Sunteți pe pagina 1din 9

BUNASTAREA SOCIALA

O masura agregata a bunastarilor individuale (well-being). Pentru o evaluare corecta sunt necesare: 1) conceptiile despre bunastare si criteriile pe baza carora au fost elaborate; 2) modalitatile, caile prin care se considera ca pot fi conditii de bunastare; 3) instrumente de evaluare a efectelor. Definitiile bunastarii se evidentiaza in functie de criteriile adoptate. In general, exista 2 tipuri de criterii: externe interne 1) daca se utilizeaza criterii externe (normative), atunci bunastarea este definita ca fiin conditia de viata optima, ideala. De exemplu, posedarea unei calitati dorite (succesul) pe baza unor criterii/standarde care se refera la sistemul de valori al cercetatorului. 2) daca se utilizeaza criterii interne (standarde subiective), atunci bunastarea este definita pe baza experientelor individuale. Atunci, are 2 dimensini: i. experienta emotional-afectiva (emotii pozitive) ii. experienta cognitiv-evaluativa (satisfactia fata de propria viata modul cum individul isi percepe propria conditie si asteptarilor bine determinate; exemplu: in raport cu alte persoane sau in raport cu propria istorie ce a realizat?) Dimensiunea psihologica a bunastarii Din aceasta perspectiva au fost identificate 6 criterii ale bunastarii psihologice: (1) acceptare de sine; (2) relatii pozitive cu alte persoane; (3) autonomia; (4) stapanirea mediului; (5) stabilirea unui scop in viata; (6) dezvoltarea personala; Definitia bunastarii sociale 1. O prima tentativa a fost realizata in 1920 de Pigon. El pornea de la premisa cardinalitatii (de exemplu, masurarea bunastarii si comparatia interpersonala). Astfel, alocarea optima la nivel social a resurselor se realizeaza prin maximizarea sumei bunastarilor individuale. Aceasta perspectiva este contestabila intrucat, bunastarea nu se poate masura. De exemplu, utilitatile individuale pot fi cunoascute doar in ordinea preferintelor. Utilitate este definita ca fiind bunastarea, satisfactia individuala. 2. Criteriul Pareto (1913) vizeaza optimizarea sociala a alocarii resurselor. Astfel, considerand bunastarea ca o masura ordinala (preferata), o stare X are o optimizare a bunastarii in raport cu o stare Y, daca prin schimbarea lui Y cu X, cel putin un individ castiga si nici unul nu pierde. Un astfel de criteriu pare imposibil. Poate fi operabil doar in termeni monetari, dar si in acest caz apar frustrarile (scadem utilitatea individuala). De exemplu, daca mie imi creste salariul, iar la tine nu scade, ar trebui sa fim amandoi multumiti. 3. Functia bunastarii dupa J. Rawls: orice schimbare a distributiei resurselor este optima in sensul de echitabila, daca aceasta maximizeaza bunastarea celor mai saraci. 4. Masurarea bunastarii: -majoritatea autorilor tind sa operationalizeze bunastarea cu ajutorul utilitatii-incercarea de convertire monetara a tuturor veniturilor individuale (a autoconsumului, activitatilor gospodaresti). -alta varianta bunastarea=masurarea puterii de cumparare -alta varianta-bunastarea=masura a capabilitatilor de baza ale indivizilor

STATUL BUNASTARII (state welfare)


Pierson (1991) distinge trei tipuri de bunastare. Conceptul de bunastare: bunastare sociala (social welfare) furnizarea/primirea colectiva a bunastarii; bunastare economica (economic welfare) formele de bunastare asigurate prin intermediul pietei sau economiei oficiale (planificate); bunastarea de stat (state welfare) asigurarea bunastarii sociale prin intermediul statului; I. Izvorul-originile statului bunastarii Putem intelege natura si caracteristicile statului bunastarii procedand la identificarea: (a) cronologica a momentelor care au marcat nasterea si dezvoltarea sau o analiza mai larga care incearca sa identifice (b) cauzele si conditiile care au facut posibila si necesara aparitia statului bunastarii. A. Ca denumire, SB este considerat o creatie politica a perioadei Lordului Beveridge (UK), perioada care se refera la ultimii ani din al II-lea Razboi Mondial si primii ani de dupa. Expresia este atribuita arhiepiscopului W. Tample care printr-o serie de articole a dorit sa marcheze diferenta fata de statul puterii Germaniei naziste. B. Dintr-o perspectiva istorica mai larga, SB isi are originile cateva generatii mai inainte de al II-lea Razboi Mondial. Astfel, Imperiul German, spre deosebire de cel Britanic, apare pe harta lumii abia dupa 1878, ca urmare a succeselor in razboaiele cu Franta. Intarirea statului german era fundamentala pt afirmarea sa pe scena mondiala. Prin urmare, in 1878, guvernul german, condus de cancelarul O. Bismarck a initiat o campanie de a limita si distruge miscarile sociale care amenintau unitatea statului, ceea ce impunea un set de reforme sociale. In acest sens, intre 1871 si 1891, Bismarck si Taffe au introdus pt prima data un set de legi de asigurare: 1871 legea de asigurare pt accidente de munca; 1883 legea asigurarilor de sanatate; 1891 legea de asigurare a pensiilor; Se considera ca aceste legi (reforme) reprezinta o inovatie in domeniul securitatii sociale. Scopul acestor legi nu era motivat moral, ci politic. Nevoia de afirmare a monarhiei prusace-reprezentata de Kaiserul Wilhem al II-lea, presupunea mobilizarea resurselor interne, in primul rand, promovarea solidaritatii si coeziunii sociale si nationale. De aici, legatura cauzala dintre formarea si consolidarea statului national si promovarea bunastarii ca scop general. Intarirea loialitatii fata de monarhie prin introducerea legilor securitatii sociale, a vizat de fapt, crearea unui sistem de privilegii mai ales pt functionarii de stat si armata ceea ce a dus la intarirea autoritatii centrale un fel de stat garnizoana. Dar nu au fost vizate si clasele de jos (clasele muncitoresti) care trebuiau stapanite si controlate in pretentiile lor (muncitorii erau vazuti ca niste functionari intr-o economie ca o armata sub autoritatea statului). Ca o consecinta, Germania (Prusia) a fost infranta in Primul Razboi Mondial; in noiembrie 1918 a fost proclamata Republica de la Weimer, Wilhem al II-lea abdicand. Republica a rezistat pana in 1933, cand la putere a venit Partidul National-Socialist. Totusi, germanii si-au revendicat mereu pioneratul in domeniul reformelor de politici sociale argumentand prin larga raspandire a ideilor privind crearea unui stat al prosperitatii; mai mult, ei doreau sa demonstreze avantajele guvernarii monarhice centralizate in raport cu guvernarile republicane (Franta) sau parlamentare (Anglia). Un stat puternic centralizat, condus de un monarh luminat este mai eficient in implementarea unor reforme politice in avantajul cetatenilor sai. Observatie: ideea nationala in traditia germana, este predominanta in raport cu ideea solidaritatii sociale.

C. Din punct de vedere al implicarii statului in furnizarea bunastarii sociale, majoritatea autorilor considera ca aceasta tendinta poate fi identificata cu mult timp in urma, in civilizatiile precrestine in sensul acordarii de ajutoare celor nevoiasi. In epoca moderna insa, implicarea statului este marcata de 2 momente: Legea saracilor (The Poor Law 1601, UK, regina Elisabeta) Reformele asigurarilor sociale (Germania) Spre deosebire de legislatia asigurarilor in Germania, Legea saracilor enunta responsabilitatea statului fata de persoanele dependente. Mai mult, legislatia germana prevedea protectia sociala pe baza contributiei (fondul fiind administrat de stat), in timp ce, legea britanica prevedea acordarea de ajutoare si implicarea saracilor in activitati lucrative pt a impiedica cersitul si comportamentele criminale. D. Concluzie: cert este ca cele 2 momente (sec. 17 si 19) au marcat si pregatit terenul pt reformele politice majore din sec. 20, care au condus la crearea statului bunastarii. E. Momentul decisive de formulare a denumirii si institutionalizare a statului bunastarii este perioada anilor 19401950. Tentative de a urma initiativele germane au fost facute in Anglia inca de la inceputul secolului 20, odata cu intoarcerea guvernului liberal al lui W. Churchill (1906) care a contribuit la elaborarea legislatiei britanice de asigurari sociale. Asistat de expertul W. Beveridge, Churchill si Lloyd George au pregatit Legea Asigurarilor Nationale ce va fi adoptata de Germania in 1911. In argumentarea sa, Churchill s-a folosit de expresii comune cum ar fi masinaria/mecanismul mediei sau magia mediei care sa ajute milioanele de oameni. Ulterior, metafora asigurari a fost inlocuita de aceea a statului bunastarii- aceasta ca urmare a faptului ca in urma instaurarii Republicii de la Weimer, in Constitutia de la Weimer au fost incluse drepturile sociale ale cetatenilor. Insuccesul guvernarii republicane nu a dus la raspandirea ideii si mai mult, in contextual crizei din 1929/1930 ca urmare a adancirii sociale si a cresterii somajului, republica a sucombat. In UK, sindicatele au insistat in prevenirea reducerilor asigurarilor de somaj. Mai mult, sindicatele nu au putut sa se opuna represiunilor si ascensiunii la putere a partidelor de dreapta/stanga extremiste. Cancelarul von Popen chiar a criticat ideea statului prosper si a acuzat pe predecesori ca au inhamat statul cu sarcini care sunt dincolo de capacitatile sale (1932). Nazistii au desfiintat sindicatele, dar au solutionat problema somajului prin initierea industriei de razboi. F. Prin urmare, utilizarea termenului de stat al bunastarii revine in centralitate in UK, incepand cu anul 1941, in perioada amenintarii germane. In timp ce Churchill a ajuns sa conduca guvernul de coalitie, arhiepiscopul Temple a rostit fraza care marcheaza contrastul cu statul puterii. Astfel, el remarca diferenta privind sustinerea morala si deplina in perioada de razboi legata de beneficiile sociale pe care o guvernare democratica le ofera odata cu sfarsitul razboiului. Odata cu publicarea Raportului Beveridge (1942) s-a impus ideea statului bunastarii legat de o guvernare democratica. Traditia britanica in definirea statului bunastarii accentua reticenta fata de schimbarile revolutionare. Raportul Beveridge propunea promovarea solidaritatii prin aducerea institutiilor, indivizilor si statului intr-o relatie de parteneriat si condamna scandalul dorintelor (nevoilor) fizice. Baveridge a incercat sa promoveze planul sau ca o incorporare practica a Cartei Atlantice de eliberare de dorinte/nevoi. Desi a fost investit cu titlul de architect sef al statului bunastarii, l-a refuzat din cauza conotatiilor sale de Mos Craciun. El a preferat expresia de statul serviciului social. G. Dezbaterile in jurul problematicii SB au avut extinderea cea mai mare in Anglia si datorita faptului ca Beveridge a fost in perioada interbelica directorul celebrei London School Economics and Political Science. Din aceasta scoala, T. Marshall si R. Titmuss au argumentat ca dezvoltarea poltica din Anglia a facut posibila

realizarea cresterii drepturilor cetatenesti (sec. 20) care succed universalizarii drepturilor civile (sec. 18), drepturilor politice (sec. 19). O contributie majora a lui Marshall a fost elucidarea legaturii dintre dezvoltarea industriala si schimbarile conceptuale din perioada 1940-1950. In Anglia, in aceasta perioada s-a dezvoltat si intarit un consens cu privire la aspectele cheie ale sistemului social (consens care a favorizat cresterea constiintei colective). In aceasta perioada, termenul de SB a luat o forma autentica fata de termenul Legea saracilor in care beneficiarii, saracii si-au pierdut libertatea individuala si drepturile politice (de vot) din cauza dependentei lor sociale, ceea ce a implicat si sacrificarea drepturilor cetatenesti. Sunt relevante 2 aspecte: - razboiul a creat o solidaritate nationala care a format fundamentul pt noi institutii; - reformele sociale au fost realizate intr-o perioada de austeritate economica, cand reglementarile publice si controlul pietelor au fost considerate ca mijloace acceptabile pt o impartire corecta/justa a redistribuirii veniturilor reale; (aici, apare o legatura intre statul bunastarii-societate austera-societate bogata) Majoritatea definitiilor SB sunt incarcate de forte si circumstante specifice dezvoltarii Angliei. Astfel, unii analisti considera ca pentru a ajunge la intelegerea mai clara a caracteristicilor si dezvolatarii SB este necesar sa ne detasam de experienta britanica luata ca prototip al institutiilor bunastarii sub o guvernare parlamentara. La nivel mondial, experienta britanica va aparea ca nereprezentativa. Masurile de securitate sociala s-au extins intre 1909-1946 mai repede decat in alte tari (Germania, Suedia). Maniera in care a fost promovata legislatia bunastarii a fost legata de dramatismul perioadei de razboi. Abilitatea de al restabili pozitia economica si politica internationala a intampinat dificultati fata de alte perioade si fata de alte natiuni, foste imperii. Cresterea economica a fost cea mai mica in Europa. Toate aceste elemente explica de ce SB din Anglia a devenit mai vulnerabil decat in alte tari. Concluzie Pentru a anticipa viitorul si pentru a intelege mai bine trecutul este necesat sa incorporam experientele individuale ale tuturor statelor fie ca Germania, ca inovator, fie ca Anglia, ca adoptator si propagator.

II. Statul bunastarii ca un raspuns la problema dezvoltarii


Putem incerca sa definim esenta SB si sa delimitam granitele schimbatoare, prin cautarea unui raspuns mai mult sau mai putin reactiv, impulsiv la procesele pe termen lung si la problemele de baza ale dezvoltarii. Care sunt aceste probleme si dezvoltari? La aceasta intrebare fundamentala a macrosociologiei clasice, noi gasim raspunsuri diferite in lucrarile lui Al. de Tocqueville, Weber, Marx, Durkheim. Ei au fost de acord ca, in contextual istoriei europene, cresterea SB poate fi inteleasa ca un raspuns la 2 dezvoltari fundamentale: i. Formarea statelor nationale si transformarea lor in democratii de masa dupa Revolutia franceza. ii. Cresterea capitalismului care a devenit modul dominant de productie dupa Revolutia industriala. Preistoria SB, perioada Legii Saracilor, a fost strans legata de primele eforturi de constructie a statului din sec 15-16 in Europa. Consolidarea anterioara a statului absolutist a fost acompaniata de o graduala si diferentiata nationalizare si o extindere a institutiilor bunastarii. Diferentele nationale din Europa in crearea statului absolutist, birocratii puternice si traditii paternaliste pot explica intarzierile in aparitia SB. Inceputurile reale ale SB au trebuit sa astepte transformarea statului absolutist intr-o democratie de masa in a 3-a parte a sec 19, dupa o perioada de democratie liberala definita prin existenta unui vot politic restrans. Legand astfel, dezvoltarea SB cu o democratie de masa, se poate interpreta SB ca un raspuns la cererile in crestere de egalitate sociala sau ca institutionalizare a drepturilor sociale, relative la dezvoltarea drepturilor civile si politice.

Dar SB este mai mult decat un produs al democratiei de masa. El implica o transformare de baza a statului insusi, a structurii, functiilor si legitimitatii sale. In traditia weberiana, dezvoltarea Sb poate fi inteleasa ca o emergenta graduala a unui sistem nou de dominatie construit din distribuirea elitelor, serviciilor birocratice si a clientelei sociale. Prin transformarea structurala a statului, bazele legitimarii si functiile sale se schimba, de asemenea. Obiectivele intaririi luptei externe sau securitatii, libertatea economica interna si egalitatea in fata legii sunt inlocuite intens de o noua ratiune de a fi: oferirea serviciilor sociale de securitate (asigurare) si platile de transfer intr-un mod standardizat care nu este limitat (restrans) doar la asistenta de urgenta. In acest punct, SB nu este interpretat in primul rand ca un raspuns la cererea de egalitate socioeconomica, ci la cererea de securitate. Cea de-a doua dezvoltare fundamentala din istoria Europei moderne este cresterea capitalismului. In traditie marxista, SB este vazut ca incercare de a se ocupa cu problemele dezvoltarii capitaliste, a conflictelor de clasa si a crizelor economice recurente: masurile de bunastare reprezinta un efort de integrare a clasei muncitoare fara schimbarea fundamentala a distribuirii proprietatii private. Ca si in eforturile de construire a statului, preistoria SB este legata de emergenta capitalismului in sec 19, in Europa-cu o crestere a pietei muncii, somajului rural si a cresterii demografice. Ca si in cazul transformarii democratice a statului, crearea statului modern a bunastarii nu a fost precedata de agravarea efectelor ciclului afacerilor si intensificarea conflictelor de clasa organizate in ultimele decade ale sec 19. Cele 2 perspective aceea a sociologiei politice in traditie weberiana si aceea a economiei politice in traditie marxista nu se contrazic in mod necesar si de fapt se pot completa. Ele sunt o expresie a constelatiei istorice in care SB din Europa a aparut, o constelatie a cresterii democratiei de masa si a expansiunii economice capitaliste intr-un sistem al suveranitatii statelor nationale. Cele mai democratice si cele mai capitaliste societati din Europa la acea data, nu au pasit primele in dezvoltarea institutiilor si politicilor SB. Mai mult, statele fasciste dupa primul razboil mondial nu au schimbat complet aceste institutii, ci le-au dezvoltat si extins. In sfarsit, experienta Rusiei dupa 1917, ilustreaza ca societatile nondemocratice si noncapitaliste au stabilit institutii foarte asemanatoare. Deci, SB pare sa fie, de departe, un fenomen mult mai general al modernizarii si nu exclusiv legat de versiunea democratie-capitalism. Generalitatea acestui fenomen poate fi luminata de ideile si conceptele lui Durkheim. Utilizand perspectiva sa, SB poate fi inteles ca o tentativa de a crea un nou tip de solidaritate in societatile inalt diferentiate si ca o incercare de a raspunde la problemele diviziunii muncii procesele de baza ale schimbarii structurale in societatile moderne. Diviziunea muncii slabeste vechile asociatii, crescand astfel oportunitatile pt indivizi. Viata sociala a fost centralizata. Aceste procese fundamentale sunt reflectate in institutiile SB; birocratiile publice preiau majoritatea functiilor fostelor unitati sociale mai mici; serviciile lor si transferul de plati tind sa devina din ce in ce mai individualizate. In conceptia lui Durkheim, integrarea societatilor inalt diferentiate este amenintata de 2 probleme principale: anomia si inegalitatea. Conceptual de anomie se refera la lipsa unei reglementari normative sau morale care se manifesta la 2 nivele: (1) nivelul relatiilor sociale; (2) nivelul personalitatilor individuale; Durkheim a aplicat pt prima data acest concept la relatiile socioeconomice nereglementate produse de cresterea economiei de piata capitaliste care rezulta din instabilitatea economica si amplificarea conflictului industrial. A extins-o ulterior la definirea dezechilibrului dintre nevoile individuale si dorintele si mijloacele de a le satisface. Dpv durkheimian, SB contemporan reprezinta partial si in mare parte inadecvat, raspunsul la problemele anomiei. Statul democratic al bunastarii a realizat doar cu un succes limitat incercarea de a institutionaliza relatiile industriale si de a stabiliza pietele. Desi SB au dezvoltat institutiile de mentinere a veniturilor si au incercat sa

garanteze (asigure) oferirea de servicii specifice, ele raspund in primul rand la nevoile materiale (au ramas intr-o anumita masura neajutorate in formare si definirea nevoilor). Asadar, SB va reprezenta aici, un raspuns nu la problemele generale ale anomiei din societatile moderne, ci mai degraba un raspuns la o problema limitata, aceea a insecuritatii sociale. Aceasta limitare poate explica unele din problemele recente ale SB in crearea sentimentelor de securitate si satisfactie. Faptul ca securitatea economica este numita de obicei, securitate sociala, este poate o aluzie la aceasta dificultate majora. Pentru Durkheim, raspunsul la problema anomiei era reglementarea normativa. In scopul crearii solidaritatii, o astfel de reglementare trebuia sa fie considerata justa, ceea ce pt el insemna egalitatea de oportunitati si un contract just pe baza unei egalitati a conditiilor de schimb. In traditia culturala vestica, conceptul egalitatii este mai larg si are 2 sensuri diferite care sunt in ultima instanta partial contradictorii. a) Primul este o componenta majora a eticii socialiste, deseori numita egalitatea rezultatului. Ea implica o egalizare in dispunerea de resurse (bunuri) si servicii, o redistribuire conform cu nevoile. In interpretarea SB ca un raspuns la cerintele egalitatii de acest tip, trebuie sa se distinga in primul rand, intre eforturi - a stabili minimul (diminuarea saraciei, venitul minim, educatia obligatorie, servicii sociale certe) si eforturile de redistribuire intrun sens strict (taxarea progresiva a veniturilor pt toti). Aceasta distinctie a avut o mare importanta istorica si are inca consecinte institutionale. b) Al doilea sens este o componenta majora a eticii liberale, numita egalitatea de oportunitati, fiind mult mai relevanta in domeniul educatiei publice. Dezvoltarea unei educatii secundare cuprinzatoare (pentru toti) va fi un exemplu de incercare de a realiza acest principiu. Cu accente puse pe merit, egalitatea de oportunitati legitimeaza inerent inegalitatea, in forma unui venit si status diferentiat. Aceasta este cel mai evident in programele de asigurari sociale legate de venit si nivele mai inalte ale finantarii educatiei publice din taxele generale. Securitatea si egalitatea sunt vazute ca doua dimensiuni fundamentale ale SB. Aceste 2 dimensiuni pot fi reprezentate grafic ca in fig. 1.1. Aceasta schema nu raspunde desigur, la intrebari empirice despre importanta relativa a acestor 2 obiective sau gradul in care ele au fost realizate. A fost scopul securitatii intotdeauna mai important decat scopul egalitatii? Care sunt diferentele de prioritate dintre notiunile vestice si cum s-au schimbat ele intre timp? Desigur, ambele obiective pot interactiona, completantu-se, dar la fel de bine pot sa se contrazica. Astfel, securitatea sociala se dezvolta intr-o securitate a statusului social, ea contribuind la stabilizarea inegalitatii. Dar, realizand-o, chiar o astfel de stabilizare modifica inegalitatea prin faptul ca partile cele mai sarace ale populatiei au fost de obicei cele mai neasigurate. Exista 3 mijloace de baza prin care SB isi impune scopurile: i. plata directa a beneficiilor in cash; ii. oferirea directa a serviciilor in bunuri; iii. extensia indirecta a beneficiilor prin deducerea de taxe si credite. *Functia esentiala a platilor de transfer, primul din aceste mijloace, este mentinerea venitului pt fazele tipice ale neangajarii (somajului) in ciclul vietii ingrijirea copilului, educatie si instruire, batranete situatii tipice ale incapacitatii de angajare (imbolnavire, accidente, invaliditate) si somajul fortei de munca active. In concluzie, beneficiile in bani si bunuri ca si asistenta publica, pot fi acordate in conditii mai putin standardizate a nevoilor care nu sunt acoperite prin schemele de mentinere a veniturilor. O analiza a platilor de transfer trebuie sa tina seama de asemenea, de alocatiile familiale si subventiile pt bunuri si servicii specifice. *Oferata publica directa de servicii si bunuri este al doilea instrument de baza al SB. Interpretarea si evaluarea acestui mijloc, ar trebui sa fie vazut in stransa legatura cu interventia guvernamentala pe pietele private, cum ar fi piata locuintelor, subventionarea pietei bunurilor (ex. hrana, alimentele). Astazi, predomina 4 astfel de servicii: educatia ingrijirea medicala ingrijirea asistentiala si serviciile de consultanta

locuinta Desigur, varietatea serviciilor sociale este apreciata diferentiat intre SB vestice schimbari naturale in procesul dezvoltarii economice si politice. Reglementarea unui suplimment de hrana este o functie esentiala; in viitor, noile servicii, cum ar fi facilitatile recreative pot fi mai importante. *In sfarsit, taxele pe credite, a treia metoda, poate servi ca un echivalent de baza pt beneficiile directe in bani sau bunuri. Dintr-o perspectiva mai generala, mai multe instrumente indirecte de protectie vor trebui adaugate la cele 3 de baza care de departe, sunt preocupate de securitate si egalitate. Obiectivele si instrumentele discutate ofera elementele conceptuale si coordonatele pt definirea Statului Bunastarii. Prin ele insele, nu definesc esenta (nucleul) istoric, al SB si nu descriu cum s-au schimbat granitele sale in parcursul dezvoltarii. Fig. 1.1.

REDISTRIBUIRE

national

EGALITATE minim

SECURITATE SOCIALA

SECURITATE INSECURITATE

reglementarea pietelor si relatiilor-industriale

EGALITATE DE OPORTUNITATE INEGALITATE

MERITOCRATIE

Desi a devenit obisnuit sa se identifice inceputul SB modern cu castigul, institutionalizarea altor politici sociale, in aceasi perioada, a esuat cu privire la legislatia de asigurari sociale: introducerea taxei pe veniturile de nivele mai ridicate; extinderea educatiei publice primare in anumite tari si reforma educatiei secundare in altele. Politicile nationale preocupate de fondul de locuinte si locurile de munca, nu s-au dezvoltat inainte de primul razboi mondial.

III. Schimbarea granitelor statului bunastarii


Dificultatile in definirea granitelor SB se afla atat in formularea intrebarii, cat si in modul in care putem interpreta masuratorile care ar oferi un raspuns credibil. Intrebarea ar trebui pusa in termenii scopurilor politicilor sociale - realizarea institutiilor birocratice, marirea bugetelor, sau in termenii grupurilor sociale si a puterii acestora de a indeplini aceste nevoi. Aceasta problema a aparut in Germania-1920, dupa ce au fost stabilite si legitimate principalele institutii prin includerea drepturilor sociale in Constitutia de la Weimer. In 1929, la putin timp dupa elaborarea ultimului dintre cele 4 programe de asigurare sociala, Ed. Heimann si-a pus intrebarea privitoare la granitele a ceea ce el a numit politici sociale. Raspunsul: astfel de granite nu pot fi definite. In general, granitele politicilor sociale pot fi legate doar de granitele politice ale puterii sociale, dar aceasta afirmatie este in sine tautologica, daca ne referim nu la institutii ca atare, ci la fortele sociale care opereaza prin acestea. Pana in 1913, fortele sociale cele mai relevante pt dezvoltarea SB erau clasele muncitoresti. In perioada de dupa 1945, beneficiarii asigurarilor si serviciilor sociale s-au extins tot mai mult la clasa mijlocie. Acest fapt sa realizat prin universalizarea programelor de transfer de venituri si de servicii publice. Principalele instrumente pt aceasta actiune au fost partidele politice de masa. Mecanismele de asigurare sociala au fost institutionalizate pana in anii 1950 cu sprijinul sindicatelor, astfel incat, au construit o sfera aparte de institutii capitaliste. Dar includerea in randul beneficiarilor a clasei de mijloc, a complicat problema granitelor, mai ales, in ceea ce priveste relatia dintre programele publice si private. Clasele de mijloc mai avute posedau deja un sprijin de securitate. De exemplu, in SUA, unde ofertantii din clasa de mijloc erau puternici, procentul din asigurarile de educatie, sanatate si venit oferite prin organizatiile private a ramas mare. Acest lucru complica problema granitelor, pt ca dpv functional, structurile similare pot fi clasificare ca apartinand sau nu SB, in functie de gradul de control public. In 1961, dupa ce clasa de mijloc din UK si din alte tari a devenit beneficiara a SB, abia atunci A. Biggs a incercat sa defineasca statul bunastarii: SB este statul in care puterea organizata este folosita in mod deliberat (prin politica si administratie) in incercarea de a modifica jocul fortelor pietii in cel putin 3 directii: i. prin garantarea unui venit minim indivizilor si familiilor, indiferent de valoarea de piata a proprietatii acestora; ii. prin reducerea gradului de insecuritate, prin capacitatea indivizilor si familiilor de a face fata anumitor amenintari sociale (boala, batranete, somaj); iii. prin asigurarea ca tuturor cetatenilor, indiferent de statut sau clasa sociala, li se ofera cele mai bune standarde, in raport cu o anumita gama de servicii sociale agreata. Se creaza o disputa in jurul ideii de minim si a gamei de servicii. Minimul se refera la gradul de saracie acceptat. Prin urmare s-au dat definitii ale saraciei: orice persoana care nu se poate bucura de standardele clasei de mijloc se poate considera o persoana saraca si trebuie prin urmare eliberata din aceasta stare de lipsuri relative. Aceasta definitie face din inegalitate cauza saraciei. Cei care ar fi chemati sa vindece saracia vor face apel la doctrina socialismului (egalitarismului). In ceea priveste gama de servicii publice care ar trebui cuprinsa intr-un SB a fost abordata de H. Wilenscki. Acesta a afirmat ca esenta SB consta in asigurarea unor standarde minime de guvern, de venit, bunuri, locuinta, sanatate si educatie trebuie oferite fiecarui cetatean ca drept politic si nu ca gest caritabil. Aceasta face distinctia intre programele care sunt orientate spre egalitate absoluta de programele orientate spre egalitatea de oportunitati.

Egalitatea de oportunitati se asociaza cu ideea devenirii, de atingere a statutelor pe parcursul ciclurilor de viata sau de dezvoltare intergenerationala. Egalitatea de rezultate tinde sa reflecte existenta in termenii masurarii venitului si nivelelor de trai (viata). Observatii: 1. Wilenscki considera ca bazele ideologice ale SB reflecta peste tot o tensiune intre valorile meritocratiei si valorile egalitarismului. Cei care presupun ca meritocratia este inevitabila in sistemele care accentueaza egalitatea de oportunitati, tind sa ignore eforturile de educatie, considerandu-le nesemnificative. Altii percep egalitatea de oportunitati mai mult in termenii depasirii handicapurilor de nastere si conditii, astfel ca serviciile de educatie sunt importante pt atingerea scopului egalitatii. 2. Printre problemele intalnite in incercarea de a juxtapune masurile privind egalitatea de oportunitati impotriva egalitatii de rezultate, este aceea ca cele 2 concepte nu sunt ancorate in aceeasi dimensiune in termeni sociologici. Inegalitatile asociate cu sistemul de clasa sunt bazate pe interactiunea a 2 procese sociale; unul este alocarea de recompense atasate la diferite pozitii sociale din sistem; altul este procesul de recrutare pentru aceste pozitii; Conceptul de oportunitate este mult mai direct aplicabil la functiile de recrutare si atribuire de rol si selectie. Conceptul de rezultate, pe de alta parte, este asociat mai mult cu procesul de alocare decat cu procesul de recompensare.