Bacili Gram Negativi

Familia ENTEROBACTERIACEAE
 
- reprezinta cea mai vastă unitate taxonomică, formata din
41 de genuri şi peste 100 de specii

Familia include:
• specii cu habitat natural cu predilecţie în intestinul
omului/animalelor -patogeni oportunişti (condiţionat
patogeni) care determina în special infectii
extradigestive
• patogeni primari - cauzează infectii locale/sistemice cu
poartă de intrare digestivă (manifestari diareigene acute)
Identificarea Enterobacteriaceae-lor

Caractere microscopice:
• bacili gram-negativi, fără așezare particulară

Caractere de cultivare:
• nepretentioase nutritiv
• cultivă pe geloză sau în bulion nutritiv
• cel mai frecvent, pe medii agarizate coloniile sunt de
tip S, cu diametrul de 2-3 mm după 18 ore de incubare,
iar la 37º C în bulion are aspect tulbure omogen
• Izolarea poate fi realizată pe medii diferențiale și
selective, cu lactoza și indicator de pH:

• pe medii cu selectivitate redusă (mediul

MacConkey):
– bacteriile gram-pozitive sunt inhibate, iar în raport
cu virarea indicatorului, bacilii gram-negativi se
diferențiază în lactozo-pozitivi și lactozo-negativi

- lactozo-pozitive (E.coli, K.pneumoniae, Enterobacter spp

etc);
- lactozo-negative (S.enterica, Shigella spp, Proteus spp,
Providencia spp etc).
• pe medii cu selectivitate mai mare (mediul Hektoen):
– sunt inhibați bacilii coliformi (lactozo-pozitivi),
lactozo-negativii putând fi diferentiați după cum
produc sau nu H2S
– tulpinile care dezvoltă colonii H2S formează
colonii cu centrul de culoare neagră, “în ochi de
pisică”
Caractere biochimice:
• triajul biochimic se realizează pe două medii
multitest
• MIU (mobilitate-indol-ureză) și
• TSI (triple sugar iron),
• urmat de o baterie extinsă de teste biochimice
Escherichia coli
Genul cuprinde 5 specii
• E. coli este singura specie a genului de interes
medical major
• constituent al florei comensale intestinale;
• poate determina infecţii oportuniste
–intra-abdominale (colecistite, abcese hepatice, peritonite)
sau
–extradigestive (infecţii ale plăgilor, pneumonii,
endometrite după avort septic), care pot evolua cu şoc
endotoxinic;
Caractere microscopice:
• bacili gram-negativi cu extremităţi rotunjite
• mobili
Caractere de cultivare:
• nepretenţioşi nutritiv;
• aerobi-facultativ anaerobi;
• colonii de tip S;
• formeaza colonii lactozo-pozitive pe medii
selective şi diferenţiale lactozate.
Caractere biochimice:
• catalazo- pozitivi,
• oxidazo- negativi,
• lactozo- pozitivi, fermenteaza glucoza, nu
produc H2S (TSI)
• indol- pozitivi, ureaza- negativi (MIU)
• citrat negativi (Simmons)
• Habitat – comensal intestinal

• Există unele tulpini care au factori particulari

de patogenitate ce pot determina 3 sindroame
clinice:
– A. BDA (patotipuri diareigene)
– B. Infectii urinare (patotipuri uropatogene)
– C. Meningite /septicemii la nn (patotipul
bacteriemic)
• A. Patotipuri diareigene:
– E coli enterotoxigen (ECET)
– E coli enterohemoragic (ECEH)
– E coli enteroinvaziv (ECEI)
– E coli enteropatogen (ECEP)
– E coli enteroagregativ (ECEAg)
– E coli aderent difuz (ECAD)
E coli enterotoxigen (ECET):
- declanşează o diaree apoasă („diareea călătorilor”)
–apare frecvent la copilul sub 2 ani şi adulţi

Clinic:
• transmiterea prin apă şi alimente contaminate:
– debut brusc, după o incubaţie scurtă de 1-2 zile
– scaune apoase, în volum mare, rar însoţite de febră sau
vărsături
– simptomele au caracter autolimitat, fiind mai frecvent
la sugari
• Factori de patogenitate:
- enterotoxina termolabilă (TL) de tip A-B, activează
adenilatciclaza cu creştera secreţiei de apă şi electroliţi;
- enterotoxina termostabilă (TS) activează guanilat-
ciclaza, cu efect asemănător ;
- adezine fimbriale
E coli enterohemoragic (ECEH) – mai frecvent la
copii peste 1 an şi la bătrâni

• Clinic:
• transmisă prin alimente contaminate (în special
carne insuficient preparată termic/lapte
nepasteurizat; serotip O157 H7);
• incubaţie medie de 3-4 zile –determină boală
diareică hemoragică, cu dureri abdominale, febră,
• la varste extreme poate apare ca o complicaţie
gravă- sindromul hemolitic uremic
• Factori de patogenitate
- verotoxina 1 şi verotoxina 2; sunt citotoxine
codificate de gene fagice, cu tropism particular
pentru endoteliul vascular;
- adezine, reprezentate de proteine din membrana
externă (intimina)
E coli enteroinvaziv (ECEI )
• sediul infectiei este colonul, unde aderenţa este
urmată de invazia celulelor epiteliale

Clinic:
• cel mai frecvent evolueaza cu diaree apoasă,
cu manifestari clinice asemanatoare cu ECET
• un numar redus de cazuri pot prezenta
tenesme, febră, scaune cu mucus şi sange (sdr.
dizenteriform)
• Factori de patogenitate:
- proteine Ipa (Invasion Plasmid Antigens)
codificate plasmidic, responsabile de penetrarea,
multiplicarea intracitoplasmatică, liza celulei şi
extinderea la enterocitele din vecinătate;
- adezine non-fimbriale
E coli enteropatogen (ECEP)
• a fost primul fenotip diareigen descris,
implicat în infectii la copilul de vârstă mică
(sub 2 ani)

Clinic
• determină diaree cu caracter apos, uneori cu
durată prelungită, frecvent însoţita de febră şi
vărsături
Factori de patogenitate:

- adezine fimbriale şi proteine din membrana

externă (intimina) ce determină aplatizarea
microvililor de la nivelul intestinului subţire şi
modificări de infrastructură celulară, cu răspuns
inflamator local
E coli enteroagregativ (ECEAg)

Clinic :
• determina o diaree apoasă, frecvent cu caracter
persistent, cu prezenţă evidentă de mucus în scaun
• apare mai ales la sugari şi imunodeprimati (SIDA)

Factori de patogenitate:
- adezine fimbriale
- citotoxine care determină necroza microvililor
şi răspuns inflamator în submucoasă
E. coli aderent difuz (ECAD)
• este incriminat în diareea apoasă la copilul de
vârstă mare (1-5 ani)

Factori de patogenitate:
- adezine fimbriale care determină alungirea
microvililor ce includ aceste bacterii;
Diagnostic de laborator:

- tehnicile de identificare în probele de scaun a

patotipurilor diareigene de E.coli nu sunt
accesibile laboratorului clinic (culturi de celule,
metode imunologice sau moleculare, teste de
patogenitate pe animale)
- identificarea serotipului, cel mai frecvent prin
reacţii de aglutinare
Tratament:
- esenţială este reechilibrarea hidro-electrolitică a
bolnavului
- tratamentul cu antibiotice de regulă nu este necesar

Profilaxie:
- măsuri nespecifice comune pentru infecţiile cu
transmitere digestivă
- în studiu, vaccinuri pentru profilaxia infecţiilor cu
ECET şi ECEH
Patotipuri uropatogene
– determina peste 90% din cazurile de infectie
urinara necomplicate, fără cauză morfo-
funcţionala locală

Habitat:
• Aceste tulpini colonizeaza intestinul, regiunea
perineală şi uretra distală şi pot determina
infectii ascendente (joase sau înalte), mai
frecvente la femei (datorita particularitatii
anatomice a uretrei; ascensiunea poate fi
favorizata de actul sexual)
Factori de patogenitate:

- fimbrii de tip P (manozo-rezistente) şi tip 1 (manozo-sensibile)

- adezine din membrana externă
- capsula polizaharidică (anumite serotipuri capsulare)
- siderofori
- hemolizine
Diagnostic bacteriologic:

- piurie (10 leucocite/mmc);

- examen bacterioscopic: aprox. 1 bgn pe câmp
microscopic cu imersie, corespunde cu 105 UFC/ml;
- urocultura cantitativă: 105 UFC/ml urină;
• tratament cu antibiotice în raport cu rezultatul antibiogra-
mei (peniciline, cefalosporine, cotrimoxazol, fluorochino-
lone, nitrofurantoin).
Patotipul bacteriemic
• posedă Ag capsular K1= factor major de patogenitate

Clinic:
• aceste tulpini care sunt prezente în vaginul mamei
colonizează intestinul nn imediat după naştere – apare
bacteriemia cu localizarea secundară la nivelul
meningelui;
• aceasta evoluţie este explicata de absenţa Ac specifici
materni tip Ig M, care nu traversează placenta şi
recunoaşterea ca self a Ag capsular K1 ce prezinta
determinanţi comuni cu glicopeptidele cerebrale
• determina meningitele neonatale
• cei 3 agenti etiologici majori ai meningitei
bacterine la aceasta vârstă sunt:
• Streptococul de gr B (S. agalactiae)
• E coli K1
• Listeria monocytogenes
Genul Salmonella
Caractere microscopice :
• bacili Gram negativi,
• fără capsulă,
• nesporulați,
• prezintă flageli peritrichi care asigură
mobilitatea
Caractere de cultivare:
• pe medii uzuale:
– colonii de tip S cu diam 2-3 mm,
– translucide;
– prin repicaje repetate – apare rafizarea culturii –
coloniile devin R
• pe medii lactozate: sunt Lactozo- negative
Cultivă pe:
• medii slab selective(McC): colonii L-

• selectiv intermediare:
– ADCL (colonii transparente cu centrul negru),
– Hecktoen (colonii verzi albastre cu centrul negru)

• puternic selective (mediul Wilson-Blair – se izolează de

predilecţie Salmonella, mediu fără lactoză)
– coloniile sunt în mod caracteristic de culoare neagră, opace,
înconjurate de halou negru cu luciu metalic

• medii de îmbogăţire (bulion selenit, utilizat în combinaţie cu

mediul Wilson Blair)
Caractere biochimice:
• lactozo-negativi, fermenteaza glucoza, produc
H2S (TSI)
• indol-negativ, ureaza-negativ, mobila (MIU)
• citrat pozitiv (Simmons)
Habitat
• Pot fi grupate în :
– salmonele tifoidice: care au caracter uman,
serotipurile S. Typhy , Paratyphy A, B, C
– salmonele non-tifoidice: au habitat animal şi
frecvent uman: S.Typhimurium, S.Enteritidis, S.
Anatum
• Cel mai frecvent izolate în zona noastră sunt :
S.Typhimurium, S.Enteritidis
Factori de patogenitate:

- bacterii facultativ intracelulare capabile să inhibe

fuzionarea fago-lizozomală;
- posedă invazine care mediază aderarea şi penetrarea
celulelor epiteliului intestinal;
- Ag Vi de înveliş la S.Typhi are proprietăţi antifagocitare
A. Febrele enterice
• sunt infectii sistemice cu poarta de intrare
digestiva
• determinate de serotipurile :
• S.Typhi (febra tifoida) – are Ag Vi (aparţine gr D),
• mai rar de S. Paratyphi A, B, şi C (febrele
paratifoide)
Epidemiologie

• Febrele enterice pot evolua endemo-epidemic

• Sursa de infectie este reprezenta de bolnavi sau
purtatori fecali ori urinari
• Transmiterea poate avea loc prin consum de apa sau,
mai rar, alimente contaminate
• Receptivitatea la infectie este condiţionata de absenta
imunitatii specifice, bariera gastrica putând influenţa
doza infectanta
Clinic:

• Dupa o incubatie medie de 14 zile, apare :

– starea subfebrila, cu o creştere progresiva a
temperaturii, anorexie, cefalee, dureri abdominale
fără modificari de tranzit
– in perioada de stare: febră în platou, stare generală
influenţată, erupţie lenticulară tegumentară,
bradicardie relativă, hepato-splenomegalie
• vindecarea clinică poate fi urmată de portaj
intestinal (“purtători sănătoşi”, sursă periculoasă de
infecţie)
Diagnostic de laborator:

 Diagnostic bacteriologic
-hemoculturi pe medii uzuale, cu randament
maxim în prima săptămână de boală
-coproculturi pe medii de îmbogăţire (bulion
selenit de Na) şi selective (Hektoen, MacConkey
etc.) din a doua săptămână de boală
-uroculturi din sediment pe aceleaşi medii, din a
treia săptămână de boală
 Diagnostic serologic
-evaluarea în dinamică a Ac specifici anti-O şi anti-
H prin reacţia de aglutinare Widal (reactia Widal
permite evaluarea titrului aglutininelor anti-O şi
anti-H fata de S.Typhi, Paratyphi A, B şi C)
Tratament:

- antibiotice active, cu o bună penetrabilitate

intracelulară (fluorochinolonele şi ceftriaxona au
înlocuit în ultimele decenii cloramfenicolul sau
cotrimoxazolul)
- aminopeniciline, cu o bună eliminare biliară, sunt
folosite în sterilizarea purtătorilor fecali
Profilaxia specifică:
- vaccinarea anti-tifoidica, indicata la persoane
care se deplaseaza in zone hiperendemice sau la
populatia din zone calamitate natural (inundatii,
cutremure); pot fi utilizate mai multe tipuri de
vaccin (vaccin inactivat, vaccin viu atenuat,
polizaharid Vi purificat)
B. Toxiinfectiile alimentare/gastroenterite acute

Clinic:
• Dupa incubatia de 10-48 ore, aceste infectii se manifesta
cu:
– febra, inapetenta,
– dureri colicative abdominale, diaree apoasa, varsaturi,
• Aceste fenomene dispar in 2-4 zile prin regim alimentar
şi rehidratare orală/parenterala.
Diagnosticul de laborator

• izolarea şi identificarea aceluiaşi serotip diareigen de

Salmonella din probele de scaun ale pacientilor şi in
alimentul contaminat consumat
• in frotiul din materii fecale pot fi puse in evidenta
leucocite, mucus şi eventual hematii
• caracterul epidemic (de obicei în perioada vară –
toamnă sunt infectii cu Salmonella/ Shigella; iarna –
Y. enterocolitica) impune realizarea unei anchete care
sa permita precizarea sursei
C. Bacteriemii cu sepsis sever determinate de
salmonele non-tifice:
• pot evolua la sugari, persoane vârstice,
imunodepresaţi
• pot determina localizări secundare la nivelul
meningelui, osului, articulaţiilor, plăcilor de
aterom
• fenomenele digestive pot să lipsească
• antibioterapie de urgenţă, orientată după rezultatele
antibiogramei
Genul Shigella
Epidemiologie
• Sursa de infectie: bolnavul sau purtatorul convalescent,
• Transmiterea:
• cel mai frecvent fecal-orala,
• consecutiv consumului de alimente sau apa
contaminată (transmiterea hidrică e importantă)
– Receptivitate: sunt expuşi mai ales copiii sub vârsta
de 5 ani, dar receptivitatea poate sa se manifeste la
orice varsta.
– Evolueaza endemo-epidemic, in tarile cu clima
temperata inregistrandu-se o frecventa mai mare a
imbolnavirilor spre sfarşitul sezonului estival.
Include 4 specii prezente numai la om
(diferenţiate pe baza Ag O):
• S.dysenteriae
• S. flexneri
• S. boydii
• S. sonnei
Factori de patogenitate:

- proteine Ipa (Invasion Plasmid Antigen) asemănătoare

celor descrise la ECEI;
- S. dysenteriae serotip 1 (bacilul Shiga)
• determină leziuni ulcerative la nivelul mucoasei colonului;
• reprezintă agenţii etiologici ai dizenteriei bacteriene: scaune
frecvente iniţial apoase, apoi cu mucus şi striuri de sânge,
febră, colici abdominale, tenesme
Diagnostic de laborator:

- prezenţa leucocitelor în frotiul din materii fecale;

- izolare de colonii lactozo-negative pe medii
selective (Hektoen, MacConkey);
- identificare la nivel de specie pe baza de:
- criterii biochimice;
- structură Ag.
Preparat din materii fecale
Caractere biochimice:
• lactozo-negativi, fermenteaza glucoza, nu produc
H2S (TSI)
• indol-variabil, ureaza-negativ, imobila (MIU)
• citrat negativ (Simmons)
Tratament:

- reechilibrare hidro-electrolitică;
- antibioterapie în formele severe de boală
(forme medii: fluorochinolone, cotrimixazol, azitromi-
cină, conform antibiogramei, sau ceftriaxonă, în formele
severe).
Vibrio cholerae
• agentul etiologic al holerei

Caractere morfo-tinctoriale
• bacili gram-negativi “în virgulă” izolaţi sau grupaţi;
• mobili print-un unic flagel polar.
Caractere de cultivare

• cultivă pe medii neîmbogăţite, preferenţial la un pH

neutru sau alcalin, în atmosferă aerobă;
• cultivare optimă pe medii cu 1-3% NaCl, dar pot să
cultive şi pe medii fără sare;
• izolarea din materii fecale este realizată pe:
- medii selective şi diferenţiale cu săruri biliare şi zaharoză
(mediu TCBS - Thiosulfate-citrate-bile salts-sucrose agar);
- medii de îmbogăţire - apă peptonată alcalină (pH 9);
Caractere biochimice
– germen aerob
– oxidazo- pozitiv
– catalazo- pozitiv
– descompune unele zaharuri (glucoză, manoză, sucroză si
galactoză)
– este indol pozitiv
– nu produce urează
– nu produce H2S

Caracterele biochimice permit:

- identificarea la nivel de specie;
- diferenţierea în cadrul speciei a două biotipuri: clasic şi El
Tor.
Actiunea agentilor fizici si chimici

• moare repede prin expunere la lumină, uscare şi

antiseptice
• în scaunul bolnavilor rezistă câteva zile la frig
• rezistenţa sa în apă depinde de temperatură, pH,
prezenţa altor microorganisme
• în fructe, peşte şi alte vieţuitoare marine rezistă 2 –3
zile la temperaturi de 20 -30ºC, iar în unt şi îngheţată
mai multe zile
• în lapte moare repede datorită mediului acid
Factori de patogenitate

• toxina holerică (enterotoxină termolabilă de tip A-B)

• adezine fimbriale;
• neuraminidază (mucinază).
Patogenitate

• holera este o boală epidemică strict umană;

• după ingestia de apă sau alimente contaminate şi
depăşirea barierei acide gastrice, colonizează mucoasa
intestinului subţire cu eliberarea de toxină;
• evoluează cu pierderi masive de apă şi electroliţi prin
scaun;
• biotipul clasic V.cholerae şi V.cholerae O:139 determină
formele cele mai severe de boală.
Diagnostic bacteriologic

• coproculturi pe medii selective şi de îmbogăţire;

• identificarea serologică şi biochimică a coloniilor
suspecte de V.cholerae;
• aspectul macroscopic al scaunului (aspect de
“fiertură de orez”) şi examenul microscopic direct
(prezenţa de bacili gram-negativi cu aspect de
virgulă, fără celule inflamatorii) au valoare
orientativă.
Tratament

• reechilibrare hidro-electrolitică pe cale orală sau

i.v.;
• administrarea de antibiotice (doxiciclină, FQ,
cotrimoxazol, furazolidon) reduce producerea de
enterotoxină şi perioada de eliminare fecală a
V.cholerae.
V. cholerae non-holerigen
(tulpini care nu aglutinează cu serul anti-O:1 sau O:139)
• pot determina gastroenterite acute cu caracter
autolimitat şi fără evoluţie epidemică;
• manifestări extraintestinale la imunodepresaţi:
celulite, pneumonii, bacteriemii etc.