Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Modificarea Suprafetei Materialelor Textile Prin Tratamente Chimice
Modificarea Suprafetei Materialelor Textile Prin Tratamente Chimice
1. REDUCEREA ÎNCĂRCĂRII CU
ELECTRICITATE STATICĂ
Proprietăţile de dielectric ale fibrelor textile apreciate prin rezistivitatea electrică (ρ) şi corelate cu
“repriza“ (umiditatea absolută în condiţii standard, 200C şi φ = 650C) sunt prezentate în tabelul IV.2.
9
Tratamente chimice
Factorii cei mai importanţi, care condiţionează formarea electricităţii statice sunt:
- structura chimică a polimerului, care se reflectă în conductibilitatea electrică, constanta dielectrică,
capacitatea de a reţine umiditatea;
- natura materialului de care se freacă suportul textil;
- viteza de mişcare a materialului textil;
- umiditatea relativă a aerului;
- presiunea exercitată de organele de prelucrare a materialelor textile.
Apariţia sarcinilor electrice pe suprafaţa materialelor textile duce la inconveniente multiple, atât în
timpul prelucrării cât şi a utilizării acestora.
Principalele efecte care pot apare în timpul prelucrării sunt:
- respingerea reciprocă a fibrelor, firelor sau ţesăturilor încărcate cu sarcini de acelaşi fel (a firelor în
timpul urzirii, a foilor de ţesătură la depunerea pendulară în stive, la imprimare, caşerare sau
impregnare);
- atracţii reciproce rezultate din încărcări de semn contrar (materialul textil şi organele de lucru ale
maşinii);
- atracţii sau respingeri electrostatice între un material textil încărcat şi particulele neîncărcate.
În ceea ce priveşte utilizarea materialelor textile, încărcarea cu electricitate statică influenţează
negativ estetica şi confortul vestimentar sau aduce prejudicii la utilizarea articolelor tehnice.
Astfel, la îmbrăcarea sau dezbrăcarea unor articole de confecţii sau lenjerie, datorită frecării cu
părul sau pielea apar mici scântei şi înţepături ce conferă o senzaţie neplăcută sau mularea (lipirea) de
corp a articolelor de îmbrăcăminte. Efectul este cu atât mai puternic cu cât suprafaţa de contact cu corpul
este mai mare. În cazul articolelor tehnice, de exemplu la paraşute confecţionate din poliamidă, încărcarea
cu electricitate statică poate pune în pericol viaţa persoanelor ce le utilizează (paraşutele nu se deschid din
cauza lipirii suprafeţelor electrizate cu sarcini de semn opus). De asemenea este periculoasă orice
electrizare a imbrăcămintei de exterior utilizată de persoanele care lucrează în microelectronică, pe
computere sau în sălile de operaţii.
Inconvenientele rezultate din încărcarea cu electricitate statică pot fi remediate fie prin
neutralizarea sarcinii imediat ce s-a format, fie prin creşterea conductibilităţii superficiale.
Neutralizarea sarcinilor reprezintă una din căile cele mai des utilizate şi constă în folosirea unor
amestecuri de fibre pentu obţinerea produselor textile. În acest scop se aleg fibre textile diferit poziţionate
pe scara de tensiuni electrostatice. Asemenea amestecuri, deşi tentante, sunt limitate de faptul că soluţia
amestecării de fibre nu poate fi generalizată, întrucât intervin şi alte criterii decât cele antielectrostatice,
cum ar fi: destinaţia articolului obţinut din amestecarea fibrelor, disponibilitatea de materii prime,
dificultăţi de prelucrare textilă, mai ales de filare.
Mărirea conductibilităţii superficiale poate fi obţinută prin introducerea unor fire metalice în textura
articolului, prin metalizarea suprafeţei sau prin aplicarea unor agenţi de antistatizare.
Mecanismul principal al acţiunii agenţilor de antistatizare este cel al măririi conductibilităţii suprafeţei
fibrei textile, ceea ce înseamnă practic prevenirea acumulării electricităţii prin asigurarea de viteze de
descărcare mari.
Agenţii chimici cu efect antistatic se pot grupa în:
- produse antistatice cu caracter nepermanent, folosite în timpul prelucrării materialelor textile (
filare,bobinare, ţesere, tricotare);
- produse antistatice cu caracter permanent, destinate tratamentelor finale în scopul îmbunătăţirii
comportării la utilizare a materialelor textile.
10
Tratamente chimice
Cele mai utilizate substanţe cu efect de antistatizare temporar (nepermanent) sunt tensidele, care
datorită structurii lor asimetrice (hidrofil-hidrofobe) se adsorb la suprafaţa fibrei şi prin grupările polare
pe care le conţin modifică proprietăţile de suprafaţă ale acesteia.
Din categoria tensidele folosite ca agenţi de antistatizare ponderea cea ma mare o deţin produsele:
- cationice (compuşi cuaternari de amoniu la care radicalul hidrocarbonat conţine 16 – 22 atomi de
carbon);
- neionice (produşi de etoxilare ai acizilor graşi, alcoolilor graşi, alchil-fenolilor, alchil-aminelor, alchil-
amidelor, compuşi ai fosforului).
Pe lângă capacitatea de antistatizare, aceşti auxiliari trebuie să mai îndeplinească şi alte condiţii
cum ar fi:
- să fie uşor de îndepărtat de pe fibră prin spălare, înainte de operaţiile de finisare chimică textilă;
- să nu afecteze negativ desfăşurarea procesului tehnologic textil;
- să nu corodeze utilajele;
- să nu se degradeze uşor.
Ca şi în cazul agenţilor temporari, eficienţa unui produs de antistatizare cu efect permanent
depinde de natura grupelor polare, care pot fi ionice (măresc conductibilitatea materialului textil ) sau
neionice (contribuie la efectul de antistatizare prin capacitatea lor de a atrage apa).
Din grupa agenţilor antistatici cu caracter permanent fac parte substanţe polimere ca:
- poli(etilenglicoli): HO- CH2-CH2 -O-(CH2-CH2-O-)n-CH2-CH2-OH
- poli(etilenoxid )diamine: H2N-(CH2-CH2-O-)n-CH-CH2-OH
- poliamine : H-(NH-R1-NH-R2-)nCl
Aplicarea produselor de antistatizare cu efect permanent se bazează fie pe substantivitatea
acestora faţă de fibra textilă, fie se depun într-o formă insolubilă pe suprafaţa fibrei prin intermediul unui
liant, fie se combină chimic cu fibra.
Pelicula aplicată trebuie să fie rezistentă la acţiuni mecanice şi solubilizante.
Pentru agenţii de antistatizare permanenţi se impun următoarele cerinţe:
- să nu influenţeze negativ fibrele şi să nu provoace degradarea acestora;
- să menţină tuşeul şi netezimea corespunzătoare ţesăturilor;
- să nu influenţeze nuanţa şi rezistenţa la lumină a vopsirilor.
Eficienţa aplicării produselor antistatice pe materiale textile, se poate aprecia prin:
-sarcina electrostatică produsă prin frecare;
-timpul de înjumătăţire al sarcinii (adică timpul necesar după încetarea frecării pentru ca sarcina să scadă
la jumătate din valoarea maximă).
2. TRATAMENTE DE EMOLIERE
Emolierea este un tratament chimic care se aplică materialelor textile în scopul modificării atât a
proprietăţilor de prelucrare, cât şi a celor de confort. În primul caz, produsele de emoliere formează la
suprafaţa firelor o peliculă protectoare foarte subţire care micşorează forţele de frecare dintre elemente,
conferindu-le o structură mai flexibilă şi o rezistenţă la abraziune mărită. Astfel, acestea vor fi prelucrate
în condiţii optime în operaţii ca: bobinare, răsucire, ţesere, tricotare ş.a.
Procesul de emoliere este influenţat de factori ca: natura chimică a emolientului, concentraţia şi
temperatura de tratare.
În timpul unor procese de finisare chimică (spălări, tratamente alcaline, tratamente de finisare
superioară cu răşini, etc) materialele textile pierd din moliciune devin mai aspre, mai rigide, nefiind astfel
acceptate de beneficiar. Pentru a obţine produse care să corespundă din punct de vedere al tuşeului, în
sensul moliciunii la pipăit precum şi al drapajului - calităţi apreciate de consumator - se efectuează
tratamentul de emoliere.
Ca agenţi de emoliere se poate utiliza o gamă variată de produse, dintre care ponderea cea mai
mare o deţin tensidele cationice şi compuşii siliconici.
Ca tenside cationice se pot utiliza:
11
Tratamente chimice
1 2
3
Compuşi imidazolinici
Sunt folosiţi în special pentru îmbunătăţirea tuşeului materialelor vopsite sau imprimate cu
pigmenţi. În general, tratamentele realizate cu aceşti emolienţi nu prezintă rezistenţă la spălare deoarece
nu au grupe reactive care să interacţioneze cu fibra textilă.
Aminosiloxanii
Reprezintă o clasă de compuşi superiori celorlalţi agenţi de emoliere, datorită performanţelor în ce
priveşte tuşeul foarte moale conferit materialului textil. Ca structură generală ei pot fi reprezentaţi astfel:
12
Tratamente chimice
unde:
R = C3H6NH2 (1)
R = C3H6NHC2H4NH2 (2)
Proprietăţile emoliente ale acestor produse variază funcţie de lungimea catenei şi natura grupării
X (care poate fi o grupare CH3 sau o grupare reticulabilă (OH, OR)) şi de numărul de grupe substituite, y.
Eficienţa produselor siliconice depinde de orientarea şi distribuţia emolientului pe suprafaţa
fibrelor textile, respectiv de natura forţelor de interacţiune polimer-fibră.
Aprecierea tuşeului obţinut prin tratamentul de emoliere se face în general subiectiv, fie prin
comparaţie cu o mostră, fie cu o senzaţie existentă în memorie dintr-o apreciere anterioară prin atribute de
tipul: catifelat, mătăsos, moale, tare, aspru, etc. Caracterizarea tuşeului poate fi corelată cu anumiţi indici
fizico-mecanici ai materialelor textile ca: proprietăţi de tracţiune, rigiditatea la îndoire (flexiune),
proprietăţi de forfecare, comportarea la compresiune.
Astfel, senzaţia de moliciune este strâns legată de rigiditatea la flexiune (cu cât aceasta este mai mică cu
atât ţesătura este mai flexibilă), iar ţesăturile care prezintă tuşeul cel mai moale au elasticitatea cea mai
mare şi energia solicitării la tracţiune cea mai mică. În ceea ce priveşte comportarea la compresiune,
aceasta este foarte bine corelată cu voluminozitatea ţesăturilor (cu cât elasticitatea la compresiune este
mai mare, materialul va prezenta un tuşeu mai moale şi aspectul va fi mai voluminos).
13
Tratamente chimice
Catenele alifatice lungi (17-18 atomi de C), introduse în structura celulozei prin reacţii de
esterificare sau eterificare (în urma tratamentelor termice efectuate la temperaturi cuprinse între 100-
1500C), conferă acesteia pe lângă proprietăţi hidrofobe rezistente şi un tuşeu plăcut. Efecte hidrofobe
rezistente la spălare se obţin şi prin utilizarea emulsiilor siliconice care sunt aplicabile la toate tipurile de
fibre (poliamidice, poliesterice, poliacrilonitrilice, celulozice şi lână). Compuşii cei mai utilizaţi în acest
scop sunt poli (metil-hidrogen-siloxanii):
Prin tratare termică (la temperaturi de 130-1400C) şi în prezenţa catalizatorilor (săruri de titan sau
zirconiu), poli (metil hidrogen siloxanii) care conţin legătura Si-H uşor hidrolizabilă, reticulează:
14
Tratamente chimice
Pelicula formată conferă materialelor textile bune proprietăţi de hidrofobizare, tuşeu plăcut şi
durabilitate.Atomii de zirconiu sau titan din catalizator coordinează atomii de oxigen ai polisiloxanului şi
îi orientează spre substratul textil cu care poate forma legături de hidrogen (figura 8).
Grupele metil ale polisiloxanilor, orientate spre exterior, acoperă ca o „umbrelă” materialul textil,
care în aceste condiţii respinge puternic apa.
Tabelul 4. Tensiuni superficiale L ale unor lichide şi S ale unor fibre textile la temperatura de 200C
Lichide Tensiunile superficiale Fibre textile Energii superficiale
L(mN/m) s(mN/m)
Apă 72 lână 45
Ulei de arahide 40 poliamidă 46
Ulei de măsline 32 poliester 43
Benzină 26 bumbac 44
n-octan 22 polipropilenă 29
Cerneală 45
Vin roşu 45,7
Cafea neagră 39
Lapte 43
Efectul de oleofobizare realizat pe suportul textil cu ajutorul produselor polimere fluorurate este
influenţat de lungimea şi distribuţia lanţurilor fluor-carbon, precum şi de natura şi proprietăţile grupelor
finale.
15
Tratamente chimice
Din cercetările efectuate s-a constatat că lungimea optimă a radicalului alchil se situează la circa
10 atomi de carbon, evitându–se pe cât posibil ramificarea catenei, care conduce la diminuarea efectului.
Principalele metode utilizate în sinteza catenelor perfluorurate sunt telomerizarea şi fluorurarea
electrochimică.
Telomerizarea este un proces de polimerizare radicalică, care se desfăşoară în următoarele etape:
● Obţinerea telogenului: 5CF2 = CF2 + IF5 + 2I2 5C2F5–I
● Polimerizare: C2F5 – I + (n–1)CF2=CF2 F(CF2–CF2)nI
● Î ntreruperea reacţiei:
F(CF2–CF2)nI + CH2=CH2 F(CF2–CF2)n–CH2–CH2I
Fluorurarea electrochimică implică tratarea compuşilor organici cu HF anhidru într–o celulă
electrochimică:
Atât fluorura octansulfonică cât şi telomerul iodură sunt produse de plecare pentru sinteza altor
compuşi cum ar fi alcoolii şi metacrilaţii fluoruraţi.
Astfel, telomerul iodură (F(CF2–CF2)n–CH2–CH2I) poate fi transformat într-un alcool telomer
fluorură( F(CF2–CF2)n–CH2–CH2–OH) sau metacrilat telomerfluorură
(F(CF2–CF2)n–CH2–CH2–O–CO–C(R’)=CR2).
Din fluorura octansulfonică (C8F17SO2F) se pot obţine alcooli fluoruraţi (C8F17SO2–N(R)–CH2–
CH2–OH) sau acrilaţi fluoruraţi (C8F17SO2–N(R)–CH2–CH2–OH) la care:R = H; -CH3; -CH2-CH3 şi R’ =
H; CH3.
Compuşii care conţin grupe alcoolice şi metacrilice pot fi în continuare utilizaţi pentru obţinerea
altor produse polimere fluorurate: esterice, poliuretanice şi metacrilice (schemele 1-3).
Schema 1
Schema 2
Schema 3
16
Tratamente chimice
Gama produselor fluorurate poate fi foarte variată funcţie de natura acizilor carboxilici sau a
diizocianaţilor alifatici sau aromatici diferit substituiţi.
Tehnologia de aplicare a compuşilor fluoruraţi pe materialele textile cuprinde următoarele etape:
- fulardarea, pulverizarea, sau aplicarea din spumă a produsului respectiv;
- uscarea materialului textil tratat la temperaturi de circa 800C – 1000C;
- tratamentul termic propriu-zis, prin care produsul respectiv reticulează cu polimerul fibros;
tratamentul termic se face cu aer cald la temperaturi cuprinse între 150-1800C, la durate care variază de
la 3-4 minute la 20 secunde.
Modul în care compuşii fluorocarbonaţi pot reacţiona cu substratul textil depinde de structura
lor.
De exemplu, compuşii fluoruraţi care conţin grupe acrilamidice pot reacţiona cu grupele reactive
din fibre astfel (figura 3.):
Produsele polimere fluorurate sunt indicate pentru un număr mare de articole (îmbrăcăminte,
lenjerie, stofe de mobilă, cuverturi, garnituri de masă) deoarece efectul împotriva pătării şi murdăririi
măreşte în general valoarea de utilizare şi uşurează procesul de întreţinere.
17
Tratamente chimice
Capacitatea de împâslire a lânii îi conferă acesteia o serie de proprietăţi (tuşeu plăcut, elasticitate,
volum), pentru care articolele din lana sunt atât de apreciate.
Împâslirea lânii poate deveni însă un dezavantaj dacă prin purtare produsul continuă să se
împâslească şi să se contracte datorită frecării (uscate sau umede) şi spălării,.
Cauza împâslirii lânii o constituie prezenţa solzilor de la suprafaţa fibrei, care determină migrarea
fibrelor (de preferinţă în sensul vârf-rădăcină) .
Dorinţa de a obţine produse din lână, care după spălare să-şi păstreze dimensiunile (să nu se
contracte sau alungească), a făcut ca reducerea capacităţii de împâslire să fie una din problemele cele mai
studiate.
Tratamentele de reducere a tendinţei de împâslire a articolelor din lână constau fie în tratamente
chimice, fie în aplicarea de polimeri pe suprafaţa fibrei.
18
Tratamente chimice
Prin acoperirea solzilor cu o peliculă fină de polimer se obţine pe de o parte o netezire a suprafeţei,
iar pe de altă parte o micşorare a mobilităţii fibrelor.
Procedeele de neîmpâslire cu polimeri pot fi realizate pe două căi:
- depunerea unei pelicule de polimeri preformaţi pe suprafaţa fibrei;
- obţinerea polimerului pe fibră.
Tratamente cu polimeri preformaţi
Aplicarea polimerilor preformaţi se efectuează din solvenţi organici sau din emulsii apoase.
Principalii polimeri utilizaţi în aceste tratamente şi efectele obţinute sunt prezentate în tabelul
IV.4. Aplicarea acestor polimeri prezintă dezavantajele unui consum mare de compuşi chimici, iar
tratamentul nu este întotdeauna uniform.O repartiţie mai uniformă a polimerului se poate obţine prin
sinteza acestuia la interfaţa fibră-soluţie. Tratamentele prin polimerizare interfacială nu sunt limitate
numai la ţesături, ci ele pot fi aplicate în orice stadiu de prelucrare pe fibre, pale şi fire. În comparaţie cu
cele mai multe tratamente chimice de stabilizare dimensională, se înregistrează un efect minor asupra
însuşirilor fizice şi chimice ale lânii. Efectul este egal atât pe materiale vopsite, cât şi pe cele nevopsite,
neînregistrându-se influenţe negative asupra comportării tinctoriale.
Poliuretanii se obţin printr-o tehnică asemănătoare cu cea a poliamidelor, prin reacţia dintre o
diamină şi un biscloroformiat:
19
Tratamente chimice
Prin aceste tratamente se obţine un efect de neîmpâslire bun, stabilitate dimensională şi rezistenţă
la spălări repetate.
Compatibilitatea polimerului cu lâna depinde de posibilitatea aderării soluţiei sau dispersiei de
polimer la suprafaţa lânii iar aceasta este decisă de tensiunea critică a fibrei (σp < σL). Dar lâna, din cauza
epicuticulei şi a grăsimii reziduale rămasă după spălare este destul de hidrofobă şi are σ L = 45 dyn/cm,
mai mică decât tensiunea superficială a celor mai multe dispersii apoase de polimer care au σp de 70
dyn/cm.
Compatibilizarea polimerului cu lâna se poate realiza fie printr-o degresare avansată a materialului
fibros, fie prin degradarea chimică a epicuticulei. Deoarece prin îndepărtarea totală a grăsimilor lâna
devine aspră şi se filează greu s-a optat pentru eliminarea sau modificarea prin tratamente chimice
(degradare oxidativă, reductivă sau alcalină) a epicuticulei hidrofobe.
Din acest motiv frecvent utilizate sunt procedee combinate de tratare cum ar fi întâi clorurare şi
apoi aplicarea polimerului.
5. Tratamente de antimurdărire
20
Tratamente chimice
5.3.Tratamente de antimurdărire
Tratamentele de antimurdărire (“anti-soil” sau “soil repellent”) se referă la o finisare de protecţie a
materialului textil uscat împotriva murdăriei purtate de apă. sau de uleiuri.
Cele mai indicate pentru un tratament de antimurdărire sunt produsele polimere fluorurate
(mecanismul şi modul de acţiune a acestora a fost prezentat ). Principalele fibre tratate cu compuşi
fluoruraţi şi destinaţia articolelor confecţionate din acestea au sunt redate în tabelul 12.
Principale cerinţele pentru un tratament de antimurdărire sunt:
respingerea uleiuluii (RU)
respingerea apei (RA)
respingerea murdăriei uscate (RMU)
uşurarea îndepărtării murdăriei (UIM)
rezistenţa la frecare (RF)
efect de antistatizare (EA)
tuşeu (T)
permanenţă (P)
Schematic, acestea pot fi aşezate în formă de raze pe un disc, împărţit în cercuri concentrice
desfăşurat în sensul acelor de ceasornic. Cu cât cerinţa este mai importantă, cu atât este mai mare distanţa
faţă de centru. Ca importanţă cerinţele pot fi evaluate în patru categorii:0 – la care se poate renunţa; 1–de
dorit;2 – importantă; 3 – indispensabilă; (figura II.17).
Pentru a ilustra cât mai bine calitatea cerută pentru un anumit articol s-a ales ca reprezentare
suprafaţa cuprinsă în interiorul unui poligon (figurile II.18-II.20).
La îmbrăcămintea pentru sport domină cerinţele referitoare la respingerea apei şi tuşeu, în timp ce
pentru îmbrăcămintea de serviciu şi uniforme se cer: permanenţă, respingerea murdăriei uleioase şi
uşurarea îndepărtării murdăriei
21
Tratamente chimice
22
Tratamente chimice
BIBLIOGRAFIE
1. Lee L.H., J.Electrostat., 32, 1, 1994
2. Castle G.S.P., J.Electrostat., 40/41, 13, 1997
3. Onogi Y., Sugiura N., Matsuda C., Text.Res.J., 67, 45, 1997
4. Oberhoffer S., Hengstberger M.,Oppermann W., Melliand International, 1, 31, 1996
5. Beltrami R., Nicolasi F., Tinctoria, 100/6, 39, 2003
6. Rhee H., Young R.A., Sarmadi A.M., Journ. Text. Instit., 84, 394, 1993
7. Sano Y., Saegusa T., Kimura Y., Angew. Macrom.Chem., 224, 153, 1995
8. Matsui M., K., Tsutsumi H., Sen-i Gakkaishi, 50, 7, 1994
9. Engelbrecht F., Skirlo S., Melliand Textilber., 85, 175, 2004
10. Wahle B., Falkowski J., Rev.Prog.Color., 32, 118, 2002
11. Bereck A., Dillbohner S., Mitze H., Weber B., Riegel D., Textilveredlung, 32, 216, 1997
12. Habereder , Melliand Textilber., 5, 336, 2002
13. Bereck A., Dillbohner S., Mitze H., Weber B., Riegel D., Mossle J. J.S.D.C., 113, 322, 1997
14. Grover G., Sultan M.A., Spivack S.M., J.Text., Inst., 84, 486, 1993
15. Bucur S. M., Industria Textilă, 52, 39 , 2001
16. Mukhopadhyay A., Kothari V.K., Indian Journ.of Fibre and Textile Res., 27, 393, 2002
17. Muresan R., Radu C., Muresan A., BULETINUL I.P.IAŞI., Textile - pielărie, tomul XLV (IL),
fasc. 3-4, secţia VIII, Textile-pielărie, 1999
18. Islam N., Lappan U., Voit B., Melliand Textilberichte, 7-8, 638, 2003
19. Poppenwimmer K., Schmidt J., Textilveredlung, 34, 4-10, 1999
20. Manfred W., ITB, 3, 57, 1993
21. Qi H., Zhaoli M., Sun X., Lu J, Sen’I Gakkaishi, 59, 9, 343, 2003
22. Qi H., Sui K.N., Ma Z.L., Wang D., Sun X.Q., Lu J.J., Textile Res. J., 72, 93, 2002
23. .Chen K-S, Yang M-R, Hsu S.T., Mater. Chem. Phys, 61, 214, 1999
24. .Forst T., Grigoriu A., Homutescu J., Rodica Mureşan,Ciobanu R., Buletin Informativ LAIC,
nr.4/1983, p.47
25. Bobeth W., Jacobasch H.J., Melliand Textilberichte, 3, 1974, p.268
26. Carpat J.M., L’industrie textile, nr.3, 1994
27. Lammermann D., Melliand Textilberichte, nr.11, 1991
28. Czech A.M., Pavlenyl J., Sabia A.J., Textile Chem. and Colorist ,29, nr.9,1997, p.26
29. Yassa R., F., Textilveredlung, 8, nr.2, 1973, p.98.
30. Wakida T., Li H., Sato Y., J.S.D.C., 109, 1993, p.292
31. Stejkal J., Textil, 5, 1983, p.176
32. Moyse J.R., Textil Instit. Ind., 2, 1970, p.43
33. Grindea M., Industria textilă, 22, 3,1971, p.164
34. Ruzlin R., Buhler M., Melliand Textilberichte, 51, 3, 1970, p.191
35. Cernat M., Iorga I., Industria textilă, 49, 1998, 3, p.183
36. Jacobasch H. J., Freitag K. H., Panzer U., Grundke K., Chemiefasern/Textilindustrie, 41/93,
1991, T39
23