Sunteți pe pagina 1din 3

Cum citești o poezie?

Obiective/Context
a) să definim textul liric;
b) să identificăm elementele la care trebuie să fim atenți în timpul lecturii;
c) să înțelegem limbajul poetic.

Parcurs
Poate cel mai îndepărtat limbaj de voi tinerii este cel al poeziei. De ce? Pentru că un
poet reușește să surprindă lumea în detaliu, să transpună într-un limbaj unic ceea ce simte, ceea
ce gândește și ceea ce vede. Poezia unește lumea interioară a poetului cu lumea sa exterioară
și ne oferă nouă, cititorilor, o nouă perspectivă asupra unor trăiri, asupra unor experiențe
interioare, a ceea ce se simte undeva în profunzimea noastră.

Definiție
Textul liric este marcat de transmiterea unor emoții, sentimente și stări, dar și a unor idei
prin care se propune o nouă percepție personală asupra lumii printr-un limbaj figurat.

Etape

Ca să putem înțelege o poezie, trebuie să fim foarte atenți și să urmăm etapele:

1. Citești poezia și cel mai ușor e să identifici cuvintele din câmpul lexical dominant.
2. Apoi extragi tema textului, răspunzând la întrebarea „Despre ce este vorba?”. (în
prezentare să faceți un organizator: Să ai în minte câteva teme ale textului precum:
natura, copilăria, timpul, comuniunea om – natură, familia, jocul, condiția umană,
creația, cunoașterea etc).
3. Extrage figurile de stil din textul liric.
(în prezentare se faceți un organizator cu figurile de stil: epitet, repetiție, comparație,
personificare, enumerație, metaforă)
4. Extrage mărcile lexico-gramaticale ale vocii lirice (în prezentare să apară verbe și
pronume la persoana întâi)
5. Identifică ipostaza vocii lirice (în prezentarea să apară: contemplatorul naturii, copilul,
nostalgicul, melancolicul, creatorul, meditativul etc.)
6. Ce imagine se creează în fiecare strofă? Care detalii le consideri importante?
• cadru: nocturn/diurn;
• plan: terestru/cosmic/acvatic/oniric;
• cromatică: senină/optimistă/calmă/intensă;
• atmosferă: calmă/liniștită/feerică/sumbră/jovială;
• simboluri dominante.

1
Exemplu

Citim poezia lui Alexandru Vlahuță, Sonet:


A revenit frumoasa primăvară;
Copacii parcă-s ninși de-atâta floare;
Dorinți copilărești, renăscătoare,
Fac inimile noastre să tresară...

Iubire e în razele de soare,


Și farmec în a codrului fanfară,
Și visuri dulci în liniștea de sară;
În cer și pe pământ e sărbătoare.

Ascult, privesc, respir cu lăcomie,


Căci toată frumusețea asta-mi pare
Că niciodată n-are să mai fie!

Și-s fericit c-am fost o clipă-n stare


Să simt, în marea lumii simfonie,
A gândurilor mele întrupare.
Observăm
• domină câmpul lexical al naturii; (textul liric propune o meditație asupra relației
dintre trăiri și natură)
• tema: natura;
• figuri de stil: epitetul „Dorinți copilărești”, enumerația „Ascult, privesc, respir
cu lăcomie”, metafora „Să simt, în marea lumii simfonie,/ A gândurilor mele
întrupare”;
• vocea lirică: ipostaza contemplatorului;
• primul vers accentuează ciclicitatea anotimpurilor prin verbul „a revenit”, iar
tabloul este detaliat prin imaginea copacilor, a „razelor de soare”, a codrului,
creându-se astfel un univers cu o natură feerică;
• strofele oscilează între cadrul exterior și cel interior, existând o corespondență;
• plan cosmic și terestru „În cer și pe pământ e sărbătoare”;
• atmosferă senină, plină de vitalitate;
• florile sunt simbol al frumuseții și al sensibilității.

Dacă e să privim cu mai multă atenție spre emoția din interiorul versurilor, ne uităm spre final
în care se afirmă fericirea produsă de faptul că stările interioare senine, pline de vitalitate se
proiectează asupra naturii.

2
Pentru prezentarea emoției transpuse în textul liric vei răspunde la următoarele
întrebări:

• Ce emoție este suprinsă în text?


• Prin ce cuvinte/secvențe/versuri se sugerează emoția?
• Prin ce fel de figuri de stil se rostește emoția?
• Ce simțuri sunt implicate în descrierea emoției?
• Cum sunt conectate imaginile din poezie cu emoția transmisă?
• Tu cum resimți această emoție?
• În ce momente ai astfel de emoții?
• Ce imagini îți provoacă o astfel de emoție/de ce îți aduci aminte?

S-ar putea să vă placă și