Sunteți pe pagina 1din 3

Ecaterina Teodoroiu (1894-1917)

Născută la 14 ianuarie 1894, în comuna Vădeni, jud. Gorj, Ecaterina Teodoroiu a


fost fiica agricultorilor Vasile și Elena, familie numeroasă, din care au mai făcut
parte alți șapte frați. Ecaterina a urmat cursurile școlii primare din comuna Vădeni
și alte două clase primare în municipiul Târgu-Jiu, în anul 1909 absolvind Școala
româno-germană din Târgu-Jiu. Documentele vremii o consemnează ca
absolventă a Școlii de moașe din Bucureși, în anul 1915, înscriindu-se între timp în
Asociația cercetașilor din România, în anul 1913.
După intrarea României în Primul Război Mondial, la 27-28 august 1916, Crucea
Roșie Română a folosit numeroși cercetași în spitalele în care au fost îngrijiți răniții.
Ecaterian Teodoroiu a făcut parte dintre cercetașii care au fost transferați în
spitale, în perioada 10-18 octombrie 1916 pansând răniții în spitalul din Târgu-Jiu.
La 12 noiembrie 1916, Ecaterina i-a dus alimente fratelui său, Nicolae, pe
Dealul Sâmbotin, asistând la moartea acestuia, din cauza unui obuz care a căzut în
apropiere. După explozie, Ecaterina și-a sărutat fratele și i-a spus: „La revedere,
frate, te voi răzbuna eu” (Arhivele Militare Române, Fond M.St.M., Secția Serviciul
Istoric, dosar 214/1928, f. 15.).
Pentru a-și onora promisiunea, Ecaterina s-a prezentat la colonelul
Obogeanu, în comuna Dăneasa, cerând să fie înrolată ca voluntar, iar apoi a mers la
colonelul Neagu Savel, solicitându-i același lucru. Acesta i-a ordonat colonelului
Coandă să o includă în Regimentul 18 Infanterie, Batalionul II, Compania a 8-a,
comandată de locotenentul Gheorghițoiu, care a repartizat-o la Grupul II din
plutonul I .După ce a fost primită ca voluntară în cadrul Regimentului 18 Infanterie,
Ecaterina a fost capturată de germani, evadând după ce a tras cu revolverul în
santinela care o escorta.
În ianuarie 1917, Ecaterina s-a reîntors la Regimentul 43/59 Infanterie,
îngrijind răniții, iar generalul Broșteanu a ordonat (Ordinul nr. 3.923, trimis de la
Divizia a XI-a către Brigada 21 Infanterie și Regimentul 43/59 Infanterie.), la 21
februarie 1917, ca voluntara să facă parte din efectivele regimentului: „Veți binevoi
a cunoaște că Domnișoara Teodoroiu Ecaterina e conformată a-și continua
serviciul ce îl îndeplinește la Corpul 7, comandat de Sublocot. Gh. Mănoiu. Va fi
considerată și tratată cu cea mai mare îngrijire, astfel cum merită un suflet nobil,
cinstit, demn și plin de sentimentul de sacrificiu al D-sale. Va lua masa gratuit la
popota ofițerilor, unde i se va da cinstea cuvenită”(Arhivele Militare Române, fond
cit., dosar 214/1928, f.).
La 22 august/4 septembrie 1917, Ecaterina se afla într-un pluton din
Compania a 7-a, pe Dealul Secului. Militarii germani au atacat pozițiile române, iar
Ecaterina le-a arătat soldaților direcția de înaintare, cu casca în mîna dreaptă,
întinsă spre inamic, ținând arma în mâna stângă[ și strigând: „Înainte băieţi,
înainte, nu vedeți că sunt între voi ?” (Consemnarea celor strigate de Ecaterina îi
aparține colonelului Pomponiu, comandantul Regimentului 43/59 Infanterie, într-
un Memoriu pe care l-a semnat la 10 mai 1920.). În acel moment a fost lovită în
piept de două gloanțe, trase de o mitralieră a unor unități din Regimentul 40
Rezervă german, murind pe loc. Ridicată de brancardieri, Ecaterina a fost dusă la
postul de comandă al Regimentului 43/59 Infanterie, unde a rămas până a doua zi,
fiind înmormântată cu onoruri militare în Valea Zăbrăuciorului, la 23 august/5
septembrie 1917, lângă casa viei Apostoleanu, alături de mormântul căpitanului
Morjan Dumitru, mort în fruntea Companiei a 6-a cu o zi înainte, la 21 august/3
septembrie 1917, cauza decesului fiind o lovitură de glonț la nivelul capului.
Pentru fapta sa de arme, Ecaterina Teodoroiu a fost citată prin Ordin de Zi al
Regimentului „Lupeni” (Consemnarea celor strigate de Ecaterina îi aparține
colonelului Pomponiu, comandantul Regimentului 43/59 Infanterie, într-un
Memoriu pe care l-a semnat la 10 mai 1920.) : ‹‹În timpul ciocnirii de ieri noapte, pe
Dealul Secului, a căzut în fruntea plutonului său, lovită-i în inima-i generoasă, de
două gloanțe de mitralieră, voluntara Ecaterina Teodoroiu , din Compania a 7-a.
Pildă rară a unui cald entuziasm, unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea pe care
unii au numit-o pe drept cuvânt „Eroina de la Jiu” şi-a dat şi-a dat suprema jertfă,
lipsită de orice trufie, de orice deşartă ambiţie, numai din dragostea de a apăra
pământul Țării noastre, cotropit de duşmani. Ecaterina Teodoroiu a fost pilda celor
mai viteji apărători ai Țării, pe care i-a întrecut prin puterea cu care-și înfrângea
slăbiciunea femeiască, știind să dovedească vigoarea bărbăției de trup și de suflet
și calitățile întregi ale unui ostaș neobosit și plin de entuziasmul de a se face
folositor în așa preț.
Aceea care a luptat ca un viteaz din alte vremuri la Tg. Jiu, aceea care și-a
desfășurat o energie rară împotriva morții albe, care a secerat pe camarazii ei
bolnavi de tifos exantematic, pornindu-se în luptă cu un avânt renăscut, cu
nădejdea că va contribui și ea la opera cea mare a răzbunării, de a cărei pregătire a
luat și ea parte activă. A căzut înainte de a ajunge la țelul acestei revanșe. Și-a dat
viața cu simplitatea ostașului, nu pentru a obține apoteoza de vorbă, ci pentru că
așa cerea inima ei, că i se împlinește datorită victoriei.
Aceia care în vitejia-i comunicativă se descoperă, spre a-și îndema oștenii,
vorbindu-le: „Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine”, are drept în clipa
aceasta la cinstirea veșnică a atuturor românilor. Pentru dragostea-i de Țară,
pentru sentimentu-i rar al datoriei, pentru energia și avântul cu care și-a împlinit
ceea ce socotea o misiune, până la jertfa supremă, o citez prin ordin de zi pe
regiment, dând-o ca pildă tuturor ostașilor››. (Arhivele Militare Române, fond cit,
dosar 214/1928, f. 8.)

S-ar putea să vă placă și