Carte Cur Suri 1

ODONTOTERAPIE
CONSERVATIVĂ ȘI
RESTAURATOARE.
DIAGNOSTICUL CARIEI
DENTARE SIMPLE
Ioana, Scrobotă
2 Scrobotă Ioana
BIBLIOTECA NAŢIONALĂ
A CIP nr. 13972/ 28.07.2017
ROMÂNIEI
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

SCROBOTĂ, IOANA
Odontoterapie conservativă şi restauratoare : diagnosticul cariei
dentare simple / Ioana Scrobotă. - Oradea : Editura Universităţii din
Oradea, 2017
Conţine bibliografie
ISBN 978-606-10-1900-7
616
Referenți
Conf.Dr. Porumb Anca, Universitatea din Oradea, Facultatea de Medicină
și Farmacie, Departamentul de Medicină Dentară
Conf.Dr. Țig Ioan Andrei, Universitatea din Oradea, Facultatea de
Medicină și Farmacie, Departamentul de Medicină Dentară
Odontoterapie conservativă și restauratoare. Diagnosticul cariei dentare simple 3
CUPRINS
Capitolul 1. Odontonul 7
1.1. Odontonul. Definiție. Structură 8
1.2. Smalțul 10
1.2.1. Smalțul. Topografie. 10
1.2.2. Caracteristici fizice 10
1.2.3. Caracteristici chimice 11
1.2.4. Smalțul. Structura 12
1.3. Cementul 16
1.3.1. Cementul. Topografie 16
1.3.4. Cementul. Structura 16

1.4. Dentina 19
1.4.1. Smalțul. Topografie 19
1.4.4. Dentina. Structură 21
Capitolul 2. Caria dentară simplă 27
2.1. Caria dentară simplă. Definiție 29
2.2. Caria dentară simplă. Clasificare 29
4 Scrobotă Ioana
2.2.1. Extinderea cariei 29

2.2.2. Rata de evoluție 30
2.2.3. Localizare 31
Capitolul 3. Diagnosticul cariei dentare simple 33
3.1. Diagnosticul cariei dentare simple. Definiție 35
3.2. Metode de diagnostic al cariei dentare simple 35
3.2.1. Istoricul pacientului 35
3.2.1.1. Vârsta 35
3.2.2.2. Ocupația 36
3.2.2.3. Antecedente stomatologice 36
3.2.2.4. Preferințe alimentare 36
3.2.2.5. Consumul sau tratamentul cu fluor 37
3.2.2.6. Altele 37
3.3. Examenul clinic 38
3.3.1. Inspecția și palparea 38
3.3.2. Semnele clinice în caria dentară simplă 39
3.3.3. Caria dentară simplă în șanțuri și fosete 40
3.3.4. Caria dentară simplă pe suprafețele netede 41
3.3.5. Caria dentară simplă radiculară 43
Capitolul 4. Mijloace auxiliare de diagnostic al cariei dentare simple 45
4.1. Testarea stării pulpei dentare 47
4.1.1. Pulsoximetria 48
4.1.2. Fluxometria 49
4.1.3. Fotopletismografia 49
4.1.4. Transiluminarea 49
4.1.5. Lumina ultravioletă 50
4.2. Testarea sensibilității dentare 51
4.2.1. Testele termice 51
4.2.1.1. Testarea la rece 51

4.2.1.2. Testarea la cald 55
4.2.2. Testele electrice 57
4.2.3. Forajul explorator 57
4.2.4. Barajul anestezic 57
4.3. Diagnosticul radiologic 58
4.4. Indicatorii de carie 65
6 Scrobotă Ioana
Capitolul 1
Odontonul
8 Scrobotă Ioana
1.1. Odontonul. Definiție.

Odontonul este unitatea morfofuncțională formată din dinte, os
alveolar și conținutul spațiului periodontal. Relația funcțională corectă
dintre aceste elemente realizează integrarea armonioasă a dintelui în
organism. [1, 2, 3]
Din punct de vedere topografic, dintele este alcătuit din coroană
și rădăcină. Coroana devine vizibilă în cavitatea orală din momentul
perforării mucoasei orale odată cu erupția dintelui pe arcadă. La finalul
erupției, în momentul când dintele atinge planul de ocluzie, respectiv se
întâlnește cu antagoniștii, coroana devine complet vizibilă în cavitatea
orală și în contact cu mediul bucal. [1, 2, 3]
Rădăcina este situată intraosos și în mod normal nu este vizibilă.
[1, 2, 3]
La interior dintele prezintă camera pulpară, coronară și
radiculară, care adăpostește pachetul vasculonervos pulpar. Camera
pulpară radiculară comunică cu spațiul periodontal prin foramenul
apical pe la nivelul căruia pătrund și ies din pulpă vasele sanguine și
nervii (Figura 1). [1, 2, 3]
Din punct de vedere structural, dintele este alcătuit din țesuturi
dure - smalț, cement, dentină și țesut moale - pulpa dentară. Pulpa
dentară este adăpostită în camera pulpară și acoperită de dentină. La
nivelul coroanei dentina este acoperită de smalț și la nivelul rădăcinii de
cement. Dacă linia de joncțiune coroană-rădăcină respectiv smalț-
cement delimitează coletul anatomic, la nivelul corespunzător proiecției
marginii gingivale libere și vârfului papilei gingivale pe dinte se găsește
coletul clinic. [1, 2, 3]
Figura 1. Odontonul. Componente. [4]
Raportul smalțului cu cementul poate să ia 3 aspecte: smalțul

acoperă o porțiune a cementului (60%), smalțul se întâlnește cu
cementul în raport de cap la cap (30%), smalțul se găsește la o distanță
de cement (10%) (Figura 3). [5]
Figura 3. Relația cement-smalț la nivelul coletului. [6]
Dintele este alcătuit dintr-o parte dură reprezentată de smalț,

dentină și cement și o parte moale reprezentată de pulpa dentară. [1, 2,
3]
10 Scrobotă Ioana
1.2. Smalțul
1.2.1. Smalțul. Topografie
Din punct de vedere topografic, smalțul acoperă dentina la
nivelul coroanei anatomice. Grosimea variază în funcție de suprafața
dintelui pe care o acoperă fiind mai groasă în zonele mai solicitate în
procesul masticației: 2,6 mm la nivelul cuspizilor premolarilor, 2 mm la
nivelul marginii incizale a dinților frontali și 0,2 mm la nivelul coletului
incisivilor laterali. [1, 2, 3]
Smalțul are rolul de a proteja pulpa dentară atît de presiunile
exercitate asupra dintelui în timpul funcției aparatului stomatognat cât
și de excitanții termici, chimici și electrici din cavitatea bucală. [1, 2, 3]
Relieful smalțului este diferit pe diferite fețe ale dinților. Astfel, el
este denivelat sub formă de șanțuri și fosete pe fetele ocluzale ale
molarilor și premolarilor, prezintă fosete pe fețele vestibulare ale
molarilor și palatinele ale frontalilor. Aceste reliefuri au rol în triturarea
alimentelor, dar pe de altă parte constituie zone retentive și predispuse
dezvoltării cariilor dentare. [1, 2, 3]
Suprafețele meziale și distale sunt netede.
1.2.2. Caracteristici fizice
Din punct de vedere fizic, smalțul are o duritate de 5-8 pe scara
Mohs care-i conferă rezistență la acțiunea stimulilor mecanici. Este
neted, translucid, de culoare care variază de la culoarea fildeșului, alb-
gălbui la alb-albăstrui în funcție de gradul de mineralizare, compoziție
chimică, structura arhitectonică, grosime. La vârstnici nuanța cenușie
este datorată și reducerii funcției și îmbătrânirii pulpei. [1, 2, 3, 7]
La colet, grosimea mică a smalțului lasă să transpară culoarea

gălbuie a dentinei. Posibila prezență a tartrului modifică, de asemenea,
culoarea. [1, 2, 3]
1.2.3. Caracteristici chimice
Chimic, smalțul conține 95% substanțe minerale, 1% substanțe
organice și 4% apa. Acest raport între componenta minerală și restul
componentelor nu se regăsește niciunde în restul corpului (Figura 3).
[1, 2, 3]
Substanțele minerale sunt reprezentate de Ca (36,6-39,4%), P
(16,1-18%), CO2 (1,95-3,66%), Na (0,25-0,9%), Mg (0,25-0,58%), Cl
(0,19-0,30%) în cantitate mai mare și F, Zn, Sb, Ba, W, Cu, Mn, Au, Ag, Cr,
Co, Va în cantități reduse. Aceste substanțe se organizează sub formă de
hidroxiapatită: CaO(PO4)(OH2), cea mai mare parte, fluorapatită:
CaO(PO4)6FOH, iar restul din carbonați, silicați, siliciu. [1]
Componenta organică este formată din lanțuri polipeptidice de
aminoacizi (fracțiune insolubilă), asemănătoare colagenului și keratinei
și proteine solubile, peptide, acid citric, glicoproteine (fracțiune
solubilă). [1]
Apa smalțului este legată de moleculele proteice. O cantitate
redusă se regăsește liberă în spațiile interprismatice, mai ales în
apropierea joncțiunii smalț-dentină. [1, 2, 3]
12 Scrobotă Ioana
Figura 3. Compoziția chimică a smalțului. [1]
1.2.4. Smalțul. Structura.

Unitatea morfofuncțională a smalțului este prisma de smalț.
Prismele de smalț au formă de coloane poliedrice, diametru de
aproximativ 4 microni, numărul lor este proporțional cu dimensiunea
dintelui. [1, 2, 3]
Figura 4. Prisme de smalț – formă de gaura cheii (secțiune transversală). [8]

Ele pot fi continue de la suprafața dintelui la dentină sau mai

scurte, la capătul lor întretăindu-se cu alte prisme. Ocluzal, prismele de
smalț iau un aspect noduros care conferă rezistență la presiuni. Pe
secțiune transversală pot să apară de formă poligonală, rotundă, ovalară
sau în formă de gaura cheii (Figura 4). [8]
Dispoziția este radiară de la limita smalț dentină la suprafața
dintelui și traseul este ondulat, proprietate care conferă smalțului o
anumită elasticitate (Figura 5, Figura 6). [1]
Figura 5. Dispoziția radiară a prismelor de smalț: în unghi drept la nivelul dentinei;

verticale la nivelul cuspizilor; oblice înspre gingie – la dinții temporari orizontale spre
gingie. [9]
La periferie prisma prezintă o zonă mai săracă în minerale și mai
bogată în substanță anorganică–teaca prismei. Între pereții prismelor se
găsește substanță interprismatică, de asemenea, săracă în săruri
minerale (Figura 6). [10]
14 Scrobotă Ioana
Figura 6. Structura smalțului: prisme de smalț sub formă de gaură de cheie (a)
secțiune transversală și longitudinală; prismă de smalț transversală unde R - prisme de
smalț și IR – substanță interprismatică. [10]
Ambele zone sunt zone de minimă rezistență la carii.

Substanța organică este grupată în mare proporție în: lamele,
smocuri și fusuri (Figura 7, Figura 8).[1, 2, 3]
Lamelele smalțului sunt formațiuni liniare care străbat smalțul pe
toată grosimea (pot pătrunde chiar și în dentină). Sunt localizate
frecvent cervical sau la nivelul gropițelor și șanțurilor.[1, 2, 3]
Smocurile smalțului sunt mult mai slab mineralizate decat
prismele. Îmbracă un aspect de smocuri de iarbă care încep de la limita
smalț-dentină și ajung până în 1/3 din grosimea internă a smalțului
(Figura 7, Figura 8). [1, 2, 3]
Figura 7. Structura smalțului: lamele, smocuri. [11]
Fusurile smalțului reprezinta zone fusiforme de material organic

slab mineralizate localizate în treimea internă a smalțului, în vecinătatea
dentinei. Sunt prelungiri ale fibrelor Tomes în smalț, ceea ce explică
sensibilitatea de la acest nivel în cursul pregătirii cavităților [1, 2, 3].
Figura 8. Structura smalțului: smocuri și fusuri. [11]

16 Scrobotă Ioana
1.3. Cementul
1.3.1. Cementul. Topografie
Cementul acoperă rădăcina dintelui de la coletul anatomic la
apexul lui, unde pătrunde prin orificiul apical, în canalul radicular pe o
distanță de 0,5-1 mm. La nivelul cementului se inseră fibrele
periodontale. [1, 2, 3]
1.3.3. Caracteristici chimice
Chimic vorbind, cementul este alcătuit din substanța organică
(colagen) și substanță anorganică (săruri minerale și îndeosebi fosfați și
carbonați de calciu organizați în cristale de hidroxiapatită) în proporții
aproximativ egale (Figura 9). [1]
Figura 9. Compoziția chimică a cementului. [1]
1.3.4. Cementul. Structură

Morfofuncțional, cementul se poate împărți în celular și acelular.
Cementul acelular (fibrilar) se depune primul – cement primar.
Cementul celular se depune ulterior – cement secundar (Figura 10). [1]
Figura 10. Structurile cementului – cement celular si acelular. [12]
Cementul acelular acoperă dentina radiculară pe întreaga

suprafață. Prezintă un sistem de canalicule radiare la nivelul cărora se
desfășoară procesele metabolice. Substanța organică este alcătuită din
filamente colagene reunite într-un reticul fin, în ochiurile căruia se
găsește substanța anorganică sub forma de cristale minerale. Substanța
organică a cementului fibrilar este mai densă la periferie decât la centru;
ea are o dispoziție stratificat, caracteristică. [1, 2]
Cementul celular conține numeroase spații lacunare orientate
paralel cu suprafața (cementoplaste), unde se găsesc celule specializate
(cementoblaste) cu rol în formarea matricei organice a cementului.
Lacunele comunică între ele prin prelungiri canaliculare care conțin
prelungirile citoplasmatice ale cementoblaștilor. [1, 2]
18 Scrobotă Ioana
La limita cement - dentină se găsește un strat de substanță

organică fibrilară (stratul granular Tomes), slab delimitat, sub forma
unor benzi cu margini anfractuoase, la nivelul căruia activitatea
metabolică e intensă. [1, 2]
Figura 11. Structura cementului unde: A-cement celular; B-cement acelular; C-linii de
creștere; D-fibre periodontale; E-joncțiunea cement-dentină, strat granular Tomes; F-
dentină; cementoblaste în cementoplaste. [13]
Din punct de vedere chimic, cementul conține mucopolizaharide

acide (predominant în cementul celular), mucopolizaharidele neutre sau
slab acide (in zonele intercelulare și în stratul granular Tomis) și
fosfataza alcalină în zonele de maximă activitate metabolică (suprafeței
externe a cementului). [1, 2]
Cementul are proprietatea de apoziție continuă prin organizarea
de fibre de colagen „fixate într-o matrice organică rezultată din
polimerizarea mucopolizaharidelor” și formarea substanței cementoide
care, ulterior, se mineralizează. Acest proces asigură reatașarea
uniformă, fiziologică a unor fibre periodontule (fibre Scharpey) cu
menținerea integrității și funcționalității parodonțiului de susținere. [1,

2]
Depunerea neuniformă de cement sau hiperplazia
cementului apare în cazuri de suprasolicitare a rădăcinii (tratamente
ortodontice, afecțiuni inflamatorii, pungi parodontale etc.) ca o reacție
compensatorie de creștere a fixării dintelui în alveolă prin creșterea
suprafeței de inserție a fibrelor parodontale (Figura 12). [1, 2]
Figura 12. Hipercementoză la nivelul rădăcinii distale a lui 36 (radiografie

retroalveolară). [14]
Rezorbția cementului apare în traumatismele ocluzale violente,

deplasările supradozate, transplantări, replantări, hipovitaminoze A și
D, tuberculoză, hipotiroidie, osteodistrofie fibroasă ereditară. [1]
1.2. Dentina
1.2.1. Dentina. Topografie
Dentina - țesut dur, mineralizat, acelular și avascular, ce
delimitează pulpa dentară, mai puțin o mica porțiune de la nivelul
orificiului apical. La nivel coronar, este acoperită de smalț, iar la nivel
radicular de cement. [1, 2, 3]
20 Scrobotă Ioana
1.2.2. Caracteristici fizice

Din punct de vedere fizic, dentina are o culoare galben-deschis,
translucidă. La vârstnici transluciditatea este mai mare datorită
proceselor de hipermineralizare. în cazul unei mineralizări insuficiente
culoarea virează spre galben-gri. Grosimea ei este neuniformă, mai mare
în dreptul cuspizilor dinților laterali (3-7 mm) și mai redusă în
apropierea orificiului apical: 3-5 mm în dreptul marginii incizale, 3-4
mm la colet, 3-5 mm la nivelul rădăcinii, 1-3 la nivelul apexului (Figura
13). [1, 2, 3]
Figura 13. Aspecte clinice ale structurilor dentare: smalț-culoare albă, translucidă;
dentină-culoare galben deschis, translucidă. [4]
Dentina are o duritate mai mică decât a smalțului. Prezintă un

anumit grad de elasticitate și compresibilitate, contribuind astfel la
amortizarea presiunilor masticatorii exercitate asupra smalțului și la
asigurarea stabilității morfologice. [1, 2, 3]
1.2.3. Din punct de vedere chimic, substanța anorganică reprezintă

67% din dentina și este organizată sub formă de amatită cristalizată în
forma de hexagon, mult mai mic decât în smalț (Ca și P). Alte minerale
întâlnite sunt carbonatul, Mg, Na, K, Cl, F, S, și Zn. Substanța organică,
20%, este reprezentată de proteine, glucide, lipide, acizi organici,
enzime. Se mai determină – fosfoproteine, proteoglicani, glucide, lipide,
enzime (Figura 14). [1]
Figura 14. Compoziția chimică a dentinei. [1]
1.2.4. Structura dentinei

Unitatea morfo-funcțională a dentinei este canaliculul dentinar.
Pe secțiune transversală, tubulii sunt rotunzi, iar pe secțiune
longitudinală au un traiect ondulat. Dentina coronară conține mai mulți
tubuli dentinari ca dentina radiculară. Canaliculul dentinar are forma
unui tubul cu un diametru de 3-4 microni în apropierea pulpei,
micșorându-se în apropierea smalțului până la un micron. Datorită
dispunerii lor radiale divergente de la pulpă spre joncțiunea amelo-
dentinară, tubulii se găsesc în număr mai mare în apropierea pulpei și în
număr mai mic la nivelul smalțului. La nivelul joncțiunii amelo-
22 Scrobotă Ioana
dentinare tubulii se termină prin bi sau tri furcație. La nivel radicular

lumenul canaliculelor este de 2 microni. Direcția tubulilor dentinari este
diferită: canaliculele sunt paralele cu axul lung al dintelui, în dentina
coronară superioară ce corespunde feței ocluzale către fețele laterale a
dintelui tuburile devin oblice, iar de la nivelul coletul spre apex sunt
dispuse perpendicular pe lungimea dintelui. Tuburile conțin prelungirile
citoplasmatice ale odontoblaștilor, denumite și fibre Tomes. Aceste fibre
sunt însoțite de prelungiri mielinice și înconjurate de o membrană. Între
membrană și peretele canaliculelor se găsește o substanță fundamentală
amorfă - dentina pericanaliculară, ca o teacă protectoare (teaca
Neuman). Între doi tubuli vecini se află dentina intertubulară formată
din fibre de colagen dispuse în mănunchiuri, paralele cu fibra Tomes
cunoscute sub denumirea de fibre Korff și apatită. Dentina peritubulară
are o grosime ce crește spre regiune amelo-dentinară. Canaliculele
dentinare sunt legate între ele prin canicule dentinare secundare.
Acestea sunt mai numeroase în apropierea joncțiunii smalț-dentină. Aici
în apropierea smalțului unele din aceste ramificații a canaliculelor pot
avea raport cu smocurile (Figura 15). [1, 2, 3]
Figura 15. Structura dentinei (secțiune longitudinală). [15]
În dentina coronară se poate întâlni o zonă de dentină perfect

mineralizată, dar cu spații goale, lipsite de substanță peritubulară -
dentină interglobulară Czermak. Un aspect asemănător al dentinei
putem găsi la limita dentinei cu cementul, de-a lungul rădăcinii,
reprezentată de o bandă de structură granulară denumită stratul
granular Tomes (Figura 16). [16]
Atât dentina interglobulară, cât și stratul granular Tomes sunt
locuri de minimă rezistență în progresarea procesului carios.
24 Scrobotă Ioana
Figura 16. Dentina globulară și interglobulară . A: Secțiune prin frontul

globular mineralizat în timpul procesului de mineralizare primară. B: Secțiune prin
dentină în apropierea joncțiunii dentino-amelare – dentina globulară intens
mineralizată (culoare deschisă) si dentina globulară slab mineralizata (culoare închisă)
după mineralizare primară și secundară. [16]
Dentina se poate clasifica în primară, secundară, terțiară și

scleroasă. [1]
În perioada formării dintelui se structurează dentina primară. [1]
Dentina formată fiziologic după erupție este denumită dentină
secundară sau reactivă și este rezultatul adaptării la acțiunea unor
stimuli funcționali. Depunerea este mai intensă în zonele mai solicitate
(la molari și premolari– tavanul/podeaua camerei pulpare; la incisivi și
canini – margine incizala). Prin depunere micșoreaza camera pulpară.
Conține canalicule dentinare într-un număr mai mic comparativ cu
dentina primară și mai puțin mineralizate (Figura 17). [1, 2]
Anumite modificări patologice dure ca, de exemplu, abraziunea,

cariile sau acțiunea unor excitanți fizici pot conduce la producere de
dentină denumită terțiară sau reparativă. Această dentină se
depozitează pe pereții camerei pulpare, are un caracter de apărare prin
crearea unui obstacol dur în fața agresiunii. Acest tip de dentină se
produce într-un timp foarte scurt, canalicule dentinare sunt mai reduse
ca număr, sinuoase, subțiri, pot lipsi, lipsesc fibre Tomes și fibre
nervoase. Duritatea este scăzută și compoziția minerală este la fel, mai
slabă.
Figura 17. Dentina secundară si dentina terțiară: A: condiții în care se depun;

B: localizarea dentinei secundare și terțiare. [17]
26 Scrobotă Ioana
Capitolul 2
Caria dentară simplă
28 Scrobotă Ioana
2.1. Caria dentară simplă. Definiție

Caria dentară este un proces complex care se dezvoltă pe orice
față a dintelui expusă mediului bucal, la nivelul țesuturilor mineralizate
– smalț, dentina sau cement, la interfața cu placa bacteriană. La interfața
dinte - placă dentară bacteriană, în care are loc demineralizarea
progresivă a țesuturilor dentare, care, în final rezultă într-o cavitație. Pe
parcursul evoluției acestui proces există o dinamică a unor faze de
demineralizare și remineralizare. Un diagnostic precoce ar putea
surprinde caria dentară în fazele inițiale de demineralizare, când
tratamentul presupune fluorizarea în vederea remineralizării sau
sigilarea și nu prepararea de cavitate cu sacrificiul implicit de țesut
dentar. [18]
2.2. Caria dentară simplă. Clasificare

2.2.1 Extinderea cariei
Din punct de vedere al extinderii cariei putem întâlni caria
incipientă (reversibilă), caz în care smalțul este intact, dur la palpare,
demineralizat, are o culoare albă, opacă, cretoasă. Acest tip de carie este
reversibilă prin remineralizare. [1]
Caria cavitară presupune o soluție de continuitate la nivelul
smalțului. Din punct de vedere a profunzimii se clasifică în superficială,
medie, profundă și penetrantă. [1]
Caria superficială – afectează smalțul, se caracterizează prin
modificări structurale minime și încărcătură microbiană minoră. [1]
30 Scrobotă Ioana
Caria medie – afectează smalțul până la joncțiunea smalț-dentină.

Aici apar modificări ale dentinei și există posibilitatea de penetrare
microbiană. [1]
Caria profundă – afectează smalțul și dentina aproape în
totalitate are o încărcătura microbiană mare și in cele mai multe cazuri
apare dentina de reacție. [1]
Caria penetrantă – este foarte profundă, presupune deschiderea
camerei pulpare și inflamația pulpei dentare. [1]
2.2.2. Rata sau viteza de evoluție
Caria cronică cu evoluție lentă este mai frecventă la adulți și
bătrâni. Are tendința de evoluție în suprafață, dentina are culoare brună
și consistență crescută. Evoluția înceată permite remineralizarea și
interesarea pulpară este rară.
În caria acută sau rampantă are loc distrucția rapidă a țesuturilor
dentare. Se întâlnește la mai mulți dinți, pe fețe care în mod normal sunt
mai puțin susceptibile la carii. Aceste carii sunt mai frecvente la tineri și
copii, au o evoluție rapidă cu interesarea camerei pulpare.
În această categorie intră și caria de biberon, întâlnită la copii, în
cazul consumului de lichide îndulcite cu biberonul, mai ales noaptea.
Caria evoluează cu dentină ramolită în cantitate mare, de umiditate
crescută, culoare deschisă a smalțului și dentinei, dureri atenuate sau
absente.
Caria oprită în evoluție este localizată pe suprafețe ale dinților
care au devenit dintr-un anumit motiv expuse autocurățirii, mai
accesibile curățirii artificiale și mai expusă salivei. Culoarea este brun
maronie, caria este dură la palpare, remineralizată, mai cariorezistentă

față de smalțul înconjurător, nu necesită tratament.
2.2.3. Localizare
Caria din șanțuri și fosete apare frecvent pe fetele ocluzale ale
molarilor și premolarilor, fosetele de pe fetele vestibulare și orale ale
molarilor, fosetele de pe fetele orale ale frontalilor. Pentru un diagnostic
corect suprafața dentară poate fi curățată cu o periuță adaptată la
micromotor. [3].
Cariile de pe suprafețele netede se localizează pe fețele proximale
ale dinților sub sau deasupra punctului de contact. Cel mai frecvent se
dezvoltă pe fețele distale ale ultimilor molari, dar și la nivelul
premolarilor și dinților frontali.
Caria radiculară poate debuta la nivelul joncțiunii smalț-cement
sau în cement atunci când acesta este expus mediului bucal. Se
localizează mai frecvent la nivelul molarilor madibulari urmați de
caninii maxilari și incisivii inferiori.
32 Scrobotă Ioana
Capitolul 3
Diagnosticul cariei dentare simple

34 Scrobotă Ioana
3.1. Diagnosticul cariei dentare simple. Definiție

Diagnosticul este rezultatul procesării/combinării unor
cunoștințe științifice cu experiența clinică a practicianului în vederea
recunoașterii unor semne sau simptome care să indice o anumită
patologie. [3]
În cazul cariei dentare se urmărește stabilirea prezenței cariei,
daca este activă, ritmul în care progresează sau dacă este oprită în
evoluție. [18, 19]
3.2. Metode de diagnostic a cariei dentare simple

Metoda de diagnostic ideală presupune [20]:
 Detectarea cariei cât mai precoce în stadiile de dezvoltare.
 Permiterea aprecierii riscului de dezvoltare a ei la diferite
grupuri de vârstă.
 Evaluarea activității cariei și permiterea monitorizarii acestei
activități în timp.
 Acuratețe, siguranță, precizie și simplitate, ușurință la
aplicare/folosire, obiectivitate, sensibililitate, specificitate,
reproductibilitate, validitate, metoda sa fie una de analiză cantitativă.
Până în prezent nu s-a descoperit o metodă ideală. [20]
În vederea stabilirii diagnosticului cariei dentare, se iau în
considerare:
3.2. Istoricul pacientului conține date care poate aduce date
legate de evaluarea riscului de producere a cariilor:
3.2.1. Vârsta precizată exact are o importanță semnificativă la
copii în aprecierea dentiției și dentației.
36 Scrobotă Ioana
3.2.2. Ocupația pacientului poate explica unele modificări în

cavitatea orală.
Afecțiunile acute apar ca accidente în urma unor arsuri chimice,
mai frecvent la persoanele care lucrează în laboratoare de chimie.
Gazele caustice sau de ardere produc, de asemenea, leziuni în
cavitatea orală.
Bolile infecțioase se pot transmite la persoanele care lucrează cu
animalele: veterinari, măcelari, fermieri, păstori.
Antraxul și bruceloza se pot contacta, de asemenea, de la locul de
muncă.
Personalul medical se poate îmbolnăvi de herpes simplex. [21]
3.2.3. Antecedente stomatologice
 Vizitele anterioare ale pacientului la stomatolog, răspunsul la
tratament.
 Atitudinea pacientului față de stomatolog și motivația lui în
tratamentele de specialitate – evidențiabilă mai mult din discuții decât
din întrebări directe la care pacientul tinde să dea răspunsurile pe care
le consideră mulțumitoare pentru medic. [3]
3.2.4. Preferințe alimentare [22]
Zahărul
Consumul excesiv de zahăr este răspunzător de apariția cariilor
dentare. [23]
S-a observat că o importanță deosebită în cariogeneză o are și
frecvența cu care alimentele și băuturile bogate în zahăr sunt consumate
precum și tipul de zahăr. Sucroza, glucoza, lactoza, fructoza sau alte
oligozaharide sintetice sunt metabolizate de către bacteriile orale
reducând ph-ul în aproximativ aceeași măsură, cu excepția lactozei care

fermentează producând cea mai mică cantitate de acid. [24] Înlocuirea
zahărului cu un substituent ca xylitolul a reușit să reducă apariția
cariilor dentare. [25]
Alimentația preponderent acidă este implicată în apariția
eroziunii dentare. Sucurile carbogazoase și cele din fructe sunt cele mai
incriminate. [22]
3.2.5. Consum sau tratamente cu fluor
Excesul de fluor, frecvent întâlnit în țările în care se fluorizează
apa, afectează dinții în perioada preeruptivă în timpul formării
smalțului. [26]
Cea mai indicată este administrarea topică a fluorului via pastă
de dinți sau apă de gură.
Fluorul administrat posteruptiv acționează la nivelul smalțului
crescându-i rezistența la demineralizare, dar și la nivelul plăcii
bacteriene inhibând metabolizarea zahărului de către microorganisme
și producând implicit scăderea ph-ului. [22]
3.2.6. Altele
 Prezența bacteriilor cu potențial cariogen - S mutans,
Lactobacillus.
 Statusul salivar sau boli generale asociate care reduc
cantitatea de salivă–boli generale în care apare xerostomia.
 Tratamente medicamentoase anterioare – medicație
cariogenă.
 Igiena Orală – artificială, depinde de pacient, dar există și
factori care predispun la retenția de placă: înghesuiri dentare, reliefuri
38 Scrobotă Ioana
accentuate în șanțuri și fosete, lucrări protetice cu margini retentive,

aparate ortodontice. [22]
3.3. Examenul clinic
În aprecierea activității cariei sunt de luat în seamă pe lângă
debitul salivar, consumul de zahăr și starea de igienă orală mai ales
aspectul clinic al cariei. [27]
3.3.1. Inspecția și palparea
Examenul clinic se realizează prin inspecție și palpare cu ajutorul
oglinzii, sondei și a unei iluminări foarte bune. De asemenea, e necesară
îndepărtarea plăcii dentare de la nivelul dinților în vederea evidențierii
unor opacități care pot fi altfel trecute cu vederea. Utilizarea sistemelor
de mărire a imaginii sunt, de asemenea, foarte folositoare.
Se urmărește localizarea carie, modificări de culoare, integritate,
textură, transluciditate/opacitate. [28]
Sprayul de apă și aer de la unit se folosește pentru aprecierea
profunzimii demineralizării. Diferența dintre indicele de refracție al apei
și al hidroxiapatitei este mai mare decât diferența dintre cel al aerului și
al hidroxiapatitei, în consecință smalțul ușor demineralizat acoperit cu
apa poate să nu pară opac. De aceea o uscare corespunzătoare a dinților
în timpul examenului clinic este absolut necesară. [29]
Separarea temporară a dinților poate ajuta în stabilirea
diagnosticului mai ales la examinarea zonelor aproximale, greu
accesibile. Este utilă mai ales în depistarea demineralizărilor dentare,
necavitare. Separarea se poate face cu inele de elastic ortodontice în
jurul dinților menținute 2-3 zile (Figura 18). [30]
Figura.18. Inele ortodontice aplicate interdentar la molari pentru separare temporară.

[31]
3.3.2. Semne clinice ale cariei dentare

Modificări de culoare
 Pata cretoasă evidențiabilă doar pe o suprafață bine uscată
corespunde unei demineralizări care interesează jumătate din grosimea
smalțului. Pata cretoasă sau pigmentată evidentă în condiții de
umiditate corespunde unei demineralizări care interesează smalțul în
întregime și probabil și dentina chiar în condițiile lipsei cavitației. Aceste
leziuni sunt susceptibile la remineralizare în condițiile unei bune igiene
orale [30] motiv pentru care se evită palparea intempestivă cu sonda
care poate să producă o cavitate (Figura 19). [3]
 Tenta galbenă datorită eroziunii smalțului și vizibilității
dentinei.
 Colorațiile brune mai ales în șanțuri și fosete.
 Colorațiile galbene/portocalii/maronii/brune la nivelul
rădăcinilor.
40 Scrobotă Ioana
Agățarea sondei la palpare. Această agățare presupune o

palparea cu o presiune redusă și ușoară rezistență la îndepărtarea
instrumentului. S-a renunțat la această manoperă pentru prevenirea
realizării de novo a cavităților în cariile incipiente. [32] Un alt motiv
incriminat ar fi transferul bacteriilor de pe o suprafață pe alta.
Modificarea suprafeței:
 Suprafețe rugoase la palpare care în mod normal sunt netede.
 Soluții de continuitate la nivelul smalțului.
 Cavitație cu expunerea dentinei și în faze mai avansate a
pulpei dentare. [32]
3.3.3. Diagnosticul cariei în șanțuri și fosete
Caria superficială din șanțuri și fosete are o extensie minimă în
smalț. Deschiderea e mică, culoarea poate fi nemodificată sau galben-
brun, asimptomatică. Uneori sunt greu de diagnosticat. Necesită uscare
și iluminare bună.
Figura 19. Carie ocluzală superficială pe 3.7. [33]

Caria profundă prezintă țesut moale la baza fosetei sau a șanțului,

opacitate sau culoarea cretoasă a smalțului – indicator al demineralizării
(colorația brună a smalțului – indicator al subminării smalțului – nu
afectează smalțul superficial), smalțul are o consistență redusă (Figura
20) [32].
În evoluție prismele de smalț se prăbușesc și evidențiază dentina
ramolită de culoare brun-cenușiu, moale la palpare.
Figura 20. Carie ocluzală profundă la 3.6. [33]

După ce procesul carios trece de joncțiunea amelo-dentinară are
o extensie lateral [1, 2].
În forma necavitară sonda poate agăța în fosetele adânci. Nu
apare transparență radiografică [1, 2].
3.3.4. Diagnosticul cariei de pe suprafețele netede
Zonele sunt greu accesibile atât la inspecție cât și la palpare. De
cele mai multe ori sunt mascate de contactul cu dintele vecin [3]. Este
necesar ca dintele examinat să fie izolat și examinarea lui să se facă în
condiții de uscare și iluminare bună. De cele mai multe ori în momentul
în care caria este evidențiabilă clinic este deja avansată în dentină [3].
42 Scrobotă Ioana
Pe suprafețele netede utilizarea metodelor de separare

tranzitorie a dinților ușurează mult evidențierea cariilor [34].
Criterii de diagnostic clinic: colorație roz vizibilă sub creasta
marginală de smalț intactă, smalț rugos, întrerupt, moale, cretos în
evoluție, dentina opacă. În evoluție pot submina creasta marginală [1, 2,
3].
Se mai pot localiza în 1/3 cervicală vestibulară sau orală – indică
o carioreceptivitate mare [1, 2, 3].
Cariile sunt evidențiabile radiografic – radiografia bite-wing. Pe
radiografie apar ca și radiotransparențe de formă triunghiulară cu vârful
orientat către pulpa dentară. Când radiotransparența interesează
dentina de cele mai multe ori există și afectare pulpară [3].
În forma necavitară smalțul este intact dar demineralizat, opac,
cretos, foarte susceptibil la prăbușire sub forțe minime. Cariile
necavitare, incipiente se pot remineraliza clinic de către medic. În
condițiile unei reduceri a plăcii bacteriene prin creșterea autocurățirii,
se pot remineraliza și spontan, clinic apărând ca pete brune sau negre
[1, 2, 3].
Cariile de pe fețele vestibulare și orale sunt frecvente în caz de
carioreceptivitate mare.
Odată interesată dentina, evoluția este una cu baza mare spre
joncțiunea amelo-dentinară și vârful spre pulpa dentară, evoluția este
mai rapidă, însoțită de durere provocată de stimuli termici (rece) sau
chimici (dulce). Pulpa răspunde prin stimularea remineralizării și
blocarea canaliculilor dentinari deschiși.
Caria dentinară apare ca o cavitate cu smalț și dentină ramolite.

În forma necavitară colorația este brun închis, expresie a unei
remineralizări accentuate [1, 3].
3.3.5. Caria radiculară
Când debutează în cement apare sub forma unor pete cretoase
localizate de-a lungul marginii gingivale. Leziunea progresivă are aspect
moale, este acoperită de placă dentară și aproape de marginea gingivală
liberă [3]. Forma staționară are culoare brună, este lucioasă, neacoperită
de placă bacteriană, la o oarecare distanță de marginea gingivală liberă.
Este nevoie de palpare pentru a putea pune diagnosticul formei de
evoluție, dar e nevoie de presiune minimă pentru a nu perfora țesuturile
[3].
Debutul acestor carii de rădăcină pe fețele proximale sunt
depistate mai târziu, mai ales dacă sunt acoperite de depozite de tartru
fapt care conduce în multe cazuri la complicații pulpare [3].
44 Scrobotă Ioana
Capitolul 4
Mijloace auxiliare de diagnostic al
cariei dentare simple
46 Scrobotă Ioana
Examenele auxiliare sau suplimentare utilizate în diagnosticul

cariei dentare sunt teste de evaluare a stării pulpei dentare, radiografii
și utilizarea indicatorilor de carie.
4.1. Testarea pentru aprecierea stării pulpei dentare se
referă atât la aprecierea inervației acesteia, cât și a microcirculației.
Indicații:
 înaintea terapiei restaurative, endodontice sau ortodontice
atunci când starea de sănătate a pulpei ridică întrebări: chiar în lipsa
simptomatologiei și a modificărilor radiografice este posibil ca pulpa să
fie în suferință [35].
 în diagnosticul diferențial al durerilor din teritoriul oro-
facial. Originea lor este de cele mai multe ori pulpară dar poate fi și
trigeminală, proiectată sau durerea din cadrul sindromului dureros
miofascial [2].
 în diagnosticul diferențial al radiotransparențelor suprapuse
radiografic peste apex: formațiunile anatomice învecinate (gaura
mentonieră, canalul incisiv) cu afecțiunile periapicale odontogene
(granulom, chist, tumora, anomalii congenitale).
 în monitorizarea vitalității pulpei unui dinte după un
traumatism, coafaj direct sau prepararea unei cavități profunde. [19]
Testul ideal ar trebui să ofere un rezultat obiectiv, să fie
standardizat și reproductibil, nedureros și să nu provoace leziuni
pulpare, ieftin. Nici unul dintre teste nu îndeplinește toate condițiile de
mai sus. De altfel, teste diferite se aplică în situații clinice diferite. [36]
Este cunoscut faptul ca vitalitatea pulpară depinde de
microcirculația acesteia, filetul nervos fiind răspunzător doar de
48 Scrobotă Ioana
sensibilitatea dintelui la durere [37]. Teste de apreciere a vitalității

pulpei sunt indicate în cazurile în care se suspicionează că inervația
dintelui este afectată (e.g. dinți traumatizați care pentru o perioadă de
timp nu răspund la stimuli ai durerii [38].
Metode
4.1.1. Pulsoximetria
Ca metodă principală amintim pulsoximetria, metodă obiectivă,
neinvazivă, atraumatică, care măsoară concentrația de oxigen din pulpa
dentară.
Principiul se bazează pe transmiterea unor radiații roșii și
infraroșii generate de o dioda, acestea traversează pachetul vascular
pulpar și datorita pulsațiilor sângelui lumina își modifică direcția și ca
urmare cantitatea de lumina receptata de foto detector este modificata.
Se determină astfel rata de puls. Saturația în oxigen se măsoară în
funcție de diferitele amplitudini ale nivelelor de traversare a radiațiilor
roșii și infraroșii lumini prin sânge. Aceste nivele diferă în funcție de
cantitatea de oxigen (Figura 21) [39].
Figura 21. Exemplificare clinică a testării prin pulsoximetrie. [39]

4.1.2. Fluxometria
O altă metodă de determinare a vitalității pulpare este
fluxometria laser Doppler care măsoară fluxul sangvin pulpar. Tehnica
utilizează radiații infraroșii generate de o sursă laser direcționată spre
pulpă. Ajunsă în țesut, este reflectată de celulele sangvine circulante
către un fotodetector ca un semnal de ieșire. Din moment ce majoritatea
celulelor de la nivelul pulpei sunt sangvine, acest semnal este interpretat
ca indicator al fluxului sanguin [40].
Este o metodă de mare precizie, dar necesită o aparatură specială
și timp îndelungat de examinare, zgomotul poate interfera cu citirea
rezultatelor fapt pentru care este mai puțin utilizată în cabinetele de
medicină dentară [41, 42].
4.1.3. Fotopletismografia
Fotopletismografia este o altă metodă noninvazivă - o metodă
pulsoximetrică modificată care utilizează și radiații luminoase cu
lungimi de undă mai mici și spectrofotometria care utilizează radiații
luminoase cu lungimi de undă duale pentru analiza țesuturilor localizate
în spații închise cum e camera pulpară. Ambele metode au avut succes în
teste pe modele experimentale [42].
4.1.4. Transiluminarea se folosește atât pentru aprecierea
vitalității dinților cât și pentru diagnosticul unor fracturi sau fisuri. Se
bazează pe traversarea dintelui de examinat de către o lumină
puternică, care să pună în evidență eventuale modificări de culoare
(Figura 22). La dinții cu coroane sau obturații voluminoase nu are
utilitate prea mare, dinții anteriori fiind mai frecvent examinați prin
50 Scrobotă Ioana
aceasta metodă. Este utilă și în identificarea liniilor de fisură dentară cu

precădere pe dinții anteriori. [43]
Dinții cu pulpa vitală nu prezintă modificări. Cei cu pulpa
necrozată prezintă o zonă întunecată la nivelul camerei pulpare. În cazul
deschiderii camerei pulpare și eliminării conținutului ei, orificiile de
intrare în canalele radiculare apar mai radiotransparente (Figura 23).
[44]
Figura 22. Transilluminarea lui 2.1 – fractură verticală (săgeata albastră) și inflamația
marginii gingivale libere la locul de fractură (săgeata verde). [44]
4.1.5. Lumina ultravioletă

Se bazează tot pe principiul transiluminării și se face examinarea
cu ajutorul luminii ultraviolete. Se evidențiază modificări mai greu de
depistat cu ochiul liber. Prin această metodă se crește contrastul între
țesuturile afectate de carie și cele sănătoase. Leziunile carioase apar ca
zone fluorescente. Ca și eficacitate se compară cu transiluminarea și este
eventual indicată ca metodă ajutătoare testelor convenționale de
vitalitate ale pulpei [46].
Figura 23. Transiluminarea incisivilor centrali maxilari – zonă opacă pe fața mezială
corespunzătoare unei carii la nivelul punctului de contact. [45]
4.2. Testarea sensibilității dentare

Se face cu ajutorul testelor termice, electrice, testul forajului
explorator, testul barajului anestezic.
4.2.1. Testele termice sunt cele mai uzitate teste. Ele presupun
utilizarea stimulilor rece sau cald fiecare din acești stimuli fiind aplicați
în diagnosticul unor patologii diferite. Sensibilitatea la rece indică o
pulpă vitală pe când sensibilitatea la cald indică o patologie periapicală
[20].
4.2.1.1.Testarea la rece
Aplicarea stimulilor reci determină o contracție a lichidului din
tubulii dentinari. Mișcarea lichidului exercită presiune la nivelul
terminațiilor nervoase pulpare și apariția rapidă durerii [47]. Caracterul
durerii poate sugera o anumită patologie, însă aprecierea vitalității
pulpare se poate evalua doar după corelarea acestui test cu testul de
vitalitate electric [20].
52 Scrobotă Ioana
Testul la rece se aplică în caz de stabilire a vitalității unui dinte.

Daca răspunsul este reprezentat de o durere ascuțită care se manifestă
atâta timp cât acționează stimulul atunci dintele este vital. în cazul lipsei
vreunui răspuns dintele este considerat devital [48]. Cu autorul acestui
test se poate face și diagnosticul diferențial intre o pulpită reversibila și
una ireversibilă. Durerea se prelungește după îndepărtarea stimulului în
cazul celei ireversibile pe când în cazul celei reversibile încetează odată
cu îndepărtarea lui [20].
Figura 24. Testarea la rece cu batoane de gheță. [20]
Metode de testare a vitalității la rece

 testarea cu aer de la spray-ul unitului proiectat pe dinte –
determină apariția durerii prin modificări ale presiunii hidrodinamice în
interiorul tubulilor dentinari. [20]
 cu gheață (0°C) – metoda cea mai accesibilă și ieftină.
Batoanele de gheață se prepară prin introducerea de apă în tecile unor
ace de unică folosință care apoi se introduc la congelator. La folosire se
decupează vârful tecii și se aplica pe dintele de testat în zona cervicală
unde smalțul fiind mai subțire se transmit excitanții la nivelul dentinei.
Se folosește mai rar pentru că: controlul infecției e redus; gheata se

topește; este incomod de utilizat; este posibil ca stimulul să ajungă în
contact și cu alți dinți (Figura 24). [20]
 batoane de CO2 înghețat pot avea o temperatura de −78°C,
dar se folosesc la o temperatură de -56°C. A fost demonstrat că nu
afectează pulpa dentară chiar în condițiile în care este menținut pe dinte
5 minute [49], dar sensibilitatea apare după 5 secunde de aplicare [50].
Batonul de CO2 se prepară prin introducerea sub presiune a CO2 într-un
cilindru de plastic. La testare batonul se aduce în contact cu dintele.
Acest test se folosește mai frecvent pentru testarea dinților acoperiți de
coroane de înveliș metalice. [51]
 Testul cu clorură de etil (−5°C) s-a dovedit mai eficace în
testarea dinților nerestaurați. Se proiectează jetul din spray pe o buletă
de vată până când apar cristale de gheață pe fibrele buletei, apoi aceasta
se ține în contact cu 1/3 cervicală a dintelui de testat (unde smalțul fiind
mai subțire permite stimulului să ajungă la pulpă/dentină). Freonul
coboară temperatura mai jos (–29,8˚C), fapt pentru care se utilizează în
cazul în care se suspectează ca dintele ar fi vital, dar nu este sensibil la
aplicarea altor teste (Figura 25). [51]
54 Scrobotă Ioana
Figura 25. Testarea la rece cu clorura de etil aplicată pe o buletă de vată. [43]
 Apa rece se poate folosi ca mijloc ieftin și la îndemână în

testarea vitalității dentare. Dintr-o seringă se proiectează pe dinte în
condiții de izolare cu diga (Figura 24) [52].
 Dichlorodifluoromethane (DDM) (−50°C) se utilizează tot sub
forma de spray care se proiectează pe o buletă de vată. Ulterior, se
atinge dintele cu aceasta. S-a demonstrat că CO2 și DDM sunt mai
eficiente decât apa rece sau batoanele de gheață deoarece determină o
reducere mai mare a temperaturii transmise la nivelul pulpei. [53] CO2
este mai eficient decât DDM, care, în consecință, are indicații de aplicare
pe dinții fără restaurări. Toate aceste scăderi ale temperaturii nu s-a
descoperit ca ar dăuna sănătății pulpare. [54]
 Datorita faptului ca DDM a fost considerat toxic pentru
stratul de ozon, a fost înlocuit cu alte substanțe gazoase ca
tetraﬂuoroethane (TFE) sau un mixt de propane/butane/isobutane. Se
găsește sub formă de spray și se utilizează la fel ca și DDM. [51].
S-a pus problema că aceste scăderi bruște ale temperaturii ar
putea dăuna pulpei, mai ales în cazul utilizării CO2 care au înregistrat în
laborator temperaturi de -78°C s-au făcut studii și s-a ajuns la concluzia

că, chiar în condițiile utilizării CO2, în 5 secunde temperatura pulpei
scade doar cu 2°C, diferență care nu o influențează. [41]
4.2.1.2. Testarea la cald se face cu ajutorul gutapercii, apei calde,
unor fuloare cu capăt rotunjit încălzite sau cu aparatura specială de tipul
Touch n’ Heat. [20]
 batonul de gutapercă se încălzește până devine sticlos dar
fără să scoată fum. Se aplică apoi în 1/3 cervicală a dintelui pe care în
prealabil a fost aplicat un strat de vaselină. [20] Se apreciază că
temperatura gutapercii ajunge la 150°C fapt ce poate produce leziuni
pulpare (Figura 26). [55]
Figura 26. Testarea la cald a vitalității pulpare cu gutapercă încălzită [56, 57].
 Fuloarul cu capătul rotunjit se încălzește și se atinge de

dintele de testat în 1/3 cervicală a acestuia menținându-se până la
apariția durerii (Figura 27). [57].
56 Scrobotă Ioana
Figura 27. Testarea vitalității la cald cu fuloarul încălzit. [57]
 Testul căldurii fricționale în care o freză tip polipant se

adaptează la micromotor și se acționează la turație mare pe componenta
metalică a lucrării de pe dintele testat (e.g. coroane metalo-ceramice).
Prin frecare se dezvolta căldură care se transmite la pulpă. Timpul de
acționare depinde de timpul în care a apărut sensibilitatea la dintele
martor (Figura 28). [20]
Figura 28. Testarea vitalității la cald prin frecarea dezvoltată de turarea unui polipant
pe componenta metalică a unei lucrari protetice. [20]
4.2.2. Testele electrice utilizează instrumente specifice care

generează curent alternativ de intensitate joasă. Acesta traversează
dintele de la nivelul electrodului încărcat cu un gel sau pastă care se
aplică pe 1/3 medie a feței vestibulare a dintelui de-a lungul prismelor
de smalț, prin tubulii dentinari și stimulează fibrele nervoase pulpare.
Circuitul curentului este complet prin fixarea unei cleme a aparatului la
nivelul buzei pacientului sau prin atingerea de către pacient a mânerului
electrodului. Intensitatea curentului crește progresiv până la
semnalarea de către pacient a unei senzații de căldură sau furnicături,
pragul fiind diferit de la pacient la pacient [58].
4.2.3. Forajul explorator presupune trepanarea dintelui pe
direcția camerei pulpare, fără anestezie, utilizând o turație medie și în
lipsa răcirii. Apariția durerii certifică vitalitatea pulpară. Utilizarea
acestei tehnici si-a pierdut de mult timp justificarea pentru că se
consideră o metodă invazivă și ireversibilă, fără beneficii superioare
celorlalte metode. [20]
4.2.4. Barajul anestezic se utilizează atunci când durerea nu se
poate localiza. Exista situații în care pacientul nu știe dacă e implicată
arcada maxilară sau mandibulară, atunci ca test anestezic se practică
anesteziile tronculare periferice – anestezia la spina Spix pentru arcada
mandibulară și anestezia la tuberozitate pentru arcada maxilară. Se
localizează arcada și apoi, într-o ședință ulterioară se anesteziază dinții
pe rând, dinspre posterior spre anterior, prin tehnici de anestezia
intraligamentara începându-se distal de ultimul dinte de pe arcada, sau
anestezii prin infiltrație (plexale), vestibular și palatinal. [20]
58 Scrobotă Ioana
4.3. Diagnosticul radiologic în cariologie este folosit cel mai

frecvent în cazul cariilor proximale cand accesul pe fața respectivă este
îngreunat de punctul de contact. [3]
Pe radiografii apar ca zone de radiotransparență datorită
demineralizării țesuturilor la nivelul procesului carios. Este necesar ca
demineralizarea sa atinga un procent de 40-50% pentru ca leziunea sa
fie vizibila pe radiografie. [3]
Există cazuri în care diagnosticul de carie este pus în urma
examinării unei radiografii, într-un moment în care clinic nu există
modificări.
Tipuri de radiografii utilizate în cariologie:
 Bite wing –de elecție în diagnosticul cariei simple deoarece
pe ea se evidențiază porțiunile coronare ale unui număr destul de mare
de dinți împreuna cu ai antagoniștilor lor. Foarte de folos este mai ales
în cazul cariilor de pe fețele proximale ale dinților de la nivelul punctului
de contact unde clinic accesul e dificil (Figura 29). [3, 59]
 Radiografii retroalveolare.
 Radiografii panoramice sau OPG-uri.
 Radiografii defilate.
 Radiotransparențele pot sa fie mai superficiale sau mai
profunde.
Clasificarea radiografică a cariilor unde radiotransparența
interesează:
- Mai puțin de jumătate din grosimea smalțului - carii
incipiente.
- Cel puțin jumătate din grosimea smalțului.
- Smalțul până la joncțiunea smalț-dentină – carii medii.

- Jumătate din grosimea dentinei - carii profunde/avansate.
Figura 29. Carii proximale: incipientă (săgeată albă), medie (săgeată roz), profundă
(săgeată portocalie) – radiografie bite-wing. [59]
În cazul cariilor incipiente, în care conduita terapeutică poate

presupune doar remineralizarea, medicul folosește radiografiile nu
numai în stabilirea diagnosticului, dar mai ales în urmărirea ratei de
progresie a unei carii prin realizarea unor radiografii în serie la diferite
intervale de timp [60]. În cazul pacienților cu risc crescut de carie
realizarea radiografiilor poate fi considerată o metodă alternativă
eficientă de depistare precoce a cariilor pentru că de cele mai multe ori
în momentul în care acestea sunt depistabile clinic sunt avansate [61].
60 Scrobotă Ioana
Cariile proximale apar ca radiotrasparențe apical de punctul de

contact. Ulterior, pe măsură ce avansează, iau aspectul unui con cu baza
la periferie și vârful orientat către dentină/pulpa dentară. Atunci când
este interesată și dentina radiotransparența ia aspectul unui con cu baza
spre smalț și vârful spre pulpă. Limitele acestor radiotransparențe nu
sunt bine delimitate (Figura 30). [62]
Figura 30. Carie proximală pe fața distală a premolarului 2 inferior. [63]
În cazul prezenței cariilor pe suprafețele ocluzale, acestea sunt

greu de depistat radiografic din cauză că nu sunt vizibile când
interesează doar smalțul. Prima, în momentul în care leziunea este deja
avansată în dentină, radiografic apare ca un con cu baza rotunjită
îndreptată către pulpa dentară. Limitele radiotransparenței nu sunt bine
delimitate (Figura 31). [61]
Figura 31. Carie ocluzală molar – secțiune longitudinală prin dinte și imagine
radiologică. [64]
Cariile de colet au margini mai bine delimitate deoarece în acest

caz prismele de smalț au o dispoziție paralele între ele și cu a razei X.
Din cauza direcției razei X cariile de colet pot apărea mai mari și uneori
se pot confunda cu cariile proximale. [63]
Cariile radiculare se prezintă ca radiotrasparențe alungite
localizate între jocțiunea smalț cement și marginea procesului alveolar.
Figura 32. Carii radiculare (radiografie retroalveolara). [59]
62 Scrobotă Ioana
Deseori sunt confundate cu așa numitele cervical burnouts care

sunt imaginile radiografice ale concavităților proximale cervicale ale
dinților posteriori sau a unui spațiu dintre smalț și procesul alveolar în
cazul dinților anteriori. Alte semne care ar indica o carie radiculară sunt
retracția gingivală și osoasă în lipsa cărora nu apare caria radiculară
(Figura 32) [59].
Caria secundară și recidiva de carie apare ca o radiotransparență
la margine sau sub obturație. Frecvent radioopacitatea obturației poate
masca o carie secundară sau o recidivă de carie. De asemenea se face
diagnostic diferențial și cu linerii aplicați pe baza cavitații. în cazul
lineriilor radiotrasparența are o delimitare mai exactă decât în cazul
cariei care are o margine neregulată respectiv un aspect mai difuz
(Figura 33) [1, 2, 3].
Figura 33. Recidivă de carie – molarul superior (săgeată); carie secundară –

molar inferior (săgeată). [60]
Pe radiografii sunt vizibile și cariile oprite în evoluție ca

radiotransparențe reduse în dimensiuni, pe fețele proximale ale dinților,
se confundă frecvent cu așa numitele cervical burnouts (Figura 34)
[61].
Figura 34. Cervical burnouts (săgeți galbene). [59]
Pacienții care au suferit iradieri, pe direcția razei, dezvoltă carii

cervicale. Igiena deficitară și lipsa fluorurării sunt factori favorizanți.
Figura 35. Radiation caries. [58]

64 Scrobotă Ioana
În examinarea radiografiilor trebuie să avem în vedere unele

aspecte [61]:
 Cariile incipiente nu pot fi vizualizate deoarece
demineralizarea este redusă. În momentul în care sunt vizibile
radiografic ele sunt avansate.
 O carie mică pe un dinte voluminos se va vedea mai puțin
bine comparativ cu o carie pe un dinte mai redus în dimensiuni.
 Când filmul este supraexpus sau subexpus și supraprocesat
dinții apar spațiați, fără puncte de contact și în consecință eventualele
carii proximale vor părea mai mici în dimensiuni.
 Radiografiile realizate dintr-un unghi vertical sau orizontal
greșit pot determina ca procesul carios să nu se vadă sau să apară redus
în dimensiuni față de situația reală, datorită străbaterii de către raza Rx
a mai multor țesuturi dentare. Realizarea a două radiografii, una bite-
wing și una retroalveolară, realizându-se din unghiuri diferite ar putea
surprinde mai multe aspecte.
 Existența unor obturații determină prin radioopacitatea lor
mascarea leziunilor carioase.
 Două radiotrasparențe corespunzătoare a două leziuni
carioase pot fi străbătute de Rx astfel încât să apară ca o leziune carioasă
de dimensiuni mari.
 Convexitățile cervicale proximale anatomice pot să fie
confundate cu leziuni carioase cervicale.
 Restaurările dentare din materiale radiotransparente trebuie
diferențiate de cariile dentare – conturul acestora este regulat spre
deosebire de cel din carii care este difuz.
 Unele displazii în care apar zone de demineralizare trebuie

diferențiate de procesele carioase.
4.3. O alta metoda de diagnostic a cariei dentare a utilizat
indicatorii de carie. Aceștia au fost propuși pentru a se putea face
diferențierea dentinei sănătoase de cea afectată în timpul preparării
cavităților în vederea obturării lor. Nu s-au validat clinic deoarece nu au
specificitate pentru dentina cariată și ca urmare sacrificiul de țesut
dentar era prea mare și nejustificat. Examenul clinic și palparea au
rămas principalele metode de verificare a cavității preparate [64].
Figura 36. Detectarea cariilor cu indicatori de carie. [64]

66 Scrobotă Ioana
Referințe
[1] Andrei Iliescu, Memet Gafar, Cariologie şi odontoterapie
restauratoare, Editura Medicală, Bucureşti, 2006.
[2] David A. Mitchell, Laura Mitchell, Oxford Handbook of Clinical
Dentistry, Editura Oxford University Press, New York, 2005.
[3] Edwina A. M. Kidd, Bernard G. N. Smith, Timothy F. Watson, H. M.
Pickard, Pickard’s Manual of Operative Dentistry Eighth edition,
Editura Oxford University Press, New York, 2003.
[4] Cosmin Circu. Anatomia dintelui [Internet]. Feb 2010 [cited 2017,
apr 11]. Available from https://netdent.ro/dictionar-
medical/anatomia-dintelui.
[5] Carranza FA, Bernard GW, The tooth supporting structures. In:
Newman MG, Takei HH, Carranza FA (eds), Carranza’s clinical
periodontology, W.B. Saunders Co., Philadelphia, 2002: 36-57.
[6] Madhuri Arora. Cementum. Health & Medicine [Internet] 2013
mar, [cited 05 may 2017]. Available from
https://www.slideshare.net/prabhjotkaur7528610/cementum-
final3)
[7] Zhang R, Du W, Zhou XD, Yu HY. Review of research on the
mechanical properties of the human tooth. International Journal
of Oral Science (2014) 6, 61–69.
[8] Shibayan R, Bikramjit B. Mechanical and tribological
characterization of human tooth. Materials Characterization
2008;59(6):747-756.
[9] Sagar Hiwale. Clinical features and histopathology of dental

caries. Healthcare, Health & Medicine [Internet]. Jun 2014 [cited
2017, apr 11]. Available from
https://www.slideshare.net/SAGARHIWALE1/clinical-features-
and-histopathology-of-dental-caries.
[10] Schneider GA, He LH; Swain MV. Viscous flow model of creep
in enamel Journal of Applied Physics. 2008;103(1):p014701.
[11] https://pocketdentistry.com/dental-caries-2/.
[12] Max A. Listgarten. Histology of the periodontum. University
of Pennsylvania, Temple University, The Ohio State University,
University of Pittsburgh, University of Sydney & University of
Bonn [Internet]. May 2016 [cited 2017, feb 13]. Available from
http://dental.pitt.edu/periohistology-course-overview.
[13] www.uky.edu.
[14] Rodríguez Soto MC, Gaytán JO, Guillermo I, Villaseñor G,
Fuente JCJ Análisis de patosis dentarias adquiridas mediante
estudio radiográfico dentoalveolar: Revista Nacional
Odontológica de México Año 3 Vol. IV 2011.
[15] Tooth Sensitvity – Dentine hypersensitivity. Oral Health &
Wellbeing [Internet]. Jul 2013 [cited 2017, feb 13]. Available
from https://www.citydentists.co.nz/dental-blog/oral-health-
wellbeing/tooth-sensitvity-dentine-hypersensitivity/.
[16] Sato H, Kagayama M, Sasano Y, Mayanagi H. Distribution of
interglobular dentine in human tooth roots.. Cells Tissues Organs.
2000;166(1):40-47.
68 Scrobotă Ioana
[17] Gaurav Garg. Pulpal reactions to Caries and Restorative

procedures. Assalaam Alekum 2014, apr, [Internet] [cited 05 may
2017]. Available fromhttp://slideplayer.com/slide/10473762/.
[18] Mohanraj M, Prabhu V R, Senthil R. Diagnostic methods for
early detection of dental caries - A review. Int J Pedod Rehabil
2016;1:29-36.
[19] Shafer WG. Textbook of Oral Pathology. 6 th ed. Bangalore:
Prism Book Pvt. Ltd.; 1997. p. 409-45.
[20] Gopikrishna V, Pradeep G, Venkateshbabu N. Assessment of
pulp vitality: a review. International Journal of Pediatric
Dentistry. 2008;19(1):3–15.
[21] Kanerva L. Occupational Diseases of the Oral Mucosa. In:
Kanerva L., Wahlberg J.E., Elsner P., Maibach H.I. (eds) Handbook
of Occupational Dermatology. Springer, Berlin, Heidelberg, 2000.
[22] Moynihan P, Petersen PE. Diet, nutrition and the prevention
of dental diseases. Public Health Nutrition. 2004;7(1A):201–226.
[23] Sreebny LM. Sugar availability, sugar consumption and
dental caries. Community Dentistry and Oral Epidemiology
1982;10: 1–7.
[24] Jenkins GN, Ferguson DB. Milk and dental caries. British
Dental Journal 1966; 120: 472–427.
[25] Scheinin A, Makinen KK, Ylitalo K. Turku sugar studies V.
Final report on the effect of sucrose, fructose and xylitol diets on
the caries incidence în man. Acta Odontologica Scandinavica
1976; 34: 179–198.
[26] Sheiham A. Dietary. effects on dental diseases.. Public Health

Nutrition 2001; 4: 569–591.
[27] Lagerlöf F, Oliveby A. Clinical implications: new strategies for
caries treatment. In: Stookey GK, editor. Early detection of dental
caries. Indianapolis, IN: School of Dentistry, Indiana University;
1996. pp. 297–316.
[28] Ekstrand KR, Ricketts DN, Kidd EA. Reproducibility and
accuracy of three methods for assessment of demineralization
depth of the occlusal surface: an în vitro examination. Caries Res.
1997;31(3):224–231.
[29] Ekstrand KR. Improving clinical visual detection--potential
for caries clinical trials. J Dent Res. 2004;83(C):67-71.
[30] Hintze H, Wenzel A, Danielsen B, Nyvad B. Reliability of visual
examination, fibre-optic transillumination, and bite-wing
radiography, and reproducibility of direct visual examination
following tooth separation for the identification of cavitated
carious lesions în contacting approximal surfaces. Caries Res.
1998;32(3):204–209.
[31] www.whh.nhs.uk.
[32] Ismail AI. Visual and visuo-tactile detection of dental caries. J
Dent Res. 2004;83(C):56-66.
[33] Kristina Goršeta. Fissure Sealing in Occlusal Caries
Prevention, Emerging Trends in Oral Health Sciences and
Dentistry, [Internet], 2015 mar, [cited 05 may 2017], Available
from: https://www.intechopen.com/books/emerging-trends-in-
70 Scrobotă Ioana
oral-health-sciences-and-dentistry/fissure-sealing-in-occlusal-
caries-prevention
[34] Dental Caries diagnosis /certified fixed orthodontic courses
by Indian dental academy. Indian Dental Academy Mar 2013
[cited 2017 feb 19]. Available from:
https://www.slideshare.net/indiandentalacademy/dental-
caries-diagnosis-endodontic-courses-by-indian-dental-academy .
[35] Kramer IR. The relationship between pain and changes în the
dental pulp following the insertion of fillings. Br Dent J.
1954;9:9–13.
[36] Kayalvizhi G, Subramaniyan B. Traditional pulp vitality
testing methods - An overview of their limitations. J Oral Health
Community Dent 2011;5:12-14.
[37] Kosturkov D, Uzunov T, Grozdanova R, Ivancheva V.
Evaluation of condition of the pulp by pulse oximetry. Journal of
IMAB. 2015;21(4):1003-1007.
[38] Bhaskar SN, Rappaport HM. Dental vitality tests and pulp
status. The Journal of the American Dental Association.
1973;86(2):409–411.
[39] Gopikrishna V, Tinagupta K, Kandaswamy D. Evaluation of
Efficacy of a New Custom-Made Pulse Oximeter Dental Probe în
Comparison With the Electrical and Thermal Tests for Assessing
Pulp Vitality. Journal of Endodonticsv 2007; 33(4):411-414.
[40] Lee JY, Yanpiset K, Sigurdsson A. Vann WF. Laser Doppler
Flowmetry for monitoring traumatized teeth. Dental
Traumatology. 2001;17:227–231.
[41] Chen E, Abbott PV. Dental Pulp Testing: A Review.

International Journal of Dentistry, vol. 2009, Article ID 365785,
12 pages, 2009. doi:10.1155/2009/365785.
[42] Marocv EC. Manual de Odontoterapie Restauratoare, vol.2,
Instrumentarul utilizat în Odontoterapia Restauratoare, Editura
Ars Docenti Universitaria din București
[43] Hill CM, The efficacy of transillumination în vitality tests.
International Endodontic Journal. 1986;19(4):198–201.
[44] http://coronationdentalspecialty.ca/
[45] http://enamelcaries.com/about_us.php
[46] P. C. Foreman. Ultraviolet light as an aid to endodontic
diagnosis. Int Endod J. 1983 Jul; 16(3): 121–126.
[47] Jafarzadeh, H, Abbott PV. Review of pulp sensibility tests.
Part I: general information and thermal tests. International
Endodontic Journal,2010;43:738–762.
[48] Peters DD, Baumgartner JC, Lorton L. Adult pulpal diagnosis.
1. Evaluation of the positive and negative responses to cold and
electric pulp tests. J Endod 1994;20:506–515.
[49] Rickoff B, Trowbridge H, Baker J, Fuss Z, Bender IB. Effects of
thermal vitality tests on human dental pulp. J Endodon.
1988;14:482–485.
[50] Peters DD. Evaluation of the effects of carbon dioxide used as
a pulp test. Part III. în vivo effect on human enamel. J Endod
1986;12:13–18.
72 Scrobotă Ioana
[51] Miller SO, Johnson JD, Allemang JD, Strother JM. Cold testing
through full-coverage restorations. Journal of endodontics.
2004;30(10):695-700.
[52] Cohen S, Burns RC. Pathways of the Pulp, 8th edn. St Louis,
MI: Mosby, 2002: 521.
[53] Fuss Z, Trowbridge H, Bender IB, Rickoff B, Sorin S.
Assessment of reliability of electrical and thermal pulp testing
agents. J Endod. 1986;12:301–305.
[54] Arun A, Mythri H, Chachapan D. Pulp vitality tests - an
overview on comparison of sensitivity and vitality. Indian J Oral
Sci 2015;6:41-46.
[55] Rowe AH, Pitt Ford TR. The assessment of pulpal vitality.
International Endodontic Journal. 1990;23(2):77–83.
[56] https://www.slideshare.net/AsadiUsama/documents
[57] Review of pulp sensibility tests. Part I: general information
and thermal tests (PDF Download Available). [cited Apr 5, 2017].
Available from:
https://www.researchgate.net/publication/45099950_Review_o
f_pulp_sensibility_tests_Part_I_general_information_and_thermal_
tests
[58] Jafarzadeh H., Abbott PV. Review of pulp sensibility tests.
Part ΙΙ: electric pulp tests and test cavities. International
endodontic journal. 2010; 43(11): 945-958.
[59] Parth Thakkar. Radiographic-caries-diagnosis. Education,
Health & Medicine, Business. 2012 Jan. Available from
https://www.slideshare.net/PARTHPMT/radiographiccariesdiag
nosis.
[60] Senneby A, Elfvin M, Stebring-Franzon C, Rohlin M. A novel
classification system for assessment of approximal caries lesion
progression în bitewing radiographs. Dentomaxillofacial
Radiology. 2016;45(5):20160039. doi:10.1259/dmfr.20160039.
[61] Schwendicke F, Tzschoppe M, Sebastian A, systematic review
and meta-analysis. Paris J Dent. 2015;43(8): 924–933.
[62] www.intranet.tdmu.edu.ua.
[63] www.dentaljuce.com.
[64] Dorothy McComb. Caries-Detector Dyes - How Accurate and
Useful Are They?. Can Dent Assoc 2000; 66:195-198.
ETIOPATOGENIA CARIEI DENTARE
• Caria dentara = proces distructiv cronic al
tesuturilor dure dentare, fara semne
inflamatorii, care produce necroza acestora si
in final cavitatie
• contact cu mediul bucal

• organismele vii
ETIOPATOGENIA - multifactoriala
• Microflora bucala cariogena

• Teren ( dinti, saliva) susceptibil
• Alimentatie fermentabila
TERENUL FAVORABIL
1. SMALTUL
Rezistenta - structura
• disfunctii metabolice legate de alimentatie, discrinii, boli intercurente
Distrofii dentare
➢ displazii
➢ hipoplazii
Gravitatea distrofiilor depinde de

➢ perioada in care au aparut
➢ intensitatea factorilor cauzali
➢ durata de actiune
Perturbarea formarii matricei smaltului
• Carenta Vitamina A (leziuni hipoplazice usoare la nivelul incisivilor
temporari, largirea zoneo de predentina si mineralizarea defectuoasa a
acestela la molarul 1 permanent)
• Carenta Vitamina C – scorbut infantil – microchisturi si microhemoragii in

organul smaltului)
• Oligoelemente: B, F, Mb (modificari in morfologia dintilor –

deretentivizare), Se (actiune contrara)
• Principii nutritive – glucide, proteine, aport de zahar crescut si de acizi

grasi esentiali scazut
•
• Boli infecto-contagioase: rujeola (hipoplazie accentuata), sifilisul
congenital (lezarea adamantoblastilor)
Perturbarea mineralizarii matricei smaltului
• Carenta in calciu (reduce cantitativ tsuturile dentare) si fosfor

(scade continutul mineral, intereasta structura dentinei)
• Raportul calciu-fosfat din alimentatie (2/1 pana la 1/3) – un raport
mai crescut determina o cristalinitate deficitara, permeabilitate si
solubilitate crescuta intr-un ph scazut al cavitatii orale)
• Fluorul – reducerea solubilitatii in solutie acida
• Carenta in vitamina D (mineralizare)– smalt hipoplazic
• Dereglari hormonale – hipo (afecteaza cresterea si dezvoltarea
esuturilor dentare cu reducerea lor in volum) / hipertiroidia
(actiune toxica celulara generala – odontoblasti)
Perturbarea maturarii preeruptive a smaltului
Preeruptiv
- mineralizarea
- cresterea in volum a cristalelor de hidroxiapatita
! materialul organic al smaltului 15% -> la eruptie 1-2%
fluor, calciu, fosfati

Perturbarea maturarii preeruptive a smaltului
Perturbarea captarii mineralelor

- Hipofizectomia experimentala – atrofia organului smaltului
- Nanismul hipofizar – carioreceptivitate mai scazuta datorita unei
perioade de maturare preeruptiva a smaltului mai crescuta
- Hormonii sexuali – carioreceptivitate mai mare a cariilor la fete fata de
baieti datorita unei perioade de maturare preeruptiva a smaltului mai
crescuta
TERENUL FAVORABIL
2. LICHIDUL BUCAL
PROPRIETATI FIZICE
COMPOZITIE COMPLEXA
• saliva
• transudat al mucoasei bucale
• lichid din santul gingival
• exudat din pungi parodontale
• mucus nazofaringian
• lichide de pasaj
• secretie gastrica regurgitata
SALIVA
Functii
✓ reglatoare a ph-ului (sistem tampon)
✓ defensiva (mentinerea echilibrului ecologic bucal)
✓ clearance (diluarea substantelor)
✓ Lubrefianta (mucina – formarea bolului alimentar)
✓ Digestiva (amilaza salivara)
✓ excretorie (fluorul)
✓ gustativa (dizolva excitantii sensibili)
SALIVA
Volum 1-1,5l/zi
pelicula fina in permanenta miscare
creste in timpul masticatiei – parotida
scade intre mese si in timpul somnului – submandibulare
secretie salivara crescuta – sanatate orala
secretie salivara scazuta – carioreceptivitate etc…
Ritmul secretiei salivare 1-3ml/min (sialometrie)

Timpul de clearance salivar = timpul scurs de la declansarea secretiei
salivare o data cu introducerea unui aliment in cavitatea orala pana la dilutia
in care nu se mai poate mentine secretia salivara
Vascozitatea difera in functie de tipul glandei salivare; importanta in
carioreceptivitate
2. LICHIDUL BUCAL
PROPRIETATI CHIMICE
Mecanisme: enzimatic, de tamponare a acizilor grasi
produsi de microorganismele bucale, de remineralizare
a cariior incipiente
Material anorganic
1. Calciul salivar
Calciul ionizat
! important in mentinerea echilibrului fosfatilor de calciu
*invers proportional cu ph-ul salivar
Calciul neionizat
- in fosfati si bicarbonati/legat de compusi organici micro/macromoleculari/
amilaza salivara
Concentratia calciului salivar depinde de
➢ tipul glandei salivare (submandibulara si sublinguala >
parotidiana)
➢ ritmul cicardian – valori duble dupamasa
➢ antagonistii calciului – cresc concentratia Ca
➢ fibroza chistica – suprasaturare in fosfati de calciu->tartru
Fosfatii salivari
- combinati cu calciul/proteinele/pirofosfati
- participa la mentinerea ph-ului
- substrat pentru glicoliza bacteriana
- stabilizator al continutului mineral al dintilor
Variaza cu
sursa salivara - parotida>submandibulara> accesorii
ritmul secretiei – invers proportional
Ph-ul salivar – direct proportional
Ritmul cicardian – variatii usoare
Influente hormonale – direct proportional
Fluorul
▪ reprezinta 60-70% din concentratia sanguina (in santul
gingival 100%)
▪ blocheaza ionii bivalenti de calciu si magneziu
▪ capacitatea profilactica depinde de timpul de clearance
2. LICHIDUL BUCAL
PROPRIETATI CHIMICE
Materialul organic
Proteine salivare: staterina, prolina

Glucide salivare: mucinele (40%)
Lipide salivare: lipide neutre, glicolipide, fosfolipide
Activitate enzimatica salivara
Alfa amilaza
- secretata de parotida (80%) si submandibulare
- reprezinta 40-50% din totalul proteinelor salivare
- rol in digestia hidrocarbonatelor
Sistemele tampon salivare
Sistemul acid carbonic-bicarbonat
• = cel mai puternic sistem tampon
• = actiune puternica in timpul stimularii salivare
Sistemul fosfat anorganic
• = actiune puternica in saliva de repaus
Sistemul macromolecular proteinic
• = actiune la ph acid
Sistemele tampon salivare
Capacitatea de tampon depinde de
- variatii ale Ph-ului salivar (variaza in timpul zilei in functie de activitate sau repaus salivar, tip de alimentatie; scade in timpul somnului)
- reologia bucala - dirijeaza sistemele tampon prin filmul salivar
- ritmul secretiei
- valoarea initiala a ph-ului
- graviditate - scade puternic in ultima parte (bicarbonatii) si revine dupa nastere
- contraceptivele orale - cresc capacitatea tampon prin modificarea secretiei hormonale
Ph redus - capacitate de tampon redusa - carioeceptivitate mai mare

90% din aciditatea bucala poate fi redusa daca sistemele tampon actioneaza corespunzator
Reminealizarea smaltului cariat
- precipitarea ionilor de calciu si fosfat din lichidul bucal

sub forma unor fosfati de calciu insolubili care se
incorporeaza in smalt ( ioni de fluor)
PROPRIETATI ANTIMICROBIENE
Lizozimul
- actioneaza la nivelul peretelui celular al microorganismelor
- inhiba aderenta bacteriilor la hidroxiapatita si produce liza lor
- in concentratie constanta la acelasi individ - modificata de fluxul
salivar
- inhibata de mucina
Lactoferina - afinitate pentru Fe
- actiune bacteriostatica/bactericida
Peroxidazele salivare
- sistem complex
- protectie impotriva peroxidului de hidrogen
- bacteriostatic
- profilaxia cariei (mai ales hiposialie)
Aglutininele salivare = glicoproteine

= unirea bacteriilor in conglomerate si indepartarea prin deglutitie
- glicoproteine din saliva parotidiana
- mucine
- Ig A, Ig G, Ig M
- beta 2 - microglobulina
- fibronectina
Leucotaxina salivara = polipeptid

- creste permeabilitatea capilara
- mareste diapedeza PMN neutrofile
Opsoninele IgG si IgM+constituenti ai complementului

- sensibilizeaza microorganismele care devin mai usor fagocitate
Sistemele cariopreventive ale lichidului bucal
- scurtarea timpului de clearance salivar al alimentelor fermentabile
- diluarea acizilor organici
- capacitate de tampon
- inhibarea metabolismului salivar
- prevenirea colonizarii smaltului
- inhibarea adeziunii microbiene
- saturarea placii in substante mineralizante
- remineralizarea cariilor incipiente

SUBSTRATUL ALIMENTAR FERMENTABIL
HIDROCARBONATE
- rafinate
- intre mese
- contact direct
- dependenta de durata (consistenta, vascozitatea si adezivitatea), frecventa
- asocierea cu lipidele le reduce din potentialul cariogen
Timpul de clearance mare - factor favorizant cariogen

- ritm scazut al secretei salivare
- vascozitate mare
- factori retentivi bucali
Scurtare timp clearance (dupa masa)
- cresterea secretiei salivare - aliment dur/aromat
- alimente detergente -legume/fructe crude
- alune/branzeturi- cresc ph-ul
- guma de mestecat - stimuleaza secretia salivara
- periajul/ata dentara
Hidrocarbonate cu potential cariogen maxim
• Amidonul prelucrat termic

• Zaharoza
• Fructoza
• Glucoza
• Lactoza
• Maltoza
! In conditiile unei microflore acidogene - toate mono si di-zaharidele din alimentatie au actiune
cariogena
Hidrocarbonatele determina scaderea ph-ului bucal sub 5,2 - perioada de agresiune (conditii propice
demineralizarii)
! Ph-ul poate fi mentinut crescut si in lipsa hidrocarbonatelor ingerate - degradarea hidrocarbonatelor de

rezerva din placa
Rolul carioprotector al alimentelor
Fosfatii - prezenti in faina din cerealele
nerafinate
- fosfat de sodiu/calciu in alimente
sau guma de mestecat
dezavantaje
• nu se acumuleaza in placa ;
• clearance rapid
• tartru/distrofii calcare organe interne
Grasimile
- substituie glucidele din alimentatie
- formeaza un film de lipide la nivelul particulelor alimentare -

impiedica degradarea enzimatica si scade timpul de clearance
- bariera protectoare pentru smalt
- modifica proprietatile de membrana ale bacteriilor placii
- unii acizi grasi inhiba glicoliza in placa

Branzeturile
- contin fosfat de calciu
- antidemineralizante (cazeina, proteinele)
- stimuleaza secretia salivara
Laptele - cazeina, calciu, fosfati
Oligoelemente – fluorul
Produse alimentare - cacaoa

Substituenti ai zaharului
- siropul de porumb
- palatinoza si zaharul de cuplare
- zaharina
- ciclamatul
- aspartamul
- sorbitolul
- xilitolul
- lycasinul
ETIOPATOGENIA CARIEI DENTARE.
MICROFLORA ODONTOPATOGENA
Placa bacteriana
• Definitie: sistem ecologic microbian cu activitate metabolica intensa, bine
adaptat
• Clinic
- agregat de microorganisme aderent la diferite suprafete din cavitatea orala
- materia alba/placa bacteriana
- supragingivala/subgingivala
- masa globulara alb-galbui
- detectata clinic/impregnare cu solutii revelatoare /sondare
• Compozitie
70-80% microorganisme gram pozitive si gram negative
- Coci G+: Streptococcus (mutans, sanguis),

Staphylococcus
- Bastonase G+: Corynebacterium, Nocardia,
Actinomyces, Lactobacillus
- Coci G-: Veillonela, Neisseria

- Bastonase anaerobe G-: Bacteroides, Fusobacterium
- Spirochete
• Formare
- pelicula (proteine, glicoproteine)
- aderarea microorganismelor la pelicula-> placa bacteriana
- inmultirea bacteriilor atasate
* Preferinte de colonizare
Streptococcus mutans, Streptococcus sanguis si Lactobacillus –
suprafata dentara
Streptococccus salivarius – fata dorsala a limbii
Bacteroides si spirochetele – sant gingival/punga parodontala
Alti constituenti ai placii
• celule epiteliale
• leucocite
• eritrocite
• protozoare
• particule alimentare
• altele
Bacteriile = factorul etiologic al cariei dentare
- concentrarea in numar mare pe o suprafata mica

- produc acizi si substante proteolitice care distrug
componentle minerale si organice ale dintelui
(Streptococcus mutans, Lactobacilii)
- mentin ph-ul placii sub 5,5
- impermebilitatea placii la substante cu potential
alcalin sau antimicrobian
Teorii etiopatogenice ale cariei dentare
• Teorii externe
• Teorii interne
Teorii externe
• Teoria proteolitica
• Teoria chimico-parazitara
• Teoria proteolizei chelatiunii
Teoria proteolitica
Liza substantei organice (teci prisme, substanta

interprismatica, lamele, fusuri, smocuri smalt)
-> spatii microscopice
-> patrunderea microorganismelor acidogene
-> demineralizarea si prabusirea prismelor de smalt
-> cavitate carioasa
Teoria chimico-parazitara
Microorganismele acidogene->hidrorcarburi din

alimentatie -> acizi organici de fermentatie
-> demineralizarea substantei anorganice
-> spatii microscopice
-> patrunderea microorganismelor care determina
decalcifierea substantei anorganice si proteoliza celei
organice
-> disocierea si prabusirea prismelor
-> cavitate carioasa
Teoria proteolizei chelatiunii
Bacteriile proteolitice din placa dentara ->

degradarea organica a smaltului
-> se elibereaza chelatori care scot Ca2+ din
hidroxiapatita
-> demineralizarea chiar in lipsa unui ph acid
Teorii interne
• Teoria organotropa – dezechilibru al unitatii dinamice saliva-
dinte-organ pulpar
• Teoria enzimatica – excitatii ale SNC determina modificari in

compozitia limfei dentinare -> desfacerea moleculelor de fosfat
de calciu -> evolutie centripeta a procesului carios
• Teoria neurodistrofica – tulburare a centrilor nervosi
trofici -> tulburare a structurii si functiei trofice a
odontoblastilor -> demineralizare
• Teoria reflexa – excitatiile exterioare -> tulburari

functionale nervoase -> reflexe patologice la nivelul
tesuturilor dentare -> dereglare minerala
• Teoria discolagenozei – perturbari metabolice ale

fibrelor de colagen din dentina
• Teoria etiopatogenica a lui Rubin – factorii externi

determina aparitia unor reflexe patologice ->
tulburarea reglarii nervoase a troficitatii dentare ->
distrofie dentara
Profilaxia cariei dentare
Profilaxia cariei dentare include totalitatea metodelor care urmăresc

creşterea rezistenţei tesuturilor dentare la atacul cariogen prin
modificarea compoziţiei şi structurii lui, precum şi depistarea şi
îndepărtarea celorlalţi factori, cum ar fi: combaterea plăcii bacteriene şi
controlul dietei.
• prevenirea aparitiei cariei dentare

• prevenirea evolutiei cariei dentare si a aparitiei complicatiilor
Creşterea rezistenţei structurilor dentare la atacul carios
Rezistenţa e variabilă în funcţie de

• grupe de dinţi
• diferite suprafeţe ale aceluiaşi dinte
• Individ
• variaza în decursul vieţii la acelaşi individ
• genetic
• factori care acţionează în timpul formării structurilor dentare
maturare preeruptivă şi în perioada posteruptivă: carenţele
vitaminice, alimentaţie neraţională, tulburările endocrine sau bolile
infecto-contagioase ale mamei gravide sau ale copilului
Factori care influenteaza structurile dentare
1. Proteinele – deficienţa dietei de proteine, în timpul fazei

preeruptive, duce la creşterea apariţiei cariilor la animalele de
laborator (cercetări pe animale)
2. Hidrocarbonatele – rol în apariţia cariei dentare (cercetare clinică,
experimente pe animale – administrare de hidrocarbonate timpul
gestaţiei sau la puii mici)
3. Vitaminele
Vitamina D
• creşte absorbţia calciului
• menţine raportul optim între calciu şi fosfor
• favorizează metabolismul mineral din oase şi dinţi.
• vitamina D - hipoplazii de smalţ şi defecte de mineralizare
(hipomineralizare)
• vitamina D – carioprotectiva

3. Vitaminele
Vitamina A
• influenţeaza sinteza mucopolizaharidelor matricei smalţului
• tulburări de mineralizare la nivelul incisivilor temporari şi al
molarilor primi permanenţi

4. Sarurile minerale
Aportul de calciu şi fosfor, precum şi raportul optim calciu - fosfor din
alimentaţie (de la 2/1 la 1/3) - mineralizarea sistemului osos, fără însă
să se stabilească o relaţie certă între acestea şi apariţia cariei.
- raportul deosebit de crescut de calciu - fosfor din alimentaţie -
creşterea procentului de carbonaţi în smalţ, cu creşterea consecutivă a
susceptibilităţii apariţiei cariei la aceşti dinţi

4. Sarurile minerale
Fluorul
• singurul mineral în mod unanim corelat cu rezistenţa la carie
• sursele naturale de fluor – sunt reprezentate în principal de apele
naturale, particule atmosferice, alimente, sol
• surse terapeutice
Profilaxia cariei dentare prin administrare de fluor
Metode de administrare pe cale generală (sistemică):

• fluorizarea apei potabile
• fluorizarea sării de bucătărie
• fluorizarea diferitelor alimente
• tabletele şi soluţiile de fluor
Metode de fluorizare locală

Fluorizarea in cabinet - aplicarea pe dinti a unor produse concepute in
acest scop, cum ar fi: paste, geluri sau lacuri ce contin o cantitate
ridicata de fluor
Fluorizarea la domiciliu pacientii pot folosi de asemenea paste sau
geluri de dinti cu o concentratie scazuta de fluor
Fluorizari topice profesionale
Solutie de NaF 2%, SnF 8%, Fluor fosfat acidulat 1,23%
Tehnica:
➢ curatarea prealabila a suprafetei dentare
➢ badijonarea cu o buleta de vata impregnata cu solutie, timp de 10-12 minute
➢ 2-4 aplicatii la 3-5 zile
➢ 3-4 serii pe an
Geluri fluorurate NaF 2%, Fluor fosfat acidulat 1,23%
Tehnica:
➢ izolarea dintelui
➢ aplicarea gelului pe dinte timp de 5-6 minute
➢ in cazul interesarii mai multor dinti se pot folosi gutiere
superior si inferior

Lacuri fluorurate NaF 5%
Tehnica:
➢ izolarea dintelui, uscarea lui
➢ aplicarea lacului cu ajutorul unor pensule sau bulete,
aplicatoare
➢ se recomanda ca sa nu se bea lichide timp de 30 de
minute, in timpul zile respective sa nu se consume
alimente solide si periajul dentar sa se faca dupa 24 de
ore
➢ se aplica de 3 ori in 10 zile
➢ se reaplica de 2 ori pe an in cazurile de
carioreceptivitate mica sau medie si de 4 ori pe an in
caz de carioreceptivitate mare

Lacuri fluorurate NaF 5%
Avantaje
➢ aplicarea usoara, uscare rapida
➢ retentie indelungata cu posibilitatea
mai eficienta de actiune a fluorului
➢ nefiind inghitit este netoxic, se poate
folosi chiar si la copilul mic
➢ reducerea cariei cu 18-70%

Discuri de hartie, periute cu continut de fluor
Tehnica:
➢ se adapteaza la micromotor
➢ se folosesc turatii reduse
➢ 2-3 miscari de du-te-vino in sus si jos si
miscari circulare, la intervale de 1-2 zile, 2-4
serii pe an
➢ fluorul se elibereaza prin frecarea discului
sau periutei pe dinte
Fluorizarea la domiciliu
Pastele de dinţi: cu NaF, cu SnF2, cu aminofluoruri
Apele de gură cu fluor
Sigilarea şanţurilor şi fosetelor
➢producerea cariilor la acest nivel este în legătură directă cu forma

suprafeţei ocluzale, forma şanţurilor şi adâncimea lor
Efecte profilactice:
• realizează umplerea mecanică a şanţurilor şi fosetelor cu o răşină
acido - rezistentă;
• se desfiinţează nişele ecologice ideale pentru bacteriile
cariogene, în special pentru Streptococcul mutans şi Lactobacilul
acidofil;
• suprafeţele nu mai sunt retentive - buna autocurăţire şi curăţire
artificiala
Indicatiile sigilarii:
• în şanţurile şi fosetele adânci în forma literelor "U", "I", "IK", "Y" invers, amforă, picătură;
• sonda "agaţă", dar nu sunt semne de carie dentară;
• şanţurile şi fosetele molarilor primi permanenţi, recent erupţi, molarii doi şi premolarii
permanenţi;
• şanţurile palatinale ale molarilor maxilari şi cele vestibulare ale molarilor mandibulari;
• fosetele cingulare ale incisivilor maxilari (în special incisivii laterali);
• existenţa şanţurilor şi fosetelor aberante adânci;
• suprafeţele ocluzale ale molarilor temporari;
• pacienţi carioactivi, cu nivel crescut de Streptococ mutans;
• pacienţi ce consumă zilnic cantităţi mari de dulciuri;
• pacienţi handicapaţi fizic şi psihic;
• pacienţi cu xerostomie.
Contraindicaţiile sigilarii:
• şanţuri şi fisuri supuse autocurăţirii;

• existenţa leziunilor carioase cavitare care necesită obturaţii;
• existenţa de obturaţii pe suprafaţa ocluzală;
• pacienţi necooperanţi.
Materiale de sigilare autopolimerizabile şi fotopolimerizabile, printre

care:
• 0. răşini metacrilice pe bază de bisferiol A - glicidilmetacrilat (Bis
GMA) sau uretandimeţacrilat (UDMA), neşarjate sau şarjate
compozite - cu sau fără fluor
• 1. compomeri
• 2. cimenturi ionomere de sticlă
Cele mai folosite materiale de sigilare sunt pe bază de răşini diacrilice
Cimenturile ionomere de sticlă - avantaje:

• adeziune la smalţ fără o pregătire prealabilă (exclude gravarea acidă a
smalţului)
• eliberare de ioni de fluor
• culoare acceptabilă
• timp de priză convenabil
• utilizate la dinţii la care nu se poate face o izolare perfectă
*retenţia în timp a cimenturilor ionomere este inferioară răşinilor de sigilare

Timpii operatori
• izolarea dintelui
• aplicarea materialului de sigilat
• pregătirea suprafeţelor de
smalţ înainte de sigilare: • verificarea sigilării
➢îndepărtarea plăcii
bacteriene • controlul şi armonizarea relaţiilor ocluzale
➢gravajul acid al smalţului
➢aplicarea sistemului adeziv • stabilirea controalelor periodice
Combaterea plăcii bacteriene
1. Revelarea plăcii bacteriene dentare - metode de colorare in vivo cu

substanţe colorante numite revelatori de placă
Obiective
• conştientizarea
• verificarea eficienţei şi-corectitudinii periajului dentar
• cuantificarea gradului de igienă orală, prin calcularea indicilor de
placă bacteriană, ca primă măsură a unui program preventiv
Combaterea plăcii bacteriene. Revelatori de placa
• soluţie fuxină bazică 0,2 - 0,3% - se utilizează prin clătirea gurii timp de 20 - 30 secunde, urmată
de clătirea energică a gurii timp de 30 secunde
• soluţie albastru de metil 2% - se foloseşte prin tamponament uşor
• soluţie violet de genţiană 1%
• soluţie albastru de toluidină 1%
• soluţie hematoxilină 0,1% urmată de eozină 1%
• soluţie iod - iodurată - Lugol
• soluţie Butler în două nuanţe
• soluţie de fluoresceină DC galben nr. 8 - se evidenţiază cu lampa de lumină Plack – Lite
• soluţie Dis - Plaque colorează placa recentă (2 - 3 zile) în roşu şi placa mai veche (9 -18 zile) în
albastru
• eritrozina (colorant vegetal hidrosolubil incorporat în pastele de dinţi sau sub formă de drajeuri
sau comprimate colorante (Placolor) care, în timp ce se dizolvă în salivă, colorează placa
bacteriană)
• drajeuri: Placolor, Ceplac, Revelan, Mentadent, Red - Cote, care se dizolvă în salivă şi colorează
placa bacteriană.
Combaterea plăcii bacteriene. Revelatori de placa
Modul de utilizare:
• clătirea energică a gurii cu apă pentru îndepărtarea eventualelor resturi
alimentare;
• protejarea colorării buzelor prin vaselinare;
• aplicarea colorantului în funcţie de forma de prezentare: clătire, aplicare
prin tamponament cu ajutorul buletelor de vată impregnate cu substanţă,
dizolvare (drajeuri comprimate) sau cu ajutorul periuţei de dinţi (paste);
• clătirea cavităţii bucale timp de 30 secunde pentru îndepărtarea
surplusului
• de colorant;
• aprecierea gradului de colorare, atât de către medic, cât şi de pacient în
oglindă
Îndepărtarea plăcii bacteriene
• periajul individual cât şi cel profesional / detartraj - de 2 ori pe an (de obicei in
timpul controalelor periodice)
Îndepărtarea chimica a plăcii bacteriene

– apele de gura antimicrobiene, cu continut de fluor
Modificarea dietei
Hidrocarbonatele :
• polizaharidice (amidonul, dizaharidele,
zaharoza, maltoza)
• monozaharidice (glucoza, fructoza, lactoza,
galactoza)
• A nu se consuma intre mese
• Vitaminele si mineralele joaca un rol

important prin ajutarea organismului in
combaterea gingiilor inflamate, pierderii
dintilor, cariei dentare

Carte Cur Suri 1

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Carte Cur Suri 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ODONTOTERAPIE

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

1.3.3. Caracteristici chimice 16

1.3.4. Cementul. Structura 16

2.2.1. Extinderea cariei 29

4.2.1.1. Testarea la rece 51

1.1. Odontonul. Definiție.

Figura 1. Odontonul. Componente. [4]

Raportul smalțului cu cementul poate să ia 3 aspecte: smalțul

Figura 3. Relația cement-smalț la nivelul coletului. [6]

Dintele este alcătuit dintr-o parte dură reprezentată de smalț,

La colet, grosimea mică a smalțului lasă să transpară culoarea

Figura 3. Compoziția chimică a smalțului. [1]

1.2.4. Smalțul. Structura.

Figura 4. Prisme de smalț – formă de gaura cheii (secțiune transversală). [8]

Ele pot fi continue de la suprafața dintelui la dentină sau mai

Figura 5. Dispoziția radiară a prismelor de smalț: în unghi drept la nivelul dentinei;

Ambele zone sunt zone de minimă rezistență la carii.

Figura 7. Structura smalțului: lamele, smocuri. [11]

Fusurile smalțului reprezinta zone fusiforme de material organic

Figura 8. Structura smalțului: smocuri și fusuri. [11]

Figura 9. Compoziția chimică a cementului. [1]

1.3.4. Cementul. Structură

Figura 10. Structurile cementului – cement celular si acelular. [12]

Cementul acelular acoperă dentina radiculară pe întreaga

La limita cement - dentină se găsește un strat de substanță

Din punct de vedere chimic, cementul conține mucopolizaharide

menținerea integrității și funcționalității parodonțiului de susținere. [1,

Figura 12. Hipercementoză la nivelul rădăcinii distale a lui 36 (radiografie

Rezorbția cementului apare în traumatismele ocluzale violente,

1.2.2. Caracteristici fizice

Dentina are o duritate mai mică decât a smalțului. Prezintă un

1.2.3. Din punct de vedere chimic, substanța anorganică reprezintă

Figura 14. Compoziția chimică a dentinei. [1]

1.2.4. Structura dentinei

dentinare tubulii se termină prin bi sau tri furcație. La nivel radicular

Figura 15. Structura dentinei (secțiune longitudinală). [15]

În dentina coronară se poate întâlni o zonă de dentină perfect

Figura 16. Dentina globulară și interglobulară . A: Secțiune prin frontul

Dentina se poate clasifica în primară, secundară, terțiară și

Anumite modificări patologice dure ca, de exemplu, abraziunea,

Figura 17. Dentina secundară si dentina terțiară: A: condiții în care se depun;

2.1. Caria dentară simplă. Definiție

2.2. Caria dentară simplă. Clasificare

Caria medie – afectează smalțul până la joncțiunea smalț-dentină.

maronie, caria este dură la palpare, remineralizată, mai cariorezistentă

Diagnosticul cariei dentare simple

3.1. Diagnosticul cariei dentare simple. Definiție

3.2. Metode de diagnostic a cariei dentare simple

3.2.2. Ocupația pacientului poate explica unele modificări în

reducând ph-ul în aproximativ aceeași măsură, cu excepția lactozei care

accentuate în șanțuri și fosete, lucrări protetice cu margini retentive,

Figura.18. Inele ortodontice aplicate interdentar la molari pentru separare temporară.

3.3.2. Semne clinice ale cariei dentare

Agățarea sondei la palpare. Această agățare presupune o

Figura 19. Carie ocluzală superficială pe 3.7. [33]

Caria profundă prezintă țesut moale la baza fosetei sau a șanțului,

Figura 20. Carie ocluzală profundă la 3.6. [33]

Pe suprafețele netede utilizarea metodelor de separare

Caria dentinară apare ca o cavitate cu smalț și dentină ramolite.

Examenele auxiliare sau suplimentare utilizate în diagnosticul

sensibilitatea dintelui la durere [37]. Teste de apreciere a vitalității

Figura 21. Exemplificare clinică a testării prin pulsoximetrie. [39]

aceasta metodă. Este utilă și în identificarea liniilor de fisură dentară cu