Autonomia și consimțământul informat în contextul pandemiei

Unul dintre cei mai importanți factori ce stau la baza unei societăți este respectarea drepturilor
omului. Acesta trebuie să poată lua decizii în ceea ce privește propria persoană, să-și poată
exprima liber punctul de vedere și să aibă control deplin asupra vieții sale. În acest context,
referindu-ne la autonomie, o putem caracteriza drept o expresie concretă și practică a ideii de
libertate, fiind exprimată prin alegerile pe care noi le facem, fie pentru propria persoană, fie
pentru cei pe care îi avem în grijă. Codurile în vigoare ne amintesc că există o datorie de a
respecta drepturile pacienților, autodeterminarea și confidențialitatea.1

În bioetică, conceptul de auonomie corect exprimată este cunoscut sub denumirea de

consimțământ informat. Acesta definește procesul de obținere a acordului subiectului cu privire
la participarea sa, voluntar exprimată și luată în urma cunoașterii tuturor circumstanțelor, la
cercetare sau la actul terapeutic. Consimțământul are rolul de a crea o barieră juridică care să
controleze permisiunea dar și să permită transformarea unui act ilegitim în unul permis. Un
consimțământ valid este acela dat de o persoană capabilă de decizie și pe deplin informată cu
privire la actul medical ce urmează a fi întreprins, la riscurile ce ar putea surveni dar și la
beneficiile ce ar pute urma. Întâlnim consimțământul informat nu umai în medicină, ci și în alte
domenii: psihologie, asistență socială, nutriție sau kinetoterapie. Acestui concept îi este oferit și
un cadru legislativ care consemnează aspectele pe care cadrele medicale trebuie să la aibă în
vedere, de exemplu, unul din articolele existente în Legea Drepturilor Pacientului ne informează
cu privire la faptul că „ Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenție medicală
asumându-și, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecințele refuzului sau ale opririi actelor
medicale trebuie explicate pacientului.”2

În ceea ce privește autonomia, putem considera că este un principiu etic fundamental atât în
cercetarea biomediacală cât și în procesul medical. Pentru ca acest proces de comunicare a unei
situații medicale și de luare a unei decizii să fie corect din toate punctele de vedere, trebuie
urmate mai multe reguli. În primul rând, trebuie asigurat faptul că persoana în cauză cunoaște
informațiile necesare pentru a putea să-și formeze o opinie în ceea ce o privește. Totodată, foarte
1
Codul Deontologic, Secțiunea I;
2
Legea Drepturilor Pacientului, Capitolul III Consimtamantul pacientului privind interventia medicala, Art. 13;
important este limbajul folosit de specialist, acesta trebuie să fie neapărat unul inteligibil și să nu
lase aspecte nelămurite care ar putea duce la nesiguranță în rândul pacientului. Nu în ultimul
rând, terapeutul trebuie să se asigure că pacientul a înțeles problema de sănătate pe care o are și
că decizia sa îi poate influența într-un fel sau altul starea personală.

Obținerea consimțământului informat este un proces care merge de la momentul în care

persoana este consultată și de când există un diagnostic clar până când pacientul își exprimă
acordul cu privire la actul terapeutic, aceasta metodă este considerată corectă din punct de vedere
bioetic, fiind rezultată din înțelegerea lui Beauchamp și Childress. Totodată, Faden și
Beauchamp definesc acest proces ca fiind o expresie a grijii pentru protejarea și facilitarea
alegerilor autonome sau autodeterminate ale pacienților și subiecților.

Este foarte important momentul în care pacientul reflectează asupra situației în care el se află
din perspectiva nivelului său de cunoaștere. Trebuie pus accentul și pe încrederea dintre terapeut
și pacient. Odată ce ne încredem în informațiile care ne sunt furnizate, ne va fi mult mai ușor să
luăm o decizie, simțind o singuranță față de ceea ce urmează să se întâmple. Totodată, procesul
de luare a deciziei este foarte important. În acesta intervin factorii de natură rațională,
consimțământul informat implicând și factori de natură emoțională, afectivă sau spirituală. Toate
aspectele auspra cărora persoana reflecteză când vine vorba de luarea unei decizii în ceea ce
privește sănătatea constituie limitele propriei sale libertății și autonomiei expresive.

Un alt tip de cosimțământ este și acela delegat. În această situație, locul persoanei care trebuie
să-și dea consimțământul se substituie cu o alta, care are autoritatea de a consimți în locul
persoanei respective.3

Înaintând în acest subiect, am putea spune că atunci când vine vorba de luarea unei decizii ne
putem raporta și la o autonomie rațională. Când vine vorba de luarea undei decizii, apelăm, de
regulă, la persoana în care avem cea mai mare încredere. De foarte multe ori, încrederea
pacientului este pusă în medicul de familie, acesta fiind mult mai apropiat de istoricul medical al
pacientului, ceea ce determină o siguranță când vine vorba de chestiuni importante de sănătate și
nu numai.

3
Este cazul consimțământului dat pentru persoanele minore sau a celor car nu sunt capabile de decizia din pricina
unei stări precare de sănătate;
 În contextul pandemiei de coronavirus, luarea unor decizii, mai ales pe plan medical, a fost mult
mai dificilă decât anterior. Încrederea cetățenilor a fost alterată, teama a prins proporții iar
tendința de interiorizarea a unor probleme a crescut exponențial. Astfel, foarte multe persoane
preferau să-și trateze afecțiunile acasă, fără să mai apeleze la suport medical autorizat, tocmai din
teama generată de valul de zvonuri sau știri false care circulau la nivel de mass-media și nu
numai.

Este de remarcat și rolul pe care medicii de familie și personalul imediat sanitar l-a avut în
contactul direct cu pacienții. Acestă încredere de care tot am amintit are un rol primordial în
astfel de situații, luând în considerarea faptul că medicii de familie sau personalul sanitar pot
ajuta la stoparea valului de știri false care bulversează oamenii și îi determină să prezinte
reticiențe față de sistemul medical. Pe lângă pandemia de coronavirus, ne-am confruntat cu o
mare problemă de comunicare întrucât, nu au lipsit știrile false sau teoriile conspiraționale care
nu au făcut altceva decât să inducă o stare generală de teamă. Mulți oameni s-au afundat în
aceste teorii, fiindu-le mult mai ușor să se încreadă în ideea că totul este o conspirație decât să
accepte criza medicală general valabilă.

Dacă aruncăm o privire și asupra altor sectoare din viața socială, conchidem că Biserică poate
juca un rol important în informarea și îndrumarea credincioșilor. Ținând cont de respectul pe
care majoritatea oamenilor îl are față de credință și de purtătorii de cuvânt ai acesteia, educarea
venită din partea preoților va fi receptată înr-un mod practic. Astfel, dacă Biserică ne transmite
să respectăm regulile sanitare generale, anume spălatul pe mâini, evitatul zonelor aglomerate și
purtarea măștii, șansele ca numărul personelor care respectă aceste regului să crească sunt foarte
mari.

Putem să ne întrebăm ce rol poate juca bioetica într-o situație cum a fost cea a pandemiei? Ei
bine, aceasta ne ajută să reflectăm asupra a cum putem lua deciziile cele mai bune pentru
sănătatea noastră dar și să înțelegem rațiunile etice și sociale care stau în spatele acestora. În
aceeași ordine de idei, autonomia și consimțământul informat au un rol enorm de important,
luând în considerare numărul foarte mare de infectări în contextul pandemiei de cronavirus, dar
și numeroasele decese, este foarte important să luăm în vedere etica situațiilor de urgență
raportându-ne la respetcul față de aceste concepte.
 Această pandemie a avut un impact mare și asupra sistemului nervos al oamenilor, ceea ce a dus
la apariția unei stări generale de anxietate dar și la apariția stresului, factori ce au putere de
influență asupra sistemului imunitar. Situația de stres prezentă în rândul populației nu este
generată doar de frica de boală ci și de valul uriaș de știri false și zvonuri cu privire la aceasta,
printre cele mai populare fiind ideea că pademia este o conspirație a Ocultei Mondiale care are
scopul de a elimina din numărul mare de locuitori ai planetei. Amintim aici și angoasă ce a luat
naștere în rândul mulor persoane. Întrucât omul este prin definiție o ființă socială, ruperea bruscă
de interacțiunea cu ceilalți duce la un sentiment de singurătate, de unde și tendința tot mai mare
de stres. Să nu uităm de stresul provenit din situația creată de lipsa activităților, știm cât este de
importantă stabilitatea financiară, mai ales pentru familiile cu copii, iar stoparea sau impuținarea
veniturilor poate duce oamenii spre disperare.

Raportându-ne la dilemele etice cu care s-a confruntat societatea în această pandemie, amintim
discuția cu privire la imunizarea în masă și la riscul ca o parte din populația care se va infecta să
nu facă față bolii. Totodată, o dilemă etică era și decizia cu privire la ce pacienți vor beneficia de
un aparat de ventilare, în condițiile în care dotarea spitalelor românește este minimală,
posibilitatea încălcării principiilor dreptății sociale fiind foarte mare.

Din punct de vedere bioetic se poate vorbi și de riscurile generate de schimbarea dramatică a
stilului de viață al oamenilor, în contextul limitelor impuse de pandemiei, cum ar fi limitarea
libertății de mișcare. De remarcat ar fi și faptul că a scăzut încrederea oamenilor în stat și în
instituțiile medicale, iar dacă sprijinul încrederii oamenilor se prăbușește, este inevitabilă și
apariția stresului, angoaselor și tendințelor suicidale.

Un rol foarte mare îl are comunicarea socială, mai ales când ne raportăm la limitarea drastice
ale interacțiunilor, distanțarea socială fizică trebuind să fie compensată cu menținerea unei
comunicări virtuale, pentru ca omul să-și păstreze acel sentiment de apartenență. Sinceritatea
este, totodată, esențială: statul trebuie să comunice datele reale privind pandemia pentru ca
populația să fie conștientă de riscul situației dar și la curent cu schimbările survenite.

Așadar, privind retrospectiv, conchidem că autonomia medicală este un element esențial când
vine vorba de raportul specialist-pacient. Când vine vorba de deciziile medicale, care ne pot
afecta sau îmbunătăți condiția de sănătate, trebuie să ne asigurăm că am luat în vedere toate
riscurile existente, medicului revenindu-i obligația să ne comunice variantele pe care le avem,
într-un mod cât mai inteligibil.

Bibliografie

o Antonio Sandu, Bioetica în criză sau criza bioeticii?, O filosofie a pandemiei în

societatea medicalizată, Editura Lumen, Capitolul Autonomia și consimțământul informat
în contextul pandemiei.
o https://dentestet.ro/blog/ghid-de-conduita-etica-in-contextul-COVID-19
o http://www.eiaecsad.usv.ro/manuale/Consimtamantul.pdf
o http://www.cnas.ro/page/legea-drepturilor-pacientului.html