RELATIA DINTRE JOC-INVATARE- CREATIE

Jocul, prieten nelipsit al copilului reprezintă pentru perioada preşcolară

principala activitate, fiind o formă de manifestare , o activitate care îi reuneşte pe copii şi
în acelaşi timp îi reprezintă. În decursul jocului copilul acţionează asupra obictelor din
jur, cunoaşte realitatea, îşi satisface nevoia de mişcare, dobândeşte încredere în forţele
proprii, îşi îmbogăţeşte cunoştinţele. Manifestându-şi dorinţa de a participa la viaţa şi
activitatea celor din jur, copilul işi asumă rolul de adult, reproducând activitatea şi
raporturile lui cu ceilalţi oameni. Însuşi posibilitatea de a-şi imagina realitatea, de a o
reflecta, reprezintă pentru copil sensul jocului. Prin această activitate copilul îşi satisface
nevoile prezente şi se pregăteşte de viitor.

Activitate dominanta, fundamentala la varsta prescolaritatii, jocul reprezinta o

forta cu caracter propulsor in procesul dezvoltarii copilului, permitandu-i acestuia sa
patrunda in realitatea pe care o cunoaste activ, sporindu-ti totodata intregul potential de
care dispune. Folosirea rationala a unor procedee de joc in activitatile comune, in unitate
cu particularitatile psihologice ale invatarii la varsta prescolara, duce la realizarea unui
echilibru intre joc si invatare, cu efecte formative in psihogeneza copilului.

Relatia joc invatare se schimba pe masura ce copilul inainteaza in varsta.

Ponderea pe care o detine jocul didactic la grupa mica, se explica prin particularitatile
psihologice caracteristice acestei varste: perceptia, memoria, gandirea nu sunt deprinse
inca de actiune, procesele de gandire apar ca operatii ajutatoare cuprinse in activitatea
practica, nu ca aparitii mintale pentru rezolvarea unor probleme, reactiile emotive sunt
foarte vii, sunt atrasi repede de stimulii externi activitatii, rezistenta la efort intelectual de
durata este scazuta, particularitati ce confera invatarii la aceasta varsta aceste
caracteristici

Jocul - activitate dominanta la varsta prescolara , are rol hotarator in evolutia copilului.
La varsta prescolara jocul este o activitate cu caracter dominant, fapt demonstrat de
modul in care polarizeaza asupra celorlalte activitati din viata copilului, dar si de durata si
ponderea sa. Aceasta idee este sustinuta si de rolul pe care-l are pe planul dezvoltarii
copilului, favorizand trecerea sa pe o treapta superioara de dezvoltare.Fiind activitatea de
bază în grădiniţă ,cuprinde toate ariile de activitate realizând procesul de învăţare într-un
mod atractiv, antrenant şi uşor asimilabil de către copil. Copilul se joacă de la intrarea în
grădiniţă până la micul dejun, în timpul activităţilor didactice de dimineaţă, apoi se joacă
serios în cadrul activităţilor comune, apoi se distrează jucându-se în timpul activităţilor
complementare . Invatarea imbraca diferite forme in functie de particularitatile
caracteristice varstei prescolare. Forma specifica de realizare a invatarii la acesta varsta
este jocul didactic. Prin specificul sau, jocul didactic corespunde particularitatilor
copilului prescolar, inlesnind realizarea sarcinilor didactice intr-o forma accesibila,
pregatindu-l pentru integrarea in celelalte forme organizate de invatare.
 Ţinând seama de sarcinile educaţiei preşcolarului şi de influenţa formativă a jocului
asupra copilului, pedagogia preşcolară clasifică jocurile în: jocuri de creaţie, jocuri de
construcţie, jocuri didactice, jocuri logice, jocuri de mişcare, jocuri distractive.
Jocul de creaţie este cea mai răspândită şi îndrăgită activitate, prin el copiii prelucrează
şi transpun pe plan imaginar impresiile pe care le au despre realitataea înconjurătoare,
jocul refelctând raportul dintre copil şi mediul social. Copilul intrat în grădiniţă trece din
familie în contact direct cu ceilalţi copii, într-o activitate organizată de observare a
mediului social în care sunt prezentate aspectele practice ale vieţii adulţilor, precum şi
relaţiile dintre ei. Copiii crează astfel jocuri ca: De-a mama, De-a doctorul, De-a
magazinul, etc.
Jocul de construcţie reproduce cu mijloace scopuri lucide unele construcţii sau obiecte
din mediul înconjurător. Copiii, găsind la grădiniţă un bogat material de construcţie,
învaţă să realizeze treptat diferite modele, fie din imaginaţie, fie după o temă dată. Astfel,
ei construiesc diferite maşini, roboţi, avioane. Materialul folosit este divers: cuburi,
rotodiscuri, leggo, materiale plastice şi din natură.

Jocul didactic are un caracter mult mai pronunţat decât celelalte jocuri şi se
utilizează în grădiniţă în scopul îmbogăţirii şi aprofundării experienţei cognitive a
copiilor, precum şi în vederea dezvoltării proceselor psihice de reflectare directă şi
nemijlocită a realităţii. Jocurile didactice se practică atât în cadrul activităţilor comune,
cât şi în afara lor, ele fiind nişte activităţi accesibile şi atractive copiilor prin intermediul
cărora se realizează majoritatea sarcinilor instructiv educative în grădiniţă. Conţinutul
jocului este dat de cunoştinţele copiilor despre plante, animale, obiecte, anotimpuri,
activitatea oamenilor, referiri la reprezentări matematice. Folosirea rationala a unor
procedee de joc in activitatile comune, in unitate cu particularitatile psihologice ale
invatarii la varsta prescolara, duce la realizarea unui echilibru intre joc si invatare, cu
efecte formative in psihogeneza copilului.
Sarcina didactică apare ca o problemă de gândire şi dă sensul jocului şi atracţia copilului
spre el. De aceea sarcina didactică nu trebuie să fie prea grea pentru a demoraliza copiii,
dar nici prea uşoară pentru a-i plictisi.
Regulile jocului arată copiilor cum să se joace, cum să rezolve sarcina didactică şi sunt
condiţionate de conţinutul fiecărui joc.
Elementele de joc, o altă componentă a jocului didactic fac ca rezolvarea sarcinii
didactice să fie plăcută şi atractivă pentru copii. Ele constă în: momente de aşteptare,
surprize, ghicire, mişcare, întrecere, galerie, aplauze.
Jocul didactic are o mulţime de valenţe formative. Prin intermediul lui se activează
vocabularul şi limbajulcopiilor, se corectează deficienţele de exprimare, se formează
deprinderea de exprimare corectă, coerentă, în propoziţii logice.
Pentru dezvoltarea auzului fonematic se pot desfăşura jocuri ca: Deschiode urechea
bine, Al cui glas este, etc. Prin jocuri ca: Găseşte cuvântul potrivit se urmăreşte
activizarea vocabularului, spontaneitatea gândirii prin realizarea unor exerciţii verbale.
Jocurile didactice pentru cunoaşterea mediului au ca scop consolidarea şi verificarea
cunoştinţelor copiilor în urma observărilor, a lecturilor după imagini, a plimbărilor şi
vizitelor (La piaţă, Când se întâmplă, Cu ce călătorim).
Jocul didactic matematic constituie şi el un mijloc atractiv de realizare a sarcinilor
număratului şi socotitului (Completează ce lipseşte, Cine aşează mai bine etc.)
Jocul logic ca modalitate de educare şi instruire intelectuală a preşcolarului realizează o
îmbinare optimă între obiectivele urmărite, conţinutul activităţii Prin jocurile logice se
urmăreşte dezvoltarea gândirii cu operaţiile, efectuarea în practica jocului a unor operaţii
matematice specifice. Se desfăşcoară cu ajutorul Trusei Dienes, materialul fiind astfel
conceput, încât conduce copiii către o înţelegere intuitivă şi concretă a matematicii
(Aşează-mă la căsuţa mea, Ghiceşte cine sunt etc.)
Jocul de mişcare – interesul copiilor pentru mişcare, în general, este foarte mare la
această vârstă, dorinţa lor are la bază dorinţe de ordin fiziologic. Ele au ca şi scop, pe
lângă călirea organismului şi întărirea sănătăţii, dezvoltarea armonioasă a tuturor grupelor
musculare, prevenirea localizării unor atitudini vicioase, creşterea capacităţii intelectuale,
crearea unei bune dispoziţii. Jocurile cu caracter sportiv au dinainte stabilite regulile şi
momentele competitive. Regulile precizează mişcările şi acţiunile necesare în joc
(Şoarecele şi pisica, Raţele şi vânătoru, Trenul etc.)
Jocurile distractive sunt tratate de obicei ca jocuri de mişcare. Această încadrare este
unilaterală deoarece latura principală a acestor jocuri nu o constituie executarea unor
mişcări, ea realizându-se prin posibilitatatea minţii şi prin spiritul de observaţie. Se
caracterizează prin faptul că este un joc cu temă şi reguli stabilite anterior în majoritatea
cazurilor, specificul lui fiind că atât mişcările, cât şi cunoştinţele copilului reprezintă un
mijloc prin care se realizează amuzamentul (Zboară, zboară, Baba – Oarba etc.)
Omul prin natura sa nu este îndreptat cu totul înspre satisfacerea materială, ci el încearcă,
din copilărie încă, să-şi construiască situaţii pline de suspans, prin care să cunoască ceva
nou, să se pregătească pentru viaţa cea de toate zilele într-un mod cât mai creativ, reuşind
astfel să-şi urmărească şi să-şi împlinească ţelurile propuse în viaţă. Prin joc sunt
încercate şi exersate moduri de comportament în viaţă, sunt testate reacţii la diferite
situaţii şi sunt formate atitudini. Copiii nu pot menţine suspansul pentru un timp mai
îndelungat, de aceea ei pot repeta situaţiile de joc la infinit, până ce au învăţat ceva din
acestea. Astfel jocul devine o metodă importantă de învăţare şi memorare. În dezvoltarea
fizică şi psihică a copiilor jocul ocupă un loc de frunte, fiecare formă de joc fiind un act
de învăţare. Jocul este o metodă, care are un mare potenţial de formare şi dezvoltare a
personalităţii complete (corp – raţiune – suflet).

Jocul are o semnificatie functionala esentiala si nu este un simplu amuzament.

El formeaza, dezvolta si restructureaza intreaeaga viata psihica a copilului. Prin joc
copiii isi dezvolta perceptiile, reprezentarile, creativitatea, isi amplifica posibilitatile
memoriei, isi formeaza insusirile vointei, rabdarea, perseverenta, stapanirea de sine.
Tot prin joc sunt modelate trasaturile de personalitate:respectul fata de altii,
responsabilitatea, cinstea, curajul. În joc apar si primele elemente de învăţare, care
prezintă un caracter spontan si neintenţionat. Pe parcurs ele sunt întregite de învăţarea
propriu-zisa organizată, efectuată în cadrul activităţilor frontale dirijate, unde se
realizează importante obiective instructive si formative. De la o grupa preşcolară la alta
aceste activităţi ocupa un loc tot mai însemnat în viaţa copilului, pregătindu-l din punct
de vedere psihologic pentru învăţarea de tip şcolar. Prin urmare, învăţarea propriu-zisa,
dirijată de adult în mod organizat si bazată tot mai mult pe activitatea limbajului şi
gândirii intervine în viaţa copilului la vârsta preşcolară. Întrebarea care se pune este daca
această învăţare poate fi considerata motivată ? Primele forme de motivaţie se manifestă
în jocurile copilului preşcolar, având un caracter intrinsec activităţii respective şi tot în
joc apar primele elemente de învăţare. Această învăţare nu are însă o motivaţie proprie, ea
fiind direct legată de motivaţia jocului, în cadrul căruia se efectuează, fapt ce-i conferă un
caracter neintenţionat şi într-o anumită măsură întâmplător. După expresia lui Vagotski,
copilul învaţă "după un program propriu" pe temeiul motivelor jocului. Cu totul alta este
situaţia învăţării dirijate realizate prin activităţile frontale care impun 11 copilului
îndeplinirea unor sarcini, scopuri precise puse în faţă de educatoare. Realizarea acestor
sarcini precise si concrete prezintă o anumită semnificaţie pentru copii, iar reuşita şi
valoarea lor formativă, inclusiv în ceea ce priveşte motivele învăţării depind de modul în
care copiii sunt ajutaţi să surprindă şi să înţeleagă valoarea lor sociala şi personală. Prin
urmare, motivele învăţării apar la preşcolari ca rezultat al interiorizării cerinţelor acesteia,
a influenţelor din afară a copilului. Deci, vârsta preşcolară poate fi socotită ca etapa
iniţiala de valorificare a predispoziţiilor în direcţia dezvoltării multilaterale şi de
manifestare a primelor posibilităţi de însuşire a deprinderilor intelectuale. Fără a se
confunda cu motivele jocului, motivele învăţării au totuşi o anumita legătura cu jocul,
pentru că în joc, copilul efectuează prima învăţare chiar daca ea este neintenţionată.
Aceasta învăţare va căpăta apoi un caracter motivat (datorită scopurilor fixate de
educatoare) intenţionat, voluntar. În acest mod vârsta preşcolară pregăteşte premisele
psihologice necesare constituirii unui sistem de motive care va trebui să stea la baza
activităţii de învăţare, pentru a-i asigura trăinicia şi eficienţă. La vârsta preşcolară,
învăţarea are specificul ei, particularităţile ei care sunt de fapt un rezultat al legăturilor
reciproce ce stabilesc între joc şi învăţare pe parcursul perioadei preşcolare. Dar această
relaţie între cele doua forme da activitate nu rămâne constantă pe tot parcursul perioadei
preşcolare. Pe măsură ce se face trecerea de la o grupă la alta, activitatea de învăţare este
tot mai vizibilă. În jocurile copiilor de grupă mare motivele învăţării încep să apară net
exprimate, copiii manifestând un viu interes pentru o formă mai organizată de activitate,
pentru învăţătură. Aceasta dovedeşte că ei au atins nivelul dezvoltări psihice
corespunzătoare,îşi au însuşite deprinderile intelectuale necesare pentru a putea intra în
şcoală. Acest fapt se poate constata dacă vom compara felul în care se joaca "de-a şcoala"
preşcolarii mijlocii şi mari. În jocul copiilor de grupă mijlocie sensul principal al învăţării
nu este oglindit. La ei elementul dominant îl constituia rolurile şi acţiunile care decurg
din subiectul jocului, învăţarea ca atare, nu apare deloc. La grupa mare nu se poate spune
acelaşi lucru; în centrul jocului se afla activitatea propriu-zisa de 12 învăţare. Acţiunile de
joc constau în "a scrie", "a citi", "a rezolva" care învaţă, învăţătura ocupând un loc central
ca activitate specifică vieţii şcolare. Aceasta dovedeşte că avem de a face cu o nouă
atitudine a copilului faţă de activitatea de învăţare, că el s-a ridicat la o treaptă superioară
de înţelegere a semnificaţiei sociale a acestei activităţi. putem spune că relaţia joc-
învăţare la diferite etape ale vârstei preşcolare este condiţionată de nivelul general de
dezvoltare psihică a copilului. Dar pe măsura introducerii treptate a elementelor de
învăţare şi produce schimbări vizibile şi în activitatea psihică a copilului. La vârâta
preşcolară mică asimilarea cunoştinţelor si formarea deprinderilor sunt indisolubil legate
de joc. Deocamdată, pe copii nu-i interesează sa obţină un anumit rezultat, iar însuşirea
deprinderilor nu constituie pentru ei o problema de rezolvat. Cu toate acestea prin
îmbinarea elementelor de învăţare cu cele de joc şi invers, copilul îşi însuşeşte unele
cunoştinţe şi face primii paşi spre formarea deprinderii de muncă intelectuala. La
preşcolarii mari, procesul da însuşire de cunoştinţe, formare de deprinderi, începe să se
elibereze de acţiunile implicate în joc, dezvoltându-se interesul pentru cunoştinţe
comunicate verbal, pentru observarea şi comentarea de ilustraţii, pentru socotit si
numărat. Această cotitură se produce când se intensifică funcţia reglatoare a sistemului
verbal. La aceasta vârstă copilul pune întrebări îi cere educatoarei precizări in legătură cu
efectuarea anumitor teme şi cerinţe, ceea ce dovedeşte că înainte de a-şi începe lucrul el
îşi reprezintă acţiunea respectivă pe plan mintal, se gândeşte la ceea ce are de făcut.
Odată cu aceasta încep să se contureze anumite "procedee" şi deprinderi de munca
intelectuală. Preşcolarul mare înţelege mai bine problema care i se pune în faţă, caută să
găsească mijloace adecvate pentru rezolvarea lor şi începe să simtă atracţie pentru însuşi
procesul muncii intelectuale desfăşurate. I se dezvoltă atitudinea critică şi capacitatea de
apreciere şi autoapreciere a posibilităţilor şi rezultatelor proprii precum şi a altor copii. În
felul acesta în procesul desfăşurării activităţilor organizate sunt create premisele
psihologice ale pregătirii preşcolarului pentru activitatea de învăţare din şcoala. Prin
urmare, aceste forme de activitate, joc şi învăţare, exercită o influenţă pozitivă asupra
dezvoltării psihice generale a copilului. La rândul lor, ele suferă influenţa pozitivă a
acestor dezvoltări. Nivelul superior al dezvoltării psihice acţionează pozitiv asupra
nivelului la care se desfăşoară cele doua forme de activitate. În aceasta constă, aşadar,
influenţa reciprocă, relaţia dialectică joc şi învăţare pe de o parte şi dezvoltarea psihica
generală, pe de alta parte. Fiind factori importanţi ai dezvoltării psihice, jocul şi învăţarea
sunt în acelaşi timp şi un efect al acestei dezvoltări. Un loc important în pregătirea
copilului pentru şcoală îl ocupă activităţile matematice care au un rol activ în dezvoltarea
(gândirii, atât prin formarea copiilor cu cunoştinţe, cat şi prin formarea deprinderilor
matematice. Parcurgând drumul de la concret la abstract şi de la abstract la concret, în
formarea noţiunilor matematice, efectuând calcule cu numere, pătrunzând în esenţa
fiecărei probleme pentru a stabili corelaţia dintre mărimile cunoscute şi mărimea căutată,
procesele psihice ale copilului, operaţiile gândirii sunt stimulate printr-o activitate din ce
în ce mai vie, copilul percepe însuşirile cantitative ale lumii reale prin intermediul
diferiţilor analizatori. Astfel, în procesul de numărare este activizat atât analizatorul
vizual cât si cel auditiv, tactil şi motric. Odată cu formarea reprezentărilor şi însuşirea
cunoştinţelor matematice se îmbogăţeşte si vocabularul cu cuvinte şi expresii specifice
aritmeticii, respectiv cu numeralele cardinale şi ordinale, cu unele adverbe de cantitate:
'mult, "puţin, "tot atâtea", "egal" "minus", "plus", etc.
Activităţile matematice stimulează şi alte procese psihice ca imaginaţia, memoria. În
procesul de însuşire a cunoştinţelor matematice este intens activizată memoria deoarece
copiii trebuie să reţină, să păstreze şi să reproducă in mod conştient cunoştinţele
dobândite. Rez olvarea unor situaţii noi apărute în desfăşurarea unei activităţi matematice
solicită participarea activa a imaginaţiei..Învăţând să numere sau să facă unele calcule
simple, copiii îşi formează o serie de calităţi şi deprinderi utile. Exerciţiile de numărat şi
socotit asigura condiţii favorabile pentru formarea posibilităţilor de autocontrol şi
activitate independentă. lată deci că pentru transmiterea cunoştinţelor şi formarea
deprinderilor matematice, având în vedere multiplele lor valenţe, formative, se impune
îmbinarea jocului cu învăţarea.
La vârsta preşcolară, învăţarea are specificul ei, particularităţile ei care sunt de fapt un
rezultat al legăturilor reciproce ce stabilesc între joc şi învăţare pe parcursul perioadei
preşcolare. Dar această relaţie între cele doua forme da activitate nu rămâne constantă pe
tot parcursul perioadei preşcolare. Pe măsură ce se face trecerea de la o grupă la alta,
activitatea de învăţare este tot mai vizibilă. În jocurile copiilor de grupă mare motivele
învăţării încep să apară net exprimate, copiii manifestând un viu interes pentru o formă
mai organizată de activitate, pentru învăţătură. Aceasta dovedeşte că ei au atins nivelul
dezvoltări psihice corespunzătoare,îşi au însuşite deprinderile intelectuale necesare pentru
a putea intra în şcoală. Acest fapt se poate constata dacă vom compara felul în care se
joaca "de-a şcoala" preşcolarii mijlocii şi mari. În jocul copiilor de grupă mijlocie sensul
principal al învăţării nu este oglindit. La ei elementul dominant îl constituia rolurile şi
acţiunile care decurg din subiectul jocului, învăţarea ca atare, nu apare deloc. La grupa
mare nu se poate spune acelaşi lucru; în centrul jocului se afla activitatea propriu-zisa de
invăţare Cu toate acestea prin îmbinarea elementelor de învăţare cu cele de joc şi invers,
copilul îşi însuşeşte unele cunoştinţe şi face primii paşi spre formarea deprinderii de
muncă intelectuala.
La preşcolarii mari, procesul da însuşire de cunoştinţe, formare de deprinderi, începe să
se elibereze de acţiunile implicate în joc, dezvoltându-se interesul pentru cunoştinţe
comunicate verbal, pentru observarea şi comentarea de ilustraţii, pentru socotit si
numărat
Copilul poate fi pregatit pentru a dramatiza, facandu-l sa cunoasca valoarea
gestului si a jocului interior. El trebuie lasat sa joace personajul preferat - vom putea
observa cum trece de la simpla imitare la momentul cand nu va mai maimutari
personajul, ci va fi chiar personajul. Este capabil chiar sa interpreteze toate rolurile din
aceeasi poveste, fara a imita educatoarea sau colegul care l-a precedat.
Jocurile de rol, dramatizarile trebuie sa-i permita copilului sa se elibereze. Sa il
lasam sa joace jocul si a-l juca pe cat posibil mai bine este calea cea mai sigura pentru 'a-
l face sa iasa din insusi', sa re gaseasca natura generoasa ce se ascunde dupa conventiile
impuse de societate, sa dea curs imaginatiei creatoare, nonconformiste. Toate acestea vor
imbunatati comunicarea, care va deveni astfel eficienta . Prin aceste jocuri si dramatizari
copilul va intelege ca nu este o simpla marioneta si, daca vrea sa comunice tot ceea ce ar
dori sa spuna, trebuie sa faca apel incetul cu incetul la intreaga sa imaginatie, la
observare si sensibilitate.
Jocurile de creatie cu subiecte din viata cotidiana, copilul imita si reproduce selectiv
modele de comportamente oferite de cei din jur, dar numai pe acelea care sunt in acord
cu dorintele si preferintele sale. Copilul va fi tentat sa imite roluri de adulti spre 5-6 ani.
Ii place sa cante si sa danseze.
Jocul e un bun prilej de asimilare a experientei de viata, de imitare a atitudinilor si
comportamentelor adultilor, de implicare emotionala activa (in joc, copilul exprima
diverse trairi: bucuria, tristetea, afectiunea, gelozia etc, el le intelege treptat si devine
constient de ele). Totodata jocul are si un caracter educativ: imitand si identificandu-se
cu personajele pozitive din povesti, ei devin sensibili la valori ca: adevar, bine, frumos,
dreptate si la formarea unor trasaturi caracteriale: bunatate, rabdare, harnicie, curaj,
perseverenta etc. Jocul. devine astfel un instrument si un mijloc in dezvoltarea
emotionala, cognitiva si sociala
. Intrucat jocul, prin excelenta, constituie cadrul specific al unui antrenament al
spontaneitatii si al libertatii de expresie, el reprezinta un stimul important in cultivarea
receptivitatii si sensibilitatii, a mobilitatii si flexibilitatii psihice. El sporeste vigoarea
actionala a copilului, dinamismul sau si amplifica nevoia de activitate si explorare a
 noului, de imaginatie si elaborare. Daca avem in vedere aceste elemente, cat si faptul ca
jocul ofera si posibilitatea dezvoltarii naturii copilului, a fortelor sau capacitatilor sale,
intelegem de ce activitatea ludica ofera unele dintre cele mai semnificative premise
pentru creativitatea copilului si pentru dezvoltarea ulterioara a acestuia.
Copiii interpreteaza de obicei povestile care le sunt citite. Ei vor urmari sa reflecte in
jocul lor povestirea, vor interpreta faptele si actiunile eroilor.
Transpunandu-se in diferite roluri, copilul incepe sa inteleaga, sa simta modul
de a fi al altor persoane, care poate fi diferit de modul propriu. Prin miscarea scenica,
prin jocurile de pantomima poate constientiza anumite gesturi, miscari, atitudini, ca apoi
exersandu-Ie sa le poata insusi. Prin jocul de creatie cu subiect din basme si povesti
copilul se transpune intr-o lume mirifica, a tuturor posibilitatilor, constientizand
caracterul ei nereal „stiu ca nu este asa, dar asa as vrea sa fie”.
Copilul poate fi pregatit pentru a dramatiza, facandu-l sa cunoasca valoarea
gestului si a jocului interior. El trebuie lasat sa joace personajul preferat - vom putea
observa cum trece de la simpla imitare la momentul cand nu va mai maimutari
personajul, ci va fi chiar personajul. Este capabil chiar sa interpreteze toate rolurile din
aceeasi poveste, fara a imita educatoarea sau colegul care l-a precedat.
Jocurile de rol, dramatizarile trebuie sa-i permita copilului sa se elibereze. Sa il
lasam sa joace jocul si a-l juca pe cat posibil mai bine este calea cea mai sigura pentru 'a-
l face sa iasa din insusi', sa re gaseasca natura generoasa ce se ascunde dupa conventiile
impuse de societate, sa dea curs imaginatiei creatoare, nonconformiste. Toate acestea vor
imbunatati comunicarea, care va deveni astfel eficienta . Prin aceste jocuri si dramatizari
copilul va intelege ca nu este o simpla marioneta si, daca vrea sa comunice tot ceea ce ar
dori sa spuna, trebuie sa faca apel incetul cu incetul la intreaga sa imaginatie, la
observare si sensibilitate.
La copiii mici, creativitatea ar trebui sa se axeze pe generarea de idei.
Raspunsurile copiilor pot fi populare sau originale, cele originale atestand potentialul
creativ. Astfel, un copil de 4 ani intrebat ce obiecte de culoare rosie cunoaste, va enumera
nu numai camioane si mere, dar si pojarul si mainile reci.
Stim cu totii ca, copii de varsta prescolara se joaca tot timpul. Aceasta confera
conduitelor lor multa flexibilitate si mai ales le dezvolta imaginatia si creativitatea; tot
prin joc este exprimat si gradul de dezvoltare psihica
La varstele mici trecerea de la fantezie la realitate se face foarte usor. Un
copil care se joaca mult singur, care vorbeste cu jucariile, cu prietenii lui imaginari, cu
personajele preferate se dezvolta normal. Nu inseamna ca are o problema de adaptare.
Jocul copiilor ar trebui sa fie incitant. Copiii au nevoie sa viseze, sa
impleteasca lumea realului cu cea a fantasticului, pentru ca mai tarziu sa se adapteze mai
bine realitatii. cu subiecte din viata cotidiana, copilul imita si reproduce selectiv modele
de comportamente oferite de cei din jur, dar numai pe acelea care sunt in acord cu
dorintele si preferintele sale. Copilul va fi tentat sa imite roluri de adulti spre 5-6 ani. Ii
place sa cante si sa danseze. Iata-I costumat in hainele adultului si imitand
comportamentul lui. lat-o pe fetita - 'Alba ca Zapada', „Scufita Rosie ” iar pe baiat - II Fat
Frumos, 'Hercule' Lumea· posibilului, a fantasticului, 'Tara Minunilor' impregneaza jocul
copilului.