VITAMINE HIDROSOLUBILE

MOTTO:

ÄMEDICUS CURAT, NATURA SANAT´

HIPOCRAT

ÄMEDICUL TRATEAZA, NATURA VINDECA´

2

MOTIVATIE

In aceasta lucrarea de diploma mi-am propus sa sistematizez cele mai recente date din literatura de specialitate referitoare la rolul vitaminelor pentru metabolismul intermediar, stiut fiind faptul ca in afara de rolul vitaminic, aceste substante biologic active mai indeplinesc si importante functii coenzimatice. Pentru a avea un organism sanatos, omul trebuie, in primul rind sa-si furnizeze vitaminele necesare. Aceasta grupa de medicamente este una dintre cele mai importante pentru desfasurarea functiilor organismului, motiv pentru care am ales studierea acestei grupe de medicamente. Este greu de crezut cita influenta are alimentatia asupra starii generale de sanatate. Unele substante sunt chiar adevarate« in lupta cu virusii. Faptul ca o alimentatie corecta poate contribui la evitarea si tratarea unor boli si de asemenea la mentinerea unei stari generale optime a organismului nu este ceva nou ± inca de acum 2500 de ani, Hipocrate a atras atentia asupra acestui lucru. Din pacate, in epoca moderna, mai ales dupa aparitia medicamentelor chimice, oamenii parca au uitat de rolul benefic pe care unele medicamente il pot juca in mentinerea sanatatii. Putini sunt cei care au ramas consecventi vechiului concept, potrivit caruia hrana sanatoasa inseamna viata lunga, lipsita de probleme majore de sanatate. In functie de etapa vietii pe care o traversam, unele dintre vitamine si minerale devin esentiale pentru pastrarea vitalitatii corpului, trebuie sa treaca pe primul plan. Mincati mai multe vitamine! Aceasta cerere pe care ne-o fac expertii nutritionisti se pare ca este deja invechita. Au trecut timpurile in care portia zilnica de vitamine era satisfacuta de vestitul mar. In prezent, specialistii ne sfatuiesc sa mincam zilnic carne slaba, peste, produse din cereale integrale, precum si doua portii de fructe ti trei portii de legume pe zi.

3

CUPRINS

1.

Scurt istoric despre vitamine«««««««««««««««

5

2. 2.1. 2.2. 2.3.

Notiuni despre vitamine«««««««««««««««««

6

Generalitati««««««««««««««««««««««« 6 Rolul vitaminelor in organism«««««««««««««««. 8

Clasificarea vitaminelor«««««««««««««««««« 10

3. 3.1. 3.1.1. 3.1.2. 3.1.3. 3.1.4. 3.1.5 3.1.6. 3.1.7 3.2. 3.3.

Vitamine hidrosolubile«««««««««««««««««... Vitaminele B«««««««««««««««««««««« Vitamina B1«««««««««««««««««««««« Vitamina B2«««««««««««««««««««««« Vitamina B6««««««««««««««««««««««. Vitamina B5««««««««««««««««««««««. Vitamina B12«««««««««««««««««««««.. Vitamina B3(PP)««««««««««««««««««««.. Alte vitamine din grupa B««««««««««««««««... Vitamina C««««««««««««««««««««««. Vitamina PP«««««««««««««««««««««.. Concluzii«««««««««««««««««««««««. Bibliografie««««««««««««««««««««««.

11 12 13 16 17 19 24 30 38 40 46 48 50

4

1. SCURT ISTORIC DESPRE VITAMINE
Numeroase proprietati ale legumelor, fructelor si cerealelor se datoreaza constituentilor din care fac parte si vitaminele. A trecut putina vreme de cind, prin anul 1880, problemele alimentare erau abordate simplist. Organismul animal era asimilat cu soba pe care trebuie sa o umpli cu lemne pentru a obtine caldura. Dar, la sfirsitul secolului trecut, diversi creatori au observat ca administrind animalelor o alimentatie fara cele trei elemente energetice de baza, adica proteide, materii grase si zaharuri pure, avind sare si apa, acestea pierdeau in greutate si nu puteau sa se reproduca. A. Orain scria: ÄPentru prima oara omul trebuie sa admita ca pentru a se alimenta, nu-i ajunge sa absoarba substante inerte, care produc sau degaja energie in organism, ca pentru a-si intretine viata, trebuie sa faca apel la viata si ca ucigindu-si alimentele, isi scurteaza considerabil existenta.´ ÄImportanta biologica a vitaminelor´, declara Guggenheim, Äconsta in functia lor de cofermenti, care le face in stare sa catalizeze procesele enzimatice ale tesuturilor vii. Viata normala nu poate fi mentinuta daca organismul viu nu primeste, ca factori de nutritie, vitaminele pe care nu le poate sintetiza.´ Vitaminele se gasesc, mai mult sau mai putin numeroase si in cantitate mai mare sau mai mica in aproape toate vegetalele. Se cuvine sa ne convingem ca pentru cine isi variaza cit mai mult cu putinta hrana, rezervind un loc larg cruditatilor, Äproblema vitaminelor´nu exista in realitate. ÄAlimentele naturale sunt totdeauna perfect echilibrate pentru speta careia ii convin´, scrie A. Orain. Cu exceptia citorva cazuri particulare, nu exista riscuri serioase de hipervitaminoza. Vitaminele sintetice nu se pot substitui vitaminelor naturale. Anumite afectiuni care nau reactionat la doze importante de vitamine sintetice, au fost vindecate cu cantitati mai mici de vitamine naturale. De aceea avem motive sa ne temem ca administrarea unor cocteiluri vitaminice provenite din industrie ± echilibrate in aparenta ± poate sa nu duca la urma urmelor, decit la un dezechilibru adaugat celui pe care doream sa-l tratam.

5

am fi in drept sa le speram. din aceste motive fiind considerate biostimulatori si intrind in grupa substantelor active alaturi de enzime si hormoni. va avea toate sansele sa atenueze sau sa vindece anumite maladii. Sunt sintetizate de organism si de aceea trebuie furnizate prin alimentatie. dar care prin cronicitatea lor otavesc existenta. a echilibrului fiziologic. tinind seama de extrema si inca imprevizibila complexitate biologica. Vitaminele sunt considerate catalizatori exogeni deoarece sunt sintetizate numai de catre plante. care avea proprietatea de a vindeca polinevrita porumbeilor hraniti cu orez decorticat. Vitaminele se deosebesc de hormoni care sunt biocatalizatori endogeni. Prin urmare.Terapeutica vitaminica este intr-adevar departe de a obtine rezultate constante. fie sub forma de provitamine. majoritatea minore. cu o inteleapta utilizare a plantelor. bogata in cruditati. 1. prin faptul ca sunt secretati de glandele endocrine. intoarcerea la o alimentatie sanatoasa . 6 . inclusiv unele bacterii si sunt introduse in organismul uman prin alimentatie. Dar nu este exclus. insa prezenta lor este absolut necesara pentru desfasurarea proceselor metabolice generatoare de energie cit si a celor morfogenetice. poate chiar negativa. Intre vitamine si enzime exista o strinsa legatura. Cuvintul Ävitamina´ a fost introdus in 1912 de catre chimistul polonez Cazimir Funck care a denumit astfel o substanta cristalina izolata din taritele de orez. GENERALITATI Vitaminele sunt substante organice. binefaceri constante. iar in organism se transforma in vitamine. NOTIUNI DESPRE VITAMINE 2. dar intre vitamine si hormoni exista o identitate de functie si chiar de structura chimica. Poate ca. care sunt forme premergatoare vitaminelor. fie ca atare. ca vitaminele administrate sa fi avut o cu totul alta influenta. deoarece aproape fiecare vitamina este o componenta structurala a unei anumite enzime sau grup de enzime. Prin molecula lor nu elibereaza energie si nici nu furnizeaza material plastic. majoritatea din surse exogene. in unele cazuri Äs-a dat gres´ prin eroare de diagostic sau prin neadoptarea dozelor prescrise. esentiale in cantitati mici pentru desfasurarea normala a functiilor metabolice ale organismului. 2. elemente inregistrate cu vitamine utile in proportii echilibrate. binefaceri scontate pe care teoretic.

01 1 1 Cantitati necesare In mg / zi Vitamina antipelagroasa ( Niacina. fiind utilizate ca medicamente. 15 amida acidului nicotinic ) B6 B12 H H` C P Vitamina antipelagroasa ( Piridoxina ) Acidul pantotenic Vitamina antianemica Acidul folic ( pteroilglutamic) Biotina ( Bios II ) Acid p ± aminobenzoic Bios I ( mezo. Acestea se fabrica in cantitati mari.1 Vitamina Numirea si functiunea I. Vitamine solubile in grasimi : A D E K Vitamina antixeroftalmica( Axeroftol ) Vitamina antirahitica ( Calciferol ) Vitamina antisterilitatii ( Tocoferol) Vitamina antihemoragica ( Filochinona ) II. in continuare fiecare vitamina va fi descrisa in locul care i se cuvine. potrivit structurii ei. 7 . Intre vitamine nu exista nici o inrudire structurala.1. Vitamine solubile in apa : B1 B2 Vitamina antineuritica ( Tiamina ) Vitamina cresterii ( Ribovlavina ) 1-3 1 1 -2 0. D. unui om adult. in afara de vitamina B12 care se obtine prin procedee fermentative. Tabel 2.001 1-2 50 ± 100 - Vitaminele au dobindit o importanta considerabila In medicina moderna. In acest scop servesc mai ales vitaminele C. prin sinteza.inozitol ) Colina Vitamina antiscorbutica ( acidul ascorbic ) Vitamina permeabilitatii ( Rutina ) 2 0. Factor PP. B12. nu numai in cazuri de avitaminoze tipice. In tabelul urmator sunt mentionate principalele vitamine si cantitatile aproximative necesare zilnic. B1. K si nicotinamida. A.In prezent. majoritatea vitaminelor au fost izolate si structura lor a fost stabilita prin sinteze. de aceea.

pentru suplimentarea alimentatiei. lactatie. in consecinta ele actioneaza numai in masura in care exista stari de hipovitaminoza sau avitaminoza. organismul primeste cantitatea necesara de vitamine prin alimentatie. ROLUL VITAMINELOR IN ORGANISM In mod obisnuit. tratarea unor suferinte fara legatura cu deficitul de vitamine. corectoare metabolice). diminuarea biosintezei in organism. reducind la normal procesele biochimice perturbate. se folosesc: cianobalamina si acidul folic. De exemplu: in anemiile datorate deficitului in factori de maturare a eritrocitelor cu formarea megaloblastelor care se transforma in eritrocite. Lipsa totala a vitaminelor produce fenomenul de avitaminoza. in general cu eficienta redusa. Se disting trei situatii cind se utilizeaza vitaminele: hipovitaminoze. sub forma de medicamente. in anumite conditii. in scop profilactic si pentru indicatii specifice (cu rol tonic. perioade de crestere. administrarea de inhibitori sau antagonisti vitaminici. facind parte din diferite clase de substante organice. care au functii de biocatalizator in sinteza nucleoproteidelor.2. trofic. Lipsa partiala a uneia sau mai multor vitamine produce tulburari numite hipovitaminoze. Vitaminele se folosesc de obicei in hipovitaminoze sau avitaminoze. germeni de cereale. Cele mai multe vitamine nu au efecte farmacodinamice distincte de cele biochimice. Alte indicatii. Vitaminele se deosebesc intre ele prin structura lor chimica uneori destul de complicata. Se aleg vitaminele necesare si dozele potrivite in functie de fenomenele carentiale manifestate. deci ca adjuvant. tulburari de absorbtie in boli cronice ale aparatului digestiv. frunze. infectii. produce hipervitaminoza. Denumirea de vitamine le-a 8 . drojdie de bere. sunt mentionate la fiecare substanta. 2. coji. eforturi fizice. consum crescut in sarcina. Vitaminele se gasesc raspindite in diverse tesuturi animale si vegetale cum ar fi: ficat. iar aportul prea mare. Starile de hipovitaminoza si avitaminoza pot avea cauze multiple: alimentatie deficitara sau restrictiva.

Vitamine hidrosolubile. si in ficatul mamiferelor si a pasarilor sub forma denumita vitamina D2 sau calciferol. Se gaseste in "untura de peste".fost atribuita de chimistul polonez Cazimir Funk (1911) reflectind prezenta lor indispensabila pentru viata.). care formeaza impreuna cu vitamina D2. Pelagra. castane. care. Lipsa sau insuficienta vitaminelor din hrana provoaca tulburari. datorita decalcifierii organismului. care se gaseste in foile verzi de lucerna. grupa vitaminelor D. La copiii rahitici oasele ramin moi si astfel se deformeaza usor. Vitamina Kl. Vitaminele D (antirahitice) regleaza continutul in saruri minerale ale organismului si conditioneaza in special depozitarea normala a calciului in tesutul osos. Organismul animal primeste aceste substante indispensabile o data cu alimentatia. rupindu-se la unele eforturi mai mari (osteomalacie). fie sub o forma premergatoare. respectiv calciferol. vitaminele K maresc cantitatea de protrombina in singe. Daca alimentele sunt sarace in aceasta vitamina. Vitaminele din grupa K (antihemoragice). In organismul omului si al animalelor. slabiciune. Lipsa ei din alimentatie produce boala numita pelagra. In stare pura cristalizata s-a mai obtinut vitamina D3. iar la adulti oasele devin fiabile. fie sub forma de vitamine. tulburari nervoase. dar in acelasi timp si presupunerea gresita a acestuia de a le considera ca pe niste substante bazice de tipul aminelor. Lipsa acestor vitamine din hrana provoaca singerarea celulelor subcutanate si a traiectului stomacalintestinal. Sinteza naturala a vitaminelor apartine numai organismului vegetal. Boala produsa prin lipsa unei singure vitamine din alimentatie se numeste avitaminoza. Vitamina PP (vitamina antipelagroasa). apare mai ales in regiunile unde alimentatia se bazeaza in cea mai mare parte pe malai. iar sintetic vitamina D4. grasimea obtinuta din ficatul unor pesti marini. datorita faptului ca provitamina D (7 dihidro-colesterolul) din piele este transformat in vitamina D. care se manifesta prin eczeme. 9 . Continutul in vitamina D din organism se mareste daca acesta este supus actiunii radiatiilor ultraviolete. spanac. pelagra etc. varza si de asemenea in ficat si muschi. iar a mai multor vitamine concomitent poliavitaminoza. se agraveaza cu timpul. dind o serie de boli denumite avitaminoze (scorbut . de provitamine. organismul este predispus la rahitism. si prin aceasta singele se incheaga normal. vitamina C si vitamina PP. Asa se explica actiunea terapeutica a razelor solare asupra copiilor bolnavi de rahitism. care dupa aceea se transforma in vitaminele corespunzatoare. Din aceasta grupa fac parte vitaminele complexului B.

Realizarile oamenilor de stiinta in domeniul studiului vitaminelor au contribuit la obtinerea lor pe cale sintetica. Cluj si Iasi. D3. B1). Ea reflecta principii alimentare pentru buna functionare a 10 . desi unele vitamine nu contin in molecula lor importanta insemnata ce o au aceste organismului.E). Dupa rolul fiziologic ce-l indeplinsc in organism. CLASIFICAREA VITAMINELOR Denumirea de vitamine (amine vitale) data de C. Dupa nomenclatura veche vitaminele continua sa se denumeasca si in prezent cu ajutorul literelor mari din alfabetul latin (A.D. Vitaminele A si D se gasesc an plante sub forma de provitamine.B2).D. C).etc.E. D).E. Din aceasta grupa fac parte vitaminele B. din tara noastra. spanacul si drojdia de bere. C). industria chimico-farmaceutica. D5 ). antiscorbutica (vit.P(citrine). Dupa structura chimica se numesc : tiamida(vit. antisterilitatii (vit.riblofavina (vit.K. care inseamna piele aspra.Cuvintul de pelagra provine din limba italiana pelle agra. Ele sunt solubile in apa si insolubile in solventi organici.C. Vitaminele hidrosolubile sunt substante foarte diferite sub aspect structural.B6).). K). dupa rolul fiziologic si dupa structura chimica.A1). B1). antiberiberi (vit. laptele sucul de rosii (tomate). Vitaminele liposolubile sunt substante solubile in grasimi. A2. Cele mai bogate alimente in vitamina PP sunt: carnea. in solventi organici. R(extrasa din plante ieboase.F. D1. si insolubili in apa . etc. antihemoragica (vit.Funf acestei grupe de substante se mentine si in prezent. vitaminele se denumesc si cu ajutorul indicilor (A1. Nomenclatura vitaminelor se poate stabili dupa trei criterii:dupa nomenclatura veche.piridoxina (vit.C. neidentificindu-se structura moleculara). H). Dupa solubilitatea vitaminelor in solventi organici sau in apa.acid paraaminobenzoic (vit. vitaminele se denumesc astfel : vitamina antixeroftalmica (vit. Astazi.In cadrul aceleeasi clase.B. ficatul. D2. antirahitica (vit. 2. prin fabricile de la Bucuresti. Determinarea vitaminelor se face prin metode fizico-chimice. microbiologice si biologice. acestea se clasifica in vitamine liposolubile si vitamine hidrosolubile. Din aceasta grupa fac parte vitaminele A. este in masura sa produca toate tipurile cunoscute de vitamine necesare prevenirii si tratarii avitaminozelor si poliavitaminozelor. 3. azot.K si F. acid ascorbic (vit. D4.

Vitaminelor hidrosolubile incluse in ³complexul B´ le sunt comune urmatoarele insusiri caracteristice: 11 .si vitamine liposolubile care grupeaza vitaminele A.boli care in cazuri grave se pot solda cu moartea.acidul nicotic.acidul ascorbic si bioflavonoidele.fac parte din biocatalizatori si sunt factori alimentari indispensabili corpului.B12.Vitaminele sunt substante organice cu rol functional care se gasesc in cantitate mica in alimente si sunt indispensibile pentru cresterea si dezvoltarea normala a organismelor.in cantitati mici(B1.K.acid folic).PP).biotina.D.Administrarea abuziva de antibiotice si sulfanilamide provoaca disbacterioza cu consecinte de hipovitaminoze K .acidul pantotenic).B5.B2.neidentificandu-se structura moleculara).care grupeaza vitamina C si vitaminele din grupul B(B1.B8. grupul B s.Microflora intestinala poate sintetiza unele vitamine.acid lipoic.B12.B2.Ele sunt solubile in apa si insolubile in solventi organici.acidul folic. Vitaminele se clasifica.Denumirea de vitamine le-a fost atribuita de chimistul polonez Cazimir Funk (1911) reflectand prezenta lor indispensabila pentru viata.si vitaminele R(extrase din plante ierboase. Vitaminele se gasesc in cantitati mici in alimentele naturale. in doua grupe:vitamine hidrosolubile (solubile in apa).riboflavina.3. facand parte din diferite clase de substante organice.de obicei.Ingerarea unor cantitati insuficiente de vitamine provoaca hipo.a.R si K. VITAMINE HIDROSOLUBILE Vitaminele.Lipsa sau insuficienta vitaminelor din organism determina tulburari metabolice si aparitia unor boli numite avitaminoze sau hipovitaminoze. Vitaminele se deosebesc intre ele prin structural lor chimica uneori destul de complicata. Din grupul vitaminelor hidrosolubile fac parte vitaminele ³complexului B´(tiamina.sau avitaminoze.dar in acelasi timp si presupunerea gresita a acestuia de a le considera ca pe niste substante bazice pe tipul aminelor.piridoxina.biotina.B6. ce constituie boli carentiale. alaturi de enzime si hormoni se gasesc in organism in cantitate mica si contribuie la reglarea proceselor metabolice. Vitaminele hidrosolubile sunt substante foarte diferite sub aspect structural.PP) si altele ± in cantitati mai mari (B6.

cantitatea eliminate crescand o data cu doza. reprezentind cofermentii acestora. Functiile vitaminelor hidrosolubile sunt in general de a asista enzimele importante implicate in productia de energie din carbohidrati si grasimi.de aceea starile carentiale survin relative repede. in general.carentele implica.Deoarece parte din vitaminele B se gasesc in aceleasi alimente. fiind termolabile. cereale si ficat sunt factori de crestere pentru bacterii. rezerve cu aceste vitamine. fapt pentru care la un aport alimentar insuficient semnele carentei apar foarte repede.extras din orezul nedecorticat. se acumuleaza cu substante de rezerva.deficitul mai multora dintre acesti factori metabolici esentiali. De asemenea ele se pot pierde prin transpiratii intense si repetate. -rolul nutritional fundamental in activitatea metabolismului celular. 1.de multe ori.ciuperci si mucegaiuri indeplinesc rolul de activatori sub numele de cofactori enzimatici in cadrul proceselor cu acelasi nume - majoritatea vitaminelor amintite se utilizeaza ca medicamente. 3. 12 . Organismul nu face. Vitaminele hidrosolubile se distribuie in lichidul extracelular. Spre deosebire de vitaminele liposolubile care. nu pot fi stocate in tesuturi. VITAMINELE B Termenul de vitamina B a fost folosit la inceputul secolului nostru pentru a denumi factorul carential al bolii beri-beri .Sunt instabile in prezenta caldurii si procesul de preparare al hranei afecteaza cantitatea de vitamine disponibile din mancare. O mare parte din vitamine intra in constitutia unor enzime.cu usurinta.depozitele din organism sunt mici si eliminarea se face renal. vitaminele hidrosolubile fiind.- sunt constituenti naturali existenti in drojdia de bere. In prezent se stie ca nu este vorba despre o vitamina B ci despre un complex de vitamine B substante ce au urmatoarele particularitati comune: -provenienta (drojdia de bere). -solubilitatea in apa. termostabile. Excesul acestor vitamine se elimina prin urina.Supradozarea vitaminelor hidrosolubile nu are in generalconsecinte toxice.Nu sunt depozitate in organism in cantitati mari deci aportul frecvent este necesar. in general.desi simptomele pot fi caracteristice lipsei numai a uneia.

matreata. ficat.Vitamina B se gasestein cantitati suficiente in alimentatia rationala si corect preparata . intr-o strinsa interdependenta. a unor glande endocrine . Deoarece vitaminele complexului B sunt solubile in apa.Tiamina vitamina B2 . 1. intervin in functiile sistemului nervos. cereale sunt factori stimulatori pentru microorganisme sunt coenzime sau activatori ai proceselor enzimatice Din complexul B fac parte: vitamina B1 . la metabolismul glucidelor. fara a se utiliza sampoane sofisticate sau crème extrem de scumpe. cum ar fi caderea si incaruntirea permatura a parului.Riboflavina vitamina B6 .mina H (biotina). bataxin 13 .Adenizin fosfat vitamina B12 .Acid Pantotenic vitamina B4 .Adenina 3. Sunt preferate fiindca asigura o concentratie sangvina constanta pentru un timp mai indelungat. Aneurina. Betabion. deshidratarea pielii. Este foarte putin cunoscut faptul ca unele simptome. lipidelor.Ciancobalomina vitamina B15 . Complexul vitaminic B cuprinde toate vitaminele din grupa B. 1.Acid Pangamic vitamina B5 . proteinelor.Unele vitamine B sunt sintetizate de organism. friabilitatea unghiilor. Cuprind un numar mare de vitamine care se deosebesc intre ele prin structura chimica si prin activitatea lor fiziologica. Vitaminele B participa la procesele de oxidoreducere. vita. preparatele moderne cu absorbtie intestinala lenta . colina si inozitol. pot fi ameliorate doar prin asigurarea unui raport suficient de vitamine B. Toti acesti compusi vitaminici isi excercita efectele biochimice si fiziologice in mod sinergic. Vitaminele din complexul B se grupeaza datorita anumitor proprietati comune: sunt solubile in apa se gasesc in drojdie de bere.Piridoxina vitamina B8 . VITAMINA B1 Sinonime: Tiamina. paraaminobenzoic (PABA).

Participa la procese generale de oxireducere. usor solubil in apa si greu solubil in alcool. Se elimina prin urina. regleaza schimburile gazoase. Vitamina B1 este solubila in apa. Are un miros caracteristic si obisnuita este stabila la o temperatura. Surse: in alimente de origine vegetala (cereale mai putin legume) si animala (carne. enzima care intervine in degradarea acidului piruvic. alcool. favorizind transmiterea influxului nervos si participa la formarea hormonului tireotreep si la inactivarea estrogenilor din ficat. 14 . lapte. Windaus si Wiliam ii stabilesc in anul 1931 constitutia chimica. gust slab amar. Vitamina B1 intervine in procesele metabolice de baza ale organismului. Solubilitatea ei creste in mediu alcalin. peste 100 grade C se descompune. E xcretia vitaminei B1 se face pe rm cale renala in cantitati de 50-250 micrograme. fecale. esterul profosforic al tiaminei (tiamin perofosfatul. Particularitati farmacocinetice: Tiamina se absoarbe limitat din tubul digestiv (10-15 mg/zi). se depoziteaza in ficat si este metabolizata sub influenta tiaminozei. oua etc). Vitamina B1 extrasa din alimente sau sintetizata de bacteriile intestinale se absoarbe prin simpla difuziune la nivelul intestinului subtire. cu miros caracteristic. neopiritiamina etc). Absorbtia si metabolismul. Lipsa tiaminei este urmata de cresterea acidului piruvic in singe si urina. Particularitati fizico-chimice: Se foloseste clorhidratul de tiamina sub forma de cristale mici. joaca un rol important in functiile sistemului nervos central si periferic si a glandelor endocrine. TPP. Intervine in sinteza acetil colinei. cu rol de coenzime. Tiamina este necesara pentru functia normala a sistemului nervos si a aparatului cardiovascular. Favorizeaza depunerea gliorgenului in ficat si creste toleranta la glucide. De asemenea. Particularitati biochimice si farmaco-dinamice: Intervine in metabolismul hidrocarbonatilor. secretorii si de absorbtie digestiva. incolore sau pulbere cristalina alba. in coaja si germenii boabelor de griu. Antivitamina B1 (piritiamina. lapte. intervine in metabolismul apei si regleaza functiile motorii.Vitamina B1 este numita si vitamina antiberiberica .A fost izolata in anul 1911 de Funk. Prin resorbtia intestinala ajunge in singe sub fo a libera. din taritele de griu. Produc fenomene paralitice. Cele mai mari cantitati de vitamina B1 se gasesc in drojdia de bere. cocarboxiloza) fiind grupul prostetic al carboxilazei. cu aparitia de polinevrite. Valori mai mici de 40 de micrograme indica carenta vitaminei B1. peste.

600 ug intre 3-4 ani .1. Indicatii: hipovitaminoza B1 tulburari de absorbtie in boli gastrointestinale arsuri intestinale hipertiroidie nevralgii diabet alcoolism diete restrictive Contraindicatii: in intoleranta sau alergie la tiamina vitamina B1.400 ug intre 6-12 luni .3-1. varsaturi.1. iritabilitate iar in administrarea intravenoasa poate produce soc.200 ug intre 2-6 luni . solutie este incompatibila cu riboflavina Necesarul zilnic: intre 0-2 luni .4 mg in sarcina .1.500 ug Prezentare: cutie cu 40 comprimate a 10 mg fiole de 1 ml a 10 si 25 mg fiole de 2 l a 100 mg Mod de administrare: adulti 30-100 mg/zi oral sau intramuscular copii 5-29 mg/zi 15 .500 ug intre 1-3 ani .800 ug intre 6-8 ani .1 mg intre 8-10 ani .5 mg peste 18 ani . greturi.100 ug in alaptare .1 mg intre 10-18 ani .Proprietati farmaco-toxicologice: Poate produce fenomene alergice.700 ug intre 4-6 ani .

Vitamina B2 poate fi sintetizata de unele bacterii.intre 6 luni-2 ani 400 ug 500 ug 600 ug 16 . ficat. absorbtia fiind diminuata in hepatita si ciroza. solubila in apa si alcool.3. Riboflavina se descompune la nivelul intestinului sub forma libera. Nu se depoziteaza in organism. pina la galben portocaliu. 1. Ribovlavina intervine in procesul de crestere. in metabolismul glucidelor. rosii etc).intre 2-6 luni . fecale. Flavixin Vitamina B2 se mai numeste si vitamina hidrosolubila de crestere . Particularitati fizico-chimice: Se prezinta sub forma de pulbere cristalina galbena. dupa care ajunge in ficat si rinichi. lipidelor in funtiile sistemului nervos. de mentinere a integritatii epiteliilor. cu solubilitate crescuta in mediul alcalin. Absorbtia si metabolismul. salata verde. creier. Particularitati farmacocinetice: Riboflavina prezinta absorbtie buna din tubul digestiv. foarte usor solubila in solutii alcaline. Lactoflavinum. Necesarul zilnic: . splina). Se depoziteaza putin in ficat si rinichi si se elimina prin urina. Proprietati farmaco-toxicologice: De obicei. mercur). Particularitati biochmice si farmacodinamice: Derivatul fosforilat este grup prostetic al unor enzime flavoproteice. VITAMINA B2 Sinonime: Riboflavinum (DCI). Intervine in procesele de oxireducere. oua. Este termostabila (rezista si la 120 de grade C). Bleflavin. 2. a aparatului vizual si are rol antitoxic (plumb. crustacee si unele vegetale (spanac. Vitamina B2 a fost izolata pentru prima oara in anul 1933 si sintetizata de Kareer in 1935. Eliberarea se face prin fecale si mai putin prin urina.intre 0-2 luni . De asemenea influenteaza absorbtia lichidelor din tubul digestiv care au actiune hipoglicemianta la normali si diabetici si protejeaza celula hepatica fata de substantele toxice. greu solubila in apa si practic insolubila in alcool. Surse: alimente de origine animala (lapte. lapte. vitamina B2 poate produce dureri la locul injectiei.

1-1. In mediu alcalin si acid sunt sensibile la lumina. 3. Absorbtia vitaminei B6 se realizeaza la nivelul intestinului sub forma libera si mai bine combinate cu proteine. BECILAN. HEXOBION Vitamina B6 cuprinde piridoxina. conjunctivite.in sarcina .intre 10-18 ani .7 mg 1.intre 6-10 ani .2-1. PIRIDOXOL.. dermatite eczeme. piridoxalul si piridoxamina. stomatite. Vitamina B6 intervine in metabolismul substantelor organice si intra in compozitia unui mare numar de enzime cu functie de oxidoreducere.2 mg 1. Sursele de obtinere a vitaminei B6 coincid cu cele ale celorlalte vitamine din aceasta grupa. 17 .peste 18 ani .in perioada de lactatie Indicatii: hipo si avitaminoza B2 700 ug 800 ug 900 ug 1. In organismul animal predomina piridoxamina.8 mg 2 mg keratite. VITAMINA B6 Sinonime: PYRDOXINUM (DCI).5 mg 1.intre 4-6 ani . glosite. Regnul vegetal ofera o importanta sursa de vitamina B6. Participa la biosinteza sfingozimei cu rol in metabolismul lipidelor.intre 2-3 ani .6-1. 1.5-5 mg/zi 3.intre 3-4 ani . enterocolite tulburari de crestere la copii insuficienta hepatica Prezentare: fiole de 1 ml cu 5 mg fosfat de riboflavina fiole de 2 ml cu 5 mg fosfat de riboflavina Mod de administrare: adulti: intramuscular 5-10 mg/zi copii: intramuscular 0.

200 ug intre 2-6 luni««.2 mg in sarcina««.N. fara miros.8 mg peste 18 ani «««. miscarea nivelului plasmatic al acidului folic sau poate provoca somnolenta.Eliminarea vitamine B6 se face in cea mai mare masura pe cale renala si scade cu virsta. Necesarul zilnic: intre 0-2 luni««. tiamina. cu gust usor acru.. forma activa. greu solubil in alcool. 500 ug intre 2-3 ani «««600 ug intre 3-4 ani «««. Particularitati farmacocinetice: Piridoxina si piridoxamina se absorb digestiv si sunt transformate in piridoxalfosfat. riboflavina tulburari cutanate si ale mucoaselor anemii boala de iradiere 18 .C.. Proprietati farmaco-toxicologice: Piridoxina poate produce fenomene de nevrita senzoriala. usor solubil in apa.. Este factorul de crestere pentru microorganisme.5 mg in alaptare ««««.300ug intre 6-12 luni ««400 ug intre 1-2 ani ««.2 mg intre 10-18 ani «. intervenind in metabolismul proteic. ««.4-1. Particularitati biochimice si farmacodinamice: Esterul fosforic al piridoxalului este coenzima a amino-acid-decarboxilozelor.. Particularitati fizico-chimice: Clorhidratul de piridoxina se gaseste sub forma de cristale incolore sau pulbere cristalina alba.5 mg Indicatii: in pelagra..1-1. somnolenta. intervine in dezvoltarea celulelor tumorale si este slab sedativ al S.700 ug intre 4-6 ani «««.1.2.900 ug intre 6-10 ani ««.. asociata cu vitamina Pp.2. Piridoxalul intervine in hematopoeza avind efect favorabil in unele anemii.

2 3 2 2 .Este demn de amintit ca din 250 kg ficat Williams a reusit sa izoleze doar 3g acid pantotenic. zilnic sau la 2 zile copii: 0.Williams si denumita dupa cuvantul grec ³pantos´ ± ³pretutindeni´. Este implicat in sinteza celulelor rosii. dar abia in 1948 s-a 19 .M.20) g/zi in functie de virsta 3. confirmandu-i structura chimica. 1.Putin timp de la descoperirea sa.25 (0.1-0.50 g/zi injectabil: 0. posologie: oral. vitamina are o arie larga de raspandire. F . dar este necesar sa fie prezent in alimentatia vertebratelor. acidul pantotenic a fost identificat in tesuturi ca facand parte dintr-o combinatie cu masa moleculara mica.F . producerea de anticorpi.dimetilbutiric . adulti: oral: 0.Biochimistul Williams a izolat in 1938 acest acid din ficat si l-a sintetizat ulterior in laborator.alanina 2 . C9H17NO5 3 ' . CALCII PANTOTHENAS (D. este dipeptida acidului E . 4.Contraindicatii: neoplasm gripa infectii alergie la piridoxina Prezentare: flacon cu 20 comprimate a 0. I. sau I.15-0.dihidroxi . Vitamina B5. VITAMINA B5 Sinonime: ACID PANTOTENIC. Este sintetizat de plante si de multe bacterii. metabolismul unor steroizi.fiind omniprezenta in natura.).25-0. PANTOTENAT DE CALCIU Descoperita in anul 1933 de doctorul R.V.C. activitatea neuronala.25 grame fiole de 5 ml cu 0.25 g/zi. K .I.25 g Mod de administrare. cu F .J.

din drojdie.Astfel. tarate de orez. OH CH2 CH3OH C CH C N CH2 CH2 CH3 O H Acidul pantotenic COOH Mentionam ca acidul pantotenic natural este enantiomerul dextrogir.Mecanismul exact prin care coenzima A transporta gruparile acil a fost stabilit de catre biochimistul german F. formand acidul citric.Kaplan si F.O. Functia coenzimei A este de a transporta gruparile acil in oxidare enzimatica a acizilor grasi.care. oua si ficat. conform reactiei : Acetil CoA colina colin acetilaza acetilcolina CoA SH In reactiile model neenzimatice.Lynen in 1951. antipodul opus fiind inactive din punct de vedere fiziologic. 20 . tioesterii sunt agenti de acilare mai eficienti decat esterii similari. anterior.Coenzima A se prescurteaza CoA (sau CoA-SH pentru a se evidenia gruparea tiol). lipsit de + gr. ea poate aparea si ca urmare a actiunii acetil-CoA sintetazei asupra acetatului liber : AT coenzima A acetat AM acetil CoA pirofosfat Acetil CoA astfel formata poate apoi sa reactioneze enzimatic cu un acceptor de grupari acil. cu oxigen. In cantitati mai mari acest acid se afla mai ales in drojdia de bere. care a fost denumita coenzima A (A pentru acetil).descoperit aceasta combinatie. o forma ³activa´ de acetate si a aratat ca ea este alcatuita dintr-un tioester al acidului acetic cu gruparea tiol (sulfhidril) a coenzimei A. aratasera ca anumite acetilizari enizimatice necesita o coenzima termostabila. lapte.Lipmann. la sobolanii si puii de gaina din organismul carora acest acid este absent partial sau total. cum este colina. Acetil-coenzima (acetil CoA) se formeaza in oxidarea enzimatica a piruvatului sau a acizilor grasi.El a izolat. formand acetil colina.Aceasta descoperire apartine lui N. in oxidarea enzimatica a piruvatului. sau cu acidul oxalilacetic. deoarece legatura tioester are o stabilizare de rezonanta mai mica decat legatura esterii. in acetilarile biologice si in sinteza acizilor grasi. se constata atrofia glandelor suprarenale si acromotrichie (gr. a. Lipsa acidului pantotenic se manifesra prin simptome variate in functie de specia animala.

khroma.carnea (mai ales ficatul si rinichii). cutanate (caderea parului. impreuna cu alte vitamine.miscand 21 .Ele se traduc printr-o oboseala. rarierea penajului si si aparitia unor dermatite specifice la ultimile. aproximativ o treime dintre oamenii de varsta a doua si a treia nu au suficient acid pantotenic in sange. carnati.diaree.De asemenea. cele mai bogate fiind drojdia de bere. etc. prajituri.ei nu mai reusesc sa-si procure hrana proaspata si apeleaza la alimente care sunt depozitate timp indelungat pe rafturi. paste. Starile de carenta sunt exceptionale si nu se observa decat in caz de denutritie severa sau de nutritie parenterala (prin perfuzii) exclusiv si nesuplimentata in vitamina B5. thrix. produsele lactate. Mai ales oamenii de varsta a doua si a treia manifesta simptomele acestei carente.De aceea.printre proprietatile vitaminei B5 se numara urmatoarele : participa la mentinerea starii de sanatate a aparatului digestiv. la primele animale si respective incetarea cresterii.Deseori. par) sau leucotrichie (albirea parului).dureri). Reversibile. feluri gata preparate. in prevenirea aparitiei dermatitelor (bolilor de piele). ouale. aceste tulburari sunt tratate prin administrare medicamentoasa de vitamina B5.Ei mananca mai putin si realizeaza un aport redus de nutrienti esentiali. ulceratii) si neurologice (dureri de cap. senzatie de arsura a extremitatilor. O data cu administarea acidului pantotenic simptomele prezentate mai sus dispar.grasimi si proteine. in frigider sau in lada frigorifica : legume si fructe ambulate in cutii sau in pungi de plastic. Aporturile nutritionale recomandate in vitamina B5 sunt de 3 pana la 8 miligrame pe zi pentru copii. culoare + gr.de 10 miligrame pentru adolescenti si pentru femei. Acidul pantotenic are rol in metabolismul celular si. tulburari digestive (greturi.Daca dimineata ei se trezesc din pat intepeniti.Vitamina B5 se gaseste in majoritatea alimentelor. In cazul microorganismelor acidul pantotenic reprezinta un factor de crestere indispensabil.a ficatului si a epiteliilor stimuleaza activitatea diferitelor glande si sporeste productia de hormoni a suprarenalelor mentine starea de sanatate a nervilor.).lipidelor si anumitor acizi aminati si sintezei acizilor grasi si colesterolului) si participa la formarea anumitor hormoni. cartofi prajiti. legumele uscate si pestele. etc. in metabolismul glucidelor si in utilizarea eficienta a colinei.a pieleii si a glandelor sporeste rezistenta la stres si contribuie la formarea unor hormoni anticorpi intervine in procesele de crestere.Asa se explica biosintetizarea acestui acid de catre numeroase exemplare din lumea bacteriilor. etc. orez alb. contribuie la dezvoltarea energiei provenite din glucide. Vitamina B5 joaca un rol important in metabolismul energetic al celulelor (indispensabil degradarii celulelor.

. de altfel.31 22 . Necesarul zilnic de vitamina B5 O alimentatie normala asigura un aport zilnic de 5-20 mg acid pantotenic. Continutul de vitamina B5 al unor alimente(mg) ficat««««««««««««. greata.. 7. 0. la zahar.40 scrumbie. balonari.. in oarecare proportie. pot fi sintetizati si de flora intestinala. Oamenii care se confrunta cu situatii stresante ori fac mult efort fizic au nevoie de cantitati mari de acid pantotenic decat cei cu o viata calma si un program cotidian bine stabilit.75 crabi««««««««««««« 0.B9 si C.Hipovitaminoza pantotenica provoaca anemie.35 nuci««««««««««««« 0. Pentru a realiza un aport constant de vitamina B5.. mergand pana la 5 miligrame pe litru. tulburari de somn.57 muschi file««««««««««.82 seminte de floarea soarelui«««. crampe musculare..Eficacitatea sanogena a acestei vitamine sporeste prin administrarea concomitenta cu vitaminele B6. Gravidele si femeile aflate in perioada de alaptare necesita pana la 15 miligrame pe zi. dulciuri.70 tarate de grau««««««««. pe cat posibil.bratele si picioarele cu mare greutate si cu dureri. se recomanda sa ne hranim echilibrat.90 cereale integrale««««««««. Pentru copii. paste si cartofi prajiti. 0. consumand alimente bogate in substante nutritive si renuntand. laptele matern contine concentratii foarte inalte de acid pantotenic.85 pastrav«««««««««««. necesarul zilnic de acid pantotenic (vitamina B5) se situeaza intre 5 si 10 miligrame. etc. 0. scaderea rezistentei la infectii.. este foarte probabil ca acest lucru sa se datoreze unui deficit de acid pantotenic.macrou«««««««..78 galbenus (de la un ou)«««««« 0. 0.. 1. 1. cefalee. 2. la care creierul si tesuturile se afla in plin proces de constituire.63 vanat««««««««««««. hipoglicemie. Pentru a acoperi necesarul de vitamina al noului nascut. care.40 lapte integral«««««««««..Nu se cunosc intoxicatii cu acid pantotenic.. adolescenti si personae adulte. ulcer duodenal. tulburari sanguine si dermatologice. 1.

substantele puternic alcaline dauneaza de asemenea vitamine ± de pilda.. bicarbonatul de sodiu. castravetii acri. cum cunt orezul alb. descompun molecula de vitamina. prelucrarea industriala. galbenusul de ou 7 mg la 100 g. in special atunci cand mancarurile se afla in contact prelungit cu otetul. Simptomele deficitului sunt oboseala. prin aceasta. preparata cat mai sumar. mentinerea vitalitatii prevenirea inflamatiilor si rezistenta la stres reducerea depozitelor de grasime. coacere. De asemenea. Vitamina B5 ajuta la depasirea mai usoara a situatiilor stresante. La randul lor. la generarea energiei necesare proceselor fiziologice. ca si depozitarea indelungata dauneaza masiv acestei vitamine valoroase. fierbere. pastele. de pilda prin prajire. Are un rol important in desfasurarea multor reactii enzimatice. valorificarea lipidelor in organism vivacitate intelectuala.Si acizii sub diferite forme. muraturile de orice fel. combate inflamatiile in diferite zone ale corpului. este un aliat prestios in scaparea de kilograme. Alimentele rafinate. capacitate de concentrare stimularea circulatiei locale si intretinerea nervilor din extremitati piele sanatoasa si par bogat. De aceea. stresul cronic si depresia.Drojdia contine 20 mg la 100g..25 mg si varza aproape 1 mg. Vitamina B5 are rol in catabolismul glucidelor si lipidelor si. actiunea vitaminei B5 previne imbatranirea premature si aparitia ridurilor.Doza zilnica recomandata de acid pantotenic (vitamina B5) este in jur de 5-15 mg. tarata 2. condimentele iuti. etc. distruge vitamina B5. Prelucrarea te rmica.Vitamina B5 este necesara pentru formarea hormonilor si pentru acetilcolina utilizata de creier pentru a preveni anumite tipuri de depresie.Totodata.ea protejeaza inima. Utilitatea vitaminei B5 Acidul pantotenic (vitamina B5) este deosebit de important pentru : producerea de energie.fiind un remediu excelent pentru curele de slabire si in mentinerea formei maxime. nu mai contin decat cantitati neinsemnate de acid pantotenic. etc. produsele de panificatie din faina alba. Favorizeaza mentinerea structurii si functiei normale a pielii si stimuleaza pozitiv cresterea si pig-mentarea parului. Particularitati biochimice si farmacodinamice: 23 . de exemplu otetul. este indicat sa mancam hrana proaspata. mareste capacitatea de concentrare. Este indispensabila functionarii normale a glandelor suprarenale. mustarul iute.

solubile in apa si alcool. posologie: injectabil.V.I. stimuleaza mobilitatea gastro-intestinala Prezentare: PANTOTENAT DE CALCIU . continand 4. Vitamina B12 are formula moleculara C68H90N14O14Pco si masa moleculara 1490 140.25-0. Este unul dintre cei mai puternici factori antianemici cunoscuti. RUBIVITAN Este indispensabila pentru viata omului si a animalelor.C. Rezista la 120 de grade C. 1. fosfolipidelor.5 g/zi . Vitamina B12 este compusa din substante cristalizate.copii: 1-3/zi 3. de unde si denumirea de ciancobalamina.Este grupul prostetic al coenzimei A. hemoglobinei. sau I. DAVITA-MON B12. Vitamina este hidrosolubila si joaca un rol in maturarea globulelor rosii plecand de la 24 .adulti: 0.5 g/zi comprimate: . stabile in aer si in mediu acid. . I.comprimate a 500 mg care se sug Mod de administrare.5 g substanta activa PANTENOL . COBIONE. prezentand o oarecare analogie structurala cu hemoglobina.). Are o structura deosebit de complexa.fiole de 5 ml cu 0. colesterolului. factor de acilare care intervine in sinteza acetilcolinei.adulti: 2-4/zi . 5.M. timp de 20 minute. hormonilor steroizi. de culoare rosie. Sunt semirele la actiunea oxidantilor. Necesarul zilnic: 5-10 mg/zi Indicatii: stomatite glosite colite hepatite cronice dermatite arsuri injectat in doze mari. VITAMINA B12 Sinonime: CYANOCOBALAMINUM (D. bazelor si acizilor puternici.copii: 0.5% cobalt si radicalul cian.

mai ales din colon. . mocirla canalelor. Biogeneza vitaminei B12 are loc sub actiunea a numeroase bacterii din sol si a bacteriilor intestinale.. Rezulta un lichid cu un miros si un aspect dezgustator. asa incat nu mai aveti motive sa fiti ingrijorati). tehnicile de izolare s-au mai perfectionat. factor antipernicios. factorul proteinelor la animale etc. Se mai numeste (pe langa cianocobalamina si cianocobamida) antianemica. corinoida. Principala sursa de vitamina B12 este sinteza microbiana. in care avea loc un proces accentuat de . vitamina era extrasa din ficatul animal (cam patru tone de ficat prelucrat ofereau un gram de vitamina B12). stabilirea structurii si a activitatii biologice a vitaminei B12 a necesitat colaborarea mai multor grupe de specialisti o perioada mai indelungata de timp . Miner Laboratories din Chicago au identificat o tehnica de izolare a vitaminei B12 din. mentionam ca in Indochina. imediat dupa descoperire. splina.. factor anemic extrinsec. bogat in acizi aminati si vitamine. SINONIM: cianocobalamina. Numele de cianocobalamina nu este riguros stiintific deoarece nu contine grupare aminica libera sau legata de nucleul central (corinic). nici de atomul de Co si nici de ribonucleotida. fapt pentru care este mai corecta denumirea de cianocobamida decat cea de cianocobalamina. un atom de Co si grupari amidice. 250 tone namoluri culese zilnic. Vitamina B12 absorbita si retinuta la nivelul intestinului pierd proprietatea de a difuza. Denumirea de corinoida provine de la inelul porfirinic modificat din molecula sa numit inel corinic. Prin anii 1950. Factorul intrisec are rol de protectie in 25 . Absorbtia si metabolismul. muschi). in prezenta unui factor intrisec produs de mucoasa gastrica si cu care alcatuiesc factorul antipernicios depozitat in ficat. Vitamina B12 se gaseste mai putin in regnul vegetal si mai mult in alimentele de origine animala (ficat. creier. Ca element exotic (intre timp. reusindu-se in cele din urma obtinerea acestei vitamine pe cale industriala. Identificarea. reconstituind prima faza a absorbtiei intestinale. bastinasii aveau obiceiul de a acumula pestii in mari recipiente. Denumirea de cianocobamida deriva din structura sa moleculara intrucat contine gruparea cian(-C N)..celulele-mama si in sinteza unor acizi grasi si anumitor acizi aminati. folosind cca. vitamina antipernicioasa. fezandare / . izolarea. ci numai in componenta gruparilor amidice. Absorbtia vitaminei B12 se realizeaza la nivelu mucoasei intestinale. cunoscut amatorilor de bucatarie chinezeasca. putrefactie. In 1952.

ouale. In continuare. mucoasa tubului digestiv. labilitate a starii de spirit. poate disimula o insuficienta de aport sau o tulburare a absorbtiei timp de 3 sau 4 ani. de 4 micrograme pentru femeile gravide sau care alapteaza. Ea este relativ stabila la caldura si la aer dar mai sensibila la lamina si la radiatiie ultraviolete precum si la acizi si baze. sunt de 1 pana la 2 micrograme pe zi pentru copii. Cea mai importanta actiune a acestei vitamine este anemia pernicioasa de tip Biernner.absorbtia intestinala prin formarea unor compusi de inactivare a vitaminelor B12. dintr-o ablatie a prrtiunii terminate a intestinului subtire si. hematopoeza si functionarea celulei nervoase. Cea mai buna sursa este ficatul. pierderi de memorie. METABOLISM SI CARENTA Absorbtia intestinala a vitaminei B 12 are loc in ultima parte a intestinului subtire. laptele si derivatele lactate. Sunt afectate: maduva hematoformatoare (apare anemia megaloblastica). neuropsihiatrice (senzatie de arsura cutanata. in mod exceptional. UTILIZARE TERAPEUTICA 26 . apar primele semne ale carentei: oboseala generala. Vitamina are rol in hematopoeza si mai ales in eritropoeza. Carenta in vitamina B12. fie dintro gastrectomie (ablatie a stomacului) sau dintr-o o boala responsabila de o anomalie a secretiei de factor intrinsec. Ea nu este posibila decat in prezenta unei glicoproteine secretate de stomac. nevrita optica inflamatie a nervului optic. dintr-o infectie cronica a intestinului subtire. unde intervin modificari ale trombocitelor sau chiar leziuni degenerative nervoase. sa mai provina dintr-o anomalie. care stocheaza vitamina B 12. De asemenea are o importanta deosebita in ce priveste cresterea. Ficatul. prin aporturi alimentare insuficiente (regim vegetarian). bolnavii prezentand inapetenta. dar si pestele. de 3 micrograme pentru adolescenti sau pentru adulti. senzatie de balonare. minime si usor de acoperit printr-o alimentatie echilibrata. poate rezulta deci fie. varsaturi. Factorul intrisec activ fixeaza pina la 264 de micrograme vitamina B12\mg. denumita factor intrinsec. care nu este rara in tarile industrializate. In sfarsit. Carenta vitaminica afecteaza tesuturile in care se produc multiplicari celulare rapide. NECESITATI SI SURSE Aporturile nutritionale recomandate. diaree. HIPERVITAMINOZA se manifesta prin aparitia unor stari alergice si prin hiperglobulie. depresie) si mucoase (limba depapilata). tulburari hematologice (anemie megaloblastica). o carenta in vitamina B 12 nu este deloc rara la persoanele in varsta. in mod exceptional. mucoasa bucala (glosita Hunter). Vitamina B12 se gaseste in toate produsele animale indeosebi in ficat. aceasta carenta poate. pierdere a apetitului. precum boala lui Biermer.

stomac. Particularitati fizico-chimice: Vitamina B12 are structura porfirica. anemicii excretind zilnic cantitati de ciancobalamina egale cu oamenii normali (50-250 ug). Solutia apoasa are Ph=4-4. numita si factor intrinsec. Este depozitata in ficat. Ea este utilizata. in doze mari ca analgezic. se elimina renal. ca un subprodus la fabricarea streptomicinei. In intestinul gros absorbtia este mai redusa. Particularitati farmaco-cinetice: Pentru absorbitia este necesara prezenta asa numitului factor intrinsec secretat de mucoasa gastrica. A fost obtinuta cristalizata. cu reactie neutra.2 ug). de structura probabil mucoproteica. Particularitati biochimice si farmacodinamice: Ciancobalamina este indispensabila procesului de maturare a eritrocitelor. este indicata in carenta corespunzatoare. rinichi. Vitamina din alimente nu este distrusa in tubul digestiv. 27 . creier si muschi. s-ar absorbi numai sub forma unui complex cu factorul intrinsec. Vitamina B12 se gaseste in toate organele. datorita opririi evolutiei maturarii hematiilor. administrata in injectii intramusculare. mai ales in ficat. dar contine cobalt (4%). are culoare rosu-inchis si este solubila in apa. prin filtrare glomerulala( 0. Ciancobalamina. La omul normal se absoarbe in intestinul subtire 70-90% din ciancobalamina.5.Vitamina B12. Injectiile intravenoase cu unul dintre derivatii ei. cind mucoasa gastrica este atrofiata sau cind exista leziuni intestinale importante. sub forma nemodificata. de asemenea. A fost obtinuta initial din ficat de bovina ( 25 mg dintr-o tona de ficat). fiind necesara pentru transformarea timinei in timidina. substanta care intra in structura acizilor nucleici. Lipsa ei duce la hiperplazia megaloblastica a maduvei oaselor. desi baeriile saprofite sintetizeaza vitamina. Administrarea orala a vitaminei B12 nu are efect in anemii. asemanatoare pigmentului eritrocitar si clorofilei. iar in prezent se obtine din culturile de Streptomyces griseus. indeosebi). hidroxocobalamina. Administrarea medicamentoasa de vitamina B 12 este contraindicata in rare cazuri (anumite cancere. Intervine in sinteza nucleoproteidelor. sunt practicate in caz de intoxicatie cu cianura. Absorbtia este favoizata de Ph-ul alcalin. Ciancobalamina este absorbita total si rapid dupa administrarea subcutanata sau intramusculara.

Tratamentul de substitutie cu B12 trebuie continuat toata viata. prin favorizarea gruparilor metil labile. Efectele hematologice sunt primele car apar si anume. De asemenea contribuie la troficitatea mucoasei digestive. 28 . insuficienta pancreatica. de utilizare si de cresterea nevoilor si pierderilor.pentru unele microorganisme si pentru organisme superioare. Absorbtia insuficienta a vitaminei B12 din intestin se intilneste in inflamatii. de exemplu la bolnavii paralizati de diohzllobathrium latum. In 4-8 saptamini eritrocitele circulante ajung la nivelul normal. anorexia. cu formarea timinei. dupa prima saptamina de tratament se obtin ameliorari evidente. Carenta vitaminei B12 poate avea drept cauze tulburari de aport.Ciancobalamina intervine si in transformarea acidului folic in acid fotenic si prin aceasta contribuie la metilarea uracilului. uremie sau primeste cloramfenicol. de absorbtie. lipsa ei producind glosita si gastrita atrofica. necesara pentru functionarea unor enzime. disbacterioze intestinale. se observa la nivelul maduvei. Are actiune neurotropa. Este cunoscuta ca un factor esential pentru crestere si nutritie. aclorhidria histaminorefractara. iritarea stomacului) si gastrectomie. Rezultatele sunt mai slabe daca bolnavul are concomitent o infectie. Se cunosc situatii cu consum crescut de vitamina B12. ale integritatii fibrelor nervoase mielinice si ale celulelor epiteliale din tubul digestiv. inclusiv cele localizate pe mucoasa linguala. unde are actiune majora. capacitatea stomacului de a sintetiza factorul intrinsec. diminua astenia. Dispar tulburarile digestive. Indicatii: Ciancobalamina este indicata in anemii megaloblastice. Vitamina B12 are actiune lipotropa si intervine in metabolismul proteic. dupa citeva ore de la injectare. In formele obisnuite de anemie megaloblastica. necesare sintezei metioninei din hemocisteina si transformarii glicolului in serina. neoplasm gastric. gastrita atrofica. Nu sunt influentate atrofia mucoasei gastrice. Deficitul de vitamina B12 prin lipsa de aport se manifesta la persoanele cu dieta vegetariana severa. Se obtine vindecarea clinica in citeva saptamini. tumori. Dupa 2-3 zile se restabileste hematopoeza normaloblastica. Concomitent se realizeaza valori normale pentru leucocite si trombocite. fiind esentiala in procesele de care depind integritatea functionala a fibrelor mielinice. Reticulocitele apar in singe periferic in zilele 5-12. Semnele de hipovitaminoza B12 la om constau in tulburari ale hematopoezei. Are rol in mentinerea gruparilor sulfhidrice in forma redusa. absorbtia este diminuata la bolnavii cu insuficienta a formarii factorului intrinsec datorata unor suferinte gastrice ( gastrite toxice.

Contraindicatii: alergie la ciancobalamina bolnavi de astma poliglobulii neoplasm Reactii adverse: ciancobalamina poate produce reactii alergice: urticarie si chiar soc analfabetic.Efectele ciancobalaminei sunt mai slabe in anemia megaloblastica din cursul sarcinii sau a copilariei. VITAMINA B12 . Ciancobalamina ar avea unele efecte si in afectiuni cu ar fi: neuropatii (polinevrita alcoolica si diabetica. Prezentare: ROMTRAT . cu atit se obtin rezultate mai bune. Datorita actiunii neurope. ameliorarea se obtine mai lent..fiole de 1 ml cu 50 ug sau 100 ug.N. La bolnavii cu complicatii ale S.fiole de 2 ml cu extract de ficat avind 200 ug ciancobalamina. insa nu se mai inregistreaza avansarea leziunilor. posologie: 29 .fiole de 5 ml cu extract de ficat avind 50 ug ciancobalamina. senilitate Nu exista dovezi certe de eficacitate in multe cazuri dintre diagnosticurile mentionate. Cu cit tulburarile neurologice au aparut mai recent fata de aplicarea tratamentului cu vitamina B12. Se obtin rezultate partiale in anemia datorata batricefalozei si in sindroamele de absorbtie intestinala.fiole de 2 ml solutie injectabila de extract de ficat avind 20 ug ciancobalamina. - Mod de administrare. NEOHEPAR . vitamina B12 produce efecte favorabile asupra tulburarilor nervoase din timpul anemiei megaloblastice. . tulburarile sensibilitatii profunde din scleroza in plagi) hepatita cronica si ciroza nevralgii de trigemen anorexie intirziere in crestere sterilitate unele psihoze.

Se elimina prin urina. Sunt absorbite la nivelul intestinului de unde patrund in singe. Incompatibilitati in solutie: Vitamina B12 este incompatibila in solutii cu acidid ascorbic.alcool. Tratamentul de intretinere se face cu doza de 30-100ug o data pe luna. La acestia doza zilnica este de 1 ug. In formele complicate se administreaza 30 ug/zi. clorpromazima. termostabile. nicotinica sunt substante cristaline. fecale.C. Initial. calea orala nefiind recomandata in anemia megaloblastica. oral. 1. deoarece nu este posibila absorbtia. VITAMINA B3(PP) Cuprinde acidul nicotinic si amida acidului nicotinic cu proprietati aproape identice precum si o serie de derivati ai acidului nicotinic. vitamina K solutie apoasa. 3. Vitamina B3 (PP) cuprinde acidul nicotinic si amida acidului nicotinic cu proprietati aproape identice precum si o serie de derivati ai acidului nicotinic.Acidul nicotinic si amida apa. tratamentul se face in prima zi 100 ug vitamina B12 I. incolore. Nucleul de baza al vitaminei este nucleul pirimidinic cu 5 atomi de carbon si un atom de azot. solutii alcaline si reductoare.incolore. sau S. timp de 5-10 zile. tranpiratie.termostabile. In afectiuni neurologice si hepatice cronice se injecteaza 1 mg/zi sau la 2-3 zile. infectii. lipsiti de aportul vitaminei B12 prin carne. Aceasta cale poate fi folosita la vegetarieni. tulburari neurologice intense.solubile in 30 . Acidul nicotinic si amida nicotinica sunt substante cristaline. In cazurile grave de anemie megaloblastica cu tromboalopenie. alcool. iar in nevrite 1000 ug/zi. solubile in apa. Absorbtia si metabolismul. 6. Doza de vitamina B12 este diferita in functie de intensitatea anemiei megaloblastice.M. existenta unei infectii sau a tulburarilor neurologice. La copii se administreaza 1-10 ug/zi. hemoragii.M. la formele medii. necomplicate se administreaza zilnic 1 ug timp de 10 zile.Calea de administrare obisnuita este injectabila I. si 5 mg acid folic. Nucleul de baza al vitaminei este nucleul pirimidinic cu 5 atomi de carbon si un atom de azot. zilnic..

De asemenea.incepute in 1904.In 1915-1920.insulina). precum si sintezei normale a unor hormoni (testosteron. previne aparitia diareei. foarte asemanatoare cu coenzima I. a sistemului nervos. Putin dupa aceea. in Suedia.A.Este indispensabila functionarii normale a aparatului digestiv.Harden si W.Ea atenueaza riscul aparitiei unor tulburari cardiovasculare. mineral.Aceasta descoperire ia condus pe biochimistii americani C. ca ea era asociata unei alimentatii cu amidon degradat si putea fi prevenita prin suplimentarea hranei cu carne.Aceasta s-a realizat prin cercetari complet independente.estrogeni. rezulta fie prin aporturi alimentare insuficiente.pe care au numit-o coenzima II.oua si lapte.Amelioreaza durerile ulceroase si combate halena (mirosul neplacut al gurii). doza zilnica recomandata fiind de 20 mg. migrenei.Goldberger a aratat ca boala nu era infectioasa. normalizand functia suprarenalelor. ca urmare a unor studii de nutritie intreprinse in azile de orfani de catre Joseph Goldberger s-a stabilit ca aceasta boala era o boala de carenta alimentara. in 1933.Deficienta in acid nicotic duce la bolile pelagra la om si limba neagra la caine.cu precadere in cele care necesita mentinerea sanatatii pielii si functiile specifice tractului gastrointestinal si ale sistemului nervos. ei au gasit ca ambele coenzime au drept nicotinamida.Aceasta substanta nutritiva este de asemenea implicata si in alte procese importante.crescand nivelul celui benefic(HDL) si scazand nivelul trigliceridelor din sange. dializabil. la caldura si rezistenta la oxidare.Acest cofactor. ametelilor. glucidelor si lipidelor. precum metabolismul lipidelor (grasimilor). Carenta vitaminei B3. Vitamina B3 participa in metabolismul proteic .In 1934. dar acesta poate asigura doar o parte din necesarul de care avem nevoie. un aminoacid aflat in alimentele de origine animala. cand biochimistii englezi A. Warburg si W.lipidic. Vitamina B3 se comporta ca o coenzima in multe dintre functiile biochimice.Organismul nostru poate produce niacinamida din triptofan.diminuand colesterolul daunator(LDL).pana in 1937.J. descrisa sub termenul de pelagra.Organismul nostru poate transforma de asemenea niacina in niacinamida.Christian au izolat o alta coenzima.von Euler.a fost izolat de H. Vitamina B3 este stabila la lumina.La inceputul secolului 20. mentinerii integritatii tegumentelor si mucoaselor. amelioreaza circulatia sangelui ± participa la metabolizarea proteinelor. numit initial coenzima sau coenzima I. glucidic. ca fiind acidul nicotic. pelagra era endemica printre copii din sudul Statelor Unite. protejeaza impotriva arterosclerozei.Elvehjem si 31 . modereaza tensiunea arteriala.amida acidului nicotinic.Totusi. fie prin interactiuni medicamentoase (unele antituberculoase si antiparkinsoniene). factorul alimentar responsabil nu putea fi recunoscut.Young au descoperit ca pentru fermentatia alcoolica de catre extractele de drojdie este nevoie de un cofactor termostabil.

ciupercile proaspete. ele nu manifesta nici o carenta atunci cand din alimentatie li se scoate acidul nicotinic. un aminoacid.W.un alcaloid toxic din tutun. in primul rand.Woolley la identificarea. de fapt. conopida. rezultatul lipsei acidului nicotinic. N N N 2 Acid nicotinic Nicotinamida Insuficienta de vitamina B3 provoaca dereglari la nivelul sistemului nervos.glucidelor si lipidelor. ea este consecinta unei sume de carente in diferite vitamine si in acizii grasi esentiali. deci la metabolismul general al organismului. a limbii si a tesuturilor digestive favorizeaza circulatia cerebrala si coronariana scade tensiunea arteriala stimuleaza secretia gastrica si eliminarea bilei inlesneste asimilarea fierului . in 1937. Vitamina B3 constituie un factor important in hranire. 32 . leguminoasele.in deosebi din triptofan. pestele. De fapt. piersicile.plantele si majoritatea animalelor pot sintetiza acid nicotinic din alti precursori. arahidele. carnea. el mai este denumit si niacina fara vreo semnificatie speciala. participand activ la metabolismul proteinelor. ficatul. Numele acidului nicotinic vine de la faptul ca el este un component al nicotinei. smochinele. tomatele. avocado. morcovul.al pielii. curmalele. De asemena. painea integrala.Daca insa continutul in triptofan al proteinelor alimentare este mic. Pelagra este. nuci.Daca animalele sunt hranite din abundenta cu proteine bogate in triptofan.Luarea de doze mari de acid nicotic permite reducerea eficace a nivelului sangvin de colesterol.D. nu se mai asigura cantitatea necesara pentru sinteza niacinei si astfel apar semnele de carenta. dar.taratele de cereale.Principalele surse alimentare bogate in vitamina B3 sunt : drojdiile alimentare si de bere. a acidului nicotinic drept factorul nutritional care previne limba neagra la caini si pelagra la om. migdalele. etc. ouale. niacina este esentiala pentru corp deoarece : este un factor antipelagros de prima importanta are actiune vasodilatatoare la nivelul pielii serveste la buna functionare a sistemului nervos central stimuleaza secretia gastrica mareste glicemia si scade nivelul colesterolului mentine sanatatea pielii.

De asemenea.Datorita acestei actiuni de dilatare a vaselor. dermatita). influenteaza sistemul nervos si activitatea unor glande cu secretie intrena. cefalee. respective glucoza.De asemenea. in diaree.diaree. cartofi. insomnii. lactate si branzeturi. senzatie de rau general . herpes. rosii si morcovi. contituie principala sursa de energie a organismului si singura forma de carbohidrat acceptata de neuronii creierului nostru. indigestii.Drojdia de bere este un mare furnizor de vitamina B3. poate scadea valoarea colesterolului cu 22% si nivelul trigliceridelor cu 52%. Rapiditatea cu care niacina poate elimina neplacerile si vindeca bolile este uimitoare ± comparabile doar cu rezultatele fulgeratoare obtinute priin administrarea vitaminei C.Deoarece vitamina B3 se pierde prin gatirea in apa a alimentelor care o contin. precum si oligoelementul crom. afte. intr-o forma asimilabila de catre organismul uman. stres.Vitamina B3 este indicata in pelagra. Candva vitamina B3 a fost numita si ³vitamina antipelagroasa´.Previne si vindeca pelagra.Totusi exista forme ale vitaminei B3 care nu sant absorbabile. stiut fiind ca porumbul contine cantitati infime de vitamina B3.6 miligrame pentru 1000 de kilocalorii consumate 33 . broccoli. respiratie dificila. alcoolism. caracterizata prin tabloul simptotic a celor trei ³D´ (dementa. amestecandu-se legumele pentru ase pastra cat mai mult din continutul vitaminic. Necesarul zilnic de vitamina B3 Corpul nu-si poate face reserve de niacina. capabila sa asigure un nivel echilibrat al zaharului in sange. Niacina mai are o functie deosebit de insemnata in cadrul metabolismului nostrum : ea reduce nivelul colesterolului. inlaturand tulburarile de circulatie la persoanele cu vasele sanguine ingustate. hipertensiune arteriala si ateroscleroza. diferite psihoze.Ea contine nu numai multa vitamina B3 si B2.Surplusul este eliminate prin urina. copiii si adolescentii ± intre 5 si 12 miligrame adultii ± circa 6.De aceea. inflamatii bucale. prurit. artrita. intr-o combinatie adecvata. grau integral. de porc.Un studio efectuat in SUA a pus in evidenta faptul ca simpla administrare a niacinei. trebuie sa ne asiguram in permanenta un aport indestulator. oua.Zaharul in sange. dar si alte vitamine ale complexului B. degeraturi. etc. porumb si produse din porumb. in peste. Rolul si caracteristica vitaminei B3 Vitamina B3 se gaseste in carnea de vita. acnee. tulburari circulatorii periferice. ameteli. este recomandabila gatirea lor in abur sau la cuptor. iritabilitate.deoarece era folosita la tratarea populatiei bolnave de pelagra din tarile unde alimentatia se baza in principal pe porumb. enterocolita. stari depresive.Este binecunoscuta si ca actiunea vasodilatatoare a vitaminei B3. fara un alt tratament. niacina poate fi de ajutor si celor ce sufera de migrene. vitamina B3 dilata vasele de sange.

la un nivel mai mare decat 1500 mg zilnic au fost raportate niveluri ridicate de enzime hepatice si toxicitate pentru ficat. o ceasca ««««««««« 24. inclusiv in cazul maladiei Raynaud si in claudicatie intermitenta. 100 grame «««««««««.2 34 . se recomanda administrarea niacinei mai degraba decat a nicotinamidei. care au utilizat mai mult de 4000 mg zilnic. Acestea include niacina cu reactie imediata(IM). 5. Exista cateva suplimente cu niacina in present pe piata... Niacina si nicotinamida sunt disponibile intr-o gama larga de suplimente. 100 grame ««««««««. 12. este mai usor tolerat de catre unii utilizatori. 100 grame ««««««««.2 ficat. Continutul de vitamina B3 al unor alimente(mg) drojdia de bere. care deseori limiteaza utilizarea sa. Cand se foloseste un nivel crescut de niacina IM. 100 grame ««««««««. au aratat ca niacina IHN a fost evidentiata ca factor benefic in afectiunile circulatorii. 1 ceasca «««««. mai ales in caz de insuficenta renala..3 pasare. Niacina SR este conceputa sa elimine aceasta senzatie. care contine niacina plus inositol. 6.in general subiectii incearca o senzatie de purpura. dar. iar IM sau SR pot fi mai eficiente decat IHN in reducerea nivelului colesterolului si al LDL in sange. niacina cu actiune in timp(SR) si inoitol hexiancianat. doza zilnica optima de baza pentru vitamina Eb (10% pana la 25% ar trebui sa fie niacina) este de 25-300 mg pentru barbate si femei. Trebuie. 10. desi inca mai produce purpura si tulburari gastrointestinale. Experimente efectuate pe pacienti umani. Luarea in doze mari de acid nicotic poate permite reducerea eficace a nivelului sangvin de colesterol.6 arahide.4 somon.6 piersici uscate. 8.8 cereale integrale. 1 ceasca ««««««.Luarea de doze mari de acid nicotic este categoric contraindicat in caz de ulcer gastroduodenal sau de diabet. 100 grame «««««««««. deci. Totusi.IHN sau ³flush-free´ niacina este considerata complet sigura si fara nici un alt efect de purpura. Pentru pastarea unei sanatati generale bune. femeile gravide si mamele care alapteaza ar trebui sa suplimenteze cu cateva milligrame cantitatile indicate mai sus. luate precautii. Daca tratati probleme circulatori sau o scadere a nivelului de colesterol si de trigliceride. Pe de alta parte.femeile ± 13 pana la 15 miligrame barbatii ± intre 15 si 20 miligrame Cei ce presteaza o munca grea.2 ton.(IHN). 100 grame ««««« 35.. totusi.2 inima. 9. ea este in general prost suportata. 7. aceasta apare la unele persoane..

. 1 bucata ««««««. Niacina a fost cu mult mai eficienta decat medicamentul in reducerea colesterolului limfatic. 35 ..7 mazare verde.9 Functii si utilizari ale vitaminei B3 Boli cardiovasculare Datorita rolului sau in metabolismul lipidelor.precum si alti specialisti concluzioneaza ca.Un numar impresionant de lucrari evidentiaza efectul niacinei in reducerea nivelului colesterolului ³bun´. 3. tinand cont de eficacitatea niacinei si de actiunea sa printr-un mecanism diferit fata de al medicamentelor utilizate in prezent. 3. 1 ceasca ««««««««. 5.Optiunea utitlizarii ca medicamente folosite in aceasta afectiune prezinta serioase efecte secundare inclusiz o incidenta crescuta a cancerului gastrointestinal si o marire a riscului aparitiei unei afectiuni biliare. Autorii acestor lucrari. cercetatorii au administrat pacientilor simvastatin impreuna cu niacina obtinand rezultate remarcabile ± aproape 70% mai putine decese. chiar in doze crescute in conditii de siguranta ± in tratamentul diabetului de tip 2 care deseori inregistreaza un nivel scazut de HDL. Atunci cand niacina a fost administrata impreuna cu lovastatinul. difuzia extinsa a niacinei a fost comparata cu efectul gemfibrozilului.8 cotlet de porc. intr-unul dintre studii.De exemplu. s-a constatat o eficienta si o siguranta sporita. precum si costului si nivelului de toxicitate scazute. 1 bucata ««««««. a marit semnificativ nivelul lipoproteinelor cu densitate mare (HDL sau colesterolului ³bun´).Un alt studiu a comparat eficacitatea niacinei cu aceea a clofibratului...numeroase utilizari terapeutice ale niacinei (nu ale niacinamidei) sunt prescrise in tratamentul nivelului crescut al colesterolului.6 boabe de soia.Intr-un alt studiu. 4. niacina poate constitui un tratament in cazul multor pacienti ce prezinta un nivel marit al colesterolului.Altii sugereaza o combinatie a niacinei cu medicamentele de reducere a nivelului colesterolului. un medicament prescris pe scara larga in scaderea nivelului colesterolului. niacina fiind considerata mult mai eficienta ± in cresterea nivelului colesterolului HDL si a apolipoproteinei A-1 ± decat tratamenetul medicamentos. atacuri de cord. in special in cresterea HDL.Alte lucrari evidentiaza difuzia extinsa a niacinei. 100 grame «««««« 2.De asemenea... datorita efectelor sale. a lipoproteinelor cu densitate foarte scazuta (VLDL) si a trigliceridelor.cotlet de mile. 1 ceasca ««««««.1 migdale. palpitatii si spitalizari pentru boli cardiovasculare in toata perioada de trei ani a experimentului..

Niacina este in special utila in cazul persoanelor care au o predispozitie ereditara si rezistenta la nivelul crescut de colesterol. aceasta substanta nutritive poate fi utila in prevenirea catorva forme de cancer. Cancer Numeroase studii reliefeaza ca niacinamida este eficienta impotriva mai multor tipuri de substante cancerigene. In ambele lucrari. Vitamina B3 mai are si alte functii in cadrul sistemlui cardiovascular.acestia sunt incantati de rezultate.Cand pacientii utilizeaza niacina si acestia se reintorc la medicii lor pentru examenele medicale.De exemplu. depresia. Poate acest tratament ar fi mult mai eficient daca vom lua in considerare si alte substante nutritive.Niacina este extreme de eficienta in reducerea colesterolului si a trigliceridelor. utilizata in tratamentul diferitelor probleme circulatorii. slabiciunea si pierderea memorei ± toate acestea fiind disfunctionalitati ale sistemlui nervos. Probleme menstruale Doua studii despre utilizarea niacinei releva crampe menstruale la aproape 90% dintre subiecti.Cercetatorii sugereaza ca acest fapt poate arata ca lipsa raspunsului la tratament indica necesitatea maririi dozei.Un studiu sugereaza ca o cauza majora a imbolnavirilor mentalein societatea de azi poate fi datorata nu numai carentei vitaminelor B si in special a niacinei. dar si a acizilor grasi omega-3.Astfel. aceasta doza fiind majorata la doua pana la trei ore in timpul crampelor. Sistemul nervos Unele dintre simptomele de inceput ale carentei niacinice include irascibilitatea. niacina este de asemenea.Datorita importantei acestuia in sistemul nervos.nervozitatea.depresia si chiar schizofrenia. multi specialisti utilizeaza niacina si/sau niacinamida separate sau in combinatie cu alte medicamente in tratamentul afectiunilor mentale ca anxietatea. confuzie si isterie.Astfel. in timp ce celelalte nu.Femeile care au raspuns cel mai bine la tratament au inregistrat un ciclu normal. Deficienta severa de niacina constituie un factor major in dezvoltarea 36 . Intar-unul dintre studii au fost adaugate 60 mg de rutin si 300 mg de vitamina C. nelinistile. daca avem o cantitate suficienta de acizi grasi omega-3 pentru ca actiunea vitaminelor B sa fie mai eficienta. in forma de niacina este un vasodilatator ± un agent menit sa relaxeze sis a largeasca vasele sanguine.Aceste simptome pot fi urmate de lipsa orientarii.Studiile sugereaza ca niacianamida ± ca si vitaminele E. subiectilor cu varste cuprinse intre 14-44 de ani le-au fost administrate 100 mg de niacina de doua ori pe zi.B6 si pantotenatul de calciu ± poate fi de asemenea utila in tratamentul epilepsiei.Eficacitatea terapiei a durat catev luni a chiar si dupa ce a fost interupt. impreuna cu anticonvulsivele. acestea amplificand efectul niacinei.

Este nevoie de prudenta in cazul administrarii niacinei SR cu actiune in timp. RDI pentru vitamina B3 este de 20 mg pentru femei si barbati. administarea niacinei dupa o masa sau dupa o aspirina poate duce la disparitia sau prevenirea inroselii fara a pierde efectele benefice. Toxicitate si efecte adverse Nu se cunosc efecte toxice ale acestei vitamine in doze de pana la 2 g (2000 mg). Carenta de niacina este de asemenea aproape comuna in randul persoanelor care au o dieta bazata in special pe porumb. femeilor care iau contraceptive orale si persoanelor cu deficiente proteice. par cea mai sigura varianta. Pentru prevenirea acestui simptom al deficientei.Necesarul de vitamina B3 poate fi mai mare in randul persoanelor cu cancer. Simptomele evidente de carenta a vitaminei B3 se manifesta in general in randul persoanelor alcoolice si in cazul celor malnutrite.Noile forme. deoarece administrarea dozelor crescute. poate creea toxicitate hepatica. Utilitatea vitaminei B3 Niacina (vitamina B3) este deosebit de importanta pentru : respiratie celulara energie celulara metabolismul carbohidratilor. In cazul persoanelor sanatoase. deoarece pot aparea tulburari ale functiei hepatice. datorita faptului ca niacina din porumb este neabsorbabila. Totusi. persoanelor carora li se administreaza isoniazid si care l-au folosit in tratamentul tuberculozei. precum inositolul-hexancianat (IHN).diaree si dementa. terapia cu niacina necesita monotorizarea foarte atenta a unui medic. lipidelor si proteinelor metabolismul cerebral starea de spirit somn activitatea inimii controlul colesterolului muschi tesutul conjunctiv functionarea tubului digestiv. In cazul persoanelor cu disfunctionalitati la nivelul ficatului. poate si o oarecare stare de neliniste. 37 . singurul efect advers al suplimentarii niacinice este o usoara purpura temporara.pelagrei ± boala caracterizata prin cei trei D : dermatita. chiar si sub monotorizare de specialitate.

transpiratie. 38 . dar in cantitati insuficiente. prevenind steatoza hepatica. in functiile suprarenalelorsi a proceselor cresterii. dar lumina. Vitamina B8 este sintetizata si in organism. de preferinta) si flora intestinala furnizeaza dozele necesare organismului. Sintetizarea vitaminei B4 de catre flora bacteriana intestinala este redusa la om.Impreuna cu inozitolul (ambele substante sunt componente ale lecitinei) favorizeaza legarea acizilor grasi liberi. Administrarea sulfamidelor si a antibioticelor creste consumul de vitamina B4. 7. Carenta vitaminei B4 modifica echilibrul leucocitar. ALTE VITAMINE DIN GRUPA B Vitamina B4 (adenina) are functii si indicatii terapeutice. a clorurii de sodiu. Cea mai importanta sursa este drojdia de bere. In singe. fecale. Amelioreaza durerile musculare consecutive oboselii si contribuie la mentinerea integritatii pielii.3 mg (300 mcg). care nu este distrusa la caldura sau umiditate. Eliminarea vitaminei se face prin urina. 1. Absorbtia vitaminei B4 se realizeaza la nivelul intestinului subtire. Copiii au nevoie de o cantitate de 50±90 mcg/zi. glucidelor si lipidelor. Surse: alimente din regnul animal si vegetal. fiind utilizata cu rezultate bune si prevenirea alopeciei(cheliei). este in hematii. Vitamina B7 este componenta a unor enzime care contribuie la metabo-lismul proteinelor. concentratia cea mai mare de vitamina B4. Vitam B8 sau H ina este indispensabila persoanelor cu unghii fragile si casante. Avidina din oul crud intirzie absorbtia acestei vitamine. im-piedica depunerea colesterolului pe peretii arteriali. Ea are un rol important in metabolismul glucidelor. Doza zilnica recomandata: 0. Lipsa colinei duce la perturbarea activitatii cerebrale si la scaderea capacitatii de memorare. Alimentele (proaspete. Se mai numeste si biotina sau vitamina H. Contribuie la eliminarea substantelor toxice si a metabolitilor inutili acumulati in organism. Impiedica incaruntirea si caderea parului. alcalinitatea si oxigenul o afecteaza. lipidelor. Sportivii necesita cantitati mari din aceasta vitamina. prin producerea leucopeniei si granulopeniei. intervine in functiile sistemului nervos cit si cele ale sistemului hematopoietic. o substanta hidrosolubila. Ea alaturi de alte vitamine B.3. mai putin cunoscute.

² stimuleaza cresterea parului si intarzie caderea acestuia. glucozei. organele de vita.de memorare si de pastrare a echilibrului psihic. porumbul. biochimistul dr. este absolut indispensabila transmiterii influxului nervos si. Ca urmare. Vitamina B13 are structura chimica asemanatoare acidului azotic. Din acesate motive. constituie un principiu component al complexului B. Lipsa vitaminei B10 duce la incaruntirea si aparitia eczemelor. Se gaseste in ficat si in preparatele din ficat. are rol in hematopoeza. Roluri si caracteristici ² ajuta la degradarea acizilor grasi. Vitamina B14 este extrasa din urina umana. Vitamina B10 contribuie la metabolismul fierului si la formarea hematiillor(globulele rosii). aminoacizilor.cunoscuta si sub numele de amigdalina (sau laetrile). 39 . Vitamina B10 are un rol important in sinteza proteinelor. produsele lactate. deci. Are si un efect calmant pronuntat. ² intervine in sinteza acizilor grasi si a proteinelor. Vitamina B15 (acidul panganic) se gaseste in alimente de origine animala.Surse Carnea proaspata. nucile. melasa. activitatii cerebrale. Con tribuie la dezvoltarea fizica. galbenusul de ou. porcilor. conopida. in cantitate de 2 mg\zi acopera nevoile organismului. ca si drojdia de bere. Impreuna cu colina participa la biosinteza fosfolipidelor. reintregind rezervele organismului. Vitamina B12 isi aduce apor-tul si la mentinerea functionarii normale a sistemului nervos. amelioreaza irascibilitatea si contribuie la imbunatatirea capacitatii de concentrare. Favorizeaza sinteza acidului folic si absorbtia acidului pantotetic. Intervine in procesele enzimatice si. cerealele integrale. ² calmeaza durerile musculare. in 1950. Ernest Krebs a izolat. in metabolismul glucidelor si acizilor grasi. componente esenti-ale ale membranei celulei nervoase. Nu ar fi vorba despre o bacterie. la cresterea poftei de mincare si a greutatii cor-porale. precum si in formarea globulelor rosii. ² are capacitatea de a produce hidratii de carbon din molecule. un virus sau o toxina misterioasa. o noua vitamina pe care a denumit-o B17 . este utila in profilaxia si tratamentul anemiei. cu rol in stimularea cresterii puilor. laptele. ² impiedica incaruntirea prematura. legumele si fructele crude (neprelucrate termic sau conservate) sunt necesare pentru aportul zilnic de biotina. Vitamina B9 favorizeaza cresterea parului si previne aterosceloza. Se face din ce in ce mai auzita opinia conform careia cancerul ar fi o boala cauzata de o deficienþa nutriþionala. Dupa ani de cercetari.

intervenind in procesele de oxido-reducere.actioneaza substitutiv in starile de deficit de riboflavina Indicatii: carente speciale si ale complexului B anemie hemeralopie conjunctivita tulburari de crestere crampe musculare stomatita seboree unele migrene Mod de administrare: injectii I. CEBION. 2. VITAMINA C Sinonime: ACIDUM ASCORBICUM (D.). tonifiant. consumul zilnic a 7-10 simburi de caise previne aparitia cancerului. REDOXON. 40 .I. semintele fructelor (mai putin citricele) contin aceasta substanta care le confera un gust amarui.V. CANTAN. Conform studiilor dr. Simburii de caise pe care ii mincam cu mare placere cind eram copii . continind fosfat de sodiu 10 mg .cutie cu 5 bucati Actiune terapeutica: . Krebs. Vitamina B PHOSPATE Sinonime: RIBOFLAVIN.dureri la locul injectiei 3.fiole a 2 ml solutie apoasa injectabila. FOSFAT Prezentare: .actioneaza ca factor vitaminic cu functie de sistem oxido-reducator . 1 fiola zilnic Reactii adverse: .C. specific. In general. Are o importanta capitala pentru organism.sunt cea mai bogata sursa naturala de vitamina B17. Are rol anti-infectios. sau vitamina anti-scorbutica.ci pur si simplu despre absenta unei substante pe care omul modern a eliminat-o din dieta sa: vitamina B17. VITASCORBOL Este acidul ascorbic. CAROSCORBIS.

napul 140 .). Singura sursa naturala este constituita de legumele si fructele proaspete. benzen. vitamina C se poate pierde usor in timpul pastrarii si prepararii alimentelor. mercur. S-a demonstrat ca 10 miligrame zilnic reprezinta aportul necesar pentru prevenirea scorbutului. la actiunea oxigenului si a luminii. cerealele. tegumentelor. cicatrizarea plagilor se face mai greu sau defectuos. de exemplu. Exemple de vegetale (100 grame) ce contin vitamina C (miligrame): . muschilor. Gingiile sangereaza usor. protejeaza vitaminele A si E.portocala 060 . economiseste vitaminele din complexul B. Mineralizarea scheletului este alterata. produsele zaharoase sunt lipsite de vitamina C. Vitamina este sensibila la temperaturi ridicate. la cca.ardeiul 120 . unde productia de fructe este sezoniera.lamaia 065 . In Zonele cu clima temperata sau rece. 30 miligrame. Vitamina C mareste rezistenta organismului fata de efectul toxic al unor medicamente sau substante chimice din mediul ambiant (plumb.spanacul 050 41 . Ratia zilnica este estimata insa. gripa sau tuberculoza pulmonara. Ca urmare a pierderilor de sange si a diminuarii absorbtiei fierului apare anemia intalnita in scorbut. In lipsa vitaminei C.participa la detoxifierea organismului si la folosirea rezervelor de fier. pentru un adult normal. substanta colagenica dintre celulele endoteliului capilarelor se degradeaza si apar hemoragii la nivelul gingiilor. putand apare mai des. frigul si febra maresc consumul si necesarul de vitamina C.patrunjelul 200 . Fiind hidrosolubila si usor oxidabila. fracturile se vindeca mai greu.varza 120 . exista riscul aparitiei hipovitaminozelor in perioada de iarna-primavara. Vitamina C catalizeaza formarea si mentinerea colagenului (component de baza al substantei fundamentale intercelulare). etc. spontan sau la traumatisme minime. Scade capacitatea de aparare a organismului fata de infectii. cand se recomanda un aport medicamentos de vitamina C.conopida 060 . dintii devin mobili si cad. Efortul muscular.mararul 100 . etc. Produsele animale.

facilitea-za absorbtia fierului si impreuna cu acidul folic si vitamina B12 stimuleaza maturarea globulelor rosii. Particularitati fizico-chimice: Vitamina C se prezint sub forma de cristale incolore sau pulbere cristalina alba. caldura si vapori de apa. Preparatele moderne de vitamina C contin si bioflavonoide. prin efectul reducator. In timpul suprasolicitarilor fizice creste necesarul de vitamina C si din aceasta cauza se recomanda sportivilor un consum crescut inainte de competitii. deoarece reduce durerea. previn formarea cataractei. Astazi se pot procura usor si in tara noastra produsele cu vitamina C obtinute din surse naturale. Participa la sinteza acizilor biliari. acidul ascorbic se gaseste sub forma de poliascorbat. precum si la sinteza hormonilor corticosuprarenalieni. din acest motiv. Organismul uman nu este capabil sa siontetizeze bioflavonoide si. bioflavonoidele mentin integritatea structurii interne a capilarelor. acestea sunt furnizate organismului doar prin aport alimentar. Particularitati farmaco-cinetice: 42 . La fel ca majoritatea vitaminelor. solubila in alcool si practic insolubila in uleiuri grase. vitamina C se descompune usor si este sensibila la lumina. Acidul asorbic administrat in mod sustinut simuleaza sistemul imunitar si creste rezistenta organismului fati de bolile infecto-contagioase. atenueaza efectele loviturilor. Scade colesterolul sangvin si protejeaza organismul fata de substantele cancerigene. astfel. Impreuna cu vitamina C. La depozita-rea vitaminei C trebuie sa avem in vedere toate acestea. El a fost primul care a reusit sa extraga din ardei vitamina C si pentru aceasta descoperire a fost distins cu Premiul Nobel. Aceste substante sunt denumite uneori vitamina P. adminitrarea lor concomitena. Bioflavonoidele favorizeaza absorbtia vitaminei C. insa nu sunt vitamine propriu-zise. care are un efect prelungit fata de de cel al acidului ascorbic simplu obtinut pe cale sintetica. Accelereaza vindecarea ranilor. Aceasta grupa de substante este fregvent utilizata in accidentele sportive. participa la sinteza fibrelor de colagen. scad colesterolemia si. are efect hemostatic si amelioreaza simptomatologia hipocal-cemiei. Este usor solubila in apa.5-7. In preparatele de vitamina C din extracte naturale. Participa la activarea multor sisteme enzimatice si are un rol umportant in respiratia celulara. a cartilajelor si oaselor. fiind preferata. regenerarea tesuturilor. Solutia apoasa are PH=5. Are efect antistres. Deficitul de vitamina C conduce la aparitia scorbutului. Creste si mentine randamen -tul fizic.Vitamina C a fost descoperita de catre savantul maghiar Albert.

acidul ascorbic se absoarbe bine prin tubul digestiv la persoanele sanatoase. Prin administrare in doze mari. tesut conjunctiv si adipos. scazind permeabilitatea si crescind rezistenta acestora. Vitamina C favorizeaza absorbtia fierului din tubul digestiv si stimuleaza formarea hemoglobinei. fiind necesar un aport exogen continuu. Vitamina C intervine in metabolismul normal al tirozinei si fenil alaninei. a substantei proteice din os si a substantei intracelulare din peretele capilarelor. corp galben. Acidul ascorbic creste capacitatea de aparare a organismului fata de infectii prin accentuarea activitatii fagocitare a leucocitelor si stimularea proceselor imunologice. Acidul ascorbic intervine ca transportor de hidrogen in oxido-reducerile biologice si in respiratia celulara. Particularitati biochimice si farmacodinamice: In organism formeaza impreuna cu acidul dehidroascorbic. concentratia fiind mai mare decit in hematii si ser. Vitamina C nu este depozitata in organism. un sistem redox.7-1 mg/100 ml in leucocite si plachete. stimuleaza formarea corticosteroizilor. Se gaseste in concentratii mari in corticosuprarenala. Necesarul zilnic: copii pina la 1 an intre 1-12 ani intre 12-14 ani intre 14-18 ani peste 18 ani in sarcina si lactatie 35 mg 40 mg 45 mg 55 mg 60 mg 60 mg 43 . favorizeaza depunerea calciului in oase contribuind a consolidarea fracturilor. responsabil de proprietatile vitaminice. Dozele mai mari de 500 mg cresc de 3-10 ori concentratia sanguina a tetraciclinelor administrate concomitent. are actiune antialergica. in mentinerea sub forma redusa a gruparilor SH enzimatice. cantitatile suplimentare eliminindu-se prin urina. in formarea si mentinerea substantei fundamentale a tesutului conjunctiv. Administrarea ACTH-ului diminua acidul ascorbic din suprarenale. Concentratia sanguina fiziologica este de 0. intervenind in transformarea acidului folinic. absorbtia fiind diminuata la cei cu hipoaciditate sau cu tranzit intestinal accelerat. in metabolismul glucidic. placenta si in concentratii mici in muschi. creste concentratia sanguina pina la pragul renal.

Indicatii: profilaxia si tratamentul scorbutului.05-1. I. sarcina. diateze hemoragice prin diminuarea rezistentei capilarelor.30 g/zi.V. adulti copii 0. Prezentare: flacon cu 40 comprimate a 50 mg flacon cu 20 comprimate a 200 mg tub cu 20 comprimate efervescente a 500 mg fiole de 2 si 5 ml cu 200 si respectiv 500 mg acid ascorbic Mod de administrare: oral. poate favoriza precipitarea sulfamidelor in urina. plagi. poate produce ameteli. surmenaj. astenie de primavara. osteoporoza. iar injectarea rapida I. infectii.V. Contraindicatii: litiaza renala.M. si I.1 -1 g/zi 0. in functie de virsta Incompatibilitati in solutie: Vitamina C prezinta incompatibilitati in solutie cu: solutii alcaline oxidante solutii de saruri si minerale grele adrenalina aminofilina cloramfenicol hemisuscinat ciancobalamina dextran estrogenii conjugati 44 . profilaxia racelii comune si a gripei. stari de supraincarcare cu fier. Reactii adverse: Uneori poate produce diaree. arsuri. gingivite. chiar lipotimie.

varice. hemoragii retiniene. Aceasta vitamina intervine in mod esential in procesele energetice ale tesuturilor si in mentinerea permeabilitatii vaselor capilare. bioflavonoide citrice) Vitamina P hidrosolubila actioneaza concomitent si strans legat de vitamina C (actiune sinergica). artrite ale membrelor. eczeme si arsuri. hemoragii ale capilarelor si ale viscerelor. afectiuni ale venelor. ascite. are rol important in fenomenele hemoragice. asigurandu-i acesteia o perfecta absorbtie si utilizare si impiedicandu-i distrugerea prin oxidare. are un deosebit rol antiinfectios. Vitamina P (vitamina C2. 2. 5 ml continind o solutie apoasa de acid ascorbic in concentratie de 10% si fiole de 5 ml in concentratie de 5%. sangerarea gingiilor. Vitamina P e puternic antioxidanta si. hipertensiune arteriala. Asociata cu vitamina C. ate-roscleroza. artrita. pleurezii. Vitamina P contribuie la 45 . hemoragii la nou-nascuti etc. raceala. de asemenea.fitomenadiona noradrenaina penicilina G sulfamide vitamina K in solutie apoasa Vitamina C+B complex prezinta incompatibilitati cu: aminofilina bicarbonat de sodiu cefalatina ciancobalamina cloramfenicol hemisuscinat eritromicina lactobrionat fenitoina hidrocortizon hemisuscinat hidroxizina nitrofurantoina penicilina G prometazina promazina tetraciclina sulfizoxazol vancomicina Vitamina C se prezinta in fiole incolore de 1. de unde si denumirea de factor de permeabilitate capilara. in hemoragii scorbutice. in edeme. inferioare.

Actioneaza trofic la nivelul sistemului nervos si tubului digestiv. NICOBION Particularitati fizico-chimice: Vitamina Pp este amina acidului pirinic-3 carboxilic. 3. intervine in prevenirea contractarii gripei. Se gaseste sub forma de cristale sau pulbere cristalina alba sau alb-galbui. Particularitati farmacodinamice: Este un grup prostetic pentru codehidroze. NIACINAMID. influenteaza pozitiv cresterea procentului de calciu in sange. se foloseste si acidul nicotinic care este convertit in organism la NAD si NADI. Carenta de vitamina P evidentiata indeosebi prin spargerea vaselor capilare (fragilitate capilara). Se apreciaza ca sensibilitatea acestei vitamine la diferiti factori este asemanatoare cu cea a vitaminei C. un rol benefic si prin ameliorarea hemoragiilor provocate de diferite cauze. ceai de macese. este eliberator de histamina. NICOTIS AUREAMID.). se poate trata consumind suc de lamaie. pentru fiecare 500 mg vitamina C fiind necesare minimum 100 mg complex C. eruptii si favorizeaza steatoza hepatica la doze mari. diferite fructe si legume proaspete. ambele implicate in reactii de transfer electronic in lantul respirator. protejeaza organismul de efectele secundare ale razelor X. Mai poate produce greturi. enzime.C.I. care intervin in metabolismul glucidelor si lipidelor. BENICOT. 3 . Are. de asemenea. precum si a tesutului conjunctiv. cu senzatie de caldura si prurit.intarirea peretilor vaselor capilare si la cresterea elasticitatii si rezistentei acestora. In plus. precum si suplimente naturiste cu continut concentrat de extracte de palnte sau direct de vitamina P. usor solubil in apa si alcool. timp indelungat. Necesarul zilnic: pina la 2 luni intre 6 luni si 3 ani intre 3-4 ani 7mg 8 mg 9 mg 46 . VITAMINA PP Sinonime: NICOTINAIDUM (D. Proprietati farmaco-toxicologice: Vitamina Pp produce vasodilatatie automata in jumatatea superioara a corpului. Necesarul zilnic de vitamina P este de 10-20 mg.

tromboflebita .1 grame acid nicotinic . 11 mg 13-15 mg 17-20 mg 18 mg 15 mg 20 mg tulburari cutanate si mucoase stari de hiperlipoproteinemie enterocolite boala de iradiere pelagra unele migrene Contraindicatii.M. precautii: . 47 .primele 3 luni de sarcina Prezentare: vitamina Pp: -flacon cu 40 comprimate a 0.ateroscleroza . I. sau I.sindrom hemoragic .fiole de 1 si 2 ml cu 30. respectiv 100 mg acid nicotinic acid nicotinic .comprimate a 100 mg Mod de administrare: oral ( dupa mese in 2-3 prize).intre 4-6 ani intre 6-10 ani intre 10-18 ani peste 18 ani in sarcina in lactatie Indicatii.V. lent adulti: 6-100 mg/zi copii: 25-100 mg/zi Vitamina Pp se prezinta in fiole incolore de 1 ml continind o solutie apoasa de nicotinanida in concentratie de 3% si fiole de 2 ml in concentratie de 5%.

Trebuie acordata o importanta deosebita vitaminelor. omul trebuie in primul rind sa-ti furnizeze vitaminele necesare. Vitaminele sunt compusi organici sintetizati de plante si microorganisme dar care nu se sintetizeaza in organismul uman si al majoritatii mamiferelor. Un lucru important este acela ca ele se obtin pe cale industriala. in prezent sunt evitate in marea majoritate accidentele. desi sunt naturale. Studiul datelor din literatura de specialitate referitoare la rolul vitaminelor pentru organismul uman si animal si implicarea acestora in derularea normala a diferitelor procese biochimice si fiziologice ne permite formularea urmatoarelor concluzii generale: 1. in doze mai mari sau mai mici. Ca urmare a perfectionarii mijloacelor terapeutice si a diferitelor metode pentru asigurarea si supravegherea unor anumite doze. Pe parcursul elaborarii acestei lucrari s-a constatat ca vitaminele sunt folosite in aproape toate afectiunile. Aceasta grupa de medicamente este una dintre cele mai importante pentru desfasurarea functiilor organismului. singurul criteriu logic de clasificare fiind cel al solubilitatii lor in 48 . Ele sunt absolut indispensabile desfasurarii normale a tuturor proceselor biochimice si fiziologice ce au loc in organismele mamiferelor.CONCLUZII Din cele prezentate anterior rezulta ca vitaminele au o mare importanta deoarece ajuta la vindecarea unor afectiuni acute sau cronice. Din punct de vedere structural. vitaminele alcatuiesc o clasa de compusi naturali extrem de heterogena. Scopul acestei lucrari a fost de a prezenta terapia cu vitamine in lumina conceptiilor etico-patogenice si a achizitiilor recente. motiv pentru care am ales studierea acestei grupe de medicamente. dar multe sunt asimilate din fructe si legume. cu efect direct sau indirect. cu atit mai mult cu cit cercetarile continua si se vor descoperi noi vitamine carora trebuie sa se documenteze personalul farmaceutic. Pentru a avea un organism sanatos. 2.

3. vitaminele hidrosolubile sunt implicate in toate procesele metabolice ale glucidelor. proteinelor si ale celorlalte biomolecule. Spre deosebire de vitaminele liposolubile. hipovitaminozele si avitaminozele cauzate de aportul scazut sau absenta din alimente a vitaminelor hidrosolubile sunt insotite de serioase perturbari metabolice. Vitaminele liposolubile au capacitatea de a se stoca in organismul animal in diferite organe atunci cind aportul nutritiv il depaseste in anumite momente pe cel zilnic necesar. aceste rezerve putind fi utilizate atunci cind. din diverse motive. Prin rolul lor coenzimatic. Din aceasta cauza organismul uman si cel animal au nevoie de un aport zilnic al acestor vitamine. excesul fiind eliminat. cele hidrosolubile nu au capacitatea de a se acumula in organism. vitaminele hidrosolubile mai indeplinesc in organism si importante functii coenzimatice. 4. 5. In afara de rolul pur vitaminic. organismul nu primeste prin hrana cantitatile necesare. jucind deci un rol esential in toate caile metabolice. Din aceasta cauza. 6.solventi organici si grasimi (vitamine liposolubile) si respectiv in apa (vitamine hidrosolubile). lipidelor. 49 .

Editia de buzunar Valeriu Rusu .Terapia prin vitamine . 2002 Shari Liberman ± Biblia vitaminelor. 2006 50 . Editura Niculescu 2003 Viorel Medvetki .Enciclopedia vitaminelor si a substantelor minerale. Editura: Vladimed. Editura Paralela 45. revizuita si adaugita Denisa Mihele .Dictionar medical. editia a III-a.Biochimie clinica ± editia a II-a Maude Bouchard .BIBLIOGRAFIE *** Agenda Medicala 2009 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful