Final 2022 Infectii Medic Hub 1565

Infecțiile tractului urinar
Șef lucrări Dr. Stoica Robert

Acad. I Sinescu
UMF „Carol Davila” București

Centrul de Urologie și Transplant Renal Institutul Clinic Fundeni
Infecția tractului urinar (ITU)
Definiție
1. ITU necomplicată – ITU acută, sporadică sau recurentă a tractului urinar inferior (cistită
necomplicată) și/sau superior (pielonefrită necomplicată), dezvoltate la femei,
care nu asociază anomalii anatomice sau funcționale ale tractului urinar, comorbidități și nu
sunt gravide.
2. ITU complicată – ITU care nu sunt incluse în categoria de mai sus, care asociază un risc
ridicat de complicații și se dezvoltă la următoarele categorii de pacienți: bărbați, femei
gravide, cu anomalii anatomice sau funcționale importante, la cei cu catetere urinare,
afecțiuni renale și/sau alte boli concomitente (cu efect imunosupresor, de exemplu diabet).
3. ITU recurentă – ITU necomplicate și/sau complicate, recurente (cu o frecvență de cel puțin
trei episoade pe an sau două în ultimele șase luni).
4. ITU asociată cateterelor urinare – implică episoade infecțioase survenite la pacienți cu

catetere urinare prezente sau care au fost purtători de cateter în ultimele 48 de ore.
5. Urosepsisul – disfuncție de organ cu risc vital, care survine în urma răspunsului neadecvat
al gazdei la prezența infecției, cu substrat primar la nivelul tractului urinar și/sau genital
masculin.
Factori de risc pentru ITU necomplicată la femeie
• Caracteristicile anatomice – uretra cu o lungime redusă,

proximitatea meatului uretral cu vaginul, anusul și regiunea
perianală
• Contactul sexual, partenerii sexuali multipli
• Utilizarea spermicidelor și a diafragmelor
• Predispoziția genetică
• Istoric familial de infecție urinară recidivantă și/sau infecție
urinară în copilărie (sub vârsta de 15 ani).
Factori de risc pentru ITU complicată
• Prezența cateterelor permanente, a stenturilor urinare (uretral,

ureteral, renal) sau cateterismul intermitent al vezicii urinare
• Reziduul urinar > 100 ml
• Uropatia obstructivă, indiferent de cauză
• Refluxul vezico-ureteral sau alte anomalii funcționale
• Alterări ale uroteliului: mecanice, chimice sau prin iradiere
• ITU peri- și postoperatorii
• Insuficiența renală, transplantul, diabetul zaharat și un sistem
imunitar deficitar.
Etiologia ITU
ITU necomplicate ITU complicate
UPEC: E. coli uropatogenic
GBS: streptococ de grup B
Escherichia coli (E. coli) este agentul patogen cel mai frecvent implicat în patologia
infecțioasă a tractului urinar, ITU (necomplicate sau complicate) fiind raportat în 90%
din cazurile de novo (comunitare) și în peste 50% din cele intraspitalicești, incluzând și
infecțiile asociate cateterismului urinar.
Ana L. Flores-Mireles et al.: Urinary tract infections: epidemiology, mechanisms of infection and treatment options,
NATURE REVIEWS | MICROBIOLOGY VOLUME 13 | MAY 2015, 269-284
Fiziopatologia ITU
E. coli prezintă pe suprafață fimbrii, cu rol în adeziunea

celulară, de tipul:
a. 1-manozo-sensibile – care se atașează de
glicoproteinele manozo-like și reprezintă
aproximativ 80-100% dintre structurile subtipului
B1 și D. Sunt active în faza inițială a infecției,
facilitând procesul de adeziune a fimbriilor de
stratul epitelial urotelial;
b. P-manozo-rezistentă se leagă de un derivat

dizaharid al galactozei – α-D-Gal(1,4)-β-D-Gal.
Fimbria P este asociată procesului de invazivitate
celulară – inhibă eliminarea bacteriană
concomitent cu mucusul din urină și crește
adeziunea bacteriană la suprafața cateterelor
urinare.
Immunology, Volume: 164, Issue: 1, Pages: 3-14, First published: 24 March 2021, DOI
(10.1111/imm.13330)
Fiziopatologia ITU:
Interacțiunea la nivelul tractului urinar a E. coli uropatogen (UPEC)
(a) Facilitatorul major al colonizării este adezina FimH,

care leagă fragmente de manoză ale structurilor cu
conținut ridicat de manoză pe uroplakine (UP) care
acoperă membranele celulelor uroteliale. În vezică,
legarea UPEC mediată de FimH specifică manozei induce
internalizarea bacteriană în celulele-umbrelă prin
endocitoză în vezicule discoidale/fusiforme. UPEC
interiorizat evadează în citoplasmă, unde agregă și
proliferează rapid pentru a forma comunități bacteriene
intracelulare (IBC) dens compactate.
(b) UPEC poate, de asemenea, să ascensioneze până la

nivel renal, provocând pielonefrită prin invadarea
celulelor epiteliale tubulare renale. Pentru a adera la
epiteliul renal, UPEC utilizează de obicei adezinele PapG
specifice galactozei pe P pili. Proteoglicanii bogați în
glicozaminoglicani (GAG) formează un strat de mucus
asemănător unui gel pe suprafața luminală a vezicii
urinare, care blochează legarea mediată de FimH la
glicoproteinele manozilate de pe uroteliu, inhibând
Abrevieri: Cer – ceramidă, Gal – galactoză, invazia celulelor uroteliale.
GalNAc – N-acetilgalactozamină, Glc – glucoză,
GlcNAc – N-acetilglucozamină, Man – manoză Immunology, Volume: 164, Issue: 1, Pages: 3-14, First published: 24 March 2021,
DOI: (10.1111/imm.13330)
Fiziopatologia ITU: implicații cu potențial
terapeutic
• Inhibarea ancorării fimbriilor de tip 1 de pe suprafața uropatogenilor la

celulele uroteliale, precum și la nivelul eritrocitelor și celulelor intestinale
a fost studiată și s-a demonstrat că atât D-manoza liberă, cât și derivați ai
D-manozei sunt puternic inhibitori ai aderării mediate prin fimbriile de tip
1, în timp ce alte polizaharide care nu conțin D-manoza în structura lor nu
au acest efect.
• Proantocianidinele prezintă capacitatea de a se lega de aceste adezine

prezente pe suprafața bacteriană, împiedicând astfel ancorarea bacteriană
la nivelul țesuturilor-gazdă.
1. Bacteriuria asimptomatică
1. Bacteriuria asimptomatică
• Reprezintă colonizarea asimptomatică a tractului urinar, de obicei

comensală.
• Această afecțiune se identifică la 1-5% dintre femeile tinere, active

sexual, și la 19% dintre cele la menopauză.
• Diagnosticul bacteriuriei asimptomatice este paraclinic și constă în

evidențierea a 100 000 de unități formatoare de colonii/ml (UFC/ml) în
două uroculturi consecutive recoltate din cel de-al doilea jet urinar
pentru femei și o urocultură pentru indivizii de sex masculin.
Tratamentul bacteriuriei asimptomatice -1-
• Recomandarea generală prevede că bacteriuria asimptomatică nu

necesită tratament antimicrobian, deoarece nu determină leziuni
renale.
• Utilizarea antibioticelor se asociază cu un risc semnificativ de

apariție a reacțiilor adverse, cele mai importante fiind dezvoltarea
tulpinilor multirezistente și a enterocolitei cu Clostridium difficile.
• Screeningul și tratamentul bacteriuriei asimptomatice se impun în

cazuri selecționate, la femeile gravide și în cazul pacienților care
urmează un tratament chirurgical.
Tratamentul bacteriuriei asimptomatice -2-
• Bacteriuria asimptomatică este considerată un factor de risc

pentru dezvoltarea infecțiilor la pacienții cu indicație
operatorie, în mod particular la cei care urmează un tratament
urologic endoscopic.
• Prezența cateterelor urinare, inclusiv a nefrostomiilor, se

asociază cu apariția bacteriuriei asimptomatice. În aceste
cazuri, tratamentul antibiotic al bacteriuriei asimptomatice nu
determină beneficii suplimentare.
• În cazul manevrelor de inserție sau de înlocuire a

nefrostomiilor ori a sondelor JJ, se recomandă profilaxie
antibiotică.
Recomandări în bacteriuria
asimptomatică
Recomandări Nivel de
recomandare
Nu se recomandă screeningul și tratamentul bacteriuriei asimptomatice în Puternic
următoarele condiții:
- femei fără factori de risc
- pacienți cu diabet zaharat controlat
- paciente postmenopauză
- pacienți vârstnici instituționalizați
- pacienți cu disfuncție și/sau intervenții reconstructive ale tractului urinar
inferior
- pacienți după transplant renal
- profilactic înaintea intervențiilor de artroplastie
- pacienți cu ITU recurentă
Se recomandă screeningul și tratamentul bacteriuriei asimptomatice înaintea Puternic
intervențiilor urologice care produc leziuni ale mucoasei.
Screeningul și tratamentul gravidelor cu bacteriurie asimptomatică – utilizarea Scăzut
schemelor terapeutice pe termen scurt.
2. Cistita acută necomplicată
2. Cistita acută necomplicată
• Frecvent, se dezvoltă la sexul feminin,

principala cauză de apariție fiind
dependentă de criteriile anatomice
(uretră scurtă, proximitatea cu
regiunea perianală și perineală).
• Aproximativ jumătate dintre femei

raportează un episod infecțios pe
durata vieții, 27% dintre acestea
prezintă o recurență în primele șase
luni după tratament, iar 3% minim
două episoade în același interval de
timp.
Preventing urinary tract infection: progress toward an effective Escherichia
coli vaccine
Ariel R Brumbaugh &Harry LT Mobley Page 664 | Published online: 09 Jan 2014
https://doi.org/10.1586/erv.12.36
Manifestări clinice
Cistita acută necomplicată se prezintă clinic prin:
• disurie (durere la micțiune)

• polachiurie
• imperiozitate
• durere la nivelul hipogastrului
• modificarea olfactivă și vizuală a urinei (aspect tulbure, cu
detritusuri tisulare, urât mirositoare)
• simptomatologia sistemică este absentă sau minimă
Recomandări în cistita acută
necomplicată
recomandare
Diagnosticul cistitei acute necomplicate include: Puternic
- prezența la anamneză a simptomatologiei de tract urinar inferior
(disurie, polachiurie și imperiozitate)
- absența secreției vaginale și a modificărilor inflamatorii locale
Utilizarea „dip-stick”-ului pentru diagnosticul cistitei acute necomplicate Scăzut
Uroculturile se vor efectua în următoarele situații: Puternic
- suspiciune de pielonefrită acută
- persistența simptomatologiei sau recurența acesteia sub patru săptămâni
de la finalizarea tratamentului
- prezența simptomatologiei atipice
- sarcină
Tratament
Terapia antibiotică administrată pe cale orală este tratamentul de elecție

în cazul cistitei acute necomplicate.
Alegerea tratamentului antibiotic se bazează pe o serie de criterii bine

documentate, care includ: date despre distribuția geografică a
uropatogenilor și a rezistenței raportate la anumiți agenți
antimicrobieni.
Astfel, selectarea antibioticului depinde de următorii factori:
• patternul de susceptibilitate al agenților patogeni
• eficacitatea în cursul trialurilor clinice
• toleranța și reacțiile adverse
• impactul ecologic asupra microbiotei
• costurile
• disponibilitatea
necomplicată
Sumarul evidențelor Nivel de evidență
În cistita acută necomplicată, tratamentul antibiotic are șanse de 1b

succes clinic mai mare comparativ cu placebo.
Aminopenicilinele nu mai sunt considerate adecvate în 3
tratamentul cistitei acute necomplicate, din cauza efectelor
ecologice microbiene, a ratei de rezistență crescute și utilizării
crescute împotriva bacteriilor ESBL pozitive.
Recomandări Nivel de recomandare
Utilizați fosfomicina, pivmecilina sau nitrofurantoin ca primă linie Puternic

de tratament în cistita acută necomplicată.
Nu utilizați aminopeniciline sau flurochinolone în tratamentul Puternic
cistitei acute necomplicate.
necomplicată
Antibiotic Doza zilnică Nr. de zile
Prima linie de tratament
Fosfomicină 3 g doză unică 1 zi
Nitrofurantoin 50-100 mg 4/zi 5 zile
Pivmecilină 400 mg, 3/zi 3-5 zile

Linii alternative de tratament
Cefalosporină oral 500 mg 2/zi 3 zile
Linie de tratament în cazul în care rata de rezistență a E. coli este <20%
Trimetoprim sau 200/160/800 mg 5 / 3 zile Nu se administrează în primul
Trimetoprim + trimestru de sarcină
sulfametoxazol
Tratament în cazul bărbaților
Trimetoprim + 160/800 mg 2/zi 7 zile Florochinolonele pot fi
sulfametoxazol administrate și la bărbați în
concordanță cu susceptibilitatea
locală
3. Infecțiile recurente
ale tractului urinar
3. Infecțiile recurente ale tractului urinar
• Recurența se definește prin cel puțin trei episoade de infecție

urinară/an sau minimum două episoade în interval de șase luni, atât
pentru formele necomplicate, cât și pentru cele complicate.
• ITU recurente includ atât tractul urinar inferior (cistită acută

bacteriană recurentă), dar și tractul urinar superior (pielonefrită
acută recurentă) – totuși episoadele repetate de pielonefrită trebuie
considerate ITU complicate.
• Diagnosticul se bazează pe elementele clinice și pe examenul de

urocultură. Examenele imagistice sau cistoscopia nu se efectuează de
rutină, dar pot fi luate în considerare în caz de suspiciune de asociere
a ITU recurente cu litiaza renală, obstrucția urinară, cistita interstițială
sau tumorile uroteliale.
Factori de risc asociați cu ITU recidivate
Factori de risc – premenopauză
• comportamentul sexual
• utilizarea dispozitivelor contraceptive
• istoricul familial matern de infecție urinară
• primul episod infecțios în perioada prepubertară
• diabetul zaharat necontrolat
Factori de risc – postmenopauză

• incontinența urinară
• prolapsul genito-urinar
• vaginita atrofică secundară deficitului de estrogeni
• istoric de ITU anterior menopauzei
• retenția incompletă de urină (prezența reziduului vezical)
• cateterismul vezical
Profilaxia ITU recurente
Consilierea pacientelor cu privire la evitarea factorilor de risc:
Aport crescut de lichide
Micțiune postcoitală
Igienă sexuală riguroasă
Măsuri non-antimicrobiene:
Terapie hormonală de substituție în perioada postmenopauză
Profilaxie imunoactivă
Probiotice, extrase cranberry și/sau D-manoză
Instilații intravezicale cu acid hialuronic și condroitin-sulfat
Profilaxie antimicrobiană:
Utilizează o doză minimă de antibiotic pe perioade lungi (3-6 luni) sau
administrarea de antibiotic după contact sexual și a fost asociată cu o
reducere a riscului de recurență. Regimurile terapeutice includ nitrofurantoin
50 mg sau 100 mg/zi, trimetoprim 100 mg/zi și fosfomicină 3 g la 10 zile.
Profilaxia pe timpul sarcinii include utilizarea zilnică a 125-250 mg cefalexin
sau 250 mg cefaclor.
Recomandări în infecțiile
recurente ale tractului urinar
recomandare
Diagnosticați ITU recurente prin urocultură. Puternic
Nu efectuați investigații suplimentare (ex.: cistoscopie, ecografie abdominală) Scăzut
la pacientele cu vârstă sub 40 de ani, cu ITU recurente și fără factori de risc.
Consilierea pacientelor privind igiena comportamentală și personală poate Scăzut
reduce riscul de ITU recurente.
Utilizați substituția estrogenică vaginală la femeile aflate la menopauză, Scăzut
pentru a preveni ITU recurente.
Utilizați profilaxie imunostimulatoare pentru reducerea ITU recurente la Puternic
toate grupele de vârstă.
Utilizarea profilaxiei antibiotice continue sau după contact sexual, pentru a Puternic
preveni ITU recurente când măsurile non-antibiotice s-au dovedit
ineficiente. Consilierea pacientelor privind efectele adverse.
Pentru pacienții complianți se recomandă autoadministrarea terapiei Puternic
antimicrobiene pe termen scurt.
4. Pielonefrita acută necomplicată
(PNA)
Pielonefrita acută necomplicată (PNA)
Mecanismul principal de apariție a unui episod de pielonefrită acută constă în
ascensiunea unei infecții de tract urinar inferior, adesea inițial determinată de E. coli, la
nivel ureteral.
Prin acțiunea unei endotoxine (lipopolizaharid), motilitatea

ureterală este inhibată și, consecutiv, apare staza urinară
care facilitează pasajul retrograd al germenilor spre
sistemul pielocaliceal și pătrunderea lor în medulara
renală.
Astfel, survine inflamația rinichiului, cu activarea

nespecifică a fagocitozei, a reacțiilor imune de tip antigen-
anticorp (producerea de imunoglobuline de tip M, A și G), a
complementului și eliberarea mediatorilor inflamației.
Aceste procese locale determină leziuni tubulare și
interstițiale specifice pielonefritei acute.
Immunology, Volume: 164, Issue: 1, Pages: 3-14, First published: 24 March 2021, DOI:
(10.1111/imm.13330)
Factorii favorizanți în apariția PNA sunt:
• obstrucția tractului urinar – induce apariția PNA prin stază urinară secundară – poate fi
congenitală (disfuncție congenitală a joncțiunii pielo-ureterale) sau dobândită (calcul
ureteral, tumoră ureterală, compresie ureterală extrinsecă).
• refluxul vezico-ureteral – este asociat cu un risc crescut de PNA.
• factorii anatomici – PNA este mai frecventă la sexul feminin, probabil din cauza unor
particularități anatomice, precum lungimea uretrei și proximitatea regiunii perineale
perianale, care facilitează contaminarea bacteriană a căilor urinare inferioare.
• infecția hematogenă – survine prin diseminarea stafilococică de la nivelul unui focar

cutanat sau al bacteriilor gram negative din tractul gastrointestinal.
• diabetul zaharat – determină apariția PNA prin multiple mecanisme: obstrucția produsă
secundar necrozei papilare, disfuncția vezicală de tip neurologic și scăderea statusului
imunitar.
 Manifestările clinice specifice PNA sunt incluse în triada clasică

reprezentată de:
• febră peste 39 ºC însoțită de frison
• durerea lombară uni- sau bilaterală
• piurie
 Simptomele apar frecvent brusc și se asociază cu:

• stare generală alterată
• manifestări digestive (greață, vărsături, iar în unele cazuri ileus
paralitic)
• manifestări cardiovasculare (hipotensiune și tahicardie)
• durere hipogastrică
• astenie moderat-severă
Diagnosticul clinic în PNA
Diagnosticul paraclinic în PNA
• Identificarea agentului etiologic și testarea sensibilității antimicrobiene sunt

fundamentale pentru continuarea terapiei empirice sau pentru ajustarea
tratamentului ulterior.
• Se recomandă prelevarea unei probe de urină pentru urocultură anterior inițierii
tratamentului (aproximativ 20% dintre pacienți prezintă un nivel bacterian sub
105 UFC/ml).
• Sedimentul urinar evidențiază piurie (>20 leucocite/câmp), cilindri leucocitari,
hematurie microscopică, proteinurie și bacteriurie.
• Recoltarea hemoleucogramei, ureei și creatininei serice sunt obligatorii (cel mai
frecvent pot identifica leucocitoză cu neutrofilie și devierea la stânga a formulei
leucocitare).
• Monitorizarea leucocitelor și a probelor inflamatorii reprezintă un marker de
prognostic al infecției și al răspunsului la terapie.
Investigații imagistice în PNA
• Ecografia – în cazurile necomplicate, ecografia nu decelează modificări

patologice semnificative la nivel renal. Cu toate acestea, la 20% dintre
pacienți se identifică ultrasonografic un edem renal generalizat, secundar
inflamației și congestiei, semnul indirect fiind reprezentat de creșterea în
dimensiuni a rinichiului peste 15 cm sau minim 1,5 cm comparativ cu cel
controlateral indemn.
• Tomografia computerizată – această investigație imagistică este

fundamentală în cazurile de: pielonefrită complicată, obstrucție litiazică sau
infarct renal. Este de asemenea indicată în caz de infecție complicată în
cazurile în care pacienții nu prezintă un răspuns clinic și bioumoral favorabil
la antibioterapia țintită sau în cazul reapariției simptomelor la un interval de
timp după tratament.
Tratamentul pielonefritei acute necomplicate
• Terapia antimicrobiană empirică se administrează imediat, odată cu

stabilirea diagnosticului de PNA.
• Selectarea tipului de antibiotic depinde de rezistența locală raportată,

agenții terapeutici utilizați în trecut, severitatea bolii, statusul imun al
gazdei și de rezultatele la uroculturi recente.
• După obținerea sensibilității bacteriene, în funcție de antibiogramă,

se ajustează tipul de terapie.
Recomandări în PNA
necomplicată
recomandare
Tratați pacientele cu PNA necomplicată, care nu necesită spitalizare, cu Puternic
fluorochinolone – durată scurtă de administrare, ca primă linie de
tratament.
Tratați pacientele cu PNA necomplicată, care necesită spitalizare, cu un Puternic
regim antibiotic administrat inițial intravenos.
Tratați pacientele cu antibioterapie administrată oral, în prezența unui Puternic
răspuns clinic favorabil după terapia parenterală.
Nu utilizați nitrofurantoina, fosfomicina și pivmecilinam pentru tratarea Puternic
PNA necomplicată.
Tratamentul ambulatoriu în PNA necomplicată
Managementul ambulatoriu se recomandă pentru pacienții cu PNA

necomplicată de severitate ușoară până la moderată, stabili clinic și
hemodinamic, care necesită eventual rehidratare și antimicrobiene într-un
serviciu ambulatoriu sau în secția de primiri urgențe, fiind ulterior
externați cu indicația de tratament antibiotic pe cale orală și monitorizare.
Antibiotic Doză zilnică Durată Comentarii

Ciprofloxacină 500-750 mg x2/zi 7 zile Rezistența la fluorochinolone <
Levofloxacină 750 mg/zi 5 zile 10%
Trimetoprim 160/800 mg x2/zi 14 zile Dacă se utilizează acești agenți

sulfametoxazol empiric, se administrează o doză
Cefpodoxim 200 mg x2/zi 10 zile inițială intravenos a unui
antibiotic cu acțiune îndelungată
Ceftibutem 400 mg/zi 10 zile (ex.: ceftriaxonă)
Tratamentul în spital în PNA necomplicată
Decizia de internare a pacienților cu PNA necomplicată se stabilește individualizat.
Indicațiile generale, pentru tratamentul în spital, includ:
• febră persistentă ridicată (>38-40 ºC)
• durere persistentă
• manifestări neurologice majore
• incapacitatea de hidratare și de administrare orală a medicamentelor sau
necomplianța la tratament.
Antibiotic Doză zilnică Durată Comentarii

Ciprofloxacină 500-750 mg x2/zi 7 zile Rezistența la fluorochinolone
Levofloxacină 750 mg/zi 5 zile <10%
Trimetoprim 160/800 mg x2/zi 14 zile Dacă se utilizează acești agenți

sulfametoxazol empiric, se administrează o doză
Cefpodoxim 200 mg x2/zi 10 zile inițială intravenos a unui
antibiotic cu acțiune îndelungată
Ceftibutem 400 mg/zi 10 zile (ex.: ceftriaxonă)
Regimuri terapeutice pentru antibioterapia
empirică parenterală în PNA necomplicată
Antibiotic Doză zilnică Comentarii

Prima linie de tratament
400 mg x2/zi
Ciprofloxacină
750 mg/zi
Levofloxacină
Cefotaximă 2 g x3/zi
Nu a fost studiată ca monoterapie în PNA
necomplicată.
1-2 g / zi
Ceftriaxonă Se recomandă doze mari.
Linia a doua de tratament
1-2 g x2/zi
Cefepimă Se recomandă doze mari.
2,5-4,5 g 3x/zi
Piperacilină/tazobactam
5 mg/kg/zi
Gentamicină Nu au fost studiate ca monoterapie în PNA
Amikacină 15 mg/kg/zi necomplicată.
Ultima linie de tratament
Imipenem/cilastatină 0,5 g 3x/zi Luați în considerare carbapenemele numai la pacienții cu
Meropenem 1 g 3x/zi rezultate precoce ale culturii care indică prezența unor
Ceftolozan/tazobactam 1,5 g 3x/zi organisme multirezistente.
Ceftazidimă/avibactam 2,5 g 3x/zi
Cefiderocol 2 g 3x/zi
Meropenem-vaborbactam 2 g 3x/zi
Plazomicină 15 mg/kg/zi
Pielonefrita acută la gravide -1-
• PNA dezvoltată la gravide asociază o prevalență de 1-2% și reprezintă o

complicație medicală gravă și un criteriu major de internare în spital.
• Majoritatea cazurilor de PNA apar în trimestrul al doilea și al treilea de

sarcină și se asociază cu un risc crescut de sepsis, ARDS (sindrom de
detresă respiratorie acută) și admisie în ATI. De asemenea, morbiditatea
și mortalitatea fetale sunt semnificative.
• Simptomatologia clinică este identică cu cea a femeilor neînsărcinate.

Germenul predominant izolat din uroculturi a fost E. coli, care asociază o
sensibilitate la gentamicină de 92,3% și secundar la ampicilină.
Pielonefrita acută la gravide – 2 –
• Managementul terapeutic ambulatoriu al pacientelor gravide cu PNA

se recomandă cu precauție și constă în administrarea parenterală a
antibioticelor de tipul cefalosporinelor în cazurile cu simptome
minore și care pot fi monitorizate adecvat. Datele din literatură
raportează un procent de 7% de insuficiență respiratorie și 17% de
șoc septic din totalul femeilor însărcinate cu PNA.
• În cazurile severe de PNA este necesară spitalizarea și terapia de

susținere, ulterior, după ameliorarea clinică, terapia parenterală se
înlocuiește cu cea orală până la o durată totală de 7-10 zile.
5. ITU asociate cateterelor urinare
ITU asociate cateterelor urinare (CA-UTI)
Se referă la ITU care apar la o persoană al cărei tract urinar este

cateterizat sau a fost cateterizat în ultimele 48 de ore.
•CA-UTI – infecție urinară, clinică și microbiologică asociată cateterului
urinar
•CA-ABU – fără semne clinice de infecție urinară, doar microbiologice
(bacteriurie asimptomatică asociată cateterului urinar)
CA-UTI reprezintă cauza principală a bacteriemiei care apare la

pacienții internați, cu o mortalitate de circa 10%.
Riscul de bacteriurie crește cu 3-8% în fiecare zi de prezență a

cateterului urinar.
Mecanisme patogenice ale CA-UTI
• Cateterizarea urinară perturbă mecanismele de apărare ale gazdei și

oferă acces germenilor uropatogeni în vezica urinară.
• Cateterele urinare facilitează colonizarea cu uropatogeni prin

furnizarea unei suprafețe de atașare a receptorilor celulei-gazdă de
adezinele bacteriene, sporind astfel aderența microbiană.
• Mucoasa uroepitelială este deteriorată, expunând noi locuri de legare

pentru adezinele bacteriene, iar urina stagnează în vezică sub nivelul
balonetului cateterului.
• Infecțiile urinare asociate cateterelor urinare sunt adesea

polimicrobiene și sunt cauzate de uropatogeni multirezistenți.
Diagnostic clinic al ITU asociată cateterului
Semnele și simptomele sistemice compatibile cu ITU asociată cateterului

includ un nou debut sau agravarea următoarelor simptome:
•febră / frisoane
•modificări de stare mentală
•stare generală de rău sau letargie fără altă cauză identificată
•durere lombară
•hematurie
•disconfort pelvian
•disurie polakurie, imperioziate sau durere suprapubiană la pacienții la care
recent a fost suprimat un cateter urinar.
Recomandări generale în ITU
asociată cateterului
recomandare
Nu efectuați urocultură de rutină la pacienții purtători de cateter Puternic
urinar, asimptomatici.
Nu utilizați piuria ca unic indicator al ITU asociată cateterului. Puternic
Nu utilizați prezența sau absența urinei mirositoare ori tulbure Puternic
pentru a diferenția bacteriuria asimptomatică asociată cateterului.
Tratament – Profilaxia ITU asociată cateterului
• limitarea duratei cateterizării și suprimarea la timp a cateterului
• asigurarea condițiilor de sterilitate la manevrele de cateterism urinar
• utilizarea cateterismului uretral intermitent (IC) sau cateterismul suprapubian când

este considerat oportun
• utilizarea cateterelor hidrofile este benefică pentru reducerea ratei CA-UTI.
• profilaxia antibiotică înainte de introducerea, înlocuirea sau îndepărtarea

cateterului
• profilaxia antibiotică pentru autocateterizarea intermitentă (la acești pacienți

frecvența ITU simptomatică tratată cu antibiotic a fost redusă cu 48% utilizând
profilaxie pe termen lung – 9-12 luni).
Tratament – Antibioterapia în ITU asociată
cateterului
• Tratamentul antibiotic pentru suspiciunea de CA-UTI

Dat fiind spectrul larg de microorganisme potențial infectante și
probabilității crescute de rezistență antibiotică, înainte de inițierea
terapiei antibiotice pentru CA-UTI, este recomandată urocultura, de
preferat obținută din cateterul proaspăt înlocuit.
Pentru pacienții care prezintă remisia promptă a simptomelor, durata

recomandată a tratamentului antimicrobian este de șapte zile.
Pentru pacienții care prezintă remisia lentă a simptomelor se

recomandă 14 zile de tratament, indiferent dacă pacientul rămâne
cateterizat sau nu.
Recomandări terapeutice în ITU
asociată cateterului
Recomandări Nivel
Tratați ITU simptomatică asociată cateterului conform recomandărilor pentru ITU Puternic
complicată.
Faceți o cultură de urină înainte de a începe terapia antimicrobiană la pacienții Puternic
cateterizați la care cateterul a fost scos.
Nu tratați bacteriuria asimptomatică asociată cateterului în general. Puternic
Tratați bacteriuria asimptomatică asociată cateterului înainte de traumatizarea Puternic
tractului urinar (sau de intervenții urologice, ex. rezecția transuretrală a prostatei).
Înlocuiți sau îndepărtați cateterul permanent înainte de a începe terapia Puternic
antimicrobiană.
Nu aplicați antiseptice topice sau antimicrobiene pe cateter, uretră sau meat. Puternic
Nu utilizați antimicrobiene profilactice pentru a preveni infecțiile urinare asociate Slab
cateterului.
Durata cateterizării trebuie să fie minimă. Puternic
Utilizați catetere acoperite cu hidrofil, pentru a reduce CA-UTI. Puternic
Nu utilizați în mod obișnuit profilaxia cu antibiotice pentru a preveni ITU clinice Slab
după îndepărtarea cateterului uretral sau la pacienții care efectuează
autocateterizare intermitentă.
5. Urosepsis
Urosepsis – generalități
• Urosepsisul reprezintă sepsisul cu punct de plecare la nivelul tractului

urinar și poate fi atât consecința infecțiilor dobândite în comunitate, cât
și a celor asociate asistenței medicale.
• Diagnosticul de sepsis presupune asocierea la elementele clinice de

infecție și a sindromului de răspuns inflamator sistemic (SIRS),
caracterizat prin febră sau hipotermie, leucocitoză sau leucopenie,
tahicardie și tahipnee.
• Pacienții cu urosepsis trebuie diagnosticați într-un stadiu incipient, mai

ales în cazul unei ITU complicate, riscul de complicații letale fiind cu atât
mai mare cu cât sepsisul este mai sever.
Urosepsis – diagnostic
Pentru diagnostic este folosit scorul quick SOFA (Sequential Organ

Failure Assessment), care prezintă trei elemente:
• rată respiratorie mai mare 22/min
• stare mentală alterată GCS < 15
• tensiune arterială sistolică <100 mmHg
Probe sangvine complete
Probe microbiologice – urocultură, hemocultură, lichide de drenaj
Tomografie computerizată
Tratament urosepsis – Prevenția -1-
• Reducerea spitalizării – perioadele lungi de internare înainte de

operație duc la o incidență mai mare a infecțiilor nosocomiale.
• Îndepărtarea precoce a cateterelor uretrale, de îndată ce starea

pacientului o permite (profilaxia cu antibiotice nu previne
colonizarea stentului, care apare la 100% dintre pacienții cu stent
ureteral permanent și la 70% dintre cei cu stenturi temporare).
• Utilizarea drenajului cu cateter închis și reducerea la minimum a

întreruperilor în integritatea sistemului, de exemplu pentru urină,
prelevarea de probe sau spălarea vezicii urinare.
Tratament urosepsis – Prevenția -2-
• Utilizarea metodelor cel mai puțin invazive pentru a elibera
obstrucția tractului urinar până când pacientul este stabilizat.
• Atenția la tehnicile simple de zi cu zi pentru a asigura asepsia,

inclusiv utilizarea de rutină a protecției, mănuși de unică folosință,
dezinfectarea frecventă a mâinilor și utilizarea măsurilor de control
a bolilor infecțioase, pentru a preveni infecții încrucișate.
• Izolarea pacienților care prezintă infecții cu bacterii

multirezistente, conform recomandărilor locale și naționale.
• Utilizarea prudentă a antibioticelor pentru profilaxia și tratamentul

infecțiilor, în scopul evitării selectării tulpinilor rezistente.
Antibioticele trebuie alese în funcție de specificitatea mediului
comunitar sau spitalicesc.
Tratament sepsis – terapia antibiotică
• Terapia antibiotică empirică inițială trebuie să ofere o

acoperire antimicrobiană largă, ulterior adaptată pe baza
rezultatelor culturii, odată ce aceasta este disponibilă.
• Terapia antibiotică este de o importanță capitală la pacienții

cu sindrom sepsis și ar trebui în general să fie ridicată, cu
ajustarea corespunzătoare a funcției renale.
• Terapia antibiotică trebuie administrată cel târziu la o oră

după asumarea clinică a sepsisului.
Tratament sepsis – rezolvarea cauzei
• Obstrucția la nivelul tractului urinar este cea mai frecventă sursă

urologică de urosepsis.
• Drenarea obstrucției și a abceselor, îndepărtarea corpurilor străine,

cum ar fi cateterele urinare sau pietrele, sunt, prin urmare, cele mai
importante manevre de control al sursei urosepsisului.
• Rezolvarea cauzei urosepsisului este o urgență absolută.

Tratament sepsis – măsuri adjuvante
• Reechilibrare volemică cu cristaloizi sau albumină, dacă cristaloizii nu cresc în mod
adecvat tensiunea arterială:
 administrarea de vasopresoare norepinefrină, dobutamină în disfuncțiile miocardice;
 hidrocortizonul trebuie administrat numai dacă lichidul și vasopresoarele nu ating o
presiune arterială medie >65 mmHg.
• Nivelul hemoglobinei trebuie menținut în intervalul 7-9 g/dL inclusiv prin administrarea
de produse din sânge.
• Ventilația mecanică trebuie aplicată cu un volum curent de 6 mL/kg, presiune de platou
<30 cm H2O și o presiune finală de expirare pozitivă ridicată.
• Sedarea trebuie administrată minim, blocantele neuromusculare trebuie evitate.
• Nivelul țintă al glicemiei <180 mg/dL.
• Prevenirea trombozei venoase profunde prin administrarea subcutanată de heparină cu
greutate moleculară mică.
• Profilaxia ulcerului de stres trebuie aplicată la pacienții cu risc, utilizând inhibitori ai
pompei de protoni.
• Nutriția enterală trebuie începută devreme (<48 ore).
Recomandări terapeutice în urosepsis
Recomandări Nivel
Efectuați scorul quickSOFA pentru a identifica pacienții cu potențial sepsis. Puternic
Administrați antibiotice cu spectru larg, parenteral, în doze mari, în prima Puternic

oră după presupunerea clinică a sepsisului.
Faceți o urocultură și două seturi de hemoculturi înainte de a începe Puternic

tratamentul antibiotic.
Adaptați terapia antibiotică empirică inițială pe baza rezultatelor culturii. Puternic
Asigurați imediat măsuri adecvate de susținere a vieții. Puternic
Inițiați controlul sursei, inclusiv îndepărtarea corpurilor străine, Puternic

decomprimarea obstrucției și drenajul abceselor din tractul urinar.
Recomandări de antibioterapie
în urosepsis
Antibiotic Dozaj
Cefotaxime 2 g X 3/zi 7- 10 zile (sau o perioadă mai
lungă la pacienții care răspund
Ceftazidime 1-2 g X 3/zi
la tratament)
Ceftriaxone 1-2 g X 1/zi
Cefepime 2 g X 2/zi
Piperacillin/tazobactam 4,5 g X 3/zi
Ceftolozane/tazobactam 1,5 g X 3/zi
Ceftazidime/avibactam 2,5 g X 3/zi
Gentamicin 5 mg/kgc X 1/zi
Amikacin 15 mg/kgc X 1/zi
Ertapenem 1 g X 1/zi
Imipenem/cilastatin 0,5 g X 3/zi
Meropenem 1 g X 3/zi
PROSTATITELE ACUTE/CRONICE
BACTERIENE ȘI SINDROMUL
DUREROS CRONIC PELVIAN
Asist. Univ. Dr. Vlad Olaru

Acad. I. Sinescu
Catedra de Chirurgie Urologică Fundeni

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”,
București
ÎNCADRARE ETIOLOGICĂ
• Afecțiunile inflamatorii ale prostatei sunt cauza prezentării frecvente la

specialistul urolog.
• Pentru a face o clasificare corectă a acestora vom folosi clasificarea National
Institutes of Health (SUA), după cum urmează:
1. Prostatita acută bacteriană
2. Prostatita cronică bacteriană
3. Sindromul dureros cronic pelvian
4. Prostatita inflamatorie asimptomatică
Krieger JN, Nyberg L Jr, Nickel JC. NIH consensus definition and classification of prostatitis. JAMA 1999; 282:236.
1. Prostatitele acute
• Prostatita acută (PA) este frecvent întâlnită la bărbatul adult.
• Reprezintă o afecțiune care constă în inflamația uniformă a glandei
prostatice.
• Cauza este infecțioasă, bacteriile cel mai frecvent incriminate fiind cele
gram-negative.
Gill BC, Shoskes DA. Bacterial prostatitis. Curr Opin Infect Dis 2016; 29:86.
Wagenlehner, F.M., Naber, K.G., Weidner, W. Asymptomatic bacteriuria in elderly patients: significance and implications for treatment. Drugs Aging. 2005. 22(10):801-7.
Patogenie
• Calea de intrare a bacteriilor la nivelul glandei prostatice este aproape
întotdeauna pe cea uretrală, prin ductele prostatice în sens ascendent,
ajutate de fluxul urinei.
• O altă cale de inoculare a bacteriilor este cea iatrogenă (ex.: puncția
prostatică, endoscopie, cateterism).
• Nu de puține ori întâlnim o afecțiune concomitentă, cum ar fi cistita,
epididimita sau orhiepididimita.
Johnson JR, Kuskowski MA, Gajewski A, et al. Extended virulence genotypes and phylogenetic background of Escherichia coli isolates from patients with
cystitis, pyelonephritis, or prostatitis. J Infect Dis 2005; 191:46.
Krieger JN, Dobrindt U, Riley DE, Oswald E. Acute Escherichia coli prostatitis in previously health young men: bacterial virulence factors, antimicrobial
resistance, and clinical outcomes. Urology 2011; 77:1420.
Epidemiologie
• Bărbatul tânăr și de vârstă medie este cel mai afectat de această

patologie.
Krieger JN, Dobrindt U, Riley DE, Oswald E. Acute Escherichia coli prostatitis in previously health young men: bacterial virulence factors, antimicrobial resistance, and
clinical outcomes. Urology 2011; 77:1420.
Factori de risc
• PA poate apărea în prezența uretritelor, epididimitelor,
orhiepididimitelor, a cistitelor sau a oricărei alte infecții de tract urinar
(ITU).
• Riscul prostatitelor crește când avem de-a face cu pacienții care prezintă
patologie urologică sau malformații asociate.
Wyndaele JJ. Complications of intermittent catheterization: their prevention and treatment. Spinal Cord 2002; 40:536.
Mosharafa AA, Torky MH, El Said WM, Meshref A. Rising incidence of acute prostatitis following prostate biopsy: fluoroquinolone resistance and exposure is a significant
risk factor. Urology 2011; 78:511.
Ozden E, Bostanci Y, Yakupoglu KY, et al. Incidence of acute prostatitis caused by extended-spectrum beta-lactamase-producing Escherichia coli after transrectal prostate
biopsy. Urology 2009; 74:119.
Etiopatogenie bacteriană
• E. coli – 58-88%
• Tulpini de Proteus – 3-6%
• Alte enterobacteriacee (Klebsiella, Enterobacter, și specii de Serratia) – 3-11%
• Pseudomonas aeruginosa – 3-7%
Millán-Rodríguez F, Palou J, Bujons-Tur A, et al. Acute bacterial prostatitis: two different sub-categories according to a previous manipulation of the lower urinary tract.
World J Urol 2006; 24:45.
Etienne M, Chavanet P, Sibert L, et al. Acute bacterial prostatitis: heterogeneity in diagnostic criteria and management. Retrospective multicentric analysis of 371
patients diagnosed with acute prostatitis. BMC Infect Dis 2008; 8:12.
Manifestările clinice ale prostatitei acute bacteriene se
încadrează în diferite categorii de manifestări.
 Manifestările de tract urinar  Manifestări sistemice:

inferior: - febră
- polachiurie - frison
- disurie - stare generală alterată
- usturimi micționale - mialgie
- imperiozitate micțională  Manifestări nespecifice
- incontinență - dureri perineale, hipogastrice,
- retenție de urină testiculare, la nivelul penisului
- apariția reziduului vezical - anxietate
Millán-Rodríguez F, Palou J, Bujons-Tur A, et al. Acute bacterial prostatitis: two different sub-categories according to a previous manipulation of the lower urinary
tract. World J Urol 2006; 24:45.
Examinarea clinică
Examinarea digitală rectală (DRE): prostata este adesea de
consistență moale, edematiată, dureroasă la palpare.
Investigațiile de laborator
Leucocitoza este frecvent întâlnită, probele de inflamație
nespecifică sunt prezente (VSH, proteina C reactivă), PSA-ul de
regulă crește, piuria și bacteriuria pot fi prezente, după caz, iar
hemoculturile se pot pozitiva.
O categorie aparte o reprezintă pacienții cu screening pentru
cancerul de prostată. La aceștia PSA-ul va trebui prelevat după
cel puțin o luna de la remiterea simptomatologiei.
Gamé X, Vincendeau S, Palascak R, et al. Total and free serum prostate specific antigen levels during the first month of acute prostatitis. Eur Urol 2003; 43:702.
Complicații
Complicațiile prostatitei acute bacteriene sunt variate, începând cu:
• bacteriemie
• epididimită
• prostatită cronică
• abces prostatic
• diseminări septice la distanță
• endocardită (în special la cei cu valve metalice sau patologie
valvulară cardiacă)
De regulă, complicațiile apar la pacienții la care tratamentul este

amânat sau început tardiv.
Etienne M, Chavanet P, Sibert L, et al. Acute bacterial prostatitis: heterogeneity in diagnostic criteria and management. Retrospective multicentric analysis of 371 patients
diagnosed with acute prostatitis. BMC Infect Dis 2008; 8:12.
Diagnostic
• DRE: prostata este de consistență moale-elastică, edematiată,

dureroasă la palpare.
• Palparea riguroasă a prostatei trebuie evitată, de cele mai multe ori

provocând durere și disconfort, acest lucru crescând riscul
bacteriemiei.
Diagnostic
• La pacienții care prezintă simptomatologie ștearsă, diagnosticul
prostatitei acute reprezintă o provocare pentru clinician.
• Diagnosticul trebuie stabilit în aceste cazuri coroborând datele

examenului clinic cu examinările paraclinice amintite: leucocitoză, probe
inflamatorii crescute, PSA crescut, bacteriurie, piurie etc.
Diagnostic
• Diagnosticul bacteriologic de certitudine se stabilește
întotdeauna după prelevarea și punerea în evidență a
germenului la proba de urină sau spermă, cu
documentarea antibiogramei extinse astfel încât
tratamentul antibiotic se va face țintit.
• Prelevarea probelor de sânge cu punerea în evidență a
germenului apare în cazuri rarisime și la pacienții cu
bacteriemie fulminantă.
• Hemocultura poate fi folosită la pacienții cu patologie
valvulară cardiacă și cu simptomatologie de prostatită
pentru evaluarea posibilelor complicații.
Etienne M, Pestel-Caron M, Chapuzet C, et al. Should blood cultures be performed for patients with acute prostatitis? J Clin Microbiol 2010; 48:1935.
Brede CM, Shoskes DA. The etiology and management of acute prostatitis. Nat Rev Urol 2011; 8:207.
Diagnosticul diferențial
• Diagnosticul diferențial al prostatitei acute bacteriene la pacienții cu
simptomatologie de tract urinar inferior (STUI), bacteriurie sau piurie se face de
cele mai multe ori cu cistita acută sau cu infecțiile de tract urinar (ITU)
(predispuși sunt pacienții cu patologii urologice preexistente sau cu malformații
urologice).
• De obicei, pacienții cu ITU sau cu cistite acute nu prezintă manifestări sistemice
sau locale, specifice de organ, precum pacienții cu PA.
Diagnosticul diferențial
• Pacienții cu hiperplazie benignă de prostată sau cu vezică hiperactivă pot

prezenta STUI, dar febra, piuria sau alte semne patognomonice ale
prostatitei acute nu sunt prezente.
Tratament
• Tratamentul este fundamental antibiotic, durata tratamentului și tipul

de antibiotic optim nefiind clar stabilite de experții în domeniu.
• Antibioticul folosit se alege din spectrul antibiogramei germenului

izolat la proba bacteriologică.
Tratament
• Deși nu toate antibioticele pot ajunge la nivelul parenchimului prostatic,

prezența inflamației în PA facilitează trecerea unor antibiotice care, în
absența acesteia, nu ar atinge concentrații curative la nivelul glandei.
Tratament
Antibiotice orale de elecție, cu bună penetrabilitate
în parenchimul prostatic:
Trimetoprim-sulfametoxazol 480 mg, 2cpr la 12 ore

sau
Fluorochinolone
Ciprofloxacin 500 mg la 12 ore

sau
Levofloxacin 500 mg, 1 cpr/zi
Tratament
Bărbații cu vârsta sub 35 de ani activi sexual sau bărbații peste 35 de ani cu
pattern sexual la risc trebuie tratați folosind scheme antibiotice care acoperă
inclusiv N. gonorrhoeae și C. trachomatis.
Workowski KA, Bachmann LH, Chan PA, et al. Sexually Transmitted Infections Treatment Guidelines, 2021. MMWR Recomm Rep 2021; 70:1.
Tratament
N. gonorrhoeae
• Pacienți <150 kg – Ceftriaxone 500 mg intramuscular (IM) în doză unică
• Pacienți ≥150 kg – Ceftriaxone 1 g IM în doză unică
C. trachomatis
• Doxiciclină cpr de 100 mg, 1 cpr la 12 ore, timp de 7 zile (de primă intenție)
sau
• Azytromicină 500 mg în doză unică
Workowski KA, Bachmann LH, Chan PA, et al. Sexually Transmitted Infections Treatment Guidelines, 2021. MMWR Recomm Rep 2021; 70:1.
Tratament
Ce pacienți trebuie spitalizați?

pacienții care nu tolerează terapia antibiotică
pacienții cu bacteriemie
 pacienții care prezintă semne de sepsis sever

Tratamentul de elecție
în cazul acestora este:
•Levofloxacin sau Ciprofloxacin intravenos în
asociere sau nu cu un aminoglicozid (Gentamicină,
Amikacin, Tobramicin – în funcție de clearance-ul
creatininei)
•În caz de intolerabilitate la chinolone, tratamentul

intravenos cu antibiotic beta-lactamic este o
variantă posibilă.
Wagenlehner FM, Weidner W, Naber KG. Therapy for prostatitis, with emphasis on bacterial prostatitis. Expert Opin Pharmacother 2007; 8:1667.
Prostatite cu coci gram-pozitivi
Culturile cu coci gram-pozitivi reflectă, de regulă, infecții enterococice.
Tratamentul de elecție este:

Amoxicilină 500 mg la 8 ore
sau
Ampicilină 2 g intravenos la 6 ore în cazul necesității terapiei IV.
Durata tratamentului
• Pacienții cu tratament IV, în caz de răspuns favorabil, pot fi

convertiți la tratament antibiotic oral la 24-48 de ore de la
remiterea simptomatologiei.
• Tratamentul prostatitelor acute este de lungă durată, până la
6 săptămâni, pentru a asigura o sterilizare completă a
focarului prostatic bacterian.
• Pacienții cu un răspuns favorabil la tratament prin remiterea
simptomatologiei, cu DRE normal, fără abces prostatic, cu
normalizarea markerilor inflamatori și a PSA-ului pot opri
terapia antibiotică la 4 săptămâni de la începerea acestuia.
Tratamentul nonmedicamentos
În caz de retenție de urină se preferă montarea
cistostomiei suprapubiene minime în defavoarea
cateterizării urinare retrograde.
De ce nu cateterizăm?
• Cateterizarea urinară în cazul pacienților cu PA și uretră
inflamată, posibil abces prostatic, poate risca un șoc
septic sau penetrarea abcesului prostatic.
• Pacienții cu abces prostatic care nu prezintă ameliorare
după tratament antibiotic de cel puțin 7 zile necesită
drenaj prin ecografie și puncție transrectală sau
rezecție transuretrală.
Evoluție optimă
• Febra și STUI dispar în 2 până la 7 zile de la începerea terapiei

antibiotice.
• Markerii inflamatori și PSA-ul revin la normal lent.
Arakawa S, Kamidono S. Assessment of the UTI criteria for bacterial prostatitis in Japan. Infection 1992; 20 Suppl 3:S232.
Urocultură pozitivă la 7 zile!
• Arakawa S et al. arată că, la pacienții tratați cu fluorochinolone, urocultura

negativă luată în ziua 7 după începerea tratamentului sugerează vindecarea
completă la terminarea tratamentului antibiotic.
• Se poate statua faptul că, atunci când ne confruntăm cu uroculturi pozitive la
7 zile, clinicianul trebuie să schimbe strategia antibiotică în funcție de
antibiograma recentă, altfel riscul de cronicizare devine crescut.
Arakawa S, Kamidono S. Assessment of the UTI criteria for bacterial prostatitis in Japan. Infection 1992; 20 Suppl 3:S232.
Progresia
• Progresia de la PA la cronică sau la sindrom inflamator cronic pelvian este încă
greu înțeleasă.
• Într-un studiu pe 437 de pacienți, Yoon BI et al. arată că progresia către
prostatită cronică sau dezvoltarea de către pacienți a sindromului dureros cronic
pelvian apare în 1,3-10,5% din cazuri.
• Factorii de risc pentru progresie sunt reprezentați de: consum de alcool, diabet
zaharat, pacienți cu dificultăți de golire, volum prostatic crescut, cateterizări
anterioare și tratament antibiotic impropriu administrat.
Yoon BI, Han DS, Ha US, et al. Clinical courses following acute bacterial prostatitis. Prostate Int 2013; 1:89.
2. Prostatitele cronice bacteriene
• Prostata este sediul a multiple afecțiuni inflamatorii, una dintre cele mai
frecvente fiind reprezentată de prostatita cronică.
• STUI este regula, fiind încadrată în tabloul unei suspiciuni de infecție

bacteriană a prostatei (demonstrată sau nedemonstrată).
Pontari MA, Joyce GF, Wise M, et al. Prostatitis. J Urol 2007; 177:2050.
Etiopatogenie
• Etiologia este reprezentată de diferite bacterii.
• Acestea migrează pe tractul urinar prin intermediul uretrei, localizându-
se în final la nivelul prostatei.
• În cele mai multe cazuri, această migrare bacteriană din uretră sau din
vezică se realizează prin ductele prostatice odată cu actul micțional.
Epidemiologie
• Prostatita cronică (PC) este apanajul pacienților tineri și de vârstă medie.
Factori de risc
• PC se poate dezvolta subsidiar unei PA.
• Factori de risc:
- manipulări ale tractului urinar în antecedente
- diabet zaharat
- fumat
- volum prostatic peste medie
- prezența calcificărilor prostatice
Yoon BI, Kim S, Han DS, et al. Acute bacterial prostatitis: how to prevent and manage chronic infection? J Infect Chemother 2012; 18:444.
Zhao WP, Li YT, Chen J, et al. Prostatic calculi influence the antimicrobial efficacy in men with chronic bacterial prostatitis. Asian J Androl 2012; 14:715.
Microbiologie
Bacilii gram-negativi sunt cel mai adesea incriminați în etiologia prostatitei
cronice, cel mai frecvent fiind E. coli, care este responsabil de 75-80% din cazuri.
Alte bacterii frecvent incriminate sunt:
 Enterococcus faecalis, Klebsiella pneumoniae, Proteus mirabilis, Pseudomonas
aeruginosa sau alți bacili gram-negativi.
 C. trachomatis, U. urealyticum, N. gonorrhoeae sunt uneori izolați din lichidul
spermatic.
 Stafilococul și streptococul sunt patogeni ocazionali.
 În cazuri rarisime se poate izola Mycobacterium tuberculosis din lichidul
seminal.
 De asemenea, au mai fost citate prostatite cu Cryptococcus neoformans, la
pacienți imunodeprimați (HIV+).
Naber KG, Busch W, Focht J. Ciprofloxacin in the treatment of chronic bacterial prostatitis: a prospective, non-comparative multicentre clinical trial with long-term
follow-up. The German Prostatitis Study Group. Int J Antimicrob Agents 2000; 14:143.
Krieger JN, Ross SO, Limaye AP, Riley DE. Inconsistent localization of gram-positive bacteria to prostate-specific specimens from patients with chronic prostatitis.
Urology 2005; 66:721.
Krieger JN, McGonagle LA. Diagnostic considerations and interpretation of microbiological findings for evaluation of chronic prostatitis. J Clin Microbiol 1989; 27:2240.
Chuang AY, Tsou MH, Chang SJ, et al. Mycobacterium abscessus granulomatous prostatitis. Am J Surg Pathol 2012; 36:418.
Larsen RA, Bozzette S, McCutchan JA, et al. Persistent Cryptococcus neoformans infection of the prostate after successful treatment of meningitis. California
Collaborative Treatment Group. Ann Intern Med 1989; 111:125.
• Prezentarea la medic este de regulă pentru STUI și în cazuri rare pentru sindrom
febril intermitent cu izolarea frecventă a aceluiași agent patogen în urină sau în
lichidul spermatic.
• Simptomatologia este ștearsă cu prezența a numai unui simptom.
• Unii pacienți pot fi asimptomatici.
• Alte simptome întâlnite sunt: dureri perineale, hipogastrice, testiculare, peniene,
dureri sau jenă la ejaculare, hematospermie, disfuncție sexuală, manifestări
obstructive.
Orland SM, Hanno PM, Wein AJ. Prostatitis, prostatosis, and prostatodynia. Urology 1985; 25:439.
Müller A, Mulhall JP. Sexual dysfunction in the patient with prostatitis. Curr Opin Urol 2005; 15:404.
Krieger JN, Egan KJ, Ross SO, et al. Chronic pelvic pains represent the most prominent urogenital symptoms of "chronic prostatitis". Urology 1996; 48:715.
•La examinarea digitală, prostata poate fi

normală în marea majoritate a cazurilor sau
mărită în volum, de consistență elastică sau
fermă, uneori cu suprafață neregulată sau moale
și dureroasă la atingere.
•Paraclinic, markerii inflamatori și leucocitele pot
fi nemodificați, PSA-ul fiind crescut numai în
25% din cazuri.
Schaeffer AJ, Wu SC, Tennenberg AM, Kahn JB. Treatment of chronic bacterial prostatitis with levofloxacin and ciprofloxacin lowers serum prostate specific antigen.
J Urol 2005; 174:161.
Dignostic
• Diagnosticul de certitudine se pune pe evidențierea
agentului patogen în lichidul seminal sau în urină.
• De cele mai multe ori, PC este presupusă de clinician și
tratată empiric cu antibiotice la pacienți cu STUI cronică,
mai ales când bacteriuria este prezentă.
• Recoltarea de urină și de lichid spermatic, cu evaluarea
bacteriologică după masaj prostatic reprezintă un standard
de calitate pentru punerea în evidență a agentului patogen
la pacienții cu simptomatologie de PC.
• Această probă de localizare a bacteriilor în tractul urinar
inferior este proba cu patru pahare a lui Meares-Stamey.
Nickel JC, Shoskes D, Wang Y, et al. How does the pre-massage and post-massage 2-glass test compare to the Meares-Stamey
4-glass test in men with chronic prostatitis/chronic pelvic pain syndrome? J Urol 2006; 176:119.
Diagnostic diferențial
•Cea mai frecventă entitate cu care se face

diagnosticul diferențial este reprezentată de
sindromul dureros cronic pelvian (SDCP).
•În SDCP, simptomatologia este identică, singura
diferență fiind absența evidențierii bacteriene în
tractul urinar inferior.
•Curios este faptul că unii pacienți cu SDCP
răspund favorabil la tratamentul antibiotic.
Nickel JC, Downey J, Johnston B, et al. Predictors of patient response to antibiotic therapy for the chronic prostatitis/chronic pelvic pain syndrome: a
prospective multicenter clinical trial. J Urol 2001; 165:1539.
Nickel JC, Shoskes D, Wang Y, et al. How does the pre-massage and post-massage 2-glass test compare to the Meares-Stamey 4-glass test in men with
chronic prostatitis/chronic pelvic pain syndrome? J Urol 2006; 176:119.
Tratament
•Tratamentul standard la pacienții cu PC este

realizat pe o perioadă de minim 4-6 săptămâni cu
un antibiotic care prezintă o bună penetrabilitate
prostatică.
•Antibioticele de elecție sunt reprezentate de
fluorochinolone și sulfamide.
•Alte antibiotice cu penetrabilitate bună la nivelul
prostatei sunt: tetraciclinele și macrolidele.
Charalabopoulos K, Karachalios G, Baltogiannis D, et al. Penetration of antimicrobial agents into the prostate. Chemotherapy 2003; 49:269.
Tratament
PRIMUL EPISOD:
Fluorochinolone (Ciprofloxacin 500 mg la 12 ore
sau Levofloxacin 500 mg la 24 de ore,
timp de 4-6 săptămâni)
În caz de intolerabilitate sau rezistență:

Trimetoprim-sulfametoxazol 480 mg 1 cpr la 12 ore
Alte posibilități:
Doxyciclină sau Betalactamine
Perletti G, Marras E, Wagenlehner FM, Magri V. Antimicrobial therapy for chronic bacterial prostatitis. Cochrane Database Syst Rev 2013; :CD009071.
Tratament
•Fosfomicina este o alternativă terapeutică bună la

pacienții cu rezistență antibiotică la schemele
enumerate cu penetrabilitate prostatică eficientă.
•Scheme terapeutice de 3-6 luni au fost folosite:

Fosfomicină 3 g pe zi timp de 1 săptămână, apoi 3
g la 48 de ore timp de 6-12 săptămâni cu rată de
curabilitate de 73-80%
Karaiskos I, Galani L, Sakka V, et al. Oral fosfomycin for the treatment of chronic bacterial prostatitis. J Antimicrob Chemother 2019; 74:1430.
Tratament
Rata de curabilitate la pacienții tratați

cu această schemă terapeutică de
4-6 săptămâni este de 60-70%.
Perioade mai lungi de 6 săptămâni pot fi

necesare la pacienții cu microorganisme
rezistente la schemele terapeutice clasice.
Perletti G, Marras E, Wagenlehner FM, Magri V. Antimicrobial therapy for chronic bacterial prostatitis. Cochrane Database Syst Rev 2013; :CD009071.
Tratament
Doxiciclina și Azithromycina sunt antibiotice de

elecție pentru pacienții la care C. trachomatis
este pus în evidență pe mediile de cultură.
Chiarini F, Mansi A, Tomao P, et al. Chlamydia trachomatis genitourinary infections: laboratory diagnosis and therapeutic aspects. Evaluation of in vitro and in vivo
effectiveness of azithromycin. J Chemother 1994; 6:238.
Managmentul recidivelor
•Apanajul prostatitelor cronice este recidiva clinică,

cel mai frecvent întâlnită în practica curentă.
•Tratamentul standard este reluarea tratamentului
antibiotic.
•Fluorochinolonele sunt cel mai des folosite pentru
a trata aceste recidive, în cazul în care nu se
izolează o bacterie rezistentă la aceste substanțe.
Weidner W, Schiefer HG, Brähler E. Refractory chronic bacterial prostatitis: a re-evaluation of ciprofloxacin treatment after a median followup of 30 months. J Urol 1991;
146:350.
Fluorochinolone pe termen lung
Folosirea pe termen lung a fluorochinolonelor a fost asociată cu efecte

adverse, uneori severe, precum:
• colită cu C. difficile
• toxicitate a sistemului nervos central
• tendinite, rupturi tendinoase
van der Linden PD, Sturkenboom MC, Herings RM, et al. Fluoroquinolones and risk of Achilles tendon disorders: case-control study. BMJ 2002; 324:1306.
Sindromul dureros cronic pelvian / prostatita
cronică (SDCP/PC)
• SDCP sau PC reprezintă un sindrom clinic la bărbat care se traduce prin STUI,
disconfort sau durere în zona hipogastrică sau/și perineală, acompaniat uneori
de disfuncție erectilă.
• Deși sindromul este definit ca o prostatită cronică, nu se știe sigur dacă prostata
este cauza directă a simptomatologiei.
• Alți termeni definitorii sunt reprezentați de: prostatodinie sau prostatita
abacteriană.
Pontari MA, Ruggieri MR. Mechanisms in prostatitis/chronic pelvic pain syndrome. J Urol 2004; 172:839.
Epidemiologie
• SDCP/PC afectează aproximativ 2-10% dintre pacienții de sex

masculin care ajung la vârstă adultă.
• Incidența maximă este atinsă în decada a 5-a de viață, scăzând
proporțional după aceea.
• Marea majoritate a pacienților diagnosticați cu prostatită au mai
degrabă SDCP/PC decât PA sau PC bacteriană.
Krieger JN, Riley DE, Cheah PY, et al. Epidemiology of prostatitis: new evidence for a world-wide problem. World J Urol 2003; 21:70.
Nickel JC, Downey J, Hunter D, Clark J. Prevalence of prostatitis-like symptoms in a population based study using the National Institutes of Health chronic prostatitis symptom
index. J Urol 2001; 165:842.
Krieger JN, Nyberg L Jr, Nickel JC. NIH consensus definition and classification of prostatitis. JAMA 1999; 282:236.
Etiologie
• Etiologia SDCP/PC este necunoscută.
• Etiologii presupuse sunt reprezentate de:

- inflamație secundară unor traume
- destabilizarea florei prostatice
- cauze autoimune
- durere de cauză neurogenică
- interpunerea cauzelor somatice-psihologice (stres, anxietate)
Mehik A, Hellström P, Nickel JC, et al. The chronic prostatitis-chronic pelvic pain syndrome can be characterized by prostatic tissue pressure measurements. J Urol 2002;
167:137.
Mehik A, Leskinen MJ, Hellström P. Mechanisms of pain in chronic pelvic pain syndrome: influence of prostatic inflammation. World J Urol 2003; 21:90.
Mehik A, Hellström P, Sarpola A, et al. Fears, sexual disturbances and personality features in men with prostatitis: a population-based cross-sectional study in Finland.
BJU Int 2001; 88:35.
Simptomatologia clasică este reprezentată de durere/disconfort.

Localizarea este variată, în ordinea apariției întâlnind durerea:
perineală – 63%
testiculară – 58%
suprapubiană – 42%
peniană – 32% etc.
Wagenlehner FM, van Till JW, Magri V, et al. National Institutes of Health Chronic Prostatitis Symptom Index (NIH-CPSI) symptom evaluation in multinational cohorts of
patients with chronic prostatitis/chronic pelvic pain syndrome. Eur Urol 2013; 63:953.
• Durerea este de cele mai multe ori nespecifică și nu are caracter de

colică.
• STUI este frecvent asociată SDCP/PC.
• Pacienții prezintă disconfort sau durere la ejaculare, disfuncția erectilă
fiind întâlnită relativ frecvent.
Trinchieri A, Magri V, Cariani L, et al. Prevalence of sexual dysfunction in men with chronic prostatitis/chronic pelvic pain syndrome. Arch Ital Urol Androl 2007; 79:67.
Clemens JQ, Clauw DJ, Kreder K, et al. Comparison of baseline urological symptoms in men and women in the MAPP research cohort. J Urol 2015; 193:1554.
Examenul clinic / Investigații paraclinice
• DRE evidențiază rareori o prostată dureroasă la palpare, aceasta de cele

mai multe ori fiind normală.
• La examenul clinic, uneori se poate evidenția o sensibilitate accentuată
la palpare în zona pelvi-perineală.
• Analizele de laborator și imagistică sunt, de cele mai multe ori,
nemodificate.
Erickson BA, Schaeffer AJ, Van Le B. Chronic prostatitis. BMJ Clin Evid 2008; 2008.
Evoluție clinică
• Pacienții prezintă acutizări ale simptomatologiei.
• Aceste exacerbări ale simptomatologiei pot dura de la
câteva minute până la câteva săptămâni-luni și pot
apărea în episoade care variază de la unul până la mai
multe pe an.
• Episoadele variază în durată și intensitate, în funcție
de pacient.
• Unii autori descriu acutizările corelate cu activitatea
sexuală.
Sutcliffe S, Colditz GA, Goodman MS, et al. Urological chronic pelvic pain syndrome symptom flares: characterisation of the full range of flares at two sites in the
Multidisciplinary Approach to the Study of Chronic Pelvic Pain (MAPP) Research Network. BJU Int 2014; 114:916.
Sutcliffe S, Jemielita T, Lai HH, et al. A Case-Crossover Study of Urological Chronic Pelvic Pain Syndrome Flare Triggers in the MAPP Research Network. J Urol 2018; 199:1245.
Diagnostic
Diagnosticul de SDCP/PC este unul clinic și se stabilește prin prezența

timp de minimum 3 luni a STUI, a durerii, a disconfortului din zona
pelvi-perineală, a disfuncției erectile în absența altor semne sau
evidențe de PA sau PC bacteriană.
Sutcliffe S, Colditz GA, Goodman MS, et al. Urological chronic pelvic pain syndrome symptom flares: characterisation of the full range of flares at two sites in the
Multidisciplinary Approach to the Study of Chronic Pelvic Pain (MAPP) Research Network. BJU Int 2014; 114:916.
Sutcliffe S, Jemielita T, Lai HH, et al. A Case-Crossover Study of Urological Chronic Pelvic Pain Syndrome Flare Triggers in the MAPP Research Network. J Urol 2018; 199:1245.
Algoritmul diagnostic
1. Excluderea interesării bacteriene a prostatei.
2. Excluderea interesării bacteriene a vezicii urinare.
3. Excluderea altor cauze:
 cauze obstructive de tract urinar inferior
 hematurie
 afecțiuni neurologice
 afecțiuni testiculare
 afecțiuni inghinale (adenopatii inghinale)
 afecțiuni abdominale inferioare (tumori, hernie)
Krieger JN, Stephens AJ, Landis JR, et al. Relationship between chronic nonurological associated somatic syndromes and symptom severity in urological chronic pelvic
pain syndromes: baseline evaluation of the MAPP study. J Urol 2015; 193:1254.
Confirmarea diagnosticului
• Durere pentru cel puțin 3 din 6 luni de la debutul simptomatologiei în zona
pelvi-perineală, acompaniată de STUI +/- tulburări ejaculatorii +/- disfuncție
erectilă.
• DRE evidențiază prostată normală, rareori dureroasă la palpare.
• La examenul clinic, uneori se poate evidenția o sensibilitate accentuată la
palpare în zona pelvi-perineală.
• Nu se pune în evidență prezența bacteriană la nivelul tractului urinar.
Krieger JN, Stephens AJ, Landis JR, et al. Relationship between chronic nonurological associated somatic syndromes and symptom severity in urological chronic pelvic
pain syndromes: baseline evaluation of the MAPP study. J Urol 2015; 193:1254.
Tratament
• Tratamentul SDCP/PC nu este unul definit, fiecare pacient fiind tratat în functie de
simptomele predominante.
• Un alfa-blocant (Tamsulosin 0,4 mg), minimum 6 săptămâni, în combinație cu
medicație antiinflamatorie (ibuprofen 400 mg x 3/zi) timp de 7 zile, este des folosit.
• Inhibitorii de 5 alfa reductază se prescriu, de regulă, la pacienții mai vârstnici care
asociază prostată cu volum crescut. Sunt de evitat la persoanele tinere.
• Pentru disfuncția erectilă se recomandă inhibitorii de 5 fosfodiesterază în doză
standard.
Thakkinstian A, Attia J, Anothaisintawee T, Nickel JC. α-blockers, antibiotics and anti-inflammatories have a role in the management of chronic prostatitis/chronic pelvic
pain syndrome. BJU Int 2012; 110:1014.
Roehrborn CG, McConnell JD, Lieber M, et al. Serum prostate-specific antigen concentration is a powerful predictor of acute urinary retention and need for surgery in
men with clinical benign prostatic hyperplasia. PLESS Study Group. Urology 1999; 53:473.
Nickel JC, Roehrborn C, Montorsi F, et al. Dutasteride reduces prostatitis symptoms compared with placebo in men enrolled in the REDUCE study. J Urol 2011; 186:1313.
Tratamentul antibiotic
Deși unii clinicieni folosesc empiric tratamentul antibiotic, sunt studii care
demonstrează efectele antiinflamatoare și analgezice ale
fluorochinolonelor și ale tetraciclinelor, punând pe baza acestor
proprietăți ameliorarea simptomatologiei.
Dalhoff A, Shalit I. Immunomodulatory effects of quinolones. Lancet Infect Dis 2003; 3:359.
Katsuno G, Takahashi HK, Iwagaki H, et al. The immunosuppressive effects of ciprofloxacin during human mixed lymphocyte reaction. Clin Immunol 2006; 119:110.
Terapii nonmedicamentoase
fizioterapie pelviană
Acupunctură
psihoterapie
Anderson RU, Wise D, Sawyer T, et al. 6-day intensive treatment protocol for refractory chronic prostatitis/chronic pelvic pain syndrome using myofascial release and
paradoxical relaxation training. J Urol 2011; 185:1294.
Wu LX, Liang CZ, Hao ZY, et al. [Epidemiological study of chronic prostatitis patients with depression symptoms]. Zhonghua Nan Ke Xue 2006; 12:583.
Naliboff BD, Stephens AJ, Afari N, et al. Widespread Psychosocial Difficulties in Men and Women With Urologic Chronic Pelvic Pain Syndromes: Case-control Findings From
the Multidisciplinary Approach to the Study of Chronic Pelvic Pain Research Network. Urology 2015; 85:1319.
Nickel JC, Mullins C, Tripp DA. Development of an evidence-based cognitive behavioral treatment program for men with chronic prostatitis/chronic pelvic pain syndrome.
World J Urol 2008; 26:167.
Lee SH, Lee BC. Use of acupuncture as a treatment method for chronic prostatitis/chronic pelvic pain syndromes. Curr Urol Rep 2011; 12:288.
Tratament pentru pacienții refractari la
terapiile clasice
antidepresive triciclice
fitoterapie (extract de polen, quercetin)
ESWL
intervenții chirurgicale (numai la pacienții cu patologii specifice
asociate, de exemplu hiperplazie prostatică, strictura de uretră)
Foster HE Jr, Hanno PM, Nickel JC, et al. Effect of amitriptyline on symptoms in treatment naïve patients with interstitial cystitis/painful bladder syndrome. J Urol 2010;
183:1853.
Franco JV, Turk T, Jung JH, et al. Non-pharmacological interventions for treating chronic prostatitis/chronic pelvic pain syndrome. Cochrane Database Syst Rev 2018;
1:CD012551.
Shoskes DA, Zeitlin SI, Shahed A, Rajfer J. Quercetin in men with category III chronic prostatitis: a preliminary prospective, double-blind, placebo-controlled trial. Urology
1999; 54:960.
Wagenlehner FM, Schneider H, Ludwig M, et al. A pollen extract (Cernilton) in patients with inflammatory chronic prostatitis-chronic pelvic pain syndrome: a multicentre,
randomised, prospective, double-blind, placebo-controlled phase 3 study. Eur Urol 2009; 56:544.
Touma NJ, Nickel JC. Prostatitis and chronic pelvic pain syndrome in men. Med Clin North Am 2011; 95:75.
URETRITELE ACUTE
Autori:
Asist. Univ. Dr. Andreșanu Andrei
Acad. I Sinescu
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București

Centrul de Uronefrologie și Transplant Renal, Institutul Clinic Fundeni, București,
România
Introducere
Uretrita acută reprezintă inflamația uretrei, asociată deseori cu simptome de tract

urinar inferior.
Principala cale de transmitere este reprezentată de contactul

sexual.
Uretritele se clasifică în funcție de cauză în:

 infecțioase
 noninfecțioase
Etiologie
Uretritele infecțioase pot fi subclasificate:
Agenți etiologici(1,2)
Uretrite gonococice  Neisseria gonorrhoeae
Uretrite nongonococice  Chlamydia trachomatis (11-50%)

 Mycoplasma genitalium (6-50%)
 Ureaplasma urealyticum (5-26%)
 Trichomonas vaginalis (1-20%)
 adenovirusuri (2-4%)
Patogenie
Agenții etiologici pot fie să rămână la nivel extracelular (pe stratul

epitelial), fie pot pătrunde intraepitelial, provocând infecție piogenă
(din această categorie fac parte N. gonorrhoeae și C. trachomatis)(3).
Astfel, N. gonorrhoeae și C. trachomatis pot disemina mai departe la

nivelul tractului urogenital pentru a provoca:
 epididimită, la bărbați
 cervicită, endometrită și salpingită, la femei(3).
Tablou clinic
În dese rânduri, infecțiile uretrei pot fi asimptomatice.
În cazul manifestării clinice a uretritei, cele mai raportate simptome sunt

reprezentate de:
 secreții mucopurulente sau purulente
 disurie
 prurit uretral.
Diagnostic
În cazul formelor manifestate clinic, diagnosticul poate fi pus pe

baza a cel puțin unui criteriu dintre(2,3,4):
 secreții uretrale mucopurulente, purulente sau mucoide;
 colorație gram sau cu albastru de metilen a secrețiilor uretrale
 în conformitate cu Ghidurile Asociației Europene de
Urologie asupra managementului uretritelor
nongonococice(2), folosirea unui raport PMN
(polimorfonucleate) / CMP (câmp de mare putere) ≥ 5 este
recomandat drept criteriu de diagnostic.
 prezența a >10 PMN/CMP în sedimentul dintr-o probă de urină
centrifugată din prima micțiune sau un test pozitiv de esterază
leucocitară în urina primei micțiuni.
Diagnostic
Cu privire la colorația gram:
 Dovada inflamației uretrale în colorația gram a secrețiilor

uretrale cu gonococi localizați intracelular, ca și diplococi gram-
negativi indică uretrită gonococică.
 Uretrita nongonococică este confirmată când colorația secrețiilor
uretrale indică inflamație în absența diplococilor intracelulari.
Medicul trebuie întotdeauna să efectueze teste diagnostice, dacă

sunt disponibile, în vederea obiectivării inflamației uretrale și,
ulterior, a direcționării tratamentului(2,3,4).
Diagnostic
o Bărbații care îndeplinesc criteriile pentru uretrită ar trebui testați

pentru C. trachomatis, M. genitalium și N. gonorrhoeae cu teste de
amplificare a acizilor nucleici (NAAT), chiar dacă testele diagnostice
precedente sunt negative pentru gonoree(2,5).
 Sensibilitatea și specificitatea NAAT sunt mai bune decât cele

ale oricăruia dintre celelalte teste disponibile pentru
diagnosticul infecțiilor cu Chlamydia și gonococ(6,7).
o Performanța urinei matinale este similară cu cea a tampoanelor

uretrale(7).
o În caz de tratament întârziat, dacă NAAT este pozitiv pentru
gonoree, o cultură folosind tampoane uretrale ar trebui efectuată
înainte de începerea tratamentului, pentru a releva profilul de
rezistență antimicrobiană al tulpinii infectante(3).
Diagnostic
o Uretrita nongonococic este definită ca persistentă când simptomele nu dispar în

curs de 3-4 săptămâni după tratament.
o În aceste situații, NAAT ar trebui efectuate pentru patogeni ai uretritei, incluzând T.

vaginalis, la 4 săptămâni după completarea tratamentului(2,8).
Management
o În cazul unei simptomatologii ușoare, tolerabile, se

recomandă certificarea paraclinică (de preferat prin NAAT),
cu ghidarea ulterioară a tratamentului.
 Partenerii sexuali aflați la risc ar trebui să fie evaluați și

tratați concomitent, menținând confidențialitatea
pacientului(2,9).
o În cazul unei simptomatologii severe, tratamentul empiric

trebuie început imediat după diagnosticare.
Management
Uretrita gonococică:
Tratamentul recomandat este reprezentat de o asociere de două
antimicrobiene cu mecanisme de acțiune diferite, pentru a îmbunătăți
eficacitatea tratamentului și pentru a împiedica creșterea rezistenței la
cefalosporine(3).
 Linia I: Ceftriaxonă 1 g intramuscular / intravenos + Azitromicină 1 g doză

orală unică. Azitromicina este recomandată datorită ratelor sale de
susceptibilitate favorabile în comparație cu alte antibiotice, complianța
bună a regimului de doză unică și posibilitatea unei coinfecții cu C.
trachomatis(3).
 În caz de alergie la Azitromicină: Doxiciclină + Ceftriaxonă / Cefiximă(3). Se
recomandă o doză orală de 400 mg de Cefiximă, ca regim alternativ la
ceftriaxonă; cu toate acestea, are o farmacodinamică mai puțin favorabilă
și poate duce la apariția rezistenței(10,11).
Management
Uretrita gonococică:
o Au fost studiate multiple scheme de tratament, cu rezultate

favorabile, dintre care menționăm asocieri de: Gentamicină +
Azitromicină, Gemifloxacină + Azitromicină, Fosfomicină +
Ceftriaxonă sau Spectinomicină în monoterapie.
o Creșterea la nivel mondial a rezistenței antimicrobiene gonoreice și

apariția tulpinilor de gonoree multi-drog; rezistența reprezintă o
problemă medicală recunoscută la nivel global, care subliniază
astfel importanța respectării ghidurilor(12,13,14).
Management
Uretritele nongonococice:
În lipsa unui agent patogen identificat:
 Linia I de tratament – Doxiciclină 100 mg administrată oral de 2 ori pe zi, 7
zile; alternativ, o singură doză de Azitromicină oral 500 mg în prima zi și
250 mg în zilele 2-4 poate fi folosită (*acest regim conferă o eficiență mai
mare comparativ cu Azitromicină 1 g în doză unică – pentru infecțiile cu M.
genitalium)(2,5,15,16).
 În cazul unei tulpini de M. genitalium rezistente la macrolide, Moxifloxacina

400 mg poate fi utilizată 7-14 zile(2,3,17).
 În cazul uretritelor cu Chlamydia, Azitromicina 1 g în doză unică sau

Doxiciclina 100 mg de 2 ori pe zi, 7 zile, reprezintă opțiuni viabile(18).
Management
Uretritele nongonococice:
 Flurochinolonele – Ofloxacina sau Levofloxacina – pot fi utilizate ca linia a

II-a de tratament, doar în cazuri selecționate, unde tratamentul cu ceilalți
agenți nu este posibil(19).
 În infecțiile cu U. urealyticum, eficacitatea Doxiciclinei 100 mg de 2 ori pe

zi, 7 zile, este similară tratamentului cu Azitromicină 1 g în doză unică(2,20).
 Pentru uretritele cauzate de T. vaginalis, Metronidazolul sau Tinidazolul 2 g

în doză unică sunt recomandate ca primă linie de tratament.
 În cazul persistenței uretritei nongonococice, tratamentul ar trebui să fie

de un spectru mai larg, să acopere infecțiile cu M. genitalium și T.
vaginalis(2,3).
Management
Doza și durata
Agent patogen Antibiotic Regimuri alternative
terapiei
• Cefixime 400 mg p.o., SD plus

Azithromycin 1 g p.o., SD
În caz de alergie la cefalosporine:
• Gentamicin 240 mg i.m SD plus
Infecția Ceftriaxonă 1 g i.m. sau i.v.*, SD • Gemifloxacin 320 mg p.o., SD plus
gonococică Azitromicină 1 g p.o., SD
• Spectinomycin 2 g i.m., SD
• Fosfomycin trometamol 3 g p.o. în zilele 1, 3 și 5
În caz de alergie la azitromicină, în combinație cu
ceftriaxonă sau cefexime:
• Doxycycline 100 mg b.i.d, p.o., 7 zile
SD = single dose (doză unică); b.i.d = twice daily (de două ori pe zi); q.d. = everyday (în fiecare zi); p.o. = orraly (oral); i.m. = intramuscular;
i.v. = intravenous (intravenos)
Management
Agent patogen Antibiotic Doza și durata terapiei Regimuri alternative
Azithromycin
Infecția nongonococică 100 mg b.i.d, p.o.,
Doxiciclină 500 mg p.o., ziua 1,
(agent neidentificat) 7 zile
250 mg p.o., 4 zile
1.0-1.5 g p.o., SD • Levofloxacin 500 mg p.o.,
Azitromicină sau q.d., 7 zile
Chlamydia trachomatis 100 mg b.i.d, p.o.,
Doxiciclină • Ofloxacin 200 mg p.o.,
for 7 zile b.i.d., 7 zile
În caz de rezistență la
500 mg p.o., ziua 1, macrolide:
Mycoplasma genitalium Azitromicină
250 mg p.o., 4 zile • Moxifloxacin 400 mg
q.d., 7-14 zile
100 mg b.i.d, p.o., Azithromycin 1.0-1.5 g
Ureaplasma urealyticum Doxiciclină
7 zile p.o., SD
Metronidazol 2 g p.o., SD Metronidazole 500 mg

Trichomonas vaginalis
Tinidazol 2 g p.o., SD p.o., b.i.d., 7 zile
Management
Uretrite persistente nongonococice

Dacă este detectat M.
500 mg p.o., ziua 1,
genitalium rezistent la
Azitromicină 250 mg p.o., 4 zile
După prima linie macrolide,
plus
de doxiciclină 400 mg b.i.d. p.o., azitromicina ar trebui
Metronidazol
înlocuită cu
5 zile
moxifloxacină
400 mg p.o. q.d.,
Moxifloxacină 7-14 zile
După prima linie
plus
de azitromicină 400 mg b.i.d. p.o.,
Metronidazol
5 zile
Management • Rezumatul dovezilor și
recomandărilor pentru evaluarea
diagnostică și tratamentul
antimicrobian al uretritelor
Nivel
Rezumatul dovezilor
recomandare
O colorație gram din secreția uretrală sau un frotiu uretral care

arată ≥ 5 PMNL/HPF și gonococi localizați intracelular la 3b
diplococi gram-negativi indică uretrită gonococică.
Un test NAAT din prima urină de dimineață are o mai bună

sensibilitate și specificitate decât alte teste disponibile pentru 2a
diagnosticul infecțiilor chlamydice sau gonococice.
În cazul UG, tratamentul cu ceftriaxonă și azitromicină este cea

2a
mai eficientă combinație.
În cazul infecției urogenitale la bărbați cu C. trachomatis,

azitromicina este probabil mai puțin eficientă decât doxiciclina
1a
pentru eșecul terapeutic; cu toate acestea, nu există sau sunt
prea puține dovezi clinic.
În cazul infecției cu U. urelyticum eficiența doxiciclinei de 100

mg de două ori pe zi, 7 zile, este similară tratamentului în doză 2a
unică cu azitromicină.
Management
Recomandări Nivel
recomandare
Efectuați o colorație gram din secreția uretrală sau frotiu uretral pentru Puternică
diagnosticul preliminar al uretritei gonococice.
Efectuați un test NAAT din prima urină de dimineață sau frotiu uretral Puternică
înainte de tratamentul empiric pentru diagnosticul infecțiilor chlamidice
sau gonococice.
Întârziați tratamentul până când este disponibil rezultatul testului NAAT, Puternică
pentru a ghida tratamentul la pacienții cu simptome medii.
Efectuați un frotiu uretral, înainte de inițierea tratamentului, la pacienții cu Puternică
test NAAT pozitiv pentru gonoree, pentru evaluarea profilului de rezistență
a tulpinii infecțioase.
Utilizați un tratament bazat direct pe rezistențele locale ale bacteriilor. Puternică
Partenerii sexuali ar trebui tratați păstrând confidențialitatea pacienților. Puternică
Follow-up
A. Criterii de urmărire a pacienților:

 aderență incertă la tratament
 persistență a simptomatologiei
 suspiciune de reinfecție
B. Pacienții trebuie sfătuiți către abstinență un termen de 7 zile după

inițierea tratamentului, cu excepția cazurilor în care simptomele acestora
s-au remis, iar partenerii sexuali au fost tratați corespunzător.
C. Persoanele diagnosticate cu o nouă formă de boală cu transmitere

sexuală (BTS) ar trebui testate și pentru alte BTS, precum sifilis sau HIV(21).
ORHIEPIDIDIMITELE ACUTE
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București
Centrul de Uronefrologie și Transplant Renal, Institutul Clinic Fundeni, București,
România
Epidemiologie
• Epididimita acută reprezintă inflamația epididimului și se

caracterizează prin durere, tumefacție și creșterea temperaturii
epididimului. Poate implica și testiculul sau tegumentul scrotal.
• Epididimita este o boală relativ comună, cu o incidență care variază

între 25 și 65 de cazuri la 10000 pe an în rândul adulților de sex
masculin și poate fi acută, cronică sau recurentă(22).
Patogenie
 Epididimita acută are de regulă o etiologie infecțioasă la bază, dar

poate fi și de cauză noninfecțioasă, implicate fiind traumatismele și
bolile autoimune.
 Cazurile noninfecțioase se prezintă drept epididimită subacută sau

cronică.
 Mecanismul de cauzalitate este reprezentat în general de migrarea

agenților patogeni de la nivelul uretrei sau al vezicii urinare, putând fi
identificați prin mijloacele corespunzătoare în 90% din cazuri(23).
Patogenie
Epididimita infecțioasă:
 Agenții patogeni izolați predominant(24):

 Enterobacteriaceae (de regulă E. coli)
 C. trachomatis
 N. gonorrhoeae
 Malformațiile de tract urinar și sexul anal pot determina bacteriurie și

prezintă risc de epididimită cauzată de Enterobacteriaceae(27).
 Virusul urlian ar trebui suspectat dacă există prodrom sau tumefacția

glandelor salivare.
 Epididimita tuberculoasă se poate manifesta de regulă ca epididimită

cronică, în grupurile de risc înalt (imunodeficiențe, țări cu prevalență
înaltă), și dă naștere unei secreții purulente dintr-un sinus scrotal.
 Brucella sau Candida spp. sunt posibili agenți patogeni rari.

Diagnostic
Diagnosticul se face prezumtiv și este bazat pe anamneză și examen clinic, după
excluderea altor cauze care necesită intervenție chirurgicală de urgență.
Clinic:
 Durerea hemiscrotală, cu indurație și tumefacție la palpare a epididimului afectat. În

unele cazuri pot apărea durerea și tumefacția testiculară (orhiepididimita).
 Eritemul tegumentului scrotal și hidrocelul reactiv pot fi prezente.
 Semnul Prehn pozitiv (elevația manuală a scrotului ameliorează durerea) întâlnit în
epididimită face parte din diagnosticul diferențial cu torsiunea testiculară. Reflexul
cremasteric este pozitiv.
 Rar – epididimita acută poate avea manifestări clinice semnificative.
 durere acută și tumefacția structurilor învecinate, însoțite frecvent de febră și
simptome ale aparatului urinar inferior (polakiurie, imperiozitate micțională și disurie)
 poate fi întâlnită în asociere cu prostatita acută, în mod special la vârstnici,
documentați cu obstrucție prostatică sau care au fost recent supuși cateterizării ori
instrumentării aparatului urinar.
Diagnostic
Biochimic:
1. Urocultura
 trebuie recoltată probă din jetul mijlociu urinar și, de asemenea, verificate
uroculturi anterioare;
 bolile cu transmitere sexuală (BTS) cauzate de C. trachomatis sau N. gonorrhoeae
ar trebui detectate prin NAAT din primul jet urinar sau tampon uretral. Un tampon
sau un frotiu uretral ar trebui efectuat pentru colorația gram și culturile de N.
gonorrhoeae, acolo unde este posibil(22,26,27);
 bărbații cu infecție cu Enterobacteriaceae pot necesita investigații suplimentare
pentru diagnosticarea malformațiilor de tract urinar;
 dacă se suspectează epididimită tuberculoasă, se recomandă urocultura din trei
probe consecutive din urina de dimineață, pentru bacili acid-alcool rezistenți
(BAAR), și trimise pentru screening prin NAAT pentru ADN-ul M. tuberculosis(28).
2. Alte probe bacteriologice

 dacă este cazul, secreția prostatică, secreția ejaculatorie, secreția dintr-o fistulă
cutanată scrotală, dar și specimenele de aspirație cu ac fin sau cele biopsiate ar
trebui investigate prin microscopie, culturi BAAR și NAAT;
 studiile au demonstrat că inclusiv spermograma poate avea parametrii modificați

într-un episod de epididimită, dar își poate recăpăta valorile inițiale după
vindecarea completă(33).
Diagnostic
Imagistic:
Ultrasonografia scrotală poate fi Torsiunea funiculului spermatic

mult mai precisă pentru (torsiunea testiculară) este cel
diagnosticarea epididimitei acute mai important diagnostic
decât analiza urinei(29) și poate fi diferențial la tineri.
utilă în excluderea altor
patologii(30).
 De asemenea, conform unui studiu comparativ tip cohortă, s-a constatat

faptul că prezența unui abces la ultrasonografie poate prezice nevoia de
intervenție chirurgicală(32).
Management
Noțiuni generale:
 Bărbații cu suspiciunea de BTS trebuie informați de riscul la care îi pot

supune pe ceilalți și sfătuiți să nu practice activități sexuale până la
remiterea completă a infecției.
 Studiile comparative au sugerat faptul că vârsta tânără și istoricul de

activitate sexuală nu sunt dovezi suficiente în prezicerea agentului
patogen transmis și în ghidarea tratamentului în epididimita acută(23).
 Antibioterapia empirică trebuie aleasă cu considerație la cel mai

probabil agent patogen și gradul de penetrare în epididimul inflamat și
poate fi necesară înlocuirea în funcție de sensibilitățile și ghidurile
agenților patogeni locali.
 În general, atât C. trachomatis, cât și Enterobacteriaceae ar trebui acoperite de spectrul
antibioticului, iar regimul modificat ulterior în funcție de agentul identificat.
Management
Antibioterapia:
 Doxiciclina și anumite fluorochinolone specifice au șanse mari de

vindecare a infecției la pacienții cu suspiciunea de C. trachomatis sau M.
genitalium, ambele atingând niveluri adecvate la nivel genital masculin
prin administrarea per os.
 Antibioticele de tip macrolide (Azitromicina) sunt eficiente împotriva C.

trachomatis, dar nu au fost testate în infecțiile epididimului; cu toate
acestea, studiile inițiale de farmacocinetică sugerau faptul că
Azitromicina poate penetra în mod eficient țesutul epididimal când se
administrează în doze multiple(31).
Management
Antibioterapia:
 Fluorochinolonele rămân eficiente în ceea ce privește tratamentul oral

al infecției cu Enterobacteriaceae, deși rezistența rămâne în creștere.
Fluorochinolonele nu ar trebui luate în considerare în infecția
gonococică.
 O singură doză de cefalosporină de generația a III-a administrată

parenteral este eficientă împotriva N. gonorrhoeae.
 Răspunsul clinic la antibiotice la bărbații cu epididimită severă ar trebui

evaluat după circa trei zile. Bărbații cu BTS probabile sau dovedite ar
trebui reevaluați la 14 zile, pentru verificarea vindecării bolii.
Management
Tratamentul chirurgical:
Explorarea chirurgicală poate fi necesară pentru drenajul abceselor sau

debridarea țesuturilor.
Management
Regimuri de antibioterapie empirică extrase din ghiduri existente
și panel de consensusuri:
1. Pentru bărbații cu epididimită acută și care au risc scăzut de a fi purtători de

gonoree (fără scurgeri uretrale) ar trebui utilizat un singur antibiotic sau o
combinație de două cu o doză și durată suficiente pentru eradicarea C.
trachomatis și Enterobacteriaceae.
Opțiunile recomandate sunt:
a. O fluorochinolonă pe cale orală activă pe C. trachomatis, în doză unică,
pentru 10-14 zile*.
b. O doză inițială de doxiciclină 200 mg pe cale orală, apoi cu 100 mg de două
ori pe zi, pentru 10-14 zile*, plus un antibiotic eficient împotriva
Enterobacteriaceae**, pentru 10-14 zile*.
* În funcție de agentul patogen identificat și de răspunsul clinic.

** O variantă parenterală trebuie administrată la bărbații cu infecție severă care necesită spitalizare.
Management
Regimuri de antibioterapie empirică extrase din ghiduri existente
și panel de consensusuri:
1. Pentru bărbații cu epididimită acută de cauză gonococică, o combinație activă

împotriva gonococului și a C. trachomatis trebuie să fie folosită:
a. Ceftriaxonă 1000 mg administrată intramuscular în doză unică
b. plus o doză inițială de Doxiciclină 200 mg per os, apoi câte 100 mg de două
ori pe zi, pentru 10-14 zile*.
2. Pentru bărbații cu epididimită acută și care nu sunt activi sexual, ar trebui

utilizat un singur antibiotic cu o doză și o durată suficiente pentru eradicarea
Enterobacteriaceae. O opțiune viabilă este o fluorochinolonă administrată oral
în doză unică, pentru 10-14 zile**.
* În funcție de agentul patogen identificat și răspunsul clinic.

** O variantă parenterală trebuie administrată la bărbații cu infecție severă care necesită spitalizare.
Bibliografie
1. Zhang, N., et al. Are Ureaplasma spp. a cause of nongonococcal urethritis? A systematic
review and metaanalysis. PLoS ONE, 2014. 9: e113771
2. Horner, P.J., et al. 2016 European guideline on the management of non-gonococcal urethritis.
Int J STD AIDS, 2016. 27: 928
3. Workowski, K.A., et al. Sexually Transmitted Diseases Treatment Guidelines, 2015. Centers for
Disease Control and Prevention, 2015. 64: 1
4. Mensforth, S., et al. Auditing the use and assessing the clinical utility of microscopy as a
point-of-care test for Neisseria gonorrhoeae in a Sexual Health clinic. Int J STD AIDS, 2018.
29: 157
5. Jensen, J.S., et al. 2016 European guideline on Mycoplasma genitalium infections. J Eur Acad
Dermatol Venereol, 2016. 30: 1650
6. Miller, J.M., et al. A Guide to Utilization of the Microbiology Laboratory for Diagnosis of
Infectious Diseases: 2018 Update by the Infectious Diseases Society of America and the
American Society for Microbiology. Clin Infect Dis, 2018. 67: e1
7. Centers for Disease, C., et al. Recommendations for the laboratory-based detection of
Chlamydia trachomatis and Neisseria gonorrhoeae--2014. MMWR Recomm Rep, 2014. 63: 1
8. Falk, L., et al. Time to eradication of Mycoplasma genitalium after antibiotic treatment in
men and women. J Antimicrob Chemother, 2015. 70: 3134
9. Ong, J.J., et al. Should female partners of men with non-gonococcal urethritis, negative for
Chlamydia trachomatis and Mycoplasma genitalium, be informed and treated? Clinical
outcomes from a partner study of heterosexual men with NGU. Sex Trans Dis, 2017. 44: 126
10. Bartoletti, R., et al. Management of Urethritis: Is It Still the Time for Empirical Antibiotic
Treatments? Eur Urol Focus, 2019. 5: 29
Bibliografie
11. Moran, J.S., et al. Drugs of choice for the treatment of uncomplicated gonococcal
infections. Clin Infect Dis, 1995. 20 Suppl 1: S47
12. Shigemura, K., et al. History and epidemiology of antibiotic susceptibilities of Neisseria
gonorrhoeae. Current Drug Targets, 2015. 16: 272
13. Kirkcaldy, R.D., et al. Neisseria gonorrhoeae Antimicrobial Susceptibility Surveillance - The
Gonococcal Isolate Surveillance Project, 27 Sites, United States, 2014. Morbidity and
mortality weekly report. Surveillance summaries (Washington, D.C. : 2002), 2016. 65: 1.
14. Unemo, M., et al. Antimicrobial resistance in Neisseria gonorrhoeae in the 21st century:
past, evolution, and future. Clin Microbiol Rev, 2014. 27: 587
15. Lau, A., et al. The efficacy of azithromycin for the treatment of genital mycoplasma
genitalium: A systematic review and meta-analysis. Clin Infect Dis, 2015. 61: 1389
16. Salado-Rasmussen, K., et al. Mycoplasma genitalium testing pattern and macrolide
resistance: A Danish nationwide retrospective survey. Clin Infect Dis, 2014. 59: 24
17. Manhart, L.E., et al. Efficacy of Antimicrobial Therapy for Mycoplasma genitalium
Infections. Clin Infect Dis, 2015. 61: S802
18. Lau, C.Y., et al. Azithromycin versus doxycycline for genital chlamydial infections: a meta-
analysis of randomized clinical trials. Sex Transm Dis, 2002. 29: 497
19. Lanjouw, E., et al. 2015 European guideline on the management of Chlamydia trachomatis
infections. Int J STD AIDS, 2016. 27: 333
20. Khosropour, C.M., et al. Efficacy of standard therapies against Ureaplasma species and
persistence among men with nongonococcal urethritis enrolled in a randomised controlled
trial. Sexually Transmitted Infections, 2015. 91: 308
21. Wagenlehner, F.M.E., et al. The Presentation, Diagnosis, and Treatment of Sexually
Transmitted Infections. Deutsches Arzteblatt Int, 2016. 113: 11
Bibliografie
22. Çek, M., et al. Acute and Chronic Epididymitis in EAU-EBU Update Series. Eur Urol Suppl
2017. 16: 124
23. Pilatz, A., et al. Acute epididymitis revisited: impact of molecular diagnostics on etiology
and contemporary guideline recommendations. Eur Urol, 2015. 68: 428
24. Harnisch, J.P., et al. Aetiology of acute epididymitis. Lancet, 1977. 1: 819
25. Fujisawa, M., et al. Risk factors for febrile genito-urinary infection in the catheterized
patients by with spinal cord injury-associated chronic neurogenic lower urinary tract
dysfunction evaluated by urodynamic study and cystography: a retrospective study. World J
Urol, 2020. 38: 733.
26. Street, E., et al. The 2016 European guideline on the management of epididymo-orchitis.
IUSTI, 2016
27. Chirwa, M., et al. United Kingdom British association for sexual health and HIV national
guideline for the management of epididymo-orchitis, 2020. Int J STD AIDS, 2021
28. Abbara, A., et al. Etiology and management of genitourinary tuberculosis. Nat Rev Urol,
2011. 8: 678
29. Martin, K., et al. Assessing the utility of ultrasound and urinalysis for patients with possible
epididymo-orchitis - a retrospective study. Open Access Emerg Med, 2020. 12: 47
30. Capet, J., et al. Is follow-up ultrasound necessary after acute epididymitis? A retrospective
analysis from a large university hospital. Scan J Urol, 2018. 52: 445.
31. Sadahira, T., et al. Clinical pharmacokinetics of oral levofloxacin and sitafloxacin in
epididymal tissue. J Infect Chemother, 2017. 23: 214
32. Banyra, O., et al. Acute epididymo-orchitis: Relevance of local classification and partner’s
follow-up. Centr Eur J Urol, 2019. 72: 324.
33. Pilatz, A., et al. Impact of bacterial epididymitis on semen quality after antibiotic treatment.
J Urol, 2012. 1): e443

Final 2022 Infectii Medic Hub 1565

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Final 2022 Infectii Medic Hub 1565

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Infecțiile tractului urinar

Șef lucrări Dr. Stoica Robert

UMF „Carol Davila” București

4. ITU asociată cateterelor urinare – implică episoade infecțioase survenite la pacienți cu

• Caracteristicile anatomice – uretra cu o lungime redusă,

• Prezența cateterelor permanente, a stenturilor urinare (uretral,

E. coli prezintă pe suprafață fimbrii, cu rol în adeziunea

b. P-manozo-rezistentă se leagă de un derivat

(a) Facilitatorul major al colonizării este adezina FimH,

(b) UPEC poate, de asemenea, să ascensioneze până la

• Inhibarea ancorării fimbriilor de tip 1 de pe suprafața uropatogenilor la

• Proantocianidinele prezintă capacitatea de a se lega de aceste adezine

• Reprezintă colonizarea asimptomatică a tractului urinar, de obicei

• Această afecțiune se identifică la 1-5% dintre femeile tinere, active

• Diagnosticul bacteriuriei asimptomatice este paraclinic și constă în

• Recomandarea generală prevede că bacteriuria asimptomatică nu

• Utilizarea antibioticelor se asociază cu un risc semnificativ de

• Screeningul și tratamentul bacteriuriei asimptomatice se impun în

• Bacteriuria asimptomatică este considerată un factor de risc

• Prezența cateterelor urinare, inclusiv a nefrostomiilor, se

• În cazul manevrelor de inserție sau de înlocuire a

• Frecvent, se dezvoltă la sexul feminin,

• Aproximativ jumătate dintre femei

Cistita acută necomplicată se prezintă clinic prin:

• disurie (durere la micțiune)

Terapia antibiotică administrată pe cale orală este tratamentul de elecție

Alegerea tratamentului antibiotic se bazează pe o serie de criterii bine

În cistita acută necomplicată, tratamentul antibiotic are șanse de 1b

Recomandări Nivel de recomandare

Utilizați fosfomicina, pivmecilina sau nitrofurantoin ca primă linie Puternic

Pivmecilină 400 mg, 3/zi 3-5 zile

• Recurența se definește prin cel puțin trei episoade de infecție

• ITU recurente includ atât tractul urinar inferior (cistită acută

• Diagnosticul se bazează pe elementele clinice și pe examenul de

Factori de risc – postmenopauză

Prin acțiunea unei endotoxine (lipopolizaharid), motilitatea

Astfel, survine inflamația rinichiului, cu activarea

• refluxul vezico-ureteral – este asociat cu un risc crescut de PNA.

• infecția hematogenă – survine prin diseminarea stafilococică de la nivelul unui focar

 Manifestările clinice specifice PNA sunt incluse în triada clasică

 Simptomele apar frecvent brusc și se asociază cu:

• Identificarea agentului etiologic și testarea sensibilității antimicrobiene sunt

• Ecografia – în cazurile necomplicate, ecografia nu decelează modificări

• Tomografia computerizată – această investigație imagistică este

• Terapia antimicrobiană empirică se administrează imediat, odată cu

• Selectarea tipului de antibiotic depinde de rezistența locală raportată,

• După obținerea sensibilității bacteriene, în funcție de antibiogramă,

Managementul ambulatoriu se recomandă pentru pacienții cu PNA

Antibiotic Doză zilnică Durată Comentarii

Trimetoprim 160/800 mg x2/zi 14 zile Dacă se utilizează acești agenți

Antibiotic Doză zilnică Durată Comentarii

Trimetoprim 160/800 mg x2/zi 14 zile Dacă se utilizează acești agenți

Antibiotic Doză zilnică Comentarii

• PNA dezvoltată la gravide asociază o prevalență de 1-2% și reprezintă o

• Majoritatea cazurilor de PNA apar în trimestrul al doilea și al treilea de

• Simptomatologia clinică este identică cu cea a femeilor neînsărcinate.

• Managementul terapeutic ambulatoriu al pacientelor gravide cu PNA

• În cazurile severe de PNA este necesară spitalizarea și terapia de

Se referă la ITU care apar la o persoană al cărei tract urinar este

CA-UTI reprezintă cauza principală a bacteriemiei care apare la

Riscul de bacteriurie crește cu 3-8% în fiecare zi de prezență a

• Cateterizarea urinară perturbă mecanismele de apărare ale gazdei și

• Cateterele urinare facilitează colonizarea cu uropatogeni prin