Leucemia mieloidă cronică – proces tumoral clonal mieloproliferativ, care

rezultă din transformarea

malignă prin mutaţie la nivelul celulei stem pluripotente, cu menţinerea
capacităţii de diferenţiere către
toate liniile celulare. Patologia este caracterizată prin proliferarea
necontrolată a celulelor mieloide,
ceea ce condiţionează creşterea masei granulocitare totale şi a celei
circulante. Prezenţa în sângele
periferic a numărului mare de leucocite, format din segmentate şi
precursorii acestora în toate stadiile
de diferenţiere stă la baza definirii maladiei şi a stabilirii diagnosticului.
Translocaţia t(9;22) sau
cromozomul Philadelphia se găseşte în 100% din celulele medulare în
diviziune, serveşte ca markerul
citogenetic al bolii şi contribuie la diagnosticare şi la evaluarea
rezultatelor tratamentului. Identificarea
genei de fuziune BCR-ABL şi a transcriptelor proteinei himerice p210 și
p190 cu activitatea tirozin-
kinazică conturează LMC la nivel molecular. Până la de tratament se
face calculul scorului de risc la diagnostic. Tratamentulul contemporan al
LMC cuprinde chimioterapie, imunoterapie şi alotransplant
de celule stem hematopoietice.

Informaţia epidemiologică
LMC prezintă o patologie oncologică relativ frecvent înregistrată în
structura morbidităţii prin
hemopatii maligne, constituind 15–20% din toate leucemiile la adulţi şi
fiind una dintre cele mai severe
şi invalidizante maladii umane. Incidenţa LMC în Europa şi în America
de Nord constituie 1–2 cazuri
la 100 000 de adulţi per an [2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10, 12, 14, 16]. În
Republica Moldova morbiditatea de
LMC se cifrează la 0,6 – 0,8 cazuri la 100 000 de populaţie [7, 8].
Aglomerări de cazuri sau
particularităţi geografice semnificative de răspîndire a acestei leucemii
nu sunt înregistrate.
Morbiditatea de LMC creşte cu vârsta. În funcţie de vîrstă, incidenţa
maximă este cuprinsă între 25–50
de ani, ce denotă afectarea preponderent a persoanelor apte de muncă.
LMC se atestă rar la persoanele
sub 18 ani şi este excepţională la copiii sub 5 ani (cînd se descrie forma
„juvenilă”, atipică). S-a
constatat o predominanţă uşoară a pacienţilor de sex masculin (bărbaţi :
femei = 1,4 : 1). Nu s-au
raportat transmiteri de la un caz la altul şu nu s-au descris cazuri
familiale [2, 3, 7, 12, 14, 16].
Cauza LMC nu este complet elucidată. Iradierea (în special, în doze
mari) pare să reprezinte un factor
favorizant. Argumentele sunt de ordin statistic: incidenţa crescută la
personalul medical din
radioterapie / radiologie care au activat fără protecţie adecvată, la
pacienţii trataţi cu radioterapie şi în
populaţia din Hiroshima şi din Nagasaki, după explozia bombei atomice
[2, 3, 12, 16]. Se comunică
despre impactul expunerii îndelungate la razele solare directe și acțiunii
solvenților organici în
patogenia acestei leucemii

Leucemia mieloidă cronică (leucemia granulocitară cronică / LMC / LGC) aparține grupului
sindroamelor mieloproliferative, din care mai fac parte: policitemia rubra vera sau boala
Vaquez, trombocitemia esențială și osteomielofibroză cu metaplazia mieloidă a splinei sau
boala MMM. Leucemia mieloidă cronică este boală malignă a celulei stem hematopoietice
pluripotente care se caracterizează printr-o proliferare importantă a numărului de leucocite,
predominant a seriei granulocitare în toate stadiile de maturație și prezența cromozomului
Philadelphia.

      Leucemia mieloidă cronică este o boală mieloproliferativă cronică și reprezintă 15-20% din
leucemiile adultului. Boala poate apărea la orice vârstă, cu o incidență mai mare la diagnostic în
jurul a 55 de ani. La copil este rară (3-5% din leucemiile copilului). Este mai frecventă la sexul
masculin comparativ cu sexul feminin (raport 1,5:1). În ultimii ani, s-a observat o creștere
semnificativă a incidenței bolii la tineri.

Etiopatogenia leucemiei mieloide cronice

       Cauzele bolii sunt încă necunoscute în majoritatea cazurilor. Implicarea radiațiilor ionizante
în apariția bolii a fost demonstrată. Alți factori precum: expunerea la benzen, fumatul, diverse
virusuri au fost inscriminați ca având un posibil rol patogenic.

      Markerul specific al bolii este cromozomul Philadelphia, care este o anomalie citogenetică
caracterizată prin translocația reciprocă între brațele lungi ale cromozomilor 9 și 22. Translocația
duce la apariția unui cromozom 22 mai scurt decât perechea sa. Rezultatul anomaliei cromozomiale
va duce la formarea unei gene de fuziune hibride, transcriptul BCR-ABL în urma căruia vor
apărea urmatoarele consecințe:

 proliferarea și expansiune anormală și necontrolată a celulelor stem hematopoietice și

celulelor precursoare posesoare de cromozomul Philadelphia cu inhibiția apoptozei;
 expansiunea afectează predominant linia mieloidă dar, și cu implicarea liniilor eritroidă și
limfoidă;
 eliberarea prematură în circulație a celulelor precursoare și dirijarea lor spre situsuri
extramedulare (ficat, splină);
 tendința de a achiziționa, în evoluție, noi anomalii cromozomiale care vor permite trecerea
spre faza accelerată și, în final, faza de transformare blastică.

 Tabloul clinic din leucemia mieloidă cronică

Simptome Semne

(declarate de pacient) (obiectivate pe baza examenului clinic)

 instalarea este adesea insidioasă. Tot mai frecvent
(25 – 40 % din cazuri), descoperirea este
întamplatoare, ocazionată de un examen complet
de sânge (hemoleucograma). De obicei,
simptomele apar când leucocitele depășesc
30.000 celule/mm3;
 debutul clinic poate fi marcat de semne
nespecifice ca : astenie fizică marcată, anorexie,
scădere ponderală în greutate, senzație de jenă în
hipocondrul stâng, senzație de plenitudine gastrică
sau de sațietate rapidă, balonări, tulburări de
tranzit, alterarea stării generale, datorate anemiei,
splenomegaliei sau unui metabolism accelerat;
 uneori, debutul este marcat direct de
complicații : criză de gută, infarct splenic,
priapism, hemoragii, tromboze.
 splenomegalie (70 – 85 %): semn clinic major, adesea
monstruoasă, putând fi uneori corelată invers proporțional
cu durata fazei cronice;
 hepatomegalie este semnalată mai rar, în 20 – 45 % din
cazuri;
 adenopatiile sunt rar semnalate, prezența lor putând
semnifica un prognostic rezervat. Apariția lor semnifică
adesea instalarea fazei de accelerare;
 dureri la compresiunea sternului în dreptul spațiului V
intercostal (semnul lui Craver), febră, purpură;
 mai rar, la pacienții cu hiperleucocitoză majoră pot apare
manifestări de hipervâscozitate sanguină (sindromul de
leucostază) cu cefalee, amețeli, vertij, tinitus, tulburări ale
stării de constiență cu stare de confuzie, neuropatie centrală
și periferică, tulburări de vedere datorate hemoragiilor
retiniene, edemului papilar și stazei venoase, gangrena
extremităților, priapism, accidente vasculare cerebrale,
insuficiență cardiacă și/sau respiratorie, necroză medulară.

Investigații paraclinice în leucemia mieloidă cronică

1) Hemoleucograma este sugestivă pentru diagnostic și evidentiază :
  hiperleucocitoză , cel mai adesea majora, peste 100.000/mm3 în 70% din cazuri, cu 30-
40% PMN-neutrofile. Analiza frotiului de sânge periferic pune în evidență mielemie
importantă cu prezența precursorilor mieloizi în toate stadiile de maturație : mieloblaști,
promielocite, mielocite, metamielocite și neutrofile nesegmentate ;
 bazofilele sunt de obicei crescute și creșterea lor spre 15 – 20 % apare în faza accelerată a
bolii;
 eozinofilele sunt crescute, dar în mai mică măsură decât bazofilele;
 anemie normocromă (concentratia hemoglobinei eritrocitare medii- CHEM este în limite
normale), normocitară (volumul eritrocitar mediu-VEM este în limite normale), este adesea
discretă până la moderată;
 trombocitoză cu 500.000–600.000/mm3 este semnalată la 35-50% dintre pacienți. Asociază
cel mai adesea anomalii funcționale, de unde posibilitatea de apariție a unor manifestări
trombotice sau din contra, hemoragice;

2) Mielograma: arată maduva bogată, hiperplazică, cu o celularitate de 75–90% și reducerea

țesutului adipos medular. Seria granulocitară este net predominantă (80-90%), cu celule în toate
etapele de maturație cu o deviere la stânga a curbei de maturație mult mai evidentă ca în
periferie. Adesea, se remarcă o hiperplazie megacariocitară și modificări displazice pe toate liniile
celulare. Puncția medulară nu este necesară pentru diagnostic decât pentru realizarea cariotipului
care pune în evidență cromozomul Philadelphia în 90% din cazuri și este eventual utilă pentru
realizarea diagnosticulului diferențial;

3) Biopsia medulară: confirmă hiperplazia țesutului hematopoietic și absența fibrozei mutilante

prezentă în osteomielofibroză cu metaplazia mieloidă a splinei;
4) Alte teste de laborator:

 fosfataza alcalină leucocitară (FAL) este scăzută sau chiar absentă, în 90% din cazuri. În
caz de infecții, procese inflamatorii, sarcină, evoluția spre faza de acutizare, apariția unei a
doua neoplazii sau inducerea terapeutică a remisiunii hematologice, FAL revine la normal
sau crește;
 creșterea importantă a concentrației serice a vitaminei B12 și a lizozimului seric;
 testele de coagulare indică o trombopatie dobândită cu alungirea timpului de sângerare și
scăderea adezivității și a agregabilităii plachetare. Este posibilă o alungire a timpului de
protrombina (timpul Quick) prin asocierea unui deficit de factor V;
 creșterea nivelului de acid uric și a lactat dehidrogenazei (LDH) în cadrul sindromului de
leucostază;
 creșterea histaminemiei și a metaboliților săi urinari;
5) Examene de citogenetică:

 constă în deteminarea prezenței cromozomului Philadelphia sau a transcriptului BCR-ABL;

 se realizează prin tehnici de citogenetică clasică și de biologie moleculară: tehnica FISH
(„Fluorescence in situ hybridization”) și PCR („Polymerase chain reaction”);
 studiul cariotipului celulelor tumorale prin examenul citogenetic cu punerea în evidență a
cromozomului Philadelphia este un element hotărâtor și pentru decizia terapeutică;
 cromozomul Philadelphia este un marker al LMC dar nu este și semn patognomonic
pentru boală, prezența lui fiind detectată și în alte boli (leucemii acute mieloblastice,
leucemii acute limfoblastice);
  cromozomul Philadelphia este pus în evidență prin teste citogenetice la aproximativ 90
% din pacienții cu LMC. La restul de aproximativ 10 % din pacienți prezența sa nu este
evidențiată. Dintre aceștia jumatate prezintă translocația BCR-ABL, dar care nu poate fi
pusă în evidență decat prin tehnici de biologie moleculară (Philadephia negativ, BCR-ABL
pozitiv). Restul de 5 % nu prezintă translocația (Philadelphia negativ, BCR-ABL negativ);

6) Explorările imagistice (ecografia abdominală, computer tomografia toraco-abdominală,

rezonanța magnetică nucleară): relevă existența hepatomegaliei, a splenomegaliei, prezența
infarctelor splenice sau eventual a adenopatiilor în cazul fazei de acutizare a bolii.

Diagnosticul pozitiv în leucemia mieloidă cronică

      Este pus pe baza hiperleucocitozei, a formulei leucocitare cu deviere la stânga (până la
mieloblaști) a seriei granulocitare, bazofilia, pe prezența splenomegaliei importante.
Confirmarea diagnosticului este adusă de prezența cromozomului Philadelphia sau a
transcriptului BCR-ABL.

Diagnostic diferențial pentru leucemia mieloidă cronică

 reacțiile leucemoide din infecții severe, neoplazii, polinucleoza tabagicului;
 osteomielofibroză;
 policitemia rubra vera, trombocitemie esențială;
 leucemii acute (limfoblastice sau mieloblastice) ;
 leucemia mielo-monocitară cronică, care se prezintă sub două forme: sindromul mielo-
monocitar cronic care aparține sindroamelor mielodisplazice și leucemia mielo-monocitară
cronică care aparține sindroamelor mieloproliferative;
 leucocitoză din inflamațiile cronice ( infecțiile bacteriene grave sau persistente, necroze,
neoplazii).

Evoluția leucemiei mieloide cronice

      Leucemia mieloidă cronică are o evoluție în doua faze: o fază cronică și o fază de acutizare (de
transformare blastică). În unele cazuri, apare și o a treia fază intermediară, faza de accelerare.

 Faza cronică a leucemiei mieloide cronice are o durată variabilă (între 3 și 6 ani) și este
mult prelungită după actualul tratament cu inhibitorii de tirozin-kinază. Evoluția clinică este
paralelă cu modificările hematologice. Majoritatea pacienților (60-80% din cazuri) se
prezintă la spital în momentul diagnosticului în faza cronică: splenomegalie și leucocitoză ,
cu un procent de mieloblaști și promielocite în sângele periferic. Simptomele sunt
nespecifice, în general pacienții acuzând o senzație de disconfort în hipocondrul stâng.
 Uneori, leucemia mieloidă cronică evoluează spre faza de tranziție sau accelerare, care
este caracterizată prin apariția rezistenței la tratament, splenomegalie, hepatomegalie și
creșterea procentului de blaști în sângele periferic, bazofilie, eozinofilie, trombocitopenie și
anemie. Durata de supraviețuire în absența tratamentului cu inhibitori de tirozin-kinază este
redusă.
 Faza de acutizare (faza de transformare blastică): este similară leucemiei acute
(limfoblastice sau mieloblastice). În sangele periferic și în măduva osoasă se constată mai
 mult de 30 % blaști (celule imature), apar diverse anomalii cromozomiale pe lângă prezența
cromozomului Philadelphia. Durata de supraviețuire este în general de câteva luni.

Complicații pentru leucemia mieloidă cronică

      În faza cronică, pot apărea următoarele:

 infarcte splenice;
 compresiuni intraabdominale prin splenomegalie;
 hipersplenism (cu agravarea anemiei și a trombocitopeniei);
 leziuni osoase (distrucții osoase, hipercalcemie);
 priapism;
 amenoree;
 zona zoster;
 ulcerații peptice cu hemoragii gastro-intestinale;
 criză de gută;
 litiază reno-urinară;
 sindrom de hipervâscozitate;
 edem papilar, obstrucții venoase și microhemoragii (la examenul fundului de ochi);

      În faza de accelerare și transformare blastică apar complicații infecțioase și hemoragice care
reprezintă principala cauză de deces.

Prognosticul pentru leucemia mieloidă cronică

       Durata fazei cronice a leucemiei granulocitare cronice este foarte variabilă de la un pacient la
altul. Durata medie a fazei cronice este de 5 ani dar ea poate să varieze de la câteva luni până la 10
ani. De-a lungul timpului au fost identificați o serie de factori cu valoare prognostică variabilă.

   Indicele Sokal = exp[0,0255 (R-8,14) + 0,0324 (B- 2,22) + 0,1025 ([P/700]2 – 0,627) + 0,0173
(Ht-34,2) + 0,2682 (S-1,4)], unde:

 R: mărimea splinei de sub rebordul costal, în centimetri;

 B: procentul de blaști din sânge;
 P: numărul de trombocite;
 Ht: valoarea hematocritului;
 S: sexul (masculin=1; feminin=2);

      Indicele Sokal împarte bolnavii în:

 bolnavi cu risc crescut (>1,2);

 bolnavi cu risc intermediar (0,8-1,2);
 bolnavi cu risc scăzut (<0,8);

       Scorul Sokal rămâne scorul prognostic cel mai larg utilizat. Acesta permite estimarea mediei
de supraviețuire pentru fiecare pacient în funcție de tratamentul utilizat.
 Tratamentul în leucemia mieloidă cronică
       Obiectivele tratamentului sunt:

 obținerea remisiunii hematologice (examen clinic normal și hemoleucogramă normală);

 obținerea remisiunii citogenetice (cariotip noremal cu absența cromozomului
Philadelphia);
 obținerea remisiunii moleculare (transcript BCR/ABL negativ).

      Atitudinea terapeutică trebuie adaptată fazei evolutive a bolii!

Principiile de tratament sunt:

 combaterea hiperleucocitozei: administrarea de Hydroxiuree,

leucafereză (reprezintă recoltarea leucocitelor de la un donator prin
trecerea unei cantități de sânge de la acesta la nivelul unui aparat
special);
 combaterea trombocitozei: administrarea de Hydroxiuree, Anagrelid;
 prevenirea apariției sindromului de liză tumorală: administrarea de
Allopurinol;
Tratamentul în faza cronică
Metodele de tratament:
 
 inhibitori de tirozin-kinază: de generația întâi (Imatinib), de
generația a doua (Dasatinib, Nilotinib, Bosutinib), de generația a
treia (Ponatinib);
 Hydroxiuree;
 Busulfan;
 Interferon-alpha;
 allogrefă medulară (cu donator in fratrie);
 la pacientii peste 50 ani se acordă prioritate tratamentului cu
Imatinib, care reprezintă tratamentul de prima linie.

 Hydroxiuree și inhibitor de tirozin-kinază (de generația I sau II) sau

Tratamentul în faza de accelerare
Tratamentul în faza de transformare
blastică
 
Aracitină sau 6-Mercaptopurină;
 allogrefă de maduvă osoasă;
 allogrefă de maduvă osoasă;
 Vincristină asociată cu Doxorubicină asociată cu Dexametozonă în
transformările limfoblastice ;
 Aracitină în doze mari asociată cu Antraciclină sau Mitoxantronă în
transformările mieloblastice;

      Transplantul de maduvă osoasă trebuie de luat în vedere la pacienții tineri (cu vârsta mai mică
de 50 ani) la care există un donator compatibil. Transplantul de maduvă hematopoietică se
recomandă:
  în interval de un an de la diagnostic;
 după un an de tratament cu Interferon când nu s-a obținut remisiunea completă
(hematologică, citogenetică și moleculară);
 în cazul pacienților care sunt rezistenți la tratamentul cu inhibitorii de tirozin-kinază
(Imatinib, Dasatinib, Nilotinib);

      Majoritatea bolnavilor, după transplant necesită în continuare terapie cu Interferon.

      Tratamentul chirurgical are indicații foarte limitate (cazurile de ruptură de splină) din cauza
mortalitații perioperatorii foarte mare.

      Iradierea splenică scade durata de supraviețuire a pacientului și este indicată numai în cazul
splenomegaliilor gigante, care nu cedează la tratament medicamentos.
Ce este leucemia mieloida cronica?

Leucemia este atunci cand sangele are un numar anormal de globule albe. Sangele este format din
globule albe care combat infectia, globule rosii care transporta sange si trombocite care ajuta sangele
sa se coaguleze. Daca organismul produce prea multe globule albe, celelalte componente ale
sangelui incep sa se aglomereze.

Leucemia mieloida cronica sau leucemia mielogena cronica apare in anumite celule sangvine ale
maduvei osoase. O modificare genetica apare in stadiile incipiente ale celulelor mieloide – cele
care alcatuiesc celule rosii din sange, trombocite si majoritatea celulelor albe. Celulele leucemiei
mieloide cronice se maturizeaza doar partial si, astfel, celulele cresc si se divid si incep sa se
acumuleze in maduva osoasa. Dupa un timp, celulele leucemiei se pot infiltra in alte parti ale
corpului.

Despre cromozomul Philadelphia

Persoanele cu leucemie mieloida cronica au o mutatie genetica sau o modificare a celulelor

maduvei osoase – se numeste translocare. O translocare este atunci cand o parte dintr-o catena lunga
de gene numita cromozom se desparte si se lipeste la un alt cromozom. In leucemia mieloida
cronica, o parte din cromozomul 9 se desprinde si se leaga la o sectiune a cromozomului 22,
formand cromozomul Philadelphia sau cromozomul Ph.

Cromozomul Ph este format din 2 gene numite BCR si ABL care se unesc intr-o singura gena de
fuziune numita BCR-ABL. Se gaseste numai in celulele care formeaza sangele, nu si in alte organe
ale corpului. Gena BCR-ABL face ca celulele mieloide sa produca o enzima activata anormal
– enzima tirozin kinaza. Aceasta enzima activata anormal se numeste proteina de fuziune si le
permite globulelor albe sa creasca necontrolat. Aceasta modificare genetica se dezvolta din leziuni
care apar din intamplare dupa nasterea unei persoane. Nu exista riscul ca o persoana sa transmita
aceasta gena copiilor sai.

Semne si simptome ale leucemiei mieloide cronice

Multe persoane cu leucemie mieloida cronica prezinta simptome nespecifice in momentul

diagnosticarii. Cele mai frecvente simptome sunt oboseala, slabiciune, mancarimi, transpiratii
nocturne, disconfort abdominal si scadere in greutate. O splina marita (splenomegalie) este depistata
de obicei la examinarea fizica.

Atunci cand apare faza accelerata sau blastica a acestei forme de leucemie, o persoana afectata poate
prezenta pierderi in greutate severe, febra ridicata, dureri osoase, marirea ficatului si splinei, dureri
la nivelul articulatiilor (artralgii) si hemoragii care apar ca pete de decolorare purpurii pe piele si
mucoase.

Fiind o forma cronica, poate dura ceva timp pana cand simptomele incep sa apara. Din pacate,
leucemiile cronice sunt adesea mai greu de tratat decat leucemiile acute.

Cauze si factori de risc ai leucemiei mieloide cronice

Leucemia mielogena cronica apare atunci cand se produce o modificare in genele celulelor maduvei
osoase. Nu este clar ce declanseaza initial acest proces, dar medicii au descoperit cum progreseaza
in leucemie mielogena cronica.

Se dezvolta un cromozom anormal. O sectiune a cromozomului 9 schimba locurile cu o sectiune a

cromozomului 22, formand un cromozom 22 extra-scurt si un cromozom 9 prea lung. Cromozomul
22 extra-scurt se numeste cromozomul Philadelphia, denumit pentru orasul in care a fost descoperit.
Cromozomul Philadelphia este prezent in celulele sangvine a 90% dintre persoanele cu leucemie
mielogena cronica.

Cromozomul Philadelphia creeaza o noua gena. Genele din cromozomul 9 se combina cu genele din
cromozomul 22 pentru a crea o noua gena numita BCR-ABL. Gena BCR-ABL contine instructiuni
care spun ca celulele sangvine anormale sa produca prea mult dintr-o proteina numita tirozin kinaza.
Aceasta favorizeaza cancerul, permitand anumitor celule sangvine sa se dezvolte necontrolat.

Ce se intampla in organism?

Celulele leucemice incep sa creasca si sa se divida. Se acumuleaza in maduva oaselor, circula in

fluxul sangvin si calatoresc in tot corpul. De-a lungul timpului, excesul de celule leucemice
aglomereaza globule rosii sanatoase si trombocite. Acest lucru poate provoca probleme precum
anemia, vanatai usoare, sangerare care dureaza mai mult timp si risc mai mare de infectii,

Factori de risc

Factorii care cresc riscul de leucemie mielogena cronica includ:

 varsta inaintata;
 genul masculin;
 expunerea la radiatii, cum ar fi radioterapia pentru anumite tipuri de cancer.

Istoricul familial nu este un factor de risc. Mutatia care duce la leucemie mielogena cronica nu este
transmisa de la parinti la copii. Se crede ca aceasta mutatie este dobandita, ceea ce inseamna ca se
dezvolta dupa nastere.

Diagnosticul leucemiei mieloide cronice

Daca medicul suspecteaza ca aveti leucemie, va dori sa efectueze o examinare fizica amanuntita si
sa discute despre istoricul medical. Un diagnostic precis necesita mai multe teste:


o teste de sange – pentru a testa tipurile si numarul de celule sangvine, cantitatea
de hemoglobina (proteina care transporta oxigen) si dimensiunea si forma celulelor;
o teste ale maduvei osoase – prelevarea de mostre de maduva osoasa si analiza lor;
 testele cromozomilor – verificarea modificarilor cromozomilor din sange sau din maduva
osoasa, cum ar fi parti lipsa ale cromozomilor sau doi cromozomi care au schimbat ADN
(aceste teste includ analiza citogenetica, hibridizarea fluorescenta in situ si reactia in lant a
polimerazei);
  testele de imagistica – cum ar fi radiografie toracica, tomografie computerizata, RMN sau
ecografie pentru a verifica daca leucemia afecteaza alte parti ale corpului.

Stadializare

Leucemia mieloida cronica este clasificata in 3 grupuri care ajuta la stabilirea prognosticului.
Medicii numesc aceste grupuri faze in loc de stadii. Fazele se bazeaza in principal pe numarul de
celule albe imature din sange sau maduva osoasa.

Faza cronica

Pacientii in faza cronica au in mod obisnuit mai putin de 10% celule canceroase in sange sau probele
de maduva osoasa. Acesti pacienti au, de obicei, simptome destul de usoare (daca exista) si, de
obicei, raspund la tratamentele standard. Majoritatea pacientilor sunt diagnosticati in faza cronica.

Faza accelerata

Pacientii sunt considerati a fi in faza accelerata daca probele de sange au 15% sau mai multe celule
canceroase, daca bazofilele reprezinta 20% sau mai mult din sange. De asemenea, trombocitele sunt
scazute. Pacientii in faza accelerata pot avea simptome precum febra, apetit slab si pierdere in
greutate. Nu raspunde la fel de bine la tratament ca forma in faza cronica.

Faza blastica (numita si faza acuta sau criza exploziva)

Maduva osoasa si / sau probele de sange de la un pacient in aceasta faza au 20% sau mai multe
celule canceroase. In maduva osoasa se vad mari clustere de celule de acest tip. Se pot raspandi la
tesuturi si organe dincolo de maduva osoasa. Apar adesea simsptome ca febra, apetit slab si pierdere
in greutate. In aceasta faza, boala actioneaza foarte mult ca o leucemie acuta.

Tratamentul leucemiei mieloide cronice

Tratamentul pentru leucemia mieloida cronica este, de obicei, inceput imediat pentru a ajuta
la incetinirea progresului si mentinerea sub control. Scopul tratamentului leucemiei mielogene
cronice este de a elimina celulele sangvine care contin gena BCR-ABL anormala care provoaca
supraacumularea celulelor sangvine bolnave.

Medicamente tintite

Medicamentele tintie sunt concepute pentru a ataca boala prin concentrarea pe un aspect specific al
celulelor canceroase care le permite sa creasca si sa se divida. In leucemia mielogena cronica, tinta
acestor medicamente este proteina produsa de gena BCR-ABL – tirozin kinaza. Principalele
tratamente sunt medicamente numite inhibitori de tirozin kinaza care opresc cresterea si diviziunea
celulelor canceroase. Ele pot ajuta la mentinerea bolii sub control. Aceste medicamente includ:

 comprimate imatinib
 capsule nilotinib
 comprimate de dasatinib
 comprimate de bosutinib
Efectele secundare ale acestor medicamente vizate includ umflarea pielii, greata, crampe musculare,
oboseala, diaree si eruptii cutanate. Testele de sange pentru a detecta prezenta genei BCR-ABL sunt
utilizate pentru a monitoriza eficacitatea terapiei medicamentoase vizate. Daca boala nu raspunde
sau devine rezistenta la terapia vizata, medicii pot lua in considerare alte medicamente vizate, cum
ar fi omacetaxina (Synribo) sau alte tratamente.

Transplant de celule stem

Ocazional, poate fi posibil sa existe un transplant de celule stem. Celulele stem sunt celule care
continua sa formeze alte tipuri de celule. In acest caz, celulele stem din maduva osoasa sunt
transplantate, ceea ce poate produce celule sangvine albe. Un transplant de maduva, denumit si
transplant de celule stem, poate fi singura sansa pentru tratament definitiv pentru leucemia
mielogena cronica. Cu toate acestea, este rezervat de obicei persoanelor care nu au beneficiat de pe
urma altor tratamente, deoarece transplanturile de maduva au riscuri si prezinta o rata mare de
complicatii grave.

In timpul unui transplant de maduva, se folosesc doze mari de medicamente pentru chimioterapie
pentru a distruge celulele care formeaza sange din maduva osoasa. Apoi, celulele stem din sange de
la un donator sunt infuzate in fluxul de sange. Noile celule formeaza celule noi si sanatoase pentru a
inlocui celulele bolnave.

Chimioterapia

Chimioterapia este un tratament medicamentos care distruge celulele cu crestere rapida din

organism, inclusiv celulele leucemiei. Medicamentele chimioterapice sunt uneori combinate cu
medicamente terapeutice tintite pentru tratarea leucemiei mielogene cronice agresive. Efectele
secundare ale medicamentelor chimioterapice depind de medicamentele pe care le luati.

Pot fi necesare tratamente suplimentare. Acestea includ:

 interferonul
 adioterapia
 interventie chirurgicala

Preventia leucemiei mieloide cronice

Nu exista nicio modalitate cunoscuta de prevenire a majoritatii cazurilor de leucemie mieloida

cronica. Unele tipuri de cancer pot fi prevenite prin modificarea stilului de viata si evitarea anumitor
factori de risc, dar acest lucru NU este valabil pentru majoritatea cazurilor de leucemie mieloida
cronica. Singurul factor de risc care poate fi evitat este expunerea la doze mari de radiatii, care se
aplica la foarte putine persoane.

Statistici si prognostic

La fel ca majoritatea bolilor, prognosticul pentru cei cu leucemie mieloida cronica variaza in functie
de multi factori. Unii dintre acestia includ:

 faza bolii
 varsta
  starea generala de sanatate
 numar de trombocite
 daca splina este marita
 cantitatea de leziuni osoase cauzate de leucemie

Rata de supravietuire

Ratele de supravietuire sunt de obicei masurate la intervale de 5 ani. Aproape 65 % dintre cei care
sunt diagnosticati cu leucemie mieloida cronica sunt inca in viata 5 ani mai tarziu.

Majoritatea persoanelor cu leucemie mieloida cronica raman in faza cronica. In unele cazuri,
persoanele care nu primesc tratament eficient sau nu raspund bine la tratament se duc spre faza
accelerata sau blastica. Prognosticul este destul de optimist pentru cei care se afla in faza cronica si
primesc tratament. In faza accelerata, ratele de supravietuire variaza mult in functie de tratament.
Daca persoana raspunde bine la tratament, ratele sunt aproape la fel de bune ca cele din faza cronica.
In general, ratele de supravietuire ale celor aflati in faza blastica se situeaza sub 20%. Cea mai buna
sansa de supravietuire implica utilizarea medicamentelor pentru a readuce persoana in faza cronica
si apoi  se poate incerca un transplant de celule stem.