Finanțe Test 2

Exemple DIJI
1. Un rezident al statului R obtine in acest stat, într-un an fiscal, un venit de 10.000 u.m.;
R utilizeaza criteriul rezidentei, pentru impozitarea veniturilor și impunerea globala a acestora.
In acelasi an fiscal, contribuabilul analizat obtine in statul S (strainatate) un venit de 5000 u.m.;
S utilizeaza criteriul teritorialitatii (originii veniturilor), pentru impozitarea veniturilor.
Cota de impozitare in S este 20%, iar in R este de 16%.
Determinati impozitul total platit de contribuabil pentru fiecare metoda de evitare a DIJI in parte.
Rezolvare:
1) Scutirea totala
IS = VS * 20% = 5000 * 20% = 1000 u.m.
IR = VR * 16% = 10000 * 16% =1600 u.m.
IT = IR + IS = 2600 u.m.
2) Scutirea progresiva
IS = 1000 u.m. (este același, ca la scutirea totala).
IR = VR * Cota impozit (din R) aferenta VT = 10.000 * 16% = 1600 u.m.
IT = IR + IS = 2600 u.m.
În acest exemplu, cele doua variante ale scutirii sunt similare, deoarece în R avem cota unica,
indiferent de nivelul venitului. În plus, din aceasta cauza (cota unica), nu contează dacă avem
impozitare separata sau globala a veniturilor.
3) Creditarea totala
IS = 1000 u.m. (este același, nu se modifica).
IR = IR(exista Diji) – IS = IR(exista Diji) – 1000 u.m.
Unde IR (exista Diji) = IR (pentru VS și VR) = IR(15000 u.m.) = 15000 * 16% = 2400 u.m.
Așadar IR (exista Creditare totala)= 2400 u.m. - 1000 u.m. = 1400 u.m.
Și IT = IR + IS = IR (exista Creditare totala)+ IS = 1400 + 1000 = 2400 u.m.
In cazul creditarii totale IT = IR(exista Diji)
1
4) Creditarea partiala (sau ordinară sau obisnuita)
IS = 1000 u.m. (este același, nu se modifica).
IR = IR (exista Diji) – minim (IS; Idatorat in R pentru VS) = 2400 – minim (1000; 5000*16%)
= 2400 – minim (1000; 800) = 2400 - 800 = 1600 u.m.
IT = IR + IS = IR (exista Creditare partiala)+ IS = 1600 + 1000 = 2600 u.m.
TEMA
Sa se determine impozitul total de plata, daca VR = 15.750 u.m. iar VS = 7.250 u.m.
Restul condiitilor din enunt raman nemodificate.
2
Dubla Impunere Juridica Internațională (DIJI)
DIJI reprezintă impunerea aceluiași element de venit sau de avere,

de către doua autorități fiscale diferite, in cursul aceluiași exercițiu bugetar
(an fiscal), din cauza existentei unor criterii diferite de impozitare.
Așa cum ii arata și numele, DIJI apare în relațiile internaționale.
Pe plan intern acest fenomen se numește multipla impozitare. De
exemplu, in cazul impozitării dividendelor avem dubla impunere interna.
Prima oara e impozitat profitul. Din profitul net rămas se distribuie
dividendele, care se impozitează ulterior.
In cazul importurilor, pentru taxa pe valoare adăugată avem de-a
face cu o tripla impozitare deoarece baza de impozitare (calcul) a TVA-
ului conțin e și taxele vamale si accizele, iar taxele vamale fac parte din
baza de impozitare a accizelor.
DIJI apare numai pentru impozitele directe pe venit si pe avere. In
cazul impozitelor indirecte nu exista acest fenomen al DIJI.
Criteriile principale utilizate pentru impozitare sunt:

 Criteriul rezidentei
 Criteriul teritorialității (criteriul originii veniturilor)
!!! Noi lucram cu un model simplificat, în care exista doar doua state: R –
statul de rezidenta si S – celălalt stat (străinătatea).
R utilizează criteriul rezidentei pentru impozitare, iar S criteriul teritorialității/
originii veniturilor.
Conform criteriului rezidenței, contribuabilii rezidenți în statul R
datorează impozit către statul R pentru toate elementele de venit si de
avere, indiferent de locul dobândirii acestora, deci și pentru cele din S.
Conform criteriului teritorialității (originii veniturilor), contribuabilul
datorează impozit lui S doar pentru veniturile (averea) dobândite pe
teritoriul acestuia.
DIJI este deci un fenomen fiscal cu consecințe negative, ce are ca
efecte limitarea liberei circulații a forței de munca si a capitalurilor. DIJI
poate fi evitata prin: Masuri unilaterale, Cutume juridice, Jurisprudența
internațională, Semnarea de convenții fiscale de evitare a DIJI, bi sau
multilaterale.
Aceste convenții fiscale sunt standardizate conform modelelor ONU,
respectiv OCDE, si se pot încheia intre doua sau mai multe state.
!!! Noi lucram cu un model simplificat, în care fie exista DIJI, fie exista o
convenție fiscala de evitare a DIJI.
Conform acestor modele de convenții fiscale, exista 2 metode de

evitare a DIJI:
 Metoda scutirii
 Metoda creditării
In cazul scutirii, venitul sau averea dobândite in statul S nu se mai

impozitează deloc in statul R.
In cazul creditării, impozitul plătit in S se deduce parțial sau total din

impozitul datorat in statul R, daca ar fi existat DIJI.
Fiecare din aceste 2 metode are 2 variante de aplicare.
Metoda Scutirii poate sa fie:

 Scutirea totala
 Scutirea progresivă
In cazul Scutirii totale, pentru venitul din S (VS) se plătește impozit

doar in S, iar impozitul in R (I R) se determina pentru VR conform grilei de
impozitare (din statul R, evident), si nu altfel.
In cazul Scutirii progresive:

- VS se impozitează doar in S
- IR se obține pe baza venitului obținut în R (adică VR) * Cota de impozitare
din R aferenta veniturilor totale (VT) ale contribuabilului (VR + VS):
IR = VR * Cota de impozit din R aferenta VT
In cazul in care cotele de impozitare din R sunt progresive sau
regresive, se ia cota medie de impozitare a veniturilor totale.
Metoda Creditării poate sa fie:

 Creditare totala
 Creditare ordinară/ obișnuită/ parțială
In cazul Creditării totale, impozitul plătit în statul S (IS), se deduce

integral (total) din impozitul datorat in statul R, daca ar fi existat DIJI.
IR = IR (când exista DIJI) – IS
In cazul Creditării ordinare/ obișnuite/ parțiale, impozitul plătit în

statul S (IS), se deduce din impozitul datorat in statul R, daca ar fi existat
DIJI, în limita fiscalității din statul R pentru venitul obținut în statul S ( V S)
IR = IR (când exista DIJI) – minimul dintre (IS ; Idatorat in R pentru VS)
Impozitul plătit in S nu se modifica in niciuna dintre metodele

prezentate. Practic, statul de rezidenta este cel care oferă scutirea de
impozit (degrevarea fiscala). Așadar, acest avantaj fiscal de care
beneficiază contribuabilul prin semnarea convenției fiscale de evitare a DIJI
se numește degrevare fiscala (Df) sau credit fiscal.
Df = IT (când exista DIJI) – IT (când exista Conventie de evitare a DIJI)
Df = [ IR (Ǝ Diji) + IS] – [IR (Ǝ Conventie) + IS]
Df = IR (Ǝ Diji) - IR (Ǝ Conventie)
!!! Degrevarea fiscala este acordata deci doar de către statul de

rezidenta.
In cazul creditării totale, întotdeauna o să aveți identitățile:
Df = IS si Itotal = IR (Ǝ DIJI)
In cazul creditării parțiale, întotdeauna o să aveți identitatea:

Df = minim (IS ; Idatorat in R pentru VS )
!!! Daca cele doua state au unități monetare diferite, atunci se

realizează toate calculele in moneda tarii de rezidenta, pe baza unui curs
de schimb mediu anual.
!!! Cota de impozitare (gradul de fiscalitate, presiunea fiscala)

pentru contribuabili este:
Cm = IT * 100 / VT
!!! Impunerea separata sau globala a veniturilor in statul R:
a. impunerea globala presupune impozitarea veniturilor global/

insumat; mai exact, daca statul R impoziteaza si VR si VS , atunci impozitul
se determina pentru (VR + VS)
b. impunerea separata presupune impozitarea veniturilor separat/

distinct, iar impozitul in R o sa fie egal cu suma impozitelor fiecarui venit;
mai exact, daca statul R impoziteaza VR si VS separat, atunci impozitul este
suma IR (VR) + IR (VS).
SCHEMA LOGICA DIJI pentru aplicatii
1. Mare atentie la ce tip de cote de impozitare aveti in cele doua state: proportionale,
progresive simple, progresive compuse!!! Calculul gresit al impozitelor va face sa gresiti
toata problema, chiar daca ati inteles si aplicat corect metodele de evitare ale DIJI.
2. IS nu se modifica deloc, orice relatii ar exista intre statele R si S (DIJI sau conventie).
3. Daca NU exista conventie de evitare a DIJI inseamna ca avem DIJI, adica Dubla
Impozitare a lui VS : veniturile obtinute in S se impoziteaza atat in S, cat si in R, din cauza
criteriilor diferite de impozitare. Asadar, in R trebuie platit impozit si pentru VR si pentru
VS. Se pune problema cum se determina acest impozit din R. Avem doua variante:
a. impunere globala: veti determina impozit in R pentru veniturile insumate (VR + VS)
b. impunere separata: IR = IR (VR) + IR (VS)
4. Exista conventie de evitare a DIJI, prin metoda SCUTIRII. In cazul acestei metode, VS
NU se mai impoziteaza DELOC in statul R.
Metoda scutirii are 2 variante de aplicare:
a. SCUTIREA TOTALA
Este cea mai simpla metoda, cea mai usor de aplicat, pentru ca in statul R NU faci nimic
altceva decat sa impozitezi VR conform grilei de impozitare din statul R, evident. Asadar,
VS se impoziteaza doar in S, conform grilei de impozit de acolo, iar VR se impoziteaza
conform grilei din statul R.
b. SCUTIREA PROGRESIVA
VS se impoziteaza doar in S, conform grilei de impozit de acolo.
In R, VR se va impozita cu o cota medie de impozit, determinata in R pentru Veniturile

Totale ale contribuabilului. Statul R NU mai impoziteaza deloc VS, pentru ca avem o metoda
de scutire, dar contribuabilul castiga mai mult decat VR, are venituri totale = VR+VS; se
determina, mai intai, ce cota medie de impozitare se aplica in statul R la veniturile totale,
apoi aceasta cota medie se va aplica doar asupra veniturilor din R (VR).
5. Exista conventie de evitare a DIJI, prin metoda CREDITARII. In cazul acestei metode, IS
se deduce TOTAL sau PARTIAL din impozitul datorat de contribuabil in statul R atunci
cand exista DIJI (adica Nu exista metoda de evitare a DIJI).
a. CREDITAREA TOTALA
IS se deduce TOTAL din impozitul datorat de contribuabil in statul R atunci cand exista
DIJI!
In acest caz, Degrevarea fiscala este intodeauna egala cu IS, iar impozitul total de plata este
intodeauna egal cu impozitul datorat de contribuabil in statul R atunci cand exista DIJI!
b. CREDITAREA PARTIALA/ ORDINARA/ OBISNUITA
IS se deduce din impozitul datorat in statul R, daca ar fi existat DIJI, în limita fiscalitatii din
statul R pentru venitul obținut în statul S (V S)
IR = IR (când exista Diji) – minimul dintre (IS ; Idatorat in R pentru VS)
In acest caz, Degrevarea fiscala este intodeauna egala cu MINIMUL dintre IS și Impozitul
datorat în R pentru VS !
6. Nu uitați celelalte formule legate de Degrevarea Fiscala, Venitul Net, Cota medie de
impozitare pentru contribuabil (sau presiunea fiscala, sau gradul de fiscalitate):
Venitul Net = Venit Total – Impozit Total
Cota medie de impozitare pentru contribuabil = Impozit Total * 100 / Venit Total
Degrevarea fiscala = IR (Ǝ Diji) - IR (Ǝ Conventie)

3. Un rezident al Belgiei a realizat în Canada, în anul fiscal 2019, un venit de 10.000 dolari canadieni
(CAD). Canada practica impunerea veniturilor după criteriul teritorialității (originii veniturilor), iar
Belgia după cel al rezidenței și impozitarea globala a veniturilor.
În Belgia, în acelasi an, contribuabilul a realizat un venit de 21.000 euro.
Cursul mediu de schimb anual a fost 1 euro = 1,25 CAD.
Cotele de impozitare în cele două state sunt progresive compuse, astfel:

Canada Belgia
până la 5.000 CAD 20% până la 3.000 euro 15%
5.000,01 - 10.000 CAD 25% 3.000,01 - 7.500 euro 17%
10.000,01 - 40% 7.500,01 - 16.000 euro 25%
16.000,01 - 25.000 euro 29%
peste 25.000 euro 36%
Să se afle impozitul total, venitul net şi degrevarea fiscală acordata de statul de rezidență, știind
că între cele două state există:
a) scutire progresiva; b) creditare ordinara.
Nu se modifica:
IS (in Canada) = 5000 * 0,2 + (10000 – 5000) * 0,25 = 1000 + 1250 = 2250 CAD
IS = (2250 / 1,25) euro = 1800 euro
VS = 10000 CAD = (10000 / 1,25) euro = 8000 euro
Atentie, impunerea este globala!
a) Scutire progresiva
VT (veniturile totale) = VR + VS = 21000 euro + 8000 euro = 29000 euro
Daca avem DIJI si impunere globala, IR = IR (VR + VS) = IR (29000) = 3000 * 0,15 + (7500-3000) * 0,17
+ (16000-7500) * 0,25 + (25000-16000) * 0,29 + (29000-25000) * 0,36
IR (exista DIJI si impunere globala in R) = 450 + 765 + 2125 + 2610 + 1440 = 7390 euro
(3340 + 4050)
Cota medie din R aferenta VT = IR (VR + VS) * 100 / VT = 25,48%
IR (exista scutire progresiva) = 21000 * 25,48% = 5350,8 euro
IT = IR (exista scutire progresiva) + IS = 5350,8 euro + 1800 euro = 7150,8 euro
Venitul net = VT - IT = 29000 euro – 7150,8 euro = 21849,2 euro
Degrevarea fiscala = IR (exista DIJI) - IR (exista scutire progresiva) = 7390 euro - 5350,8 euro =
Degrevarea fiscala = 2039,2 euro
b) Creditare obisnuita
IR (exista creditare obisnuita) = IR (exista DIJI) – Minim (IS; IR determinat pentru VS)
IR (exista creditare obisnuita) = 7390 euro – Minim (1800 euro; IR determinat pentru 8000 euro)
IR (exista creditare obisnuita) = 7390 euro – Minim [1800 euro; (450 + 765 + 125) euro]
IR (exista creditare obisnuita) = 7390 euro – Minim (1800 euro; 1340 euro)
IR (exista creditare obisnuita) = 7390 euro – 1340 euro = 6050 euro
IT = IR (exista creditare obisnuita) + IS = 6050 euro + 1800 euro = 7850 euro
Venitul net = VT - IT = 29000 euro – 7850 euro = 21150 euro
Degrevarea fiscala = IR (exista DIJI) - IR (exista creditare obisnuita)
Degrevarea fiscala = 7390 euro - 6050 euro = 1340 euro,
sau Degrevarea fiscala = Minim (IS; IR determinat pentru VS) = 1340 euro
TEMA
Pe baza enuntului de mai sus, tinand cont ca in statul R avem impozitare separata a veniturilor, de
aceasta data, sa se determine impozitul total, cota medie de impozitare şi degrevarea fiscală acordata
de statul de rezidență, știind că între cele două state există:
a) scutire totala; b) creditare totala.
CURS 2
TEORIA GENERALĂ A IMPOZITELOR
CURS 2: TEORIA GENERALĂ A IMPOZITELOR
 Tehnica impunerii se referă la operaţiunile

efectuate şi metodele utilizate pentru a stabili
cuantumul unui impozit. Ea cuprinde urmatoarele
operatiuni:
 a. Aşezarea impozitului
(stabilirea obiectului impozabil);
 b. Determinarea sumei impozitului;
 c. Perceperea impozitelor
 d. Urmărirea impozitelor
 a. Aşezarea impozitului
 Această operaţiune are drept scop constatarea şi
evaluarea materiei impozabile. Obiectul impozabil poate
fi: veniturile persoanelor fizice (salarii, beneficii, onorarii,
dividende, venituri din chirii, dobânzi etc); veniturile
agentilor economici (profituri, dividende, beneficii);
cheltuielile (în cazul impozitelor indirecte); averea (clădiri,
terenuri, succesiuni).
 Evaluarea materiei impozabile se poate realiza prin:
- metoda evaluării indirecte bazate pe prezumţie;
- metoda evaluării directe bazate pe probe.
 Metoda evaluării indirecte cunoaşte 3 variante de

realizare:
 1. Evaluarea pe baza semnelor exterioare ale
obiectului impozabil
 Permite stabilirea doar cu aproximatie a marimii
obiectului impozabil, fară să ia în consideraţie
situaţia persoanei care deţine obiectul respectiv.
 De exemplu, în cazul impozitului funciar erau folosite
drept criterii pentru stabilirea mărimii obiectului
impozabil suprafaţa de teren, numărul animalelor din
gospodărie, pretul pământului, arenda.

2. Evaluarea forfetară
 Organele fiscale, cu acordul subiectului impozabil,
atribuie o anumiă valoare obiectului impozabil.
3. Evaluarea administrativă
 Organele fiscale stabilesc valoarea materiei
impozabile pe baza datelor pe care le au la dispoziţie.
În măsura în care subiectul impozitului nu este de
acord cu evaluarea făcută de organul fiscal, el are
dreptul să o conteste, prezentând argumentele de
rigoare.
Metoda evaluării directe cunoaşte 2 variante:

 1. Evaluarea pe baza declaratiei unei terte
persoane
 Mărimea obiectului impozabil se stabileşte pe baza
declaraţiei scrise pe care o terţă persoană, care
cunoaşte această marime, este obligată prin lege să
o depună la organele fiscale.
 De exemplu, agentul economic declară salariile pe
care le-a platit muncitorilor şi funcţionarilor săi,
chiriaşii declară chiria achitată proprietarului, etc.
Această metodă prezintă avantajul că

elimină, în cea mai mare parte, posibilitatea
sustragerii de la impunere a unei părţi din
materia impozabilă, deorece terţa persoană
care declară venitul nu este interesată să
ascundă adevarul.
2. Evalurea pe baza declaratiei contribuabilului

Contribuabilul este obligat sa tina o evidenta stricta
privind veniturile si cheltuielile ocazionate de activitatea
pe care o desfasoara, sa incheie un bilant fiscal, sa
intocmeasca si sa inainteze organelor fiscale o declaratie
din care sa rezulte veniturile pe care le realizeaza si
cheltuielile care au fost efectuate pentru obtinerea
acestora.
In acest caz controlul are un rol important in
eliminarea tentativelor de evaziunea fiscala.
 La stabilirea mărimii obiectului impozabil se pot

realiza o serie de reduceri, care se numesc facilităţi
fiscale.
Astfel de facilităţi fiscale pot fi:

 - stabilirea unui minim neimpozabil la impozitele directe;
 - efectuare unor deduceri, din venituri sau din cheltuieli,
inainte de impozitare (venituri neimpozabile, cheltuielile
deductibile in totalitate, sponsorizări);
 - acordarea unor facilităţi în funcţie de situaţia familială a
contribuabilului.
 b. Determinarea sumei impozitului

În funcţie de modul de stabilire distingem
impozite de repartiţie şi impozite de cotitate.
 Impozitele de cotitate se stabilesc, pornind de

jos în sus, prin aplicarea unor cote procentuale
asupra obiectului impozabil determinat pentru
fiecare plătitor in parte.
Impozitele de repartiţie s-au caracterizat prin faptul

ca statul, in funcţie de nevoile sale de venituri, proceda la
stabilirea sumei globale a impozitelor ce urmau sa fie
incasate pe intreg teritoriul tarii.
Aceasta suma era apoi repartizata pe unitati
administrativ-teritoriale, iar la unitatea de baza (de
exemplu,comuna) avea loc defalcarea, pe subiecte sau
obiecte impozabile, a sumei atribuite.
 c. Perceperea impozitului
 Cuprinde ansamblul operaţiunilor prin care
impozitul este încasat de organele fiscale
însărcinate cu aceste atribuţii (incasarea
impozitelor printr-un aparat fiscal propriu)
În condiţiile existenţei unui asemenea aparat,
perceperea impozitelor se realizează astfel:
 i.direct de către organele fiscale de la plătitori
 ii.prin stopaj la sursă
 iii.prin aplicarea de timbre fiscale
 i. Încasarea impozitelor de catre organele fiscale

direct de la platitori cunoaste 2 variante:
 i) cand plătitorul este obligat sa se deplaseze la
sediul organelor fiscale pentru a achita impozitul
datorat statului, sau realizează plata prin virament
bancar (în acest caz avem un impozit portabil)
 ii) cand organul fiscal are obligaţia de a se deplasa la
domiciliul platitorilor pentru a le solicita sa achite
impozitul (impozitul cherabil)
 ii. Stopajul la sursă

Constă în aceea că impozitul se reţine şi se
varsă la stat de către o terţă persoană. Spre
exemplu, întreprinderile şi instituţiile sunt
obligate să reţină impozitul pe salariu datorat
statului de personalul acestora şi să-l verse la
bugetul statului.
 iii. Perceperea prin aplicarea de timbre fiscale

Se practică în cazul taxelor datorate statului
pentru acţiunile în justiţie şi, de asemenea,
pentru taxele privind actele, certificatele şi
diferite documente elaborate de notariate publice
şi de organe ale administraţiei de stat.
 d. Urmărirea impozitelor
Obligaţia fiscală reprezintă îndatorirea de a plăti,
în contul bugetului public naţional, impozitele, taxele
şi alte venituri bugetare.
Obligaţia fiscală se stinge în momentul în care
relaţia juridică, decurgând din aceasta între plătitor şi
stat, nu mai există, iar dreptul de creanţă al statului
asupra contribuabililor încetează
 Căi şi modalităţi de stingere a obligaţiei fiscale:

1.plata impozitelor şi a celorlalte obligaţii faţă de buget;
2.compensarea (din plăţile exigibile la o anumită scadenţă
sunt deduse sumele plătite în plus la buget la scadenţele
anterioare);
3.anularea obligaţiei fiscale
(ca urmare a unor măsuri generale);
4.prescripţia (îşi produce efectul prin trecerea unei perioade
de timp de la naşterea şi înregistrarea obligaţiilor fiscale).
Executarea silită a creanţelor fiscale reprezină o

procedură extraordinară de realizare a veniturilor
bugetare şi a altor drepturi ale statului.
În cazul în care debitorul nu-şi achită obligaţiile,

organul de executare silită îi transmite o înştiinţare de
plată prin care se specifică ca obligaţia să fie achitată în
termen de 15 zile. Dacă nu se plăteşte, în continuare
organul de executare începe executarea silită prin
trimiterea unei somaţii.
 Executarea silită începe numai în temeiul unui titlu

executoriu. Există mai multe modalităţi de relizare a
executării silite:
 i) prin poprire: sunt supuse orice sume urmăribile,
venituri şi disponibilităţi băneşti în lei şi în valută.
 ii) asupra bunurilor mobile: sunt supuse executării silite
bunurile mobile ale debitorului
 iii) asupra bunurilor imobile: sunt supuse bunurile imobile
ale debitorului.
Organul de executare silită este obligat să
întocmească un proces verbal de identificare a bunului
supus executării.
 Clasificarea impozitelor se realizează după

următoarele criterii:
1. după trasăturile de fond şi formă:

- impozite directe:
- impozite indirecte.
Impozitele directe se aseaza direct asupra

materiei impozabile, pe venit sau pe avere si
sunt nominale .
Impozitele indirecte se recupereaza indirect

din veniturile consumatorilor finali, fiind asezate
pe preturile de vanzare (sau pe cheltuielile
consumatorilor finali) si nu sunt nominale.
2. după obiectul impunerii:

 - impozite pe venit;
 - impozite pe avere;
 - impozite pe cheltuieli.
3. după scopul urmărit:

 - impozite financiare;
 - impozite de ordine.
4. după frecvenţa cu care se realizează:

 - impozite permanente (ordinare);
 - impozite incidentale (extraordinare).
5. după instituţia care le administrează:

 - impozite în state de tip federal: impozite
federale, impozite ale statelor, provinciilor sau
regiunilor şi impozite locale;
 - impozite în state de tip unitar: impozite ale
administraţiei centrale de stat şi impozite locale.
 Rata fiscalităţii: se calculează ca raport între

totalul veniturilor fiscale şi produsul intern brut
Vf
R f Macroeconomic  100
PIB
R f contribuabil 
 impozite
100
venituritotale
 Gradul de colectare a impozitelor

(Gc): S
Gc  ii
100
S ipb
 Sii: suma impozitelor încasate

 Sipb: suma impozitelor prevăzute în buget
TEORIA GENERALĂ A IMPOZITELOR
CURS : TEORIA GENERALĂ A IMPOZITELOR
 Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părţi

din veniturile şi/sau averea persoanelor fizice şi
juridice, la dispozitia statului, în vederea constituirii
resurselor necesare acoperirii cheltuielilor publice.
 Caracteristicile impozitelor sunt

i) caracterul obligatoriu;
ii) titlu definitiv şi nerambursabil cu care acestea se
încasează;
iii) lipsa unei contraprestaţii directe şi imediate din
partea statului.
CURS: TEORIA GENERALĂ A IMPOZITELOR
 i) Caracterul obligatoriu se traduce prin obligativitatea achitării

impozitelor de către toate persoanele fizice şi juridice care
realizează venituri dintr-o anumită sursă prevazută de lege,
cum ar fi:
 - pentru muncitori şi funcţionari: salariul;
 - pentru agenţii economici: profitul;
 - pentru propietarii funciari: renta;
 - pentru deţinătorii de hârtii de valori (acţiuni,obligaţiuni):
venitul produs de acestea (dividende,dobânzi);
 - micii meseriaşi şi liber-profesioniştii suportă impozitul pe
venitul realizat de pe urma activităţii desfăşurate, etc.
 Dreptul de a introduce impozite îl are statul şi el se

exercită, de regulă, prin intermediul puterii
legislative (Parlamentul) sau executive (ordonanţele
de urgenţă, ce evită trecerea prin Parlament), iar
uneori, în anumite condiţii, prin organele de stat
locale.
 Parlamentul se pronunţă in legatură cu introducerea
impozitelor de stat de importanţă naţională, iar
organele de stat locale pot introduce unele impozite
în favoarea unităţilor administrativ-teritoriale,
impozite si taxe care, conform Constituţiei, sunt
stabilite în limitele şi condiţiile legilor în vigoare.
 ii) Impozitele sunt plăţi care se fac către stat cu titlu definitiv.
Banii plătiţi sub forma impozitelor sunt nerambursabili.
 iii) În schimbul impozitelor, plătitorii nu pot solicita statului un

contraserviciu de valoare egală sau apropiată. Serviciile publice
prestate de organele statului nu se stabilesc pe fiecare
contribuabil în funcţie de contribuţia acestuia la constituirea
resurselor financiare publice. De aici rezultă inechitatea fiscală
resimţită de fiecare contribuabil.
 Rolul impozitelor
 Impozitele au mai multe finalităţi:

 Rolul financiar: constituie principalul mijloc de
procurare a resurselor financiare necesare pentru
acoperirea cheltuielilor publice;
 Rolul economic: pot reprezenta un mijloc de
intervenţie a statului în economie. Atunci când
impozitele îndeplinesc anumite funcţii economice
(stimulează sau inhibă anumite activităţi economice),
ele poartă denumirea de pârghii economico-financiare;
 Rolul social: prin intermediul impozitelor are loc
redistribuirea unei părţi importante a PIB-ului, între
veniturile diferiţilor contribuabili.
 Elementele impozitului
1) subiectul
2) suportatorul
3) obiectul impunerii
4) sursa impozitului
5) unitatea de impunere
6) cota impozitului
7) termenul de plată
8) asieta
1) Subiectul impozitului (contribuabilul) este

persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata
impozitului. La impozitul pe salariu, subiect al impozitului
este muncitorul sau funcţionarul, la impozitul pe profit
agentul economic
Observatie: uneori, impozitul datorat de o persoană e
vărsat la buget de altă persoană (spre exemplu,
impozitul pe venitul din salarii datorat statului de angajat
e vărsat la buget de catre angajator, care îi plăteşte
drepturile si obligatiile salariale).
2) Suportatorul impozitului (destinatarul) este

persoana ce suportă efectiv impozitul. Aceasta, coincide
sau nu cu subiectul impozitului.
Observatie: Suportatorul impozitului poate fi altă
persoană decât subiectul (în cazul TVA, subiectul este
persoana ce realizează activitatea de comerţ, iar
suportatorul este consumatorul final)
3) Obiectul impunerii este reprezentat de materia

supusă impunerii.
Aceasta este pentru impozitele directe, venitul sau
profitul, pentru impozitele indirecte preţul produsului ce
face obiectul vânzării, tariful serviciului prestat, preţul
bunului importat sau exportat.
4) Sursa impozitului arata din ce anume se plăteşte
impozitul.
În cazul impozitelor pe venit, obiectul coincide cu
sursa; în cazul impozitelor pe avere, impozitul se
plăteşte din venitul realizat de pe urma averii.
5) Unitatea de impunere se foloseşte la exprimarea

dimensiunii obiectului impozabil. Se exprimă prin: unitate
monetară, în cazul impozitelor pe venit; m.p de suprafaţă
utilă, la impozitul pe clădiri, samd.
6) Cota impozitului este impozitul aferent unei unităţi

de impunere. Impozitul poate fi stabilit în sume fixe, în
cote procentuale (proporţionale, progresive, regresive)
sau mixt (prin combinarea celor doua).
i) în suma fixa (forfetar), constanta, indiferent de

marimea obiectului de impozitare
ii) printr-o cota proporţionala: aceasi cota, indiferent de
marimea obiectului de impozitare (cota unica de 16%)
iii) în cote progresive: cote crescatoare pe masura ce
creste marimea obiectului de impozitare
iv) în cote regresive: cote descrescatoare, pe masura ce
creste marimea obiectului de impozitare
v) mixt (spre exemplu prin combinarea unui impozit in
suma fixa cu unul stabilit prin cote proportionale) .
Cotele progresive si regresive sunt asezate pe transe.

Cotele progresive / regresive pot fi simple sau compuse.
In cazul cotelor simple, obiectul impozabil se incadreaza
in transa corespunzatoare de impozitare si se aplica
cota aferenta acestei transe la intreaga dimensiune a
obiectului impozabil.
In cazul cotelor compuse, obiectul impozabil se defalca
pe transele de impozitare inferioare iar impozitul datorat
este suma impozitelor aferente acestor transe de
impozitare.
7) Termenul de plată este data până la care

impozitul trebuie achitat catre institutiile statului.
Depăşirea termenului de plata atrage majorări şi
penalităţi de întârziere.
8) Asieta sau modul de aşezare a impozitului
reprezinta totalitatea măsurilor care se iau de
organele fiscale în legatură cu fiecare subiect
impozabil, pentru identificarea obiectului
impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile
şi determinarea impozitului datorat statului.
 A.Smith, 1776:
 1)principiul echităţii: contribuţii în funcţie de

veniturile pe care le obţin contribuabilii
 2)principiul certitudinii: mărimea impozitelor

datorate de fiecare persoană să fie certă şi nu
arbitrară, termenele, modalitatea şi locul de plată
să fie stablite fără echivoc, pentru a fi cunoscute şi
respectate de fiecare plătitor
 A.Smith, 1776:
 3)principiul comodităţii: impozitele să fie

percepute la termenele şi la modul cel mai
convenabi pentru contribuabil
 4)principiul randamanetului: sistemul fiscal să

asigure încasarea impozitelor cu un minim de
cheltuieli şi să fie cît mai puţin apăsător pentru
plătitori
 PRINCIPIUL ECHITĂŢII FISCALE

stabilirea unui minim neimpozabil, capabil sa asigure
un nivel de viata decent (poate fi stabilit numai in cazul
impozitelor directe, neavând aplicabilitatea în cazul
impozitelor indirecte)
impunerea să fie generală

(nimeni nu este mai presus de lege)
 PRINCIPIUL ECHITĂŢII FISCALE

 echitate fiscală orizontală: tratament
fiscal egal pentru contribuabili cu situaţii
similare (inclusiv sociale)
 echitate fiscală verticală: sarcina fiscală

să fie stabilită crescator, în funcţie de
puterea contributivă a fiecăruia
 Rata medie a impozitării, adică proporţia impozitului

in venitul brut:
- daca rata medie de impozitare creşte odată cu
venitul, atunci este vorba despre impozitare progresivă
- dacă rata medie de impozitare scade odată cu
creşterea venitului, atunci este vorba despre
impozitare regresivă
Cea mai echitabila impozitare este cea

progresiva compusa
 Practic (in realitate) problema repartizarii cat

mai juste a sarcinii fiscale depinde de:
 - optiunea politica a executivului
 - raportul de forte din forul legislativ
 - coordonatele politicii fiscale promovate de

executiv
 PRINCIPII DE POLITICĂ FINANCIARĂ
 randament fiscal ridicat:
- impozitul să aibă un caracter universal
- să nu existe posibilităţi de sustragere de la impunere
- volumul cheltuielilor privind stabilirea materiei

impozabile, calcularea şi perceperea impozitelor să fie
cât mai redus posibil
 PRINCIPII DE POLITICĂ FINANCIARĂ
 stabilitate
- randamentul impozitului rămâne constant de-a lungul
întregului ciclu economic; randamentul unui impozit nu
trebuie neapărat să sporească odată cu creşterea
volumului producţiei şi a veniturilor şi nici să scadă în
perioadele de criză
 elasticitatea
- impozitul să odată fi adaptat în permanenţă
necesităţilor conjuncturale de venituri ale statului
 PRINCIPII DE POLITICĂ ECONOMICĂ

folosirea impozitelor ca instrument de
impulsionare a dezvoltării unor ramuri sau
subramuri economice, de stimulare ori de
reducere a consumului unor mărfuri, de
extindere/restrângere a exportului/importului
unor bunuri
 PRINCIPII DE POLITICĂ ECONOMICĂ

o alta teorie este cea a neutralitati impozitelor; acestea
ar trebui sa aiba o influenta negativa minima, sau chiar
sa nu influenteze deloc asupra alocarii resurselor in
societate si asupra comportamentului contribuabililor
(de productie, economisire, consum, investire)
 PRINCIPII SOCIAL-POLITICE
Politica promovata este in concordanta cu interesele

categoriilor sociale care au votat partidul de
guvernamant
 pot incuraja natalitatea, angajarea tinerilor
 pot inhiba consumul unor produse considerate
daunatoare sanatatii (tutun, bauturi alcoolice)
Exemple
1. Aveti mai jos un model de Tabel de rambursare prin amortismente constante
Un împrumut de stat (I) de 300.000 euro se ramburseaza prin amortismente constante în 3 ani
(n=3), cu o rata de dobanda nominala (rd) de 10% pe an. Să se realizeze tabelul de amortizare.
Toate plățile se fac posticipat (la final de an).
Tabelul de rambursare
An Credit la inceput de an (Ir) Amortisment (Amo) Dobanda (C) Anuitate (A)
(Rata credit) calculata/ platita
1 300.000 100.000 30.000 130.000
2 200.000 100.000 20.000 120.000
3 100.000 100.000 10.000 110.000
Total ---- 300.000 60.000 360.000
Σ Amo = I, deci Amo = I / n, adica 300.000 euro / 3 ani = 100.000 euro / an.
C = I r * rd
In primul an, se plateste dobanda de 10% la intreg imprumutul, adica 300.000 euro * 10%, mai
exact 30.000 euro.
In primul an s-a platit un amortisment la credit (o rata) de 100.000 euro, ceea ce inseamna valoarea
creditului la inceputul anului 2 a fost de 300.000 euro (crditul initial) - 100.000 euro (prima rata
platita) = 200.000 euro.
Dobanda calculata in anul 2 pentru acet credit restant este 200.000 euro * 10% = 20.000 euro.
La fel procedati mai departe (in cazul acesta, pentru anul 3)
Anuitatea este suma dintre amortisment si dobanda: A = Amo + C.
Mai exact, coloana 5 este suma dintre coloana 3 si coloana 4.
Pe ultimul rand v-am facut sumele pentru elementele de rambursare (amortismente, dobanzi,
Anuitati).
Suma amortismentelor trebuie sa fie mereu egala cu creditul initial (I).
1
2. Aveti mai jos un model de Tabel de amortizare, prin metoda „integral la scadenta”.
Un împrumut de stat (I) de 300.000 euro se ramburseaza integral la scadenta, dupa 3 ani (n = 3), cu
o rata de dobanda nominala (rd ) de 10% pe an. Să se realizeze tabelul de amortizare.
An Creditul ramas de rambursat Amortizarea (Amo) Dobanda (C) Anuitate (A)

la început de an (Ir) (Credit Rata) calculata / platita (Amo + C)
1 300.000 0 30.000 30.000
2 300.000 0 30.000 30.000
3 300.000 300.000 30.000 330.000
Total ---- 300.000 90.000 390.000
Precum observati, in cazul acestei metode credit se ramburseaza o singura data, la scadenta, adica la
finalul celor 3 ani in exemplul considerat.
Practic, amo 1 = amo 2 = 0, iar amo 3 = 300.000 euro.
Asta inseamna ca se plateste dobanda la intreg creditul, pentru fiecare an din cei 3.
Dobanda la intreg creditul este C = I * r d = 300.000 euro * 10% = 30.000 euro (coloana 4).
Anuitatea (A), coloana 5, este suma dintre coloana 3 si coloana 4.
2
De rezolvat
1. Consideram o obligatiune de stat cu valoare nominala VN = 200 euro, care ofera o rata de dobanda
nominala anuala de 20%. Cursul de emisiune pentru aceasta obligatiune (Ce) este 110%.
Sa se determine Pretul de emisiune (PE) si rata efectiva de dobanda (re), pe baza modelului rezolvat.
2. Consideram o obligatiune de stat cu valoare nominala VN = 300 euro, care ofera o rata de dobanda
nominala anuala de 15%. Cursul de emisiune pentru aceasta obligatiune (Ce) este 70%.
Sa se determine Pretul de emisiune (PE) si rata efectiva de dobanda (re), pe baza modelului rezolvat.
3. Realizati Tabelul de rambursare (sau de amortizare) prin rate (amortismente) constante stiind ca:
Un împrumut de stat (I) de 350.000 euro se ramburseaza prin amortismente constante în 4 ani
(n=4), cu o rata de dobanda nominala (rd) de 20% pe an.
3
Precizari
I – împrumutul (creditul) contractat

rd – rata de dobânda nominala la acest împrumut
n – termenul de rambursare / perioada împrumutului / scadenta acestuia
Cuponul periodic de dobânda sau dobânda plătita/încasata C = Ir * rd
Ir – creditul ramas de rambursat, la începutul perioadei pentru care se determina dobânda
Daca imprumutul este obligatar (obținut prin emisiunea de titluri de stat, numite generic
obligatiuni), atunci: I = VN * Nr, unde VN este valoarea nominala a obligatiunii, iar Nr reprezintă
numărul de obligatiuni emise.
În cazul acestor imprumuturi, Cuponul de dobanda se determina inotdeauna la VN
(valoarea nominala a obligatiunii). Cuponul periodic de dobanda C = VN * rd
Ce – cursul de emisiune (de emisiune) pentru un titlu de stat (obligatiune), exprimat

procentual (a %):
 dacă Ce = 100%, avem emisiune AL PARI (la paritate)
 dacă Ce >100% avem emisiune SUPRA PARI (peste paritate)
 dacă Ce <100% avem emisiune SUB PARI (sub paritate)
PE – Pretul de emisiune oentru obligatiune : PE = VN * Ce
În funcție de acest curs de emisiune, se determina o rata efectiva de dobanda (r e),
determinata pe aceeași perioada ca și rd (rata de dobanda nominala la acest împrumut); de
regula, perioada este anuala.
O să consideram un exemplu, ca să fie mai simplu de înțeles: consideram o obligatiune
de stat cu VN = 100 euro, care ofera o rata de dobanda anuala la acest împrumut, exprimata
nominal, rd =10%. Cursul de emisiune este Ce =90% pentru aceasta obligatiune.
PE (pretul de emisiune pentru obligatiune) = VN * Ce
PE = 100 euro * 90% = 90 euro.
Înseamnă ca aceasta obligațiune , care valorează 100 euro, se vinde pe piața cu doar 90%
din valoarea sa nominala. Investitorii achiziționează aceasta obligațiune pentru un preț de 90
euro (PE).
Din deținerea acestei obligațiuni , investitorii vor câștiga anual cuponul de dobândă C =
VN * rd = 100 euro * 10% = 10 euro.
Rata efectiva de dobândă (re) = cuponul de dobândă (C) * 100 / PE (prețul de emisiune
pentru obligațiune ).
Mai exact, tu ca investitor ai plătit 90 de euro pe o obligațiune care îți aduce un cupon
de dobândă de 10 euro pe an. Asta înseamnă ca tu câștigi pe an o rata efectiva de dobândă
re = `10 euro * 100 / 90 euro = 11,11%
Observam ca, în cazul împrumuturilor emise SUBPARi (subparitate), pentru care PE <
VN, avem re > rd
La scadenta exista un pret de rambursare (PR)
 PR > VN avem Prima de Rambursare = PR-VN
 PR < VN avem Rambursare cu Scont = VN-PR
 PR = VN avem Rambursare la Paritate (AL PARI)
Exista 3 metode standardizate de rambursare a imprumuturilor :

 Integral la scadenta
 Prin amortismente sau rate constante (notate cu amo sau a)
 Prin anuitati (periodicitati) sau sume constante (notate cu A)
Suma amortismentelor este egala cu împrumutul I. In cazul împrumuturilor obligatoare,
amo = a = Nr i *VN, unde Nr i reprezintă numărul de obligatiuni rambursate in anul i.
In cazul imprumuturilor obligatare, trebuie ca numarul de obligatiuni rambursate periodic sa fie
intreg. Rotunjirea se face la cel mai apropiat intreg.
Anuitatea A = amo + dobanda platita
Anuitatea A = constanta se determina prin egalitatea dintre I (imprumutul contractat) si
valoarea actuala a anuităților, actualizate cu rata rd.
In cazul imprumuturilor obligatare, rambursate prin A constante, Nr i (numărul de obligatiuni
rambursate in anul i) se afla intr-o progresie geometrica cu ratia (1+ rd).
Cheltuielile de emisiune nu apar in tabelul de rambursare a imprumutului; se pot trece
separat, pentru o gestiune integrala, a tutor costurilor.
I. ÎMPRUMUTURILE DE STAT
În completarea resurselor financiare publice, statul poate apela şi la împrumuturi

contractate de la diverși creditori în scopul realizării obiectivelor fixate. Dezechilibrul bugetar,
caracterizat prin cheltuieli publice prea mari în comparaţie cu veniturile publice, poate fi corectat
apelându-se la resursele de împrumut. Astfel, pe calea creditului public, bazat pe încrederea în
solvabilitatea statului, se contractează împrumuturi, direct de către stat, de la persoane fizice sau
juridice deţinătoare de mijloace băneşti disponibile.
Creditul public este o formă de credit acordat statului sau oricărui alt organism dependent
de acesta (în calitate de debitori), creditorii putând fi persoane fizice sau juridice, rezidente sau
nu, care dispun de mijloace băneşti temporar disponibile şi care acceptă să le dea ca împrumut.
Resursele de împrumut fiind aceleaşi, indiferent de agenţii reprezentanţi ai cererii de credit,
putem vorbi de o competiţie între creditul public şi creditul privat. Oferta de capital de împrumut
este limitată ceea ce face ca satisfacerea cererii de credite venite din partea agenţilor economici
privati să limiteze accesul la credite ale autorităţilor publice.
Împrumutul de stat, sub raport juridic, reprezintă înţelegerea dintre creditori (persoane
fizice şi/sau juridice) şi stat, prin care, creditorii consimt să pună la dispoziţia statului o sumă de
bani, sub formă de împrumut, pe o perioadă determinată, iar aceasta din urmă se angajează să o
ramburseze, la termenul stabilit şi să achite dobânda şi alte costuri aferente.
Trăsăturile caracteristice ale împrumutului de stat sunt:

 caracter contractual şi voluntar;
 caracter rambursabil;
 împrumutul de stat asigură deţinătorilor de înscrisuri publice, pe lângă rambursarea
sumei împrumutate, şi o anumită contraprestaţie (sub forma dobânzii);
 influenţa asupra generaţiilor viitoare;
 influenţa împrumuturilor asupra capitalului.
Caracterul contractual al împrumuturilor de stat se referă la faptul că:

 împrumuturile de stat exprimă acordul de voinţă al părţilor;
 persoanele interesate de împrumuturile de stat pot să accepte sau să refuze în bloc
condiţiile stabilite de stat, dar nu pot pretinde să li se asigure un tratament preferenţial
faţă de ceilalţi subscriitori;
 organele de decizie competente ale statului, fără consultarea prealabilă a subscriitorilor
potenţiali, stabilesc:
- condiţiile de emisiune şi de rambursare a împrumutului;
- forma şi mărimea venitului pe care îl asigură;
- alte avantaje acordate împrumutătorilor.
 împrumuturile de stat nu presupun:
- negocierea condiţiilor de acordare şi de rambursare a împrumutului;
- obligaţia de a prezenta o garanţie materială în favoarea împrumutătorului.
 împrumuturile de stat au la bază principiul facultativităţii;
există, însă, şi excepţii reprezentate de: 
împrumuturile forţate ce sunt determintate de împrejurări excepţionale(pierderea
independenţei naţionale; pierderea integrităţii teritoriale; pierderea libertăţilor)
1
împrumuturile impuse pentru: pregătirea şi desfăşurarea războaielor; reconstrucţia postbelică a
ţării; refacerea economiei distruse de calamităţi naturale; înlocuirea urmărilor unor crize
economice de mare amploare.
Caracterul rambursabil se referă la faptul că împrumutul de stat se restituie, la termenul fixat,

persoanelor fizice şi juridice care l-au acordat, spre deosebire de impozite care constituie o
prelevare, la dispoziţia statului, definitivă şi nerambursabilă. Excepţiile apar în cazul
împrumuturilor perpetue, atunci când angajamentul statului se limitează la plata unor anumite
dobânzi creditelor noi, pe o perioadă de timp nedeterminată fără să se stabilească un termen de
restituire a împrumutului propriu-zis.
Caracterul remunerator se referă la faptul că împrumuturile de stat sunt purtătoare de dobândă,

câştiguri şi alte avantaje. În anumite situaţii, se poate întâmpla ca avantajele oferite de
împrumuturile de stat să fie restrânse.
Avantajele recurgerii la împrumuturi de stat comparativ cu majorarea impozitelor:
 majorarea impozitelor reprezintă o măsură nepopulară;
 împrumuturile de stat oferă categoriilor sociale avute un plasament sigur şi remunerator
pentru disponibilităţile lor băneşti;
 mijloc mai rapid de procurare a resurselor financiare necesare, mai cu seamă în cazul în
care se solicită acest împrumut băncii centrale.
Elementele tehnice ale împrumuturilor de stat sunt reprezentate de:

 denumirea împrumutului: poate fi legată de destinaţia acestuia (“Împrumutul
stabilizării”) sau poate cuprinde anul contractării, nivelul dobânzii sau forma pe care o
îmbracă împrumutul (“Împrumut de stat 7%”);
 valoarea nominală, reală, cursul;
 termenul de rambursare, în funcţie de care împrumuturile se clasifică în:
- împrumuturi pe termen scurt (până la un an);
- împrumuturi pe termen mediu (1-5 ani);
- împrumuturi pe termen lung (peste 5 ani).
(Pentru contractarea împrumuturilor pe termen scurt se emit înscrisuri publice sub forma certificatelor de
trezorerie, iar pentru contractarea împrumuturilor pe termen mediu şi lung se emit bilete de tezaur, obligaţiuni de
stat, obligaţiuni municipale etc.)
 dobânda: preţul pe care statul îl plăteşte creditorilor săi pentru folosirea sumei
împumutateşi îmbracă forma:
- dobânzii: venit fix de care beneficiază toţi deţinătorii de înscrisuri, proporţional cu
valoarea nominală;
- câştigurilor: venituri diferenţiate de care beneficiază doar anumiţi deţinători ai
înscrisurilor publice (tragere la sorţi);
- formă combinată sau alte avantaje (prime de rambursare, privilegii fiscale, plata
impozitelor, privilegii juridice, garanţii contra variaţiilor monetare etc.).
2
Operaţiunile prilejuite de împrumuturile de stat
Împrumuturile de stat prilejuiesc operaţiuni legate de plasarea acestora pe piaţă, de

rambursare, precum şi de eventuala modificare a ratei dobânzii şi a termenelor stabilite iniţial.
Plasarea titlurilor are la bază o serie de tehnici diverse, respectiv:
 prin subscripţie publică, realizată prin grija Ministerului Finanţelor Publice sau a altor
instituţii abilitate care pregătesc campania de publicitate privind anunţarea datelor de deschidere
şi de închidere a împrumutului. Subscrierea are loc fie la ghişeele statului (trezorerii publice,
administraţii financiare), fie la ghişeele instituţiilor financiare publice sau private. Plasatorii
împrumuturilor de stat primesc, pentru efortul depus, comisioane calculate ca procent la valoarea
înscrisurilor. În funcţie de modul de repartizare a titlurilor, împrumuturile de stat pot fi:
- cu nivel nelimitat: creditorii pot cumpăra atâtea titluri câte doresc;
- cu nivel limitat: guvernul fixează un plafon global al împrumutului.
În cazul în care acest plafon se depăşeşte, se procedează la limitarea sumei pe care fiecare
subscriitor poate să o verse (sistemul repartiţiei) proporţional cu suma subscrisă sau se stabilesc
de la început limite de subscriere pentru fiecare plasator (sistemul contingentelor).
 prin vânzarea către bănci:
- consorţiul bancar poate prelua în comision obligaţiile împrumutului, statul intrând în posesia
sumelor pe măsura plasării titlurilor de către consorţiu;
- banca poate cumpăra efectiv titlurile împrumutului de stat, pe care se angajează să le plaseze
pe piaţă, câştigul său fiind diferenţa dintre preţul la care vinde înscrisurile către populaţie şi cel la
care au fost achiziţionate de către stat. Titlurile care nu au putut fi plasate pe piaţă sunt incluse în
portofoliul băncii respective.
 prin vânzare la bursă sunt plasate înscrisurile unui împrumut nou, atunci când statul
doreşte ca acesta să treacă neobservat, în sensul că vânzarea se face prin intermediul agenţilor de
bursă, iar cumpărătorii nu ştiu dacă înscrisurile care fac obiectul tranzacţiilor la bursă sunt ale
unui împrumut vechi sau ale unui împrumut nou.
Modificarea ratei dobânzii. Se procedează la o astfel de operaţiune în condiţiile în care rata
dobânzii înregistrează o scădere apreciabilă. În astfel de situaţii statul va preschimba titlurile
împrumuturilor vechi cu titluri ale unui împrumut nou, emis cu o dobândă mai redusă,
operaţiune cunoscută sub denumirea de conversiune.
În practică se cunosc următoarele tipuri de conversiune:
 conversiune forţată: singura alternativă este aceea de a preschimba vechile titluri cu cele
noi, în decursul unei anumite perioade, în caz contrar înscrisurile pierzându-şi
valabilitatea;
 conversiune facultativă: creditorii pot opta fie pentru preschimbarea titlurilor aferente
împrumutului, fie pentru păstrarea acestora;
 conversiune sau rambursare anticipată: creditorii pot opta fie pentru preschimbarea
titlurilor vechi, fie pentru rambursarea anticipată a împrumutului. Este modalitatea cel
mai des întâlnită în practică.
Operaţiunea de arozare este inversul celei de conversiune.
Modificarea termenului de rambursare are loc atunci când cheltuielile aferente rambursării
împrumuturilor scadente depăşesc resursele financiare ale statului. În acest caz, statul va proceda
la consolidarea datoriei sale, adică la preschimbarea înscrisurilor împrumuturilor exigibile
3
imediat sau pe termen scurt cu titluri ale unor împrumuturi pe termen mediu şi lung sau fără
termen (obligaţiuni, titluri de rentă perpetuă etc.). Avantajele şi dezavantajele operaţiunii:
 creditorii se pot confrunta cu riscul de depreciere a banilor datorită prelungirii termenului
de rambursare, caz în care statul va trebui să accepte majorări ale ratei dobânzii;
 cheltuielile publice legate de rambursarea împrumuturilor scadente se reduc dar creşte
efortul statului în ceea ce priveşte plata dobânzilor aferente;
 băncile sunt avantajate deoarece astfel de operaţiuni sporesc veniturile încasate de pe
urma comisioanelor plătite de stat.
Rambursarea împrumuturilor de stat reprezintă operaţiunea de răscumpărare a tilurilor de la

deţinătorii acestora. Rambursarea se poate realiza dintr-o dată la scadenţă, sau pe o perioadă mai
lungă de timp, prin eşalonare. Există mai multe modalităţi de rambursare a împrumuturilor,
respectiv:
 prin anuităţi constante;
 prin amortismente constante;
 integral la scadenta;
Rambursarea împrumuturilor se efectuează pe seama:

fondului special de amortizare (fond cu afectaţie specială constituit la dispoziţia casei de
amortizare, din care se efectuează cheltuielile cu plata dobânzilor şi rambursarea împrumutului);
 resurselor prevăzute în bugetul de stat cu această destinaţie (venituri bugetare ordinare);
 excedentelor bugetare.
II. DATORIA PUBLICĂ
Datoria publică reprezintă totalitatea sumelor împrumutate de către autorităţile publice

centrale şi locale de la persoane fizice şi juridice pe piaţa internă şi în străinătate şi rămase de
rambursat la un moment dat.
Gradul de îndatorare a ţării, la un moment dat, reprezintă ponderea soldului datoriei
publice în produsul intern brut. Acest indicator arată în ce măsură valoarea adăugată într-un an
este grevată de datoria publică. Are, însă, o valoare teoretică, întrucât nici o ţară nu ar putea
aloca întregul produs intern brut amortizării datoriei publice, ci numai partea rămasă din acesta
după efectuarea prelevărilor la fondul de consum şi formarea brută de capital.
Pentru comparaţii internaţionale se mai poate utiliza, în afară de gradul de îndatorare, şi
exprimarea tuturor obligaţiilor asumate de stat prin contractarea de împrumuturi într-o monedă
internaţională.
Clasificarea datoriei publice:

 în funcţie de termenul pe care se contractează:
- datorie publică pe termen scurt (flotantă);
-datorie publică pe termen mediu şi lung (consolidată).
 în funcţie de apartenenta teritoriala a creditorilor:

- datorie publică internă (către creditori interni);
- datorie publică externă (către creditori externi);
(Observatie: poate exista datorie publica interna contractata intr-o moneda de circulatie
internationala)
4

Cadrul juridic al datoriei publice

 contractarea şi garantarea împrumuturilor interne şi externe rambursabile pe termen
mediu şi lung şi gestionarea datoriei publice se exercită de către Guvern prin Ministerul
Finanţelor Publice;
 rambursarea împrumuturilor se efectuează din excedentele bugetului de stat, din
împrumuturile de stat pentru refinanţarea datoriei publice interne, precum şi din alte
surse stabilite prin lege;
 Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să acorde garanţii în numele şi contul statului
pentru credite bancare interne, pe termen scurt, mediu şi lung, precum şi pentru
împrumuturile externe contractate de agenţii economici pentru obiective ca: realizarea
programelor de restructurare, a lucrărilor agricole, a obiectivelor de interes naţional,
proiecte considerate de Guvern de interes naţional etc.;
 pentru acoperirea riscurilor financiare, care pot interveni ca urmare a garantării
creditelor, se constituie Fondul de risc pentru garanţii interne alimentat din: comisioane,
dobânzi la dispoziţia fondului, penalizări, sume prevăzute de la bugetul de stat, cu
această destinaţie.
Datoria publică internă este generată de:

 împrumuturi pe termen scurt primite de la Banca Naţională pentru echilibrarea în
execuţie a bugetului de stat; dacă nu se rambursează se consolidează şi rămân în datoria
publică de la sfârşitul anului;
 emisiunea de bonuri de tezaur şi plasarea lor pe piaţa internă;
 plasarea pe piaţa internă de înscrisuri pe termen mediu şi lung prin subscripţie publică
pentru atragerea de resurse necesare acoperirii deficitului bugetar anual;
 garanţii acordate de stat la creditele bancare interne ale agenţilor economici sau
autorităţilor locale pentru realizarea unor obiective de importanţă naţională;
 atragerea pe termen scurt a disponibilităţilor din contul Trezoreriei.
Pentru aprecierea datoriei publice interne se pot utiliza următorii indicatori:

 datoria publică internă la nivelul anului (DPI): reprezentata de datoria publică internă
directă a statului si de datoria publică internă garantată de stat;
 serviciul datoriei publice interne (SDPI): plăţile datorate pentru rambursarea datoriei
publice interne, reprezentând ratele scadente într-o perioadă de un an (RDPI), dobânzile şi
comisioanele aferente, precum şi cheltuielile ocazionate de emisiunea şi plasarea
valorilor mobiliare (DobDPI): SDPI = RDPI + DobDPI;
 ponderea datoriei publice interne în PIB;
 ponderea dobânzilor aferente datoriei publice interne în PIB;
 ponderea serviciului datoriei publice interne în PIB;
 ponderea serviciului datoriei publice interne în cheltuielile bugetului de stat:
Datoria publică externă este generată de totalitatea obligaţiilor asumate direct sau indirect (prin
garanţii acordate de stat) de stat faţă de guverne străine, instituţii financiare internaţionale,
persoane fizice şi juridice nerezidente. Deci, împrumuturile de pe pieţele externe de capital,
indiferent de forma lor, sunt instrumentele datoriei publice externe.
5
Acestea sunt reprezentate de:
 titlurile de stat libelate în valută, emise pe pieţele financiare externe;
 împrumuturile primite de la guvernele altor state, instituţii financiare internaţionale;
 împrumuturile sindicalizate pe termen scurt, mediu sau lung;
 împrumuturile directe de la investitori externi privaţi pe termen scurt, mediu sau lung.
Pentru aprecierea datoriei publice externe se pot utiliza următorii indicatori:

 datoria publică externă la nivelul anului (DPE), reprezentată de datoria publică externă directă
a statului si de datoria publică externă garantată de stat.
 serviciul datoriei publice externe (SDPE): plăţile datorate pentru rambursarea datoriei publice
externe, reprezentând ratele scadente într-o perioadă de un an (RDPE), dobânzile şi comisioanele
aferente, precum şi cheltuielile ocazionate de emisiunea şi plasarea valorilor mobiliare (DobDPE):
SDPE = RDPE + DobDPE;
 ponderea datoriei publice externe în PIB;
 ponderea datoriei publice externe în exporturi (E);
 ponderea dobânzilor aferente datoriei publice externe în PIB;
 ponderea serviciului datoriei publice externe în PIB;
 ponderea serviciului datoriei publice externe în bugetul statului;
Împrumuturile sau creditele externe se pot grupa după diferite criterii:

 în funcţie de destinaţie:
- credite pe mărfuri acordate pentru cumpărări de mărfuri de la creditor;
- credite financiare acordate de către organisme financiare internaţionale în valută convertibilă
ce se utilizează de debitor, potrivit nevoilor sale, fie pe piaţa creditorului, fie pe o piaţă terţă.
 în funcţie de modalitatea de rambursare:
- credite externe rambursabile în cote egale;
- credite externe rambursabile în cote inegale, care pot creşte în mod progresiv;
- credite externe rambursabile într-o singură tranşă, la scadenţă.
 în funcţie de creditor:
- credite externe acordate de întreprinderi furnizoare (credite comerciale);
- credite externe acordate de bănci şi alte instituţii financiare (credite bancare);
- credite externe acordate de guverne (credite guvernamentale);
- credite externe acordate de organisme financiare internaţionale (credite financiare);
- credite externe acordate de rentieri şi alte persoane fizice.
 în funcţie de beneficiar:
- credite externe ale căror beneficiari sunt întreprinderile private;
- credite externe ale căror beneficiari sunt băncile;
- credite externe ale căror beneficiari sunt guvernele;
- credite externe ale căror beneficiari sunt unităţile administrativ – teritoriale;
- credite externe ale căror beneficiari sunt instituţiile publice;
- credite externe ale căror beneficiari sunt întreprinderile de stat.
Legătura dintre datoria publică a unei ţări şi cea externă este asigurată tocmai prin datoria
publică externă. Aceasta deoarece datoria publică a unei ţări este formată din datorie publică
internă şi datorie publică externă, în timp ce datoria externă are drept componente atât datoria
publică externă, cât şi datoria privată externă (numită şi datorie externă comercială
negarantată).
6
Noţiunea de datorie externă are mai multe sensuri, respectiv:

 datoria externă brută în sens larg, ce cuprinde sumele de bani şi alte valori pe care
rezidenţii unei ţări, persoane fizice şi juridice, la datorează străinătăţii la un moment dat;
 datoria externă brută în sens restrâns, care cuprinde obligaţiile băneşti faţă de
străinătate, cu următoarele excepţii:
- creditele pe termen scurt (sub un an), deoarece acestea constituie operaţii financiare
curente necesare desfăşurării activităţii economice externe;
- investiţiile străine directe, care nu au termene de rambursare sau lichidare;
- ajutoarele cu caracter nerambursabil primate în cadrul programelor de asistenţă
publică bilaterală şi multilaterală;
- împrumuturile externe cu o perioadă de graţie de 10–15 ani sau mai mare;
- împrumuturile acordate de unii creditori externi sucursalelor, filialelor sau altor
reprezentanţe ale acestora în condiţii mai avantajoase decât cele practicate pe piaţa
mondială;
- creditele contractate de persoane fizice sau juridice negarantate de autorităţile publice.
 datoria externă în interpretarea Băncii Mondiale şi a celorlaltor instituţii din sistemul
său cuprinde:
- sumele datorate unor creditori publici şi privaţi, în valută, bunuri sau servicii cu o
perioadă de rambursare mai mare de un an;
- sumele datorate de persoane private, dar garantate de o autoritate publică.
În această accepţiune, datoria externă nu cuprinde:
- datoria persoanelor private către străinătate, negarantată de autorităţile publice;
- datoria din tranzacţiile cu Fondul Monetar Internaţional;
- datoria care poate fi achitată, la opţiunea debitorului, în moneda ţării sale;
- sumele datorate unor creditori rezidenţi în străinătate, pentru care nu au fost stabilite
termene de plată.
 datoria externă netă, care cuprinde diferenţa dintre activele publice şi private ale
rezidenţilor unei ţări în străinătate (disponibilităţi valutare, împrumuturi acordate, investiţii
directe, titluri, diverse alte creanţe şi valori) şi activele deţinute de rezidenţii străini în ţara
considerată (împrumuturi primite de la guverne, agenţii guvernamentale şi alte entităţi publice;
credite primite de la bănci private, organisme financiare şi alţi creditori; investiţii de capital;
titluri; disponibilităţi valutare şi alte valori aparţinând unor persoane publice sau private străine).
Adesea, în datoria externă netă se includ numai creanţele lichide sau uşor realizabile faţă de
străinătate, celelalte creanţe care nu pot fi uşor mobilizate excluzându-se din calcul.
Indicatorii datoriei externe sunt:
 datoria externă totală (DE)= DPE + DECN, unde DPE reprezintă datoria publică externă
iar DECN reprezintă datoria externă comercială negarantată.
 datoria externă medie pe locuitor;
 datoria externă ca pondere în PIB;
 datoria externă ca pondere în exporturi (E);
 serviciul datoriei externe include rambursarea ratelor împrumuturilor externe (denumite
şi rate de capital), exigibile în anul considerat (RDE), precum şi plata dobânzilor, comisioanelor şi
a altor cheltuieli aferente datoriei externe (DobDE), exigibile în acelaşi an: SDE = RDE + DobDE;
7
financiară care însoţeşte expunerea de motive sau nota de fundamentare, după caz, şi
care va fi actualizată în concordanta cu eventualele modificări intervenite în proiectul de
act normativ. În aceasta fişa se înscriu efectele financiare asupra bugetului general
consolidat, care trebuie sa aibă în vedere:
a) schimbările anticipate în veniturile şi cheltuielile bugetare pentru următorii 5 ani;
b) eşalonarea anuala a creditelor bugetare, în cazul acţiunilor multianuale;
c) propuneri realiste în vederea acoperirii majorării cheltuielilor;
d) propuneri realiste în vederea acoperirii minusului de venituri.
(2) După depunerea proiectului legii bugetare anuale la Parlament pot fi aprobate acte
normative numai în condiţiile prevederilor alin. (1), dar cu precizarea surselor de
acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare, aferente
exerciţiului bugetar pentru care s-a elaborat bugetul.
SECŢIUNEA a 2-a
Competente şi responsabilităţi în procesul bugetar
Aprobarea bugetelor
ART. 16
(1) Bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale,
bugetele instituţiilor publice autonome, bugetele creditelor externe contractate sau
garantate de stat, bugetele fondurilor externe nerambursabile, bugetul trezoreriei statului
şi bugetele instituţiilor publice se aproba astfel:
a) bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale,
bugetele creditelor externe contractate sau garantate de stat şi bugetele fondurilor
externe nerambursabile, prin lege;
b) bugetele instituţiilor publice autonome, de către organele abilitate în acest scop prin
legi speciale;
c) bugetele instituţiilor publice finanţate parţial din bugetele prevăzute la lit. a), prin
lege, ca anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite;
d) bugetele instituţiilor publice finanţate integral din bugetele prevăzute la lit. a), de
către ordonatorul de credite ierarhic superior al acestora;
e) bugetele instituţiilor publice care se finanţează integral din venituri proprii, de către
organul de conducere al instituţiei publice şi cu acordul ordonatorului de credite ierarhic
superior;
f) bugetul trezoreriei statului, prin hotărâre a Guvernului.
(2) Bugetele prevăzute la alin. (1) lit. d) şi e) se aproba în termen de 15 zile de la data
publicării legii bugetare anuale sau a legii de rectificare în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
Rolul Parlamentului
ART. 17
(1) Parlamentul adopta legile bugetare anuale şi legile de rectificare, elaborate de
Guvern în contextul strategiei macroeconomice asumate de acesta.
(2) În cazul în care legile bugetare anuale, depuse în termen legal, nu au fost
adoptate de către Parlament pana cel târziu la data de 15 decembrie a anului anterior
anului la care se referă proiectul de buget, Guvernul va solicita Parlamentului aplicarea
procedurii de urgenta.
(3) În timpul dezbaterilor nu pot fi aprobate amendamente la legile bugetare anuale,
care determina majorarea nivelului deficitului bugetar.
(4) Parlamentul adopta legile contului general anual de execuţie.
Rolul Guvernului
ART. 18
(1) Guvernul asigura realizarea politicii fiscal-bugetare, care ia în considerare
perspectivele economice şi priorităţile politice cuprinse în Programul de guvernare
acceptat de Parlament.
(2) Guvernul asigura:
a) elaborarea raportului privind situaţia macroeconomica pentru anul bugetar
respectiv şi proiectia acesteia în următorii 3 ani;
b) elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale şi transmiterea acestora spre
adoptare Parlamentului, în cadrul termenului limita prevăzut de prezenta lege;
c) exercitarea conducerii generale a activităţii executive în domeniul finanţelor publice,
scop în care examinează periodic execuţia bugetară şi stabileşte măsuri pentru
menţinerea sau îmbunătăţirea echilibrului bugetar, după caz;
d) supunerea spre adoptare Parlamentului a proiectelor legilor de rectificare şi a
contului general anual de execuţie;
e) utilizarea fondului de rezerva bugetară şi a fondului de intervenţie la dispoziţia sa,
pe baza de hotărâri.
Rolul Ministerului Finanţelor Publice
ART. 19
În domeniul finanţelor publice Ministerul Finanţelor Publice are, în principal,
următoarele atribuţii:
a) coordonează acţiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la
sistemul bugetar, şi anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de
rectificare, precum şi ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuţie;
b) dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare;
c) emite norme metodologice privind elaborarea bugetelor şi forma de prezentare a
acestora;
d) emite norme metodologice, precizări şi instrucţiuni prin care se stabilesc practicile
şi procedurile pentru încasarea veniturilor, angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata
cheltuielilor, controlul cheltuirii acestora, încheierea exerciţiului bugetar anual,
contabilizarea şi raportarea;
e) solicita rapoarte şi informaţii oricăror instituţii care gestionează fonduri publice;
f) aproba clasificatiile bugetare, precum şi modificările acestora;
g) analizează propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetelor;
h) furnizează Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de
credite, documentele care au stat la baza fundamentarii proiectelor legilor bugetare
anuale;
i) asigura monitorizarea execuţiei bugetare, iar în cazul în care se constata abateri ale
veniturilor şi cheltuielilor de la nivelurile autorizate, propune Guvernului măsuri pentru
reglementarea situaţiei;
j) avizează, în faza de proiect, acordurile, memorandmurile, protocoalele sau alte
asemenea înţelegeri încheiate cu partenerii externi, precum şi proiectele de acte
normative, care conţin implicaţii financiare;
k) stabileşte conţinutul, forma de prezentare şi structura programelor elaborate de
ordonatorii principali de credite;
l) blocheaza sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei
legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite;
m) dispune măsurile necesare pentru administrarea şi urmărirea modului de utilizare a
fondurilor publice destinate cofinanţării în bani, rezultate din contribuţia financiară
externa acordată Guvernului României;
n) colaborează cu Banca Nationala a României la elaborarea balanţei de plati
externe, a balanţei creanţelor şi angajamentelor externe, a reglementărilor în domeniul
monetar şi valutar;
o) prezintă semestrial Guvernului şi comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci ale
Parlamentului, împreună cu Banca Nationala a României, informări asupra modului de
realizare a balanţei de plati externe şi a balanţei creanţelor şi angajamentelor externe şi
propune soluţii de acoperire a deficitului sau de utilizare a excedentului din contul curent
al balanţei de plati externe;
p) participa, în numele statului, în ţara şi în străinătate, după caz, la tratative externe
privind acordurile bilaterale şi multilaterale de promovare şi protejare a investiţiilor şi
convenţiile de evitare a dublei impuneri şi combatere a evaziunii fiscale şi, împreună cu
Banca Nationala a României, în probleme financiare, valutare şi de plati;
r) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de dispoziţiile legale.
Categorii de ordonatori de credite
ART. 20
(1) Ordonatorii principali de credite sunt miniştrii, conducătorii celorlalte organe de
specialitate ale administraţiei publice centrale, conducătorii altor autorităţi publice şi
conducătorii instituţiilor publice autonome.
(2) Ordonatorii principali de credite pot delega aceasta calitate inlocuitorilor de drept,
secretarilor generali sau altor persoane împuternicite în acest scop. Prin actul de
delegare ordonatorii principali de credite vor preciza limitele şi condiţiile delegarii.
(3) În cazurile prevăzute de legi speciale ordonatorii principali de credite sunt
secretarii generali sau persoanele desemnate prin aceste legi.
(4) Conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică din subordinea
ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după
caz.
Rolul ordonatorilor de credite
ART. 21
(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru
bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare, ai căror
conducatori sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu
sarcinile acestora, potrivit legii.
(2) Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate, potrivit
alin. (1), pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice subordonate, ai
căror conducatori sunt ordonatori terţiari de credite, în raport cu sarcinile acestora,
potrivit legii.
(3) Ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate
numai pentru realizarea sarcinilor instituţiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din
bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale.
(4) Ordonatorii principali de credite vor repartiza, potrivit alin. (1), creditele bugetare,
după reţinerea a 10% din prevederile aprobate acestora, pentru asigurarea unei executii
bugetare prudente, cu excepţia cheltuielilor de personal şi a celor care decurg din
obligaţii internaţionale, care vor fi repartizate integral. Repartizarea sumelor reţinute în
proporţie de 10% se face în semestrul al doilea, după examinarea de către Guvern a
execuţiei bugetare pe primul semestru.
(5) Toate instituţiile publice trebuie sa aibă bugetul aprobat, potrivit prevederilor
prezentei legi.
Responsabilităţile ordonatorilor de credite
ART. 22
(1) Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare
numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de
activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale.
(2) Ordonatorii de credite răspund, potrivit legii, de:
a) angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare
repartizate şi aprobate potrivit prevederilor art. 21;
b) realizarea veniturilor;
c) angajarea şi utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare;
d) integritatea bunurilor încredinţate instituţiei pe care o conduc;
e) organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a situaţiilor
financiare asupra situaţiei patrimoniului aflat în administrare şi execuţiei bugetare;
f) organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii publice şi a
programului de lucrări de investiţii publice;
g) organizarea evidentei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenţi acestora;
h) organizarea şi ţinerea la zi a evidentei patrimoniului, conform prevederilor legale.
Controlul financiar preventiv şi auditul intern
ART. 23
Controlul financiar preventiv şi auditul intern se exercita asupra tuturor operaţiunilor
care afectează fondurile publice şi/sau patrimoniul public şi sunt exercitate conform
reglementărilor legale în domeniu.
Controlul financiar preventiv propriu
ART. 24
(1) Angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor din fonduri publice se aproba de
ordonatorul de credite, iar plata acestora se efectuează de către contabil.
(2) Angajarea şi ordonanţarea cheltuielilor se efectuează numai cu viza prealabilă de
control financiar preventiv propriu, potrivit dispoziţiilor legale.
Controlul financiar preventiv delegat
ART. 25
Controlul financiar preventiv delegat se exercita de Ministerul Finanţelor Publice,
conform legislaţiei în domeniu.
CAP. 3
Procesul bugetar
SECŢIUNEA 1
Proceduri privind elaborarea bugetelor
Conţinutul legilor bugetare anuale

ART. 26
Legile bugetare cuprind:
a) la venituri, estimarile anului bugetar;
b) la cheltuieli, creditele bugetare determinate de autorizările conţinute în legi
specifice, în structura funcţională şi economică a acestora;
c) deficitul sau excedentul bugetar, după caz;
d) reglementări specifice exerciţiului bugetar.
Anexele legilor bugetare
ART. 27
Anexele legilor bugetare cuprind:
a) sintezele bugetelor prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a);
b) bugetele ordonatorilor principali de credite şi anexele la acestea;
c) sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi criteriile de repartizare a
acestora;
d) alte anexe specifice.
Elaborarea bugetelor
ART. 28
Proiectele legilor bugetare anuale şi ale bugetelor se elaborează de către Guvern,
prin Ministerul Finanţelor Publice, pe baza:
a) prognozelor indicatorilor macroeconomici şi sociali pentru anul bugetar pentru care
se elaborează proiectul de buget, precum şi pentru următorii 3 ani;
b) politicilor fiscale şi bugetare;
c) prevederilor memorandumurilor de finanţare, ale memorandumurilor de înţelegere
sau ale altor acorduri internaţionale cu organisme şi instituţii financiare internaţionale,
semnate şi/sau ratificate;
d) politicilor şi strategiilor sectoriale, a prioritatilor stabilite în formularea propunerilor
de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite;
e) propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite;
f) programelor întocmite de către ordonatorii principali de credite în scopul finanţării
unor acţiuni sau ansamblu de acţiuni, cărora le sunt asociate obiective precise şi
indicatori de rezultate şi de eficienta; programele sunt însoţite de estimarea anuala a
performantelor fiecărui program, care trebuie sa precizeze: acţiunile, costurile asociate,
obiectivele urmărite, rezultatele obţinute şi estimate pentru anii următori, măsurate prin
indicatori precisi, a căror alegere este justificată;
g) propunerilor de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum şi
de transferuri consolidabile pentru autorităţile administraţiei publice locale;
h) posibilităţilor de finanţare a deficitului bugetar.
Structura bugetelor
ART. 29
(1) Veniturile şi cheltuielile se grupează în buget pe baza clasificatiei bugetare.
(2) Veniturile sunt structurate pe capitole şi subcapitole, iar cheltuielile pe părţi,
capitole, subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate, după caz.
(3) Cheltuielile prevăzute în capitole şi articole au destinaţie precisa şi limitată.
(4) Numărul de salariaţi, permanenţi şi temporari, şi fondul salariilor de baza se
aproba distinct, prin anexa la bugetul fiecărui ordonator principal de credite. Numărul de
salariaţi aprobat fiecărei instituţii publice nu poate fi depăşit.
(5) Cheltuielile de capital se cuprind la fiecare capitol bugetar, în conformitate cu
creditele de angajament şi duratele de realizare a investiţiilor.
(6) Programele se aproba ca anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite.
(7) Fondurile externe nerambursabile se cuprind în anexe la bugetele ordonatorilor
principali de credite şi se aproba o data cu acestea.
Fonduri la dispoziţia Guvernului
ART. 30
(1) În bugetul de stat se includ Fondul de rezerva bugetară la dispoziţia Guvernului şi
Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului.
(2) Fondul de rezerva bugetară la dispoziţia Guvernului se repartizează unor
ordonatori principali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe baza de
hotărâri ale Guvernului, pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute
apărute în timpul exerciţiului bugetar.
(3) Alocarea de sume din Fondul de rezerva bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru
bugetele locale, se face prin majorarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului
de stat sau a transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale pentru investiţii
finanţate parţial din împrumuturi externe, după caz.
(4) Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului se repartizează unor ordonatori
principali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe baza de hotarari ale
Guvernului, pentru finanţarea unor acţiuni urgente în vederea inlaturarii efectelor unor
calamitati naturale şi sprijinirii persoanelor fizice sinistrate.
(5) În cursul exerciţiului bugetar Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului poate fi
majorat de Guvern din Fondul de rezerva bugetară la dispoziţia Guvernului, în funcţie de
necesităţile privind asigurarea sumelor pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale.
SECŢIUNEA a 2-a
Calendarul bugetar
Elaborarea indicatorilor macroeconomici

ART. 31
Indicatorii macroeconomici şi sociali prevăzuţi la art. 28 lit. a), pentru anul bugetar
pentru care se elaborează proiectul de buget, precum şi pentru următorii 3 ani, vor fi
elaborati de organele abilitate pana la data de 31 martie a anului curent. Aceşti indicatori
vor fi actualizati pe parcursul desfăşurării procesului bugetar.
Limitele de cheltuieli
ART. 32
Ministerul Finanţelor Publice va inainta Guvernului, pana la data de 1 mai, obiectivele
politicii fiscale şi bugetare pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de
buget şi următorii 3 ani, împreună cu limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii
principali de credite, urmând ca acesta sa le aprobe pana la data de 15 mai şi sa
informeze comisiile pentru buget, finanţe şi bănci ale Parlamentului asupra principalelor
orientări ale politicii sale macroeconomice şi ale finanţelor publice.
Scrisoarea-cadru
ART. 33
(1) Ministrul finanţelor publice va transmite ordonatorilor principali de credite, pana la
data de 1 iunie a fiecărui an, o scrisoare-cadru care va specifica contextul
macroeconomic pe baza căruia vor fi întocmite proiectele de buget, metodologiile de
elaborare a acestora, precum şi limitele de cheltuieli aprobate de Guvern.
(2) În cazul în care schimbarea cadrului macroeconomic impune modificarea limitelor
de cheltuieli, acestea vor fi adaptate de către Guvern, la propunerea Ministerului
Finanţelor Publice. Pana la data de 15 iunie Ministerul Finanţelor Publice comunica
ordonatorilor principali de credite limitele de cheltuieli, astfel redimensionate, în vederea
definitivării proiectelor de buget.
Propunerile bugetare ale ordonatorilor principali de credite
ART. 34
1) Ordonatorii principali de credite au obligaţia ca pana la data de 15 iulie a fiecărui an
sa depună la Ministerul Finanţelor Publice propunerile pentru proiectul de buget şi
anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, şi
estimarile pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoţite de documentaţii şi
fundamentari detaliate.
(2) Camera Deputaţilor şi Senatul, cu consultarea Guvernului, îşi aproba bugetele
proprii şi le înaintează Guvernului în vederea includerii lor în proiectul bugetului de stat.
(3) Autorităţile administraţiei publice locale au aceeaşi obligaţie pentru propunerile de
transferuri consolidate şi de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.
(4) Ministerul Finanţelor Publice examinează proiectele de buget şi poarta discuţii cu
ordonatorii principali de credite asupra acestora. În caz de divergenta hotărăşte
Guvernul.
(5) Proiectele de buget şi anexele la acesta, definitivate potrivit prevederilor alin. (4),
se depun la Ministerul Finanţelor Publice pana la data de 1 august a fiecărui an.
Transmiterea proiectului de buget la Guvern şi Parlament/Raportul anual la buget
ART. 35
(1) Ministerul Finanţelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor
principali de credite şi a bugetului propriu, întocmeşte proiectele legilor bugetare şi
proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern pana la data de 30 septembrie a
fiecărui an.
(2) Proiectul legii bugetului de stat este însoţit de un raport privind situaţia
macroeconomica pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget şi
proiectia acesteia în următorii 3 ani. Acest raport va cuprinde un rezumat al politicilor
macroeconomice în contextul cărora au fost elaborate proiectele de buget, precum şi
strategia Guvernului în domeniul investiţiilor publice.
(3) Raportul şi proiectele legilor bugetare anuale vor exprima politica fiscal-bugetară a
Guvernului, precum şi alte informaţii relevante în domeniu.
(4) După însuşirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare şi de buget,
prevăzute la alin. (1), acesta le supune spre adoptare Parlamentului cel mai târziu pana
la data de 15 octombrie a fiecărui an.
Aprobarea bugetului de către Parlament
ART. 36
(1) Bugetele se aproba de Parlament pe ansamblu, pe părţi, capitole, subcapitole,
titluri, articole, precum şi alineate, după caz, şi pe ordonatorii principali de credite, pentru
anul bugetar, precum şi creditele de angajament pentru acţiuni multianuale.
(2) Estimarile pentru următorii 3 ani reprezintă informaţii privind necesarul de finanţare
pe termen mediu şi nu vor face obiectul autorizării pentru anii bugetari respectivi.
Procesul bugetar în cazul neaprobarii bugetului de către Parlament
ART. 37
(1) Dacă legile bugetare nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea
exerciţiului bugetar, Guvernul îndeplineşte sarcinile prevăzute în bugetul anului
precedent, limitele lunare de cheltuieli neputând depăşi de regula 1/12 din prevederile
bugetelor anului precedent, cu excepţia cazurilor deosebite, temeinic justificate de către
ordonatorii principali de credite, sau, după caz, 1/12 din sumele propuse în proiectul de
buget, în situaţia în care acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent.
(2) Instituţiile publice şi acţiunile noi, aprobate în anul curent, dar care încep cu data
de 1 ianuarie a anului bugetar următor, vor fi finanţate, pana la aprobarea legii bugetare,
în limita a 1/12 din prevederile acestora cuprinse în proiectul de buget.
SECŢIUNEA a 3-a
Prevederi referitoare la investiţii publice
Prezentarea investiţiilor publice în proiectul de buget

ART. 38
Cheltuielile pentru investiţiile publice şi alte cheltuieli de investiţii finanţate din fonduri
publice se cuprind în proiectele de buget, în baza programelor de investiţii publice, care
se prezintă ca anexa la bugetul fiecărui ordonator principal de credite.
Informaţii privind programele de investiţii publice
ART. 39
(1) Ordonatorii principali de credite vor prezenta anual programul de investiţii publice,
pe clasificatia funcţională.
(2) Ordonatorii principali de credite vor transmite pentru fiecare obiectiv de investiţii
inclus în programul de investiţii informaţii financiare şi nefinanciare.
(3) Informaţiile financiare vor include:
a) valoarea totală a proiectului;
b) creditele de angajament;
c) creditele bugetare;
d) graficul de finanţare, pe surse şi ani, corelat cu graficul de execuţie;
e) analiza cost-beneficiu, care va fi realizată şi în cazul obiectivelor în derulare;
f) costurile de funcţionare şi de întreţinere după punerea în funcţiune.
(4) Informaţiile nefinanciare vor include:
a) strategia în domeniul investiţiilor, care va cuprinde în mod obligatoriu priorităţile
investitionale şi legatura dintre diferite proiecte, criteriile de analiza care determina
introducerea în programul de investiţii a obiectivelor noi în detrimentul celor în derulare;
b) descrierea proiectului;
c) stadiul fizic al obiectivelor.
Informaţii stabilite la nivelul Guvernului
ART. 40
Guvernul, prin Ministerul Finanţelor Publice, va elabora strategia în domeniul
investiţiilor publice, pe baza propunerilor de programe de investiţii elaborate de
ordonatorii principali de credite.
Rolul metodologic şi competentele Ministerului Finanţelor Publice
ART. 41
(1) Ministerul Finanţelor Publice este împuternicit sa stabilească conţinutul, forma şi
informaţiile referitoare la programele de investiţii necesare în procesul de elaborare a
bugetului.
(2) Ministerul Finanţelor Publice stabileşte prin norme metodologice criteriile de
evaluare şi selecţie a obiectivelor de investiţii publice.
(3) Ministerul Finanţelor Publice, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, va analiza
programul de investiţii din punct de vedere al încadrării în limitele de cheltuieli stabilite,
al respectării criteriilor de selecţie şi prioritizare şi a eşalonării creditelor bugetare în
funcţie de durata de execuţie a obiectivelor.
(4) Ministerul Finanţelor Publice coordonează monitorizarea întregului program de
investiţii, scop în care va solicita ordonatorilor principali de credite toate informaţiile
necesare.
Aprobarea proiectelor de investiţii publice
ART. 42
(1) Documentaţiile tehnico-economice aferente obiectivelor de investiţii noi care se
finanţează, potrivit legii, din fonduri publice se aproba de către:
a) Guvern, pentru valori mai mari de 130 miliarde lei;
b) ordonatorii principali de credite, pentru valori cuprinse între 18 miliarde lei şi 130
miliarde lei;
c) ceilalţi ordonatori de credite, pentru valori pana la 18 miliarde lei, cu avizul prealabil
al ordonatorului principal de credite.
(2) Documentaţiile tehnico-economice aferente investiţiilor publice ce se realizează pe
baza de credite externe contractate sau garantate de stat, indiferent de valoarea
acestora, se supun aprobării Guvernului.
(3) Limitele valorice privind competentele de aprobare a documentaţiilor tehnico-
economice ale obiectivelor de investiţii noi se pot modifica prin hotărâre a Guvernului, în
funcţie de evoluţia indicilor de preţuri.
Condiţii pentru includerea proiectelor de investiţii în proiectul de buget
ART. 43
(1) Obiectivele de investiţii şi celelalte cheltuieli asimilate investiţiilor se cuprind în
programele de investiţii anuale, anexe la buget, numai dacă, în prealabil, documentaţiile
tehnico-economice, respectiv notele de fundamentare privind necesitatea şi
oportunitatea efectuării cheltuielilor asimilate investiţiilor, au fost elaborate şi aprobate
potrivit dispoziţiilor legale.
(2) Ordonatorii principali de credite, pe propria răspundere, actualizează şi aproba
valoarea fiecărui obiectiv de investiţii nou sau în continuare, în funcţie de evoluţia
indicilor de preţuri.
Aceasta operaţiune este supusă controlului financiar preventiv potrivit prevederilor art.
23 şi 25.
Monitorizarea de către ordonatorii principali de credite a proiectelor de investiţii
ART. 44
(1) Pe parcursul execuţiei bugetare ordonatorii principali de credite vor urmări
derularea procesului investitional, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi, şi vor
întocmi rapoarte trimestriale de monitorizare, pe care le vor transmite Ministerului
Finanţelor Publice.
(2) În cazul în care, pe parcursul derulării procesului investitional, apar probleme în
implementarea unui obiectiv, ordonatorul principal de credite va consemna în raportul de
monitorizare cauza şi măsurile ce se impun pentru remedierea acestui lucru.
(3) În situaţia în care, din motive obiective, implementarea unui proiect de investiţii nu
se poate realiza conform proiectiei bugetare, ordonatorii principali de credite pot solicita
Ministerului Finanţelor Publice, pana la data de 31 octombrie, redistribuirea fondurilor
între proiectele înscrise în programul de investiţii anexa la buget.
(4) Ordonatorii principali de credite sunt responsabili de realizarea obiectivelor de
investiţii incluse în programele de investiţii.
Acordurile internaţionale legate de investiţiile publice
ART. 45
Toate angajamentele legale, din care rezulta o cheltuiala pentru investiţiile publice şi
alte cheltuieli asimilate investiţiilor, cofinantate de o instituţie internationala, se vor
efectua în conformitate cu prevederile acordului de finanţare.
Structura programelor de investiţii publice
ART. 46
(1) În programele de investiţii se nominalizeaza obiectivele de investiţii grupate pe:
investiţii în continuare şi investiţii noi, iar "alte cheltuieli de investiţii" pe categorii de
investiţii.
(2) Poziţia "alte cheltuieli de investiţii" cuprinde următoarele categorii de investiţii:
a) achiziţii de imobile;
b) dotări independente;
c) cheltuieli pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate, a studiilor de fezabilitate şi a
altor studii aferente obiectivelor de investiţii;
d) cheltuielile de expertiza, proiectare şi de execuţie privind consolidările şi
intervenţiile pentru prevenirea sau înlăturarea efectelor produse de acţiuni accidentale şi
calamitati naturale - cutremure, inundatii, alunecări, prabusiri şi tasari de teren, incendii,
accidente tehnice, precum şi cheltuielile legate de realizarea acestor investiţii;
e) lucrări de foraj, cartarea terenului, fotogrammetrie, determinări seismologice,
consultanţa, asistenta tehnica şi alte cheltuieli asimilate investiţiilor, potrivit legii.
(3) Cheltuielile de investiţii cuprinse la lit. a)-e) ale alin. (2) se detaliază şi se aproba
prin liste separate de către ordonatorul principal de credite.
SECŢIUNEA a 4-a
Execuţia bugetară
Principii în execuţia bugetară

ART. 47
(1) Prin legile bugetare anuale se prevăd şi se aproba creditele bugetare pentru
cheltuielile fiecărui exerciţiu bugetar, precum şi structura funcţională şi economică a
acestora.
(2) Creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata exerciţiului bugetar.
(3) Alocaţiile pentru cheltuielile de personal, aprobate pe ordonatori principali de
credite şi, în cadrul acestora, pe capitole, nu pot fi majorate şi nu pot fi virate şi utilizate
la alte articole de cheltuieli.
(4) Creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi
virate şi utilizate pentru finanţarea altui ordonator principal de credite. De asemenea,
creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanţarea altui capitol.
(5) Virările de credite bugetare între celelalte subdiviziuni ale clasificatiei bugetare,
care nu contravin dispoziţiilor prezentului articol sau legii bugetare anuale, sunt în
competenta fiecărui ordonator principal de credite, pentru bugetul propriu şi bugetele
instituţiilor subordonate, şi se pot efectua în limita a 10% din prevederile capitolului
bugetar la nivelul ordonatorului principal de credite, care urmează a se suplimenta, cu
cel puţin o luna înainte de angajarea cheltuielilor.
(6) Pe baza justificarilor corespunzătoare virările de credite de la un capitol la alt
capitol al clasificatiei bugetare, precum şi între programe se pot efectua, în limita de 10%
din prevederile capitolului bugetar, la nivelul ordonatorului principal de credite şi,
respectiv, de 5% din prevederile programului, care urmează a se suplimenta, cu cel
puţin o luna înainte de angajarea cheltuielilor, cu acordul Ministerului Finanţelor Publice.
(7) Virările de credite bugetare, în condiţiile prevederilor alin. (5) şi (6), se pot efectua
începând cu trimestrul al III-lea al anului bugetar. Aceste virari se efectuează dacă nu
contravin prevederilor prezentului articol, legilor bugetare sau legilor de rectificare.
(8) Sunt interzise virările de credite bugetare de la capitolele care au fost majorate din
fondurile de rezerva bugetară şi de intervenţie la dispoziţia Guvernului.
(9) Propunerile de virari de credite bugetare sunt însoţite de justificări, detalieri şi
necesitaţi privind execuţia, pana la finele anului bugetar, a capitolului şi subdiviziunii
clasificatiei bugetare de la care se disponibilizeaza şi, respectiv, a capitolului şi
subdiviziunii clasificatiei bugetare la care se suplimenteaza prevederile bugetare.
(10) Ordonatorii principali de credite transmit lunar Ministerului Finanţelor Publice, în
termen de 5 zile de la închiderea lunii, situaţia virarilor de credite bugetare aprobate
conform alin. (5), potrivit instrucţiunilor aprobate de Ministerul Finanţelor Publice.
Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare
ART. 48
(1) Veniturile şi cheltuielile aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale
de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele creditelor externe contractate sau
garantate de stat, bugetele fondurilor externe nerambursabile şi bugetele instituţiilor
publice autonome se repartizează pe trimestre, în funcţie de termenele legale de
încasare a veniturilor, de termenele şi posibilităţile de asigurare a surselor de finanţare a
deficitului bugetar şi de perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor.
(2) Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor aprobate în bugetele
prevăzute la alin. (1) se aproba de către:
a) Ministerul Finanţelor Publice: pe capitole de cheltuieli şi în cadrul acestora, pe
titluri, la propunerea ordonatorilor principali de credite; pe capitole şi subcapitole la
venituri şi pe capitole şi în cadrul acestora, pe titluri de cheltuieli, pentru bugetul
asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, la propunerea ordonatorilor
principali de credite; pentru sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi
pentru transferurile din bugetul de stat către bugetele locale, la propunerea ordonatorilor
principali de credite ai bugetele locale, transmise de direcţiile generale ale finanţelor
publice ale Ministerului Finanţelor Publice;
b) ordonatorii principali de credite, pentru celelalte subdiviziuni ale clasificatiei
bugetare, pentru bugetele proprii şi pentru bugetele ordonatorilor secundari de credite
bugetare sau ale ordonatorilor terţiari de credite, după caz;
c) ordonatorii secundari de credite, pentru bugetele proprii şi pentru bugetele
ordonatorilor terţiari de credite bugetare.
Deschiderea de credite bugetare
ART. 49
(1) Creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de
stat şi bugetele fondurilor speciale pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de
credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare şi/sau
alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
(2) Aprobarea deschiderii de credite se face în limita creditelor bugetare şi potrivit
destinaţiilor aprobate pe capitole, subcapitole, titluri de cheltuieli sau alte subdiviziuni ale
clasificatiei bugetare, după caz, în raport cu gradul de folosire a fondurilor puse la
dispoziţie anterior, cu respectarea dispoziţiilor legale care reglementează efectuarea
cheltuielilor respective, precum şi în funcţie de gradul de încasare a veniturilor bugetare
şi de posibilităţile de finanţare a deficitului bugetar.
(3) Deschiderile de credite pentru transferurile către bugetele locale, în cadrul limitelor
prevăzute în bugetul de stat, se efectuează de Ministerul Finanţelor Publice prin direcţiile
generale ale finanţelor publice, la cererea ordonatorilor principali de credite ai bugetelor
locale şi în funcţie de necesităţile execuţiei bugetare, cu respectarea destinaţiei.
(4) În vederea menţinerii echilibrului bugetar Guvernul poate aproba lunar, pana la
finele lunii în curs pentru luna următoare, limite lunare de cheltuieli, în funcţie de
estimarea încasării veniturilor bugetare, în cadrul cărora ordonatorii principali de credite
deschid şi repartizează credite bugetare pentru bugetul propriu şi pentru instituţiile
publice subordonate.
(5) Ordonatorii principali de credite pot dispune retragerea creditelor bugetare
deschise şi neutilizate din conturile proprii sau ale instituţiilor subordonate numai în
cazuri temeinic justificate, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, anterior datei de 25 a
fiecărei luni.
Transferurile între ordonatorii principali de credite
ART. 50
În situaţiile în care, în timpul exerciţiului bugetar, pe baza dispoziţiilor legale, au loc
treceri de unităţi, acţiuni sau sarcini de la un ordonator principal de credite la altul sau în
cadrul aceluiaşi ordonator principal de credite, Ministerul Finanţelor Publice este
autorizat sa introducă modificările corespunzătoare în bugetele acestora şi în structura
bugetului de stat, fără afectarea echilibrului bugetar şi a Fondului de rezerva bugetară la
dispoziţia Guvernului.
Fondurile externe nerambursabile
ART. 51
(1) Creditele bugetare aferente fondurilor externe nerambursabile au caracter
previzional şi se derulează conform acordurilor încheiate cu partenerii externi.
(2) Fondurile externe nerambursabile vor fi acumulate într-un cont distinct şi vor fi
cheltuite numai în limita disponibilităţilor existente în acest cont şi în scopul în care au
fost acordate.
Execuţia bugetară
ART. 52
(1) În procesul execuţiei bugetare cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze:
angajament, lichidare, ordonantare, plata.
(2) Execuţia bugetară se bazează pe principiul separarii atribuţiilor persoanelor care
au calitatea de ordonator de credite de atribuţiile persoanelor care au calitatea de
contabil.
(3) Operaţiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor sunt în
competenta ordonatorilor de credite şi se efectuează pe baza avizelor compartimentelor
de specialitate ale instituţiei publice.
(4) Plata cheltuielilor este asigurata de şeful compartimentului financiar-contabil în
limita fondurilor disponibile.
(5) Instrumentele de plata trebuie sa fie însoţite de documentele justificative. Aceste
documente trebuie sa certifice exactitatea sumelor de plata, recepţia bunurilor şi
executarea serviciilor şi altele asemenea, conform angajamentelor legale încheiate.
Instrumentele de plata se semnează de contabil şi şeful compartimentului financiar-
contabil.
(6) Efectuarea plăţilor, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe baza
de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale, şi numai după ce
acestea au fost lichidate şi ordonanţate potrivit prevederilor art. 24 şi 25, după caz.
(7) Guvernul poate stabili prin hotărâre, la propunerea ministrului finanţelor publice,
acţiunile şi categoriile de cheltuieli pentru care se pot efectua plati în avans de pana la
30% din fondurile publice, criteriile, procedurile şi limitele care se vor folosi în acest
scop.
(8) Sumele reprezentând plati în avans, efectuate potrivit alin. (7) şi nejustificate prin
bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate pana la sfârşitul anului, în condiţiile
prevederilor contractuale, vor fi recuperate de către instituţia publica care a acordat
avansurile şi se vor restitui bugetului din care au fost avansate. În cazul nelivrarii
bunurilor, neefectuarii lucrărilor şi serviciilor angajate pentru care s-au plătit avansuri,
recuperarea sumelor de către instituţia publica se face cu perceperea majorărilor de
întârziere existente pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-au
acordat şi pana s-au recuperat.
Plata salariilor în sistemul bugetar
ART. 53
(1) Salariile în sistemul bugetar se plătesc o data pe luna, în perioada 5-15 a fiecărei
luni, pentru luna precedenta.
(2) Eşalonarea plăţilor pe zile, pentru ordonatorii principali de credite şi instituţiile
publice din subordine, se face prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(3) La ordonatorii principali de credite şi instituţiile publice din subordinea acestora, la
care salariile se plătesc de doua ori pe luna, aplicarea prevederilor alin. (1) şi (2) se face
începând cu luna ianuarie 2005.
Regimul creditelor bugetare neutilizate de ordonatorii de credite
ART. 54
(1) Ordonatorii principali de credite au obligaţia de a analiza lunar necesitatea
menţinerii unor credite bugetare pentru care, în baza unor dispoziţii legale sau a altor
cauze, sarcinile au fost desfiinţate sau amânate, şi de a propune Ministerului Finanţelor
Publice anularea creditelor respective.
(2) Pentru ultima luna a anului bugetar termenul limita pentru transmiterea
propunerilor ordonatorilor principali de credite, prevăzute la alin. (1), este 10 decembrie.
(3) Cu creditele bugetare anulate la ordonatorii principali de credite, finantati din
bugetul de stat în condiţiile alin. (1), se majorează Fondul de rezerva bugetară la
dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat.
Monitorizarea periodică exercitată de Ministerul Finanţelor Publice
ART. 55
Ministerul Finanţelor Publice solicita ordonatorilor principali de credite, în cursul
anului, rapoarte periodice privind gradul de utilizare a fondurilor publice în vederea
monitorizarii execuţiei bugetare.
Contul general anual de execuţie
ART. 56
(1) Pe baza situaţiilor financiare prezentate de ordonatorii principali de credite, a
conturilor privind execuţia de casa a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de
stat şi a bugetelor fondurilor speciale, prezentate de organele care, potrivit legii, au
aceasta sarcina, şi în urma verificării şi analizarii acestora, Ministerul Finanţelor Publice
elaborează contul general anual de execuţie a bugetului de stat şi, respectiv, contul de
execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat, care au ca anexe conturile anuale de
execuţie a bugetelor fondurilor speciale şi bugetele ordonatorilor principali de credite,
inclusiv anexele la acestea, pe care le prezintă Guvernului.
(2) Ordonatorii principali de credite au obligaţia sa întocmească şi sa anexeze la
situaţiile financiare anuale rapoarte anuale de performanta, în care sa prezinte, pe
fiecare program, obiectivele, rezultatele preconizate şi cele obţinute, indicatorii şi
costurile asociate, precum şi situaţii privind angajamentele legale.
(3) Contul general anual de execuţie a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale
de stat, precum şi conturile anuale de execuţie a bugetelor fondurilor speciale se
întocmesc în structura bugetelor aprobate şi au ca anexe conturile anuale de execuţie a
bugetelor ordonatorilor principali de credite, inclusiv anexele acestora.
(4) Guvernul analizează şi prezintă spre adoptare Parlamentului contul general anual
de execuţie a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat şi celelalte conturi
anuale de execuţie, pana la data de 1 iulie a anului următor celui de execuţie.
(5) Contul general anual de execuţie a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor
sociale de stat şi celelalte conturi anuale de execuţie se aproba prin lege după
verificarea acestora de către Curtea de Conturi.
Structura conturilor anuale de execuţie a bugetului
ART. 57
Conturile anuale de execuţie a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat,
bugetelor fondurilor speciale, ale ordonatorilor de credite, inclusiv anexele acestora, vor
cuprinde:
a) la venituri: prevederi bugetare iniţiale: prevederi bugetare definitive; încasări
realizate;
b) la cheltuieli: credite bugetare iniţiale; credite bugetare definitive; plati efectuate.
Contul general de execuţie a datoriei publice
ART. 58
(1) Ministerul Finanţelor Publice întocmeşte anual contul general al datoriei publice a
statului. Contul general al datoriei publice a statului va fi anexat la contul general anual
de execuţie a bugetului de stat, ce se depune la Parlament, potrivit prevederilor
prezentei legi.
(2) Contul general al datoriei publice a statului cuprinde conturile datoriei publice
interne şi datoriei publice externe directe a statului şi situaţia garanţiilor guvernamentale
pentru credite interne şi pentru credite externe primite de către alte persoane juridice.
Excedentul/deficitul bugetar
ART. 59
(1) Excedentul sau deficitul bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale de stat
şi al bugetelor fondurilor speciale se stabileşte ca diferenţa între veniturile încasate şi
plăţile efectuate pana la încheierea exerciţiului bugetar.
(2) Cu excedentele definitive rezultate după încheierea exerciţiului bugetar şi cu alte
surse prevăzute de lege se diminuează deficitele din anii precedenti, respectiv şi datoria
publica în situaţia bugetului de stat.
Execuţia de casa bugetară
ART. 60
(1) Execuţia de casa a bugetelor ce compun sistemul bugetar se realizează prin
trezoreria statului pe baza normelor metodologice emise de Ministerul Finanţelor
Publice, care asigura:
a) încasarea veniturilor bugetare;
b) efectuarea plăţilor dispuse de persoanele autorizate ale instituţiilor publice, în limita
creditelor bugetare şi destinaţiilor aprobate potrivit dispoziţiilor legale;
c) efectuarea operaţiunilor de încasări şi plati privind datoria publica interna şi externa
rezultată din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat, inclusiv a celor privind
rambursarea ratelor la scadenta şi plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor şi altor
costuri aferente;
d) efectuarea altor operaţiuni financiare în contul autorităţilor administraţiei publice
centrale şi locale.
(2) Prin trezoreria statului se pot efectua şi următoarele operaţiuni:
a) păstrarea disponibilităţilor reprezentând fonduri externe nerambursabile sau
contravaloarea în lei a acestora, primite pe baza de acorduri şi înţelegeri
guvernamentale şi de la organisme internaţionale, şi utilizarea acestora potrivit bugetelor
aprobate sau folosirea acestora pe baza de hotărâri ale Guvernului, potrivit destinaţiilor
stabilite de donatori sau pentru cheltuieli de capital în sectoarele publice şi economice,
după caz;
b) efectuarea de plasamente financiare din disponibilităţile aflate în contul general al
trezoreriei statului prin Banca Nationala a României;
c) alte operaţiuni financiare prevăzute de lege.
Principii ale încheierii execuţiei bugetare
ART. 61
(1) Execuţia bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an.
(2) Orice venit neincasat şi orice cheltuiala angajata, lichidată şi ordonantata, în cadrul
prevederilor bugetare, şi neplatita pana la data de 31 decembrie se vor incasa sau se
vor plati, după caz, în contul bugetului pe anul următor.
(3) Creditele bugetare neutilizate pana la închiderea anului sunt anulate de drept.
(4) Disponibilităţile din fondurile externe nerambursabile şi cele din fondurile publice
destinate cofinanţării contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, rămase la finele
exerciţiului bugetar în conturile structurilor de implementare, se reportează în anul
următor.
(5) Fondurile prevăzute la alin. (4) se utilizează în condiţiile prevederilor prezentei legi
şi potrivit acordurilor încheiate cu partenerii externi.
(6) În cazul bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale
echilibrate prin subvenţii de la bugetul de stat, sub forma transferurilor consolidabile,
excedentele rezultate din execuţia acestora se regularizează la sfârşitul exerciţiului
bugetar cu bugetul de stat, în limita subvenţiilor primite.
(7) Prevederile legilor bugetare anuale şi ale celor de rectificare acţionează numai
pentru anul bugetar respectiv.
CAP. 4
Finanţele instituţiilor publice
Finanţarea instituţiilor publice

ART. 62
(1) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale instituţiilor publice se asigura
astfel:
a) integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor
speciale, după caz;
b) din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
c) integral, din veniturile proprii.
(2) Instituţiile publice finanţate integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz, vărsa integral veniturile realizate
la bugetul din care sunt finanţate.
Bunuri materiale şi fonduri băneşti primite de instituţiile publice
ART. 63
(1) Instituţiile publice pot folosi, pentru desfăşurarea activităţii lor, bunuri materiale şi
fonduri băneşti primite de la persoanele juridice şi fizice, sub forma de donaţii şi
sponsorizări, cu respectarea dispoziţiilor legale.
(2) Fondurile băneşti acordate de persoanele juridice şi fizice, primite în condiţiile alin.
(1), în situaţia instituţiilor publice finanţate integral de la buget, se vărsa direct la bugetul
din care se finanţează acestea. Cu aceste sume se majorează creditele bugetare ale
bugetului respectiv şi se vor utiliza potrivit prevederilor art. 49 alin. (1) şi cu respectarea
destinaţiilor stabilite de transmitator.
(3) Lunar, în termen de 10 zile de la expirarea lunii, ordonatorii principali de credite
vor transmite Ministerului Finanţelor Publice situaţia privind sumele virate la buget şi
utilizate potrivit alin. (2), în vederea introducerii modificărilor corespunzătoare in volumul
şi structura bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor
speciale, după caz.
(4) Cu fondurile băneşti acordate de persoanele juridice şi fizice în condiţiile alin. (1),
în situaţia instituţiilor publice finanţate potrivit prevederilor art. 62 alin. (1) lit. b) şi c), se
vor majoră bugetele de venituri şi cheltuieli ale acestora. Aceste instituţii au obligaţia de
a prezenta, în anexa la contul de execuţie bugetară trimestriala şi anuala, situaţia privind
sumele primite şi utilizate în aceste condiţii şi cu care a fost majorat bugetul de venituri şi
cheltuieli.
(5) Bunurile materiale primite de instituţiile publice în condiţiile alin. (1) se
înregistrează în contabilitatea acestora.
Finanţarea unor instituţii publice
ART. 64
Finanţarea cheltuielilor unor instituţii publice, indiferent de subordonare, se asigura
atât din bugetul de stat, cat şi din bugetele locale, numai în cazurile în care, prin legea
bugetară anuala sau prin legi speciale, se stabilesc categoriile de cheltuieli care se
finanţează prin fiecare buget.
Veniturile proprii ale instituţiilor publice
ART. 65
(1) Veniturile proprii ale instituţiilor publice, finanţate în condiţiile art. 62 alin. (1) lit. b)
şi c), se încasează, se administrează, se utilizează şi se contabilizeaza de către
acestea, potrivit dispoziţiilor legale.
(2) Veniturile proprii ale instituţiilor publice, finanţate potrivit art. 62 alin. (1) lit. b) şi c),
provin din chirii, organizarea de manifestări culturale şi sportive, concursuri artistice,
publicaţii, prestaţii editoriale, studii, proiecte, valorificari de produse din activităţi proprii
sau anexe, prestări de servicii şi altele asemenea.
Excedentele bugetelor instituţiilor publice
ART. 66
(1) Excedentele rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice, finanţate în
condiţiile art. 62 alin. (1) lit. b), se regularizează la sfârşitul anului cu bugetul din care
sunt finanţate, în limita sumelor primite de la acesta.
(2) Excedentele anuale rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice, finanţate
integral din venituri proprii, se reportează în anul următor.
Regimul de finanţare a unor activităţi sau instituţii publice
ART. 67
Guvernul poate aproba înfiinţarea de activităţi finanţate integral din venituri proprii pe
lângă unele instituţii publice sau schimbarea sistemului de finanţare a unor instituţii
publice, din finanţate potrivit prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) şi lit. b) în finanţate în
conformitate cu prevederile art. 62 alin. (1) lit. b) şi c), după caz, stabilind totodată
domeniul de activitate, sistemul de organizare şi funcţionare a acestor activităţi,
categoriile de venituri şi natura cheltuielilor.
Bugetele de venituri şi cheltuieli ale unor activităţi
ART. 68
(1) Bugetele de venituri şi cheltuieli pentru activităţile finanţate integral din venituri
proprii se întocmesc o data cu bugetul instituţiei publice de care aparţin şi se aproba o
data cu bugetul acesteia, în condiţiile art. 16.
(2) Veniturile şi cheltuielile activităţilor finanţate integral din venituri proprii se
grupează pe baza clasificatiei bugetare aprobate de Ministerul Finanţelor Publice.
(3) În situaţia nerealizarii veniturilor prevăzute în bugetele activităţilor finanţate integral
din venituri proprii cheltuielile vor fi efectuate în limita veniturilor realizate.
(4) Excedentele anuale rezultate din execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli ale
activităţilor finanţate integral din venituri proprii se reportează în anul următor.
Împrumut temporar pentru unele activităţi sau instituţii publice
ART. 69
(1) În cazul în care, la înfiinţarea, în subordinea unor ordonatori principali de credite, a
unor instituţii publice sau a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii, acestea nu
dispun de fonduri suficiente, în baza documentaţiilor temeinic fundamentate, ordonatorii
principali de credite pot acorda împrumuturi fără dobanda din bugetul propriu, pe baza
de convenţie.
(2) Împrumuturile acordate în condiţiile alin. (1) vor fi rambursate integral în termen de
6 luni de la data acordării.
Execuţia de casa a bugetelor instituţiilor publice
ART. 70
(1) Instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv
activităţile de pe lângă unele instituţii publice, finanţate integral din venituri proprii,
efectuează operaţiunile de încasări şi plati prin unităţile teritoriale ale trezoreriei statului
în a căror raza îşi au sediul şi la care au deschise conturile de venituri, cheltuieli şi
disponibilitati.
(2) Este interzis instituţiilor publice de a efectua operaţiunile de mai sus prin băncile
comerciale.
(3) Instituţiile publice au obligaţia de a transmite bugetul aprobat potrivit prevederilor
prezentei legi unităţii teritoriale a trezoreriei statului.
CAP. 5
Sancţiuni
Infracţiuni şi pedepse
ART. 71
Nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (2) şi (3) constituie infracţiune şi se pedepseşte
cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda de la 50 milioane lei la 100 milioane
lei.
Contravenţii şi sancţiuni
ART. 72
(1) Constituie contravenţii următoarele fapte:
a) nerespectarea dispoziţiilor art. 14 alin. (2) şi (3), art. 16 alin. (2), art. 43, art. 47 alin.
(10) şi ale art. 63 alin. (2)-(5);
b) nerespectarea dispoziţiilor art. 24 alin. (2), art. 47 alin. (3), (5)-(8), art. 52 alin. (2)-
(6) şi (8), art. 53 alin. (1), art. 54 alin. (1), art. 56 alin. (2), art. 66 alin. (1) şi ale art. 69
alin. (2);
c) nerespectarea dispoziţiilor art. 4 alin. (4) şi (6), art. 15 alin. (1), art. 21, art. 22 alin.
(2), art. 39 alin. (2), art. 61 alin. (6), art. 62 alin. (2), art. 68 alin. (3), art. 70 alin. (2) şi (3)
şi ale art. 77.
(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) se sancţionează cu amenda de la 5
milioane lei la 10 milioane lei, cele de la lit. b), cu amenda de la 10 milioane lei la 20
milioane lei, iar cele de la lit. c), cu amenda de la 20 milioane lei la 30 milioane lei.
(3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de către Curtea de
Conturi, Ministerul Finanţelor Publice şi de alte persoane împuternicite în acest scop,
potrivit legii.
Legislaţia aplicată contravenţiei
ART. 73
Contravenţiilor prevăzute la art. 72 li se aplica prevederile Ordonanţei Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 180/2002, cu excepţia art. 28 şi 29.
CAP. 6
Dispoziţii finale
Contabilitatea publica
ART. 74
(1) Contabilitatea publica va cuprinde:
a) contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor bugetare, care sa reflecte încasarea
veniturilor şi plata cheltuielilor aferente exerciţiului bugetar;
b) contabilitatea trezoreriei statului;
c) contabilitatea generală bazată pe principiul constatării drepturilor şi obligaţiilor, care
sa reflecte evoluţia situaţiei financiare şi patrimoniale, precum şi a excedentului sau
deficitului patrimonial;
d) contabilitatea destinată analizarii costurilor programelor aprobate.
(2) Ministerul Finanţelor Publice stabileşte prin norme metodologice procedurile
contabile şi sistemul de raportare privind informaţiile furnizate de contabilitatea publica.
Sume cuvenite statului
ART. 75
Orice suma care se cuvine statului se face venit la bugetul de stat, dacă legea nu
prevede altfel.
Regimul veniturilor
ART. 76
Întocmirea şi depunerea declaraţiilor, stingerea obligaţiilor bugetare, soluţionarea
contestaţiilor, controlul fiscal, executarea creanţelor bugetare, precum şi cele referitoare
la evaziunea fiscală se supun legislaţiei în domeniu.
Regimul sumelor rezultate din valorificarea mijloacelor fixe şi a unor bunuri materiale
ART. 77
(1) Sumele încasate din vânzarea ca atare sau din valorificarea materialelor rezultate
în urma demolarii, dezmembrarii sau dezafectarii, în condiţiile prevăzute de lege, a unor
mijloace fixe sau din vânzarea unor bunuri materiale, care aparţin instituţiilor publice
finanţate în condiţiile art. 62 alin. (1) lit. a), constituie venituri ale bugetului de stat,
bugetului asigurărilor sociale de stat sau bugetelor fondurilor speciale, după caz, şi se
vărsa la acestea.
(2) Sumele obţinute potrivit alin. (1) de către celelalte instituţii publice se reţin de către
acestea în vederea realizării de investiţii.
Fondurile speciale
ART. 78
(1) Bugetele fondurilor speciale aprobate prin legi speciale, care se constituie şi se
administrează în afară bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat, sunt:
bugetul Fondului pentru asigurările sociale de sănătate şi bugetul asigurărilor de şomaj.
Aceste bugete se aproba ca anexa la legea bugetului de stat şi, respectiv, la legea
bugetului asigurărilor sociale de stat.
(2) Proiectele acestor bugete se elaborează de către Ministerul Finanţelor Publice pe
baza propunerilor ordonatorilor principali de credite responsabili cu gestionarea
bugetelor respective.
(3) Elaborarea, aprobarea şi execuţia acestor bugete se efectuează potrivit legilor de
constituire a acestora şi prevederilor prezentei legi.
Norme metodologice şi instrucţiuni
ART. 79
În aplicarea prevederilor prezentei legi Ministerul Finanţelor Publice este autorizat sa
emita norme metodologice şi instrucţiuni.
Intrarea în vigoare
ART. 80
(1) Prezenta lege intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2003.
(2) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga Legea nr. 72/1996 privind
finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 17 iulie
1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi Decretul Consiliului de Stat nr.
151/1975 privind autofinantarea unor activităţi ale instituţiilor de stat, publicat în Buletinul
Oficial, Partea I, nr. 130 din 12 decembrie 1975, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
Aceasta lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 13 iunie 2002, cu
respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALER DORNEANU
Aceasta lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 27 iunie 2002, cu respectarea
prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TARACILA
Bucureşti, 11 iulie 2002.

Nr. 500.

Finanțe Test 2

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Finanțe Test 2

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Exemple DIJI

In cazul creditarii totale IT = IR(exista Diji)

DIJI reprezintă impunerea aceluiași element de venit sau de avere,

Criteriile principale utilizate pentru impozitare sunt:

Conform acestor modele de convenții fiscale, exista 2 metode de

In cazul scutirii, venitul sau averea dobândite in statul S nu se mai

In cazul creditării, impozitul plătit in S se deduce parțial sau total din

Fiecare din aceste 2 metode are 2 variante de aplicare.

Metoda Scutirii poate sa fie:

In cazul Scutirii totale, pentru venitul din S (VS) se plătește impozit

In cazul Scutirii progresive:

Metoda Creditării poate sa fie:

In cazul Creditării totale, impozitul plătit în statul S (IS), se deduce

IR = IR (când exista DIJI) – IS

In cazul Creditării ordinare/ obișnuite/ parțiale, impozitul plătit în

IR = IR (când exista DIJI) – minimul dintre (IS ; Idatorat in R pentru VS)

Impozitul plătit in S nu se modifica in niciuna dintre metodele

Df = IT (când exista DIJI) – IT (când exista Conventie de evitare a DIJI)

Df = [ IR (Ǝ Diji) + IS] – [IR (Ǝ Conventie) + IS]

!!! Degrevarea fiscala este acordata deci doar de către statul de

In cazul creditării parțiale, întotdeauna o să aveți identitatea:

!!! Daca cele doua state au unități monetare diferite, atunci se

!!! Cota de impozitare (gradul de fiscalitate, presiunea fiscala)

!!! Impunerea separata sau globala a veniturilor in statul R:

a. impunerea globala presupune impozitarea veniturilor global/

b. impunerea separata presupune impozitarea veniturilor separat/

b. impunere separata: IR = IR (VR) + IR (VS)

Metoda scutirii are 2 variante de aplicare:

VS se impoziteaza doar in S, conform grilei de impozit de acolo.

In R, VR se va impozita cu o cota medie de impozit, determinata in R pentru Veniturile

b. CREDITAREA PARTIALA/ ORDINARA/ OBISNUITA

IR = IR (când exista Diji) – minimul dintre (IS ; Idatorat in R pentru VS)

Venitul Net = Venit Total – Impozit Total

Degrevarea fiscala = IR (Ǝ Diji) - IR (Ǝ Conventie)

Cotele de impozitare în cele două state sunt progresive compuse, astfel:

Atentie, impunerea este globala!

VT (veniturile totale) = VR + VS = 21000 euro + 8000 euro = 29000 euro

IR (exista scutire progresiva) = 21000 * 25,48% = 5350,8 euro

IT = IR (exista scutire progresiva) + IS = 5350,8 euro + 1800 euro = 7150,8 euro

Venitul net = VT - IT = 29000 euro – 7150,8 euro = 21849,2 euro

Degrevarea fiscala = 2039,2 euro

IR (exista creditare obisnuita) = 7390 euro – 1340 euro = 6050 euro

IT = IR (exista creditare obisnuita) + IS = 6050 euro + 1800 euro = 7850 euro

Venitul net = VT - IT = 29000 euro – 7850 euro = 21150 euro

Degrevarea fiscala = IR (exista DIJI) - IR (exista creditare obisnuita)

Degrevarea fiscala = 7390 euro - 6050 euro = 1340 euro,

 Tehnica impunerii se referă la operaţiunile

 Metoda evaluării indirecte cunoaşte 3 variante de

Metoda evaluării directe cunoaşte 2 variante:

Această metodă prezintă avantajul că

2. Evalurea pe baza declaratiei contribuabilului

 La stabilirea mărimii obiectului impozabil se pot

Astfel de facilităţi fiscale pot fi:

 b. Determinarea sumei impozitului

 Impozitele de cotitate se stabilesc, pornind de

Impozitele de repartiţie s-au caracterizat prin faptul

 i. Încasarea impozitelor de catre organele fiscale

 ii. Stopajul la sursă

 iii. Perceperea prin aplicarea de timbre fiscale

 Căi şi modalităţi de stingere a obligaţiei fiscale:

Executarea silită a creanţelor fiscale reprezină o

În cazul în care debitorul nu-şi achită obligaţiile,

 Executarea silită începe numai în temeiul unui titlu

 Clasificarea impozitelor se realizează după