ACUZAT, MARTOR, APÃRÃTOR IN PROCESUL VIETII MELE...

(fragmente)
-CUVÂNT INAINTE-
de Dumitru Banea
Colectia "OMUL NOU"
Miami Beach, 1994

De ce? De ce scriu aceste randuri? Vreau sa apara numele meu pe coperta unei carti? Nu! Voi
castiga bani? Nu! Un om ajuns la anii mei trebuie sa-si cunoasca atat puterile cat si posibilitatile.
Eu recunosc ca e o necuviinta din partea mea numai gandul de a "scrie o carte". Am citit multe
carti si ma plec in genunchi in fata acestor scriitori care in bejenia vietii noastre, ne-au lumiat
putin -ca un fulger- viata. Simt ca sunt aproape incapabil sa scriu o carte, vorbesc absolut cinstit.
Atunci te vei intreba iubite cititorule: "Ce vierme te indeamna sa scrii?"
Iata adevarul, purul adevar (caci nici adevarul nu-i absolut): din marea dragoste ce o am fata de
tineretul tarii, caci numai lui ma adresez.
Dragi tineri, atatea carti, imprimate, ziare, reviste ati citit si ati auzit desigur si propaganda lasa
spusa la ureche, despre noi, legionarii, incat voi aproape ca va cutremurati si cautati sa ne priviti
ca pe niste criminali iesiti din albia neamului nostru bun. Iata eu, fara nici o ura sau partinire, ma
angajez sa faram acest zid chinezesc cu care ne-au inconjurat toti, atat politicienii din trecut, cat
si comunistii. Acestia din urma au o justificare, intrucat "Garda de Fier" a fost o organizatie care
a avut ca scop lupta contra hidrei comuniste. Chiar daca noi, legionarii, n'am avea alte merite,
lumea nemurdarita a neamului, lumea de buna credinta, nu ne poate lua acest merit ca suntem
primii care in tara noastra am luptat fatis, si am aratat adevarata fata a comunismului. Azi,
neamul s'a lepadat ca de un cojoc plin de paduchi, de comunism. Deci o lupta am castigat-o: dar
cu ce jertfe? Cu sute de morti in beciurile securitatii si un milion de ani de temnita.
Vei zice, drag cititor, ca pana inca nici n'am inceput a scrie, exagerez. Nu! Numai in familia
mea, fratele a fost ciuruit de gloante (in 1939), iar cei legati direct de familie am facut impreuna
100 de ani de temnita. Daca minciuna si ura s'au intrecut sa ne desfiinteze ca oameni iar noi am
folosi aceleasi arme ar fi nedemn. Sa fim intelesi de la inceput! Cele ce le voi scrie vor fi numai
fapte adevarate la care am participat si pot fi dovedite cu suficiente marturii. Sa ma ierti cititorule
daca poate unele lucruri le voi diminua. De ce? E bine sa nu se cunoasca toate grozaviile care
s'au comis nu numai asupra noastra, pentru ca si altii au iubit acest neam si altii au suferit:
fereasca-ne Dummnezeu sa zicem ca numai noi! Deosebirea este ca unii au fost persoane izolate
iar noi, organizatia intreaga. Bestiile care au comis fapte sub demnitatea omului intineaza
neamul. Ele au fost drojdia neamului, nu Neamul!
Si acum drag cititor, te rog iarta-mi lipsa de talent literar si chiar unele abateri de la un plan
unitar de expunere. Nu am la indemana biblioteci, ziare, reviste si rar mai apelez si la cate o
marturie scrisa. Scriu din memorie incercand sa redau purul adevar dar port asa de multi ani in
spate! Va rog deci, dragi tineri, sa ma insotiti in continuare pe tot parcursul acestor destainuiri pe
care le voi face.
Daca unii dintre cei ce vor citi aceasta carte vor cunoaste si vor accepta adevarul, inseamna ca
munca mea n'a fost zadarnica.
Iata ce am gasit scris intr'o pagina de carte:

"De mai bine de un veac, neamul romanesc traieste in minciuna, indopat cu idei false si
neconditionat in raport cu trecutul. Natural, patura sociala care a suferit mai mult in urma
acestei actiuni constante a fost tineretul. Rari au fost cei ce au avut din fericire prin vreun
fund de pod o carte pusa la index de oficialitatea comunista si scapata astfel, ca prin
minune de la hecatomba rugului rosu.
Ura aceasta dementiala a izbit in toate directiile si pe toate taramurile. Dar nimic n'a
depasit in rautate minciuna in miselie, in perseverenta, ura indreptata impotriva Miscarii
Legionare, impotriva Garzii de Fier. Tot ce s'a putut spune si scrie mai urît si mai infam,
1 din 42
pentru a distruge onoarea legionara a fost spus si scris.
Tineretul trebuia impiedicat de a cunoaste si aprecia aceasta organizatie spiritualista si
nationalista, unica in felul ei in intreaga lume. Zeci de carti, mii de articole ne-au prezentat
ca pe niste asasini, banditi, teroristi, oameni fara capatai, derbedei, vanzatori de patrie etc.,
pentru a se crea o imagine falsa despre noi si a se naste o dusmanie permanenta fata de
Legiune. Iata de ce noi, legionarii liberi ne straduim sa salvam acest patrimoniu spiritual al
Neamului si sa-l trecem mai departe, noilor generatii.
Noi nu uitam ca in lupta ce ducem pentru dezrobirea Romaniei de sub jugul comunist,
tinerele generatii vor avea un cuvant de spus, precum si intreaga raspundere. De aceea
vrem sa se cunoasca adevarul, pentru a sti unde se afla speranta neamului.
Vrem sa stergem din mintea compatriotilor nostri mai tineri falsa imagine ce le-a fost
impusa asupra Miscarii Legionare..."

Terminasem patru clase de liceu la Gh. Lazar din Sibiu. Fratele Ionel era la Iasi, student la
medicina si drept. Acasa lasam un frate mai mare ca mine sa ajute pe parinti la munca campului
si trei surori mici: Livia, Susana si Ancuta. Eu plecam in absolut necunoscut spre Iasi. Viata unui
om depinde de multe ori de un eveniment. La fel si viata unei tari, daca nu prinzi tu ca om
momentul cel bun, suferi o viata; asa si la un popor, daca momentul imperativului istoric e
favorabil si se agata de el, e bine, daca nu, e rau. Acum cand scriu, am aproape 80 de ani si
atunci eram de 18. Daca privesc inapoi toata viata mea, nu regret absolut nimic, nici cele 18
privari de libertate, nici pierderea a tot ce am agonisit o viata intreaga si am pierdut in 1948 nu
prin legea nationalizarii, ci printr'o simpla decizie a pri-marului, stiu, total abuziva si ilegala, eu
fiind atunci cand s'a dat decizia, necondamnat. Am ramas pur si simplu in strada. Am zis si eu ca
dreptul Iov: "Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvantat".
Nu pot sa spun ca desi eram asa de tanar, chiar in tren nu-mi puneam probleme. Voi urma
comertul exterior, imi va gasi fratele ceva sa-mi castig existenta. Ca fratele meu, nu cred sa fi
existat student mai sarac in toate facultatile tarii si mai era si casatorit cu o studenta tot asa de
saraca. Locuiau pe Sarariei intr'o camaruta de 13 m2 unde dormeam si eu, natural, n'aveam pat, ci
pe un covoras pe jos. A doua zi am iesit cu cumnata sa cunosc Iasul. Pe strada spre Universitate,
cumnata imi spune: "Mitule, vine dl. Codreanu (asa il numea dansa pe Capitan, caci niciodata n'a
militat dansa in Miscare. Ea n'a cunoscut zi cu soare, canta foarte frumos, dar a renuntat mai
tarziu la cantece de lume si numai in biserica s'a inchinat Celui rastignit, caci si ea a fost o
rastignita a vietii). In fata noastra se opreste un om inalt, imbracat in costum national, cu ochii
albastri ca seninul cerului. Cumnata spune: "Mitule, sa-l cunosti pe dl. Codreanu". Cum sa
descriu aceasta intalnire: un tanar neiesit in lume, in fata unui conducator de oameni. Capitanul a
facut liceul militar de la Manastirea Dealului, unde comandantul scolii a scris in nota
caracteristica ce se facea fiecarui elev: "Va ajunge un bun (sau mare) conducator". Si eu, un
"tolomacus transilvanicus", in fata lui; interesant, nu m'am pierdut. Capitanul imi intinde mana
si-mi spune: "Un nou legionar?" "Da, Capitane", raspund iute eu, si da a ramas pana astazi. Cred
ca n'au mai fost multe zile cat am stat la Iasi si sa nu-l vad, de cele mai multe ori, seara acasa, iar
ziua la Caminul nostru de la Rapa Galbena. Aici traiau circa douazeci de legionari. Interesanta
era viata noastra acolo, de aceea ma opresc putin. Eram asa de saraci incat nu e de crezut. Sobe
nu existau iar locatarii puneau pe cate o caramida cateva fire electrice, le asezau la priza si venea
ceva caldura; o caramida la cap si alta la picioare. Rufele le spalam tot acolo. Un brad de student
bucovinean, pe numele lui Andronic, era in opinci de-l calcau studentele pe varful opincilor.
Fratelui meu, care nu mai putea plati chiria, i-am facut cu totii, din garajul unde aveam noi
camioneta noastra numita "Caprioara", o camera destul de mare. Am gasit scanduri in pod si am
podit-o, i-am facut masa, biblioteca, nu-mi mai amintesc daca si pat, si l-am instalat ca pe un
burjui. Neavand bani sa-i punem la biblioteca hartie albastra, i-am infrumusetat-o cu hartie de
ziar. Nu mai ducea grija de chirie. Dupa ce am cumparat, singuri, pe datorie, o mica tipografie de
ma-na, am deprins cu totii si arta tipografica. Ne faceam carti de vizita dar nu stiam ce titlu
academic sa ne dam, totusi ceva trebuia sa scriem, de exemplu: Mitu Banea, muschetar.
Si cum treceau zilele, crestea ca in povesti miscarea noastra. Sa va descriu din acele frumoase

2 din 42
timpuri, o intamplare pe care n'o pot uita si care s'a petrecut intr'o Duminica insorita din viata
mea. Eu nu locuiam la Camin, ci la Seminarul Pedagogic Universitar unde a-veam o slujba de
ajutor de secretar si locuinta: la asa functie mare aveam o odaita!
Intr'o sfanta Duminica, ma pregateam sa merg la Camin. Un domn ma agraieste in curte: "Nu
stiti dumneavoastra pe cineva de la biroul Seminarului?" Raspund: "Ba da, eu sunt". "Nu sunteti
amabil sa veniti sa-mi pot scoate diploma?" "Cu placere" si ma intorc la birou. Repede il
chestionez ce doreste, numele, anul cand a facut Seminarul si sa nu lungim povestea, in cinci
minute diploma era gata. Urc scarile la dl. prof. Gavanescul s'o iscaleasca. "Dragul meu, zice
profesorul, nici Duminica nu te lasa in pace?" Pune iscalitura (pecetea o pusesem de jos), asa ca-i
predau omului diploma. Omul radia de bucurie, caci a doua zi trebuia sa prezinte diploma la
minister. Multumeste si iar multumeste si imi ofera 500 de lei. "Ce-i cu banii acestia?", intreb eu
aproape disperat. "Sunt ai dumneavoastra si va multumesc inca odata!" "Domnule, spun eu pe un
ton aproape agresiv, eu sunt legionar, nu primesc bani. Sunt bucuros ca v'am facut un bine". Cred
si azi, sunt convins ca omul habar nu avea ce eram eu -legionar-. Nu cred ca auzise vreodata
acest cuvant spus de mine sonor "sunt legionar". Poate credea ca fac parte din vreo secta din
America, unde sunt sute din acestea. Va- zand ca nicicum nu vreau sa iau banii, imi dovedeste
din nou ce bine i-am facut. Eu zicand din nou "nu", a plecat aproape furios si a lasat hartia pe
birou. Am mers la Camin si i-am spus lui Strugaru ce am patit, am tainuit insa suma care era
fabuloasa pentru noi. El a zis: "Arata hartia ca innebunesc, nu va fi o suta?" "Nu!' -zic eu si scot
un coltisor din buzunar. La vederea miraculoasei hartii, el imi spune: "Mai, pacatosule, eu te-am
crezut baiat destept, tu esti cel mai mare prost din Ardeal. Tu, mai tolomacule, in loc sa-i
multumesti frumos, te apuci sa-i spui ca esti legionar. Daca omul baga hartia asta scumpa inapoi
in buzunar, cum spuneti voi ardelenii, mai mergeam noi la Bolta Rece unde au baut Eminescu,
Cranga? Mai baiete, ma lepad de tine daca mai faci gafe. Fii cu picioarele pe pamant. O astfel de
suma eu n'am sa vad pana nu voi fi avocat". Si ne-am indreptat urgent spre pivnita vestita a
Iasului...

ALEGERILE DE LA NEAMT SI TUTOVA

Legea electorala (cea de acum este definitiva chiar in aceste clipe cand scriu randurile de fata,
25 Ianuarie 1990, de catre un grup de juristi, deci nu stiu ce va prevedea) cea veche, prevedea
ca daca un judet are dreptul sa aiba proportional cu numarul locuitorilor atatia deputati, atunci un
judet mic precum Campulung (Moldovenesc) avea numai 2 deputati, Fagarasul 3 deputati, etc.
Deputatii, deci reprezentantii judetelor, erau alesi de alegatori prin vot secret (vom vedea imediat
cum era de liber si de secret votul). Cum se repartizau mandatele, sa zicem, in tara la noi?
Voteaza 3.000.000 de oameni si candideaza 12 partide; fiecare obtine un numar de voturi in
fiecare judet: unii 500, altii 2.000, altii 8.000 si guvernul 20.000. Comisia Electorala centrala din
Bucuresti repartizeaza mandatele partidelor; daca un partid nu intruneste 2% din numarul de
voturi, nu primeste nici un mandat si voturile lui trec astfel automat la guvern. Unde guvernul
obtine majoritatea absoluta, ‡i revin toate locurile de deputati. Aici am vrut sa te aduc, cititorule,
si sa te lamuresc pe deplin. Deputatii sunt alesi pentru 4 ani (ca si guvernul) dar acest lucru nu
depinde de ei si de tara, ci de Maria Sa care demite guvernul sau parlamentul la bunul sau plac.
Sa mai lamurim ceva. Daca din 5 deputati, guvernul a obtinut 4 iar unul dintre acestia decedeaza,
automat urmeaza al cincilea de pe lista lor; daca guvernul a obtinut toate cele 5 locuri si unul
dintre deputati decedeaza, se fac noi alegeri pentru locul vacant.
Iata ca la Neamt, guvernul luand toate locurile si decedand un deputat, se anunta alegeri pentru
locul ra-mas vacant. Miscarea Legionara hotaraste sa-si incerce norocul si candidam si noi sub
denumirea "Gruparea politica Corneliu Codreanu".
Candidatul nostru era Capitanul. De ce "ne incercam norocul", va lamuresc. Candidatul
guvernului avea sprijinul a cel putin 300 de deputati; atunci, in 1931, un deputat primea 30.000
lei pe luna si permis pe toate liniile C.F.R. Candidatul Partidului National Taranesc, cel mai
popular partid, avea si el in sprijin vreo 30 de deputati, bani, masini. Guvernul avea puterea
executiva in mana. Si legionarii cu Capitanul... o saracie lucie. N'aveam bani nici de mani-feste

3 din 42
si cativa studenti fara nici o pregatire politica, sa infrunte pe cei de mai sus. Sansele erau sub
minime. Se dezlantuise o propaganda electorala furibunda, mai ales intre guvernamentali si
national-taranisti. Se faceau hoti unii pe altii si se mai si incaierau.
Capitanul nu-mi permite sa merg la Neamt, caci nu aveam nici 20 de ani, si mi-a zis: "Tu stai
la Iasi si poate iti cerem ceva". Cum au facut legionarii propaganda? Mergeau pe camp si vazand
cate un om ca isi incarca un car cu fan, unul dintre ei il inlocuia pe om la lucru, iar ceilalti stateau
de vorba cu omul si-l lamureau asupra gandurilor si a luptei noastre. Omul stia cat "platesc"
politicienii si in plus, el, taranul, zicea catre sine: copiii acestia sunt curati, iar unii dintre ei
aveau chiar si cate un copil student.
Nici un jandarm n'a luat atunci masuri impotriva legionarilor; nu-i luau in seama. Guvernul si
P.N.T.-ul nu-i prea atacau ("au sa ia si ei cateva voturi!"), deci toate bune. Sa nu mai lungim,
ziua de alegeri se apropia. Guvernul aranjeaza la cel mai mare restaurant o "agapa" -sa o numim
asa- de multe sute de tacamuri, pentru biruinta candidatului lor, caci nimeni nu se indoia de
victoria guvernului. Orice om cu judecata, chiar fara sa tina cu guvernul, judeca: "guvernul a
obtinut majoritatea absoluta in judet si acum nu valua un loc?"
National-taranistii, partidul cel mai popular in Romania la acea data, au pregatit un banchet cu
sute de persoane (la alegerile din anul 1928 -si, adevarat, singurele alegeri libere de la primul
razboi mondial- au castigat cu 78% din voturi...).
La despuierea scrutinului sa vezi si sa nu crezi! Nu pot din memorie sa redau exact, si m'am
angajat ca da-ca nu voi scrie numai adevarul (asa cum il stiu eu) sa nu se creada NIMIC, asa ca
dau rezultatele in mii fara sute sau zeci:

GUVERNUL 7.000
P. N. T. 6.000
MISCAREA LEGIONARA 11.000

Vai de noi! Ce s'a intamplat? (de cine "de noi"? De guvern si P.N.T. Cum sa mai petreci?
Iar pentru noi, legionarii, aceasta bucurie a fost de o clipa. Din aceasta biruinta, in care nici noi
n'am crezut ca va fi asa de frumoasa, ce s'a ales? S'au aruncat asupra noastra presa, guvernul si
partidele la o propaganda marsava cu toate injuriile si calomniile. Ce scriau:

"O banda, cu un Capitan, au inselat poporul si au castigat alegerile".

Din aceasta biruinta au rezultat pentru noi, pana astazi 25 Ianuarie 1990, numai suferinte,
chinuri, batai si moarte.
Si mai ales, prin puterea pe care o aveau, ziarele, revistele, cartile si presa evreiasca ne
improscau cu epitete ca "huliganii lui Codreanu". Toti ne loveau, nu numai politicienii care au
facut toate hotiile ca, spre exemplu, afacerea spirtului negru, afacerea bornelor, afacerea Skoda,
afacerea bancii Blank (de unde au luat bani de ordinul milioanelor multi, foarte multi, din toate
partidele; banca a falimentat; daca nu falimenta, cum puteau ei sa plateasca atatea milioane?).
De ce n'am fost zdrobiti? Fiindca langa acesti tineri incep sa vina, in primul rand, studentimea,
taranimea si muncitorimea romana, fara sa mai vorbesc de profesori universitari, dintre care
numesc pe cativa: prof. Ion Gavanescul, prof. Corneliu Sumuleanu, prof. Dragos Protopopescu,
prof. Traian Braileanu, prof. Dan Radulescu, prof. Sextil Puscariu, prof. Dumitru Gazdaru, prof.
Petre P. Panaitescu, prof. Teposu si altii. Sigur, in mare numar vin taranii, vom vedea mai tarziu
ce i-a atras spre noi. Multi dintre ei erau parintii nostri; apoi, ei cunosteau minciuna politicienilor
si de ce jandarmeria si politia ne impiedicau sa stam de vorba cu ei... Si apoi cand auzeau ca iar
eram inchisi...
Noi, neavand un ziar, dl. prof. univ. Nae Ionescu ne apara in coloanele ziarului sau
"CUVANTUL" pe care autoritatile guvernamentale il interzic. In jurul prof. Nae Ionescu se
formeaza o pleiada de filozofi ca Mircea Vulcanescu, Mircea Eliade, Nicolae Rosu, Constantin
Noica, Emil Cioran si altii. Unii simpatizeaza cu Miscarea Legionara, altii se inregimenteaza in
ea. Dl. prof. Nae Ionescu si Mircea Eliade sunt trimisi (mai tarziu) in lagarul de la Vaslui, lagar

4 din 42
"pur" de legionari, zis si "domiciliu obligatoriu"; desi n'a primit nimeni acolo nici o condamnare,
nici de o zi, vom vedea cum vor fi ucisi aici 34 de legionari in Septembrie 1939.

TUTOVA

N'a trecut mult timp si decedeaza iar un deputat de la Tutova. Fiindca si aici guvernul luase
toate cele cinci mandate, hop! noi alegeri. Cum au decurs aceste alegerei vom vedea. Stiu ca,
dumneavoastra nu veti crede, desi eu nu voi diminua nimic si nici nu voi umfla. Daca nici mie,
care am fost in campanie de la inceput pana la sfarsitit, nu-mi vine sa cred, dar dumneavoastr?
Intr'o tara cu o constitutie (orientata dupa constitutia belgiana) cu toate libertatile democratice
si cu grija fata de om -il si grijeau democratii care guvernau, ca-l puneau la adapost in lagar sau
in temnita- constitutia se pastra... in sertare, si ea, grijita...
De data aceasta, guvernul ia urmatoarele masuri: concentreaza toata jandarmeria, in plus de la
posturi si legiuni de jandarmi din Moldova si le da directia Tutova; aduce si din Dobrogea pe
vestitul capitan Popescu "Marinarul", spaima comitagiilor bulgari (pe unul l-a impuscat) sa faca
exercitii de tir la Tutova.
Cum sa luptam noi, o mana de tineri, cu atatea forte politice si jandarmeresti, carora pana la
urma li s'a alaturat si armata? Nu pot raspunde decat asa: te intareste bunul Dumnezeu, ca tu, un
mic David sa lupti cu Goliat! Eram asa de hotariti sa nu ne lasam infranti in lupta noastra
dreapta, incat mai bine muream toti, sa ramanem ingropati in pamantul pe care il iubeam, dar
neamul care ne-a nascut sa nu-l facem de rusine. Eram dacii lui Decebal, la Tutova. Iar dragostea
noastra, n'o pot numi decat nebuna, caci iubeam moartea. (Mai tarziu nici nu ne mai ingropau, ne
aruncau in groapa comuna, in tara in care Patriarhul, in loc sa pastoreasca turma, era prim-
ministru).
Am purces din Iasi, parca opt insi, cu Nicolae Totu, care era spre terminarea facultatii de drept.
Solid ca un Hercule si seful nostru -nu ales, ci de drept-, hai la Barlad, unde nu stiam sa avem
aderenti medici, avocati, profesori, etc., ci pe unul Fenichi Mocanu, ardelean, cu un mic
restaurant. Seara am ajuns la el si... trage-i baiete la vin, una, ca nu trebuia sa platim, Mocanu
fiind legionar. Am uitat sa va spun ca in tren i-am facut o serenada sefului cu biletele (care noua
ne lipseau, fiind saraci lipiti pamantului) si care ne-a incurajat stiind incotro ne indreptam,
zicandu-ne: "Sa traiti, dragii mei studenti!"
Cand petreceam noi mai in forta, intra doi tineri si ne spun: Camarazi, venim de la Bacani (o
comuna nu departe de Barlad), noi am scapat, ceilalti camarazi sunt zdrobiti de jandarmi, raniti si
plini de sange. Totu, parca electrizat, striga: Sus! si dupa mine! Era un ger, vorba romanului, de
crapau pietrele, scartia zapada. Noi nici nu vorbeam, ca ni se facea ciucure la gura. Mergeam ca
lupii, unul dupa altul, infierbantati de vin, si dornici de lupta, mergeam cred in viteza unui cal in
trap; cei doi camarazi, obositi ca facusera drumul si incoace, deabia se tineau de noi. Se lumina
de ziua cand am ajuns. Totu zareste biserica si clopotnita si striga catre mine: "Banea, trage
clopotele in dunga, ca pe vremea lui Stefan Voevod, sa se scoale razesii!" Nu prea stiam eu, caci
nu trasesem clopotele niciodata, dar razesii i-am sculat, inca bine inarmati cu coase, topoare,
furci. Eu am fugit repede sa ajung echipa, nu cumva sa nu intru si eu in hora. Pe drum vedeam
ferestre deschise, la portite oameni iesiti din pat intrebau: "Ce-i? Ce-i?" S'au dumirit ei, dar noi,
in loc sa-i asteptam, hai in goana la postul de jandarmi. Postul era inconjurat, nu stiu de ce, cu
sarma ghimpata, ca doar nu incepuse razboiul. Cei din apropiere au venit fuga dupa noi, si
aproape de post ajung si eu echipa. Ai mei aveau deja "armele pe umar": gardurile fiind din pari
cu nuiele, odata s'au inarmat. Am tras si eu unul. Cum am sarit peste sarma nu stiu, caci un cui
mi-a rupt pantalonii, indispensabilii, si s'a rupt pielea de-mi curgea sange, dar nu simteam nimic
caci ghimpele nu intrase in carne, ci numai zgariase o lungime de aproape 10 cm. (e explicabil,
se spune ca unii soldati raniti merg drept cu cate un glont in piept multi pasi). Am inconjurat
postul (cladirea era izolata), usa era inchisa si atunci tandari s'au facut ferestile, unele cu
cercevele cu tot. Jandarmii au tras focuri de arma prin geamurile sparte. A venit tot satul, barbati,
femei, fete, feciori, copilasi; barbatii si feciorii inarmati in regula, una, ca stiau ce se intamplase
seara, a doua, datorita clopotelor trase de subsemnatul. Unul mai cuminte a strigat:

5 din 42
"Domnisorilor, va omoara gãinarii (ãsta era cuvantul la adresa jandarmilor) si nu ei voteaza, noi
votam si cu totii tinem cu dumneavoastra!" O fata sau o femeie draguta ma agraeste: "Vino de te
spala la noi, uite cum iti curge sangele!" Am rugat-o sa-mi aduca un ac de siguranta ca atunci am
vazut in ce hal erau pantalonii, sa nu-mi pierd camarazii. Am plecat cu totii spre Barlad. Intre
timp, cei ce nu erau grav raniti, au venit la post, pe ceilalti i-am luat de acasa si la drum! In
Barlad, pe ranitii grav i-am luat pe umeri si am parcurs orasul cu ei. Poate veti zice: miroase a
demagogie! Nu aveti deptate! Ne trebuia o justificare la ce am comis noi. Intr'adevar, Parchetul
si Legiunea de jandarmi nu au deschis actiune publica contra noastra pentru atacarea postului si
distrugerea de bunuri, caci orasul s'a ingrozit vazand pe umerii nostri atatia tineri plini de sange
si nu stiau ca ei pot merge pe picioarele lor. A fost prima zi cand am intrat in foc, dar povestea
mult mai este. Ne-am facut un plan de lupta. Sa facem rost de o harta, sa ne impartim si sa
mergem sa lamurim oamenii: ce vrem noi si cine e candidatul nostru. Cine era?
Aproape toti legionarii doreau sa candideze dl. Mota, doctor in drept din Franta; dupa Capitan,
era cel mai iubit in Legiune. Nu s'a putut din doua motive: avea multe procese pe rol si fiind om
de cel mai inalt caracter, nu putea sa-si paraseasca clientii. Pentru tarani era cel mai slab orator,
dar cel mai bun pentru intelectuali. Si atunci a candidat prof. Ion Codreanu, tatal Capitanului,
mare orator pentru tarani, luptator neinfricat si maior in rezerva din primul razboi mondial. Noi îi
ziceam "mos Zagreb". Toata viata a umblat imbracat in costum national bucovinean, profesor
fiind de limba lui Goethe la liceul din Husi. Intamplarea a facut sa nu-l intalnim pana la sfarsitul
alegerilor, mereu noi la sud si dansul la nord sau invers. Ce ne spuneau taranii, ne ingrozea:
patrule mari de jandarmi, si noi cativa tineri! Cum sa-i infruntam? Mergeam numai noaptea,
picam in sat inghetati, zapada era mare, cadeam prin gropi si paraie unde era zapada si de un
metru adunata. Cred ca, platiti pe bani grei, nici o noapte nu am fi stat. La orice om nimeream,
ne primea cu sufletul deschis. Doamne, ce ospitalier e moldoveanul! Se ducea, aducand oameni,
rudenii si prieteni, nu prea multi ca nu incapeau in odaie; unii aveau in camera in care intrai
gaini, oi sau un purcel. Intelegeti, era foarte greu si ne-am hotarit sa-i infruntam pe jandarmi.
Venise un grup de 40 de studenti de la Bucuresti, pe jos, (ghetele li se facusera ferfenita, dar le
mai dadeau oamenii) si erau cu prof. Codreanu in partea de sus a judetului. Capitanul Popescu
"Marinarul" isi concentreaza jandarmii in urmarirea lor, ii prinde la loc deschis si ii someaza sa
se predea (parca ar fi fost niste dusmani ai neamului). In frunte erau prof. Codreanu si Stelescu,
urmati de cei 40 de studenti. Profesorul, cu sumanul in vant striga la jandarmi: "Trageti mai, in
maiorul Ion Z. Codreanu!" Jandarmii s'au ingrozit. Capitanul de jandarmi le ordona: "In
genunchi! Incarcati armele si luati pozitie de tragere!" Nu au tras dar i-au inconjurat in zapada pe
cei 40 de studenti. Profesorul a plecat sa protesteze contra acestor abuzuri nemaiîntalnite.
Legionarii vad o sura pe camp, se indreapta in cordon puternic spre ea. Jandarmii nu se pot
opune -afara numai de cazul ca îi impuscau- le vad intentia si îi lasa sa atinga obiectivul "sura".
Noroc ca jandarmii erau flacai de prin sate, nu gradati. Aici au stat legionarii doua zile si doua
nopti; taranii le-au adus cu saniile, ce aveau si ei de mancare.
Care era situatia la noi, grupul Totu? Am aflat ca va fi un targ mare de animale la Puiesti. Ne-
am dus noaptea la Puiesti. Nicolae Totu plecase mai inainte la farmacia din comuna, unde erau
doua surori1) simpatizante ale Miscarii Legionare. Ne-am deplasat noaptea la farmacia din
Puiesti, cu un curier. N. Totu ne spune planul de lupta: noi sa nu iesim din farmacie ca sa nu fim
arestati, iar el va merge in targ si va aduce taranii la farmacie. Eu urma sa le vorbesc despre
scopul luptei noastre. Bunul Dumnezeu, fara sa fiu fariseu, m'a inzestrat cu acest dar, al vorbirii
libere. A iesit ceas! Oameni din cel putin 10-12 sate, au lasat targul si au venit la farmacie, unii
cu carutele, altii calari -strada gemea de lume. Le-am vorbit oamenilor din usa farmaciei, apoi i-
am rugat sa se intoarca in satele lor...

1) -Mai tarziu, aceste bune romance si legionare, au donat Legiunii un teren in Bucuresti unde au fost
inmormantati Mota si Marin. Pe acest loc, legionarii au facut caramizi si lucrand si la o gradina
donata, cred, de marele avocat Didi Micescu, cu banii castigati au construit CASA VERDE, unde au
fost aduse si inhumate osemintele Capitanului. Azi, mausoleul si parte din ceea ce a fost candva
CASA VERDE e distrus, iar osemintele celor trei martiri au fost imprastiate.

6 din 42
Am revenit la Sibiu...
Evenimentele au urmat in felul urmator, si nu cum le-a spus presa si Ion Antonescu, caruia îi
placea mereu sa braveze spunand: "Copiii mei, pe care i-am adus la guvern, au vrut sa ma
asasineze..."
Sa luam faptele cu incetinitorul. Antonescu a avut legaturi cu Capitanul nostru si sunt chiar
fotografiati impreuna, la Predeal. El, gen. Antonescu, desi facea parte din lumea veche, era un
om cinstit, avea mentalitatea lui dar, iarta-ma Dumnezeu (caci stramosii nostri Romani spuneau:
"De morti sa vorbim numai de bine"), era increzut. Credea ca El e "Alfa si Omega"1).
______1)
-Ïn '44, se vedea ca zilele lui sunt numarate. Cu toate acestea, era convins ca daca vin englezii,
tot el va conduce România caci, spunea el, "nu au pe cine pune in afara de mine...", iar intr'o alta
ocazie, intr'un manifest, scria negru pe alb: "M'am rugat lui Dumnezeu pentru tara si pentru
mine..."

A fost un mare Roman. Si-a iubit patria si neamul si a fost un mare dusman al regelui Carol al II-
lea. Acesta, dupa ce a dat dispozitie sa fie pensionat, nu a considerat ca masura aceasta este
suficienta, si i-a fixat domiciliu obligatoriu la Manastirea Bistrita, unde se afla in momentul cand
noi planuiam lovitura de rasturnare a dictaturii lui Carol al II-lea. Legionarii l-au instiintat sa-si
pazeasca viata caci in curand, la inceputul lunii Septembrie, se va organiza o noua incercare de
rasturnare a tiranului. La 3 Sep-tembrie 1940, Miscarea Legionara organizeaza puternice
manifestatii in Bucuresti, cerandu-se abdicarea regelui tradator. Acesta, care asa cum am spus in
alta parte, avea un simt politic dezvoltat, s'a gandit la Antonescu, uitand de ura care-i despartea,
si l-a chemat sa conlucreze. Antonescu, abil si el, stia in ce situatie critica se afla regele si ii cere
puteri dictatoriale neavute pana a-tunci de un prim-ministru. La aflarea acestei vesti, cei din jurul
regelui, maresalul Urdareanu, generalul Mihail si altii din camarila, il reasigura de devotament si
‡i propun regelui sa formeze ei un guvern absolut la dispozitia sa si sa-l aresteze pe Antonescu,
facand chiar sa fie ucis. Comandantul Armatei din Bucuresti, generalul Coroama, i-a legatura cu
unii legionari din Bucuresti (care insa nu puteau vorbi in nmele Miscarii Legionare) si le spune:
"Nu va uniti cu Antonescu; noi il cunoastem. Eu va pun la dispozitie armata (era insotit de un
colonel), arestez pe rege si luati conducerea tarii..." Ce greseala enorma ca nu a fost printre
legionari unul mai mare care sa se inteleaga cu generalul Coroama1)
_____1)
Mai târziu Antonescu a aflat si l-a pensionat...

Miscarea Legionara a scos manifeste lipite pe zidurile capitalei, cu cele mai grozave acuzatii
privitoare la rege: sperjur, desfranat, pierderea Basarabiei, Bucovinei de Nord, Cadrilaterului si a
jumatate din Ardealul Romanesc, asasin al ELITEI tineretului legionar, si altele. Pe strazile
Bucurestiului, ca o mare de oameni, se revarsa coloanele de manifestatii legionare care cer la
unison abdicarea regelui tiran.
Regele priveste ingrozit dupa perdea si il intreaba pe generalul Antonescu care se afla langa el,
ca si generalul Coroama, daca e cazul ca armata sa traga in manifestanti. Ii raspunde generalul
Coroama, care, evident spune ca nu este cazul, si regele vede ca e pierdut. Ramanea formula
propusa de Urdareanu, dar regele nu o accepta. Oare, daca Miscarea Legionara nu manifesta atat
de vehement atat in Bucuresti, cat si in celelalte orase ale tarii, Brasov, Constanta, etc., primea
Antonescu puteri de Conducator al statului? Antonescu, povatuit si de ministrul Germaniei la
Bucuresti, Fabricius, schimband unii militari din conducerea armatei1) si bazandu-se pe aliati -
cum era generalul Coroama care comanda Corpul II Armata din Bucuresti-, si cere Abdicarea.
_______1)
-Gen. Argeseanu, spre exemplu...

Trebuie sa fim drepti: si noi, si generalul am fost pe muchie de cutit. Daca nebunul forma un
guvern condus de membrii mai sus mentionati ai camarilei, eram EXECUTATI. Tarziu, insa a
inteles ca toata tara era contra lui, manifestandu-si simpatia pentru Miscarea Legionara.

7 din 42
Antonescu, pentru a se vedea scapat cat mai repede de Carol, la cerinta acestuia, ii spune ca ii va
pune la dispozitie un tren cu 12 vagoane, caruia ii va asigura paza ministerul de in-terne pana la
granita, si ii da voie sa-si ridiceaverea si bogatiile furate. Ii da pana in zori termen si astfel,
noaptea, regele abdica in favoarea fiului sau Mihai. Era a treia oara cand renunta la tron. Trenul
este intesat cu tablouri de mare valoare semnate de marii pictori europeni, furate (cuvantul este
prea usor) din palatul regal (care erau de drept ale statului roman). Antonescu era informat de
noua hotie a ex-regelui Carol al II-lea. Sigur ca lui Antonescu ii parea foarte rau ca acest bri-
gand ducea cu el averea tarii, patrimoniul patriei, dar gandul ca va ramane stapanul absolut al
Romaniei, il in-deamna sa-i dea drum liber tiranului si trenului incarcat de bogatii pus la
dispozitia lui Carol. Acum, cand Antonescu detinea toata puterea executiva in mana lui, putea
usor sa dea ordin si sa-l aresteze pe ex-regele Carol al II-lea pentru furt din averea tarii,
supunandu-l judecatii. A invins insa dorul de marire al lui Antonescu. Il cheama pe Horia Sima
si se inteleg in felul urmator: deoarece el, Antonescu, si-a dat cuvantul ca ii va pune un tren la
dispozitie de 12 vagoane si paza puternica pentru a-si duce averea furata din palat, Horia Sima sa
trimita pe cineva de incredere dintre fruntasii Miscarii si la Timisoara trenul sa fie oprit,
perchezitionat si operele de arta sa fie restituite. Lui Carol sa nu i se intample nimic, fiind
cuvantul lui Antonescu dat. Aici era la mijloc, un alt joc al lui Antonescu. El stia sigur ca
legionarii din Timisoara, cu miile in gara, il vor linsa pe calaul Capitanului si al elitei legionare.
Ce s'a intamplat? Trenul a trecut fulger prin gara Timisoara. Legionarii au tras in vagoane.
"Duduita", Carol si Urdareanu s'au aruncat pe podine. Totusi, legionarii au urmarit trenul cu o
masina pana la Jimbolia fara a reusi sa-l opreasca, de unde a trecut in Yugoslavia.
Daca regele ar fi fost executat, Antonescu se spala pe maini: legionarii sunt raspunzatori.
Se pune intrebarea: Cine a dat ordin sa treaca fulger trenul prin gara Timisoara si prin
Jimbolia?
Iata o enigma ce trebuie rezolvata...

TRADAREA

Sa descifram impreuna "cazul Stelescu", deoarece sunt poate cel mai in masura sa-l povestesc,
fiind in miezul lucrurilor.
M. Stelescu era elev de liceu la Galati atunci cand l-a cunoscut Capitanul. Iata cum ne spune el
insusi, Capitanul, de acest moment al intalnirii la Galati, cand Stelescu il primeste in genunchi:
"Mi s'a parut ceva teatral, dar am zis: " El, Stelescu, a facut impreuna cu elevii o asociatie numita
"Legiunea Sportiva", inregistrata legal la tribunalul orasului Galati. (Cand am fost desfiintati,
guvernul nu a stiut nimic de "Legiunea Sportiva" -ne vom intalni mai tarziu cu ea). Dusmanii
Miscarii ii fac statuie lui Stelescu, ba ca-i aghiotantul lui Codreanu -sau urmasul lui-, ba ca nu-l
putea vedea Codreanu fiindca era "destept"; in fapt, Stelescu nici macar n'a terminat facultatea, si
nici in judetul lui n'a fost nimic in sanul Miscarii, decat un luptator. La Galati erau oameni in
varsta care au organizat Miscarea Legionara, ca de exemplu fratii Lefter, cel mai mare avocat, al
doilea farmacist si cel de-al treilea student. Seful organizatiei era avocatul Ibraileanu si mai erau
multi altii in conducere, dar nimeni nu-i poate nega si contributia lui Stelescu la organizarea
Miscarii din Covurlui: dupa cum stiti, l-am intalnit si la alegerile locale de la Tutova. Miscarea
Legionara scoate cinci de-putati in Parlament, si pentru ca sa fie si un imbold pentru tineri, intra
si Stelescu, avand 26 sau 27 de ani1). Poate era cel mai tanar din Parlament.
______1)
-Nu puteai candida daca nu aveai 25 de ani împliniti...

Deputatii nostri nu aveau voie sa pastreze indemnizatia primita, ci numai opt mii de lei, restul
fiind depusi la Miscare. Noi, legionarii, cumparasem la Iasi o tipografie care trebuia platita.
Desigur, cea mai mica posibila, cu o suta si ceva de mii, dar bani... ioc!
Capitanul era deputat. A venit la Iasi, la Caminul nostru, ne-am adunat in jurul lui ca puiu toti
in jurul clostii, s'a uitat la noi -eram vreo 25-, si ne-a intrebat: "Nu-i casierul nostru aici?" Nu era.
Atunci a inceput sa numere la hartii de o mie de lei; la saptesprezece s'a oprit si a zis: "Multi bani

8 din 42
la noi!" Noi eram hipnotizati; la saizeci de mii s'a oprit. Era salariul de deputat pe doua luni, nu
si-a tinut un leu si ne-a zis: "Sa va onorati intotdeauna datoriile!" M'am uitat la palaria
Capitanului. Nu ca era veche, dar era de nepurtat si mi-am spus in gand: "De ce n'am bani, sa-i
fac cadou o palarie!" Cand era la Casa Verde in Bucuresti, n'avea decat un pat unde se culca. Dl.
Petrica Bolintineanu, un comerciant de vaza in Bucuresti1), i-a trimis un dormitor. A doua zi
Capitanul i l-a trimis inapoi si i-a pus in vedere sa nu repete gestul.
_____1)
-Herdan, un evreu, aproviziona cu pâine Bucurestii, iar nea Petrica, cum îi ziceam noi, vindea,
sigur în cantitate mai mica decât Herdan, pâine româneasca.
Stelescu a refuzat sa predea banii la Miscare. Cand regele a incercat sa rupa Miscarea
Legionara, s'a inselat atat el cat si camarila pe care o conducea, intrucat nimeni nu l-a urmat la
bani. A gasit totusi punctul slab in Stelescu care, cu ajutorul financiar primit, si-a deschis un
sediu in Bucuresti, creindu-si o organizatie formata din cativa insi sub numele de "Cruciada
Romanismului" si un ziar propriu sub acelasi nume. Nu l-a urmat nici un grad legionar2)N'ar fi
fost nimic daca ne parasea, dar a pus la cale
______2)
-Ïn judetul Sibiu erau cel putin 200 de cuiburi...
uciderea Capitanului (cred ca asta voia si Palatul), altfel de ce sa primeasca banii? Stelescu a
deschis o tabara de tineri la Budachi, in Basarabia, impreuna cu "Legiunea Sportiva". A-colo,
baietii au pus pe perete fotografia Capitanului. Intr'o zi a disparut, iar Stelescu si-a inceput opera
in a-l critica pe Capitan ca... are legaturi cu Lupeasca... Patru din tinerii legionari din tabara au
plecat pe jos si au raportat Capitanului ce se petrece in tabara. Un tanar, pe nume Cotea, elev, s'a
angajat sa-l asasineze pe Capitan. Un om al camarilei, Gheorghiade, l-a dus la o mosie a lui sa-l
invete sa traga cu pistolul si in caz contrar, otrava. Stelescu aranjeaza sa se tina un congres
studentesc la Ramnicul Valcea (numai local), si ca el sa nu fie liber cand va fi asasinat Capitanul
si sa poata revendica sefia Miscarii, aratand ca el suferea in temnita, ramanea ca eventualii
studenti participanti sa nu se lase arestati si ordinul primit "de sus" era ca el sa fie condamnat doi
ani, si noi -caci am fost si eu spectator- la cate sase luni inchisoare, si dupa uciderea Capitanului,
la apel, sa fim toti achitati. Camarila aranjase toate cele de mai sus, dar murdaria aceasta s'a
prabusit si noi greu am scapat de cele sase luni condamnare. N'am trait niciodata asa bine: liberi
in inchisoare, iar masa ne-o aduceau comunele din jur.
Stelescu ma invita intr'o zi la discutie prin curte si printre altele imi spune: "Mai Mitule, unde
mai este formula legionari ai casului intai, peste voi si munca voastra nu va trece nimeni?" (asa a
spus Capitanul). Eu nu stiam nimic de actiunile lui. "Si nu-i asa?" -am in-trebat eu. "Nu! -
raspunde el. Uite, a dat comanda la o tabara de munca avocatului Ion Victor Vojen!" "Foarte
bine -am zis eu-, cei noi care vin in Miscare sa lucreze. Dar, dupa cum vad, tu il ataci pe
Capitan!" A incercat sa-mi dovedeasca faptul ca am inteles gresit. Nu am banuit nimic, il stiam
ambitios si atat. Am observat intr'o zi, nu in curtea centrala a inchisorii, ci intr'una mai mica, pe
Cotea vorbind cu Stelescu. N'am banuit nimic. Cotea imi spune: "Sa n'aveti grija, vine dl. Mota
si Vasile Marin sa va apere si veti scapa". "Bine, bine" -am zis eu si m'am dus la ei. Era ultima
intelegere intre conspiratori. Urma Cotea sa mearga la Bucuresti sa-l execute pe Capitan si sa-i
telefoneze lui Stelescu: "Arhimede mort". La Bucuresti, la sediul nostru in casa domnului
general Cantacuzino, mergea oricine: student, muncitor, persoane din provincie care doreau sa-l
cunoasca pe Capitan. Cotea se duce sa vada ce mai e pe acolo. Nicolae Totu arunca o vorba: "Ce
mai faceti leilor? Voi credeti ca eu nu stiu totul? De ce ma cheama Totu?" Cotea s'a ingalbenit si
i-a spus lui Totu cum s'a inteles cu Stelescu sa-l asasineze pe Capitan, si ca la Gheorghiade acasa
sunt flacoane cu otrava. A doua zi Capitanul a dat telegrama: "Arhimede mort". Telegrama a
venit, dar Stelescu nu era prost, ziarele nu anuntau nimic. Ne trezim cu dl. general Cantacuzino
la inchisoa-re a doua zi, doua dupa cele spuse mai sus. Noi eram aliniati in curte. Stelescu se
repede in fata generalului sa-i dea raportul. Batranul general ii face semn ca n'are nevoie de
raportul lui: "Care te numesti Caratanase?" "Eu, domnule general" -raspunde Caratanase. "Din
ordinul Capitanului iei comanda si sa nu se intample nimic! De orice gest agresiv raspunzi in fata
Capitanului!" "Am inteles, domnule general! Legionari! Pe loc re-paus!" -ne comanda el (noi

9 din 42
ramasesem in pozitie de drepti inca dela venirea domnului general). La comanda lui, luam
pozitia repaus. Stelescu zice: "Norii negri deasupra capului meu, dar..." Atunci Caratanase il
opreste sa mai zica ceva. Eu m'am ingrozit. Unii au crezut ca nu-i decat o schimbare de sefie, dar
cum sa-l indeparteze de noi, sa nu mai avem contact cu el care avea grad de comandant? A ramas
izolat, afara de un student oltean, nimeni nu mai vorbea cu el. Am fost transferati la inchisoarea
din Craiova, plina de plosnite si masa de puscarie murdara si proasta. Ce sa facem? Noi am
vrut... Cantam: "Nu-i temnita sa ne inspaimante..." Am venit apoi la Sibiu. Din ziare am citit ca
generalul Cantacuzino cu un grup mare de legionari au facut perche-zitie la locuinta lui
Gheorghiade de unde au ridicat mai multe flacoane cu otrava. Nimeni nu i-a deschis generalului
actiune pentru violare de domiciliu si sustragere de "bunuri". Nu le convenea un proces cu
generalul, si apoi se aflau prea multe persoane sus puse amestecate in tentativa de asasinare a
Capitanului, si nu era frumos pentru pozitia si nasul lor. Dupa otrava gasita si declaratiile lui
Cotea cum a invatat sa traga cu pistolul, un juriu de comandanti legionari, presedinte fiind Ion
Banea, l-a judecat pe Stelescu. Juriul l-a gasit vinovat, cu dovezi zdrobitoare de incercare de
asasinat asupra Capitanului, de insusire de bani, de acuzatii nedrepte si insulte la adresa
Capitanului, de sperjur, etc., eliminandu-l pentru totdeauna din sanul Miscarii Legionare. Pe
sentinta Capitanul a scris: "Dupa ani de pocainta, îi dau voie sa se intoarca in mijlocul
camarazilor lui".Ce a facut Stelescu? Nu mai putea da inapoi; cu banii camarilei, prin ziarul
"Cruciada Romanismului", conti-nua cu injurii la adresa Capitanului si a Miscarii Legio-nare.
Caratanase face un demers si vorbeste deschis cu Stelescu inainte de a-l executa: "Mai Misule,
tu ne cunosti bine. Nu ne intereseaza gazeta ta, sediul tau si banii tai de unde ii ai, ca noi n'avem
ziar ca tine. Ai vrut sa ne omori Capitanul, acum iti pun in vedere, vezi-ti de treaba ta, in caz
contrar... ne cunosti!" Stelescu a continuat. Caratanase si cu cei noua legionari au cal-culat toate
tradarile din istoria neamului, si au hatarit sa pedepseasca tradarea, aceasta rusine pe neam...
Cunosc si eu destule; dau numai doua: Domnitorul Ion Voda al Moldovei fiind tradat de
Ieremia Movila, a fost sfasiat in patru parti de patru camile pornite in patru directii diferite. Apoi,
am citit in cartea scriitoarei de origine austriaca cu pseudonimul Bucura Dum-brava intitulata
"Haiducul", urmatoarele lucruri pe care nu le-am uitat niciodata. Iancu Jianu avea in muntii
Olteniei intr'o pestera, un prieten care locuia acolo de treizeci de ani, unde in vremuri de bejenie
gasea azil. Intr'o seara, haiducul boier poposeste iar la pestera. Zisul bun calugar ii povesteste ca
si in Ardeal a fost un taran care s'a ridicat in fruntea taranilor pentru a castiga drepturi pentru
iobagi, se numea Horia. Iancu Jianu care era instruit -stia greceste si turceste-, il intreaba mirat
cum s'au intruchipat in acest om, taran, toate durerile unui neam si daca a biruit. "Nu, ii raspunde
calugarul, a fost prins si tras pe roata". "Cum a fost prins?" -intreaba Iancu Jianu. "L-au tradat
fratii lui romani!" "Si ce s'a intamplat cu tradatorii?" -il chestioneaza mai departe Iancu Jianu.
"Au fugit in lume..." "Si cati ani sunt de cand l-au omorît pe Horia?" "Treizeci de ani" -raspunde
calugarul. Atunci Iancu Jianu se repede la pusca, dar calugarul se arunca in prapastie, caci el era
unul din tradatorii lui Horia si n'au fost suficiente chinurile remuscarii timp de treizeci de ani, ci
moartea. Deci, nici treizeci de ani intr'o pestera de munte, nu au fost suficienti de ispasire a
tradarii celui tras pe roata.
S'a scris mereu de presa interesata ca Stelescu era concurentul lui Codreanu. Cea mai marsava
propaganda! Era el, Stelescu, omul -daca ar fi fost omorit Capita-nul- sa-l alegem? O Doamne!,
nici nu puteam gandi. Dupa cum si Horia Sima a ajuns seful Miscarii cand? Atunci cand toata
elita legionara a fost asasinata. El, Horia Sima, dupa cum stiu era al II-lea. Iar privitor la
Stelescu, ce dovada mai buna avem ca nu l-a urmat nimeni?! Caratanase si cu cei noua legionari,
dupa ce l-au avertizat sa-si vada de "Cruciada" lui, l-au executat, sa starpeasca tradarea din sanul
neamului. Odata cu el, a pierit si "Cruciada"...

ASASINAREA CAPITANULUI

Scriitorul Costantin Gane, in documentata si frumoasa lui carte "Trecute vieti de Doamne si
Domnite", in volumul III, scrie:

10 din 42
 "Nu-mi pot continua cartea, cãci a fost ucis Cãpitanul meu si al Neamului".

Dragi tineri!
Voi nu ne puteti intelege: noi, legionarii, nu am fost un partid politic. Miscarea noastra a avut
diferite numiri: "LEGIUNEA ARHANGHELUL MIHAIL", "GRUPAREA POLITICA C. Z.
CODREANU", desfiintate de guvern, de asemenea "GARDA DE FIER", iar in 1937, partidul
"TOTUL PENTRU TARA". Eram obligati sa mergem in alegeri, ca sa nu fim acuzati, fiind
organizatie semimilitara cu ierarhie, grade, decoratii, ca am putea da o lovitura de stat, fara a ne
margini la un scrutin electoral. Sa fiu mai explicit: generalul Ion Antonescu, fiind ministru de
razboi, ii propune Capitanului o lovitura de stat -Armata si Miscarea Legionara. Raspunsul e
prompt: "Nu vreau sa ajungem la Guvern prin lovitura de stat, numai cand poporul prin votul lui,
ne va aduce".
Codreanu ar fi spus ca isi da seama ca se va mai repeta o incercare de executare a lui din partea
camarilei, ceea ce ii era indiferent, deoarece misiunea lui este indeplinita.
Oricare ar fi parerea pe care o poti avea, nu se poate sa nu fii impresionat de astfel de atitudini.
Intr'ade-var, ceva mare! Ce pacat ca un astfel de om nu a avut alt rost in aceasta tara. Da, noi
legionarii, n'am fost un partid; noi am avut o religie a noastra: un Dumnezeu in cer si Capitanul
pe pamant.
Acum sa scriem despre asasinarea Capitanului, insa nu eu, caci nu ar avea suficienta valoare in
sufletul tau drag tineret si m'ai putea invinui de partinire. Nimeni, asbsolut nimeni, nu poate
descrie mai bine decat cel care l-a asasinat. Nu comunicatul "curat murdar" pe care l-a dat
Guvernul si slugoii asasini ai camarilei lui Carol al II-lea. Redau, cuvant cu cuvant, declaratia
jandarmului Sarbu data Comisiei de Ancheta a Curtii de Casatie din Bucuresti in Noembrie
1940, declaratie reprodusa in volumul de memorii intitulat "România si sfarsitul Europei"1) al lui
Mihail Sturdza, pg. 131-132-133:
______1)
-"România si sfarsitul Europei". Editura DACIA, Rio de Janeiro - Madrid, 1966, 356 pagini.

"Am plecat in noaptea aceea din Bucuresti cu doua masini dube dela prefectura de politie. Eram
insotiti de jandarmi Dinulescu si Macoveanu.
Ajunsi la Ramnicul-Sarat, am tras la Legiunea de jandarmi. Aici Maiorii Dinulescu si
Macoveanu au luat contact cu Maiorul, de origina evreu, Scarlat Rosianu, Comandantul Legiunii
de Jandarmi din Ramnicul-Sarat.
In lipsa unui ordin precis, jandarmii n'au mai luat pe legionari. Am fost bagati toti jandarmii in
masini. Imediat ne-am intors spre Bucuresti, dar in acelasi timp soseste din urma maiorul
Dinulescu care ne-a dat ordinul rastit: inapoi la Ramnicul-Valcea.
Ne-am intors, dar ne-am oprit in comuna Baltati, la cativa kilometri de Ramnicul-Sarat, unde
am fost cantonati pe timpul noptii. Aici ni s'a dat vin de baut, tigari scumpe si gustari alese.
In zorii zilei, am pornit spre Ramnicul-Sarat.
Ajunsi in inchisoare, am fost bagati toti jandarmii intr'o celula, unde maiorii Dinulescu si
Macoveanu ne-au dat instructiuni asupra modului cum aveam sa executam pe legionari. Punand
in genunchi pe soferul masinei, i-au aruncat un streang dupa gat pe la spate, aratand cat de usor
se poate executa astfel.
Totul a fost gata in cateva minute. Jandarmii au iesit apoi cate unul afara, in curtea inchisorii, si
fiecaruia i s'a dat in seama un legionar.
Mie mi-a dat pe unul mai voinic, mai inalt. Am aflat mai tarziu ca acesta era Capitanul
Corneliu Zelea Codreanu.
I-am dus apoi la masini. Aici, legionarii erau legati cu mainile de banca din spate, iar cu
picioarele de partea de jos a bancii din fata, in asa fel ca nu se puteau misca nici intr'o parte nici
intr'alta.
Asa au fost legati zece legionari intr'o masina si patru in cealalta.
Eu am fost in prima masina, in cea cu zece legionari, in spatele Capitanului, si fiecare jandarm
era asezat in spatele legionarului ce-i fusese incredintat.

11 din 42
 In maini aveam streangurile.
Am pornit. In masina mea era maiorul Dinulescu, iar in cealalta maiorul Macoveanu.
Era o tacere de mormant, caci nu aveam voie sa vorbim, nici intre noi jandarmii si nici
legionarii intre ei.
Ajunsi in dreptul padurii Tancabesti, maiorul Dinulescu care stabilise cu noi, pritr'un cod de
semnale, momentul executiei, a aprins la un moment dat lanterna sa electrica, stingand-o si
aprinzand-o iarasi de trei ori.
Era momentul executiei, dar nu stiu dece n'am executat niciunul. Atunci maiorul Dinulescu a
oprit masina, s'a dat jos, si s'a dus la masina din spate.
Acolo maiorul Macoveanu fusese mai autoritar; legionarii erau executati.
Capitanul si-a intors putin capul catre mine si mi-a soptit: "Camarade, da-mi voie sa le vorbesc
camarazilor mei". Dar in aceiasi clipa, mai inainte ca el sa fi terminat aceasta rugaminte, maiorul
Dinulescu a pus piciorul pe scaa masinei si pasind inauntru cu revolverul in mana a rostit printre
dinti:"Executarea!".
La aceasta jandarmii au aruncat streangurile...
Cu perdelele trase masinile si-au continuat drumul pana la Jilava.
Cand am ajuns, erau orele 7 dimineata. Aici ne asteptau: Colonelul Zeciu, Dan Pascu
comandantul inchisorii, colonelul Gherovici, medicul legist, locotenent-colonel Ionescu si altii.
Groapa era facuta.
Trasi din masina, legionarii au fost asezati apoi cu fata in jos si impuscati in spate, pentru a se
simula astfel impuscarea pela spate in timpul evadarii de sub escorta.
Dupa aceasta au fost aruncati in groapa comuna.
La cateva saptamani insa, aceiasi jandarmi, tot noi, am fost adusi din nou la Jilava si desfacand
groapa, am aruncat peste ei o solutie disolvanta si arzatoare, cincisprezece damigene de vitriol.
Dupa aceasta am fost pusi sa dam declaratii, cum ca legionarii fugind de sub escorta au fost
impuscati.
Apoi am fost adunati intr'o incapere a ichisorii Jila-va, unde Colonelul ne-a tinut un discurs,
spunandu-ne: "V'ati facut datoria, voi nu sunteti asasini de rand".
La cateva zile dupa aceasta, eu am fost chemat in cabinetul colonelului Gherovici, care
vazandu-ma, mi-a spus: "Tu esti voinic, ai fi putut sa omori trei deodata"Mi-a intins apoi o hartie
pe care aveam s'o semnez spunand ca am primit suma de 20.000 lei drept a-jutor de boala. I-am
raspuns ca "nu sunt bolnav, domnule Colonel!". Colonelul mi-a raspuns: "Ma, Sarbule, nu vezi
cat arati de rau si sa-ti pazesti gura, caci altfel ti-o astup cu pamant", aratandu-mi cu mana un
pistol Mauser pe birou. Am fost trimis apoi ca si ceilalti jandarmi in concediu".

Iata si opinia istoricului italian Mariano Ambri:

"De aceasta data cel care o hotarit ce raspuns sa i se dea Legiunii a fost regele in persoana: un
raspuns care trebuia sa fie definitiv. O saptamana mai tarziu, printr'un comunicat oficial se
anunta ca Codreanu fusese impuscat "in timp ce incerca sa fuga. El, cei trei asasini ai lui Duca si
cei zece ai lui Stelescu, potrivit comunicatului dat de guvern, erau in curs de a fi transferati la o
alta inchisoare cand camionul descoperit in care au fost transportati a fost atacat de un grup de
legionari care voiau sa-i elibereze. In timpul schimbului de focuri, prizonierii au izbutit sa sara
din camion dar au fost ajunsi cu totii de gloantele politistilor. Nu se mentionau morti sau raniti in
randurile atacatorilor, nici din cel al politistilor din escorta; hotarit lucru, focurile de arma au fost
selective. Relatarea faptelor era atat de absurda si plina de lacune, incat a trezit suspi-ciunea ca
guvernul nu voia, de fapt, sa fie crezut, si ca intentiona sa-i lase a intelege atat pe legionari, cat si
pe prietenii sai romani si straini ca Codreanu si oamenii sai fusesera cu buna stiinta executati
sumar, pentru a-i descuraja pe altii si pentru a demonstra ca guvernul inca mai avea ultimul
cuvant. (Se pare ca, in realitate, conducatorul Garzii de Fier si cei treisprezece camarazi ai sai au
fost legati, strangulati si apoi ciuruiti de gloante; cadavrele lor au fost aruncate intr'o groapa
comuna nu departe de Bucuresti)".

12 din 42
 Ne oprim aici. Cele de mai sus sunt transcrise din cartea lui Mircea Musat si Ion Ardeleanu:
"Romania dupa marea Unire", vol. 2, partea a II-a.
Dragi tineri, si ma adresez mai ales voua studenti care aveti un orizont mai larg de a vedea, de a
patrunde lucrurile, mai ales ca studentimea de atunci a format piedestalul Miscarii Legionare.
Toate centrele universitare din tara si comitetele studentesti erau legionare. Si au platit ingrozitor
lupta lor, caci niciodata in decursul istoriei batranii, legandu-se de putinele zile ce le mai aveau,
n'au vrut sa-si dea viata si asa trecuta, ci numai voi, tineretul. Toti sefii studentimii din tara au
fost bestial ucisi si unii -citeste bine- arsi de vii. Acestea le voi dovedi in decursul celor pe care
le voi scrie la timpul potrivit.
Sa ne oprim putin la uciderea Capitanului si a celor treisprezece camarazi. Era o necesitate de
stat uciderea lor? Nu! Atunci de ce au fost ucisi?
Am spus de la inceput ca Miscarea Legionara a avut pe toata lumea dusmana: masoneria,
evreimea, comu-nistii, partidele politice, numai I. Maniu ne-a vazut asa cum eram si suntem si
astazi cei care mai traim. Dar in fruntea tuturor dusmanilor, in Everestul lor, se afla bestia de
Carol al II-lea, Armand Calinescu si Nicolae Iorga. Fatis, noi am luptat contra primilor doi si N.
Iorga si-a murdarit numele luptand in mod las contra unor oameni care l-au stimat. Eu nu-l voi
ataca, nu sunt Mircea Eliade care, student fiind, l-a atacat, si apoi multi, foarte multi altii, dar de
masura lui, nu eu un musuroi fata de un titan.
Pe regele Carol al II-lea, acest criminal care nu se poate asemana decat cu fratele sau intru
crima, N. Ceausescu, sa incercam sa-l aratam tarii gol, golut, asa cum era, nu cum l-au descris, in
volumele aparute"10 ani de glorioasa domnie a celui mai mare rege, Carol al II-lea", si ziarele in
timpul inceperii celui de-al doilea razboi mondial: "Nici pasarile cerului nu vor putea viola
teritoriul Romaniei, atat timp cat marele rege si sfetni-cul sau Armand Calinescu conduc
destinele acestui po-por". Era adevarat, afacerea Skoda, fabrica de arma-ment care trebuia sa
livreze Romaniei armament modern: o afacere oneroasa a politicienilor. Soldatul roman,
neinarmat modern, cu opinci (nu toti) de cau-ciuc in picioare, batut de grade mici si cu ciorbe
amari-te, trebuia sa-si apere tara, iar ofiterimea imbracata cu uniformele cele mai pompoase din
lume. Asa statea tara inainte de a intra in al doilea razboi mondial. Vom ajun-ge si acolo, acum
sa facem o paranteza si sa-l descriem pe printisorul mostenitor al tronului Romaniei. Tatal sau
era Ferdinand de Hohenzollern, iar mama lui, Maria, era inrudita cu casa regala britanica. Deci
Ferdinand si Maria au avut primul copil pe Carol, pe care prof. N. Iorga il caracterizeaza: "acest
tanar fru-mos si inteligent".
Nu exista in aceasta tara, dragii mei, un om politic, conducator de partid, sa-l fi aprobat pe acest
declasat, nu ca print mostenitor sau rege, ci ca om. Sa rulam filmul cu ex-regele Romaniei.
Incepe razboiul prim din 1916: printisorul mostenitor intr'o carciuma, cu doua femei -nu era
suficient una- pe genunchii regali. Armatele germane inaintau. Ofiterii raportau: "Alteta regala,
vin nemtii!". Raspunsul: "Iesi afara!"1). Se indragostes-te -caci era iubet tare- de Zizi Lambrino,
si fuge cu iubita la Odesa unde se casatoreste
______1)
-Vezi memoriile lui Averescu...
legitim cu ea, rezultand un copil. Ingroziti, atat parintii cat si guvernul liberal de pe atunci, il
suie pe printisor intr'un iaht, cu generalul Gavanescu, si il expediaza in Japonia, s'o uite pe Zizi si
copilul.
In timpul razboiului din 1916, romanii din Ardeal, in marea lor dragoste fata de patria muma -
asa numeam noi ardelenii, mica Romanie-, fugeau in tara si se inro-lau voluntari, fiecare dupa
pregatire. Imperiul austro-ungar, evident, ii condamna la moarte pentru tradare si trecere la
inamic. Din romanii ajunsi in triunghiul mortii, in Moldova, multi ardeleni au trecut cu Legiu-
nea franceza in Rusia, unde incepuse revolutia comu-nista, si au ajuns dupa ani grei de suferinta,
pana la capatul lumii, la Vladivostok. Sub nici o forma nu pot sari -ca o parateza- peste
destainuirile unui sublocote-nent, ardelean din Muntii Apuseni, care a participat, mai clar zis, a
vazut cu ochii lui, revolutia comunista. I-am citit marturiile pe cand eram fugit de comunisti
intr'o casa la padure. Sunt aproape sigur ca se numea Ghise. Cartea am ars-o, ca sa nu fie gasita

13 din 42
la mine, caci era mai periculoasa decat un exploziv. Iata o fraza pen-tru iubitorii de comunism:
"Nu doresc sa mai vada ni-meni ce ochii mei vazura, femei si fete de chiaburi (asa numeau
comunistii pe cei care aveau avere) in strada, jos, si drojdia societatii omenesti, acum elita
comunismului, asteptand la rand sa le violeze; preoti agatati de mate in pomi, case in flacari..."
Sau, cititi din cartea lui Panait Istrati, numit si "Gorki al Balcanilor", fost vicepresedinte de
onoare al partidului comunist din Franta, intitulata "Spovedania unui invins". A plecat pe teren in
U.R.S.S. sa vada cu proprii sai ochi rezultatul comunismului pe care il pros-lavea, si s'a intors
ingrozit de ceea ce a vazut, scriind cartea demascatoare de mai sus la adresa comunismului.
Nu ne permitem sa o mai lungim, deci sa ne intoarcem la oile noastre.
Guvernul a trimis pe Voicu Nitescu sa-i aduca pe cei 2-4 mii de voluntari ardeleni in tara, cu
un vapor de la Vladivostok. Ei, voluntarii, afland ca se vor intalni cu printul mostenitor, care se
afla si el la bordul vasului, au facut steaguri tricolore si coruri cu "Desteapta-te romane", "Treceti
batalioane romane Carpatii", si altele. Au facut toate din dragostea de tot ce e roman, dar printul,
ocupat cu jocul de carti, n'a vrut sa iasa pe punte si sa-i salute cum se cuvine pe acesti nefericiti
ofiteri si soldati carora mai tarziu le va fi rege.
Intre acesti voluntari se afla si Ghise care a fost apoi repartizat in Basarabia intr'un targusor,
unde nu avea asistenta medicala. El, fiind destul de bolnav, face 8 cereri la Marele Stat Major
cerand oricare alt orasel din tara, numai sa aiba asistenta medicala. N'a primit nici un raspuns.
"Totusi -zice el- Statul Major si-a adus aminte de mine si m'a degradat, motivand ca o putere
straina m'a facut locotenent"1). La aceasta lovitura nemaiîntalnita, demisioneaza din armata si se
retrage langa consatenii lui unde inca a
______1)
-Legiunea Straina franceza...
ramas cu sufletul curat. Iata cum l-a rasplatit tara mama pentru dragostea lui de a muri pe
pamantul liber al Romaniei. In loc sa-l avanseze capitan, il degradeaza. Oare francezii erau un
trib din Africa, ma rog, de ce nu l-au facut romanii locotenent? Iata intrebari dureroase.
Va transcriu din cartea lui Sica Alexandrescu, "General la patru ani". Sa nu ziceti, dragi tineri,
ca ne barfim REGELE: "Miss Lighian detine secrete regale.
Era o fata placuta, cu parul roscat, cu ochii verzi. Frumoasa nu se poate spune ca era, nici urita.
Dar bine facuta. Da. Slujba, pe care si-o alesese singura, o obliga sa se plimbe, incepand de pe la
ora cinci dupa pranz si pana seara tarziu, in sus si'n jos, pe strada Regala si pe Calea Victoriei,
pana la Palat si inapoi. Din cad in cand, plimbarea se intrerupea pentru o jumatate de ora. Fata
disparea, ca sa apara din nou si sa-si reia itinerariul. Nota speciala: semana, mai bine zis aducea,
cu faimoasa doamna Lupescu, careia politi-cienii incepusera sa-i zica "domnita" si din aceeasi
speta de femei: planturoasa, voluptoasa, roscata, apetisanta.
La Cercul Artistic o introduse Stancescu, nenea Stanciu. Intr'o seara m'am pomenit cu el:
-Sica draga, o cunosti pe domnisoara?
-Nu!
-Ma mir. E destul de cunoscuta. Da-mi voie sa ti-o prezint, Miss Lighian.
-Nu ti-e rusine sa vorbesti asa? replica fata cu parul roscat.
-De ce? Nu te cheama asa? Nu-ti zice asa toata lumea?
-Imi zice, dar...
-Lasa ca domnul presedinte nu se supara, stie de gluma.
De catva timp Cercul Artistic isi pierduse independenta. Fusese inghitit de trustul caselor de
joc al lui Leon Schurber, care-l avea stapan pe atotputernicul general Gavrila Marinescu, care la
randul lui avea si el stapan pe cineva mai sus-pus. O sa ne convingem indata.
Multi jucatori mari din Bucuresti se simteau bine la Clubul Actorilor, unde adeseori incingeau
intre ei parti-de foarte serioase de chemin-de-fer. Lui Leon Schur-berg, partidele astea ii
provocau insomnii, dorea ca acesti mari jucatori sa fie clientii lui. Prin diversi interpusi, ne-a
facut fel de fel de oferte, ca sa-i cedam lui administrarea Cercului Artistic, sa-l integreze in
trustul sau. Am respins propunerile, am rezistat, am re-zistat pana cand ni s'a spus de-a dreptul ca
ar fi mai cuminte sa cedam, fiindca protectorii lui Leon Schurberg au destula putere ca sa inchida
cercul. Ne-am convins ca este asa si am cedat. Acum Cercul Ar-tistic nu mai era decat o simpla

14 din 42
firma a unei case de joc, din multele case de joc ale lui Schurberg si ale patronilor lui. Iar
comitetul Cercului, care-si primea jetoanele de prezenta ca si mai inainte, nu mai avea nici o
putere.
Miss Lighian, pe numele ei adevarat Margareta, din seara cand venise Stanciu, isi facuse obicei
sa-si incerce, din cand in cand, norocul la Cercul Artistic. O gasesc intr'o seara stand de vorba cu
Ghibericon.
-Vino'ncoace, Sica. Vino, ca Margareta povesteste ceva... ai sa ramai cu gura cascata.
Fata a aruncat o privire de repros lui Ghibericon, prieten vechi si... intim cu ea, si s'a ridicat sa
plece.
-Nu-ti fie teama. Cum n'o sa iasa nici un cuvant de la mine, despre tot ce mi-ai spus, tot asa n'o
sa iasa nici de la Sica. Nu-ti fie teama. Stai si istoriseste mai departe.
-Nu mai am ce sa spun...
-Mai ai tu ce sa spui, si daca te rugam frumos o sa ne spui. Dar mai intai sa-i povestesc si lui
Sica inceputul. Draga Sica, Margareta asta dragalasa nu e o fata ca oricare alta. E, ca sa zic asa,
furnizor al Curtii Regale.
-Sa stii ca ma supar, interveni Margareta. Si se ridica iar.
-N'ai de ce sa te superi, dimpotriva. Stai jos. Iti fac reclama. Domnule, ce mai, din cand in
cand, o place regele, care stii ce reputatie are in privinta asta. Se'ntampla uneori, cand o zareste
pe fereastra palatului trecand prin fata hotelului English, sa trimita un aghio-tant dupa ea sa
suplineasca pe madam Lupescu. asa s'au petrecut lucrurile si aseara.
-Aseara, devreme, pe la sase, preciza fata. Nici nu se intunecase.
-Ei bravo! Spune tu mai departe, ca stii mai bine.
-A venit un ofiter, baiat dragut, si mi-a spus despre ce e vorba, am plecat cu el si m'a varit in
palatul din dos, pe strada Imperiala, ca si in alte dati. In sfarsit cand ma imbracam, si dupa ce
pusesem mia de lei in poseta, nu stiu ce mi-a venit si am spus asa, ca sa ma aflu in vorba: "Vai,
ce bine-mi prinde mia asta, ca mai-ne am de platit chiria. Acum ma duc linistita sa ma culc". Si
am plecat. Asta e tot.
-Nu uita ca mie mi-ai spus si ce s'a intamplat din-colo de acest tot.
-Si tu ai uitat ce mi-ai fagaduit? Asa te tii de cuvant?
-Bine ma, fata draga, ti-am fagaduit si-ti promit din nou si pentru el si pentru mine. De la noi
nu afla ni-meni un cuvant. Vorbeste fara frica. Nu vrei. Bine... Pe la unsprezece, regele era iar la
fereastra si a vazut-o din nou plimbandu-se pe Calea Victoriei. A trimis iar s'o cheme. Tot
ofiterul ala a venit?
-Nu. Altul. Simpatic si el. Pe drum chiar s'a legat de mine.
-Ei si?
-Si nimic, ca am ajuns iar in fata regelui. De asta data intr'un birou.
-Si ce ti-a zis?
-M'a intrebat asa: "Cand ai plecat, spuneai ca te duci sa te culci. De ce-ai mintit? Ce cauti iar pe
strada?" "Maria Ta, zic -ca asa-i zic in intimitate- Maria Ta, am iesit iar, de nevoie, fiindca am
pierdut toti banii!" "Cum i-ai pierdut? Ti-au cazut din poseta?" "Nu, la joc i-am pierdut, la
baccara". "Unde?" "Sus, la coana Victorita. In drum spre casa am vazut lumina la club si m'am
gandit ca o sa castig, ca prea mi-a mers bine toata ziua. Si'n loc sa castig, am pierdut tot ce
aveam". "Coana Victorita? Unde-i asta, coana Victorita? Ce ce acolo?" "Ce sa fie, joc de carti,
sus, la etajul intai, pe Academi-ei colt cu Edgar Quinet". Nu stiu de ce se enervase rau de tot. A
scos din sertar un caiet cu scoarte tari si l-a rasfoit suparat. A sunat, a intrat un ofiter -altul, nu cel
care venise dupa mine- si a urlat la el: "Gavrila Marinescu, acum, imediat!" Ofiterul a iesit val-
vartej. "Tu stai aici, sa nu te misti de aici!" a strigat la mine si a plecat furios. Eu m'am asezat pe
o canapea. Am stat, am stat, nu stiu cat oi fi stat. Poate un sfert de ceas, poate mai mult.
Inghetasem de spaima, desi nu ma stiam vinovata cu nimic. A sosit generalul Gavrila Marinescu,
s'a uitat lung la mine, eu, sub privirea lui, m'am ridicat in picioare. N'a apucat sa spuie o vorba si
a intrat regele, care a'nceput sa urle la general:
"-Ia asculta, Gavrila, ce e in strada Academiei colt cu Edgar Quinet, la etajul intai?
-Ce sa fie Maiestate? Nu stiu!

15 din 42
 -Minti! Nici pe coana Victorita n'o stii?
-Coana Victorita? Strada Academiei? Nu stiu Maies-tate.
-Nu stii? Intreab-o pe dumneaiei unde si-a pierdut banii! Si ai sa afli!"
Gavrila, care'ncremenise in fata biroului, se'ntoarse catre mine cu niste ochi speriati. Fruntea-i
era numai broboane de sudoare:
"-Ce e acolo, domnisoara?
-Clubul lui coana Victorita.
-Auzi, Gavrila? Un club -Coana Victorita! Si tu nu stii! Cauta-mi aici pe coana Victorita si
clubul dumneaiei din strada Academiei!" -si a dat de-azvarlita cu caietul cu scoarte tari, drept in
obrazul generalului.
Gavrila a ridicat caietul de jos, l-a pus cu respect pe marginea biroului.
"-Maiestate...
-Iar vrei sa ma orbesti, sa spui ca nu stii nimic! Ca-fenelele alea nenorocite din Calea Grivitei,
de cinci sute de lei pe zi, ati stiut sa le insirati aici, si de cluburile mari, din inima orasului, nu
stii!
-Maiestate, inspectorul Ponova e'nsarcinat cu supra-vegherea tuturor... Dati-mi voie sa ma
informez... sa cercetez...
-Cerceteaza si sa-mi aduci raspunsul, ca fac moarte de om! Acum indata, intr'o clipa. Nu ma
misc d-aici. Te-astept!
-Sa traiti, Maiestate!" -generalul s'a rasucit pe calcaie si a iesit furtuna.
-Si tu te-ai vazut iar tete-a-tete cu Maiestatea?
-Nu, Ghibercio, ca nu-i mai ardea acum de tete-a-tete. Era foc. Si n'am prea inteles de ce. Nici
nu s'a ui-tat la mine. A iesit trantind usa. Eu, moarta de frica, nu mai stiam ce sa fac. Am
incremenit iar pe canapea. Cat am stat acolo singura, nu mi-am dat socoteala. Mult. Dupa nu stiu
cata vreme, regele a intrat tot pe usa din spatele biroului, tot asa de suparat, urmat de Gavrila. A
pus mana iar pe caiet, urland:
"-Va sa zica, ce incredere pot sa am eu in catastiful asta? Cine stie cate Victorite lipsesc de
aici?!
-Ponova a marturisit, Maiestate, ca el a luat banii de la Victorita. E singurul caz. Se jura pe ma-
sa si pe tat-su. Trei mii de lei pe zi. Atat. E un mic tripou inghe-suit in patru odaite.
-Cum e domnisoara, aclo? Spune!
-E cam stramt locul. Intri, te dezbraci, in dreapta e o camera unde se joaca poker, si masa de
chemin e in odaia mare, din fund.
-Pe Panova il dai afara! Maine faci o verificare atenta a tuturor caselor, impreuna cu Leon
Schurberg. Raspundeti amandoi! Ca m'am saturat de cat ma furati! Tri-poul Victoritei il incizi.
Vii la mine maine seara. Hai, plecati! Ia-o si pe dumneaiei". Generalul m'a luat cu el. M'a dus la
prefectura, unde m'a descusut un ceas. I-am spus cum s'a intamplat. S'a convins ca n'am nici o
vina, ca n'am ascuns nimic, si mi-a dat drumul. Azi m'a chemat din nou, sa-i spun de cat timp ma
duceam la Victorita si mi-a poruncit sa nu vorbesc cu nimeni, ca ma omoara. Vezi in ce am
intrat. Si acum voi...
-Nu fi ingrijorata, Margareta, n'o sa vorbim cu nimeni. Iar tu n'ai de ce sa te temi.
Miss Lighian a pierit in dezastrul de la Carlton. Acolo locuia. A luat cu ea secretele regale, pe
care le detinea fara sa le dea de rost si pe care le-am pastrat si eu pana azi, cand nu e rau sa afle
toata lumea cu ce se indeletnicea capul incoronat de pe tronul tarii, dupa ce fel de venituri alerga.
Nu se multumea cu cele patru mari case de joc, ce produceau zilnic milioane, adminis-trate de
Leon Schurberg si Gavrila Marinescu, ca un fel de vatafi al Maiestatii Sale. Spre dezolarea
bietilor comisari si subcomisari din mahalale, pusese un soi de dijma pe toate localurile unde se
practicau jocuri de no-roc, incepand cu tripourile din inima orasului si mergand pana la cele mai
imunde cafenele din cartierul Garii sau din Obor, unde jucau barbut derbedeii. Con-firmarea
acestor indeletniciri regale ne-a adus-o Mar-gareta, Miss Lighian, care nu intelegea ce are Maria
Sa cu coana Victorita".
Aici se termina pasajul din cartea lui Sica Alexandrescu, "General la patru ani". Carol a jefuit
pana si pe bietele prostituate din Bucuresti. A fost silit "saracul" si sa dea. A venit o artista

16 din 42
frumoasa straina; avea boala la straine. Fiind invitata la Palat, regele, marele rege, a violat-o
asemenea unui cioban sau padurar care prinde o tiganca in padure. Artista, ingrozita de monstru
s'a exprimat "ca va spune la toata lumea ceea ce i s'a in-tamplat in Romania". Regele a telefonat
la Gavrila, prietenul intim de hotii, chefuri si toate murdariile1):
______1)
-"Da-i Gavrila un milion sa taca!" Si Gavrila da, ca nu da de la tat-su, ci tot din milioanele de
mai sus pe care le-ati vazut cum curgeau.

Cel mai mare rege ce l-a avut omenirea, ce a mai facut? A plecat cu mama lui, regina Maria,
sa-l capatuiasca cu o printesa, sa-si mai uite de alte Zizi. Au ate-rizat la regele Greciei; targul s'a
facut usor caci mladita domneasca era viitorul rege. Toate bune pana aici, dar... la nasterea lui
Mihai, alt viitor mostenitor al bietei Romanii, Guvernul nu vrea sa-l recunoasca pe Mihai ca
odrasla lui Carol al II-lea, fiindca nu se nascuse in termen, sa zic asa, cum se naste normal. Unul
mai destept din guvern, spune: "Ce tot invartiti cum sa taiati nodul gordian, Mihai s'a nascut
normal. Socotiti seara cand a fost sa-si vada mireasa si rezulta noua luni". Deci procedase si aici
in postura de cioban...
Alta, pe care o stiu mai toti varstnicii, sa o stie si tineretul: cand Carol s'a batut cu Nicolae,
fratele mai mic, in incaierare, ca borfasii care joaca barbut, un glont a nimerit in burta mamei
care-i nascuse.
Iata, dragi tineri, cu cine ne-au fericit politicienii nostri care au zis "musai" sa aducem un print
strain. Vom mai vorbi despre Maria Sa. La 30 Decembrie 1947 a fost abolita monarhia. In cazul
readucerii ei, eu niciodata nu voi vota pentru monarhie, caci intr'un stat democratic, presedintii
pot fi schimbati pe calea urnelor la fiecare 4 ani.
Iata ce zice marele Caragiale:

"Esti mancat de camatari

Cum e lemnul vechi din cari
Si tara de printi cotcari..."

Si alta:

"Da, regii-si pierd marirea

In piepturi astazi bate
Dorinta cea sublima de sacra libertate
Uraste lumea sceptrul. A fi supus e trist
Decat sa servi un rege, durere nu-i mai mare".
Iar marele poet George Cosbuc, in poezia-manifest "Noi vrem pamant", in care se vede pe fata,
nu transparent atacul la rege...
"Ciocoi pribeag adus de vant", zice:

"Ai venit la noi golan

Fara tara, fara-un ban
Fara neam si nume
Si-astazi, caine-al meu dusman
Vreai s'orbesti o lume..."
Sa continuam firul, dupa asasinarea Capitanului, tot dupa cartea lui Mircea Musat si Ion
Ardeleanu: "N. M. Nagy Talavera, referindu-se la reactia celui de-al III-lea Reich scria:
"Uciderea lui Codreanu l-a infuriat pe Hitler, in primul rand pentru ca se gandea ca lumea ar
putea crede ca regele Carol infaptuise omorurile in intelegere cu el. Hitler a ordonat ca toate
ordinele si medaliile pe care Carol le impartise cu generozitate la germani -si in special lui
Goering sa fie inapoiate Ambasadei romane. El a dat mana libera presei naziste sa-l ponegreasca
pe Carol si in cele din urma ministrul german a primit instructiuni sa protesteze oficial la

17 din 42
Bucuresti". Asasinarea legionarilor a produs unele disensiuni in-tre rege si membri ai guvernului.
Astfel N. Petrescu- Comnen, care cunostea spiritul care domnea in al III-lea Reich, a considerat
ca s'a facut o greseala cu urmari grave pentru "tendintele de apropiere a Romaniei fata de
Germania". El aprecia ca acest act va tedermina o incurajare a politicii agresive a Germaniei si
un prilej de manipulare a statelor revizioniste indeosebi a Ungariei impotriva integritatii
teritoriale a Romaniei. Iata ce scria N. Petrescu-Comnen in Memoriile sale: "Joi, 1 Decembrie
fui informat de un prieten ca in noaptea precedenta 13 legionari, in frunte cu Codreanu, pe cand
erau transportati cu camioanele automobile pentru nu stiu ce confruntari de la Ramnic la
Bucuresti, incer-cand sa fuga de sub escorta, fusesera impuscati. Fugeau de sub escorta si ei erau
legati de maini si picioare? Ce ziceti?
Pusei imediat pe seful meu de cabinet sa verifice, la Presedentia Consiliului de Ministri, daca
stirea era ade-varata. Raspunsul fu afirmativ. In mod intuitiv, am avut imediat sentimentul ca se
comisese mai mult decat o crima, o greseala, ce avea sa aiba urmari dezastruoase pentru tara si
pentru suveran".
Tot el, ministru de externe, spune: "Oricum o tragica greseala a fost savarsita atunci, pe care o
ispasim azi, tara si atati nevinovati". Presa din lumea intreaga infiereaza uciderea fara judecata a
Capitanului si a celorlalti legionari.
La Budapesta, in acel timp, se aflau Gafencu si Tilea, fosti ministri, actuali si viitori ministri, la
o agapa cu multi inalti demnitari unguri. Dl. Raoul Vasile Bossy spune: "S'a intunecat agapa de
tragica veste a atentate-lor de la noi si a omoririi fara judecata a lui Corneliu Codreanu si a altor
treisprezece" (ucigasii lui Duca si Stelescu -Nota autorilor: M. Musat si I. Ardeleanu) Este
deschiderea unei ere sangeroase cum nu s'a mai cunoscut de mult in istoria noastra, si care ne va
cufunda tara in crude tulburari interne, preludiul intrarii noastre in razboi si al tuturor
nesfarsitelor nenorociri ale poporului roman cu sfartecari ale teritoriului national".
Am aratat mai sus reactia Germaniei, Italiei si mai ales a Poloniei. Un prieten de temnita, Petre
Pandrea, om de o frumoasa cultura1), omul care a aparat pe lelea Ana Pauker in procesul de la
Craiova cum si pe multi alti comunisti, acum era condamnat
_____1)
-El era închis si condamnat 5 ani, desi total de stânga în conceptii, fiind si cumnat cu Lucretiu
Patrascanu...
pentru faptul ca a vrut sa apere pe conducatoarele Manastirii Vladimiresti si pe un legionar. La
eliberarea sa, se scrie despre el in "Magazin istoric", de nu-ti vine sa crezi, pozat cu sotia prin
Berlin... om de cultura rara... socialist doctrinar... ce pacat ca dintr'o eroare judecatoreasca a fost
intemnitat. Petre Pandrea imi povesteste cum s'a intalnit cu lelea Ana Pauker -cum ii ziceam eu-
dupa detronarea ei de "regina" a Romaniei, prin centrul Bucurestiului: "Avea, Mitule, niste
ciorapi tarnositi, o sacose cu ceva morcovi, cartofi. Si am vorbit frantuzeste sa nu ne auda
trecatorii. Ce murdara e revolutia asta comunista, a zis dumneaei..." "De ce n'ai intrebat-o -am
zis eu-, tot murdara era cand erai tu "regina" si aveai 18 haine de blana si vila la Snagov?" Si a
scos-o cu hainutele de pe ea. Atunci nu stiam ca astalalta haimana din Bucuresti, sotia
vampirului Ceausescu, avea 20 de palate si plante exotice langa palat si ca in fiecare seara, si in
America, i se ardeau hainele purtate. Ce blestem a cazut pe aceasta gradina de tara sa ne
guverneze tiranii si "academicienii"!
Iata marturiile lui Petre Pandrea, el care era ateu:"Mai Mitule, n'am vazut in viata mea si cred ca
poate fi model in lume Manastirea Vladimiresti din Moldova noastra. Nici capetele cele mai
luminate in economie si gospodarie nu puteau face ce au facut maicutele acestea. La hramul
manastirii se da o masa la 20.000 de oameni, gatita, la multimea fara numar ce coboara sau suie
la manastire. Au liceul lor, au brutariile lor, au o discipli-na cum era in armata lui Friederich cel
Mare, au stupi fara numar, si ele (maicutele -Nota autorului) la fel ca albinele, fiecare munceste
la locul ei, slujbele de zi si de noapte se fac matematic, corul superb parca te inalta. Iata de ce
m'am hotarit sa le apar. In procesul facut de guvernul comunist, s'a unit -spre rusinea noastra- si
Ierarhul bisericesc care nu le putea vede. Cine conduce aceasta manastire? Maica Veronica
stareta, si maica Mi-haela, secretara si sufletul acestei frumoase manastiri si parintele Ioan model
de preot..."

18 din 42
 Cine era maica Mihaela, sufletul si conducatoarea de fapt si de drept a acestui sfant asezamant
bisericesc? Era sora lui Iordache Nicoara (badita Nicoara), confe-rentiar universitar si unul dintre
cei mai iubiti coman-danti din Miscarea Legionara. Se afla inchis in lagarul de la Vaslui si a fost
executat dupa omorirea lui A. Calinescu. In timpul prigoanei, la o serbare din Bucuresti, unde la
tribuna regala se afla si Carol al II-lea, pe cand ea, Mihaeala, era inca eleva, a strigat din tot
sufletul: "Cred in nevinovatia Capitanului, cum cred in Isus Cristos!" Slugile calaului, politisti,
agenti si gardieni, s'au repezit la ea cu furie si au aruncat-o in cap intr'o masina deschisa, cativa
dintre ei au sarit sus si directia beciurile politiei, unde, cei care au trecut prin aceste beciuri
cunosc tratamentul "uman" ce ti se aplica: la iesire, daca nu luai drumul temnitei, te uitai in
oglinda si nu-ti venea sa crezi, tu esti sau altul?!
Petre Pandrea se hotaraste sa apere Vladimirestii din dragoste pentru adevar. Vazand "partidul"
ce vrea P. Pandrea, l-a trimis la Aiud pentru cinci ani, timp in care poate pregati apararea
Vladimirestilor. Omul aces-ta de o cultura rara, doctor in drept si economie poli-tica din Berlin,
scriitor fecund de studii despre drept si cu numeroase volume de eseuri publicate etc., plateste
asa scump. Sa fim drepti, tot asa erau condamnati pre-otul Ioan la 20 de ani (sau 25), maica
Mihaela la 20 de ani si stareta, care pana la urma o cam incurca, 15 ani; anii nu-i dadeau
manechinii in roba de la tribunal, ci securitatea. Pe parintele Ioan l-au trimis la Aiud, unde era si
subsemnatul. Cinste lui P. Pandrea pentru frumosul lui gest de a apara Vladimirestii.
Sa incercam acum sa rezolvam doua probleme. Prima: a fost, din punct de vedere politic,
necesara uci-derea Capitanului? Absolut, nu!
Din tot ce s'a scris in toate actele diplomatice, azi nemaifiind secrete, din memoriile oamenilor
politici, din ziare, etc., reiese ca Hitler, in discutiile avute cu regele Romaniei, atat el cat si
Goering nu i-au cerut lui Carol sa aduca Garda de Fier la putere. Amandoi conducatorii celui de-
al III-lea Reich, au cerut numai ca fruntasii Miscarii Legionare condamnati, sa nu fie tratati ca
deti-nuti de drept comun, ci ca adevarati condamnati politici, adica ceea ce in fapt erau. Parerea
mea personala -poate nu va vine sa credeti- pe Hitler nu-l interesa ca Garda de Fier nu este la
putere, ci il interesa petrolul romanesc, absolut necesar pentru avioanele si tancurile germane,
granele si vitele Romaniei. Pentru razboiul pe care-l pregateau, dandu-le noi cele de mai sus, le
dam chiar biruinta armatelor Wehrmacht-ului. In intarirea celor de mai sus, sa mentionam ca in
August 1944, dupa ruperea Romaniei de nemti si trecerea armatei romane alaturi de aliati, mii de
avioane germane au fost distruse la sol, nemaiavand combustibil de alimentare.
Acesta este purul adevar, ei -nemtii- tineau Garda de Fier numai ca o sperietoare pentru Carol al
II-lea si politicienii romani. Chiar Carol si politica externa a Romaniei, ulterior se va apropia tot
mai mult spre Ger-mania. O minciuna grosolana a fost si aceea ca odata cu asasinarea lui A.
Calinescu, armatele Whermacht-ului vor ocupa Romania. Daca noi legionarii am ajuns sa ne
vindem tara, nu nemtilor, ci oricui, atunci nu meritam decat sa fim crucificati la raspantii de
drumuri si sa ra-manem uriti pe buna dreptate ca tradatori de neam si tara. Cititi bine, au fost
descoperite multe echipe for-mate sa-l asasineze pe Armand si rege, inaite de Miti Dumitrescu1).
Acest lucru nu-l zicem noi legionarii, ci comunicatele guvernului, ziarele. Atunci si numai atunci
a sosit ceasul lui A. Calinescu. Nu ca sa faca pe plac nemtilor sau... turcilor, ci pentru ca ne-au
ucis Capitanul. Am spus la inceput ca nu pastrez o ordine. Cer, cer din nou, pentru ultima data,
scuze. A fost Miscarea Legionara cu nemtii? Absolut, da! Ne aflam circa 20 de insi -grade si
functii- cand Capitanul a spus urma-toarele2): "Ma uit la balaurul acesta cu 18 capete de langa
tara noastra3)
______1)
-Avocat, seful echipei care l-a executat pe Armand Cãlinescu.
______2)
-Pe perete, în biroul lui din casa d-lui general Cantacuzino-Granicerul, era afisatã, destul de
mare, harta Europei
______3)
-E vorba de Rusia Sovieticã...
care vrea s'o inghita si la al III-lea Reich; din doua rele am ales pe cel mai putin rau. Mergem cu
nemtii!" In conceptia noastra legionara, fiind cei mai mari dusmani ai comunismului, cum pu-

19 din 42
team sa mergem cu bolsevicii? La o intalnire Maniu-Codreanu, seful partidului national-taranist
îi spune lui Codreanu: "O singura greseala aveti, alianta cu Germania". Raspunsul lui Codreanu:
"Domnule Maniu, noi nu suntem legati de nemti. Cand voi vedea ca interesele patriei mele sunt
lezate, ma despart de ei". Acestea se stiu de atunci, nu le stiti voi, cei tineri. Veti vedea mai
tarziu, cu fapte nu cu vorbe, cum am luptat noi laruperea Ardealului prin Dictatul de la Viena. In
1941, la 21-23 Ianuarie, nemtii parasesc Miscarea Legionara si armata germana, din ordinul lui
Hitler, trece de partea generalului Antonescu. De ce?Fiindca ei, nemtii, stiau ca nu ne pot
manevra pe noi legionarii ca pe un satelit al lor, si ne-au parasit. La ei conta exploatarea
bunurilor Romaniei, nu Miscarea Legionara.
A doua problema, destul de complicata si pana azi nerezolvata. Cei care vor veni din
strainatate, care sigur poseda informatii pe care noi nu le avem, ne vor lamuri. Nu repetam cele
scrise, ci completam; din nou, iata ce scriu M. Musat si I. Ardeleanu: "Spre surprinderea
Berlinului si a multor politicieni din tara, Carol al II-lea a dat ordin ca in noaptea de 29/30
Decembrie 1938 sa fie lichidati Corneliu Z. Codreanu si alti 13 legionari. In comunicatul
Parchetului militar al corpului II Armata se arata: "Parchetul Militar al Corpului II Armata ne
informeaza: In noaptea de 29-30 Noembrie a.c. s'a facut transfer de condamnati de la inchisoarea
R. Sarat la Bucuresti-Jilava. In dreptul padurii ce corespunde km. 30 de pe soseaua Ploesti-
Bucuresti, pe la orele 5 automobilele au fost atacate cu impuscaturi de necunoscuti care au
disparut si in acel moment, transferatii, profitand de faptul ca transportul se facea in automobile
Brek tip jandarmi, deschise, pe timp de noapte si ceata deasa, au sarit din masini, indreptandu-se
cu vadita intentie de a dispare in padure. Jandarmii, dupa somatiile legale, au facut uz de arma.
Au fost impuscati: Corneliu Zelea Codreanu condamnat la zece ani munca silnica si sase ani
interdictie, Constantinescu Nicolae, Caranica Ion, Belimace Doru, autorii asasinatului comis
asupra lui I. G. Duca, condamnati la munca silnica pe viata, Caratanase Ion, Bozantan Iosif,
Curca Stefan, Pele Ioan, State Gr. Ioan, Atanasiu Ioan, Bogdan Gavrila, Vlad Radu, autorii
asasinatului comis asupra lui Mihail Stelescu, condamnati la munca silnica pe viata, Georgescu
Stefan, Trandafir Ioan, condamnati la cate zece ani munca silnica pentru asasinat asupra lui
Stelescu.
Atat parchetul militar al Corpului II Armata, pe teritoriul caruia s'a intamplat cazul, cat si
parchetul civil, fiind instiintate, au venit la fata locului si au con-statat in mod oficial moartea
celor numiti mai sus, de catre medic, prin incheierea de proces verbal.
A autorizat inmormantarea cadavrelor, ramanand mai departe in cercetarea cazului.
Comandantul militar, dupa propunerea parchetului si pentru motive de ordine publica a aprobat
ca inmormantarea sa se faca la subcentrul militar Jilava, fapt ce s'a executat in dimineata zilei de
30 Noembrie a.c. prin ingrijirea inchisorii militare Jilava".
Acum e acum, cum zice romanul. Sa analizam putin in lumina faptelor. Presa poloneza reda
adevarul celor intamplate, adevar pe care il vede si un copil de clasa a II-a. Ce scriu polonezii?
Comunicatul dat de Ministe-rul de Interne roman, sa-l creada A. Calinescu. Cine a mai auzit sa
fuga 14 detinuti noaptea prin padure si sa fie impuscati toti?! Toate ziarele poloneze, cu lux de a-
manunte, se refera la uciderea in mod groaznic a legionarilor. Si voi, dragi tineri, cititi
comunicatul si-l analizati. Daca in comunicat scrie ca a fost ceata deasa, cum au putut ciracii lui
Calinescu sa-i impuste pe toti? Daca au fost atacati de legionari sa-si scape Capitanul si
camarazii, cum de n'au impuscat un singur politist, caci grupul de legionari nu va fi venit cu
mana goala sa lupte contra jandarmilor? De ce n'au impuscat jandarmii cel putin un legionar din
grup, cand pe cei 14 care erau legati de maini si de picioare in masini si au reusit -minunea
minunilor- sa se dezlege toti 14 sa fuga prin padure, pe toti i-au impuscat? De ce pentru motive
de "ordine publica" au fost aruncati in groapa? Doar regele Carol era cel mai iubit rege de catre
popor! (la fel ca Ceausescu). Noi eram numai niste "descreierati si asasini", deci de ce atata frica
a autoritatilor? Pentru ca acesti "descreierati" au luat 40.000 de voturi numai in judetul Arad.
Cine erau descreieratii? Tineri, unii cu doua licente, Constantinescu absolvent al Academiei
Comerciale, Doru Belimace era pe terminate la doua facultati, Caranica anul ultim. Iar la cei
zece: Iosif Bozan-tan, avocat, si cred ca numai unul dintre ei era munci-tor. De ce scriu acestea?
Veti citi multe, unde veti ga-si scris despre legionari numai asa: "fara profesiune", sau ca sa dau

20 din 42
numai un exemplu, unul singur despre reaua intentie cu care sunt infatisati, exemplu elocvent:
"ministru de interne, legionarul Petrovicescu", si cand in fapt el era general de divizie! Arme
murdare ale slu-gilor regelui.
Am ajuns la marea intrebare care nu este rezolvata. Cele doua masini cu jandarmi plecati sa
ridice legionarii de la R. Sarat, conduse de maiorii Dinulescu si Macoveanu, ajunse la R. Sarat
nu-i ridica, dupa cum ati citit, ci se intorc inapoi. Ce ordin a survenit si cine l-a dat, cand ei au
plecat tot la un ordin superior? Vine maiorul Dinulescu din urma si-i aduce inapoi la executarea
legionarilor. Ce nou ordin au primit jandarmii? Suntem in fata unui mister? Il vom descoperi
oare? Omoara-i! Nu-i omorî! Omoara-i! Iata ce s'a aflat, ade-varul nu-l stie nimeni inca, poate ca
in curand o sa-l aflam: Urdareanu, maresalul palatului, impreuna cu A. Calinescu si N. Iorga au
trimis masinile fara sa stie Maiestatea Sa, crezand ca se va bucura ce slugi are, i-au spus ulterior,
dar el n'a fost de acord si masinile s'au intors. Mai in noapte, beat, caci se imbata cam des Maria
Sa si sa nu-si supere slugile, a zis catre A. Cali-nescu: "Impusca-i ma, omoara-i, ca de aceea te-
am numit prim-ministru..." Si A. Calinescu a executat dorinta Maiestatii Sale. Sa nu gresiti sa
credeti ca Maria Sa nu vorbea asa. Pe poetul si primul ministru Octavian Goga, care a venit in
audienta sa-l informeze pe rege: "Am fost Maiestate la Codreanu si a spus ca Miscarea
Legionara se retrage din alegeri" (deci o bucurie pentru partidul lui Goga si o veste buna pentru
Maiestatea Sa), l-a prins de piept si a zbierat: "Cine te-a trimis la Codreanu?" L-a dat pe usa
afara (ca pe Gavrila Marinescu cand se imbata rau) si i-a cerut imediat demisia.
Deci nu de frica, in caz ca biruind nemtii va veni la guvern C. Z. Codreanu, ci din ura ce i-o
purta regele, A. Calinescu si N. Iorga, a fost asasinat Capitanul. In seara, cand noaptea a fost
omorit C. Z. Codreanu, N. Iorga vorbeste la radio si spune: "Vanatorul intelept trage in capul
haitei, si haita fuge". Ce indemn mai grozav decat sa-l omoare pe Codreanu?! Cum s'a in-
tamplat, de noaptea a fost executat? Va rog, faceti dumneavoastra legatura. Cum va explicati ca
omul acesta atat de destept, de inteligent, face tineretul tarii "haita"? Oare studentimea din
intreaga tara "haita" era? Pentru el, da! Cititi ce scrie el: "M'am prezentat la Mi-nisterul
Invatamantului si am cerut sa ma pensioneze". "De ce dl. profesor?" il intreaba acesta. "Eu nu
pot preda la cativa studenti!" -raspunde Iorga. "Dar, dle profesor, in Germania sunt profesori si la
un numar mic de studenti". "Vreau sa demisionez!" Eu, care scriu aceste randuri -muncitor- nu
indraznesc sa atac un titan, ma voi folosi mereu de ceea ce spune el insusi despre sine, si de ceea
ce zic altii. Nu mai mergea nimeni la cursurile lui; el singur marturiseste acest fapt. Marele
epigramist Pastorel Teodoreanu1) scoate o mica brosura in anul 1938 intitulata "Strofe cu pelin
de Mai, contra Iorga Neculai". Nu
_____1)
-Pseudonimul literar al scriitorului Alexandru O. Teodoreanu (1894-1964), fratele romancierului
Ionel Teodoreanu (1897-1954)...

le dau aici, ar rapi mult loc. Dar in cartea sa "Tamaie si otrava", Pastorel Teodoreanu zice: "Ma
aflam la Iasi in timpul primului razboi mondial, ma plimbam cu prietenul meu Fagetel. Era seara
si vad o biserica deschisa si un preot cu o barba pana'n brau. Ca orice om cu pacate si mai ales ca
pu-team pieri in razboi, hai sa ma spovedesc. Popa ma intreaba: "Crezi in N. Iorga?" "Nu cred
parinte!" "De ce?" "E zalud! E sarit!" Atunci popa zbiara: "Pacatosule, am sa vorbesc sa te puna
la zid! Sa te impuste! Sa nu crezi in Apostolul neamului, N. Iorga?" Am zbughi-t-o pe usa afara.
Prietenul ma intreaba: "De ce a strigat Iorga la tine?" "Care Iorga?" "Popa, mai baiete, e Iorga,
s'a imbracat popa de frica nemtilor". Marele istoric Ion Horatiu Crisan in documentata sa
lucrare"Burebista" spune ca geto-dacii, dupa marele Parvan ar fi fost in numar de un milion
(dupa recentele sapaturi se adeveresc spusele lui); Daicovici da 500.000; dl. Iorga 50.000. Dupa
regulile militare din lume, din populatie se ia 10% luptatori, deci Burebista, dupa dl. Iorga avea
5.000 de soldati. Istoricul Herodot spune despre geti ca sunt cei mai drepti si cei mai viteji dintre
traci, iar despre traci ca este poporul cel mai numeros din lume dupa cel al inzilor. Armata lui
Burebista, spune istoricul Strabon, se ridica la 200.000. A infrant pe celtii foarte razboinici, pe
bastarni si sarmati in sud nimiceste pe celti; iar pe boii de sub con-ducerea regelui Cristaseros si
pe tauristici i-a nimicit cu desavarsire. Pe timpul marelui rege existau 4 mari state. Cel mai

21 din 42
puternic era Imperiul roman. In Asia Mi-ca, regele Mitharidas VI Eupator intemeiase si el un stat
puternic. In apusul si nordul Europei era Ariovist care unea triburile germanice. La Carpati, in
sud si nord de Danubiu era marele imperiu al lui Burebista.
O intrebare se pune: cum a putut Burebista cu 5.000 (cinci mii) de luptatori sa faca asa un
imperiu? Dar a zis dl. Iorga si nimeni nu poate contesta ce zice el.
Cand marele Parvan scoate "Getica" si "Dacia", Iorga scrie: "nici un rand despre mine".
Istoricul nu scria biografia lui Iorga, ci descoperirile arheologice.
Tot el (N.I.) scrie: "M'a invitat la serbarea de maine, regele. Nu merg. Nu sunt obisnuit sa stau
in banca a doua". Ce sa mai vorbim despre guvernarea lui Iorga. In lume nu s'a vazut o
guvernare mai nenorocita; asemanatoare cu a lui Ceausescu. Invatatorii care in profesiu-nea lor
nobila de a lumina copiii neamului, n'au fost platiti -va rog sa cititi bine- sase luni, unii dintre ei
numiti in Basarabia, ei fiind ardeleni, ajunsesera sa se uite in traistutele elevilor dupa paine. Nu e
o figura de stil, nu e o fraza scrisa din rautate, e purul adevar. Iar invalizii de razboi, manifestand
ca sa-l faca pe dl. Iorga sa-si aduca aminte de ei, el a dat ordin sa-i stropeasca cu pompele de apa.
Regele afland ca nici armata nu-i platita la zi, il trimite pe Iorga dupa un an "la plimbare", dandu-
i si un colan sa si-l agate de gat. Sa lasam sa vorbeasca dl. Iorga, la sfarsitul cartii sale "O viata
de om", capitolul "Congresul invatatorilor" "Pacate grele... Un congres al acestui corp s'a adunat
in Mai ca sa arunce injurii nemaiauzite asupra tira-nului, flamanzitor al colegilor sai. Ce
ipocrizie si ce decadere! Am iesit din aceasta osanda fara un cuvant de multumire pentru cat
servisem, fara un cuvant de atentie pentru cat jertfisem, iar in alegerile facute de taranistii urgisiti
in 1931 si de rege si de popor, d. Argetoianu, om popular, a putut sa intre in camera, iar eu, de la
care venise tot raul, fiind, cum a scris in gluma un ziarist prieten "cel mai prost om din Romania"
si adaug: cel mai rau si cel mai hraparet, ba chiar designat si instantelor judiciare pentru zecile de
milioane, ce mi le-am insusit, ramanea sa ma folosesc de articolul din Constitutie care-mi dadea
un loc in Senat, unde cand am ridicat intr'un tarziu glasul nu mi s'a crutat nici o injurie, iar in
Camera s'a cerut de un V. Hanes, anularea printr'un articol unic a tot ce facusem pentru scoala".
Deci cuvintele de mai sus sunt scrise de N. Iorga. Nu numai tinerii, ci foarte multa lume nu
cunoaste cum de s'a bucurat N. Iorga de un loc in Senat si de ce n'a reusit un mandat in
Parlament unde erau in jur de 400 de deputati. Nu exista in analele Parlamentului cazul ca un
fost prim-ministru la caderea de la guvern sa nu obtina la noi un loc in Parlament. Iata ca "teara"
a facut exceptie. In Senat a intrat fara a fi ales de alegatori, ci in baza unei legi care prevedea ca
daca esti ales -nu sunt sigur, cred ca de 10 ori- deveneai senator de drept.
Istoricul A. D. Xenopol, fost profesor al studentului Iorga si primul istoric care descrie istoria
tarii noastre in 14 volume, iata ce-i scrie lui Iorga:
"Nu inteleg purtarea d-tale fata de mine. Ce ti-am facut ce sa te anini de mine in raspunsul d-
tale lui Ianoviceanu, care nu ma privea intru nimic si cu care nu aveam nici in clin nici in
maneca. Daca doreai sa-ti aduci osanale, n'aveai decat sa o faci, dar cu ce ti-am gresit eu ca sa
ma ataci iarasi? Te rog sa incetezi cu a-ceasta purtare, pe care singur cred ca vei califica-o
precum merita si te mai rog sa faci o rectificare la articolul d-tale. Daca nu o vei face, o voi face
eu, asa cum poate nu-ti va placea. In sfarsit, m'am saturat de purtarea unui om care, dupa ce uita
tot ce-mi datores-te, mai gaseste si prilejul de a fi necuviincios".
Tudor Arghezi surprinde una din trasaturile caracteristice ale personalitatii lui Iorga: dorinta de
a fi seful unui partid: "Unde-i domnul Iorga mai lipsit de orice talent si mai zadarnic decat in
nationalism (...) Iar daca e sa impingem cu o palma mai departe discutia e sa cautam fondul real
al nationalismului (...) apoi nu ne-ar fi greu sa tragem la raspundere tot vanitatea de altfel
omeneasca a domnului Iorga, de a fi de toate si fara de asta si om politic si sef. Nici un partid
politic existent nu s'ar fi grabit sa pofteasca pe domnul Iorga la sefie. Daca la suirea sa pe tronul
emfazei, domnul Iorga ar fi gasit un partid nationalist format, acest profesor metempsihoza, ar fi
intemeiat si un alt partid, orice fel de partid, chiar si al Mainii Negre, numai dansul sef sa fie".
Aici sta toata hiba. Ar trebui sa se scrie volume intregi cu omul politic Iorga. A batut la usa
tuturor partidelor din Romania si dorea ca el sa fie presedinte. Absolut toate l-au refuzat. A. C.
Cuza, Maniu, Mihalache, Averescu, etc., refuzandu-l, i-a injurat pe toti. Unii au raspuns, altii
n'au vrut. Intalnindu-se cu A. C. Cuza la un hotel in Bucuresti, pe scari Iorga il saluta si zice: "Ce

22 din 42
mai faceti domnule profesor?" Cuza ii raspunde: "Dupa cum vedeti, eu sui si d-voastra coborîti".
In Parlament, Iorga furios ii spune lui Cuza: "Ai adus ciurdaru in Parlament"1). A. C. Cuza
raspunde: "Auzi, Robule, ca esti ciurdar, vezi ia-l si pe Iorga!"
Toate necazurile, vom vedea mai tarziu, vin asupra Capitanului din ura fara de margini a
acestui om. Noi, legionarii, ne iubeam Capitanul. Nu gasesc alt exemplu mai edificator, decat
cum iubesc japonezii pe imparatul lor. Nu-l schimbam cu totii Iorgii din lume...
_____1)
-E vorba despre deputatul Robu...

Toate temnitele din lume au fost facute pentru criminali, borfasi, hoti si pentru cei certati cu
legile tarilor respective. Sigur ca acestia nu erau tratati ca la hotel, pedeapsa cea mai grea fiind
privarea de libertate, incolo -biblioteci, deci carti, reviste, tigari, masa omeneasca, pachete,
legaturi cu familia, etc., etc.
La noi, aceste temnite au fost pentru exterminarea omului. Orice mijloc bestial experimentat pe
trupul lui era permis, plus orice schingiuire. Oare va putea cineva, se va naste scriitorul care sa
poata descrie, viu, starea sufleteasca a osanditului pe viata care se zbatea pe ciment, la izolare,
fara cea mai mica haina de ajutor la corpul inghetat si care era bagat acolo aproape intotdeauna
nevinovat? V'am dat mai inainte exemplul meu personal de felul cum am fost introdus la izolare
si motivul pentru care mi s'a administrat aceasta izolare: cica "nu am fost in celula". Raspunsul
meu -absolut autentic: "Unde am putut fi, trazni-v'ar Dumnezeu! Asa ati facut si cu Stalin, i-ati
ridicat statui si in catune, si acum nu-l lasati nici in mormant!" "Gura, banditule! Te invat eu!".
De unde curajul la noi, in acest infern comunist? Cred ca puterea credintei, si numai ea, ne da
si curajul de a suporta si chinurile, si moartea, senini.
Eram in depozitul Securitatii, la Codlea. Afara, la aer, din celula cu zece detinuti, ne scoteau
foarte rar. Justificarea: "n'am personal, e ploaie, avem sedinta", etc., etc. In tarcul in care ne
plimbam, desi din aceiasi celula, trebuia sa mergem cu capul in jos, cu mainile la spate, fara o
vorba. Intr'o zi, gardianul din turela ne-a strigat: "Nu e voie dezbracati!" Sa punem camasile pe
noi. I-am strigat: "Nu, ma, nu execut ordinul tau; ne tineti cate o saptamana in cotet 10-12 insi si
cand ne scoateti, vreau, daca e soare, sa stau zece minute fara camase sa vina razele peste mine
daca nu-s tuberculos, daca-s tuberculos stau imbracat sa nu crap, sa crapati voi!" A fluierat si
imediat a venit un ofiter cu gealati dupa el, ofiterul cu pistolul in mana si trupa cu arme-le. Am
refuzat sa iau camasa, am spus cele de mai sus si am adaugat: "Trageti, ma!" Gestul meu i-a pus
pe ganduri si culmea, n'am patit nimic. Dar numai eu stiu cat am tremurat cateva zile cand se
deschidea celula, fiindca "voi n'ati fost cu noi in celula" cum spune poezia prof. Radu Gyr.
Bunul meu prieten, dr. Sandu Barbu, a fost pus sa spele W.C.-ul. A spus: "Sa-l spalati voi,
analfabetilor, eu sunt medic!". Nu l-a costat mult aceasta atitudine -cititi, va rog, bine: a fost
dezbracat, numai in camase si indispensabili, fara caciula, bagat intr'o ghereta de scanduri si
tinut in zapada 3 zile si 3 nopti, apoi mereu la izolare, cate 10 zile. Eram parca legati, patru frati
de cruce, dr. Barbu, studentul N. Corcodel, Ion Candea din com. Sarata, jud. Fagaras, Mitu
Banea. Am hotarit sa luam calea co-drului, in Muntii Fagarasului. Nu puteam admite regi-mul
bestial comunist. Decat temnita, mai bine moartea. Am plecat in munti. Ne-a plouat 2 zile si 2
nopti, ploi de munte. N'am putut face adapost, nici n'am gasit o grota. Ne-am intors in Sarata,
urmand sa ne intalnim din nou. Soarta a vrut altfel. Ion Candea1) a fost impuscat groaznic: o
vecina l-a pârît Securitatii.
_______1)
-Dupa eliberare si-a pierdut mintile...

Acestia au inconjurat tot, s'au suit pe gardurile gradinii, prin pomi, pe sura. El se afla in casa, a
simtit si a fugit sa puna mana pe arma. Iesind din casa, au tras in el ca la asediul unei cetati. A
cazut intr'o balta de sange! ciuruit de glante. O, femeie tradatoare, cu ce te-ai ales? Ai luat
viata unui bun roman! Doamne, ce viteaz era Onu Candii, cum i ziceam noi! Un bun roman a zis
(nu cititi cuvintele la adresa mea): "daca ar fi numai o suta ca dl. Candea si M. Banea, razbim
comunismul".
23 din 42
 Corcodel a plecat in Germania, despre dr. Barbu am scris mai sus ce s'a intamplat cu el, iar
subsemnatul... deapãn aceste triste amintiri.
Ne apropiam de procesul meu de la Brasov. Ma aflam la infirmeria penitenciarului Codlea, cu
basmuftiul (episcopul) turcilor din Dobrogea. Am fost transportati cu duba mai multi insi, dar pe
mine ma judecau separat. Ajunsi la tribunalul din Brasov, duba a tras in asa fel incat sa nu fim
vazuti, noi banditii, de nimeni. Sora mea, Livia Petrascu -care a facut si ea 7 ani necondam-nata,
lasand doi copii mici, mici, singuri-singurei in miez de noapte- cunostea toate smecheriile
Securitatii si a aflat o use prin care ne puteam vedea. Cand am tre-cut pe un coridor dosnic am
vazut-o cu muma mea. Nu o vedeam, dar a ciocanit in geam si am intors capul; escorta m'a
observat: "Banea, de ce te uiti, stii ca nu-i permis!". Sora mea, Livia, era frumoasa, privirea ei
senina si plina de dragoste a luminat fata mea, dar ma-ma... mai bine n'o vedeam..., mi-a ravasit
tot ce aveam bun in mine, garbovita de spate, cu figura, iarta-ma Doamne, de Crist rastignit!
Doamne, Bunule, daca de noi, care am vrut, noi, nesiliti de nimeni, sa mergem pe drumul
Capitanului, pe drumul jertfei supreme, pedepseste-ne, dar ai mila de ea! Primul ei copil, doctor
si avocat, impuscat la inchisoarea Ramnicul Sarat, cu hai-nele facute de ea, caci fratele a umblat
intotdeauna in costum national;barbatul Liviei, prof. Nicolae Petrascu, condamnat la munca
silnica pe viata; eu in temnita, co-piii Liviei ramasi sa-i creasca ea, cu 18 lei pensie de la colhoz;
sora cea mica, Ancuta, farmacista, asezata si ea in temnita. Tatal meu, orb, au venit securistii
dupa el, dar primarul comunei, ingrozit de tragedia familiei, le da urmatorul sfat: "Nu-l puteti
ridica fiindca n'are vedere". Securistii spun: "Mai sunt orbi in celule". "Dar pana acolo, cum il
duceti?" "Si nu vede deloc?" -intrea- ba ei. "Nu!" -raspunde primarul, si asa a scapat tatal meu.
Intr'adevar, nu vedea.
Intrebarea securistului m'a facut sa uit ca sunt om. In orice imprejurare se va afla un om, sa nu-
l stapaneasca ura, eu n'am putut; am zbierat: "M'am uitat, ticalosule, sa vad pe mama care mi-a
data viata, voi n'aveti nici mame, trazni-v'ar Dumnezeu!..." si nu-mi aduc aminte ce a mai iesit
din gura mea, fara judecata. M'a pus in catuse si m'a dus in duba.
N'au trecut 10 minute si ma trezec in duba cu Virgil Mateias, fostul prefect legionar din jud.
Fagaras. Securistii ma dezleaga de o catuse si-l agata de mine. Eram buni prieteni: "Ce ai facut
Fispane -asa le zicea la prefecti pe timpul ungurilor- de te-au adus sa-mi tii de urît?". "Am fost la
W.C., mai Mitule, si am zis: dati-mi hartie sa ma sterg la c.., ca ziceti ca sunteti civilizati!" Am
fost dusi amandoi in coridor, unde erau biro-urile procurorilor militari, am intrat la cel dintai
procuror si l-am intrebat: "Ce suntem noi, domnule procuror, hoti de cai, criminali, gainari, de
ne-au pus in catuse?" "Dar ce au catusele, mai t o v a r a s e?" "Au vrut sa evadeze" -raspunde
analfabetul de militian. L-am luat si noi in "tromboneala", mai ales Mateias, ca era bun jurist, dar
procurorul a spus: "Eu nu vi le-am pus, nici nu vi le iau". Am iesit afara din cabinet si am zbierat
din nou, n'am facut uz de cuvinte academice. Iese Presedintele tribunalului militar si, dupa
discutii, am fost usurati de bratarile de la maini.
Ce urmeaza: ies doi tarani, din comuna Mndra Fagarasului, din cabinetul unui procuror militar,
si escorta le ordona: "Fata la perete si mainile sus, executa-rea!" Eu vazand scena aceasta, ma
revolt din nou si intreb: "Ce ati facut, mai fratilor, de v'a pus cu mainile spre cer?" "Domnule -
raspunde unul din tarani- ne-au batut jandarmii pana n'am mai stiut de noi si ne-au pus sa iscalim
niste procese contra lui Dan1) din satul nostru1).

______1)
-Seful legionar Dan din Mândra era cel mai bun gospodar din sat si cel mai iubit. A cumpãrat
douã garnituri de treierat cereale si a girat cu averea lui pentru ele, si nu le-a tinut el, ci tot satul
era proprietar.

Numai acum, cand am auzit ce a scris Sefu', bagam omul la puscarie (el era bagat de vreo 8 ani,
dar urma procesul), si ne este frica, ca avem copii si ne bate Dumnezeu!" "Sa nu iscaliti, fratilor,
tineti-va bine ca n'au ce va face". Escorta a spus sa-mi tin gura, eu am zis: "Taci tu, ma
trogloditule!", si dupa vreo cate-va ore au scapat oamenii si s'au dus acasa.
Ce curat e sufletul taranului si cum se teme el de Dumnezeu! Si la temnita au fost superiori

24 din 42
taranii, ei au fost model de comportament in fata bestiilor.
Am intrat la proces seara tarziu. Incadrarea era de la 3 la 15 ani -"fascizarea tarii". E adevarat,
am prins un climat politic favorabil, se credea ca mergem spre destindere. M'am aparat foarte
concis si am rasturnat orice acuzatie. Se gasea in dosarul facut la Securitate un manifest al meu
facut la 20 de ani, in care spuneam intre altele:
"Priviti la motul care cerseste o traista de malai in tara cea mai bogata din lume. Priviti la munci-
torul cu fata supta de mizerie..." Cum pot fi acuzat eu, fiu de taran roman, de fascizarea tarii, cu
astfel de ganduri? Lupta mea intreaga e pentru muncitorul necajit si bietul taran care neavand
unelte moderne sa-si lucreze pamantul sa aduca un rod superior, sa aiba o viata mai luminata,
traieste in asa mizerie, de multe ori n'are banii necesari pentru petrol si un pac de tabac. La 12
noaptea se da sentinta. Sunt condamnat la trei ani inchisoare. Eu facusem deja trei ani si
jumatate. Presedintele completului imi spune: "Banea, ai stat destul in inchisoare; uite, acum (era
miezul noptii) stau si am dat ordin sa se bata sentinta la masina, o voi da escortei, ca dimineata sa
fi liber". Acum sa vedeti ce urmeaza. Ajung pe la unu noaptea la infirmeria inchisorii Codlea.
Basmuftiul ma intreaba: "Banea, dragul meu, cum a mers procesul? Eu m'am rugat toata ziua lui
Alah si Mahomed sa scapi". "Va multumesc mult, Basmuftiule, si eu am rugat pe Mantuitorul
nostru. Si iata, am scapat!" Zicand acestea, batranul episcop m'a imbratisat.
Dimineata sunt chemat la cancelarie, unde mi se da foaia de eliberare si boarfele ce le aveam la
magazie, si pe-aici ti-e drumul, Mitule. Odata cu mine a mai fost pus in libertate alt "bandit",
judecat la alta sectie. Il intreb: "De unde esti?" "Din Brasov" -imi raspunde omul. Ma batea
gandul sa merg la Brasov, unde aveam un nepot, sa-mi dea ceva lei, caci de ma bateai trei zile nu
sarea leul din buzunar, sa pot merge pana la Sibiu, sa nu calatoresc clandestin; eram eu "bandit",
dar nu si infractor. Dar, ce sa vezi: vine un ofiter fuga si-l intreaba pe brasovean: "Cum te
numesti?" Acesta isi spune numele (nu-mi mai amintesc cum il chema), si la auzul numelui
acestuia, se intoarce catre mine: "Dar tu?" "Mitu Banea" -raspund. "Vino inapoi, ai fost eli-berat
din greseala..." Sa nu mai lungim povestea, in cinci minute am fost cu incarcerarea in regula si
din nou la infirmerie cu Basmuftiul. Cine spune ca in Romania comunista exista cea mai mica
legalitate, minte. La vederea mea, Basmuftiul zice: "Ezus Maria, asta nu-mai la Romania
merge!"
Ma hotarasc sa infrunt cu demnitate aceasta nemaipomenita batjocura comunista la adresa unei
fiinte umane. Am batut in usa sa vina medicul, era un om cu su-ficienta intelegere. Dar ce putea
el face? Fiind la infirmerie a venit, l-am avertizat ca intru in greva foamei si-l rog sa nu ma
alimenteze artificial, ca voi face un act necugetat. Fiind numai amandoi in fata usii infirmeriei,
am inteles ca ma va ajuta. A raportat conducerii inchisorii. Era omul obligat. M'am trezit cu
directorul si adjunctul: "Ce faci iar scandal, unde te trezesti?!" "Nu-mi racesc gura cu niste
temniceri!" -ii raspund. Au plecat. La cel mult un sfert de ora, intra iar cei doi impreuna cu un
capitan, intr'o uniforma necunoscuta mie. Mi se adreseaza: "Stii cine sunt?" Raspund cinstit:
"Nu!" "Gradele si uniforma mea nu-ti spun nimic?" "Nu!" -raspund din nou. "Sunt procuror
militar". Ce-i raspund: "Domnule, daca va iau de gat si ma imbrac eu cu hainele si galoanele
dumneavoastra, sunt procuror militar? Sa zicem ca dumneavoastra, intr'adevar aveti aceasta
functie, respectuos va intreb: de ce nu arestati pe acesti domni (directorul si adjunctul) pentru
abuz si sechestrare de persoana? Domnule magistrat, asta noapte, tribunalul poporului nu numai
ca da o sentinta de condamnare de trei ani, si eu am facut deja trei ani si sase luni, dar da
dispozitie sa se bata la masina sentinta, sa nu mai stau nici un ceas in temnita; va rad si curcile,
domnule procuror!" El, procurorul, insista si-mi spune ca eu sunt cu un picior afara din temnita,
dar ii raspund: "Pana la anii mei n'am auzit ca un om poate fi in postura aceasta!" "Crede-ma, vei
fi liber!" "Nu, domnule procuror, nu ne putem targui ca lacatarii cand vand un cal, unul da, altul
lasa. Cum justificati abuzul ce se face, de aruncare din nou dupa gratii a unui om liber?" Nu mai
stia ce sa-mi raspunda. Fagaduie mereu ca voi fi pus in libertate. Bietul Basmuftiu ma ruga sa
accept targul, el era indignat de acest procedeu murdar, ma vrea liber, dar si sa se desparta de
mine ii parea rau. Am cedat, nici nu aveam ce face, un act necugetat ma aseza legal din nou in
celula.
Tot de la Codlea:

25 din 42
 Intr'o zi vine medicul inchisorii, un sas batran si fricos. Asista la servirea mesei, arpacas, dar
asa de slab ca, cu submarinul de umblai prin gamela sa prinzi boa-bele, un fel de lipici pentru
lipit afise electorale sau reclame de film, si nu gaseai.
Eu, care aveam mancarime de limba, il apostrofez: "Cred ca ati auzit de procesul criminalilor
de razboi de la Nrenberg. Daca ati hotarit sa ne ucideti cu porca-ria aceasta de mancare ci cu
gogonele fierte, pe incetul, sunteti de doua ori criminali". "Fa-i acte" -a zis doctorul. Am raspuns:
"Ce acte sa-mi faca, ori vreti sa ma dati afara din inchisoare?"
De la incident, la vreo luna, ce-mi spune din nou doctorul: "In definitiv, ce vrei Banea sa-ti fac,
esti numai piele si os, n'am unde sa-ti fac o injectie". Dupa perioada slabirii totale, se umflau
picioarele de nu mai puteai merge. Ofiterul politic intervenea in ajutorul nostru cu
medicamentul: sa stea banditul o jumatate de ora pe pat intins, caci n'aveam voie 17 ore sa stam,
chiar bolnavi, intinsi pe pat. Dar cum proceda clasa muncitoare cu banditii? Ce ne dicta
"caraliul": "Cand ciocanesc in usa te intinzi pe pat, cand ciocanesc din nou, te scoli". Pornea din
capul coridorului si mergea ciocanind. La terminare batea din nou: "Scularea". Cred ca sunteti
lamuriti, cum se face si la armata, culcat, sculat.
In procesul de inalta tradare al maresalului Antonescu, e adus martor si generalul Petrovicescu,
fost ministru legionar in ministerul de interne si care fusese coleg de promotie cu Antonescu. Ce-
i spune maresalul: "Petrovicescule, in privinta voastra, a legionarilor, am gresit". Raspunsul
generalului C-tin Petrovicescu e prompt si concis: "Acum nu se mai poate face nimic, totul e
pierdut!..."

DISCUTIE CU UN SECURIST

Ma gaseam in biroul unui securist la Brasov. Din celula te duceau totdeauna cu ochelari negri.
Cand suiai vreo treapta te loveai ingrozitor la picior, iar securistii ziceau ca nu vezi, esti orb?
Securistii nu erau niciodata in uniforma si nu le stiai gradul sau numele. In discutiile avute,
vazand ca e atent la ce-i spuneam, am indraznit sa ridic o problema. "Domnule anchetator -i-am
spus-, am citit o carte cu viata lui Dimitrov in Germania. Traise sub un nume fals si era fugit din
Bulgaria. Se plangea ca nu are destule dulciuri in hrana (la inchisoare), ca i s'a pierdut un pachet
din Bulgaria, ca e impiedicat un avocat din Franta sa vina sa-l ape-re, ca nu-si poate ridica banii
de la banca sa-si imbogateasca hrana".
El, securistul, era atent si zambea. Eu, incurajat de atitudinea lui, vorbesc mai departe: ca nu
stiu de parin-tii mei, traiesc sau s'au dus intr'o lume mai buna, ca eu nu ma simt vinovat cu nimic,
nu sunt fugit ca Dimitrov ci sunt in tara mea, ca sunt anemiat total, de ce sunt tratat asa?
"Pentru ca esti bandit! Si te asigur ca vom termina cu voi prin orice mijloace. Tu vrei sa te
asemeni cu Dimitrov?" "Nu, am raspuns, ci cu un om". "Vrei sa te fac sa stii unde esti?" -m'a
amenintat el. "Stiu unde ma aflu -i'am raspuns- am citit la poarta..." S'a uitat mirat la mine: "Ce
ai citit la poarta?" "Toti care intrati aici, lasati orice speranta la poarta" -am raspuns eu. "Ma, tu
nu esti prost! Daca ma duc acum la poarta, pe primul care-l trag inauntru e pasibil de 10 ani
inchisoare". Eu, care aveam mancarime la limba, am zis: "Asa ati facut legile..." "Asa ma! Sa
aparam republica de banditi, iar privitor la tine, vei vedea in curand cat esti de nevinovat". Si,
spre durerea mea, am vazut ca intr'adevar s'a tinut de cuvant, desi aparatoarea din oficiu (evreica
si membra de partid) a avut indrazneala sa ceara achitarea mea, spunand ca nu ea, ci legile
republicii ma absolva de condamnare, si am fost "achitat" cu 12 ani rusine (scria in sentinta
"inchisoare corectionala" ). Insa le-am tras chiulul, nu m'am corectat.
Azi, se mira unii cand la un securist care a ridicat viata unui om, i se dau 18 ani.

BISERICA GRECO-CATOLICÃ

Oare are vreo legatura ce am scris pana acum cu biserica greco-catolica? Foarte mult, am putea
spune, sunt strans legate. Intai, ne-am intalnit pe acelasi front de lupta impotriva comunismului.
Lupta a cerut jertfe mari din ambele parti. I.P.S. Mitropolitul Suciu, nu numai ca ne-a acceptat in
lupta comuna, dar desi stia ca majoritatea eram ortodocsi, ne-a binecuvantat si am mers egali, nu

26 din 42
subordonati unii altora. Cel care scrie este ortodox, dar am spus de la inceput ca daca nu ne
punem pe pista adevarului, totul se prabuseste. Jertfele din partea noastra au fost mari, dar ale lor
ne-maipomenite. Au pierdut greco-catolicii pe Mitropolitul Suciu, om de cultura si omul intreg la
sacrificiu, cum numai in epopei s'a mai intalnit; nu gasesc in istorie e-xemplu. L-au urmat la
chinuri si moarte toti episcopii si toate varfurile Bisericii Greco-Catolice. Sunt, si am cunoscut
multi, foarte multi oameni, care la prima arestare s'au lepadat de idealul lor sau de credinta lor,
dar s'o duci in umiliri pana la degradarea omului, sub tortura, calcat in picioare, scuipat, stii
dragul meu care citesti, fuge din tine si ramai gol. Chiar acum cand scriu aceste randuri (Ianuarie
1990), si poate de asta le si scriu, se da la radio o scena cu P.S. Hossu, Episcop al Clujului. A
fost dus la spital sigur, pazit de un securist si un grad tot de securitate mai mic. Prea Sfintitului
Episcop ii scapa din haina o scobitoare. An-cheta incepe imediat: "Ce-i asta?" "O scobitoare", -
vine raspunsul. "De unde o ai?" (nici sa fi avut bomba atomica si poate nu anchetau asa!). "Am
scos-o din podea". "Loveste-l!" -ordona securistul. Si l-a lovit. I s'au dat doua lovituri in gat. Va
puteti inchipui ceva mai murdar, mai josnic, sa lovesti un Episcop, pentru o scobitoare?! Ce a
raspuns Episcopul? "Si acestea sunt pentru Domnul!..."
Iata ce mi-a spus textual P.S. Benedict Ghius, ales Episcop de Ismail, dar neintarit de
Antonescu:
"Din insarcinarea Patriarhului Romaniei am fost trimis la P.S. Hossu, caruia i se propunea
Mitropolia Moldovei daca trece la ortodocsi. Sigur ca a refuzat, intai ca nu-si putea calca
juramintele, iar a doua pro-blema tot atat de grava, sa slujesti ca Mitropolit la comunisti. Crinii
sufletului nu-l lasau sa-i murdareasca". Au slujit ei, ortodocsii nostri, si le-au cantat osanalele si
s'au rugat in biserca pentru sanatatea lor, a comunistilor. Azi, ei gasesc fel de fel de scuze. In fata
bunului Dumnezeu, nu vor gasi niciuna.
De acolo s'a dus P.S. Benedict la Cluj, sa-i propuie unui fost staret greco-catolic de la o
manastire (......) ca va fi numit Episcop de Cluj daca trece la ortodocsi. Raspunsul a fost acesta:
"Nu pot sluji ca politruc in bi-serica!". Se calificase intr'o meserie la Cluj...
Si acum sa vedem cum s'a facut unirea celor doua biserici, sau cel putin unele aspecte. Tot cu
ajutorul Securitatii! Putem zice sus si tare ca unirea a facut-o Se-curitatea. In beciul Securitatii
din Sibiu se afla pr. Belascu din comuna AlÖtna, jud. Sibiu si fost latrator la partide. Murind
protopopul Oprean din Vurpar si nefiind niciun candidat, a fost numit el. Comandant al Se-
curitatii era colonelul Craciun, si el greco-catolic. Intal-nind eu pe strada pe preoteasa lui
Belascu, ma agra-este: "Domnule Banea, am auzit ca va aveti bine cu colonelul Craciu, popa-l
meu e la Securitate, nu vorbiti sa-i dea drumul?" Eu am spus: "Nu vorbesc, doamna, de ce sa va
mint, sa spun "lasa ca vorbesc"; nu numai ca nu ma amestec in treburile Securitatii, dar tare as
vrea sa-mi dea mie pace". Ce-a facut colonelul Craciun? L-a chemat din beci pe Belascu si i-a
spus: "Mai Traiane, e bine in beci?" Belascu a simtit nada vazand fata vesela a colonelului, si a
raspuns: "Cum Dumnezeu sa fie bine?" "Atunci -a zis Craciun-, hai mai Traiene sa facem
amandoi o treaba buna, sa unim Bisericile". Si asa au unit Biserica Greco-Catolica cu Biserica
Ortodo-xa cei doi greco-catolici, unul din beci si celalalt din fotoliul de comandant al Securitatii
din Sibiu. Slab de in-ger, Belascu a cedat; lui si asa n'avea ce-i face Securitatea, fiind un surub
prea mic in citadela Bisericii Greco-Catolice. Dar asa a fost in decursul istoriei noas-tre, sa nu
ducem lipsa de tradatori. Biserica noastra ortodoxa l-a rasplatit facandu-l vicar administrativ,
grad ce nu era in ierarhia Bisericii, facut anume pentru Belascu. A murit acum un an (1989). De
mai traia, vedea ca tradarea lui s'a intors contra, greco-catolicii se intorc la vatra lor. Nu cred ca
a avut nici cea mai mica mustrare de suflet auzind martirajul superiorilor lui, caci daca avea
putina onoare si un gram de credin-ta, nu facea tradarea.
Despre Prea Sfintitul Iuliu Hossu am auzit ca a fost facut in secret (cu un an inainte de moarte),
Cardinal. Fiecare dupa meritul lui!
Am intalnit un grup de preoti greco-catolici la Securitatea din Brasov. Am vorbit prin perete.
Cum se vorbea prin perete? Ciocaneai tot peretele pana unde ajun-geai; unde nu era var intre
caramizi, era loc gol, se auzea destul de bine vorba. Intamplator, auzind miscare in celula vecina,
am riscat sa fac legatura, desi riscul era foarte mare daca gardienii te prindeau ca vorbesti. Se
vede ca si ei cunosteau semnalul, si mi-au raspuns la fel. I-am intrebat: "Cine sunteti?" "Preoti

27 din 42
greco-catolici", vine raspunsul. "Dar dumneavoastra?" "Mitu Banea" -raspund eu. "Va cunoaste
unul dintre noi!" "De ce v'au adus?" -intreb eu. "Nu stim!" -vine raspunsul. "Sunteti de mult
inchisi?" -îi 'ntreb. "De la inceput". "Ce acuzatii va aduc?" -am intrebat din nou. "Ca n'am facut
trecerea..." -vine raspunsul lor. A doua zi am vrut sa iau din nou legatura, cu tot riscul.
Dumneavoastra nu intelegeti, nici nu doresc sa ajungeti "acolo" ca sa intelegeti. Dar noi doream
sa auzim un glas de om, un glas de frate in suferinta, indiferent ce hram purta: adica preot, sau
national-taranist ori liberal; erai legat de el, de fratele de suferinta, ca si tine. Aici ma opresc,
altii mai competenti vor scrie, dar vad ca si azi in libertate li se pun piedici greco-catolicilor sa
se intoarca la credinta lor. Oare de ce nu este lasat fiecare om sa creada dupa cum ii dicteaza
constiinta lui? O carte interzisa se citeste de zece ori mai mult decat una libera. Unei religii
prigoana ii face bine: cei rai fug, cei buni rezista.

PITESTI

Am spus ca nu voi scrie despre Pitesti, las sa scrie cei care au trecut pe acolo, caci mintea
oricarui om normal nu poate intelege "fenomenul Pitesti". Am dat intre timp de trei lucrari,
aparute bine'nteles in strainatate (Franta, Spania, Canada). Eu am fost si raman pe pozitia ca sa
nu scrie nimeni despre ce s'a intamplat la Pitesti. Cartile care au aparut sunt scrise de oameni
care au o alta pregatire intelectuala decat a subsemnatu-lui "Bandit" (cum eram noi numiti). In
speranta sigura ca veti ajunge sa cititi si dumneavoastra aceste lucrari, fur o pagina, doua, din
"Intoarcerea din Infern" 1) de I. Cârja sau "Pitesti"2) de D. Bacu.

______1)
-Intoarcerea din Infern" de Ion Cârja. Vol. I, Editura "DACIA", Madrid, 1970; Vol. ", Editura
"ACTIUNEA ROMANEASCA", New York, 1972.
______2)
-"Pitesti" de Dumitru Bacu. Editia I-a, Colectia "DACOROMANIA", Madrid, 1963.

Grozaviile Pitestiului se extind la Gherla, Canal si alte inchisori. Reeducarea fortata a

detinutilor politici s'a inceput cu ajutorul studentilor Turcanu, Levinschi, Bogdanovici si altii;
totul s'a facut si pornit de la Nicolski, rusul care de fapt conducea ministerul de interne roman,
colonelul Zeller si altii. Ei, studentii, pe propria piele au invatat metodele asiatice comuniste de
distrugere fizica si mai ales psihica. Trei mii de studenti au trecut prin "demascare", au fost
mutilati trupeste si su-fleteste. Actele bestiale au fost aplicate intai pe pielea lor, si apoi le-au
aplicat ei fratilor poate mai ingrozitor. Sa dam un exemplu: cel care trebuia reeducat si sa treaca
prin demascare, era tras pe podina si batut toata ziua. Ceilalti detinuti, programati si ei pentru
demascare in viitorul apropiat, erau la randu-le batuti o data sau de doua ori pe zi. Au fost
oameni care au rezistat si mortii. Pe cel de pe podina se repezeau pana la 8 insi. In acest supliciu
urina sange, iar fecalele i se puneau in gamela cu hrana sa le consume si gamela s'o spele cu
limba. Mancarea fierbinte de la hardau, trebuia s'o consume in felul urmator: gamela se punea jos
pe podina, iar el ghemuit ca un caine, in genunchi si pe maini, baga capul si consuma latura
arzandu-si buzele si gura. Noaptea, durerile erau teribile si nu aveai dreptul sa intinzi o mana sa-
ti alini ranile, caci erai imediat batut peste fluierele picioarelor si nu aveai dreptul sa racnesti.
Mainile trebuiau sa fie incrucisate pe piept1), in alt fel erai lovit de cel care te avea in paza.
Bataile

______1)
-Si eu, care n'am trecut prin Pitesti, si azi când ma trezesc din somn, în ciuda mea, am mâinile
pe piept; asa trebuia sa dormi si la Securitate, si obiceiul s'a înstapânit în mine...

tineau pana cand omul devenea animal, devenea imun la batai si fara suflet. Numai la Pitesti au
fost omoriti in chinuri 15 studenti; dupa cinci luni, unul fiind dus la baie, a sarit in cap de la etaj

28 din 42
pe scari, scapand de iad, altii si-au taiat arterele, unii au inghitit sticla, etc. In cartile pe care le
veti citi sunt date numele tuturor, facultatile, parintii, locul natal. Iata ce se scrie intr'una din
paginile lucrarii "Pitesti" de D. Bacu:
"Ultima faza a demascarii si ultima lovitura era destramarea studentului insusi, facuta cu
propria lui gura in fata intregii celule; in urma ei, studentul nu mai era capabil de o initiativa, fie
chiar simbolica, fiind in situatia de a-i fi rusine sa se uite in interiorul lui, in pro-priul lui suflet,
pe care si-l deforma intr'atata, incat privindu-l, il cuprindea groaza. Era autobiografia". La alta
pagina:"Multa vreme dupa demascare, in inchisoarea Gherla, mergand intr'o zi la baie, cu un
grup de detinuti, am observat pe trupul unui tanar niste urme ciudate. Pareau un fel de brazde
verticale trase de-a lungul spate-lui. Cicatricile formate erau rosii si hidoase. Am intre-bat pe un
student pe care-l cunoscusem inainte si care era de mai multa vreme in inchisoarea Gherla daca
cunostea cauza acestor deformari ciudate. Mi-a spus: "Este studentul de la Medicina din Cluj,
Pop Cornel. Semnele lasate pe spatele lui sunt urmele lasate de de-mascari. A fost printre cei mai
greu solicitati pentru ca era una din sperantele gruparii din care facea parte". Pe chipul
prietenului se asternu un nor de tristete a-mestecata cu teama. Trecuse si el pe "acolo" si desi fu-
sese numai "gugustiuc" (adica total inofensiv) orice vorba despre Pitesti il facea sa se cutremure.
In zilele acelea Pop Cornel era considerat in inchisoarea Gherla ca unul dintre cei mai periculosi
denuntatori folosit de directorul Gogiu mai ales in randul detinutilor de origine macedoneana,
pentru ca Pop avea dinainte de arestare o deosebita prietenie pentru ei, pe care o specula acum in
folosul comunistilor. Astazi, Pop Cornel nu mai traieste. Victima si calau pe rand, fara sa vrea, a
fost tradus in fata unui tribunal militar comunist din Bucuresti, judecat cu usile inchise si
condamnat la moarte de cei care l-au pus sa schingiuiasca, dupa ce l-au adus in stare de robot...
Fiecare student in parte are drama lui si eroismul sau mut. Fiecare student in parte are vina lui.
Inlantui-rea aceasta ciudata de vinovatie si victorie concomitent, constituie una dintre cele mai
rare aspecte ale problemelor etico-psihologice. Este oare vorba despre o me-toda stiintifica
operand in filozofia morala la rasturnarea si anularea etosului uman. Sau afecteaza planul
patologic?
Ca exemplu poate fi dat transportul de studenti din Cluj, in mare majoritate de la facultatea de
drept. Au fost debarcati in inchisoare pe data de 2 sau 9 Iulie 1950. Printre ei cativa studenti pe
care i-am cunoscut ulterior, Glodeanu, Inocentiu, Suciu Silviu, Hosu, Ptea, etc. Au fost dusi in
camera 4 spital (camera de tortura). Nici nu li s'a lasat timp sa se odihneasca, nici sa culeaga
informatiile obisnuite. Grupul a reactionat vio-lent. S'au batut ore intregi. Pana la urma, numarul
cu mult mai mare al reeducatorilor a impus norma "eticei" pe care o aparau si schingiuirile au
fost la inaltimea cazului. Din cei patru pe care i-am cunoscut, trei aveau deja plamanii atinsi..."
De ce n'am vrut eu sa se scrie tragedia Pitestilor? Sa nu se stie ca oamenii au comis acte atat de
degradante ce nu pot fi intelese si comise de un om ce apartine neamului nostru. Nu incerc sa
justific, ci intaresc: nu! nu noi romanii am initiat aceste bestialitati, ci bestiile comunismului
asiatic, iar cei din tara au fost Ana Pauker, Burah Tescovici (alias Teohari Georgescu),
Kisinevski, secuiul Vasile Luka, etc. Aveau acestia ceva comun cu neamul nostru? Nici o
atingere! Iar Nicolski, Dulberger, Zeller, Koller, straini total de neamul lui Horia tras pe roata, au
adus si aplicat bestialitatile asiatice la noi in Romania.

COLABORAREA CU ANTONESCU

Dupa cele scrise mai sus, nu se poate pune in cum-pana cine pe cine a adus la guvern. Prin
decret regal, Horia Sima a fost numit sef al Miscarii Legionare, statul a devenit "Stat National-
Legionar". Se formeaza guvernul. Acest guvern este cu cei mai putini ministri format de la 1918
incoace si fiecare ministru legionar nu primea salariu decat 20.000 lei, in timp ce pe vremea
celorlalte guvernari un simplu deputat avea 30.000 lei pe luna. Iata ministrii din scurta guvernare
zisa legionara (de fapt n'a fost asa, de aici a si aparut neintelegerea intre Miscare si Antonescu),
si nu ne-a fost rusine cu ei, desi Miscarea a fost decimata de aproape toata elita ei in frunte cu
Capitanul:

29 din 42
 -Vice-Presedinte al Consiliului de Ministri - prof. Horia Sima;
-Ministru de Interne - General Constantin Petrovicescu, fostul Procuror General in procesul
Garzii de Fier din anul 1934;
-Secretar la Ministerul de Interne - Dr. Victor Biris, fost Procuror;
-Ministru de Externe - diplomat Mihail R. Sturdza;
-Ministrul Educatiei Nationale, Cultelor si Artelor - prof. univ. sociolog Traian Braileanu;
-Ministrul Sanatatii, Muncii si Ocrotirilor Sociale - Vasile Iasinschi;
-Subsecretar de Stat la Ministerul Finantelor pentru Inventarul Avutiilor Publice - prof. univ.
Ion Protopopescu;
-Subsecretar de Stat la Economie, pentru Colonizari si Populatia evacuata - Av. Corneliu
Georgescu;
-Subsecretar de Stat la Presa si Propaganda - prof. Alexandru Constant;
-Subsecretar de Stat la Finante - Constantin Papanace;
-Subsecretar la Presidentie pentru Probleme Doctrinare - Horia Cosmovici;
-Subsecretar de Stat la Agricultura - Petre Nemoianu;
-La Comisariatul Refugiatilor (nu era minister) - Comisar General Dr. Ilie Colhon;
-Director General al Politiilor - Alexandru Ghica;
Rector al Universitatii din Bucuresti este numit prof. univ. Petre P. Panaitescu, si in alte functii
altii pe care nu-i mai stiu. In acest buchet de intelectuali si oameni de onoare, se incepe asa zisa
guvernare, cand n'am avut timp nici macar sa ne ingropam mortii nostri. A fost si cel mai sarac
an al agriculturii de la primul razboi. Am avut grije sa dam la o treime din tara -refugiatii din
Bucovina, Basarabia, Dobrogea, Ardeal- locuri de munca, o paine. Oare putin lucru e acesta?
Intr'o noapte sosesc la Bucuresti si trag -cum zice romanul- la cumnatul meu, prof. Nicolae
Petrascu, Secretar General al Miscarii Legionare. Era noaptea tarziu. Locuia pe str. Argentina in
chirie la un pensionar, la primul etaj unde avea doua camere mici si o bucata-rie ca un dulap.
Mai fiind acolo o sora a mea, n'am a-vut unde ma culca de a trebuit sa caut noaptea alt loc.
Pentru N. Ceausescu erau toate masinile la dispozitie, toate vilele si palatele. Ca sa-si aduca
cumnatul meu putinele lucruri de la Sibiu la Bucuresti, a gasit un ca-mion care ducea la o fabrica
cele necesare si, la inapoiere, i-a adus si lui asa zisa mobila. Noi n'am uitat ju-ramantul de a trai
in saracie. Nu neamul, cum au inte-les unii, nici la legionari, numai gradele legionare. Bani
aveam... de n'aveam ce face cu ei! Ne "dadeau": regele, nemtii, Auschnit, Malaxa, etc., etc. Bani
schimbati in gloante, temnita si moarte. "Bani" multi... La o luna de la lovitura de stat, Horia
Sima da dispozitii pentru o concentrare de forte ale Miscarii in Bucuresti. Cu doi ani inainte se
publicase in ziare ca ultimele ramasite ale Miscarii au fost distruse. Prin aceasta concentrare, vo-
iam sa aratam tarii ca au inviat insutit ramasitele Miscarii Legionare. Iata ce scrie un dusman al
nostru, nu o spunem noi:
"A reusit Garda de Fier in incercarea de a-si reface popularitatea? Cercetarea presei timpului si
mai ales vizionarea jurnalelor de actualitati care inregistreaza manifestatiile organizate de
Miscarea Legionara la Bucuresti in ziua de 6 Octombrie 1940 cu prilejul implinirii a 30 de zile
de la biruinta din 6 Septembrie 1940 si la Iasi in ziua de 9 Noiembrie cu ocazia sarbatoririi zilei
Sf. Arhanghel Mihail, patronul Miscarii Legionare, ne-ar conduce spre afirmatia ca Legiunea
reusise sa-si refaca baza de masa. Intr'adevar, cu ocazia acestor doua manifestatii pregatite din
vreme si cu minutiozitate de conducerea Garzii, zeci, poate chiar sute de mii de oameni, barbati
si femei, tineri si varstnici, imbracati in camasi verzi sau in costume nationale, au defilat in
Bucuresti si Iasi sub steagurile Legiunii".
Ce s'a intamplat insa cu defilarea legionara din Bucuresti de la 6 Octombie? Antonescu, informat
fiind ca geme Bucurestiul de legionari, il cheama pe Horia Sima si-l intreaba: "Ce inseamna
aceste concentrari de forte legionare? Vreti sa ma dati jos?" "Nu, domnule general, vrem sa
aratam dusmanilor forta Miscarii". "Bine, -zice generalul- atunci sa-mi depuneti juramant de
credinta si eu voi aparea in camasa verde la tribuna". Gradele din Bucuresti se consulta si
hotarasc ca daca generalul din simpatizant devine legionar, cunoscandu-i trufia, sa depuna acest
juramant. Generalul s'a folosit de aceasta intr'un mod absolut murdar; intr'o sedinta avuta la
Hitler, unde el, Hitler, venise insotit de ministrul de ex-terne Ribbentrop, si Antonescu dupa

30 din 42
toate uzantele diplomatice din lume, trebuia sa participe cu ministrul de externe legionar, printul
Mihail Sturdza, l-a impiedicat pe acesta din urma sa participe si l-a tinut la usa ca pe un valet.
De atunci, Antonescu -el, nu noi- se pregatea sa ne inlature de la posturile pe care le detineau
unii legionari in guvern. Noi, -cand Antonescu a plecat in vizita in Italia- puteam sa-l inlaturam,
caci puterile in Stat fusesera incredintate lui Horia Sima. Puteam spune sa ramana unde vrea el,
mai ales ca si in Italia a vrut sa-l convinga pe Duce ca de fapt el este seful Miscarii Legionare. La
plecare, Ducele i-o spune, cam nepolitic: "Domnule general, va rog sa transmiteti sefului
Miscarii Legionare, Horia Sima, salutarile mele!"
In 18 Octombrie are loc deshumarea legionarilor ucisi la Rasnov, iar la 24 Octombrie a celor
ucisi la Vaslui, care vor fi reinhumati la Predeal in ziua de 27 Octombrie 1940. La ceremonia la
care participa peste 7.000 de legionari, ia parte si generalul Antonescu.
La 24 Decembrie 1940, Inalta Curte de Casatie luand in discutie in sedinta publica revizuirea
procesului poli-tic in care Tribunalul Militar al Corpului II Armata, sectia I-a, a condamnat pe
defunctul Corneliu Zelea Codreanu prin decizia nr. 261 din 27 Mai 1938 ramasa definitiva,
declara fara valoare hotarirea de condamnare si reabiliteaza memoria lui Corneliu Zelea
Codreanu, constatand ca faptele au fost gresit stabilite si condamnarea gresit aplicata.
Miscarea Legionara face demersuri la Berlin sa fie inlocuit ministrul Fabricius de la legatia
germana din Bucuresti. Va inchipuiti ca schimbarea unui ministru al Germaniei nu putea fi
facuta fara aprobarea lui Hitler. Se aproba, si este schimbat cu baronul Manfred von Killinger,
"un vechi prieten al meu" cum il numeste Hitler. Acest fapt il pune pe ganduri pe Antonescu. El
a-mana rafuiala cu Miscarea Legionara. Sa vedem cine a provocat rebeliunea: Antonescu sau
Legiunea? Repet, din nou, ca ceea ce scriu vreau sa si dovedesc. Anto-nescu nu se impaca cu
colonelul Zavoianu, comandant legionar, Prefectul Politiei Capitalei, fost director al ziarului
"DACIA", vrand sa-l inlocuiasca. A trimis un colonel (sau general) cu o tancheta sa-l schimbe pe
Zavoianu. Legionarii de la Prefectura, au inceput sa cante "Sfanta tinerete legionara". Colonelul
si-a dat seama ca nici cu doua regimente nu-l poate schimba pe Zavoianu, si a zis: "Dragii mei,
sa traiti, eu militar fiind, am venit la ordinul lui Antonescu", -si s'a intors sa-i raporteze lui
Antonescu. Acesta s'a facut ca nu stie nimic. Dupa o bucata de timp, se plange lui Horia Sima si-
l roaga sa numeasca alta persoana la Prefectura Politiei, deoarece nu se impaca cu colonelul
Zavoianu. Horia Si-ma il inlatura pe colonelul Zavoianu, un stalp al Miscarii Legionare, numai
ca sa-i satisfaca cererea lui Antonescu. Nu trece mult timp si Antonescu conform planului sau,
vrea sa-l schimbe din functie si pe printul Alexandru (Alecu) Ghica, Seful Sigurantei Statului.
Cei de acolo, au pus mitralierele in pozitie si iar s'a facut cale intoarsa. Noi nu aparam functiile,
ci demnitatea de legionari. La Ministerul de Interne era dl. gen. Petrovicescu, cunoscut bun cu
Antonescu, care chiar s'a bucurat ca in Interne este un prieten de-al lui. Numai ca gen.
Petrovicescu era total de esenta legionara. Si iata ca vine ziua rafuielii. Antonescu nu era omul sa
tolereze pe cineva care nu-i da ascultare. Inainte de rebeliunea din 21-23 Ianuarie 1941, la 19
Ianuarie, un maior neamt pe nume Doering, e impuscat de un grec pe nume Demetrios
Sarantapulos in fata hotelului Ambasador din Bucuresti. Atentatorul este arestat imediat si
cercetat de organele legale, dar Antonescu, ca pretext, destituie imediat pe Ministrul de Interne,
generalul Petrovicescu, pe Alecu Ghica, Seful Sigurantei Statului si pe Av. Radu Mironovici,
Prefectul Politiei Capitalei dupa inlocuirea col. Zavoianu1). Nu numai atat, dar trimite ordine
tuturor prefectilor de judete sa vina la Bucuresti la o consfatuire si, pe cand acestia nici nu
plecasera bine la drum, sunt destituiti din functiile pe care le detineau in mod legal.
_____1)
-Pe col. Zavoianu, mai trziu, îl trimite în fata plutonului de executie, iar pe generalul
Petrovicescu, la temnita...

Deci, cine a provocat rebeliunea? Legionarii, e adevarat, au ocupat toate chesturile de politie,
nu mai vorbesc de Prefectura Politiei unde mai era prefect Radu Mironovici, cu aproape 3.000 de
legionari, Prefectura de Ilfov, unde era Prefect legionar comandantul E. Popa, aparand aceste
institutii ale statului; subsemnatul am venit in ajutor lui Emil Popa. S'au ocupat toate pompele de
benzina, iar legionarii de la S.T.B. au blocat strazile cu vagoanele de tramvai. Circulau masini si

31 din 42
din megafoane se adresau publicului: "Vrem guvern legionar! Vrem capul lui Riosanu!"1).
____1)
-Alexandru Rioseanu, omul de încredere al lui Antonescu si al jidanilor...

Va rog sa ma credeti ca nicicand o capitala n'a fost cucerita asa cum a fost Bucurestiul in
mainile legionarilor. Problema era: cu cine vor tine nemtii? Ei, cei aflati in Bucuresti, erau cu
Miscarea Legionara. Pana n'a venit ordinul lui Hitler ca armata germana sa treaca de partea lui
Antonescu, legionarii mergeau in masini cu nemtii si cantau "Sfanta tinerete legionara". Ce l-a
determinat pe Hitler sa treaca de partea lui Antonescu? Unele acte de "indisciplina" ale
legionarilor fata de nemti. Raportul sasilor din Ardeal ca Miscarea Legionara nu detine
economie, economia romaneasca, cea care ii interesa cel mai mult pe nemti. De ce a facut
grupul etnic german acest raport? Dupa ce ca aveau aproape intreaga economie in mainile lor in
Ardeal, voiau sa puna mana si pe averile evreiesti din satele Ardealului. Miscarea s'a opus.
Desi Antonescu aduce la Bucuresti din Arges forte militare, isi da seama ca nu poate infrange
Miscarea. Voi demonstra cu probe zdrobitoare cele sustinute de mine. Citam din cartea celor mai
mari dusmani ai Miscarii Legionare, Ion Spalatelul si Mihai Fatu:

"In seara zilei de 21 Ianuarie Ion Antonescu lanseaza un apel in care cere ca in 24 de ore sa se
restabileasca ordinea. Este interesant de remarcat ca in acest apel, Antonescu inca nu
condamna public pe legionari pentru dezlantuirea rebeliunii. In aceeasi seara, prin delegatia (in
sens de formatiune) legionara General Cantacuzino Granicerul 1)[Nota subsemnatului, D.
Banea],
_____1)
-Va informez eu ceea ce nu stie Spãlãtelul, cã numai în aceastã familie erau patru generali
legionari...

incep tratativele de mediere intre Antonescu si Horia Sima. Un prim pas intreprinde prof. univ.
P. P. Panaitescu, rectorul Universitatii Bucuresti si prof. V. Chirnoaga, rectorul Politehnicii, ca
mandatari ai lui Horia Sima. Ei propun lui Antonescu o impacare, cu acceptarea urmatoarelor
conditii: toate trupele sa fie retrase in cazarmi, dupa care se vor retrage si legionarii, urmand sa
se constituie un guvern format din legionari desemnati de Horia Sima. Rezulta ca desi
conducator al statului, Antonescu nu mai avea dreptul sa numeasca ministri. In discutia cu
delegatii familiei Cantacuzino, generalul se aratase dispus sa cedeze in fata unor pretentii ale
lui Sima dar nu sa-i dea mana libera sa numeasca ministri peste capul lui. Raspunzand unuia
dintre delegati care i-a propus totusi ca Horia Sima sa-i prezinte o lista de guvern, Antonescu a
spus: "Bine, domnilor, intind o mana prieteneasca d-lui Horia Sima. Sa-mi aduca o lista de 20-
30 legionari si sa alegem din ei guvernul. Duceti-va o delegatie la Horia Sima si aduceti-mi o
lista". Horia Sima n'a acceptat; el voia repunerea in functie a celor trei demisi R. Mironovici,
A. Ghica si Petrovicescu si guvern 100% legionar".

Va intreb pe dumneavoastra: Nu era Ion Antonescu in momentul in care a acceptat sa i se

aduca o lista cu 20-30 personalitati legionare si a intins o mana prieteneasca lui Horia Sima, in
mainile legionarilor? Iata insa ce s'a intamplat si am pierdut noi, nu Antonescu, chiar daca am
avut totul in mainile noastre iar Antonescu ramasese doar cu Misu Antonescu1).
_____1)
-De care nu s'a despartit pânã au fost executati (1946), poate chiar in locul in care fusese
executat din ordinul sau col. Zavoianu si ceilalti legionari in Iunie 1941. Toti cei care auzeau de
cei doi Antonesti, se intrebau ce rudenii sunt. Despre Mihai Antonescu nu pot scrie rau, chiar
daca nu a fost tocmai cinstit in comportarea lui. Odata, cand era ministru de justitie, mi-a spus ca
i'ar face mare placere sa iau masa cu el. Desigur ca fara sa stiu ce va urma, totusi l-am refuzat.
El, M. Antonscu, era conferentiar la Facultatea de Drept din Bucuresti si il aparase pe Ion
Antonescu in procesul de bigamie pe care i-l intentase Voda Carol prin seful serviciului secret
Moruzov, de atunci ramânând prieteni nedespartiti.

32 din 42
 Sa urmam mai departe. Daca Antonescu nu era avid de putere, lasa conducerea Miscarii. N'a
vrut. Noi aveam dreptul intr'un stat numit legionar, sa avem guvern legionar, sa poarte amprenta
legionara si de ceea ce faceam sa raspundem. In timpul asa zisei rebeliuni, regele Mihai a venit
de la Sinaia spre Bucuresti, dar la marginea orasului, a fost trimis inapoi de catre Antonescu prin
oamenii lui. Iata insa ce i-a adus apa la moara lui Antonescu. Comandantul armatei germane din
Grecia transmite o radiograma lui Hitler, ca datorita evenimentelor din Romania, armata
sovietica poate intra in Romania si prin-de armata germana descoperita. In urma acestei
radiograme, Hitler da dispozitie ca armata germana sa-l sprijine pe generalul Antonescu. In
aceasta situatie, daca noi legionarii nu depuneam armele, insemna razboi civil. Ribbentrop,
ministrul de externe german, il informeaza pe Fabricius sa-l povatuiasca pe Antonescu sa
formeze tot un guvern legionar. Dar Antonescu, care inainte spunea ca facem un guvern pur
legionar, odata cu sprijinul primit de la Hitler, s'a pronuntat ca va da ordin sa-i impuste pe toti
legionarii. In audienta la Antonescu vine dl. comandant V. Iasinschi si ministrul economiei
Germaniei in Balcani. Nemtii
ne-au cerut sa incetam rezistenta si nimeni nu va fi sanctionat, afara de cei care au facut acte
penale. Noi, nu am iesit din institutiile pe care le aparam. Sigur ca derbedeii capitalei au distrus
multe lucruri (cum fac si acum in Februarie 1990) si dusmanii le pun in sarcina Miscarii. Vreau
sa mai specific ceva: in cartile aparute, noi legionarii suntem catalogati toti "fara profesie". Pot
sa va dovedesc minciunile lor, stiindu-i eu bine pe unii infatisati drept "fara profesie". Octavian
Marcu era absolvent al scolii normale, nascut in comuna Tau, jud. Tarnava Mica. Am fost in
casa parintilor lui de 2-3 ori. Era una dintre cele mai instarite familii, nu numai din Tau, ci si din
jur. Aveau moara lor, masina de treierat, padurea lor, pamantul lor, etc. De ce sa mearga
invatator cu 1800 lei pe luna? Oare il putem numi fara profesie? Dupa ce el participase la
executarea celor din celulele de la Jilava, dupa rebeliune l-am intalnit la Sibiu. I-am aratat ca
Antonescu il va executa, desi el nu facuse altceva decat sa pedepseasca niste criminali odiosi,
despre care insasi Antonescu a spus ca si-au meritat soarta: "Te duc la comandamentul german si
cu primul trans-port pleci in Germania". "Nu plec!", -mi-a raspuns. Eu totusi, ca sa-i scap viata,
l-am plimbat pana la hotelul "Bulevard" unde la etaj era instalat comandamentul ger-man. Acolo
mai era un legionar din Timisoara care citea un ziar. Am zis: "Vezi, Marcule, sunteti doi".
"Domnule comandant, nu plec! Eu sunt impacat; am razbunat pe Capitan!" -mi-a raspuns el. Am
ramas im-pietrit. Sa nu risti tu nimic, a doua sau a treia zi era in Germania, tanar, voinic, gasea
pe cei refugiati si putea sa-si faca o familie, sa traiasca in libertate si in viata. Iata ca noi nu
apartineam acestei lumi. A avut o atitu-dine iesita din comun si la proces; condamnat la moarte,
a fost executat in vara anului 1941...
Stelian Stanicel, numit si el tot "fara profesiune", era avocat si fost secretar al Prefecturii de
Politie Bucuresti. Socariciu Eremia era licentiat in drept. Ilie Stanga era avocat; a fost judecat si
necondamnat cu devizele, caci tocmai el fusese comisar cu devizele. Gaina Ovidiu1), fost sef de
cabinet al generalului ministru Petrovicescu, studiase filozofia la Universitatea din
_____1)
-Gãinã Ovidiu, alias Stan M. Popescu, si-a continuat studiile de filozofie in Germania si cele de
specializare in psihologie la Universitatea din Viena. Stabilit in cele din urma in Argentina,
activeaza ca prof. univ. in cadrul mai multor universitai argentiniene: Universitatea del Salvador
din Buenos-Aires, Universitatea Catolica Argentina, Universitatea Nacional de la Plata; a facut
parte (si ulterior a condus) Ministerul Educatiei din Argentina, reprezentnd Argentina la
numeroase congrese de psihologie, fiind considerat o autoritate suprema in domeniu (Nota
editorului).
-Dar eu nu ma mir de nimic daca in cartea lui, Stelian Neagoe scrie despre fratele meu Ion
Banea ca in 1937 era student la Iasi si aghiotantul lui Codreanu, in timp ce in anul 1934 Ion
Banea termina facultatea de medicina devenind doctor, iar din 1938 era avocat inscris n baroul
din Iasi. Tot acest domn Neagoe scrie ca legionarii au taiat urechea rectoruluii T. Bratu din Iasi;
cei trei studenti legionari arestati au fost eliberati, nefiind nici o proba contra lor. Una mai
gogonata! Tot dl. Neagoe scrie ca Nicolae Petrascu, fost presedinte al studentilor din Iasi care a
furat banii societatii, este viitorul Secretar General al Miscarii Legionare, in timp ce prof. N.

33 din 42
Petrascu a studiat la Bucuresti si n'a fost in viata lui in Iasi, decât la 8 Noiembrie 1940 la marea
adunare legionara de acolo. Neagoe poate fi chemat n justitie. In 1938 -se scrie- ca "Generalul
Cantacuzino a scris o scrisoare de amenintare regelui". Generalul se odihnea de aproape doi ani
in mormnt. A mai scris cineva de dincolo?!

Cernauti; se putea oare ca tocmai in aceasta functie sa fie numit unul fara profesiune?
Antonescu nu reuseste sa se inteleaga nici cu "grupul Codreanu", cum il numesc toti dusmanii
Legiunii. Sa la-murim si aceasta problema. N'am fi protestat noi, legionarii, ca nu i se da o
functie onorabila tatalui Capitanului, vechi si neinfricat in Miscare? Batranul profesor cazuse
intr'un misticism religios fara sa mai rationeze politic. Apoi Decebal, unul din fratii Capitanului,
l-am auzit eu cu cele doua urechi in 1934 la Jilava, ca el n'are nimic cu familia Codreanu si cere
sa fie eliberat (si a fost eliberat inainte de proces). Antonescu avea infor-matiile lui. Cu toate ca
el, Antonescu, a anuntat ca va face adevarata Legiune a lui Banea, Totu, etc., n'a reusit sa
gaseasca aderenti in Miscare1).
_____1)
-Mai erau în acel moment în afara Miscarii trei dintre adevaratii fruntasi: dr. Noveanu, fost
ministru, dr. Bidianu, fost subsecretar de stat la Ministerul de Finante si marele avocat Radu
Budisteanu, fost ministru al cultelor. De ce aceste adevarate valori ale Miscarii au ramas in 1940
in afara guvernarii, noi fiind deficitari in oameni de talia lor? Când ei faceau parte toti trei din
guvernul Gigurtu, Horia Sima a aflat ca va trebui sa facem schimb de populatie in Ardeal cu
ungurii sau vom ceda la granita o fâsie din trupul Ardealului si a cerut celor trei sa demisioneze
ca sa nu faca parte din guvernul care va ceda ceva din Ardeal. Ei n'au demisionat; acest gest i-a
indepartat de Miscare.

Antonescu vazand ca nu poate rupe din Miscare, instituie un guvern de dictatura militara.
Ciracii lui Antonescu se intrec in a aresta legionari, in Capitala si in tara sunt inchisi 6.000 de
legionari.
Am pomenit mai sus de unele "acte de indisciplina" fata de nemti. Prin luna Noembrie 1940
cand noi inca mai eram la conducere, se organizeaza o adunare la Medias in care a fost delegat
subsemnatul sa vorbeasca in numele Miscarii Legionare. Iata ce s'a intamplat: Au fost prezenti
aproximativ 5.000 de oameni, nu numai legionari, ci mai ales sasi, inrolati in organizatia lor cu
drapele si uniforme (care ma salutau cu salutul "Heil Hitler"). La acest miting era prezent si
Andreas Schmidt, seful grupului german din Ardeal (eu nu stiam, de fapt nici nu ma interesa).
Sasii inebunisera, avandu-l pe Hitler protector. Spuneau mai tarziu ca dupa ce a dus Antonescu
pe tigani la Bug, urmeaza romanii.
La sfarsitul vorbirii mele, m'am adresat sasilor: "Dumneavoastra va intindem o mana
prieteneasca, dar sa nu uitati ca sunteti musafiri pe acest pamant. Ne da dreptul sa pasim cu pas
de stapan tot sangele varsat de la Decebal pana astazi pe toate meleagurile Romaniei si oasele
frante de roata ale lui Horia la Alba-Iulia. Numai in aceasta postura va intindem mana. Iar
privitor la tratatul de la Viena care ne-a rupt aproape jumatate din Ardeal, ma intreb si intreb pe
toti de fata, cine poate da ce nu-i apartine? Juram in fata lui Dumnezeu si a dumneavoastra ca noi
nici nu vrem sa stim ca a existat tra-tat la Viena. Iar fratilor nostri care sunt cedati unguri-lor,
care fug ziua si noaptea spre Ardealul liber (numai din judetul Nasaud au venit peste 20.000), le
juram sa-i aducem cu arma in mana inapoi la vatra lor, daca nu, sa murim!".
Sfanta tinerete si destula prostie din capul meu! Eu nu stiam ca n'am voie sa-mi apar patria si
neamul meu! Dr. Muresan, unul dintre cei mai buni medici din Ardeal, mi-a spus: "Vino sa
mancam la "Goarna vânatorului", ca azi nu mananca sasii din Medias".
Andreas Schmidt, seful sasilor hitleristi din Ardeal, s'a dus imediat la Bucuresti si a raportat lui
Antonescu "ce a vorbit Mitu Banea la Medias". Nici sa fi vorbit Churchill in Camera Comunelor
n'ar fi fost mai grav! Antonescu a luat foc, l-a chemat la el pe Horia Sima si i-a reprosat ca am
inebunit (noi, legionarii) ca il punem rau cu nemtii. Eu am raspuns cand mi s'a trans-mis, ca am
vorbit romaneste si ceea ce am simtit. Nemtii m'au trecut insa pe lista dusmanilor, mai ales ca
eram, vezi Doamne, grad in Miscarea Legionara. Eu nu banuiam nimic. Intr'o seara, in centrul

34 din 42
Sibiului, ma opreste o fata destul de frumoasa si, interesant, ma agraeste ea: "Ce mai faceti
domnule Mitu?" Eu raspund: "Bine", si ma departez. Nu stiu la cat timp, tot asa ma opreste cu
doua-trei vorbe. Iata ca am intrat la banuia-la: cum de nu o cunosc pe aceasta frumoasa fata, caci
crdeam ca e dintr'o familie legionara si eu voi fi fost in casa lor cand ea va fi fost copila; dar,
parca-mi spunea sufletul ca nu-i lucru curat. Vorbesc la Politia Legionara ca voi veni cu o fata,
ea sigur isi va lasa poseta pe birou, eu voi sta in asa fel incat sa se poata controla; in caz contrar,
unul merge si impusca in coridor (cu do-puri), eu voi fugi cu ea sa vedem ce se intampla si in
acest timp unul din camarazi sa-i controleze poseta. Asa s'a intamplat. In poseta se gasea o
batista de matase chinezeasca si o carte de vizita: Dumitru Banea, Sibiu, str. Balcescu 26. Nici
un act si nici un ban. Cei din Politia Legionara erau: unul doctor in medicina, altul invatator, un
altul student, habar n'aveau de politie. Daca ma adresam unui politist de meserie, in trei zile imi
raporta si daca o doare o masea pe respectiva. Am incercat sa rezolv singur dilema si n'am reusit.
Cand am intalnit-o din nou, am invitat-o in masina sa o conduc acasa si urma ca a doua zi sa
trimit politia la domiciliul ei. Pentru cei care cunosc Sibiul, descriu: am mers ca-tre terenul de
fotbal, am trecut 2-3 case de cladirea cu etaj unde cobori spre biserica "din groapa" si dansa m'a
rugat sa opresc. Am coborit amandoi. La colt s'a oprit. Am intrebat-o: "Aici locuiesti duduita?" I-
am dorit "noapte buna" si am plecat spre masina. Am auzit ceva usor in spatele meu si cand
m'am intors, am vazut-o fugind dupa colt. Am facut greseala ca n'am fugit s'o prind, ci m'am dus
la masina. Pana am intors masina si am ajuns dupa coltul pe unde disparuse, n'a mai fost nimeni
pe strada. In dreapta se afla o gradina mare. A sarit in acea gradina. Mai mult, n'am mai intalnit-
o. Asa folosesc toate serviciile de spionaj din lume, femeile cele mai frumoase...

IA GOGOASA... NEAMULE...

Imediat dupa asa zisa rebeliune, a aparut cartea scri-sa de lingusitorii lui Antonescu, numita
"Pe marginea prapastiei", indreptata contra legionarilor si cu laude exagerate la adresa
"salvatorului" Romaniei -Antonescu. Pe coperta din spate sunt fotografiati un grup de barbosi
lãcãtari cu nevestele si puradeii lor, toti cu mainile in sus, cu explicatia scrisa: "legionari
predandu-se". La vederea acestor lacatari si a explicatiei scrise, Antonescu da ordin de
interzicere a cartii. Caci doar si el purtase camasa verde si nu s'a gasit intre "legionarii" de pe
coperta! S'a gasit in schimb fotografiat intre adevarati legionari la marea adunare de la Iasi, in
ziua de 8 Noiembrie 1940, unde dusmanii au scris ca au fost prezenti 200.000 de legionari.
Tot atunci, iata ce "documentar" a aparut pe ecranele cinematografelor din toata tara: cum
legionarii au dat gaz si au ars doi soldati romani. La vederea acestor grozavii ti se facea parul
maciuca, vorba romanului. Numai ca asa zisii soldati erau morti... Prof. A. C. Cuza s'a exprimat
odata asa: "Nu aprob, nu dezaprob, ci constat".
Noi, dragi cititori, sa rezolvam aceasta nemaipomenita murdarie aruncata in spatele Miscarii
Legionare. Noi nu vom aproba, nici dezaproba, nu constatam si acuzam.
Sa derulam filmul: agentii Sigurantei au ridicat doua cadavre de la Morga, le-au imbracat in
uniforme militare (cata profanare!) si le-au dat foc in strada. "Soldatii"... vezi Doamne!
Intrebarea se pune: nu cumva incercam sa aparam pe legionari? Nu! Orice crima, nu e perfecta;
poate tocmai ca sa iasa la iveala adevarul. Adevarul in aceasta miselie e prea adevarat, ca sa
incercam noi sa-l mai aratam.
A fost prins vreun legionar facand aceste crime si condamnat? NU! Dar, daca a fugit de la locul
crimei?
Sa judecam lucid. Din ce regiment faceau parte soldatii? Daca soldatii au fost inarmati, cum de
n'au impuscat cel putin un legionar vazandu-se atacati? Daca au fost neinarmati, cum de s'a
intamplat aceasta oribila crima, caci ei, soldatii, nu la figurat ci poate erau frati cu legionarii, de
ce sa-i arda? De ce? Acei soldati arsi, au cazut din luna? Nu aveau un domiciliu ca orice om din
lume? Nu s'au nascut in oras sau in sat? Nu aveau parinti? Cum se chemau parintii? Soldatii arsi,
cum se chemau, sau n'aveau nume? Au fost facuti in eprubeta?
Cred ca sunteti lamuriti cata ura, cata miselie contra unor oameni care au iubit pe bunul
Dumnezeu, s'au jertfit pentru neamul lor si au adorat pamantul unde au vazut lumina zilei. Si noi

35 din 42
nu ne puteam apara contra acestor misei care inscenau aceste monstruozitati si le a-runcau in
spatele legionarilor, fiind progoniti si arestati cu miile...

NICOLAE PETRASCU

S'a nascut la 10 Noiembrie 1907 in comuna Sambata de Sus, judetul Fagaras, judet cu romani
vrednici si gospodari. Inca de pe timpul cand Ungaria a ocupat, vremelnic, principatul
Transilvaniei, aveau un deputat roman in Parlamentul de la Budapesta. Iar in anii 1947-48, au dat
mult de furca Securitatii comuniste cu partizanii condusi de ing. Ion Gavrila-Ogoranu si Hasiu.
Parintii, tarani agricultori, au avut trei copii: Nicolae, Gheorghe si Vasile. Gheorghe ramane sa
conduca gospodaria, iar Nicolae urmeaza liceul "Radu Negru" din Fagaras, unde intalneste pe
eminentul elev, notat numai cu 10, Horia Sima, si nu numai ca ajung amandoi in Miscarea
Legionara, dar mai tarziu isi leaga viata unul de celalalt. Nicolae se inscrie la Litere in Bucuresti,
iar Horia Sima la Filozofie. Fratele mai mic urmeaza Scoala normala, facandu-se invatator. Toti
trei fratii ajung legionari si platesc si ei cu inchisori sau lagare. Pe prof. Nicolae Petrascu l-am
cunoscut la Sibiu, unde functiona ca profesor de limba romana si franceza la Scoala normala. Ne
imprietenim si mai tarziu se casatoreste cu sora mea, Livia. Am mers prin zeci de sate si comune
impreuna. Activitatea lui in Miscarea Legionara este enorma. In anul 1936, intr'un grup de
legionari, Capitanul ii intreaba unde s'ar putea tipari cartea "Pentru legionari", mai bine zis,
cine isi ia raspunderea tiparirii ei, caci cartea aparea in clandestinitate si riscul confiscarii ei era
enorm. Prof. Petrascu ia raspunderea tiparii cartii. La Sibiu, la cenzura militara, era colonelul
Davideanu, un prieten al Miscarii Legionare. A pus stampila la inceputul cartii si la fine, dar n'a
trecut-o pe lista de cenzura. La tipografia "Vestemean", patronul era legionar, dar avea si doi
lucratori socialisti. Ca sa se vada ca totul este in regula, el le-a aratat tocmai lor manuscrisul si
le-a adresat rugamintea si ore suplimentare, sa apara cat mai repede cartea si se va da o masa la
sfarsit. Oamenii vazand stampila cenzurii, au crezut ca totul este in ordine. Fiecare coala1) o
ridicam
_____1)
-O coalã are 16 foi...

si o duceam in diferite locuri. Cand cartea a fost tiparita, am expediat-o prin tara in locuri sigure
si intr'o zi au aparut la libraria "Cartea Romaneasca" din Bucuresti, 10 exemplare. Guvernul
liberal al lui Guta Tatarescu, s'a intrunit imediat in sedinta. Bomba explodase: "A aparut cartea
lui Corneliu Codreanu, ce-i de facut?" "O confiscam!" Dupa dezbateri au zis: "N'o putem
confisca fiindca n'avem de unde, si apoi se va citi mai grozav". Asa a aparut cartea "Pentru
legionari". Dupa procesul Capitanului in 1938 si condamnarea lui, tot clandestin si de data
aceasta, apare cartea "Adevarul in procesul Capitanului" scoasa tot la Sibiu. A fost descoperita
tipografia si au intrat oameni la puscarie. N. Petrascu, prin Bucovina, fuge in Polonia si de acolo
in Germania (unde conduce un lagar de legionari; asa ne "iubeau" nemtii, trimitandu-ne in
lagare). In 1940 vine prin Banat, impreuna cu Horia Sima, cu acte false facute intr'o comuna de
romani din Banatul sarbesc. Inainte de a trece clandestin granita in Roma-nia se despart, sa nu fie
vizati, dar sunt prinsi. N. Petrascu e incarcerat intr'un turn intr'o comuna, sare din turn, dar in
cadere isi rupe umarul si este dus la spital la Lugoj, unde e pazit de jandarmi. Printr'o doctorita
legionara aflu si trimit un inspector legionar din cooperatie pe nume Ludosan, legionar
necunoscut de autoritati. El cade aproape de spital si e dus imediat acolo, unde doctorita il baga
in sala de operatii si tot-odata ii spune ofiterului de jandarmi sa dea ordin sa-l aduca pe Petrascu.
In sala de operatii nu intrau jandarmii, asa ca puteau amandoi sa basadeasca. N. Petrascu nu are
suficienta incredere in omul de langa el; cunostea toate trucurile Sigurantei si cere sa merg eu.
Eu, strang cativa legionari de nadejde, hotariti sa-l scoatem din spital si sa trecem in Banatul
sarbesc unde aveam multi legionari. Dar evenimentele au decurs fulger, nu in pas de melc. Horia
Sima ajunge la Bucuresti prin Moruzov, seful serviciului secret al armatei si omul lui Carol al II-
lea. Datorita faptului ca nemtii tocmai trecusera linia "Maginot" si inaintau in centrul Frantei ca

36 din 42
la manevra, regele vede pericolul si incearca prin Horia Sima o apropiere de Miscarea Legionara
(evenimente pe care le-am descris). Cand ajung eu cu leii mei la spital, lucrurile mergeau deja
spre fagasul nostru. Urmeaza o tatonare intre Miscarea Legionara si rege. Dupa 6 Septembrie
1940, N. Petrascu ocupa slujba de Secretar General al Miscarii Legionare. Dupa rebeliunea lui
Antonescu din Ianuarie 1941, pleaca din nou in Germania. In anul 1944, dupa 23 August, e
parasutat cu o echipa de legionari in Ardeal1). Echipa a fost parasutata cu scopul
_____1)
-Din aceasta echipa face parte si prof. Constantin Stoicanescu care, in cadere, isi rupe amndoua
picioarele si cade in minile rusilor; l-a inghitit pamântul...

de a comite acte de sabotaj, si sa incerce prin armata sa schimbe iar frontul in favoarea nemtilor,
dar ei nu numai ca erau constienti ca nemtii au pierdut razboiul, dar si datorita tratamentului din
Germania, unde nemtii ii tineau ca o amenintare la adresa lui Antonescu, prin lagare, au hotarit
sa nu comita absolut nimic.
In tara, situatia comunistilor de la putere era grea, elemente de tip Gheorghiu Dej, Zaroni,
Ceausescu adusi la putere prin forta armatei sovietice. Intrucît partidul national -taranesc mai
ales, si partidul liberal erau puternice, acest lucru ii determina pe comunisti sa faca un pact cu cei
mai mari dusmani ai lor, cu legionarii. Sa analizam cinstit lucrurile: tu la guvern, avand in spate
o puternica armata sovietica, esti silit sa apelezi la legionari, care erau afara de lege, unii dintre ei
fiind para-sutati; oricine ar fi executat pe parasutisti in strada, n'avea teama de lege. Comunistii
nu dadeau doi bani pe popularitatea lui Maniu sau a lui Bratianu, partidele aveau milioane de
aderenti, dar n'aveau oameni de sacrificiu. Avocatul Vica Negulescu si cu N. Petrascu care
reprezentau Miscarea Legionara in tara, profita de slabiciunea comunistilor si cer conducerii sa-i
elibereze pe cei din inchisori, si sa legalizeze situatia celor parasutati, precum si sa inceteze
deportarea planuita a legionarilor in Rusia sovietica. Comunistii accepta conditiile si, doi-trei ani
scapam de prigoane. In 1948, vazand ca la insistentele lui comunistii care s'au intarit intre timp,
nu elibereaza pe legionari din inchisori, Petrascu da ordin de organizare a Miscarii Legionare.
Securitatea afla si lasa un timp ca sa poata aresta cat mai multi legionari. Umplem din nou
temnitele Romaniei. Nicolae Petrascu este condamnat pe viata si dus la Jilava unde, langa
directia inchisorii se aranjeaza niste celule zise ale mortii. Acolo piere Vica Negulescu, unul din
fruntasii nostri, iar Nicolae Petrascu e tinut in asa groaznice chinuri, incat dintr'un falnic roman
ajunge un om mic, decalcificandu-i-se oasele. Mai tarziu mi-a povestit ca, pentru a se intoarce pe
prici, ii trebuia o ora, doua. Odata cu inceperea reeducarii noastre la Aiud, este adus si el. Cand l-
am vazut intr'o sala mare, nu puteam crede ca omul acela mic care se sprijinea intr'un fel de
baston, era el. Dupa eliberarea noastra din Aiud, dupa ce a lucrat un timp ca functionar marunt, i
s'a facut o pensie de 600 lei si isi ducea chinuita viata in mijlocul familiei. Sotia lui traia (a fost
inchisa si ea sapte ani fara a fi condamnata), era acum casierita la o farmacie. Aveau doi copii, pe
Mihai, inginer, si pe Horia, medic veterinar si licentiat in drept.

-Nemaipomenita moarte a lui Nicolae Petrascu-

Poate nu scriam aceste randuri daca moartea lui nu m'ar fi cutremurat si pe mine, care slava
Domnului, am trecut prin multe necazuri si suferinte. Intr'o zi (in 1968) soseste de la Bucuresti
un anche-tator de la ministerul Securitatii, caci poate nu erau destui securisti la Sibiu. Nicolae
Petrascu e "invitat" la Securitate. La intrebarea mea, ulterior: "Ce mai vor cu tine? Cum se
poarta?" (ultima oara cand am vorbit cu el era intr'o Duminica), ce-mi raspunde (redau textual):
"Rau! Daca n'ar fi Livia..." Mi-a aratat gatul si mi-a facut semn ca si-ar taia gatul. "Te va chema
si pe tine". Marti am primit un telefon de la Mihai, baiatul lui: "Veniti pe la noi. S'a intamplat o
nenorocire..." Sora mea cea mica, Ancuta, farmacista, era casatorita cu Nelu Bnda, licentiat al
Academiei Comerciale (fost si el 15 anisori in temnita; ea mai putin). Am plecat cu Nelu la
familia Petrascu acasa, la bloc. Cum sa scriu cele vazute, cand eu nici azi nu cred? Dar ce s'a
intamplat inainte si mai ales, cum s'a putut intampla? Repet, cum veti putea crede dumneavoastra
daca eu, cumnatul lui si vazand cu amandoi ochii, nu cred ca s'a putut in-tampla? Cum a putut
37 din 42
face omul acesta in care numai sufletul il mentinea? Iata prima mea impresie, odata ajuns acolo:
Baia era plina la jumatate cu apa calduta si rosie de sange, arterele taiate la ambele maini si
moartea nu venea. Apoi, presupuneam, a luat un cutit din bucatarie si l-a sprijinit de perete caci,
cu arterele taiate nu putea sa-l infiga in inima; de impins nu l-a putut slabit cum era, caci cutitul
n'a facut gaura mare si nici n'a ajuns la inima, sa scape mai usor (imi aduc aminte de poezia lui
Cosbuc, "Regina ostrogotilor"; asa si el, n'a putut sa se scurga viul tot). A luat o sfoara si s'a
spanzurat in baie, dar sfoara fiind slaba, cu toata putinatatea trupu-lui lui, s'a rupt; s'a dus din nou
in bucatarie si a taiat (cum a putut?) cu mainile fara vlaga, un fir de la radio si s'a spanzurat din
nou. Asa presupuneam ca s'a sfarsit N. Petrascu. Am intrebat pe dr. Ivan, medicul legist, la
reconstituire, daca e vreun caine de securist de fata. A spus ca nu, dar era chiar cel care l-a
anchetat pe N. Petrascu, sigur, in civil. Nu-i iert niciodata doctorului Ivan lasitatea lui. Mai tarziu
a suferit si el din partea Securi-tatii. Intreband familia daca banuiesc ceva in legatura cu moartea
lui, sora mea (sotia lui) si fiul au spus ca nu. Am intervenit eu spunand: "De ce se mai pun
intrebari? Cainii de securisti l-au omorit..." Ce se vorbeste de mai multi, in legatura cu moartea
lui N. Petrascu: A fost vazut la Sibiu un colonel de Securitate din Bucuresti, care activase tot
timpul la Securitatea din Si-biu. Sora mea si nepotul au spus ca la venirea lor acasa l-au gasit pe
Petrascu mort in baie si geamul de la ca-mera deschis. Pe acel colonel, nu l-a mai vazut nimeni
dupa aceea. Intrebarea logica: Nu a venit odata cu anchetatorul? Colonelul cum de a disparut?
Azi s'ar putea afla dezlegarea acestei tragedii? Sigur ca da, si totusi nu se poate. De ce?
Judecatorii care in trecut au condamnat -nu exagerez- de ordinul zecilor de mii (poate sute),
oameni total nevinovati, sunt tot pe posturile lor, unii chiar avansati. Securistii se plimba liberi.
Daca n'au participat la crime, nu numai in timpul Revolutiei, dar si cu zeci de ani in urma, au
stiut totusi de ele si nu exista aproape nici unul care sa nu fi schingiuit sau batut pana la un pas
de moarte pe cei care intrau pe mana lor.
Cum au condamnat judecatorii, dau un caz. Un om cu palarie de vanator, cere unei femei sa-i
vanda un ki-logram de mere: "Iti dau maica, cum sa nu-ti dau, chiar imi trebuie niste lei sa-mi
cumpar gaz, nu vrei mai multe?" A fost condamnata la patru ani de temnita, fi-ind invinuita ca
respectivul era partizan. Ca a fost partizan, stia Securitatea, biata femeie poate ca si daca avea
omul pe piept o tabla pe care ar fi fost scris "Partizan" sau nu stia sa citeasca, sau nu stia intelesul
cuvantului "partizan". Cine atunci, in libertate, ar lua acest caz in cercetare si sa se afle adevarul
asupra mortii lui N. Petrascu? Daca lucrand cu manusi de guma ca sa nu se vada amprentele, l-a
executat pe N. Petrascu cel venit din Bucuresti? Timp era suficient pana veneau ai casei de la
serviciu, in plus pazeau si in exterior sa nu apara nimeni pana ar fi operat ei. Un fapt ca cel de
jos, da de gandit.
In luna Februarie a acestui an (1990), deci la doua luni de la Revolutie, se prezinta la sora mea
Ancuta Bnda (sotul nefiind acasa), un elev de la Scoala Militara, cu cheile familiei Bnda, str.
Croitorilor nr. 8, telefon... Elevul a spus ca le-a gasit pe jos la sediul Securitatii, cheile avand un
carton pe care erau scrise datele; baiatul mai avea cheile de la dr. Maniu, dar era rupta adresa.
Cred ca e clar pentru orice om de buna credinta ca securistii aveau cheile de la locuintele noastre.
Oare pentru ei nu exista "violare de domiciliu"? De ce n'ar fi si ei pedepsiti, doar ei stiau bine
legea, nu ca femeia care a luat patru ani de inchisoare pentru ca a vandut unui necunoscut niste
mere?
Nu e cazul sa ne razbunam, caci atunci cand te razbuni pe cineva golesti tot ce ai in suflet curat.
Nu razbunare, ci o sfanta si dreapta judecata! Ei, securistii ca-re au intrecut in torturi pe toti. Eu
am vazut camera de tortura si uneltele (ati vazut si dumneavoastra poate la T.V. cum au fost
torturate victimele de la Timisoara).
Despre morti, strabunii nostri romani spuneau sa vorbesti numai de bine. Securistii sunt ca niste
morti vii. Dar cum poti sa vorbesti despre ei cand te gandesti cum s'au pregatit sa lupte cu
propriul lor neam, neamul care nu dorea, inflamanzit cum era, nu numai paine, ci si libertate:

"Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane,

Nu pentru o rumena bucata de paine
Ci pentru vazduhul tau liber de maine.

38 din 42
 Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane..."1)

______1)
-"Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane" de Radu Gyr. Pentru acest poem "Radu Gyr a fost
condamnat la moarte si tintuit timp de un an in lanturi, pana la comutarea pedepsei n munca
silnica pe viata" [vezi marturisirea d-lui Zaharia Marineasa din "Nota asupra editiei" volumului
Radu GYR - Poezii (sângele temnitei - balade), vol. I. Editura "Marineasa", Timisoara, 1992].

Si s'au ridicat. Imi vine sa cred ca jertfele au fost zadarnice, caci ei nu s'au ridicat jertfindu-si
viata numai pentru ca sa cada tiranii, ci si contra sistemului asiatic comunist care ducea pe om la
dezumanizare si azi, comunismul e in floare.
Unde a gresit prof. N. Petrascu, nu ca om si legio-nar, ci ca secretar general al Miscarii
Legionare? In posturi de acest gen sau in diplomatie trebuie pusi oa-meni care in afara de
inteligenta si inima, au inca ceva, cum am putea numi acest lucru care nu are o definitie precisa,
sa-i zicem un "ce" pe care nu-l au toti oamenii. Niste exemple:
Napoleon se afla cu armata in Prusia. Trimite in cel mai strict secret o trasura inchisa s'o aduca
pe contesa Walewska la el. Ofiterii care au in grija securitatea ei, nu stiu cine e. Talleyrand era la
Paris, dar omul acesta stia. E chemat de Napoleon in Prusia si dupa ce-i da instructiuni,
Napoleon il expediaza imediat inapoi. Talleyrand il roaga pe Napoleon sa-i permita sa sarute
mana contesei Walewska. Napoleon ramane statuie; de unde stia acest nemernic ca ea, contesa, e
aici? Talleyrand poseda acel "ce".
Ministrul Japoniei discuta foarte amical cu ministrul spunandu-i ca popoarele trebuie sa
traiasca in bune relatii, sa se ajute reciproc, tocmai ce dorea America. Dar iata ca ministrul
Japoniei, scoate ceasul, se uita la el si spune: "Excelenta, sa-mi permiteti sa ma retrag, tara mea
din acest moment intra in razboi cu tara dumneavoastra".
Cum sa numim acest "ce"? Murdarie politica? Dar e un rau necesar. Acest rau necesar i-a lipsit
complet lui N. Petrascu. El a ramas un om total cinstit sufleteste, un om cu putere de munca si
jertfa pana la daruirea vietii. Micile noastre familii le-am daruit marei familii, Neamul.
Dupa parasutarea lui Petrascu in Ardeal, a stat un timp ascuns la un bun legionar care isi risca
viata ada-postindu-l. Sora mea Livia, care era tot atat de legionara ca si el, se plimba cu cei doi
copii ai lor pentru ca el, ascuns dupa perdea, sa-i poata vedea. Copiii protestau: de ce ii tot
plimba pe strada aceea? El voia sa-i mai vada pe cei legati de el, pe cei care el ii jertfea. Oare nu
suferea groaznic ca om? Mare, mare pacat ca neamul nostru si-a pierdut din virtutile dacilor lui
Burebista si au ajuns fara credinta in Cel martirizat pe Golgota, in cel sfartecat pe roata la Alba-
Iulia, in cei arsi de vii la crematoriu, Nicoleta si V. Dragomirescu...

PRINTUL ALEXANDRU GHICA

Nu pot, nu-i o falsa scuza, sa scriu despre acest om, titan in suferinta; voi incerca totusi sa vi-
l prezint: Intra in Miscarea Legionara, nu atunci cand a venit valul spre ea, ci mai devreme.
Despre cultura sa, nu sunt eu indreptatit sa scriu.
In guvernarea legionara este numit Directorul Sigurantei Statului. Semana mult cu Capitanul,
ba, cand acesta era inchis la Jilava, a vrut sa-l inlocuiasca, ceea ce Capitanul a refuzat. Dupa
rebeliune, este condamnat la 25 ani temnita. Il intalnesc, adica aud in 1948 ca e la Aiud. Cand
ajung din nou la Aiud prin 1962-63, era la Zarca. Era locul cel mai greu pentru detinutii
Aiudului. Celularul avea 312 celule. Zarca era de pe timpul ungurilor si avea faima mare,
criminalii fiind adusi la Aiud in Zarca. In momentul cand a inceput reeducarea, in sala cea mare
a fost adus si printul Ghica. Colonelul Craciun, directorul penitenciarului, ne anunta ca va incepe
a doua zi reeducarea si se vor spune si vorbe tari; cine nu-i de acord, poate pleca. Aud un glas
sonor si o mana ridicata in sus si cuvantul lui. Era Ghica. Colonelul Craciu, nervos, incepe sa
strige: "Poti pleca! N'avem nevoie de printi!".
Iata greseala mea: nu l-am urmat pe acest om in Zarca. O remuscare si o rusine planeaza pe

39 din 42
constiinta mea pana imi voi incredinta viata Celui Atotputernic. Ce m'a indemnat la acest act?
Frica de Zarca? Absolut nu! Aceasta pata nu mi-o pot ierta niciodata. Iata pentru mine o palida
justificare: Conducerea legionara de la Aiud a hotarit o cedare fata de reeducare. Nicolae
Petrascu, dr. Niculescu care se afla de 24 de ani si alte figuiri de frunte ale Miscarii, s'au supus.
Eram izolat, singur de sapte luni in celula, nevoind sa ma murdaresc. In plina sala de reeducare,
la presiunea asa zisilor lectori, am zis ca nu accept nimic si mainile mele nu-s pline de sange.
Colonelul Craciun a spus ca il va aduce si pe Ghica in sala. Acesta a refuzat, si la ademeniri, si la
amenintari. Era desenat pe afise interne cu coroana pe cap si mancand bunatati din pachetele
primite, in timp ce camarazii lui se uitau la el. El, munte de credinta in Capitan si Legiune, pe
care nu-l interesa decat linia lui, constiinta lui. In primul rand ca nu se primeau pachete, in alta
ordine, un om ca printul Ghica daca ar fi primit pachet, l-ar fi dat camarazilor lui. Pana la
eliberarea sa a refuzat sa participe la reeducare si a iesit curat ca o lacrima, acest nemaipomenit
om si legionar.
Au fost oameni care dupa primele 24 ore au cedat, dar sa stai 24 de ani, ultimii 18 in conditiile
in care te puneau asiaticii comunisti... Si insultele, infometarea, izolarea si lanturile; mai ales
cand ajungeai la izolare, de acolo ieseai ori la spital -adica grav, grav bolnav-, ori la cimitirul
temnitei.
Printul Ghica le-a infruntat pe toate si a iesit asa cum a intrat.

NENEA ILIE BÃRA

Nu incerc sa fac acum portretele legionarilor, caci ar trebui sute de carti, dar nu pot sa
neglijez, sa scriu doua-trei randuri despre Ilie Bara, taran nascut in comuna Vurpar si rudenie cu
noi.
Avand cheltuieli cu casa noua pe care si-a construit-o in Vurpar, s'a angajat la Pirotehnia
Armatei in Bucuresti sa castige ceva lei. Pana n'a plecat la Bucuresti, facea parte din Miscarea
Legionara; acolo atrage muncitori in Miscare. Rebeliunea il prinde in Bucuresti. Nu a avut arma,
nu a lovit pe nimeni, nu l-a acuzat nimeni. Ca sa primeasca 20 de ani, justitiei militare ii trebuia
o justificare pentru sentinta. S'a omis total ce a facut, si a fost pedepsit in locul celor care
trebuiau pedepsiti. A rupt sabiile la trei ofiteri. Acestia daca a-pareau in instanta, nu se puteau
justifica cum de un civil, fara sa te ameninte, fara sa te loveasca, iti rupe sabia pe genunchi, cum
ai rupe o surcica!? Ofiterii trebuiau sa fie martori. Erau degradati; ei predasera de buna voie
sabiile in timpul rebeliunii, fiind siguri ca va invinge Miscarea Legionara si nu Antonescu.
Pentru faptul ca a participat la rebeliune, Ilie Bara a primit douazeci de ani condamnare.
La Aiud in cei 16 ani si la Suceava in cei 4 ani, a avut atitudine de onoare. Toti legionarii il
respectau. Un profesor legionar a spus: "Daca l-ai putea introduce pe nenea Ilie intr'un tun si ai
trage in Moscova, praf ai face-o!"
Cand sa-l elibereze, l-au intrebat la cancelarie: "Ei, nene Ilie, cum iesi din inchisoare?"
Raspunsul: "Legionar, caci asa am intrat". Pe loc il mai condamna cinci ani administrativ si este
trimis la taiat trestie. Dupa trei ani si jumatate, se desfiinteaza "administrativul" si se e-libereaza
dupa douazeci si trei de ani si jumatate. La intrebarea mea: de ce si-a pus mintea cu calaii si n'a
raspuns ca "Am facut pedeapsa si ma intorc linistit la casa mea", iata ce-mi raspunde acest taran
de cremene: "Bine, mai Mitule, daca ma duc la nepotul meu Ionel (e vorba de fratele meu, Ion
Banea, impuscat la Ramnicul Sarat) si ma intreaba: "Ai tradat, nene Ilie?", eu pot sa-i raspund:
"Nu, nepoate, tu m'ai crescut asa!" Oare cei ce citesc aceste randuri, ce ar putea raspunde dupa
20 de ani de infern? Si trei ani si jumatate de munca fortata?
De mult s'a intalnit cu fratele meu; cei mari si buni se duc la Cel ce i-a creat, cei mici si slabi
raman...

SPOVEDANIA JUDECATORULUI LECHINTAN

In anul 1948 ne aflam pe podinele inchisorii din Sibiu circa 70-80 de legionari; noi, "banditii",
n'aveam paturi. "Judele", cum il numeam noi pe Lechintan, ne face urmatoarea marturisire:

40 din 42
 "Eram Presedintele studentilor in Drept din Cluj. Uram pe legionari, nici numele nu-l pomeneam. Ma duceam la
toate conferintele care se tineau in aula sau in salile mari, caci doream sa-mi imbogatesc cultura. Intr'o zi, citesc pe
afise ca va conferentia Ion I. Mota. Stiam bine ca e fruntas al Miscarii Legionare. M'am dus la conferinta sa vad ce
vor, ce gandesc dusmanii. Cand a aparut Mota pe scena, ca tip mi-a placut, avea o figura de serafim, ii vedeai
linistea sufleteasca pe fata, un om parca din alta lume. L-am ascultat atent: vorbele lui nu inmugureau, ci despicau
adevaruri. Asistenta a inceput sa bata din palme, eu ma fortam sa ma retin; am pus mainile la spate ca nu cumva sa
aplaud. Pe la jumatatea conferintei, din instinct, bateam din palme si gandirea mi se limpezea"...

IMPREJURÃRILE MORTII LUI NICOLAE PETRASCU

de Ghe. Brahonschi
In libertate ma intalneam din cand in cand cu N. Petrascu, mai ales dupa 1967 cand m'am
stabilit in Sibiu unde si dansul isi avea domiciliul.
In toate intalnirile N. Petrascu degaja un spirit sanatos si robust in ciuda subrezeniei sale fizice
caci se misca anevoie datorita unui reumatism din detentie.
Cu vreo doua saptamani inainte de a muri a trecut impreuna cu sotia sa pe la noi, dat fiind ca
sotiile noastre erau vechi prietene si mai ales ca statusera impreuna in inchisoare. Am putut
vedea cu acest prilej la el, multumirea ca-si poate trai viata linistit in sanul familiei.
Am ramas inmarmurit cand mi-a spus sotia ca a murit d-l Petrascu si ca sotia lui ne transmite
sa nu mergem in priveghiu sau la inmormantare.
Din relatarile participantilor la inmormantare au rezultat urmatoarele:
Nicolae Petrascu, in ziua in care a fost gasit mort ramasese acasa intrucat nu avea serviciu.
Cand sotia sa a plecat la lucru i-a spus sa curete niste cartofi pe care dansa i va gati cand se va
intoarce acasa.
Cand s'a intors de la serviciu Livia Petrascu, si-a gasit sotul spanzurat cu un cablu electric, de
suportul rezervorului de W.C. cu venele de la maini taiate, cu un cutit infipt in piept in dreptul
inimii si cu o lovitura puternica vizibila deasupra ochiului drept. La bucatarie, jumatate din
cartofi erau curatati. In baie era balta de sange. Vecinii de apartament spuneau ca ar fi fost in
vizita la N. Petrascu doi "domni".
Aceasta se petrecea dupa invadarea Ceho-Slovaciei de catre trupele sovietice. In aceasta
actiune Ceausescu a avut o reactie puternica condamnand intr'un discurs invazia, pentru ca
numai dupa o zi sa uite problema invaziei si tot printr'un discurs sa condamne imperialismul
capitalist, in timp ce trupele sovietice isi desfasurau conform planului actiunea de ocupare a
Ceho-Slovaciei.
E de presupus ca acest viraj retoric de 180 de grade s'a realizat datorita presiunii unei oculte
exercitata asupra lui Ceausescu.
Nu cumva aceiasi oculta e si la originea mortii lui N. Petrascu?
Imediat dupa inmormantarea lui N. Petrascu, am fost chemat la Securitate spre a ma intreba ce
parere am despre moartea lui.
Le-am raspuns ca nu am nici o parere deoarece nu cunosc imprejurarile in care s'a produs.
Mi-am dat seama din contactul cu ei ca sustineau varianta sinuciderii lui N. Petrascu.
A fost difuzata aceasta varianta chiar in timpul inmormantarii printre participanti de catre un
informator de-al lor, fost detinut politic.
Lumea in general a preluat aceasta varianta.
Iata ce scrie Horatiu Comaniciu in cartea sa intitulata "In lupta Neamului" (pag. 299):

..."Unii vorbesc de o intelegere intre Petrascu si comunisti, dar orientarea lui sincera era spre
rezistenta nationala. De aici viata-i zbuciumata. A trecut ani grei prin temnitele tarii si sunt
documente multe in exil despre chinurile acestui om. A fost eliberat când resorturile lui fizice
erau distruse. Ïn noaptea ce se lasase peste traiul sau, el s'a spânzurat".

Ce usor se pot scrie lucrurile, cand vrei sa umpli cat mai multe pagini. Fata de aceasta varianta
a sinuciderii vin cu urmatoarele intrebari pe care mi le-am pus si la aflarea acestui sfarsit
dramatic:
41 din 42
 -Si-a pus oare Nicolae Petrascu atat de categoric problema sinuciderii, in timp ce curata cartofii
incat jumatate din ei sa-i lase necuratati?
-De ce au trebuit folosite atatea tentative de sinucidere cand fiecare luata in parte era mortala?
Lovitura la cap putea fi mortala, taierea venelor ducea deasemeni la moarte dar necesita
oarecare durata de asteptare. Infigerea cutitului ducea de asemeni la moarte. Spanzurarea ca
tentativa finala are si ea povestea ei. Mai intai s'a efectuat cu o sfoara care, rupandu-se, s'a recurs
la folosirea unui cablu electric.
Din toate acestea rezulta doua lucruri si anume:

1.-Graba in executie.
2.-Certitudinea ca cel supus acestei operatii, nu va mai deschide ochii vreodata.
-A avut oare N. Petrascu atata forta ca sa poata executa cu propria mana toate aceste tentative
de sinucidere? Categoric nu!
Aici e vorba de asasinat si nu de sinucidere.
La intrebarea, cine a avut interesul ca N. Petrascu sa fie ucis, raspunsul merge numai spre
oculta comunista.
Dumnezeu e deasupra si vede totul, incat odata adevarul tot va iesi la iveala in toata lumina sa.

"Furnica neagrã,
în noaptea neagrã,
pe pata neagrã
Alah o vede"
(din Coran)
_________
-(Am adaugat capitolul acesta scris de inginerul Gheorghe Brahonschi din Sibiu, de origine
bucovinean. Am intrat in posesia textului dupa ce am constituit volumul si sunt multumit de a-l
include aici, cu invoirea autorului, pentru a nu ramane necunoscut sfarsitul unui om -destinul
acestui om daruitor- care a insemnat gând, munca si mai ales sacrificiu pentru neaml sau).

42 din 42