Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Analiza problemei
Identificaţi problema reală, răspunzând la următoarele întrebări:
CARE este problema pe care încercati să o rezolvati? (comentati, analizati si
dezvoltati).
Problema pe care am dori să o rezolvăm constă în reducerea poluării atmosferice din
București cauzată de noxele autovehiculelor.
(aerlive.ro, 2022)
La data realizării acestei lucrări dedicată nivelului ridicat de poluare a aerului la
nivelul atmosferic în mun. București, cu ajutorul platformei aerlive.ro, observăm că în data de
16.03.2022, indicele de poluare a aerului a atins nivelul maxim. Conform platformei
aerlive.ro, sunt stabiliți indicii de poluare (de la foarte scăzut la foarte ridicat) alături de
valorile substanțelor nocive care se pot regăsi în atmosferă, determinând astfel nivelul de
poluare a aerului din capitală. Astfel, observăm că zonele cele mai poluate la acea dată au
fost: Drumul Taberei, Pantelimon, Tineretului și zona sectorului 5.
Calitatea aerului este măsurată printr-un indice de calitate a aerului, indice care se
determină pe baza monoxidului de carbon, dioxid de azot, dioxid de sulf, particule în
suspensie, hidrocarburi și plumb prezente în atmosferă. Sursele de proveniență a acestor
substanțe periculoase sunt diferite, la fel ca impactul asupra sănătății persoanelor, poluarea
atmosferică fiind astfel o problemă complexă și foarte greu de combătut (aerlive.ro).
În cuprinsul Programului Integrat de Calitate a Aerului în Municipiul București pentru
perioada 2018-2022, se dovedește faptul că, traficul rutier este principala sursă de poluare a
aerului din capitala țării. Autovehiculele care circulă cu benzină sau motorină sunt
predominante în București, iar ca și normă de poluare a aerului, cele cu norma Euro 4 sunt
cele mai numeroase, regăsite pe străzile capitalei.
Bibliografie