ELEMENTE DE CRISTALOGRAFIE SI MINERALOGIE

Cristal - corp solid omogen, format dintr-o retea unica (pura sau mixta).

Reteaua cristalina este definita printr-o structura atomica reticulara.  

Aceasta structura a fost pusa în evidenta experimental, cu ajutorul radiatiilor X.  
Astfel s-a observat ca particulele (atomi, ioni sau molecule), care compun substanta, se aranjeaza
ordonat în spatiu, alcatuind o retea. Elementele unei retele sunt:  
- sirul reticular  
- planul reticular  
-celula reticulara.  

FORME CRISTALOGRAFICE

Poliedru cristalin este un cristal delimitat de fete plane.  

Totalitatea fetelor unui poliedru cristalin constituie o forma cristalografica. Fetele de acelasi fel
(forma) ale unui cristal definesc o forma cristalografica simpla. Daca fetele de acelasi fel nu
delimiteaza complet poliedrul cristalin, se spune ca este o forma simpla deschisa, iar daca aceste fete
delimiteaza complet poliedrul, forma este simpla închisa.  
Exemple de forme simple:  
* deschise: piramida, prisma;
* închise: cub, octaedru, tetraedru, bipiramida, romboedru.  
În cazul în care cristalul este marginit de mai multe seturi de fete identice, forma cristalografica este
compusa (deci rezulta din combinarea a doua sau mai multe forme simple). Formele compuse nu au o
denumire proprie, aceasta rezultând din numele formelor simple care le delimiteaza.  

ELEMENTELE POLIEDRULUI CRISTALIN

Fetele de cristal corespund unor plane reticulare de mare densitate. Muchiile cristalului sunt
liniile de intersectie a fetelor si corespund unor siruri reticulare cu mare densitate.  
Colturile cristalului reprezinta punctele de intersectie a muchiilor si corespund unor noduri de retea.

SIMETRIA CRISTALELOR 

Dispunerea regulata a elementelor de simetrie ale poliedrului cristalin îi confera acestuia proprietatea
de simetrie.

Simetria poate fi:

a) simetrie punctuala care poate fi aplicabila la molecule. Se repeta partile componente ale moleculei
sau a elementelor constitutive ale formei geometrice (F, M, C) prin operatii de simetrie;
 b) simetria cristalina (de retea sau de translatie) se refera la repetarea celulei elementare cu întregul
sistem de puncte materiale aferent ei. Particulele retelei sunt considerate sfere si centrele lor de
gravitatie sunt asezate în nodurile retelei.

Elemente de simetrie si operatii de simetrie asociate acestora

a) Axa simpla de simetrie este o directie din cristal în jurul careia
acesta, rotindu-se apare de n ori identic cu prima sa pozitie (n este un numar întreg).
Axele de simetrie sunt:
- de ordinul 2, numite si axe binare, când repetarea primei pozitii se
face dupa o rotire cu 180r;
- de ordinul 3, numite si axe ternare, când repetarea primei pozitii se
face dupa o rotire cu 120r;
- de ordinul 4, numite si axe cuaternare, când repetarea primei pozitii
se face dupa o rotire cu 90 r;

1
 

- de ordinul 6, numite si axe senare, când repetarea primei pozitii se

face dupa o rotire cu 60 r;
Operatia de simetrie asociata acestui element de simetrie se numeste rotatie.
 b) Plane de simetrie. Planul de simetrie taie forma cristalului în doua jumatati în asa fel încât acestea
se afla între ele ca un corp fata de imaginea sa în oglinda. Operatia de simetrie asociata acestui element
de simetrie se numeste reflexie.
c) Centrul de simetrie. Este un punct în interiorul cristalului fata de care toate elementele echivalente
ale formei (C, M, F) sunt simetrice, fiind dispuse coliniar si la distante egale fata de el. În cazul unui
cristal cu centru de simetrie fiecarei fete trebuie sa-i corespunda o fata paralela opusa. Operatia de
simetrie asociata centrului de simetrie se numeste inversiune. 

Cristalele se deosebesc prin compozitia mineralogica si/sau prin structura reticulara. Aceste doua
 proprietati esentiale pot fi reflectate prin proprietati optice.

1.  Proprietati optice

1.1. Transparenta cristalelor 

Aceasta proprietate este în functie de modul în care unda luminoasa interactioneaza cu suprafata
substantei minerale. Se pot considera doar trei posibilitati de interactiune: daca lumina intra si iese prin
suprafata analizata fara o modificare importanta se poate vorbi de transparenta. Exemple: unele
cristale de cuart, calcit, muscovit, gips etc. sunt transparente.
Daca lumina intra si iese prin suprafata mineralului dar sufera distorsiuni se apreciaza ca acel mineral
este translucid. Exemple: cristale semitransparente de cuart, baritina etc.
În cazul în care lumina nu poate strabate substanta mineralului fiind absorbita în totalitate se considera
ca acel mineral este opac. Exemple: cristale de pirita, magnetit etc.
Transparenta nu se poate considera o proprietate foarte importanta deoarece sunt minerale care, desi
sunt transparente, pot contine diverse imperfectiuni (incluziuni, fisuri) care vor determina o
distorsionare atât de puternica încât acel mineral va aparea ca translucid. Se poate întâmpla, foarte rar,
ca unele minerale opace sa se prezinte uneori ca minerale translucide. Un astfel de exemplu îl poate
constitui sfaleritul. În mod normal sfaleritul sau blenda este un mineral opac.
1.2. Culoarea cristalelor 
Se datoreaza absorbtiei selective a unor radiatii monocromatice din spectrul luminii albe. Dupa ce
traverseaza cristalul, lumina alba (policromatica) poate sa aiba una din urmatoarele stari:
CÎsi pastreaza toate radiatiile monocromatice, cu acelasi raport al intensitatilor. În acest caz, spunem
ca, în cristal, nu a avut loc o absorbtie selectiva, iar cristalul se numeste incolor.
CLumina, dupa traversare, nu-si pastreaza toate radiatiile cu acelasi raport de intensitati initiale.
Aceasta înseamna ca unele radiatii sunt absorbite selectiv, iar altele trec, practic neabsorbite. Radiatia
neabsorbita da culoarea cristalului. De aceea toate cristalele care determina absorbtii selective sunt
colorate.
Absorbtia selectiva (si implicit culoarea) poate fi cauzata de compozitia chimica proprie a cristalului si
structura specifica a acestuia. În acest caz spunem ca substanta cristalina are culoare proprie
(idiocromatism). În alte cazuri culoarea este data de impuritati chimice sau de defecte cristaline, fiind
o culoare nespecifica (alocromatism).
Exemple de cristale cu culori specifice (cristale idiocromatice):
cristalele de sulf (galbene), cristale de hematit (rosii) etc.
Exemple de cristale alocromatice: cristalele de cuart pot fi transparente incolore (cristal de stânca) sau
colorate: în violet si poarta numele de ametist, galben-auriu (citrin), fumurii, negre (morion); cristalele
de corindon: rosu si este cunoscut sub numele de rubin, albastru (safir), verde (smarald).
Pseudocromatismul este prezent la unele minerale sub forma unui joc de culori determinat de reflexia
si interferenta undelor luminoase pe suprafetele interioare ale planelor de clivaj si suprafete de
separatie. Exemplu: muscovitul În practica, pentru determinarea culorii se recurge la aprecieri
comparative cu culoarea unor obiecte sau substante cunoscute. Pentru diferentierea mai exacta a
culorii se utilizeaza si denumiri duble ca de exemplu alb-laptos.

2
 

1.3. Culoarea urmei reprezinta culoarea pulberii fine a unui mineral.

Culoarea mineralului când este în pudra desemneaza culoarea urmei. Prin spargerea si maruntirea unui
mineral se elimina efectele transmise în culoarea mineralului de impuritati. Cel mai usor se obtine
aceasta urma daca se trece mineralul pe suprafata unui material ceramic nesmaltuit si mai dur. La
unele minerale culoarea pulberii coincide cu cea a mineralului (exemplu la cinabru). La alte minerale
culoarea urmei difera de culoarea mineralului (la pirita, de exemplu, culoarea mineralului este galben
de arama în timp ce culoarea urmei este neagra).Exemple: neagra la: grafit, pirita, magnetit,
calcopirita;gri la galena;rosie la hematit.
1.4. Luciul cristalelor 
Lumina care cade normal asupra unui cristal, poate fi reflectata partial sau total. Intensitatea luminii
reflectate, exprimata prin "capacitatea de reflexie", da taria luciului. Aceasta capacitate depinde de
indicii de refractie, de coeficientul de absorbtie si de netezimea suprafetei refractate. Gradarea luciului
se face, de obicei, în functie de indicele de refractie al cristalului. Termenii uzual folositi pentru a
descrie tipurile de luciu nu sunt stiintifici ci pur descriptivi. În urmatoarele exemple
vom face referire la cei mai utilizati termeni:
- luciu sticlos, specific substantelor sticloase, cu indicele de refractie n
= 1.3 ¹ 1.9: cristale de gheata, fluorina, cuart, granat etc.;
- luciu adamantin, specific cristalelor cu suprafete cât mai netede, cu
indici de refractie cuprinsi între 1.9¹2.6: cristale de diamant, zircon, rutil, blenda
etc.;
- luciu mat (sau fara luciu) este întâlnit în cazul mineralelor care nuprezinta nici o suprafata de
reflexie;
- luciu pamântos se atribuie mineralelor care au aspect de lut, cândcapacitatea de reflexie tinde la zero;
- luciu gras este atribuit mineralelor care au aspect grasos;
- luciu sidefos, matasos ca în cazul cristalelor de asbest;
- luciu rasinos de tipul celor întâlnite la rasini ordinare;
- luciu metalic se întâlneste în cazul cristalelor cu indici de refractie
cuprinsi între 2.6 ¹3, când se mai poate aprecia ca este un luciu semimetalic ca, încazul indicelui de
refractie "3, sa se poate face aprecierea unui luciu metalic real: cristale de pirita, galena.

2.  Proprietati legate de forma cristalelor 

Pentru a putea analiza aceasta sectiune trebuie sa definim termenul de habitus: este o caracteristica
morfologica a unui cristal prin care se defineste modul de dezvoltare (forma, aspectul) în raport cu cele
trei dimensiuni spatiale. Se va descrie habitusul cristalelor izolate. În cazul agregatelor de minerale
este dificil de a aprecia care este habitusul unui individ mineral. În acest caz se va folosi, pentru a
descrie aspectul pe care îl prezinta agregatul, termeni de genul dendritic. Acesti termeni sunt destul de
subiectivi si nu pot constitui un diagnostic, în adevaratul sens, în ceea ce priveste morfologia
cristalului. Sunt totusi unele minerale care sunt caracterizate de un habitus anume.
Mineralele care prezinta o dezvoltare mai mare pe una din directiile
spatiale se pot caracteriza folosind termeni ca: habitus columnar, prismatic, acicular, fibros. Daca
mineralele au o mai buna dezvoltare pe suprafata în raport cu a treia dimensiune se poate vorbi de un
habitus tabular. În cazul cristalelor care sunt relativ echilibrat dezvoltate în cele trei directii spatiale se
 poate folosi termenul de habitus izometric.
În cazul agregatelor minerale se pot folosi expresii de tipul: mineralele se pot prezenta sub forma unor 
agregate arborescente, dendritice, cruste, geode, agregate granulare, agregate lamelare, agregate
masive, agregate nodulare, agregate oolitice, agregate dispuse radiar, agregate stalactitice.
Maclarea este proprietatea pe care o pot cunoaste doua sau mai multe monocristale ce apartin aceleiasi
specii minerale de a concreste împreuna. Se pot întâlni macle de contact (polisintetice) si de
întrepatrundere (când asocierea are loc dupa o suprafata nedefinita). La ortoza întâlnim macla
Carlsbad, la rutil, macla Äîn genunchi´, la staurolit, macla Äîn cruce´.
Aceste dezvoltari sunt datorate unor erori ce apar în timpul cristalizarii.
3
 

3. Proprietati legate de coeziunea dintre particulele retelei

cristaline

3.1. Duritatea cristalelor 

Duritatea cristalelor exprima gradul de rezistenta pe care îl opune cristalul la zgâriere, sfredelire etc. si,
în ultima instanta, reflecta lucrul mecanic necesar pentru a rupe o portiune de retea, din ansamblul ei.
Duritatea depinde de particularitatile structurii mineralelor, valorile duritatii acestora variind pe
diferitele fese ale aceluiasi mineral.
În cele mai multe laboratoare, determinarea duritatii unui mineral se realizeaza prin zgârierea acestuia
cu ajutorul unui mineral iar diferenta de duritate se apreciaza pe baza unei scari întocmite de
mineralogul F. Mohs (1812). Scara lui Mohs cuprinde 10 minerale etalon, selectionate dupa criteriul
frecventei lor în natura si în ordinea crescânda a duritatii: talc, gips, calcit, fluorina, apatit, ortoza,
cuart, topaz, corindon si diamant.
3.2. Clivajul cristalelor 
Clivajul, în mineralogie, reprezinta procesul de desprindere a unui singur cristal de-a lungul unor plane
naturale de separatie, daca asupra lui se exercita o forta de forfecare. În functie de perfectiunea
 planului de despicare, clivajul poate avea diferite intensitati, exprimate prin termeni ca: perfect, bun,
slab, foarte slab.
Exemple: - clivaj perfect: cristale de mica, gips, calcit etc.;
- clivaj bun: cristale de feldspati, piroxeni, baritina etc.;
- clivaj slab: cristale de olivina, sulf etc.;
- clivaj inexistent: cristale de cuart, granat etc.
Planul de clivaj este paralel cu un plan de maxima densitate reticulara si corespunde unei fete reale sau
 posibile a cristalului. De aceea pe acelasi cristal pot exista doua sau mai multe directii de clivaj, cu
intensitati egale sau foarte diferite.
Se pot enunta câteva reguli cu privire
la clivaj:
- primul clivaj asupra unui cristal este reproductibil adica, un cristal poate fi desfacut iarasi în lungul
unui plan paralel cu cel initial (dupa care s-a produs clivajul);
- toate suprafetele de clivaj trebuie sa fie paralele cu o posibila fata de cristal; reciproca nu se aplica
deoarece poate fi o fata de cristal care sa nu constituie o paralela la o suprafata de clivaj;
- acelasi mineral va avea mereu acelasi clivaj.
Se cunosc câteva tipuri de clivaj:
- clivajul bazal este acel clivaj format fata de baza cristalului sau pe un plan
 perpendicular la axele majore (un exemplu îl poate constitui cristalul de muscovit);
- clivajul prtismatic este acel clivaj ce apare paralel la axele majore ale cristalului;
- clivajul cubic se caracterizeaza prin suprafete de clivaj paralele cu fetele unui cub (se observa, de
exemplu, la cristalul de sare)
- clivajul romboedric este caracterizat de desprinderea dupa fetele unui romboedru un exemplu clasic
constituindu-l cristalele de calcit.
3.3. Spartura cristalelor 
Când legaturile dintre atomi sunt aceleasi în toate directiile, în cuprinsul
unui mineral, prin spargere se va obtine o suprafata neregulata sau suprafete curbe,
rotunjite (spartura concoidala).
4. Densitatea cristalelor (greutatea specifica)
Greutatea specifica a mineralului este raportata la greutatea unui volum egal de apa distilata, la
temperatura de 4rC. Daca se considera densitatea apei egala cu un gram pe cm 3 atunci un mineral care
are o densitate specifica egala cu 2 va fi de doua ori mai dens decât apa. Aceasta apreciere nu este
întotdeauna cea mai fericita.
Pentru determinarea densitatii cristalelor se foloseste, de regula, o balanta de precizie si un cilindru
gradat. Densitatea relativa exprima densitatea cristalului dat în functie de
densitatea unei alte substante, luata ca etalon. De obicei, se folosesc ca etaloane substante lichide cu
densitati diferite (un cristal care pluteste într-un astfel de lichid are densitatea mai mica decât reperul,
iar cel care se scufunda, are densitate mai mare).

4
 

Crusta terestra, de unde colectam cel mai des esantioane, este frecvent alcatuita din minerale
cafeldspat, cuart, calcit. Aceste minerale au densitatea (greutatea specifica) de aproximativ 2.75. De
aceea se apreciaza, cu aproximatie ca densitatea crustei terestre este de 2.75.

O problema ar fi compararea din punct de vedere a gr. specifice a doua minerale necunoscute
(nedeterminate înca). S-ar putea folosi diferenta dintre mineralele care au luciu metalic si cele care au
luciu nemetalic. Mineralele cu luciu nemetalic au de regula o densitate scazuta si ne asteptam sa fie
asa. Mineralele metalice, cu o compozitie mai des întâlnita, având o densitate mai mare ca a
mineralelor nemetalice valoarea regasindu-se în jurul valorii de 4.5. Greutatea specifica mai poate
diferi si în cazul mineralelor care alcatuiesc o serie de solutii solide 1. Un astfel de exemplu se poate
observa la olivine: când Mg predomina (Mg2SiO 4) olivina are greutatea sp. aproximativ 3.3.
Daca predomina Fe (Fe2SiO4), olivina va avea greutatea specifica aproximativ 4.2.
Pentru a putea deosebi mineralele mai sunt si alte proprietati macroscopice ce pot fi instrumente utile
mineralogului amator.
 Magnetism ± unele minerale au proprietatea de a atrage sau de a fi atrase de un magnet. Deoarece
este o proprietate mai rara probabilitatea de a face o determinare corecta este destul de mare
 Gustul ± în particular, minerale precum halitul au un gust sarat ceea ce face ca determinarea sa se
faca destul de simplu si corect. ATENTIE: nu toate mineralele se pot gusta ± unele sunt toxice. De
regula, cele colorate în nuante de rosu sau portocaliu nu se gusta.
 Reactia cu HCl diluat. În cazul mineralelor care contin anionul carbonat, când se picura HCl diluat
apare o reactie de efervescenta, mai intensa sau mai putin intensa în functie de continutul în carbonati.
Explicatia este data de eliberarea CO2. Calcitul are o reactie foarte vizibila. Dolomitul reactioneaza
numai în pulbere.

5
 

ROCI MAGMATICE

Roci magmatice - sunt roci rezultate prin consolidarea magmelor.

Roci magmatice plutonice - sunt roci consolidate prin cristalizarea lenta a magmei, în adâncimea
crustei terestre. Se deosebesc de celelalte roci magmatice (vulcanice) prin structura faneritica:
aranjament natural de cristale minerale cu dimensiuni vizibile cu ochiul liber (mai mare de 0.2 mm).

Dupa gradul de cristalizare a mineralelor componente se disting urmatoarele tipuri de structuri:

- structura holocristalina
- structura hipocristalina
- structura vitroasa
Dupa marimea absoluta a cristalelor ce intra în alcatuirea rocii magmatice:
- structura faneritica
- structura afanica
Dupa marimea relativa a cristalelor ce alcatuiesc roca:
- structura echigranulara- structura inechigranulara sau porfirica. O particularitate de
structura inechigranulara este structura grafica.
Dupa compozitia mineralogica, se separa mai multe tipuri petrografice, acestea putându-se grupa în
familii.

ROCI MAGMATICE VULCANICE

Definitie: Rocile magmatice rezultate prin consolidarea rapida a lavelor.
Clasificarea principala a rocilor magmatice vulcanice are la baza continutul în silice si prezenta
alcaliilor (sodici si potasici). Pentru specialisti devine interesant si continutul în fier. Rocile vulcanice
formate în lungul dorsalelor oceanice sau care intra, în gneral, în alcatuirea crustei oceanice sunt
încadrate în categoria rocilor magmatice mafice (de tipul bazalte si gabrouri) si ultramafice. O
diversitate de roci magmatice se întâlneste în cazul regiunilor vulcanice legate de marginile
continentelor.
Aceste roci au ca proprietati specifice una din cele trei tipuri de structuri: holocristalin afanitica (masa
complet cristalizata dar cu cristale de dimensiuni invizibile cu ochiul liber); vitroasa (sticloasa);
hipocristalina (amestec de masa sticloasa si masa cristalina). Un aspect particular îl au rocile vulcanice
 poroase (scoriacee). Sub aspectul compozitiei mineralogice, se poate considera aceeasi varietate
mineralogica întâlnita si la rocile plutonice. Examinarea rocii si determinarea structurii este utila
 pentru a face o determinare macroscopica rapida. Daca structura este vitroasa (sticloasa) sau
scoriacee nu se poate stabili compozitia mineralogica. În acest caz se poate vorbi de sticla vulcanica
(pentru structura vitroasa) sau de piatra ponce/scorie pentru o structura scoriacee.
Pentru structurile faneritice si usor afanice trebuie încercata o determinare a compozitiei mineralogice.
Deseori este suficient sa se determine mineralele importante si nu neaparat toate mineralele. De
exemplu, prezenta cuartului si a feldspatului potasic restrânge aria de determinare la granit si la riolit.
Amfibolii se gasesc din abundenta la diorite sau andezite în timp ce la granite sunt o prezenta minima.
O discutie aparte o prezinta piroclastitele. Aceste roci se situeaza la intersectia rocilor magmatice cu
cele sedimentare purtând denumirea de roci vulcanogen-sediemntare deoarece sunt alcatuite din
fragmente de provnienta vulcanica cimentate (consolidate) dupa modelul rocilor sedimentare.
Pentru structurile faneritice si usor afanice trebuie încercata o determinare a compozitiei mineralogice.
Deseori este suficient sa se determine mineralele importante si nu neaparat toate mineralele. De
exemplu, prezenta cuartului si a feldspatului potasic restrânge aria de determinare la granit si la riolit.
Amfibolii se gasesc din abundenta la diorite sau andezite în timp ce la granite sunt o prezenta minima.
O discutie aparte o prezinta piroclastitele. Aceste roci se situeaza la intersectia rocilor magmatice cu
cele sedimentare purtând denumirea de roci vulcanogen-sediemntare deoarece sunt alcatuite din
fragmente de provnienta vulcanica cimentate (consolidate) dupa modelul rocilor sedimentare.

6
 

ROCI SEDIMENTARE
Rocile sedimentare se formeaza prin acumularea fragmentelor derivat din roci preexistente indiferent
de originea acestora (fie magmatice, fie metamorfice fie tot sedimentare) precum si prin acumularea
materialului organic sau a celui rezultat în urma precipitarii din solutii concentrate.
Principalele roci sedimentare se clasifica pe baza proportiilor si a modului de aranjare în spatiu a
urmatorilor componenti:
a. componenti epiclastici (detritici = terigeni)
 b. componenti minerali neepiclastici
1. minerale argiloase
2. minerale carbonatice
1. Rocile epiclastice: sunt formate la temperaturi si presiuni scazute, conditii întâlnite la suprafata
Pamântului. Sunt formate din fragmente apartinând altor roci: Aceste fragmente poarta denumirea de
Äclaste´. Clastele rezulta în urma procesului de eroziune, transportului realizat de apa sau vânt si
depozitarii într-un bazin de sedimentare. Dupa ceva timp clastele se Älitifica´ (în limba greaca lithos
înseamna piatra). În bazinul de sedimentare se poate face o analiza a gradului de maturare. Un
indicator îl poate constitui gradul de sortare a materialului: când materialul prezinta o buna sortare se
apreciaza ca a fost vorba de o depunere ce apresupus o energie considerabila în timp ce o slaba sortare
 presupune o energie slaba (ca în cazul prabusirii malului).
Cea mai importanta clasificare a acestor roci are în vedere dimensiunea clastelor.
Conglomeratul este format din pietris (claste rotunjite). Brecia este alcatuita în urma cimentarii
fragmentelor angulare, cu muchii ascutite. Dimensiunea diametrului clastelor care intra în alcauirea
comglomeratelor sau a breciilor poate fi cuprinsa între 2 mm si 4 m. Se mai considera, de catre
 petrografi, raportul în care se gasest liantul cu particulele: daca predomina particulele se aplica
 prefixul orto ± de ex. ortoconglomerate. Când liantul este dominant prefixul para marcheaza acest
aspect ± de ex. paraconglomerat. Omogenitatea clastelor determina o alta clasificare a rocilor 
epiclastice. Daca roca este alcatuita din litoclaste ce apartin unui singur tip genetic se poate retine
termenul de oligomitic. Daca roca este alcatuita din fragmente ce apartin mai multor tipuri genetice
atunci se foloseste termenul de polimictic (ex. conglomeratul de Bucegi este un conglomerat
 polimictic).
Gresia se poate clasifica mai departe în functie de clastele componente.
În functie de aceste componente se identifica si tipurile majore de gresii: gresia cuartoasa (când
granulele sunt cuartoase), arcoza (granoclastele sunt feldspatice) si graywacke (sau arenit litic, la care
granoclastele sunt fragmente litice).
Compozitia mineralogica poate constitui un indicator cu privire la timpul în care arealul de
sedimentare a functionat ca bazin de depunere (si chiar un indicator al paleoclimei). Prezenta cuartului
este un indicator al unui timp suficient de lung pentru acel bazin de sedimentare, cuartul fiind un
mineral foarte stabil. Putea sa fie un climat umed. Arcoza presupune un timp redus în bazinul
depozitional deoarece feldspatul se altereaza destul de usor trecând în argila. Se poate considera chiar 
un indicator pentru un climat arid, o eroziune activa, o zona cu activitate tectonica importanta, pante
cu înclinare mare.
Graywacke implica o eroziune rapida si un climat temperat sau arid.
O alta probleme care se analizeaza în cazul rocilor epiclastice este liantul care uneste clastele. Liantul
 poate fi ciment sau matrice. La rândul lui cimentul poate fi carbonatic, silicios s.a.
Dupa ponderea matricei în liant distingem
- când matricea reprezinta sub 15% din liant se poate considera gresie
respectivul arenit;
- daca matricea reprezinta mai mult de 15% din liant, arenitul este
graywacke.
Loess - roca epiclastica, alcatuita din fragmente siltice de cuart, mice, feldspati, cimentate predominant
cu carbonat de calciu (calcit, mai rar aragonit).

7
 

Daca revenim asupra piroclastitelor, din perspectiva unei roci sedimentare, retinem procesele în urma
carora se pot acumula aceste depozite:
- cadere gravitationala;
- curgere gravitationala;
- val piroclastic.
Aceste procese pot avea loc în mediu subacvatic sau subaerian.
În alcatuirea piroclastitelor pot intra:
- componenti care rezulta în urma degazeificarii magmei, în timpul
avtivitatii vulcanice explozive;
- fragmente de roci magmatice antrenate de magma, din aparatul vulcanic, în timpul eruptiilor 
violente;
- componenti nemagmatici antrenati de lava.
2 Rocile argiloase
 Nu insistam asupra rocilor argiloase. Proprietatile lor le veti descoperi singuri în cadrul orelor de
laborator. Vom defini urmatorii termeni cu privire la rocile argiloase:
- argila - roca slab coeziva formata predominant din cristale minuscule
(adesea coloidale) de filosilicati;
argila fosilifera - argila cu resturi sau urme de vietuitoare
-argila oligomictica - argila formata dintr-o anumita specie de filosilicati;
- argila polimictica ± argila formata din doua sau mia multe specii de filosilicati;
- argilit - sinonim cu sist argilos;
- mâl argilos - roca mobila formata predominant din cristale micronice foioase de filosilicati (caolin,
illit etc.).
Aceste cristale au un învelis de apa absorbita care permite atât coeziunea, cât si mobilitatea relativa a
 particulelor;
- sist argilos - roca coeziva (dura) rezultata din compactizarea unei argile, având o structura sistoasa.
3 Rocile carbonatice
Sunt produse intrabazinale rezultate prin precipitarea chimica, biotica si biochimica a carbonatilor 
componenti. Particulele carbonatice sunt consolidate prin liant, care poate fi:
- ciment (numit si sparit)- caz în care cristalele de calcit au Z> 4
microni;
- matrice (numita si micrit) ± ce reprezinta un agregat de particule carbonatice submicroscopice.
Sunt cunoscute mai multe tipuri de roci carbonatice:
- calcare microcristaline (micrite) ± este un calcar foarte fin; poate avea culori deschise dar la fel de
 bine poate sa fie negru;
- calcare oolitice - calcar format predominant din oolite;
- calcare fosilifere ± în matricea calcarului sunt prinse diferite tipuri
de fosile. O forma particulara l-ar reprezenta lumaselul (un calcar bioacumulat) care reprezinta
acumulare naturala cimentata de teste carbonatice;
- calcare recifale denumire ce desemneaza un corp carbonatic recifal (calcar bioconstruit);
- creta - roca carbonatica formata predominant din teste carbonatice de microorganisme;
- travertin - calcar poros, ai carui pori sunt partial cimentati cu calcit sau aragonit;
- tuf calcaros - calcar cu porozitate foarte mare;
- dolomit ± roca alcatuita din dolomit; poate proveni din precipitare din solutii suprasaturate situate în
 bazine în care procesele de evaporare sunt intense sau ca urmare a diagenezei calcarului. Mineralele
care predomina în rocile carbonatice sunt calcitul (CaCO 3) si dolomitul (CaMg(CO3)2 ). Amintiti-va
care reactioneaza usor cu HCl si care reactioneaza numai în pulbere. Între tipurile mari de roci
sedimentare prezentate pâna acum pot exista roci intermediare. O astfel de pozitie intermediara ocupa
marna. Aceasta roca este alcatuita atât din filosilicati (ca si o argila) cât si din calcit (ca în cazul unui
calcar).
Roci silicioase ( = silicolite).
Sunt formate esential din opal si/sau cuart criptocristalin. Unele silicolite sunt, evident, organogene,
fiind formate din schelete organice. Speciile petrografice poarta numele vietuitoarelor fosile: a)
diatomite (alcatuite din scheletele silicioase ale diatomeelor); b) radiolarite (formate din teste de
radiolari).

8
 

Alteori, silicolitele nu contin teste silicioase. Silicolitele dure, cu spartura aschioasa, sunt numite
 jaspuri.
Corpurile petrografice de silicolite cu dimensiuni mici, incluse în alte roci, sunt desemnate prin
termenul de accidente silicioase. Cele incluse în calcare se numesc silexuri, iar cele incluse în roci
argiloase, menilite. Corpurile de silex stratiforme sunt numite silexite.

Roci oxido-metalice.

Sunt roci care contin, ca minerale principale specifice, oxizi si/sau hidroxizi de Fe, Al, Mn. Aceste
minerale rareori depasesc 50% din volumul total, asociindu-se, de regula, cu componenti epiclastici
sau cu minerale argiloase.
Asocierea cu epiclastele genereaza paraepiclastite cu ciment oxidic. Dupa natura oxidului
(hidroxidului) dominant, se deosebesc: a) roci feruginoase (ferolite oxidice); b) manganolite; c) allite
(roci aluminoase, formate în special din hidroxizi de Al). Allitele compacte se numesc bauxite. d) roci
oxidice mixte: fer-allite, fer-manganolite etc.
Rocile feruginoase au culori în nuante de galben-brun-rosu, cele manganolitice sunt
 predominant negre. Bauxitele pure (foarte rare) sunt albe; cel mai frecvent se coloreaza, mai
ales, datorita prezentei oxizilor de Fe si Mn. Allitele si fer-allitele sunt roci care intra în
alcatuirea crustelor de alterare de tip allitic. Manganolitele se gasesc atât în cruste de alterare,
cât si în depozite marine.

9
 

ROCI MAGMATICE

Rocile metamorfice sunt roci rezultate în urma transformarilor în stare solida a rocilor preexistente
(magmatice, sedimentare sau alte roci metamorfice).
Metamorfitele se recunosc si se clasifica dupa compozitia mineralogica si dupa structura. Într-un
metamorfit sunt componenti minerali primari (relicte din roca preexistenta), dar si minerale
neoformate (minerale metamorfice).
În general, mineralele care se gasesc în rocile metamorfice sunt minerale formate numai la temperaturi
si presiuni înalte, proprii proceselor de metamorfism. Printre aceste minerale amintim: staurolit,
silimanit, andaluzit si granati.
Alte minerale ca: olivina, piroxenii, amfibolii, micele, feldspatii si cuartul pot sa nu fie rezultatul unui
 proces de metamorfism. Se formeaza în procese de cristalizare ce au loc în rocile magmatice si ramân
stabile la temperaturi si presiuni înalte, în domeniul metamorfic, fara sa-si schimbe chimismul.
În urma metamorfismului se pot schimba dimensiunile particulelor.
De exemplu în calcar calcitul se prezinta sub forma unor cristale de mici dimensiuni. În urma
metamorfismului vor trece în cristale mari iar noua roca se numeste marmura. Sau cristalele de curt
din gresia cuartoasa, prin procese de metamorfism vor deveni compacte într-un cuartit.
În diagnosticul si clasificarea metamorfitului se tine cont, mai ales, de mineralele neoformate,
deoarece acestea dau indicatii asupra conditiilor de metamorfism. Mineralele sau asociatiile de
minerale care indica conditiile de metamorfism, sunt considerate tipomorfe. Pe baza mineralelor 
tipomorfe se poate aprecia gradul de metamorfism.
Exemplu: asociatia clorit + albit + epidot indica un grad scazut de
metamorfism, pe când asociatia amfibol + plagioclaz indica grad mediu de
metamorfism. Tot astfel, asociatia disten + muscovit + biotit indica o presiune mai
înalta decât asociatia andaluzit + muscovit + biotit.
Structura metamorfitelor poate fi definita din mai multe puncte de vedere, dar trei criterii sunt mai
relevante:
a) gradul de orientare al cristalelor din metamorfit si din acest punct
de vedere se separa:
- structura izotropa ± se întâlneste în cazul rocilor metamorfice la care nu se înregistraza o orientare
 preferentiala a fregmentelor minerale. Rocile cu o astfel de atructura pot contien fragemente
echigranulare ale unui singur mineral ca de exemplu cuartul (roca se numeste cuartit) sau calcitul
(marmura).
- structura anizotropa. Aceasta structur aeste cauzata de orientarea preferentiala a cristalelor.
Cristale precum mica sau cloritul cresc în lungul axelor perpendiculare la directia fortei deformatoare
O roca ce are o astfel de structura este ardezia la care apare tendinta de separare în lungul
 planelor. A nu se confunda cu clivajul mineralelor caretine de structura interna a acestora.
Structura sistoasa -(fig. 8) poate fi:
- liniara ± minerale prismatice (de ex.
amfiboli) sunt prinse într-o masa, de exemplu de mica si dau o orientare pe directie;
- planara ± mineralele unt dispuse paralelîntre ele formând plane paralele, plane care pot fi drepte
sau ondulate;
- planar-liniara ± situatie în care se pot întâlni ambele cazuri descrise mai sus.
Tot ca structura anizotropa se poate retine structura fibroasa (creionata) care este data de agregate de
cuart sau feldspat dispuse pe o directie sub forma unor creioane.
 b) dupa dimensiunea relativa a cristalelor neoformate (cristaloblaste)
- echigranulara (homeoblastica)
- inechigranulara (heteroblastica)
c) dupa dimensiunea absoluta a cristalelor neoformate
- microgranulara
- mezogranulara
- macrogranulara.

10
 

Rocile preexistente nu se topesc, transformarea având loc în stare solida iar schimbarea starii se
realizeaza prin unul sau ambele procese prezentate în continuare:
-schimbarea mineralelor ± cresc noi minerale care sunt mai stabile în conditii de temperatura si
 presiune crescute.
- modificarea structurii ± recristalizarea, alinierea mineralelor ca rezultat al aplicarii inegale a fortei de
deformare

BIBLIOGRAFIE
1. N. Anastasiu, D. Grigorescu, V. Mutihac, Gh. C. Popescu ± Dictionar de
geologie; Editura Didactica si Pedagogica R.A. Bucuresti, 1998
2. Richard C. Finch ± Study Guide of Putnam¶s GEOLOGY (a patra editie);
Oxford University Press; New York/Oxford; 1982
3. Anca Luca, Cornelia Marin, Monica Popescu, 2000 ± Geologie generala si
geologia României ± Caiet de lucrari practice, Editura Fundatiei România
de Mâine
4. Gertruda Rado, Basarab Dragomir ± Îndrumator pentru lucrarile practice
de paleontologia nebertebratelor; Universitatea Bucuresti, Facultatea de
Geologie si Geografie, 1980
5. M. Seclaman, C. Marin, A. Luca ± Introducere în geologie generala
(pentru studentii geologi si geografi), Edition du Goéland, 1999  

11