IMPUNEREA VENITURILOR PERSOANELOR FIZICE SI JURIDICE

MIHAI HORGA

CUPRINS:

1.INTRODUCERE

2.ASPECTE TEORETICE

3.APLICATII

5.CONCLUZII

1.Impozit pe venit – noţiuni generale.

Subiecţii impozitului pe venit sînt persoanele fizice rezidente şi nerezidente care obţin
venituri din categoria celor impozabile.Persoana fizică este considerata:-cetăţean al
Republicii Moldova-cetăţean străin-apatrid
întreprindere cu statut de persoană fizică (întreprinderi individuale(I.I.) şigospodăriile
ţărăneşti (G.T.).
Rezident
al Republicii Moldova este orice persoana fizica care corespunde uneia din cerinţele demai
jos:- are domiciliul permanent in Republica Moldova, inclusiv :
-se afla la tratament sau la odihna, sau la învăţătură, sau în deplasare peste hotare;
-este persoana cu funcţii de răspundere a Republicii Moldova, aflată în exerciţiulfuncţiunii
peste hotare;- se afla în Republica Moldova cel puţin 183 de zile pe parcursul anului fiscal;
Nerezident
al Republicii Moldova este orice persoana fizică care nu corespunde cerinţelor stabilite pentru
determinarea ei ca rezident ori, deşi corespunde acestor cerinţe, se afla inRepublica Moldova:
-în calitate de persoana cu statut diplomatic sau consular ori în calitate de membrual familiei
unei asemenea persoane;
-în calitate de colaborator al unei organizaţii internaţionale, create în bazaacordului interstatal
la care Republica Moldova este parte, sau în calitate demembru al familiei unui asemenea
colaborator;
-la tratament sau la odihna, sau la învăţătură, sau în deplasare, daca aceasta persoana fizica s-
a aflat in Republica Moldova exclusiv in aceste scopuri;
-exclusiv in scopul trecerii dintr-un stat străin în alt stat străin prin teritoriulRepublicii
Moldova (trecere tranzit);
Obiectul impunerii
al impozitului pe venit pentru persoanele fizice rezidente îl constituie toateveniturile (din
categoria celor impozabile) obţinute din surse aflate pe teritoriul RM, cît şiveniturile
financiare şi investiţionale din surse aflate în străinătate.
Obiectul impunerii
al impozitului pe venit pentru persoanele fizice nerezidente îl constituietoate veniturile (din
categoria celor impozabile) obţinute din surse aflate pe teritoriul RM.În scopul determinării
impozitului pe venit conform CF al RM se dă următoarele explicaţii privind unele venituri:
Venit financiar
este considerat venit obţinut din: royalty, anuităţi, de la darea bunurilor înarendă, locaţiune,
uzufruct, diferenţe de curs valutar, activele primite gratuit, dobândă alte

venituri din activitatea financiară, dacă participarea contribuabilului la aceasta activitate nu

esteregulată, permanentă şi substanţială.
Royalty
(redevenţă) este recompensa regulată obţinută de la darea în folosinţă a activelor nemateriale
sau din dreptul de folosinţă a lor, precum şi din dreptul de folosinţă a resurselor naturale.
Anuitate
este plata regulată a sumelor de asigurare, ale pensiilor sau îndemnizaţiilor (cu
excepţia prestaţiilor de asigurări sociale).
Dobîndă
este orice venit obţinut conform creanţelor de orice fel (indiferent de modul
întocmirii),inclusiv de la depunerile băneşti, veniturile obţinute în baza unui contract de
leasing financiar.
Venit investiţional
este considerat venit obţinut din investiţiile de capital şi din investiţiile înactivele financiare
(dividende), dacă participarea contribuabilului la aceste activităţi nu esteregulată, permanentă
şi substanţială.
Dividend
este venitul rezultat din repartizarea venitului net între acţionari (asociaţi) înconformitate cu
cota de participaţie depusă în capitalul social.În funcţie de metoda înglobării a veniturilor
pentru determinarea impozitului se utilizează atîtimpunerea globală cît şi impunerea separată.
Global se impozitează
1.Plăţile pentru munca efectuată şi serviciile prestate
2.facilităţile acordate de patron
3.onorarii
4.comisioane
5.venitul din activitatea de întreprinzător sau profesională
6.creşterea de capital
7.dobînzile
8.royalty (redevenţe)
9.anuităţi
10.primele şi premiile care nu sînt specificate ca neimpozabile în legile prin care se
stabilescaceste plăţi
11.dividendele obţinute de la agenţii economici nerezidenţi
12.alte venituri conform art. 18 al CF al RM.
Separat se impozitează:
1.Dividendele obţinute de la agenţi economici rezidenţi
2.veniturile de la jocurile de noroc
3.cîştigurile .de la acţiunile de publicitate în cazul în care valoarea fiecăruia depăşeşte
10%din minimul neimpozabil simplu (scutirea personală simplă) stabilit pentru anul degestiu
ne. Ex. pentru anul 2010 în cazul în care cîştigul menţionat mai sus depăşeştevaloarea de 810
lei (8100 lei * 10%=810 lei) se va impozita separat de celelalte venituri.
4.veniturile persoanelor fizice, care nu desfăşoară activitate de întreprinzător obţinute de
latransmiterea în posesie sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct) a proprietăţii mobiliareşi
imobiliare(cu excepţia veniturilor de la arenda terenurilor cu destinaţie agricolă).

2.Aspecte teoretice
Prezentarea teoretica a impozitului pe venitul persoanelor fizice, a impozitului pe
profilul societatilor si a impozitului pe venitul microintreprinderilor.
Impozitul pe venitul persoanelor fizice :
Impozitul pe venit reprezintă suma datorată de o persoană fizică pentru veniturile realizate
într-un an fiscal, determinată prin aplicarea cotelor de impunere asupra venitului anual
impozabil.
Obiectul impozabil îl formează veniturile obţinute de persoanele fizice din: industrie, comerţ,
agricultură, bănci, asigurări, profesii libere, etc., în calitate de propretari, mici meşteşugari ,
funcţionari, muncitori, liberi profesionişti. De regulă, fac obiectul acestui impozit şi veniturile
realizate sub forma pensiilor ( în unele ţări se impun numai pensiile ce depăşesc un anumit
plafon). Venitul impozabil este cel care rămâne din venitul brut, după ce se fac anumie
scăzăminte, cum sunt: cheltuielile de producţie, dobânzile plătite pentru creditele primite,
cotizaţiile la asigurările de sănătate, de accidente şi de şomaj, precum şi la casele de pensii,
pierderile din activitatea anilor precedenţi, pierderile provocate de calamităţile naturale.
În cele mai multe cazuri, impozitul pe venit se aşează pe fiecare persoană care a realizat
venituri, fiind deci vorba de o impunere individuală. Există şi tipuri de venituri obţinute în
comun de mai multe persoane, venituri care nu se pot individualiza. În cazul acestora
impunerea se face pe ansamblul persoanelor care au participat la realizarea acestora, adică pe
o familie sau pe o gospodărie. O astfel de situaţie se întâlneşte la impozitul agricol, unde o
impunere individuală este mai dificilă de realizat şi ar presupune un volum mare de muncă
din partea organelor fiscale.
IV. SISTEME DE IMPUNERE PE VENITITURILE PERSOANELOR FIZICE
Stabilirea impozitului de plată se poate face fie cu luarea in considerare a unor factori sociali
(starea civilă a plătitorului de impozit, vârsta, numărul persoanelor aflate în întreţinerea sa,
etc.) , fie fără a ţine cont de aceştia.
În practica fiscală se întâlnesc două sisteme de aşezare a impozitele pe veniturile personale
fzice. Este vorba, mai întâi de sistemul impunerii separate a fiecărui venit provenit dintr-o
anumită sursă, şi apoi de sistemul impunerii globale a veniturilor, indiferent de sursa de
provenienţă.
1. Sistemul impunerii separate poate fi întâlnit fie sub forma unui impozit unic pe venit, care
permite totuşi o impunere diferenţiată pentru fiecare categorie de venit (în funcţie de natura
acestuia), fie prin instituirea mai multor impozite, care vizează fiecare în parte venitul obţinut
dintr-o anumită sursă.
2. Sistemul impunerii globale presupune cumularea tuturor veniturilor realizate de o persoană
fizică, indiferent de sursa de provenienă, şi supunerea venitului cumulat unui singur impozit.
Impunerea globala veniturilor realizate de persoanele fizice este cea mai frecvent întâlnită,
practicându-se în ţări ca SUA, In ţări membre ale Uniunii Eropene, în ţări candidate la
aderare, etc. .
Din compararea celor două sisteme de impunere, rezultă că impunerea separată permite
tratarea diferenţiată veniturilor, în ceea ce priveşte modul de aşezare şi nivelul cotelor de
impozit, deoarece, practic, acestea din urmă diferă in funcţie de sursa de provenienţă a
veniturilor (din salarii, din afaceri, din profesii libere, etc.).
V. COTA DE IMPUNERE
Începând cu data de 1 ianuarie 2006, pentru calculul impozitului pe veniturile realizate de
persoanele fizice rezidente, cota de impunere este de 16%, cu excepţia câştigurilor realizate
din transferul titlurilor de valoare în străinătate, într-o perioadă mai mare de 365 zile de la
data dobândirii pentru care se menţine cota de 1%.
Conform Codului Fiscal, veniturile obtinute de nerezidenti ca urmare a activitatilor
desfasurate in Romania sunt supuse impozitarii in Romania. Urmatoarele cote de impozitare
sunt aplicabile, in functie de categoria de venit in care se incadreaza:
• 5% pentru veniturile din dobanzile la depozitele la termen, certificatele de depozit si alte
instrumente de economisire la banci si alte institutii de credit autorizate si situate in Romania;
• 20% pentru veniturile obtinute din jocuri de noroc;
• 15% in cazul oricaror alte venituri impozabile obtinute din Romania (dividende,
comisioane, servicii de management, etc.).

Impozitul pe profit al societatilor :

Contribuabilii obligati la plata impozitului pe profit pentru profitul impozabil obtinut din
orice sursa, atât din România cât si din strainatate:
1. persoanele juridice
române împreuna cu persoanele fizice rezidente, pentru veniturile realizate atât în România
cât si în strainatate din asocieri fara personalitate juridica
care desfasoara activitate prin intermediul unui sediu permanent în România
2. persoanele juridice
straine care realizeaza venituri din proprietati imobiliare situate în România sau din
vânzarea/cesionarea titlurilor de participare detinute la o persoana juridica româna
3. persoanele juridice straine si persoanele fizice nerezidente care desfasoara activitate în
România într-o asociere fara personalitate juridica;
-trezoreria statului
-institutiile publice
-persoanele juridice române care platesc impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;
-fundatiile române constituite ca urmare a unui legat
Sunt scutiti de la plata impozitului pe profit cultele religioase, institutiile de învatamânt
particular acreditate, asociatiile de proprietari constituite ca persoane juridice .
Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar
Fondul de compensare a investitorilor;
Banca Nationala a României;
Fondul de garantare a pensiilor private;
Organizatiile nonprofit, organizatiile sindicale si patronale;
Perioada impozabila este anul fiscal, care corespunde cu anul calendaristic.
Cota de impozitare generala este de 16%.
În cazul în care un contribuabil desfasoara activitati de natura barurilor de noapte, a
cluburilor de noapte, a discotecilor, a cazinourilor sau a pariurilor sportive, inclusiv în cazul
în care o persoana juridica realizeaza aceste venituri în baza unui contract de asociere,
impozitul pe profit datorat statului nu poate fi mai mic de 5% din veniturile aferente acestor
activitati.
Baza de calcul al impozitului pe profit o reprezinta profitul impozabil calculat dupa
urmatoarele formule:
Profitul impozabil = Venituri impozabile – Cheltuieli deductibile
Profitul impozabil = (Venituri totale – Venituri neimpozabile) – (Cheltuieli totale – Cheltuieli
nedeductibile)
Impozitul pe profit = 16% x Profitul impozabil.

Impozitul pe venitul microintreprinderilor :

O microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplineşte cumulativ 4 condiţii
la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent si anume:
- realizează venituri, altele decât cele din consultanţă şi management, în proporţie de
peste 50% din veniturile totale;
- are de la 1 până la 9 salariaţi inclusiv;
- a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 100.000 euro;
- capitalul social al persoanei juridice este deţinut de persoane, altele decât statul,
autorităţile locale şi instituţiile publice.
Există însă şi excepţii la definiţia de mai sus şi anume nu poate fi microîntreprindere
persoana juridică română care:
- are capitalul social deţinut de un acţionar sau asociat persoană juridică cu peste 250 de
angajaţi;
- desfasoara activitati in domeniul bancar;
- desfasoara activitati in domeniile asigurarilor si reasigurarilor, al pietei de capital, cu
exceptia persoanelor juridice care desfasoara activitati de intermediere in aceste domenii;
- desfasoara activitati in domeniile jocurilor de noroc, pariurilor sportive, cazinourilor.
Opţiunea de plată a impozitului
Microîntreprinderile plătitoare de impozit pe profit pot opta pentru plata impozitului începând
cu anul fiscal următor, dacă îndeplinesc condiţiile de a fi considerate microîntreprinderi şi
dacă nu au mai fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor.
Microîntreprinderile care aleg să plătească impozitul aferent acestui tip de societăţi pot opta
pentru plata impozitului pe profit începând cu anul fiscal următor. Ele trebuie să comunice
opţiunea organelor fiscale teritoriale la începutul anului fiscal, prin depunerea declaraţiei de
menţiuni pentru persoanele juridice, asociaţiile familiale şi asociaţiile fără personalitate
juridică. Opţiunea se exercită până la data de 31 ianuarie a anului fiscal următor celui pentru
care s-a datorat impozit pe veniturile microîntreprinderilor. Pot opta pentru plata impozitului
şi microîntreprinderile care desfăşoară activităţi în zonele libere şi/sau în zonele defavorizate.
O persoană juridică română care este nou-înfiinţată poate opta să plătească impozit pe venitul
microîntreprinderilor, începând cu primul an fiscal, dacă:
- realizează venituri, altele decât cele din consultanţă şi management, în proporţie de peste
50% din veniturile totale si daca capitalul social al persoanei juridice este deţinut de
persoane, altele decât statul, autorităţile locale şi instituţiile publice la data înregistrării la
registrul comerţului
- are de la 1 până la 9 salariaţi inclusiv în termen de 60 de zile de la data înregistrării.
Microîntreprinderile nu mai aplică acest sistem de impunere începând cu anul fiscal următor
anului în care nu mai îndeplinesc una dintre condiţiile de a fi microîntreprindere.
Dacă pe parcursul anului fiscal una din condiţiile care atestă caracterul de microîntreprindere
nu mai este indeplinită contribuabilul este obligat ca începând cu anul fiscal următor să nu
mai aplice impozitul pe venit chiar dacă ulterior îndeplineşte aceste criterii.
La calculul impozitului pe venit datorat de microîntreprinderile care îşi încetează existenţa în
urma operaţiunilor de divizare, dizolvare sau lichidare nu sunt impozitate: rezervele
constituite din profitul net, rezervele constituite din diferenţe de curs favorabil aferente
capitalului social în devize sau disponibilului în devize, precum şi sumele aferente unor
reduceri ale cotei de impozit pe profit, repartizate ca surse proprii de finanţare pe parcursul
perioadei de funcţionare, potrivit legii, pentru societăţile care pe parcursul perioadei de
funcţionare au fost şi plătitoare de impozit pe profit
În cazul unei persoane juridice care se înfiinţează sau îşi încetează existenţa, anul fiscal este
perioada din anul calendaristic în care persoana juridică a existat. În cazul lichidării unei
microîntreprinderi într-un an fiscal, perioada impozabilă încetează o dată cu data radierii din
registrul unde a fost înregistrată înfiinţarea acesteia.
Cota de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor este: 2% în anul 2007; 2,5% în anul
2008; 3% în anul 2009.
Dacă, în cursul unui an fiscal, o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 100.000
euro sau ponderea veniturilor realizate din consultanţă şi management în veniturile totale este
de peste 50% inclusiv, aceasta va plăti impozit pe profit luând în calcul veniturile şi
cheltuielile realizate de la începutul anului fiscal. Calculul şi plata impozitului pe profit se
efectuează începând cu trimestrul în care s-au depăşit aceste limite. La determinarea
impozitului pe profit datorat se scad plăţile reprezentând impozitul pe veniturile
microîntreprinderilor efectuate în cursul anului fiscal. Cursul de schimb LEU/EUR pentru
determinarea echivalentului în euro a veniturilor realizate de microîntreprinderi este cel
comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a fiecărei luni a perioadei căreia îi
este aferent venitul respectiv.

Modalitati de declarare a impozitelor si intocmirea acestora in functie de indicatorii

reali sau fictivi a unei persoane fizice sau a unei societati comerciale:
Sistemul Contabilităţii Naţionale (S.C.N.) din ţara noastră reprezintă un sistem de evidenţă
valorică a fluxurilor economice, în expresie monetară, la nivelul economiei naţionale. El are
trei componente: sectorul agenţilor economici; conturile naţionale; operaţiunile contabile.
Sectorul agenţilor economici cuprinde sectorul "firme", sectorul "gospodării", sectorul
"public" şi sectorul "străinătate". Sectorul "firme" cuprinde toate subiectele economice
(agenţi economici) care au ca trăsătură principală faptul că produc bunuri destinate pieţei, iar
scopul activităţii îl constituie obţinerea de profit. Sectorul "gospodării" sau "menaje" este
un sector consumator, în sensul că utilizează veniturile obţinute pentru satisfacerea
necesităţilor de consum.
Veniturile gospodăriilor provin de la firme şi de la sectorul public (guvernamental), în
contraprestaţia factorilor de producţie puşi la dispoziţie sectorului productiv sau sectorului
public sau din transferuri de la alte sectoare (pensii, burse, ajutoare etc.).
Sectorul "public" sau "guvernamental" reuneşte toate subiectele economice (instituţiile
publice) care produc bunuri publice (colective) pentru populaţie, fără a primi echivalentul
valoric. Aici se cuprind, în general, serviciile publice (sănătate, învăţământ, apărare etc.).
Sectorul public se separă în: unităţi de asigurări sociale şi organisme ale administraţiei
(centrale şi locale). Sectorul "străinătate" sau "restul lumii" evidenţiază tranzacţiile cu alte
ţări.
Sistemul conturilor naţionale reprezintă o reprezentare a economiei naţionale, înregistrând
toate fluxurile reale şi monetare din sistemul economic, în mod coerent, corelat şi echilibrat.
Conturile macroeconomice sunt rezultatul unor multiple agregări şi sintetizări ale
informaţiilor cuprinse în conturile alcătuite pe subiecte economice, sectoare economice şi
ramuri de activitate.
Ele sunt utilizate pentru calcule macroeconomice şi pentru furnizarea informaţiilor necesare
privind: producţia de bunuri pe economia naţională, structura şi utilizarea acesteia, formarea
şi repartiţia veniturilor în societate, utilizarea veniturilor societăţii etc. Pentru analiza acestor
aspecte esenţiale ale vieţii economice din societate se alcătuiesc următoarele conturi
naţionale:
Contul de producţie. Se construieşte la nivelul sectoarelor şi pe ansamblul economiei
naţionale, prin acesta sintetizându-se tranzacţiile specifice activităţii de producţie a
subiectelor economice interne. În partea dreaptă a contului de producţie se înregistrează
valoarea producţiei brute (pe sectoare sau pe economie naţională), iar în partea stângă,
consumul intermediar (adică valoarea bunurilor - altele decât cele de capital fix - şi serviciilor
produse şi consumate în scopul producerii de noi bunuri materiale şi nemateriale).
Soldul contului reprezintă valoarea adăugată brută (la nivelul unui sector),
respectiv produsul intern brut (la nivelul economiei naţionale). Valoarea adăugată brută
(VAB) exprimă valoare pe care o aduce agentul economic producător elementelor de capital
circulat pe care le achiziţionează şi prelucrează în vederea obţinerii produselor finite. De
asemenea, VAB reprezintă suma veniturilor fundamentale (profit, salarii, dobânzi şi rente) la
care se adaugă amortizarea. În sfârşit VAB reflectă producţia finală, respectiv diferenţa dintre
producţia brută (PB) şi consumul intermediar (Ci), astfel:
VAB = PB − Ci.
Ca regulă, soldul conturilor naţionale apare în partea stângă şi aceasta se evidenţiază în contul
următor, ca resursă (în partea dreaptă). Deci, contul de producţie evidenţiază valoarea
producţiei pe sectoare sau pe economie naţională şi separarea acesteia în consum intermediar
şi valoare adăugată brută sau produs intern brut.
Contul de creare a veniturilor. Evidenţiază pentru fiecare sector şi pentru întreaga
economie formarea veniturilor din activitatea economică. În partea dreaptă a contului, la
resurse, se evidenţiază valoarea adăugată brută (pe sectoare) sau produsul intern brut (pe
economie naţională) şi subvenţiile de exploatare.
În partea stângă a contului se înregistrează amortizarea şi impozitele indirecte,
iar soldul acestui cont reprezintă veniturile, exprimate prin indicatorii "valoarea adăugată
netă" (la nivel de sectoare) sau "produsul intern net" (la nivelul economiei naţionale).
Valoarea adăugată netă (VAN) exprimă diferenţa dintre valoarea adăugată brută (VAB) şi
consumul de capital fix (CCF sau amortizarea - A), astfel:
.VAN = VAB − A.
Diferenţa dintre subvenţiile de exploatare şi impozitele indirecte (diferenţă cunoscută sub
denumirea de impozite sau taxe nete) se ia în calcul atunci când indicatorii
macroeconomici sunt evidenţiaţi în preţurile pieţei.
Contul de repartiţie a veniturilor. Evidenţiază repartiţia primară a veniturilor. În el se
sintetizează pe lângă veniturile factorilor create în interiorul ţării şi veniturile factorilor
încasate din străinătate şi cele plătite străinătăţii. În partea dreaptă, la resurse, se înregistrează
soldul contului precedent, adică PIN (sau suma veniturilor factorilor de producţie din
interiorul ţării) şi veniturile factorilor de producţie naţionali din activitatea desfăşurată în
străinătate.
În partea stângă se evidenţiază veniturile factorilor de producţie plătite străinătăţii ca urmare
a activităţii depuse în interiorul ţării de agenţi economici străini.
Soldul acestui cont este reflectat prin indicatorul "produs naţional net" (PNN), care, dacă este
exprimat în preţurile factorilor, se mai denumeşte şi venit naţional (VN). Venitul naţional se
obţine adăugând la PIN exprimat în preţurile factorilor, soldul veniturilor factorilor de
producţie în raport cu străinătatea (SVFS), astfel:
VN = PNNpf = PINpf + SVFS
Contul de utilizare a veniturilor. Evidenţiază utilizarea în interiorul ţării a componentelor
venitului naţional disponibil (venitul naţional corectat cu soldul transferurilor curente cu
străinătatea), pentru consumul privat şi consumul public (ambele formează consumul final al
societăţii). Consumul privat (Cpv) exprimă cheltuielile efectuate de populaţie pentru
cumpărarea de mărfuri şi servicii necesare satisfacerii nevoilor proprii.
Consumul public (Cpb) exprimă cheltuielile făcute de instituţiile publice pentru materiale,
combustibili, energie, amortizare şi alte consumuri necesare prestării serviciilor publice către
populaţie. Împreună, consumul privat cu cel public formează consumul final
(CF). Soldul contului este reprezentat de indicatorul "economii brute" şi se determină
conform relaţiei:
Eb = VND − CF = VND − (Cpv + Cpb),
unde VND este venitul naţional disponibil (vezi infra venit naţional).
Economiile brute sunt destinate investiţiilor brute, adică formării brute a capitalului. Dacă din
economiile brute se scade amortizarea, se obţin economiile nete, destinate investiţiilor nete,
adică formării nete a capitalului. Investiţia netă este acea parte din venit care se foloseşte
pentru a spori capitalul fix şi stocurile.
Sistemul operaţiunilor contabile cuprinde:
 operaţiuni contabile privind bunurile şi serviciile (producţie, consum final,
formarea brută a capitalului, depozitare, distribuţie de bunuri);
 operaţiuni privind repartiţia, care sunt de distribuire şi redistribuire a veniturilor
obţinute la nivel de economie naţională: remunerarea salariaţilor; impozite legate de
producţie şi import; transferuri de la administraţiile publice spre agenţii economici
sub forma subvenţiilor de exploatare; veniturile proprietăţii şi ale întreprinderilor
(dobânzi, arenzi, drept de autor, licenţe, brevete, dividende); operaţiunile de asigurări
etc;
 operaţiuni financiare care au ca obiect operaţiunile referitoare la crearea şi circulaţia
mijloacelor de plată, la creanţele şi datoriile agenţilor dintr-o economie naţională.
Rezultatele activităţii la nivel macroeconomic într-o perioadă determinată, de regulă un an,
obţinute de către toţi agenţii economici din economia naţională, se reflectă cifric şi cantitativ
prin indicatori sintetici. Indiferent de natura rezultatelor (bunuri materiale şi servicii) şi
fluxurilor din economia naţională, aceşti indicatori se calculează numai în expresie valorică,
prin intermediul preţurilor şi tarifelor. În funcţie de scopul urmărit, ei pot fi evaluaţi la
preţurile pieţei (preţurile cumpărătorilor) sau la costurile factorilor de producţie (preţurile
producătorilor).
De obicei, indicatorii sintetici de rezultate macroeconomice se determină la preţurile pieţei,
ceea ce permite cunoaşterea dimensiunii rezultatelor activităţii din intervalul de timp avut în
vedere, corelarea resurselor alocate şi consumate cu rezultatele obţinute, studierea
principalelor corelaţii care s-au manifestat în perioada de calcul.
Sistemul de evidenţă şi măsurare a rezultatelor macroeconomice îndeplineşte,
prin indicatorii utilizaţi, o serie de funcţii esenţiale cum ar fi:
 instrument de evidenţă statistică , cu ajutorul căruia se sintetizează şi se corelează
informaţiile privind desfăşurarea activităţii economice şi măsurarea potenţialului
economic, reflectând evoluţia cantitativă a economiei naţionale;
 instrument de analiză a activităţii economice în perioada anterioară şi a echilibrului
macroeconomic sub diferitele sale forme de manifestare, permiţând înţelegerea
legităţilor economice şi a modului lor concret de manifestare în timp şi spaţiu;
 suport de bază al fundamentării deciziilor în economie, al influenţării corelaţiilor şi
tendinţelor celor mai favorabile, al corectării unor efecte nedorite ale mecanismului
spontan al pieţei, deoareceindicatorii de rezultate macroeconomice reflectă tabloul
fluxurilor din economia naţională, al interdependenţelor vieţii economice;
  indicatorii de rezultate macroeconomice au o largă utilizare pentru comparaţii
internaţionale, pentru înţelegerea corectă a fenomenelor şi proceselor din economia
mondială, a interdependenţelor economice internaţionale, a participării ţării la
circuitul economic mondial.
Indicatorii care reflectă rezultatele macroeconomice în Sistemul Conturilor Naţionale pot fi
calculaţi prin una din următoarele trei metode:
 metoda producţiei (metoda valorii adăugate) prin care are loc măsurarea şi
evidenţierea valorilor adăugate brutei create de către toţi agenţii economici,
producători de bunuri şi servicii (de consum şi publice) şi agregarea acestor mărimi pe
sectoare, ramuri şi pe ansamblul economiei naţionale. Prin această metodă, din
valoarea totală a producţiei sau valoarea producţiei brute (pe sectoare, ramuri sau
economie naţională), se elimină consumul intermediar (respectiv valoarea bunurilor
materiale şi serviciilor produse şi utilizate pentru a crea noi bunuri, achiziţionate de
terţi), iar în cazul indicatorilor în expresie netă, se elimină şi consumul de capital fix
(amortizarea), rezultând valoarea adăugată netă.
 metoda utilizării finale (metoda cheltuielilor sau a folosirii veniturilor), care constă
în agregarea cheltuielilor totale ale agenţilor economici cu bunurile materiale şi
serviciile care compun producţia finală. Concret, prin această metodă se însumează:
cheltuielile gospodăriilor (menajelor) pentru produse şi servicii de consum;
cheltuielile publice guvernamentale (instituţiilor administraţiei centrale şi locale)
pentru serviciile administrative puse la dispoziţia colectivităţilor; cheltuielile pentru
bunuri de investiţii (investiţiile brute); exportul net (diferenţa dintre valoarea
bunurilor şi serviciilor exportate şi valoarea celor importate).
 metoda repartiţiei (metoda însumării veniturilor), care constă în însumarea
elementelor ce reflectă recompensarea factorilor de producţie, concretizate în venituri
încasate de proprietarii acestor factori (salarii, profituri, dobânzi, rente) şi alocaţiile
pentru consumul de capital fix (amortizările). În practică, pentru calcularea
indicatorilor sintetici ai rezultatelor macroeconomice, se îmbină cele trei metode.
Astfel, pentru determinarea producţiei pe ramuri ale economiei, se utilizează metoda
de producţie, pentru domeniul serviciilor se aplică metoda cheltuielilor ş.a.m.d.
Principalii indicatori de rezultate macroeconomice calculaţi în SCN sunt:
 produsul global brut (PGB);
 produsul intern brut (P.I.B.);
 produsul intern net (PIN);
 produsul naţional brut (PNB);
 produsul naţional net (PNN);
 venitul naţional (VN).
Produsul global brut (PGB) reflectă valoarea totală a bunurilor materiale şi a serviciilor, cu
caracter marfar şi nemarfar, obţinute într-o perioadă de timp, de regulă un an, în cadrul
subsistemelor economiei naţionale. Acest indicator include înregistrări repetate, fapt pentru
care are o utilizare redusă.
Cu toate acestea, PGB răspunde unor cerinţe reale de cunoaştere macroeconomică privind
corelaţiile care se formează între diferite ramuri, subramuri şi activităţi. PGB se calculează ca
sumă a producţiei brute de bunuri materiale şi servicii din toate sectoarele, adică prin
însumarea consumului final şi a celui intermediar.
Produsul intern brut (PIB) reflectă, valoric, producţia finală de bunuri şi servicii obţinute
de către toţi agenţii economici (autohtoni şi străini) care îşi desfăşoară activitatea în interiorul
ţării, destinate consumului final. Acest indicator exprimă mărimea valorii adăugate brute a
bunurilor materiale şi serviciilor produse în interiorul ţării şi ajunse în stadiul final al
circuitului economic.
PIB se determină fie prin însumarea valorilor adăugate brute ale tuturor bunurilor create de
agenţii economici din interiorul ţării (agregate la nivel de sector sau ramură), într-o perioadă
determinată (un an), fie prin scăderea din produsul global brut a consumului intermediar,
astfel:
PIB = Σ VABi
sau
PIB = PGB − Ci,
unde "i" reprezintă sectoarele economiei, iar Ci - consumul intermediar.
Acest indicator este baza măsurării rezultatelor macroeconomice în SCN şi se calculează, în
practică, prin combinarea metodei valorii adăugate (metoda de producţie) cu metoda
repartiţiei (a însumării veniturilor).
Produsul intern net (PIN) sintetizează suma valorilor adăugate nete ale bunurilor materiale
şi serviciilor finale produse de către toţi agenţii economici (autohtoni şi străini) care
acţionează în interiorul ţării, într-o perioadă de timp (de regulă un an), astfel:
PIN = Σ VANi.
De asemenea, se mai calculează scăzând din produsul intern brut consumul de capital fix,
amortizarea (A), astfel:
PIN = PIB − A.
Produsul naţional brut (PNB) reprezintă valoarea adăugată brută a tuturor bunurilor
materiale şi serviciilor finale provenite din activităţile agenţilor economici naţionali, obţinute
atât în ţară cât şi în afara acesteia, în decursul unei perioade de timp (un an). PNB se
determină prin scăderea din PIB a valorii adăugate brute realizate pe teritoriul naţional de
către agenţii economici străini (PE), la care se adună valoarea adăugată brută realizată de
agenţii economici naţionali care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul altor state (VE), astfel:
PNB = PIB − PE + VE.
Acest indicator poate fi mai mare sau mai mic decât PIB, în funcţie de soldul cu exteriorul
pozitiv sau negativ (± SE) dintre VAB obţinută de agenţii economici naţionali în străinătate şi
VAB obţinută de agenţii economici străini în interiorul unei ţări (PNB = PIB ± SE).
Dacă acest indicator este evaluat pe baza preţurilor pieţei, denumit şi PNB nominal, el
oglindeşte oferta naţională (producţie internă la care se adaugă importurile), iar dacă se
calculează pe baza fluxului de cheltuieli ale naţiunii, apare ca indicator al cererii agregate
(cheltuielile dintr-o ţară au la bază veniturile obţinute de factorii de producţie care sunt
repatriate, indiferent unde sunt obţinute ele şi sunt cheltuite pe teritoriul ţării de origine a
proprietarului). Atât PIB, cât şi PNB nu oferă, totuşi, imaginea producţiei finale nete,
deoarece includ şi alocaţia pentru consumul de capital fix, respectiv amortizările (A).
Produsul naţional net (PNN) reprezintă expresia bănească a valorii adăugate nete obţinute
de agenţii economici naţionali, atât pe teritoriul ţării, cât şi în afara acesteia şi se determină
prin scăderea din PNB a amortizării capitalului fix (A), astfel:
PNN = PNB - A
Produsul naţional net (PNN) se mai poate calcula adăugând la PIN soldul, pozitiv sau
negativ, (± SE) dintre VAN obţinută de agenţii economici naţionali în străinătate şi VAN
obţinută de agenţii economici străini pe teritoriul unei ţări astfel:
PNN = PIN ± SE.
Dacă PNN este evaluat la costurile factorilor, atunci el reflectă venitul naţional.
Venitul naţional (VN) sintetizează veniturile obţinute de către proprietarii factorilor de
producţie prin care se recompensează aportul acestora la producerea bunurilor materiale şi
serviciilor. VN poate fi considerat şi ca indicator ce exprimă veniturile din muncă şi din
proprietate care decurg din producţia bunurilor economice.
De asemenea, el reflectă şi utilizarea veniturilor pentru cumpărarea de produse şi servicii de
consum şi pentru economisire. Ţinând seama de cheltuielile agenţilor economici,
determinarea venitului naţional porneşte de la PNB evaluat la preţurile pieţei (PNBpp) din
care se scad alocaţiile pentru consumul de capital fix (amortizarea), precum şi impozitele
indirecte (Ii) şi se adaugă subvenţiile de exploatare (Sv) (Ii – Sv = Impozite nete). La acelaşi
rezultat se ajunge şi prin scăderea din PNB, exprimat în preţurile (costurile) factorilor
(PNBcf), a alocaţiilor pentru consumul de capital fix (A). Deci:
VN = PNBpp − A − Ii + Sv sau
VN = PNBcf − Amortizarea.
Se poate aprecia că venitul naţional exprimă veniturile factorilor de producţie, adică
veniturile provenite din munca angajaţilor, cele provenite din activitatea de întreprinzător şi
cele din patrimoniu, ceea ce reprezintă suma valorilor adăugate nete create de factorii de
producţie naţionali în interiorul ţării şi în alte ţări.
Adică, în venitul naţional se includ: salarii, rente, profituri, dobânzi nete (diferenţa dintre
dobânzile încasate şi dobânzile plătite), toate aceste venituri fiind supuse impozitării directe.
De precizat, că orice ţară efectuează o serie de plăţi către străinătate, plăţi ce nu sunt legate
de activitatea de producţie (transferuri curente privind: cotizaţii la organisme internaţionale,
ajutoare, daune, penalizări, taxe etc.) şi, totodată, încasează plăţi efectuate de străinătate către
ea, astfel că venitul naţional creat trebuie corectat cu soldul încasărilor şi plăţilor în raport cu
străinătatea, numit şi soldul transferurilor curente cu străinătatea (STCS). Se obţine
astfel venitul naţional disponibil (VND) conform relaţiei
VND = VN ± STCS.
În funcţie de acest sold, VND poate fi mai mare sau mai mic decât VN. Dacă din VND se
scad veniturile ce nu revin populaţiei (contribuţia pentru asigurări sociale, profiturile
nedistribuite, impozitele pe profit) şi se adaugă veniturile populaţiei care provin din
transferuri (pensii, ajutoare, burse, alocaţii etc.), se obţine venitul personal al populaţiei
(menajelor) - VPM.
Dacă din venitul personal al menajelor se deduc impozitele şi taxele plătite de populaţie, se
obţine venitul disponibil al menajelor - VDM, indicator ce exprimă posibilităţile populaţiei
pentru consum (C) şi economii (E).
Sporirea venitului naţional, ca expresie a creşterii şi dezvoltării economice este condiţionată
de doi factori:
 creşterea volumului factorilor de producţie;
 creşterea productivităţii (randamentului) factorilor de producţie.
Indicatorii macroeconomici sunt utilizaţi, în general, pentru determinarea dinamicii
economice. Creşterea economică este relevată de creşterea indicatorilor macroeconomici.
Întrucât aceşti indicatori sunt exprimaţi monetar (valoric), iar creşterea lor se poate datora atât
creşterii preţurilor de la o perioadă la alta (inflaţie) cât şi creşterii fizice a activităţii
economice, indicatorii macroeconomici se exprimă în preţuri constante (sau comparabile)
care reprezintă preţurile anului şi se numesc indicatori reali (PIB real, PNB real etc.).
Dacă sunt exprimaţi în preţurile curente ale anului de calcul, indicatorii se numesc indicatori
nominali sau monetari. Raportul dintre PIB nominal şi PIB real se numeşte deflatorul PIB
(D) şi exprimă indicele mediu al preţurilor pe întreaga economie, în perioada analizată, astfel:
D = PIBnominal / PIBreal,
de unde rezultă
PIBreal = PIBnominal / D.
După calcularea PIB real, se poate trece la stabilirea dinamicii (evoluţiei) indicatorului
respectiv, prin calcularea indicelui produsului intern brut (IPIB):
IPIB = PIBreal1 / PIBreal0.
Produsul activităţii economice poate fi potenţial sau actual. Produsul potenţial se referă la
mărimea maximă a acestuia care poate fi obţinută într-o perioadă în condiţiile ocupării
depline a forţei de muncă (la randament maxim în condiţiile aplicării legii randamentelor
descrescătoare).
5.Concluzii:
Sistemul fiscal este expresia voinţei politice a unei comunităţi umane organizate, fixată pe un
teritoriu determinat şi dispunând de o autonomie suficientă pentru a putea, prin intermediul
organelor pe care le reprezintă, să se doteze cu o întreagă serie de reguli juridice şi, în special,
fiscale.
Sistemul fiscal, alături de alte sisteme (monetar sau bănesc, de credit şi financiar), urmăreşte
realizarea obiectivelor politicii economice şi sociale a statului. Luarea în discuţie a sistemului
fiscal este importantă şi necesară, întrucât din modul în care acesta este construit şi
funcţionează se pot desprinde concluzii referitoare la presiunea fiscală, politica fiscală şi
eficienţa implicării puterii publice în viaţa economică şi socială a unei ţări.