Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Potrivit Cambridge Dictionary growth hacking-ul este „o activitate care încearcă diferite metode
pentru a face o companie să crească și să aibă mai mult succes”. Același dicționar definește
persoana care se ocupă cu growth hacking-ul, growth hacker-ul ca fiind „cineva care încearcă
diferite metode pentru a ajuta o companie (de regulă, o nouă companie) să crească și să aibă
mai mult succes”.
Cartea lui Holiday este presărată cu exemple demne de urmat de growth hacking, care pot fi
folosite cu succes ca model de orice marketer dornic să își ducă jobul la următorul nivel. Pe
scurt, Growth Hacker în Marketing este o carte plină cu povești despre branduri de succes și
modul în care o idee strălucită a făcut diferența în cazul lor între un brand mediocru și unul
foarte valoros.
Growth Hacker în Marketing, mărturisește autorul, s-a născut în urma unei munci asidue de
cercetare care a durat doi ani, timp în care a studiat, cercetat și intervievat cei mai buni growth
hackeri din lume.
La cei doar 31 de ani ai săi, Ryan Holiday are o biografie impresionantă. La vârsta de 19 ani a
renunțat la colegiu pentru a fi ucenicul lui Robert Greene, autorul cărții „Succes și putere: 48 de
legi pentru a reuși în viață”. A continuat prin a consilia mulți autori de bestselleruri și muzicieni
cu multiple discuri de platină. A avut mulți ani funcția de director de marketing la American
Apparel, campaniile sale de aici fiind folosite ca studiu de caz de către Twitter, YouTube și
Google și scriindu-se despre ele în AdAge, New York Times și Fast Company. Agenția lui de
creație, Brass Check, a consiliat clienți importanți precum Google, TASER sau Complex, dar și
mulți autori de bestselleruri precum: Neil Strauss, Tony Robbins sau Tim Ferriss. Este autorul a
șase cărți, dintre care le amintim pe: „Crede-mă, te mint! Confesiunile unui manipulator media”,
„Obstacolul este calea: arta străveche de a transforma încercările în reușite” sau „Inamicul este
ego-ul”.
Growth Hacking-ul ar putea fi definit la modul cel mai simplu ca o metodă nouă de marketing,
care implică cheltuieli minime și profituri maxime. Exemplul relatat de Holiday în cartea de față
despre lansarea și evoluția produsului Hotmail, este cum nu se poate mai relevant în ceea ce
privește Growth Hackingul. Mai târziu, campania de lansare a Gmail va putea fi încadrată în
aceeași categorie…
Un neinițiat în acest domeniu, trebuie să înțeleagă că Growth Hackingul este despre a sparge
limitele marketingului și a trece la nivelul următor, utilizând numeroasele instrumente noi pe
care internetul ni le-a pus la dispoziție: e-mailul, bazele de date, rețelele de socializare și
bootstrapping-ul.
Mai mult decât atât, scopul growth hacking-ului este de a lua un brand (produs) de la zero și a-l
face enorm, într-o perioadă foarte scurtă de timp.
Așadar growth hacking-ul este un fel de marketing „făcut cu bisturiul” care, în loc să
bombardeze publicul cu reclame sau să invadeze prima pagină a ziarelor pentru a determina
notorietatea, folosește metode foarte precise și foarte măsurabile de a ajunge la un anumit
public.
În ceea ce îl privește pe specialistul în growth hacking, acesta este definit de autor ca fiind:
„Cineva care a aruncat manualul marketingului tradițional și l-a înlocuit numai cu ceea
ce este testabil, urmăribil și măsurabil. Instrumentele lui sunt e-mailurile, reclamele cu
plata la click, blogurile și platformele API, în locul reclamelor, al publicității și al banilor.”
În altă ordine de idei, growth hackerii provin din rândul programatorilor care stăpânesc
deopotrivă știința datelor, dar și design-ul, deținând în egală măsură și cunoștințe de marketing.
Aceștia au capacitatea de a crește și de a extinde afacerea fără a alerga după clienți noi.
Așadar nu oricine poate deveni growth hacker, dar dacă îndeplinești măcar o parte dintre
cerințele enumerate de Ryan Holiday mai sus ai putea să încerci, urmând pașii descriși de
acesta:
Potrivit autorului, viralitatea înseamnă „să îi ceri cuiva să își cheltuie capitalul social
recomandând, dând un link sau postând despre tine gratuit. De parcă ai spune: Postează pe
Facebook despre mine. Spune-le prietenilor tăi să se uite la clipul meu. Invită-ți contactele
profesionale să folosească acest serviciu. Care e cel mai bun mod de a-i determina pe oameni
să facă acest lucru pentru tine? Fă-l să pară de parcă nu ar fi o favoare. Fă-l genul acela de lucru
care merită răspândit și, bineînțeles, care merită răspândirea.”
Descoperă aici manierele inovatoare în care branduri precum Groupon, LivingSocial, Dropbox
sau DistroKid au reușit să devină virale datorită unor idei cu lipici la public.
La fel de important este, consideră autorul, ca, după ce ai atras un număr suficient de clienți
care să-ți pună afacerea pe roate, să continui să te dezvolți pentru a-i păstra. Descoperă ce au
făcut cei de la Airbnb în acest sens, dar și cei de la Twitter. DogVacay și Uber sunt alte exemple
menite să te inspire în legătură cu modalitățile în care îți poți păstra clienții sau le poți
îmbunătăți experiențele cu produsele sau serviciile tale.
STUDIU DE CAZ
Ultimul capitol al cărții este unul prin excelență practic, autorul realizând un mic studiu de caz
despre una dintre experiențele proprii de growth hacking prin care a trecut. Este vorba despre
momentul în care a trebuit să transforme în bestseller una dintre cărțile lui Tim Ferris (unul
dintre clienții lui), în condițiile în care acesta rămăsese fără unele dintre cele mai eficiente canale
de marketing pentru cărți. Autorul povestește astfel cum a realizat:
• Potrivirea produs-piață;
• Creșterea și atenția;
• Viralitatea;
• Optimizarea și păstrarea
În Postfața cărții autorul povestește cum a făcut growth hacking pentru cartea de față subliniind
succesul de care s-a bucurat volumul grație acestui tip de marketing inovator. Motivul pentru
care face acest lucru, este definit în finalul cărții, autorul declarând că:
„Am vrut să arăt cât de simplu este să aplici concepția growth hackerului la orice proiect.
Și cum devine o obișnuință dacă o faci destul de mult timp… Și nu există nimic din ce am
făcut eu aici ce nu ar putea fi pus în aplicare la cartea ta, la start-up-ul tău, la acel proiect
nou pe care îl lansezi în cadrul companiei pentru care lucrezi. Este maleabil și aplicabil la
nesfârșit.”
TESTIMONIALE:
„În sfârșit ni se explică și clarifică, în termeni ușor de înțeles, ce înseamnă growth hacking-ul.
Chiar mai mult decât atât, ni se oferă strategii reale și tactici de aplicare.” - Alex Korchinski,
Growth Hacker la Scribd
„Growth hackerii sunt noii V.P. (vicepreședinți) în marketing, iar cartea de față îți arată cum poți
face această transformare.” - Andrew Chen, antreprenor în Silicon Valley, consilier pentru start-
up-uri
„Ryan sintetizează mentalitatea puternică a unui growth hacker și o face accesibilă oamenilor de
marketing, indiferent de mărimea companiei sau domeniul în care aceasta își desfășoară
activitatea. Dacă după ce vei citi această carte nu vei avea rezultate mai bune în vânzări,
înseamnă că ceva este în neregulă cu produsul tău.” - Sean Ellis, fost Growth Hacker la Dropbox
și fondator al Qualaroo
„Această carte e un apel către toți oamenii de marketing. De asemenea, este un tutorial pentru
ingineri, IT-iști, fondatori și designeri. Citiți-o!” - Porter Gale, fost Vicepreședinte în Marketing la
Virgin America și autor al volumului Your Network is Your Net Worth
„Pragmatică și practică… dacă ești responsabil de creșterea unei companii, nu îți poți permite să
nu citești această carte.” - Ryan Delk, Director de dezvoltare la Gumroad