CURS 6

Capitolul 6. Calitatea nutritivă - valoarea în vitamine, enzime, pigmenți, acizi

organici ai produselor agroalimentare

Obiectivele temei:

- cunoașterea principalelor: vitamine, enzime, pigmenți, acizi organici conținuți în

produsele agroalimentare;
- caracterizarea vitaminelor, enzimelor, pigmenților, acizilor organici conținuți în
produsele agroalimentare și a rolului lor asupra organismului uman;

Conținuturi:

- Vitaminele, enzimele, pigmenții, acizii organici din compoziţia produselor

agroalimentare.
- Vitaminele, enzimele, pigmenții, acizii organici şi rolul lor fiziologic.
Cuvinte cheie: calitate, vitamine, enzime, pigmenți, acizi organici, micronutrienți, valoare
fiziologică, potențatori, inhibitori.

„Dacă am compara organismul uman cu un motor cu combustie internă şi am considera

vitaminele ca fiind bujiile acestuia, atunci ne-am putea face o idee despre felul în care acţionează aceste
uimitoare substanţe nutritive”
Earl Mindell – „Biblia Vitaminelor”
Vitaminele sunt substanţe cu funcţii specifice de biocatalizatori, pentru că se găsesc în
compoziţia chimică a enzimelor şi fermenţilor.
Vitaminele por funcţiona în organism drept coenzime, adică ajută enzimele care susţin
toate procesele biochimice ale organismului.Enzimele stau la baza funcţiilor esenţiale, incluzând
transmiterea nervoasă, contracţia musculară, formarea sângelui, metabolismul proteinelor şi
producerea de energie. În plus, vitaminele sunt necesare pentru funcţionarea normală a fiecărui
organ din corp şi sunt esenţiale pentru vederea clară, pentru coagularea normală a sângelui,
pentru formarea hormonilor şi a materialului genetic.
Dezechilibrul conţinutului procentual al vitaminelor din organismul uman duc la tulburări
metabolice ca: hipovitaminoză - carenţă în vitamine; avitaminoză – lipsa totală a unei vitamine;
hipervitaminoză – excesul unor vitamine.
Insuficienţa vitaminelor (hipovitaminoza) sau lipsa vitaminelor (avitaminoza) în
alimentaţia omului perturbă metabolismul, mergând până la apariţia unor boli: beri-beri, pelagra,
rahitism, scorbut etc.
Această grupă de substanţe nu se găseşte selecţionată în rândul caracteristicilor de calitate
intrinseci, care să evidenţieze calitatea, cu excepţia produselor alimentare vitaminizate, în care
standardul prevede conţinutul de vitamină minim, sau gradul de acoperire în %.
Vitaminele sunt substanţe prezente în alimente în cantităţi mici, de ordinul miligramelor sau
microgramelor, necesare organismului uman. Ele pot fi definite ca fiind compuşi organici cu
structură variată şi complexă, indispensabili dezvoltării organismului uman şi menţinerii
funcţiunilor sale, care nu-i poate sintetiza, necesarul fiind asigurat din alimente.
Din punt de vedere chimic, vitaminele aparţin unor clase variate de substanţe chimice,
ceea ce a f-ăcut imposibilă gruparea lor pe baza structurii. Pe de altă parte, structura chimică a fost
precizată după izolarea şi descoperirea lor şi de aceea au fost denumite iniţial printr-o literă a
alfabetului, denumire care se păstrează şi în prezent (vitaminele A, B1... B15, C, D, E etc). Vitaminele
sunt clasificate în funcţie de solubilitatea lor în două grupe:
- vitamine hidrosolubile (B 1 , B2 , B6 , B12 , B15 , C, P, PP etc), solubile în apă;
- vitamine liposolubile (A, D, E, K, F), solubile în grăsimi.
6.1. Vitaminele hidrosolubile
Vitamina B1 - (tiamina, aneurina) - este prima vitamină descoperită, participă la
metabolismul glucidelor şi protidelor, avand rol de întreţinere a activităţii normale a sistemului
nervos, inimii şi muşchilor; este o vitamină relativ sensibilă la acţiunea temperaturii.
Rafinarea cerealelor duce la scăderea conţinutului în vitaminele B!
Inamicii ei sunt cofeina, alcoolul, tutunul, zahărul, apa!
Simptome şi maladii în caz de carenţă: depresie nervoasă, iritabilitate, nevroză, beri-beri.
Prezenţa în alimente: se găseşte în special in alimente vegetale (prima oară a fost
descoperită în tărâţe), respectiv în învelişul extern al cerealelor, legume, leguminoase uscate,
nuci şi drojdie de bere; surse bogate în tiamina: carnea, ficatul, rinichii.
Necesarul zilnic este de 1-2 mg.
Vitamina B2 (G)- (riboflavina) – participă în procese vitale importante şi în calitate de
coenzimă în structura unor enzime bicomponente, manifestă proprietăţi oxido-reducătoare.
Riboflavina este o vitamină relativ stabilă, ceea ce face ca în timpul prelucrării tehnologice a
alimentelor să se păstreze bine.
 Simptome şi maladii în caz de carenţă: stare generală alteratată, oprirea creşterii, leziuni
ale cavităţii bucale şi buzelor, sensibilizarea ochiului la lumină, oboseală oculară, tremurături.
Prezenţa în alimente: carne, ouă, peşte, splină, ficat şi inimă de vită, legume verzi, caise şi
drojdia de bere.
Necesar zilnic: 1,2-1,6 mg.
Vitamina B6 - (piridoxina, adermina) – participă sub formă de coenzimă pentru unele
enzime implicate în metabolismul aminoacizilor. Vitamina B6 este termostabilă, rezistentă la
acţiunea acizilor şi alcaliilor, dar foarte sensibilă la lumină.
Simptome şi maladii în caz de carenţă: nervozitate, dermatite, căderea părului, insomnie şi
conduce la scăderea capacităţii organismului de a forma anticorpi.
Prezenţa în alimente: cereale, produse din cereale, spanac, mazăre, ficat şi drojdia de
panificaţie.
Necesar zilnic: 1-2 mg. Doze zilnice de 4-10 g pot declanşa tulburări neurologice,
nelinişte nocturnă şi trăirea prea intensă a viselor! Se elimină din organism în 8 ore!
Inamicii ei sunt: prepararea termică, conservarea, congelarea, apa şi alcoolul.
Vitamina B12 - (ciancobalamina, antipernicioasă sau „vitamina roşie”) – a fost
descoperită şi extrasă din ficat, cu ocazia cercetărilor pentru vindecarea anemiilor grave, de aceea
se numeşte şi factor antipernicios. Este singura vitamină care are în structura sa un metal -
cobaltul. Participă în procesul de hematopoieză şi totodată la menţinerea integrităţii celulei nervoase.
Vitamina B12 este puţin stabilă în mediu acid sau soluţii alcaline, iar agenţii oxidanţi reducători şi
lumina au efect negativ.
Simptome şi maladii în caz de carenţă: anemie pernicioasă.
Prezenţa în alimente: ficat, rinichi, inimă, creier, muşchi.
Necesar zilnic: 0,001-0,002 mg. Nu s-au semnalat efecte toxice ale acestei vitamine.
Inamicii ei sunt: aspirina (acizii), alcoolul, lumina soarelui.
Vitamina B15 - (acidul pangamic) – este o vitamină relativ nouă a complexului B,
izolată iniţial din extractele sâmburilor de caise. Vitamina B15 are acţiune stimulatoare asupra
respiraţiei celulare, de eliminare a fenomenelor de hipoxie (insuficienţă de oxigen), stimulează
metabolismul proteic şi reglează metabolismul lipidelor şi glucidelor.
Simptome şi maladii în caz de carenţă: tulburări nervoase, cardiace şi glandulare.
Este prezentă în alimente precum: grâu, orez, seminţe de dovleac, ficatul de cal,
sângele de vită, drojdia de bere.
Necesar zilnic: nu a fost stabilit, dar s-au fixat limitele dozelor terapeutice: 2,5-10 mg.
Vitamina C – (antiscorbutică) – participă în procesele oxido-reducătoare din organism,
măreşte rezistenţa la bolile infecţioase, previne scorbutul (boala marinarilor). Vitamina C poartă
şi numele de acid ascorbic, deoarece ea este o substanţă acidă. Vitamina C în stare cristalină este
relativ stabilă, în soluţii apoase se distruge uşor, mai ales în prezenţa oxigenului, luminii,
metalelor (fier, cupru), razelor ultraviolete şi a enzimei ascorbinaza; este distrusă în mediu alcalin.
Este vitamina cea mai puţin stabilă.
Simptome şi maladii în caz de carenţă: oboseală, slăbiciune, hemoragii, scorbut.
Prezenţa în alimente: citrice, măceşe, struguri, coacăze negre, mere, varză, pătrunjel
(frunze), legume cu frunze verzi, ardei, tomate etc.
Necesar zilnic: 75-80 mg. Doze ce depăşesc 10g duc la deranj stomacal şi la erupţii
cutanate.
Inamicii ei sunt: apa, căldura, lumina, oxigenul, tutunul, acizii (aspirina triplează viteza
de eliminare a vitaminei C).
Vitamina P (C2)- (citrina) - este vitamina permeabilităţii, controlează o serie de procese
fiziologice importante datorită proprietăţilor oxidoreducătoare, creşte rezistenţa capilarelor, reglează
permeabilitatea vaselor.
Ingerată odată cu vitamina C, s-a constatat că vitamina P potenţează acţiunea acesteia
(are acţiune sinergică).
Simptome şi maladii în caz de carenţă: sângerări sau hemoragii, vene varicoase.
Prezenţa în alimente: citrice, struguri, afine, coacăze negre, măceşe, caise, cireşe.
Necesar zilnic: 18-20 mg la 3000 kilocalorii.
Vitamina PP (B3) - (niacina, nicotinamida) - constitute „factorul pelagro-preventiv" în
sensul că apără organismul de pelagră. Ea intră în structura unor enzime care participă la procesele
de oxidoreducere din organism. Vitamina PP este implicată în metabolismul protidic, esentială în
păstrarea tegumentelor, ţesuturilor şi mucoasei tractului digestiv, cât şi pentru buna funcţionare a
sistemului nervos.
Vitamina PP este cea mai stabilă vitamină, (la temperaturi înalte, oxidanţi, lumină). Această
vitamină poate să se sintetizeze în organism din triptofan şi de aceea, pelagra spare când lipseşte
vitamina PP sau triptofanul.
 Simptome şi maladii în caz de carenţă: dermatite, diaree, astenie musculară, pelagră.
Prezenţa în alimente: carne, ficat, peşte, făină integrală, mazăre, fasole, tomate şi drojdie de
bere.
Necesar zilnic: 10-20 mg.
6.2. Vitamine liposolubile
Vitamina A - (retinol, antixeroftalmică) - se găseşte în produsele alimentare ca atare
(vitaminele A1, A2) sau sub formă de provitamina A (caroten) şi favorizează creşterea
organismelor tinere, protejează mucoasele şi intervine în formarea pigmentului rodopsină
(purpura vizuală) prezent în retină etc. Se păstrează bine în produsele alimentare; în absenţa
aerului rezistă la temperaturi ridicate (140°C).
Simptome şi maladii în caz de carenţă: întârzieri în creştere, pierderea apetitului,
sensibilitate la infecţii, xeroftalmia.
Prezenţa în alimente: ulei de ficat de peşte, unt, lapte, smantană, gălbenuşul de ou, iar ca
provitarnină în morcov, pătrunjel, salată verde şi spanac.
Reţineţi culorile: ROŞU, GALBEN, VERDE! Orice legumă sau fruct astfel colorat
conţine vitamina A (intensitatea culorii nu oferă informaţii asupra cantităţii de vitamină).
Este foarte toxică în cantităţi mari: provoacă căderea părului, greaţă, tulburări de vedere,
înroşirea pielii, dureri de cap, etc.
Necesar zilnic: 1500-5000 u.i.
Vitamina D - (ergocalciferol) - grup de vitamine din care mai importante sunt vitamina D2
(ergocalciferol), obţinută din ergosterol prin iradiere cu raze ultraviolete şi vitamina D3
(colecalciferol), obtinută din dehidrocolesterol prin iradiere cu raze ultraviolete.
Vitaminele D măresc absorbţia digestivă a calciului şi fosforului, avind un rol esenţial în
osificare.
Vitaminele D sunt sensibile la oxigenul din aer şi la alţi agenti oxidanţi, acţiune accelerată
de temperatură şi acţiunea metalelor grele.
Simptome şi maladii în caz de carenţă: rahitism, dezechilibrarea raportului Ca/P în
procesul de osificare.
Prezenţa în alimente: ficat de peşte, gălbenuşul de ou, unt, ficat de bovine, lapte,
smântână; se formează în organism prin expunerea la soare, din ergosterol.
Necesar zilnic: 120-500 u.i.
 Inamicii ei sunt uleiurile minerale şi smogul marilor oraşe.
Vitamina E - (tocoferol) - grup de vitamine din clasa tocoferolilor ce acţionează
împotriva sterilităţii, frânează reacţiile de oxidare (antioxidanţi), protejează eritrocitele faţă de
acţiunea oxidantă a peroxizilor. Vitaminele E au cea mai mare stabilitate la acţiunea
temperaturii ridicate, dar sunt sensibile la oxigen, în special când sunt în stare liberă.
Simptome şi maladii în caz de carenţă: sterilitate, tulburări musculare.
Prezenţa în alimente: în special în alimentele vegetale, în uleiul din germeni de grâu şi
porumb, arahide, lapte, ouă, ficat, inima, rinichi.
Necesar zilnic: 10-15 u.i.
Vitamina K - (antihemoragică) - grup de vitamine derivate din naftochinonă, participă la
mecanismul de coagulare a sângelui, la formarea protrombinei în ficat, este stabilă la acţiunea
temperaturii ridicate şi a acizilor şi sensibilă la acţiunea alcaliilor, luminii şi oxigenului.
Simptome şi maladii în caz de carenţă: slabă coagulare a sângelui.
Prezenţa în alimente: varza, mazărea verde, pătrunjel, spanac, ficat, gălbenuş de ou.
Necesar zilnic: 0,3-0,5 mg.
Vitamina F e dată de un grup de acizi graşi esenţiali (linoleic, linolenic, arahidonic), care
nu pot fi sintetizati în organism; intervine în transportul de substanţe prin sânge (au o mare
capacitate de a se oxida, contribuie la lubrefierea tuturor celulelor).
Simptome şi maladii în caz de carenţă: creşterea colesterolului, încetinirea în dezvoltare,
tulburări cutanate.
Prezenţa în alimente: ulei de soia, de floarea soarelui, de germeni de porumb, uleiul din
ficat de peşte (cod, hering, ton).
Necesar zilnic: 1 % acizi graşi esenţiali din totalul de calorii ingerate.
6.3. Enzime
Enzimele sunt substanţe organice de natură proteică, produse de celula vie, ce catalizează
reacţiile de sinteză şi degradare din organismele oamenilor, animalelor plantelor şi
microorganismelor; se mai numesc şi biocatalizatori organici, iar la început au fost numite
fermenţi.
Enzimele nu fac parte din categoria caracteristicilor de calitate intrinseci prezentate în
standarde.
Denumirea enzimelor se formează adăugând la sfarşitul cuvântului întreg sau prescurtat al
substanţei atacate de enzimă sufixul „ază" (de exemplu: maltoză – maltază; lactoză - lactază).
Există şi excepţii de la această regulă, în sensul că unele enzime păstrează denumirea
iniţială, ca de exemplu emulsină, tripsină, pepsină, etc.
Procesele enzimatice sunt denumite prin adăugarea terminaţiei „litic" la numele
substanţei atacate de enzimă (procesul de scindare hidrolitică a proteinelor - proces proteolitic).
Din punt de vedere structural, enzimele sunt:
a. monocomponente, de natură exclusiv proteică, constituite numai din proteine, ca de
exemplu pepsină, tripsină;
b. bicomponente, formate dintr-o parte proteica, numite apoenzimă, cu rol de suport
coloidal şi o componentă neproteică, denumită coenzimă; numai complexul molecular apoenzimă -
coenzimă manifestă activitate catalitică.
Apoenzima determină specificitatea de substrat, iar coenzima determină specificitatea de
reacţie.
Enzimele prezintă o serie de proprietăţi, cum sunt: caracterul coloidal, caracterul
catalitic, specificitatea, dependenţa de temperatură şi pH, influenţa activatorilor şi inhibatorilor.
Caracterul coloidal - datorită naturii proteice a enzimei, acestea sunt solubile în apă şi
glicerină, iar soluţiile enzimatice prezintă proprietăţi caracteristice solutiilor coloidale (se dizolvă
în soluţii de săruri, în alcool diluat şi sunt precipitate de unele săruri de Li, Zn etc).
Caracterul catalitic - se manifestă prin faptul că enzimele pot realiza foarte uşor reacţii
la temperaturi moderate, cu o energie de reacţie minimă.
Specificitatea – rezidă în activitatea specifică ce o dezvoltă enzimele asupra unei
substanţe sau grup de substanţe. Astfel, amidonul este hidrolizat numai de amilază, lactoza este
hidrolizată numai de lactază etc.
Dependenţa de temperatură - este privită într-un dublu sens şi anume procesul
enzimatic şi enzima. O primă relaţie este că procesul enzimatic este intensificat de creşterea
temperaturii. La 0°C şi chiar mai jos, acţunea enzimelor stagnează, fără ca ele să fie distruse. La
temperaturi pozitive, enzimele se activează, avand un maxim de activitate între 35-45°C. Există
o temperatură optimă la care se constată maximum de activitate enzimatică, caracteristică
pentru fiecare enzimă. Creşterea temperaturii până la un anumit punct determină denaturarea
enzimei şi apoi distrugerea acesteia. La temperaturi de 60-800C şi în soluţii, majoritatea
enzimelor sunt distruse.
 Influenţa pH-ului - fiecare enzimă are un pH optim de acţiune în soluţie; astfel,
pepsina are pH-ul optim egal cu 1,2-1,5, maltaza are pH-ul optim egal cu 4,5, iar amilaza are pH-ul
optim egal cu 5.
Influenţa activatorilor şi inhibatorilor - o serie de substanţe aflate în soluţie alături
de enzime şi substraturi exercită o influenţă asupra activităţii acestora, fie în sens pozitiv (activatori),
fie în sens negativ (inhibitori), respectiv de stimulare sau frânare. Astfel, etilena accelerează
procesele enzimatice la maturarea fructelor, clorura de sodiu activează amilaza din salivă şi
pancreatică etc. Inhibitorii sunt din categoria substanţelor care în contact cu proteinele formează
precipitate insolubile (sărurile metalelor grele de argint, cupru, plumb etc.) sau de natură biologică -
antienzime.
Comisia de Enzime a Uniunii Internaţionale de Biochimie (International Union
Biochemistry, IUB), a clasificat enzimele în şase clase: oxidoreductaze, transferaze, hidrolaze,
liaze, izomeraze, ligaze.
Pentru nomenclatura enzimelor se folosesc nume uzuale şi nume sistemice, însoţite de un
cod (număr de ordine format din patru cifre) precedat de E.C. (Enzyme Commission).
6.4. Pigmenţi
În produsele alimentare se găsesc substanţe organice colorate – numite pigmenţi - ce
imprimă acestora o culoare specifică. Distingem:
 pigmenţi naturali;
 pigmenţi ce apar în procesele de prelucrare şi păstrare;
 pigmenţi adăugaţi.
Pigmenţii fac parte din categoria caracteristicilor de calitate intrinseci atributive,
evidenţiate în standarde în cadrul proprietăţilor organoleptice sub denumirea de culoare; culoarea
este descrisă distinct, în funcţie de produs, în funcţie de diferite tonuri cromatice şi intensităţi. În
afară de imprimarea culorii specifice, unii pigmenţi contribuie la formarea aromei şi gustului
produselor agroalimentare.
6.4.1. Pigmenţi naturali
Pigmenţii naturali sunt substanţe native ce se găsesc în ţesuturile vii, dându-le o
anumită culoare. Pot fi grupaţi astfel:
Pigmenţi carotenoidici – care se găsesc în cromoplastide şi dau culoarea galbenă
(xantofila), portocalie (carotenul), roşie (licopenul);
 Pigmenţi clorofilieni — care dau culoarea verde ţesuturilor vegetale (clorofila a şi
clorofila b, asociate în diferite proporţii);
Pigmenţi antocianici – care imprimă culoarea roşie din regnul vegetal (cianidina care se
găseşte în afine, coacăze negre, prune, struguri, vişine);
Pigmenţi flavonici – derivaţi de la flavonă, care imprimă culoarea galbenă, răspândiţi în
frunze, flori, polen, fructe ( de ex.quercetina);
Pigmenţi din regnul animal – care imprimă culoarea roşie,
(mioglobina din carne. Etc.)
6.4.2. Pigmenţii ce apar în procesele de prelucrare şi păstrare
Aceşti pigmenţi rezultă în urma diferitelor reacţii dintre componenţi incolori, fie din
degradarea pigmenţilor existenţi, fie din procesele oxidative enzimatice.
De exemplu, îmbrunarea produselor alimentare apare ca rezultat al interacţiunii dintre
substanţe: azotate şi zaharuri, azotate şi acizi organici, zaharuri şi acizi organici.

În general, îmbrunarea are loc în cazul dirijării eronate a proceselor tehnologice, la

deshidratarea fructelor, legumelor, laptelui, alteori apare firesc are ca, de exemplu, la coacerea
pâinii, prepararea malţului.
În alte cazuri, îmbrunarea este de natură enzimatică, precum în cazul vătămării
ţesuturilor unor fructe, legume (mere, cartofi). Unii pigmenţi naturali suferă modificări chimice
prin acţiunea termică (licopina din tomate prin încălzire îndelungată sau sub acţiunea fierului
trece de la roşu la brun).
6.4.3. Pigmenţi adăugaţi
Aceşti pigmenţi sunt admişi prin lege să fie adăugaţi în produsele alimentare pentru
colorare. Astfel, sunt:
 pigmenţi naturali adăugaţi – clorofila, carotenul, caramelul;
 pigmenţi organici sintetci – sunt tartrazina (galbenă), eritrozina (roşie), indigotina
(albastră) – care sunt utilizaţi separat sau în amestec.
În produsele alimentare colorate natural nu este permisă utilizarea pigmenţilor
sintetici.
În cazul utilizării pigmenţilor sintetici, ambalajul produsului alimentar, trebuie să
aibă tipărită menţiunea: „cu colorant natural" sau „cu colorant sintetic".
 Legislaţia sanitară din ţara noastră admite colorarea artificială la următoarele grupe
alimentare: băuturi alcoolice industriale, băuturi nealcoolice, îngheţată, produse zaharoase.
Produsele şi băuturile fabricate din cafea, cacao, zahăr ars (caramelizat), boia de ardei
şi pastă de tomate nu intră în categoria alimentelor colorate artificial.
Acizi organici
Acizii organici şi sărurile lor acide din compozitia produselor alimentare conferă
acestora o caracteristică de calitate intrinsecă senzorială (gustul acru - slab, moderat, intens) şi o
caracteristică de calitate intrinsecă măsurabilă - aciditatea.
Aciditatea constituie o caracteristică de calitate intrinsecă, ce exprimă prospeţimea şi
calitatea produselor alimentare; creşterea anormală a valorii acidităţii, peste valorile maxim
admise, constituie un indiciu al începutului alterării şi deprecierii calitative sau chiar al alterării
produselor alimentare. Pe această bază, cunoaşterea limitelor normale ale acidităţii are o mare
însemnătate în comercializarea produselor alimentare.
Produsele alimentare au în compoziţia lor acizi, în majoritate organici, în stare liberă şi
sub formă de săruri. Acizii sunt substanţe chimice care în soluţie apoasă disociază, formând ioni de
hidrogen (H+) care se hidratează, formând hidroniu (H3O+).
În produsele vegetale predomină acizii organici - citric, lactic, malic, oxalic, tartric,
iar în produsele de origine animală acidul lactic. Dintre acizii anorganici regăsim acidul fosforic,
în formă combinată.
BIBLIOGRAFIE
1. Băleanu C. - Managementul îmbunătăţirii continue, Editura Expert, Bucureşti, 1996;
2. Beceanu D., Chira A – Tehnologia produselor horticole. Editura Economică, Bucureşti, 2003;
3. Bratu Iuliana si colab. - Controlul calităţii şi HACCP în Industria alimentară, Universitatea
Lucian Blaga, Sibiu, 2002;
4. Chira A. – Calitatea produselor agricole şi alimentare. Ed. Ceres. Bucureşti, 2001;
5. Chira A.- Gestiunea calităţii produselor hortiviticole. Ed. Holding Reporter, Bucureşti, 1998;
6. Diaconescu I., Ardelean Dorina, Diaconescu Mirela – Merceologie alimentară: calitate şi
siguranţă.Editura Universitară, Bucureşti, 2007;
7. Drăgulănescu N. - De la calitatea controlată la calitatea totală, Editura Alternative, Bucureşti,
1996;
8. Froman B. – Manualul calității – instrument strategic al abordării calității, Ed. Tehnică, 1998;
9. Hura Carmen – Metode de determinare a reziduurilor de pesticide din produsele alimentare.
Ed. Septerion, Iași, 1995;
10. Ionescu S.C. – Managementul calității. Ed. Didactică și Pedagogică R.A., București, 2000;
11. Marchionni S, Braschi E, Tommasini S, et al., Journal of Agricultural and Food Chemistry,
2013;
12. Neicu Bologa, Alexandru Burda – Merceologie alimentară. Editura Universitară, 2008;
13. Niculiţă Lidia – Managementul şi ingineria calităţii. Editura Academiei Române, Bucureşti,
2005;
14. Noye D. – Ghid practic pentu controlul calității, Ed. Tehnică, București, 2000.
15. Olaru M. - Managementul calităţii, Editura Economică, Bucureşti,1999;
16. Olaru M., Isaic-Maniu, Al., Lefter, V., Pop, N., Popescu, S., Drăgulănescu, N. Roncea, L.,
Roncea, C., Tehnici şi instrumente utilizate în managementul calităţii, Editura Economică,
Constanţa, 2007;
17. Parker G.W., - Costrile calității, Ed. CODECS, 1998
18. Pop Cecilia, Pop Ioan Mircea – Merceologia produselor alimentare. Editura Edict Production,
Iaşi, 2006;
19. Potie C. - Diagnosticul calităţii, traducere, Editura Tehnică, Bucureşti, 2001;
20. Sârbu R. - Certificarea, auditarea şi gestiunea costurilor calităţii, Centrul editorial ASE,
Bucureşti, 1998;
21. Scorei R. și colab. – Aplicarea principiilor calității în industria agro-alimentară, Ed. Agora,
2000;
22. Stanciu I. – Managementul calității totale, Ed. Cartea Universitară, București, 2003;
23. Stețca Gh., Mocuța N., Pop Anamaria – Strategii de management privind calitatea
alimentelor, Ed. Risiprint, Cluj Napoca, 2012;
24. Stoian Elena, Micu Marius Mihai – Managementul calității serviciilor de alimentație publică
si agroturism, București, 2013;
25. Voinea Lelia, Calitate şi securitate alimentară. Ed. ASE Bucureşti, 2013.