Obiectul de studiu al filosofiei familie , imperatorul este parintele natiunii acesta trebuie sa aiba Hobbes, Locke, Berkeley, Hume
rebuie sa aiba Hobbes, Locke, Berkeley, Hume Rationalist: Descartes, Spinoza si
Filosofia studiaza primile principii ale acestei lumi sau ultimile
cauze ori legile generale ale lumii insa dezvoltarea sa filosofica
trece si ea prin mai multe etape si filosofii care pot define filosofia
din puntul lor de vedere, deaceea ni filosofi considera ca filosofia
este preocupata deun domeniu anumit al realitatii(studiul naturii,
studiul societatii, stdiul stiintei. In istoria filosofiei s-au evedintiat
mai multe puncte de vedere asupra obiectului filosofic. 1)filosofia
este o invatatura despre existenta in general.despre cunoasterea
omului in general. Reprezentanti:(scolile filosofice din china si india
antica, filosofia evului mediu,existentialismul, Filosofia este o
invatatura despre tot ceea ce exista dar nu despre o sfera specifica
a nerealitatii(Hegel). Filosofia este o invatatura despre
datorie,ideal,valori(platon neoplatonienii.
Conceptia despre lume si structura ei
Conceptia este un sistem de idei filosofic,stiintific,literar,
despre societate ,natura si om. Conceptia despre lume: - Este un
sistem de indei intergru si erarhizat, un sistem de idei si
reprezentari despre natura,sociatate,om si locul omului in acesta
lume. - Tabloul despre lume il creeaza stiintele:fizica astrofizica si
biologia. Spre deosebire de tablou despre lume conceptia include
un element deosebit, omul si relatia omului cu aceasta lume.(om-
univers) Elementele principale de conceptie despre lume sunt:
Cunoasintele,valorile spiritual, aspiratiile, convingerile, emotiile,
sentimenetele, toate aceste elemente se grupeaza in 2 blocuri.
1 bloc:Blocu intellectual 2 bloc: Blocul emotional psihologic si de
comporatare.
Conceptia despre lume are 2 niveluri:
1)Nivel cotidian:se formeaza pe baza experientei de toate zilele, el
poate include teorii si idei contarat opuse cum ar fi idei stiintifice si
idei religioase,acest nivel nu are baza logica este lipsit de principia
bine determinate.
2)nivelul teoretic: este format pe baza cunostintelor stiintifice , el
este bine organizat logic ,are principia, iar fundamental lui este
filosofia asupra conceptiei despre lume actioneaza sentim. astfel
se form. coloritul conceptiei despre lume.
Tipuri istorice de conceptii despre lume
Conceptia mitologica, conceptie religioasa, conceptia filosofica
Conceptia mitologica despre lume
Conceptia mitologica despre lume apare in societatea
primitiva a existentei umane. Esenta conceptiei mitologice este
mitul, acesta forma apare in societatea care inca nu poate
raspunde la intrebarile principale pentru ca nivelul de dezvoltare
general este inferior , nu sunt dezvoltate stintele tehnice,
economia in general si totusi ea incerca sa raspunsa la intrebari de
tipul: Cum a aparut lumea?, ce prezinta zeetatile? Care este sensul
valorilor spiritual, cum apare stiinta?, meseriile?.
Imporatanta miturilor, miturile au o imporatanta gnosiologica
dica de cunoastere a lumii. Miturile au trasmis valorile spiritual de
la generatie la generatie, ele fac legatura dintre
generatii,deasemenea in mituri isi iau inceput astfel de fenomene
sociale cum ar fi:stiinta,religia,politica,estetica si etica. In lumea
contemp. miturile au o putere estetica adica de a trans. unele texte
in f. artistica.
Conceptia religioasa despre lume
Acesta conceptie se deosebeste de conceptia mitologica cu
toate ca poarat emprentele ei , prin faptulca se bazeaza pe
credinta, adica conceptia religioasa poate exista numai in cazul
cind omul are credinta.
Acesta conceptie divieaza lumea in 2 parti: lumea fortelor
supranaturale si lumea fenomenelor material, aceste 2 lumi sunt
diferite dupa esneta.
1)lumea spiritual(lipseste materia)
2)lumea materiala,invers este o lume incarcata de greutatea
acestei materei.
Religia provine de la notiunea latina religore ceea ce inseamna
legatura intre om si dumnezeu, intre om si lumea spiritual.
Izvoarele religiei: 1)izvorul gnosiologic-2)izvorul politic-
3)izvorul psihologic
Functiile religiei:
Functia gnosiologica:functia de a cunoate lumea in lipsa stiintei.
Functia conpensatorie:adica religia compeseaza nejunsrile acestei
lumi.
Funtia sociala:funtie de creare a identitatii societatii de dirijare a
societatii.
Conceptia filosofica despre lume
Conceptia filosofica despre lume creaza un sistem integral
despre lume, despre locul omului in acesta lume, dar care nu se
bazeaza pe credinta pe fantezii dar se bazeaza pe ratiune. De la
inceput filosofia a fot considerate stiinta stiintelor, adica es
includea in sine toate cunostintele umane dar cu timpul din ea sau
separate stincetel concete cum ar fi fizica, matematica ,
astronomia, mai tirziu chimia, biologia.sau separate si stiintele din
domeniul social :psihologia,sociologia,istoria. Intrebarea principale
a filosofiei are 2 parti:
a)problema primordialitatii sau a intaetatii(ce este primar existenta
sau constiinta)
raspunzind la acesta parte a intrebarii filosofii se impart in
materialisti,idealisti
Partea a 2 a intrebarii pricipale a filosofiei este problema daca
constiinta una poate cunoaste aceasta lume
Functiile filosofiei
Functia gnosiologica - Funtia axiologica -Funtia generalizre a
cunostintelor - Functia conceptuala -Functia metodologica.
Functia metodologica a filosofiei
Filosofia creaza un sistem de metode e cercatare ,insa sunt 2
metode principale:
1)metoda dialictica:cerceteaza lucrul sau fenomenul in
reletiile lui natural sau reale, cerceteaza izvorul sau redacinele
schimbarii transformarii lucrurilor si considera ca izvorul miscarii se
gaseste in esenta lucrurilor si anume in contreadictia interiaora a
acestuia.
2)metoda metfizica:studiaza lucrurile si fenomenele si
considera ca izvorul miscarii se gaseste inafara lucrurilor in afar
sistemului de referinta.
Filosofia chinei antice. Scolile filosofice din china antica
Filosofia chinei antice apare in secolul 7i.e.n. putem vorbi
depre 2 izvoare a acestor filosofii. 1) Izvorul social politic, izvorul
cultural. China antica etse un stat despotic de tip oriental el este
alcatuit din mai multe regiuni sau statulete:forta principala este
nemarginita in toate domeniile existentei.In domeniul economic
este stapin a tuturor paminturilor este considerat fiul cerelui, iar
cerul pentru chinezi este puterea suprema, cerul este dumnezeu.
2)Izvorul cultural: In china antica au fot un sir de carti vechi in care
gasim atiat ideiile religioase, morale, cit si ideiile filosofice, acestea
sunt :cartea istoriei, cartea primaverii si a toamnei. In aceste carti
gasim un sir de idei care vor sta la fundamentul scolilor
filosofice.idei despre existenta uni legi universalenumita Dao(tao)-
calea.acestei legi se supune tot ce exista ea domina universal,
omul intelept trebuie sa cunoasca legea sis a se supuna ei. Scolile
filosofice:
Scola conficiana:apare in secolul 6 fondatorul este Cuu-Fu-Tze cel
mai mare savant a chinei antice. Teoria filosofica incerca a rezolva
un sir de intrebari de statalitatea chinei,de educatia personalitatii
umane, de moralitate.Confucius considera ca statul este ca si o
familie dar mai mare , deaceea in stat relatiile trebuie sa fie ca si in
grija de supusii sai si trebuie sa fie exemplu pentru ei. Scoala
moista:acesta scola apre in secolul 5 i.e.n. Mo-tze spunea ca voina
cerului este vointa poporului acesta scoala inainteaza urmatorul
principiu.principiul iubirii generale.
Scoala daosista: Lao-tze este fondata in sec 4 i.e.n. acest ginditor
reese din idea ca in univers domina legea universal Dao acesta
lege trebuie cunoscuta,
Filosofia indiei antice
Cultura indiei antice isi are specificul sau:coleratia strinsa
dintre credinta si reflectia filozofica. Filosofia antica Indiana este
filosofic(theos-Dumnezeu si Sophia-intelepciune)adica un amestec
de gindire rationala si credinta mistica, religioasa
Filosofia indienilor antici Arya, cum o numeau ei insasi a fost
pretuita multa vreme ca icoana unei intelepciuni misterioase a
unui adevar absolute revelat de insusi Dumnezeu. Primile izvoare
informationale despre viata societatii antice indiene se contin in
asa numita literature vedica.Vedele cuprind diferite scrieri
religioase care creaza cartea sfinta a indienilor. In cuprinsul sau se
gaesc pe scurt reguli si dogme religioase, slujbele sfinte, rugaciuni,
proverb si invatatori morale. Brahmalele sunt o continuare a
vedelor si reprezinta niste comentarii a acestor texte.in al 3 rind
vedele au dat si o directive in filosofie o doctrina sa numit Vedanta-
sfirsitl vedelor.
Nivelul vedantei il constituie Upanisadele-niste acte tratate cu un
caracter filosofic, religios care au fost calificate ca adevaratul izvor.
Filosofia cosmologica in grecia antica
In grecia antica filosofia apre in sec 76 i.e.n, gindirea
filososfica se sapara de gindirea mitologica si religioasa.Ea nu mai
pune intrebari despre geneza lumii despre existenta fortelor
supranaturale ci creeaza un sir de principia si noutiuni abstracte
care permit prin gindirea sa, sa cerceteze lumea. Scoala
cosmologica este preocupata de studiul naturii. Lucrurile apar din
substanta,acesta substanta pentru diferiti filosofi este diferita.
Pentru Thakes substanta este apa, din apa apar lucrurile si in apa
se dizolva. Anaximandru-susbstanta este apeironul.Primile
elemente care in vechime erau consecrate apa, pamintul, aerul
apar din apeiron.Acesta este o substanta nedeterminata ea nu are
nici o forma. Anaximandru considera ca susbstabta este aerul.
Notiunea de existent incerca sa raspunda la intrebarea:ce exista cu
adevarat?acesta scoal considera ca existent poate fi descrisa
doar de ratiune de constiinta si nicidecum nu poate fi inteleasa de
organelle senzoriale, deaceea existenta este indicate cu obectul
gindirii, nonexistent (neant)-este opinia sau datul organelor
senzoriale. Tot in acesta epoca este lansta ideea despre structura
materiei,
Filosofia clasica in grecia antica
Epoca clasca incepe cu procesul cunoasterii, cum omul
cunoaste lumea?
Sofistii sustineau ca fiecare are adevarul sau, adica cunostintele
noastre nu sunt decit opinii ei spuneau ca nu exista adevaruri
relative.problema consta in posibilitatea omului de a argument
parerea.
Punctul de vedere a sofistilor nu este correct, unul dintre cei
mai puternici reprezentanti ai sofistilor Protogora, omul este
masura tuturor lucrurilor care sunt pentruca sunt care nus
pentruca nu sunt, ei sustineau ca nu lucrurile determina directia
dezvoltarii istoriei dar valorile. Impotriva ideilor despre adevar a
sofistilor a esit Socrate care spunea ca nu exita mai multe
adevaruri exista doar un adevar general si acesta se contine in
notiuni, in concept, conceptele descriu esenta lucrurilor adica
cunoscind esentele lucrurilor cunostem adevarul.
Aristotel zicea ca exista doar o singura lume si acesta lume
este senzoriala. Pentru a intelege natura lucrurilor trebuie sa
cunoastem cauzile lucrurilor, dupa parerea lui exista 4 tipuri de
cauze.
1)cauza materiala 2)cauza formala 3)cauza eficienta 4)cauza
finala.
Primele 2 cauze explica strucutra lucrurilor fiecare lucru este
alcatuit din:materie si forma. Ultimile 2 cauze explica care este
izvorul miscarii, si care este directia miscarii.
Filosofia medieval. Izvoarele ei
Filosofia medieval e o filosofie religioasa, apare in sec. II i.e.n, si
dureaza pina in secolul XV-XVI a erei noastre. In dezvoltarea sa,
trece prin 3 etape:
1.Et. apologetica(sec 2-3)2. Per. patristica (sec.4-9)3. Per.
scolastica (sec. 9-16)
Geneza Filosofiei Medievale si izvoarele ei. Filosofia medievala este
o sinteza a 3 izvoare: a) iudaic b) greco-roman c) crestin
IZVORUL IUDAIC. Filosofia medievala ca si religia crestina, preia un
sir de idei de la poporul evreu: Evreii considerau ca istoria umana
nu este o istorie naturala ci este istorie creata de Dumnezeu,
-Ideea: despre alesii lui Dumnezeu . Evrei considerau ca alesii lui
Dumnezeu este poporul lui Dumnezeu. In crestinism alesii lui
Dumnezeu sunt credinciosii.-Ideea despre existenta unei legi sacre
lasate de Dumnezeu. -Ideea despre existenta mesiei. -Ideea despre
existenta imparatiei ceresti.
IZVORUL GRECO-ROMAN. De la greci si romani au fost preluate
unele idei filosofice cum ar fi: ideile lui Platon, a neoplatonienilor, a
lui Aristotel si a stoicelor. De la Platon este preluata ideea divizarii
lumii in 2 parti: in lumea care are existenta adevarata (aceasta
este lumea ideilor, lumea spirituala) si lumea lucrurilor, care nu are
existenta adevarata. IZVORUL CRESTIN (apare in sec. I dar biruie in
sec IV). De la crestini sunt preluate 2 idei fundamentale:- Ca Isus
Hristos a venit sa pedepseasca raul in lume, bogatia,violenta,
razboaiele , etc. - Crestinismul aduce iubirea in lume.
Filosofia patristica in epoca medieval
In aceasta perioada se creeaza filosofia crestina care utilizeaza
idei filosofice, si mai intii de toate ideile lui Platon, pentru a forma
teoria. Cel mai mare reprezentant al acestei epoci este Aureliu
Augustin. Este canonizat de biserica sub numele “Sf. Augustin”.
Anume el a fundamentat un sir de idei religioase care capata forma
teoretica, forma rationala.
Filosofia scolastica in epoca medieval
In secolul VI este inchisa ultima scoala din epoca antica,
aceasta este Academia lui Platon, si se deschid scoli noi medievale,
pe linga biserici, episcopate. Filosofia medievala in aceasta epoca
apare in universitati, ea este un curs de pregatire in domeniul
specialitatii. Filosofia aceasta este religioasa si ea, insa in ea exista
2 curente: realist si nominalist. Perioada scolastica –perioada
legata de dezvoltarea scolilor, in sec 6 este inchisa ultima scoala
din epoca antica si se deschid scoli mai medieval pe linga biserici
episcopate. Filosofia apare in universitati este un curs de pregatire
in domeniul specialitatii.
Filosofia renasterii. Umanismul. Panteismul si stiintele
naturii
Epoca modernă începe în sec XVI si dureaza pînă în prima jum
a sec XIX. În această perioadă se instaurează societatea burgheză,
în tările dezvoltate ale apusului (vestului): Olanda, Anglia, Franta, si
mai tîrziu Germania. Au loc revolutiile burgheze. În sec XIV in
Olanda aceasta este un razboi de eliberare nationala de sub jugul
Spaniei. In sec 17 are loc rezolutia din Anglia (1642-1689) si se
numeste glorioasa revolutie Engleza. In sec 18 are loc revolutia din
Franta. În aceasta perioadă se dezvoltă economia tărilor burgheze,
si în primul rînd industria, care impune dezvoltarea stiintei. În
stiintă se dezvoltă în părimul rînd ur mătoarele domenii: Mecanica,
matematica, astronomia. Tot în această prioadă apar două curente
principale în filosofie. Curentul Epirist: reprezentanrii –Bacon,
Leibniz
Filosofia moderna. Empirismul, F.Bacon
Curentul empirist, ca si surentul ratuinalist este preocupat de
cercetarea procesului cunoastarii si a metoselor de cunoastere.
Empirisrii vpr sustine metodele de cunoastere empirice, cum ar fi
observatia si experimentul. Ei spun că cunoasterea adecvată este
cunoasterea senzorială. Adică a nsusi obiectelor, lucrurlor, si că
ratiunea nu are mari posibilităsi de a cunoaste, ea doar efectuiază
anumite operatii simple, cum ar fi: analiza, comparatia.
Primul filosof empirist este Băcon, el este englez ca si toti
empiristii. Toată filosofia moderna lupta impotriva gindirii
scolastice, impotriva gindirii rupte de realitate. Partea principală a
acestei stiinte se numeste ,,Noul Organon” (Noua metodă). În
această lucrare el evidentiază principarile greseli ale stiintei
scolastice, el evidentiază 4 greseli pe care le numeste idoli: a)idolul
tribului; b) idolul cavernei; c) idolul pietei d) idolul teatrului. Pentru
cercetare Bacon înaintează metoda empirică, care este alcatuită
din 2 parti: din experiment si inductie. Orice cercetare, trebuie
începută cu observarea asupra lucrurilor si fenomenelor concrete,
după aceea se fac experimente asupra acestora, iar după aceea
aceste date se generalizează. El lansează un sir de metode
experimentale: -inversarea ex.i -prelungirea ex. -excluderea
calitătii -folosirea unei legi naturale -unirea ex.
Cum se analizează datele experimentelor : Bacon introduce 3
tabele pentru date:
a) tabela prezentei b) tabela absentei c) tabela gradelor
(comparatiei)
Filosofia moderna. Rationalismul, Ratioanalismul lui Rene
Descartes
Rationalismul, invers va sustine doar metodele de
cunoastare rationale, si în preimul rînd cunoasterea matematică. Ei
vor nega puterea de cunoastere senzorială. Descartes a creat
geometria analitică si sistemul de coordonate.
Primul filosof rationalist este considerat Rene Descartes. El
considera că stiinta veche, tot asa cum spunea Bacon, nu este
bună pentru cercetare, dar nu sustinea nici cercetarea empirică,
considerînd că metodele matematicii sunt cu adevarat folositoare
pentru cercetare. Prin studiile sale el evidentiază un sir de metode
rationale pentru cercetarea stiintifică.
1) regula evidentei: în cercetare pot fi folosite doar idei clare,
idei evidente, nu putem folosi nici o idee îndoelnică pentru că
rezultatele nu vor fi adevarate.
2) regula analizei. Toate problemele care le cercetăm trebuie
divizate în părti componente pentru ca fiecare parte a problemei să
devină clară mintii noastre.
3) Regula sintezei. Sinteza presupune unirea cunostintelor
primite în rezultatul analizei sau cercetării si crearea unui obiect
nul-obiect ideal care este creat după legile ratiunii noastre.
4) Regula verificării. În procesul cercetării putem omite ceva.
Pentru a nu avea omisiuni se verifică lantul gîndirii noastre.
Pozitivismul si etapele lui de dezvoltare
Pozitivismul apare la mijlocul sec. 19 , fondatorul este
Comte. Acest curent trece prin 3 et. în dez. sa: Etapa pozitivistă,
Etapa mahistă, Etapa neopozitivistă
Problema prinicipală a pozitivismului este relatia dintre
stiintele concrete(precise) si metafizică (o parte a filosfie). Acest
curent consideră că cunoasterea adecvată este de fapt
cunoasterea stiintifică. Auguste Compte sustine că dezvoltarea
societătii depinde de dezvoltarea gîndirii , de dezvoltarea stiintei.
El a propus un proiect de dezvoltare socială în care considera că
unele cunostinte cum ar fi cunostintele religioase si metafizice au
încurcat la dezvoltarea societătii
Etapa mahistă este legată de cercetarea fizicii si a psihologiei.
La sfîrsitul sec. XIX au fost facute un sir de descoperiri în domeniul
microlumii. S-a început cercetarea experimentală a structurii
atomului si anume în acest moment au apărut un sir de probleme
în cercetarea realitătii fizice. Unii gînditori fac concluzia că
fundamentul acestei lumi nu este materia dar este energia, că de
fapt materia nici nu există ci există doar energie.
Etapa neopozitivistă apare în anii 20 ai sec. XX. Reprezentanții
sunt Bentral Russell, R. Wittghenstein. Etapa a 3 se dezvoltă o dată
cu matematica. La sfîrșitul sec. XIX matematicianul Kaptor, a
depistatat în matematică un șir de paradoxuri. De rezolvarea
acestor paradoxuri, a fost preocupat filosoful și matematicianul
B.Russelll. În rezultatul cercetărilor sale, el scrie lucrarea ,,Principa
matematica”.
Filosofia lui A. Schopenhauer, F. Nietzsce
Filosofia vietii este îndreptata în potriva stiintei si consideră că
matematica, stiinta, nu poate cerceta viata, nu este în stare să
spună despre ceea ce înseamnă viată. Această filosofie este
împotriva cunoasterii rationale si este iratională. Artur
Scopenhauier (1788-1860) sec.18-19 este un filosof pesimist,
considerînd că lumea în care traim noi, este o lume iratională, că
viata nu este altceva decît o suferintă. El considera că oamenii
sunt egoisti, că lumea aceasta din toate punctele de vedere este o
lume rea, din punct de vedere estetic ea seamănă cu o caricatura,
din punct de vedere intelectual seamană cu o casă de nebuni, din
punct de vedere moral – cu o casă de tolerantă, dar în
general este o închisoare.După Scopenhauier, substanta acestei
lumi este o putere iratională, oarbă si avidă(lacomă). El o identifică
cu energia. La nivel uman este vointa, vointa fiind deasupra ratiunii
si nu se supune controlul ratiunii, de aceea si această lume este
rea (iratională).
Conceptul de existenta in filosofie
Notiunea de existent este una dintre cele mai abstracte
notiuni, deaceea exista un sir de explicatii din punct de vedere a
mai multor filosofi: “Existenta este reflectia care are in vedere
primele principia si cause, deci raportindu-se la o singura natura,
existenta este numele pentru tot ce exista.”
Conceperea existenței ca existență n-ar avea nici un sens dacă
n-ar presupune ceva pe care să-l întemeieze, ca existență
determinată, multiplă, diversă și individualizată. Distincția:
existența ca existență și existența determinată este determinată
mai întîi de Platon, pentru care existența în sine o constituie ideile,
formele sau esențele, ele fiind care întemeiază existențele
concrete, determinate prin participare. Aristotel stratifică realitatea
într-o serie de etaje: de la ființă înseși pînă la lucrurrile individuale.
El își propune să identifice ceea ce este comun existenței al
întrecerea de la sensibil la inteligibil, sau principiile ce întemeiază
existența. Referindu-se la existența determinată, Aristotel va
distinge 4 modalități a eistenței: Existență ca accident. Ființele, sau
lucrurile au însușit necesare și accidentare (înțîmplătoare);
Existența ca potență. Aceasta se referă la existența părților, ce
alcătuiesc întregul existenței. Potența are sensul de capacitatea de
a se transforma, de a deveni altceva; Existența ca act. Se referă la
mișcare, ceea ce transformă potența în realitate, în actualitate;
Existența după categorii.
Conceptul de existenta in stiintele fizico-matematica
Dezvoltarea stiintei a condus la creearea unui nou cadru
conceputual despre existență. Dezvoltarea fizicii si a matematicii a
facut posibila crearea unor concepte specifice precum cele de
realitate fizica si realitate matematica .
Concepul de realitate fizica a aparut in rezultatul polemicii dintre
Einstein , Bhor si altii. În rezultatul aceste discutii sa ajuns la
punctul de vedere ca exista anumite probleme de a intelege
realitatea fizica din microlume. referitor la conceptul nou de
relaitate fizica , sau format mai multe pozitii :
realitatea fizica drept realitate obiectiva ;
realitatea fizica drept imagine adecvata a realitatii obiective
realitate fizica drept fundament empiric al stiintei.
Conceptul de miscare in filosofie
Primul filosof care vorbește despre mișcare este Heraclit. El
susține că, de fapt, existența Universului și starea lui depinde de
mișcare. Dacă n-ar fi mișcarea, spune el, splendidul Univers ar fi o
groapă de gunoi. Heraclit cercetează izvorul mișcării și spune că el
se găsește în contradicții. Părțile opuse ale întregului care se află în
luptă sunt izvorul mișcării. Tot în Grecia Antică apare un alt punct
de vedere. În școala din Eleia, care neagă existența mișcării. Eliații
susțin că mișcarea, de fapt este o iluzie dată în organele
senzoriale. Că, in ființă, sau existență, care este o sferă plină, nu
este loc pentru mișcare. Filosofii au încercat să lege materia și
mișcarea. Aristotel susținea că materia este pasivă, iar mișcarea
este introdusă în materie, dinafară. El spunea că există un motor
prim, care pune în mișcare lumea. Același punct de vedere în
susține și Issac Newton. Acesta considera că mișcarea este
absolută, adică există înafara materiei, și că Sistemul Solar a fost
pus în mișcare de către D-zeu. Primul impuls este dat de către D-
zeu. Știința va cerceta doar legile mișcării, însă în antichitate,
Democrit va sisține un alt punct de vedere. El va spune că materia
este în mișcare, și că mișcarea este un atribut al materiei. Pentru el
materia este atomul și el spune că atomul există doar în mișcare.
În secolul XVII-XVIII, în epoca modernă, atunci cînd s-a devoltat
mecanica, se ajunge la punctul de vedere, că izvorul mișcării se
găsește în interacțiunea lucrurilor, că prin interacțiune, lucrurile își
schimbă viteza și direcția mișcării.
Mișcarea nu se reduce doar la schimbarea locului în spațiu. Ea
include în sine orișice schimbare, orișice transformare, orișice
dezvoltare. În secolul XVIII filosoful german Hegel descoperă legile
mișcării: acestea sunt 3 la număr:
Unitatea și lupta contrariilor
Transformarea shcimbărilor cantitative, în schimbări calitative
Negarea negației
Legile si formele miscarii
Unitatea și lupta contradicțiilor Izvorul mișcării. Această lege
susține că în esența lucrului sunt părți contrar opuse, și că aceste
părți se găsesc îm mișcarea/schibare. Inițial, în unitate/întreg apar
doar deosebiri/diferențe. Aceste deosebiri trec prin opoziții, iar
opozițiile formează contradicții. Contradicțiile se rezolvă. În
rezultat, lucrul se transformă: lucrul vechi le nimicește și trece într-
un alt lucru, care din nou, în esența sa include opoziții.
Transformarea schimbărilor cantitative, în schimbări calitative
Această lege descrie mecanismul schimbării. Hegel susținea că
orișice calitate care este identică unui lucru sau unui fenomen
conține în sine caracteristici cantitative (dimensiune, volum,
greutate, etc.). Aceste caracteristici cantitative, sunt mereu în
schimbare, însă schimbările au loc pînă la o măsură. Atingînd
această măsură, calitatea veche dispare și apare o calitate nouă,
care, deasemenea, are caracteristici cantitative, și acest proces are
loc mereu.
Negarea negației cercetează direcția dezvoltării. Ea susține că
desvolatera nu este dooar progresivă. Că ea conține în sine și părți
regresive. Hegel sustine ca daca se afrmă ceva, aceasta afirmate
este contrazisă de opusul său. Și deci faza a doua nu se nimicește
vechiul complet și părțile pozitive, trainice se mențin. Și această
fază este negată de următoarea fază. Și această fază este
repetarea primei faze, dar la un nivel superiur, și menține părțile
pozitive de al a doua fază. Din acest pt de vedere, dezvoltarea este
o formă de spurală.
Conceptele de spatiu si timp in filosofie
Concepțiile spațiale aceste concepții presupun existența
destinatoare înafara lucrurilor de rînd cu lucrurile a spațiului și
timpului. Din această concepție reiese că spațiul și timpul sunt un
fel de containere care desfășoară evenimentele și mișcă lucrurile..
primul care a susținut această concepție este Democrit care
susținea că atomii se mișcă în vid. În acest caz, VID-ul este spațiul,
iar materia sunt atomii. Deci, spațiul și materia există
desinestătător. Același punct de vedere susține și Issac Newton. El
va spune că spațiul și timpul există în mod absolut, în dependență
de materie. Timpul absolut există în sine prin natrura sa și se
scurge în mod uniform fără relație cu nimic exterior. Parametrul T
care figurează în ecuațiile macanicii redă timpul absolut, uniform și
etern, care exisstă, dependent de lucrurile care durează. Tot asa și
spațiul există independent de lucrurile întinse. Aceeași poziție o va
susține si Rene Descartes. El va înțelege timpul ca fiind o
succesiune de momente, independente unele de altele, iar spațiul
fiind ca cel ce constutuie esența ărpărie a corpurilor.
Concepțiile relaționale acestea neagă existența absolută și sustine
că spațiul și timpul reflectă raporturile dintre corpurile materiale,
care sunt în mișcare. Aristotel este unul dintre primii reprezentatnți
ai acestei cicepții. Pentru el – spațiul este locul, iar timpul este
momentul, numărul momentelor.. spațiul este , în dependeță de
cormul, iar timpul există în legătură cu mișcarea fără a se confunda
cu ea. Timpul, spune el, etse o unitate de măsură a mișcării.
Același punct de vedere îl va susține un sir de filosofi și savanți,
precum: Aureliu Augustin, Leibnitz, Thomas Hobs, R. Mack,
Einshtein, Rimann, Logacenschi. Știința contemporană va susține
punctul de vedere relațional dintre timp și spațiu
Concepțiile subiectiviste. Acest punct de vedere este susținut de
către Emanuil Kant. El consideră că atît spațiul, cît și timpul nu
există de sinestătător. Aceste sunt forme ale cunoașterii senzoriale,
forme care sunt date, dinainte, pentru organizarea experienței.
Adică, după el, spațiul și timpul nu aparâțin nici lucrurilor, și sunt
forme subiective ale rațiunii umane.
Fizica contemporana despre structura materiei
Substanța este o categorie filosofică pentru desemarea
realității în planul unității ei interioare și a formelor ei de
manifestare și dezvoltare. Substanța este neschimbătoare spre
deosebire de permanentele schimbări ale însușirilor și stărilor. Ea
aste ceea ce există în sine și datorită sie însăși. Ea este cauza
primară a ceea ce are loc. Anume substanței i se atribuie libertatea
ca posibilitate de a se determina pe sine însăși prin fundamentele
proprii. Deci ea nu poate avea o putere dinafară, care ar acționa
asupra ei. Tradițional se idnsting 2 tipuri de substanță: materia și
spiritul
Structura mateiei. Materia trebuie primită din punct de vedere
sistemic, adică tot ceea ce există, lucrurile, moleculele, atomii, etc.
sunt sisteme, și din acest punct de vedere, și natura, Universul în
general poate fi privit ca un șir de sisteme ierarhice. Dacă am vorbi
despre structura materiei, trebuie să vorbim despre structurile
fundamentale ale materiei. În sec V, inaintea erei noastre, de la
Democrit, în coace se consodera că fundamentul material al
acestei lumi ete atomul. Lucrurile depind de mișcarea atomilor,
forma lor, masa lor. Acest pinct de vedere a fost uitat doar în evul
mediu. De la renaștere este reamintit acest mod de gîndire, dar
cercetările în domeniu se fac deabia la sf. Sec XIX. Succesele cela
mai mare sunt făcute în sec XX. Pînă la cercetările în domeniul
microlumii se cinsidera că există 2 forme ale materiei, separate
una de alta: Substanța si cîmpul.
Ierarhia structurii materiei
Știința contemporană a descoperit un șir de forme ale
materiei. În corespondență cu ierarhia formelor materiei, există
calitativ, diferite forme de mișcare. Formele de mișcarea ale
materiei pot fi divizate în 3 blocuri, care corespund nivelurilor de
dezvoltare a materiei:
Materia neorganică - Materia organică -Societatea.
Materia neorganică e prima formă a avestei mat este mișcarea
mecanică;
mișcarea particolelor elementare, cîmpurile; mișcarea și
transformarea atomilor, a moleculelor, reacțiile chimice;
schimbările în macrocorpuri; procesele termice, vibrațiile sonore
etc., procesemle geologice; schimbările în sistemele cosmice.
Materia organică: Autoreglarea – dirijarea și reproducerea.
Interacțiunea biosferei cu sisteme naturale ale planetei Procese
biologice ale organismelor îndreptate spre conservarea
organismelor. Evoluția.
Societatea: Diversitatea manifestării activității conștiente a omului
Structura psihicii constiintei
În filosofie s-a vorbit despre 2 substanțe: substanța
materială și substanța materială. Asupra existenței substanței
materiale sunt mai multe puncte de vedere:
Al religiei: Substanța spirituală sau sufletul există desinestătător.
El există înaintea materiei, și este responsabil de comportarea
omului, a corpurilor. În antichitate, la aristotel și platon, întîlnim
încercarea de a stabili structura sufletului. Platon susținea că
sufletul este alcătuit din 3 părți:
Partea irațională;Partea irascibilă;Partea rațională.
După Aristotel: sufletul are 3 părți: suflet animal, suflet plantă,
suflet rațiune. Toate aceste părți conțin și sufletul uman. Un alt
punct de vedere asupra substanței suspirituale, este a lui Rene
Descartes, care considera că substanța materială și substanța
spirituală există independent una de alta. Ele se întilnesc numai în
om, și că aceste substanțe au diferite caracteristici/atribute.
Caracteristicile principale ale materiei sunt: mișcarea, spațiul,
timpul, masa, greutatea. Pe cînd substanța spirituală are
următoarele caracteristici: imaginația, voința și rațiunea.
Punctul de vedere al științei (si a materialismului) care spune că
cinștiința este dependentă de materie:
-Este dependetnă de materie, în general, de evoluția ei, și formele
ei de reflectare
-Este dependetă de creer, de structura lui, ca bază materială a
psihicii și a conștiinței
-Este dependentă de comunicarea umană, în sensul larg al
cuvîntului, ca activitate de transformare a realității
-Este dependentă de limbă, ca formă de materializare a conștiinței
(înafara limbii nu poate fi conștiință)
Structura creierului si psihica
Creierul are poate fi împărțit în 4 parti:
Trunchiul cerebral: este situat în partea de jos a creerului, și face
legătira dintre creer și măduva spinării. Aceste este responsabil de
procesele involuntare, care se desfășoarî în organism, și necesare
organismului. (respiratia pulsul, ritmil cardiac. Tensiunea arterială,
deasemenea, el controlează mișcările feței, ale limbii și procesul de
înghițitre) Creierul mic (cerebelul) care este responsabil de
majoritatea mișcărilor și de funcția de menținere a echilibrului
Sistemul limbic: cuprinde structurile cerebrale profunde și
mediane, ale creierului. El este responsabil de controlul emoțiilor și
al memoriei
Creerul mare: el acoperă cele 4 părți. Lobii frontali: rezolvarea
problemelor, prin procesarea obiectivă. Lobii parietali: responsabili,
de orientarea în spațiu și procesarea si integrarea informațiilor
senzoriale. Dar ele sunt resposnabili
Lobii occipitali: sunt responsabili de bedere și recunoașterea
culorilor
Lobii temporari sunt responsabili de auz și vorbire
Reflectarea premise genetic a creierului
Reflectarea este o însușire generală a materiei. Anume
reflectarea și este fundamentul psihicii și a conștiinței. La nivelul
amteriei morte sunt următoarele forme de reflectare Izomorfica:
reproduce acțiune a uni obiect asupara altuia, sub formă
fotografică Reflectarea homomorfică: este o reprocucere
aproximativă a informației La nivelul materiei moarte, informașia
nu este folosită de lucru, nu se utilizează. Acest lucru se schimbă
la nivelul materiei vii. Aici informația este utilizată de organisme
pentru a activa.
Reflectarea si formele ei
La nivelul materiei vii sunt următoarele forme de reflectare
informațuinală:
Iritabilitatea -> capacitatea organicmului de a efectua cele mai
simple reacții la acțiunea anumitor excitanți
Sensibilitatea -> capacitatea de a simți. Ea se manifestă al nivelul
animalelor simple și presupune capacitatea de a reacționa, nu
numai nemijlocit la factorii exterior, dar și la factorii neutri
Reflectarea psihică -> forma de reflectare psihică este deosebită.
La acest nivel apare imaginea ideală, adică o imagine care se
gazette în psihică și este deosebită de obiectul din realitatea.
Anume pe baza a acestei imagini ideale și apare conștiința În
societatea numai, poate apărea constiintă, shi aceasta se poate
baza pe psihică si creer, in general, si poate avea o structura
complicată
Gnoseologia – teoria generala a cunoasterii
Teoria cunoiașterii mai este numita gnoseologie. Aceste termen
provine de la grecile ”gnosis”-cunoaștere și ”logos”-cuvînt, teorie..
teoria cunoașterii cercetează condițiile generale, izvoarele,
structura, modul de desfășurare și validitatea procesului
cunoașterii privit ca process de producere a cunoștințelor în
aspectul lor cel mai general. Despre procesul cunoașterii, Albert
Einstain spunea că lucrul cel mai greu de cunoscut este
cunoașterea însăși. Aceeași poziție a avut-o și Emanuil Kant în
lucrarea sa”Critica rațiunii pure”. În antichitate, pentru prima dată,
asupra cunoașterii s-au expus sofiștii, care spuneau că: Orișice
opinie poate fi argumentată ca adevărată sau falsă. Dupăm
părerea lor nu există un adevăr comun pentru toți și este
adevărată acea poziție care poate fi argumentată drept adevărată.
Împotriva acestui punct de vedere au ieșit Socrate și Platon , care
considerau că poziția sofiștilor este dăunătoare și că există un
adevăr comun pentru toți. Socrate susținea că acest adevăr se află
în noțiuni/concepte și că există metodă pentru a găsi/stabili
adevărul. Această metoda a fost numită metoda Maieutică, care
conținea în sine 2 metode de cercetare: Metoda inductivă si
metoda definirii
Scepticismul si rolul lui in cunoastere
În acelasi timp în antichitate ce formează un alt punct de
vedere al cunoașterii, care se numește scepticism. Acest punct de
vedere se îndoiește în posibilitatea omului de a cunoaște adecvat
resalitatea, adică de a cunoaște adevărul despre lucruri și
fenomene. Scepticism,ul, în antichitate trece 3 stadii de dezvoltare:
scepticismul vechi - Scepticismul mijlociu - Sceptinismul nou.
Întemeietorul scepticismului vechi este Pirrhon. El înaintează 2
teze:
Lucrurile nu pot fi cunoscute. Ceea ce știm despre ese se deduce la
păreri contradictorii De aceea trebuie să ne abținem de la
judecată
Scepticismul de mijloc este reprezentat de Carneadis, din Cirene.
El a negat posibilitatea cunoașterii, dar concomitent a creat și o
teorie a probabilității cunoașterii, care este expusă prin 3 teze:
- Reprezentările semnifică ceva în sine, și nimic mai mult.
- Reprezentările ce conțin în sine un grad de adevăr și nu contrazic
alte reprezentări
- Reprezentări adevărate, care sunt confirmate de experiențe.
- Reprezentatul: Enisidem. Aesta întemeiază 10 teze sau moduri de
îndoială... una dintre ele etse :
Scepticismul modern si procesul cunoasterii
Rene Descartes folosea îndoiala, ca etapă preliminară a
cercetării. Îndoiala, considera el, permite să excludem
incertitudinea din cercerate. Un alt sceptic în epoca moderă este
Davod Hume. Acesta considera că există 2 tiputi de cunoaștere:
Cunoașterea rațională, care include în sine cunoașterea
matematică, pentru că judecătile în acesyt domeniu pot fi
controlate rațional. În ce privește științile naturii, cunoștințele în
ele sunt îndoielnice, ptr ca ecest tip de cunoaștere nu are de a face
cu idei, ci cu fapte. Ei spudiază relatia dintre fapte. Această relație
este considerată necesară. Dar de fapt nu poate fi demonstrat nici
într-un fel că această legătră este necesară... nu poate demonstra
aceasta nici rațiunea și nici organele senzoiale. Unul dintre cei mai
mari sceptici este Kant, care zice că , de fapt lucrurile care există
înafara noastră nu sunt cunoscute de noi. Cunoștințele care le
avem noi este doar o construcție, formadă de intelect, care se
bazează pe datele organelor senzoriale. De aceea el împărțea
realitatea în 2 părți: 1. Lucrurile în sint, care nu se cunosc; 2. Dar
Fenomeul este o construcție a rațiunii noastre.
Subiectul si obiectul cunoasterii
Prin subiectul cunoașterii se subintelege oemnire. Omenirea
produce și ocroteste aceste cunoștințe. Subiectul sunoasterii pot si
considerate poparele, care produc cunoștințe despre modul lor de
viață, cultură, deprinderi, obiceiuri. Subiect al cunoașterii pot fi
considerate anumite societăți. De exemplu: Societăți a
savanților.Sunieact al cunoațteri poate fi considerat și omul
particular. Printre ei sunt oameni eminenți, care au produs lucruri
deosebite, cum ar fi Pitagora, Einstein
Subiectul cunoașterii este aceea spre ce este îndreptat procesul
cunoașterii. Obiectul și subiectul cunoașterii sunt federative. O
parte din obiecte pot deveni parte al subiectului cercetător. Aceste
sunt instalațiile de laborator, microscopul, telescopul, calculatorul.
Tot astfel subiect al cunoașterii poate fi obiect al cunoașterii. De ex.
Omul in phihologie, medicină, pedologie, pedagogie.
Nivelurile cun., Cunoasterea senz., Senzatiile si rolul lor in
cun.
În știința contemporană se evidentiază 2 niveluri de
cunoastere: cunoașterea senzorială si cea rațională. Nivelul
senzorial al cunoașterii. El se realizează în 3 forme - Senzația este
forma elementară a cunoașterii. La acest nivel se percep însușirile
lucrurilor și a fenomenelor (cald, acru, dulce etc.) Percepția. Este o
senzație totalizatoare, care conține în sine mai multe senzații. Sunt
3 puncte de vedereasupra datelor senzoriale: - Realitate obiectivă
se implică direct în psihica umană. Senzația este o amprentă. O
urmă. - Senzațiile sunt reflectări aproximative lucrurilor. -
Senzatiile sunt semne ale lucrurilor. Sensul cărora trebuie
decscifrat. Nu se poate da crezare senzațiilor pentru că ele
amăgesc. Exemplu: mirajul, procese de refracție, închipuirile
noastre.
Cunoasterea rationala, Formele cunoasterii rationale
La nivelul rațional al cunoașterii, avem 3 forme ale cunoașterii
1) noțiunea 2) judecata 3) raționamentul
Noțiunea este un gînd generalizat, care permite să explice esența
unei clase de obiecte. Judecata este un gînd care afirmă sau
infirmă ceva, de exemplu atomul are o structură. Raționamentul
este o concluzie făcută din judecăți, o extragere de cunoștințe noi
din ceva cunoscut deacuma.
Teoria adevarului. Conceptiile adevarului
Exista 3 conceptii a intelegirii adevarului
1)conceptia corespondentei este lansata de Aristotel in antichitate
si expune urmatoarea pozitie, sunt adevarate acele enunturi si in
legatura cu ele simturi, ginduri interpretari care corespund
realitatii.
2)teoria coerentei sustine ca un sir sau un sistem de judecati
pentru a fi adevarat trebuie sa fie coerent, adica el nu trebuie sa
contina contradictii si sa fie continuu.
3)Conceptia pragmatica- ca adevarul judecatilor trebuie controlat
in practica in facerea si crearea lucruruilor nelimitindune la teorie.
Criteriile cunostintelor stiintifice
Criteriile cunoștinșelor științifice:
Știința are un șir de caracteristici specifice, proprii, doar ei. Ele sunt
următoarele:
Universalitatea cunoștințelor – Obiect al cunoștințelor stiintifice nu
este un fenomen singular, dar ceea ce este comun tuturor
lucrurilor, fenomenelor, proceselor, unei anumite grupe, sau clase,
fără excepție
Necesitatea – Cunoștințele științifice caracterizează, nu ceea
ceeste întîmplător, în fenomene, dar părțile lor esențiale, stabile,
profunde. În acest sens, cea mia reprezentativă formă de fixare a
cunoașterii științifice, este legea științifică
Criteriul sistemic al cunoștințelor – cunoștințele științifice sunt
strîns legate între ele. Acestea formează un sistem, numit teorie, în
care elementele sunt în anumite raporturi. Criteriul verificabilității
– este una din caracteristicile importante ale științei. Țtiința verifică
cunoștințele sale. Sunt anumite criterii pentru verificare, dar care,
cu timpul se schimbă, devin mai perfecte.
Nivelurile cunoasterii stiintifice
Cunoașterea științifică se fundamentează pe faptele stabilite,
cărora le se oferă o explicare teoretică. De aici avem 2 niveluri ale
cunoașterii științifice:
1) nivelul empiric – nivelul ce ține de dobîndirea faptelor, analiza
acestora.
2) nivelul teoretic – care este preocupat de generalizarea faptelor,
de lansarea ipotezelor, crearea teoriilor. Este o cladire care se
construiește deasupra faptelor.
Cunoașterea empirică , este îndreptată nemijlocit asupra obiectului
cunoașterii, și se realizează prin intermediul observării, și a
experimentului. Orice cunoaștere începe de la un obiect, o însușire
a obiectelor. În știință, obiectul cercetării, este numit fapt. Putem
vorbi despre 2 tipuri de fapte : faptele brute și faptele științifice.
Faptul brut este acel fapt, în care omul nu intervine, el poate fi
calificat ca fapt preștiințific, nepreluat de descrierea într-un limbaj
științific. (faptul brut poate fi observat, dar nu intra nici într-o
teorie). Faptul științific nu este pur și simplu o parte a realității,
dar ceva raportat la un context științific care îl explică. Faptul
științific întrunește următoarele caracteristici : a) verificabilitatea –
este considerat fapt științific doar în cazul cînd este verificat prin
metode științifică. b) faptul științific are semnficicație teoretică –
are importanță teoretică pentru cercetător.
c) faptul științifică are universalitate ontologică – conținutul lui nu
reprezintă un fapt concret, ci o clasă de obiecte.
Nivelul empiric al cunoasterii stiintifice
 Cunoașterea știintifică se fundamentează poe faptele
stiintifice, cărora li se oferă o explicare teoretică. Deci avem 2
niveluri de cunoaștere stiințifică:
Nivelul empiric - nivelul ce tine de dobîndirea faptelor analiza
acestora.
Nivelul teoretic, care este preocupat de generalizarea faprtelor, de
lansara ipotezelor, crearea teoriilor. Adică, aceasta este o clădire
care se coinstruiește asupra faptelor. Cunoaștereea empirică este
îndrepattă nemijlocit asupra obiectului cunoașterii, si se realizeaza
prin intermediul observării și a experimentului. Orișice cunoaect, o
însușire a obiectulio(ștere începe pde la obi) . În știință, obiectul
cercetării este numit fapt. Putem vb despte 2 tipure de fapte:
faptele brute si stiintifice.
Faptul stiintific si rolul lui in cunoastere
Faptul brut este acel fapt în care omul nu intervine, el este
calificat ca fapt preștiințific, nepreluat de descrierea într-un limbaj
științific
Faptul știintific nu este pur si simplu o parte a realității, dar ceva
raportat la un context stiintific, care ne explică: faptul stiințific
întruneste următoarele caracteristici:
Verificabilitatea – aceasta înseamnă că el este considerat fapt
stiințific doar în cazul cînd poate fi controlat prin fapte stiințifice
Faptul stiintific are importantă teoretică pentru cercetători
Are universalitate ontologică. Conținutul lui nu reprezintă un fapt
concret, ci o clasă de obiecte. Prima formă de investigare a faptelor
este observarea. În timpul observării, subiectul cunoscător intră în
contact direct, sau prin intermediul unor aparate cu obiectul
cunoașterii. Observațiile științifice se deosebesc după:
După obiectul care este observat – poate fi supus observației,
însuși obiectul, sau efectele acestuia. Observarile se deosebesc
după mijloacele de cerceatre:
observare direcță, fără instrumente de cercetare
cercetarea instrumentală După acțiunea asupra obiectului. În cazul
dat sunt observări neutre, care nu influenșează asupra strjucturii și
comportării obiectului. Și în al doilea rind – observări
tranformatoare – care influenteaza obiectul si produc anumite
schimbări asupra structura odiectului si în condițiile lui de
activitate
După parametrii temporari: De lungă durată si de scurtă durată, Conceptia filosofica despre lume
Functiile filosofiei
sau periodică Functia metodologica a filosofiei
Filosofia chinei antice. Scolile filosofice din china antica
Investigarea faptelor. Observarea si clasificarea ei Filosofia indiei antice
Prima formă de investigare a faptelor, este observația sau
Filosofia cosmologica in grecia antica
observarea. În timpul observării subiectul cunoscător, intră în Filosofia clasica in grecia antica
contact direct sau prin intermediul unor aparate cu obiectul Filosofia medieval. Izvoarele ei
cunoașterii. Observațiile științifice se deosebesc în primul rînd Filosofia patristica in epoca medieval
după obiectul care este observat. Poate fi supus observației însăși Filosofia scolastica in epoca medieval
Filosofia renasterii. Umanismul. Panteismul si stiintele naturii
obiectul, sau efectele acestuia. Observările se deosebesc după Filosofia moderna. Empirismul, F.Bacon
mijloacele de cercetare, deci aici din nou avem 2 forme: Filosofia moderna. Rationalismul, Ratioanalismul lui Rene Descartes
observarea directă fără mijloace tehnice și observarea
instrumentală. Pozitivismul si etapele lui de dezvoltare
Filosofia lui A. Schopenhauer, F. Nietzsce
Conceptul de existenta in filosofie
Experimentul. Clasificarea experimentului Conceptul de existenta in stiintele fizico-matematica
Următoarea formă de cunoastere a faptelor este Conceptul de miscare in filosofie
experimentul. Experimentul reprezintă o anumită stare de Legile si formele miscarii
cercetare a unui obiect în condișii special create, care permit Conceptele de spatiu si timp in filosofie
dirijarea, amestecul cercetătorului, schimbarea procesului, reieșind Fizica contemporana despre structura materiei
din sarcinile urmărite, și reproducerea fenomenului prin Ierarhia structurii materiei
reproducerea condițiilor. Structura psihicii constiintei
Structura creierului si psihica
Clasificarea exp.: După condiții: naturale și experimentale După Reflectarea premise genetic a creierului
scop: de transformare a obiectelor, de control, de constatare, de Reflectarea si formele ei
evidențiere,după nivelul posibilităților de control.Experimentul
matemmatic și experimentul mental Gnoseologia – teoria generala a cunoasterii
Scepticismul si rolul lui in cunoastere
Scepticismul modern si procesul cunoasterii
Nivelul teoretic al cunoasterii, Clasificarea metodelor Subiectul si obiectul cunoasterii
cunoasterii teoretice Nivelurile cun., Cunoasterea senz., Senzatiile si rolul lor in cun.
Cunoasterea rationala, Formele cunoasterii rationale
Următorul nivel este nivelul teoretic al cunoasterii care are
Teoria adevarului. Conceptiile adevarului
nivele de cercetare, care are 2 clase: Criteriile cunostintelor stiintifice
- Operațiile logice, general-științifice: abstractizarea, idealizarea, Nivelurile cunoasterii stiintifice
analogia, formalizarea, deducția și inducția, clasificarea și tipologia
Nivelul empiric al cunoasterii stiintifice
- Metodele teoretice, cu caracter avansat: metoda axiomatică, Faptul stiintific si rolul lui in cunoastere
metoda ipotetic deductivă, metoda istorică și metoda sistemică. Investigarea faptelor. Observarea si clasificarea ei
Experimentul. Clasificarea experimentului
Obiectul de studiu al filosofiei Nivelul teoretic al cunoasterii, Clasificarea metodelor cunoasterii teoretice
Conceptia despre lume si structura ei
Tipuri istorice de conceptii despre lume
Conceptia mitologica despre lume
Conceptia religioasa despre lume