Protectia dreptului copilului in dreptul intern romanesc

UNIVERSITATEA “PETRE ANDREI” DIN IASI

FACULTATEA DE DREPT

MASTER DREPT EUROPEAN

REFERAT

UNIVERSITATEA “PETRE ANDREI” DIN IASI

FACULTATEA DE DREPT

MASTER DREPT EUROPEAN

Pause
Unmute
Loaded: 57.02%
Fullscreen

PROTECTIA DREPTULUI COPILULUI IN DREPTUL INTERN

ROMANESC , IN SISTEMUL ONU SI IN SISTEMUL EUROPEAN.
CAP.1 Notiuni introductive privind protectia drepturilor copilului:

1.1. Notiunea de copil, ca subiect de protectie

1.2. Fundamentul protectiei si promovarii drepturilor copilului

1.3. Drepturile fundamentale ale copilului

CAP.2 Sisteme de protectie a drepturilor copilului

2.1.Sisteme internationale de protectie a drepturilor copilului

2.1.1.Sistemul ONU de protectie a drepturilor copilului

2.1.2.Sistemul european de protectie a drepturilor copilului

2.2. Sistemul intern de protectie a drepturilor copilului

CAP.3 Aspecte specifice ale unor drepturi fundamentale ale copilului

3.1 Dreptul la identitate

3.2 Dreptul la relatii cu familia

3.3 Dreptul la educatie

Bibliografie

CAP.1 Notiuni introductive privind protectia drepturilor copilului

Notiunea de copil, ca subiect de protectie

Conform DEX aceasta notiune este definita astfel ''COPIL- Baiat sau fata in primii ani ai vietii (pana la
adolescenta)'.

Copilul este un termen folosit in stiintele juridice, drept, psihologie, sociologie sau medicina, copilul
poate sa insemne:un om in faza de dezvoltare numita copilarie. In general in Europa un copil este
pana la varsta de 14 ani, iar intre 14 si18 ani este adolescent.

In temeiul Conventiei ONU privind drepturile copilului, copiii sunt definiti de :

'Art. 1. - In sensul prezentei conventii, prin copil se intelege orice fiinta sub varsta de 18 ani, cu
exceptia cazurilor cand, in baza legii aplicabile copilului, majoratul este stabilit sub aceasta varsta”

Prin legislatia internationala si nationala, copilul dobandeste statutul de persoana, de fiinta umana
care prin simplul fapt al nasterii beneficiaza de toate drepturile civile, politice, economice, culturale
etc., care trebuie garantate si respectate. In acelasi timp, normele internationale si cele interne
reflecta particularitatile copilului ca persoana in devenire: absenta discernamantului si maturitatii
intelectuale, care limiteaza competenta sa juridica in diferite actiuni si face necesara instituirea si
reglementarea unor masuri de asistenta, protectie si ocrotire, precum si a unor institutii prin
intermediul carora copilul isi poate valorifica drepturile fora a fi in vreun fel lezat sau prejudiciat

1.2. Fundamentul protectiei si promovarii drepturilor copilului

Respectul drepturilor omului si al demnitarii umane constituie fundamentul libertatii, dreptatii si pacii
in lume. Intreaga omenire este raspunzatoare de asigurarea drepturilor omului in general si al
copilului in special.

Copiii trebuie sa beneficieze de drepturile generale ale omului, la care suntem toti indreptatiti inca din
momentul nasterii. Drepturile omului inseamna sa ii tratezi pe ceilalti asa cum ti-ar placea tie sa fii
tratat, si anume cu demnitate, respect, egalitate si dreptate, si se aplica fora deosebire de cetatenie,
nationalitate, rasa, etnie, limba, sex, orientare sexuala, abilitati sau orice alt statut.

Este copilul un mic cetatean? Este prea mic ca sa fie cetatean? Are el dreptul la opinie? Este un
cetatean mic pe care nu-l baga nimeni in seama? Ii asculta cineva punctul de vedere, poate sa aiba o
parere? Il ia in consideratie cineva? Are copilul drepturi? Adultii cunosc drepturile copilului? Este bine
ca majorii sa cunoasca drepturile copilului? Este rau ca au copiii drepturi? Este bine sa si le
cunoasca? De ce avem nevoie de drepturi speciale pentru copii, in conditiile in care exista drepturile
omului?

Largul interes de care se bucura astaziproblematica drepturilor omului , constituie de astfel , o

recunoastere de netagaduit a complexitatii si originalitatii acestei institutii juridice , dar si faptul ca
fara aceste drepturi nu se poate infaptui o societate democratica ,conditie fireasca a afirmarii fiecarui
individ , dar nici realizarea cadrului juridic normal indispensabil natiunilor.

Asadar , drepturile copilului se localizeaza in cadrul ramurii de drept , alcatuita din totalitatea normelor
juridice ce reglementeaza drepturile omului.

Dar se atrage atentia in mod explicit asupra necesitatii acordarii unei asistente si sustineri speciale
pentru copil. In articolul 25 al acestei Declaratii, la alin. 2 se stipuleaza ca „toti copiii, fie ca sunt
nascuti in cadrul casatoriei sau in afara acesteia, se bucura de aceeasi protectie sociala'. In plus, copiii
sunt fiinte umane, asadar drepturile omului se aplica si in cazul lor. La aceste intrebari raspunsul pare
simplu, desi e atat de complicat. Declarativ, toti sunt plini de bune intentii, dar, la fata locului, copilul
ramane o fiinta neajutorata, de care uneori uita adultii, sau si mai rau, o supun relelor tratamente,
care culmea, in conceptia lor, fac bine copilului.

Deoarece copilul este o fiinta vulnerabila care are nevoie de ingrijire si asistenta speciala pentru
dezvoltarea sa armonioasa, a fost necesara elaborarea unui document care sa cuprinda drepturile sale
specifice. La 20 noiembrie 1989, Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite a adoptat „”, in
care prevaleaza principiu superior al copilului in toate activitatile care-l privesc .

Romania a ratificat Conventia prin Legea 18 din 27 septembrie 1990.O data cu intrarea in vigoare a
Constitutiei, in anul 1991,un principiu important impus de Conventie a fost inclus printre principiile
constitutionale care garanteaza libera dezvoltarea personalitatii umane; articolul 45 din Constitutie
dispune:' Copiii si tinerii se bucura de un regim special de protectie si de asistenta in realizarea
drepturilor lor.”

Ca urmare a armonizarii legislatiei Romaniei cu cea europeana, la 21 iulie 2004, Parlamentul Romaniei
adopta Legea 272 privind protectia si promovarea drepturilor copilului. Aceasta lege stabileste
drepturile si libertatile civile ale copilului, protectia impotriva oricarei forme de abuz, neglijenta sau de
exploatare economica, dreptul la o dezvoltare armonioasa intr-un mediu propice.

1.3.Drepturile fundamentale ale copilului

Diferite calitativ de cele ale adultilor , drepturile copilului fac obiectul a numeroase documente , cu sau
fara forta juridica , cu caracter universal sau regional , ce enunta principiile , standardele si normele
ce trebuie respectate de state in raporturile cu cei mai tineri cetateni sau resortanti ai sai .

Copilul are dreptul sa fie informat asupra drepturilor sale precum si asupra modalitatilor de exercitare
a acestora.

Declaratia Drepturilor Copilului adoptata cu unanimitate de Adunarea Generala a Organizatiei

Natiunilor Unite in anul 1959 prevede un numar de 10 drepturi fundamentale :

1.Dreptul la egalitate fara deosebire sau discriminare de rasa, de religie, de origine sau de sex.

2.Dreptul la ocrotire sociala care ii permite dezvoltarea sanatoasa si normala pe plan fizic, intelectual,
moral, spiritual si social.

3.Dreptul la un nume si la o nationalitate.

4.Dreptul la o alimentatie sanatoasa, la o locuinta si la ingrijire medicala.

5.Dreptul la ingrijire speciala in caz de invaliditate.

6.Dreptul la dragoste, intelegere, protectie.

7.Dreptul la o educatie gratuita, la activitatea recreative si de timp liber.

8.Dreptul la securitate imediata in caz de catastrofe.

9.Dreptul la protectie impotriva oricarei forme de neglijenta, cruzime si exploatare.

10.Dreptul la protectie si dreptul la o educatie in spiritul prieteniei intre popoare, al pacii, al

fraternitatii.

Conventia cu privire la drepturile copilului,adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor

Unite la 20 noiembrie 1989 a dezvoltat aceste drepturi fundamentale in 54 articole(art.6--
art.41).Aceasta Conventie fost adoptata de majoritatea tarilor lumii, obligandu-se prin art.2 al
conventiei, care precizeaza:

1. Statele parti se angajeaza sa respecte si sa garanteze drepturile stabilite in prezenta conventie

tuturor copiilor din jurisdictia lor, indiferent de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau alta
opinie, de nationalitate, apartenenta etnica sau originea sociala, de situatia materiala, incapacitatea
fizica, de statutul la nastere sau de statutul dobandit al copilului ori al parintilor sau al reprezentantilor
legali ai acestuia.

2. Statele parti vor lua toate masurile de protejare a copilului impotriva oricarei forme de discriminare
sau de sanctionare pe considerente tinand de situatia juridica, activitatile, opiniile declarate sau
convingerile parintilor, ale reprezentantilor sai legali sau ale membrilor familiei sale.',- la respectarea
drepturilor prevazute in conventie .

Tot aceasta conventie precizeaza in art .5 :” Statele parti vor respecta responsabilitatile, drepturile si
indatoririle ce revin parintilor naturali ai copilului sau, dupa caz si conform traditiei locale, membrilor
familiei largite sau comunitatii, tutorilor sau altor persoane care au, prin lege, copii in ingrijire, de a
asigura, de o maniera corespunzatoare capacitatilor in continua dezvoltare ale copilului, indrumarea si
orientarea necesare in exercitarea de catre copil a drepturilor recunoscute in prezenta conventie.” .
Articol ce obliga pe toti actori participanti la cresterea , educarea si formarea pe toate planurile de
dezvoltare ale copilului .

Parintilor si oricarei alte persoane care are in grija un copil le revine in primul rand responsabilitatea
de a asigura, in limita posibilitatilor si a mijloacelor financiare, conditiile de viata necesare dezvoltarii
copilului.

Tinand seama de conditiile nationale si in limita mijloacelor lor, statele parti vor adopta masurile
corespunzatoare pentru a ajuta parintii si alte persoane care au in grija un copil sa valorifice acest
drept si vor oferi, in caz de nevoie, o asistenta materiala si programe de sprijin, in special in ceea ce
priveste alimentatia, imbracamintea si locuinta .

Gratie recunoasterii statutului de persoana detinatoare de drepturi , actele internationale

fundamentale privitoare la protectia internationala a drepturilor omului sunt aplicabile in mod direct
tuturor copiilor. Intr-un numar insemnat de tratate si declaratii referitoare la drepturile omului au fost
incluse prevederi speciale referitoare la drepturile copilului.

In acelasi timp, situatia speciala a copilului, incalcarile grave si persistente ale drepturilor acestuia din
diferite zone si culturi ale globului au determinat necesitatea elaborarii unor acte internationale
specifice, cucaracter universal, care sa puna drepturile copilului sub autoritatea dreptului international
si a O.N.U.
In ciuda unui cadru cuprinzator de instrumente, standarde si angajamente privind drepturile copilului
si a primelor progrese in atingerea obiectivelor convenite, realitatea curenta pentru milioane de copii
din lumea intreaga este inca foarte contrastanta raportat la aceste angajamente si obiective. Copiii se
confrunta in continuare cu amenintari importante la adresa supravietuirii, cu lipsa oportunitatilor in
ceea ce priveste educatia de calitate si serviciile sociale si de sanatate corespunzatoare; acestia sunt
victimele celor mai grave forme ale muncii copiilor, ale exploatarii sexuale si ale abuzului, bolilor,
conflictelor armate si diferitelor forme de violenta; acestia sunt obligati sa se casatoreasca la varste
fragede si sa suporte practici traditionale daunatoare. Copiii apartinand categoriilor vulnerabile sau
copiii aflati in situatii deosebit de dificile se confrunta cu riscuri deosebite si sunt expusi discriminarii,
marginalizarii si oricaror forme de abuzuri.

CAP.2 Sisteme de protectie a drepturilor copilului

2.1.Sisteme internationale de protectie a drepturilor copilului

2.1.1.Sistemul ONU de protectie a drepturilor copilului

Conventia cu privire la Drepturile Copilului este tratatul in domeniul drepturilor omului cu cea mai
larga ratificare din istorie .Conventia cu privire la Drepturile Copilului stabileste o forma internationala
de control a drepturilor consacrate de ea: procedura controlului prin rapoarte prezentate de catre
statele-parti Comitetului pentru Drepturile Copilului, ca procedura conventionala de baza,obligatorie
prin ratificarea de catre statele parti a acestui tratat international.

Comitetul a fost constituit in conformitate cu prevederile Conventiei privind Drepturile Copilului. Acest
organism este alcatuit din 18 experti , avand o inalta tinuta morala si o competenta recunoscuta in
domeniile care fac obiectul Conventiei. Acesti 18 experti sunt alesi de Statele-parti din randul
cetatenilor lor.

Comitetul este imputernicit „sa examineze progresele facute de Statele-parti in asigurarea realizarii
obligatiilor asumate prin Conventie' . Statele-parti prezinta rapoarte prin intermediul Secretarului
General al Natiunilor Unite - prin care informeaza cu privire la masurile care au fost adoptate pentru a
da curs drepturilor copilului stipulate in Conventie

Comitetul pentru Drepturile Copilului este un organ conventional cu competenta teritoriala universala
si competenta materiala speciala in domeniul drepturilor copilului. Rolul lui este de a oferi un
mecanism international de monitorizare a progreselor inregistrate in aplicarea Conventiei cu privire la
Drepturile Copilului. Principalele lui sarcini sunt examinarea Rapoartelor Initiale si Periodice prezentate
de statele parti,conform art. 44 al Conventiei, cooperarea cu alte organisme, agentii ale O.N.U. si alte
organisme in promovarea Conventiei si realizarea drepturilor copilului. Comitetul este considerat a fi
cea mai competenta autoritate internationala pentru interpretarea Conventiei cu privire la Drepturile
Copilului. Alaturi de alte standarde internationale si regionale in domeniul drepturilor copilului, inclusiv
cele adoptate de Consiliul Europei, aceste instrumente asigura o baza solida exercitarii drepturilor
omului de catre toti copiii fara niciun fel de discriminare, constituind in acelasi timp o referinta in
promovarea si monitorizarea progreselor in concretizarea drepturilor copilului.

Organizatiile corespunzatoare din cadrul ONU sunt in special UNICEF ,OMS si UNFPA .

Fondul International pentru Urgente ale Copiilor al Natiunilor Unite (UNICEF) a fost creat de
catre Ansmablul General al Natiunilor Unite in 1946. In 1953, numele sau a fost scurtat in Fondul
pentru Copii al Natiunilor Unite, dar mai este inca cunoscut sub acronomimul sau popular. Cu sediul in
New York, UNICEF ofera asistenta umanitara si pentru dezvoltare copiilor si mamelor lor in tarile in
curs de dezvoltare. O agentia fondata prin voluntariat, UNICEF supravietuieste prin fonduri
guvernamentale si donatii private..
Conform OIM odata cu aderarea Romaniei la Uniunea Europeana pe 1 ianuarie 2007, toti cetatenii
Romaniei au dreptul sa calatoreasca si sa traiasca oriunde in Uniunea Europeana (UE).

Scopul Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) este atingerea nivelului de sanatate cel mai inalt
de catre toti oameni si conform statutului copilului , acestia primeaza in acest domeniul drepturilor
omului, ca fiind subiectul acestea in viitor.

Fondul ONU pentru Populatie este o agentie internationala de dezvoltare care promoveaza dreptul
fiecarui om - femeie, barbat, copil - la o viata sanatoasa si cu sanse egale in societate. Fondul ONU
pentru Populatie ajuta tarile in care activeaza sa foloseasca informatiile despre populatie pentru a
elabora politici si programe de reducere a saraciei

2.1.2.Sistemul european de protectie a drepturilor copilului

La nivelul Uniunii Europene, orientarile din domeniul drepturilor omului joaca rolul de cadru regional
solid pentru activitatea UE in promovarea si protectia drepturilor omului in cadrul politicii externe
globale si politicii interne a UE in domeniul drepturilor omului, precum si in privinta drepturilor copiilor.
Pentru a consolida drepturile copilului, Uniunea Europeana s-a angajat, de multi ani, in actiuni
multidimensionale ce cuprind, in special, urmatoarele elemente:

- punerea in aplicare a Orientarilor Consiliului UE din 2003 privind copiii si conflictele armate;

- discutarea drepturilor copilului in relatia cu tarile terte, in special in cadrul dialogului politic;

- pe parcursul procesului de extindere, monitorizarea progreselor inregistrate in ceea ce priveste

promovarea drepturilor copilului si sprijinirea reformei protectiei copilului in tarile candidate si
potential candidate;

- in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite, Uniunea Europeana, propune si sustine anual o rezolutie
privind „drepturile copilului” si solicita periodic statelor sa semneze, sa ratifice si sa puna in aplicare
Conventia cu privire la Drepturile Copilului si protocoalele optionale ale acesteia;

- sprijin pentru activitatea actorilor internationali si regionali relevanti in domeniul drepturilor copilului,
in special Secretarul General al ONU, Consiliul de Securitate al ONU, organismele tratatelor ONU, in
special Comitetul pentru drepturile copilului, procedurile speciale si mecanismele ONU, precum si
sprijin pentru organizatiile corespunzatoare din cadrul ONU, in special UNICEF, OHCHR, OIM, OMS si
UNFPA si mecanismele regionale, in special Consiliul Europei, OSCE, reteaua europeana de
Ombudsman pentru copii si organizatiile societarii civile;

Avand in vedere domeniul vast de aplicare al acestor actiuni , Uniunea Europeana va urmari, prin
monitorizarea progresului in punerea in aplicare a prezentelor orientari, sa utilizeze extensiv
experienta actorilor relevanti din afara Uniunii Europene si sa coopereze indeaproape cu acestia.

Institutiile UE implicate si in domeniul drepturilor copilului sunt :

Parlamentul in deplineste trei functii principale:

-Adopta legile europene,

-Exercita controlul democratic asupra celorlalte institutii UE

-Controlul finantelor publice.

Consiliului Uniuni Europene ii revin sase responsabilitati esentiale.

Sa adopte legi europene Sa coordoneze politicile economice si sociale generale ale statelor membre.

Sa incheie acorduri internationale intre UE si alte tari sau organizatii internationale.

Sa aprobe bugetul UE, in colaborare cu Parlamentul European.

Sa defineasca si sa puna in aplicare politica externa si de securitate comuna a UE (PESC) pe baza

orientarilor prevazute de Consiliul European.

Sa coordoneze cooperarea intre instantele nationale si autoritatile politienesti in materie penala

Comisiei Europene ii revin patru functii principale:

- sa propuna proiecte legislative Parlamentului si Consiliului;

- sa administreze si sa aplice politicile UE si bugetul;

- sa asigure respectarea legislatiei UE (impreuna cu Curtea de Justitie);

- sa reprezinte Uniunea Europeana la nivel international, spre exemplu prin negocierea acordurilor
intre UE si alte tari.

Curtea de Justitie pronunta sentinte in cazurile care ii sunt inaintate spre solutionare.

Ombudsmanul actioneaza ca intermediar intre cetatean si autoritatile UE. El are dreptul de a primi si

investiga plangerile trimise de cetatenii, intreprinderile si organizatiile din UE si de orice persoana
fizica sau juridica avand domiciliul sau sediul intr-un stat membru.

In fiecare an, Parlamentul European prezinta un raport privind situatia drepturilor copilului in tarile
terte si un raport privind respectarea drepturilor copilului in interiorul Uniunii.

Consiliul informeaza Parlamentul European cu privire la orice decizie de a suspenda un acord cu o

anumita tara din motive legate de drepturile omului sau copilului. Parlamentul poate astfel sa exercite
presiuni asupra tarii respective pentru a respecta acordurile internationale de protectie a drepturilor
copilului la care sunt parte .

In fiecare perioada de sesiune, adica o data pe luna, Parlamentul European dezbate cazuri de incalcare
a drepturilor omului, a democratiei si a statului de drept. Parlamentul a adoptat o serie de rezolutii
care condamna guvernele responsabile de incalcarea drepturilor omului. Comisia este, asadar, un
forum european in care se poate interveni pentru a atrage atentia deputatilor si cetatenilor cu privire
la incalcarea drepturilor omului in anumite tari.

Comisia actioneaza ca „gardian al tratatelor”. Comisia, alaturi de Curtea de Justitie, are

responsabilitatea de a se asigura ca legislatia UE se aplica in mod adecvat in toate statele membre.

In cazul in care constata ca un stat membru UE nu aplica o lege comunitara, Comisia demareaza un
proces denumit „procedura privind incalcarea dreptului comunitar”. In prima etapa se trimite
guvernului o scrisoare oficiala, prin care Comisia il informeaza cu privire la incalcarea legislatiei UE,
mentionand motivele pentru care considera ca legislatia UE este incalcata si stabilind un termen
pentru transmiterea unei explicatii detaliate.
In cazul in care statul membru nu prezinta o explicatie satisfacatoare sau nu remediaza situatia,
Comisia va trimite o alta scrisoare prin care confirma incalcarea legislatiei UE in statul respectiv si
stabileste un termen pentru remedierea situatiei. Daca statul membru nu ia masuri pentru remedierea
situatiei, Comisia transmite cazul Curtii de Justitie in vederea adoptarii unei decizii. Sentintele Curtii
sunt obligatorii pentru statele membre si institutiile UE. Daca statele membre nu respecta o sentinta,
Curtea poate impune sanctiuni financiare

Ombudsmanul European investigheaza plangerile privind cazuri de administrare defectuoasa in

activitatea institutiilor si organelor Uniunii Europene (UE). Printre institutii se numara Comisia
Europeana, Consiliul UE si Parlamentul European. Numai Curtea de Justitie, Tribunalul de Prima
Instanta si Tribunalul Functiei Publice in exercitarea competentelor lor jurisdictionale nu se incadreaza
in competenta sa.

De obicei, Ombudsmanul efectueaza anchete in baza unei plangeri, insa poate demara anchete si din
proprie initiativa.

2.2. Sistemul intern de protectie a drepturilor copilului

Dupa revolutia din 1989, au avut loc schimbari in vederea imbunatatirii situatiei copiilor din institutii
dar pana in anul 1997, sistemul de protectie a copilului era un sistem centralizat. Responsabilitatea
apartinea mai multor autoritatea ale administratiei publice centrale. Institutionalizarea reprezenta
singura solutie pentru toti copiii aflati in dificultate. Institutiile pentru copiii mici si pentru cei cu
handicap ofereau servicii strict medicale iar institutiile pentru copiii de varsta scolara si pentru cei
aflati in internatele unitarilor de invatamant special ofereau servicii strict educationale. Institutiile de
protectie protejau un numar mare de copii si, mai mult decat atat, erau amplasate in zone izolate.

Anul 1997 reprezinta inceputul procesului de reforma semnificativa a sistemului de protectie a

copilului. 1997 este anul in care a luat fiinta sistemul de protectie iar responsabilitatea pentru
functionarea acestuia a fost delegata de la nivel central la nivel judetean. Astfel au fost infiintate 41 de
Directii Judetene pentru Protectia Copilului si cate una in fiecare din cele 6 sectoare ale Bucurestiului ,
responsabile financiar si operational atat pentru copiii aflati in dificultate cat si pentru institutiile de
ocrotire din raza fiecarui judet. Abordarea descentralizata a avut drept scop prevenirea
institutionalizarii prin acordarea de sprijin familiilor si inchiderea institutiilor de mari dimensiuni
concomitent cu gasirea unor solutii alternative de protectie a copilului.

Un prim pas realizat a fost schimbarea cadrului legislativ, prin crearea serviciilor descentralizate si
inceperea implementarii conceptului de responsabilitate parinteasca si a comunitarii locale in cresterea
si educarea copiilor, statul avand rol subsidiar.

Prin adoptarea si aplicarea lor practica, Ordonanta de Urgenta nr.25/1997 cu privire la adoptie si
Ordonanta de Urgenta nr.26/1997 cu privire la protectia copilului aflat in dificultate pot fi considerate
pietre de hotar in domeniul protectiei drepturilor copilului in Romania si primele aplicari practice ale
Conventiei ONU cu privire la drepturile copilului, precum si a altor documente internationale ratificate
de Romania.

. O serie de elemente au accelerat reforma sistemului de protectie a copilului in Romania: infiintarea

Departamentului pentru Protectia Copilului – institutie centrala cu rol de coordonare si elaborare a
politicilor in domeniu – si preluarea (incepand cu anul 2000) de catre Directiile pentru Protectia
Copilului a institutiilor care adaposteau copii, aflate in subordinea altor institutii centrale.

Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC) are responsabilitatea coordonarii
procesului de reforma la nivel national. Rolul ANPDC este de a elabora politicile de protectie a copilului
si de a coordona programele finantate la nivel national si international.

La jumatatea lunii iunie 2004, Parlamentul Romaniei a adoptat:

- Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului;

- Legea 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei;

- Legea 274/2004 privind infiintarea,organizarea si functionarea Oficiului Roman

pentru Adoptii;

- Legea 275/2004 pentru modificarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.12/2001

privind infiintarea Autoritarii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie.

Toate aceste patru legi au intrat in vigoare de la 1 ianuarie 2005 si au fost infiintate:

 La nivel central a fost infiintata Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului
(ANPDC), subordonata Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei;
 La nivel judetean au fost infiintate Directiile Generale de Asistenta Sociala si Protectie a
Copilului (DGASPC), in subordinea Consiliilor Judetene, respectiv a Consiliilor Locale ale
Municipiului Bucuresti;
 La nivel local Serviciile Publice de Asistenta Sociala, organizate la nivelul municipiilor si
oraselor, sau persoane cu atributii de asistenta sociala din aparatul propriu al consiliilor locale
comunale.

Legea 272/2004, ca orice alte reglementari adoptate in domeniul respectarii si promovarii drepturilor
copilului, precum si orice alt act juridic emis sau, dupa caz, incheiat in acest domeniu se subordoneaza
cu prioritate principiului interesului superior copilului. Acest principiu este impus inclusiv de legatura
cu drepturile si obligatiile ce revin parinti-lor copilului, altor reprezentanti legali ai sai, precum si
oricaror persoane carora acesta le-a fost plasat in mod legal. Principiul interesului superior al copilului
va prevala in toate demersurile si deciziile care privesc copiii,intreprinse de autoritatile publice si de
organismele private autorizate, precum si in cauzele solutionate de instantele judecatoresti .

Constituita in baza prevederilor Legii 275/2004, odata cu intrarea in vigoare a pachetului legislativ
mentionat, prin reorganizarea Autoritarii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie, Autoritatea
Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC) are responsabilitatea coordonarii procesului
de reforma la nivel national. Rolul ANPDC este de a elabora politicile de protectie a copilului si de a
coordona programele finantate la nivel national si international.

ANPDC asigura respectarea, pe teritoriul Romaniei, a drepturilor copilului, prin interventia, in conditiile
legii, in procedurile administrative si judiciare privind respectarea si promovarea drepturilor copilului

Autoritatea este organizata si functioneaza ca organ de specialitate al administratiei publice centrale,

cu personalitate juridica, in subordinea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei.

Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC) are obligatia de a monitoriza
punerea in aplicare de catre institutiile responsabile a Planului de actiune pentru implementarea
legislatiei in domeniul protectiei drepturilor copilului, aprobat prin HG nr.1058/2005, domeniul
protectiei drepturilor copilului continuand sa fie monitorizat si dupa aderare. Planul stabileste
responsabilitatea menite sa conduca la o implementare efectiva a drepturilor copilului stipulate de
noua legislatie, responsabilitatea care revin unor autoritatea de la nivel central si local

Misiunea Autoritarii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC) este de a monitoriza
respectarea drepturilor tuturor copiilor si de a lua toate masurile pentru a contribui la crearea unei
societatea demne pentru copii, implicand in acest proces autoritatile administratiei publice locale si
centrale, societatea civila, parintii si copiii.
. Autoritatile publice,organismele private autorizate, precum si persoanele fizice si persoanele juridice
responsabile de protectia copilului sunt obligate sa respecte, sa promoveze si sa garanteze drepturile
copilului stabilite prin Constitutie si lege, in concordanta cu prevederile Conventiei Organizatiei
Natiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, si cu celelate acte internationale in materie, la care
Romania este parte.

CAP.3 Aspecte specifice ale unor drepturi fundamentale ale

copilului
Articolul 49 din Constitutia Romaniei la aliniatul (1) prevede „ Copiii si tinerii se bucura de un regim
special de protectie si de asistenta in realizarea drepturilor lor.” ce obliga statul la respectarea unui
regim special de protectie in conformitate cu Dreptul international in domeniul dreptului copilului
conform art.11 din Constitutie.

3.1 Dreptul la identitate

In Declaratia drepturilor copilului, primul document adoptat de ONU in aceasta materie, cuprinde un
ansamblu de 10 drepturi care se constituie intr-un mic cod de regului de baza pentru asigurarea unui
statut al copilului, de garantarea lui pe plan international. Al treilea drept consacra neconditionat
dreptul copilului, de la nastere, la un nume si la nationalitate.

Pactul International cu privire la drepturile civile si politice(1966), care in art. 24 consacra dreptul
copilului de a fi inregistrat dupa nastere si de a avea un nume si o cetatenie. Orice copil, fara nici o
discriminare intemeiata pe rasa, culoare, sex, limba, religie, origine nationala sau sociala, avere sau
nastere, are dreptul din partea familiei sale, a societatii si a statului la masurile de ocrotire pe care le
cere conditia de minor.

Dreptul copilului la stabilirea si pastrarea identitatii sale este consacrat in art.7 al Conventiei cu privire
la drepturile copilului :'Copilul este inregistrat imediat dupa nastere si are de la aceasta data dreptul la
un nume, dreptul de a dobandi o cetatenie si dreptul de a-si cunoaste parintii si de a fi ingrijit, crescut
si educat.'art 8 al Conventiei mentioneaza ' Statele parti se obliga sa respecte dreptul copilului de a-si
pastra identitatea, inclusiv cetatenia, numele si relatiile familiale, astfel cum sunt recunoscute de
lege,fara nici o imixtiune ilegala.” Se stabilesc obligatii in sarcina statelor parti in ceea ce priveste
garantarea aplicarii acestor drepturi si in a respecta dreptul copilului de a-si pastra identitatea si
cetatenia .

Dreptul la nume este consacrat si in Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice ,
Codul Familiei . Parintii sunt cei care aleg numele si prenumele copilului. Numele de familie al copilului
din casatorie este, in mod obligatoriu, numele de familie comun al parintilor sai. Daca parintii nu au un
nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al unuia dintre parinti sau numele lor reunite,
potrivit intelegerii acestora. In lipsa invoielii parintilor, decizia asupra numelui de familie revine
autoritatilor tutelare, cu ascultarea parintilor copilului. In privinta copilului din afara casatoriei, el va
dobandi numele de familie al aceluia dintre parinti fata de care filiatia a fost mai intai stabilita.
Prenumele copilului se stabileste tot la data inregistrarii nasterii, potrivit vointei parintilor, pe baza
declaratiei de nastere facuta de oricare dintre acestia

Dreptul copilului la cetatenie e guvernat si de prevederile Legii 21/1991 privind cetatenia romana
(art.4si5 ). Principiul legaturii de sange in dobandirea cetateniei romane, in sensul ca indiferent de
locul nasterii, copilul dobandeste cetatenia romana, daca ambii parinti sau numai unul dintre ei are
cetatenia romana si, deasemenea, copilul din parinti necunoscuti gasit pe teritoriul statului roman este
cetatean roman.
3.2. Dreptul la relatii cu familia

„Articolul 26 - Viata intima, familiala si privata

Autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima, familiala si privata.”

Constitutia Romaniei

Copilul are dreptul sa creasca alaturi de parintii sai

Din perspectiva dreptului international , referiri la dreptul copilului de a fi crescut de parintii sai se
regasesc in Conventia cu privire la drepturile copilului art.9:” Statele parti vor veghea ca nici un copil
sa nu fie separat de parintii sai impotriva vointei acestora, exceptand situatia in care autoritatile
competente decid, sub rezerva revizuirii judiciare si cu respectarea legilor si a procedurilor aplicabile,
ca aceasta separare este in interesul suprem al copilului”. In articolul 24 alineatul (3) din Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (Carta drepturilor fundamentale) prevede ca 'orice copil
are dreptul de a intretine cu regularitate relatii personale si contacte directe cu ambii parinti, cu
exceptia cazului in care acestea sunt contrare interesului sau'. Intr-o forma mai compacta, referirile
privesc aspecte dezbatute si de legea interna.

Copilul are dreptul sa creasca alaturi de parintii sai. Referiri la acest aspect se regasesc in numeroase
articole de legii, intrucat <familia este celula de baza a societarii>, iar in sens restrans familia este
alcatuita din parintii si copiii acestora. In numeroase legii interne se aminteste necesitatea ca familia
sa fie implicata in toate demersurile si deciziile care privesc copiii, iar autoritarilor publice le revine
obligatia de a sprijini ingrijirea, cresterea, formarea, dezvoltarea si educarea copilului in cadrul
familiei.

Raspunderea pentru cresterea, educarea si dezvoltarea copilului revine in primul rand parintilor, caci
principala modalitate de ocrotire a minorului se realizeaza prin intermediul parintilor.

Art. 6 din Legea 272/2004 enumera, pe langa alte principii privind respectarea si garantarea
drepturilor copilului primordialitatea responsabilitatii parintilor cu privire la respectarea si garantarea
drepturilor copilului. In concret, obligatii ale parintilor fata de copiii lor se refera la asigurarea, in limita
posibilitatilor, a celor mai bune conditii de viata necesare cresterii si dezvoltarii lor, asigurarea
locuintei precum si a conditiilor necesare pentru cresterea, educarea, invatatura si pregatirea
profesionala. Aceste aspecte sunt in corelatie cu dreptul copilului de a fi crescut in conditii care sa
permita dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, sociala si morala (art.32 )

Alte aspecte referitoare la drepturile copilului in raport cu parintii sai se regasesc, in sectiunea a-II-a
legii 272/2004 cu privire la dreptul copilului la stabilirea si pastrarea identitatii sale. Inca de la inceput,
se pleaca de la dreptul copilului de a-si cunoaste parintii, de a fi ingrijit, crescut si educat de acestia.
Daca acest deziderat nu este posibil, copilului i se recunoaste dreptul de a mentine relatii personale si
contacte directe cu parintii . Dreptul copilului de a creste alaturi de parintii sai este consacrat expres
prin art. 30 din Legea 272/2004, de unde rezulta ca acest drept ii este recunoscut copilului inca de la
nastere. Stabilirea si pastrarea identitarii copilului are ca finalitate definirea apartenentei sale familiale
ca premisa a exercitiului dreptului de a creste alaturi de parinti, fie acestia naturali sau adoptivi.

Copilul nu poate fi separat de parintii sai, cu exceptia cazurile prevazute de lege si doar daca este in
interesul superior al copilului.

Organele statului intervin in relatia parinti-copii, privita sub toate aspectele la care am facut referire
mai sus, cu titlu de exceptie, in virtutea interesului superior al copilului.

3.3. Dreptul la educatie

„Statele parti recunosc dreptul copilului la educatie si, in vederea asigurarii exercitarii acestui drept in
mod progresiv si pe baza egalitarii de sanse.”

Art 28 din Conventiei cu privire la Drepturile Copilului

Constitutia Romaniei art 32

Unul dintre cele mai importante drepturi ale minorului, este dreptul la educatie, primind o consacrare
expresa atat in numeroase documente de drept international , cat si in legea nationala in numeroase
documente de drept international. Doar asigurand acces liber la educatie, fara criterii discriminatorii,
este posibila dezvoltarea armonioasa a unui minor, constienti de drepturile pe care le are si de
mijloacele de care dispune in protejarea lor. De asemenea, dreptul la educatie ne apare ca piatra de
temelie a dreptului la libera exprimare a copilului, constituind, impreuna cu dreptul de a fi informat,
punctul de pornire necesar.

Declaratia Universala a Drepturilor Omului concretizeaza, in art. 26, dreptul oricarei persoane la
educatie, prin stabilirea urmatoarelor puncte de plecare: cel putin invatamantul elementar si de baza
este gratuit, invatamantul elementar este obligatoriu, iar accesul la studii superioare se face in functie
de merit. Felul educatiei se alege, cu prioritate de catre parinti.

Pactul international din 16.12.66 cu privire la drepturile economice, sociale si culturale –prin art 13
consacra un rol aparte dreptului oricarei persoane la educatie, caci prin educatie orice persoana devine
capabila de a juca un rol util intr-o societate libera. Pe langa precizarile referitoare la invatamantul
primar(obligatoriu si accesibil tuturor), invatamantul secundar(generalizat si accesibil tuturor), si
invatamantul superior(accesibil tuturor in deplina egalitate, in functie de capacitatea fiecaruia) se
adauga nevoia de a incuraja educatia de baza pentru persoanele care nu au primit-o pana acum si
necesitatea dezvoltarii unei retele scolare la toate nivelurile. Se asigura libertatea ocrotitorilor legali ai
minorului in a alege alte institutii de invatamant decat ale autoritarilor publice, cu conditia ca acestea
sa respecte normele minimale aprobate de stat in materie de educatie.

Conventia cu privire la drepturile copilului adauga, pe ranga aspecte ce se regasesc in legislatia

internationala, pornind de la baza egalitarii de sanse, accesul tuturor copiilor catre informare si
orientare scolara si profesionala. Se poate spune ca premisa dreptului la educatie o constituie dreptul
minorului de a fi informat cu privire la toate posibilele oportunitatea in ceea ce priveste accesul sau la
invatamant , pentru ca ocrotitorii copilului, in numele sau, si ulterior copilul sa aleaga modalitatea de
educatie optima pentru dezvoltarea personalitatii copilului, aptitudinilor, capacitatilor fizice si mentale
la nivelul potentialului sau maxim

Aceasta Conventie condamna inlaturarea unei persoane sau a unui grup national sau rasial ,pornind de
la premisa ca actualul subiect al drepturilor copilului este viitorul subiect al institutiei de drepturile
omului,de la accesul la diferitele tipuri sau grade de invatamant, limitarea la un nivel inferior a
educatiei unei persoane sau a unui grup, instituirea unor sisteme de invatamant separate pentru
persoane sau grupuri, plasarea unor persoane sau grupuri intr-o situatie incompatibila cu demnitatea
umana.

Sunt inscrise, in sarcina statelor, o serie de obligatii concrete vizand abrogarea oricaror dispozitii
legislative si administrative, precum si a oricaror practici, care ar comporta o discriminare in domeniul
invatamantului.

Aspecte referitoare la drepturile copilului la educatie in dreptul intern incepand cu Constitutia Romaniei
(art.32 ) unde sunt consacrate, de asemenea, nediscriminarea la admiterea in institutiile de
invatamant, la atribuirea de burse, obligativitatea si gratuitatea invatamantului elementar,
accesibilitatea invatamantului mediu si a celui superior.

Copilul are dreptul de a primi o educatie care sa ii permita dezvoltarea, in conditii nediscriminatorii a
aptitudinilor si personalitatii sale. Parintii copilului au dreptul de a alege cu prioritate felul educatiei
care urmeaza sa fie dat copilului lor. Copilul care a implinit varsta de 14 ani poate cere incuviintarea
instantei judecatoresti de a-si schimba felul invataturii si al pregatirii profesionale conform art.47 din
legea 272/2004.

In legislatia interna se prevede printre altele si dreptul minoritatilor la educatie in limba materna drept
stabilit la art. 32 lit. (3) Dreptul persoanelor apartinand minoritatilor nationale de a invata limba lor
materna si dreptul de a putea fi instruite in aceasta limba sunt garantate; modalitatile de exercitare a
acestor drepturi se stabilesc prin lege.

Asa cum am aratat mai sus, majoritatea covarsitoare a actelor normative fac referire la egalitatea de
sanse in ceea ce priveste accesul la educatie al oricarui copil. In domeniul invatamantului, garantarea
drepturilor copilului impune ideea de protectie a acestuia, din prisma Conventiei
UNESCO (dec.1960) privind lupta impotriva discriminarii in domeniul invatamantului.

Tot pentru a asigura dezvoltarea armonioasa a copilului se stabilesc anumite limite in ceea ce priveste
relatiile dintre el si ocrotitorii legali sau cei ce se ocupa de educarea lui. Se admite, atat in normele
interne cat si in dispozitiile internationale, dreptul ocrotitorilor minorului de a interveni in educatia sa
prin anumite masuri de disciplinare. Dar care sunt limitele, atat de necesar de trasat, pentru ca prin
corectarea copilului sa nu se aduca atingere in nici un fel dezvoltarii sale armonioase, o necesitate si o
motivatie in consacrarea prin acte normative a drepturilor sale ?

Bibliografie

- Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 1948

- Declaratia Drepturilor Copilului 1959

- Decretul nr. 31/1954

- Pactul international cu privire la drepturile civile si politice (19 decembrie 1966)

- Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale din 16.12.66

- Conventia cu privire la drepturile copilului 1989

- Legea 18 din 27 septembrie 1990

Legea 21/1991 privind cetatenia romana

- Constitutia Romaniei 2003

- Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului;