Sinecdoca 

(fr. synecdoque, gr. synekdoche = „cuprindere la un loc”, „ceea ce se înțelege la un loc”) este o figură de stil de nivel lexico-semantic prin care un termen este înlocuit
cu alt termen cu care se află în relație de contiguitate (cu care are elemente comune).

Figură de substituție, prin care se denumește un obiect cu numele altuia aflat într-un raport de „cuprindere” organică, sinecdoca exprimă:

– întregul prin parte, pluralul prin singular, genul prin specie

– partea prin întreg, specia prin gen, obiectul prin materialul din care e confecționat, obiectul prin însușirea lui, persoana prin instrumentul folosit [vezi mai jos exemple pentru toate
cazurile enumerate anterior]

Exemple de sinecdocă
Zvârli lui Hades suflete viteze, fără număr. (Homer – Iliada / substituirea întregului prin parte)

Cei ce-au știut mălaiul doar din veac

Mai au în sărbători și cozonac. (M. Beniuc – Mesaj / substituirea întregului prin parte)

pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi… (Rugăciune / substituirea genului prin specie)

Cum te găsești ușoară zburătoare,

Zăcând aici pe o margine de drum. (T. Arghezi – Lumină lină / substituirea genului prin specie)

Nu-i toamnă? Să ne facem din noi un adăpost

Și s-adunăm deșertul, la cald, pe lângă case. (T. Arghezi – Poate că este ceasul / substituirea părții prin întreg)

E cerul încă plin de stele

Și câmpul încă plin de roze (Al. Macedonski – Noaptea de mai / substituirea speciei prin gen)

Intrase sabie în țară…

Zaveră… ciumă… jaf și pară! (Șt. O. Iosif – E mult de-atunci / substituirea persoanei prin instrumentul folosit)

Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium,

Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase,
Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă. (M. Eminescu – Scrisoarea III)

Biblia ne povesteşte de Samson, cum că muierea,

Când dormea, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea
De l-au prins apoi duşmanii, l-au legat şi i-au scos ochii,
Ca dovadă de ce suflet stă în piepţii unei rochii… (M. Eminescu – Scrisoarea V)

Și cosița ta bălaie o aduni la ochi plângând.

Inimă făr’ de nădejde, suflete băut de gând. (M. Eminescu – Călin)

Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit,

Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit.

Și-a fost de veste lumea plină

Că steagul turcului se-nchină. (G.Coșbuc – Trei Doamne, și toți trei / substituirea pluralului prin singular)

Și-acum, bărbați, un fier și-un scut! (G. Coșbuc – Decebal către popor / substituirea obiectul cu materialul)

Toții craii multului rotund. (G. Coșbuc – Nunta Zamfirei / substituirea obiectul cu însușirea lui)

Ce nerăbdători și ce plini de ei sunt tinerii de azi! Grozav de încrezuți… Zboară fără să ne întrebe. Lasă, lasă – or vedea ei … bombănesc, foarte necăjite, bărbile albe. (A. Vlahuță)

Se da un spectacol pe-o scenă improvizată din stâlpi și scânduri camuflate cu verde de stejar. (L. Blaga)