DUBLA IMPUNERE FISCALĂ INTERNAŢIONALĂ ŞI

MĂSURI PENTRU EVITAREA EI

Aceasta reprezintă acea situaţie în care materia impozabilă este impusă în două state diferite.
Existenţa acestor situaţii are efecte negative asupra liberei circulaţii a capitalurilor şi asupra
desfăşurării activităţii economice şi sociale. Pentru a înlătura efectele dublei impuneri
internaţionale s-au căutat diferite modalităţi de înlăturare a acesteia: s-au încheiat înţelegeri
între state, bilaterale sau multilaterale şi s-au luat măsuri unilaterale în fiecare stat. Măsurile
unilaterale au ca scop atragerea de capitaluri din venituri din afară fără a fi impuse. Acestea de
regulă nu au eficienţa scontată şi statele preferă să se înţeleagă între ele pentru evitarea dublei
impuneri. Înţelegerile bilaterale şi multinaţionale între state stabilesc materia impozabilă,
competenţa fiecărui stat, modalităţile de percepere.

Prima convenţie în acest sens a avut loc în 1928 moment în care luase amploare exportul de
capital şi în care au luat fiinţă marile societăţi multinaţionale. Aceste convenţii stabilesc
soluţii concrete pentru evitarea dublei impuneri.

Soluţiile ar putea fi:

 veniturile aduse de bunuri imobile, terenuri şi clădiri – sunt impozitate de regulă în statul
în care se găsesc;
 beneficiile de regulă sunt impozitate de statul în care întreprinderea producătoare de
beneficii îşi are sediul (dacă are mai multe sedii, masa impozitului se va impozita proporţional
cu sursa de formare a sa);
 dividendele de regulă se impozitează în statul de destinaţie unde acţionarul îşi are
rezidenţa. Sunt situaţii în care şi statul de origine le impune dar există înţelegeri internaţionale
care nu permit ca statul de origine să perceapă mai mult de 10% din impozitul datorat. În
România dividendele se impun cu 10%, prin legea 73/1999 – 5%;
 jetoanele – sunt indemnizaţii ale membrilor consiliilor de administraţie care nu fac parte
din conducerea executivă a societăţii;
 tantienele – sunt indemnizaţii primite de membrii consiliului de administraţie. Acestea
sunt impozitate în statul de origine iar în statul de destinaţie vor fi impozitate numai în cazul
unor reglementări exprese;
 dobânzile – sunt impozitate parţial în ţara de origine şi parţial în ţara de destinaţie în
funcţie de înţelegerea existentă;
 redevenţele – sunt impozitate parţial în ţara de origine şi parţial în ţara de destinaţie;
 veniturile din practica profesiunilor libere – avocaţii, contabilii sunt impozitaţi în ţara
unde desfăşoară activitatea respectivă;
 veniturile din salarii – în ţara în care s-a obţinut venitul respectiv;
 venituri din spectacole – se impozitează în ţara organizatoare a spectacolelor.

Evitarea dublei impuneri de la bază patru procedee tehnice, şi anume:

 scutire totală de impozite;

 scutire progresivă;
 creditare obişnuită;
 creditare integrală.

a) Scutirea totală de impozite

Presupune ca veniturile realizate în străinătate să nu fie luate în calculul venitului impozabil în

statul de rezidenţă a persoanelor fizice şi juridice. Rezidentul este persoana fizică care se află
într-o ţară o perioadă mai mare decât 183 de zile în 12 luni, aceasta se ia după domiciliu, după
statul în care îşi are domiciliu.

Criterii de stabilire a rezidenţei – este locul unde îşi petrece cea mai mare parte a timpului,
unde are cele mai multe legături personale sau ţara a cărei cetăţenie o are;

Rezidenţi persoane juridice – se stabilesc în funcţie de sediul central. Scutirea de impozite

încurajează obţinerea de venituri în altă ţară fiind o modalitate de obţinere a impozitului de
capital.

b) Scutirea progresivă

Presupune ca veniturile obţinute în străinătate să fie cumulate cu veniturile realizate în tara de

reşedinţă fiind luate în calcul doar pentru stabilirea cotei de impunere. Cota rezultată se va
aplica numai asupra veniturilor realizate în ţara de reşedinţă. De exemplu:

Franţa 20.000 um

În ţară 10.000 um

30.000 um  15%

I = 10.000  15% = 1.500 deci se cumulează doar pentru calculul cotei.

c) Creditarea obişnuită
Constă în faptul că impozitul plătit de o persoană fizică sau juridică în străinătate se scade din
impozitul datorat din veniturile cumulate de persoanele respective dar se scade numai
echivalentul de impozit care s-ar plăti în ţară.

Franţa 20.000 um  20% = 4.000 um

În ţară 10.000 um

30.000 um  15% = 4.500 um

20.000 um  12% = 2.400 um

I = 4.500 – 2.400 = 2.100

d) Creditarea integrală

Spre deosebire de creditarea obişnuită în ţara de reşedinţă se va admite pentru impozitul

datorat întreaga sumă plătită în străinătate.

I = 4.500 – 4.000 = 500 um