Eseu

”Separatismul în Rusia”
Elaborat: Cujba Cătălin, SDFRISPA.
În urma destrămării Uniunii Sovietice au apărut mai multe state independente formate
pe criterii naţionale. Separarea fostelor republici unionale de Imperiul Sovietic nu s-a realizat de
fiecare dată într-o formă civilizată. În opinia experţilor, prăbuşirea statului sovietic a generat, pe
întreg teritoriul său, în jur de 170 de zone conflictuale, dintre care în 30 de cazuri conflictele s-au
manifestat în formă activă, iar în 10 cazuri s-a ajuns la confruntări armate.

Multe dintre aceste conflicte au fost generate de dorinţa de menţinere a unor sfere de
influenţă şi crearea impedimentelor de consolidare şi de integrare a statelor nou-create în
structurile internaţionale. Realităţile timpului ne demonstrată că separatismul este o metodă
eficientă prin care se urmăreşte crearea unor teritorii secesioniste pentru a împiedica dezvoltarea
în condiţii de normalitate a unui stat în favoarea altui stat sau chiar de a-l supune unei dominaţii
politice. În primul rând, separatismul constituie o sursă de pericol şi de instabilitate regională
pentru statele ce s-au format în urma destrămării Uniunii Sovietice. Acest fenomen, care de cele
mai multe ori apare în baza unor premise artificiale, subminează în mod grav independenţa,
securitatea externă şi internă a uni stat. Este lezată atât latura internă, cât şi cea externă a
suveranităţii statului.

Criza ucraineană a aprins din nou flăcările separatismului rus – o problemă care
afectează autoritățile de mulți ani. La 17 august 2014, așa-numitul „Marș pentru federalizarea
Siberiei” trebuia să aibă loc la Novosibirsk, dar a fost interzis de autoritățile locale. Toate
articolele care acopereau problema au fost retrase la cererea, organului de supraveghere al presei
de stat rus. Explozia de separatism a Rusiei nu este nimic extraordinar: a fost prezis atât de
analiști independenți, cât și de autorități. Acesta din urmă s-a pregătit pentru aceasta în maniera
sa tipică brutală, adoptând noi legi care pedepseau propaganda separatistă. Deși aceste legi nu au
afectat în niciun fel popularitatea mișcării separatiste, guvernul pare să fie incapabil să adopte o
abordare mai rezonabilă.

Există două moduri de a lupta împotriva eforturilor regiunilor separatiste de a se rupe de

stat. Prima strategie este de a face din stat un loc atractiv, astfel încât întreaga idee a separării de
el să pară a echivala cu o sinucidere. Dar a face statul atractiv necesită mult efort – intelectual,
economic, juridic, cultural și nu numai. Mai presus de toate, această sarcină cere ca statul să-și
respecte cetățenii și să accepte că drepturile lor sunt o sursă de putere în țară.

A doua modalitate de combatere a separatismului este mult mai ușoară și mai

sângeroasă: interzicerea discuțiilor despre separatism și pedepsirea pe cei care îndrăznesc să
vorbească despre acest fenomen. Acest mod necesită resurse importante ale poliției, o justiție
controlată de stat și un sistem penitenciar flexibil. Este o strategie ideală pentru un stat autoritar.
 După ce a ales a doua cale de suprimare a separatismului, regimul lui Vladimir Putin a
acționat în consecință. Au fost adoptate noi legi ca măsură preventivă. Pentru a înlătura prima
scânteie a separatismului, forțele de poliție și mașina administrativă sunt folosite împreună. Un
focar natural de tensiuni este regiunea Kaliningrad, o exclavă rusă înconjurată de Polonia,
Lituania și Marea Baltică. Acest teritoriu aparținea Prusiei de Est și a fost anexat de Uniunea
Sovietică după al Doilea Război Mondial. Ideea de a restabili numele istoric Konigsberg al
Kaliningradului rămâne populară în rândul comunității locale și, se presupune, chiar și în rândul
autorităților locale. Kaliningrad se află la la 1300 de kilometri de Moscova.

Șaizeci la sută din populația regiunii deține un pașaport internațional, iar 25 la sută dețin
vize cu intrări multiple în Uniunea Europeană. Aceste cifre sunt foarte mari, având în vedere că
80 la sută din populația rusă în general nu a fost niciodată în străinătate. Tinerii locali părăsesc
frecvent Kaliningradul pentru a studia în străinătate la universitățile din țările vecine, iar mulți
oameni cumpără imobile în străinătate și primesc statutul de rezident acolo. Mulți oameni preferă
chiar să-și trimită copiii la licee din Lituania și Polonia. Pentru ei, Europa este aproape, în timp
ce Rusia este departe.

Există și alte motive pentru separatism în afară de cele geografice. La Novosibirsk, așa-
numitul „Marș pentru federalizarea Siberiei”, organizat în jurul sloganului „Opriți hrănirea
Moscovei!” trebuia să aibă loc pe 17 august 2014. Inițiativa acestui marș a venit de la
proeminentul artist modern Artem Loskutov. Organul de control al presei de stat ruse, a emis
totuși avertismente către șaptesprezece instituții de presă ruse care plănuiau să acopere marșul. În
cele din urmă, patru dintre organizatorii marșului au fost arestați și, ca urmare, evenimentul a
fost anulat.

Separatismul siberian are o istorie lungă. Ideea autonomiei Siberiei a luat naștere la
mijlocul secolului al XIX-lea, când a fost creată Societatea de Independență a Siberiei. În 1865,
mulți membri ai acestei organizații au fost arestați și condamnați la închisoare. După Revoluția
din octombrie 1917, aceste idei au fost reînviate. Legislativul de la Tomsk a adoptat o rezoluție
„Cu privire la regiunea autonomă a Siberiei” și a fost stabilit un steag alb și verde al Siberiei. Dar
după ce bolșevicii au preluat țara, toate discuțiile despre separatism s-au stins.

Evenimentele recente din Ucraina au aprins din nou aceste vechi flăcări ale
separatismului – și nu doar în Kaliningrad și Siberia. „Marșuri pentru federalizare” au fost
planificate la Sankt Petersburg, Ekaterinburg, Belgorod, Kaliningrad și Krasnodar. Toate aceste
planuri au eșuat, dar ideea din spatele lor rămâne vie, deși mai ales pe internet. De exemplu, așa-
numita Republică Kuban (Kuban este o regiune de sud a Rusiei) a fost proclamată pe internet –
are propriul ei steag și mandatul de a reprezenta cazacii din Kuban.

Separatismul provine din diferite motive. Unul dintre cele mai puternice motive pentru
separatism este religia. Tratamentul preferențial al guvernului față de Biserica Ortodoxă Rusă
provoacă sentimente puternice nu numai în rândul altor comunități religioase, în special în
regiunile în care majoritatea populației este musulmană, ci și în societatea seculară. Simpatiile
separatiste sunt puternice în Tatarstan și Bașkiria, precum și în Cecenia și alte republici din
Caucazul de Nord, unde populația musulmană este dominantă. Nemulțumirea față de relația
strânsă dintre Biserica Ortodoxă Rusă și Kremlin a provocat, de asemenea, creșterea
sentimentului separatist în Tuva și Buriația.

Un alt motiv pentru creșterea credinței separatiste este distribuția nedreptă a veniturilor
fiscale de către autoritățile federale, care a avut un impact negativ asupra economiilor unor
regiuni. Nu este o surpriză că „Opriți hrănirea Moscovei!” sloganul a devenit atât de popular în
Ural, Siberia și Yakutia, care posedă resurse naturale colosale și se simt lăsate afară atunci când
guvernul le trimite doar o fracțiune din suma pe care au plătit-o în impozite la bugetul federal.

În unele regiuni, însă, separatismul are rădăcini istorice. De exemplu, republica Karelia
a încercat recent să organizeze un referendum pentru aderarea Finlandei. Sentimentul separatist
din această regiune datează din anii 1920, când s-au făcut pentru prima dată încercări de a crea
un stat Karelian de Nord (sau Republica Ukhta). Oamenii din Insulele Kuril, achiziționate de
Uniunea Sovietică după cel de-al Doilea Război Mondial, au strâns recent și semnături în
sprijinul aderării Japoniei, iar cei din Ivangorod au strâns semnături pentru a se alătura statului
învecinat Estoniei.

În vremuri de instabilitate politică, prăbușire socială și amenințări din partea statului,

multe teritorii simt nevoia de a găsi o viață mai bună, rupându-se și alăturându-se țărilor vecine.
S-ar putea învinovăți separatiștii, dar ar fi mai rezonabil să căutăm cauzele fundamentale ale
nemulțumirii oamenilor în interiorul Kremlinului. Din păcate, actualele autorități ruse sunt
incapabile să folosească această metodă de rezolvare a problemelor.