Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
· Generalităţi
· Clasificare
· Rolul lor în organism
GENERALITĂŢI:
Este cea mai răspândită vitamină din natură. Se găseşte în toate plantele. Sursele principale de
vitamina C, din hrană, sunt legumele, zarzavaturile şi unele fructe. O cantitate foarte mare de
vitamina C se
găseşte în măceş (mai ales in fructele de culoare roşu închis), şi în coacăzele negre.
Sunt bogate în vitamina C: căpşunile, portocalele, lămâile, mandarinele, roşiile, varza (nu numai
proaspătă, ci şi murată, dacă ea se conservă corect), mărarul, ceapa verde, verdeaţa de pătrunjel
şi alte
zarzavaturi proaspete, hreanul. În cartofi nu se găseşte prea multă vitamina C, dar cartoful ocupă
un loc
important în hrana zilnică şi de aceea reprezintă una din sursele principale de vitamina C din
hrană. În
majoritatea produselor care conţin vitamina C se găseşte şi vitamina P, care intensifică acţiunea
vitaminei
C.
Vitamina C este un compus chimic labil (puţin stabil). Ea se distruge extrem de rapid în prezenţa
oxigenului din aer, în cazul încălzirii în mediu neutru sau alcalin. De aceea, în urma prelucrării
culinare a
alimentelor, o parte din vitamina C deobicei se pierde. Prin fierbere, vitamina C se distruge.
Din punct de vedere chimic, vitamina C este o γ-lactonă unui acid hexonic. Deşi
se numeşte acid, nu are grupa carboxilică liberă, aceasta fiind blocată de legătura
lactonică formată între C1 şi C4. Are o structură furanozică ce îi imprimă o mare
reactivitate.
Prin oxidare lentă se transformă în acid dehidroascorbic, iar prin oxidare energică se transformă
ireversibil în acid oxalic şi acid treonic.
Vitamina C sau acidul ascorbic exercită o influenţă pozitivă asupra metabolismului din
organism,
contribuie la o bună utilizare a proteinelor din hrană; ea este necesară pentru menţinerea
integrităţilor
pereţilor capilarelor.
A fost prima vitamină izolată din tărâţele de orez. Sursele de vitamina B1 sunt constituite de
pâinea de
secară şi pâinea din făină de grâu integrală, hrişcă, crupele de ovăz, fasolea, mazărea, soia,
carnea (mai
ales cea de porc), ficatul, rinichii, ouăle, cartofii. Foarte multă vitamina B1 se găseşte în drojdia
de bere.
În pâinea albă, din făina de grâu de calitate superioară, aproape nu există vitamina B1 şi de aceea
trebuie să ne hrănim, nu numai cu pâine albă, ci şi cu pâine neagră.
Vitamina B1 este formată dintr-un nucleu pirimidinic şi
unul tiazolic unite printr-o grupare metilenică.
Vitamina B1 ajută la arderea glucidelor şi proteinelor, la normalizarea funcţiei sistemului nervos,
participă la procesul de creştere. Scăderea nivelului de tiamină în organism provoacă insomnie,
iritabilitate,
dureri şi parestezii în membre, reducerea capacităţii de muncă fizică şi intelectuală. Aceste
modificări
patologice apar mai des dacă se consumă o cantitate mare de glucide fără sporirea
corespunzătoare a
aportului de tiamină.
Avitaminoza B1 poate provoca boala beri-beri. Această boală a devenit o boală rară în ţările
industrializate, această carenţă antrenează o oboseală, o pierdere a apetitului şi a greutăţii
corporale, şi
tulburări neurologice (polinevrită), psihice, cardiace şi digestive, reversibile, prin administrarea
de vitamina
B1.
Vitamina B1 în doze mari (în condiţii experimentale) condiţionează dereglări ale funcţiei
rinichilor,
provocând anurie, contribuie la micşorarea masei corpului, la steatoză hepatică, insomnie.
Este răspândită în aproape toate celulele vegetale şi animale. Sursele de vitamina B2 sunt:
brânzeturile, hrişca, carnea slabă, ouăle, laptele nesmântânit, pâinea de secară şi din făina de grâu
integrală, fasolea, mazărea.
Lipsa ei la copii duce la convulsii, iar la adult la astenie, nervozitate, insomnii, pierderea în
greutate,
tulburări neurologice, depresii, anemie, irascibilitate, polinevrită.
Este necesară pentru asimilarea magneziului şi în procesul intern de producere al acidului
clorhidric
necesar digestiei.
Intervine în metabolismul aminoacizilor. Cisteina prin autocondensare formează cistina. Cisteina
este găsită la om într-o cantitate bine definită. Nivelul constant de cisteină se menţine prin
frânarea creşterii
lui peste un anumit prag, fapt realizat de vitamina B6, de acidul folic şi de vitamina B12.
Persoanele la care
nivelul de cisteină creşte prezintă un risc triplu de infarct decât cele la care nivelul este normal.
Vitamina B6 are rol în absorbţia intestinală a vitaminelor B. De asemenea încetineşte evoluţia
osteoporozei fiind necesară, alături de calciu şi vitamina D3. Vitamina B6 este deci necesară
pentru
menţinerea funcţionalităţii optime a sistemului imunitar.
Vitamina B6, prin faptul că activează unele enzime, are multiple roluri. Participă la metabolismul
aminoacizilor, a acizilor graşi esenţiali şi al fierului.
Este foarte răspândită în regnul vegetal, mai ales în frunzele verzi (spanac), sparanghel,
castraveţi,
morcov, cartofi, ca şi în drojdii, ficat de animale etc.
Vitamina B9 participă la metabolismul
acizilor aminaţi (componeţti ai proteinelor).
Este indicată în anemii, în anumite tulburări
digestive şi în convalescente.
Doza zilnică necesară de vitamina B9 este de la 100 la 200 gamma (miimi de miligram).
Drojdiile conţin 0,1—0,3 mg la 100 g, cartoful 0,1 mg, frunzele de morcov 0,3 mg (morcovul —
0,04
mg).
Experimental, carenţa în acid folic atrage, la şobolan, malformaţii ale ochilor şi ale cerului gurii.
Carenţa aceasta a fost observată în mai multe rânduri la femeile cărora li se administrase o
substanţă
antagonistă acidului folic. Fetusul a prezentat anomalii caracteristice.
VITAMINE LIPOSOLUBILE
1. VITAMINA A ( RETINOLUL )
S-a izolat din uleiul de ficat de peşte. Se mai găseşte în spanac, lapte, gălbenuşul de ou şi icrele
de
peşte. În fructe şi legumele roşii (morcovi, roşii, lobodă, sfeclă roşie, varza roşie) se află sub
formă de
betacaroten, pe care organismul îl transformă în vitamina A. De aceea betacarotenul se numeşte
provitamina A.
Betacaroten-ul ajunge în organism prin aport alimentar şi este transformat de ficat în vitamina A,
în
funcţie de necesităţi.
Din punct de vedere chimic, aşa cum se poate observa din structură, retinolul este derivat din
izopren şi are ca grupă funcţională un hidroxil. Mulţi izomeri geometrici diferiţi ai retinolului pot
apărea ca
rezultat al configuraţiei trans sau cis a celor patru legături duble găsite în catena laterală.
Vitamina A este un antioxidant puternic, ce contribuie la formarea pigmenţilor retinei, celulelor
pielii
şi mucoaselor. Menţine sănătatea pielii, stimulează imunitatea generală a organismului şi
îmbunătăţeşte
acuitatea vizuală.
Lipsa vitaminei A din alimentaţie opreşte creşterea, provoacă slăbirea vederii şi chiar orbirea (de
unde şi denumirea de vitamină antixeroftalmică), micşorând totodată rezistenţa organismului la
acţiunea
microbilor.
În cantităţi mari, vitamina A este toxică, provocând oboseală, nervozitate, dureri osoase şi de
cap,
ameţeli.
2. VITAMINA D
Există sub mai multe forme notate de la 1-6, cu structură chimică şi acţiune fiziologică
asemănătoare. Vitamina D2 se numeşte calciferol, iar D3 poartă denumirea de colecalciferol.
Vitaminele din grupul D se găsesc numai în organismul animal. În plante se găsesc
provitaminele
corespunzătoare, sterinele, din care sub influenţa radiaţiilor ultraviolete se formează vitaminele
D. Cea mai
importantă dintre sterine este ergosterolul, care se găseşte în cantitate mare în drojdia de bere şi
în
mucegaiul Claviceps purpureeea, care prin expunere la radiaţii ultraviolete, se transformă în
vitamina activă
– vitamina D2.
Vitamina D2 sau calcilferolul se găseşte în primul rând în peştele oceanic, ficat şi ouă.
Este relativ stabilă la încălzire şi la acţiunea oxigenului. Este distrusă numai la 180°C. Este mai
stabilă în mediul alcalin decât în mediul acid.
Lipsa de vitamina D la copii provoacă rahitismul de aceea se numeşte vitamina antirahitică.
Principalul simptom al acestei avitaminoze constă în depunerea insuficientă a fosfatului de calciu
în
oase. Asimilarea Ca în organism depinde de raportul Ca/P din alimente.
Rolul vitaminei D este de a interveni în metabolismul Ca şi P, favorizând absorţia intestinală a
acestora şi depunerea lor la nivelul oaselor, sub forma unui complex fosfocalcic insolubil. Se
presupune că
vitamina D ar mări secreţia gastrică şi ar favoriza astfel absorţia Ca şi P.
Trebuie menţionat şi faptul că eficacitatea acestei vitamine este optimizată de prezenţa
vitaminelor
A, C şi a colinei. Impreuna cu vitaminele A şi C, acţionează preventiv în cazul răcelii.
Cea mai mare parte din necesarul zilnic de vitamina D îl absorbim prin piele, odată cu lumina
solară. De aceea, este bine ca în perioadele reci şi mohorâte ale anului să mâncăm mai mult peşte
bogat
în vitamina D.
3. VITAMINA E
4. VITAMINA K
Este alcătuită, din punct de vedere chimic, din mai multe substanţe cu caracter fiziologic analog.
Vitaminele din grupa K (K1-K7) sunt foarte răspândite în produsele de origine vegetală (foile
verzi de
spanac, varză, conopidă, urzici, brocoli) şi animală (ficat, muşchi etc.).
Trebuie menţionat şi faptul că această
vitamină poate fi furnizată organismului şi prin
sintetizarea ei de către propria noastră floră
microbiană intestinală (cca 50%). Întrucât
antibioticele distrug flora intestinală sintetizatoare
de vitamina K, se recomandă ca administrarea
acestora să se facă o dată cu ingerarea de iaurt,
lapte bătut sau lapte acidofil.
Lipsa de vitamina K din organism determină un sindrom hemoragic grav, prin defect de
coagulare,
ca urmare a scăderii importante a concentraţiei de protrombina (factor sanguin cu rol în
coagularea
sângelui). De aici şi denumirea de vitamina antihemoragică.
5. VITAMINA F
Constă, de fapt, dintr-o grupare de acizi graşi mono- şi polinesaturaţi, intrând în componenţa
uleiurilor vegetale (acid linoleic, acid linolenic, acid arahidonic). Aceşti acizi nu pot fi sintetizaţi
de către
organism, fiind obţinuţi din unele produse alimentare şi cunoscuţi sub denumirea de acizi
esenţiali. Ei sunt
liposolubili, foarte uşor oxidabili şi activi numai în prezenţa vitaminelor B6 şi E.
Acizii componenţi ai vitaminei F se găsesc îndeosebi în uleiul de floarea-soarelui (de preferat,
obţinut prin presare la rece), în uleiul de porumb şi de soia, în arahide şi nuci, în seminţele de
dovleac
(crude) şi în alune, în migdalele dulci şi în uleiul de ficat de peşte etc. Bogat în vitamina F este şi
uleiul de
măsline obţinut prin presare la rece, ca şi fructele de cătină albă. Grăsimile saturate, căldura şi
oxigenul
sunt principalii inamici ai vitaminei F.
Lipsa acestei vitamine provoacă afecţiuni ale pielii, tulburări digestive, oprirea creşterii, migrene
etc.
Este întrebuinţată în tratamentul eczemelor, al unor forme de acnee şi furunculoză.
Vitamina F intră în structura fosfolipidelor şi facilitează transportul şi eficienta utilizare a
grăsimilor în
organism.