POVESTEA LUI HARAP-ALB -

ÎNCADRARE ÎN CONTEXT:

APARTENENȚĂ LA TIPOLOGIE - BASM CULT

Basmul — specia a genului epic în proză de mare întindere în care sunt narate întâmplări fabuloase ale unor
personaje imaginare înzestrate cu puteri supranaturale.
Presupune: caracter ficțional(implică fabulos, miraculos, fantastic)
Caracter moral (bine-rău)
Caracter inițiatic (neofitul-novice-inițiat)
Caracter mitic (fixare illo tempore — oferit de formula inițială)
Basm cult — deoarece incipitul și finalul textului sunt reprezentate de formulele stereotipice, convenționale, de
clișeele compozițioanale, care fixează cadrul spațio-temporal fabulos. Acestea nu trimit către o lume fabuloasă,
sintagma „Amu cică era odată într-o rară ” configurează doar un spațiu nedeterminat. Formula finală cunoaște o
ală variantă decât cea a basmului popular, se delimitează de textul folcloric prin nota umoristică realizată prin
autoironie . , Și-un păcat de povestariu/ Fără bani în buzunariu ” și ironie: a ținut veselia ani întregi, și acum mai
ține încă; cine se duce acolo, bea și mănâncă, iar Ia noi, cine are bani bea și mănâncă, iară cine nu, se uită și rabdă”

Erudiția paremiologică poate reprezenta un alt element de mare importanță în conturarea operei
„Povestea Iui Harap- Alb” ca basm cult. Povestitorul citează mereu vorbe de duh, proverbe și zicători pe care le
preia din tezaurul de înțelepciune populară, fiind introduse în text prin expresia „vorba ceea": „Apără-mă de
găini, că de câini nu mă tem '
Vorba lungă, sărăcia omului", „La plăcinte înainte, la război inapoi"'. Autorul este un „erudit” care știe să
valorifice, dar, mai ales, să reinterpreteze înțelepciunea populară.

CATEGORIE ESTETICĂ
FANTASTICUL- categorie estetică care implică apariția unor fapte inexplicabile; se situează pe teritoriul
miraculosului, unde supranaturalul este acceptat, fiind considerat normal.
Roger Caillos - definește fantasticul pliabil următoarei schițe: ORINE -RUPTURĂ -REVENIRE LA ORDINE
Tzvetan Todorov — „ezitarea cuiva care nu cunoaște decât legile naturale pus față în față cu un eveniment în
aparență supranatural” — ezitarea personajului/cititorului de a plasa faptele în real/ireal !!! delimitează zona
fanstasticului de cea a :
Straniului — zonă a posibilului, mai aproape de real decât de supranatural, deoarce ordinea naturală a lucrurilor
nu este tulburată de un fapt neobișnui evocat
Miraculosul — zonă a imposibilului, mai aproape de supranatural, decât de real,
Fabulosul — zonă a imaginarului aplicabilă miturilor, legendelor care plasează evenimentele deosebite într-o
vreme a începuturilor
-! În „Povestea Iui Harap- Alb” fuziunea dintre real și imaginar cunoaște desăvârșirea. Schematismul inițial al
basmului popular este supus unei operații de revitalizare, așa încât miraculosul se împletește cu fabulosul, fiind
evidentă plierea ficțiunii pe realitate. La nivelul textului, miraculosul este ilustrat de moartea și învierea
protagonistului, fabulosul — de calul năzdrăvan sau de Sfânta Duminică, precum și de cei cinci prieteni care au un
singur scop: să ajute Ia împlinirea destinului ereoului.

Deși sensul etimologic al temenului basm (sl. Basni — minciună, născocire) conturează o lume imaginară,
net separată de realitatea cotidiană, totuși basmele sunt reprezentări ale realității cf. opiniei Iui G. Călinescu