18.

Epidemiologia si profilaxia infectiilor cu enterobacterii

INFECTII DIGESTIVE

• Apar sub forma unor toxiinfectii alimentare sau induse sub tratament
• Escheria coli enterotoxigen determina enterocolite infantile, diaree, tuse
• Serotipul O55 B5 implicat in diareea maligna a nou-nascutilor

INFECTII URNINARE

• Ecoli determina 90% din infectiile urinare (cistite, nefrite)

• Acestea sunt favorizate de litiaza renala, stenoza uretrala

INFECTII RESPIRATORII SI ORL

• Klebsiella determina: sinuzite, otite, pneumonii

• Proteus: implicat in etiologia otitelor, pneumonii
• Piocianicul: bronhopneumonii
• E. Coli: supuratii pulmnonare
INFECTII GENITALE

• E coli, Klebsiella: solpingite, uretrite

SUPURATIA PLAGILOR CHIRURGICALE SI A ARSURILOR

• Pot fi produse de proteus, piocianic

BACTERIEMII SAU SEPTICEMII

• Pot fi provocate de orice enterobacterie

INFECTI NOSOCOMIALE

• Determinate de E. Coli,enterobacteriacee

19. Fenotipuri diareigene si uropatogene de Escherichia Coli

Patotipurile diareigene de E. coli recunoscute sunt in numiar de 6: enterotoxigen (ETEC),
enterohemoragic (EHEC), enteroinvaziv (EIEC), enteroagregativ (EAggEO), enteropatogen (EPEC) si
anteroaderent difuz (DAEC).

1. E. coli enterotoxigen (ETEC). Este agentul etiologic al unui sindrom diareic holeriform, intalnit la
copii in tarile subdezvoltate si al “diareei calatorilor” la adulti din tarile dezvoltate economic,
care calatoresc in ariile endemice ale acestui patotip. Cele doud tipuri de enterotoxine produse
de ETEC - termolabilia LT I (imunogena) si termostabila Sta (neimunogena), sunt capabile si
induc o secretie activa de lichid in lumenul intestinal, fara ca enterocitul sa sufere alterari
morfologice vizibile. Evidentierea toxinelor se face prin metode radiometrice, imunoenzimatice,
latex-aglutinare, coaglutinare.
 2. E. coli enterohemoragic (EHEC). Produce toxinele SLT I si SLT II prin conversie lizogenica, toxine
asemanatoare structural toxinei Shiga (Shiga-like-toxins- SLT). Dupa activitatea lor patogena
asupra celulelor VERO, mai sunt numite si verotoxine (VT)
3. E. coli enteroinvaziv (ELEC). Determina un sindrom diareic dizenteriform, intalnit in special la
adulti.
Procesul invaziei are patru faze:
• penetrarea EIEC in celulele M din mucoasa colonului;
• captarea de catre macrofage si eliberarea pe suprafata bazo-laterala a celulei
intestinale;
• multiplicarea activa a bacteriilor intra- si intercelulare in submucoasa, prin
intermediul fagocitelor in care supravietuiesc;
• moartea celulelor intestinale prin blocarea sintezei proteice si a leziunilor
citoplasmatice ireversibile
4. E. coli enteroagregativ (EAggEC). Prezinta particularitatea de a se lega agregativ de enterocyte,
determinand diaree apoasa cu varsaturi la toate varstele;|
5. E. coli enteropatogen (EPEC). A fost incriminate in etiologia unor pusee epidemice de diaree
maligna la copii cu varsta sub 1 an. Pana in prezent, la acest patotip nu a fost evidentiata o
toxina, leziunile caracteristice asupra celulelor epiteliale intestinale fiind de tip: aderenta-
stergere, respectiv aderarea ferma, in unele arii la suprafata celulelor, colonizarea intestinala si
stergerea microvililor;
6. E. coli difuz aderent (DAEC). Are rol diareigen controversat, intrucat singurul factor de virulenta
la acest patotip este aderearea difuza de celulele HeLa si de celulele epiteliale in culturi. Din
punct de vedere clinic prezinta diaree apoasa si varsaturi, la toate varstele

Factorii de uropatogenitate, recunoscuti la E. coli uropatogen sunt:

• adezinele;
• hemolizina, prevalenta la tulpinile izolate din ITU superior;
• aerobactina, un chelator de fier, care permite multiplicarea E. coli in conditiile feriprive ale
tractului urinar;
• factorul citotoxic necrozant I (CNF I) este o toxina proteica, ce determina formarea de celule
multinucleate in unele linii celulare si care prin efectul sau citopatogen poate facilita
raspandirea bilaterala a tupinilor uropatogene din tractul urinar spre si din torentul sanguin;
• antigenele O: in mod particular 8 serogrupuri se intalnesc frecvent printre tulpinile
uropatogene: O1,
02, 04, 06, O7, 016, O18 si O75. Antigenele O cresc presistenta bacteriilor in tractul urinar; -
• antigenele capsulare: studiile epidemiologice au relevat prevalenta unui numar restrans de
antigene K in infectiile urinare si anume K1, K2, K5, K13 si K51.
32. Pseudomonas aeruginosa (bacilul piocianic).
CARACTERE MORFOLOGICE

• Bacili Gram negativi, mobili prin flageli situaţi polar • Capsulaţi (polizaharid
capsular – LPS)
• Nesporulaţi.
CARACTERE DE CULTURA
 • Mediu gelozat Centrimide
• Geloza nutritive
• Mediu Macconkey
• Mediu Geloza Simpla
Mediu Geloza Sange

CARACTERE ANTIGENICE

Bacilul piocianic, ca şi ceilalţi reprezentanţi ai genului Pseudomonas, prezintă un antigen comun,

antigenul somatic O.

CARACTERE DE PATOGENITATE

Bacilul piocianic poate exista în mediul extern (sol, apă, dejecte, aer) ca şi în intestinul uman, ca saprofit.
În unele condiţii, devine patogen, datorită tratamentelor abuzive cu antibiotice. Patogenitatea se
realizează atât prin toxinogeneză, cât şi prin virulenţă.

REZISTENŢĂ. SENSIBILITATE. VARIABILITATE GENETICĂ

Prezintă o rezistenţă remarcabilă la acţiunea factorilor fizici ai mediului extern (uscăciune, variaţie de
temperatură), ceea ce îi asigură rezistenţa pe obiecte, instrumentar, în aerul saloanelor de spital, etc.
Bacilul piocianic este un exemplu de rezistenţă fenotipică la chimioterapice. Tratamentele abuzive cu
chimioterapice au favorizat, prin diminuarea florei bacteriene de asociaţie, sensibilă, apariţia infecţiilor
cu Pseudomonas aeruginosa, mai ales în mediul spitalicesc.

BOALA LA OM

Altădată considerat un saprofit banal, astăzi, bacilul piocuianic reprezintă o problemă, determinând
infecţii rebele la tratament, ca de exemplu: infecţii urinare, trenante; infecţii purulente (puroi de culoare
verdealbăstrui, cu miros aromat); rareori meningite, cu evoluţie gravă; în condiţii de rezistenţă scăzută a
organismului, pot apărea infecţii generalizate (septicemii) cu bacil piocianic. Majoritatea acestor forme
au un pronunţat caracter intraspitalicesc.

VIRULENŢĂ

• Pilli - rol în aderenţă

• Capsula polizaharidică– rol antifagocitar
• Elastaza – distruge eleastanul din peretele vaselor sanguine
• Proteaza alcalină– rol în distrugerea ţesuturilor
• Fosfolipaza C – lizează lipidele şi lecitina din ţesuturi
• Hemolizina
• Multirezistenţă la antibiotice şi dezinfectante
TOXINOGENEZA

• Endotoxina– LPS – produce sindromul septic

• Exotoxin A – blochează sinteza proteică în celulele eucariote
• Exoenzima S – termostabilă, inhibă sinteza proteică
EPIDEMIOLOGIE. PROFILAXIE. TRATAMENT
 • Astăzi, infecţiile intraspitaliceşti cu Pseudomonas aeruginosa reprezintă o problemă importantă,
epidemiologică şi clinică. Infecţiile urinare, cele purulente, meningitele etc, ocupă un loc
important în patologia de spital, atât datorită tratamentelor masive cu chimioterapice şi
multirezistenţei specie
• Pseudomonas aeruginosa, cât şi rezistenţei marcate a germenului la condiţiile mediului, ceea ce
implică unii factori de răspândire: dezinfecţie insuficientă a încăperilor de spital; nerespectarea
circuitelor de deplasare a persoanelor în serviciile de chirurgie generală, urologie şi pediatrie;
sterilizarea incorectă a instrumentelor etc.
• Profilaxia se referă la măsuri de igienă generale, tratament raţional cu chimioterapice şi
limitarea răspândirii infecţiilor, regulile profilaxiei pentru infecţiile de spital fiind valabile şi
pentru bacilul piocianic. Vaccinarea antipiocianică se poate folosi profilactic în secţiile clinice de
arşi.
• Polimixina este singurul chimiterapic la care e sensibil acest bacil, dar are o mare toxicitate
pentru om.
32. Helycobacter pylori: caractere de patogenitate si aspecte clinice.
D. Caractere de patogenitate: (am facut freestyle aici)

• HP patrunde in mucusul gastric, la un ph= 6-7 (elibereaza substante care

neutralizeaza ph-ul gastric)
• HP este mobil, adera de epiteliul gastric si impreuna cu acesta formeaza o formatiune
de tip “piedestal”
• HP elibereaza Vac A ureaza si distruge epiteliul gastric => inflamarea epiteliului

E. Aspecte clinice: semnele infectiei cu HP

• Arsuri gastrice
• Durere abdominala
• Greata
• Balonare
• Inapetenta

40. Clostridiile gangrenei gazoase: patogenie si aspecte clinice

A. Patogenie:
• Majoritatea clostridiilor recunosc ca mijloc principal de
patogenitate elaborarea de exotoxină, cu efecte specifice (proteine
simple, termolabile, puternic imunogene).
• Exemplu: toxinele clostridiilor gangrenei gazoase
32. Rolul bacteriilor anaerobe nesporulate in patologia umana

 Dintre germenii anaerobi întâlniţi mai frecvent în infecţiile umane, menţionăm în ordinea
descrescândă a incidenţei la izolare: B. fragilis, B. melaninogenicus, F. nucleatum, F.
necrophorum, Peptococcus, Peptostreptococcus.
 Infecţiile cu germeni anaerobi nesporulaţi apar de obicei în condiţii de “teren” favorabile
(scăderea rezistenţei organismului în cancer, hemopatii grave, infecţii cronice, boli
degenerative etc) pornind de la suprafaţa mucoaselor unde aceşti germeni se pot găsi ca
saprofiţi sau condiţionat-patogeni.

 categoriile de infecţii umane recunoscând la etiologie bacterii anaerobe nesporulate: -

Angina necrotică (Plaut-Vincent) cu speciile F. necrophorum şi Borrelia vincenti;

-Gingivita, abces dentar cu speciile F. necrophorum, Borelia vincenti, precum şi speciile din
genurile Peptococcus şi Peptostreptococcus;
-Sinuzita, otita cronică;
-Pneumonie necrotică sau abces pulmonar cu speciile F. nucleatum, B. melaninogenicus, B.
fragilis, precum şi specii din genurile Peptococcus şi Peptostreptococcus;
-Infecţii cardio-vasculare (endocardita, tromboflebita) cu specia B. fragilis şi
Peptostreptococcus ca predominanată şi Borrelia vincenti;

-Infecţii intraabdominale, de regulă postoperatorii (pertonita, abces hepatic, alte abcese

intraabdominale), cu speciile B. fragilis şi B. melaninogenicus, precum şi cu germeni anaerobi
din grupul cocilor Gram pozitivi;
-infecţii în sfera genitală feminină (stare septică post-abortum, abces tubo-ovarian,
endometrită, abces pelvian, abces vaginal, abces al glandelor Bartholin, chorioamnionită,
enfizem fetal), cu speciile predominante B. fragilis şi F. necrophorum;

-Alte localizări: abces cerebral, osteomielită, celulită necrotică a ţesutului celular subcutanat
(plăgi post operatorii suprainfectate).

Genul Borrelia este incriminat în etiologia unei noi forme de artrită, numită boala Lyme.
Această afecţiune este denumită după Lyme, Connecticut, unde a fost studiată prima dată în
1975. Infecţia apare în timpul lunilor de vară şi toamnă în regiunile împădurite şi se transmite
prin căpuşe numite ixodes.

Borrelia mai poate determina afecţiuni ale ţesuturilor de susţinere de la nivelul cavităţii bucale.
Unii germeni din genul Bacteroides sunt implicaţi în etiologia gingivitelor ulcero-necrotice.
48. Chlamydia: morfologie, patogenie, aspecte clinice
Patogenie
- Chlamydiile prezintă, ca şi rickettsiile, o capacitate mare de invazie (viscerotropism), având
afinitate pentru endoteliul vaselor, pentru ţesutul pulmonar (agentul ornitozeipsittacozei,
agentul pneumoniei atipice), pentru ganglionii limfatici (agentul limdogranulomatozei),
pentru mucoasa conjunctivală (agentul trachomului şi agentul conjunctivitei cu incluzii).

- În cazul anumitor chlamidioze s-au evidenţiat şi toxine, care în funcţie de specie şi tulpină, îşi
manifestă prezenţa prin tulburări hemoragice, plasmafereză, hemoconcentraţie şi chiar
şoc.

a) O celula gazdă infectata elibereaza un corpusculul elementar metabolic inactiv, formă

infecţioasă
b) Corpusculul elementar este preluat in veziculele fagocitare , unde se transforma într-un
corpuscul reticulat
c) Corpusculul reticular se reproduce prin fisiune binara şi se reorganizează în corpuscul
elementare pentru a fi eliberat
d) Corpusculul elementar infecteaza celulele epiteliale (columnare neciliate și macrofagele e)
Infiltrat cu PMN si limfocite
f) Formarea de foliculi limfoizi
g) Fibroza
h) Boala se datoreaza distrugerii celulelor gazdă şi răspunsului imun
i) Nu dă imunitate de lunga durata; reinfectarea produce răspuns inflamator

Aspecte clinice

Două specii cu importanţă pentru patologia umană, C. trachomatis şi C. psittaci, diferă prin
proprietăţi antigenice, sensibilitate la sulfonamide, producere de incluzii intracelulare etc.

 C. trachomatis este patogenă pentru om, producând infecţii oculare (trachomul şi

conjunctivita cu incluzii), genitale (uretrite, limfogranulomatoza veneriană) şi respiratorii.

o Trachomul este o keratoconjunctivită cronică cu hipertrofie

foliculară, panus, ulceraţii corneene, care se cicatrizează, ducând final la
orbire. Trachomul este răspândit în Orientul Mijlociu şi Africa şi este considerat
principala cauză de orbire în lume. - Conjunctivita cu incluzii şi uretrita: unele
 tipuri de C. trachomatis cauzează boli transmise sexual, care pot fi transferate şi
la conjunctivă.

-La bărbaţi infecţia apare ca o uretrită (Chlamydia trachomatis - varianta urogenitalis), iar la
femei ca salpingite, cervicite, vaginite (incidenţă apropiată de a celor gonococice), care se pot
manifesta clinic sau rămân asimptomatice. Se apreciază că peste 50% din uretritele negonococice
sunt cauzate de chlamydii. Infecţia genitală poate fi transmisă la ochi, prin autoinoculare,
manifestându-se la adulţi ca o conjunctivită cu incluzii; noul născut poate contracta în timpul
naşterii, de la mama infectată, o conjunctivită cu secreţie mucopurulentă. Conjunctivita cu
incluzii poate fi însoţită uneori de rinite, faringite, otite la adulţi, sau pneumonie gravă la nou
născut.

o Limfogranulomatoza inghinală benignă (boala Nicolas-Favre), cauzată

de unele tipuri de C. trachomatis, este o boală cu transmisie sexuală, frecventă în
zonele tropicale şi temperate. Leziunile genitale sunt însoţite de adenită
regională supurativă, uneori şi de simptome generale: febră, rash, artrită,
conjunctivită, meningoencefalită.

 C. psittaci este patogenă pentru numeroase specii de păsări şi mamifere.

-cauzează psittacoza la papagali şi ornitoza la alte păsări, manifestându-se prin diaree,

emaciere, secreţie nazală purulentă. Omul, infectat pe cale respiratorie de la păsările bolnave,
face o pneumonie interstiţială cu evoluţie severă. Alţi reprezentanţi ai speciei C. psittaci
determină infecţii la bovine, ovine, caprine, porcine, manifestate prin avort, enterite, pneumoni,
artrite, encefalomielite.