Riscul de fraudă bancară

*Prisacaru Loredana1

Nr.ore lecturate: 3
Nr.ore redactare: o oră jumătate
Nr.ore revizuirea textului: jumătate de oră
Nr.ore realizarea schemei logice și a desenului simbolic: jumătate de oră.

În introducere ne este prezentată tentația bancherilor care manevrau oricând sume uriașe de
bani fără ca persoana în cauză să își dea seama. Din cauza acestor tentații, era încălcat principiul
care stă la baza contractului de depozit neregulat de bani. Când aceste fraude au început să iasă
la iveală, statul era cel care se alătura acestora pentru a profita de câștiguri, creând bănci de stat
în schimbul legalizării activități ilicite.

În activitatea bancară din Grecia și Roma, se vorbește despre un discurs juridic în care fiul regelui
Borforului
îl acuză pe Pasion, un fost sclav bancher, de fraudă. 2 Isocrates afirmă faptul că este foarte greu de dat în
judecată un bancher deoarece tranzacțiile ilicite ale acestora se fac fără martori. 3

O întamplare a făcut ca, bancherul să nu dispună de banii pe care trebuia să îi restituie unui client. Din
discursul lui Isocrates, reiese faptul că, banii utilizați în folos personal este considerată fraudă, iar Pasion
nega public existența depozitului respectiv. Clientul avea să își primească suma de bani înapoi doar dacă ar
fi mers la Pont, însă această promisiune a fost încălcată încercând să falsifice documentele și să iasă basma
curată.

În perioada elenistică a fost creată prima bancă de stat care, și ea la rândul ei a început
să profite de pe urma acesteia în loc să combată fraudele. Cei care realizau tranzacții erau sătenii fermieri,
meșteșugarii, localnicii, lucrătorii, etc.

Potrivit lui Rostovtzeff, depozitele la termen purtătoare de dobânzi erau investite în operațiuni de creditare,
ipoteci, împrumut maritim, etc. 4 Existența registrului oficial al tranzacțiilor a devenit cea mai importantă

1
Prisacaru Loredana, grupa 33 de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Finanțe și Bănci, Iași.
Adresă de email: prisacarulore@gmail.com
2
Isocartes a fost unul dintre acei macrobioi și a trăit aproape o sută de ani. Vezi Juan Muanuel Guzman Hermida, ‘’Introduccion
General’’ la Discursos, Biblioteca Clasica Gredos, Madrid, 1979, vol.1, p.-7-43.
3
Isocrates , ‘’Despre o afacere bancară’’, în Discursos I, p.112.
4
Michael Rostovtzeff, The Social and Economic History of the Hellenistic World, Oxford University Press, Oxford, 1957, vol.2,
p.1279
probă în cazul unui litigiu.

Din istoria bancară din Roma se pune accentual pe faptul că aceasta nu era așa de dezvoltată în comparație
cu cea grecească. Un document scris de primăria din Milas și trimis impăratului Septimius Severul, pune
accentual pe faptul că se urmărea reglementarea activității bancherilor 5 care existau fără scrupule, dar cu o
probabilitate mai mica în comparație cu lumea elenistică, care dădea faliment prin însușirea ilegală a
fondurilor deponenților. O situație ciudată o oferă Calistus, papa și sfânt, bancher care a dat faliment și a fost
prins în cele din urmă de stăpânul său pentru fraudele sale, dar iertat la insistențele celor pe care îi fraudase.6

O lucrare atribuită lui Hippolytus 7 pune accentul pe falimentul lui Callistus care a avut loc după
o expansiune inflaționistă, din cauza căruia, deponenții și-au pierdut încrederea în el. Din cauza
nerestituirii banilor deponenților, Callistus a încercat să fugă pe mare și chiar să se
sinucidă. Ulterior, a fost prins și condamnat la muncă în minele din Sardinia, dar după ce a fost
ales al șaptezecelea papa, acesta a sfârșit fiind aruncat în fântână.

Odată cu apariția asociațiilor bancherilor, aceștia aveau obligația să garanteze depozitele cu

totalitatea activlor pe care le dețineau. Din cauza dezintegrării economice și sociale a
Imperiului Roman, majoritatea băncilor au dat faliment.

Istoria prăbușirii Impreriului Roman relatează dispariția comerțul de pe piață, iar abia sfârșitul secolului
alXI-lea și începutul secolului al XII-lea a adus o revenire a afacerilor și a comerțului, unde bancherii au
respectat initial principiile de drept și au evitat toate acțiunile ilicite. Treptat, aceștia tentați să profite de pe
urma depozitelor, au ajuns din nou la abuzuri. Prin folosirea banilor deponenților în folosul personal, s-au
creat rezervele fracționale. În multe cazuri, autoritățile au fost cele care au înființat bănci cu caracter public
cu scopul de a obține profit de pe urma activității bancare.

O formă de ocolire a interdicției canonice era deghizarea împrumuturilor sub forma unor depozite. Acest
‘’depositum confessatum’’ a denaturat doctrina juridică referitoare la depozitul neregulat de bani
reprezentând mai degrabă contract de împrumut sau mutuum8. Inițial, băncile respectau principiile
tradiționale de drept, dar, treptat, instalându-se lăcomia bancherilor, aceste principii au început să fie
încălcate ajungând la o economie în creștere prin creșterea ofertei de monedă relatând acel boom economic
artificial urmat de o recesiune profundă prin retragerea multor fonduri și incapacitatea Angliei de a rambursa
împrumuturile primite.

Pe timpul băncii Medici, aceasta nu a acceptat initial depozite la vedere , preluând doar cele la termen.

5
Trigo Portela, ‘’Historia de la banca’’, p.239.
6
Adevăratul patron al bancherilor este Sf.Carlo Borromeo (1538-1584), arhiepiscop de Milano.
7
Hippolytus, Hippolytus Werke, vol.2: Refutation omnium haeresium, P. Wendland, Leipzig, 1916.
8
Echivalarea de către canoniști a depozitului neregulat de banicu contractul de împrumut, sau mutuum, i-a încurajat pe experți să
caute o trăsătură juridică comună între aceste două contracte.
Din cauză că banca avea o rată foarte scăzută de rezerve care erau insuficiente pentru a acoperi obligațiile,
aceasta a falimentat, iar activele sale au ajuns în mainile creditorilor băncii.

În concluzie, fie că este vorba despre fraude bancare prin intermediul bancherilor sau a statului sau pe
internet, la bancomate, soluția-cheie este prudența și raționalitatea. Deponenții băncii trebuie să fie atenți la
detalii și la cine să aibă sau nu încredere, deoarece, bancherii, prin dorința de a scoate profit sau de a se
îmbogăți uită de aceste principii tradiționale de drept, aducându-le mai tot timpul falimentul și neîncrederea
deponenților.

Cuvinte cheie: depozit neregulat de bani, operațiuni de creditare, ipoteci, împrumut maritim, litigiu,
expansiune inflaționistă, depositum confessatum, doctrina juridică, mutuum, boom economic artificial,
depozite la vedere, depozite la termen.

Sursa bibliografică: De Soto, J.H. (2010). Moneda, creditul bancar și ciclurile economice (pp.71-107).
Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași.
 Anexe

Anexa nr. 1- Schema lecturii

Sursă: Lucrare proprie în urma lecturării

 Anexa nr.2- Desenul simbolic lecturii

Sursă: Lucrare proprie în urma lecturării