__ roiul criitallzot In poamola Mart,| p

nu foco nici ol excepție de la tonm'^

discursivi dominantă: reca, distanti *
sub auspiciile intelectului.

literatură

Poemele exa/perării
că Marta Petreu duce desacralizarea mult mai departe,
transferând imaginile liturgice, imponderabilul divin,
în registrul grotescului, cu imagini terifiante și expresie
imprecativa, ca în poemul, reprezentativ în multe privințe,
Ziua mâniei: „Deschide-ți Doamne ochii și mă priveș-
le-n ochi/deslupă-ți narile - respiră/ Desfundă-ți Doamne
urechile de ceară/ și-ascultă: îți vorbesc. îți poruncesc,
îți urlu/ îți bat cu pumnii în timpane// Deschide-ți Doamne
gura ofilită/ fă un efort: și scuipă în/ țărâna/ frământă lut/
și modelează Stăpâne între falange/ a doua oară lumea/
Oho. Fa Doamne o lume ce acceptă să existe/ Iar de nu
poți s-o faci/deschide/deschide Doamne gura ta nătângă/
și-ntunecată ca izvorul beznei/ deschide Doamne gura ta
— și-nghite/ pe roaba ta/ așa precum balena l-a pus la
adapost cândva pe Iona// Da. Gura ta bătrână și știrbă și
gângava/ gura ce-articulase Verbul// Deschide-ți Doamne
gura ta/ ce pute// Măcar în felul ăsta-mi vei răspunde:/
deschide gura la și mă blestemă".
oezia Maitei Petreu, de la volumul de debut, Erosul cristalizat în poemele Martei Petreu nu face
Aduceți verbele, din 1981, și până la Scara lui nici el excepție de la tonalitatea discursivă dominantă:
demonia timpului, a istoriei, a învolburărilor ximțurih
Prin însumarea senzațiilor în raționamente ji axiome,*
încapsularea pulsiunilor sufletului în rigoarea coiict-
telor, ființa își recapătă echilibrul pierdut, « refugia
într-un spațiu al ordinii și al armoniei.Creierul?
așadar, o metaforă esențială pentru lirismul
, Am râvnit această experiența perfeciaV să mi
în propriul creier/ ca-ntr-un uter matern/Și sa ix dixiL;
Oho! Am exact dimensiunea propriului corp -/ jubu-
Emisferele cerebrale sunt cel mai senzual cuplir/o t
sare într-o eternă aromă de mentă/ Atâta identità!:
într-un cerc vicios)/ mă va duce departe’/ Lepra Seri.
Roșie/ Inchiziția - iot atâtea duioșii/ pentrut:
petrece vârsia adultă// Să mă adăpostesc în/ propriulcs
ca-ntr-un uter matern:/ de bucurie/ mă rog pentru c
pofagii rămași afară".
Dacă gestul locuirii are, pentru Mana Petreu,cocce,
exasperării de a trăi și ale spaimei de neant, locul io c
scena viețuirii este învestit cu valențe ale negației șir
aneantizarii. Imaginile reificării, figurația funamlxh.

P
Iacob, din 2006, a parcurs un itinerariu al rece, distantă, pusă sub auspiciile intelectului, redată cu onirică, simbolurile limitelor și ale captivității, mato
cunoașterii și re-cunoașterii de sine, într-un rigoare logică, neslilizată, asumându-și atât luciditatea, căderii, toate acestea fac parte din ir-un scenariu ipcolz
demers, de o lucidi taie extremi, de a-și clarifica cât și sinceritatea neconcesivâ ca mărci tutelare ale în care conștiința se află ea însăși încarcerată, aruEr
opțiunile existențiale și gnoseologice, de a lirsimului, într-un efort suprem de limpezire interioară, lipsită de orice reper benefic, de orice sprijin oofokș
le da un contur mai ferm, de a le situa într-un de asumare a propriei identități în regimul urgenței gândului și gnoseologic, precum în sugestiva poezie Loci
orizont individual și moral cât mai cuprinzător. și al trăirii. Poemul Falanga pare să fie cel mai ilustrativ .Aici se află deznădejde. Nimicire/ Aici limita triti
Nicolae Manolescu, în Literatura români pentru o astfel de tratare, la „rece", a erosului, fără mă încarcerează mă sugrumă/ Aici nu există veriest
nicio umbră
postbelici, ne o feri, probabil, cel mai plauzibil portret al de idealizare. E o poezie din care utopiile bucurie/ aici se destramă mirajul iluziile/rațiuneațic:
poetei: „Mana Petreu este o egocentrica prin natură, de iubirii s-au retras cu totul, convenționalitatea sentimen­ se/ contopesc devin identice/ devin neputincioase^
o trufie ce se cuvine înțeleasa mai ales ca o lipsâ de tului fiind înlocuită cu țipătul poetic de liminară, auten­ văd vreun înger/ Aici aflăm că/ gratuite au fostpov^-'
menajamente fațâ de sine. Orgoliul ei consta în a se lua tica forță expresivă: „Bărbații mei - de-o oră sau de ani/ durerea amărăciunea/ aici îți piere cheful de glunus
pe sine ca exemplu negativ, dacă pot spune așa, disecându- viii și morții la grămadă -/ bărbații mei de trupuri/ mirosi­ pofta de viață/ Aici luciditatea formulează ultimacari-3
se cu un bisturiu ascuțit, spre a-și arăta suferința, frustrarea, toare asudate/ sub care am scâncit (din voluptate sau ce se întoarce (deopotrivă) contra/ lumii
lipsa de speranța și eșecul. E vorba de un lirism al deziluziei, din politețe)// Da. Unii îmi plăceau/ iar alții - unu-doi - există sens// Aici binele și răul se suspendă sunt iiaș-
care însă nu se maschează, ci se declară: poeta pune degetul deoarece-i iubeam m-am programat să-mi/ placă/ Da. indiferente/ aici e o jumătate bătrână mfricoșăiMrt/?*
pe ranâ, scormonește în locurile cele mai dureroase, cu M-am culcat cu.ei pe apucate// Bărbații numărați ai cer jos/jos/ la nivelul umerilor la nivelul glesno/KS1
o cruzime insuportabila." mei/ închiși în mine ca-ntr-o eprubetă/ s-au strâns acum gol insuportabil/ Aici e frig și infern." .
Lirica austeri și, totodată, fenn regizata, a propriei aici: suni o falangă//Mai bine zis: i-am strâns aici eu/ i-am Poetă a exasperării ontologice, a crispării d«
interiori Lăți, poezia Măriei Petreu e, mai mereu, preocupată instruit i-am numărat metodic/să nu-ndrâznească vreunul tràinlor-limilà, Marta Petreu scrie și viețuiește cusp^£
de tema identitarâ, prin chiar maniera proprie a rostirii, să-mi chiulească/ Sunt/ stânjeniți cum ar purta aripe/ căci egolatriei în față, rezumându-și spaimele într-un'“
în care intelectul e dominator, iar obsesiile câmii, ale poartă arme-atribute:/fâloși stângaci duc lancea și/scutul eliptic, într-o expresie de o liminară concio^
sufletului, ale viscerali tații sunt retractate în subconștientul greu macedonean/Ei te privesc atent cum te iubesc/cum imagini concentrate la maximum, corosive, în
poemului, ca niște vinovate expieri ale vinei de a structura mușc gingaș din carnea ta de fiară/ privește-i și tu calm: neconcesive, în care iluminările sunt doar bniș» JJj:
logic sentimentele, de a le da o turnură rațională Efluviile le aparții: la judecata din urmă/ sunteți încolonați ai ale unui infern cotidian, E un infem din care
2007

afectelor sunt, așadar, cristalizate în retortele gândului, mei cu toții/ falnica mea falangă de bărbați falanga mea sentimentul iubirii a fost evacuat, o lume a
trecute prin filtrul refrigerent al ideii, într-un efort de a macedoneană." alienării, deposedată cu totul de iluzia redempP^^^.
geometriza imprecisul lumii, de a traduce în imagine Foarte multe dintre poemele Martei Petreu au alura ni se spune, cel puțin, în poemul Cobori^ «JFL
31/10 august

limpede vagul sufletesc, învolburarea reacțiilor cotidiene, unor autoportrete, în care poeta își retranscrie, într-o „Nu există iubire. Slavă ție: nu mai există.
haotica mișcare a refulărilor de toate zilele. în poezia expresie neconcesivâ, lucida și tulburătoare, în același
gura asta spurcată a mea care/ spune / cuvinte,
Rugăciune de dimineață, se trasează, de pildă, un inventar timp, prin exasperarea ce se ghicește din trăsăturile tandrețe dragoste dimineață/ sens lumină iaibăp
al frustrărilor și eșecurilor ființei, într-un limbaj frust și penelului, gesturile și fizionomia, articulațiile exterioare Dar pe luine există numai cruzime// și ploaia asta '
într-o tonalitate doar aparent neutrală, cu notații eliptice, și cele interioare ale ființei, trădările și lașitățile, hemoragia asta întunecată a ta// Oho! degeaM p
ce mărturisesc crisparea eului, tremurul convulsiv al mâniile și spaimele, entuziasmele și retractările^ sânge: nouă nu ne mai pasă/ în zadar ne faci/
conștiinței, retranșarea voinței auctoriale în gestica minimală precum în Biografie robot, din care viața eului reiese
nr.

există iubire Domine nu / Noi suntem pe

a metaforelor denudale, a imaginilor descărnate, lipsite întreagă, într-o schiță austeră, cu săvârșirile și nedesăvârșirile ai tai// Oho! ai tai/ umblam prin stratul
de orice retorică manierista: „Eu am mizat pe poeme. Am sale: „Din interior contemplu/ doar materia: la șapte ani ca prin iarba de toamnă cu bramii// Suntem ai
Rom ânia literară

mizat/ pe cărți savante deștepte/ am mizat pe zeci de schimbată/ subțire frăgezită ca/ primavara pielea șopârlei/ Cad din cer/ ca niște fulgi care latra/ câinii
alte prostii din hârtie. Zadarnic./ Eu am vrut să am un Spun: prin cuvinte/ repetabil fi-va începutul// Vârsta de cu javre/ Urlă la stele/ boturi flămânde de«i>
copil. Și nici un bărbat/ nu și-a lăsat vie sămânța rod să porțelan bărbați visători/ foști iubiți camarazi imperfecti Suntem ai tai. Tata. Hulim în numele tau:/ W”
crească în mine/ Am mizat pe iubire. Nici un bărbat/ nu mă învață:/ hotărâtoare sunt/ pentru fericire doar câteva voia ta de călău// Eu sunt Mana. în genunchi
m-a vrut pe mine femeie/ (poate soră mamă femeie de momente -/ primul contact cu apa calvilla/ alfabetul/
întind grumazul. Amin". ...... je fliiț
casă/ poate iarbă de mare poate cârpă de praf)// Am mizat schimbarea dinților identitatea/ potențiala cu viața de
Poezia Martei Petreu este, cum s-a sublim
pe câteva lucruri calde ale viețiL Degeaba/Totdeauna rutină/ acomodarea selectivă la/ entropie/ presa
degeaba// Acum mizez pe nimic." cântarul partenera secretă și periodic/ într-o pajiște de on, o poezie a intelectului, în care
sinelui se geometrizează cu măsură, capătă P o,E ■f*
O altă linie tematică a liricii Măriei Petreu e cea în mentă/ drept/ demnitate personala - Melancolia"
O poezie precum Colaps aduce cu sine antinomia Si relevanță, prin pondere și relief sei?^'
care alegoria îmbracă straie biblice, iar tonul liturgic se
de alta parte, și o poezie a exasperării ontice, unt*
convertește în accente de imprecație. Fiorul trancendentului fundamentală ce generează tensiunea lirică în versurile
este, așadar desacralizat, încadrat în conturele umanului, Manei Petreu: aceea dintre afect și rațiune, dar și dintre poetic trasează liniile convulsive ale spas^Ltiofl^
rescris în expresia neconvenționalâ, lipsită de eroism realul traumatizant șt intelect. Pentru autoare intelechd nedisimulate, din care orice urmă

-Ó ori mitizare caracteristică și psalmilor arghezieni. Doar este singura instanță ce poate proteja și mfintii ființa de ori de mitizare s-a retras.

Scanned with CamScanner