Monica Silvia Tatarciuc Diana Diaconu- Popa

Diana Tatarciuc

Elemente de morfologie a
sistemului stomatognat

edfîuro pirn
 *

L
Monica Silvia Tatarciuc Diana Diaconu- Popa
Diana Tatarciuc

Elemente de morfologie a
sistemului stomatognat

edîrtro p!nn
Iași, 2020
Referent științific: Prof. univ. dr. Anca Mihaela Vițalariu

edfîuroplm
Editură acreditată CNCSIS - 66/2010
Șoseaua Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 109, Iași -700497
Tel.: 0730.086.676, 0732.430.407
Fax: 0332.440.715
email: editura@pimcopy.ro
www.pimcopy.ro
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României
TATARCIUC, MONICA-SILVIA
Elemente de morfologie a sistemului stomatognat / Monica Silvia
Tatarciuc, Diana Diaconu-Popa, Diana Tatarciuc. - Iași: PIM, 2020
Conține bibliografie
ISBN 978-606-13-5468-9
I

I. Diaconu-Popa, Diana
II. Tatarciuc, Diana

61

© Copierea, fotografierea, multiplicarea, reproducerea sau xerografierea, prin orice

mijloace și proc edee, este interzisă, fără aprobarea scrisă a autorilor.
 Cuprins

PREFAȚĂ.......................................................................................................... 5

1. NOȚIUNI DE ANATOMIE A CAPULUI................................................ 7

1.1. Morfologia maxilarului............................................................................. 8
1.1.1. Corpul maxilarului.................................................................................... 9
1.1.2. Apofizele maxilarului..............................................................................10
1.1.3. Sinusul maxilar........................................................................................ 13
1.2. Morfologia mandibulei........................................................................... 15
1.2.1. Corpul mandibulei....................................................................................16
1.2.2. Ramurile ascendente ale mandibulei...................................................... 21

1.3. Articulația temporo-mandibulară........................................................ 23

1.3.1. Elementele osoase ale articulației temporo-mandibulare......................23
1.3.2. Discul inter-articular (meniscul articular)..............................................26
1.1.3. Capsula articulară................................................................................... 28
1.3.4. Ligamentele............................................................................................. 28
1.3.5. Țesuturile retrodiscale............................................................................. 30

1.4. Mușchii mobilizatori ai mandibulei..................................................... 30

2. MORFOLOGIA CAVITĂȚII BUCALE................................................ 33

3. GLANDELE SALIVARE............................ 45
*
4. MORFOLOGIA MACROSCOPICĂ ȘI MICROSCOPICĂ A
DINTELUI....................................................................................................... 49
4.1. Odonțiul...................................................................................................... 49
4.2. Parodonțiul................................................................................................. 56

5. MORFOLOGIA GENERALĂ A DINȚILOR.................................... 64

5.1. Morfologia generală a coroanelor dinților................................................67
51.1. Morfologia generală a fețelor latelale.............................................. 69
5.1.2. Morfologia generală a fețelor active........................... 70

3
5.2. Morfologia generală a rădăcinilor dinților................................................ 73
5.3. Morfologia coletului................................................................................. 73
5.4. Morfologia generală a cavităților endodontice........................................ 73

6. MORFOLOGIA INDIVIDUALĂ A DINȚILOR PERMANENȚE. 74

6.1. Incisivul central superior........................................................................... 76
6.2. Incisivul lateral superior............................................................................ 84
6.3. Incisivul central inferior............................................................................ 89
6.4. Incisivul lateral inferior............................................................................. 95
6.5. Caninul superior....................................................................................... 102
6.6. Caninul inferior........................................................................................ 108
6.7. Primul premolar superior......................................................................... 115
6.8. Al doilea premolar superior..................................................................... 122
6.9. Premolarul prim inferior.......................................................................... 129
6.10. Premolarul secund inferior.................................................................... 136
6.11. Molarul prim superior............................................................................ 144
6.12. Molarul secund superior........................................................................ 154
6.13. Molarul trei superior.............................................................................. 161
6.14. Molarul prim inferior............................................................................. 163
6.15. Molarul secund inferior......................................................................... 171
6.16. Molarul trei inferior............................................................................... 178

7. MORFOLOGIA DINȚILOR TEMPORARI....................................... 182

7.1. Incisivul central superior temporar.......................................................... 184
7.2. Incisivul lateral superior temporar........................................................... 186
7.3. Incisivul central inferior temporar........................................................... 187
7.4. Incisivul lateral inferior temporar............................................................ 188
7.5. Caninul superior temporar....................................................................... 189
7.6. Caninul inferior temporar........................................................................ 192
7.7. Molarul prim superior temporar.............................................................. 194
7.8. Molarul secund superior temporar.......................................................... 197
7.9. Molarul prim inferior temporar............................................................... 199
7.10. Molarul secund inferior temporar......................................................... 201

8. SISTEME DE NOTARE A DINȚILOR.............................................. 203

8.1. Sistemul anatomic.................................................................................... 203
8.2. Sistemul F.D.1.......................................................................................... 204
4
8.3. Sistemul American.................................................................................. 206
8.4. Sistemul intemațoinal Palmer-Zsigmondy............................................. 208
8.5. Sistemul francez...................................................................................... 210

9. CARACTERE MORFOLOGICE COMUNE ȘI DIFERENȚIALE

ALE DINȚILOR DEFINITIVI...................................................................212
9.1. Caractere morfologice comune coronare ale dinților definitivi............. 212
9.2. Caractere morfologice comune radiculare ale dinților definitivi.......... 213
9.3. Caractere morfologice comune dinților frontali.................................... 215
9.4. Caractere morfologice comune dinților laterali..................................... 218
9.5. Caractere morfologice diferențiale ale dinților.......................................220
9.6. Caractere morfologice diferențiale între doi dinți vecini....................... 224

10. ARCADELE DENTARE....................................................................... 228

10.1. Arcadele dentare frontale...................................................................... 232
10.2. Arcadele dentare laterale....................................................................... 234

ÎL RAPOARTE INTERARCADICE NORMALE................................. 240

11.1. Rapoarte ocluzale normale la nivelul grupului incisiv........................ 242
11.2. Rapoarte ocluzale normale la nivelul caninilor................................... 243
11.3. Rapoarte ocluzale normale la nivelul dinților laterali......................... 244

12. FUNCȚIILE SISTEMULUI STOMATOGNAT.............................. 247

12.1 Funcția masticatorie................................................................................ 247
12.2. Funcția fizionomică............................................................................... 251
12.3. Deglutiția................................................................................................251
12.4. Funcția fonetică..................................................................................... 254
12.5. Funcția homeostazică............................................................................ 257

BIBLIOGRAFIE.......................................................................................... 259

5
 PREFAȚĂ 5

Morfologia dinților prezintă o componentă descriptivă, una

topografică și una funcțională, asociind noțiuni de creștere și dezvoltare și
elemente de anatomie comparată.
în activitatea cotidiană cunoașterea elementelor de morfologie
condiționează realizarea unor restaurări directe sau indirecte cu reabilitare
funcțională optimă, integrare și adaptare morfo- funcțională în homeostazia
sistemului stomatognat. Refacerea morfologică a țesuturilor afectate
împreună cu refacerea funcțiilor sistcmice vor asigura stabilirea unui anumit
nivel al echilibrului homeostazic specific, demonstrând astfel eficiența
intervenției curative
Lucrarea se dorește a fi un ghid care să orienteze tinerii studenți în
medicina dentară, constiuindu-se într-o bază de studiu, cu caracter didactic,
expunând datele caracteristice dinților permanenți și temporari, prin însușirea
cunoștințelor teoretice și practice privind morfologia funcțională primară a
dinților și arcadelor dentare Este destinată studenților prin caracterul didactic,
succesiunea capitolelo, dar și altor specialități, de exemplu medicina legală,
unde se impune identificarea pe baza parametrilor de morfologie dentară sau
în antropologie, pentru studii comparative sau evolutive.
Lucrarea reprezintă un îndreptar de recunoaștere bazată pe date
sintetice privind caracterele morfologice specifice unei anumite unități
dentare și arcadelor dentare.
Volumul își propune să prezinte anatomia dentară individuală și pe
cea a arcadelor dentare, privite în ansamblu și în contextul elementelor
anatomice din teritoriul buco-maxilo-facial. Elementele dentare sunt
prezentate din perspectivă dinamică, cu detalierea rapoartelor ocluzale și a
implicațiilor funcționale.

5
 Morfologia funcțională a sistemului stomatognat reprezintă o
componentă importantă din domeniul educației preclinice și clinice a
viitorului medic stomatolog sau tehnician dentar și are drept obiectiv
prezentarea importanței cunoștințelor privind morfologia și funcțiile
sistemului stomatognat și orientarea studenților spre o abordare medicală,
care pornește de la cunoașterea normalului pentru înțelegerea modificărilor
patologice.
în acest sens considerăm necesară cunoașterea morfologiei
funcționale a elementelor sistemului stomatognat pentru elaborarea și
aplicarea unei strategii terapeutice optime.

6
 1. NOȚIUNI DE ANATOMIE A CAPULUI
Scheletul capului este format din 22 de oase și cuprinde: neurocraniul și
viscerocraniul.
Neurocraniul (cutia craniană) este constituit din 8 oase :
-4 neperechi: osul frontal, oasele etmoid, osul sfenoid și osul occipital
-2 perechi: oasele temporale și oasele parietale
Viscerocraniul este format din 14 oase, din care:
-2 neperechi: osul vomer și osul maxilarului inferior (mandibula)
-6 perechi: oasele maxilare, palatine, nazale, lacrimale, zigomatice, cornetele
nazale inferioare

frontal

nazale
parietal

tfenoid temporal

lacrimal etmoid

Cornetele nazale —
Inferioare
maxilar
vomer
mandibula

Parietal Frontal

Osul nazal
Temporal

< rccipital

('anal auditiv Maxilarul

interior

Fig.l Scheletul capului

7
 Oasele sunt unite prin suturi și participă la formarea principalelor
cavități ale feței: cavitatea nazală, cavitatea bucală, cavitățile orbitare.
în componența sistemului stomatognat sunt prezente două oase: unul
fix, maxilarul superior, care realizează rapoarte cu oasele craniului și altul
mobil-maxilarul inferior sau mandibula, care este legat de baza craniului prin
intermediul articulației temporo-mandibulare.
1.1. Morfologia maxilarului
Maxilarul superior este un os fix, pereche, situat central față dc masivul
facial, care participă la formarea etajului mijlociu și inferior al feței.
Cele două oase maxilare sunt simetrice și se unesc între ele pe linia mediană.

Fig.2 Morfologia oaselor maxilare

Din punct de vedere structural i se descriu trei porțiuni distincte:

-porțiunea superioară, care face joncțiunea cu baza craniului; la acest nivel se
găsesc celulele etmoidale, cu rol în amortizarea presiunilor masticatorii
transmise de dinții frontali

8
-porțiunea mijlocie sau zona nazo-sinusală
-porțiunea inferioară, sau baza osoasă maxilară
Din punct de vedere anatomic, maxilarul prezintă un corp și patru
apofize: apofiza palatină, apofiza zigomatică, apofiza frontală și apofiza
alveolară.
1.1.1. Corpul maxilarului are o formă de piramidă triunghiulară, cu baza
spre cavitățile nazale și vârful spre osul zygomatic și prezintă patru fețe:
Fața anterioară, este neregulată, orientată antero-lateral și ușor
concavă. Inferior i se descriu o serie de proeminențe, numite bose,
determinate de prezența rădăcinilor dentare; cea mai convexă și mai
pronunțată este bosa canină, situată la nivelul rădăcinii caninului. între aceste
proeminențe se găsesc depresiuni, care se numesc fose, cea mai evidentă
fiind fosa canină.

Bosa
canina

Fig.3 Fața anterioară a maxilarului-bosele și fosele

Supero-median de fosa canină se găsește gaura infraorbitară, care

reprezintă orificiul de deschidere a canalului infraorbitar.
Acest orificiu are formă ovalară, cu diametrul mare transversal de 3-4
mm.

9
 Gaura
infraorbitară

Fig.4 Gaura infraorbitară

Fața orbitală a corpului maxilarului formează cea mai mare parte a

planșeului orbitei; este netedă, cu o formă triunghiulară, înclinată inferior,
anterior și lateral. La nivelul acestei fețe se găsește un șanț - șanțul suborbital,
prin care trec vasele și nervul suborbital, ce traversează dinspre posterior spre
anterior aceasta față, transformându-se în canal suborbital, care coboară spre
anterior și median și se deschide la nivelul găurii infraorbitale.
Fața infratemporală este orientată postero-lateral și formează peretele
anterior al fosei infratemporale. Pe această față se gășeste o proeminență
osoasă - tuberozitatea maxilară - care prezintă o serie de șanțuri verticale, ce
se continuă cu orificiile alveolare; în aceste orificii se angajează vasele și
nervii dentari superiori și inferiori.
Fața nazală are o orientare spre planul median și participă la
delimitarea cavității nazale. în porțiunea mijlocie a feței se găsește orificiul
sinusului maxilar, ce se deschide în meatul mijlociu.
1.1.2. Apofîzele maxilarului superior sunt în număr de patru: apofiza
zigomatică, apofiza frontală, apofiza palatină și apofiza alveolară; acestea

10
asigură articularea și unirea osului maxilar cu celelalte oase ale masivului
cranio-facial.
Apofiza zigomatică reprezintă vârful piramidei corpului maxilarului și
se articulează cu osul zigomatic.
Apofiza frontală are aspectul unei lame ascendente, aplatizate
transversal, care prelungește în sus unghiul antero-superior al maxilarului și
se articulează cu osul frontal.
Apofiza palatină are aspectul unei lame de formă patrulateră, cu
direcție orizontală, care pe linia mediană se unește cu cea de partea opusă,
formând sutura palatină; în treimea posterioară se unește cu lamele orizontale
ale oaselor palatine.
Apofizele palatinele ale oaselor maxilare se unesc cu lamele
orizontale ale oaselor palatine, formând bolta palatină osoasă, care separă
cavitatea bucală de fosele nazale.
Bolta palatină osoasă este ușor concavă, poate avea diferite forme și
dimensiuni și prezintă un relief complex. Apofizele palatine ale celor două
oase maxilare se unesc pc linia mediană rezultând sutura medio-sagitală, iar
în dreptul fețelor distale a molarilor doi permanenți, apofizele palatine se
unesc cu lamele orizontale ale oaselor palatine, realizând sutura palatină
transversă.
Pe linia mediană, retroincizal, se gășeste gaura incisivă, prin care
trece pachetul vasculo-nervos npzo-palatin, iar posterior, în apropiere de
molarii trei, se găsesc găurile palatine posterioare, prin care trec pachetele
vasculo-nervoase palatine anterioare. Marginea posterioară a bolții palatine
osoase este formată din marginea posterioară a lamelor orizontale ale oaselor
palatine și se prezintă sub forma a două concavități orientate posterior, care
se unesc pe linia mediană și dau o proeminență numită spina nazală
posterioară.

11
 Gaura palatină
anterioară

Sutura medio-sagitală

Găurile palatine
posterioare

Spina nazală

Sutura palatină posterioară

trans versa

Fig.5 Bolta palatină osoasă

De-a lungul suturii mediane, sau paramedian, se pot întâlni una sau
mai multe proeminențe osoase, cunoscute sub numele de torus palatin.
Topografia torusului palatin este variabilă, putându-se întâlni mai multe
localizări:
-în treimea posterioară, cu formă rotunjită, puțin reliefat
-în două treimi posterioare, de formă longitudinală, puțin proeminent
-de la nivelul găurii retroincisive până în treimea posterioară a palatului dur
-în treimea anterioară a palatului dur, îngust în sens transversal
-extins de-a lungul întregului palat dur, de la gaura retroincisivă la joncțiunea
dintre palatul dur și palatul moale.
Proeminența este cel mai frecvent întâlnită în treimea medie sau în
cele două treimi posterioare ale palatului dur.

12
 Apofiza alveolară este situată în porțiunea inferioară a oaselor
maxilare și prin unirea pe linia mediană a celor două apofize alveolare rezultă
arcada alveolară, la nivelul căreia sunt situate alveolele dentare.

Fig.6 Apofizele maxilarului superior

1.1.3. Sinusul maxilar

Sinusul maxilar este o cavitate situată la nivelul maxilarului superior,
cu un volum mediu de 10-15 cm3. Cavitatea sinusală are o formă
asemănătoare cu a maxilarului și este delimitată de 5 pereți: superior,
inferior, anterior, posterior și medial.
Peretele superior este subțire și are raporturi cu orbita și celulele
etmoidale; în grosimea lui se găsește canalul suborbital.
Peretele inferior constituie planșcul sinusului și este situat, în
majoritatea situațiilor, sub nivelul planșeului foselor nazale. Acesta are
rapoarte cu alveolele dentare ale premolarilor și molarilor superiori.

13
 Peretele anterior al sinusului corespunde fosei canine și este subțire,
fiind străbătut de canalele dentare superioare și anterioare.
Peretele posterior are grosime mai mare și corespunde tuberozității
maxilare.
Peretele medial corespunde peretelui lateral al foselor nazale. Aici se
găsește și orificiul de comunicare între sinusul maxilar și fosele nazale, care
se realizează la nivelul meatului mijlociu.

Sinus frontal

Sinus etmoidal

Sinus sfeuoidal

Sinus maxilar

Fig.7 Sinusurile feței

Oasele maxilare sunt formate din os spongios și sunt delimitate de o

corticală externă și o corticală internă. Această structură este puțin rezistentă
la traumatisme, dar rezistă foarte bine la forțele de masticație, datorită unor
zone de condensare osoasă, determinate de solicitările funcționale ale
mușchilor ce sunt inserați la nivelul maxilarului.
Sub acțiunea presiunilor masticatorii se formează travee osoase, ce se
orientează în funcție de direcția solicitărilor funcționale, consolidând

14
maxilarul prin linii de rezistență, care distribuie forțele pe o suprafață mai
mare.
Unele travee au o direcție transversală, de la procesele alveolare la sutura
medio-sagitală, iar altele au o direcție antero-posterioară de-a lungul
proceselor alveolare. Ansamblul acestor travee osoase de forță asigură
viscerocraniului capacitatea de a rezista la forțele de tracțiune exercitate de
mușchi și la presiunilor masticatorii.
1.2. Morfologia mandibulei
Mandibula este un os mobil, nepereche, cu poziție mediană, legat de
oasele bazei craniului prin intermediul articulațiilor temporo-mandibulare.
Mandibula prezintă un corp, de formă arcuată și două ramuri verticale,
ascendente.
între corp și ramurile ascendente se formează un unghi obtuz, care poartă
numele de gonion.
Valoarea unghiului este variabilă, în funcție de solicitările funcționale și
în raport cu vârsta individului.
La nou-născut, unghiul gonion are valori cuprinse între 135-140°, la
adultul tânăr între 110° -115° , la adultul matur intre 120° -125° , iar la
pacienții vârstnici, edentați total, unghiul va avea o valoare aproximativă de
130°.

15
 Fig. 8 Valorile unghiului mandibulei la noul născut (a), la adult (b) și
la edentatul total (c)

1.2.1. Corpul mandibulei prezintă două fețe: o față externă și alta internă
și două margini: superioară, inferioară.

Ramuri
ascendente

Gonion

Corpul mandibulei

Fig.9 Morfologia mandibulei

Fața externă are o formă patrulateră, cu un relief complex, dependent de

elementele anatomice cu care vine în raport.
 Pe linia mediană, prezintă o creastă verticală, simfiza mentonieră, care
reprezintă locul de unire a celor două hemimandibule embrionare.
Sub simfiza mentonieră se află o proeminență, numită eminență
mentonieră sau menton, iar lateral de menton sunt alte două proeminențe-
tuberculii mentonieri.
De la nivelul mentonului, de o parte și alta a simfizei mentoniere, pleacă
o creastă rotunjită - linia oblică externă, care se îndreaptă oblic spre superior
și posterior.

Menton

Linia oblică Tuberculii

externă mentonieri

Fig.10 Fața externă a mandibulei

Pe fața externă a mandibulei, în zona laterală la jumătatea distanței dintre

marginile superioară și inferioară, între cei doi premolari inferiori, se găsesc
găurile mentoniere, prin care trec pachetele vasculo-nervoase ale nervilor
alveolari inferiori.

17
 Fig.11 Găurile mentoniere

Fața interna prezintă pc linia mediană o ușoară proeminență - sutura

mediană, iar de o parte și de alta a acesteia se afla patru proeminențe-apofiele
genii superioare și inferioare. Pe apofizele genii superioare se inscră mușchii
geniogloși, iar pe apofizele genii inferioare se inseră mușchii geniohioidieni.

.Apofizele
genii
superioare

Apofizele
genii
inferioare
Linia oblică internă

Fig.12 Fața internă a mandibulei

La nivel lateral se gășeste câte o creastă osoasă - linia oblică internă, pe

care se inseră mușchii milohoidieni, de aceea, se mai numește și linia
milohioidianului. Linia oblică internă are un traiect oblic, superior și
posterior, traversează fața internă și se termină pierdut, la nivelul ultimului
molar; această creastă formează, împreună cu marginea anterioară a ramului
vertical, trigonul retromolar.
Uneori, în dreptul premolarilor poate fi întâlnită o proeminență osoasă
numită torus mandibular, care poate crea dificultăți în adaptarea protezelor
mobile.
Marginea inferioară a corpului mandibulei, denumită și margine
bazilară, este mai roasă, rotunjită și are o lungime mai mare decât marginea
superioară.
Marginea superioară este mai subțire și are o lungime mai redusă față
de marginea inferioară; este bine individualizată și se dezvoltă odată cu
erupția dinților, numindu-se și proces alveolar; după pierderea dinților
procesul alveolar se transformă în creastă alveolară.
Dimensiunea vestibulo-orală a procesului alveolar mandibular crește
dinspre linia mediană spre posterior, în timp ce înclinarea procesului alveolar
este de jos în sus și din afară înăuntru.

superioară

Marginea inferioară

Fig.13 Marginile corpului mandibulei

19
 Corpul mandibular este străbătut de canalul mandibular, care pornește de
la nivelul găurii mandibulare și se găsește la un centimetru superior și doi
centimetri posterior de coroana molarului al treilea. Canalul mandibular are
un traiect aproape orizontal, distanța între alveolele dentare și canal fiind de
3-4 mm în dreptul molarului trei și 5-8 mm în dreptul molarului prim
permanent.
Canalul mandibular se bifurcă, un ram ajungând la nivelul găurii
mentoniere, iar cel de al doilea ram la nivelul rădăcinilor incisivilor inferiori.
De la nivelul canalului mandibular se distribuie canalicule pentru fiecare
rădăcină, formându-se pachete vasculo-nervoase aferente dinților.

Canalul mandibular

Fig.14 Canalul mandibular

20
 1.2.2. Ramurile ascendente ale mandibulei
Ramurile ascendente se prezintă sub forma a două lame osoase,
patrulatere, orientate superior, posterior și lateral; prezintă două fețe -internă
și externă și patru margini -anterioară, posterioară, inferioară și superioară.

ale mandibulei

Fig.15 Ramurile verticale ale mandibulei

Pe fața externă, în vecinătatea locului de unire cu corpul mandibulei, se

găsesc niște proeminențe osoase, pe care se inseră mușchiul maseter, iar la
nivelul feței interne, în zona centrală, există orificiul superior al canalului
mandibular, prin care pătrunde nervul alveolar inferior și vasele aferente.
Marginea anterioară este ascuțită și se continuă cu linia oblică externă;
marginea posterioară are o grosime mai mare, vine în raport cu glanda
parotidă și se continuă cu ramura orizontală a mandibulei.
Marginea inferioară a ramului ascendent se continuă cu marginea
inferioară a corpului mandibulei, iar marginea superioară prezintă două

21
procese, unul anterior, apofiza coronoidă și altul posterior, procesul
condilian.
Procesul coronoidian este situat antero-superior, cu vârful orientat
superior, iar marginea sa anterioară se continuă cu marginea anterioară a
ramului mandibular. Pe procesul coronoidian se inseră mușchiul temporal.
Procesul condilian este situat postero-superior și este constituit dintr-o
coloană osoasă- colul mandibular, care prezintă în partea inferioară foseta
pterigoidiană, pe care se inseră fasciculul inferior al mușchiului pterigoidian
lateral. La extremitatea superioară, colul mandibulei prezintă o proeminență
elipsoidală, orientată cu axul mare transversal -condilul mandibulei.
Condilul prezintă o creastă transversală, care delimitează două versante -
anterior și posterior.
între cele două apofize se găsește incizura mandibulei, numită și incizura
sigmoidă.

Fig.16 Marginea superioară a ramului ascendent mandibular

22
1.3. Articulația temporo-mandibulară
Articulația temporo-mandibulară este cea mai complexă articulație a
organismului uman, cu mobilitate dublă, în două etaje, care recepționează
indirect, dar continuu, presiunile ocluzale și permite mandibulei să realizeze
mișcări complexe în toate dimensiunile spațiului: în sens vertical, sagital și
transversal.

Fig.17 Articulația temporo-mandibulară

La formarea articulației temporo-mandibulare participă elemente

osoase (suprafața articulară craniană, suprafața articulară condiliană
mandibulară), discul inter-articular, elemente de legătură (capsula articulară,
ligamente) și mușchii mobilizatori ai mandibulei.
1.3.1. Elementele osoase ale articulației temporo-mandibulare
Suprafața articulară craniană este reprezentată de cavitatea glenoidă a
osului temporal și de tuberculul temporal; cavitate glenoidă este concavă, are

23
o formă semiovală, cu adâncime de 6-7 mm și se găsește la baza craniului. în
zona cea mai profundă a cavității glenoide, peretele osos care o separă de
neurocraniu, este subțire și nu poate suporta presiunile condilului mandibular;
în condiții fiziologice, această zonă este protejată de presiuni, prin menținerea
condilului mandibular într-o poziție anterioară, centrată în cavitatea glenoidă.
Porțiunea posterioară a cavității se află în vecinătatea meatului acustic extern.

Fig.18 Osul temporal: l-porțiunea scuamoasă, 2-apofiza zigomatică, 3 -

cavitatea glenoidă, 4-conductul auditiv extern, 5-apofiza stiloidă, 6-
apofiza mastoidiană

A doua zonă articulară craniană este reprezentată de tuberculul

articular sau condilul temporal; este o suprafață convexă, cu o o poziție
anterioară față de cavitatea glenoidă, care are rolul de a limita deplasarea
condilului mandibular, în mișcările verticale.
Tuberculul temporal corespunde porțiunii transverse a apofizei
zigomatice și este reprezentat de o proeminență oblică, convexă. Din punct
de vedere funcțional proeminența este împărțită în trei zone: porțiunea
posterioară (retrocondiliană), panta condiliană (orintată oblic în jos și înainte)

24
și porțiunea anterioară Tuberculul articular este acoperit de fibrocartilaj, în
timp ce cavitatea glenoidă este acoperită de periost.

Tuberculul
articular

Fig.19 Tuberculul articular

Suprafața articulară mandibulară este reprezentată de condilul

mandibulei, o proeminență ce se găsește la extremitatea superioară a apofizei
condiliene de la nivelul ramurilor ascendente a mandibulei. Condilul
mandibular are o formă clipsoidală, cu un diametru mare în sens transversal
de 18-21 mm și un diametru mic antero-posterior, de circa 9-10 mm.

Fig.20 Suprafața articulară mandibulară

25
 Fața superioară a condilului articular este împărțită de o creastă
osoasă transversală în două versante: postero-superior și antero-superior.
Suprafața articulară propriu-zisă este reprezentată de versantul antero-
superior, situat față în față cu panta tuberculului articular

Versant posterior

Creastă osoasă

Versant articular
anterior

Fig.21 Suprafețele condilului mandibular

Structura condilului este reprezentată la interior de țesut osos

spongios, acoperit de țesut osos compact; la exterior există un țesut fibros
avascular, care conține un număr redus de celule cartilaginoase
1.3.2. Discul inter-articular (meniscul articular)
Spațiul dintre cele două suprafețe osoase ale articulației temporo-
mandibulare este ocupat de discul articular- o formațiune fibro-cartilaginoasă
cu o formă de lentilă biconcavă. Meniscul are două suprafețe: una superioară,
cu un relief convex-concav, care se adaptează la relieful cavității glenoide și
la anatomia tuberculului articular și o suprafață inferioară, cu aspect concav,
care se adaptează la morfologia condilului mandibular.

26
 In porțiunea posterioară grosimea discului este mai mare, de
aproximativ 4-5 mm și mai mică, de 2-3 mm, în porțiunea anterioară;
porțiunea centrală a discului este subțire, în concordanță cu anatomia
spațiului articular.

1. Condilul mandibulei

2. Suprafața articulară craniană

3. Disc articular: 3a porțiunea anterioară

3b porțiunea centrală

3c porțiunea posterioară

4. Țesuturi retrodiscale

5. Mușchii pterigoidieDi laterali (a superior

si b inferior)

Fig.22 Suprafețele articulare

Meniscul articular îndeplinește mai multe funcții:

-realizează adaptarea morfologică și funcțională a suprafețelor articulare
-delimitează două spații, supra- și sub-meniscal, în fiecare din acestea,
condilii mandibulari realizând mișcări caracteristice
-amortizează presiunile transmise în articulație
-contribuie la mișcările de translație a condililor.
-asigură lubrefierea și nutriția suprafețelor articulare prin intermediul
lichidului sinovial, secretat de membranele sinoviale de pe fața interioară a
capsulei articulare.

27
1.1.3. Capsula articulară este o membrană conjunctivă, de formă conică, ce
are baza mare spre baza craniului și vârful la nivelul colului condilian.
La nivel posterior, capsula prezintă numeroase fibre elastice, care au
rolul de a limita deplasarea anterioară a condilului și de a-1 aduce în poziția
inițială, în timpul mișcărilor mandibulei. Medial și lateral prezintă ligamente
intercapsulare, iar intern și extern prezintă ligamente intracapsulare.
Capsula articulară nu interferă cu mișcările articulare și îndeplinește
următoarele roluri:
-leagă componentele osoase ale articulației
-delimitează compartimentele articulare
-susține membrana sinovială și menține intraarticular lichidul sinovial
-este sediul unor terminații nervoase
-asigură continuitatea inserțiilor musculare la nivelul discului.
1.3.4. Ligamentele articulației au rolul de a lega unele componente ale
articulației și dc a limita mișcările acestora.
Ligamentele temporo-mandibulare sunt principalele ligamente ale
articulației; acestea pornesc din partea laterală a procesului zigomatic și se
îndreaptă postero-inferior, inserându-se înapoia și sub polul lateral al
condilului. Ligamentele formează principalul mecanism de susținere a
mandibulei, care se opune dezarticulării postero-inferioare, în timpul
mișcărilor mandibulei; fibrele acestor ligamente se opun, de asemenea și
deplasărilor laterale ale condilului.
Ligamentele colaterale se inseră pe fața internă a capsulei articulare;
acestea intră in tensiune, pe partea lucrătoare în timpul mișcărilor de
lateralitate.
Ligamentele accesorii-extracapsulare sunt reprezentate de ligamentele
sfenomandibular, ligamentele stilomandibulare și ligamentele
pterigomandibulare

28
 Ligamentele mediale sunt mai puțin reprezentate, având un rol
secundar.
în condiții patologice, capsula și ligamentele devin laxe, favorizând
apariția luxațiilor și subluxațiilor articulației temporo-mandibulare. în luxații
se pierd rapoartele normale între suprafețele articulare, sau se produce ieșirea
condilului din cavitatea glenoidă, anterior, posterior sau lateral.

a) ligament stilo-mandibular b) ligament lateral c) proces stiloid

d) capsula articulară

Fig.23 Capsula și ligamentele articulare

29
1.3.5. Țesuturile retrodiscale se găsesc intra-articular, în porțiunea
posterioară a condilului și discului articular. Zona are dimensiuni minime
atunci când condilul este centrat în cavitatea glenoidă și are dimensiuni
maxime atunci când condilul se deplasează spre anterior. Aceste țesuturi, cu
structură fibro-cartilaginoasă, acoperă suprafețele osoase intraarticulare.

1.4. Mușchii mobilizatori ai mandibulei:

Articulația tcmporo-mandibulară este mobilizată de mai multe perechi
de mușchi, cu ajutorul cărora mandibula realizează următoarele tipuri de
mișcări:
-în plan vertical: închidere-deschidere (cu ajutorul mușchilor
ridicatori/coborâtori ai mandibulei)
-în plan lateral: lateralitate stânga-dreapta (cu ajutorul mușchilor diductori)
-în plan sagital: propulsie-retropulsie (cu ajutorul mușchilor
propui sor/retropul sori
Mușchii ridictăori ai mandibulei sunt:
-Mușchiul temporal este cel mai puternic mușchi masticator, dispus ca o lamă
sagitală, orientată în evantai în regiunea temporală; are trei fascicule care
asigură mișcările mandibulare: fasciculul anterior, care deplasează mandibula
în sus, fasciculul mijlociu, care deplasează mandibula în sus și înapoi și
fasciculul posterior, care deplasează mandibula înapoi.
-Mușchiul maseter este un mușchi voluminos, de formă dreptunghiulară,
cuprins între arcada zigomatică și fața laterala a corpului mandibulei. Este
constituit din trei fascicule, care au acțiune diferită. Contracția bilaterală
determină ridicarea și ușoara propulsie a mandibulei, iar contracția unilaterală
mobilizează mandibula în sus, înainte și înafară.
-Mușchiul pterigoidian intern are fibrele orientate oblic de sus în jos, dinspre
anterior spre posterior și dinăuntru spre înafară, realizând mișcări de ridicare,
propulsie și diducție a mandibulei.

30
 Mușchiul
temporal

Mușchiul
Mușchiul maseter
digastric

Fig.24 Mușchii ridicători ai mandibulei

Mușchii coborâtori ai mandibulei asigură coborârea mandibulei și

deschiderea gurii. Mușchiul milohioidian, împreună cu cel din partea opusă
formează planșeul cavității orale, delimitând un etaj supramilohioidian și
unul submilohioidian.
La coborârea mandibulei mai participă mușchii geniohioidieni,
mușchii digastrici (anterior și posterior), mușchii stilohioidieni, mușchii
subhioidieni, sternohioidieni, omohioidieni și tirohioidieni.

Fig.25 Mușchii coborâtori ai mandibulei

31
 %

Mușchii propulsori ai mandibulei proiectează mandibula anterior,

realizând mișcarea de propulsie. Această categorie de mușchi este
reprezentată de mușchii pterigoidieni externi și interni și mușchii maseteri,
prin fasciculele superficiale.
Mușchii retropulsori sunt reprezentați de mușchii temporali, prin
fasciculele posterioare, mușchii maseteri, prin fasciculele superficiale și
mușchii pterigoidieni interni.

Fig.26 Principalele grupe de mușchi

32
 2. MORFOLOGIA CAVITĂȚII BUCALE

Cavitatea bucală reprezintă primul segment al tubului digestiv, care prin

elementele sale anatomice participă la realizarea funcțiilor sistemului
stomatognat.

Fig.27 Cavitatea bucală-primul segment al tubului digestiv

Cavitatea orală este delimitată anterior de buze și orificiul bucal, lateral

de obraji, posterior de palatul moale, pilierii anteriori ai mușchilor
palatogloși, baza limbii și istmul buco- faringian, inferior de planșeul bucal și
limbă și superior de bolta palatină.
Peretele anterior al cavității orale este reprezentat de orificiul bucal,
delimitat de buze-superioară și inferioară, care sunt separate de regiunile
vecine prin intermediul șanțurilor șanțurilor nazo-labiale și mentonier.
Buzele sunt repliuri musculo-membranoase, care prezintă o porțiune
mucoasă, numită roșul buzelor și o porțiune cutanată.

33
 Extremitățile orifîciului bucal, acolo unde se întâlnesc cele două buze, se
numesc comisuri.

♦ *

Porțiunea cutanata
â buzelor

Porțiunea mucoasă-
rosut buzelor

Fig.28 Buzele: superioară și inferioară

Fața externă a buzelor:

Cele două buze, care delimitează fanta orală, se reunesc la nivelul

comisurilor; porțiunea cutanată este separată de cea mucoasă prin intermediul
unui limb; buza superioară prezintă la nivelul limbului un tubercul, care
conferă acestei regiuni o formă particulară, arcuată, numită arcul lui Cupidon.
Buza superioară prezintă în porțiunea sa cutanată un șanț median- filtrul
buzei, limitat lateral de două creste filtrale
Filtrul buzei superioare, împreună cu cele două creste filtrale, se formează
embriologic prin fuziunea proceselor mediale nazale.
Când cele două buze sunt închise, orificiul bucal apare sub forma fantei
labiale.

34
 Crestele fîltrale

Fig. 29 Regiunea labială

Fața internă a buzelor este acoperită de mucoasă, care formează pe linia

mediană câte o plică, numită trenul buzei superioare, respectiv inferioare.
în ceea ce privește structura buzelor, dinspre exterior spre interior, se pot
descrie patru planuri: planul tegumentar, planul muscular, planul glandular și
planul mucos.
-Tegumentul acoperă porțiune cutanată a buzelor și aderă la planul muscular
-Planul muscular este format din două categorii de mușchi: mușchi circulari
și mușchi radiari.
-Țesutul glandular este constituit din glande salivare accesorii
- Mucoasa acoperă fața internă a buzelor și se fixează pe mucoasa gingivală
prin intermediul trenurilor labiale.

35
 Pereții laterali ai cavității orale sunt reprezentări de obraji (care
corespund în profunzime mușchilor buccinatori), se continuă anterior cu
buzele, iar posterior au ca limită marginea anterioară a mușchiului maseter
Limitele regiunii obrajilor, (regiunea jugală) sunt: anterior- șanțul nazo-
labial, posterior- marginea anterioară a mascterului, superior- marginea
inferioară a orbitei și inferior- marginea inferioară a mandibulei.
Din exterior spre interior, structura obrajilor este reprezentată de stratul
extern, tegumentar, bogat inervat și vascularizat, stratul de țesut adipos,
planul muscular (constituit din două categorii de mușchi- mușchii
buccinatori, în profunzime și mușchii mimicii, situați superficial) și planul
mucos, reprezentat de mucoasa orală.
La nivel lateral mucoasa formează două repliuri- plicile alveolo-jugale;
de asemenea, la nivelul mucoasei jugale, cam în dreptul primului molar
superior se găsește orificiul canalului Stenon, care reprezintă canalul excretor
al glandei salivare parotide.

Orificiul canalului Stenon

Fig. 30 Fața internă a obrajilor

36
 Peretele superior al cavității orale este reprezentat de bolta palatină și
este constituit din patru straturi:
-primul strat -mucoasa palatină, aderentă de periost, care se continuă cu
mucoasa gingivală
-al doilea strat - glandular, preponderent în jumătatea posterioară a bolții
palatine
-al treilea strat este reprezentat de bolta palatină osoasă
-al patrulea strat - mucoasa pituitară, ce aparține foselor nazale

Fig.31 Peretele superior al cavității orale

Mucoasa palatină este ferm atașată de suportul osos și prezintă pe linia

mediană, retroincizal, un element reliefat, care acoperă gaura palatină
anterioară, numită papilă retroincisivă (bunoidă), de formă ovalară.
în treimea anterioară a boltii palatine, se găsesc o serie de repliuri
mucoase, radiare, simetrice și perechi -rugile palatine, cu rol important în

37
articularea fonetică. Distal și paramedian, între molarii doi și trei se găsește
câte o depresiune, care corespunde găurilor palatine posterioare.
Pe linia mediană mucoasa palatină are o culoare mai deschisă și este
puternic aderentă la sutura medio-sagitală, formând rafeul median.

Rugi palatine

Fig.32 Mucoasa bolții palatine

Sub stratul de mucoasă se găsește un țesut glandular, mai puțin

reprezentat în treimea anterioară și mai bogat reprezentat în treimea
posterioară.

38
 Suportul osos, sau palatul dur, se formează prin unirea proceselor palatine
ale oaselor maxilare cu lamele orizontale ale oaselor palatine, rezultând
sutura cruciformă.
Palatul dur se continuă cu palatul moale, sau vălul palatin, iar limita
dintre cele două porțiuni se numește linia Ah.
Peretele inferior al cavității bucale este reprezentat de planșeul bucal.
Acesta este format în cea mai mare parte din mușchii milohioidieni,
completați anterior de mușchii geniohioidieni, iar posterior de hiogloși. Sub
planșeul bucal se găsesc glandele submaxilare, iar deasupra planșeului se
situează glandele sublinguale și canalele excretorii ale glandelor sublinguale
și submaxilare. în porțiunea anterioară și mediană a planșeului se inseră
frenul limbii, care unește fața inferioară a acesteia cu mucoasa planșeului
bucal. Dc o parte și de alta a frenului limbii se găsesc două proeminențe de
mucoasă, plicile sublinguale, determinate de canalele glandelor submaxilare;
canalele se deschid în porțiunea anterioară a acestor plici, constituind
caruncula sublinguală.
Posterior și extern față de plicile sublinguale se găsesc orificiile canalelor
glandelor salivare sublinguale.

Fig.33 Zona planșeului lingual

39
 Limba este un organ impar, musculo-fibros, situat în cavitatea bucală
deasupra planșeului bucal, cu rol în fonație, masticație și deglutiție; în raport
cu planșeul, limba prezintă o fața superioară și o fața inferioară. Pc suprafața
limbii se găsesc papile gustative.
Acest organ este constituit dintr-o porțiune fixă, numită baza sau rădăcină
și o porțiune mobilă, care formează corpul limbii.
Baza limbii (Radix linguae) este fixată de laringe prin mușchi și
ligamente; în porțiunea posterioară, la nivelul mucoasei limbii se deschid o
serie de glande salivare accesorii, iar în porțiunea inferioară, median, limba
este fixată de planșeul cavității bucale printr-un repliu mucos-frenul limbii.
Contracțiile coordonate ale mușchilor limbii imprimă acesteia mișcări
simetrice (în deglutiție, supt și fonație) și asimetrice (în masticație).
Mucoasa care acoperă limba este continuarea mucoasei bucale și prezintă
numeroase papile gustative.

Fig.34 Fața superioară și inferioară a limbii

Peretele posterior al cavității bucale este reprezentat de comunicarea cu

faringele, prin intermediul istmulului buco-faringian. Pe linia mediană,
mucoasa vălului palatin prezintă o proeminență, uvula (lueta), iar lateral de
baza acesteia, marginea liberă formează arcul palate-glos (pilierul anterior),

40
respectiv arcul palato-faringian (pilier posterior); între aceste arcuri se
delimitează fosa tonsilară, care conține amigdala palatină.

Arcadele dentare separă cavitatea bucală în două regiuni distincte:

vestibulul bucal și cavitatea bucală propriu-zisă.
Vestibulul bucal este o cavitate virtuală, în formă de potcoavă, delimitată
anterior de fața internă a buzelor și lateral de fața internă a obrajilor.

Vestibulul bucal

Fig.36 Vestibulul bucal

41
 Pe linia mediană se găsește frenul buzelor-superioară și inferioară și
lateral se află plicile alveolo-jugale
Cavitatea bucală propriu-zisă are o formă ovalară, cu polul mare spre
anterior; este cuprinsă între arcadele dentare și are o dimensiune medie
antero-posterioară de 7 cm și o dimensiune verticală de 2 - 3 cm.
Cavitatea orală este delimitată anterior de fețele orale ale dinților și de
procesele alveolare, iar posterior comunică prin istmul buco-faringian cu
faringele.

Fig.37 Cavitatea orală

Mucoasa cavității bucale

Reprezintă țesutul care acoperă fața internă a obrajilor și buzelor, se
reflectă la nivelul versanților procesului alveolar și se continuă cu mucoasa
care acoperă bolta palatină, vălul palatin și planșeul bucal. Mucoasa bucală se
compune din mai multe straturi.
Primul strat este unul epitelial pavimentos pluristratificat, sub care se
găsește mucoasa propriu-zisă, formată din tesut conjunctiv și numeroase fibre
elastice.
42
 Sub acest strat se află țesutul submucos, format, într-o proporție variabilă,
din țesut conjunctiv lax, care împreună cu fibrele elastice ale țesutului
conjunctiv, conferă mucoasei rezistență și o mobilitate variabilă.
Mucoasei cavității bucale i se descriu o zonă de mucoasa fixă, o zonă de
mucoasă mobilă și o porțiune de mucoasă pasiv-mobilă (neutră), situată la
limita dintre cele două zone.
Mucoasa fixă este porțiunea de mucoasă care acoperă procesele alveolare,
crestele alveolare și bolta palatină; ea este aderentă la osul subjacent direct
printr-o fibromucoasă, sau aderă la țesutul osos printr-un strat de țesut
submucos, conferind în acest caz mucoasei un grad de depresibilitate.

Fig.38 Mucoasa fixă

Mucoasa fixă, sau fibromucoasa, are o colorație roz pal, o sensibilitate

mai mare la presiune și este localizată la nivelul rafeului median și pe
versanții crestelor alveolare. Mucoasa fixă, care prezintă un strat cu o
grosime mai mare de țesut submucosa, este mai mult sau mai puțin
depresibilă (rezilientă), are o culoare mai închisă, este bine vascularizată și se
găsește la nivelul bolții palatine, mai ales în treimea posterioară și la nivelul
crestelor alveolare.
Mucoasa mobilă prezintă un strat submucos bogat în țesut conjunctiv,
celule adipoase, vase sanguine și fibre elastice, ceea ce îi conferă un grad
accentuat de mobilitate. Acest tip de mucoasă acoperă fața internă a buzelor,

43
obrajilor, se găsește la nivelul vălului palatin, planșeului bucal și se continuă
cu mucoasa fixă.
Din punct de vedere al mobilității mucoasei se poate descrie o zonă de
mucoasă activ mobilă și o zonă de mucoasă pasiv mobilă.
Mucoasa activ mobilă este pusă în mișcare de mușchii subjacenți sau
vecini și se poate mobiliza vertical sau orizontal. Mucoasa prezintă un repliu
în zona anterioară-frenurile labiale și repliuri mucoase în zona laterală, în
dreptul premolarilor superiori și inferior-plicile alveolo-jugale; de asemenea,
pe linia mediană, la nivelul planșeului bucal se găsește o formațiune de
mucoasă mobilă-frenul limbii.

Fig.39 Mucoasa mobilă

44
 Mucoasa pasiv-mobilă sau mucoasa neutră conține un strat submucos mai
puțin bogat și nu se mobilizează sub acțiunea forțelor musculare, ci sub
acțiunea unei forțe externe. Această zonă se găsește la limita dintre mucoasa
fixă și cea mobilă.
Mucoasa cavității bucale îndeplinește roluri funcționale multiple:
-apărare față de agresiuni microbiene externe
-rol de excreție
-rol în masticație
-rol în digestie, prin enzimele din compoziția salivei
-rol în completarea senzației gustative, prin termo-, baro, și presoceptori.

3. GLANDELE SALIVARE
Glandele salivare sunt resposabile de secreția salivei în cavitatea
bucală și sunt împărțite în glande salivare mici (accesorii) situate la nivelul
mucoasei labiale, jugale, palatine și linguale și glande salivare mari
(principale) reprezentate de glandele parotide, submandibulare și sublinguale.
Glandele parotide sunt cele mai mari glande salivare majore, cu o
greutate cuprinsă între 15 - 30 g. Sunt glande acinoase, de tip seros, situate
pe partea laterală a feței, inferior de conductul auditiv extern, între ramura
verticală a mandibulei, anterior, și procesul mastoidian posterior, în loja
parotidiană.
Glanda parotidă prezintă o porțiune superficială și o porțiune
profundă, precum și trei prelungiri: anterioară, posterioară și medială.
Porțiunea superficială, are aspect lobulat, este acoperită de tegument
și fascia cervicală superficială, care conține ramurile faciale ale marelui nerv
auricular și mici ganglioni limfatici. Ea se continuă cu prelungirea anterioară,
geniană, care trece peste fața laterală a mușchiului maseter și însoțește
canalul de excreție al glandei, canalul lui Stenon.

45
 Canalul excretor al glandei parotide rezultă din unirea canalelor
lobilor parotidieni, trece împreună cu prelungirea anterioară a glandei peste
fața laterală a mușchiului maseter, peste bula grăsoasă lui Bichat, pătrunde
prin mușchiul buccinator și se deschide în vestibulul bucal, în dreptul
molarului doi superior.
Porțiunea profundă a glandei este situată medial de nervul facial, în
profunzime. Din această porțiune ia naștere prelungirea medială, faringiană a
glandei, care stabilește raporturi cu formațiunile anatomice situate la acest
nivel: mușchiul pterigoidian medial, ramurile arterei maxilare interne, nervul
mandibular, mușchiul tensor al vălului palatin.
Prelungirea posterioară se interpune între marginea anterioară a
mușchiului stemocleidomastoidian și mușchiul digastric, fiind în raport cu
meatul acustic extern.

46
 Glandele submandibulare sunt de dimensiuni mai mici comparativ
cu glandele parotide și sunt situate în trigonul submandibular al regiunii
suprahioidiene, sub planșeul bucal.
Glanda submandibulară are o formă neregulată și este alcătuită dintr-o
porțiune superficială mai mare, numită corpul glandei și o porțiune mai mică,
situată în profunzime, numită prelungirea glandei.
Canalul excretor al glandei submandibulare este canalul lui Wharton,
care are o lungime de 4 - 5 cm și un traiect postero-anterior, de-a lungul feței
mediale a glandei sublinguale; se desprinde de pe fața internă și pătrunde,
împreună cu prelungirea acesteia, în loja sublinguală, deschizându-se în
cavitatea bucală, la nivelul carunculei sublinguale, situată de o parte și de alta
a frenului limbii, împreună cu duetul glandei sublinguale.

Orificiile de deschidere

ale glandelor submandibulare

Fig.41 Caruncula sublinguală și orificiile canalelor excretoare

Glanda sublinguală este cea mai mică dintre glandele salivare

majore, cu o lungime de aproximativ 3 cm și o greutate de 2 - 4 grame; este
situată submucos, în planșeul cavității bucale, deasupra mușchiului
milohioidian. Glanda are o formă alungită, aplatizată transversal și prezintă
două fețe, două margini și două extremități; are raporturi cu pereții omonimi
ai lojei pc care o ocupă.

47
 Canalele de excreție ale glandelor sublinguale sunt reprezentate de
canalul principal Bartholin și de canalele accesorii Rivinius, care se deschid
în cavitatea bucală, pe fața ventrală a limbii, în porțiunea anterioară.
Glandele salivare, principale și accesorii, au rol în elaborarea secreției
de salivă, care îndeplinește mai multe funcții importante:
- lubrifiere a mucoasei cavității bucale
-funcția de proteție a mucoasei
-favorizează formarea bolului alimentar
-conține enzime digestive (amilaza salivară)
-menținerea structurii normale a dinților, permițând procesul de mineralizare
a acestora, datorită conținutului de calciu și fosfor
-favorizează receptarea senzorială a gustului alimentelor.

Glanda
sublinzuală

Fig.42 Glandele salivare principale

48
 4. MORFOLOGIA MACROSCOPICĂ ȘI MICROSCOPICĂ A
DINTELUI

Dinții sunt implantați în oasele maxilare și au o morfologie particulară și

funcții bine determinate.
Dintele și țesuturile sale de susținere formează odontonul, care este
alcătuit din două componente:
-Componenta dentară propriu-zisă - odonțiul
-Țesuturile de susținere a dintelui - parodonțiul

4.1. ODONȚIUL
Odonțiul este constituit din țesuturi dure- smalțul și dentina și țesuturi
moi - pulpa dentară.
Din punct de vedere macroscopic, un dinte este format dintr-o coroană și
o rădăcină; limita dintre cele două componente poartă numele de colet sau
cervix.

49
 Din punct de vedere structural, dintele este acoperit la nivelul coroanei de
dc smalț, iar la nivelul rădăcinii de cement.
Porțiunea dintelui acoperită de smalț se numește coroană anatomică, iar
porțiunea dintelui acoperită de cement poartă numele de rădăcină
anatomică.
Limita dintre cele două elemente se numește colet anatomic

Rădăcină
anatomică

Colet
anatomic

Coroană
anatomică

Fig.44 Elementele dentare anatomice

Porțiunea dintelui vizibilă în cavitatea bucală se numește coroană

clinică, iar porțiunea dintelui implantată în osul alveolar se numește
rădăcină clinică; coletul clinic reprezintă limita dintre cele două elemente.
în mod normal, porțiunea dintelui prezentă în cavitatea orală trebuie să fie
acea parte a dintelui acoperită de smalț. Ca urmare a proceselor patologice, la
un moment dat poate să apară retracția gingivală și resorbția osoasă și atunci
porțiunea vizibilă în cavitatea orală, și anume coroana clinică, nu va mai
coincide cu cea anatomică.

50
 Fig.45 Coroane dentare clinice

Coroana anatomică a dintelui este acoperită în totalitate de smalț, cel mai

dur țesut al organismului; acesta este un țesut foarte mineralizat, cu o grosime
neuniformă (mai mică la nivelul coletului și mai mare pe suprafețele active
ale dinților), foarte rezistent la presiunile masticatorii.
Smalțul este constituit dintr-o componentă anorganică și o componentă
anorganică.
Componenta anorganică este în proporție de 96% și este reprezentată în
principal de fosfat de calciu, cristalizat sub formă de hidroxiapatită. în afară
de hidroxiapatită, componenta anorganică mai conține fluoruri și foarte mici
procente de: Mg, Cu, Al, Ni, Na.
Componenta organică a smalțului are o pondere foarte mică, înjur de 1 -
1,2%, fiind variabilă în funcție de vârsta dintelui. Această componentă
conține proteine, colagen, lipide și citrați.
în afară de aceste elemente, în compoziția smalțului se găsește un
procent mic de apa (2,5 - 3%).
Smalțul este alcătuit din prisme, care au o direcție ce merge de la
joncțiunea amelo-dentinară spre exterior, fiind unite între ele de o substanță
interprismatică. Direcția prismelor este variabilă în diferite zone topografice

51
ale coroanei dintelui: la nivelul fețelor active au o direcție verticală, pe fețele
laterale direcția este oblică, iar la nivelul coletului este orizontală.
Smalțul prezintă anumite caracteristici, importante din punct de vedere
practic:
Duritatea este proprietatea ce conferă coroanei dintelui o înaltă rezistență
la presiune și abraziune. Duritatea este variabilă de la dinte la dinte, de la
individ la individ și este dependentă de grosimea smalțului, de gradul dc
mineralizare și de orientarea prismelor de smalț.
Grosimea smalțului este variabilă în sens cervico-ocluzal, și anume: este
maximă la nivelul fețelor sau marginilor active, și descrește spre coletul
dintelui, unde este minimă.
Culoarea smalțului este dependentă de culoarea dentinei, deoarece
smalțul este semi-transparent și împrumută culoarea dentinei. Nuanțele sunt
mai deschise spre incizal, unde smalțul are o grosime maximă și mai închise
spre cervical, unde smalțul are o grosime minimă. Culoarea smalțului poate fi
modificată în timp, ca urmare a acumulării plăcii bacteriene sau tartrului, în
urma perturbării metabolismului mineral, a subțierii smalțului sau a
pigmentării prin colorare extrinsecă.
Smalțul prezintă un grad de elasticitate care contribuie la amortizarea
presiunilor masticatorii; această elasticitate este completată de elasticitatea
dentinei.
Smalțul prezintă un grad de solubilitate în mediul acid. Această
caracteristică îl face vulnerabil față de flora acidogenă a cavității bucale.
Smalțul prezintă un grad de permeabilitate, acesta comportându-se ca o
membrană ce poate fi penetrată de unele substanțe din cavitatea bucală, în
mod deosebit de unele săruri minerale (în mod special pentru fluoruri),
contribuind la remineralizarea dintelui.

52
 Dentina este țesutul fundamental al dintelui; la nivelul coroanei este
acoperită de smalț și la nivelul rădăcinii de cement.
Dentina este un țesut calcificat, dens, cu o duritate mai mică față de cea a
smalțului și cu o elasticitate mai mare. Ea are o culoare gălbuie, cu nuanțe
variabile în sens cervico-incizal, în funcție de grosime și este constituită
dintr-o componentă anorganică, o componentă organică și apă.
Componenta organică reprezintă 18 - 20% din volumul dentinei și este
formată din muco-polizaharide, colagen, lipide, glicoproteine, peptide și
proteine.
Componenta anorganică reprezintă în jur de 70% din volumul dentinei și
este constituită din apatite și, în mod deosebit, din hidroxioapatită, care se
prezintă sub forma unor cristale.
Apa este prezentă într-o proporție de 10-11%.

Smalț

Dentina

Fig.45 Țesuturile dentare

Dentina este străbătută de numeroase canalicule, care au o dispoziție

radiară și un traiect ondulat, fiind mai largi spre camera pulpară și mai
înguste spre periferie. Canaliculele dentinare sunt mai numeroase la nivelul

53
coroanei decât la nivelul rădăcinii, iar cu vârsta, diametrul acestora se
micșorează. între pereții canaliculari se găsește limfa dentară, prelungiri ale
odontoblastelor și terminații nervoase, care recepționează stimulii tactili și termo-
algezici și care au și rolul de a regla metabolismul dentinar.
Dentina delimitează o cavitate care, la nivelul coroanei, poartă numele de
cameră pulpară, iar la nivelul rădăcinii poartă numele de canal radicular.
Pulpa dentară reprezintă țesutul moale al dintelui ce se găsește în
camera pulpară și în canalul radicular; este formată dintr-un țesut conjunctiv
lax, bogat în vase de sânge, limfatice, fibre musculare și celule. Pulpa
comunică prin orificiul apical sau prin canale colaterale secundare cu spațiul
periodontal.
Acest țesut prezintă o zonă centrală, bogată în elemente vasculare și
nervoase, numeroase fibroblaste, și o rețea de colagen și o zonă periferică,
formată în mare parte din numeroase odontoblaste. în pulpa dentară se mai
găsesc, pe lângă odontoblaste, și alte tipuri de celule: fibroblaste, celule
endoteliale, care căptușesc capilarele, arterele și venele, celule generatoare de
teacă de mielină, pericitele și celulele mezenchimale nediferențiate.
Odontoblastele sunt generatoare de dentină și pot interveni în mod
fiziologic prin producerea de dentină reparatorie, când factorii externi
acționează în anumite zone ale dintelui.
Fibroblastele prezente în pulpă sunt generatoare de fibre de colagen. Ele
se pot afla în diverse stadii de maturație și au rol în mecanismul de apărare a
pulpei (macrofage, limfocite), sau intră în structura vaselor sanguine.
Pulpa dentară mai conține fibre de colagen. Vascularizația pulpei este
bogată, arterele pătrunzând prin orificiul apical; vasele formează o serie de
ramuri colaterale, constituind un plex periferic; rețeaua arterială este însoțită
de rețeaua venoasă și de vasele limfatice, care au o formă neregulată și sunt
ceva mai largi decât capilarele.

54
 Inervația pulpei este asigurată de nervii care pătrund prin orificiul apical
și care dau apoi numeroase ramuri terminale. Aceste ramuri terminale
formează un plex nervos periferic, ce pătrunde în zona odontogenă prin
canalicule dentinare și recepționează stimulii tactili și termo-algezici. Unele
terminații nervoase de origine vegetativă reglează vasomotricitatea de la
nivelul pulpei dentare.

Fig.46 Pulpa dintelui

Pulpa dintelui îndeplinește mai multe funcții:

-Funcția dentinogenetică sau formativă, prin geneza de dentină secundară
fiziologică sau dentina reparatorie, care realizează un fel de scut de protecție
față de agenții fizici, chimici, mecanici și bacterieni.
-Funcția nutritivă, asigurată de bogata rețea vasculară și prin plexul capilar
periferic, care permite aportul de nutrienți necesari în metabolismul celular.
-Funcția senzorială, asigurată de filetele nervoase cu teacă de mielină, care
sunt paralele cu rețeaua sanguină și care recepționează senzația dureroasă,
termică și dc presiune. Filetele nervoase amielinice aparțin sistemului nervos
vegetativ și reglează vasomotricitatea pulpei.

55
-Funcția de apărare, care se manifestă prin intensificarea fenomenelor de
calcificare a pulpei, atunci când unii stimuli acționează prelungit sau
patologic.
4.2. PARODONȚIUL
Parodonțiul este un complex de țesuturi care asigură menținerea
dinților în alveole și este constituit din parodonțiul de susținere și parodonțiul
de înveliș.
Parodonțiul de susținere este reprezentat de osul alveolar, cement și
ligamentele parodontale.
Osul alveolar este o componentă a maxilarului sau mandibulei, care
asigură menținerea dinților în lăcașurile destinate rădăcinilor și care poartă
numele de alveole dentare. Osul alveolar este format dintr-o corticală internă,
care se găsește la nivelul alveolei și o corticală externă, constituită din țesut
osos compact; între cele două corticale se găsește țesut osos spongios.
Grosimea corticalelor este mai redusă la nivelul maxilarului decât la nivelul
mandibulei, și la nivelul peretelui anterior față de peretele posterior al
alveolei.

Fig.47 Osul alveolar

56
 Osul alveolar îmbracă rădăcinile dinților, acoperind suprafețele
acestora și apexul. Formarea osului alveolar depinde de formarea și existența
dinților și se resoarbe odată cu pierderea acestuia.
Alveolele dentare sunt lăcașuri în care se găsesc rădăcinile dinților și
au o formă și o profunzime variabilă, în funcție dc volumul și numărul
rădăcinilor.
Forma, dimensiunea și structura alveolelor variază de la un individ la
altul și chiar la același individ, de la o zona la alta a arcadei.
Alveolele a doi dinți vecini sunt separate între ele prin septuri
interdentare, iar rădăcinile dinților pluriradiculari sunt separate prin
intermediul septurilor inter-radiculare.

Sept Sept interdentar

interradicular

Fig.48 Alveolele dentare

Cementul este un țesut dur, format din substanță intercelulară calcificată,

care acoperă rădăcinile dinților; este constituit dintr-o componentă organică,
în proporție de 50 - 55%, reprezentată de colagen și condroitin sulfat și o
57
componentă anorganică, în proporție de 45-50%, reprezentată de
hidroxiapatită
Cementul este subțire la nivelul coletului, dar grosimea lui crește spre
apexul rădăcinii. La locul de întâlnire a cementului cu smalțul se pot întâni
mai multe situații:
-poate să realizeze cu smalțul un raport cap la cap
-cementul acoperă smalțul pe o zonă redusă
-între smalț și cement rămâne un spațiu, ceea ce poate explica topografia și
frecvența cariilor dentare la anumiți subiecți, la nivelul coletului.
Cementul are rol protector pentru rădăcina dintelui, prin închiderea
canaliculelor dentinare și asigură ancorarea rădăcinii în osul alveolar,
reprezentând suportul pentru fixarea fibrelor alveolo-dentare.
între corticala internă a osului alveolar și cementul radicular există un
spațiu, numit spațiu periodontal sau periodonțiu (desmodonțiu)
Acest spațiu este mai larg în apropierea marginii alveolare (0,35 mm) și
în dreptul apexului (0,25 mm) și mai îngust la joncțiunea treimii medii cu
treimea apicală (0,17 mm)
La acest nivel sunt întâlnite următoarele elemente:
-fibre periodontale;
-elemente celulare;
-vase sanguine și limfatice;
- fibre nervoase;
-substanță fundamentală.
Fibrele periodontale leagă cementul de corticala internă și au un traiect
sinuos, fiind ondulate; fibrele sunt constituite din țesut conjunctiv neelastic.
în funcție de localizarea lor, fibrele periodontale se clasifică în fibre
dento-alvcolare și fibre gingivale.

58
 Fibrele dento-alveolare sunt fibre de colagen, cu înclinări diferite, care au
o extremitate inserată pe suprafafa cementului, și cealaltă extremitate inserată
pe suprafața osului alveolar. Din punct de vedere al orientării, fibrelor dento-
alveolare pot fi: fibre dento-alveolare marginale, fibre dento-alveolare
orizontale, fibre dento-alveolare oblice, fibre dento-alveolare apicale, fibre
dento-alveolare interradiculare și fibre dento-alveolare trans-septale.
Fibrele marginale se inseră cu o extremitate la nivelul joncțiunii smalț-
cement și cu cealaltă extremitate pe rebordul alveolar; au rolul de a se opune
intruziei dintelui.
Fibrele orizontale au un traseu relativ orizontal, dinspre treimea cervicală
a cementului spre osul alveolar și au rolul de a se opune forțelor orizoatale și
forțelor de basculare.
Fibrele oblice sunt cele mai numeroase, au traseu oblic, dinspre os spre
cement și dinspre cervical spre apical. Aceste fibre au rolul de a se opune
intruziei dintelui în alveolă și transformă forțele de presiune masticatorie în
forțe de tracțiune.
Fibrele apicale au o direcție relativ verticală, între apexul dintelui și osul
alveolar corespunzător apexului și se opun forțelor de extruzie care ar putea
acționa asupra dintelui.
Fibre trans-septale se inseră în zona cervicală a dintelui, traversează
septul interradicular și unesc doi dinți vecini; aceste fibre se opun separației
dinților.
Fibrele interradiculare sunt dispuse între rădăcinile dinților
pluriradiculari și se opun forțelor verticale și laterale care tind să modifice
poziția dintelui în alveolă.
Fibrele gingivale pornesc de la suprafața cementului și ajung la nivelul
gingiei marginale; acestea sunt dispuse în jurul coletului dinților și fixează
gingia marginală de zona cervicală a dintelui.

59
 F. dentino-
gingivale
F.trans-septale

F.circumferențiale
F. alveolo-gingh ale
F. marginale
F.inter-
radiculare F. orizontale

F.oblice

F.apicale

Fig.49 Fibrele periodontale

Celulele desmodonțiului sunt: fibroblaste, celule mezenchimale

nediferențiate, macrofage, resturile epiteliale Malassez.
Sistemul vascular desmodontal este reprezentat de arterele alveolare,
superioară și inferioară și din ramuri ale arterei faciale. Vasele principale
periodontale formează o rețea capilară ce înconjoară rădăcina dintelui, fiind
mai densă în zona apicală; aceste vase sunt în legătură cu vasele ce irigă osul
alveolar.
Vasele limfatice au aproape același traiect, plexul capilar din
desmodonțiu având un rol important, împreună cu celelalte elemente, la
asigurarea echilibrului statico-dinamic al dintelui.
Fibrele nervoase ale desmodonțiului provin din ramuri ale nervului
trigemen, care intră în spațiul periodontal din osul alveolar, gingia liberă și
mucoasa fixă. Unele fibre nervoase se găsesc în spațiile interstițiale, altele
însoțesc fibrele dento-alveolare și recepționează senzația de presiune și
tracțiune care se exercită asupra țesuturilor periodontale în timpul masticației.

60
 Substanța fundamentală se găsește în spațiile dintre fibrele parodontale și
este constituită din apă, glicoproteine, proteoglicani și acid hialuronic; aceste
elemente asigură substanței fundamentale o vâsco-elasticitate importantă, ce
amortizează o parte din presiunile exercitate asupra dintelui.
în timpul exercitării masticației, sub acțiunea mușchilor ridicători,
mandibular, este adusă în contact cu maxilarul prin intermediul arcadelor
dentare. Arcada mandibulară presează asupra arcadei maxilare, forțele
respective fiind transmise țesuturilor de susținere a dinților. Când o forță
acționează asupra unui dinte, acesta are tendința să se înfunde în alveolă,
realizând o micro-deplasare de aproximativ 0,1 mm, limitată de ligamentele
dento-alveolare, care din ondulate devin rectilinii. Dacă forța respectivă
continuă să acționeze, atunci, prin intermediul ligamentelor, se transformă în
forță de tracțiune, care stimulează osteoblastele, celule generatoare de os și
cement. în spațiul periodontal se găsește și un lichid care, în urma deplasării
dintelui și înfundării rădăcinii în alveolă, este pus sub tensiune și presează
asupra rădăcinii și asupra osului alveolar. Deci, presiunea masticatorie prin
intermediul structurilor parodontale este divizată în tracțiune și presiune.
Presiunea stimulează clastele, celule care lizează osul și cementul; din
alternanța presiune-tracțiune, rezultă un echilibru care asigură refacerea
permanentă a țesuturilor parodontale. Forțele de presiune sunt bine suportate
atunci când presiunea masticatorie este transmisă în axul dintelui.
Aceste forțe fiziologice transmise dintelui și țesuturilor de susținere au
efect de stimulare asupra osului alveolar, care în acest fel își păstrează
structura și dimensiunile. De aceea, în urma pierderii dinților osul alveolar se
resoarbe.
Parodonțiul de înveliș este reprezentat de gingie, parte a mucoasei
bucale, care acoperă osul alveolar, coletele dinților și participă la formarea
sulcusului gingival.

61
 Din punct de vedere topografic, gingia poate fi împărțită în trei zone:
- gingia marginală (liberă) cu o lățime de aproximativ de 1, 5 mm
-gingia atașată, solidarizată ferm la osul subjacent
- gingia interdentară (papilară) situată între doi dinți vecini
Gingia marginală sau gingia libera înconjoară coletul dinților și are o
lățime cuprinsă între 0, 5-2 mm. Ea se fixează la nivel cervical prin
intermediul epitcliului de joncțiune și are un aspect regulat, neted și o
consistență fermă.
Epiteliul de joncțiune este un manșon epitelial care înconjoară complet
dintele, formând o barieră care asigură coeziunea între gingie și dinte și
menține integritatea structurilor parodontale adiacente.
Gingia marginală prezintă două versante: versantul extern, care se
continuă cu gingia aderentă și versantul intern, care participă la formarea
sulcusului gingival.

Fig.50 Gingia liberă

Sulcusul gingival reprezintă spațiul virtual, cu o adâncime normală de 1,5

mm, care se formează între gingie și fețele laterale ale dintelui.

62
 în spațiile interdentare, mucoasa liberă are o formă triunghiulară, cu
vârful incizal sau ocluzal și cu baza cervical, formând papilele interdentare.
Gingia fixă continuă gingia liberă și este solidarizată ferm la osul
alveolar subjacent; are culoare roz pal, textura granitată, cu aspect de coajă de
portocală și consistența fermă. Mucoasa fixă se continuă cu mucoasa pasiv-
mobilă, apoi cu cea mobilă, care căptușește fața internă a buzelor și obrajilor.

Sulcus gingival

Gingia liberă

Mucoasa
fixa

Mucoasa
mobilă

Fig.52 Parodonțiul de înveliș

63
 5. MORFOLOGIA GENERALĂ A DINȚILOR

Dinții sunt organe implantate în oasele maxilare, cu funcții multiple și

bine determinate. Totalitatea dinților implantați în oasele alveolare, prezenți
la un moment dat în cavitatea bucală reprezintă dentația. Dinții sunt
repartizați pe două arcade-o arcadă superioară, sau maxilară și o arcadă
inferioară, sau mandibulară.
Dentiția cuprinde ansamblul fenomenelor care guvernează diferențierea,
dezvoltarea și dispariția dinților, care se dezvoltă din aceeași lamă dentară și
aparțin aceleiași generații.
La om se întâlnesc în mod obișnuit trei tipuri de dentații.
Prima dentație este dentația temporară, care este constituită din 20 de
dinți, câte 10 pe fiecare arcadă. Dentația temporară este formată din 8
incisivi, 4 canini și 8 molari și este prezentă în cavitatea bucală a copilului
între vârsta de 6 luni și 6 ani.

Fig.53 Dentația temorară

64
 După vârsta de 6 ani, odată cu erupția primilor molari permanenți, se
instalează o perioadă de dentație mixtă, care este prezentă până la vârsta de 11 -
12 ani, când dispar ultimii dinți temporari.
După dispariția ultimului dinte temporar se instalează dentația
permanentă, care este alcătuită din 32 de dinți, dispuși câte 16 pe fiecare
arcadă; dentația permanentă cuprinde 8 incisivi, 4 canini, 8 premolari și 12
molari.
Un plan medio-sagital împarte fiecare arcadă în două hemiarcadc relativ
simetrice. Intr-o hcmiarcadă permanentă, formula dentară este reprezentată
de: doi incisivi, un canin, doi premolari, trei molari. în funcție de topografia
dinților, într-o arcadă dentară dinții pot fi clasificați în: dinți situați în plan
frontal, numiți și dinți frontali (incisivii și caninii) și dinți situați în plan
sagital, cunoscuți și sub numele de dinți laterali (premolarii și molarii).
Fiecare dinte este alcătuit dintr-o porțiune prezentă în cavitatea bucală,
care poartă numele dc coroană, o porțiune implantată în osul alveolar, care
poartă numele de rădăcină și un loc dc întâlnire între coroană și rădăcină,
care se numește colet.

Fig.54 Dentația adultă

65
 Elementele de reper utilizate în studiul morfologiei dinților

Pentru a descrie corect și precis elementele morfologice ale dintelui se

folosesc anumite repere; fiecare față a dintelui fiind denumită în raport cu
elementele morfologice de vecinătate.
Toate fețele dinților orientate spre vestibulul bucal poartă numele de
vestibulare și toate fețele dinților orientate spre cavitatea orală propriu-zisă
se numesc orale.
Pentru dinții arcadei superioare, fețele orale se mai numesc și palatinale,
iar pentru fețele orale ale dinților din arcada inferioară se mai foloșeste și
termenul de lingual.
Dinții celor două arcade, în timpul masticației, vin în contact între ei prin
intermediul fețelor sau marginilor active ale dinților, după un anumit plan,
numit plan de ocluzie. Fețele dinților laterali orientate spre planul de ocluzie
poartă numele de fețe ocluzale, iar marginile active ale dinților frontali
orientate spre planul de ocluzie se numesc margini incizale.
Fiecare arcadă dentară este împărțită de planul medio-sagital în două
hemiarcade simetrice, dreaptă și stângă.
Toate fețele dinților mai apropiate de planul medio-sagital se numesc
meziale, iar fețele mai îndepărtate de planul medio-sagital se numesc distale.
Fețele mezială și distală ale unui dinte se mai numesc și fețe proximale.
Fețele vestibulară, orală, mezială și distală reprezintă fețele laterale ale
dintelui; fiecare dinte prezintă patru fețe laterale.
Rădăcinile dinților prezintă un vârf cunoscut și sub numele de apex;
porțiunea de rădăcină mai apropiată de apex va fi numită apicală.
Joncțiunea dintre coroană și rădăcină se numește colet sau cervix; partea
dintelui mai apropiată de cervix va fi numită cervicală.
Pentru o descriere mai precisă a morfologiei dinților, fiecare element al
dintelui este împărțit de linii drepte în trei porțiuni egale.

66
 Coroanei unui dinte în sens cervico-ocluzal îi vom descrie o treime
cervicală, o treime medie și o treime ocluzală, iar în sens mezio-distal vom
descrie o treime mezială, o treime medie și o treime distală. în sens vestibulo-
oral se descrie o treime vestibulară, o treime medie și o treime orală.
La nivelul rădăcinii unui dinte, în sens cervico-apical, vom descrie o
treime cervicală, o treime medie și o treime apicală, în sens mezio-distal, se
descrie o treime mezială, o treime mijlocie și o treime distală și în sens
vestibulo-oral, rădăcinii îi vom descrie o treime vestibulară, o treime medie și
o treime orală.

5.1. Morfologia generală a coroanelor dinților

Coroanele prezintă patru fețe laterale: vestibulară, orală, mezială, distală

și o față liberă, față ocluzală sau o margine liberă, marginea incizală.
Toate fețele laterale sunt mai mult sau mai puțin convexe, trecrea de la o
față la alta realizându-se prin unghiuri rotunjite.
Fețele vestibulare și orale, în sens cervico-ocluzal, au convexitatea
maximă în treimea cervicală. Aceste convexități au rolul de a dirija
fragmentele alimentare la distanță de parodonțiul marginal, protejându-1 în
felul acesta de acțiunea traumatică a alimentelor în timpul masticației.
în sens mezio-distal, fețele vestibulare și orale au maximum de
convexitate la unirea treimii mcziale cu cele două treimi distale. Fețele
proximale ale dinților, respectiv față mezială și distală, în sens vestibulo-oral,
au convexitățile maxime la unirea treimii vestibulare cu cele două treimi
orale.
în sens cervico-ocluzal (incizal), aceste fețe au convexitatea maximă la
unirea treimii ocluzale (incizale) cu cele două treimi cervicale. La întâlnirea
celor două convexități se realizează, la erupție, puncte de contact cu dinții
vecini care, cu timpul, se transformă în arii de contact. Ariile de contact

67
împiedică pătrunderea alimentelor între doi dinți vecini, protejând
parodonțiul marginal de acțiunea traumatică a alimentelor în timpul
masticației. Ariile de contact au și rolul de a transmite presiunile masticatorii
la dinții vecini, descărcând dintele de o parte din presiunile care se exercită în
timpul masticației, dispersându-le și la ceilalți dinți ai arcadei dentare.
Toți dinții prezintă o extremitate liberă, activă, care partiticipă la
realizarea funcției masticatorii. La dinții frontali porțiunea activă este
reprezentată de marginea incizală, iar la dinții laterali este reprezentată de o
suprafață numită față ocluzală. Porțiunea activă a dinților crește de la mezial
spre distal, în timp ce înățimea fețelor laterale ale dinților scade de la mezial
la distal.
Toți dinții prezintă pe fețele laterale o circumferință maximă, ecuatorul
anatomic al dintelui, care este o linie ondulată, așezată mai aproape de colet,
pe fețele vestibulare și orale și mai aproape de fața ocluzală, pe fețele meziale
și distale.
Camera pulpară are forma coroanei, dar este de dimensiuni mult mai
mici; este voluminoasă la erupția dinților, volumul ei reducându-se odată cu
vârsta.

Fig.55 Camera pulpară

68
5.1.1. Morfologia generală a fețelor laterale ale dinților
Fețele laterale ale dinților sunt numite și fețe inactive și sunt reprezentate
de fețele vestibulare, orale, meziale și distale.
Fețele proximale sunt convergente spre apical, și spre oral, iar fețele
vestibulare și orale sunt divergente în același sens apical.
Fețele vestibulare și orale prezintă diametrul maxim aproape de marginea
liberă a coroanei, iar diametrul minim este la nivelul coletului. Fețele
proximale au diametrul maxim la nivelul coletului și minim la nivelul feței
libere. Această configurație mărește suprafața de implantare a dintelui în
alveolă, astfel că prelungind planurile fețelor proximale, acestea se întâlnesc
apical și spre spre mezial.
Fețele vestibulare și orale prelungite se întâlnesc spre ocluzal și mai
aproape de vestibular, cu excepția premolarilor inferiori ale căror planuri
prelungite se întâlnesc ocluzal și mai aproape de lingual.
înclinarea diferită a fețelor proximale față de cele vestibulare și orale este
determinată de convexitățile maxime ale acestor fețe, care sunt variabile: în
treimea cervicală la nivelul fețelor vestibulare și orale și în treimea ocluzală
la nivelul fețelor proximale.
Analizând mărimea fețelor laterale ale dinților în sens orizontal se
remarcă:
- fețele vestibulare sunt mai mari decât cele orale, cu excepția primului
molar superior, unde sunt aproape egale;
- fețele proximale în sens orizontal sunt egale la incisivi, canini și
premolari, în timp ce la molari, fețele distale sunt mai mici decât cele
meziale.
în sens vertical, fețele vestibulare și orale sunt aproape egale la nivelul
dinților frontali, sunt inegale la premolari, unde fețele vestibulare sunt mai
înalte ca cele orale, sunt inegale la molarii superiori, unde fețele orale sunt

69
mai înalte ca cele vestibulare și sunt inegale la molarii inferiori, la care fețele
linguale sunt mai scurte comparative cu cele vestibulare.
In sens vertical, fețele proximale sunt inegale la toți dinții, fețele meziale
fiind mai înalte decât cele distale. Relieful fețelor distale este mai accentuat
la toți dinții.
în concluzie, fețele meziale au o suprafață mai mare la toți dinții, iar
convcxitatea mai puțin accentuată. Această particularitate arc drept
consecință o anumită asimetrie a fețelor vestibulare și orale la toți dinții,
porțiunea mezială a coroanelor fiind mai voluminoasă comparativ cu cea
distală.
Rădăcinile dinților sunt conice, cu vârful orientat frecvent spre distal.
Axele coroanelor formează cu axele rădăcinilor un unghi obtuz, cu
deschiderea distal.
5.1.2. Morfologia generală a fețelor active
Porțiunea activă a dinților este reprezentată de marginea incizală la
nivelul dinților frontali și de fețele ocluzale, la nivelul dinților laterali.
Marginea incizală este rectilinie și oblică la incisivi, (cu excepția
incisivului central inferior unde este orizontală) și este sub formă de linie
frântă, asimetrică la nivelul caninilor.
Fețele ocluzale ale dinților laterali prezintă elemente de relief pozitive-
cuspizi și creste marginale și elemente de relief negative-șanțuri și fosete.
Cuspizii sunt proeminențe de smalț de formă piramidală, care prezintă
patru versanți, două, creste și un vârf.
Crestele unui cuspid sunt reprezentate de creasta mezio-distală, care
pleacă din unghiul mezial și ajunge la nivelul unghiului distal și împarte
cuspidul într-un versant vestibular și altul oral. Cea de a doua creastă a
cuspidului are o direcție vestibulo-orală și împarte cuspidul într-un versant
mezial și unul distal.

70
 La intersecția celor două creste se formează vârful cuspidului.
Diametrul mezio-distal al cuspizilor vestibulari este maxim la nivelul
caninului, apoi descrește progresiv până la nivelul molarului de minte.
Suprafața cuprinsă între crestele mczio-distale ale cuspizilor vestibulari și
orali poartă numele de masă ocluzală.

Fig.56 Elementele unui cuspid

La nivelul dinților laterali se descriu două tipuri de cuspizi: cuspizii

principali și cuspizii secundari.
Cuspizii principali, numiți și cuspizi de sprijin, sunt mai voluminoși,
rotunjiți și au rolul de a menține dimensiunea verticală a ocluziei și de a
stabiliza cele două arcade dentare în raport de intercuspidare maximă. La
arcada maxilară, cuspizii de sprijin sunt reprezentați de cuspizii orali, în timp
ce la arcada mandibulară, cuspizii de sprijin sunt cei vestibulari.
Cuspizii secundari numiți și cuspizii de ghidaj, sunt mai ascuțiți și au
rolul de aconduce mișcările mandibulei spre raportul de ocluzie centrică.
Cuspizii de ghidaj sunt cuspizii vestibulari ai arcadei maxilare și cuspizii
orali ai arcadei mandibulare.

71
 Crestele marginale sunt elemente de relief pozitive ale fețelor ocluzale și
reprezintă proeminențe de smalț care, pe secțiune mezio-distală, au o formă
hemisferică, o direcție vestibulo-orală și unesc cuspizii vestibulari de cuspizii
orali.
Crestele marginale sunt mai puțin înalte decât cuspizii și contribuie la
delimitarea fosetelor proximale.
Aceste formațiuni sunt constituite din smalț și au rolul de a conferi
rezistență fețelor ocluzale și de a menține fragmentele alimentare pe fața
ocluzală a dinților, participând la masticație.
Șanțurile sunt elemente de relief negative care se găsesc pe fețele
ocluzale ale dinților laterali; aceste șanțuri se împart în două categorii: șanțuri
principale și secundare.
Șanțurile principale, sau șanțurile intercuspidiene, sunt adânci și mai bine
conturate cși au rolul de a separa cuspizii între ei.
Șanțurile secundare, sau accesorii, se găsesc pe suprafețele cuspizilor, au
o direcție paralelă cu crestele axiale ale acestora, sunt mai superficiale și sunt
numite și șanțuri de descărcare. Ele dirijează alimentele spre șanțurile
intercuspidiene și spre fosete, unde sunt triturate de dinții antagoniști.
Fosetele, sunt elemente de relief negative, întâlnite la nivelul fețelor
ocluzale ale dinților laterali; aceste reliefuri pot fi clasificate în fosete
principale și fosete secundare.
Fosetele principale, numite și marginale, sunt mezială și distală, sunt
profunde, au o formă triunghiulară pe secțiune și sunt delimitate de crestele
marginale și de versanții învecinați ai cuspizilor.

5.2. Morfologia generală a rădăcinii dinților

Rădăcina are rol în fixarea dintelui în alveolă și este acoperită dc cement.
Unii dinți prezintă o singură rădăcină- dinții monoradiculari, iar alți dinți pot
prezenta mai multe rădăcini- dinții pluriradiculari.

72
 Rădăcinile, în general, au o formă mai mult sau mai puțin conică,
aplatizată. Extremitatea rădăcinii ce corespunde vârfului poartă numele de
apex, la nivelul căruia se găsește un orificiu, foramen apicalae, prin care
pătrunde pachetul vasculo-nervos în canalul radicular.
Rădăcinile sunt mai lungi decât coroanele, această caracteristică
asigurând dinților stabilitatea în osul alveolar.

5.3. Morfologia coletului dentar

Coletul dentar este locul de întâlnire între coroana și rădăcina dintelui și
se prezintă ca o linie sinuoasă, cu un aspect concav, cu concavitatea orientată
incizal sau ocluzal la nivelul fețelor vestibulare și orale și un aspect convex,
cu convexitatea orientată în același sens, la nivelul fețelor meziale și distale.
Amplitudinea sinuozității coletelor descrește de la mezial spre distal, odată cu
creșterea diametrului mezio-distal al fețelor laterale ale dinților. Concavitatea
liniei coletului este mai accentuată pe fețele vestibulare comparativ cu fețele
orale și mai accentuată pe fețele meziale comparativ cu cele distale.

5.4. Morfologia generală a cavităților endodontice

Dentina delimitează în interiorul coroanei dintelui o cavitate numită
cameră pulpară, care se continuă la nivelul rădăcinii cu un canal radicular.
Morfologia camerelor pulpare se aseamănă, în mare, cu morfologia
coroanelor, dar dimensiunile sunt cu mult mai mici. Atât în camera pulpară
cât și în canalul radicular se găsește pulpa dentară.
La nivelul coroanei, camera pulpară prezintă o serie de proeminențe
numite coarne pulpare.
Canalul radicular are o formă asemănătoare cu a rădăcinii și comunică
printr-un singur orificiu, numit foramen apicalae, cu spațiul periodontal.

6.

73
6. MORFOLOGIA INDIVIDUALĂ A DINȚILOR PERMANENȚI

Dinții prezintă o morfologie generală care este caracteristică tuturor

dinților, dar prezintă și o morfologie individuală caracteristică unui grup de
dinți sau unui dinte.
Morfologia incisivilor
Incisivii sunt situați în porțiunea cea mai anterioară a arcadei dentare și
sunt în număr de opt: patru incisivi superiori și patru incisivi inferiori, câte
doi incisivi pe fiecare hemiarcadă. Incisivii prezintă o serie de caracteristici
comune, dar și o serie de elemente diferite.

Fig.57 Incisivii superiori și inferiori

Caracterele comune ale incisivilor

Incisivii au coranele aplatizate în sens vestibulo-oral, în două treimi
incizale; la întâlnirea feței vestibulare cu cea orală, rezultă marginea incizală,
care este festonată la erupție și devine rectilinie ulterior.
Fețele vestibulare ale incisivilor sunt convexe în ambele sensuri, cervico-
incizal și mezio-distal și prezintă două șanțuri, care împart fața în trei lobuli.

74
 Fața orală prezintă o zonă convexă, în treimea cervicală, ca urmare a
prezenței unei proeminențe de smalț numită cingulum, iar în cele două treimi
incizale este ușor concavă.
Fețele proximale sunt inegale, fața distală fiind de dimensiuni mai mici
față de cea mezială și cu un relief mai bine exprimat.
Marginea incizală este rectilinie și formează la întâlnirea cu fețele
proximale două unghiuri incizale, mezial și distal.
Incisivii sunt dinți monoradiculari, au o singură rădăcină de formă conică,
mai mult sau mai puțin aplatizată în sens mezio-distal, care este mai lungă
decât coroana.
Fiecare incisiv se articulează cu doi dinți antagoniști, cu excepția
incisivului central inferior, care se articulează cu un singur antagonist, și
anume cu incisivul central superior.
Morfologia caninilor
Caninii sunt situați în zona de maximă curbură a arcadelor și prezintă o
morfologie de tranziție, cu elemente comune dinților frontali și elemente
comune dinților laterali.
Elementele morfologice comune dinților frontali sunt reprezentate de
aplatizarea coroanei în sens vestibulo-oral, prezența a patru fețe laterale și a
unei margini incizale, existența cingulumului pe fața orală.
Caninii prezintă un cuspid, element caracteristic dinților laterali; drept
consecință, marginea incizală a acestor dinți este în formă de V, cu cele două
brațe inegale.
Caninii sunt dinți monoradiculari, ca și incisivii, dar rădăcina acestora
este mult mai voluminoasă și mai robustă.

75
 6.1. INCISIVUL CENTRAL SUPERIOR

Lungimea înălțimea Lungimea Diametrul Diametrul

totală a coroanei rădăcinii mezio-distal vestibulo-
dintelui maxim palatinal
maxim
23,5 mm 10,5 mm 13 mm 8,5 mm 7 mm

Cronologie:

Debutul calcificării: 3 - 4 luni

Coroana complet formată: 4 - 5 ani
Vârsta erupției: 7 - 8 ani
Rădăcina complet formată: 10 ani

Incisivii centrali ocupă primul loc față de planul medio-sagital și

prezină o coroană, o rădăcină și un colet.
Coroana este aplatizată în sens vestibulo-oral, în două treimi incizale
și are, în ansamblu, o formă de lopată.
Coroanei i se descriu patru fețe laterale-vestibulară, palatinală,
mczială și distală și o margine liberă, incizală.
Fața vestibulară este fața cea mai mare și se poate înscrie într-un trapez,
cu baza mare incizal și baza mică cervical.
Conturul acestei fețe este dat de patru margini: mezială, distală, cervicală
și incizală.
Marginile proximale sunt ușor curbe, cu un maximum situat în treimea
incizală și ușor convergente spre cervical. Marginile sunt inegale, cea distală
fiind ceva mai scurtă, mai convexă și mai convergentă comparativ cu cea
mezială.

76
 Marginea cervicală este curbă și are aspectul unui arc de cerc, cu
concavitatea orientată spre incizal.
Marginea incizală, la erupție este festonată, dar prin abraziune devine
rectilinie; are o direcție mezio-distală și o poziție oblică, dinspre mezial spre
distal și de jos în sus.

Fig. 58 Fața vestibulară

77
 Relieful, în ansamblu, este convex în ambele sensuri: în sens cervico-
incizal și în sens mezio-distal. Convexitatea maximă în sens cervico-incizal
se găsește în treimea cervicală, spre incizal fața fiind aproape plană.
Această convexitate maximă favorizează dirijarea alimentelor la distanță
de parodonțiul marginal, având un rol profilactic și de stimulare parodontală.
în sens mezio-distal, convexitatea maximă este situată la unirea treimii
meziale cu două treimi distale, ceea ce conferă coroanei dintelui un aspect
ușor asimetric.
Elemente de relief
Pe fața vestibulară se găsesc două șanțuri verticale, mai adânci la nivelul
treimii incizale și care se atenuează spre treimea medie, unde dispar. Aceste
șanțuri delimitează trei lobuli inegali: distal, cel mai mare, mezial și central,
cel mai mic.
Fața palatinală are o formă și un contur foarte asemănător cu cel al feței
vestibulare, dar este de dimensiuni mai mici, forma feței fiind ceva mai
triunghiulară.
Conturul este dat tot de patru margini: mezială, distală, cervicală,
incizală.
Marginile proximale sunt tot ușor curbe, convergente spre cervical, puțin
mai convergente decât cele ale feței vestibulare. Ele sunt și inegale, cea
distală fiind mai scurtă și ceva mai convexă decât cea mezială.
Marginea cervicală este curbă, concavă cu concavitatea incizal.
Comparativ cu marginea cervicală a feței vestibulare, este mai scurtă și puțin
mai curbă.
Marginea incizală este rectilinie, oblică, dinspre mezial spre distal și de
jos în sus.

78
 Relieful, în ansamblu, al acestei fețe este convex în treimea cervicală și
concav în două treimi incizale. Convexitatea maximă în sens cervico-incizal
este situată în treimea cervicală.
Elementele de relief sunt reprezentate de proeminențe-elemente de relief
pozitive și depresiuni-elemente de relief negative.
în treimea cervicală se găsește o proeminență de formă hemisferică, la
nivelul căreia smalțul are o grosime maximă și care se numește cingulum.
Mezial și distal de cingulum se găsesc două proeminențe de smalț, crestele
marginale, care pleacă de la marginea incizală, unde au diametrul cel mai
mic, sunt convergente spre cervical, unde au grosime maximă și se unesc cu
cingulumul.
La baza cingulumului se găsește o depresiune, reprezentată de o
discontinuitate a smalțului, care poartă numele de foramen caecum.

Fig. 59 Fața palatinală

Fața mezială are o formă triunghiulară, cu baza cervical și vârful incizal.

Conturul este dat de trei margini: o margine vestibulară, una palatinală și o
margine cervicală.

79
 Marginea vestibulară este ușor curbă, cu un maximum de convexitate
situat în treimea cervicală. Spre incizal marginea vestibulară este aproape
rectilinie. Marginea palatinală este accentuat convexă în treimea cervicală,
este ușor concavă în treimea mijlocie și aproape rectilinie spre incizal.
Marginea cervicală are aspectul unui V, cu vârful rotunjit, orientat incizal
și cu brațele deschise.
Relieful, în ansamblu, este convex în ambele sensuri, cervico-incizal și
vestibulo-palatinal. Convexitatea maximă în sens cervico-incizal este situată
la unirea treimii incizale cu două treimi cervicale, iar convexitatea maximă în
sens vestibulo-palatinal este situată la unirea treimii vestibulare cu două
treimi palatinale. La întâlnirea convexitații maxime, în cele două sensuri, se
află aria de contact cu dintele vecin. Această zonă are rolul de a împiedica
pătrunderea fragmentelor alimentare între doi dinți vecini, protejând în felul
acesta papila interdentară de acțiunea traumatică a alimentelor în timpul
masticației. Aria de contact are, de asemnenea, și rolul de a distribui forța de
masticație la dinții vecini, despovărând dintele de o parte din forțele de
masticație. Spre cervical, față mezială este plană sau chiar ușor concavă și nu
prezintă elemente de relief.
Fața distală este foarte asemănătoare cu fața mezială, atât din punct de
vedere al formei, conturului, cât și al reliefului. Are tot formă triunghiulară
cu vârful incizal și baza cervicală, dar este de dimensiuni mai mici,
comparativ cu fața mezială.
Conturul este dat de trei margini: marginea vestibulară, palatinală și
cervicală.
Marginea vestibulară este ușor convexă și convergentă spre incizal.
Marginea palatinală prezintă un segment convex, care se găsește în treimea
cervicală și un segment ușor concav sau rectiliniu în cele două treimi

80
incizale. Marginea cervicală are formă de linie frântă, cu vârful rotunjit,
orientat incizal.
Relieful, în ansamblu, este convex în ambele sensuri: cervico-incizal și
vestibulo-palatinal.
Convexitatea maximă în sens cervico-incizal este situată la unirea treimii
incizale cu două treimi cervicale, iar convexitatea maximă în sens vestibulo-
palatinal este situată la unirea treimii vestibulare cu două treimi palatinale. La
întâlnirea convexităților maxime, în cele două sensuri, rezultă aria de contact
cu dintele vecin.
în ansamblu, fața distală este mai convexă decât fața mezială.

Fig.60 Fețele proximate

Marginea incizală la erupție și la tineri este îngustă și ușor festonată și

devine rectilinie, în sens mezio-distal, cu vârsta.
Marginea incizală este oblică, dinspre mezial spre distal și de jos în sus,
iar la întâlnirea cu fețele proximate formează două unghiuri incizale: unghiul
mezial, care este ascuțit și unghiul distal, care este ușor obtuz și mai rotunjit.

81
 Fig. 61 Marginea incizală

Rădăcina
Incisivul central are o singură rădăcină, de formă conică, aplatizată ușor
în sens mezio-distal, cu apexul rotunjit; prezintă trei fețe: vestibulară, mezio-
palatinală și disto-palatinală și pe secțiunea orizontală are formă de triunghi
echilateral, cu unghiurile rotunjite.
Pe fețele proximale, rădăcina prezintă câte un șanț longitudinal, cu
profunzime mai mare în treimea mijlocie a rădăcinii. Vârful rădăcinii este
orientat ușor spre distal.

Fig. 62 Rădăcina

82
 Camera pulpară are o formă asemănătoare cu cea a coroanei, dar are
dimensiuni mult mai mici. Este aplatizată în sens vestibulo-palatinal și
prezintă trei proeminențe, numite coame pulpare, corespunzătoare celor trei
lobuli de pe fața vestibulară.
La nivelul rădăcinii, camera pulpară se continuă cu un canal radicular,
relativ larg, care reproduce forma rădăcinii.
Rădăcina este inclinată în sens mezio-distal, formând un unghi de 4° cu
verticala și în sens vestibulo-oral, realizând un unghi de până la 20° cu
verticala.

Fig.63 Camera pulpară pe secțiune mezio-distală (a) și vestibulo-

orală (b)

83
 6.2. INCISIVUL LATERAL SUPERIOR

Lungimea înălțimea Lungimea Diametrul Diametrul

totală a coroanei rădăcinii mezio-distal vestibulo-
dintelui maxim palatinal
maxim
22 mm 9 mm 13 mm 6,5mm 6 mm

Cronologie:
Debutul calcificării: 10 luni;
Coroana complet formată: 4 - 5 ani
Vârsta erupției: 8 - 9 ani
Rădăcina complet formată: 11 ani
Incisivul lateral superior se aseamănă mult cu incisivul central, este situat
după incisivul central și ocupă în hemiarcadă poziția a doua de la planul
medio-sagital.
Dintelui i se descriu o coroană, o rădăcină și un colet.
Coroana prezintă patru fețe laterale- vcstibulară, palatinală, mezială și
distală și o margine incizală.
Fața vestibulară are o formă trapezoidală și este mai îngustă și mai
convexă decât cea a incisivului central.
Conturul este dat de patru margini: mezială, distală, cervicală și incizală.
Marginea mezială este ușor convexă și convergentă spre cervical.
Marginea distală este ceva mai convexă, mai scurtă și mai convergentă spre
cervical comparativ cu cea mezială.
Marginea cervicală este curbă, cu concavitatea orientată incizal, iar
marginea incizală este ușor festonată la erupție, după care devine rectilinie.
Ca poziție, marginea incizală este oblică dinspre mezial spre distal și de jos în
sus, cu oblicitate mai accentuată comparativ cu incisivul central.

84
 Relieful acestei fețe în ansamblu este convex în ambele sensuri, cervico-
incizal și mezio-distal, convexitatea fiind mai accentuată decât la incisivul
central.
Convexitatea maximă în sens cervico-incizal este situată la întâlnirea
treimii cervicale cu două treimi incizale și în sens mezio-distal este situată la
unirea treimii meziale cu două treimi distale.
Ca elemente de relief prezintă două șanțuri verticale, care sunt mai adânci
incizal, se atenuează treptat și dispar spre treimea cervicală. Șanțurile
delimitează trei lobuli inegali, distal mai mare, urmat de cel mezial și central,
cel mai mic.

Fig.64 Fața vestibulară

Fața palatinală are o formă asemănătoare cu cea a feței vestibulare, dar

este ceva mai mică și mai triunghiulară.
Conturul este dat de patru margini: mezială, distală, cervicală și incizală.

85
 Marginile proximale sunt convexe și convergente spre cervical și sunt
inegale, cea distală fiind mai scurtă, mai convexă și mai convergentă față de
cea mezială.
Marginea cervicală este curbă, concavă, cu concavitatea orientată incizal,
iar marginea incizală este rectilinie, oblică, dinspre mezial spre distal și dc jos
în sus. Oblicitatea este mai accentuată comparativ cu marginea incizală a
incisivului central superior
Relieful în ansamblu este convex în treimea cervicală și concav în două
treimi incizale.
Ca elemente de relief în treimea cervicală se găsește un cingulum
proeminent, care poate fi separat în două jumătăți de un șanț vertical. La baza
cingulumului se găsește o discontinuitate de smalț numită foramen caecum,
element morfologic important din punct de vedere practic. Mezial și distal de
cingulum sunt două creste marginale, care pleacă de la nivelul marginii
incizale, unde au diametrul minim, se îndreaptă spre cervical, unde au
dimensiune maximă și se unesc cu cingulumul. Cele două creste sunt
proeminente și convergente spre cervical.

Fig.65 Fața palatinală

86
 Fața mezială are o formă triunghiulară cu baza cervical și vârful incizal.
Conturul este dat de trei margini: vestibulară, palatinală și cervicală.
Marginea vestibulară este ușor convexă, cu un maximum situat în treimea
cervicală, după care devine aproape rectilinie și convergentă spre incizal.
Marginea palatinală prezintă două segmente: unul scurt și convex, situat
în treimea cervicală și altul ușor concav, în două treimi incizale.
Marginea cervicală are o formă de linie frântă cu vârful incizal.
Relieful feței meziale în ansamblu este convex în ambele sensuri, cervico-
incizal și vestibulo-palatinal. Convexitatea maximă în sens cervico-incizal se
găsește la unirea treimii incizale cu două treimi cervicale, iar convexitatea
maximă în sens vestibulo-palatinal este situată la unirea treimii vestibulare cu
două treimi palatinale.
La întâlnirea celor două convexități, în cele două sensuri, se realizează
aria de contact cu dintele vecin. Spre cervical, fața mezială este aproape plană
sau ușor concavă.
Fața distală este foarte asemănătoare cu cea mezială, atât din punct de
vedere al formei, cât și al conturului și al reliefului.
Această față are formă triunghiulară cu vârful incizal și baza cervical.
Conturul este dat de trei margini: vestibulară, palatinală și cervicală.
Marginea vestibulară este ușor convexă, cu un maximum situat în treimea
cervicală, după care devine aproape rectilinie și convergentă spre incizal.
Marginea palatinală prezintă două segmente: unul scurt și convex situat în
treimea cervicală și altul ușor concav, în două treimi incizale.
Marginea cervicală are o formă de linie frântă cu vârful incizal.
Fața distală se deosebește de cea mezială prin faptul că este de dimensiuni
mai mici și are un relief mai convex.
Cele două fețe proximale sunt convergente spre cervical și spre oral.

87
 Fig.66 Fețele proximale

Marginea incizală la erupție are un aspect festonat, în concordață cu

lobulii de pe fața vestibulară, iar cu vârsta, prin procesul de abraziune, devine
rectilinie. Ca poziție, marginea incizală este oblică dinspre mezial spre distal
și de jos în sus, oblicitatea fiind mai accentuată decât cea a incisivului
central. La întâlnirea marginii incizale cu fețele proximale se formează cele
două unghiuri incizale-unghiul mezial ascuțit și unghiul distal obtuz, mai
accentuat asimetrice.
Coletul dintelui este asemănător cu cel al incisivului central și are un
aspect ondulat, cu concavitatea orientată spre incizal pe fețele vestibulară și
palatinală și cu o convexitate orientată incizal, pe fețele proximale.
Rădăcina este unică, mai subțire, efilată spre apex, aplatizată în sens
mezio-distal, având astfel patru fețe; cea mai mare față este cea mezială,
urmată de cea distală, apoi vestibulară și palatinală.
Fețele proximale ale rădăcinii prezintă câte un șanț longitudinal, care este
mai accentuat în treimea medie. Pe secțiunea orizontală rădăcina are formă
ovalară, cu polul mai mare orientat vestibular.

88
 Camera pulpară are o formă asemănătoare cu cea a coroanei, dar de
dimensiuni mult mai mici. Prezintă trei coame pulpare, corespunzătoare celor
trei lobuli de pe fața vestibulară. La nivelul rădăcinii, camera pulpară se
continuă cu un canal radicular îngust, aplatizat în sens mezio - distal.
Ca și poziție a dintelui pe arcadă, incisivul lateral superior are axul
longitudinal înclinat în sens vestibulo-palatinal, realizând un unghi de până la
20° cu verticala și în sens mezio-distal, realizând un unghi de 4° cu verticala.

6.3. INCISIVUL CENTRAL INFERIOR

Lungimea înălțimea Lungimea Diametrul Diametrul

totală a coroanei rădăcinii mezio-distal vestibulo-
dintelui maxim lingual
maxim
21,5 mm 9 mm 12,5 mm 5 mm 6 mm

Cronologie:
Debutul calcificării: 3-4 luni;
Coroana complet formată: 4-5 ani
Vârsta erupției: 6 -7 ani
Rădăcina complet formată: 9 ani

Incisivii centrali inferiori sunt așezați de o parte și de alta a planului

medio-sagital, ocupă poziția cea mai anterioară a arcadei dentare inferioare și
sunt cei mai mici dintre incisivi.
Coroana incisivului central inferior este aplatizată în dublu sens: în sens
vestibulo-lingual în treimea incizală și în sens mezio-distal în treimea
cervicală, având o formă de daltă.

89
 Coroana prezintă patru fețe laterale: vestibulară, linguală, mezială și
distală și o margine incizală.
Fața vestibulară are o forma trapezoidală, dar cu un aspect ceva mai
regulat; deoarece diametrul mezio-distal este mult mai mic comparativ cu
diametrul cervico-incizal, fața vestibulară are un aspect alungit.
Conturul este dat de marginile mezială, distală, incizală și cervicală.
Marginile mezială și distală sunt aproape rectilinii și paralele în treimea
incizală și ușor convexe spre colet, în cele două treimi cervicale. Ca și
lungime, cele două margini proximale sunt egale.
Marginea cervicală este curbă, cu concavitatea orientată incizal.
Marginea incizală la adult este rectilinie; la copil, după erupție, poate fi
festonată, în concordanță cu cele două șanțuri de pe fața vestibulară. Ca
poziție, marginea incizală este rectilinie și orizontală.

Fig. 67 Fața vestibulară

90
 Relieful feței vestibulare, în ansamblu, este ușor convex în ambele
sensuri, cervico-incizal și mezio-distal. Convexitatea maximă în sens cervico-
incizal este situată în treimea cervicală, în timp ce convexitatea maximă în
sens mezio-distal este situată la unirea treimii meziale cu cele două treimi
distale. Spre incizal fața vestibulară este aproape plană.
Elementele de relief ale feței vestibulare sunt reprezentate de două șanțuri
verticale, care sunt mai adânci în treimea incizală, se atenuează în treimea
mijlocie și dispar spre incizal. Aceste șanțuri, care sunt aproape paralele între
ele, delimitează trei lobuli egali între ei: mezial, central și distal.
Fața linguală este asemănătoare cu cea vestibulară atât din punct de
vedere al formei cât și al conturului, dar este puțin mai mică decât aceasta în
sens mezio-distal.
Conturul este dat de două margini proximale, o margine incizală și o
margine cervicală.
Marginile mezială și distală sunt paralele în treimea incizală și
convergente spre cervical, în două treimi cervicale.
Marginea cervicală este curbă cu concavitatea orientată incizal, iar
marginea incizală este rectilinie și orizontală.
Relieful în ansamblu este convex în treimea cervicală și ușor concav sau
chiar plan în două treimi incizale. Convexitatea maximă în sens cervico-
incizal este situată în treimea cervicală.
Elementele de relief sunt reprezentate de un cingulum mai atenuat și două
creste marginale, una mezială și alta distală, care sunt convergente spre
cervical și se unesc cu cingulumul. Crestele marginale sunt, de asemenea,
mai puțin proeminente comparativ cu incisivii superiori, iar la baza
cingulumului nu exită foramen caecum.
întregul relief al feței linguale este mai puțin bine reprezentat față de
relieful incisivilor maxilari.

91
 Fig. 68 Fața linguală

Fața mezială are o formă triunghiulară cu vârful, incizal și baza cervical,

conturul fiind dat de trei margini: marginea vestibulară, linguală și cervicală.
Marginea vestibulară este ușor convexă, în treimea cervicală și aproape
rectilinie spre incizal. Marginea linguală este convexă în treimea cervicală și
ușor concavă sau aproape rectilinie în două treimi incizale. Marginea
cervicală are aspectul unui V, cu vârful rotunjit, orientat incizal.
Relieful în ansamblu:
Fața mezială este ușor convexă în ambele sensuri: cervico-incizal și
vestibulo-lingual, cu convexitatea maximă în sens cervico-incizal situată la
unirea treimii incizale cu două treimi cervicale și cu convexitatea maximă în
sens vestibulo-lingual situată la unirea treimii vestibulare cu două treimi
linguale. în treimea cervicală, fața mezială este plană sau chiar ușor concavă.
Fața distală are o formă și un contur foarte asemănător cu cel al feței
meziale. Se deosebește de aceasta printr-un relief ceva mai accentuat.

92
 Fig. 69 Fețele proximale

Marginea incizală la erupție, este festonată datorită șanțurilor de pe fața

vestibulară, dar la adult, în urma abraziunii devine rectilinie și orizontală.
La întâlnirea marginii incizale cu fețele proximale rezultă unghiurile
incizale, mezial și distal, care sunt aproximativ egale, cu valori apropiate de
90°.
Coletul are un aspect asemănător cu cel al incisivilor superiori: este
concav cu concavitatea spre incizal, pe fețele vestibulară și linguală și este
convex cu convexitatea incizal pe fețele proximale.
Rădăcina incisivului central inferior este conică în ansamblu, accentuat
turtită în sens mezio-distal și prezintă patru fețe inegale, ca mărime, cea mai
mare fiind fața mezială, urmată de cea distală, vestibulară și linguală.
Pe secțiune orizontală, rădăcina are forma ovalară, cu diametrul mare
vestibulo-lingual și cu polul mare orientat vestibular. Pe fețele proximale
rădăcina poate prezenta câte un șanț longitudinal, mai evident în treimea
mijlocie.
 Camera pulpară are o formă asemănătoare cu cea a coroanei. Prezintă
trei coarne pulpare, corespunzătoare celor trei lobuli de pe fața vestibulară.
La nivelul rădăcinii, camera pulpară se continuă cu un canal radicular,
accentuat aplatizat în sens mezio -distal.

Fig.70 Camera pulpară în secțiune mezio-distală și vestibulo-orală

Poziția în arcadă a incisivul central inferior este ușor înclinată în ambele

sensuri- vestibulo-lingual și mezio-distal.
în sens vestibulo-lingual, axul dintelui realizează un unghi de 3° cu
verticala, coroana fiind ușor lingualizată.
în sens mezio-distal rădăcina este ușor distalizată, realizând un unghi de
1° cu linia mediană.

94
 6.4.INCISIVUL LATERAL INFERIOR

Lungimea înălțimea Lungimea Diametrul Diametrul

totală a coroanei rădăcinii mezio-distal vestibulo-
dintelui maxim lingual
maxim
23,5 mm 9,5 mm 14 mm 5,5 mm 6,5 mm

Cronologie:
Debutul calcificării: 3 - 4 luni
Coroana complet formată: 4 -5 ani
Vârsta erupției: 7 - 8 ani
Rădăcina complet formată: 10 ani

Incisivii laterali inferiori au o morfologie foarte asemănătoare cu cea a

incisivilor centrali inferiori, dar sunt de dimensiuni mai mari.
Coroana prezintă patru fețe laterale- vestibulară, linguală, mezială,
distală și o margine incizală.
Fața vestibulară se poate înscrie într-un trapez cu baza mare incizal și
baza mică cervical.
Conturul acestei fețe este dat de marginile proximale, mezială și distală,
marginea cervicală și marginea incizală.
Marginile proximale, mezială și distală sunt aproape paralele, în treimea
incizală și inegale și convergente spre cervical; acestea sunt ușor convexe,
marginea distală fiind mai convexă, mai convergentă și mai scurtă decât cea
mezială.
Marginea cervicală este curbă, cu concavitatea orientată incizal.
Marginea incizală este rectilinie și oblică, dinspre mezial spre distal și de
sus în jos.
95
 Relieful, în ansamblu este asemănător cu cel ale feței vestibulare a
incisivului central inferior și anume este ușor convex în ambele sensuri,
cervico-incizal și mezio-distal. Convexitatea maximă în sens cervico-incizal
este situată în treimea cervicală, în timp ce convexitatea maximă în sens
mezio-distal este situată la unirea treimii meziale cu cele două treimi distale.
Spre incizal fața vestibulară este aproape plană.
Elementele de relief ale feței vestibulare sunt reprezentate de două șanțuri
verticale, care sunt mai adânci în treimea incizală, se atenuează în treimea
mijlocie și dispar către incizal. Aceste șanțuri delimitează trei lobuli inegali:
distal, mai mare, central și mezial, cel mai mic.

Fig.71 Fața vestibulară

Fața linguală are aceeași formă și același contur cu al feței vestibulare,

dar este puțin mai mică în sens mezio-distal.
Relieful în ansamblu este convex, în treimea cervicală și plan concav în
două treimi incizale.

96
 Elementele de relief sunt reprezentate de un cingulum, puțin mai
proeminent decât la incisivul central și două creste marginale, una mezială și
alta distală, care sunt convergente spre cervical și se unesc cu cingulumul.
Creasta marginală distală este puțin mai atenuată și mai scurtă decât cea
mezială. La baza cingulumului nu există foramen caecum.

Fig.72 Fața linguală

Fețele proximale, mezială și distală au tot formă triunghiulară, cu vârful

incizal și baza cervical. Conturul este dat de marginea vestibulară, linguală și
cervicală.
Elementele de contur au aceleași caracteristici ca cele întâlnite la fețele
proximale ale incisivului central inferior. Relieful acestor fețe este convex în
ambele sensuri, cervico-incizal și vestibulo-lingual. Convexitatea maximă în
sens cervico-incizal este la unirea treimii incizale cu două treimi cervicale, iar
convexitatea maximă în sens vestibulo-lingual este situată la unirea treimii
vestibulare cu două treimi linguale.
97
 Fața distală este puțin mai mică decât fața mezială și are relieful mai
accentuat.

Fig.73 Fața mezială

Marginea incizală, la adult, este rectilinie și înclinată, de sus în jos și

dinspre mezial spre distal. La întâlnirea marginei incizale cu fețele proximale
se realizează două unghiuri incizale inegale, cel mezial fiind ascuțit, iar cel
distal obtuz și puțin mai rotunjit.
Linia coletului este concavă spre incizal pe fețele vestibulară și linguală
și este sub forma de V, cu vârful incizal, pe fețele proximale.
Rădăcină este conică, turtită mezio-distal și ceva mai voluminoasă decât
cea a incisivului central inferior. Prezintă patru fețe, cea mai mare fiind cea
mezială, apoi distală, vestibulară și linguală, cea mai mică.
Pe secțiune transversală, rădăcina arc formă ovalară, cu polul mare
vestibular, iar vârful rădăcinii, cel mai adesea, este orientat spre distal.

98
 Camera pulpară are o formă asemănătoare cu a coroanei, dar de
dimensiuni mult mai mici. La nivelul rădăcinii, camera pulpară se continuă
cu un canal radicular aplatizat mezio-distal.

Ca și poziție în alveolă, incisivul lateral inferior este ceva mai înclinat

decât incisivul central inferior, în sens vestibulo-lingual și la fel de înclinat ca
incisivul central, în sens mezio-distal.

Caractere morfologice diferențiale între incisivii superiori si

inferiori:
-Incisivii superiori sunt mai mari decât incisivii inferiori
-Incisivii inferiori sunt în serie ascendentă, incisivul lateral fiind mai mare
decât incisivul central.
-Incisivii superiori sunt în serie descendentă, incisivul central fiind mai mare
decât incisivul lateral

99
- Coroanele incisivilor superiori sunt aplatizate în sens vestibulo-palatinal, cu
diametrul mezio-distal mai mare decât diametrul vestibulo-palatinal, ceea ce
le conferă forma de lopată.
-Coroanele incisivilor inferiori prezintă o dublă aplatizare: mezio-distală, în
treimea cervicală și vestibulo-orală, în treimea incizală, ceea ce le conferă un
aspect de daltă
-Relieful incisivilor inferiori este mai atenuat față de cel al incisivilor
superiori
-Elementele de relief ale incisivilor inferiori sunt mai atenuate și pe fața orală
nu prezintă foramen caecum
-Rădăcinile incisivilor superiori sunt mai voluminoase, în timp ce rădăcinile
dinților inferiori sunt mai subțiri, efilate

100
 CANINII

Caninii ocupă locul al treilea pe hemiarcadă și sunt plasați la nivelul de

curbură maximă al arcadelor dentare; au o poziție strategică, fiind poziționați
atât în plan frontal cât și în plan sagital.
Morfologia caninilor este adaptată la această localizare pe arcadă, dar și
la funcțiile pe care acești dinți le îndeplinesc. Ei au o morfologie de tranziție,
cu elemente caracteristice atât dinților frontali cât și dinților laterali.
Caninii sunt în număr de patru, doi pe arcada superioară și doi pe arcada
inferioară și au o bună implantare, putând suporta presiuni masticatorii relativ
mari.
La nivelul caninilor apare un element morfologic caracteristic dinților
laterali, și anume cuspidul, conferindu-i acestui dinte unicuspidat un aspect
particular.
Caninul este un dinte frontal, deci va avea elemente întâlnite la nivelul
incisivilor: patru fețe laterale și o margine incizală, lobuli, cingulum și creste
de smalț.

Fig.75 Poziția caninilor la nivelul hemiarcadelor

101
 CANINUL
6.5. SUPERIOR

Lungimea înălțimea Lungimea Diametrul Diametrul

totală a coroanei rădăcinii mezio-distal vestibulo-
dintelui maxim palatinal
maxim
27 mm 10 mm 17 mm 7,5 mm 8 mm

Cronologie:
Debutul calcificării: 4- 5 luni
Coroana complet formată: 6 -7 ani
Vârsta erupției: 11 - 12 ani
Rădăcina complet formată: 13 -15 ani

Coroana are o formă de fier de lance, este aplatizată vestibulo-oral și

prezintă patru fețe laterale- vestibulară, palatinală, mezială și distală și o
margine incizală.
Fața vestibulară se poate înscrie într-un trapez, cu baza mare incizal și
baza mică cervical.
Conturul feței vestibulare este dat de patru margini: mezială, distală,
incizală și cervicală.
Marginea mezială este ușor convexă, divergentă spre incizal și coboară
3/4 din înălțimea coroanei. Marginea distală este puțin mai convexă, mai
divergentă spre incizal, mai scurtă și coboară 2/3 din înălțimea coroanei.
Marginea cervicală este curbă, cu concavitatea orientată incizal.
Marginea incizală are o formă de linie frântă, cu două brațe inegale:
versantul mezial este mai scurt și mai puțin oblic, iar versantul distal este mai
lung și mai oblic. La întâlnirea celor doi versanți se realizează un unghi, care
este mai aproape de mezial.
102
 Relieful feței vestibulare. în ansamblu, este accentuat convex, atât în sens
cervico-incizal cât și în sens mezio-distal.
Convexitatea maximă în sens cervico-incizal este situată în treimea
cervicală, iar convexitatea maximă în sens mezio-distal este plasată la unirea
treimii mcziale cu două treimi distale; această convexitate maximă este
plasată pe o verticală ridicată din vârful cuspidului.
Convexitatea mezio-distală a feței vestibulare a caninului este accentuată,
astfel încât pare să orienteze această față în doi versanți- un versant mezial,
situat în planul dinților frontali și un versant distal, în planul dinților laterali.
Ca elemente de relief, fața vestibulară prezintă două șanțuri, care pleacă
de la marginea incizală, unde sunt mai adânci, devin apoi mai superficiale și
dispar spre cervical. Ele sunt divergente spre cervical și delimitează trei
lobuli inegali: lobului central, cel mai mare, urmat de cel distal și apoi de cel
mezial, care este cel mai mic.

Fig.76 Fața vestibulară

103
 Fața palatinală este puțin mai mică decât fața vestibulară, dar are o
formă și un contur asemănător cu al acesteia, putându-se înscrie într-un
trapez, cu baza mare incizal și baza mică cervical.
Conturul este dat de patru margini: mezială, distală, cervicală și incizală.
Marginile proximale, mezială și distală sunt ușor convexe, convergente
spre cervical și inegale, cea mezială fiind mai lungă decât cea distală.
Marginea cervicala este curbă, cu concavitatea orientată incizal.
Marginea incizală are formă de linie frântă, având aspectul unui "V"
asimetric, cu brațul mezial mai scurt și mai puțin înclinat, brațul distal mai
lung și mai oblic și vârful deplasat spre mezial.

Fig.77 Fața palatinală

Relieful feței palatinale, în ansamblu, este convex în treimea cervicală și

ușor concav în două treimi incizale.
Ca elemente de relief prezintă în treimea cervicală un cingulum
proeminent, cu aspectul de cuspid rudimentar; de la baza cingulumului pleacă

104
două creste marginale proeminente, care se subțiază progresiv, până la
întâlnirea cu unghiurile incizale.
Pe fața palatinală a caninului superior se găsește și o creastă mediană,
care pleacă din vârful cuspidului și se unește cu cingulumul. La baza
cingulumului se găsește o discontinuitate de smalț numită foramen caecum.
Fața mezială are o formă triunghiulară cu vârful incizal și baza orientată
cervical.
Conturul este dat de marginile vestibulară, palatinală și cervicală.
Marginea vestibulară este convexă, cu un maximum de convexitate situat
în treimea cervicală.
Marginea palatinală prezintă un segment convex, situat în treimea
cervicală, și un segment mai lung, situat în două treimi incizale, care este
ușor concav.
Marginea cervicală are forma unui „V " cu vârful oriental incizal.

Fig.78 Fețele proximale

Relieful în ansamblu este convex în ambele sensuri, cervico-incizal și

vestibulo-palatinal.

105
 Convexitatea maximă în sens cervico-incizal este situată la unirea treimii
incizale cu două treimi cervicale, iar convexitatea maximă în sens vestibulo-
palatinal este plasată la unirea treimii vestibulare cu două treimi palatinale.
Spre cervical, fața mezială este aproape plană.
Fața distală are o formă, un contur și un relief foarte asemănător cu fața
mezială, dar este de dimensiuni mai mici și are un relief mai convex.
Pe fețele proximale nu există elemente de relief, aceste suprafețe
realizând raportul cu dinții vecini, prin intermediul punctelor de contact.
Marginea incizală are formă de linie frântă, cu aspectul unui „V "
asimetric, cu brațul mezial mai scurt și mai puțin înclinat și brațul distal mai
lung și mai oblic; în această situație, vârful V-lui incizal este deplasat spre
mezial.
La întâlnirea marginii incizale cu fețele proximale rezultă două unghiuri
incizale, mezial, mai închis și mai aproape de planul de ocluzie și distal, mai
deschis și mai îndepărtat de planul de ocluzie.

M D

Fig.79 Marginea incizală

Linia coletului este ondulată, concavă, cu concavitatea incizal, pe fețele

vestibulară și palatinală și este sub forma de V, cu vârful incizal, pe fețele
proximale.

106
 Rădăcina este conică, lungă, fiind cea mai lungă dintre rădăcinile tuturor
dinților; această caracteristică asigură caninului superior o foarte bună
implantare în osul maxilar.
Rădăcina este aplatizată în sens mezio-distal, pe secțiune orizontală
având formă ovalară, cu diametrul mare în sens vestibulo-oral și cu polul
mare orientat vestibular.
Rădăcina caninului superior prezintă patru fețe, în ordine descrescătoare
cea mai mare fiind fața mezială, urmată de fața distală, vestibulară și
palatinală, cea mai mică.
Fețele proximale prezintă câte un șanț longitudinal, mai accentuat în
treimea mijlocie.
Planurile acestor fețe sunt convergente spre palatinal, iar vârful rădăcinii
este orientat spre distal.

Fig.80 Rădăcina caninului superior

Camera pulpară are o formă asemănătoare cu cea a coroanei, dar este de

dimensiuni mult mai mici.
107
 La nivelul coroanei, pulpa prezintă trei prelungiri, numite coarne pulpare,
aplatizate mezio-distal.
Ca poziție în osul maxilar, caninul superior este înclinat atât în sens
mezio-distal cât și în sens vestibulo-palatinal.
Rădăcină fiind palatinizată, axul dintelui va realiza cu verticala un unghi
de 16 - 18° în sens vestibulo-oral și un unghi de 4° cu verticala în sens
mezio-distal.

6.6. CANINUL INFERIOR

Lungimea înălțimea Lungimea Diametrul Diametrul

totală a coroanei rădăcinii mezio-distal vestibulo-
dintelui maxim lingual
maxim
27 mm 11 mm 16 mm 7 mm 7,5 mm

Cronologie:
Debutul calcificării: 4-5 luni
Coroana complet formată: 6-7 ani
Vârsta erupției: 9-10 ani
Rădăcina complet formată: 12 -14 ani

Caninii inferiori au o morfologie asemănătoare cu cea a caninilor

superiori, ocupă locul al treilea în hemiarcadele inferioare, sunt mai mici
decât caninii superiori și au relieful mai atenuat.
Coroana are un aspect mai alungit decât cea a caninilor superiori,
diametrul mezio-distal fiind mai mic, iar diametrul cervico-incizal fiind mai
mare. Ca și ceilalți dinți frontali prezintă patru fețe laterale și o margine
incizală.

108
 Fața vestibulară se poate înscrie într-un trapez cu baza mare-incizal și
baza mică cervical.
Conturul este dat de patru margini -mezială, distală, incizală și cervicală;
marginile proximale sunt ușor convexe, divergente incizal și inegale,
marginea distală fiind mai scurtă, mai convexă și mai convergentă față de cea
mezială.
Marginea cervicală este curbă, cu concavitatea orientată incizal.
Marginea incizală este sub formă de linie frântă, având doi versanți, unul
mezial mai scurt și mai puțin înclinat și altul distal mai lung și mai oblic.
Inegalitatea celor doi versanți ai marginii incizale este mai accentuată față de
caninul superior, vârful V-ului incizal fiind mai deplasat spre mezial.

Fig. 81 Fața vestibulară

Relieful fetei vestibulare este convex atât în sens cervico-incizal cât și în

sens mezio-distal; convexitatea maximă în sens cervico-incizal este situată la

109
unirea treimii cervicale cu două treimi incizale, iar convexitatea maximă în
sens mezio-distal se află la unirea treimii meziale cu două treimi distale, pe
verticala coborâtă din vârful V-ului incizal.
Relieful, în ansamblu, este mai atenuat comparativ cu relieful caninul
superior
Elementele de relief, de asemenea mai atenuate, sunt reprezentate de două
șanțuri divergente spre cervical, care delimitează trei lobi inegali, central cel
mai mare, urmat de cele distal și mezial, cel mai mic
Fața linguală are o formă asemănătoare cu cea a feței vestibulare, fiind
puțin mai mică în sens mezio-distal.
Conturul acestei fețe este dat de marginile mezială, distală, incizală și
cervicală. Aceste margini au aceleași caracteristici ca și cclc ale feței
vestibulare.

Fig.82 Fața linguală

110
 Relieful feței linguale este convex în treimea cervicală și ușor concav în
două treimi incizale. în ansamblu, relieful este mai atenuat decât cel al feței
palatinale a caninului superior.
Elementele de relief sunt reprezentate de un cingulum atenuat, care este
situat în treimea cervicală și trei creste: două marginale, una mezială și alta
distală și una mediană, care pleacă din vârful V-ului incizal și se îndreaptă
spre cingulum. Nu prezintă foramen caecum.
Fețele proximale, mezială și distală, au o formă triunghiulară și reprezintă
suprafețele prin intermediul cărora dinții vin în contact, realizând punctele de
contact.
Fața mezială are o formă triunghiulară cu vârful incizal și baza cervical.
Conturul acestei fețe este dat de marginea vestibulară, marginea linguală
și marginea cervicală.
Marginea vestibulară este ușor convexă, cu un maximum de convexitate
în treimea cervicală și rectilinie spre incizal.
Marginea linguală are un segment cervical, care este scurt și convex și un
segment incizal, mai lung și ușor concav.
Marginea cervicală este de forma unui V cu vârful rotunjit, orientat
incizal.
Relieful fetei este convex în ambele sensuri- cervico-incizal și vestibulo-
lingual. Convexitatea maximă în sens cervico-incizal este situată la unirea
treimii incizale cu două treimi cervicale, iar convexitatea maximă în sens
vestibulo-lingual este situată la unirea treimii vestibulare cu două treimi
linguale. în treimea cervicală, fața mezială este plană sau ușor concavă.
Fața distală are aceeași formă și un contur asemănător cu cel al feței
meziale, dar are dimensiuni mai mici și un relief mai accentuat.

111
 Fig.83 Fațele proximale

Marginea incizală a caninului inferior are o formă de linie frântă,

accentuat asimetrică, cu un versant mezial mai scurt și mai puțin inclinat și
un versant distal mai lung și mai oblic. Vârful V-ului incizal este mai
ascuțit.și mai accentuat deplasat spre mezial.
La întâlnirea marginii incizale cu fețele proximale se formează unghiurile
incizale- mezial mai mic, distal mai mare. Unghiul mezial este mai aproape
de planul de ocluzie, iar cel distal este situat mai la distanță de acesta.
Rădăcina este conică, aplatizată mezio-distal și este mai scurtă decât
rădăcina caninului superior; aceateia i se descriu patru fețe inegale ca
mărime: mezială, distală, vestibulară și linguală.
Pe fețele meziale și distale se găsește câte un șanț longitudinal, care este
mai accentuat în treimea medie. Pe secțiune orizontală, rădăcina are formă
ovalară, cu polul mare vestibular.
Uneori rădăcină caninului inferior poate fi bifidă în treimea apicală, cu o
ramificație vestibulară și alta linguală.

112
 Fig.84 Rădăcina caninului inferior

Camera pulpară este relativ voluminoasă, are aceeași formă cu cea a

coroanei, dar de dimensiuni mult mai mici, prezentând trei coarne pulpare,
corespunzătoare lobulilor de pe fața vestibulară. La nivelul rădăcinii, pulpa se
continuă, cu un canal radicular, turtit mezio-distal, care uneori se bifurcă spre
apical, rezultând o prelungire vestibulară și alta linguală.

Fig.85 Variante ale morfologiei endodontice

113
 Ca și poziție a dintelui pe arcadă, caninul inferior prezintă o ușoară
înclinare în sens vestibulo-lingual, coroana fiind ușor lingualizată, iar axul
dintelui realizează cu verticala un unghi de 3°. în sens mezio-distal axul
dintelui realizează cu linia mediană un unghi de 2°.

DINȚII LATERALI sunt reprezentați de premolari și molari Acești dinți

prezintă o serie clemente morfologice caracteristice, fiind adaptați pentru
realizarea unor funcții mai complexe:
-Coroanele sunt voluminoase și prezintă cinci fețe: mezială, distală,
vestibulară orală și ocluzală
-Fețele ocluzale au un relief complex, prezentând cuspizi, șanțuri, fosctc,
creste marginale
-Dinții laterali sunt pluriradiculari, prezentând de obicei mai multe rădăcini,
care le asigură o implantare solidă în osul alveolar
-Au roluri importante în masticație și în realizarea ocluziei.

Premolari
superiori

Premolari
inferiori

Fig.86 Premolarii

114
 PREMOLARII
Premolarii sunt dinți care fac parte din grupul lateral, situați între canini și
molari și sunt în număr de opt, câte doi pe fiecare hcmiarcadă.
Acești dinți au o morfologie mai complexă și, împreună cu molarii,
contribuie la triturarea alimentelor în timpul masticației și la realizarea
rapoartelor dc ocluzie între cele două arcade.
Premolarii au coroanele de formă paralelipipedică sau cilindrică și
prezintă patru fețe laterale și o față ocluzală.

6.7. PRIMUL PREMOLAR SUPERIOR

Lungimea înălțimea Lungimea Diametrul Diametrul

totală a coroanei rădăcinii mezio-distal vestibulo-
dintelui maxim palatinal
maxim
22,5 mm 8,5 mm 14 mm 7 mm 9 mm

Dimensiuni medii după RUSSEL si WHEELLER:

Cronologie:
Debutul calcificării: 1,5- 2 ani
Coroana complet formată: 5 - 6 ani
Vârsta erupției: 10 -11 ani
Rădăcina complet formată: 12 -13 ani

Coroana are o formă paralelipipedică, aplatizată în sens mezio-distal, cu

patru fețe laterale-vestibulară, palatinală, mezială, distală și o față liberă, fața
ocluzală.
Fața vestibulară are o formă care se poate înscrie într-un trapez, cu baza
mare ocluzal și baza mică cervical.

115
 Conturul este dat de patru margini: mezială, distală, ocluzală și cervicală.
Marginile proximale, mezială și distală, sunt ușor curbe, convexe cu un
maximum de convexitate situat în treimea ocluzală. Sunt divergente spre
ocluzal și inegale, marginea mezială fiind mai lungă față de cea distală.
Marginea cervicală este curbă, cu concavitatea orientată ocluzal, iar marginea
ocluzală are forma unui V cu vârful rotunjit, cu versanții inegali, cel mezial
fiind mai scurt și mai puțin înclinat, iar cel distal fiind mai lung și mai oblic.
Relieful, în ansamblu este convex, atât în sens cervico-ocluzal cât și în
sens mezio-distal. Convexitatea maximă în sens cervico-ocluzal este situată
la unirea treimii cervicale cu două treimi ocluzale, iar convexitatea maximă
în sens mezio-distal este situată la unirea treimii meziale cu cele două treimi
distale. Această convexitate maximă conferă feței vestibulare un aspect
caracterizat prin doi versanți, unul mezial mai scurt și altul distal, mai lung.
Elementele de relief sunt reprezentate de două șanțuri divergente spre
cervical, care delimitează trei lobuli: central, cel mai mare, urmat de cel distal
și mezial, cel mai mic.

Fig.86 Fața vestibulară

116
 Fața palatinală se aseamănă ca formă și contur cu fața vestibulară, dar este
de dimensiuni mai mici, atât în sens cervico-ocluzal cât și în sens mezio-distal.
Forma feței palatinale se înscrie într-un trapez cu baza mare ocluzal.
Conturul este dat tot de patru margini, mezială, distală, ocluzală și cervicală.
Marginile proximale, mezială și distală, sunt ușor curbe, convexe cu un
maximum de convexitate în treimea ocluzală; sunt divergente spre ocluzal și
inegale, marginea mezială fiind mai lungă față de cea distală. Marginea
cervicală este curbă, cu concavitatea orientată ocluzal. Marginea ocluzală are
forma unui V cu vârful rotunjit, cu versanții inegali, cel mezial fiind mai
scurt și mai puțin înclinat, iar cel distal fiind mai lung și mai oblic.
Relieful, în ansamblu, este convex în ambele sensuri, cervico-ocluzal și
mezio-distal, cu o convexitate maximă în sens cervico-ocluzal la unirea treimii
cervicale cu două treimi ocluzale și o convexitatea maximă în sens mezio-distal,
situată la unirea treimii meziale cu două treimi distale.
Fața palatinală nu prezintă elemente de relief.

Fig.87 Fața palatinală

117
 Fața mezială are o formă care se înscrie într-un trapez cu baza mare
cervical și baza mică ocluzal.
Conturul este dat de patru margini: vestibulară, palatinală, cervicală și
ocluzală. Marginile vestibulară și palatinală sunt ușor convexe, cu un
maximum de convexitate în treimea cervicală; sunt convergente spre ocluzal
și inegale, marginea palatinală fiind mai scurtă decât cea vestibulară.
Marginea cervicală este curbă, convexă, cu convexitatea orientată ocluzal.
Marginea ocluzală are aspectul unui V, cu brațele larg deschise și vârful
foarte rotunjit și este reprezentată de creasta marginală mezială.
Relieful fetei meziale este convex atât în sens cervico-ocluzal cât și în
sens vestibulo-palatinal. Convexitatea maximă în sens cervico-ocluzal este
situată la unirea treimii ocluzale cu două treimi cervicale, iar convexitatea
maximă în sens vestibulo-palatinal este situată la unirea treimii vestibulare cu
două treimi palatinale. La întâlnirea celor două convexități se realizează aria
de contact cu dintele vecin, cu rol de protecție a papilei interdentare și de
transmitere a presiunilor masticatorii și asupra dintelui vecin. în treimea
cervicală, fața mezială este aproape plană sau chiar ușor concavă.
Fața distală are aceeași formă și un contur asemănător cu cel al feței
meziale, dar este mai mică și are un relief mai accentuat.

Fig.88 Fețele proximale

118
 Fața ocluzală - are o formă care se înscrie într-un trapez cu baza mare -
vestibular și baza mică palatinal.
Conturul este dat de patru margini: vestibulară, palatinală, mezială și
distală.
Marginea vestibulară are formă de V asimetric, cu brațul mezial mai scurt
și brațul distal mai lung și este reprezentată de creasta mezio-distală a
cuspidului vestibular.
Marginea palatinală are același aspect cu cea vestibulară, însă este puțin
mai scurtă.
Marginile proximale, mezială și distală, sunt ușor convexe, convergente
spre palatinal și inegale, cea mezială fiind puțin mai lungă decât cea distală.
Relieful, în ansamblu este mai complex și prezintă atât elemente de relief
pozitive cât și negative.
Elementele de relief sunt reprezentate de doi cuspizi, două creste
marginale, un șanț intercuspidian și două fosete.
Cuspizii sunt inegali și sunt plasați vestibular și oral; cuspidul vestibular
este mai mare iar cel palatinal este mai mic. Fiecare cuspid prezintă două
creste, un vârf și patru versanți.
Crestele cuspidului sunt: o creastă mezio-distală, care îl separă într-un
versant extern (în afara masei ocluzale) și un versant intern și o creastă
vestibulo-palatinală, care delimitează un versant mezial, mai scurt și un
versant distal, puțin mai lung. La intersecția celor două creste rezultă vârful
cuspidului, care este plasat mai aproape de mezial.
Crestele marginale au o direcție vestibulo-palatinală și unesc cuspidul
vestibular cu cel palatinal. Aceste elemente sunt convergente spre palatinal și
au o înălțime mai redusă față de cea a cuspizilor. Creasta mezială este puțin
mai lungă decât cea distală.

119
 Șanțul intercuspidian are o direcție mezio-distală, pleacă din foseta
mezială și se termină în foseta distală; are un aspect rectiliniu și este situat
mai aproape de palatinal, separând cuspidul vestibular de cel palatinat
Cele două fosete principale sunt mezială și distală, cu o formă
triunghiulară pe secțiune. Fosetele sunt relativ adânci, cea mezială mai
adâncă decât cea distală.și sunt delimitate de creastele marginale și versanții
cuspidieni.

Fig.89 Fața ocluzală

Rădăcina
Numărul rădăcinilor premolarului prim superior este variabil: în 60% din
cazuri întâlnim două rădăcini, în 39% din cazuri o rădăcină și 1% din cazuri
trei rădăcini.
în cazul în care dintele are două rădăcini, există în jumătatea cervicală un
trunchi comun, aplatizat mezio-distal, din care se separă apoi o rădăcină
vestibulară, mai voluminoasă și alta palatinală, mai mică.
în alte situații, trunchiul comun este mai lung, până în treimea apicală,
unde se bifurcă în două rădăcini, una vestibulară și alta palatinală.

120
 In situații mai rare, prezintă o singură rădăcină, turtită mezio-distal, care
prezintă fețele proximale câte un șanț: longitudinal, relativ adânc.

Fig.90 Variante ale morfologiei radiculare

Camera pulpară este voluminoasă, are aceeași formă cu a coroanei și

prezintă două coame pulpare, corespunzătoare celor doi cuspizi de pe fața
ocluzală.

Fig.91 Morfologia endodontică-secțiune mezio-distală și vestibulo-orală

121
 La nivelul rădăcinii, camera pulpară se continuă cu două canale
radiculare, în număr egal cu numărul rădăcinilor; în cazul în care există două
rădăcini, vor fi două canale radiculare: unul vestibular, ceva mai larg și altul
palatinal, mai îngust. în situația unei singure rădăcini premolarul va avea un
singur canal radicular, mai larg, situat central.
Ca și poziție a dintelui pe arcadă, premolarul prim superior este înclinat
atât în sens vestibulo-palatinal, axul longitudinal formând cu verticala un
unghi de până la 18°, cât și în mezio-distal, realizând cu verticala un unghi de
3°.

6.8. AL DOILEA PREMOLAR SUPERIOR

Lungimea înălțimea Lungimea Diametrul Diametrul

totală a coroanei rădăcinii mezio-distal vestibulo-
dintelui maxim palatinal
maxim
21,5 mm 7,5 mm 14 mm 6,5 mm 8,5 mm

Dimensiuni medii după RUSSEL și WHEELLER:

Cronologie:
Debutul calcificării: 2 ani
Coroana complet formată: 6 - 7 ani
Vârsta erupției: 10 - 12 ani
Rădăcina complet formată: 12 - 14 ani

Premolarului secund superior este mai mic în comparație cu primul

premolar, dar are o morfologie asemănătoare

122
 Coroana are o formă paralelipipedică, aplatizată în sens mezio-distal, cu
patru fețe laterale-vestibulară, palatinală, mezială, distală și o față liberă, fața
ocluzală.
Fața vestibulară se poate înscrie într-un trapez cu baza mare ocluzal și
baza mică cervical.
Conturul este dat de patru margini- mezială, distală, ocluzal și cervicală.
Marginile proximale, mezială și distală, sunt ușor convexe, cu un
maximum de convexitate în treimea ocluzală; acestea sunt convergente spre
cervical și inegale, marginea distală fiind puțin mai convexă și mai scurtă, în
comparație cu cea mezială.
Marginea ocluzală are forma unui V asimetric, cu vârful rotunjit și brațele
inegale, brațul mezial fiind mai scurt și mai puțin înclinat, iar brațul distal
mai lung și mai oblic.
Marginea cervicală este curbă, cu concavitatea orientată ocluzal.

Fig.92 Fața vestibulară

123
 Relieful în ansamblu este convex în ambele sensuri, cervico-ocluzal și
mezio-distal, cu o convexitate maximă în sens cervico-incizal la unirea
treimii cervicale cu două treimi ocluzale; în sens mezio-distal convexitatea
maximă este situată la unirea treimii meziale cu două treimi distale, pe
verticala ridicată din vârful cuspidului vestibular.
Ca elemente de relief, pe fața vestibulară se găsesc două șanțuri
divergente spre cervical, care delimitează trei lobuli inegali, central cel mai
mare, urmat de distal și mezial, cel mai mic.
Fața palatinală are aceeași formă și același contur cu al feței vestibulare,
dar are dimensiuni mai mici în sens mezio-distal.
Marginile proximale, mezială și distală, sunt ușor convexe, cu maximum
de convexitate în treimea ocluzală; marginea distală este puțin mai convexă și
mai scurtă, comparativ cu cea mezială.
Marginile sunt convergente spre cervical și sunt inegale.
Marginea ocluzală are forma unui V asimetric, cu vârful rotunjit și brațele
inegale, brațul mezial fiind mai scurt și mai puțin înclinat, iar brațul distal
mai lung și mai oblic.
Marginea cervicală este curbă, cu concavitatea orientată ocluzal.
Relieful în ansamblu este convex în ambele sensuri, cervico-ocluzal și
mezio-distal, cu o convexitate maximă în sens cervico-incizal, la unirea
treimii cervicale cu două treimi ocluzale, iar în sens mezio-distal la unirea
treimii meziale cu două treimi distale.
Relieful este puțin mai accentuat, mai ales în sens mezio-distal,
convexitățile, fiind mai bine reprezentate.
Spre deosebire de fața vestibulară, pe fața palatinală a premolarului doi
superior nu sunt prezente elemente de relief.

124
 Fig.93 Fața palatinală

Fața mezială are o formă trapezoidală, cu baza mare cervical și baza mică
ocluzal.
Conturul este reprezentat de patru margini: vestibulară, palatinală,
ocluzală și cervicală. Marginile vestibulară și palatinală sunt aproape egale,
ușor curbe, convergente spre ocluzal, cu o convexitate maximă în treimea
cervicală. Marginea cervicală este curbă, cu concavitatea orientată apical.
Marginea ocluzală are formă de V, cu brațele larg deschise și vârful orientat
spre apical.
Relieful feței meziale este convex în ambele sensuri, cervico-ocluzal și
vestibulo-palatinal, cu convexitatea maximă în sens cervico-ocluzal situată la
unirea treimii ocluzale cu două treimi cervicale. Convexitatea maximă în sens
vestibulo-palatinal este situată la unirea treimii vestibulare cu două treimi
palatinale. în treimea cervicală, fața mezială. este aproape plană sau chiar
ușor concavă.

125
 Fața distală are aceeași formă și același contur cu cel al feței meziale. Se
deosebește dc aceasta prin faptul că este mai mică în ambele sensuri și are
relieful mai accentuat, mai convex.

Fig.94 Fețele proximale

Fața ocluzală se poate înscrie într-un trapez cu baza mare vestibular și

baza mică palatinal.
Conturul este reprezentat de patru margini: mezială, distală, vestibulară și
palatinală. Marginile proximale, mezială și distală, sunt ușor convexe și
convergente spre palatinal. Marginea vestibulară are forma unui V ușor
asimetric și este reprezentată de creasta mezio-distală a cuspidului vestibular.
Marginea palatinală are aceeași formă ca cea vestibulară, însă este puțin mai
scurtă și este dată de creasta mezio-distală a cuspidului palatinal.
Relieful este reprezentat de doi cuspizi, două creste marginale, două
fosete și un șanț intercuspidian.
Cuspizii sunt situați vestibular și palatinal și sunt aproape egali. Crestele
marginale leagă cuspizii între ei, cea mezială fiind puțin mai înaltă față de cea
distală.

126
 Șanțul intercuspidian are o direcție mezio-distală, începe în foseta
mezială și se termină în foseta distală, este rectiliniu și așezat cam la mijlocul
feței.
Fosetele sunt în număr de două, una mezială și alta distală, au formă
triunghiulară pe secțiune, fiind delimitate de creastele marginale și de
versanții învecinați ai cuspizilor. Foseta mezială este mai mare și mai adâncă
față de cea distală.

Fig.95 Fața ocluzală

Rădăcina
în 85% din cazuri premolarii doi sunt monoradiculari, rădăcina fiind
unică, accentuat aplatizată în sens mezio-distal și conică. Rădăcina este puțin
mai lungă și puțin mai îngustă față de cea a premolarului unu și prezintă pe
fețele proximale câte un șanț longitudinal adânc. Ca urmare a aplatizării
accentuate în sens mezio-distal, pe secțiune orizontală are formă de pișcot.
într-un procent de 15% premolarii secunzi pot prezenta două rădăcini,
una vestibulară mai voluminoasă și alta palatinală, cu dimensiuni mai reduse.
Foarte rar se poate întâlni situația în care acești premolari au trei rădăcini.
127
 Fig.96 Rădăcina

Camera pulpară are aceeași formă ca și cea a coroanei, dar de

dimensiuni mult mai mici și prezintă două coarne pulparc, corespunzătoare
celor doi cuspizi de pe fața ocluzală.
In situația în care premolarul este monoradicular, camera pulpară se
continuă la nivelul rădăcinii cu un canal radicular, accentuat aplatizat în sens
mezio-distal.
în situația unui premolar biradicular, vor exista două canale radiculare,
câte unul la nivelul fiecărei rădăcini; canalul vestibular este mai voluminos,
iar cel palatinal este de dimensiuni mai reduse.
Ca și poziție pe arcadă, axul longitudinal al premolarului secund superior
este înclinat, atât în sens vestibulo-palatinal cât și în sens mezio-distal.
înclinarea în sens vestibulo-palatinal poate fi de până la 17°, iar înclinarea
mezio-distală este înjur de 3°.

128
 Fig.97 Variante ale morfologiei endodontice

6.9.PREMOLARUL PRIM INFERIOR

Lungimea înălțimea Lungimea Diametrul Diametrul

totală a coroanei rădăcinii mezio-distal vestibulo-
dintelui maxim lingual
maxim
22,5 mm 8,5 mm 14 mm 7 mm 7,5 mm

Dimensiuni medii după RUSSEL și WHEELLER:

Cronologie:
Debutul calcificării: 1,5- 2 ani
Coroana complet formată: 5- 6 ani
Vârsta erupției: 10-11 ani
Rădăcina complet formată: 12 -13 ani
Primul premolar inferior este situat pe arcadă imediat după canin și este
un dinte bicuspidat și monoradicular.
129
 Coroana este ușor aplatizată în sens mezio-distal, forma în ansamblu
apropiindu-se de cea a unui cilindru. Prezintă patru fețe laterale și o față
ocluzală.
Fața vestibulară este accentuat înclinată spre lingual și are o formă ce se
poate înscrie într-un trapez, cu baza mare ocluzal și baza mică cervical.
Conturul este dat de patru margini: mezială, distală, ocluzală și cervicală.
Marginile proximale, mezială și distală, sunt ușor curbe, convergente
cervical și inegale, cea mezială fiind mai lungă decât cea distală.
Marginea ocluzală are forma de V asimetric, cu brațul mezial mai scurt și
mai puțin înclinat și brațul distal mai lung și mai oblic.
Marginea cervicală este curbă, cu concavitatea orientată ocluzal.

Fig. 98 Fața vestibulară

Relieful în ansamblu este convex în ambele sensuri, cervico-ocluzal și

mezio-distal. Convexitatea maximă în sens cervico-ocluzal este situată la
unirea treimii cervicale cu două treimi ocluzale, iar convexitatea maximă în
130
sens mezio-distal este situată la unirea treimii meziale cu cele două treimi
distale.
Elementele de relief sunt reprezentate de două șanțuri atenuate,
divergente spre cervical, care delimitează trei lobuli inegali: central, cel mai
mare, urmat de cel distal și cel mezial, cel mai mic.
Fața linguală are o formă și un contur asemănător cu cel al feței
vestibulare, dar este de dimensiuni mult mai mici, înălțimea ei fiind cam
jumătate din cea a feței vestibulare.
Relieful, în ansamblu este convex în ambele sensuri, cervico-ocluzal și
mezio-distal. Convexitatea maximă în sens cervico-ocluzal este situată la
unirea treimii cervicale cu două treimi ocluzale, iar convexitatea maximă în
sens mezio-distal este situată la întâlnirea treimii meziale cu două treimi
distale. Fața linguală este accentuat convexă în sens mezio-distal și, uneori,
un șanț secundar, care vine de pe fața ocluzală, poate fi vizibil și la nivelul
feței linguale.

Fig.99 Fața linguală

131
 Fața mezială are o formă care se înscrie într-un trapez, cu baza mare cervical
și baza mică ocluzal. Conturul este dat de patru margini: vestibulară, linguală,
ocluzală și cervicală. Marginile vestibulară și linguală sunt convexe, cu un
maximum situat în treimea cervicală, sunt convergente spre ocluzal și
accentuat inegale, marginea linguală fiind aproape jumătate din cea
vestibulară. Marginea cervicală este curbă, cu convexitatea orientată ocluzal.
Marginea ocluzală are forma unui V, cu vârful rotunjit și brațele accentuat
inegale, brațul vestibular fiind aproape de două ori mai lung față de cel
lingual.
în ansamblu^ relieful feței meziale este convex, atât în sens cervico-
ocluzal cât și în sens vestibulo-lingual. Convexitatea maximă în sens cervico-
ocluzal este situată la unirea treimii ocluzale cu două treimi cervicale și
convexitatea maximă în sens vestibulo-lingual este situată la unirea treimii
vestibulare cu două treimi linguale.
Fața distală are aceeași formă și contur foarte asemănător cu cel al feței
meziale, dar este de dimensiuni mai mici și are relief mai accentuat, mai
convex.

Fig.100 Fețele proximale

132
 Fața ocluzală are o formă care se poate înscrie într-un trapez cu baza
mare vestibular și baza mică lingual.
Conturul este dat de patru margini: vestibulară, linguală, mezială și
distală. Marginile vestibulară și linguală au forma de V asimetric, cu brațul
mezial mai scurt și brațul distal mai lung și mai oblic; marginea linguală este
cu mult mai scurtă față de cea vestibulară. Cele două margini sunt
reprezentate de crestele mezio-distale ale cuspizilor.
Marginile proximale, mezială și distală, sunt reprezentate de crestele
marginale, sunt inegale și sunt orientate vestibulo-lingual; marginile au un
aspect ușor convex și sunt convergente spre oral, marginea distală fiind mai
scurtă decât cea mezială.
Relieful feței ocluzale este reprezentat de doi cuspizi, două creste
marginale, un șanț intercuspidian și două fosete.
Cuspizii sunt situați vestibular și lingual, cuspidul vestibular fiind de
două ori mai mare față de cel lingual.
Crestele marginale, mezială și distală, sunt orientate vestibulo-lingual și
unesc cuspizii, vestibular cu cel lingual, conferind rezistență acestei fețe.
Crestele marginale sunt convergente spre lingual și sunt mai puțin înalte
în comparație cu înălțimea cuspizilor.
Șanțul intercuspidian are o direcție mezio-distală, pornește din foseta
mezială și se termină în foseta distală; are o formă curbă, cu concavitatea
orientată vestibular, fiind așezat mai aproape de lingual.
Fosetele, mezială și distală, au o formă triunghiulară pe secțiune, fiind
delimitate de crestele marginale și versanții cuspidieni; foseta mezială este
mai adâncă în comparație cu cea distală.
Ca urmare a inegalității accentuate a celor doi cuspizi, fața ocluzală este
oblică, fiind înclinată în unghi de 45° față de planul orizontal.

133
 Rădăcina este unică, de formă conică, aplatizată mezio-distal, cu vârful
orientat spre distal. Prezintă patru fețe: mezială - cea mai mare, urmată de
fețele distală, vestibulară și linguală. Pe secțiune orizontală, are o formă
ovalară, cu polul mare vestibular.

134
 Camera pulpară are o formă asemănătoare cu cea a coroanei, dar este de
dimensiuni mult mai mici; la nivelul coroanei prezintă două coame pulpare,
corespunzătoare celor doi cuspizi de pe fața ocluzală, iar la nivelul rădăcinii,
camera pulpară se continuă cu un canal radicular, larg, turtit mezio-distal,
situat central.

Fig.103 Variante ale morfologiei endodontice

Ca și poziție a dintelui la nivelul arcadei, premolarul prim inferior are

axul longitudinal înclinat în sens vestibulo-lingual, formând un unghi de 2 -
3° cu verticala și în sens mezio-distal, formând un unghi de 2° cu verticala.
Această înclinare vestibulo-linguală conferă coroanei o poziție ușor
lingualizată.

135
 6.10. PREMOLARUL SECUND INFERIOR

Lungimea înălțimea Lungimea Diametrul Diametrul

totală a coroanei rădăcinii mezio-distal vestibulo-
dintelui maxim lingual
maxim
22,5 mm 8 mm 14,5 mm 7 mm 8 mm

Dimensiuni medii după RUSSEL si WHEELLER:

Cronologie:
Debutul calcificării: 2,5 ani
Coroana complet formată: 6 -7 ani
Vârsta erupției: 11 -12 ani
Rădăcina complet formată: 13 -14 ani

Premolarul secund inferior se aseamănă cu premolarul prim inferior, dar

are dimensiuni mai mari și un relief mai complex. Acest premolar poate avea
pe fața ocluzală doi sau trei cuspizi inegali
Coroana este voluminoasă, are o formă aproape cilindrică și prezintă
patru fețe laterale și o față ocluzală.
Fața vestibulară are o formă ce se poate înscrie într-un trapez, cu baza
mare ocluzal și baza mică cervical.
Conturul este dat de patru margini: mezială, distală, ocluzală și cervicală.
Marginile mezială și distală sunt ușor convexe, cu un maximum situat in
treimea ocluzală, convergente spre cervical și inegale, cea distală fiind mai
scurtă față de cea mezială.
Marginea cervicală este curbă, concavă, cu concavitatea orientată ocluzal.
Marginea ocluzală are forma unui V cu brațele larg deschise și inegale,
brațul mezial fiind mai scurt și mai puțin înclinat, iar brațul distal mai lung și
136
mai oblic; ca urmare a acestei inegalități, vârful V-ului este ușor deplasat spre
mezial.
Relieful în ansamblu este convex în ambele sensuri, cervico-ocluzal și
mezio-distal, cu o convexitate maximă în sens cervico-ocluzal situată la
unirea treimii cervicale cu două treimi ocluzale și în sens mezio-distal cu o
convexitate maximă situată la unirea treimii meziale cu cele două treimi
distale.
Ca elemente de relief se descriu două șanțuri, divergente spre cervical,
care delimitează trei lobuli inegali, lobului central fiind cel mai mare, urmat
de cel distal și mezial, cel mai mic. Fața vestibulară este ușor înclinată spre
lingual.

Fig.104 Fața vestibulară

Fața linguală are o formă și un contur asemănător cu cel al feței

vestibulare, dar este de dimensiuni mai reduse.
Ca formă, se poate înscrie într-un trapez cu baza mare ocluzal și baza
mică cervical.

137
 Conturul este dat de patru margini: mezială, distală, ocluzală și cervicală.
Marginile mezială și distală sunt curbe, convexe și convergente spre cervical,
cu marginea distală mai scurtă, mai convexă și mai convergentă față de cea
mezială.
Marginea cervicală este curbă, concavă, cu concavitatea orientată ocluzal.
Marginea ocluzală poate avea forma unui V cu brațele larg deschise, în
situația în care premolarul are doi cuspizi și forma unui W asimetric, cu V-ul
mezial mai mare decât cel distal, în situația în care premolarul secund
prezintă trei cuspizi.

a.
Fig.105 Fața linguală-varianta premolarului secund cu 3 cuspizi pe fața
ocluzală (a) și varianta cu 2 cuspizi pe fața ocluzală (b)

Relieful feței linguale este convex în ambele sensuri, cervico-oculzal și

mezio-distal, cu o convexitate maximă în sens ccrvico-ocluzal situată în
treimea mijlocie și o convexitate maximă în sens mezio-distal situată la
unirea treimii meziale cu două treimi distale.

138
 Ca și elemente de relief, în situația în care pe fața ocluzală sunt trei
cuspizi, la nivelul feței linguale se găsește un șanț scurt, vizibil în treimea
ocluzală. Acest șanț, care vine de pe fața ocluzală, va împărți fața linguală în
doi lobuli inegali, unul mezial, mai mare și altul distal, mai mic.
Dacă la nivelul feței ocluzale sunt doar doi cuspizi, la nivelul feței
linguale nu se întâlnesc elemente de relief.
Fața mezială are o formă care se poate înscrie într-un trapez, cu baza
mare cervical și baza mică ocluzal.
Conturul este dat de patru margini: vestibulară, lingual, cervicală și
ocluzală.
Marginile vestibulară și linguală sunt ușor curbe, cu o convexitate
maximă în treimea cervicală; marginile sunt convergente spre ocluzal și sunt
inegale, marginea vestibulară fiind mai lungă față de cea linguală.
Marginea cervicală este ușor curbă, convexă, cu convexitatea orientată
ocluzal.
I.
Marginea ocluzală are forma unui V cu brațele larg deschise, brațul li
vestibular fiind mai lung decât cel lingual și vârful V-ului orientat spre
apical.
Relieful feței meziale în ansamblu, este convex, atât în sens cervico-
ocluzal cât și în sens vestibulo-lingual, cu o convexitatea maximă în sens
cervico-ocluzal situată la unirea treimii ocluzale cu două treimi cervicale și
cu o convexitate maximă în sens vestibulo-lingual situată la unirea treimii
vestibulare cu două treimi linguale. în treimea cervicală fața mezială este
aproape plană.
Fața distală are aceeași formă și aproape același contur ca și fața mezială,
dar are dimensiuni mai mici în ambele sensuri și un relief mai convex.
Pe fețele proximale nu se întâlnesc elemente de relief.

139
 Fig. 106 Fețele proximale

Fața ocluzală are o formă care se poate înscrie într-un trapez, cu baza
mare vestibular și baza mică lingual.
Conturul este dat de patru margini: vestibulară, linguală mezială și
distală.
Marginea vestibulară are forma unui V, cu brațele larg deschise și ușor
inegale, brațul mezial fiind mai scurt decât cel distal. Această margine este
reprezentată de creasta mezio-distală a cuspidului vestibular.
Marginea linguală poate să aibă o formă asemănătoare cu cea vestibulară,
de V cu brațele larg deschise, inegale, atunci când fața ocluzală prezintă doi
cuspizi. în varianta în care pe fața ocluzală sunt trei cuspizi, marginea
linguală are o formă de W asimetric, V-ul mezial fiind mai mare decât V-ul
distal; marginea este reprezentată de crestele mezio-distale ale celor doi
cuspizi linguali.
Marginile mezială și distală sunt reprezentate de crestele marginale care
unesc cuspidul vestibular de cuspidul sau cuspizii linguali. Aceste margini
pot fi mai mult sau mai puțin convergente spre lingual, în funcție de numărul
cuspizilor de pe fața ocluzală.
140
 Relieful feței ocluzale este variabil, în funcție de numărul cuspizilor pe
care îi prezintă.
în varianta cu doi cuspizi, pe lângă aceștia, pe fața ocluzală mai există un
șanț intercuspidian, două creste marginale și două fosete proximale.
Cei doi cuspizi sunt plasați unul vestibular și celălalt lingual, cuspidul
vestibular fiind mai mare față de cel lingual.
Șanțul intercuspidian are o direcție mezio-distală, este curb, cu
concavitatea spre vestibular și plasat mai aproape de lingual, ca urmare a
inegalității cuspizilor.
Crestele marginale sunt situate mezial și distal, au direcție vestibulo-
linguală, fiind mai mult sau mai puțin convergente spre lingual.
Fosetele proximale sunt în număr de două, mezială și distală, au formă
triunghiulară pe secțiune și sunt formate de creastele marginale și versanții
cuspidieni.

Fig.107 Fața ocluzală-varianta cu doi cuspizi

în situația în care fața ocluzală sunt trei cuspizi, pe fața ocluzală se mai
găsesc două șanțuri intercuspidiene, trei fosete și două creste marginale.

141
 Cuspizii sunt plasați unul vestibular, mai mare și doi lingual, mezio-
lingual, mai mare și disto-lingual, mai mic.
Șanțurile intercuspidiene sunt în număr de două: unul mezio-distal și
centro-lingual.
Șanțul mezio-distal separă cuspizii vcstibulari de cei linguali, este curb,
cu concavitatea orientată vestibular și este plasat mai aproape de lingual. Cel
de al doilea șanț pornește din șanțul mezio-distal, dintr-o fosetă secundară,
separă cuspizii linguali, se îndreaptă spre lingual și se continuă și în treimea
ocluzală a feței linguale. Cele două șanțuri au un aspect asemănător literei Y.
Fosetele în această variantă sunt în număr de trei: două proximale,
principale și una relativ centrală, secundară. Fosetele principale, mezială și
distală sunt mai adânci, plasate la extremitățile șanțului mezio-distal și sunt
formate de crestele marginale și versanții cuspidieni. Foseta secundară este
mai puțin adâncă și se formează la intersecția celor două șanțuri.
Crestele marginale, mezială și distală unesc cuspizii vestibulari și linguali
și sunt ușor convergente spre lingual.

Cuspid

Cuspid
mezio-lingual

Fig.108 Fața ocluzală-varianta cu 3 cuspizi

142
 Rădăcina este conică, voluminoasă, aplatizată în sens mezio-distal.și
prezintă patru fețe laterale- fața mezială, care este cea mai mare, urmată de
fața distală, vestibulară și linguală. Vârful rădăcinii este orientat spre distal,
iar pe secțiune orizontală, rădăcina are formă ovalară cu diametrul mare
vestibulo-lingual.
Camera pulpară este voluminoasă, are aceeași formă cu cea a coroanei,
dar dimensiuni mult mai mici.
La nivelul coroanei, camera pulpară prezintă două sau trei coame pulpare,
în funcție de numărul cuspizilor de pe fața ocluzală.
La nivelul rădăcinii, camera pulpară se continuă cu un canal radicular
relativ larg, aplatizat în sens mezio-distal. Foarte rar, premolarul doi poate
prezenta două canale radiculare.

Ca și poziție pe arcadă, premolarul secund inferior este ușor înclinat, atât

în sens vestibulo-lingual cât și în sens mezio-distal, la fel ca și primul
premolar inferior.

143
 MOLARII
Sunt dinți cu o morfologie mai complexă, sunt mult mai voluminoși și au
un rol important în triturarea alimentelor și în realizarea rapoartelor de
ocluzie statice și dinamice între cele două arcade. Molarii sunt dinți
pluricuspidați și pluriradiculari și sunt în număr de doisprezece, câte trei pe
fiecare hemiarcadă. Numele fiecărui molar într-o hemiarcadă depinde de
poziția topografică sau de vârsta la care erupe: molarul prim sau molarul de 6
ani, molarul secund sau molarul de 12 ani și molarul al treilea sau molarul de
minte.
Din punct de vedere al volumului, molarii sunt în serie descendentă, cel
mai mare fiind primul molar, urmat de al doilea și al treilea molar.

6.11. MOLARUL PRIM SUPERIOR

Lungimea înălțimea Lungimea Diametrul Diametrul

totală a coroanei rădăcinii mezio-distal vestibulo-
dintelui maxim palatinal
maxim
20,5 mm 7,5 mm 13 mm 10 mm 11 mm

Dimensiuni medii după RUSSEL și WHEELLER:

Cronologie:

Debutul calcificării: la naștere

Coroana complet formată: 2,5- 3 ani
Vârsta erupției: 6 - 7 ani
Rădăcina complet formată: 9 -10 ani

144
 Coroana are o formă cuboidă, este aplatizată mezio-distal și prezintă
patru fețe laterale -vestibulară, palatinală, mezială și distală și o față liberă,
fața ocluzală.
Fața vestibulară are o formă ce se înscrie într-un trapez cu baza mare,
ocluzal și baza mică, cervical.
Conturul este dat de patru margini: mezială, distală, ocluzală și cervicală.
Marginile proximale, mezială și distală, sunt curbe, cu maximum de
convexitate în treimea ocluzală și sunt convergente spre cervical și inegale,
marginea mezială fiind mai lungă și mai puțin convexă decât cea distală.
Marginea ocluzala are forma unui W asimetric, cu V-ul mezial mai mare
decât cel distal. Marginea cervicală este aproape orizontală, cu o prelungire
interradiculară, ceea ce îi conferă o formă de acoladă.
Relieful fetei vestibulare este convex în ambele sensuri, cervico-ocluzal și
mezio-distal. Convexitatea maximă în sens cervico-ocluzal este situată la
unirea treimii cervicale cu două treimi ocluzale, iar în sens mezio-distal,
convexitatea maximă se află la unirea treimii meziale cu două treimi distale.
în jumătatea ocluzală prezintă două convexități ce se află pe verticalele
ridicate din vârful cuspizilor vestibulari.
Elementele de relief ale feței vestibulare sunt reprezentate de un șanț, doi
lobuli și o fosetă.
Șanțul vine de pe fața ocluzală, are o direcție verticală, este plasat mai
aproape de marginea distală și se termină într-o fosetă, aproximativ la
mijlocul feței vestibulare. Șanțul separă fața vestibulară în doi lobuli inegali,
cel mezial fiind mai mare decât cel distal.
Fosetă are o formă triunghiulară, se găsește la mijlocul feței și constituie
punctul terminal al șanțului vestibular.

145
 Fig.110 Fața vestibulară

Fața palatinală are o formă și un contur asemănător cu cei al feței

vestibulare și se poate înscrie într-un trapez cu baza mare ocluzal și baza
mică cervical. Diferența între baza mare și baza mică este mai accentuată.
Conturul acestei fețe este dat de patru margini: mezială, distală, ocluzală
și cervicală.
Marginile proximale, mezială și distală, sunt convexe, cu un maximum de
convexitate situat spre ocluzal; sunt convergente spre cervical și inegale,
marginea distală fiind mai scurtă, mai convergentă și mai convexă
comparativ cu cea mezială.
Marginea cervicală este ușor curbă, cu concavitatea orientată ocluzal.
Marginea ocluzală are forma unui W asimetric, V-ul mezial fiind mai
mare decât cel distal.
Relieful feței palatinale, în ansamblu, este convex în ambele sensuri,
cervico-ocluzal și mezio-distal. Convexitatea maximă în sens cervico-ocluzal
este situată la unirea treimii cervicale cu două treimi ocluzale sau ușor

146
deplasată spre treimea mijlocie, iar convexitatea maximă în sens mezio-
distal, în jumătatea cervicală, se află la unirea treimii meziale cu două treimi
distale.

Fig. 111 Fața palatinală

în jumătatea ocluzală, în sens mezio-distal, sunt două convexități situate

pe verticalele ridicate din vârfurile cuspizilor palatinali.
Elementele de relief ale feței palatinale sunt reprezentate de un șanț, doi
lobuli și o proeminență de smalț.
Șanțul vine de pe fața ocluzală, este plasat mai aproape de distal, are o
direcție ocluzo-cervicală, se atenuează și se termină pierdut spre cervical;
acest șanț delimitează doi lobuli inegali, mezial - mai mare și distal - mai
mic. Pe lobului mezial, aproape de ocluzal, se poate întâlni o proeminență de
smalț, cunoscută sub numele de tuberculul lui Carabelli.

147
 Tubtrcutal fui
Carabett

Fig. 112 Fața palatinală-elemente de relief

Fața mezială este cea mai mare dintre toate fețele și are o formă care se
înscrie într-un trapez, cu baza mare cervical și baza mică ocluzal.
Conturul este reprezentat de patru margini: vestibulară, palatinală,
cervicală și ocluzală.
Marginile vestibulară și palatinală sunt convexe, cu maximum de
convexitate în treimea cervicală și sunt convergente spre ocluzal, marginea
palatinală fiind puțin mai lungă.
Marginea cervicală este ușor curbă, cu concavitatea orientată apical.
Marginea ocluzală are forma unui V, cu brațele larg deschise și este dată de
creasta marginală mezială.
Relieful feței meziale, în ansamblu, este convex în ambele sensuri,
vestibulo-palatinal și cervico-ocluzal. Convexitatea maximă în sens cervico-
ocluzal este situată la unirea treimii ocluzale cu două treimi cervicale, iar
convexitatea maximă în sens vestibulo-palatinal este situată la unirea treimii
vestibulare cu două treimi palatinale. La întâlnirea celor două convexități, în

148
cele două sensuri, se formează aria de contact cu dintele vecin. în treimea
cervicală, fața mezială poate să fie plană sau chiar ușor concavă.
Fața distală are aceeași formă și același contur cu cel al feței meziale, dar
este de dimensiuni mai mici și are un relief mai convex.

hi-

Fig.113 Fețele proximale

Fața ocluzală se poate înscrie într-un paralelogram, cu marginile mezială

și distală paralele, iar marginile vestibulară și palatinală convergente spre
distal. Diametrul vestibulo-oral este mai mare decât cel mezio-distal, iar
latura mai lungă este cea mezială; astfel, marginile vestibulară și palatinală au
un traseu convergent spre distal. La întâlnirea marginilor se formează două
unghiuri ascuțite-mezio-vestibular și disto-palatinal (75°) și două unghiuri
obtuze-mezio-palatinal și disto-vestibular (105°).
Conturul feței ocluzale este dat de patru margini: vestibulară, palatinală,
mezială și distală. Marginile vestibulară și palatinală au o formă de W, cu
brațele larg deschise, V-ul mezial fiind mai mare decât cel distal; aceste
margini sunt reprezentate de crestele mezio-distale ale cuspizilor vestibulari
și palatinali.

149
 Marginile proximale, mezială și distală, sunt orientate în sens vestibulo-
palatinal, sunt paralele între ele, marginea distală fiind mai scurtă decât cea
mezială. Marginile proximale sunt reprezentate de crestele marginale de
smalț.

Fig.114 Conturul feței ocluzale

Relieful feței ocluzale este format din patru cuspizi, trei șanțuri
intercuspidiene, trei fosete, două creste marginale și creasta oblică de smalț.
Cuspizii sunt situați doi vestibular și doi palatinal, cel mai mare fiind
cuspidul mezio-palatinal, urmat, în ordine descrescătoare, de cuspizii mezio-
vestibular, disto-vestibular și cuspidul disto-palatinal.
Cele trei șanțuri intercuspidiene sunt șanțul mezio-central, șanțul centro-
vestibular și șanțul disto-palatinal.
Șanțul mezio-central pleacă dintr-o fosetă mezială, separă cuspidul
mezio-vestibular de cel mezio-palatinal și se termină în foseta centrală.
Șanțul centro-vestibular pleacă din foseta centrală, arc o direcție
vestibulară, separă cuspizii vestibulari-mezio-vestibular de disto-vestibular și
se prelungește pe fața vestibulară, terminându-se într-o fosetă.

150
 Cele două șanțuri, mezio-central și centro-vestibular sunt aproape
perpendiculare între ele. Șanțul disto-palatinal pleacă din foseta distală, are o
direcție oblică, separă cuspizii palatinali-mezio-palatinal de disto-palatinal, și
se prelungește pe fața palatinală, teminându-se pierdut.
Crestele marginale au direcție vestibulo-palatinală, sunt paralele între ele
și ușor oblice dinspre vestibular spre palatinal și de la mezial spre distal.
Fosetele sunt în număr de trei, două proximale - mezială și distală și una
centrală. Fosetele mezială și distală sunt principale, sunt mai adânci și au o
formă triunghiulară pe secțiune; foseta centrală este accesorie și este mai
superficială.
Crestele vestibulo-palatinale ale cuspizilor mezio-palatinal și disto-
vestibular se întâlnesc între ele, realizând o proeminență de smalț numită
creasta oblică sau puntea de smalț, element morfologic caracteristic molarilor
primi superiori. Această formațiune are un aspect angulat, cu o deschidere de
135-160°, cu vîrful orientat distal.
Acest relief complex asigură feței ocluzale o rezistență mecanică
deosebită și o adaptare corespunzătoare la funcțiilor importante pe care acest
molar le îndeplinește.

Fig.115 Relieful feței ocluzale

151
 Coletul molarului prim superior este reprezentat de o linie mai puțin
ondulată. Pe fețele vestibulară și orală acesta are o formă curbă, ușor
concavă, cu orientarea spre ocluzal, iar pe fețele proximale este ușor convexă,
cu convexitatea orientată ocluzal.
Rădăcina prezintă în treimea cervicală un trunchi comun, după care se
împarte în două rădăcini vestibulare și una palatinală. Cea mai mare este
rădăcina palatinală, care este ușor aplatizată vestibulo-palatinal. Rădăcinile
vestibulare sunt mezio-vestibulară, mai mare și rădăcina disto-vestibulară,
mai mică. Ambele rădăcini vestibulare sunt aplatizate în sens mezio-distal, pe
secțiune având o formă ovalară, cu diametrul mare în sens vestibulo-
palatinal. în treimea apicală, rădăcinile vestibulare sunt curbate spre distal.
Cele trei rădăcini ale molarului prim superior au o orientare divergentă
spre apical, asigurând dintelui o bază largă de implantare și, implicit, o bună
stabilitate în osul maxilar.

Fig.115 Rădăcinile molarului prim superior

152
 Camera pulpară are o formă asemănătoare cu cea a coroanei, dar de
dimensiuni mult mai mici; prezintă la nivelul coroanei patru prelungiri,
numite, coame pulpare, corespunzătoare celor patru cuspizi de pe fața
ocluzală. La nivelul rădăcinii, camera pulpară se continuă cu trei canale
radiculare, cel mai larg fiind canalul palatinal, urmat de cel mezio-vestibular
și disto-vestibular.

Fig.116 Morfologia endodontică

Ca și poziție a dintelui pe arcadă, primul molar superior are o ușoară

înclinare vestibulo-palatinală, astfel că fața ocluzală este orientată în jos și
spre vestibular.

153
 6.12. MOLARUL SECUND SUPERIOR

Lungimea înălțimea Lungimea Diametrul Diametrul

totală a coroanei rădăcinii mezio-distal vestibulo-
dintelui maxim palatinal
maxim
19 mm 7 mm 12 mm 9 mm 10 mm

Dimensiuni medii după RUSSELL și WHEELLER

Cronologie:

Debutul calcificării: 2,5- 3 ani

Coroana complet formată: 7- 8 ani
Vârsta erupției: 12 - 13 ani
Rădăcina complet formată: 14 - 16 ani

Molarul secund superior cel mai adesea se aseamănă cu molarul prim

superior, dar este de dimensiuni mai mici.
Coroana are o formă cuboidală, mai accentuat aplatizată în sens mezio-
distal și prezintă patru fețe laterale: vestibulară, palatinală, mezială, distală și
o față liberă, fața ocluzală.
Fața vestibulară are o formă care se înscrie într-un trapez cu baza mare
ocluzal și baza mică cervical.
Conturul este reprezentat de patru margini: mezială, distală, ocluzală și
cervicală. Marginile proximale sunt ușor convexe, cu maximum de
convexitate în treimea ocluzală, sunt convergente spre cervical și inegale,
marginea distală fiind mai scurtă și puțin mai convexă decât cea mezială.
Marginea ocluzală are forma de W asimetric, V-ul mezial fiind mai mare
decât cel distal. Marginea cervicală are formă de acoladă, cu o prelungire
orientată inter-radicular.

154
 Relieful în ansamblu este convex în ambele sensuri: cervico-ocluzal și
mezio-distal. Convexitatea maximă în sens cervico-ocluzal este situată la
unirea treimii cervicale cu două treimi ocluzale, iar convexitatea maximă în
jumatatea cervicală, în sens mezio-distal, este situată la unirea treimii meziale
cu două treimi distale. în jumătatea ocluzală se întâlnesc două convexități
plasate pe verticalele ridicate din vârful cuspizilor vestibulari.
Elementele de relief ale feței vestibulare sunt reprezentate de un șanț
vertical, o fosetă și doi lobuli. Șanțul este mai superficial și este plasat mai
aproape de distal; vine de pe fața ocluzală și se termină cam la jumătatea
feței, într-o fosetă. Șanțul vertical delimitează doi lobuli inegali, unul mezial
mai mare și altul distal, mai mic. Pe lobului mezial uneori se poate întâlni o
proeminență de smalț, cunoscută sub numele de tuberculul lui Bolk.

Fig.117 Fața vestibulară

Fața palatinală are aceeași formă și un contur asemănător cu cel al feței

vestibulare. Se poate înscrie într-un trapez cu baza mare ocluzal și baza mică
cervical.

155
 Marginile proximale sunt ușor convexe, convergente spre cervical și
inegale, cea distală fiind mai scurtă și mai convexă comparativ cu cea
mezială. Marginea ocluzală are formă de W asimetric, V-ul mezial fiind mai
mare decât cel distal. Marginea cervicală este ușor curbă, cu concavitatea
orientată ocluzal.
Relieful în ansamblu este ușor convex în ambele sensuri, cervico-ocluzal
și mezio-distal. Convexitatea maximă în sens cervico-ocluzal este situată la
unirea treimii cervicale cu două treimi ocluzale, iar convexitatea maximă în
sens mezio-distal, înjumătățea cervicală, este situată la unirea treimii meziale
cu două treimi distale. în jumătatea ocluzală se întâlnesc două convcxități,
plasate pe verticalele ridicate din vârfurile cuspizilor palatinali.
Ca elemente de relief pe fața palatinală se descriu un șanț și doi lobuli.
Șanțul are o direcție verticală, vine de pe fața ocluzală, este situat mai
aproape de distal și se atenuează spre cervical; șanțul împarte fața palatinală
în doi lobuli inegali, cel mezial fiind mai mare decât cel distal.

Fig.118 Fața palatinală

156
 Fața mezială este cea mai mare dintre toate fețele coroanei și are o formă
trapezoidală, cu baza mare cervical și baza mică ocluzal.
Conturul este dat de patru margini: vestibulară, palatinală, cervicală și
ocluzală. Marginile vestibulară și palatinală sunt ușor curbe, cu un maximum
de convexitate în treimea cervicală; sunt convergente spre ocluzal și sunt
inegale, marginea palatinală fiind puțin mai lungă față de cea vestibulară.
Marginea cervicală este ușor curbă, cu concavitatea orientată spre cervical.
Relieful, în ansamblu, este convex în ambele sensuri, cervico-ocluzal și
vestibulo-palatinal.
Convexitatea maximă în sens cervico-ocluzal este situată la unirea
treimii ocluzale cu două treimi cervicale, iar convexitatea maximă în sens
vestibulo-palatinal este plasată la unirea treimii vestibulare cu două treimi
palatinale. La întâlnirea celor două convexități rezultă aria de contact cu
dintele vecin; în treimea cervicală fața mezială este plană sau chiar ușor
concavă.
Fața distală are aceeași formă și un contur foarte asemănător cu cel al
feței meziale, dar are dimensiuni mai mici și un relief mai accentuat covex.

Fig.119 Fețele proximale

157
 Fața ocluzală are o formă care se poate înscrie într-un trapez, în care
marginile vestibulară și palatinală sunt, mai mult sau mai puțin, convergente
spre distal.
Conturul este reprezentat de patru margini: vestibulară, palatinală,
mezială și distală. Marginile proximale, mezială și distală, sunt paralele între
ele și oblice, cea distală fiind mai scurtă comparativ cu cea mezială.
Marginile vestibulară și palatinală au formă de W asimetric, V-ul mezial fiind
mai mare față de cel distal; aceste margini sunt formate de crestele mezio-
distale ale cuspizilor vestibulari și palatinali. în situația în care pe fața
ocluzală sunt doar trei cuspizi, aceasta va avea o formă triunghiulară, vârful
fiind orientat spre palatinal.
Relieful este diferit în funcție de numărul cuspizilor. Când pe fața
ocluzală sunt patru cuspizi, aceștia sunt situați doi vestibular și doi palatinal.
Cuspidul mezio-palatinal este cel mai mare, urmat în ordine descrescătoare
de cuspidul mezio-vestibular, mezio-palatinal și disto-palatinal.
Cuspidul mezio-palatinal se unește cu cel cuspidul disto-vestibular, prin
crestele axiale, formând creasta oblică de smalț, care este însă mai atenuată,
comparativ cu molarul prim superior. Pe fața ocluzală, se mai descriu trei
șanțuri: mezio-central, centro-vestibular, și disto-palatinal.
Șanțul mezio-central pleacă dintr-o fosetă mezială, separă cuspidul
mezio-vestibular de cel mezio-palatinal și se termină în foseta centrală.
Șanțul centro-vestibular pleacă din foseta centrală, are o direcție vestibulară,
separă cuspizii vestibulari-mezio-vestibular de disto-vestibular și se
prelungește pe fața vestibulară, terminându-se într-o fosetă. Șanțul disto-
palatinal pleacă din foseta distală, are o direcție oblică, separă cuspizii
palatinali-mezio-palatinal de disto-palatinal, și se prelungește pe fața palatinală,
teminându-se pierdut.

158
 Fosetele sunt în număr de trei, două principale, proximale- mezială și
distală și una centrală, accesorie.
Crestele marginale au caracteristici asemănătoare cu cele ale primului
molar superior.

Fig.120 Fața ocluzală

Uneori, cuspidul disto-palatinal poate să dispară, pe fața ocluzală fiind

prezenți doar trei cuspizi, doi vestibulari și unul palatinat. în această ultimă
situație, cuspidul palatinal este mai mare, urmat de cel mezio-vestibular și
disto-vestibular.
în această situație vor fi doar două șanțuri intercuspidiene: un șanț mezio-
distal, care separă cuspizii vestibulari de cel palatinal și un șanț centro-
vestibular, care separă cuspizii vestibulari (mezio-vestibular de disto-
vestibular). în varianta cu trei cuspizi, creasta oblică de smalț lipsește.
Rădăcina prezintă în treimea cervicală un trunchi comun, care se împarte
în trei rădăcini: două vestibulare-mezio-vestibulară și disto-vestibulară- și o
rădăcină palatinală

159
 Rădăcina palatinală este mai voluminoasă și este aplatizată vestibulo-oral.
Rădăcinile mezio-vestibulară și disto-vestibulară sunt mai mici și sunt
aplatizate mezio-distal. Cele trei rădăcini au o tendință accentuată de
fuzionare.

a. b.
Fig.121 Rădăcinile-vedere vestibulară (a) și palatinală (b)

Camera pulpară are o formă asemănătoare cu cea a coroanei și poate

prezenta trei sau patru coame pulpare, corespunzătoare numărului de cuspizi
de pe fața ocluzală.
La nivelul rădăcinii, camera pulpară se continuă cu trei canale radiculare,
câte un canal în fiecare rădăcină. Canalul palatinal este mai larg, urmat de cel
mezio-vestibular și cel disto-vestibular, cel mai îngust.
Ca și poziție a dintelui pe arcadă, molarul secund superior are o înclinare
asemănătoare cu cea a molarului prim superior, fața ocluzală fiind orientată
tot în jos și spre vestibular.

160
 \
J '

Fig.122 Morfologia endodontică

6.13. MOLARUL AL TREILEA SUPERIOR

A

Lungimea înălțimea Lungimea Diametrul Diametrul

totală a coroanei rădăcinii mezio-distal vestibulo-
dintelui maxim palatinal
maxim
17,5 mm 6,5 mm 11 mm 8,5 mm 10 mm

Dimensiuni medii după RUSSELL și WHEELLER

Cronologie
Debutul calcificării: 7 - 9ani
Coroana complet formată: 12 - 16 ani
Vârsta erupției: 7-21 ani
Rădăcina complet formată: 18-25 ani

161
 Molarul al treilea superior, sau molarul de minte, ocupă ultimul loc în
hemiarcada superioară; se aseamănă mai bine, cu molarul secund superior,
dar are dimensiuni mult mai mici.
Coroana este accentuat aplatizată mezio-distal și poate să aibă o
morfologie variabilă. Prezintă patru fețe laterale și o față ocluzală; fețele
laterale sunt asemănătoare cu fețele laterale ale molarului secund superior, iar
fața ocluzală are o morfologie variabilă.
Cel mai adesea, pe fața ocluzală sunt prezenți trei cuspizi, doi situați
vestibular și unul, mult mai mare, situat palatinat
în această situație prezintă două șanțuri intercuspidiene, unul mezio-distal
și altul cu direcție vestibulo-palatinală.
Când molarii superiori sunt mai voluminoși, molarul al treilea poate avea
patru cuspizi, și în această situație morfologia este asemănătoare cu a
molarului secund, în varianta cu patru cuspizi. Uneori, se întâlnesc molari de
minte cu aspect de premolar, sau cu morfologii atipice.
Rădăcina
în majoritatea cazurilor, molarul al treilea prezintă un trunchi comun, care
se separă în trei rădăcini; acestea pot fi distincte și divergente sau fuzionate și
curbate spre distal.
Alteori, se poate întâlni o singură rădăcină, sau o rădăcină bifidă.
Camera pulpară are dimensiuni reduse și o morfologie concordantă cu
morfologia coronară.
La nivelul rădăcinii, camera pulpară se continuă cu trei, două sau un
singur canal radicular, în funcție de morfologia radiculară, putând prezenta
numeroase variații ale morfologiei endodontice.
Ca și poziție pe arcadă, al treilea molar superior are o ușoară înclinare
vestibulo-palatinală, fața ocluzală fiind orientată în jos și spre vestibular.

162
 6.14. MOLARUL PRIM INFERIOR

Lungimea înălțimea Lungimea Diametrul Diametrul

totală a coroanei rădăcinii mezio-distal vestibulo-
dintelui maxim lingual
maxim
21,5 mm 7,5 mm 14 mm 11 mm 10,5 mm

Dimensiuni medii dupâp RUSSELL și WHEELLER:

Cronologie
Debutul calcificării: 0-6 luni
Coroana complet formată: 2,5- 3 ani
Vârsta erupției: 6 - 7 ani
Rădăcina complet formată: 9-10 ani

Molarul prim inferior ocupă poziția a șasea în hemiarcadele inferioare,

fiind un dinte voluminos, cu rol important în realizarea funcției masticatorii și
în realizarea rapoartelor între cele două arcade dentare.
Coroana are o formă paralelipipedică, aplatizată în sens vestibulo-
lingual, cu patru fețe laterale și o față ocluzală.
Fața vestibulară are o forma trapezoidală, cu baza mare ocluzal și baza
mică cervical și este înclinată spre lingual.
Conturul este dat de patru margini: mezială, distală, ocluzală și cervicală.
Marginile proximale sunt ușor convexe, cu maximum situat în treimea
ocluzală; sunt convergente spre cervical și sunt inegale, marginea distală fiind
mai scurtă și mai convexă.
Marginea ocluzală este triplu festonată, având forma a trei V-uri inegale,
cel mezial fiind cel mai mare, urmat de central și cel distal, cel mai mic.

163
 Marginea cervicală este aproape orizontală, prezentând o prelungire
interradiculară.
Relieful feței vestibulare, în ansamblu, este convex, atât în sens cervico-
ocluzal cât și în sens mezio-distal; în sens mezio-distal, convexitatea maximă
eate situată la unirea treimii cervicale cu două treimi ocluzale, iar în sens
mezio-distal, în jumătatea ocluzală, convexitatea maximă este situată la
unirea treimii meziale cu două treimi distale; în jumătatea ocluzală, fața
vestibulară prezintă trei convexități, corespunzătoare verticalelor coborâte din
vârfurile celor trei cuspizi vestibulari.

Fig.123 Fața vestibulară

Elementele de relief sunt reprezentate de: două șanțuri, o fosetă și trei

lobuli.
Șanțurile au o direcție verticală și vin de pe fața ocluzală; șanțul mezial
este mai lung și se termină într-o fosetă, iar cel distal, mai scurt, se atenuează
treptat spre jumătatea feței, terminându-se pierdut. Cele două șanțuri

164
delimitează trei lobuli inegali, mezial, cel mai mare, urmat de cel central și de
cel distal, cel mai mic.
Foseta are o formă triunghiulară și se află la extremitatea terminală a
șanțului mezio-vestibular.
Fața vestibulară, în treimea ocluzală, prezintă un grad de înclinare spre
lingual; acest aspect poate fi observat la nivelul tuturor fețelor vestibulare ale
dinților laterali inferiori.
Fața linguală are aceeași formă și un contur asemănător cu cel al feței
vestibulare, dar are dimensiuni mai reduse.
Conturul este reprezentat de patru margini: mezială, distală, ocluzală și
cervicală. Marginile proximale sunt curbe, convexe, cu maximum de
convexitate în treimea ocluzală. Ele converg spre cervical și sunt inegale,
marginea distală fiind mai scurtă și mai convexă.
Marginea ocluzală are forma unui dublu V asimetric, V-ul mezial fiind
mai mare ca cel distal. Marginea cervicală este aproape orizontală, având o
discretă prelungire interradiculară.

Fig.124 Fața linguală

165
 Relieful feței linguale, în ansamblu, este convex atât în sens cervico-
ocluzal cât și în sens mezio-distal, cu o convexitate maximă în sens cervico-
ocluzal situată în treimea mijlocie a feței și o convexitate maximă în sens
mezio-distal în jumătatea cervicală, situată la unirea treimii meziale cu două
treimi distale. In jumătatea ocluzală, în sens mezio-distal, prezintă două
convexități, situate pe verticalele coborâte din vârfurile cuspizilor linguali.
Elementele de relief sunt reprezentate de un șanț vertical și doi lobuli.
Șanțul vine de pe fața ocluzală, este așezat mai aproape de distal și se termină
pierdut în treimea mijlocie a feței; acest element morfologic împarte fața
linguală în doi lobuli inegali, lobului mezial mai mare și distal, mai mic.
Fața mezială are o formă trapezoidală, cu baza mare cervical și baza mică
ocluzal.
Conturul este reprezentat de patru margini: vestibulară, linguală,
cervicală și ocluzală. Marginile vestibulară și linguală sunt convexe, cu
maximum de convexitate situat spre cervical; marginile sunt convergente
spre ocluzal și inegale, marginea linguală fiind mai înaltă față de cea distală.
Marginea ocluzală are forma unui V cu brațele larg deschise, cu vârful V-ului
orientat spre cervical, brațul lingual fiind mai lung față de cel vestibular.
Marginea cervicală este curbă, cu convexitatea orientată ocluzal.
Relieful feței meziale, în ansamblu, este convex în ambele sensuri,
cervico-ocluzal și vestibulo-lingual.
Convexitatea maximă în sens cervico-ocluzal este situată la unirea
treimii ocluzale cu două treimi cervicale și convexitatea maximă în sens
vestibulo-lingual este situată la unirea treimii vestibulare cu două treimi
linguale. La întâlnirea celor două convexități maxime rezultă aria de contact
cu dintele vecin. în treimea cervicală, fața mezială poate să fie plană sau ușor
concavă.

166
 Fig. 125 Fețele proximale

Fața distală are o formă și un contur foarte asemănător cu cel al feței

meziale, dar este de dimensiuni mai mici și are un relief mai convex.
Fața ocluzală are o formă care se poate înscrie într-un trapez cu baza
mare vestibular și baza mică lingual.
Conturul este reprezentat de patru margini: vestibulară, linguală, mezială
și distală. Marginea vestibulară are formă de linie frântă, cu trei V-uri
inegale, mezial mai mare, urmat de cel central și de cel distal; această
margine este constituită din crestele mezio-distale ale cuspizilor vestibulari.
Marginea linguală are forma unui dublu V asimetric, V-ul mezial fiind
mai mare ca cel distal. Marginile proximale sunt ușor convexe, convergente
spre lingual și sunt reprezentate de cele două creste marginale proximale.
Relieful feței ocluzale este reprezentat de cinci cuspizi, patru șanțuri
intercuspidiene, cinci fosete și două creste marginale.
Cuspizii sunt situați doi cuspizi lingual și trei vestibular. Cuspizii linguali
sunt mai mari față de cei vestibulari și cuspizii meziali sunt mai mari
comparativ cu cei distali.

167
r
In ordine descrescătoare, cel mai mare este cuspidul mezio-lingual, urmat
de cuspidul disto-lingual, mezio-vestibular, centro-vcstibular și disto-
vestibular.
Cei cinci cuspizi sunt separați de patru șanțuri intercuspidiene. Șanțul cel
mai adânc este cel mezio-distal, care pleacă din fosetă mezială și se termină
în fosetă distală. Acest șanț este plasat mai aproape de vestibular și separă
cuspizii vestibulari de cei linguali; prezintă două segmente, unul mezial, mai
mare și altul distal, mai mic
Din șanțul mezio-distal pleacă două șanțuri orientate spre vestibular,
șanțul mezio-vestibular, care separă cuspidul mezio-vestibular de cel centro-
vestibular și șanțul disto-vestibular, care separă cuspidul centro- vestibular de
cel disto-vestibular.
Cel de al patrulea șanț pleacă din șanțul mezio-distal, dintr-o poziție
centrală, este orientat spre lingual și separă cuspidul mezio-lingual de cel
disto-lingual.
Fața ocluzală a molarului prim inferior are cinci fosete, două principale,
mezială și distală și trei accesorii, mezială, centrală și distală.
Fosetele principale, mezială și distală, sunt marginale, au o formă
triunghiulară pe secțiune, sunt mai adânci și sunt delimitate de crcastele
marginale și de versanții cuspidieni.
Fosele secundare sunt în număr de trei, mezială, centrală și distală, sunt
mai puțin adânci și se formează la intersecția șanțurilor intercuspidiene.
Crestele marginale mezială și distală au direcție vestibulo-linguală, sunt
ușor convergente spre lingual, unesc cuspizii vestibulari cu cei linguali și
conferă feței ocluzale o structură de rezistență.
Creasta marginală mezială este mai înaltă față de cea distală.

168
 Fig.126 Fața ocluzală

Rădăcină prezintă în pătrimea cervicală un trunchi comun scurt, din care

se bifurcă două rădăcini, una mezială și alta distală.
Cele două rădăcini sunt accentuat aplatizate în sens mezio-distal,
diametrul vestibulo-lingual fiind de trei ori mai mare față de diametrul
mezio-distal.

Fig.127 Rădăcinile

Rădăcina mezială este mai voluminoasă ca cea distală; fiecare rădăcină

are o formă conică, iar pe secțiune orizontală are o formă ovalară, cu
diametrul mare oriental vestibulo-lingual.
169
 Vârfurile rădăcinilor sunt orientate spre distal, iar pe fețele proximale se
întâlnesc șanțuri longitudinale, care sunt mai adânci în treimea medie.
Camera pulpară are o formă asemănătoare cu cea a coroanei, dar este de
dimensiuni mult mai mici, prezentând cinci coarne pulpare, corespunzătoare
celor cinci cuspizi de pe fața ocluzale. Camera pulpară se continuă la nivelul
rădăcinii cu trei canale radiculare, două canale în rădăcina mezială și un canal
în rădăcină distală; canalul distal este mai larg, iar canalul mezio-vestibular
este mai îngust.

Fig.127 Variante ale morfologiei endodontice

Există situații, mai puțin frecvente, când sunt prezente două canale
radiculare, câte unul în fiecare rădăcină, sau patru canale radiculare, câte
două în fiecare rădăcină.
Ca și poziție a dintelui pe arcadă, molarul prim inferior prezintă o
înclinare, în sens vestibulo-lingual, coroana fiind ușor lingualizată; în sens
mezio-distal, coroana nu este înclinată, având o poziție aproape verticală.

170
 6.15. MOLARUL SECUND INFERIOR

Lungimea înălțimea Lungimea Diametrul Diametrul

totală a coroanei rădăcinii mezio-distal vestibulo-
dintelui maxim lingual
maxim
20 mm 7 mm 13 mm 10,5 mm 10 mm

Dimensiuni medii după RUSSELL și WHEELLER:

Cronologie:
Debutul calcificării: 2,5- 3 ani
Coroana complet formată: 7 - 8 ani
Vârsta erupției: 12 -13 ani
Rădăcina complet formată: 14 -15 ani

Molarul secund inferior prezintă o morfologie asemănătoare cu cea a

molarului prim, dar este de dimensiuni mai mici.
Coroana are formă cuboidală, ușor aplatizată în sens vestibulo-lingual și
prezintă patru fețe laterale și o față ocluzală.
Fața vestibulară are o formă trapezoidală, cu baza mare ocluzal și baza
mică cervical
Conturul este reprezentat de patru margini: mezială, distală, ocluzală și
cervicală. Marginile proximale sunt ușor convexe, cu maximum de
convexitate în treimea ocluzală; sunt convergente spre cervical și sunt
inegale, marginea distală fiind mai scurtă și mai convexă față de cea mezială.
Marginea ocluzală are forma de W asimetric, V-ul mezial fiind mai mare
decât cel distal. Marginea cervicală este ușor ondulată, cu o prelungire
interradiculară.

171
 Relieful, în ansamblu, este convex în sens cervico-ocluzal și mezio-distal.
Convexitatea maximă în sens cervico-ocluzal este situată în treimea cervicală, iar
convexitatea maximă în sens mezio-distal, în jumatatea cervicală, este situată
la unirea treimii meziale cu două treimi distale; în jumatatea ocluzală prezintă
două convexități, situate pe verticalele coborâte din vârful cuspizilor
vestibulari.
Elementele de relief ale feței vestibulare sunt reprezentate de un șanț, o
fosetă și doi lobuli.
Șanțul vine de pe fața ocluzală, este orientat vertical, fiind plasat mai
aproape de distal; acesta se termină la mijlocul feței vestibulare, într-o fosetă,
separând suprafața în doi lobuli, unul mezial, mai mare și altul distal, mai
mic. Foseta are o formă triunghiulară, poate fi mai profundă sau mai
superficială și este plasată la mijlocul feței, la extremitatea șanțului.

Fig.128 Fața vestibulară

Fața linguală are o formă și un relief asemănător cu cel al feței

vestibulare, dar este de dimensiuni mai reduse.

172
 Conturul este reprezentat de marginile mezială, distală, cervicală și
ocluzală. Marginile mezială și distală sunt ușor convexe, inegale, cea distală
fiind mai scurtă față de cea mezială; convergența spre cervical a acestor
margini este mai atenuată comparativ cu primul molar.
Marginea ocluzală are forma de W asimetric, V-ul mezial fiind mai mare
decât V-ul distal, iar marginea cervicală este aproape orizontală.
Relieful, în ansamblu, este convex atât în sens cervico-ocluzal cât și în
sens mezio-distal. Convexitatea maximă, în sens cervico-ocluzal, este situată
în treimea mijlocie, iar în sens mezio-distal, convexitatea maximă este situată
la unirea treimii meziale cu două treimi distale.
Ca elemente de relief, fața linguală prezintă un șanț și doi lobuli. Șanțul
vine de pe fața ocluzală, este scurt, se atenuează și dispare în treimea
mijlocie, delimitând doi lobuli inegali, cel mezial fiind mai mare și cel distal
mai mic.

Fig.129 Fața linguală

173
 Fața mezială prezintă o formă care se înscrie într-un trapez, cu baza mare
cervical și baza mică ocluzal.
Conturul este reprezentat de patru margini: vestibulară, linguală, cervicală
și ocluzală. Marginile vestibulară și linguală sunt ușor convexe în treimea
cervicală și converg spre ocluzal, marginea vestibulară fiind mai lungă și mai
oblică spre lingual. Marginea ocluzală are forma unui V, cu brațele larg
deschise și cu vârful orientat cervical. Marginea cervicală este ușor curbă cu
convexitatea orientată ocluzal.
Relieful este convex în ambele sensuri, cervico-ocluzal și vestibulo-lingual.
Convexitatea maximă în sens cervico-ocluzal este situată la unirea treimii
ocluzale cu două treimi cervicale, iar convexitatea maximă în sens vestibulo-
lingual este plasată la unirea treimii vestibulare cu două treimi linguale.
Fața distală are o formă, un contur și un relief foarte asemănător cu cel al
feței meziale, dar este de dimensiuni mai mici și este mai convexă.

Fig.130 Fețele proximale

174
 Fața ocluzală are o formă care se apropie de cea a unui pătrat. Conturul
este reprezentat de patru margini: vestibulară, linguală, mezială și distală.
Marginea vestibulară are forma unui dublu W asimetric, V-ul mezial fiind
mai mare ca cel distal și este dată de crestele mezio-distale ale cuspizilor
vestibulari.
Marginea linguală are aceeași formă, dar este puțin mai scurtă ca cea
vestibulară și este dată de crestele mezio-distale ale cuspizilor linguali.
Marginile proximale au direcție vestibulo-linguală, sunt ușor convergente
spre lingual și sunt date de crestele marginale.
Relieful feței ocluzale este reprezentat de patru cuspizi, două șanțuri
intercuspidiene, trei fosete și două creste marginale.
Cuspizii sunt situați doi vestibular și doi lingual, cei meziali fiind mai
mari față de cei distali. Cuspidul cel mai mare este cel mezio-vestibular
urmat, în ordine descrescătoare, de cel mezio-lingual, disto-vestibular și
disto-lingual.
Șanțul mezio-distal este mai profund, pleacă din foseta mezială, se
termină în foseta distală și este plasat mai aproape de lingual; acest șanț
separă cuspizii vestibulari de cei linguali.
Șanțul vestibulo-lingual, aproape perpendicular pe șanțul mezio-distal,
este plasat mai aproape de distal și separă cuspizii meziali de cei distali;
șanțul se continuă pe fața vestibulară, unde se termină într-o fosetă și,
respectiv, pe fața linguală, unde se termină pierdut.
Fosetele de pe fața ocluzală sunt în număr de trei, două marginale, mezială și
distală și alta secundară, centrală.
Fosetele marginale, proximale, sunt fosete principale, au o formă
triunghiulară pe secțiune și sunt mai adânci; aceste fosete sunt formate de
crestele marginale și versanții cuspidieni.

175
 Fosetă secundară este o fosetă accesorie, este mai superficială și se formează
la intersecția celor două șanțuri.
Crestele marginale au direcție vestibulo-linguală, sunt ușor convergente
spre lingual și unesc cuspizii vestibulari cu cei linguali.

Fig.131 Fața ocluzală

Rădăcina molarului secund inferior prezintă în pătrimea cervicală un

trunchi comun, scurt, din care rezultă două rădăcini, una mezială, mai mare și
alta distală, mai mică.
Cele două rădăcini sunt conice, aplatizate mezio-distal cu vârfurile
orientate spre distal.
Pe secțiune orizontală, rădăcinile au formă ovalară, cu diametrul mare
vestibulo-lingual; acest diametru este de trei ori mai mare față de cel mezio-
distal.
Pe fețele proximale, rădăcinile prezintă câte un șanț longitudinal, mai
accentuat în treimea mijlocie, care are rolul de a mări suprafața de contact cu
osul alveolar.
Rădăcinile molarului doi inferior sunt mai puțin divergente și, uneori au
tendința de a fuziona.

176
 Fig.132 Rădăcinile

Camera pulpară prezintă, la nivelul coroanei, patru coarne pulpare

corespunzătoare celor patru cuspizi de pe fața ocluzală.
La nivelul rădăcinii, camera pulpară se continuă, cel mai adesea, cu două
canale radiculare, cel mezial fiind mai larg, iar cel distal mai îngust.
Uneori, la nivelul rădăcinilor se întâlnesc trei canale radiculare, două în
rădăcina mezială și unul în rădăcina distală.
Foarte rar putem întâlni situația în care în fiecare rădăcină se găsesc câte
două canale radiculare.

Ca și poziție a dintelui pe arcadă, molarul secund inferior prezintă o

înclinare vestibulo-linguală, coroana fiind ușor lingualizată. De asemenea, se

177
remarcă și o ușoară înclinare în sens mezio-distal, coroana fiind înclinată și
spre mezial.

6.16. MOLARUL TREI INFERIOR

Lungimea înălțimea Lungimea Diametrul Diametrul
totală a coroanei rădăcinii mezio-distal vestibulo-
dintelui maxim lingual
maxim
18,5 mm 7 mm 11 mm 10 mm 9,5 mm

Dimensiuni medii după RUSSELL și WHEELLER:

Cronologie:
Debutul calcificării: 8 - 10 ani
Coroana complet formată: 12 - 16 ani
Vârsta erupției: 17 - 21 ani
Rădăcina complet formată: 18-25 ani

Ca și molarul al treilea maxilar, acest molar de minte mandibular are o

morfologie variată. Se poate asemăna fie cu primul molar inferior, fie cu
molarul secund inferior.
Coroana are o formă paralelipipedică și prezintă patru fețe laterale și o
față ocluzală. Forma fețelor este ușor variabilă în funcție de caracteristicile
morfologice.
Fața vestibulară are o formă trapezoidală cu baza mare ocluzal și baza
mare cervical.
Conturul este reprezentat de patru margini: mezială, distală, ocluzală și
cervicală. Marginile proximale sunt ușor convexe, cu maximum de

178
convexitate în treimea ocluzală; marginile sunt convergente spre cervical și
inegale, marginea distală fiind mai scurtă și mai convexă față de cea mezia.
Marginea ocluzală arc formă de W asimetric, V-ul mezial fiind mai mare
față de cel distal. Marginea cervicală este ușor ondulată, cu o prelungire
interradiculară.
Relieful, în ansamblu, este convex în sens cervico-ocluzal și mezio-distal.
Convexitatea maximă în sens cervico-ocluzal este situată treimea
cervicală, iar convexitatea maximă în sens mezio-distal, în jumătatea
cervicală, este situată la unirea treimii meziale cu două treimi distale; în
jumătatea ocluzală prezintă două convexități, situate pe verticalele coborâte
din vârful cuspizilor vestibulari.
Elementele de relief ale feței vestibulare sunt reprezentate de un șanț, o
fosetă și doi lobuli. Șanțul vine de pe fața ocluzală, este orientat vertical,
fiind așezat mai aproape de distal; șanțul se termină la mijlocul feței
vestibulare într-o fosetă și delimitează doi lobuli, unul mezial, mai mare și
altul distal, mai mic.
Fața linguală are o formă și un relief asemănător cu cel al feței
vestibulare, dar are dimensiuni mai reduse.
Marginile mezială și distală sunt ușor convexe, inegale, cea distală fiind
mai scurtă față de cea mezială. Convergența spre cervical a acestor margini
este mai atenuată, comparative cu primul molar. Marginea ocluzală are formă
de W asimetric, V-ul mezial fiind mai mare decat V-ul distal. Marginea
cervicală este aproape orizontală.
Relieful, în ansamblu, este convex, atât în sens cervico-ocluzal cât și în
sens mezio-distal. Convexitatea maximă în sens cervico-ochizal este situată
în treimea mijlocie, iar în sens mezio-distal, convexitatea maximă este situată
la unirea treimii meziale cu două treimi distale.

179
 Ca elemente de relief, fața linguală prezintă un șanț și doi lobuli. Șanțul
vine de pe fața ocluzală, este scurt, se atenuează și dispare în treimea mijlocie
a feței; acesta delimitează doi lobuli inegali, cel mezial fiind mai mare.
Fața mezială prezintă o formă care se înscrie într-un trapez cu baza mare
cervical și baza mică ocluzal.
Conturul este dat de patru margini: vestibulară, linguală, cervicală și
ocluzală. Marginile vestibulară și linguală sunt ușor convexe în treimea
cervicală și converg spre ocluzal; marginea vestibulară este mai lungă și mai
oblică spre lingual față de marginea linguală. Marginea ocluzală are forma
unui V cu brațele larg deschise și cu vârful orientat cervical. Marginea
cervicală este ușor curbă, cu convexitatea orientată ocluzal.
Relieful este convex în ambele sensuri, cervico-ocluzal și vestibulo-
lingual. Convexitatea maximă în sens cervico-ocluzal este situată la unirea
treimii ocluzale cu doua treimi cervicale, iar convexitatea maximă în sens
vestibulo-lingual este situată la unirea treimii vestibulare cu două treimi
linguale. Cele două convexități maxime, în cele două sensuri, realizează aria
de contact cu dintele vecin.
Fața distală are o formă, un contur și un relief foarte asemănător cu cel al
feței meziale, dar este dimensiuni mai mici și prezintă un relief mai
accentuat.
Fața ocluzală are o formă care se apropie de cea a unui pătrat. Conturul
este dat de patru margini: vestibulară, linguală, mezială și distală. Marginea
vestibulară are forma unui dublu W asimetric, V-ul mezial fiind mai mare ca
cel distal; aceaste margini sunt reprezentate de crestele mezio-distale ale
cuspizilor vestibulari. Marginea linguală are aceeași formă, dar este puțin mai
scurtă față de cea vestibulară și este reprezentată de crestele mezio-distale ale
cuspizilor linguali. Marginile proximale au direcție vestibulo-linguală, sunt
ușor convergente spre lingual și sunt date de crestele marginale.
 Elementele de relief de pe fața ocluzală-cuspizii, șanțurile și fosetele-sunt
în număr variabil.
Crestele marginale au direcție vestibulo-linguală, sunt ușor convergente
spre lingual și unesc cuspizii vestibulari cu cei linguali.
Rădăcină prezintă un trunchi comun mai mare, din care se separă, cel
mai frecvent două rădăcini. Există și situații în care molarul trei inferior are o
singură rădăcină, curbată spre distal
Camera pulpară are o morfologie variabilă, în concordanță cu morfologia
coronară. Numărul de coame pulpare este egal cu numărul cuspizilor de pe
fața ocluzală.
La nivelul rădăcinii, camera pulpară se poate continua cu un canal
radicular, larg sau poate prezenta mai multe canale radiculare, care sunt curbe
spre distal, în concordață cu morfologia radiculară.

Fig.134 Variante ale morfologice la nivelul molarului trei inferior

Ca și poziție a dintelui pe arcadă, molarul trei inferior prezintă o înclinare

vestibulo-linguală, coroana ușor fiind lingualizată și o înclinare în sens
mezio-distal, coroana fiind înclinată și spre mezial.

181
1. MORFOLOGIA DINȚILOR TEMPORARI

Dentația temporară este denumită și dentație de lapte sau deciduală și este

formată din 20 de dinți, câte zece pe fiecare arcadă.
Este constituită din 8 incisivi, 4 maxilari și 4 mandibulari. 4 canini, 2
superiori și 2 inferiori și 8 molari, 4 maxilari și 4 mandibulari
Coroana dinților temporari este de dimensiuni mai mici, dar cu un relief
mai accentuat, iar straturile de smalț și de dentină au grosime mai mică.
Suprafața ocluzală este de dimensiuni mai mici, iar relieful ocluzal este
mai puțin bine exprimat Suprafețele de contact într doi dinți vecini sunt mai
largi.

Fig.135 Dentația temporară

Rezistența țesuturilor dentare este mai scăzută, volumul camerei pulpare

este mai mare, iar canaliculele dentinare sunt mai largi.

182
 Rădăcinile sunt mai subțiri și prezintă o curbură cu concavitatea orientată
spre vestibular, în concordanță cu direcția deplasării înlocuitorului
permanent.
în dreptul apexurilor dinților temporari se găsesc mugurii dinților
definitivi, care vor înlocui dentația de lapte la vârsta corespunzătoare.

Mugurii dinților
Dinți temporari permanenți

Fig.136 Poziția mugurilor dinților definitivi în raport cu dinții

temporari

183
 7.1. INCISIVUL CENTRAL SUPERIOR TEMPORAR

Lungimea înălțimea Lungimea Diametrul Diametrul

totală a coroanei rădăcinii mezio-distal vestibulo-
dintelui maxim palatinal
maxim
16 mm 6 mm 10 mm 6,5 mm 5 mm

Dimensiuni medii după RUSSELL și WHEELLE

Cronologie:
Debutul calcificării: 3 - 4 luni intrauterin
Coroana complet formată: 4 luni
Vârsta erupției:7,5 luni
Rădăcina complet formată: 18-24 luni

Morfologia incisivului central superior temporar se aseamănă cu

morfologia incisivului central superior permanent, dar are dimensiuni mai
mici.
Coroana este aplatizată în sens vestibulo-oral, diametrul mezio-distal
fiind mai mare față de diametrul cervico-incizal. Prezintă patru fețe laterale:
vestibulară, palatinală, mezială, distală și o margine incizală.
Fața vestibulară se poate înscrie într-un trapez cu baza mare incizal.
Conturul este dat de patru margini: mezială, distală, cervicală și incizală.
Marginile proximale sunt curbe, inegale și convergente spre cervical.
Marginea cervicală este curbă, cu convexitatea orientată apical, iar marginea
incizală este rectilinie, oblică de jos în sus, în sens mezio-distal.
Relieful este accentuat, convex în treimea cervicală și mai plan în două
treimi incizale. în general, nu prezintă elemente de relief.

184
 Fața palatinală are aceeași forma și un contur asemănător cu cel a feței
vestibulare, dar de dimensiuni mai mici. Relieful este convex în treimea
cervicală și concav în două treimi incizale.
Prezintă un cingulum proeminent în treimea cervicală, din care se
desprind două creste marginale, ce se atenuează spre incizal.
Fața mezială are o formă triunghiulară, cu vârful incizal și baza cervical.
Conturul este dat de trei margini: vestibulară, palatinală și cervicală.
Marginea vestibulară este convexă în treimea cervicală, iar marginea
palatinală este convexă în treimea cervicală și aproape rectilinie în două
treimi incizale. Marginea cervicală are forma unui V cu vârful orientat
incizal. Relieful este convex atât în sens cervico-incizal cât și în sens
vestibulo-palatinal. Convexitatea maximă este situată în treimea incizală și
vestibul ari zat, iar în treimea cervicală este ușor concavă.
Fața distală are aceeași formă și un contur asemănător cu cel al feței
meziale, dar este de dimensiuni mai mici.
Marginea incizală este rectilinie, oblică dinspre mezial spre distal și de
jos în sus. La întâlnirea marginii incizale cu fețele proximale se formează
două unghiuri incizale, cel mezial ascuțit și cel distal obtuz și rotunjit.
Rădăcina este conică, efilată, ușor aplatizată mezio-distal. Prezintă trei
fețe: mezio - palatinală, disto-palatinală și vestibulară, iar pe secțiune
orizontală are o formă ce se înscrie într-un triunghi echilateral.
Camera pulpară este voluminoasă, are aceeași formă cu cea a coroanei
și prezintă trei coame pulpare.
La nivelul rădăcinii, camera pulpară se continuă cu un canal radicular
larg, cu o formă asemănătoare cu cea a rădăcinii.

185
 7.2. INCISIVUL LATERAL SUPERIOR TEMPORAR

Lungimea înălțimea Lungimea Diametrul Diametrul

totală a coroanei rădăcinii mezio-distal vestibulo-
dintelui maxim palatinal
maxim
' 15,8 mm 5,6 mm 11 mm 5,1 mm 4,8 mm

Dimensiuni medii după RUSSELL și WHEELLER

Cronologie:
Debutul calcificării: 4 - 5 luni intrauterin
Coroana complet formată: 5 luni
Vârsta erupției: 8 luni
Rădăcina complet formată: 2 ani

Incisivul lateral superior temporar se aseamănă mult cu incisivul central,

dar are dimensiuni mai reduse.
Coroana are diametrul mezio-distal mai mic, marginea incizală este mai
oblică, iar unghiurile incizale sunt mai inegale, unghiul distal fiind mai mare
și mai rotunjit. Relieful în ansamblu și elementele de relief sunt mai bine
exprimate.
Rădăcina este mai lungă, mai efilată față de cea a incisivului central și
mai aplatizată în sens mezio-distal; treimea apicală a acesteia este orientată
spre distal și spre vestibular.
Camera pulpară este de dimensiuni mai mici, are aceeași formă cu cea a
coroanei și prezintă trei coame pulpare.
La nivelul rădăcinii, camera pulpară se continuă cu un canal radicular mai
îngust, cu o formă asemănătoare cu cea a rădăcinii.

186
 7.3. INCISIVUL CENTRAL INFERIOR TEMPORAR

Lungimea înălțimea Lungimea Diametrul Diametrul

totală a coroanei rădăcinii mezio-distal vestibulo-
dintelui maxim lingual
maxim
14 mm 5 mm 9 mm 4,2 mm 4 mm

Dimensiuni medii după RUSSELL și WHEELLER

Cronologie:
Debutul calcificării: 4,5 luni intrauterin
Coroana complet formată: 4 luni
Vârsta erupției: 6 luni
Rădăcina complet formată: 1,5- 2 ani

Coroana este alungită, în formă de daltă, cu patru fețe laterale și o

margine incizală. Este aplatizată în dublu sens, mezio-distal în treimea
cervicală și vestibulo-lingual în treimea incizală, ceea ce îi conferă forma
caracteristică, de daltă.
Fața vestibulară are o formă trapczoidală, cu baza mare incizal și baza
mică cervical. Conturul este dat de patru margini: două margini proximale,
marginea cervicală și marginea incizală. Marginile proximale sunt paralele în
treimea incizală și apoi converg spre cervical. Marginea cervicală este curbă,
cu concavitatea orientată incizal, iar marginea incizală este rectilinie și
orizontală.
Relieful este convex în treimea cervicală și aproape plan în două treimi
incizale.
Fața linguală are aceeși formă și un contur asemănător cu cel al feței
vestibulare, dar este de dimensiuni mai mici. Relieful este convex în treimea

187
cervicală și plan-concav în două treimi incizale. Ca elemente de relief
prezintă un cingulum mai atenuat și două creste marginale.
Fețele proximale au o formă triunghiulară, cu vârful incizal și baza
cervical. Conturul este reprezentat de o margine vestibulară și linguală,
convexe în treimea cervicală și convergente spre incizal.și de o margine
cervicală, este în formă de V, cu vârful incizal.
Marginea incizală este rectilinie și orizontală și formează cu fețele
proximale două unghiuri incizale aproape egale și drepte.
Rădăcina este subțire, conică și aplatizată mezio-distal; pe secțiune are
formă ovalară, cu diametrul mare vestibulo-oral și cu polul mare orientat
vestibular. Vârful rădăcinii este curbat spre vestibular.
Camera pulpară are aceeași formă cu cea a coroanei, dar este de
dimensiuni mult mai mici, și prezintă trei coarne pulpare.
La nivelul rădăcinii, camera pulpară se continuă cu un canal radicular,
subțire, aplatizat mezio-distal.

7.4. INCISIVUL LATERAL INFERIOR TEMPORAR

Lungimea înălțimea Lungimea Diametrul Diametrul

totală a coroanei rădăcinii mezio-distal vestibulo-
dintelui maxim lingual
maxim
15 mm 5,2 mm 9,8 mm 4,1 mm 4 mm

Dimensiuni medii după RUSSELL și WHEELLER:

Cronologie:
Debutul calcificării: 4 luni intrauterin
Coroana complet formată: 4-5 luni
Vârsta erupției: 7 luni
Rădăcina complet formată: 1,5- 2 ani
188
 Incisivul lateral inferior se aseamănă cu incisivul central, dar este mai
voluminos decât acesta.
Coroana are formă de daltă, aplatizată mezio-distal în treimea cervicală
și vestibulo-lingual în treimea incizală.
Fața vestibulară are o formă trapezoidală, cu baza mare incizal și baza
mică cervical. Conturul este dat de patru margini: două margini proximale,
marginea cervicală și marginea incizală. Marginile proximale sunt inegale,
cea mezială fiind mai mare față de cea distală. Marginea cervicală este curbă,
cu concavitatea orientată incizal. Marginea incizală este rectilinie și oblică.
Relieful este convex în treimea cervicală și aproape plan în două treimi
incizale.
Fața linguală are aceeși formă și un contur asemănător cu cel al feței
vestibulare, dar este de dimensiuni mai mici. Relieful este convex în treimea
cervicală și plan-concav în două treimi incizale. Ca elemente de relief
prezintă un cingulum și două creste marginale.
Fețele proximale au formă triunghiulară, sunt inegale, cea distală fiind
mai mică și mai convexă
Marginea incizală este rectilinie și oblică, de la mezial spre distal și de
sus în jos, formând cu fețele proximale două unghiuri incizale, cel mezial este
ascuțit, iar cel distal este obtuz și rotunjit.
Rădăcina este conică, aplatizată mezio-distal, apexul fiind curbat spre
distal și spre vestibular.
Camera pulpară are forma coroanei, dar este de dimensiuni mai mici și
prezintă trei coame pulpare. La nivelul rădăcinii se continuă cu un canal
radicular subțire și aplatizat în sens mezio-distal.

189
 7.5. CANINUL SUPERIOR TEMPORAR

Lungimea înălțimea Lungimea Diametrul Diametrul

totală a coroanei rădăcinii mezio-distal vestibulo-
dintelui maxim palatinal
maxim
19 mm 6,5 mm 13,5 mm 7 mm 7 mm

Dimensiuni medii după RUSSELL și WHEELLER

Cronologie:
Debutul calcificării: 5 luni intrauterin
Coroana complet formată: 9 luni
Vârsta erupției: 16-20 luni
Rădăcina complet formată: 2-3 ani

Caninii sunt în număr de patru, câte unul pe fiecare hemiarcadă. Sunt

dinți voluminoși, așezați la limita dintre arcada frontală și cea laterală, și sunt
monocuspidați, prezentând elemente morfologice caracteristice atât dinților
frontali, cât și dinților laterali.
Coroana caninului superior are un aspect globular, prezentând o
margine incizală asemănătoare cu un fier de lance și patru fețe laterale:
vestibulară, palatinală, mezială și distală.
Fața vestibulară se poate înscrie într-un trapez cu baza mare incizal și
baza mică cervical. Conturul este dat de patru margini: mezială, distală,
cervicală și incizală. Marginile proximale sunt ușor convexe, divergente spre
incizal și inegale, marginea distală fiind mai scurtă și mai convexă. Marginea
cervicală este curbă cu concavitatea orientată incizal, iar marginea incizală
are forma unui V asimetric, cu brațul mezial mai scurt și cu brațul distal mai
lung și mai oblic.

190
 Relieful este accentuat convex în sens cervico-incizal și în sens mezio-distal.
Convexitatea maximă în sens cervico-incizal este situată în treimea cervicală, iar
convexitatea maximă în sens mezio-distal este plasată la unirea treimii
meziale cu două treimi distale.
Fața palatinală are o formă și un contur asemănător cu cel al feței
vestibulare, dar are dimensiuni mai mici. Relieful este convex în treimea
cervicală și plan-concav în două treimi incizale.
Elementele de relief sunt reprezentate de un cingulum proeminent, două
creste marginale, care pleacă de la nivelul cingulumului spre unghiurile
incizale și o creastă mediană, orientată spre vâful cuspidului.
Fețele proximale au o formă triunghiulară, cu vârful incizal și baza
cervical.
Conturul este dat de o margine vestibulară, convexă și convergentă spre
incizal, o margine palatinală convexă în treimea cervicală și o margine
cervicală de forma unui V cu vârful orientat incizal.
Relieful fețelor proximale este convex, atât în sens cervico-incizal cât și
în sens vestibulo-palatinal. Convexitatea maximă în sens cervico-incizal este
situată la unirea treimii incizale cu două treimi cervicale, iar în sens
vestibulo-palatinal, convexitatea maximă este situată în treimea vestibulară.
Fața distală este mai mică și mai convexă. Marginea incizală are forma
unei linii frânte asimetrice, cu un braț mezial mai scurt și altul distal, mai
lung și mai oblic.
Rădăcina este unică, lungă, conică, ușor aplatizată mezio-distal, cu
apexul orientat spre vestibular.
Camera pulpară are o formă asemănătoare cu cea a coroanei, dar de
dimensiuni mai mici și se continuă la nivelul rădăcinii cu un canal radicular
larg, ușor aplatizat mezio-distal.

191
 7.6. CANINUL INFERIOR TEMPORAR

Lungimea înălțimea Lungimea Diametrul Diametrul

totală a coroanei rădăcinii mezio-distal vestibulo-
dintelui maxim lingual
maxim
17 mm 6 mm 11,5 mm 5 mm 4,8 mm

Dimensiuni medii după RUSSELL si WHEELLER:

Cronologie:
Debutul calcificării: 5 luni intrauterin
Coroana complet formată: 9 luni
Vârsta erupției: 16-20 luni
Rădăcina complet formată: 2,5-3 ani
Caninul inferior are o morfologie asemănătoare cu cea a caninului
superior, dar este de dimensiuni mai mici.
Coroana este aplatizată în sens mezio-distal, diametrul mezio-distal fiind
mai mic. Prezintă patru fețe laterale și o margine incizală.
Fața vestibulară are un aspect mai alungit și este de formă trapezoidală,
cu baza mare incizal și baza mică cervical. Elementele de contur se aseamănă
cu cele ale caninului superior. Relieful feței vestibulare este mai atenuat față
de cel al feței vestibulare a caninului superior.
Fața linguală are aceeași formă și un contur asemănător cu cel al feței
vestibulare. Relieful este convex în treimea apicală și plan-concav în două
treimi incizale. Elementele de relief sunt reprezentate de un cingulum mai
atenuat, două creste marginale mai subțiri și o creastă mediană, ce pleacă de
la nivelul cingulumului spre vârful cuspidului.
Fețele proximale au o formă triunghiulară cu vârful incizal și baza
cervical.

192
 Conturul lor este reprezentat de trei margini: vestibulară, linguală și
cervicală. Marginea vestibulară, este ușor convexă, cu un maximum de
convexitate situat în treimea cervicală. Marginea linguală este convexă în
treimea cervicală și aproape rectilinie în două treimi incizale. Marginea
cervicală are forma unui V, cu vârful orientat incizal. Relieful este convex în
ambele sensuri, cervico-incizal și vestibulo-lingual. Convexitatea maximă a
fețelor proximale este situată în treimea incizală și ușor vestibularizată.
Fața distală este puțin mai mică și are relieful mai accentuat.
Marginea incizală are forma unei linii frânte, mai asimetrice, cu un braț
mezial mai scurt și altul distal, mai lung și mai oblic.
Rădăcina este unică, de formă conică, aplatizată mezio-distal și cu vârful
orientat spre vestibular.
Camera pulpară are forma coroanei, dar este de dimensiuni mai mici și
prezintă trei coame pulpare. La nivelul rădăcinii, camera pulpară se continuă
cu un canal radicular aplatizat mezio-distal.

MOLARII TEMPORARI

Molarii temporari sunt în număr de opt, câte doi pe fiecare hemiarcadă.

Aceștia sunt în serie ascendentă, primul molar fiind mai mic față cel de al
doilea molar. Molarii sunt dinți pluricuspidați și pluriradiculari, prezentând
rădăcini divergente. Coroanele sunt mai mici și mai globuloase, comparative
cu dinții definitivi, iar relieful feței ocluzale este mai atenuat.
Rădăcinile sunt accentuat divergente, cu apexul larg deschis; între
rădăcini se află mugurii dinților permanenți.

193
 Arcada inferioara

Molarul al doilea

Primul molar

Canin

Incisiv lateral

| Incisiv central

Fig. 137 Localizarea molarilor pe arcada temporară

7.7. MOLARUL PRIM SUPERIOR TEMPORAR

Lungimea înălțimea Lungimea Diametrul Diametrul

totală a coroanei rădăcinii mezio-distal vestibulo-
dintelui maxim palatinal
maxim
15,2 mm 5,1 mm 10 mm 7,3 mm 8,5 mm

Dimensiuni medii după RUSSELL și WHEELLER:

Cronologie:
Debutul calcificării: 5 luni intrauterin
Coroana complet formată: 6 luni
Vârsta erupției: 12-16 luni
Rădăcina complet formată: 2-2,5 ani
194
 Coroana are formă cuboidală, cu patru fețe laterale și o față ocluzală.
Fețele vestibulară și palatinală au forma trapezoidală, cu baza mare ocluzal
și baza mică cervical.
Conturul acestor fețe este reprezentat de marginile proximale, marginea
cervicală și marginea ocluzală.
Marginile proximale, mezială și distală, sunt ușor curbe, convergente spre
colet și inegale, marginea distală fiind mai scurtă față de cea mezială.
Marginea cervicală este ușor ondulată, iar marginea ocluzală are la nivelul
feței vestibulare aspect de W, iar la nivelul feței palatinale are forma unui V,
cu brațele inegale.
Relieful, în ansamblu, este convex în sens cervico-ocluzal, cu maximum
de convexitate în treimea cervicală.
Ca elemente de relief, pe fața vestibulară se întâlnește un șanț vertical,
care delimitează doi lobuli inegali, cel mezial fiind mai mare, iar cel distal
mai mic.
Fețele proximale, mezială și distală, au o formă trapezoidală cu baza
mare cervical și baza mică ocluzal. Conturul lor este reprezenat de patru
margini: vestibulară, palatinală, cervicală și ocluzală.
Marginile vestibulară și palatinală sunt ușor curbe, convergente spre
ocluzal, cu maximum de convexitate în treimea cervicală. Maginea cervicală
este curbă, cu convexitatea orientată ocluzal. Marginea ocluzală are forma
unui V cu brațele larg deschise și cu vârful orientat spre cervical.
Relieful este convex în ambele sensuri, cervico-ocluzal și vestibulo-
palatinal, cu o convexitatea maximă situată în treimea ocluzală și în treimea
vestibulară.
Fața ocluzală are o formă trapezoidală, cu baza mare vestibular și baza
mică palatinal.

195
 Conturul este dat de patru margini: vestibulară, palatinală, mezială și
distală. Marginea vestibulară are forma de W asimetric, V-ul mezial fiind mai
mare ca cel distal. Marginea palatinală are, cel mai adesea, forma unui V
asimetric, dar, uneori poate avea și forma unui W, accentuat asimetric.
Marginile proximale sunt, curbe, convergente spre palatinal.
Relieful feței ocluzale, cel mai adesea, este reprezentat de trei cuspizi,
două șanțuri, trei fosete, două creste marginale și o creastă oblică de smalț.
Cuspizii sunt situați doi vestibular și unul palatinal. Cel mai mare este
cuspidul palatinal, urmat de cel mezio-vestibular și disto-vestibular, cel mai
mic.
Șanțurile sunt în număr de două: unul mezio-distal și celălalt centro-
vestibular.
Fosetele sunt în număr de trei, două principalc-mezială și distală- mai
profunde și una centrală, accesorie, mai superficială.
Crestele marginale au direcție vestibulo-orală și sunt ușor convergente
spre palatinal.
între cuspidul palatinal și cel disto-vestibular se formează creasta oblică
sau puntea de smalț.
în situația în care fața ocluzală prezintă patru cuspizi, doi sunt situați
vestibular și doi palatinal. Șanțurile intercuspidiene sunt, în această situație,
în număr de două, orientate în sens mezio-distal și vestibulo-palatinal.
Rădăcina prezintă un trunchi comun, scurt, care se împarte în trei
rădăcini divergente, două orientate vestibular și una palatinal. Cea mai mare
este rădăcina palatinală, urmată de cea mezio-vestibulară și cea disto-
vestibulară.
Rădăcina palatinală este aplatizată în sens vestibulo-palatinal, iar
rădăcinile vestibulare sunt aplatizate în sens mezio-distal. Intre rădăcinile
disto-vestibulară și cea palatinală se poate întâlni o lamă de cement.

196
 Camera pulpară are o formă asemănătoare cu a coroanei, dar este de
dimensiuni mai mici. Aceasta se continuă la nivelul rădăcinii cu trei canale
radiculare, câte un canal în fiecare rădăcină.

7.8. MOLARUL SECUND SUPERIOR TEMPORAR

A
Lungimea înălțimea Lungimea Diametrul Diametrul
totală a coroanei rădăcinii mezio-distal vestibulo-
dintelui maxim palatinal
maxim
17,2 mm 5,7 mm ll,7mm 8,2 mm 10 mm

Dimensiuni medii după RUSSELL și WHEELLER:

Cronologie:
Debutul calcificării: 6 luni intrauterin
Coroana complet formată: 10-12 luni
Vârsta erupției: 20-30 luni
Rădăcina complet formată: 3 ani

Molarul secund superior se aseamănă foarte mult cu molarul prim

superior, dar este mai voluminos decât acesta.
Fața vestibulară este mai convexă în treimea cervicală și mai îngustă la
nivelul coletului. Fața palatinală are un diametru mezio-distal mai mic
comparativ cu fața vestibulară; în multe cazuri pe această față se poate întâlni
tuberculul lui Carabelli. Fețele proximale sunt convergente spre palatinat
Fața ocluzală prezintă patru cuspizi, trei șanțuri, trei fosete și două creste
marginale. Cuspizii sunt plasați doi vestibular și doi palatinal, cel mai mare
cuspid fiind cel mezio-palatinal, urmat de cel mezio-vestibular, disto-vestibular
și disto-palatinal.

197
 Șanțurile feței ocluzale sunt plasate mezio- central, centra-vestibular și
disto-palatinal și au acccși orientare ca și șanțurile de pe fața ocluzală a
molarului prim permanent.
Fosetele sunt în număr de trei, două principale, mezială și distală și una
secundară, cea centrală.
Rădăcinile sunt în număr de trei, cea mai mare fiind rădăcina palatinală,
urmată de cea mezio-vestibulară și cea disto-vestibulară.

Fig.138 Rădăcinile molarului doi temporar

Trunchiul radicular este mai scurt, iar rădăcinile sunt mai subțiri și mai
divergente.
Camera pulpară prezintă patru coame pulpare, corespunzătoare celor
patru cuspizi de pe fața ocluzală. La nivelul rădăcinii, camera pulpară se
continuă cu trei canale radiculare, câte un canal în fiecare rădăcină.

198
 7.9. MOLARUL PRIM INFERIOR TEMPORAR

Lungimea înălțimea Lungimea Diametrul Diametrul

totală a coroanei rădăcinii mezio-distal vestibulo-
dintelui maxim lingual
maxim
15,8 mm 6 mm 9,8mm 7,7 mm 7 mm

Dimensiuni medii după RUSSELL și WHEELLER

Cronologie:
Debutul calcificării: 5 luni intrauterin
Coroana complet formată: 6 luni
Vârsta erupției: 12-16 luni
Rădăcina complet formată: 2-2,5 ani

Molarul prim inferior are o morfologie particulară și nu se aseamănă cu

nici un molar, temporar sau permanent.
Coroana este ușor aplatizată în sens vestibulo-lingual și prezintă patru
fețe laterale și o față ocluzală.
Fața vestibulară are o formă care se poate înscrie într-un trapez, cu baza
mare ocluzal și baza mică cervical.
Conturul este dat de patru margini: mezială, distală, cervicală și ocluzală.
Marginile proximale sunt ușor convergente spre cervical, marginea mezială
fiind aproape rectilinie, iar marginea distală fiind convexă.
Marginea ocluzală are forma de W asimetric, cu V-ul mezial mai mare
decât cel distal. Marginea cervicală este ușor concavă, cu concavitatea
orientată ocluzal.
Ca și relief în ansamblu, fața vestibulară este convexă în ambele sensuri,
cervico-ocluzal și mezio-distal. Convexitatea maximă, în sens cervico-
ocluzal, este situată în treimea cervicală.
199
 Ca elemente de relief, prezintă un șanț vertical, care delimitează doi
lobuli inegali, cel mezial fiind mai mare ca cel distal.
Fața linguală are tot o formă de trapez, cu baza mare ocluzal și baza mică
cervical, dar cu diametre mai reduse. Marginile proximale sunt ușor
convergente spre cervical, marginea mezială fiind aproape rectilinie, iar
marginea distală fiind convexă.
Marginea ocluzală are forma de W asimetric, cu V-ul mezial mai mare
decât cel distal. Marginea cervicală este ușor concavă, cu concavitatea
orientată ocluzal.
Fața linguală este convexă în dublu sens și nu prezintă elemente de relief.
Fața mezială are o formă de trapez, cu baza mare cervical și baza mică
ocluzal. Relieful este convex, cu maximum de convexitate situat în treimea
ocluzală.
Fața distală are o formă și un contur asemănător cu cel al feței meziale,
dar este de dimensiuni mai mici și are un relief mai accentuat.
Fața ocluzală are o formă trapezoidală, cu baza mare vestibular și baza
mica lingual și prezintă patru cuspizi, doi vestibular și doi lingual; cel mai
mare este cuspidul mezio-vestibular, urmat de cel mezio-lingual, disto-
vestibular și disto-lingual.
Cuspizii sunt separați de două șanțuri intercuspidiene: unul mezio-distal
și altul vestibulo-lingual.
Pe fața ocluzală mai sunt prezente trei fosete, două proximale, principale
și una centrală, accesorie, la intersecția celor două șanțuri.
Crestele marginale mezială și distală, au direcție vestibulo-linguală și
unesc cuspizii vestibulari cu cei linguali.
Rădăcina prezintă un trunchi comun, care se împarte în două rădăcini:
una mezială, mai mare și alta distală, de dimensiuni mai mici. Rădăcinile sunt
aplatizate în sens mezio-distal.

200
T
Camera pulpară prezintă patru coame pulpare și se continuă la nivelul
rădăcinii cu trei canale radiculare, două în rădăcina mezială și un canal în
rădăcina distală. Uneori, canalele din rădăcina mezială pot fuziona, rezultând
un singur canal, aplatizat mezio-distal.

7.10. MOLARUL SECUND INFERIOR TEMPORAR

Lungimea înălțimea Lungimea Diametrul Diametrul

totală a coroanei rădăcinii mezio-distal vestibulo-
dintelui maxim lingual
maxim
18,8 mm 5,5 mm 11,3 mm 9,9 mm 8, 7 mm

Dimensiuni medii după RUSSELL și WHEELLER:

Cronologie:
Debutul calcifîcării: 6 luni intrauterin
Coroana complet formată: 10-12 luni
Vârsta erupției: 20-30 luni
Rădăcina complet formată: 3 ani

Molarul secund inferior se aseamănă ca formă și elemente morfologice cu

molarul prim permanent.
Coroana este aplatizată în sens vestibulo-lingual și prezintă cinci fețe:
patru fețe laterale și o față ocluzală. Diametrul mezio-distal este aproape
dublu față de cel cervico-ocluzal.
Fețele vestibulară și linguală au o formă trapezoidală cu baza mare
ocluzal și baza mică cervical.
Elementele de contur au caracteristici asemănătoare cu cele ale molarului
prim permanent. Fața linguală este mai mică față de cea vestibulară și are un

201
relief convex în ambele sensuri, cu maximum de convexitate plasat în treimea
cervicală și în treimea mezială.
Fețele proximale, mezială și distală, au o formă trapezoidală, cu baza
mare cervical și baza mică ocluzal și cu marginile vestibulară și linguală
convergente spre ocluzal.
Relieful acestor fețe este convex în ambele sensuri, cu maximum de
convexitate în treimea ocluzală și în treimea vestibulară.
Fața ocluzală are o formă trapezoidală, cu bază mare orientată vestibular
și baza mica lingual.
Relieful este reprezentat de cinci cuspizi, patru șanțuri, cinci fosete și
două creste marginale.
Cuspizii sunt plasați doi lingual, mai mari și trei vestibular, mai mici. In
ordine descrescătoare, cuspizii sunt: mezio-lingual, disto-lingual, mezio-
vestibular, centro-vestibular și disto-vestibular.
Șanțurile feței ocluzale sunt reprezenate de șanțul mezio-distal, mai
adânc, două șanțuri orientate spre vestibular și un alt șanț orientat spre
lingual.
Cele cinci fosete sunt plasate, două proximale, principale, care sunt mai
profunde și trei secundare, mai superficiale, aflate la intersecția șanțurilor
intercuspidiene.
Rădăcina prezintă un trunchi comun, care se separă în două rădăcini, una
mezială, mai mare și alta distală, mai mică. Rădăcinile sunt aplatizate mezio-
distal.
Camera pulpară prezintă la nivelul coroanei cinci coame pulpare,
corespunzătoare cuspizilor de pe fața ocluzală, iar la nivelul rădăcinilor se
continuă cu trei canale radiculare, două în rădăcina mezială și unul în
rădăcina distală.

202
8. SISTEME DE NOTARE A DINȚILOR

Dentațiile diferite și numărul relativ marc de dinți a impus utilizarea unor

sisteme de notare, care să stabilească dentația, arcada, hemiarcada precum și
poziția dintelui în hemiarcada din care face parte.
Aceste sisteme sunt menite să faciliteze comunicarea între specialiști și să
asigure o exprimare precisă și eficientă în lucrările științifice, manuale, și în
practica stomatologică.

8.1. Sistemul anatomic este unul din cele mai vechi sisteme de notare a
dinților în care se pleacă de la premiza că dinții sunt organe simetrice,
prezente fie într-o dentație tempoarară, fie într-o dentiție permanentă, ei
constituind arcadele dentare, permanente sau temporare.
într-o arcadă temporară se găsesc 10 dinți, hemiarcada fiind constituită
din 5 dinți, după formula 2:1: 2, 2 incisivi, 1 canin, 2 molari.
Arcada permanantă este formată din 16 dinți, câte 8 pe fiecare
hemiarcadă, după formula 2.1.2.3: 2 incisivi, 1 canin, 2 premolari și 3 molari.
Hemiarcada respectivă poate fi superioară sau inferioară, sau poate fi dreaptă
sau stângă.
Sistemul anatomic dă un nume fiecărui dinte, la care se adaugă termenul
de temporar, sau permanent, maxilar sau mandibular drept sau stâng. Se
începe cu primul dinte de la planul medio-sagital și se continuă cu următorii
până la ultimul.
într-o hemiarcadă temporară, dinții sunt denumiți după poziția lor în
hemiarcadă:
-Incisivul central
-Incisivul lateral;
-Caninul;
-Primul molar;

203
-Al doilea molar.
într-o hemiarcadă permanentă, formula dentară este:
-Incisivul central;
-Incisivul lateral
-Caninul
-Primul premolar
-Al doilea premolar
-Primul molar
-Al doilea molar
-Al treilea molar
La numele dintelui se adaugă drept/stâng și superior sau inferior, pentru a-i
preciza poziția exacta.
Sistemul de notare anatomic este destul de utilizat în toată lumea, dar are
unele inconveniente, deoarece folosește prea mulți termeni și de aceea este
mai greu de folosit.
De aceea, în timp, s-au utilizat și alte sisteme de notare, fiecare având ca
scop perfecționarea sistemelor existente și codificarea denumirii dintelui,
pentru a face comunicarea între specialiști mai rapidă și mai completă.
Mai cunoscute și mai utilizate sunt: sistemul Federației Dentare
Internaționale (F.D.I.), sistemul francez și sistemul american.

8.2. Sistemul F.D.I.

Sistemul preconizat de Federația Dentară Internațională notează dinții cu
două cifre, prima reprezentând hemiarcada și a doua poziția dintelui în
hemiarcadă, începând de la linia mediană.
Planul de ocluzie împarte arcadele dentare într-o arcadă superioară și una
inferioară, iar planul median împarte arcadele în două hemiarcade simetrice,
dreaptă și stângă. Rezultă astfel patru cadrane, notate cu cifre de la 1 la 4,

204
pentru dentația definitivă, notarea începând cu hemiarcada dreaptă
superioară, în sensul acelor de ceasornic.

1 - hemiarcada dreaptă superioară;

2 - hemiarcada stângă superioară;
3 - hemiarcada stângă inferioară;
4 - hemiarcada dreaptă inferioară.

La aceste cifre, care marchează hemiarcadele, se adaugă, pentru dentația

permanentă, cifre de la 1 la 8 corespunzătoare celor 8 dinți dintr-o
hemiarcadă, începând cu primul dinte de la linia mediană.

1.8 1.7 1.6 1.5 1.4 1.3 1.2 1.1 2.1 2.2 2.3 2.4 2.5 2.6 2.7 2.8

4.8 4.7 4.6 4.5 4.4 4.3 4.2 4.1 3.1 3.2 3.3 3.4 3.5 3,6 3.7 3.8

Exemplu: Primul molar superior drept -1.6.

Hemiarcadele temporare se notează cu cifre arabe de la 5 la 8.

205
 La aceste cifre, care marchează hemiarcadele, se adaugă cifre arabe de la
1 la 5, corespunzătoare celor 5 dinți dintr-o hemiarcadă temporară.

5.5 5.4 5.3 5.2 5.1 6.1 6.2 6.3 6.4 6.5

8.5 8.4 8.3 8.2 8.1 7.1 7.2 73 7.4 7.5

Exemplu: caninul temporar superior drept - 5.3.

Sistemul F.D.I. are avantajul că este precis și ușor de utilizat iar, în plus,
permite cu mai mare ușurință stocarea și comunicarea datelor.

8.3. Sistemul american

Se caracterizează prin aceea că dinții din dentația permanentă se notează
cu cifre arabe, iar numerotarea începe cu ultimul molar permanent superior
drept, și, în sensul, se continuă cu dinții următori până la ultimul molar din
hemiarcada stângă superioară, apoi cu ultimul molar din hemiarcadă
inferioară stângă, până la ultimul molar din hemiarcada inferioară dreaptă.

206
 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16

32 31 30 29 28 27 26 25 24 23 22 21 70 19 18 17

Exemplu: Primul molarsuperior drept: 3

Dinții din dentația temporară se numerotează în același mod, dar cifrele

sunt înlocuite cu litere.

207
8.4. Sistemul internațoinal Palmer-Zsigmondy este cunoscut și sub numele
de sistem unghiular.
Acesta utilizează un sistem de coordonate, constituit dintr-o linie
orizontală, care materializează planul de ocluzie și separă arcada superioară
de cea inferioară și o linie verticală, ce materializează planul mcdio-sagital și
împarte fiecare arcadă în două hemiarcade, dreaptă și stânga.
Rezultă astfel patru cadrane, corespunzătoare celor patru hemiarcade. în
fiecare cadran, care corespunde unei hemiarcade, se notează dinții permaneți
cu cifre arabe de la 1 la 8, începând cu dintele cel mai apropiat de planul
medio-sagital și continuând cu ceilalți, spre posterior.
Pentru a nota un dinte prin acest sistem, se precizează unghiul
corespunzător hemiarcadei respective și se plasează cifra corespunzătoare
dintelui în acest unghi

208
 Dreapta Stânga
superior superior

Dreapta Stânga
inferior inferior

Exemplu: |4 - primul molar superior stâng.

Dreapta superior Stânga superior

8J 7j 6J 5j 4J 3J 2j 11 L2 L3 L4 l5 L® i? L8

81 61 51 4l 3l 21 li r2 r3 R r5 r6 r7 r8
Dreapta inferior Stânga inferior

Pentru dentația temporară se procedează în mod asemănător cu

deosebirea că dinții sunt notați cu litere.

209
 Dreapta superior Stânga superior

Ej DJ CJ BJ AJ 1_A Lb Lc LE

E1 D1 cl Bl A"* rA rB •c rD rE
Dreapta inferior Stânga inferior

8.5. Sistemul francez notează hemiarcadele cu litere, astfel: pentru

hemiarcadele superioare se folosesc literele mari, iar pentru hemiarcadele
inferioare se folosesc literele mici.

D - hemiarcada superioară dreaptă

S - hemiarcada superioară stângă
d - hemiarcada inferioară dreaptă;
s- hemiarcada inferioară stângă

210
 La aceste litere, care marchează hemiarcadele, se adaugă, pentru dentația
permanentă, cifre arabe de la 1 la 8, corespunzătoare fiecărui dinte, începând
cu primul dinte de la linia mediană și continuând cu următorii spre posterior.

D8 D7 D6 D5 D4 D3 D2 D1 S1 S2 S3 S4 S5 S6 S7 S8

d8 d7 d6 d5 d4 d 3 d2 d1 s1 s2 s3 s4 s5 s6 s7 s8

Exemplu: primul molar superior stâng - S6.

Pentru dentația temporară, dinții se notează cu cifre romane de la I la V

într-o hemiarcadă.

DV DIV Dili Dll Dl SI Sil Sill SIV SV

dv div dill dll dl sl sil sill sIV sV

211
 9. CARACTERE MORFOLOGICE COMUNE ȘI
DIFERENȚIALE ALE DINȚILOR DEFINITIVI

Dinții umani prezintă caractere comune și elemente morfologice

individuale, caracteristice fiecărui dinte su grup dc dinți în parte. Aceste
caractere pot fi apreciate atât la nivelul coroanelor cât și la nivelul
rădăcinilor.

9.1.Caractere morfologice comune coronare ale dinților

definitivi

Coroanele dinților umani sunt acoperite de smalț și sunt de dimensiuni mai

mici, în comparație cu rădăcinile. Grosimea smalțului este diferită, fiind mai mare
la nivelul porțiunii active- față ocluzală sau margine incizală și mai redusă în zona
cervicală.
înălțimea coroanelor descrește dc la linia mediană spre distal, iar forma
acestora este mai mult sau mai puțin geometrică (piramidală, cuboidală,
cilindrică, etc.).
Toate coroanele prezintă patru fețe laterale (vestibulară, orală, mezială și
distală) și o porțiune activă-margine incizală sau o față ocluzală, care
participă la realizarea funcțiilor.
Diametrul maxim al coroanelor în sens mezio-distal este situat în treimea
ocluzală sau incizală, iar în sens vestibulo-oral în treimea cervicală sau
medie.
Fețele vestibulară și orală au o dublă convexitate, atât în sens cervico-
ocluzal cât și în sens mezio-distal. Maximum de convexitate în sens cervico-
ocluzal este situat în treimea cervicală, iar în sens mezio-distal convexitatea
maximă este deplasată spre treimea mezială. Diametrul maxim al fețelor
212
vestibulară și orală este plasat spre ocluzal, iar diametral minim se află la
nivelul coletului.
Conturul acestor fețe este asemănător, cu marginea distală mai scurtă
decât cea mezială; iar forma este aproximativ trapezoidală, cu baza mare
incizal/ocluzal și baza mică cervical.
Fețele orale sunt mai mici decât cele vestibulare și prezintă un relief
variabil.
Fețele proximale au conturul asemănător și sunt convergente spre oral, în
sens vestibulo-oral și spre cervical, în sens cervico-ocluzal. Fețele meziale ale
coroanelor sunt de dimensiuni mai mari și au un relief mai aplatizat, mai
șters, iar cele distale au dimensiuni mai reduse în toate sensurile și relieful
este mai convex.
Linia coletului este ondulată și este convexă, cu convexitatea spre
rădăcină, pe fețele vestibulare și orale și concavă, cu concavitatea spre
rădăcina, pe fețele proximale.
Unghiurile incizale, la dinții frontali, sunt diferite, în general, cu ungbiul
mezio-incizal mai conturat, mai ascuțit și cu unghiul disto-incizal mai
rotunjit.
în interiorul coroanelor se găsește camera pulpară, care conține pulpa
coronară, ce prezintă o serie de proeminențe, numite coarne pulpare, în
număr egal cu numărul cuspizilor, la dinții laterali și în număr egal cu
numărul lobilor de pe fața vestibulară, la dinții frontali.

9.2. Caractere morfologice comune radiculare ale dinților

definitivi

Rădăcinile dinților sunt implantate în osul alveolar, sunt acoperite cu

cement și sunt mai lungi decât coroanele, raportul dimensional fiind de 1,5/1.

213
 Diametrul maxim al rădăcinilor este la nivelul coletului; în general,
acestea fiind aplatizate în sens mezio-distal (cu excepția rădăcinii palatinale a
molarului prim superior, care este aplatizată vestibulo-oral). Și la nivelul
rădăcinilor, jumătatea mezială este mai voluminoasă, iar la pluriradiculari,
rădăcina mezială este mai mare decât cea distală. Vârfurile rădăcinilor au
diametrul minim și sunt în general curbate spre distal. Fiecare rădăcină
prezintă câte un canal radicular (cu excepția rădăcinilor meziale ale molarilor
primi inferiori, care conțin uneori două canale), cu o formă asemănătoare cu a
rădăcinii. Canalul radicular conține pulpa radiculară.
Axele de implantare ale rădăcinilor, prelungite, la dinții maxilari converg
spre apofiza crista gali a etmoidului și sunt divergente, la rădăcinile dinților
inferiori, spre marginea bazilară a mandibulei.

Fig.139 Axele de implantare ale dinților

214
 9.3. Caractere morfologice comune dinților frontali

Caractere morfologice coronare

• Coroanele dinților frontali sunt aplatizate în sens vestibulo-oral, în

jumătatea incizală și prezintă patru fețe laterale și o margine incizală.

• Relieful fețelor vestibulare este plan-convex, iar cel al fețelor orale este

plan-concav-convex. Fețele proximale au o formă triunghiulară, cu baza

cervical și vârful incizal.
• Pe fețele vestibulare există două șanțuri, care le împart în trei lobuli, iar pe
fețele orale există o proeminență de smalț.

• Coroanele au o cameră pulpară cu trei coarne pulpare.

Caractere morfologice radiculare

Dinții frontali prezintă o singură rădăcină, aplatizată în sens mezio-
distal, implantată într-un os alveolar spongios. La nivelul fiecărei rădăcini
există un singur canal radicular.

Particularități clinico-terapeutice ale dinților frontali: grupul dinților

frontali erupe înaintea celor laterali (cu excepția primilor molari, care sunt
primii dinți care apar pe arcadă) și sunt plasați pe un arc de cerc, cu o
deschidere variabilă.
Fiind așezați în regiunea frontală, intervin în realizarea funcțiilor:
masticatorie (asigurând prehensiunea alimentelor și secționarea acestora),
fizionomice (prin formă, dimeniuni, poziție, culoare și fiind suport pentru părțile
moi), fonetice (participă la delimitarea rezonatorului bucal și la articularea unor
consoane). Au, de asemenea, un rol important în ocluzia statică și în cea
dinamică.

215
 Fiind plasați în regiunea anterioară a arcadei beneficiază de o igienă mai
bună, pot fi tratați cu mai multă ușurință, iar extracțiile sunt mai ușor de
efectuat; în același timp, sunt mai expuși la traumatisme.

Caractere morfologice comune dinților frontali superiori

Dinții frontali superiori sunt mai voluminoși decât cei inferiori, pe care îi
circumscriu.

• Coroanele sunt aplatizate în sens vestibulo-oral, în treimea incizală, iar

în rest, sunt globuloase. Diferența de mărime între fețele orale și fețele

vestibulare este mică.

• Relieful fețelor vestibulare este convex în treimea cervicală, în sens

cervico- incizal și plan în cele două treimi incizale; în sens mezio-distal,

fețele vestibulare sunt convexe, cu maximum de convexitate plasat în treimea
mezială

• Fețele palatinale sunt convexe în treimea cervicală și concave în două

treimi incizale; prezintă un cingulum și două creste marginale, bine

reprezentate.

• Rădăcinile acestor dinți sunt voluminoase, conice, ușor aplatizate

mezio-distal, înclinate în sens vestibulo-oral. Prezintă un canal radicular unic,

larg.

• Din punct de vedere clinico-terapeutic, dinții frontali superiori crup

după frontalii inferiori și participă mai frecvent la realizarea funcțiilor

fizionomică și fonetică.

216
 Caractere morfologice comune dinților frontali inferiori

Coroanele dințlor frontali inferiori sunt mai mici față de cele ale
frontalilor superiori și sunt aplatizate în dublu sens: în sens vestibulo-oral în
treimea incizală și în sens mezio-distal în treimea cervicală.
De aceea, coroanele par mai alungite, diametrul mezio-distal fiind mai
mic decât cel cervico-incizal. Relieful fețelor orale este mai șters, iar
unghiurile incizale sunt bine exprimate. Linia coletului are un traiect sinuos
mai accentuat ca la incisivii superiori.
Rădăcinile frontalilor inferiori sunt mai aplatizate în sens mezio-distal,
sunt mai mici (excepție făcând caninul) și prezintă șanțuri longitudinale la
nivelul fețelor proximale.
Canalele radiculare au dimensiuni reduse, implantarea în alveolă este
aproape verticală, iar rezistența paradontală este mai scăzută.
Particularități clinico-terapeutice

• Dinții frontali inferiori erup înaintea frontalilor superiori și sunt mai

puțin vizibili, deci participă mai puțin la realizarea funcției fizionomice.

• Sunt mai predispuși la abrazie, acest fenomen realizându-se în special

la nivelul marginii incizale.

• Se cariază mai rar, iar extracția lor este mai puțin dificilă, ca urmare a

implantării parodontale mai slabe.

• Canalele radiculare înguste fac tratamentul endodontic mai dificil și, de

asemenea, tratamentul protetic este mai greu de realizat din cauza volumului
redus al acestor dinți.

217
 9.4. Caractere morfologice comune dinților laterali

Caractere morfologice coronare

Dinții laterali au coroanele de formă paralelpipiedică sau cuboidală și

prezintă patru fețe laterale și o față ocluzală. Fețele coroanelor se pot înscrie
într-un patrulater.
Fiecare coroană este rezultatul fuziunii mai multor lobi de creștere,
separați prin șanțuri și uniți prin creste de smalț. Fețele ocluzale au un relief
complex, dat de cuspizi, șanțuri, fosete, creste.
Caractere morfologice comune radiculare
Rădăcinile sunt, în general, aplatizate în sens mezio-distal, iar
implantarea este într-un os alveolar mai rezistent.
Majoritatea dinților laterali sunt pluriradiculari și prezintă mai multe
canale radiculare.

Din punct de vedere clinico-terapeutic,

• Dinții laterali sunt situați în zona postcrioară, distală, având rol

important în procesul de masticație.

• Fețele vestibulare sunt, în general, dispuse în linie dreaptă sau pe o

curbă foarte ușor convexă. Fețele ocluzale se abrazează mai intens, din cauza
agresiunilor mai mari la care sunt supuși în timpul exercitării funcțiilor.

• Procesul carios îi afectează mai frecvent, iar tratamentele stomatologice

sunt mai dificil de realizat, din cauza poziției distale pe arcadă și a reliefului
ocluzal complex.

218
Caractere morfologice comune premolarilor

• Coroanele premolarilor au formă paralelipipedică, iar volumul coronar este

mai mare comparativ cu cel al frontalilor, dar mai mic față de al molarilor.

• Fețele vestibulare se aseamănă cu fețele vestibulare ale caninilor.

• Fața ocluzală prezintă de obicei doi cuspizi, două fose, două creste

marginale și un șanț intercuspidian cu direcție mezio-distală.

•Premolarii sunt, în general, monoradiculari, cu excepția primlui premolar

superior, care are frecvent două rădăcini.

Caractere morfologice comune molarilor

Caractere morfologice coronare

•Coroanele molarilor sunt voluminoase, de formă cuboidală. Fețele

vestibulare și orale prezintă șanțuri interlobare, iar fața ocluzală prezintă un

relief complex format din mai mulți cuspizi (între trei și cinci), mai multe
șanțuri intercuspidiene, fosete și două creste marginale.

•Morfologia acestor dinți este corelată cu funcțiile complexe pe care aceștia

le îndeplinesc.

Caractere morfologice radiculare

Rădăcinile molarilor sunt în număr de două sau trei, mai mult sau mai
puțin divergente. Datorită numărului, dimensiunilor și poziției rădăcinilor,
acești dinți au o implantare osoasă foarte bună.

Particularități clinico -terapeutice

Molarii au un rol esențial în triturarea alimentelor și în realizarea
rapoartelor de ocluzie statice și dinamice.

219
 Ca urmare a presiunilor puternice pe care le suportă în timpul realizării
funcțiilor, se abrazează mai mult decât restul dinților. Sunt de asemenea,
afectați mai frecvent de leziuni carioase, acestea localizându-se la nivelul
șanțurilor și foselor.
Tratamentele conservative sunt mai dificil de realizat din cauza poziției
distale pe arcadă și numărului mare de rădăcini; de asemenea, construcțiile
protetice trebuie să fie rezistente, deoarece este o zonă cu presiuni ocluzale
mari.
Extracțiile sunt dificil de realizat din cauza implantării robuste în osul
alveolar.

Caractere
9.5. morfologice diferențiale ale dinților

Caractere morfologice diferențiale ale dinților arcadei superioare

față de cei ai arcadei inferioare

• Dinții inferiori erup înaintea celor superiori.

• Din punct de vedere a poziției pe arcadă, dinții inferiori sunt situați mai

mezial față de cei ai arcadei superioare.

• Axele de implantare ale dinților superiori sunt convergente spre apex, iar

axele dinților inferiori sunt divergente spre apex.

• Abraziunea este mai pronunțată la cuspizii palatinali superiori și la cuspizii

vestibulari inferiori.

• Fețele vestibidare ale dinților arcadei superioare sunt situate în afara fețelor

vestibulare ale dinților arcadei inferioare, deci curba fețelor vestibulare

maxilare circumscrie curba fețelor vestibulare mandibulare.

220
 Caractere morfologice diferențiale între incisivii superiori și inferiori

• Coroanele incisivilor superiori sunt mai voluminoase decât ale incisivilor

inferiori.

• Diametrul mezio-distal al dinților superiori este mai mare, iar raportul

înălțime/lățime la cei superiori este aproape egal; la dinții inferiori înălțimea

este mai mare decât lățimea, coroanele părând mai alungite.

• Din punct de vedere al formei, incisivii superiori au formă de lopată, iar cei

inferiori de daltă.

• Unghiurile incizale la cei superiori sunt inegale și mai rotunjite, iar la cei

inferiori sunt mai bine exprimate.

• Din punct de vedere al culorii, incisivii superiori prezintă trei zone de

nuanțe diferite (galben la colet, alb în zona mijlocie și transparent spre

incizal), în timp ce la incisivii inferiori culoarea are un aspect aproape
uniform (alb-gălbui) pe toată suprafața.

• Poziția incisivilor superiori este mai anterioară față de cea a incisivilor

inferiori, iar zonele de abrazie sunt localizate pe fața orală la superiori și pe

marginea incizală la inferiori.

• Incisivii superiori au rădăcini mai voluminoase, iar cei inferiori au

rădăcinile de dimensiuni mai mici.

• Canalele radiculare sunt mai largi și mai accesibile tratamentului la incisivii

superiori și sunt mai înguste și mai greu de tratat endodontic la incisivii

inferiori

• Incisivii inferiori prezintă mai frecvent tartru și sunt mai des afectați

parodontal, în schimb cei superiori se cariază mai frecvent.

 Caractere morfologice diferențiale între caninii superiori și cei
inferiori

• Caninii superiori sunt mai mari comparativ cu cei inferiori și au coroanele

mai globuloase.

• Coroanele caninilor inferiori sunt mai alungite, diametrul mezio-distal fiind

mai mic.

• V-ul incizal este mai deschis la superiori, iar la cei inferiori brațele V-ului

sunt mai inegale, cu vârful deplasat mai spre mezial.

• Relieful și elementele de relief sunt mai bine exprimate la nivelul caninilor

superiori, iar la caninii inferiori relieful este mai șters și nu prezintă foramen
caecum.

• Din punct de vedere al culorii, caninii superiori au o culoare alb-gălbui, iar

cei inferiori sunt alb-gri.

• Rădăcina caninului superior este robustă, lungă, iar a caninului inferior este

subțire, efilată și uneori bifidă; în acest caz și canalul radicular este bifurcat.

Caractere morfologice diferențiale între premolarii superiori și

premolarii inferiori

• Coroanele premolarilor superiori sunt mai voluminoase, aplatizate în sens

mezio-distal, de formă paralelipipedică; coroanele premolarilor inferiori sunt

mai mici, de formă aproape cilindrică.

• La premolarii inferiori axul coronar formează cu axul radicular un unghi

deschis oral, iar la cci superiori cele două axe sunt în continuare.

• Premolarii superiori sunt în scrie descendentă, iar cei inferiori în serie

ascendentă.

222
• Șanțul intercuspidian mezio-distal este în linie dreaptă la premolarii

superiori și este curb, cu concavitatea vestibular, la cei inferiori.

• Rădăcinile premolarilor superiori sunt mai mari, aplatizate mezio-distal,

față de rădăcinile inferiorilor, care sunt mai mici și mai puțin aplatizate.

Caractere morfologice diferențiale între molarii superiori și molarii

inferiori

• Coroanele molarilor superiori au un volum mai redus față de cel al

molarilor inferiori, la acest nivel compensându-se diferența de volum de la

nivelul grupului frontal.

• La molarii superiori, coroanele sunt aplatizate în sens mezio-distal, iar la

cei inferiori aplatizarea este în sens vestibulo-oral.

• Fețele ocluzale ale molarilor superiori au formă de paralelogram și prezintă

două șanțuri angulate, care separă cuspizii vestibulari de cei orali, trei fosete
și o punte de smalț.

• Fețele ocluzale ale molarilor inferiori au formă de trapez sau pătrat și

prezintă un șanț mezio-distal, care separă cuspizii vestibulari de cei orali; au

un număr de 3 până la 5 fose și nu prezintă punte de smalț.

• Molarii superiori prezintă trei rădăcini conice cu trei canale rădiculare, în

timp ce molarii inferiori au două rădăcini mai aplatizate cu 2 - 4 canale

radiculare.

223
 9.6. Caractere morfologice diferențiale între doi dinți vecini

Caractere morfologice diferențiale între incisivul central maxilar și

incisivul lateral maxilar

• Incisivul lateral superior este mai mic comparativ cu cel central, are

marginea incizală mai oblică și unghiurile incizale mai accentuat inegale

• Fețele proximale ale incisivului lateral sunt mai accentuat inegale, iar fața

distală este mai accentuat convexă față de cea a incisivului central superior.

• Fața orală a incisivului lateral superior are un relief mai bine reprezentat

• Relieful și clementele de relief sunt mai bine exprimate la nivelul

incisivului lateral

• Rădăcina incisivului lateral este mai mică, aplatizată mezio-distal, mai

efilată față de rădăcina incisivului central; pe secțiune, rădăcina lateralului are

formă ovalară, spre deosebire de central, la care secțiunea orizontală are
formă de triunghi echilateral

• Incisivul lateral superior erupe mai tâziu decât centralul, este mai înclinat în

osul maxilar, atât în sens vestibulo-oral cât și în sens mezio-distal, iar vârful
rădăcinii este mai curb.

Caractere morfologice diferențiale între primul și al doilea premolar

superior

• Primul premolar este mai mare, prezintă doi cuspizi inegali, separați de un

șanț intercuspidian situat mai aproape de oral.

• Al doilea premolar superior are dimensiuni mai mici și prezintă doi cuspizi

egali, separați de un șanț intercuspisdian situat la mijlocul feței ocluzale.

224
• Fețele vestibulare și orale ale premolarului unu superior sunt inegale, fața

vestibulară fiind mai mare; la premolarul doi aceste fețe sunt egale.

• Premolarul prim superior este frecvent biradicular și prezintă două canale

radiculare, în timp ce premolarul secund are mai frecvent o singură rădăcină,

cu un singur canal radicular.

Caractere morfologice diferențiale între primul și al doilea molar

superior

• Coroana molarului prim este mai voluminoasă în toate sensurile, față de

coroana molarului secund, care este mai mică și mai puțin aplatizată mezio-
distal.

• La molarul secund, șanțurile de pe fețele vestibulară și orală sunt mai

superficiale.
Elementele de relief sunt mai puțin accentuate la nivelul molarului doi

• Pe fața ocluzală a molarului secund cuspidul disto-palatinal este mult mai

mic sau chiar poate lipsi, iar fosetă distală este, de asemenea, mai mică sau
lipsește.

• Molarul secund superior nu prezintă tuberculul lui Carabelli.

Caractere morfologice diferențiale între incisivul central și lateral

inferior

• Incisivul lateral inferior este mai voluminos decât cel central, cu marginea

incizală oblică, dinspre mezial spre distal și dinspre incizal spre cervical;
unghiurile incizale sunt inegale.

225
• Incisivul central, de dimensiuni mai mici, are o margine incizală orizontală,

iar unghiurile incizale sunt egale, aproape drepte.

• Abraziunea marginii incizale este mai accentuată la incisivii laterali

inferiori.

• Volumul rădăcinii incisivului lateral este mai mare decât la incisivul

central.

Caractere morfologice diferențiale între primul și al doilea premolar inferior

• Premolarul secund inferior are o coroană mai voluminoasă, iar fața ocluzală

prezintă doi sau trei cuspizi inegali

• Primul premolar are pe fața ocluzală doi cuspizi, accentuat inegali, cuspidul

vestibular fiind aproape de două ori mai mare față de cel lingual; de aceea,
fața ocluzală a acestui premolar este înclinată la aproximativ 45°

• Primul premolar inferior prezintă pe fața ocluzală un șanț intercuspidian și

două fosete, iar al doilea premolar are pe această față unul sau două șanțuri
intercuspidiene și două sau trei fose, în funcție de numărul de cuspizi

• Volumul rădăcinii este mai mare la premolarul prim față de premolarul

secund.

Caractere morfologice diferențiale între primul și al doilea molar inferior

• Primul molar inferior este mai voluminos comparativ cu molarul secund și

prezintă pe fața ocluzală cinci cuspizi, patru șanțuri, cinci fosete și două
creste marginale
• Pe fața ocluzală a molarului doi se descriu patru cuspizi, două șanțuri, trei

fosete, două creste marginale; șanțurile sunt aproape perpendiculare între ele-

• Pe fața vestibulară a molarului prim se observă două șanțuri, care împart

această față în trei lobuli inegali

• Pe fața verstibulară a molarului doi există un singur șanț, care împarte fața

în doi lobuli inegali

• Rădăcinile molarului prim inferior sunt mai voluminoase, mai divergente și

prezintă trei canale radiculare; la molarul secund inferior rădăcinile sunt mai
mici, mai puțin divergente și au două, trei sau chiar patru canale radiculare.

227
 10. ARCADELE DENTARE

Arcadele dentare sunt reprezentate de șirul neîntrerupt de dinți, implantați

în oasele maxilare, care vin în contact prin intermediul convexităților maxime
de pe fețele proximale.
Arcada dentară permanentă este formată din 16 dinți, formula dentară
într-o hemiarcadă fiind: 2 incisivi, 1 canin, 2 premolari și 3 molari.
Arcada temporară este formată din 10 dinți, formula dentară într-o
hemiarcadă fiind: 2 incisivi, 1 canin și 2 molari. Fiecare dintre cele două
arcade dentare prezintă o porțiune extraalveolară, formată din coroanele
dinților și o porțiune intraalveolară, formată din rădăcinile dinților și
procesele alveolare.

Fig.140 Arcadele dentare extra și intra-alveolare

Arcadele dentare extraalveolare

Arcadele dentare extraalveolare sunt formate din totalitatea coroanelor

dinților care vin în contact între ele prin fețele lor proximale.
Ele prezintă o curbură vestibulară, de forma unui arc de cerc, cu
deschidere variabilă, numită curbură frontală; această curbură este mai largă

228
la maxilar decât la mandibulă și poate lua diferite aspecte, de la forme
acceptate ca fiind normale până la forme patologice.
Un rol important, în dezvoltarea arcadelor revine mușchilor limbii și
mușchilor oro-faciali, care exercită presiuni asupra dinților, în timpul
exercitării funcțiilor.
Arcadele dentare extraalveolare pot avea diferite forme.
Izard a descris șase tipuri de arcade dentare: parabolică, eliptică,
hiperbolică, în formă de semicerc, în U și ovoidă. Marseiller a descris trei
tipuri de forme mai importante: arcada eliptică, hiperbolică și arcada in forma
de U.
Arcada eliptică este forma de arcadă cea mai des întâlnită la populația
europeană și prezintă o curbură frontală, sub forma unui segment de arc de
cerc, o curbură la nivelui premolarilor și alta la nivelul molarilor; premolarii
și primii doi molari sunt așezați pc o linie divergentă spre posterior, în timp
ce ultimii molari sunt amplasați pe o linie convergentă spre posterior.

Fig.141 Arcada eliptică

Arcada parabolică se caracterizează printr-o curbură frontală în formă de

arc de cerc, iar premolarii și molarii sunt situați astfel încât realizează linii
ușor curbe, divergente spre posterior.

229
 Fig.142 Arcada parabolică

Arcada în formă de U este o arcadă întâlnită mai rar și se caracterizează

printr-o curbură frontală cu o rază mai mare și o dispunere a premolarilor și
molarilor pe o linie dreaptă; liniile celor două hemiarcade laterale sunt
paralele între ele.

Fig.143 Arcada în formă de U

Arcada inferioară are forma în oglindă a celei superioare, este de

dimensiuni mai mici și se înscrie în curba arcadei maxilare, fiind
circumscrisă de aceasta.
230
 Fig.144 Forme ale arcadei dentare inferioare

Ca și forme patologice ale arcadelor dentare mai putem întâlni arcade în

formă de V, W, M.
Arcada în formă de semicerc este caracteristică arcadelor dentare
temporare.

Fig.145 Forma arcadelor temporare

231
 Dimensiunea mai mare a arcadei extraalveolare maxilare față de arcada
extraalveolară mandibulară rezultă din înclinarea coroanelor dinților la
nivelul celor două arcade-dinții arcadei maxilare au axele longitudinale
încliate de sus în jos și din interior spre exterior, urmarea acestei înclinări
fiind o curbă coronară mai marc decât curba radiculară.
Dinții arcadei mandibulare au axele longitudinale înclinate de sus în jos,
în același sens, ceea ce face ca arcada coronară să fie mai mica în comparație
cu arcada radiculară.
Arcada maxilară o circumscrie în totalitate pe cea mandibulară, nivelul la
care se întâlnesc dinții celor două arcade reprezentând planul de ocluzie.
Totalitatea dinților fontali constituie arcadele frontale, iar totalitatea
dinților laterali formează arcadele laterale.
10.1. Arcadele frontale sunt în formă de arc dc ccrc, cu o dechidere variabilă
și prezintă o față vestibulară, o față orală și o margine incizală.
Fața vestibulară este formată din totalitatea fețelor vestibulare ale dinților
frontali. Forma în ansamblu a acestei fețe se înscrie în forma generală a
arcadei, iar planul fețelor vestibulare este înclinat de sus în jos spre
vestibular, la arcada maxilară și de jos în sus, spre oral, la nivelul arcadei
mandibulare.
Relieful feței vestibulare este convex în ambele sensuri, cervico-incizal și
sens mezio-distal, cu maximum de convexitate, în sens cervico-ocluzal, la
unirea treimii cervicale cu două treimi incizale. Elementele de relief sunt
reprezentate de două șanțuri și trei lobuli.
Fața orală este formată din totalitatea fețelor orale a dinților ale dinților
frontali. Relieful este ușor convex în sens cervico-incizal, cu maximum de
convexitate situat la unirea treimii cervicale cu două treimi incizale.
Elementele de relief sunt reprezentate de: creste marginale, cingulum și
foramen caecum la dinții frontali superiori.

232
 Fețele proximale a doi dinți vecini vin în contact prin convexitățile
maxime, formând punctul de contact.
Acest punct de contact împarte zona interproximală în patru spații, de
formă piramidală, care poartă numele de ambrazuri.
în sens cervico-incizal se va forma o ambrazură cervicală, sub punctul de
contact, care reprezintă cele două treimi cervicale ale spațiului interproximal
și o ambrazură incizală, deasupra punctului de contact, care reprezintă
treimea incizală a spațiului interproximal.

Fig.146 Ambrazurile incizale și cervicale

în sens vestibulo-oral se va forma o ambrazură vestibulară, anterior de

punctul de contact, care reprezintă treimea vestibulară a spațiului
interproximal și o ambrazură orală, posterior de punctul de contact, care
reprezintă cele două treimi orale ale spațiului interproximal.

Fig.147 Ambrazurile orale și vestibulare

Ambrazurile vestibulare sunt mai largi și mai puțin adânci, iar ambrazurile
orale sunt mai adânci și mai înguste.
233
 Ambrazurile vizibile au și rol fizionomie, întrerupând continuitatea feței
vestibulare și asigurând acestei fețe un aspect perlat. De asemenea,
ambrazurile au rol de a dirija fragmentele alimentare în timpul masticației, fie
spre vestibulul bucal, fie spre cavitatea orală propriu-zisă.
Ambrazura incizală este de dimensiuni mai mici, iar ambrazurile
cervicale sunt mai mari și sunt ocupate de papilele interdentare.
Curbura incizală a arcadei este formată prin unirea marginilor incizale ale
dinților frontali; aceată curbură este, în general, convexă, cu o convexitate
mai mult sau mai puțin accentuată, orientată spre planul de ocluzie.

ii incizale

10.2. Arcadele laterale sunt formate din totalitatea dinților laterali, care
sunt dispuși pe două hemiarcade simetrice, dreaptă și stângă.
Fața vestibulară este formată din totalitatea fețelor vestibulare ale dinților
laterali. Forma în ansamblu a acestei fețe se înscrie în forma generală a
arcadei, iar planul fețelor vestibulare este înclinat de sus în jos, spre
vestibular, la arcada maxilară și de jos în sus, spre oral, la nivelul arcadei
mandibulare.
234
T

Relieful feței vestibulare este convex în ambele sensuri, cervico-ocluzal și

mezio-distal, cu amximum de convexitate, în sens cervico-ocluzal, la unirea
treimii cervicale cu două treimi ocluzale.
Elementele de relief sunt reprezentate de șanțuri, lobuli și fosete.
Fața orală a arcadei este orientată de sus în jos spre vestibular, la arcada
maxilară și de jos în sus, spre oral, la arcada mandibulară.
Relieful feței orale este ușor convex, în sens cervico-ocluzal, cu
maximum de convexitate la unirea treimii cervicale cu două treimi ocluzale.
Fac excepție de la această regulă generală molarii inferiori, la care
convexitatea maximă în sens cervico-ocluzal se deplasează spre jumătatea
feței.
Fețele proximale a doi dinți vecini vin în contact prin convexitățile
maxime, formând punctul de contact, care separă spațiul intcrproximal în patru
ambrazuri.

1. Ambra zur a vestibulară

2. Ambrazura ocluzală
S.Ambrazura orală
4. Ambra zur a cervicală

Fig. 149 Ambrazurile

în sens cervico-incizal se va forma o ambrazură cervicală, sub punctul de

contact, care reprezintă cele două treimi cervicale ale spațiului interproximal

235
și o ambrazură ocluzală, deasupra punctului de contact, care reprezintă
treimea incizală a spațiului interproximal
în sens vestibulo-oral se va forma o ambrazură vestibulară, anterior de
punctul de contact, care reprezintă treimea vestibulară a spațiului
interproximal și o ambrazură orală, posterior de punctului de contact, care
reprezintă cele două treimi orale ale spațiului interproximal.
Ambrazurile vestibulare sunt mai largi și mai puțin adânci, iar
ambrazurile orale sunt mai adânci și mai înguste. Ambrazura ocluzală este de
dimensiuni mai mici, iar ambrazurile cervicale sunt mai mari și sunt ocupate
de papilele interdentare.
a.

Fig. 150 Ambrazurile ocluzală și cervicală (a) respective orală și

vestibulară (b)

Fața ocluzală este formată din totalitatea fețelor ocluzale ale dinților
laterali și arc o morfologie complexă, la acest nivel întâlnindu-se cuspizi,
creste marginale, șanțuri intercuspidiene și fosete.

236
 Analizând planul format de totalitatea fețelor ocluzale ale dinților unei
arcade laterale, se observă că acest plan nu este orizontal, ci prezintă o
curbură în dublu sens, sagital și transversal.
Curba sagitală de ocluzie, numită și curba lui Spee, este convexă, cu
convexitatea în jos la arcada maxilară și concavă, cu concavitatea în sus, la
arcada mandibulară.
Această curbură se poate evidenția prin aplicarea unui plan orizontal la
nivelul fețelor ocluzale ale dinților laterali inferiori; se constată că acest plan
vine în contact doar cu vîrful cuspidului vestibular al premolarului prim
inferior și cu vârful cuspidului mezio-vestibular al molarului al treilea
inferior.

237
 Curba sagitală are o adâncime maximă situată la nivelul cuspidului
mezio-vestibular al molarului prim inferior și are o valoare variabilă,
cuprinsă între 1 și 3 mm, cu o medie de 2 mm.
Curba sagitală facilitează propulsia mandibulei în timpul inciziei
alimentelor, favorizând raportul cap la cap al dinților frontali.
Curba transversală numită și curba de ocluzie a lui Wilson și Monson,
rezultă din înclinarea fețelor ocluzale ale dinților laterali în sens vestibulo-
oral.
La arcada maxilară, fețele ocluzale sunt orientate în jos și înspre
vestibular, iar la arcada mandibulară, fețele ocluzale sunt orientate în sus și
spre lingual.
Curba transversală de ocluzie se poate materializa la nivelul primilor
premolari inferiori: dacă se prelungesc planurile fețelor ocluzale ale dinților
laterali inferiori, acestea se întâlnesc pe linia mediană, într-un unghi obtuz.
Acest unghi formează cu planul orizontal un triunghi cu vârful în jos,
baza în sus și înălțimea de 5 mm. Prezența curbei transversale facilitează
transmiterea presiunilor masticatorii în axul dinților și asigură libertate de
deplasare în mișcările de lateralitate ale mandibulei.

238
 Arcada dentară intraalveolară este formată din rădăcinile tuturor
dinților, din procesele alveolare și din țesuturile de susținere ale dinților.

Fig.153 Arcada radiculară

239
 Dimensiunea cervico-apicală mai mare a rădăcinilor față de dimensiunea
cervico-ocluzală a coroanelor asigură arcadelor dentare o bună implantare și
o stabilitate corespunzătoare la nivelul oaselor maxilare. La menținerea
dinților în alveolă un rol foarte important îl au și țesuturile parodontale.
Rădăcinile au o formă conică și sunt implantate în alveolele dentare, care
au o formă și o dimensiune corelată cu forma și volumul radicular.

11. RAPOARTE INTERARCADICE NORMALE

Contactul dintre dinții arcadei maxilare și dinții arcadei mandibulare, în

poziție funcțională, poartă numele dc ocluzie dentară. Acest raport poate fi
definit și ca suma rapoartelor interarcadice, în contact static sau dinamic.
Planul de ocluzie este un plan virtual, convențional, plasat la nivelul
suprafețelor active ale dinților, respective la nivelul marginilor incizale și
fețelor ocluzale.
Fiecare dinte și grup de dinți participă la formarea ariei de ocluzie, prin
contactul pe care îl realizează cu dinții antagoniști.

Fig.154 Planul de ocluzie

240
 Arcada maxilară o circumscrie în totalitate pe cea mandibulară, ca urmare
a înclinării diferite a axelor dinților-spre vestibular la nivelul dinților
superiori și spre lingual, la nivelul dinților inferiori; în conecință, arcul
vestibular descris de arcada maxilară depășește arcul vestibular mandibular.
Acest raport de circumscriere face posibilă alunecarea dinților inferiori pe
suprafețele active ale dinților superiori, în timpul masticaței, asigurând
protecția părțile moi-buze, limbă, obraji.
Analizarea rapoartelor interarcadice în ocluzie normală, statică, se
realizează în cele trei planuri de referință:
-planul frontal, față de care se vor aprecia rapoartele interarcadice în sens
sagittal
-planul medio-sagital, față de care se apreciază ocluzia în sens transversal
-planul orizontal, față de care se apreciază rapoartele în sens vertical
Rapoartele ocluzale normale sunt analizate separat la nivelul grupului
incisiv, la nivel canin și la nivelul dinților laterali.

frontal

Planul orizontal

Pianul medio-sagital

Fig. 155 Planuri de referință pentru aprecierea ocluzie

241
 11.1. Rapoarte ocluzale normale la nivelul grupului incisiv

în sens vertical, fețele vestibulare ale incisivilor inferiori sunt acoperite

de fețele palatinale ale incisivilor superiori cu 2-3 mm sau până la o treime
din diametrul cervico-incizal (raport psalidodont); există situații, mai puțin
frecvente, în care raportul în zona frontală se realizează între marginile
incizale ale incisivilor și se mai numește raport cap la cap (labiodont).
Acest raport în sens vertical poartă numele de overbite și are o valoare
cuprinsă între 0 și 3 mm.
în sens sagital, marginea incizală a incisivilor inferiori vine în contact cu
fața palatinală a incisivilor superiori. între suprafața vestibulară a incisivilor
mandibulari și marginea incizală a incisivilor maxilari există un spațiu, numit
și overjet, care are o valoare cuprinsă între 0 și 3 mm. Aceată variație este
determinată de înclinarea mai accentuată sau mai redusă a axelor de
implantare la nivelul dinților frontali superiori.

242
 Fig.156 Rapoarte ocluzale ale grupului incisiv în sens vertical și
sagital

In plan transversal, cele două linii intcrincisive, maxilară și mandibulară,

se suprapun în același plan medio-sagital

Fig.157 Rapoarte ocluzale în plan transversal

11.2. Rapoarte ocluzale normale la nivelul caninilor:

In sens vertical, fețele vestibulare ale caninilor inferiori sunt acoperite
de fețele palatinale ale caninilor superiori cu 2-3 mm.

243
 în sens sagital, caninul inferior este situat între incisivul lateral și caninul
superior.

Fig.158 Rapoartele ocluzale între canini în sens sagital

în sens transversal, caninii inferiori realizează contact cu fața palatinală a

caninilor superiori.
11.3. Rapoarte ocluzale normale la nivelul dinților laterali:
Raportul în această zonă a arcadei este dictat de molarii de șase ani, care
stabilesc o relație cheie în sens sagital, numită cheia lui Angle.
în sens vertical, cuspizii dinților laterali stabilesc rapoarte cu antagoniștii
de tip cuspid-fosetă și cuspid-creastă marginală.
în sens transversal, deoarece arcada maxilară o circumscrie pe cea
mandibulară, cuspizii vestibulari mandibulari sunt plasați în șanțul
intercuspidian situat între cuspizii vestibulari și palatinali ai dinților laterali
superiori. Astfel, la nivelul arcadei laterale, dinții superiori îi depășesc pe cei
inferiori cu un cuspid, și anume cu cel vestibular.
în sens szzgztal, la nivelul primilor molari, cuspidul mezio-vestibular al
molarului unu superior se proiectează în șanțul intercuspidian dintre cuspizii
mezio-vestibular și ccntro-vestibular de la nivelul primului molar inferior.

244
T

Fig.159 Cheia lui Angle

în timpul masticației se realizează o serie de contacte interdentare, care

facilitează ocluzia dinamică.
La nivelul arcadei frontale, în vederea inciziei alimentelor, mandibula se
deplasează spre anterior, până la poziția cap la cap (sau margine incizală pe
margine incizală). La acest ghidaj anterior participă fețele palatinale ale
dinților frontali superiori, pe care glisează marginile incizale ale dinților
frontali inferiori, după o anumită traiectorie, denumită traiectorie incisivă.
Traiectoria incisivă depinde de angularea implantării incisivilor superiori,
de morfologia fețelor palatinale, raportul între over-jet și over-bite, curbura
arcadei în zona frontală și gradul de concavitate a fețelor palatinale.
în realizarea rapoartelor de ocluzie dinamică în zona laterală un rol
important îl au cuspizii, care pot fi clasificați, în funcție de rolul lor, în
cuspizi de sprijin și cuspizi de ghidaj.
Cuspizii de sprijin, numiți și cuspizi de suport, principali sau activi, sunt
cuspizii care realizează contacte cu suprafețele antagoniste, asigură
stabilitatea rapoartelor de ocluzie și o anumită dimensiune verticală de

245
ocluzie, prin stopurile ocluzale pe care le realizează cu elementele de relief
antagoniste.
Cuspizii de sprijin sunt reprezentați dc cuspizii vestibulari mandibulari și
cuspizii palatinali maxilari.

Fig.160 Cuspizii de sprijin

Cuspizii de ghidaj, numiți și cuspizi secundari, participă la realizarea

mișcărilor dc latcralitate dreaptă-stângă și sunt reprezentați de cuspizii
linguali mandibulari și cuspizii vestibulari maxilari.

Fig.161 Cuspizii de ghidaj

246
'T

12. FUNCȚIILE SISTEMULUI STOMATOGNAT

Sistemul stomatognat sau aparatul dento-maxilar, este un ansamblu de

țesuturi și organe, cu o structură bine definită, care participă la realizarea
unor funcții complexe.
Aceste funcții sunt dependente de structurile diferențiate ale țesuturilor,
sunt bine armonizate și interdependente, coordonate riguros de sistemul
neuro-endocrin.
Elementele componente ale acestui sistem sunt în interrelație,
influențându-se reciproc și acționând echilibrat, atât timp cât fiecare dintre
componente funcționează normal.
Principalele funcții ale sistemului stomatognat sunt fizionomia,
masticația, deglutiția, fonația și funcția homeostazică.

12.1.Funcția masticatorie

Masticația este un proces complex mecano-chimic, de pregătire a

alimentelor pentru digestie.
Acestă funcție este dependentă de contracțiile ritmice, sinergice și
asinergice ale mușchilor mobilizatori ai mandibulei, apărute în momentul
interpunerii alimentelor între arcadele dentare.
Mecanismul cuprinde un proces mecanic și un proces chimic. Procesul
mecanic constă în esență în triturarea alimentelor și este realizat de fețele
active ale dinților celor două arcade. în prima fază, de prehensiune a
alimentelor, se realizează o coborâre a mandibulei, alimentul fiind fixat cu
ajutorul buzelor și marginilor incizale. Această fază este urmată imediat de
mișcarea de ridicare a mandibulei și ușoara propulsie, mișcare ce asigură
secționarea alimentelor între marginile incizale ale dinților frontali.

247
 Toate elementele sistemului stomatognat cooperează la realizarea actului
masticator, pe baza existenței unor suprafețe masticatorii bine diferențiate. La
realizarea funcției masticatorii un rol important îl au mușchii mobilizatori ai
mandibulei, mușchii mimicii și mușchii limbii.
Procesul mecanic de masticație continuă prin contracția mușchilor
ridicători ai mandibulei, care aduc arcada mandibulară în contact cu cea
maxilară, favorizând astfel apariția presiunilor masticatorii între cele două
arcade dentare; aceste forțe determină mărunțirea alimentelor. Contracția
mușchilor limbii contribuie la plasarea alimentelor, parțial triturate, pe fețele
ocluzale ale dinților inferiori. în realizarea triturării un rol important revine și
mușchilor buccinatori, care prin contracțiile lor împiedică alunecarea
alimentelor spre vestibulul bucal.
Contracția mușchilor limbii, asociată cu contracția mușchiului buccinator,
realizează cu arcada inferioară o cavitate, un culoar, în care alimentele sunt
triturate de către dinții celor două arcade dentare. Aceste mișcări se repetă
până la mărunțirea completă a alimentelor.
La sfârșitul fazei de triturare, limba se desprinde de pe fețele orale ale
dinților și lasă fragmentele alimentare să cadă în cavitatea orală. în faza
imediat următoare, mușchii buccinatori se relaxează, iar actul mecanic al
masticației se încheie.
Toate elementele sistemului stomatognat- structuri osoase, țesuturi moi,
dinți, grupe musculare, articulație temporo-mandibulară, glande salivare, etc.,
participă la actul masticației într-un mod propriu, contribuind la secționarea
și triturarea alimentelor.
Actul masticației este realizat printr-o suită de mișcări de coborâre și
ridicare a mandibulei, la care se asociază mișcări de propulsie, retropulsic,
lateralitate stângă și dreaptă. Amplitudinea acestor mișcări depinde de

248
volumul alimentului introdus în cavitatea bucală și de poziția de contact
ocluzal.
In funcție de tipul de mișcări predominante în cursul unui act masticator,
se poate descrie un anumit stereotip de masticație. Modul de triturare a
alimentelor este variabil de la individ la individ, și se pot întâlni trei
stereotipuri masticatorii: stereotipul tocător, stereotipul frecător și stereotipul
mixt (intermediar) cu variantele sale: mixt predominant tocător și mixt
predominant frecător.

Stereotipul tocător se caracterizează printr-o morfologie adecvată a

elementelor sistemului stomatognat:
-predomină mișcările verticale în timpul actului masticator
-la nivelul arcadelor dentare există o supraocluzie frontală accentuată
-cuspizii sunt înalți
-panta condilului temporal este abruptă
-mandibula este gracilă
-incizura sigmoidă este accentuată
-unghiul mandibular este deschis
-mușchii ridicători ai mandibulei sunt contractați simetric
-curba de ocluzie sagitală este adâncă
-țesuturile parodontale sunt mai slab reprezentate, cu predispoziție la
parodontopatii.

Stereotipulfrecător se caracterizează prin:

-predominanța mișcărilor de lateralitate în timpul actului masticator
-supraocluzie frontală redusă sau raport labiodont
-cuspizi cu morfologie mai atenuată
-panta articulară a condilului temporal atenuată;
-mandibula mai voluminoasă
-incizura sigmoidă atenuată

249
-unghiul mandibular mai închis
-mușchii ridicători ai mandibulei se contractă asimetric
-țesuturile parodontale sunt rezistente;
-curba sagitală de ocluzie atenuată.

Stereotipul mixt se caracterizează printr-o morfologie intermediară între

un stereotip și altul.
Actul mecanic al masticației este strâns legat de actul fizico-chimic, care
în esență, constă în procesul de insalivare a alimentelor și formarea bolului
alimentar.
Secreția salivară are rol protector și de lubrefiere a mucoasei bucale,
asigură menținerea troficității țesuturilor și contribuie hotărâtor la formarea
bolului alimentar, concomitent cu procesul mecanic de triturare a alimentelor.
Masticația are o serie de efecte stimulative asupra elementeleor
sistemului stomatognat, dacă ariile ocluzale sunt complete și toate elementele
sistemului stomatognat acționează echilibrat.

Această funcție are roluri determinante în:

-modelarea cuspizilor, în vederea realizării unor rapoarte corecte cu șanțurile
și fosetele antagoniste
-stimularea circulației sangvine în zonele de inserție musculară, activând
astfel zonele osteogenetice de creștere
- structurarea continua a pereții alveolelor și oasele maxilare, transformare
presiunilor masticatorii în forțe de tracțiune, la nivelul țesuturilor
parodontale; în acest fel se menține echilibrul la nivelul elementelor de
susținere a dintelui și se păstrează constantă structura și înălțimea normală a
osului alveolar
-favorizarea cheratinizarea și multiplicarea celulelor stratului bazai al
mucoasei gingivale, crescând capacitatea de apărare a parodonțiului

250
r

12.2. Funcția fizionomică este dependentă de armonia sau dizarmonia

diferitelor elemente ale sistemului stomatognat.
Alături de celelalte structuri ale aparatului dento-maxilar, arcadele
dentare contibuie decisiv la edificarea arhitecturii faciale.
Dinții frontali au un rol estetic esențial prin formă, poziție, culoare,
aliniere, aspectul curburii frontale și incizale, simetrie, gradul de vizibilitate
al dinților. Vizibilitatea dinților în timpul exercitării funcțiilor este variabilă
și influențează, de asemenea, aspectul fizionomie individual.
în timpul surâsului, marginea liberă a buzei superioare se ridică până la
un anumit nivel pe fața vestibulară a dinților frontali, formând o linie, care la
majoritatea indivizilor nu depășește coletele dinților.

Fig 162 Vizibilitatea dinților în timpul surâsului

12.3. Deglutiția este un act reflex prin care bolul alimentar este propulsat din
cavitatea orală în faringe, esofag și stomac.
Etapele deglutiție sunt: etapa bucală, etapa faringiană și etapa esofagiană.

251
 Fig.163 Timpii deglutiției

în etapa bucală a deglutiției au loc următoarele acțiuni:

-oprirea respirației,
-aducerea buzelor în contact
-ridicarea palatului moale
- contracția mușchilor limbii și contracții ale mușchilor maseteri și temporali
-contact ocluzal
- ridicarea osului hioid.
Până în jurul vârstei de 4 ani, omul are un tip de deglutiție, numit
deglutiție infantilă, care se caracterizează prin: inocluzia arcadelor,
interpoziția limbii între cele două arcade, limba în contact cu buzele și
obrajii, contracție labială puternică, pentru a echilibra presiunea generată de
limbă, contracția musculaturii periorale- orbicularul buzelor, buccinatorii și,
uneori, mușchii mimicii.
între vârsta de 4 și 10 ani este o perioadă de deglutiție de tranziție.
Persistența deglutiției infantile după vârsta de 10 ani este considerată
patologică și poate genera anomalii dentare.
252
 Deglutiția adultă se însoțește de: ocluzie dentară, vârful limbii situat
înapoia incisivilor inferiori, relaxarea musculaturii periorale, contracția
mușchilor maseteri, absența contracturii musculaturii mimicii.

253
12.4. Funcția fonetică este o funcție cu valoare psiho-socială și are un rol
foarte important în integrarea individului în activitățile curente.
La realizarea funcției fonetice participă plămânii, laringele, faringele,
sinusurile maxilare, cavitățile nazale și toate elementele sistemului
stomatognat, care contribuie la realizarea unui tub fonetic.
Tubul fonetic își modelează forma și volumul, în raport cu sunetele
articulate, sub acțiunea sistemică a mușchilor.
Mușchii mobilizatori ai mandibulei măresc sau micșorează tubul fonetic
în sens vertical, iar mușchii orofaciali modifică tubul fonetic în sens sagital și
în sens transversal.
Limba modulează tubul fonetic în funcție de particularitățile sunetului
emis. Un rol important revine arcadelor dentare și anume fețelor orale ale
dinților și reliefurilor treimii anterioare a bolții palatine, care reprezintă
suprafețe de articulare fonetică.

Cavitate nazală

Corzile vocal Vălul palatin

Bolta palatină
— Limba

Faringe
Laringe

Trahee

Plămâni

Fig.166 Elemente care participă la fonație

254
 In raport cu intensitatea contracțiilor mușchilor mobilizatori ai
mandibulei în timpul fonației, glandele salivare evacuează saliva în cantitatea
necesară, astfel încât să lubrefieze suprafața limbii și a obrajilor, facilitând
fonația
Mecanismul fonației presupune următoarele etape:
-Coloana de aer în expir, ajunsă la nivelul laringelui, face să vibreze corzile
vocale și astfel apare sunetul primar, sunetul glotic.
-La nivelul cavității bucale, suntelul glotic este amplificat de rezonatorul
bucal, delimitat de bolta palatină și arcada dentară maxilară.
-Sub acțiunea limbii și prin contracția mușchilor mobilizatori ai mandibulei și
ai mușchilor orofaciali, sunetul glotic este amplificat și modulat prin mișcări
simetrice dc coborâre și ridicare a mandibulei.
-Prin deschiderea tubului fonetic se articulează vocalele, iar prin închiderea
tubului fonetic se articulează consoanele.
Sunetele au anumite proprietăți caracteristice: intensitata, înălțimea și
timbrul.
Intensitatea unui sunet depinde de energia de vibrație a coardelor vocale,
aria suprafețelor unde se măsoară intensitatea și de amplitudinea vibrațiilor
coardelor vocale; această caracteristică este influențată deci de volumul și de
forța dc expulzare a coloanei de aer din plămâni, în momentul emiterii
sunetului.
înălțimea unui sunet se referă la frecvența undelor sonore produse de
vibrația coardelor vocale; prin frecvență se înțelege numărul de unde sonore
emise în unitatea de timp.
Sunetele cu frecvență joasă se percep ca sunete grave, iar sunetele cu
frecvență înaltă se percep ca sunete acute. înălțimea unui sunet depinde de
lungimea și grosimea coardelor vocale și de gradul de tensiune a acestora, în
momentul când vibrațiile produc sunetul respectiv.

255
 Timbrul unui sunet este un fenomen de rezonanță, care este determinat de
reverberațiile sunetului glotic, care trece prin faringe și ajunge apoi în
cavitatea bucală; sunetele sunt reverberate prin contactul cu pereții acestor
cavități, rezultând vibrații sonore secundare, care însoțesc vibrațiile sonore
fundamentale.
Vibrațiile secundare au o frecvență mai mare față de cea a sunetelor
fundamentale și sunt numite armonicele sunetului fundamental.
Modul de reverberare a vibrațiilor sonore fundamentale depinde de
caracteristicile morfologice individuale ale cavităților prin care trece coloana
de aer. în emiterea sunetelor un rol hotărâtor revine volumului și formei
tubului fonetic, limba și buzele asigurând doar modularea acestuia, în funcție
de sunetul emis.
Fenomenul de conformare a tubului fonetic în emiterea sunetelor poartă
numele de articulare fonetică.
Conformarea tubului fonetic în cursul articularii unui anumit sunet este
strict individuală, variind în cadrul formelor generale în raport de morfologia
funcțională individuală a cavității bucale.
în articularea unui sunet, limba are o anumită poziție față de bolta
palatină; în timpul articulării unor sunete, între cele două arcade dentare se
realizează un anumit spațiu, care este variabil, în funcție de sunetul emis;
acest spațiu poartă numele și de spațiu liber de vorbire.
Cel mai larg spațiu de vorbire apare când se pronunță vocala A, între cele
două arcade existând o distanță de 5-10 mm.
în articularea consoanei S între cele două arcade se formează cel mai mic
spațiul care poartă numele de „spațiu minim de vorbire”.
Sunetele au caracteristici diferite și sunt clasificate în vocale și consoane.
Vocalele se produc în laringe și se deosebesc între ele prin lungimea
vibrațiilor pe care le produc.

256
 în emiterea unor vocale, vibrațiile pot fi lungi, așa cum se întâmplă la
articularea vocalelor U și O, pot fi scurte, la articularea vocalelor I și E, sau
pot fi medii, la articularea vocalei A. Cu cât vibrația este mai lungă, cu atât
cavitatea laringo-bucală trebuie să fie mai alungită și cu cât vibrația este mai
scurtă, cu atât lungimea acestei cavități se diminuează.
Articularea consoanelor se face prin îngustarea tubului fonetic la diverse
nivele. Când îngustarea se face la nivelul buzelor, se articulează consoanele
labiale P, B, M; când îngustarea tubului se realizează la nivelul limbii, se
articulează consoanele dento-linguale D, L, T, N și J, iar când îngustarea se
realizează la nivelul istmului faringian se articulează consoanele guturale K. și
G.
Pierderea dinților determină tulburări în articularea consoanelor, ca
urmare a alterării integrității rezonatorului bucal.
Modificările intervenite la nivelul poziției buzelor, cla nivelul morfologiei
arcadelor arcadelor dentare sau a bolții palatine sau la nivelul spațiului liber
de vorbire pot provoca alterări în articularea sunetelor fonetice.
Fonația este o funcție îndeplinită prin acțiuni riguros simetrice, dar
organismul se adaptează ușor și relativ repede la situațiile diferite, apărute în
urma edentațiilor sau protezării.

12.5. Funcția homeostazică (de automenținere)

Sistemul stomatognat este constituit dintr-o multitudine de elemente, care

acționează independent, dar, în același timp, sunt și într-o strânsă
interdepcdență.
în condiții normale, corelațiile dintre aceste structuri se află într-un
echilibru biologic perfect, asigurând în acest fel, pe de o parte integritatea
elementelor componente și, pe de altă parte, realizarea tuturor funcțiilor, în
condiții optime.

257
 Funcția homeostazică are rolul de a menține această stare de echilibru
necesară unei funcționalități normale. Dar, acest echilibrul nu este un
fenomen static, ci unul dinamic, mecanismele adaptative fiind permanent în
acțiune.
Funcția de automenținere se manifestă sub mai multe aspecte:
autoapărare, autostimulare și autoreglare, printr-un mecanism de echilibrare,
atunci când condițiile externe sau interne tind să modifice parametrii morfo-
funcționali.

258
 BIBLIOGRAFIE

1. AL Shami A, ALHarthi S., Binshabaib M., Wahi Monika- Tooth

Morphology Overview, IntechOpen, 2019
2. Alomar X, Medrano J, Cabratosa J, Clavero JA, Lorente M, Serra I, et al.
Anatomy of the temporomandibular joint. Semin Ultrasound CT MR
2007;28:170-83
3. Badel T, Savic-Pavicin I, Zadravec D, Marotti M, Krolo I, Grbesa D.
Temporomandibular joint development and functional disorders related to
clinical otologic symptomatology. Acta ClinCroat 2011 ;50:51 -60.
4. Baker Eric, Warshaw Johanna - Anatomy for Dental Medicine in Your
Pocket, 1st Edition, Thieme; 1 edition (May 9, 2018)
5. Baker E.W.- Anatomie tete et cou en odontostomatologie, Ed.
LAVOISIER MSP, 2011
6. Banița Monica, Deva Virgil- Organul dentar. Morfologie, histogeneza,
Editura Alma Craiova, 2006
7. Barascu L , Ionescu N, Toma I.— Morfologia dinților si arcadelor dentare,
Ed Muntenia, 2205
8. Bogacki RE, Best A, Abbey LM. Equivalence study of a dental anatomy
computer-assisted learning program. J Dent Educ. 2004;68:867-871
9. Bechir Anamaria, Moldoveanu Lucian, Toma Iulia- Morfologia dinților
umani permanenti, Editura Tehno-Info, Chișinău, 2002
10. Bhargavia Anand, Singh Ajayb, Bahuguna Rohitc, AnandVishald, Gulati
Minklee-Comparative tooth anatomy - A review, International Journal of
Dental Science and Research, 1(1), 2013: 34-37
11. Boboc Gh. Aparatul dento-maxilar, Ed.Medicală, București 1996
12. Bogacki RE, Best A, Abbey LM. Equivalence study of dental anatomy
computer-assisted learning program. J Dent Educ 2004;68:867-871

259
13. Bozan Bogdan, Oprea Alexandru, Oprea Angelica - Morfologia Dinților
Umani Permanent Editura Universității Lucian Blaga, 2009 Vol. 1
14. Brandt R.W, Isselhard D.E. Anatomy of oraofacial structures-6-th
edition, Mosby, St.Louis, 1998
15. Bratu D, Ardelean Leretter M. și colab-Dinți umani permanenți-
morfologie, dese și modelaj, Ed Signata, Timișoara, 1997
16. Bratu D., Romînu M.-Aparatul denro-maxilar. Date de morfologie
funcțională și clinică, Ed. Helicon, Timișoara, 1997
17. Bumann A, Lotzmann U, Mah J. TMJ Disorders and Orofacial Pain: The
Role of Dentistry in a Multidisciplinary Diagnostic Approach. 1st ed.
Stuttgart: Thieme; 2002
18. Carlsson Gunnar E., Droukas Byron Ch. - Dental Occlusion and the
Health of the Masticatory System- A Literature Review, Journal of
Craniomandibular Practice, 2016, 141-146
19. Celic R, Jerolimov V, Knezovic-Zlataric D. The relationship between
occlusal interferences and temporomandibular disorders. Acta Stomatol Croat
2003;37:47-50
20. Celic R, Jerolimov V, Panduric J. A study of the influence of occlusal
factors and parafunctional habits on the prevalence of signs and symptoms of
TMD. Int J Prosthodont 2002;15:43-8
21. Chaya M. David, P. Elavarasi Functional anatomy and biomechanics of
temporomandibular joint and the far-reaching effects of its disordersJoumal
of Advanced Clinical & Research Insights 2016, (3), 101-106
22. Costa MD, Torres G, Santos CN. Evaluation of occlusal factors in
patients with temporomandibular joint disorder. Dent Press J Orthod
2012;17:61-8
23. Cordray FE. The relationship between occlusion and TMD. Open J
Stomatol 2017;7:35-80. Back to cited text no. 19

260
24. Costin P.G. Morfologia funcțională a sistemului stomatognat, Ed.
Apollonia, Iași, 2002
25. Cretot Maurice- L arcade debtaire humaine- Morphologie, 8- erne edition,
Edition Cahiers de Prothese, 2009
26. Cretot M.- Arcade dentaire humaine - Variations morphologiques des
dents, Editeur: CDP, 2015, (8eme edition)
27. Destruhaut F.- Anatomie dentaire: Du fondamental ă la Clinique, Editeur
: CDP, Collection : Guide Clinique, 2018
28. Dudea Diana, Borzea D. Morfologia dinților și arcadelor dentare, Casa
Cărții de știință, Cluj, 2001
29. Dumitru Vichente David- Morfologie dentara-Curs, București, 2003
30. Figun ME, Garino RR. Anatomia Funcional Odontologica e Aplicada.
3rd ed. Rio de Janeiro: Editora Guanabara Koogan, 1994
31. Huber MA, Hall EH. A comparison of the signs of temporomandibular
joint dysfunction and occlusal discrepancies in a symptom-free population of
men and women. Oral Surg Oral Med Oral Pathol 1990;70:180-3.
32. Fonseca Oral and Maxillofacial Surgery - Temporomandibular Disorders.
1st ed., Vol. 4. Philadelphia, PA: W. B. Saunders Company; 2000
Gaudy J.F. Atlas d'anatomie implantaire, Issy-les-Moulineaux:Elsevier
Masson, 2006
33. Gaudy J.F. Anatomie Clinique, Coll. JPIO.Rueil-Malmaison:edition CdP,
2003
34. Herring Susan Masticatory muscles and the skull: a comparative
perspective, Arch Oral Biol. 2007 Apr; 52(4): 296-299
35. Katonaa Thomas R, Eckertd George J. -The mechanics of dental
occlusion and disclusion Clinical Biomachanics, 2017, (50), 84-91
36. Levine J.B.-Dentisterie esthetique: le sourire, Elsevier Masson, 2017

261
37. Madeira MC. Anatomia do Dente. 2nd ed. Săo Paulo: Editora Sarvier,
2000.
38. Marseilllier E. Les dents humaines-Morphulogie, Dunod, Paris 2004
39. Miller Robert J., Edwards Warren C., Boudet Carlos, Cohen Jonathon H.-
Maxillofacial Anatomy: The Mandibular Symphysis, Journal of Oral
Implantology. 2011;37(6):745-753.
40. Mitov G, Dillschneider T, Abed MR, Hohenberg G, Pospiech P.
Introducing and evaluating MorphoDent, a web-based learning program in
dental morphology. J Dent Edu. 2010;74:l 133-1139.
41. Nelson SJ, Ash MJ. Wheeler’s dental anatomy, physiology, and
occlusion. St. Louis, MO: Saunders Elsevier, 2009.Google Scholar
42. Nelson SJ. Wheeler's Dental Anatomy, Physiology and Occlusion, 10th
edn. St. Louis, MO: Elsevier Saunders; 2015
43. Nelson S. J., Major M. ASH, Tilotta F.- Memo-fiches d'anatomie
dentaire: Elsevier Masson 2012
44. Obrez Ales, Briggs Charlotte, Buckman James, Goldstein Loren, Lamb
Courtney, Knight William G.- Teaching Clinically Relevant Dental Anatomy
in the Dental Curriculum: Description and Assessment of an Innovative
Module Journal of Dental Education June 2011, 75 (6) 797-804;
45. Okeson J, Buckman J; Section on Dental Anatomy and Occlusion,
American Association of Dental Schools. Curriculum guidelines for dental
anatomy. J Dent Educ 1993; 57(5):382—3.
46. Papathanassiou G.-Anatomie dentaires:variants morphologiques des dents
permanents, Reims:PressesUniversitaires de Reims, 1998
47. Panaite St., Mârțu Silvia, Tatarciuv Monica-Elemente de morfologie
clinică a siste4mului stomatognat, Ed Apollonia, Iasi, 2000
48. Pompignoli M.- La langue, Editeur : ESPACE ID, Collection :
L'essentiel, 2015

262
49. Rajkumar K, Ramya R. Textbook of Oral Anatomy, Histology,
Physiology and Tooth Morphology, 2nd edn. New Delhi: Wolters Kluwer;
2017
50. Riquieri Hilton -Dental Anatomy and Morphology 1st Edition,
Quintessence Pub Co; 1 edition (February 28, 2019)
51. Risnes Steinar, Qalbi Khan, Hadler-Olsen Elin, Sehic Amer- Tooth
identification puzzle: A method of teaching and learning tooth morphology,
Eur J Dent Educ. 2019;23:62-67., New Delhi: JP Medical Ltd; 2014
52. Romerowski J., Bresson G.-Morphologie dentaire de l'adulte:incisives,
Encycl Med Chir. Paris:Elsevier, 2010
53. Sampath Kumar P. Dental Anatomy and Tooth Morphology, lsted.
New Delhi: Jaypee Publications; 2004
54. Scheid RC, Weiss G. Woelfel’s Dental Anatomy, 9th edn. Philadelphia,
PA: Wolters Kluwer; 2017
55. Scrivani SJ, Keith DA, Kaban LB. Temporomandibular disorders. N Engl
J Med 2008;359:2693-705
56. Shankargouda Patil, Sowmya S.V, Roopa Rao, Thirumal Raj A.-
Knowledge, attitude and practice of tooth morphology among dental
students, Journal of Advanced Clinical and Research, 2015, 2:124-130
57.Sharawy M. Developmental and clinical anatomy and physiology o f the
temporomandibular joint. In: Bays RA, Quinn PD, editors
58.Siessere Selma, Vitti Mathias, de Sousa Luiz Gustavo, Semprini Marisa,
Cecflio Simone, Regalol Hallak-Educational material of dental anatomy
applied to study the morphology of permanent teeth, Braz. Dent. J., (15)3,
2004,
59. Stanley Nelson, Wheeler’s Dental Anatomy, Physiology, and Occlusion,
10th Edition, 2014

263
60. Tilotta Frangoise, Lautrou Alain, Gerard Levy: Anatomie dentaire©
2018, Elsevier Masson SAS
61. Vițalariu Anca Mihaela-Dental anatomy-Ed Performantica, 2011
62. Woelfel Julian B., Rickne C., Scheid Woelfel, Julian B.- Dental anatomy
: its relevance to dentistry Edition 6th ed. Published Philadelphia : Lippincott
Williams & Wilkins, 2002
63. Woelfel B., Scheid R.-Anatomie dentaire-Application ă la pratique de la
chirurgie dentaire Editeur : Maloine Annee : 12/2007 (6eme edition)

264