pasul următor este să-i comunici
așteptările tale: "Văd că ești foarte concentrat pe jocul tău și nu m-ai auzit. Înțeleg că îți place foarte
mult, într-adevăr e interesant jocul cu cățelul. Vreau să te anunț că mai sunt 5 minute și așez masa. După
cele 5 minute, te voi anunța și mă aștept să vii la masă". Păstrează planificarea în avans te ajută foarte
mult.
Apreciază eforturile și fiecare intenție a fiului tău de a face ce îți dorești tu să facă. De fiecare dată când
ne concentrăm pe pozitiv, copilul înțelege - ah ceea ce am făcut eu acum este bine, sunt apreciat. De
fiecare dată când scoatem în evidență comportamentele pozitive, ele se îmbunătățesc și de fiecare dacă
când scoatem în evidență comportamentele negative, acestea se vor adânci.
Poți să-i oferi o alternativă acceptabilă în mai multe situații în așa fel încât să-i arăți fiului tău în ce
condiții, cum, cu cine, când și în ce măsură poate obține cea ce își dorește atâta vreme cât respectă și
limitele tale.
În spatele unei lupte de putere este atât Nevoia de Conectare nesatisfăcută,
vor mai exista foarte multe jucării împrăștiate. La un copil mic, de 2-3 ani, această regulă poate fi
implementată în câteva zile.
Apoi, predarea responsabilității se face treptat, o poți ajuta ajuta pe fiica ta la strânsul jucăriilor,
spunându-i: “Știi, jucăriile sunt responsabilitatea ta. Eu doar te ajut să le strângi pentru că ești încă mică.
Pe măsură ce crești ți le vei putea strânge singură”
Evident că în momentul în care va trebui să le strângă fiica ta nu va fi încântată, dar va înțelege

Dacă cooperarea nu se întâmplă, poți merge mai departe aplicând consecința logică: ”Dacă alegi să nu
strângi jucăriile înseamnă că alegi că aceste jucării să nu mai fie aici mâine pentru că eu le voi pune pe
șifonier și mâine nu te vei putea juca cu ele. Asta e ceea ce vrei?”.
Mesajul care va ajunge la fiica ta este: dacă alegi comportamentul, înseamnă că alegi și consecința, iar
Te încurajez să lucrezi cât de mult poți la a transmite copiilor tăi: “Ești unic”, “Fiecare ființă e unică”,
“Suntem diferiți”, “Ceilalți aleg cum se comportă și ce fac”. Asta va preveni tentația copiilor tăi să se
compare: “Dar ei de ce au voie mai mult timp pe gadget?”.
Te încurajez să răspunzi așa: “Da așa este. Sunt copii de vârsta ta care petrec mult timp în fața gadget-
urilor și părinții lor aleg lucrul ăsta și este alegerea lor. Noi, în familia noastră alegem să facem așa … și
uite de ce”.
Te încurajez să faci asta fără să te suprapoziționezi, fără să transmiți mesaje de soiul: “Restul greșește.
Noi nu, noi luăm deciziile corecte”.
Pur și simplu, ceea ce vrei să transmiți ca mesaj este: “Fiecare ființă umană alege cum se comportă și își
asumă consecințele pentru asta”.
Acest mesaj nu numai că întărește sentimentul unicității, dar crește și gradul de toleranță, la diversitate.
Ceea ce este fabulos pentru că suntem unici.
Învățarea accelerată în această perioadă (1-3 ani) se întâmplă în termeni de cauza-efect: “Când arunc
obiectul în acvariu, el cade. Dar oare va cădea de fiecare dată?”
Apoi, creierul unui copil mic nu este dezvoltat complet și îi este foarte greu să înțeleagă ce este bine și ce
este rău și riscurile la care se expune. Siguranța și sănătatea lui sunt în responsabilitatea adultului.
Suntem întotdeauna atrași de ceea ce nu putem să avem - odată ce nu va mai fi interesant, se va opri.
În această perioadă are mai mare sens să modifici mediul până copilul crește, să îndepărtezi pericolele
decât să-i restricționezi accesul. Pune garduri în fața scărilor, pune protecții la sertare/prize sau mută
obiectele valoroase în locuri în care copilul nu poate ajunge.
Te încurajez să ai răbdare si să eviți folosirea lui “nu” sau “nu e voie”:
“Te poți juca cu făina atunci când facem o prăjitură împreună”, în loc de nu e voie să te joci cu făina.
“Poți tăia legumele cu acest cuțit de plastic”, în loc de nu e voie cu cuțitul.
“Poți alerga în parc, pe spațiul cu iarbă, nu printre oamenii din magazin sau din oraș“, în loc de nu e voie
să alergi.
“Oamenii merg pe trotuar, iar mașinile pe stradă. Poți traversa stradă doar atunci când mă ții de mână”,
în loc de nu e voie.
“Te poți urca pe scări în prezența mea. Dacă nu sunt lângă tine, vii și mă chemi”, în loc de nu e voie să
urci scările.
“Priza e pentru ștecher, nu pentru degețele“.
Copiii au nevoie de timp pentru a se așeza în reguli și asta pentru că implică o limitare a controlului pe
care îl au în lucrurile care li se întâmplă. De aceea îi spunem ce să facă și nu ne concentrăm pe ce sa nu
facă. Băiețelul tău este încă mic, dă-i și dă-și timp - o sa găsiți acel echilibru!
În concluzie, spune-i copilului în ce condiții, cu cine, cum poate să facă acea acțiune, nu că nu are voie s-
o facă acum.
Te încurajez să gândești mai mult din perspectiva copilului și să îl lași să exploreze cât mai mult, dar în
siguranță.
Ceea ce va aduce rezultate este consecvența în această abordare și răbdarea. Toate acestea fac parte
dintr-un proces de învățare. E despre a preda competențe și despre implicarea noastră înspre a arată
copilului care este comportamentul pe care îl dorim demonstrat.
nțeleg că uneori este extrem de epuizant să te împarți între 2 copii, cu nevoi diferite și recurgem la
Deși antrenamentul la oliță/dezvățatul de scutec nu este din domeniul parenting-ului și nu ține de mine,
după discuții cu oameni mai pricepuți, îți pot împărtăși ce sfaturi am primit la rândul meu:
- păstrează scutecul de noapte, scoate-l de tot pe cel de zi. Pur și simplu îi povestești că, începând cu
săptămâna viitoare nu va mai există scutec ziua(planificare în avans);
- nu ol întreba de mers la toaletă, nu o întreba dacă are sau nu pampers, nu o așeza pe toaletă sau oliță.
O lași pur și simplu;
- dacă dă semne că ar vrea să facă, o iei de mânuță și o inviți să aleagă între oliță sau reductor;
- dacă face pur și simplu pe ea, în acel moment o iei în brațe și o duci la toaletă. În timp, va face legătură
între senzația pe care o simte și mersul la toaletă;
- nu o certa dacă face pe ea, sau pe jos, sau oriunde altundeva. Important este să nu mai vrea să facă
doar în scutec.
- nu te întoarce la a-i pune scutec, pentru că nu rezolvi nimic.
- dacă începe să anunțe, apreciază asta: "Mulțumesc că m-ai anunțat! Ai reușit să-ți păstrezi chiloții
uscați!"
Vor fi câteva zile mai dificile, da, dar vor trece. Procesul de mai sus ar putea dura în jur de 2-3 săptămâni.
Rămâi fermă și caldă!
După minim 6 luni în care simți că are control ziua și totul decurge ok, poți scoate și pampers-ul de
noapte.
Recomand să începi să-i povestești despre meseria de medic. Arată-i cărți despre meserii și explică-i pe
îndelete cât de multe trebuie să știe un medic înainte să ajungă să-și practice meseria.
Jocurile cu instrumente medicale sunt foarte utile, pentru că îl va ajuta să le identifice în cabinetul
doctorului, va ști la ce se folosesc și nu se va speria de ele.
Când urmează să mergeți cu el la pediatru, planifică în avans și creează-i un scenariu real cu ce știi că
urmează să se întâmple: veți sta pe hol la rând, apoi veți intra, îl vei ține în brațe.
Dacă i se vor face analize, o doamnă îi va pune o brățară care îl va strânge puțin, va exista o înțepătură,
apoi sângele va curge.
Fii sinceră cu el! Nu-i spune că nu va durea, dacă știi că îl va durea. Dacă copilul este pregătit și are un
scenariu cât mai real de acasă, va fi mult mai cooperant.
Puteți inventa jocuri lipsite de personaje negative, povești frumoase, vindecătoare, fără a submina relația
copilului cu cadrele medicale.
Încercă mereu să nu îi zdruncini încrederea că spitalul / cabinetul pediatrului este locul din care pleacă
mai bine decât a venit. Medicii sunt oamenii care ne salvează, iar asistentele și infirmierele sunt cele care
au grijă de noi.
E foarte important să știi că programul se potrivește copiilor de la 0 la 99 de ani. Și nu glumesc.
Sigur, fiecare vârstă vine cu specificațiile ei, dar este un program despre relații și despre faptul că fiecare
dintre noi avem aceleași nevoi psihologice de bază: Nevoia de Conectare, Nevoia de Control și Nevoia de
Competență.
Te încurajez să ai răbdare cu tine și să-ți oferi timp. Aprofundând fiecare nevoie psihologică de
bază, vei înțelege care este cauza comportamentelor și vei putea să legi fiecare tehnică din curs de una
dintre cele 3 nevoi.
Gândește acest proces, care până la final te va înzestra cu o mare "trusă de scule". Vei ști ce "unealtă" să
folosești, când, cum să o folosești și care va fi următoarea la rând, dacă prima nu a funcționat
Dacă tabăra este săptămâna viitoare și studiul pentru nota 10 se întâmplă acum, copilul înțelege că dacă
face ce are el de făcut acum primește o recompensă peste o săptămână. Aceasta e clar e mită pe față,
chiar dacă cuvântul „dacă” a fost înlocuit cu „după ce.”
Gândește-te nu atât la cuvinte, cât la intenția din spatele cuvintelor. Ca să funcționeze această tehnică,
condiția este să avem de-a face cu o secvențialitate temporală.
Aceasta este secvența pașilor pe care tu ai stabilit-o, prin regulile pe care le-ai agreat. Doar atunci
funcționează, adică: ”întâi ne spălăm pe mâini, apoi mâncăm”, ”Întâi strângem jucăriile, după care citim
poveste”, ”Întâi ne spălăm pe dinți, după care mergem în pat.”
Tehnica “după ce” este corect aplicată atunci când avem de-a face cu activități secvențiale, adică
activități care se întâmplă una după alta. Încă un exemplu: “Întâi termini cu jucăria asta de jucat, pe care
o pui la loc, după care scoți altceva. Întâi termini ce ai de făcut acum, apoi ieșim afară”. Deci, sunt sarcini
care se întâmplă secvențial. Asta este o condiție importantă.
dată, pentru că a învățat că prin acest comportament există șanse să obțină ceea ce-și dorește
Pasul 3. Corectează comportamentul: “ne-am calmat acum și hai să învățăm ceva din asta
Începând cu 7-8 luni, copilul tău înțelege aproape fiecare cuvânt pe care-l rostești, chiar dacă nu poate
încă verbaliza. Așadar, aceste tehnici pot fi aplicate de la cele mai fragede vârste.
Înțeleg că uneori este obositor și recurgem la metode care funcționează pe termen scurt (cum ar fi mita
și amenințările).
Într-adevăr "pare că funcționează". Însă, ce vom obținem, pe termen lung, sunt efecte adverse pe care
nu ni le dorim.
vor mai exista foarte multe jucării împrăștiate.
Apoi, predarea responsabilității se face treptat, îl poți ajuta pe copilul tău la strânsul jucăriilor, spunându-
i: “Știi, jucăriile sunt responsabilitatea ta. Eu doar te ajut să le strângi pentru că ești încă mic. Pe măsură
ce crești ți le vei putea strânge singur”
vor strânge și mai multe și vei munci și mai mult decât ai munci astăzi. Asta este ceea ce vrei?
Evident că în momentul în care va trebui să le strângă copilul tău nu va fi încântat, dar va înțelege
Dacă refuză în continuare să strângă jucăriile, chiar dacă ai stabilit reguli și ai oferit șansa cooperării, ceea
ce ai de făcut mai departe este să iei măsuri. Diferența dintre pedeapsă și disciplină o vom discuta în cap.
9- Disciplina și consecințele.
Consecințele logice ar putea fi: ”Dacă alegi să nu strângi jucăriile înseamnă că alegi că aceste jucării să nu
mai fie aici mâine pentru că eu le voi pune pe șifonier și mâine nu te vei putea juca cu ele” (ceea ce ai
pus deja în aplicare)
Dacă în continuare nu își va strânge jucăriile poți merge la pasul următor: ”Dacă alegi în continuare să
nu-ți strângi jucăriile înseamnă că nu-ți pasă de ele. Înseamnă că până nu îmi demonstrezi că îți pasă de
ele, alegi să nu primești alte jucării. Asta este ceea ce vrei?”.
Mesajul care va ajunge la copilul tău este: dacă alegi comportamentul înseamnă că alegi și consecința, iar
Păstrează ceea ce faci pentru că faci bine. Ceea ce va aduce rezultate este consecvența în această
abordare și răbdarea. Toate acestea fac parte dintr-un proces de învățare. E despre a preda competențe
și despre implicarea noastră înspre a arată copilului care este comportamentul pe care îl dorim
demonstrat.
Atunci când are tantrumuri, ceea ce poți face este să-i permiți ca nervii să se întâmple, să se supere, da,
are tot dreptul din lume, fără să te enervezi, fără să ridici tonul. Te încurajez să faci abstracție de cei din
jur și să conții starea fiului tău, empatizează cu el. Doar arată-i, ferm și cald că regulile tale rămân în
picioare: “Înțeleg că ai nevoie să descarci nervii ăștia” și atât.
Prin cedare creăm un buton pe care copilul va apăsa de fiecare dată, pentru că a învățat că prin plâns,
nervi, supărări există șanse să obțină ceea ce-și dorește.
Te invit să mergi la Capitolul 5 (Cele mai bune metode pentru obținerea cooperării), la episoadele 3- 21 și
vei afla exact ce să spui și ce să faci pentru a avea un copil cooperant.
Iar, atunci când are tantrumuri sau se supără foarte tare, ce ai de făcut este să permiteți lucrurilor să se
întâmple.
Permite-i să se supere, pentru ca da, are tot dreptul din lume. Fără să te enervezi, fără să ridici tonul. Pur
și simplu arătându-i, ferm și cald, că regulile stabilite rămân în picioare.
vor mai exista foarte multe jucării împrăștiate.
Apoi, predarea responsabilității se face treptat, îl poți ajuta pe copilul tău la strânsul jucăriilor, spunându-
i: “Știi, jucăriile sunt responsabilitatea ta. Eu doar te ajut să le strângi pentru că ești încă mic. Pe măsură
ce crești ți le vei putea strânge singur”
Evident că în momentul în care va trebui să le strângă copilul tău nu va fi încântat, dar va înțelege
Dacă refuză în continuare să strângă jucăriile, chiar dacă ai stabilit reguli și ai oferit șansa cooperării, ceea
ce ai de făcut mai departe este să iei măsuri. Diferența dintre pedeapsă și disciplină o vom discuta în cap.
9- Disciplina și consecințele.
Consecințele logice ar putea fi: ”Dacă alegi să nu strângi jucăriile înseamnă că alegi că aceste jucării să nu
mai fie aici mâine pentru că eu le voi pune pe șifonier și mâine nu te vei putea juca cu ele” (ceea ce ai
pus deja în aplicare)
Dacă în continuare nu își va strânge jucăriile poți merge la pasul următor: ”Dacă alegi în continuare să
nu-ți strângi jucăriile înseamnă că nu-ți pasă de ele. Înseamnă că până nu îmi demonstrezi că îți pasă de
ele, alegi să nu primești alte jucării. Asta este ceea ce vrei?”.
Mesajul care va ajunge la copilul tău este: dacă alegi comportamentul înseamnă că alegi și consecința, iar
Dacă copilul tău nu știe să aleagă și transmite chiar si non - verbal: ”Alege tu pentru mine”, ceea ce avem
de făcut este să o încurajezi să aleagă in mai multe contexte.
Predăm capacitatea, abilitatea, de a lua decizii și de a rezolva probleme per ansamblu.
Fă transparent procesul tău decizional pentru copilul în așa fel încât să-l ajuți să înțeleagă cum se iau
deciziile.
Pe de alta parte, în momentul în care refuză să ia o decizie sau dacă nu duce la îndeplinire ceea ce spune,
ne folosim de planificarea în avans. Adică: ”Mă aștept ca după ce iei această decizie sau faci această
alegere, să o pui în practică. Când mă aștept să văd rezultatul la ceea ce ai spus tu?” Sau “Dacă nu alegi
tu înseamnă că pot să aleg eu pentru tine. Asta e ceea ce vrei?
Nu lăsa lucrurile așa. Este despre autodisciplină noastră. Întoarce-te la reguli, fă follow-up. Vezi ce nu a
funcționat și vezi mai departe ce reguli noi ai de implementat.
Înainte să stabilim o regulă, înainte să avem o cerință este foarte important să ne fie clar nouă de ce
cerem copilului să facă un lucru, de ce ținem morțiș să se întâmple un anumit tip de comportament.
Are mai mare sens să explici fiicei tale de ce e important pentru tine ieșitul afară, și cum o ajută pe ea
treaba asta.Bună, Adnana,
Înainte să stabilim o regulă, înainte să avem o cerință este foarte important să ne fie clar nouă de ce
cerem copilului să facă un lucru, de ce ținem morțiș să se întâmple un anumit tip de comportament.
Are mai mare sens să explici copilului de ce e important pentru tine ieșitul afară, seara și cum îl ajută pe
el treaba asta.
Apoi, înainte să ajungă afară unde într-adevăr s-ar putea ca fiul tău să aibă nevoie de haine groase,
empatizează cu faptul că nu vrea să-și le pună din casă.
Te încurajez să eviți să ai o luptă de putere cu copilul înainte de a ieși din casă, mai cu seamă la această
vârstă.
Ce i-aș spune copilului este că afară este foarte rece și s-ar putea să aibă nevoie de o haină / căciulă care
să-i țină de cald. “O vrei pe asta sau pe asta? Tu alegi!” Eu o pun în geantă și când ajungem afară poți să
ți-o pui tu sau pot să ți-o pun eu.
Transmite copilului foarte clar și cât de des poți acest mesaj: „Este corpul tău, este alegerea ta, tu ai cel
mai bine grijă de tine. Sănătatea ta este a ta și tu ai grija cel mai bine de ea!“
Este o mantră pe care te încurajez să o repeți cât de des poți, încă de la această vârstă și vei învăța despre
ea în capitolul 4. În acest capitol, îți voi vorbi despre cum predăm copiilor noștri responsabilitatea
propriului corp.
Cu cât vei folosi mai des asta cu atât copilul va ști să aibă mai multă grijă de el.
Când ajungeți afară și refuză haina groasă, vine următoarea alegere: “afară poți să stai doar cu haină /
căciulă, dacă alegi să nu le pui pe tine înseamnă că alegi să mergem în casă unde nu e rece. Ce îți
alegi?”Ce poți face este să empatizezi cu sentimentele lui și să-ți faci cunoscute limitele
Reacțiile fiului tău sunt cauzate de dorința de a-și satisface nevoia de control. Copiii simt că în momentul
în care au făcut o alegere, nu mai au alte opțiuni și asta cumva îi bagă într-o stare de panică pentru că
trebuie să-și asume alegerea. Acest lucru este dificil și pentru adulți. De aceea fă-ți cunoscute limitele și
spune-i copilului tău ce urmează să se întâmple după ce a luat o decizie. Întărește-i decizia și fă-l să se
simtă bine cu alegerea făcută.
Deci, în primul rând confirmă alegerea copilului tău, spune-i că a luat o decizie potrivită și spune-i care
este limita ta. Asta înseamnă că îi transmiți fiului tău: “ai luat o decizie, asumați-o!”. Mai exact: “ Dragă
meu, îți stă foarte bine cu salopeta pe care ai ales să porți astăzi. Ești sigur că aceasta rămâne? De îndată
ce ieșim pe ușa înseamnă că ești pregătit să o porți întreaga zi.”
Cu cât limitele sunt mai clare, cu atât variantele în limita conturează cadrul, iar alegerile fiului tău vor
hrăni nevoia de control și autonomie. Hrănindu-i aceste nevoi, descurajezi de fapt refuzurile.
Urania Cremene
Urania Cremene
Expert în Parenting
Bună, Anamaria,
Așa cum știi deja, astfel de reacții sunt cauzate de dorința copilului de a-și satisface Nevoia de
Autonomie.
Ceea ce poți face este să empatizezi sincer cu fiul tău: “Știu că în acest moment te-ai răzgândit sau că îți
dorești să ….”
Folosește iar planificarea în avans: “Îți amintești? Am stabilit că ….”.
Spune-i când va fi următoarea dată când va putea să facă o altă alegere: “astăzi facem cum am stabilit,
iar maine vei putea să alegi din nou”
Asigură-te că planul stabilit și comunicat dinainte este pus în practică.
Cam așa îi ajutăm pe copiii noștri să-și asume deciziile.
Așa este, Lavinia.
Când oferi, 2-3 opțiuni, în limită și termini cu “Tu alegi!”, mesajul care ajunge la copil este: “Eu părintele,
sunt dispus să-mi împart controlul cu tine, copilul meu. Uite ce este important pentru mine și uite ce
variante îți ofer ție. Cum facem în așa fel încât să obținem cât mai mult, fiecare, de fiecare dată?”
Bună, Ștefania,
Pentru ca regulile să funcționeze, e nevoie să te ții de ele, chiar dacă el negociază, cere, plânge sau se
supără pe tine.
În momentul în care timpul s-a terminat, empatizează: „Timpul s-a terminat, televizorul va trebui închis.
Știu că vrei să te mai uiți la televizor. E distractiv, așa-i? Te vei putea uita la televizor din nou diseară sau
mâine”.
Ceea ce poți face este să-i permiți ca nervii să se întâmple, fără sa te enervezi, fără să ridici tonul. Doar
arată-i, ferm și cald că regulile tale raman în picioare.
Tu ești la "volanul" mașinii voastre, deci tu ai controlul. Dacă îi oferi când îți cere, abandonezi. Și creezi
brese, pe care le va lărgi și totul devine negociere.
Bună, Georgiana,
Într-adevăr, sunt mai dificile de gestionat momentele de despărțire cu copiii care au o nevoie mare de
conectare. Părintele, cu o bună intenție și cu dorința de a nu a mai supune copilul unei suferințe
consideră că e mai simplu sau e mai bine să plece pe ascuns.
Ce se întâmplă de fapt, cu adevărat, este că copilului tocmai i s-a rupt încrederea. El se aștepta ca tatăl lui
să fie în casă, acolo unde l-a lăsat și acum nu mai este. Copilul se simte părăsit, sună dureros, dar asta
simte.
Din acest motiv, comunică cu al tău copil, folosește tehnica pe care deja ai învățat-o, planificarea în
avans. Anticipează.
Spune-i copilului tău exact ceea ce se va întâmpla. Spune-i că tatăl lui va pleca, cât timp va pleca, când se
va întoarce, unde se va duce, ce face acolo, cu cine rămâne el în timpul acesta și spune-i când se va
întoarce. Și... ține-te de cuvânt!
Atunci când copilul știe, pentru că tu sau tatăl lui i-ați spus, că are șanse să-și ia la revedere, că știe ce se
va întâmpla și când se va întoarce, chiar dacă suferă, încrederea lui în voi se va clădi încet, încet.
La un moment dat va ști că atunci când îi spui „ tati se întoarce”, chiar așa va fi.
Ar putea fi util, pentru fiul tău să faci această despărțire treptat. Adică, tatăl lui să plece din casă, mai
întăi, 5 minute și să-i spună copilului că pleacă 5 minute, se duce până la parter să ia ceva de la mașină și
se întoarce.
În momentul în care s-a întors după 5 minute, îl în brațe: „Mulțumesc că m-ai așteptat! Uite, m-am întors
așa cum ți-am promis, după 5 minute.”
Păstrează 5 minute până când vezi că poate aștepta 5 minute fără să se întâmple nimic, fără să sufere,
fără să plângă, dându-i drumul pur și simplu și știind că tatăl lui se va întoarce.
Apoi mărește intervalul: 10 minute, 15 minute, o oră. În funcție de siguranța pe care el o percepe în
relația cu tine și în cadrul familial, fiecare etapă poate dura câteva zile.
Mai apoi, poate să plece 4 ore, poate să plece și o zi întreagă dacă serviciul său necesită acest lucru.
Deci, nu păcăliți copilul și nu plecați pe ascuns!
Bună, Smaranda,
Un copil poate avea numeroase motive pentru care să refuze să i se taie unghiile. Poate fi teamă de
foarfecă sau poate nu îi place să vadă un instrument care îi taie o părticică din corp. Este foarte
important să te uiți la situație din perspectiva copilului, să ai răbdare și să îi validezi temerile, dacă există.
Joaca poate fi o metodă inedită de a-l ajuta să treacă peste această etapă.
Îți recomand un joc. El se numește “Opreşte-te şi pleacă”.
Îl întrebi fiul tău dacă vrea să vă jucaţi împreună “Opreşte-te şi pleacă”, iei forfecuţa în mână, te
îndepărtezi de el câţiva paşi şi îi spui: "eu vin acum cu această forfecuţa să îţi scurtez unghiile, dar tu
decizi când şi cum o facem, pentru că ne vom juca întruna. Când tu îmi spui “start”, mă apropii de tine,
când tu îmi spui “stop”, mă opresc!
Apoi îmi spui iar “start” când să vin spre tine, şi iar “stop” când vrei să îngheţ în poziţia în care eram.
Dacă trec prea multe secunde şi nu îmi spui “start”, am eu voie să fac asta. În schimb, va fi musai să mă
opresc când tu vei spune iarăşi “stop”.
Şi încă ceva, eu nu am voie să fac mai mult de un pas mic către tine, iar tu nu ai voie să spui stop de mai
multe ori la rând”.
Acest joc îi satisface fiului tău Nevoia de Control pentru că nu este forţat. Iar, faptul că te opreşti la auzul
cuvântului "stop" îi va spori celui mic încrederea. El va decide când este momentul să îi tai unghiile şi cât
va dura întreaga opBună, Georgiana,
În primul rând, felicitări pentru ceea ce faci și pentru dorința ta de a oferi dragoste și cămin unui copil
care are nevoie să simtă cu adevărat ce înseamnă ”acasă”.
Primul pas este să planifici în avans: „Uite, după ce ne luăm prânzul și ne jucăm puțin, îți citesc povestea,
te așezi în pat, iar eu rămân lângă tine până când vei adormi. După ce adormi, eu mă voi duce să fac x
lucru în bucătărie, ok? Și când te trezești sau când mă strigi voi veni la tine”.
Înainte de somn este foarte importantă o doză de conectare intenționată cu fiul tău, adică alocă 5-10-20
de minute pentru a face ceva ce vrea și îi place lui în timp ce tu îi oferi toată atenția și iubirea ta.
În momentul în care fiul tău se trezește și plânge, tu ai oportunitatea să îl asculți.
Când asculți cu atenție, cu căldură și iubire îi transmiți fiului tău că e în siguranță, nu e singur, cineva are
grijă de el, iar tu vei fi acolo când se va trezi.
Ascultarea emoțiilor îi ajută pe copii să se elibereze ei înșiși de frici, frustrări și alte stări emoționale
acumulate în creier și să se simtă mai puternici, mai încrezători, mai iubitori și mai dispuși să coopereze.
Când plânge și vrea în brațe, fă asta pentru el. Lasă-l să plângă în brațele tale și ascută-l vreo 10 minute.
După ce se calmează, reamintește-i că îl vei așeza în pătuț.
Dacă începe să plângă din nou, repetă calm și blând că este în regulă, este în siguranță. Ia-l din nou în
brațe, ascultă-l, spune-i că îl iubești, că îți place de el, că vei fi acolo când se trezește și că vei veni imediat
ce te cheamă, calmează-l, așează-l din nou în pătuțul lui.
Cu empatie, amintește-i ce se va întâmpla: „Întâi tu adormi, după care eu mă duc în bucătărie”, astfel el
va înțelege că nu pleci în altă parte, nu ai ieșit din casă și va ști că nu este părăsit. Pur și simplu i-ai spus:
„Tu dormi în patul tău, eu sunt dincolo și fac x lucru”.
Vor fi câteva amiezi care vor decurge similar.
Folosește-te de această tranziție ca de o oportunitate de a vă întări relația, de a-l asigura încă o dată că
vei fi mereu acolo pentru el și că îl vei iubi mereu.
Este posibil ca rana de abandon să fie extrem de adâncă în cazul lui. E foarte posibil să dureze foarte mult
timp până va reuși să depășească această teamă.
Empatizează cu el și spune-i că-i înțelegi această teamă de a fi părăsit și să-i promiți, dacă știi că asta se
va întâmpla, că tu nu vei pleca niciodată, că îl vei iubi necondiționat și că te vei întoarce după el de
oriunde.
Oferă-i iubire necondiționată, răBună, Alexandra,
De fiecare dată când fiul tău va deranja, va adopta comportamente negative, să știi că în spate este
nevoia de conectare care se cere satisfăcută.
Mai exact, atenția negativă este tot atenție și, din păcate, în general în societatea noastră
comportamentele bune sunt mult mai puțin evidențiate decât cele negative. Concret: educatoarea nu
scoate în evidență comportamentele cooperante, nu le apreciază, ci critică doar pe cele care derapează.
Aceasta este o abordare clasică a cadrelor didactice (și a părinților, deopotrivă). Ce învață copiii din asta?
Dacă vreau să atrag atenția, să fiu băgat în seamă, să mă aprecieze ceilalți, trebuie să adopt
comportamente negative.
Vei învăța în detaliu ce să faci cu astfel de comportamente, în capitolele 7 și 8. Din păcate, ceea ce se
întâmplă la grădinița nu este teritoriul tău. Cadrele didactice "pârăsc" copiii părinților și le cer să "facă
ceva cu acest comportament", când de fapt este responsabilitatea lor să-l gestioneze corect.
Ca idee principală, concentreaza-te mai mult pe satisfacerea nevoii lui de conectare/relaționare, pe stima
lui de sine (capitolul 2) și scoate în evidență (vânează!) lucrurile bine pe care le face, comportamentele
pozitive. De multe ori, copiii se comporta așa pentru că se simt prea mult criticațiDin punctul meu de
vedere, această metodă crește importanța gadgetului, în ochii copilului.
Televizorul, gadgetul, desenele animate ar trebui să existe pur și simplu, evident cu limita specifică
vârstei.
Nu restricționa accesul la timpul de joc atunci când copilul tău se comportă așa cum nu-ți place și nici nu
i le oferi ca recompensă, oferindu-i mai mult timp atunci cand se comporta bine.
Recompensarea cu telefonul e mai degrabă o metodă care să controleze comportamentul copilului,

decât să încurajeze învățarea și dezvoltarea in copil. Are un efect contrar pentru că sabotează învățarea
pe baza consecințelor și obstrucționează capacitatea de asumare a responsabilității.Da, se referă inclusiv
la jocul preferat.
Referitor la limite și reguli atunci când copilul rămâne cu bunicii, gândiți împreună, tu cu bunicii și faceți
un plan despre cum să gestionați aceste probleme.
Aveți de crescut împreună un copil și atâta vreme cât voi reușiți să faceți echipă, lucrurile se schimbă
mult mai ușor, iar armonia între toți membrii familiei se îmbunătățește.
Plecați de la un fond comun: „Nu e despre mine, e despre cum să facem noi, împreună. Avem de crescut
un copil.”
Capitolul 9 (Disciplina și consecințele),episoadele 18-27 te vor ajuta să înveți cum să formulezi consecințe
logice pentru a schimba comportamentele negative.
Bună, Ana Maria,
Neputința noastră, ne facem să ne simțim vinovați și să descarcăm aceste sentimente pe copiii noștri.
Nu putem descărca pe umerii unui copil responsabilitatea de a se opri sau a se autocontrola.
Treaba noastră, a părinților, este să ne creștem copiii în așa fel încât să poată lua deciziile sănătoase
pentru ei când le vor putea lua. Dar până atunci noi stabilim limitele, luăm noi decizii sănătoase pentru
ei.
Ce ai de făcut în primul rând este să te asiguri că vei cumpăra în casă doar acele alimente echilibrate și să
oferi alternative de dulciuri mai sănătoase: prăjitură de mere, fructe uscate etc.
Perioada 0-3 ani, este cea mai importantă perioadă din viața unui copil și momentele în care se petrec
cele mai multe acumulări de informații.
Învățarea accelerată în aceasta perioada se întâmplă în termeni de cauza-efect: “Când arunc mâncarea,
ea cade. Dar oare va cădea de fiecare dată?”
Asta înseamnă că un copil va arunca obiectele sau mancarea de pe masă de zeci de ori: ”Ia să văd!
Jucăria cade de fiecare data? Ce interesant, se pare că și morcovul din ciorbă cade”.
Cel mai probabil se va opri după ce va verifică temeinic ce se întâmplă cu jucăriile și celelalte obiecte,
după ce le va arunca de la distanțe diferite.
Modifică mediul până copilul crește.
Punem protecții la prize, aragaz, protecții la ușă, mutăm obiectele valoroase sau periculoase sus pe
sifonier pană trece această perioadă.
In rest, păstrează ceea ce faci deja pentru că faci bine.
Mai târziu, când învață să meargă, poți stabili niște reguli simple care să te ajute în relația cu el: “cine
împrăștie, trebuie să adune, cine varsă trebuie să șteargă; cine scapă, trebuie să ridice”.
Încet- incet, el va învață să-și asume comportamentele și asta e un lucru foarte important.
În momentul în care copiii nu mai prezintă interes pentru materie, pentru școală, pentru un anumit
profesor, ce se întâmplă este că se pune lupa pe comportamentul lui negativ.
Cu cât un copil se comportă mai negativ, din punctul nostru de vedere, cu atât i se atrage mai des atenția
cu privire la acest comportament negativ.
Încet-încet, copilul își pune eticheta de “ești rău”, “ești neatent”, “deranjezi mereu ora”. Iar acest “mereu”
devine parte a identității lui: “a deci eu mereu deranjez ora, o s-o deranjez mereu”, “aa, eu sunt obraznic,
voi fi obraznic!”
Pe ce pui lupa aia crește!
Asta este marea problemă a copiilor care încep să o ia pe pantă descendentă, la școală.
Devin “problemă” tocmai pentru să li se scoate în evidență acest comportament negativ versus să li se
scoată în evidență punctele lor de peste medie și să i se aprecieze plusurile și ce face bine.
Este contraintuitiv, ca atunci când un copil se comportă obraznic, noi părinții și profesorii, deopotrivă, să
ne concentrăm pe plusurile copilului și să căutăm să-l implicăm și să-i cerem părerea și să-l invităm să ia
decizii.
Ce ne vine să facem este să scoatem în evidență comportamentul negativ, să punem și mai multă
presiune, să amenințăm, să pedepsim chiar, iar asta ne duce pe o pantă foarte greu de urcat înapoi.
Pune lupa pe punctele pozitive, nu pe cele negative.
În spatele fiecărui refuz de cooperare din partea copilului este Nevoia de Control nesatisfăcută. În
momentul în care copilul tău refuză cooperarea, o face pentru că vrea să obțină controlul.
Apoi, de fiecare dată când tu îi ceri ceva copilului tău și el refuză cooperarea, empatizează pentru că
astfel satisfaci Nevoia de Conectare a copilului care se simte auzit, ascultat.
Bună, Elena,
Oferă-i copilului tău explicații pentru că are mare sens să-i spui exact ce i se întâmplă. Povestește-i prin
ce trece corpul lui. Desenează bacteriile și virușii și spune-i ce fac aceștia în corpul lui și la ce ne ajută să
avem nasul curat pe interior și medicamentele, de exemplu. Arată-i-le, spune-i cum au fost inventate,
povestește-i mult despre toate aceste lucruri.
În momentul în care îi povestești tot ceea ce urmează să se întâmple, asta îi satisface nevoia de control
pentru că va înțelege că este și alegerea lui tot ceea ce i se întâmplă. Spune-i de fiecare dată: “ E corpul
tău. E sănătatea ta, tu știi cum să ai grijă de tine cel mai bine. Nu-i așa că vrei să te simți bine? Dacă alegi
să refuzi să curăț nasul e posibil să te simți mult mai rău decât acum și nu-ți dorești asta”. Fii sinceră cu
el, empatizează: “știu că nu e tocmai plăcut acest gest pentru tine, dar uite cum te ajută.
Sper că toate aceste informații sa te ajute să te înarmezi cu multă răbdare și cu planificare, în așa fel încât
să obții cooperarea copilului tău și să folosești forța că ultima soluție.
În condițiile în care copilul tău nu simte că poate să ia decizii, nu poate să facă alegeri și nu simte că este
sursa propriilor acțiuni, comportamentul lui devine îndărătnic.
Ca să-și hrănească această Nevoie de Control, ceea ce face este să refuze cooperarea.
Păstrează că oferi opțiuni, în limită și termini cu “Tu alegi!”. Mesajul care ajunge la copil este: “Eu
părintele, sunt dispus să-mi împart controlul cu tine, copilul meu. Uite ce este important pentru mine și
uite ce variante îți ofer ție. Cum facem în așa fel încât să obținem cât mai mult, fiecare, de fiecare dată?”.
Așadar, empatizează în continuare cu el când refuză să-i schimbi pampersul și oferă-i alternative în
limitele tale.
Este doar o etapă care are nevoie de multă răbdare și empatie!
Trebuie să fii perseverentă și consecventă în acest tip de abordare până vei vedea rezultatele pe care le
dorești.
Bună, Steluța,
Sigur ca da, copiii învață în termeni de cauza-efect, iar consecințele naturale ajută în procesul de
învățare.
Insă, menționez ca la vârste mai mici, copiii nu sunt capabili să perceapă riscurile la care se expun, iar
siguranța copilului este responsabilitatea adulților care îl îngrijesc.
In concluzie, nu lăsăm să se întâmple consecințele naturale care pot expune copilul la vătămari corporale
sau pericole de moarte.Urania Cremene
Urania Cremene
Bună, Diana,
Bun venit în program! Îți mulțumesc că te-ai alăturat comunității All About Parenting!
În primul rând aș vrea să știi că toată metodologia din acest program are nevoie de timp pentru a putea fi
parcursă, pusă în aplicare și asumată.
Din acest motiv, îți recomand să iei programul pas cu pas și să te înarmezi cu multă răbdare până la final
când vei avea întreg puzzle-ul pus “pe masă” și vei vedea că va fi mult mai ușor să faci conexiunile și să
folosești tehnicile potrivite în diferitele contexte.
La vârsta adolescenței, între 15-18 ani, relația cu părinții poate deveni tensionată pentru că influența pe
care grupul de prienteni o are devine din ce în ce mai mare. Nevoia principala pe care o au copiii la
această vârstă este cea de control care se manifestă prin dorința de a fi independenți, autonomi.
O tehnică ce ar ajuta pe termen lung este să îți întrebi copilul despre consecințe, practic să-l ajuți să
gândească viitorul: "Dacă mergi la amicul tău acasă și se întâmplă asta, ce poți face?" Această tehnică te
va ajuta foarte mult, nu neapărat doar în obținerea cooperării, dar și în creșterea responsabilității fiicei
tale și a asumării consecințelor pentru alegerile și deciziile pe care le ia. De fiecare dată când fiica ta va
manifestă o cerință, ai putea să o pui în fața unei consecințe. Astfel, va învață să gândească pentru ea cea
mai bună, cea mai eficientă și mai corectă decizie pe care o poate lua. Pe termen lung, această tehnică te
va ajuta și pe tine să îi oferi încrederea de care are nevoie hrănindu-i astfel autonomia, știind că fiica ta e
capabilă să fie responsabilă pentru faptele ei.
Dacă răspunsul tău este NU în această situație, îți recomand să-i oferi o alternativă. Alternativă pe care o
propui copilului tău este despre când poate face acel lucru, în ce condiții, cu cine sau unde. De exemplu,
să organizeze această seară cu prietenii ei la voi acasă (dacă spațiul îți permite).
Bună, Alina,
În capitolul 5- Cele mai bune metode pentru obținerea cooperării, ai acces la toate tehnicile care hrănesc
Nevoia de Control astfel încât să descurajezi refuzurile.
În primul rând, folosește-te de empatie pentru că ea satisface Nevoia de Conectare și umple rezervorul
de iubire a copilului. În al doilea rând, hrănește constant Nevoia de Autonomie pentru că astfel vei
preveni refuzurile care urmează.
Ceea ce ajută cu adevărat este o rutina cât mai fixă de somn pentru că îl ajută pe copil să anticipeze pasul
următor și astfel obții mai ușor cooperarea.
După ce rutinele au fost stabilite, te încurajez să le faci vizuale, clare pentru copil.
Mai exact, realizează un chart cu rutina de seară: 1. strângi jucăriile; 2: mâncăm cina; 3. te schimbi în
pijamale; 4. speli dinții; 5. Citim o poveste; 6. Umplem rezervorul de iubire (îmbrățișări, pupici); 7.
Noapte bună!
Dacă în acest grafic așezi fotografiile copilului tău, este cu atât mai distractiv. În timp copilul va face exact
aceste lucruri, în exact această ordine, fără să mai insiști de fiecare dată.
Cu cât copilul e mai mic, cu atât acceptă limita mai repede. De regulă, 3 săptămâni, o lună sunt suficiente
pentru ca regula să devină regulă, precum legile devin legi.
Fii consecventă! Este greu, pentru că vor exista unele zile când vei vrea cu adevărat sa cedezi – însă dacă
o faci, întregul proces va dura mai mult.
Bună, Oana,
Am mai răspuns la o situație asemănătoare.

Într-adevăr, astfel de reacții sunt cauzate de dorința fiicei tale de a-și satisface Nevoia de Control.
Mă voi repeta, ceea ce poți face în astfel de momente este să empatizezi cu ea: “Știu că acum ți-ai fi dorit
să încălzești tu mâncarea, dar am încălzit-o eu. Vei avea șansa să faci tu acest lucru diseară la cină.”
În concluzie, îi spui când va fi următoarea dată când va putea să facă ceea ce ea își dorește. Cam așa o
poți ajuta să devină tolerantă la frustrare.
Bună, Oana,
În condițiile în care copilul tău nu simte că poate să ia decizii, nu poate să facă alegeri și nu simte că este
sursa propriilor acțiuni, comportamentul lui devine îndărătnic.
Ca să-și hrănească această Nevoie de Control, ceea ce face este să refuze cooperarea.
Când oferi, 2-3 opțiuni, în limită și termini cu “Tu alegi!”, mesajul care ajunge la copil este: “Eu părintele,
sunt dispus să-mi împart controlul cu tine, copilul meu. Uite ce este important pentru mine și uite ce
variante îți ofer ție. Cum facem în așa fel încât să obținem cât mai mult, fiecare, de fiecare dată?”.
Așadar, empatizează cu el când refuză să-i schimbi pampersul și oferă-i alternative în limitele tale:
“Înțeleg că nu e deloc plăcut pentru tine să-ți schimb pampersul. Știi, pampersul este murdar și s-ar
putea să te iriți și nu vrei asta. Îl dai tu jos sau îl dau eu? Vrei să te curaț cu șervețele umede sau să te
spăl? Vrei să te dau cu crema asta sau fără cremă? Tu alegi!”
Pasul 2 este să empatizezi și să-l ajuți să-și gestioneze mai bine emoțiile. Îi spui doar că înțelegi că este
nervos, că-l înțelegi că și-a pierdut controlul și te oprești aici. Pe unii copiii îi calmează să stea în brațe, pe
Pasul 3. Corectează comportamentul: “ne-am calmat acum și hai să învățăm ceva din asta
Bună, Diana,
Învățarea accelerată în aceasta perioadă (1-3 ani) se întâmplă în termeni de cauza-efect: “Când arunc
jucăriile, ele cad? Dar oare vor cădea de fiecare dată?”
Fiul tău este un copil cu o Nevoie de Competență mare. Asta înseamnă că va arunca jucăriile, obiectele
sau mancarea de pe masă de zeci de ori. Cel mai probabil se va opri după ce va verifică temeinic ce se
întâmplă cu jucăriile și celelalte obiecte, după ce le va arunca de la distanțe diferite.
Păstrează fermitatea și căldură și arată-i ce și cum poate să facă diferit. E despre a preda competențe și
despre implicarea noastră înspre a arată copilului care este comportamentul pe care îl dorim
demonstrat. E cu multă răbdare!
Bună, Geanina,
multe ori stabilim limite, după care cedăm. Astfel, creăm un buton pe care copilul va apăsa de fiecare
Pasul 2 este să empatizezi și să-l ajuți să-și gestioneze mai bine emoțiile. Îi spui doar că înțelegi că este
nervos, că-l înțelegi că și-a pierdut controlul și te oprești aici. Pe unii copiii îi calmează să stea în brațe, pe
acă îți este dificil să pleci din camera respectivă, în loc să pedepsim “limbajul neadecvat”, părintele
echilibrat arată empatie pentru sentimentele copilului: “Înțeleg că acum ești foarte furios. Ceva din
comportamentul meu te-a deranjat, motiv pentru că îmi vorbești pe acest ton. Te ințeleg. Data viitoare
vreau să-mi spui ce te deranjează fără să folosești cuvintele acelea jignitoare”.
În felul acesta îl inviți pe copil să-și exprime refuzurile, nemulțumirea în forme adecvate social.
Când copiii încep să folosească cuvinte să exprime ceea ce simt, devin mai puțin victime ale propriilor
impulsuri. Unui copil îi este mult mai ușor să se conformeze, când știe cel puțin ca înțelegi ce simte.
nțeleg că uneori este extrem de obositor să duci o luptă de putere cu copilul tău și recurgem la metode
care funcționează pe termen scurt (cum ar fi recompensa, mita și amenințările).
Într-adevăr "pare că funcționează". Doar că efectele sunt exact acestea: copilul nu mai cooperează,
pentru că nevoia de autonomie nu i-a fost satisfacută.
Contravoința copilului crește considerabil când atașamentul față de părinți se diminuează și descrește pe
masură ce legătura de atașament se îmbunătățește.
Este mult mai puțin probabil pentru un copil să se opună cuiva pe a cărui apropiere și contact pune mare
preț decât cuiva cu care nu se înțelege. Din acest motiv, conectarea este primul pas. Într-o stare
conectată, copilul este mult mai dispus să te audă și să-și schimbe comportamentul sau să învețe ceva
din situația respectivă.
Pedepsirea cu luatul telefonului e mai degrabă o metodă care să controleze comportamentul copilului,
decât să încurajeze învățarea și dezvoltarea în copil. Are un efect contrar pentru că sabotează învățarea
pe baza consecințelor și obstrucționează capacitatea de asumare a responsabilității.
Cooperarea vine în contextul limitelor, care satisfac în același timp nevoia de autonomie. Fermitate cu
căldură, mai exact.
Georgiana,
O întrebare foarte bună!
Există nenumărate studii care susțin că un copil nu ar trebui să primească mai mult de 10 minute pe an
de învățământ. Adică, 10 minute în clasa I, 20 minute pentru clasa a II-a și tot așa ….
Fiul tău este în clasa a III-a, asta înseamnă o medie de 30 de minute de teme pe zi.
Dacă fiul tău se simte copleșit de volumul temelor, ceea ce e nevoie să faci este să iei măsuri și să discuți
cu învățătoarea pentru că nu e în regulă să se adune câteva ore bune de teme pe o singură zi.
Îți propun să discuți empatic si cu părinții copiilor din aceeași clasă, iar apoi, împreună, discutați cu
învățătoarea și găsiți un interval de timp realist în care copiii să-și facă temele
Bună, Iuliana,
Așa este, resursa cea mai importantă pentru care poate apărea rivalitatea frați este iubirea, mai exact
timpul sau atenția pe care părinții o acordă fiecărui copil în parte.
Ceea ce poți face este să te uiți la nevoile copiilor tăi
și să încurajezi unicitatea fiecăruia, explicându-le că satisfaci nevoi, nu dorințe. Mai mult decât atât,
încurajează-i să lucreze în echipă, să se ajute unul pe celălalt și să respecte ritmul personal al fiecăruia.
Un alt element important de înțeles și ceva ce ar trebui să te scuture de un eventual sentiment de

vinovăție pe care l-ai avea este faptul că nu luăm ceva de la un copil și trebuie să dăm acest ceva celui
de-al doilea. Dacă vom lua ceva, acel ceva nu va fi iubirea sau educația pentru că acestea se vor adăuga.
Atât noi oamenii, dar mai cu seamă copiii credem că iubirea este ceva ce se termină, că iubirea este ca
un sac, ca o cutie, care are pereți undeva și luăm bucăți din această iubire, împărțim bucățile oamenilor
pe care îi întâlnim în viața noastră, copii sau adulți sau membri ai familiei și gata, se termină iubirea. Și nu
e deloc așa. Iubirea nu se termină niciodată și putem iubi ori cât de mulți oameni în viața noastră, mai
ales copiii, în feluri diferite pentru că sunt foarte diferiți și în felul acela unic care te duce la nivelul
următor.
Bună, Dorina,
Înțeleg că vrei să știi cum să gestionezi refuzul fetiței tale de a primi feedback.
Cu bună intenție, ce facem noi este că mergem spre copiii noștri și le spunem de sus în jos: ”Hai că-ți
spun cum e corect. Uită-te la mine și după aia o să înveți!”
Asta nu satisface deloc Nevoia de Conectare deoarece copilul nu poate să se simtă conectat, văzut,
valorizat.
Spune-i în schimb: “Am o sugestie despre cum să faci astfel încât data viitoare să-ți iasă mai bine. Vrei să
o auzi?”
Dacă vrea e perfect. Dacă refuză, spune-i așa: “E ok, e decizia ta dacă vrei să primești informație nouă
sau nu. Când ești pregătită, eu am o sugestie care s-ar putea să te ajute”.
Recomandarea este să ceri voie să oferi feedback pentru că astfel hrănești atât Nevoia de Competență,
cât și Nevoia de Control.
In plus, apreciază eforturile depuse în procesul de învățare, nu doar reușitele pentru că astfel satisfaci
Nevoia de Conectare.Amânarea / refuzul de a face temele se întâmplă atunci când Nevoia de
Competență nu este suficient satisfăcută.
Soluția este în a comunica diferit astfel încât să stârnim motivația optimă a copilului și să-l ajutăm să
devină competent (Capitolul 3- Stima de sine și motivația optimă).
În primă fază, leagă unul din lucrurile pe care le face cu drag la școală de realizarea temelor. De exemplu:
un copil care iubește muzica poate combina muzica cu făcutul de teme.
Construiește pe triunghiul competenței (Capitolul 4- Un copil competent este un copil responsabil).

Asigură-te că știe să-și facă temele, că poate să și le facă și lucrează la motivația internă. Dacă unul din
cele 3 puncte ale triunghiului “Stiu - Pot- Vreau” nu este atins, va amâna tot timpul pentru că i se pare un
“elefant” prea mare de înghițit.
Dacă este depășit de complexitatea acestora, tu ca părinte este necesar să-l ajuți să se întoarcă la a zidi
din nou acele “cărămizi” care nu stau bine. Vezi ce informații nu au ajuns și explică-le diferit copilului tău
prin mecanisme prin care să le poată înțelege.
Invățarea este o Nevoie Psihologică de Bază. Așadar, orice copil este motivat să învețe, iar misiunea
părintelui este de a observa acele domenii pentru care copilul prezintă interes. Recomand să susții
zonele lui de peste medie, chiar dacă nu fac parte din curricula școlară.
In concluzie, ceea ce poți face:
Pasul 1. Stabilește o relație cu copilul tău și fii cu adevărat interesată de acele activități pe care el le
preferă. Descoperă de ce îi plac atât de mult!
Pasul 2. Stabilește rutine care să-l ajute să-și ducă acțiunile și comportamentele în zona motivației
aliniate.
De exemplu, dacă vrei să citească, organizați o dată pe săptămâna ora de lectură, în care voi toți veți citi.
Cu cât veți fi mai consecvenți cu această rutină, cu atât copilul își va asuma acest comportament
(inconștient).
Pasul 3. Leagă acțiunea care nu îi face plăcere de un scop mai înalt, de un principiu, de o valoare: dacă se
descurcă bine la școală, dacă își face temele, dacă obține niște note mai mari acum, dacă va intra la un
liceu mai bun, întreaga lui viață se va schimba prin prisma faptului că va avea de unde să aleagă.
”Înveți pentru tine, nu pentru mine. Înveți pentru cunoaștere, nu înveți pentru note. Învață pentru că
astfel vei fi mai liber, asta înseamnă că cu cât vei învăța mai mult, cu atât vei ști mai multe, cu atât vei
deveni mai valoros și tu vei alege școala unde te duci, tu vei alege ce meserie vei avea, tu alegi dacă te
angajezi sau devii antreprenor. În concluzie, cu cât înveți mai mult, cu atât libertatea ta crește.”
acă fiul tău se simte copleșit de volumul temelor, ceea ce e nevoie să faci este să iei măsuri și să discuți
cu cadrele didactice pentru că din păcate aceste teme se adună.
Îți propun să discuți empatic între voi părinții copiilor din aceeași clasă, iar apoi, împreună, discutați cu
cadrele didactice și găsiți un interval de timp realist în care copiii să-și facă temele. Asta înseamnă,
maxim 2 ore pe zi.
Dacă este depășit de complexitatea acestora, tu ca părinte este necesar să-l ajuți să se întoarcă la a zidi
din nou acele “cărămizi” care nu stau bine. Vezi ce informații nu au ajuns și explică-le diferit copilului tău
prin mecanisme prin care să le poată înțelege.
Apoi, pauzele au un rol important, așadar ajută-l pe fiul tău să se ridice și să se joace, să se miște pentru
că altfel îți pierde concentrarea, focusul, energia și va dedica și mai mult timp făcutului de temBună,
Ioana,
Cred că un sistem de învățământ este format din oamenii care îl aplică. Există școli/grădinițe de stat cu
educatoare excepționale așa cum sunt școli/grădinițe private cu educatoare care ar fi trebuit să facă
orice altceva în afară de acea meserie.
Este adevărat că un sistem sau altul creează un context diferit în privința numărului de copii din grupă,
tipul de activități, materialele folosite și da, este important să înțelegem cum se aliniază toate acestea cu
copilul nostru.
Eu cred în puterea dascălului care poate face o diferență majoră indiferent de metodologie sau
ownership. Dacă, de exemplu, metodologia Montessori se aliniază valorilor tale, iar învățătoarea
răspunde criteriilor care contează pentru tine, înseamnă că ai găsit școala potrivită și poți merge mai
departe cu această alegere.
Îți recomand să mergi să vizitezi școala care crezi că te interesează, să pui întrebările relevante care te
vor ajuta să decizi dacă este sistemul care se potrivește fiicei tale, uitându-te la următorii pași pe care îi
vezi în educația leiui, tipul de școală pe care vrei să o urmeze și modul în care aceasta va ajuta în acest
sens.
Dacă ai avea posibilitatea, poți chiar să ai o discuție deschisă și amiabilă cu posibilele cadre didactice, în
care să le spui care sunt lucrurile importante pentru tine, abordările și așteptările tale cu privire la
educația pe care ți-o dorești pentru copilul tău și să vă aliniați punctele de vedere cu privire la valori și
metodele de educație.
Mai apoi, cred că dincolo de nevoia noastră de comunicare cu un cadru didactic (care este firească și
pertinentă), contează cel mai mult cum se simte copilul la școală, și dacă el are chimie cu cadrul didactic.
Dacă simți că progresează, că învață lucruri noi, că interacționează frumos, că merge cu drag și
povestește unele lucruri cu entuziasm, dacă aceste lucruri se întâmplă, eu într-o situație similară aș alege
să păstrez acel mediu.
Sper că am ajutat..Așează învățarea în primele 5 valori ale familiei.
Dacă acest cuvânt “învățare” face parte din viața voastră în fiecare zi, încet-încet fiica ta va primi de la voi
exact această valoare, de a învăța.
Mai exact, transmite-i: ”Înveți pentru tine, nu pentru mine. Înveți pentru cunoaștere, nu înveți pentru
note. Învață pentru că astfel vei fi mai liberă, asta înseamnă că cu cât vei învăța mai mult, cu atât vei ști
mai multe, cu atât vei deveni mai valoroasă.”
Acestea sunt câteva convingeri care ar trebui sculptate în fiecare celulă a noastră, prin urmare spune-i-le
fiicei tale.
Spune-i că înveți atunci când te uiți la un film, că înveți atunci când citești o carte, înveți atunci când vezi
un documentar, înveți atunci când ai un eșec etc. Folosește cuvântul “învățare” cât de mult poți, în
fiecare zi și așează mereu cărțile la vedere.
Motivația la un copil de 7 ani este încă legată de distracție. E important să se simtă bine atunci când
învață sau își face temele. Leagă învățarea de activități care îi plac mult.
De exemplu: dacă îi place să deseneze, încurajează-o să-și deseneze temele, să facă schițe sau orice ar
ajuta să-și gestioneze mai ușor temele sau cunoștințele
un venit în program! Cu siguranță este o decizie bună și sunt convinsă că vei găsi informații valoroase
care să te ajute să clădești o relație echilibrată cu copilul tău.
Conectarea este cheia. Pe măsură ce copiii noștri cresc, uităm să-i cucerim, să-i “curtăm”, uităm să le
spunem “te iubesc pur și simplu!” sau “Mă bucur că ești în viața mea!”
Te încurajez, înainte de toate să lucrezi cu toate forțele la relația dintre voi. Niciodată nu este prea târziu.
De asemnea, fii cu adevărat interesată de pasiunile lui chiar, dacă încă nu le înțelegi.
Întregul program All About Parenting vine cu o serie de tehnici care să ne ajute să lucrăm la Stima de
Sine a copilului, la felul în care cooperează, la cum stă pe propriile-i picioare, la cum ia decizii, cum
rezolvă probleme și cum să-l tratăm în unicitatea lui.
Ai pornit pe un drum care îți va arata ce să păstrezi din ce făceai pentru fiul tău și ce să faci diferit pentru
el.
Stiu, notele sunt importante pentru ca ai noștri copiii să intre la o școală bună.
E important să vorbești cu copilul tău despre bara de progres, adică evaluarea momentului prezent,
stabilirea obiectivului final (care este media cu care e important să închidă trimestru/anul școlar),
stabilirea pașilor intermediari (ce are de făcut mai departe) și planul pentru știut/vreau/pot.
Te încurajez să faci asta pentru că altfel, copiii tăi nu pot avea o imagine de ansamblu cu privire la ce
înseamnă o notă proastă pentru obiectivul lor final (media anuală). Adică, cât de mult cântărește această
notă în cadrul rezultatelor lor finale pe anul respectiv.
Doar în acel moment le poți spune copiilor: “e ok dacă tu alegi să nu îți faci tema și să iei o notă proastă,
uite ce înseamnă o notă proastă pentru acest calcul, uite ce efort suplimentar va trebui să faci pentru a
ajunge la aceeași medie sau ce efort ar trebui să depui să crești notele la alte materii astfel încât să
încheiei anul cu media stabilită”.
Când faci asta transparent pentru ei, copiii înțeleg cu adevărat ce își asumă și care sunt consecințele unei
astfel de decizii, iar apoi te ajută și pe tine să decizi și să alegi împreună cu ei.
Sigur, e nevoie de timp pentru a face această analiză și a o face atent, dar partea bună e că nu o faci în
fiecare zi, o faci trimestrial, adică la început și la final de trimestru. Vezi unde erau copiii la început, unde
este la final de trimestru, implici în această discuție și profesorii, înțelegi cum stă copiii cu motivația la
diferite materii, unde se descurcă, unde se descurcă mai puțin.
Miracolul unor astfel de discuții cu profesorii stă în faptul că și ei sunt deschiși să comunice cum stau
copiii tăi în relație cu materiile lor. Atunci când vii cu un plan propus de tine și discutat și cu copiii și
discutat cu fiecare profesor în parte, îi poți motiva intern să-și facă temele și să învețe, chiar dacă în
primă fază e o motivație externă.
Pentru că da, sunt și lucruri pe care le facem pentru că trebuie, nu doar pentru că ne fac plăcere. Și când
alegem să nu le facem, măcar știm ce ne asumăm cu adevărat.
Bună, Izabella,
Mulțumesc că ai împărășit cu noi din experiența ta.
Într-adevăr, școala online ne-a pus față în față cu o situație inedită care ne solicită creativitatea, răbdarea
și talentul pedagogic.
Nu este simplu pentru majoritatea părinților care acum trebuie să fie un pic din toate. Este multă
presiune pe umerii lor.
Din acest motiv, aș vrea să te eliberezi de sentimentele de vinovăție pentru că nu ajută cu absolut nimic,
ci doar subminează stima de sine și încrederea în noi că putem face mai bine.
Suntem cei mai buni părinți pentru copiii noștri acum, nu ieri, nu poimâine, acum.
Dacă plecăm de la această premisă, înțelegem că suntem conștienți în a face tot ceea ce putem face în
fiecare zi pentru a deveni o variantă și mai bună.
În concluzie, contează mai puțin ce am făcut ieri pentru că am făcut ce-am crezut că e mai bine în acel
moment. Contează ce îmbunătățim astăzi!
atorită puseurilor de creștere și a salturilor neurologice de la această vârstă pot apărea aceste dereglări
ale somnului.
Oricât de mult mi-aș dori să te ajut, alăptarea, înțărcarea blândă și somnul depășesc sfera acestui
program.
Ce îți recomand este una din cele 2 variante:
1) să consulți un consultant în somnul copiilor (e calea cea mai rapidă)
Lucrând zilnic timp de două-trei săptămâni cu un consultant în somn, vei învăța:
- să respecți orele biologice de somn ale copilului tău, pentru un somn de calitate, odihnitor
- să identifici semnele de oboseală ale fiicei tale, ca să o pregătești de culcare atunci când are nevoie
- să stabilești o rutină de somn pe baza temperamentului copilului tău
- să setezi limite care să-i definească perimetrul de libertate copilului tău
- să împlinești nevoile emoționale ale copilului pe timpul zilei pentru a îl ajute să meargă la somn liniștit
și conectat.
2) să cauți pe net cum au rezolvat alte mame astfel de problema (cu siguranță au fost cazuri care au
reușit)
acă ne uităm la reguli, important este să ducem copiii la culcare în același interval orar seara și să ne
Creează contextul în care copilul să doarmă, o activitate mai liniștită, o poveste citită lent.
Oferă limite pozitive: “nu e obligatoriu să dormi, ceea ce îți propun este să ne liniștim pentru 30 de
minute și să ne întindem pe pat. Dacă adormi, înseamnă că mintea și corpul tău au nevoie de odihnă.
Dacă nu vei adormBună, Eugenia,
Ei bine, aș vrea să știi că majoritatea copiilor începând cu 3 ani jumate 4, nu mai au nevoia de a dormi în
fiecare zi la prânz.
Pur și simplu această nevoie nu mai există.
O regulă importantă, dacă ne uităm la reguli, este să ducem copiii la culcare în același interval orar seara
și să ne asigurăm că dorm noaptea un număr de ore suficiente. Pentru un copil de vârsta asta, ar trebui
să fie minimum 10, 11 ore și mai apoi să ne asigurăm că dimineața, dacă vorbim despre ora de somn la
prânz, copilul are șansa să-și consume energia.
asigură necesarul de ore de somn.
amiază.
Pentru a evita mârâitul șii oboseala fiicei talel, te încurajez să muți ora de culcare ceva mai devreme, în
loc să fie 9 și jumătate, va fi 7 și jumătate sau 8 de exemplu, și atunci va dormi mai mult noaptea.
o poveste.
Unii copii au nevoie de mai mult somn, alții de mai puțin, dar nu e cazul să intri într-o luptă de putere de
a o pune la somn la prânz.i, te vei putea ridica și te vei putea juca.”Bună, Eugenia,
Ei bine, aș vrea să știi că majoritatea copiilor începând cu 3 ani jumate 4, nu mai au nevoia de a dormi în
fiecare zi la prânz.
amiază.
Pentru a evita mârâitul șii oboseala fiicei talel, te încurajez să muți ora de culcare ceva mai devreme, în
loc să fie 9 și jumătate, va fi 7 și jumătate sau 8 de exemplu, și atunci va dormi mai mult noaptea.
o poveste.
Unii copii au nevoie de mai mult somn, alții de mai puțin, dar nu e cazul să intri într-o luptă de putere de
a o pune la somn la prânz.
Bună, Ana,
Percepția copiilor cu privire la dormitul în patul lor este foarte mult influențată și de percepția și
sentimentele părinților cu privire la asta.
Atunci când părintele se simte pregătit de această tranziție și are încredere în decizia lui de a face acest
pas și copilul va percepe acest început ca pe ceva mai puțin îngrijorător. Atunci când părintele nu este
pregătit va transmite copilului acel sentiment de vinovăție.
Apoi, păstrează planificarea în avans: „Uite, după ce ne luăm cina și ne jucăm puțin, îți citesc povestea, te
așezi în pat, iar eu rămân lângă tine până când vei adormi. După ce adormi, eu mă voi duce în dormitorul
meu, ok? Și ne vedem când te trezești.”
Înainte de somn este foarte importantă o doză de conectare intenționată cu fiul tău, adică alocă 5-10-20
de minute pentru a face ceva ce vrea și îi place lui în timp ce tu îi oferi toată atenția și iubirea ta.
Dacă fiul tău găsește de cuviință să se supere sau chiar să plângă fiindcă trebuie să doarmă în patul lui, tu
ai oportunitatea să îl asculți.
Când asculți cu atenție, cu căldură și iubire îi transmiți fiului tău că e în siguranță, nu e singur, cineva are
grijă de el, iar tu vei fi acolo când se va trezi.
Ascultarea emoțiilor îi ajută pe copii să se elibereze ei înșiși de frici, frustrări și alte stări emoționale
După ce se calmează, reamintește-i că îl vei duce în patuul lui, în camera lui.
Cu empatie, amintește-i ce se va întâmpla: „Întâi tu adormi, după care eu mă duc în dormitorul meu”,
astfel el va înțelege că nu pleci în altă parte, nu ai ieșit din casă și va ști că nu este părăsit. Pur și simplu i-
ai spus: „Tu dormi în patul tău, eu sunt dincolo și fac x lucru”.
Vor fi câteva nopți care vor decurge similar.
Dacă se trezește des, mergi la el: „Sunt aici, n-am plecat nicăieri, eram în dormitorul meu”, îl mângâi, îl
pupi, îi spui că după ce adoarme tu te întorci în dormitorul tăi și o iei de la capăt.
Poate dura 2-3 săptămâni.
Bună, Sorina,
Când asculți cu atenție, căldură și iubire, îi transmiți copilului tău că e în siguranță, nu e singur, cineva are
grijă de el, iar tu vei fi acolo și mâine.
Ascultarea emoțiilor (cel mai probabil le exprimă prin plâns la această vârstă) îi ajută pe copii de cele mai
multe ori să se elibereze ei înșiși de frici, frustrări și alte emoții acumulate și să se simtă mai puternici,
mai încrezători, mai iubitori și mai dispuși să coopereze.
Dacă plânge și vrea în brațe, fă asta pentru ea. Lasă-o să plângă în brațele tale și ascultă-o câteva minute.
După ce se calmează, reamintește-i că o vei așeza în pătuț.
Dacă începe să plângă din nou, repetă calm și blând că este în regulă, este în siguranță. Ia-o din nou în
brațe, ascultă-o, spune-i că o iubești, că îți place de ea, că vei fi acolo când se trezește și că vei veni
imediat ce te cheamă la orice oră din noapte. Calmează-o, așează-o din nou în pătuțul ei.
Cu empatie, amintește-i ce se va întâmpla: „Întâi tu adormi, după care eu mă duc în patul meu”, astfel
copilul va înțelege că nu pleci în altă parte, nu ai ieșit din casă și va ști că nu este părăsit. Pur și simplu i-ai
spus: „Tu dormi în patul tău, eu dorm cu tati în partea cealaltă sau singură la mine în pat”.
Copiii învață în termeni de cauză - efect și prin repetiție și tocmai din acest motiv e important nu numai
să folosim cuvinte “eu sunt aici, n-am plecat nicăieri, eram în camera mea”, dar să ne enervăm când se
întâmplă. Ci să creezi experiența pe care o spui copilului. Deci, focusul este pe ce trăiește copilul, nu doar
pe ce îi spunem.
Păstrează ce faci deja atunci când se trezește peste noapte. Mergi la ea: „Sunt aici, n-am plecat nicăieri,
eram în camera mea”, o mângâi, o pupi, îi spui că după ce adoarme tu te întorci în patul tău și o iei de la
capăt.
Poate dura și 3 săptămâni.
Folosește-te de această tranziție ca de o oportunitate de a vă întări relația, de a o asigura încă o dată că

vei fi acolo pentru ea și că o vei iubi mereu.
De asemenea, datorită puseurilor de creștere și a salturilor neurologice de la această vârstă pot apărea
dereglări ale somnului.
În aceste situații recomand să consulți un consultant în somnul copiilor (e calea cea mai rapidă
Înainte de somn este foarte importantă o doză de conectare intenționată cu fiica ta, adică alocă 5-10
minute pentru a face ceva ce îi place ei, în timp ce tu îi oferi toată atenția și iubirea ta.
Poți încerca să detensionezi atmosfera folosind umorul. Ieși și intră din nou în cameră, schimbă-ți vocea
și spune-i: “Bună. M-ai strigat? Sunt eu, mama. Vrei să te iau in brațe?” Deci, poți folosi distracția pentru
a modifica starea de spirit a copilului atunci când rămâne blocat într-o stare de furie.
În situația în care începe să plângă, este probabil vorba despre descărcări emoționale și ceea ce poți face
este să le “conții”, să le îmbrățișezi. Ce înseamnă asta?
Înseamnă că nu le luăm asupra noastră. Ceea ce faci este să oferi o reasigurare continuă: “te iubesc
indiferent ce faci. Înțeleg că acum ai nevoie să descarci nervii ăștia.” Și cam atât.
Ascultarea emoțiilor îi ajută pe copii să se elibereze ei înșiși de frici, frustrări și alte emoții acumulate și să
se simtă mai puternici, mai încrezători, mai iubitori și mai dispuși să coopereze.
Când plânge și vrea în brațe, fă asta pentru ea. Lasă-o să plângă în brațele tale și ascultă-o câteva minute.
Spune-i că o iubești, că îți place de ea, că ești acolo lângă ea.
Este important să lucrăm cu fermitate și căldură în același timp.
Vor fi câteva seri care vor decurge similar.
Urania Cremene
Urania Cremene
Bună, Viorica,
Propun să nu insiști cu privire la ora de somn la prânz. Vezi în ce măsură fiica ta ar putea să doarmă sau
nu. Dacă este cazul, renunță la ora de somn la amiază.
Este posibil ca timp de 1 - 2 săptămâni, ea să fie destul de morocănoasă după-amiezile în care nu

20.00, iar atunci ea va dormi mai mult noaptea.
Bună, Anamaria,
E un moment minunat, atâta vreme cât îi împlinește, îi bucură pe cei implicați.

Unii consideră că a împărți același spațiu cu copilul consolidează relațiile, creează legături puternice,
crește durata timpului acordat îmbrățișărilor și momentelor de drăgălășenie, în timp ce alții consideră că
îi împiedică pe copii să învețe să doarmă singuri în camera lor, îi face să devină dependenți sau să aibă
dificultăți în a adormi.
Decizia este una personală, fiecare familie ia în considerare să doarmă în același pat cu copiii sau să
împartă camera, în urmă cântăririi avantajelor și dezavantajelor cosleeping-ului.
Referitor la frica copilului tău, este încă la vârsta în care imaginația este activă, iar capacitatea de a
distinge dintre real și imaginar este limitată. Asta îl face să îi fie teamă de personajele rele văzute în
desene animate.
Între 3 și 6 ani, copiilor le este frecvent frică să fie lăsați singuri sau de a se pierde de părinți, de întuneric
și zgomote pe care nu și le pot explica, de creaturi imaginare, de a merge la doctor, de tunete și fulgere.
Este important să ai discuții deschise despre temerile lui și empatizează cu el. Sentimentul de teama al
fiului tău se va diminua atunci când îi vei oferi încrederea că vei fi întotdeauna lângă el și că îl vei învăța
să se apere singur în situații neprevăzute.
Copiii au nevoie de înțelegere, de acceptare și de siguranță în ceea ce privește temerile lor.
Bună, Silvia,
Primul pas este să planifici în avans: „Uite, după ce ne luăm masa de seară și ne jucăm puțin, mergem la
baie. Îți citesc povestea, te așezi în pat, iar eu rămân lângă tine până când vei adormi. După ce adormi,
eu mă voi duce să dorm la mine în pat, ok? Și ne vedem dimineața.”
Înainte de somn este foarte importantă o doză de conectare intenționată cu fiica ta, adică alocă 5-10-20
de minute pentru a face ceva ce vrea și îi place copilului tău în timp ce tu îi oferi toată atenția și iubirea
ta.
Dacă fiul tău găsește de cuviință să plângă fiindcă trebuie să doarmă în patul lui, tu ai oportunitatea să îl
asculți.
Când asculți cu atenție, căldură și iubire îi transmiți copilului tău că e în siguranță, nu e singur, cineva are
grijă de el, iar tu vei fi acolo și mâine.
Ascultarea emoțiilor îi ajută pe copii să se elibereze ei înșiși de frici, frustrări și alte ”deșeuri” emoționale
Dacă plânge și vrea în brațe, fă asta pentru el. Las-l să plângă în brațele tale și ascultă-l vreo 10 minute.
După ce se calmează, reamintește-i că îl vei așeza în pătuț.
Dacă începe să plângă din nou, repetă calm și blând că este în regulă, este în siguranță. Ia-l din nou în
brațe, ascult-l, spune-i că îl iubești, că îți place de el, că vei fi acolo când se trezește.
Cu empatie, amintește-i ce se va întâmpla: „Întâi tu adormi, după care eu mă duc în patul meu”, astfel
copilul va înțelege că nu pleci în altă parte, nu ai ieșit din casă și va ști că nu este părăsit. Pur și simplu i-ai
spus: „Tu dormi în patul tău, eu dorm cu tati în partea cealaltă sau singură la mine în pat”.
Dacă nu ești fermă și caldă în același timp, nu ai cum să schimbi un comportament.
Vor fi câteva seri care vor decurge similar.
Dacă se trezește peste noapte, mergi la el: „Sunt aici, n-am plecat nicăieri.”, îl mângâi, îl pupi, îi spui că
după ce adoarme tu te întorci în patul tău și o iei de la capăt.
Poate dura 2-3 săptămâni.

Prezența mamei îl ajută pe copil în a se simți în siguranță, în a se simți iubit, pe cele mai potrivite mâini.
Așadar această ”lipeala” de un părinte, care este în general mama, este potrivit să se întâmple la vârste
mici.
Problemele apar tocmai pentru că această Nevoia de Conectare este satisfăcută doar de o singură
persoană. Nu funcționează, pentru că suntem ființe complexe și avem nevoi complexe și interese
complexe, diferite. Cu cât iubim mai mulți oameni și cu cât suntem iubiți de către mai mulți oameni, cu
atât Nevoia noastră de Conectare, de relaționare este mai bine hrănită.
Acesta este motivul pentru care dacă un copil are o singură sursă de iubire, evident că această sursă de
iubire va fi folosită atât de mult încât, persoana la care copilul se conectează ca la o priză, va fi secătuită.
Te încurajez să ceri ajutor pentru curățenie sau pentru câteva momente în care să-ți poți încarcă
bateriile. E foarte important ca tu să te încarci pentru a putea mai departe să oferi iubire, răbdare,
empatie.
Te mai încurajez ca soțul tău, dar și alți adulți din jurul vostru, dacă contextul vă permite să continue să
construiască legătura dintre ei și fiul tău. Cu cât ei se vor implica mai mult, cu atât fiul tău va învăța să-i
accepte și pe ei mai ușor.
În concluzie, găsește-i mai mulți oameni în preajma ta cBună, Cătălina,
Aș vrea să știi că majoritatea copiilor începând cu vârsta 3 ani, nu mai au nevoia de a dormi în fiecare zi la
prânz.

Copiii trebuie scoși afară, mers în parc cu ei, cu biciclete. Deci, trebuie să își consume energia, altminteri
nu avem de ce să vorbim despre somnul de după-amiază.
Aș propune să nu insiști cu privire la ora de somn la pranz. Vezi în ce măsură copilul ar putea să doarmă
amiază.
E posibil să ai în jur de o săptămână, două în care copilul e destul de mârâit după-amiaza, nu te mai
înțelegi cu el, dar vei muta și ora de culcare ceva mai devreme, în loc să fie 21.30, va fi 19.00 și sau 20.00
și atunci va dormi mai mult noaptea.Sfatul meu este să scapi de chinul timpului, probabil o oră, o oră și
ceva, în care te chinui să culci copilul. Nu te strădui să faci asta. Nu forța. Creează contextul în care copilul
să doarmă, o activitate mai liniștită, o poveste.Dacă vezi că în jumătate de oră nu dă nici un semn de
somn, renunță la treaba asta pentru că altminteri te frustrezi și tu, se frustrează și copilul tău. Și dă-i mai
mult de ales în legătură cu somnul.Adică: “nu e obligatoriu să dormi, ceea ce îți propun este să ne
liniștim pentru 30 de minute și să ne întindem pe pat. Dacă adormi, înseamnă că mintea și corpul tău au
nevoie de odihnă. Dacă nu vei adormi, te vei putea ridica și te vei putea juca.”Unii copiii au nevoie de mai
mult somn, alții de mai puțin, dar nu e cazul să intri într-o lupta de putere de a-l pune la somn la
prânz.are să-i satisfacă Nevoia de Conectare.
prânz.Pur și simplu această nevoie nu mai există.O regulă importantă, dacă ne uităm la reguli, este să
ducem copiii la culcare în același interval orar seara și să ne asigurăm că dorm noaptea un număr de ore
suficiente. Pentru un copil de vârsta asta, ar trebui să fie minimum 10, 11 ore și mai apoi să ne asigurăm
că dimineața, dacă vorbim despre ora de somn la prânz, copilul are șansa să-și consume energia.Copiii
trebuie scoși afară, mers în parc cu ei, cu biciclete. Deci, trebuie să își consume energia, altminteri nu
avem de ce să vorbim despre somnul de după-amiază.Dar cei mai mulți copii la această vârstă, nu dorm
mai mult de două-trei zile pe săptămână, care le asigură necesarul de ore de somn.Aș propune să nu
insiști cu privire la ora de somn la pranz. Vezi în ce măsură copilul ar putea să doarmă sau nu și dacă e
cazul să renunți la ora de somn, pentru că repet, mulți copii renunță la ora de somn la amiază.E posibil să
ai în jur de o săptămână, două în care copilul e destul de mârâit după-amiaza, nu te mai înțelegi cu el,
dar vei muta și ora de culcare ceva mai devreme, în loc să fie 21.30, va fi 19.00 și sau 20.00 și atunci va
dormi mai mult noaptea.Sfatul meu este să scapi de chinul timpului, probabil o oră, o oră și ceva, în care
te chinui să culci copilul. Nu te strădui să faci asta. Nu forța. Creează contextul în care copilul să doarmă,
o activitate mai liniștită, o poveste.Dacă vezi că în jumătate de oră nu dă nici un semn de somn, renunță
la treaba asta pentru că altminteri te frustrezi și tu, se frustrează și copilul tău. Și dă-i mai mult de ales în
legătură cu somnul.Adică: “nu e obligatoriu să dormi, ceea ce îți propun este să ne liniștim pentru 30 de
Dacă nu vei adormi, te vei putea ridica și te vei putea juca.”Unii copiii au nevoie de mai mult somn, alții
de mai puțin, dar nu e cazul să intri într-o lupta de putere de a-l pune la somn la prânz.Aș vrea să știi că
majoritatea copiilor începând cu vârsta 3 ani, nu mai au nevoia de a dormi în fiecare zi la prânz.Pur și
simplu această nevoie nu mai există.O regulă importantă, dacă ne uităm la reguli, este să ducem copiii la
culcare în același interval orar seara și să ne asigurăm că dorm noaptea un număr de ore suficiente.
Pentru un copil de vârsta asta, ar trebui să fie minimum 10, 11 ore și mai apoi să ne asigurăm că
dimineața, dacă vorbim despre ora de somn la prânz, copilul are șansa să-și consume energia.Copiii
de mai puțin, dar nu e cazul să intri într-o lupta de putere de a-l pune la somn la prânz
prânz.Pur și simplu această nevoie nu mai există.O regulă importantă, dacă ne uităm la reguli, este să
ducem copiii la culcare în același interval orar seara și să ne asigurăm că dorm noaptea un număr de ore
suficiente. Pentru un copil de vârsta asta, ar trebui să fie minimum 10, 11 ore și mai apoi să ne asigurăm
că dimineața, dacă vorbim despre ora de somn la prânz, copilul are șansa să-și consume energia.Copiii
de mai puțin, dar nu e cazul să intri într-o lupta de putere de a-l pune la somn la prânz.Aș vrea să știi că
majoritatea copiilor începând cu vârsta 3 ani, nu mai au nevoia de a dormi în fiecare zi la prânz.Pur și
simplu această nevoie nu mai există.O regulă importantă, dacă ne uităm la reguli, este să ducem copiii la
culcare în același interval orar seara și să ne asigurăm că dorm noaptea un număr de ore suficiente.
Pentru un copil de vârsta asta, ar trebui să fie minimum 10, 11 ore și mai apoi să ne asigurăm că
dimineața, dacă vorbim despre ora de somn la prânz, copilul are șansa să-și consume energia.Copiii
avem de ce să vorbim despre somnul de după-amiază.
amiază.
și atunci va dormi mai mult noaptea.
o poveste.
te frustrezi și tu, se frustrează și copilul tău. Și dă-i mai mult de ales în legătură cu somnul.
Adică: “nu e obligatoriu să dormi, ceea ce îți propun este să ne liniștim pentru 30 de minute și să ne
întindem pe pat. Dacă adormi, înseamnă că mintea și corpul tău au nevoie de odihnă. Dacă nu vei
adormi, te vei putea ridica și te vei putea juca.”
a-l pune la somn la prânz.Bună, Cătălina,
prânz.
amiază.
o poveste.
prânz.
amiază.
o poveste.
prânz.

amiază.
o poveste.
prânz.
amiază.
o poveste.
prânz.
amiază.
o poveste.
a-l pune la somn la prânz.

Deutch

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Deutch

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Am apărut exact când trebuia. Acum ai mult mai multă experiență și știi ce să păstrezi și ce să schimbi.

Începe cu cel mai mic pas!

Tu ce crezi că se întâmplă acolo? Ce ți se comunică de către cadrele didactice?

Îți recomand să ai răbdare și să îi validezi temerile, dacă există. Evită forța.

Primul pas este să îl ajuți pe fiul tău să-şi înfrunte frica.

De îndată ce el dă semne că nu îşi doreşte să continui cu tunsul opriți-vă.

Începe cu cel mai mic pas!

Da, poate, însă echilibrul este punctul la care ne dorim să ajungem.

Ce poți face, este să stabilești un plan comun pentru problemele frecvente.

Faceți o echipă, stabiliți reguli pe care cu toții să le respecte.

Te încurajez să te gândești la comportamentul pe care ți-l dorești demonstrat de soțul tău.

Dă-ți timp ca lucrurile să se întâmple exact așa cum îți dorești.

Când spun asta, mă bazez pe lucrul cu mii de părinți în astfel de situații.

E un proces îndelungat și dezechilibrarea nu se va rezolva peste noapte. E nevoie de conștientizarea

Ce poți face este să găsești echilibrul în tine și în relația cu celălalt părinte.

Pur și simplu recunoști faptul că celălalt are un stil de parenting diferit.

Și partenerul tău de viață are aceleași Nevoi, de Conectare, de Competență și de Control.

Cooperarea e cuvântul cheie

Pur și simplu recunoști faptul că celălalt are un stil de parenting diferit.

Și soția ta are aceleași Nevoi, de Conectare, de Competență și de Control.

Atunci când pleci de la diferențe lucrurile se pot

Asta este ceea ce poți face.

S-ar putea ca intenția să fi fost una bună, pe care să construiești

Important este să te uiți la ce aptitudini ai în aceste roluri și să le explici copilului tău.

Somnul e o prioritate foarte importantă.

tă câteva reguli pentru bună conviețuire în casă:

"Lasă baia în urmă ta la fel de curat

Evident că în momentul în care va trebui să le strângă fiica ta nu va fi încântată, dar va înțelege

Dacă sunt copii energici, care nu scad în

Te încurajez să ai răbdare si să eviți folosirea lui “nu” sau “nu e voie”:

“Poți tăia legumele cu acest cuțit de plastic”, în loc de nu e voie cu cuțitul.

“Priza e pentru ștecher, nu pentru degețele“.

- nu te întoarce la a-i pune scutec, pentru că nu rezolvi nimic.

Important este să te uiți la ce aptitudini ai în aceste roluri și să le explici copilului tău.

În spatele unei lupte de putere este atât Nevoia de Conectare nesatisfăcută,

Evident că în momentul în care va trebui să le strângă fiica ta nu va fi încântată, dar va înțelege

Te încurajez să ai răbdare si să eviți folosirea lui “nu” sau “nu e voie”:

“Poți tăia legumele cu acest cuțit de plastic”, în loc de nu e voie cu cuțitul.

“Priza e pentru ștecher, nu pentru degețele“.

- nu te întoarce la a-i pune scutec, pentru că nu rezolvi nimic.

E foarte important să știi că programul se potrivește copiilor de la 0 la 99 de ani. Și nu glumesc.

Predăm capacitatea, abilitatea, de a lua decizii și de a rezolva probleme per ansamblu.

Folosește iar planificarea în avans: “Îți amintești? Am stabilit că ….”.

Asigură-te că planul stabilit și comunicat dinainte este pus în practică.

Cam așa îi ajutăm pe copiii noștri să-și asume deciziile.

Așa este, Lavinia.

Deci, nu păcăliți copilul și nu plecați pe ascuns!

Îți recomand un joc. El se numește “Opreşte-te şi pleacă”.

În momentul în care fiul tău se trezește și plânge, tu ai oportunitatea să îl asculți.

Vor fi câteva amiezi care vor decurge similar.

Oferă-i iubire necondiționată, răBună, Alexandra,

Recompensarea cu telefonul e mai degrabă o metodă care să controleze comportamentul copilului,

Bună, Ana Maria,

Nu putem descărca pe umerii unui copil responsabilitatea de a se opri sau a se autocontrola.

Modifică mediul până copilul crește.

In rest, păstrează ceea ce faci deja pentru că faci bine.

Pe ce pui lupa aia crește!

Pune lupa pe punctele pozitive, nu pe cele negative.

Este doar o etapă care are nevoie de multă răbdare și empatie!

Am mai răspuns la o situație asemănătoare.

O întrebare foarte bună!

Ceea ce poți face este să te uiți la nevoile copiilor tăi

Un alt element important de înțeles și ceva ce ar trebui să te scuture de un eventual sentiment de

Construiește pe triunghiul competenței (Capitolul 4- Un copil competent este un copil responsabil).