EDUCAȚIE PENTRU

SĂNĂTATEA ORALĂ
 Planul cursului
1. Educația pentru sănătate : definiție, obiective,
caracteristici

2. Comunicarea în sănătate

3. Modele de comportament pentru sănătate

4.Educația pentru sănătatea orală

 SĂNĂTATEA –definiție

OMS, 1948:
 „O stare de bine din punct de vedere fizic, mental
şi social, care nu constă numai în absenţa bolii sau
a infirmităţii „.
 1. Educație pentru sănătate-definiție OMS
( 1983)
 “Ansamblul activităţilor de informare şi educaţie care
determină populaţia să:
-dorească să aibă o stare bună de sănătate
-să cunoască modul în poate obţine acest lucru
-să-şi păstreze starea de sănătate
-să recurgă la ajutor în caz de nevoie".

OMS : "educaţia pentru sănătate este parte

componenta a ingrijirilor de sanatate care incurajează
adoptarea unor comportamente favorabile pentru
sănătate “
 Obiective
1. Informarea populaţiei cu scopul de a cunoaşte
manifestările bolilor şi prevenirea lor;

2. Dobândirea unor aptitudini şi deprinderi care să fie

favorabile sănătăţii;

3. Incurajarea adresabilităţii la cabinetele dentare pentru

controale preventive;

4. Adoptarea unui comportament sanogen (limitarea

consumului de zahăr, renunţarea la fumat şi la
consumul de alcool).
 Caracteristicile educației pentru sănătate

1. Aspect Cognitiv

2. Motivaţional

2. Comportamental
 1. Aspectul cognitiv al educaţiei pentru sănătate

Constă în comunicarea şi transmiterea de cunoştinţe şi

informaţii despre sănătate („cunoaștere”).

Gradul de informatii transmise populaţiei cu privire la

prevenirea bolilor nu este suficient pentru a modifica
unele comportamente de risc
Pe de altă parte, nici formarea unui anumit tip de
comportament nu se poate realiza fără existenţa în
prealabil a informaţiilor respective
 2. Aspectul motivaţional al educaţiei pentru
sănătate
Se referă la convingerea populaţiei şi motivaţia
acesteia cu privire la necesitatea respectării
măsurilor de prevenţie şi promovarea unui stil de
viaţă sanogen
 3. Aspectul comportamental (formativ) al
educaţiei pentru sănătate

Este cea mai importantă caracteristică,cea mai

discutată sub aspectul modalităţii de realizare.
Pentru fiecare persoană, comportamentul reprezintă
un sistem de acţiuni, aptitudini şi credinţe adinc
înradacinate încă din copilarie, cu multe influenţe
religioase, sociale, culturale, morale.
De aceea, efortul de a le schimba se poate finaliza cu
un eşec.
 2. COMUNICAREA ÎN SĂNĂTATE
 Comunicare, element fundamental la educației
pentru sănătate, reprezintă :

”procesul prin care se transmit informații, mesaje

simbolice între 2 sau mai multe persoane”

Comunicarea cu pacientul trebuie să fie în

concordanţă cu starea lui actuală, cu posibilităţile
lui de înţelegere şi asociată cu elemente de sprijin
pentru a influenţa pozitiv evoluţia bolii sale.
 Abilităţile de comunicare vizează:
 explicaţii privind diagnosticul,
 investigaţiile necesare, tratamentul de urmat;
 implicarea pacientului în procesul decizional;

 comunicarea cu rudele pacientului;

 comunicarea cu alţi profesionişti din sănătate;

 transmiterea veştilor proaste;

 obţinerea consimţământului informat (clarificări pentru o procedură

invazivă);

 a face faţă anxietăţii pacientului sau familiei sale;

 a da sfaturi privind stilul de viaţă, promovarea sănătăţii, identificarea

factorilor de risc
 Beneficiile unei bune comunicări în practica medicală
1.  Controlul durerii postoperatorii
Comunicarea cu pacienţii înaintea actului operator
reduce nervozitatea, anxietatea constatându-se şi
reducerea durerii post-operatorii.

2. Reducerea stress-ului are drept consecinţe

diminuarea complicaţiilor post-operatorii
3. Respectarea indicaţiilor medicale
Mulţi pacienţi nu respectă în totalitate recomandările
medicale şi nici tratamentul , care impune uneori
schimbarea stilului de viată..

La originea acestei atitudini se gasesc 2 factori:

1. Calitatea mediocră a consultaţiei şi durata lungă a
tratamentului
2. Lipsa de comunicare între medic şi pacient.
 4. Satisfacţia pacientului faţă de îngrijirile
medicale primite
Mulţi pacienti pun accentul mai mult pe abilităţile
de comunicare ale medicului decât pe cele
profesionale .

În acest context, disponibilitaea medicului de a

prezenta explicaţii detaliate despre boală,
tratament, complicaţii, contribuie la creşterea
satisfacţiei şi increderii pacientului, cu
repercursiuni benefice asupra procesului de
vindecare.
BARIERE CARE INTERVIN ÎN COMUNICARE

1. BARIERE CREATE DE MEDIC

2. BARIERE CREATE DE PACIENT

 1. Bariere create de medic:
1.Trăsături nepotrivite ale medicului:
grabă
nerăbdare
oboseală
plictiseală
răceală
ton ridicat
2. Acceptarea unei comunicări deficitare cu pacientul
3.Exces sau lipsă de autoritate faţă de bolnav
4.Angrenarea în situaţii conflictuale
5. Subaprecierea, evitarea sau refuzul bolnavilor dificili
 2. Bariere create de pacient:
1. Ascunderea emoţiilor în faţa medicului;

2. Frica de a nu fi pus intr-o situaţie jenantă;

3. Dorinţa exagerată de a face pe plac medicului şi de a
prezenta doar o parte din simptome;

4. Neîncrederea pacientului în medic datorată statului social

diferit, diferenţelor sociale sau chiar etnice.
 Regulile de bază pentru o bună comunicare în
sănătate
Respectă alegerile pacientului
Nu speria, pentru ca mesajul să nu fie respins 
Nu stigmatiza, nu culpabiliza (în special în cazul
comportmantului de risc ) 
Nu impune anumite norme sociale, de exemplu, impărţind
populaţia in două categorii: buni şi răi 
Nu oferi informaţii despre riscuri fără a oferi şi soluţii ,
mijloace de prevenţie
Tine cont de inegalităţile privind accesul la informaţii,
ingalităţile sociale, coduri culturale sau etnice.
 Relaţiile conflictuale în relaţia medic şi
pacient
Sursele de conflict in relatiile medic-pacient pot apare in
urmatoarele cazuri:
Diferentele in aprecierea diagnosticului bolii si a planului de
tratament
Asteptarile contradictorii cu privire la comportamentul
bolnavilor, medicii avind imaginea pacientului “ideal”, in care
rareori acesta isi accepta diagnosticul si tratatmentul fara
comentarii
Neintelegerile determinate de situatia financiara a pacientului
Evitarea pacientilor cu dizabilitati psihice si motorii
Refuzul pacientilor infectati cu virusul HIV
Lipsa abilitatilor practice ale medicului
Aparitia de iatrogenii in timpul tratamentelor
dentare
Lipsa de cooperare din partea pacientului si a familiei
Nemultumiri legate de aspectul si functionalitatea
lucrarilor protetice
Nerespectarea secretului profesional
 Modificarea comportamentului
De obicei, orice intervenţie medicală presupune o
schimbare de comportament.
Uneori aceasta este simpla (de ex: administrarea zilnica a
medicaţiei)
Dar de cele mai multe ori, este necesara schimbarea stilului
de viaţă, lucru care poate deveni dificil de realizat.
În plus, comportamnetul actual reflectă un anumit mod de
viaţă, iar consecinţele schimbării pot avea rezultate nedorite
pentru individul respectiv (de ex, renuntarea la fumat poate
sa determine intreruperea relatiilor sociale cu alţi fumători )
 3. Modele de comportament pentru
sănătate
Intervenţiile realizate pentru schimbarea
comportamentului trebuie să se concentreze pe
schimbarea atitudinii, percepţiilor şi motivaţiilor pentru
a păstra starea de sănătate şi a preveni apariţia bolilor
 Factorii predictivi ai comportamentului

 Factori sociali
 Factori emoţionali
 Factori ereditari
 Credinţele individuale şi cele ale profesioniştilor din
sănătate
 (Leventhal et al. 1985)
 MODELE DE SCHIMBARE A
COMPORTAMENTULUI
1. MODELUL CREDINȚEI ÎN SĂNĂTATE

2. TEORIA COMPORTAMENTULUI PLANIFICAT

3. MODELUL TRANSTEORETIC
 1. Modelul credinţei în sănătate
(Health Belief Model)

Acest model este unul dintre cele mai vechi modele ,

conceput pentru schimbarea comportamentului nesanogen;
În centrul modelului se situează 2 aspecte ale
reprezentărilor individului asupra sănătăţii şi
comportamentului sănătos:
A.percepţia ameninţării
B. evaluarea comportamentului.
A. Percepţia ameninţării depinde de:
(1) percepţia susceptibilităţii de îmbolnăvire
(2) anticiparea severităţii consecinţelor respectivei
boli.
B. Evaluarea comportamentului constă în 2 seturi de
credinţe:
(3) beneficiile eficacităţii comportamentului
recomandat şi
(4) costurile sau barierele în adoptarea
comportamentului respectiv.
 Exemplu:
Prevenirea cancerului pulmonar,
după modelul credinţei în sănătate
Un individ va renunţa la fumat dacă el va crede că:

1. percepţia susceptibilităţii de îmbolnăvire:

există riscul de a face cancer pulmonar

2. anticiparea severităţii consecinţelor respectivei boli::

consecinţele cancerului pulmonar sunt grave

3. beneficiile eficacităţii comportamentului recomandat: fără a

fuma, riscul de a face cancer pulmonar este mult mai redus

4. costurile sau barierele în adoptarea comportamentului respectiv:

beneficiile sunt mai numeroase comparativ cu costurile şi
obstacolele posibile
 2. Teoria comportamentului planificat
Schimbarea comportamentului impune intenţia
persoanei de a practica un comportament preventiv, ceea
ce presupune o planificare a schimbării comportamnetului
Intervin 3 factori:
1. Atitudinea faţă de un comportament sănătos (ceea ce
crede o persoană despre un comportament sanatos sau
nu)
De ex: renunţarea la consumul exagerat de dulciuri este
benefică pentru sănătate- previne diabetul zaharat şi
cariile dentare
2.Normele subiective (ce crede o persoană despre
părerea oamenilor importanţi, legată de
comportamentul ei).

(de ex:daca un fumător are impresia că majoritatea

prietenilor nu fumează, şi că aceştia doresc ca şi el
să renunţe la fumat, atunci reuşita este mult mai
sigura)
3. Intenţia reprezintă dorinţa sau planul subiectului
de a întreprinde acea acţiune

De exemplu, dacă o persoana are o atitudine

favorabilă faţă de renunţarea la fumat şi toţi cei
din jur îi cer să renunţe, atunci el este gata să
declare că va încerca să renunţe şi va gândi un
plan de acţiune în acest sens.
Limite:
Experienţa arată că, de multe ori, indivizii nu reuşesc să
acţioneze în conformitate cu atitudinile sau cu normele
lor subiective.

Exemplu: Unii oameni doresc cu disperare să slăbească,

ştiind că şi cei din jur doresc acest lucru, şi totuşi nu se
simt în stare să suporte rigorile curei de slăbire, drept
pentru care nici nu îşi propun în mod serios să acţioneze
pentru a pierde din greutate.
 3.Modelul transteoretic
Modelul transteoretic se bazează pe principiul
necesităţii de a identifica stadiul în care se găseşte un
individ, în raport cu schimbarea comportamentului
asociat cu un anume risc

Teoria identifică 5 etape necesare schimbării

1. Pre-contemplarea- o persoană nu este conştientă
că are o problemă, de aceea nu se gândeşte la
schimbare
2. Contemplarea-persoana este conştientă de
problema respectivă şi se gândeşte să înceapă să se
schimbe.
3. Pregătirea- din punct de vedere emoţional când
persoana intenţionează să se schimbe.
4. Acţiunea – modificarea comportamentului
5. Menţinerea- continuarea acţiunii începute, fără
renunţare
 Exemplu-dependenta de droguri
1. Pre-contemplarea
Toxicodependenții care ajung în cabinetul de consiliere în faza de
precontemplare nu vin din proprie inițiativă ci în general ajung
aici la îndemnurile sau la presiunile unor persoane apropiate.
În acest moment comportamentul lor reprezintă o problemă
pentru cei din jurul lor și nu pentru ei.
Nu prezintă nici o motivație pentru a se schimba în vreun sens
pozitiv și preferă să se complacă mai departe în starea deja
existentă.
2. Contemplarea
În această etapă, chiar dacă persoana încă se mai simte foarte
atașată de beneficiile drogului, totuși se gândeşte ca ar dori să
renunțe la acesta.
În acest stadiu foarte mulți pacienţi așteaptă o informație care să îi
determine să facă o schimbare pentru că ei vor spera că informația
va fi cea care va decide pentru ei.
 3. Pregătirea
În momentul în care persoana s-a decis să facă următorul pas
către oprirea consumului, se află în etapa pregătirii, când este
pregătită pentru acțiune.
Contrar așteptărilor familiei persoanei în cauză, schimbarea nu se
va produce brusc ci chiar și în această etapă va fi nevoie de răbdare
din partea tuturor părților implicate și respectarea ritmului
propriu.
4. Acţiunea
Acțiunea apare în momentul în care decizia pentru schimbare a
fost luată.
În această etapă, persoana se va angaja în diferite acțiuni care vor
avea ca scop realizarea schimbării.
 5. Menţinerea
Acestă etapă constă în stabilizarea noului comportament .
 4. Educaţia pentru sănătatea orală

A. Educaţia pentru sănătatea orală în cabinetul

dentar- nivel micro

B. Educaţia pentru sănătatea orală la nivel

comunitar– nivel mezzo

C. Educaţia pentru sănătatea orală la nivel

populaţional– nivel macro
A. Educaţia pentru sănătatea orală în
cabinetul dentar- nivel micro

Sfaturi pentru:
Copii
Adolescenţi
Persoane vârstnice
Sfaturi pentru copii
6 luni - 2 ani
 Utilizarea pastei de dinţi cu fluor 250 ppm
de 2 ori pe zi
Cantitatea de pastă de dinţi trebuie să fie
redusă: bob de mazăre (există riscul de a
înghiţi).
2 - 6 ani
Se poate utiliza pastă de dinţi cu fluor cu o
conc. de 500 ppm pe zi
Peste 6 ani
Pasta de dinţi : 1000 -1450 ppm de 2 ori pe
zi
Atenţie la erupţia molarului de 6 ani ...
Obligatoriu protectia dinţilor în cazul
practicării sportului
 Reguli de comunicare
Practicianul trebuie să se adapteze vârstei copilului
prin vocabular, imaginaţie
Părinţii trebuie să fie prezenţi în cabinet (de evitat
parinţii anxioşi)
Cereţi copilului să va ajute (de ex, să ţină aspiratorul
de salivă, să ajute la amestecul unui produs...)
Conveniţi existenţa unui semnal în caz de durere
(de ex, ridicarea miinii)
 SFATURI PENTRU ADOLESCENȚI
Sfaturi pentru purtătorii de aparate ortodontice
 Atenție la igiena orală și la mijloacele adjuvante: firul dentar
Sfaturi privind erupția molarului de minte: tulburări de erupție, simptme,
prevenție
Atentie la anomaliile dento-faciale și la interceptarea acestora în fază incipientă
 Igiena alimentatiei: consum de hidrocarbonate, sucuri acidulate, fumat, alcool
 Reguli de comunicare

Adolescentul trebuie să aibă un rol decisiv în luarea deciziilor.

Trebuie să i se explice procedurile cât mai complet posibil,
pentru a preveni anxietatea sa şi trebuie informat permanent
despre etapele următoare ale tratamentului său.

Medicul stomatolog trebuie să dea dovadă de calm, răbdare,

înţelegerea unor comportamente depresive sau anxioase,
trebuie să le câştige încrederea şi să evite stările conflictuale.
Comportamentul adolescentului depinde de
situaţia familială din copilărie, de modalitatea de
comunicare din cadrul familiei.
Dacă părinţii au comunicat prin ameninţări,
adolescentul poate răspunde printr-o inhibare severă
a acţiunilor sale , transferând ostilitatea, de la părinţi
la societate, în mediul şcolar şi chiar în cabinetul
dentar

Dimpotrivă, copiii care sunt protejaţi excesiv sunt

feriţi de majoritatea responsabilităţilor şi impiedicaţi
să participe la luarea deciziilor. Când devin
conştienţi de lipsa lor de experienţă, evitând
rezolvarea problemelor obişnuite, devin iritaţi şi
depresivi.
 SFATURI PENTRU PERSOANELE VÎRSTNICE
Metode de iginizare a protezelor si igiena orala
riguroasă
Utilizarea de creme adezive
Atentie la hiposialie si prevenirea complicațiilor
acesteia
Depistarea leziunilor mucosale suspecte
 Reguli de comunicare
Crearea unei atmosfere netensionate, atitudine
calmă
Explicare manoperelor terapeutice si riscurilor
care pot surveni in funcţie de patologia generala
Atragerea cooperării pacientului
Şedinţe terapeutice scurte, care să nu obosească
pacientul
Empatie, atentie, rabdare, atentie sporita
 B. Educaţia pentru sănătatea orală la
nivel comunitar–nivel mezzo

1. Copii şi adolescenţi
Tip intervenţie-la şcoală:
Objective:
Cunoasterea metodelor de igienă orala
Necesitatea controlului regulat la cabinetul dentar

Educaţie privind consumul exagerat de dulciuri si de

sucuri acidulate
Sensibilizarea profesorilor si parintilor privind rolul
fluorului in preventia cariei dentare
Prezentarea riscurilor determinate de : fumat, consum de
alcool si de droguri, riscul utilizarii peercing-urilor
 2. Persoane vârstnice
Tip de intervenţie: în căminele de pensionari
Objective:
 Ameliorarea accesului la igiena orală a persoanelor
dependente
Sensibilizarea familiei si personalului cu privire la igiena orala
a acestor persoane
Colaborarea permanenta cu medicul de medicina generala
pentru bolile cronice cu impact asupra cavităţii orale
Depistarea precoce a leziunilor maligne
3. Persoanele cu handicap
Tip de intervenţie:Formarea personalului de îngrijire orală
Objective:
Implicarea familiei în educarea persoanelor cu handicap
pentru a mentine o igiena orala corecta
 4. Populatia cu risc crecut de
îmbolnăvire

Tip de intervenție: centre medicale sociale

Obiectiv: Depistarea precoce a cancerului oral – screening

 Punerea în practică a unui protocol de depistare împreună
cu personalul medical
Examinări clinice periodice
Realizarea de metode de prevenție primară și secundară a
cancerului si leziunilor preneoplazice
- Realizarea tratamentelor de urgență (dacă nu există cabinet
stomatologic)
 C. Educaţia pentru sănătatea orală la nivel
populaţional– nivel macro

Campanii mediatice - scop:

- Implicarea medicilor dentişi în transmiterea mesajului
sanogen la nivelul comunitatii în care îşi desfăşoara
activitatea

- Metode: informaţii scrise în broşuri, articole din ziare,

articole on-line, radio şi televiziune

- Eficacitate redusă: se difuzează informaţii deja cunoscute

de către o parte a populaţiei,
- Nu există certitudinea că aceasta îşi va schima
comportamentul
 Comunicarea prin mass-media

 Necesită in prealabil informaţii despre publicul ţintă ,

pentru adaptarea vocabularului mesajului si
informațiilor in funcţie de diferiti factori:
 virstă
 sex
 mediu social
 interesele populaţiei
 starea de sănătate/boală
Obiectivele unei campanii de comunicare pentru
sănătate sunt:
Influenţarea şi motivarea schimbării comportamentului
nesanogen;
Alegerea unui public ţintă bine definit şi destul de
numeros;
Oferirea de avantaje necomerciale;
Stabilirea unei perioade clare de mediatizare;
Prezentarea impreună cu alte evenimente mediatice,
comunitare, religioase...