Monologul interior al unui copil

sau despre importanța cuvintelor în educația/școala sec. 21

V-ați întrebat vreodată, stimați maturi, ce putere au asupra mea cuvintele? Ce putere au ele
în sufletul meu de copil și cum îmi influențează educația?
Aș vrea să vă aduceți aminte dacă un cuvânt, o vorbă spusă de cineva v-a schimbat cumva
starea, poate chiar și dispoziția pentru moment sau pentru toată ziua.
Poate v-a venit în memorie acum și o persoană, care v-a spus un cuvânt frumos, spus din
inimă. Cine este ea? Ce vorbe se perindă prin memorie? Cum vă simțiți? E bine?
Sau poate v-ați adus aminte de o vorbă care nu v-a plăcut, n-o să va placă niciodată și, la
sigur, n-ați vrea ca nimeni nicicând să vă mai zică acel cuvânt...
Unele cuvinte pe care le adresați, poate și întâmplător, dar cu dragoste, pot să aibă un
impact pozitiv în sufletul meu. Cuvintele afectuoase pot fi scurte, ușor de rostit, dar atât de dulci
și de calde. Ele mă inspiră, mă mângâie, mă încurajează, mă cresc și mă vindecă. Da, mă
vindecă, de multe ori am auzit acestea spunându-le și maturii.
Cuvintele au puterea de a vindeca sau de a distruge; ele pot sa schimbe vieți. De aceea,
dvs., stimați maturi - părinți, educatori, învățători, profesori, manageri - oameni din comunitatea
mea, dvs. aveți această șansă, să schimbați vieți, prin cuvintele pe care le adresați. Ele pot să mă
ridice, pot să mă înalțe, pot să mă facă să zbor pe aripile satisfacției, curiozității, dacă primesc
cuvinte înălțătoare.
Și invers… nu vreau să descriu, e prea dureros.
Încurajările care vin din exterior se traduc în creierașul meu în puterea de a face, în dorința
de a încerca. Dumneavoastră sunteți sculptorul, iar eu voi fi opera de artă ce va înfrumuseța
viitorul. Dumneavoastră mă puteți însufleți. Plăcerea de a veni la școală, entuziasmul meu,
dorința de a face temele sunt în mâinile dvs.
Ajutați-mă să ajung un copil sănătos, educat.
Liliana Curchi