În Biserica Ortodoxă, Postul Mare precede sărbătoarea Învierii Mântuitorului nostru

Iisus Hristos. Postul Paştilor este numit şi Păresimile sau Patruzecimea, fiind cel mai lung şi
mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe, fiind numit în popor
Postul Mare sau Postul prin excelenţă. Motivul principal al postirii în Postul Paştelui era
pregătirea catehumenilor care urmau să fie botezaţi de Paşti pentru a intra în biserică. Totuşi,
Postul Paştelui a devenit absolut firesc, fiind considerat o perioadă de pregătire spirituală
pentru toţi creştinii care întâmpină şi comemorează anual atât Patimile cât şi Învierea
Domnului Iisus Hristos. O altă semnificaţie a Postului Paştelui este aceea de a ne aduce
aminte de postul de patruzeci de zile ţinut de Mântuitorul Iisus Hristos înainte de începerea
activităţii Sale mesianice, de unde i s-a dat şi denumirea de Păresimi sau Patruzecime.
Spre sfârşitul secolului al III-lea i.H., Postul Mare a fost împărţit în două perioade
distincte, având denumiri diferite: Postul Păresimilor (Patruzecimii), sau Postul pre-pascal,
care ţinea până la Duminica Floriilor, având o durată variabilă, şi Postul Paştilor (postul
pascal), care ţinea o săptămână, începând din Duminica Floriilor până la cea a Învierii.
Vechea practică a postului de şapte săptămâni s-a adoptat definitiv abia în secolul al IV-lea de
către Biserica Catolică, durată pe care o are şi astăzi, deşi deosebirile dintre Bisericile locale
asupra duratei şi modului postirii persistă şi după această dată. Pentru Biserica Ortodoxă, se
lasă sec în seara Duminicii izgonirii lui Adam din Rai, postindu-se până în seara Sâmbetei din
săptămână Patimilor, inclusiv.
Istoria duratei de 40 de zile a Postului Paştilor s-a întemeiat pe o tradiţie veche,
atestată de fiecare dată când este vorba despre pregătirea sufletului prin măsuri divine:
potopul, care trebuia să spele pământul de păcate, a ţinut 40 de zile şi 40 de nopţi; patruzeci
de ani au mâncat evreii mană în pustie, înainte de a ajunge în pământul făgăduinţei; Moise a
stat pe munte 40 de zile pentru a primi Legea; ninivitenii au postit 40 de zile pentru a se
pocăi; Iisus a postit în munte 40 de zile şi 40 de nopţi înainte de începerea activităţii publice
etc.
Pentru Biserica Romano-Catolică, Postul Paştilor are o durată de 40 de zile, începând
nu în ziua de luni ca la ortodocşi, ci în miercurea numită “a Cenuşii” (Dies Ceneris), zi în
care se practică tradiţia presărării cenuşii pe creştetul capului, acesta fiind un ceremonial
moştenit de la evrei, în acest caz, dezlegarea postului realizându-se în duminicile Păresimilor,
zi în care creştinii pot mânca de dulce.