Grigore Vieru

Da,
Sunt naţionalist Sunt na-ţi-o-na-list!
Hora nu vreau
de Grigore Vieru Da,
Să o schimb
Da, Aproape totul
Pe cazacioc ori pe twist.
Îmi iubesc mama. Mi s-a răpit.
Port suferinţa de neam
(E un păcat?) La curgerea Prutului meu
Ca pe un nimb.
Şi pruncii. Nu pot nici măcar să asist.
Sunt na-ţi-o-na-list!
Şi fraţii. Totuşi
Da,
Şi cerul de ametist. Viaţa mi-i dragă,
Vremea în care trăim
Ca rezumat, Merg spre dânsa grăbit.
E tot mai isterică,
Sunt na-ţi-o-na-list! Sunt na-ţi-o-na-list!
Îmi vine să urlu
Da,
În muzeul satului
Graiul mi-i sfânt –
Cu profil ateist:
În viaţa mea
„Scoateţi
El nu este un simplu turist,
Mitraliera
E chiar Patria.
Din biserică!”
Într-un cuvânt,
Sunt na-ţi-o-na-list!
Sunt na-ţi-o-na-list!
Da,
Da,
Te întreb pe tine,
Urăsc pe mancurt.
Binevoitorule,
Mi-i dragă doina
Care-ai adus tutunul şi pesticidele:
Prin care exist.
Ce ai cu surorile noastre
Nu mă târâi slugarnic.
Din câmpul cel trist –
Pe scurt,
Ai primit vreun ordin cumva,
Sunt na-ţi-o-na-list!
Ţi-a ordonat cineva: ucide-le?!
Scrisoare din Basarabia
de Grigore Vieru
Cu vorba-mi strâmbă şi pripită
Eu ştiu că te-am rănit spunând
Că mi-ai luat şi grai şi pită
Şi-ai năvălit pe-al meu pământ.
 
În vremea putredă şi goală
Pe mine, frate, cum să-ţi spun,
Pe mine m-au minţit la şcoală
Că-mi eşti duşman, nu frate bun.
 
Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi si vă sărut.
 
Credeam ca un noroc e plaga,
Un bine graiul cel sluţit.
Citesc azi pe Arghezi, Blaga –
Ce tare, Doamne-am fost minţit!
Cu pocăinţă nesfârşită
Mă rog iubitului Isus
Să-mi ierte vorba rătăcită
Ce despre tine, frate, am spus.
 
Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.
 
Aflând că frate-mi eşti, odată
Scăpai o lacrimă-n priviri
Ce-a fost pe loc şi arestată
Şi dusă-n ocnă la Sibiri.
 
Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.
3 strofe despre mankurţi
de Grigore Vieru
Ei ne hăcuiră graiul
Şi doina, şi harta!
Ei, care astăzi vânează
„Literatura şi Arta!”
 
Ei gâtuiră prădalnici
Biserici frumoase!
Ei ne răstigniră pe crucea
Lui ’46!
 
Ei ne-au mânat spre Siberii
Cu pistolul din urmă!
Ei ne-au scos din ogradă
Văcuţa şi turmă!
 
Ei pe dealuri lăsară Ei printre mormintele noastre
Să năvălească tutunul Cu medalia-n dinţi, cu folosul,
Ca friţul cel fără de milă Aleargă în cuşti fericiţi
Cu tancul şi tunul! Ca javra cu osul!
   
Ei otrăvesc pământul Ei prin lacrimă graniţe
Şi izvorul, ah, bietul. Trag şi-n două o taie!
Ei sunt gata să tragă Ei, înnodaţii neruşinaţii!
În cei care-şi cer alfabetul! Huideo, potaie!
 
Ei linguşesc străinul
Cu struguri şi glume!
Ei spun: „zdrasti”
Propriei mume!
 
Ei spun că Ştefan cel Mare
Armonia urbană o strică.
Ei ne-au minţit la şcoală
Că nu avurăm nimica!
Limba noastră cea română
de Grigore Vieru
Sărut vatra şi-al ei nume
Care veşnic ne adună,
Vatra ce-a născut pe lume
Limba noastră cea română.
Cânt a patriei fiinţă
Şi-a ei rodnică ţărână
Ce-a născut în suferinţă
Limba noastră cea română.
Pre pământ străvechi şi magic
Numai dânsa ni-i stăpână:
Limba neamului meu dacic,
Limba noastră cea română.
În al limbilor tezaur
Pururea o să rămână
Lomba doinelor de aur,
Limba noastră cea română.
 Patria şi Mama – două teme majore în
creaţia poetică a lui Grigore Vieru
Când te hotărăşti să scrii despre Grigore Vieru – nu se poate să nu-ţi tremure mâna, fiindcă te gândeşti
imediat la uriaşa sa personalitate, atât ca patriot înfocat, cât mai ales unul dintre cei mai de seamă poeţi
români ai literaturii contemporane. În ceea ce mă priveşte, l-am considerat şi îl consider pe Grigore Vieru
„Cetăţeanul de Onoare” al României, a spus atunci Poetul – simt că am devenit Cetăţean de Onaore al
Patriei mele scumpe – România”.
Aceasta a fost convingerea dintotdeauna a lui Grigore Vieru că adevărata sa patrie este România, nu
Republica Moldova. „Nu am nimic împotriva Repubicii Moldova, pe care am susţinut-o de la bun început şi
a susţin, dar nu altfel decât o treaptă spre Reîntregire”. Grigore Vieru a trăit având în suflet credinţa şi
speranţa reîntregirii. „Cred în restabilirea hotarelor strămoşeşti şi doresc această legitimă restabilire. Pentru
că, dincolo de patriotismul meu local, basarabean, ştiu că Mioriţa s-a născut în Vrancea, că mănăstirea
noastră cea mare şi adâncă este Putna (…),că nu putem fi o cultură, o ştiinţă şi o istorie naţioală fără
Eminescu şi Creangă (…). Cred, cu toată inima, că Reunirea cu Ţara mamă este inevitabilă”.
Din această credinţă, din această mare inimă de român s-au născut multe dintre creaţiile sale poetice, care ar
putea fi incluse într-un capitol al poeziei sale patriotice. Multe dintre poeziile sale s-au născut din dragostea
sa fierbine pentru tot ce este românesc, din patriotismul fierbinte al Poetului. Aşa este şi poezia „Eminescu” a
devenit un fel de imn al zilelor de 15 ianuarie şi 15 iunie: „La zidirea Soarelui, se ştie / Cerul a muncit o
veşnicie./ Noi, muncimd întocmai ne-am ales / Ne-am ales cu domnul Eminescu. / Domul cel de pasăre
măiastră,/ Domnul cel de nemurirea noastră, / Eminescu”.
.
În acest fel, dorul de Mamă, de satul natal, de izvor, de porumb, de pâinea coaptă în cuptorul copilăriei sale toate se
transformă şi se încheagă în dorul de Patrie, fiindcă „Acasă / Patria mai liniştită este”. Această patrie, care îi va rămâne
Poetului chiar dacă se va întâmpla ca Mama să treacă în nefiinţă („Mi-a rămas Patria”) este patria cea mare, e România,
pe care o visează el. Pentru ea se roagă Grigore Vieru în ciclul întitulat „Dumnezeu şi Patria”. Acestei Patrii reîntregite îi
cere el iertare, pentru că a trăit în minciuna celor care în 1812 „au aşezat piatră de hotar la Prut şi au rupt biata noastră
Moldovă în două”: „Cu vorba-mi strâmbă şi pripită / Eu ştiu că te-am rănind spunând / Că mi-ai luat şi grai şi pită / Şi-ai
năvălit pe-acest pământ”/ Sau, dureros de adevărat: ,,Credeam că un noroc e plaga,/ Un bine graiul cel sluţit,/ Citesc azi
pe Arghezi, Blaga,/ Ce tare, Doamne-am fost minţiţi!”
 
Căci ce este Patria pentru Grigore Vieru? Este ceea ce a fost pământ românesc, după 1918. Adică România Mare.
*
Duminică, 14 februarie 2016, Grigore Vieru ar fi împlinit 81 de ani. Ar mai putut fi în viaţă… Ne-am fi bucurat mult dacă
ar fi fost aşa. S-ar fi bucurat toţi românii, atât cei de dincoace, cât şi cei de dicolo de Prut, din „Mica Românie”.
 
Dar „Fratele Grigore” – aşa îi spuneam noi toţi cei care ne-am aflat de multe ori în preajma Sa şi aşa ne spunea şi El nouă
ne-a lăsat o imensă datorie: aceea de a-i împlini , Astfel ca Prutul să nu mai curgă „printre ţări române”. Poate dincolo –
dar şi dincoace! – de Prut se vor găsi bărbaţi cu acea înălţime morală a celor din 1918, care îşi vor aduce aminte că
„Basarabia noastră este o ţară românească”. Poate în fiinţa lor vor simţi acea convingere pe care o aveau cei de atunci:
„Noi socotim că mântuirea noastră este numai în unirea tuturor fiilor noştri într-o singură ţară. Noi de la străini nu mai
aşteptăm nimic; toată nădejdea ne-o punem în viaţa la un loc cu fraţii noştri români… Noi vrem o Românie a tuturor
românilor”!