Titlul “Amintiri din copilărie este unul sugestiv, prin care înțelegem aria pe

care autorul o va cuprinde în povestirile sale. Copilăria este cea mai

inocentă și frumoasă vîrstă din viața fiecărui om. Ea este un basm fără
sfîrșit, în care lumea înconjurătoare ne pare fascinantă și plină de aventuri.
Copilăria este un simbol al simplității naturale, al spontaneității, un simbol
al nevinovăției și curăției. Segementul de text: “nu ştiu alţii cum sunt, dar
eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din
Humuleşti... Şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc,
parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!”, certifică faptul că autorul face o
retrospecție asupra trecutului său copilăresc plin de farmecul și magia sa.
Întrucît opera „Amintiri din copilărie” este o autobiografie, rezultă că Ion
Creangă prin această lucrare evocă amintirile și peripețiile din propria lui
viață.
 VĂTRÁI- Unealtă
mecanică în formă
Lăicer- covor țărănesc de de cârlig lung sau de
lână care se așterne pe jos lopățică, cu coadă,
sau cu care se împodobesc cu care se scoate
la țară lavițele și pereții. sau se scormonește
jarul din sobe, din
cuptoare
BERNEVÉCI - pantaloni
țărănești largi, făcuți din
stofă groasă.  PĂPUȘOI-
(Regional)  Poru
mb

RĂBÓJ-Bucată de lemn în
formă cilindrică sau
PLĂIÉȘ- (În Evul Mediu, în paralelipipedică pe care, în
Țara Românească) Locuitor trecut, se însemnau, prin
de la graniță însărcinat cu crestături, diferite calcule,
paza frontierei țării în părțile socoteli (zilele de muncă,
de munte; grănicer, străjer. banii datorați, numărul
vitelor etc.)

JÓRDIE nuia; vargă.

A o lua la sănătoasa- a fugi din răsputeri ( fac ţuştiu! din baltă ş-o iau la sănătoasa; şi aşa fu - geam de tare pe prund, de
săreau pietrele, pe care le stâr - neam cu picioarele)

A-și lua ziuă bună -a- și lua rămas bun de

la cineva
În ruptul capului- cu niciun preț, niciodată (Şi, scurt şi cuprinzător, sărut mâna
mătuşei, luându-mi ziua bună, ca un băiet
( fugind tot iepureşte, şi ea după mine pănă-n dreptul ocolului pe unde-mi era iar greu de de treabă, ies din casă cu chip că mă duc la
sărit; pe de lături iar gard, şi hârşita de mătuşă nu mă slăbea din fugă nici în ruptul capului) scăldat, mă şupuresc pe unde pot şi, când
colo, mă trezesc în cireşul femeii şi încep a
cărăbăni la cireşe în sân)

A o lăsa moartă-n păpușoi- a renunța

A-i merge (sau a i se duce cuiva)
buhul- a ajunge să fie foarte cunoscut
pentru faptele sale
(Mă rog, mi se dusese buhul despre
pozna ce făcusem, de n-aveai chip să
scoţi obrazul în lume de ruşine)
Zgîrie-brînză- zgîrcit, avar.
(căci, drept vorbind, şi moş Vasile era
un cărpănos ş-un pui de zgâriebrânză,
ca şi mătuşa Mărioara )
la ceva
(S-a trece ea şi asta; obraz de scoarţă, şi
las-o moartă-n păpuşoi, ca multe altele
ce mi s-au întâmplat în viaţă, nu aşa
într-un an, doi şi deodată, ci în mai
mulţi ani şi pe rând, ca la moară. )
Dar Smaranda nu întotdeauna și-a exprimat sentimentele de dragoste față de copii săi, uneori prin limbajul
violent aceasta manifesta opusul: “— Încă te uiţi la ei, bărbate, zicea mama, şi le dai paièle! Aşă-i?… Ha,
ha! bine v-au mai făcut, pughibale spurcate ce sunteţi! Că nici o lighioaie nu se poate aciua pe lângă casă
NU ŞTIU ALŢII CUM SUNT… 33 de răul vostru. Iaca, dacă nu v-am săcelat astăzi, faceţi otrocol prin cele
mâţe şi daţi la om ca cânii prin băţ. Ăra! d-apoi aveţi la ştiinţă că vă prea întreceţi cu dediochiul! Acuşi
iau varga din coardă şi vă croiesc de vă merg petecele!” Acest lucru marchează faptul că Smaranda în
educația copiilor săi era și aspră.

Modul în care Nică o caracterizează pe mama sa: “Aşa era mama în vremea copilăriei mele, plină de
minunăţii, pe cât mi-aduc aminte; şi-mi aduc bine aminte, căci braţele ei m-au legănat când îi sugeam
ţâţa cea dulce şi mă alintam la sânu-i, gângurind şi uitându-mă în ochi-i cu drag”, sugerează atitudea sa
de venerație, admirație a copilului față de chipul luminos al mamei sale. Fragementul de text: „Şi sânge din
sângele ei şi carne din carnea ei am îm - prumutat, şi a vorbi de la dânsa am învăţat.”, exprimă
sentimentul de recunoștință pentru viața pe care ia dat-o mama sa.

În ochii copilului, mama sa avea puteri supranaturale, ceea ce îl făcea să-i privească chipul ca la o
întruchipare a unei ființe supreme: “alunga nourii cei negri de pe deasupra satului nostru şi abătea
grindina în alte părţi, înfigând toporul în pământ, afară, dinaintea uşei”
Smaranda este mama lui Nică și soția lu Ștefan al Petrei. Ca orice femeie de la țară, care are treburile de
pe lângă case și copii, apare ca o ființă harnică și sârguincioasă. Fragement următor vine să certifice
acest lucru:

“într-o zi, pe-aproape de sânt-ilie, se îngrămădise, ca mai totdeauna, o mulţime de trebi pe capul
mamei: niş - te sumani să-i scoată din stative; alţii să-i nividească şi să 48 amintiri din copilărie în
ceapă a-i ţese din nou; un teanc de sumane croite, nalt pănă-n grindă, aştepta cusutul; peptănuşii în
laiţă n-avea cine-i ţinea de coadă; roata şedea în mijlocul casei, şi ca - nură toarsă nu era pentru
bătătură! Ş-apoi, vorba ceea: „nu şedea, că-ţi şede norocul“; ţevi de făcut la sucală; copil de ţâţă în
albie, pe lângă alţi vro cinci-şase, care aş - teptau să le faci demâncare.”

„mama nu mai putea de obosită şi se lăsa câte oleacă ziua, să se odihnească”

O altă trăsătură a Smarandei este generozitatea. Aceasta este dornică de a-și împărți pâinea cu oaspeții
săi și este cu sufletul deschis.

“Şi mama, Dumnezeu s-o ierte, straşnic se mai bucura când se întâmplau oaspeţi la casa noastră şi
avea prilej să-şi împartă pâinea cu dânşii”.

Pe lângă toate acestea, Smaranda apare în ipostaza unei mame grijulie și dornică de a-și învăța odrasla.
Astfel, Smaranda din răsputeri a încercat să-l convingă pe tatăl lui Nică să îl dea la școala de la Folticeni,
apoi la Socola, în speranța de a deveni un preot.

„Şi când învăţam eu la şcoală, mama învăţa cu mine acasă şi citea acum la ceaslov, la psaltire şi
Alexandria mai bine decât mine, şi se bucura grozav când vedea că mă trag la carte…

încât mama, în slăbăciunea ei pentru mine, ajunsese a crede că am să ies un al doilea Cucuzel, po
doaba creştinătăţii”.

Smaranda întrunește calitățile unei mame atente, grijulie și bună la suflet. Prin atașamentul ei față de
Nică, deducem o imensă dragoste maternă.

„Na, na!“, şi îndată-mi trecea durerea… când vuia în sobă tăciunele aprins, care se zice că face a vânt
şi vreme rea, sau când ţiuia tăciunele, despre care se zice că te vorbeşte cineva de rău, mama îl
mustra acolo, în vatra focului, şi-l buchisa cu cleştele, să se mai potolească duşmanul”