PERIOADA MARILOR CLASICI

Povestea lui Arap-Alb

de Ion Creangă

1. Folosind ca suport un text studiat la clasă, prezintă într-un eseu argumentativ, de 2-

3 pagini, trăsăturile basmului cult.

Basmul este o specie a genului epic, cu un singur fir narativ, în care Binele luptă
împotriva Răului cu puteri supranaturale şi învinge totdeauna, are personaje înzestrate cu puteri
supranaturale și cu funcții specifice: eroul sau protagonistul, falsul erou sau antagonistul,
ajutoarele eroului, sfetnicul sau înțeleptul. În basm, acţiunea este structurată după un tipar narativ
şi sunt prezente motive literare reliefate de teoreticianul V. I. Propp în Morfologia basmului ca
elemente ce aparțin structurii basmului clasic şi care se regăsesc, cu modificări, în toate basmele:
semnalarea unui dezechilibru, pe care eroul îl va remedia, revigorarea virtuţilor, călătoria
iniţiatică a eroului, semnalarea unei interdicţii, încălcarea ei şi pedeapsa, trecerea probelor, în
număr de trei sau multipli de trei.
Am ales, pentru a prezenta trăsăturile basmului, un text care aparţine lui Ion Creangă,
Povestea lui Harap-Alb, apărut în anul 1877.
În primul rând, textul urmează structura basmului clasic, include formula specifică de
început și tiparul narativ, format din motivele: superioritatea mezinului, revigorarea virtuților,
călătoria inițiatică, interdicția și încălcarea interdicției, supunerea prin vicleșug, trecerea
probelor, nunta hiperbolică.
Formula iniţială, „Amu cică era odată…”, are rolul de a introduce pe cititor în universul
ficţional, fabulos. Totodată, ea stabileşte şi coordonatele spaţiale şi temporale ale naraţiunii de
acest tip, într-un timp nedeterminat şi un spaţiu ilimitat: „la cealaltă margine a lumii”.
Împăratul Verde nu are urmaş la tron, şi roagă pe fratele său, craiul, care are trei fii, să-i
trimită pe unul din ei să fie împărat în locul său. Lipsa urmaşului la tron reprezintă dezechilibrul,
pe care eroul, fiul cel mic al craiului, îl va remedia în final.
Protagonistul, mezinul craiului, pleacă în călătoria iniţiatică „de la imaturitate la
maturitate” (Mircea Eliade), la sfârşitul căreia se va dovedi vrednic să-şi întemeieze o familie, să
înceapă o nouă viaţă. În drumul său, eroul are de înfruntat mai multe obstacole, forţe ale răului,
întrupate de Spân, pe care reuşeşte să le învingă.
Motivul superiorităţii mezinului, prezent în basmul clasic, are aici o altă nuanță: fiul cel
mic este ales să plece, pentru că este singurul fiu povățuit de Sfânta Duminică. Pregătindu-se de
drum, îşi alege armele, straiele şi calul, de când tatăl său a fost mire, acesta fiind un alt motiv:
revigorarea virtuților. Cele trei lucruri (motivul cifrei trei) au valoare simbolică, fiind dotate cu
experienţă, iar mezinul, la rândul său, va repeta experienţa tatălui.
Plecarea în călătorie înseamnă tulburarea echilibrului familial, pe care mezinul îl va
recăpăta abia la sfârşitul călătoriei, după ce a reuşit să treacă de toate probele. Prima dintre
acestea este proba podului, unde tatăl său, deghizat în urs, îl încearcă, ieşindu-i în cale. Calul,
personaj cu puteri supranaturale, dă navală asupra ursului, iar acesta îşi dezvăluie identitatea.
Trecerea podului se face într-un singur sens, iar o dată trecut nu mai există cale de întoarcere.
Următoarea etapă este rătăcirea prin pădurea-labirint, unde mezinul va trebui să aleagă
drumul cel bun. Lipsit de experienţă, el se rătăceşte şi este nevoit să-l accepte pe Spân drept
călăuză, deşi tatăl său îl avertizase să nu se însoţească cu el. Ajunşi la o fântână, mezinul este
păcălit şi, coborând în fântână după apă, este închis. Eliberarea sa este condiţionată de un
jurământ: „Jură-mi-te pe ascuţişul paloşului că-mi vei da ascultare întru toate şi atâta vreme să
PERIOADA MARILOR CLASICI

ai a mă sluji, până când îi muri şi iar îi învie”. Din fiu de crai, el va ajunge sluga Spânului şi va
primi şi un nume, Harap-Alb. Pierderea identității este posibilă prin motivul supunerii prin
vicleșug. După cum afirmă şi Mircea Eliade, coborârea în fântână şi eliberarea echivalează cu o
moarte iniţiatică, necesară pentru ca protagonistul să devină vrednic de a moșteni împărăția
unchiului său.
Continuând drumul, cei doi ajung la Verde-Împărat, unde Spânul îl va pune pe Harap-Alb
la trei probe, cu gândul că va scăpa de el. Prima dintre probe este aducerea salăţilor din Grădina
Ursului, iar a doua este aducerea blănii încărcate cu pietre scumpe și capul cerbului fermecat.
Ambele probe le trece cu ajutorul calului şi al Sfintei Duminici, care-l învaţă ce trebuie să facă.
Ultima probă este aducerea fetei împăratului Roş. Pleacă la drum spre împărăție și, ajunşi la un
pod, peste care trecea o nuntă de furnici, Harap-Alb, pentru a nu le strica veselia, alege să treacă
prin apă, chiar dacă este cât pe ce să se înece. Drept recompensă pentru bunătatea sa, el va primi
în dar de la crăiasa furnicilor o aripă, pe care să o ardă dacă va avea vreodată nevoie de ajutorul
lor. Mai departe, Harap-Alb va întâlni un roi de albine cărora le va face un stup într-o buturugă.
Şi acestea îl vor răsplăti, prin crăiasa lor, cu o aripă, care arsă, le va chema în ajutor. În drum
spre Roşu-împărat, Harap-Alb se împrieteneşte cu alţi cinci tovarăşi, personaje fabuloase: Gerilă,
Setilă, Flămânzilă, Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă. La curtea împăratului Roş, Harap-Alb este
supus la șase probe: proba focului, pe care o trece cu ajutorul lui Gerilă, proba ospăţului
pantagruelic, pe care o trece cu ajutorul lui Flămânzilă și al lui Setilă, proba alegerii macului din
nisip, unde îl vor ajuta furnicile, apoi paza fetei de împărat, unde îl vor ajuta Ochilă şi Păsări-
Lăţi-Lungilă, proba deosebirii fetei de împărat de sora ei care îi semăna leit, pe care o trece cu
ajutorul crăiesei albinelor. Ultima probă, este impusă de fata împăratului. Calul lui Harap-Alb şi
turturica fetei trebuie să aducă trei smicele de măr dulce şi apă vie şi apă moartă de unde se bat
munţii în capete. Dacă va veni primul calul, atunci fata îl va urma pe Harap-Alb. Calul o
păcăleşte pe turturică şi ajunge primul cu cele cerute de fata împăratului şi astfel ea este nevoită
să-l urmeze pe Harap-Alb.
La sfârşitul călătoriei, fiul craiului se dovedeşte vrednic să-şi întemeieze o familie, pentru
că a dobândit acea scară morală a valorilor, după cum Sfânta Duminică spunea: „Când vei
ajunge şi tu odată mare şi tare, îi căuta să judeci lucrurilor de-a fir a păr şi vei crede celor
asupriţi şi necăjiţi pentru că ştii acum ce e necazul”.
Ajunşi la curtea lui Verde-împărat, fata dezvăluie adevărata identitate a Spânului, iar
acesta îi va tăia capul lui Harap-Alb, pentru că a încălcat jurământul. Fiul craiului este înviat cu
cele trei smicele şi apa vie şi apa moartă, iar calul îl înşfacă pe Spân şi zboară cu el în înaltul
cerului, de unde îi dă drumul, făcându-se praf şi pulbere. Rolul Spânului se încheie. În
mentalitatea populară, Spânul, ca întruchipare a răului, este „un rău necesar”, pentru că „face pe
oameni să prindă la minte”. În felul acesta fiul de crai este dezlegat de jurământ şi au făcut nuntă
mare şi a „ţinut veselia ani întregi, şi acum mai ţine încă”.
Finalul basmului înfățișează o nuntă de proporții hiperbolice, la care povestitorul însuși
este poftit.
În al doilea rând, personajele basmului au funcții specifice: eroul este fiul craiului, Harap-
Alb, falsul erou este Spânul, înțeleptul sau sfetnicul este Sfânta Duminică sau, după împrejurări,
calul năzdrăvan, ajutoarele eroului sunt cei cinci monștri fabuloși, Gerilă, Setilă, Flămânzilă,
Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă, pe lângă care apar și personaje donatoare, crăiasa albinelor şi
crăiasa furnicilor. Fantasticul este evidenţiat prin personaje cu puteri supranaturale: calul, cerbul,
crăiasa furnicilor și regina albinelor, personaje fabuloase: cei cinci monștri și personajul
miraculos, Sfânta Duminică.
PERIOADA MARILOR CLASICI

În al treilea rând, textul include o simbolistică numerologică specifică basmelor: trei sau
multiplu de trei. Împăratul are trei feciori, iar fratele său trei fete, doar al treilea fiu, mezinul, se
dovedește vrednic să plece în călătorie, își alege calul după trei încercări, este supus de Spân la
trei probe. La curtea Împăratului Verde, Harap-Alb trece prin şase probe. Pe lângă numerologie,
în basmul lui Ion Creangă se întâlnesc şi alte elemente cu valoare simbolică: pădurea-labirint,
prima probă a eroului, pe care acesta nu o trece şi pe care nu a trecut-o neajutat niciun erou, de
aceea şi fiul craiului apelează la Spân. Fântâna reprezintă moartea iniţiatică a eroului, dar şi
renaşterea, botezul, pentru că primeşte un nume nou, Harap-Alb. Numele include moartea şi
viaţa: „harap” înseamnă negru, oacheş, iar alăturarea negru-alb din perspectiva gândirii mitice
reprezintă viaţa şi moartea, întocmai cum spune Spânul: va muri şi va învia.
În al patrulea rând, ca în orice basm, în final, Binele învinge Răul. Mai mult, Binele este
întruchiparea unor valori etice și morale, după cum spune și Sfânta Duminică. De aceea, basmul
are și un sens didactic: cel care face numai bine, va fi răsplătit pentru faptele sale.
În concluzie, Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă este un basm cult, deoarece are
toate caracteristicile speciei: prezenţa elementelor fantastice, formulele narative tipice, timpul şi
spaţiul nedeterminate, călătoria de iniţiere, prezenţa motivelor literare specifice, în plus, aduce
acele trăsături care îl individualizează pe Creangă: umorul, erudiția paremiologică, limbajul,
umanizarea fantasticului.
Orice încurcătură în care se află eroul este subliniată prin expresii populare, unele luate
chiar din cântece: „De-ar şti omul ce-ar păţi/ Dinainte s-ar păzi!”, „După vreme rea, a fi el
vreodată şi senin”, „Na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o”.
Eroul din basm este lipsit de puteri supranaturale, toate probele le trece ajutat şi, în final,
obţine împărăţia doar pentru firea sa cea bună şi nu pentru faptele sale de vitejie.
Povestea în sine e mai aproape de viaţa trăită şi reflectă definiţia dată basmului de către
G. Călinescu: „oglindire a vieţii în moduri fabuloase”.