Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu Tudor Ioana

Facultatea de Medicină semigrupa 11, anul IV

Leziunile de menisc - clasificare si tipuri de leziuni

Meniscul este o structură anatomică fibrocartilaginoasă în formă de semilună prezentă la

nivelul genunchiului. Deoarece condilii femurului si tibiei se întâlnesc la un moment dat în
timpul mișcărilor de flexie si extensie, meniscul dispersează greutatea corpului și reduce
frecarea în timpul mișcării. [1] Leziunile de menisc sunt cele mai comune leziuni ale
genunchiului. Acestea sunt asociate cel mai frecvent cu trauma, dar nu este obligatoriu ca
traumatismul sa se producă cu o energie înaltă. Spre exemplu, o rasucire sau o genuflexiune
bruscă poate da o ruptură de menisc. [2]

Clasificarea leziunilor de menisc se poate face în funcție de tipul rupturii observat la

artroscopie sau în funcție de etiologia acestora.

După etiologie avem rupturi provocate de:

-o forță de intensitate mare asupra unui menisc integru sau
-o forță de intensitate mică asupra unui menisc patologic.

După forma pe care o ia leziunea, avem:

1. Rupturi longitudinale/verticale
a. Complete tip “balama”- acestea încep traiectul deobicei din cornul posterior al
meniscului, iar lungimea lor variaza. Pot avea sub 1 cm sau pot fi mai mari de două
treimi din lungimea meniscului. De cele mai multe ori sunt instabile și pot provoca
blocarea genunchiului. Meniscul medial este afectat mai frecvent pentru ca este mai
bine atașat de platoul tibial ceea ce îl face mai susceptibil la traumatismul prin
forfecare.
b. Incomplete- apar mai frecvent la tineri, afectează de asemenea cornul posterior,
afectând ambele parți ale meniscului, superioară și inferioară. Aceasta pot să fie
simptomatice sau nu. Se găsesc întâmplător în timpul artroscopiei.[3]

2. Rupturi transverse/ radiale

Apar izolat sau în asociere cu alte rupturi. Sunt localizate la joncțiunea dintre treimea
mediala și posterioară a mesniscului. Pot fi asimptomatice, dar se pot propaga de-alungul
întregului menisc daca marginile se prind în articulație. Rupturile radiale complete
perturbă fibrele circumferențiale ale meniscului și duc la pierderea funcției portante.[3]

3. Rupturi oblice/ “în cioc de papagal”

Pot apărea în orice regiune, dar le găsim cu precădere la joncțiunea dintre treimea
mijlocie si posterioară a meniscului. Simptomele pot rezulta din ruperea liberă a marginii
lamboului care prinde articulația și produce tracțiune pe joncțiunea meniscocapsulară. [3]

4. Rupturi orizontale
Încep în apropierea marginii interioare a meniscului și se extind spre capsulă. Ele tind să
apară în planul fasciculelor fibrelor de colagen orientate orizontal, cu perforare medie, și
se consideră că sunt rezultatul forțelor tăietoare generate de compresia axială. Acestea pot
apărea la toate grupele de vârstă, dar cresc în frecvență odată cu vârsta. Ele sunt frecvent
întâlnite și în meniscurile laterale ale alergătorilor. Chisturile meniscale sunt adesea
asociate cu rupturi orizontale și pot fi simptomatice din cauza umflăturii localizate.

1
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu Tudor Ioana
Facultatea de Medicină semigrupa 11, anul IV
Chisturile meniscale reprezintă 1% până la 10% din patologia meniscală. Sunt foarte
corelate cu rupturile meniscale și apar cel mai adesea la nivelul meniscului lateral. Din
punct de vedere patologic, aceste chisturi par conectate direct la menisc și sunt umplute
cu un material asemănător gelului, similar biochimic cu lichidul sinovial. Simptomele
includ durerea liniei articulare, iar chisturile sunt adesea palpabile la examenul fizic la sau
sub linia articulară.[3]

5. Rupturi de rădăcină
Rupturile rădăcinii meniscale sunt definite ca rupturi radiale situate la 1 cm de
atașamentul meniscal sau ca o avulsiune a rădăcinii osoase. Această leziune este
comparabilă din punct de vedere biomecanic cu o meniscectomie totală, ceea ce duce la
tensiuni mari în acea zonă, de unde rezultă scăderea ariei de contact tibiofemurală și
creșterea presiunii de contact în compartimentul implicat. Aceste modificări sunt
dăunătoare pentru cartilajul articular și conduc în cele din urmă la dezvoltarea
osteoartrozei precoce. [4]

6. Rupturi complexe/ degenerative care combină varinatele de mai sus

Apar în mai multe planuri și sunt mai frecvente la grupele de vârstă mai înaintată (>40 de
ani). Apar în cornul posterior și mijlocul corpului meniscal, ele sunt adesea asociate cu
modificări degenerative ale cartilajului articular la nivelul genunchiului și reprezintă o
parte a patologiei artrozei degenerative. [3]

Mai există un alt tip de clasificare, ce face referință la imagistică, mai precis la rezonanța
magnetică. Acesta este criteriul standard de studiu pentru imagistica patologiei meniscale și
toate tulburările intraarticulare. RMN-ul nu este necesar în mod obișnuit pentru diagnosticul
rupturii meniscale înainte de a continua cu intervenția chirurgicală artroscopică; cu toate
acestea, ajută la confirmarea diagnosticului și oferă informații suplimentare cu privire la
starea ligamentelor și a cartilajului articular.
Meniscurile normale au un semnal scăzut omogen. Semnalele meniscale anormale sunt
clasificate în următoarele 3 grupe:
 Gradul I – zonă mică de semnal crescut în menisc
 Gradul II – zonă liniară a semnalului crescut care nu se extinde până la o suprafață
articulată
 Gradul III – semnal crescut anormal care ajunge la suprafața sau marginea meniscului
Modificările de gradul I și II sunt frecvente la pacienții în vârstă ca dovadă a procesului
normal de îmbătrânire degenerativă și la pacienții tineri ca o demonstrație a canalelor
vasculare perforante normale. Modificările de gradul I și II nu sunt de obicei observate
artroscopic și nu reprezintă rupturi meniscale, dar modificările de gradul III da. [2]

Leziunile meniscale sunt frecvente, în special în rândul sportivilor. O anamneză atentă și o

examinare fizică care se concentrează pe semnele și simptomele mecanice sunt importante
pentru a distinge patologia meniscală de alte plângeri ale genunchiului, cum ar fi durerea
femuro-patelară. [5] Tratamentul conservator este indicat pentru rupturile meniscale stabile la
pacienţii cu cerinţe reduse de activitate. Pacienții care eșuează tratamentul conservator pot
necesita managementul chirurgical al leziunii meniscale. Meniscectomia parțială are adesea
succes la eliminarea durerii pe termen scurt. Reparația meniscală are și avantajul suplimentar
de a limita deteriorarea suplimentară a cartilajului articular. Deși testele clinice specifice
utilizate izolat au o valoare predictivă slabă în diagnosticarea rupturii meniscale, evaluarea
clinică globală, inclusiv un istoric atent, un examen fizic amănunțit și radiografii simple, este
comparabilă cu RMN în diagnosticarea meniscale.

2
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu Tudor Ioana
Facultatea de Medicină semigrupa 11, anul IV

Bibliografie:

1. En.wikipedia.org. 2022. Meniscus (anatomy) - Wikipedia. [online] Available at:

<https://en.wikipedia.org/wiki/Meniscus_(anatomy)> [Accessed 28 March 2022].
2. Emedicine.medscape.com. 2022. Meniscal Injury: Practice Essentials, Background,
Pathophysiology. [online] Available at:
<https://emedicine.medscape.com/article/308054-overview> [Accessed 28 March
2022].
3. Greis, P., Bardana, D., Holmstrom, M. and Burks, R., 2002. Meniscal Injury: I. Basic
Science and Evaluation. Journal of the American Academy of Orthopaedic Surgeons,
10(3), pp.168-176.
4. Pache, S., 2018. Meniscal Root Tears: Current Concepts Review. THE ARCHIVES
OF BONE AND JOINT SURGERY., 6(4), pp.251-259.
5. Manson, T. and Cosgarea, A., 2014. Meniscal Injuries in Active Patients. Sports
Medicine, 4(10), pp.545-552.