Toate glucidele (cu exceptia celulozei) sunt descompuse de
catre sucurile digestive in componentele lor mai simple. Procesul incepe in cavitatea bucala unde enzima numita amilaza salivara incepe sa fragmenteze lanturile lungi de amidon in lanturi mai scurte de glucoza. Amidonul prelucrat termic este mai usor digerabil decat cel neprelucrat termic, deoarece caldura distruge peretii celulei si enzimele pot ajunge mai usor in interiorul ei. Stomacul regleaza viteza de eliberare a glucidelor in intestin. Amilaza salivara continua sa actioneze asupra amidonului din stomac, pana ce acesta este amestecat cu acidul clorhidric. Aceasta dureaza cca 20 de minute. In intestinul subtire, care este principalul loc de digestie a hidrocarbonatelor, se desavarseste ruperea completa a lanturilor de amidon in molecule de dizaharide sau monozaharide. Trei enzime din peretele intestinal convertesc dizaharidele in monozaharide. Acestea sunt: sucraza (descompune sucroza), maltaza (descompune maltoza) si lactaza (descompune lactoza). Monozaharidele (glucoza, fructoza, galactoza) sunt ajutate sa strabata peretele intestinal si sa patrunda in fluxul sanguin de catre niste 'carausi'. Aceasta se numeste difuziune activa sau facilitata. Utilizarea si stocarea glucidelor Dupa ce glucidele au fost fragmentate in unitati mici, pot intra in sange. In ficat, fructoza si galactoza sunt convertite in glucoza. Glucoza are urmatoarele functii in organism: 1. Principala functie este aceea de a furniza energie pentru functionarea organismului. 2. Creierul are nevoie de 120 g de glucoza pe zi ca sa functioneze normal. Glicogenul din ficat este folosit pentru a mentine o concentratie constanta de glucoza in sange. 3. Celulele din sange au nevoie zilnic de 30 g de glucoza. 4. Muschii scheletici la o persoana sedentara folosesc 30 g glucoza pe zi. 5. Ficatul depoziteaza glucoza sub forma de lanturi de glicogen. Glicogenul poate fi descompus rapid in glucoza, fiind astfel o forma de energie ce se poate obtine foarte rep